METODOLOGIE COMUNĂ DE LUCRU Pentru proiectul RO02 -0013

RO02‐0013 ‐ Studiu integrat privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop‐Huta Certeze și Tisa Superioară la dezvoltarea durabilă a comunităților locale (SIENPHCTS)

METODOLOGIE COMUNĂ DE LUCRU

Pentru proiectul RO02 -0013 Studiu integrat privind contribuţia ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop-Huta-Certeze şi Tisa Superioară la dezvoltarea

durabilă a comunităţilor locale (SIENPHCTS)

01-Metodologie de monitorizare a habitatelor forestiere

02-Metodologia de monitorizare a speciilor de amfibieni

03-Metodologie de monitorizare pentru lilieci

04-Metodologie de monitorizare pentru ornitofauna

05-Metodologie de monitorizare pentru ihtiofauna

Promotor de proiect:

Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca


Metodologie pentru inventarierea, cartarea și monitorizarea habitatelor din siturile ROSCI0251 Tisa Superioară și

ROSCI0358 Pricop-Huta-Certeze

Metodologia de inventariere și cartare a habitatelor este similară pentru toate cele 5 habitate forestiere din formularele standard ale siturilor ROSCI0251 Tisa Superioară și ROSCI0358 Pricop-Huta-Certeze. Culegerea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor specifice cartării habitatelor se realizează printr-o metodologie complexă, bazată atât pe cercetarea floristică şi ecologică tradiţională, cât şi pe metode moderne, respectiv tehnici GIS.

Implementarea activității de inventariere și cartare a habitatelor va presupune atât deplasări în teren cât şi muncă de laborator şi birou. Astfel, sunt prevăzute diferite acţiuni în funcţie de sezonul de vegetaţie: în perioadele de sezon vegetativ se va desfăşura prelevarea datelor din teren (inventarierea şi evaluarea habitatelor de interes comunitar, observaţii directe asupra acestora, estimarea indicatorilor calitativi şi cantitativi etc.), iar în perioada din afara sezonului de vegetaţie se va realiza prelucrarea în laborator/birou a informaţiilor colectate.

a. Identificarea şi inventarierea habitatelor forestiere de importanţă comunitară din cele două situri prin comparaţie cu informaţiile din literatura de specialitate

În prima etapă, se va realiza identificarea şi consultarea surselor bibliografice relevante existente referitoare la zona studiată în condiţiile în care în România nu există în acest domeniu baze de date electronice moderne care să poată fi interogate şi să ofere rezultate într-un timp scurt. Pentru activităţile de inventariere și cartare trebuie să existe până la data începerii acţiunilor de teren o sinteză a habitatelor forestiere deja semnalate în documente relevante (articole ştiinţifice, cărţi). De asemenea, pe baza informațiilor obținute în urma identificării modului de utilizare a terenului, și consultării suportului cartografic existent, vor fi elaborate hărți preliminare cu zonele potenţiale unde sunt localizate habitatele de importanţă comunitară din sit. Aceste hărți vor reprezenta suportul de bază pentru cartarea în teren a habitatelor. Aceste hărți vor fi completate/actualizate/validate în urma verificărilor în teren.

În vederea inventarierii habitatelor, respectiv a cartării distribuţiei lor, acestea trebuie în prealabil identificate în mod corect pe teren. Astfel, identificarea se va face având în vedere compoziţia şi structura floristică a habitatelor, în sensul cortegiilor posibile de specii indicate în manualele naţionale


de identificare a habitatelor Natura 2000 (Gafta et Mountford, 2008; Doniţă et al., 2004). Identificarea habitatelor se va realiza prin recunoașterea fitocenozelor care le caracterizează și anume prin luarea în considerare a speciilor edificatoare (în general dominante) și indicatoare ecologic și/sau cenologic, precum și prin recunoașterea caracteristicilor stațiunii, în primul rând localizare geografică, altitudine, relief, rocă și sol.

În acest sens, am sintetizat caracteristicile definitorii pentru fiecare tip de habitat Natura 2000 care urmează să fie cartat, în vederea identificării şi inventarierii lor corecte, precum şi pentru surprinderea unor particularităţii specifice care pot apărea în cadrul siturilor studiate (Tabel 1).

Tabel 1. Lista habitatelor forestiere comunitare și corespondența cu habitatele din România

Cod NATURA

2000 Cod

HdR1 HdR

Asociații vegetale

Specii edificatoare

Specii caracteristice

9110 Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum

R4102 Păduri sud-est carpatice de molid (Picea abies), fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Hieracium rotundatum

Hieracio rotundati –

Fagetum (Soó 1962) Täuber 1987

Picea abies, Fagus sylvatica ssp. sylvatica, Abies alba

Hieracium rotundatum

R4105 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Festuca drymeia

Festuco drymeiae – Fagetum Morariu et al. 1968

Fagus sylvatica ssp. sylvatica, Abies alba

Festuca drymeia

R4106 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu

Hieracium rotundatum

Hieracio rotundati –

Fagetum (Vida 1963) Täuber 1987

(Deschampsio flexuosae – Fagetum Soó 1962)

Fagus sylvatica ssp. sylvatica

Hieracium rotundatum, ca și speciile subalianței Calamagrostio –

Fagion (Luzula luzuloides, Calamagrostis

arundinacea, Veronica officinalis,

1 Habitatele din Romania cf. Doniţă et al., 2004


Cod NATURA

2000 Cod

HdR1 HdR

Asociații vegetale

Specii edificatoare


Pteridium aquilinum, Blechnum spicant)

R4107 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Vaccinium myrtillus

- Fagus sylvatica ssp. sylvatica,

în parte Abies alba

-

R4110 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Festuca drymeia

Festuco drymeiae –

Fagetum Morariu et al. 1968

Fagus sylvatica ssp. sylvatica, ssp. moesiaca

Festuca drymeia

9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum

R4118 Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica) şi carpen (Carpinus betulus) cu Dentaria bulbifera

Carpino-Fagetum

Paucã 1941

Fagus sylvatica ssp. moesiaca cu frecvența mare, ssp. sylvatica cu frecvență mai micã, Carpinus betulus

-

R4119 Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica) şi carpen (Carpinus betulus) cu Carex pilosa

Carpino-Fagetum Paucă 1941

Fagus sylvatica ssp. moesiaca, ssp. sylvatica, Carpinus betulus

Carex pilosa, Galium schultesii

R4120 Păduri moldave mixte de fag (Fagus sylvatica) şi tei argintiu (Tilia tomentosa) cu Carex brevicollis

Tilio-Corydali-Fagetum Dobrescu et Koracs 1973, Galio schultesii- Fagetum (Burduja et al. 1972) Chifu et Stefan 1994

Fagus sylvatica, Tilia tomentosa

Corydalis cava ssp.

marschaliana, Carex brevicollis


Cod NATURA

2000 Cod

HdR1 HdR

Asociații vegetale

Specii edificatoare


9170 Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum

R4123 Păduri dacice de gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica) şi carpen (Carpinus betulus) cu Carex pilosa

- Quercus petraea (Fagus sylvatica)

-

91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)

R4401 Păduri sud-est carpatice de anin alb (Alnus incana) cu Telekia speciosa

Telekio speciosae-

Alnetum incanae Coldea (1986) 1991

Alnus incana Telekia speciosa

R4402 Păduri daco-getice de lunci colinare de anin negru (Alnus glutinosa) cu Stellaria nemorum

Stellario nemori-Alnetum glutinosae (Kästner 1938) Lohm. 1957

Alnus glutinosa

Alnus glutinosa, Stellaria nemorum, Ficaria verna

R4405 Păduri daco-getice de plop negru (Populus nigra) cu Rubus caesius

Salicetum albae-fragilis Issler 1926 em Soó 1957

Populus nigra -

91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)

R4101 Păduri sud-est carpatice de molid (Picea abies), fag (Fagus sylvatica)

şi brad (Abies alba) cu Pulmonaria rubra

Pulmonario rubrae – Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987


Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Dentaria glandulosa


Cod NATURA

2000 Cod

HdR1 HdR

Asociații vegetale

Specii edificatoare


R4103 Păduri sud-est carpatice de molid (Picea abies), fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Leucanthemum waldsteinii

Leucanthemo waldsteinii

– Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987


Leucanthemum waldsteinii, Pulmonaria

rubra, Symphytum cordatum

R4104 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Pulmonaria rubra

Pulmonario rubrae – Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987

Fagus sylvatica ssp. sylvatica, Abies alba

Pulmonaria rubra,

Symphytum cordatum, Dentaria glandulosa

R4108 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba) cu Leucanthemum

waldsteinii

Leucanthemo waldsteinii

– Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987


Leucanthemum

waldsteinii, Ranunculus carpaticus

R4109 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Symphytum

cordatum

Symphyto – Fagetum

Vida 1959


Symphytum cordatum,

Pulmonaria rubra, Dentaria glandulosa

R4116 Păduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Phyllitis

scolopendrium

Phyllitidi – Fagetum

Vida (1959) 1963

Fagus sylvatica

Phyllitis scolopendrium

b. Cartarea habitatelor

În paralel cu operaţiunile de identificare şi inventariere se vor colecta date asupra distribuţiei spaţiale a habitatelor de importanţă comunitară (folosind GPS-ul), pentru a căror conservare au fost desemnate cele două situri.


Astfel, în laborator şi pe teren, pe baza analizei hărţilor topografice, a ortofotoplanurilor și a amenajamentelor silvice se definesc unităţile de cartare. Acestea sunt reprezentate de tipurile de habitate forestiere Natura 2000 (Gafta et Mountford, 2008, Ord. 57/2007), pentru care a fost declarat situl.

Cartarea habitatelor se va realiza prin transecte relevante în cadrul parcelelor/subparcelelor silvice. Astfel, după evaluarea/stabilirea zonelor potențiale se vor efectua deplasări în teren pentru identificarea și cartarea habitatelor. În timpul deplasărilor în teren vor fi realizate fotografii ale elementelor specifice.

Având în vedere faptul că în prezent numărul acestor unități de cartare (unitatea de cartare este definită ca un poligon ce va corespunde de principiu unei subparcele de amenajament silvic) poate fi doar estimat, această metodologie face referire la tehnicile și instrumentele generale utilizate.

În studiile ce implică inventarierea, prelevarea de probe, monitorizarea proceselor și fenomenelor naturale și implicit a speciilor și habitatelor sunt utilizate diferite tehnici ce au drept scop eficientizarea sampling-ului.

După cum arată Hengl (2007) pentru a analiza variabile din mediu (sol, specii vegetale sau animale, fenomene meteorologice etc.) este necesar a se utiliza un design de prelevare (sampling design). Acestea se împart în două mari categorii: normale, în care suprafața de studiat este împărțită în suprafețe egale cu ajutorul unui caroiaj iar ulterior în fiecare dintre aceste suprafețe se va preleva o probă, sau randomizate, prin care probele sunt prelevate în locații aleatorii iar numărul locațiilor este astfel stabilit încât să asigure relevanța statistică și acoperirea teritoriului.

Pe lângă acestea două mai pot fi precizate două categorii ce reprezintă cazuri speciale în care variabilele sunt analizate mai amănunțit fie prin sampling stratificat (în care variabile sunt împărțite în subgrupuri) sau cluster sampling prin care sunt extrase și analizate doar o parte din totalul variabilelor (Babbie, 2001).

Având în vedere eterogenitatea teritoriului, dar și timpul scurt de analiză, considerăm prima variantă ca fiind nepotrivită, urmând a realiza inventarierea și cartarea habitatelor forestiere pornind de la unități de cartare de bază (poligoane/subparcele) în cadrul unui sampling design optimizat ce include elemente din ambele categorii. Astfel întreaga suprafață ce urmează a fi studiată este împărțită în unități de cartare, dar acestea nu vor avea o suprafață identică ci vor fi delimitate pe baza caracteristicilor naturale ale acestora.

Propunerea noastră vizează studiul tuturor acestor unități de cartare dar se va putea utiliza și un model randomizat de ierarhizare a acestor unități de cartare în categorii de relevanță urmând ca acestea să fie inventariate într-un număr semnificativ din punct de vedere statistic, având în vedere bineînțeles suprafața totală a fiecărei categorii și a habitatului de studiat.

Metoda de bază utilizată în cadrul inventarierii și cartării este cea a transectului. Transectele vor fi realizate astfel încât specialistul să parcurgă o distanță cât mai mare în cadrul poligonului analizat. De asemenea, în cadrul transectului vor fi marcate locațiile unde au fost semnalate elemente


deosebite. Acestea vor fi marcate printr-un punct (waypoint) și vor fi însoțite și de una sau mai multe imagini, de la caz la caz.

Figura următoare prezintă în mod schematic modul de realizare a unui transect. Specialistul va parcurge poligonul încercând să urmărească cât mai mult posibil lungimea acestuia.

Figura 1. Realizarea unui transect

În situațiile în care specialistul va constata existența mai multor habitate Natura 2000 în cadrul unui poligon va trece la delimitarea acestora și implicit la definirea a două sau mai multe noi poligoane. Limitele acestora vor fi înregistrate cu ajutorul dispozitivului GPS iar ulterior vor fi prelucrate utilizând software specific GIS.

Pe baza experienței anterioare în proiecte similare și luând în considerare specificul teritoriului de studiu (declivitate și fragmentare de relief semnificative) considerăm că un specialist va putea inventaria nu număr de aproximativ 40 unități de cartare zilnic. Aceasta este doar o estimare posibilă în acest moment ce nu ia în considerare suprafața unităților de cartare din sit. În urma definirii acestora estimarea va putea fi revizuită.


c. Etapele inventarierii şi colectarea datelor privind distribuţia spaţială a habitatelor forestiere de importanţă comunitară.

Pentru habitatele forestiere de interes comunitar din cele două situri vor fi colectate informaţii referitoare la: identificarea, inventarierea, cartarea distribuţiei acestora.

1. Pentru identificarea, inventarierea şi evaluarea habitatelor se completează o fişă de lucru cu informaţiile culese din teren şi cu cele rezultate după determinările din laborator/birou. Fişa de lucru conţine o rubrică pentru speciile de plante identificate prin studiul amănunţit al

habitatului. Se apreciază gradul de acoperire (în procente) al fiecărei specii edificatoare/dominante.

Fişa de lucru conţine o rubrică denumită "Alte observaţii" care conține date privind ameninţările actuale şi potenţiale asupra habitatelor sau alte note relevante.

2. Trasarea conturului poligonului (zonă omogenă a unui tip de habitat comunitar) se va realiza în funcţie de: compoziţia floristică (după date din teren), ortofotoplan, hărţi şi planuri topografice (date din birou).

3. În urma activităţilor se predau următoarele informaţii, care vor avea în vedere ca:

fiecare poligon să fie clar delimitat, cu conturul complet

pe fiecare hartă toate poligoanele identificate să fie numerotate

fiecare poligon trebuie să fie asociat cu o unitate de inventariere: habitat cartabil sau zone ce nu aparţin habitatelor cartabile (ex. terenuri agricole, plantaţii, exploatări forestiere, exploatări de roci etc.

Tabel 2. Fișă de teren – pentru inventarierea habitatelor forestiere

Date generale Nr. poligon Suprafață poligon (ha) Toponimie Arie Protejată/Ocol silvic Coordonate Geografice (pentru validare)-format DD

N: E:

Altitudine (min, max, medie) Forma de proprietate/proprietar Alte date (UA, UP etc) Date habitat

Habitat Natura 2000


Observatii legate de cartare (dacă trebuie definit un nou poligon, în ce condiții etc)

Asociații vegetale caracteristice Alt tip de habitat, altele decât Natura 2000 (conform clasificării Habitatelor din Romania)

Asociații vegetale caracteristice Date stațiune

Formă de macrorelief (se va bifa)

Platou Vale Versant Luncă Abrupt (segment de versant sau versant cu înclinare peste 40 grade)

Terasă aluvionară

Glacis (porțiune mai puțin înclinată de la baza versantului)

Teren cu alunecări de teren stabilizate

Depresiune Teren cu alunecări de teren active

Altul

Tip rocă

Roci sedimentare Roci vulcanice Roci metamorficeNedefinit

Rocă la suprafață (%)

< 10% (scăzut) 10-50% (mediu) > 50% (ridicat) Inexistent

Tip sol

Luciu de apă (%)

Ochiuri de ape stătătoare < 10% (scăzut) 10-50% (mediu) > 50% (ridicat) Inexistent

Ape curgătoare (izvor, pârâiaș) < 10% (scăzut) 10-50% (mediu) > 50% (ridicat) Inexistent

Vârstă arboret (estimare ani) Echien Plurien (vârstele etajelor de vegetație între 30-60 ani) Plurien cu structura naturală sau aproape naturală

Tipul de management forestier (tehnici forestiere aplicate)

Tăieri succesive/ progresive Tăieri rase Tăieri rase benzi alterne Tăieri de conservare Tăieri produse accidental Degajări ɸ < 2 cm Curățiri ɸ 2-8 cm Rărituri ɸ > 8 cm Tăieri de igienă Lucrări de împăduriri Ajutorarea regenerării naturale Altul Nedefinit

Prezența arborilor bătrâni (peste 80 ani/ estimare nr. arbori/ha)


Mod regenerare arboret

Sămânță, natural Plantații puieți Completări prin plantare Lăstari Drajoni Lăstari și drajoni Amestec, sămânță și lăstari Altul Nedefinit

Lemn mort pe picior (estimare nr. arbori/ha/ɸ >30 cm) Lemn mort doborât ( estimare nr. arbori/ha/ɸ >30 cm) Presiuni, Amenințări (P, A) A05 Adăpost de animale, loc de adăpat B01.01 Plantare pădure (arbori nativi) B01.02 Plantare pădure (arbori nenativi) B02.03 Îndepărtarea lăstărișului B02.04 Îndepărtarea arborilor uscați sau în curs de uscare B.02.05 Producția lemnoasă ne-intensivă (lăsarea lemnului mort/ neatingerea de copacii vechi) B02.06 Decojirea scoarței copacului B03 Exploatare forestieră fără replantare sau refacere naturală B04 Folosirea biocidelor, hormonilor și chimicalelor (în pădure) B05 Folosirea de îngrășăminte (în pădure) B06 Pășunatul în pădure/ în zona împădurită C02 Exploatarea și extracția de petrol și gaze D01 Fragmentare prin drumuri D02.01 Linii electrice și de telefonie D02.02 Conducte D02.03 Piloni și antene de comunicare E01 Zone urbanizate, habitare umană(locuințe umane) F04.02 Colectarea (ciuperci, licheni, fructe de pădure etc.)G01 Activități de recreere în aer liber (sporturi, camping etc.) G02.08 Locuri de campare și zone de parcare pentru rulote H01 Poluarea apelor de suprafață H05 Poluarea solului și deșeuri solide I01 Specii invazive non-native (alogene) I02 Specii native (indigene) problematiceJ01.01 Incendii K01.01 Eroziune K02 Evoluție biocenotică, succesiune K02.01 Schimbarea compoziției de specii (succesiune) K02.04 Acidifiere (naturală) L05 Prăbușiri de teren, alunecări de terenM02.01 Înlocuirea și deteriorarea habitatului Structura floristică (Specii edificatoare, caracteristice) Acoperire strat arborescent (%) Acoperire strat arbustiv (%) Acoperire strat ierbos (%) Specia AD Specia ADStrat arborescent


Strat arbustiv Strat ierbos Specii Natura2000/ protejate/ endemice/ orhidee

Specii alohtone invazive

Gradul de deteriorare al habitatului 1 – puțin deteriorat 2 – mediu deteriorat 3 – foarte deteriorat

Observații

Expert Data

d. Metodologia de elaborare a hărților GIS

Seturile de date spaţiale se vor realiza cu respectarea specificaţiilor tehnice disponibile la

nivelul CE, conform Directivei INSPIRE, specifice fiecărui set de date spaţiale realizat. Pentru

trasarea detaliilor topografice din interiorul ariei protejate vor fi utilizate planuri de bază şi

ortofotoplanuri, precum şi datele puse la dispoziţie de către instituţiile responsabile cu implementarea

diferitelor teme aferente Directivei INSPIRE. Cartările şi analizele privind caracterizarea speciilor şi

habitatelor vor ţine cont de suprafaţa minimă de cartare conform specificului acestora. În cazul unor

suprafeţe fragmentate, arealul poate fi descris pornind de la puncte sau linii, prin suprafeţe (zone

buffer) în jurul acestora.

Pentru delimitarea habitatelor se vor utiliza orto-fotoplanuri, planuri topografice și

amanajamente silvice cât şi măsurătorile GPS rezultate în urma cartărilor pe teren, acestea din urmă

fiind extrem de importante Formatul bazelor de date geospaţiale este geodatabase şi va permite

interoperabilitatea între diferite programe de analiză GIS şi respectarea specificaţiilor INSPIRE

pentru bazele de date geospaţiale ale ariilor protejate. Formatul bazelor de date geospaţiale utilizat va

fi ales astfel încât să fie compatibil la citire sau editare, deci să ofere interoperabilitate, cu alte sisteme


informaţionale geografice (exemplu formatul shapefile). Beneficiarului îi vor fi puse la dispoziție

datele atât în format geodatabase cât și în format shapefile, în funcție de cerințele specifice ale

acestuia. Măsurătorile şi înregistrările efectuate cu receptorul GPS din teren vor respecta o structură

de date care va permite încărcarea/stocarea acestora automat în baza de date GIS. Fiecărei baze de

date geospaţiale va avea asociată o topologie şi vor fi eliminate erorile de digitizare înainte de

conversia în alte formate Hărţile vor fi etichetate ţinându-se seama de semnele convenţionale

cartografice existente. Metadatele vor fi introduse în conformitate cu Directiva INSPIRE, urmărind

specificaţiile pentru bazele de date geospaţiale ale ariilor protejate.

Bibliografie

1. Babbie, E. (2001). The Practice of Social Research: 9th Edition. Belmont, CA: Wadsworth Thomson.

2. Ciolpan, O., 2005: Monitoringul integrat al sistemelor ecologice, Ed. Ars Docendi, Bucuresti

3. Doniţă et al., 2005, Habitatele din România, Ed. Tehnică şi Silvică, Bucureşti.

4. European Environmental Agency, 2002. Late lessons from early warnings: the precautionary principle 1896–

2000. Environmental Issue Report 22, Office for official publications of the European Communities,

Luxembourg, ISBN 92-9167-323Gafta, D., Mountford, J. O., 2008, Manual de intrepretare a habitatelor Natura

2000 din România, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

5. Glasson, J., Therivel, R. and Chadwick, A. (1999, 2nd edition), Introduction to environmental impact

assessment, UCL Press, London.

6. Harremöes, P.2003. Ethical aspects of scientific incertitude in environmental analysis and decision-making.

Journal of Cleaner Production, 11 (7) (2003), pp. 705–712

7. Hengl, T. (2007). A Practical Guide to Geostatistical Mapping of Environmental Variables. Ispra: European

Commission, Joint Research Centre, Institute for Environment and Sustainability.

8. Lawrence D.P., (2007). Impact significance determination—back to basics .Environmental Impact Assessment

Review, 27 (2007), pp. 755–769

9. Opdam P.F.M., M.E.A. Broekmeyer, F.H. Kistenkas, Identifying uncertainties in judging the significance of

human impacts on Natura 2000 sites, Environmental Science & Policy, Volume 12, Issue 7, November 2009,

Pages 912-921, ISSN 1462-9011,

10. Popescu, A., Sanda, V. (2002). The vegetation distribution in the higher and middle basin of Valsan river.

Proceedings of the Institute of Biology, Bucuresti, 4:147-155.

11. *** Assessment of plans and projects significantly affecting Natura 2000 sites. Methodological guidance on the

provisions of Article 6(3) and (4) of the Habitats Directive 92/43/EEC. European Comission


Metodologia de monitorizare pentru speciile de amfibieni din situl de importanţă comunitară ROSCI0251

Tisa Superioară Specii de amfibieni enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE din situl de importanţă comunitară ROSCI0251 Tisa Superioara Cod Specie 1166 Triturus cristatus 2001 Triturus montandoni 1193 Bombina variegata

Triturus cristatus Caracterizarea generală a taxonului: Denumire ştiinţifică: Triturus cristatus (Laurenti, 1768) Denumire populară: Triton cu creastă Încadrarea sistematică: Clasa Mammalia Ordinul Chiroptera Subordin Microchiroptera Familia Salamandridae

Mascul Triturus cristatus

(Torok şi colab., 2003)

Harta de distribuţie a speciei


Morfologie. Este o specie de triton de dimensiuni mari, având până la 16 cm. Corpul este îndesat, capul este lat, cu botul rotunjit, lipsit de şanţuri pe partea dorsală. Cuta gulară bine pronunţată. Membrele lungi şi puternice. Lungimea cozii este mai mică sau egală cu a corpului şi se


termină ascuţit. Tegumentul este rugos atât dorsal cât şi ventral. Masculii sunt mai mici decât femelele, în perioada de reproducere au o creastă dorsală înaltă şi dinţată, care începe între ochi, lipseşte în dreptul cloacei şi se continuă apoi cu o creastă caudală dezvoltată, dar mai puţin zimţată. aceasta este dezvoltată şi pe partea ventrală. Cloaca masculilor este mare şi închisă la culoare (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).

Distribuţie. Este întâlnit de la câmpie până la 1000 m altitudine. Lipseşte din Dobrogea, Bărăganul şi zonele din apropierea sectorului din sudul Munteniei şi Olteniei a văii Dunării.

Habitate. Preferă ape stagnante mari şi adânci, cu vegetaţie submersă şi palustră. Este frecvent în iazuri şi lacuri, şanţuri, bălţi, canale cu curgere lină, mai ales dacă există vegetaţie acvatică în care să se poată ascunde. Nu este foarte pretenţios la calitatea apei. În perioada terestră, tritonul cu creastă are de asemenea preferinţe de habitat, având nevoie de adăpost şi zone de hrănire, fiind deci foarte importantă prezenţa pietrelor, crăpăturilor şi a lemnului mort în apropierea habitatelor de reproducere, cu atât mai mult cu cât capacitatea de dispersie este redusă, fiind de maxim 1-1,3 km (Latham et al, 1996).

Biologia speciei. Specia este acvatică în perioada de reproducere. După încheierea acesteia, unii adulţi ies din apă, în general la finele lunii iunie, şi duc o viaţă terestră ascunsă (Griffiths, 1996), sau rămân în mediul acvatic.

Specie mai strict nocturnă decât celelalte specii de tritoni (Arnold, 2004). Intră în hibernare în luna octombrie. Hibernează pe uscat în diverse cavităţi, sub buşteni şi rădăcini ale arborilor.

Tritonul cu creastă este o specie zoofagpolifagă, consumând diverse nevertebrate respectiv viermi, moluşte insecte, precum şi larve de amfibieni. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 ani (Arnold, 2004).

Răspândire. La nivel global specia este răspândită în nordul şi centrul Europei, din Marea Britanie până în Ucraina şi Rusia, ajungând până în vestul Siberiei. Specia lipseşte din Irlanda şi din cea mai mare parte a peninsulei Scandinave, fiind prezentă doar în partea ei sudică.

În România specia este răspândită în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia Dobrogei şi a deltei şi luncii Dunării (Iftime, 2005). Are o distribuție sporadică, putând fi numeroasă local, dar fără a deveni abundentă.

Statut la nivelul UE: puţin îngrijorător (”Least Concern”).

Triturus montandoni

Caracterizarea generală a taxonului: Denumire ştiinţifică: Triturus montandoni (Boulenger, 1880) Denumire populară: Tritonul carpatic Încadrarea sistematică: Clasa Amphibia Ordinul Caudata Familia Salamandridae


Mascul şi femelă de Triturus montandoni




Morfologie. Este un triton de dimensiuni mici (lungime totală de până la 10 cm), coada fiind mai lungă decât capul plus trunchiul. Capul este relativ lat, cu botul rotunjit şi trei şanţuri longitudinale dorsale. Cuta gulară este evidentă. Nu au creastă dorsală, doar o tivitură tegumentară. Trunchiul are două pliuri dorso-laterale evidente. Membrele sunt egale ca dimensiuni. Femelele au corpul mai mare şi mai masiv. La reproducere, masculii au pliurile dorso-laterale foarte pronunţate şi două pliuri latero-ventrale (trunchiului are un aspect pătrat în secţiune). Cloaca masculilor este umflată, vârful cozii are un filament de 3-5 mm; degetele membrelor posterioare nu au palmură (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).

Distribuţie. În estul Carpaţilor Medionali, în Carpaţii Orientali şi zonele colinare învecinate, de regulă în zone situate la 350 - 2000 m altitudine.

Habitate. Pentru reproducere foloseşte orice habitat umed, de la băltoace până la lacuri din zonele unde este răspândită; preferă însă ape limpezi, reci, cu pH slab acid (bălţi, şanţuri, canale), aflate în pădurile de foioase, amestec sau conifere. După părăsirea mediului acvatic, animalele se refugiază în imediata apropiere, în litieră, sub trunchiuri de copaci, sub bolovani, uneori şi în locuri expuse la soare.


Bombina variegata Caracterizarea generală a taxonului: Denumire ştiinţifică: Bombina variegata (Linnaeus, 1758) Denumire populară: Buhai de baltă cu burta galbenă; Izvoraş cu burta galbenă Încadrarea sistematică: Clasa Amphibia Subcalasa Anuromorpha Ordinul Anura Subordinul Discoglossoidei Familia Discoglossidae


Bombina variegata - vedere ventrală




Morfologie. Corpul îndesat şi aplatizat (Fuhn, 1960); în general lungimea medie a adulţilor rar depăşeşte 5 cm. Capul mai lat decât lung, botul rotunjit, ochii mari cu pupila cordiformă. Pielea este verucoasă, fiind acoperită de negi mari, ascuţiţi, înconjuraţi de numeroşi negi, mai mici. Negii prezintă spini. Masculii au în general corpul mai scurt decât femelele (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).

Coloritul este cenuşiu deschis până la măsliniu pătat cu negru, pielea este rugoasă pe partea dorsală, iar verucozităţile (negii) au în vârf un spin cornos negru, înconjurat de spini ascuţi, mai mici (Fuhn, 1960). Ventral culoarea predominantă este galbenul, cu pete mari interconectate, pe un fond cenuşiu deschis, niciodată negru şi fără mici pete albe. Vârfurile degetelor sunt totdeauna galbene.

Dimorfismul sexual este prezent. Astfel, la masculi, în perioada de reproducere, apar calozităţi „nupţiale” de natură cornoasă şi culoare neagră pe partea internă a degetelor 1, 2 şi 3 ale membrelor anterioare precum şi două „perniţe” negre pe antebraţ şi la baza primului deget. De asemenea, astfel de calozităţi apar şi pe penultima falangă a degetelor 2, 3 şi 4 de la membrele posterioare (Fuhn, 1960). Masculii nu posedă saci vocali interni. Secreţia glandelor pielii irită mucoasele conjunctive (produc lăcrimare) şi mucoasele nazale (provoacă strănutul).

Distribuţie: în zonele colinare, colinar-înalte şi montane. La nivel global această specie este răspândită pe continentul european, fiind prezentă în mare parte din Europa centrală şi de sud (Iftime, 2005), din zona centrală a Franţei, Germaniei şi nordul şi vestul Elveţiei, nord-estul Italiei, regiunea Balcanilor şi până în Munţii Carpaţi. Specia este probabil dispărută în Belgia, iar în Ungaria există populaţii fragmentate.

La nivel naţional specia este prezentă în reginunile de deal şi munte, munţii Carpaţi, Moldova şi podişul Transilvaniei (Fuhn, 1960; Ghira et al, 2002; Iftime, 2005). Nu este prezentă în Dobrogea, Bărăgan, sudul Moldovei, Olteniei şi Munteniei.

Habitate. Este prezentă în special etajul colinar şi montan, dar limitele altitudinale între care poate fi găsită sunt relativ largi, pentru România ele fiind cuprinse între 150-2000 m, putând fi întâlnită în păduri de conifere, decidue şi mixte, tufărişuri şi pajişti (Cogălniceanu, 2002). Se întâlneşte în păduri decidue şi mixte, tufărişuri, pajişti şi lunci.


Specie pronunţat acvatică, euritopă, trăieşte în ape stătătoare mari sau mici, lacuri, iazuri, şanţuri, urme de tractor pline cu apă, băltoace permanente sau temporare, cu sau fără vegetaţie, chiar şi în ape curgătoare, izvoare, mlaştini. Habitatele de reproducere sunt de regulă acumulări de apă temporare, neumbrite, aflate în pădure sau în imediata apropiere a pădurii.

Habitatul preferat în perioada activă este reprezentat de acumulări de apă stătătoare de diferite dimensiuni (Fuhn, 1960), cu precădere în cele temporare în care nu există specii de peşti prădători: bălţi, băltoace, şanţuri, puţuri etc, în general cu adâncime mică şi apă cu temperatură ridicată (Barandun şi colab.1997). Pe perioadele de secetă se ascunde în locuri umede până la primele ploi (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).

Biologia speciei. Hibernează pe uscat în diverse cavităţi, în intervalul octombrie-aprilie. Durata de viaţă în mediul natural poate depăşi 10 ani.


METODE DE LUCRU

Pentru speciile de amfibieni Triturus (cristatus) cristatus; Triturus montandoni şi Bombina variegata, vor fi folosite următoarele metode de lucru:

1. Transectul linear activ acvatic diurn (caudate)

Descrierea procedurii de aplicare a metodei

Specialistul caută sistematic, pe o durată de timp determinată, cu ajutorul unui ciorpac, exemplarele prezente de-a lungul unui transect dispus paralel cu linia malului.

Imobilizarea exemplarelor se realizează cu ajutorul ciorpacului, cu care se descriu 8-uri în adâncul apei, pe suprafeţe de câte 4 m2 (distanţa dintre două locuri de eşantionare fiind de 10 m), astfel încât să poată fi reținute exemplarele prezente în habitatul acvatic investigat.

După fiecare ocazie de utilizare a ciorpacului, se verifică conţinutul plasei, se determină şi se numără exemplarele capturate, care sunt apoi eliberate în locul capturării (exemplarele destinate fotografierii se transferă temporar – până la realizarea imaginilor - într-un recipient de plastic umplut parţial cu apă).

După procedura de verificare şi eliberare a exemplarelor capturate observatorul se deplasează în următorul loc de eşantionare a transectului unde aplică din nou procedeul descris (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).

Lungimea transectului

În cazul habitatelor cu suprafață mare se aplică metoda pe transecte lungi de 100 m (de 2-4 m lăţime), între capetele a două transecte vecine fiind o distanţă de 20 m (în cazul habitatelor cu suprafaţă mică şi adâncime mică, metoda se poate aplica pe întreg perimetrul corpului acvatic investigat) (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).


Durata optimă de aplicare a metodei: 15 minute / transect. Perioada din zi în care se aplică metoda: în cursul zilei. Perioada din an propusă pentru aplicarea metodei

Denumirea taxonului Luna

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XIITriturus (cristatus) cristatus

Zone de joasa altitudine

O O O

Zone montane So O O O Triturus montandoni So X So

O perioada optimă So perioada suboptimă

Nr. de personal necesar: minim - 1 persoană; recomandat- 2 persoane. Atribut (element) urmărit: exemplare (adulte; eventual subadulte şi larve).

Echipamente necesare

- cizme de cauciuc (recomandat: cizme-şold); - ciorpac (plasă, fileu) cu ramă rotundă (este recomandată folosirea unui ciorpac având un diametru de 50 cm) sau dreptunghiulară; - recipiente de plastic pentru reţinerea temporară a exemplarelor capturate; - dispozitiv de poziţionare geografică (GPS); - fişă de teren.

Tipuri de habitate în care se aplică metoda

Denumirea taxonului Ape

stagnanteApe lin

curgatoare

Zone inundate temporar

Bazine artificiale (permament sau

temporar umplute cu apă)Triturus (cristatus) cristatus P S S S Triturus montandoni P S S S

P habitat preferat de specie S habitat secundar pentru specie

Regiunile în care este recomandată aplicarea metodei

- în cazul speciei Triturus (cristatus) cristatus: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului; - în cazul speciei Triturus montandoni: Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali.


Tip de informaţii local-specifice obligatoriu de înregistrat pe fişa de teren

Denumirea taxonului Nr.

exemplare observate

Nr. ponte

observate

Durata aplicarii metodei pe transectul investigat

Suprafaţa

investgata total(a)

Triturus (cristatus) cristatus X X X X X Triturus montandoni X X X X X

Obs. (a) - suprafaţa totală (estimativ) din zona respectivă a tipului de habitat cu aceleaşi caracteristici (adâncime, vegetaţie etc.) ca şi a transectului în care s-a aplicat metoda.

2. Transectul linear activ acvatic diurn (anure)


Specialistul se deplasează pe o durată de timp determinată de-a lungul malului unor habitate acvatice (puţin adânci) depistând vizual exemplarele sau pontele prezente de-a lungul respectivului mal de apă. Este necesară imobilizarea unor exemplare, în vederea identificării taxonului căruia îi aparţin ele (Torok, Sas-Kovacs, Ghira şi Zamfirescu, 2013).


În cazul habitatelor cu suprafaţă mare se aplică metoda pe transecte lungi de 100 m, între capetele a două transecte vecine fiind o distanţă de 20 m (în cazul habitatelor cu suprafaţă mică, metoda se poate aplica pe întreg perimetrul corpului acvatic investigat).

Observații:

- în cazul speciei Bombina variegata este necesară imobilizarea exemplarelor, examinarea ventrală (fotografierea abdomenului) şi detalierea caracteristicilor de habitat.

Durata optimă de aplicare a metodei: 15 minute / transect. Perioada din zi în care se aplică metoda: în cursul zilei. Perioada din an propusă pentru aplicarea metodei


I II III IV V VI VII VIII IX X XI XIIBombina variegata O O O O O So



Nr. minim de personal necesar: 1 persoană (pentru habitate de dimensiuni mici) şi 2 persoane (pentru habitate de dimensiuni mari);

Nr. recomandat de personal: 2 persoane (pentru habitate de dimensiuni mici) şi 3 persoane (pentru habitate de dimensiuni mari);

Atribut (element) urmărit:

- în cazul speciei Bombina variegata: exemplare metamorfozate (adulte sau tinere);

Echipamente necesare: - cizme de cauciuc (recomandat: cizme-şold); - barcă (în cazul lacurilor de mari dimensiuni, cu stufăriş, papură etc. compact de-a lungul malului); - ciorpac (plasă, fileu) cu ramă rotundă (este recomandată folosirea unui ciorpac având un diametru de 50 cm) sau dreptunghiulară; - recipiente de plastic, saci din material textil sau sajoc pentru reţinerea temporară a exemplarelor capturate; - dispozitiv de poziţionare geografică (GPS); - aparat foto; - fişă de teren.

Tipuri de habitate în care se aplică metoda:

- ape stagnante (sau eventual lin curgătoare), puţin adânci, cu vegetaţie submersă; - zone inundate temporar; - bazine artificiale (umplute permanent sau temporar cu apă);

Regiunile în care este propusă aplicarea metodei:

- în cazul speciei Bombina variegata: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului;

Tip de informaţii local-specifice obligatoriu de înregistrat pe fişa de teren:

Denumirea taxonului Nr.

exemplare observate

Nr. ponte

observate

Durata aplicarii metodei pe transectul investigat

Suprafaţa

investgata total(a)

Bombina variegata X X X X



3. Transectul linear activ acvatic (larve de amfibieni) - complementară

Descrierea procedurii de aplicare a metodei.

Specialistul caută sistematic, pe o durată de timp determinată, cu ajutorul unui ciorpac, larvele prezente de-a lungul unui transect dispus paralel cu linia malului.

Imobilizarea larvelor se realizează cu ajutorul ciorpacului, cu care se descriu 8-uri în adâncul apei, astfel încât să poată fi reţinute larvele prezente în fâşia de habitat acvatic investigat. După fiecare minut de utilizare a ciorpacului, se verifică conţinutul plasei şi larvele capturate se transferă într-un recipient de plastic umplut parţial cu apă. După verificarea (respectiv transferul în recipientul de plastic a larvelor capturate) observatorul se deplasează în următoarea zonă a transectului unde aplică din nou procedura pe durata unui minut. La capătul fiecărui transect investigat larvele capturate sunt eliberate în zona deja verificată şi observatorul se deplasează la următorul transect în care repetă procedura.

Observaţie. Metoda se aplică în zonele de depunere a pontelor, identificate în perioada de reproducere a speciilor. În zone cu densităţi mari de larve, se estimează numărul acestora (nu se va utiliza ciorpacul).


În cazul habitatelor cu suprafaţă mare se aplică metoda pe transecte lungi de 100 m (de 2–4 m lăţime), între capetele a două transecte vecine fiind o distanţă de 20 m (în cazul habitatelor cu suprafaţă mică şi adâncime mică, metoda se poate aplica pe întreg perimetrul corpului acvatic investigat).

Durata optimă de aplicare a metodei: 15 minute/transect Perioada din zi în care se aplică metoda: în cursul zilei Perioada din an propusă pentru aplicarea metodei

Denumirea taxonului Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Triturus (cristatus) cristatus

zone de joasă altitudine

So O So

zone montane So O So Triturus montandoni O O Bombina variegata So O O O So



Nr. minim de personal necesar: 1 persoană. Nr. recomandat de personal: 2 persoane Atribut (element) urmărit: larve (aflate în stadiul final de metamorfozare)

Echipamente necesare:

- cizme de cauciuc (recomandat: cizme-şold); - ciorpac (plasă, fileu) cu ramă rotundă sau dreptunghiulară; - recipiente de plastic pentru reţinerea temporară a exemplarelor capturate; - dispozitiv de poziţionare geografică (GPS); - fişă de teren.

Tipuri de habitate în care este propusă aplicarea metodei:

- ape stagnante (sau eventual foarte lin curgătoare), cu vegetaţie palustră; - zone inundate temporar; - bazine artificiale (umplute permanent cu apă).

Regiunile în care este recomandată aplicarea metodei:

- în cazul speciei Triturus (cristatus) cristatus: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului; - în cazul speciei Triturus montandoni: Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali; - în cazul speciei Bombina variegata: Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali.


Denumire specie Nr.

exemplare observate

Nr. ponte observate

Durata aplicării metodei pe transectul

investigat

Suprafaţa

investigată totală


X X X X

Triturus montandoni X X X X Bombina variegata X X X X


4. Transectul linear activ terestru (perioada postmetamorfică) - complementară

Descrierea procedurii de aplicare a metodei.

Specialistul se deplasează în habitate terestre din apropierea zonelor de depunere a pontelor identificate cu ocazia investigațiilor realizate în perioada de reproducere a speciei. Exemplarele se depistează vizual, atât cele active, cât şi cele refugiate în diferite ascunzişuri (sub pietre, buşteni,


materiale diverse). Traseul parcurs nu are o lungime determinată (dar lungimea efectiv parcursă se notează în fişa de teren).

Observaţie. Fiind vorba de exemplare de dimensiuni mici, de regulă este nevoie imobilizarea acestora în vederea identificării corecte a speciei căreia îi aparţin.

Lungimea transectului.

În cazul habitatelor cu suprafaţă mare se aplică metoda pe transecte lungi de 100 m (de 20 m lăţime), cu axa longitudinală paralelă cu linia malului; între capetele a două transecte vecine fiind o distanţă de 20 m.

Durata optimă de aplicare a metodei: 15 minute/transect. Perioada din zi în care se aplică metoda: în cursul zilei. Perioada din an propusă pentru aplicarea metodei:


I II III IV V VI VII VIII IX X XI XIITriturus (cristatus) cristatus

zone de joasă altitudine So O O So zone montane So O So

Triturus montandoni So O O So Bombina variegata So O So


Nr. minim de personal necesar: 1 persoană. Nr. recomandat de personal: 2 persoane Atribut (element) urmărit: exemplare adulte şi tinere (inclusiv cele metamorfozate în respectivul an)

Echipamente necesare:

- cizme de cauciuc; - recipiente de plastic pentru reţinerea temporară a exemplarelor capturate; - dispozitiv de poziţionare geografică (GPS); - fişă de teren.


- în cazul speciei Triturus (cristatus) cristatus: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului; - în cazul speciei Triturus montandoni: Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali. - în cazul speciei Bombina variegata: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului.



Denumire specie

Nr. exemplare recent

metamorfozate observate

Nr. exemplare

adulte observate

Durata aplicării metodei pe transectul investigat

Suprafaţa

investigată totală


X X X X

Triturus montandoni X X X X Bombina variegata X X X X


5. Traseu itinerant diurn - complementară


Specialistul investighează habitatele terestre, semiacvatice sau acvatice (funcţie de timpul disponibil) localizate de-a lungul traseului dintre două careuri standard de 10 km x 10 km (corespunzătoare câte unui careu din grila ETRS LAEA 5210). Cu ocazia opririlor de-a lungul traseului sunt înregistrate exemplarele active, zonele de depunere a pontei, cadavrele. Pentru fiecare loc în parte, în care au fost identificate exemplare (active, cadavre sau resturi de cadavre, exuvii) şi ponte, sunt înregistrate coordonatele geografice ale respectivului loc.

Observaţie. Este nevoie imobilizarea exemplarelor aparţinând speciilor Triturus cristatus şi Triturus montandoni (în zonele unde se suprapun arealele de distribuţie ale speciilor).

Durata optimă de aplicare a metodei: 15-30 minute/ oprire de-a lungul traseului. Perioada din zi în care se aplică metoda: în cursul zilei. Perioada din an propusă pentru aplicarea metodei

Metoda se poate aplica pe întreaga perioadă de activitate a herpetofaunei (din februarie până în octombrie – în regiunile de şes inclusiv in noiembrie, în special dacă temperaturile au valori peste media multianuală).

Atribute (elemente) urmărite:

- exemplare active (adulţi sau juvenili); - larve; - ponte depuse; - cadavre (sau resturi de cadavre); - exuvii (cel puţin cele ale speciilor de şerpi).



- în cazul speciei Triturus (cristatus) cristatus: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului; - în cazul speciei Triturus montandoni: Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali. - în cazul speciei Bombina variegata: zone colinare înalte şi montane din Transilvania, Crişana, Muntenia, Oltenia, Moldova, estul Banatului.


Nr. exemplare adulte/

metamorfozate active

observate

Nr. larve

observate

Nr. ponte

observate

Nr. cadavre (resturi)

observate

Nr. exuvii observate

Durata aplicării

metodei pe transectul investigat

Suprafaţa

investi-gată

totală

X X X X X X X X


Fişa de teren (faţă)

Cod careu

(grila ETRS LAEA 5210)

Nume observator / observatori

Judeţul

Toponim

Transect nr. Cod GPS

început transect

Data mijloc releveu/pătrat

Ora sfârşit transect

Metoda de monitorizare

Suprafaţa investigată

Supraf. totală (cu caracteristici similare suprafeţei investigate)

Tip de habitat Caracteristici locale Presiuni/periclitări

Mediu terestru Zone (medii) umede

Panta Vreme

Fânaţe Izvor Abruptă Însorită Agricultură

Păşune Pârâu Domoală Variabilă Suprapăşunat

Pajişte Râu Teren plat Noroasă Exploat.forestieră

Pădure (interior) Zonă inund. Expoziţie Ploioasă Dragare/drenare

Pădure (margine) Baltă tempor. substrat Cu lapoviţă Activ.industriale

Tufăriş Baltă perm. Pietros Cu ninsoare Construcţii

Stâncărie/carieră Şanţ/canal Nisip vânt Circulaţie


Teren viran Lac natural Argilă/loess Puternic Distrug. habitate

Agric./ grădină Lac artif./bazin Mâl Moderat Deşeuri

Intavilan/construcţii Mlaştină Slab/fără Turism

Colectări

Date referitoare la amfibieni şi reptile din transectul monitorizat

Nume / abreviere nume specie

Număr de Obs.

(foto etc.) adulţi masculi femele juvenili larve ponte cadavre


Fişa de teren (verso)

Date referitoare la amfibieni şi reptile din transectul monitorizat

Nume / abreviere nume specie

Număr de Obs.

(foto etc.) adulţi masculi femele juvenili larve ponte cadavre

Informaţii suplimentare

(date complementare despre habitate, detalii despre prădători, pradă, paraziţi, boli detectate la amfibieni sau reptile etc.)

Altitudine

(m)

Adâncime apă

(cm)

Temp. apă

(Co)

Temp. aer

(Co)

Temp. sol

(Co)


Bibliografie

1. Arnold, E.N. 2004. A field guide to the reptiles and amphibians of Britain and Europe. Harper Collins

Publishers Ltd., London. 288 str. 2. Barandun, J., Reyer, H. U., Anholtt, B., 1997. Reproductive ecology of Bombina variegata: aspects of

life history. Amphibia-Reptilia 18: 347-355. 3. Cogălniceanu, D. 2002. Amfibienii din România. Ghid de teren. [Amphibians of Romania. Field guide].

Naturalia Practica no. 5. Colecţia de Biologie-Ecologie, Universitatea din Bucureşti. Editura Ars Docendi, p. 1-41.

4. Fuhn, E.I. 1960. Fauna R.P.R. Amphibia. XIV. Ed. Academiei R.P.R.. 5. Ghira, I., Venczel, M., Covaciu-Marcov, S.D., Mara, Gy., Ghile, P., Hartel, T., Török, Zs., Farkas, L.,

Rácz, T., Farkas, Z., Brad, T. 2002: Mapping of Transylvanian Herpetofauna. Nymphaea, Folia Naturae Bihariae 29: 145-203.

6. Iftime, Al. 2005. Amfibieni şi Reptile. În: Cartea Roşie a Vertebratelor din România, editori: Botnariuc & Tatole. Ed. Acad. Române, 1-325.

7. Latham, D.M. and Oldham, R.S. 1996.Woodland management and the conservation of the great crested newt (Triturus cristatus) – Aspects of Applied Biology 44: 451-459.

8. Török Zs., Sas-Kovacs, I., Ghira I., Sas, I., Zamfirescu Șt., 2013. Ghid sintetic de monitorizare a speciilor comunitare de reptile și amfibieni din România. Editura Centrul de Informare Tehnologică Delta Dunării, Tulcea, România. ISBN 978-973-88117-6-8.

Conf.dr. Jelea Marian

Sef lucrari dr Stela Jelea


Metodologie de monitorizare pentru specia de liliac Rhinolophus ferrumequinum din situl ROSCI0358

Pricop-Huta-Certeze

Cod Specie

1304 Rhinolophus ferrumequinum

Rhinolophus ferrumequinum

Caracterizarea generală a taxonului:

Denumire ştiinţifică: Rhinolophus ferrumequinum (Schreber, 1774) Denumire populară: Liliacul mare cu potcoavă Încadrarea sistematică: Clasa Amphibia Ordinul Caudata Familia Rhinolophidae

Identificarea speciei. Cel mai mare dintre cei cinci lilieci cu potcoavă, lungimea antebraţului, în majoritatea cazurilor, depăşeşte 54 mm (LA între 54,0-62,4 mm, valoarea minimă 51,0 mm). Proeminenţa superioară a şeii înaltă şi bine rotunjită. Privită din faţă şaua are o formă caracteristică, fiind de obicei contractată în mijloc, iar lancea este, în general, lungă şi are un vârf subţire. Ultrasunetele emise sunt de frecvenţă constantă (CF), pot fi recepţionate la 79-84 kHz.

Răspândire pe plan internaţional. Este o specie cu răspândire Palearctică; în Europa prezentă în partea de sud, centrală şi de vest a continentului, la nord până în sudul Angliei.

Tendinţele populaţiilor variază în diferite părţi ale ariei de răspândire, în general specia este suspectată a fi în scădere, la o rată care se apropie de 30% în cursul ultimelor trei decenii.

Distribuţia în România. În România este o specie răspândită şi relativ comună, în special în Carpatii Meridionali şi Occidentali, cu câteva înregistrări în Carpaţii Orientali şi în Dobrogea.

Biologia şi ecologia speciei

Adăposturi: Vara se adăposteşte în peşteri, mine părăsite sau clădiri; hibernează în primul rând în adăposturi subterane, la temperaturi peste 7 oC. Poate forma colonii de hibernare alcătuite din câteva sute de indivizi, cele mai mari fiind alcătuite din 400-800 de exemplare.

Apare în adăposturi subterane în primul rând în perioada hibernării.

Habitate: Liliacul mare cu potcoavă necesită un mozaic de habitate cu structură variată, incluzând păduri de foioase, păşuni, livezi, legate între ele de structuri lineare, şiruri de arbori, garduri vii. Păşunatul contribuie în mod semnificativ la creşterea cantităţii surselor de hrană disponibile pentru specie, prin prezenţa coleopterelor din familia Scarabaeidae. Pădurile mature de foioase şi cele de luncă joacă de asemenea un rol foarte important pentru supravieţuirea speciei.

Reproducerea: În general puii de liliac mare cu potcoavă se nasc pe parcursul lunii iunie, sau în prima jumătate a lunii iulie. Perioada naşterilor este puternic influenţată de temperatură, pentru că la temperaturi scăzute densitatea de insecte scade brusc; în cazul coloniilor din clădiri temperaturile


scăzute afectează negativ şi temperatura din interiorul adăpostului.

Femele ajung la maturitate sexuală la vârsta de 2-4 ani. Sfârşitul verii şi toamna înseamnă perioada de împerechere pentru lilieci. În această perioadă masculii de liliac mare cu potcoavă ocupă adăposturi de împerechere, care pot fi situate în podurile unor clădiri, în peşteri sau galerii de mină, unde sunt vizitate de femele.

Hibernarea: Adăposturile de iarnă a liliacului mare cu potcoavă sunt în adăposturi subterane, în primul rând în peşteri şi galerii de mină. Preferă zonele din adăpost cu temperaturi mai ridicate, cuprinse în general între 7-11°C. Începe să ocupe adăposturile de hibernare din septembrie/octombrie şi rămâne acolo până aprilie. În timpul hibernării se trezeşte de mai multe ori pentru a schimba locul ocupat în cadrul aceluiaşi adăpost sau poate părăsi şi schimba adăpostul în căutarea unor condiţii microclimatice mai favorabile.

Migraţia: Liliacul mare cu potcoavă poate fi considerată o specie sedentară, care însă ocazional poate migra pe distanţe de peste 100 km. În Europa până în momentul de faţă au fost inelate aproximativ 30.000 de exemplare din această specie. Rezultatele recapturărilor arată că adăposturile de vară şi cele de iarnă, în general, sunt situate într-un perimetru de 10-60 km. În perioada de iarnă liliecii mari cu potcoavă pot efectua zboruri mai scurte între diferite adăposturi de hibernare, însă aceste adăposturi sunt situate, în majoritatea cazurilor, la distanţe mai mici de 15 km. Cele mai lungi migraţii cunoscute din Europa sunt de 180 km în Spania, de 320 km între Ungaria şi România, respectiv 500km în Franţa. Studiile de inelare au arătat relaţiile existente între adăposturile de maternitate din Ungaria şi adăposturile de hibernare din Munţii Pădurea Craiului şi Munții Bihor.

Surse de hrană: Hrana constă în primul rând din coleoptere coprofage şi fitofage din familia Scarabaeidae (Geotrupes, Aphodius, Melolontha) şi lepidoptere de talie mare. Ca şi în cazul celorlalte specii de lilieci compoziţia hranei se schimbă pe parcursul unui an, astfel în anumite perioade a anului poate consuma şi diptere, himenoptere, trihoptere şi păianjeni în cantitate semnificativă. Când densitatea de insecte este foarte mare liliacul mare cu potcoavă vânează în mod oportunist, capturând insectele în funcţie de disponibilitatea acestora.

Este un vânător solitar, care nu se îndepărtează de un ecoton împădurit; începe să vâneze odată cu lăsarea nopţii cuun zbor lent, la o înălţime joasă (0,30-3 m), în zone deschise semiîmpădurite, de-a lungul falezelor şi lizierelor păşunate de ovine şi bovine, în ripisilve sau în grădini, aflate câteodată la distanţe mari de adăpostul diurn (>10 km); reperează insectele din locul unde sunt aşezaţi, apoi le capturează, inclusiv de pe sol; zboară puţin pe timp rece, vântos sau ploios. În perioada sfârşit de decembrie sfârşit de februarie, liliacul se află în hipotermie profundă; nu mănâncă şi intestinul este obturat de un buşon rectal.

Zborul este lent şi în general vânează aproape de sol sau de vegetaţie; peste păşuni zboară la o înălţime de 4-6 m deasupra solului. Liliacul mare cu potcoavă frecvent ocupă un loc expus (o ramură sau o stâncă), de unde scanează împrejurimile cu ajutorul ultrasunetelor emise şi când detectează insecte zboară şi capturează prada. Această strategie este folosită mai ales în perioadele când cantitatea de insecte disponibile este redusă şi în a doua jumătate a nopţii, când alege insecte de talie mai mare. Aripile sunt folosite frecvent pentru capturarea prăzii.


Statutul de protecţie al speciei:

Lista Roşie IUCN: LC (risc scăzut) Lista Roşie a Uniunii Europene: NT (aproape ameninţat) Cartea Roşie a Vertebratelor din România: vulnerabil Directiva Habitate: Anexele II şi IV

Începând din anii 1950 populaţiile din nordul ariei de distribuţie arată un declin dramatic, din unele zone specia chiar a dispărut. Principalele cauze au fost folosirea unor pesticide cu grad ridicat de toxicitate în agricultură (în primul rând lindan şi DDT), practicile utilizate în silvicultură şi tratarea structurilor de lemn din acoperişul clădirilor cu substanţe toxice. În prezent pierderea şi fragmentarea habitatelor, reducerea surselor de hrană datorită folosirii pesticidelor, renovarea clădirilor cu colonii şi deranjarea mediului subteran sunt principalele factori de ameninţare pentru această specie. Totalul populaţiilor din ţările Uniunii Europene este estimat că nu ajunge la 100.000 de exemplare.

METODE DE MONITORIZARE

1. Monitorizarea coloniilor de naştere:

Verificarea coloniilor de naştere se va efectua în cursul lunilor mai-iulie.

Verificare adăposturilor de maternitate trebuie efectuată de două ori în această perioadă:

1. înaintea naşterii puilor, pentru estimarea numărului femelelor adulte din colonii.

Această verificare trebuie efectuată în a doua jumătate a lunii mai sau prima parte a lunii iunie, însă depinde de adăpost, de altitudinea la care se află adăpostul respectiv şi de condiţii meteorologice din perioada respectivă.

2. la sfârşitul perioadei de naştere, înainte de destrămarea coloniilor, pentru estimarea numărului puilor născuţi în anul respectiv. Această verificare trebuie realizată în perioada 10-31 iulie, însă şi acestă perioadă depinde de factorii enumeraţi mai sus.

Ambele verificări trebuie efectuate rapid, în timpul zilei, înainte de întuneric (părăsirea adăposturilor de către lilieci, în vederea procurării hranei), respectiv fără deranjarea îndelungată al coloniilor. În cazul coloniilor mari, pentru reducerea timpului petrecut în adăpost şi în apropierea coloniei este indicată fotografierea coloniilor/grupurilor de lileci şi numărarea ulterioară pe calculator cu ajutorul unor programe specifice.

Pentru verificare este necesar un număr minim de trei persoane, pentru a îndeplini condiţiile de siguranţă, respectiv de obţinerea/notarea datelor în mod eficient şi rapid. În cazul adăposturilor subterane cu grad de dificultate mai ridicat (de exemplu peşteri cu verticale, peşteri cu galerii active greu de parcurs), din motive de siguranţă, este recomandată alcătuirea unor echipe din patru persoane.

Ca o metodă complementară poate fi folosită numărarea exemplarelor la ieşirea din adăposturi. Această metodă poate fi folosită în cazul adăposturilor la care toate ieşirile utilizate de lilieci sunt cunoscute şi nu sunt colonii foarte mari, alcătuite din mai multe specii.

Numărarea liliecilor la ieşirea din adăpost trebuie efectuată în seri cu condiţii meteorologice favorabile. Temperaturile scăzute, ploaia, vântul afectează negativ activitatea liliecilor, o parte a exemplarelor rămănând în adăpost.


2. Monitorizarea adăposturilor de hibernare:

Această monitorizare trebuie realizată în perioada decembrie – februarie, având ca scop verificarea

peşterilor importante de hibernare, pentru estimarea numărului indivizilor. Verificarea trebuie realizată de două ori pe parcursul acestei perioade, pentru a observa schimbarea mărimii efectivelor în hibernare pe parcursul iernii. Între cele două verificări trebuie să fie cel puţin trei săptămâni.

Pentru a reduce la minim deranjarea liliecilor verificarea trebuie efectuată rapid, fără deranjarea coloniilor, în unele cazuri fiind indicată fotografierea coloniilor/grupurilor de lileci şi numărarea ulterioară pe calculator cu ajutorul unor programe specifice. Pentru verificare este necesar un număr minim de trei persoane, însă în cazul adăposturilor subterane cu grad de dificultate mai ridicat (peşteri cu verticale sau cu galerii active greu de parcurs), din motive de siguranţă, este recomandată alcătuirea unor echipe din patru persoane.

Perioade şi metode de monitorizare în cazul liliacului Rhinolophus ferrumequinum

Metoda I F M A M I I A S O N D

Monitorizarea în adăpostui de vară O O O Monitorizarea în adăposturi de hibernare O O O O perioada optimă

Observaţii: Ultrasunetele emise de această specie sunt destul de puternice, dar foarte bine direcţionate, lucru care limitează posibilităţile de sesizare şi identificare a speciei. Din acest motiv, metodele care se bazează pe monitorizare prin folosirea detectoarelor de ultrasunete nu sunt recomandate pentru această specie. În unele cazuri însă aceste metode, mai ales cele care se bazează pe sisteme automate, pot fi folositoare pentru identificarea unor rute de zbor şi a potenţialelor habitate de hrănire.

În unele cazuri, liliacul mare cu potcavă poate forma colonii de vară sau de hibernare împreună cu alte specii ale genului Rhinolophus sau cu liliacul cărămiziu (Myotis emarginatus), fapt care îngreunează considerabil evaluarea corectă a efectivelor şi monitorizarea.

Bibliografie

1. Decu, V., Murariu, D., Gheorghiu, V.: Chiroptera din România Ghid instructiv și educativ, București, Institutul de speologie „ Emil Racoviță ” al Academiei Romane.

2. Ransome R.D., Hutson A.M. (2000): Action plan for the conservation of the greater horseshoe bat (Rhinolophus ferrumequinum) in Europe. Nature and Environment, No. 109, Council of Europe Publishing.

3. Plan de mangement pentru speciile de lilieci. Proiect. 2013. LIFE08 NAT/RO/000504 “Conservarea speciilor de lilieci din Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău”, finanțat prin instrumentul LIFE al Uniunii uropene, respectiv Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. www.batlife.ro

Conf.dr. Jelea Marian Sef lucrari dr. Stela Jelea


Metodologie pentru evaluarea ornitofaunei şi a stării habitatelor din siturile ROSCI0358 Pricop-Huta-Certeze şi

ROSCI0251 Tisa Superioară

Pentru elaborarea metodologiei utilizate în cadrul proiectului au fost consultate lucrările de specialitate românești și străine în domeniu (Ralph et al, 1993; Bibby et al, 1998; Gregory et al, 2004; Munteanu, 2000). Metodologiile cuprinse în Ghidul standard de monitorizare a speciilor de păsări de interes comunitar din România, elaborat de Societatea Ornitologică Română în 2014, bazate pe metodologiile internaționale, pe recomandările portalului Uniunii Europene referitoare la raportarea pe articolul 12 al Directivei Păsări, cele cuprinse în cadrul programului „African-Eurasian Waterbird Census” (Recensământul African-Eurasian al Păsărilor de Apă), coordonat de Wetlands International, reprezintă un instrument deosebit de util în elaborarea metodologiilor de monitorizare a speciilor autohtone adaptate condițiilor concrete de lucru în teren specifice României.

Metodele utilizate în studiul de față au fost selectate și adaptate condițiilor concrete specifice siturilor, grupurilor de specii vizate și condiționate de disponibilitatea resurselor materiale și temporale, în așa fel încât să permită atingerea scopului: evaluarea cât mai completă a speciilor de păsări și a habitatelor cuprinse în fișa standard.

Materiale utilizate - binoclu Nikon Monarch 10 x 42 - lunetă terestră Konus, 20-60x100 - aparat foto digital - determinator de teren - Collins Bird Guide - hărți satelitare - GPS Garmin Etrex Legend - echipamente accesorii: încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată, mașină, barcă, echipamente pentru îndepărtarea câinilor

Principalele metodologii utilizate pe parcursul studiului:

1. Monitorizarea speciilor cuibăritoare caracteristice râurilor

Scopul evaluărilor acestei metodologii este obținerea datelor despre speciile de păsări acvatice sau dependente de habitate acvatice cuibăritoare pe râuri. Aceste date permit calcularea tendințelor numerice ale acestor populații și realizarea hărților de distribuție. Speciile vizate cu precădere de această metodologie sunt cele cuibăritoare pe râuri, dar metoda presupune colectarea datelor și pentru celelalte specii legate de habitate acvatice (de ex. stârci, rațe etc.).

Colectarea datelor necesare se va realiza prin parcurgerea unor trasee pe mal, în așa fel încât pe parcursul cercetării să fie acoperită cât mai bine zona luată în studiu. Traseele alese semi-aleator, sunt parcurse de două ori, iar perioadele recomandate sunt: 20 aprilie – 20 mai (prima perioadă) și 21 mai - 30 iunie (a doua perioadă), între răsăritul și apusul soarelui, cu o perioadă de minim 14 zile între cele două parcurgeri. Pentru studiul de față vor fi parcurse 4- 6 trasee în perioada 20 aprilie – 10 mai, care vor fi repetate în perioada 11 – 31 mai.


Sunt numărate toate exemplarele observate ale speciilor țintă Datele se trec în formularele de teren împreună cu coordonatele GPS, și se marchează pe hartă. Se procedează la fel cu toate celelalte specii acvatice observate. Sunt de asemenea notate și toate informațiile despre locurile de cuibărit, care sunt fotografiate și marcate pe hartă.

Se vor nota de asemenea toate speciile de păsări observate în cursul monitorizării (detalii cu privire la observarea sau auzirea păsărilor aflate în trecere sau cuibăritoare etc.

În timpul parcurgerii traseelor vor fi verificate și bălțile din apropiere și vor fi culese aceleași date ca și în cazul râului.

Datele vor introduse într-o bază de date special creată pentru această metodă. Aceste date vor fi folosite în primul rând pentru a obține informații care vor sta la baza realizării hărților de distribuție și a calculelor de densitate și de estimare a mărimii populațiilor vizate.

2. Monitorizarea speciilor cuibăritoare acvatice şi palustre

Scopul acestei metodologii este:

1. Numărătoare în puncte prestabilite pentru speciile Ixobrychus minutus, Botaurus stellaris, Rallus aquaticus, Porzana sp., Acrocephalus sp., Locustella sp, Emberiza schoeniclus, Remiz pendulinus, Panurus biarmicus, etc.

2. Numărarea tuturor perechilor cuibăritoare de corcodei, stârci, lebede, raţe, lișițe, găinuşe de baltă, limicole.

3. Numărarea cât mai exactă a tuturor coloniilor identificate de stârci, limicole, pescăruşi, chire și chirighiţe.

4. Estimarea perechilor cuibăritoare de Circus aeruginosus.

Punctelor de observație pentru sarcina 1, sunt amplasate în vegetația palustră din imediata vecinătate a râului, iar monitorizarea se desfășoară între orele 5 și 9. La evaluarea speciilor Botaurus stellaris, Ixobrychus minutus, Rallus aquaticus, Porzana porzana, Porzana parva, Porzana pusilla, Gallinula chloropus sunetele emise de acestea au un rol foarte important în detectare, deoarece majoritatea acestor specii au un comportament ascuns, în sezonul de cuibărit stând camuflate în vegetația palustră.

În cazul studiului de față au fost stabilite un număr de 12 puncte repartizate în 3 transecte amplasate echitabil pe traseul râului.

Pentru îndeplinirea activităților 2, 3 şi 4, vor fi parcurse cât mai detaliat posibil atât râul, cât și celelalte habitate umede adiacente: stuf, păşuni umede, mlaştini, sărături etc. Secundar vor fi parcurse şi celelalte habitate (de exemplu o pădure, dacă există indicii că la marginea ei este localizată o colonie de stârci. Îndeplinirea activităților 2, 3 şi 4 se va realiza între orele 9 şi 16. Numărătoarea în puncte se va face de 2 ori în perioadele recomandate : 20 aprilie - 15 mai, 16 mai - 20 iunie, cu un interval de cel puțin 14 zile între cele două vizite. Pentru activitățile 2,3 și 4, perioadele recomandate sunt 20 aprilie - 1 mai, 15 mai - 1 iunie, 10 iunie - 20 iunie, 10 iulie - 20 iulie. Nu se vor face estimări în zile cu vizibilitate slabă sau vânt puternic.

Pentru studiul de față vor fi parcurse 4- 6 trasee în perioada 20 aprilie – 10 mai, care vor fi repetate în perioada 11 – 31 mai.


Datele obținute permit atât estimarea efectivelor (densitate, număr de perechi) cât și obținerea informațiilor de tip tendință, dacă estimările sunt realizate pe o perioadă de mai mulți ani.

3. Monitorizarea speciilor coloniale de stârci şi cormorani

Scopul prezentei metodologii este identificarea şi recenzarea cât mai precisă a efectivelor cuibăritoare ale speciilor coloniale de stârci şi cormorani. Metodologia vizează monitorizarea coloniilor cunoscute până la data actuală, respectiv identificarea noilor colonii, Datele obţinute oferă posibilitatea de evalua cât mai realist dimensiunea populaţiilor cuibăritoare ale speciilor menţionate, cât şi de a aprecia dinamica acestora. Monitorizarea pe termen lung este de asemenea relevantă pentru potenţialii factori de ameninţare la adresa speciilor, respectiv pentru formularea măsurilor de management pentru menţinerea sau îmbunătăţirea condiţiilor de cuibărit ale acestora.

Se vor avea în vedere în principal speciile cuibăritoare predominant sau preferenţial în arbori sau arbuşti: Ardea cinerea, Nycticorax nycticorax, Casmerodius albus.

Principalul scop este evaluarea compoziţiei în specii, respectiv evaluarea numerică cât mai exactă a efectivelor cuibăritoare din colonii (recensământ). Astfel, se pot efectua în principal 2 tipuri de numărători, de la distanţă sau din colonie. De asemenea, se are în vedere identificarea unor noi locaţii ale coloniilor.

Se vor efectua mai multe numărători în decursul unui sezon, fiind luat în considerare numărul maxim de cuiburi aparent ocupate (AON/CAO - „apparently occupied nests/cuiburi aparent ocupate”), rezultând la sfârşit o estimare a efectivelor cuibăritoare.

În scopul obţinerii unei imagini cât mai fidele cu privire la efective, se vor efectua mai multe numărători în diferite perioade ce coincid cu etapa de incubare pentru diferite specii ce pot alcătui colonia: 15 aprilie -1 mai, 5 mai – 20 mai, 25 mai -15 iunie, la primele ore ale dimineţii (de la 06:00 la 08:00) când păsările adulte se află la cuib, respectiv părăsesc colonia, şi când ponta sau puii nu sunt afectate de temperaturi ridicate.

Datele colectate vor fi folosite în primul rând pentru a obţine informaţii legate de tendinţa populaţională a speciilor vizate și pentru estimarea efectivelor populaționale.

4. Monitorizare pentru migraţia speciilor acvatice

Scopul prezentei metodologii este reprezentat de evaluarea migraţiei prenupţiale şi postnupţiale pentru speciile acvatice migratoare. Datele obţinute prin acestă metodologie permit estimarea efectivelor speciilor migratoare care folosesc, pentru hrănire sau odihnă, zonele selectate pentru monitorizare. În plus, se obţine un set limitat de date despre păsările care tranzitează zona. Datele pot fi folosite pentru estimări de dinamică a populaţiior speciilor acvatice migratoare şi pentru identificarea celor mai bune perioade în care se pot implementa în situri măsuri de management pentru speciile acvatice migratoare. De asemenea, prin repetarea observațiilor timp de mai mulți ani la nivel de sit se obțin date de tip tendință.

Specii vizate de această metodologie sunt speciile acvatice migratoare la care se adaugă speciile de răpitoare diurne legate de mediul acvatic (Pandion haliaetus, Circus aeruginosus, Haliaeetus albicilla).

Pentru monitorizare se alege un traseu care acoperă cât mai detaliat zona umedă selectată, a cărui parcurgere se repetă periodic pentru a asigura comparabilitatea datelor colectate. Pe traseul


selectat, în funcţie de caracteristicile terenului, numărarea/estimarea efectivelor acvatice migratoare se poate face fie doar prin metoda transectului, fie prin metoda punctelor fixe, fie printr-o combinaţie a acestor metode, cu condiția ca pe aceleași porțiuni ale transectului să fie utilizate de fiecare dată aceleași metode.

Metoda punctelor fixe este potrivită pentru apele stătătoare (lacuri, acumulări). Sau porțiuni de râu cu vizibilitate bună, la distanță mare. Metoda traseelor liniare este potrivită pentru apele curgătoare. În acest caz, este parcurs întregul sector de râu de evaluat, pe cât posibil pe mal, ţinând sub observaţie suprafaţa de apă şi numărând toţi indivizii observaţi, pentru fiecare specie în parte. În fiecare locație aleasă se vor efectua vizite regulate în perioadele de migrație prenupţială (primăvara, eventual sfârşitul iernii) şi postnupţială (sfârşitul verii, toamna şi începutul iernii).

Colectarea datelor pentru tot spectrul de specii migratoare presupune 1-2 ieșiri în fiecare săptămână în perioadele 20 februarie-30 mai și 15 iulie-15 decembrie. Metoda poate fi implementată pe parcursul întregii zile, de la răsărit la apus.

Pentru studiul de față vor fi efectuate 8 parcurgeri ale traseului în perioada 20 februarie – 30 mai.

În cazul fiecărei specii, păsările se numără separat şi apoi se însumează, obţinându-se un total per specie pentru respectiva locaţie. Pentru grupuri mici – la care se pot număra toţi indivizii, numărătoarea se face în mod clasic, numărând separat fiecare pasăre şi apoi însumând toţi indivizii din câmpul vizual. Pentru grupuri foarte mari, la care este imposibil de numărat separat fiecare pasăre, totalul se obţine prin metoda extrapolării.

Prin aplicarea acestei metode se pot obține: dinamica lunară a speciilor migratoare acvatice; rezultate de tip tendință; estimarea aproximativă a efectivelor speciilor migratoare acvatice care folosesc siturile monitorizate, pentru hrănire sau odihnă; identificarea zonelor preferate pentru hrănire/odihnă/înnoptare din siturile monitorizate.

5. Monitorizarea speciilor caracteristice zonelor agricole(monitorizarea păsărilor comune)

Scopul principal al metodei este înregistrarea tuturor speciilor de păsări caracteristice zonelor agricole și evaluarea efectivelor acestora. Această metodă vizează speciile de păsări comune diurne, răspândite în densitate mare sau medie în habitate terestre (în special habitate agricole, păduri și localități). Pentru acoperirea echitabilă a tuturor categoriilor de habitate acestora se folosește stratificarea.

La fiecare punct, timpul de observare este de exact 5 minute și se notează speciile identificate şi numărul de exemplare auzite în jurul punctului în trei categorii:

1. în interiorul cercului cu rază de 100 de m, exemplare de păsări așezate pe pământ, pe vegetaţie sau coborând din zbor în perioada observaţiei.

2. păsări care zboară peste aria observată, fără a coborî;

3. păsări observate în afara cercului de 100 de metri.

Speciile de păsări observate în timpul deplasării de la un punct la altul şi care nu au fost notate în cele 5 minute de observaţie la punctele selectate, se trec separat obținându-se astfel o listă mai cuprinzătoare de specii și exemplare din habitatul selectat.

Observaţiile se fac de două ori pe an. Perioadele recomandate sunt: pentru prima ieşire între 15 aprilie şi 15 mai, a doua între 16 mai şi 15 iunie. Între cele două observaţii trebuie să fie un


interval de minim de 14 zile. În ambele ocazii, numărătoarea păsărilor se va începe cât mai devreme (începând cu ora 5 dimineaţa) şi se va termina înainte de ora 10 dimineața, deoarece păsările sunt mai active în această perioadă a zilei.

Pentru studiul de față sunt selectate un număr de 30 puncte monitorizate în perioada 20 aprilie – 10 mai, care vor fi repetate în perioada 11 – 31 mai.

6. Monitorizarea aglomerărilor de iarnă ale păsărilor de apă

În acest protocol sunt abordate perioada hibernală şi speciile care în această perioadă folosesc habitatele specifice pentru iernare sau pasaj, fiind dependente de habitatele acvatice cu apă dulce (râuri, lacuri, mlaştini) sau marine. În această categorie sunt cuprinse speciile dependente de zonele acvatice în perioada de iarnă, care iernează în ţara noastră sau cele care migrează pe distanţe scurte şi care, datorită condiţiilor climatice favorabile (ierni blânde), pot rămâne şi peste iarnă în România, într-un număr redus de exemplare.

Cursurile râurilor reprezintă adesea zone mai importante pentru iernarea speciilor de păsări acvatice, mai ales în perioadele foarte reci, în care apele stătătoare sunt înghețate.

În cazul recensământului de iarnă al păsărilor de apă, Wetlands International recomandă perioada de 10 – 20 ianuarie, din rațiuni legate de coordonarea eforturilor pe plan internațional. În cazul recensământului de iarnă al păsărilor de apă se utilizează două metode: metoda punctelor fixe şi metoda traseelor liniare în aceleași condiții ca și în cazul monitorizării speciilor migratoare acvatice.

Păsările se numără individual şi apoi se însumează rezultatele, obţinându-se un total pentru fiecare specie în respectiva locaţie. De obicei, stolurile de păsări de apă pot include mai multe specii. Pentru grupuri foarte mari, la care este imposibil de numărat separat fiecare pasăre, totalul se obţine prin metoda extrapolării.

Datele culese prin această metodă stau la baza realizării hărților pentru localizarea zonelor preferate de păsări pentru adăpost și hrănire în perioada iernii, oferă o imagine asupra speciilor care iernează în zona studiată și al efectivelor acestora. Numărătoarea se realizează în zilele cu vizibilitate bună între orele 9 şi 16, când lumina suficientă permite o bună identificare a speciilor şi o numărătoare precisă.

Pentru studiul de față vor fi parcurse 8 trasee în perioada 1 ianuarie – 20 februarie.

Tabelul nr1. Prezentarea sintetică a metodelor folosite.

Metoda Realizare Acoperire Rezultat

- monitorizarea păsărilor comune-CBM

puncte 30 puncte - listă specii (efective) - influența habitatelor în prezența speciilor de păsări - influența impactului antropic

- palustre puncte 12 puncte - listă specii (efective) - influența habitatelor în prezența speciilor de păsări - influența impactului antropic

- specii acvatice cuibăritoare

transecte integral - listă specii (efective) - influența habitatelor în prezența speciilor de păsări - influența impactului antropic


- acvatice râuri/colonii

transecte integral - listă specii (efective) - hărți colonii - influența habitatelor în prezența speciilor de păsări - influența impactului antropic

- colonii stârci

inventariere integral - hartă - efective - influența habitatelor în prezența speciilor de păsări - influența impactului antropic

- migrație transecte/ puncte

transecte - listă specii (efective) - influențele climatice și a nivelului apei în prezența speciilor de păsări acvatice - influența impactului antropic

- aglomerări de iarnă

transecte/ puncte

integral - listă specii (efective) - influențele climatice și a nivelului apei în prezența speciilor de păsări acvatice - influența impactului antropic

- structura habitatelor

- transecte - verificare în

teren

integral

- structura habitatelor din aria de studiu - gradul de antropizare a habitatelor

Tabelul nr 2. Planificarea temporală a metodologiei.

ian febr mar apr mai aglom de iarnă

migrație păsări comune palustre acvatice cuibăritoare acvatice râuri colonii stârci habitate


Bibliografie

1. ARDELEAN G., BERES I. 2000. Fauna de vertebrate a Maramureșului. Cluj- Napoca, Editura Dacia 2. ARDELEAN G., 2011. Fauna de vertebrate a nord- vestului României. Arad, Editura ”Vasile Goldiș”

University Press. 3. BIBBY C., JONES M., MARSDEN S. 1998. Expedition Field Techniques- Bird Surveys. London,

Geography Outdoors: the centre supporting field research, exploration and outdoor learning 4. BRUUN B., DELIN H., SVENSSON L, (versiunea rom. MUNTEANU D.). 1999. Hamlyn Guide-

Păsările din România și Europa, Octopus Publishing Group Ltd; Societatea Ornitologică Română(SOR)

5. GREGORY R. D., GIBBONS D. W. & DONALD P. F. 2004. Bird Census and survey techniques, http://ebcc.info/wpimages/other/birdsurvey.pdf

6. MUNTEANU D(coord.). 2004. Ariile de importanță avifaunistică din România- documentații-. Cluj- Napoca, Societatea Ornitologică Română(SOR)

7. MUNTEANU D(coord.). 2000. Metode de evaluare a abundenței păsărilor. Cluj, Societatea Ornitologică Română(SOR)

8. MUNTEANU D., PAPADOPOL A., WEBER P. 2002. Atlasul păsărilor clocitoare din România, ed. II. Cluj- Napoca, Societatea Ornitologică Română(SOR)

9. PAPP T., FÂNTÂNĂ C.(editori). 2008. Ariile de Importanță Avifaunistică din România. Tg. Mureș, publicație comună a Societății Ornitologice Române și a Asociației”Grupul Milvus”.

10. RALPH C. J., GEUPEL G. R., PYLE P., MARTIN T.E., DESANTE D. F. 1993. Handbook of Field Methods for Monitoring Landbirds. Albany: Pacific Southwest Research Station

11. SOR. 2014. Ghid standard de monitorizare a apeciilor de păsări de interes comunitar din România. București, Societatea Ornitologică Română(SOR)

12. SVENSSON L., GRANT P. J., MULLARNEY K. & ZETTERSTROM D. 2009. Collins Bird Guide- 2nd edition. London, HarperCollins Publishers Ltd.

13. VOŘÍŠEK P., KLVAŇOVÁ A., WOTON S., GREGORY R. D.(editors). 2008. A best practice guide for wild bird monitoring schemes. First edition, CSO/RSPB.

14. ***. 2007. Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale,a florei si faunei salbatice: Monitorul Oficial, nr. 442/29.10. 2007.

15. ***. 2009. Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, IV.

16. ***. 2015. Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă.

17. http://natura2000.eea.europa.eu/Natura2000/SDF.aspx?site=ROSPA0143 18. http://bd.eionet.europa.eu/activities/Natura_2000/reference_portal

Drd. Alexandru Laposi


Metodologie pentru inventarierea inhtiofaunei din situl ROSCI0251 Tisa Superioară

Metodologia de inventariere și studiere a ihtiofaunei sitului ROSCI0251 Tisa Superioară va presupune atât deplasări în teren cât şi muncă de laborator şi birou.

În urma deplasării pe teren în data 31.10.2015 respectiv 01.11.2015 au fost vizitate localitățile

1. Piatra – afluent 2. Teceu Mic 3. Remeți 4. Săpânța 5. Câmpulung la Tisa 6. Sarasău 7. Valea Hotarului – afluent IZA 8. Sighetul Marmației / Tisa 9. Crăciunești 10. Bocicoiu Mare 11. Lunca la Tisa 12. Valea Vișeului - afluent Vișeu

În urma analizării situației din teren propunem realizarea unei baze de date care va evidenția speciile de interes enumerate in anexa II la Directiva Consiliului 92/43/CEE, acestea fiind protejate. Speciile respective sunt un indicator al bunăstării ecosistemului din care fac parte .

Aceste specii de pești sunt enumerate și în cadrul Formularului Standard Natura 2000 pentru situl Tisa Superioară.

Această deplasare a fost utilă pentru pregătirea metodologiei necesare în evaluarea ihtiofaunei de pe raza localităților luate în studiu, astfel se vor calcula lungimile tronsoanelor de analizat precum și timpul necesar a fi acordat pentru activitățile respective.

Activitățile de inventariere propriu zisă vor avea loc începând cu luna Mai și vor fi derulate până la sfârșitul lunii Iulie. Această perioadă a fost aleasă din mai multe motive, cele mai importante fiind regimul termic al apei care să permită o activitate a ihtiofaunei mai intensă concomitent cu ameliorarea condițiilor de muncă ale echipei și perioadele de reproducere a speciilor vizate de acest studiu cunoscând faptul că majoritatea speciilor mai sus enumerate se reproduc în perioada martie-aprilie, în special Hucho hucho – Lostrița care este o specie endemică amenințată cu dispariția.


Specii de pești enumerate în anexa II la Directiva Consiliului 92/43/CEE

Aspius aspius Avat

Barbus meridionalis Mreană Vânătă

Eudontomyzon danfordi Chișcar

Hucho hucho Lostrița

Leuciscus souffia Cleanul dungat

Cottus gobio Zglăvoacă


Sabanejewia aurata Zvârlugă aurie

Gymnocephalus schraetzer Raspar

Zingel streber Fusar

Zingel zingel Pietrar

Gobio kessleri Porcușorul de nisip


Poze din teren

Gammarus spp. – indicator al calității apei - Râul Săpânța

Râul Tisa – localitatea Piatra

Râul Tisa – localitatea Teceu Mic

Pescari pe malul Tisei - localitatea Piatra


Introducere

Utilizarea pe scară largă a pescuitului electric a început în a doua jumătate a secolului XX. De atunci s-a extins aria de utilizare, nu numai a curentului electric în sine, dar şi în combinaţie cu plase, cârlige, harpoane etc. Curentul electric se utilizează şi pentru protejarea peştilor în zona barajelor sau a ecluzelor. Ca principiu de funcţionare, un câmp electric trece prin apă între anod (+) şi catod (-) şi produce un răspuns muscular al peştilor care îi obligă să se deplaseze spre anod. Intensitatea acestui câmp este atent reglată la aparatele standardizate, astfel încât să determine doar o paralizie temporară a peştilor, care încetează la întreruperea circuitului. Acţiunea curentului electric asupra peştilor depinde de tipul curentului şi de mărimea câmpului electric generat. În funcţie de tipul curentului şi de câmpul electric, vor apărea următoarele reacţii la peşti:

Curent alternativ (cu frecvenţa de 50 Hz):

La închiderea circuitului, respectiv la câmp electric de intensitate redusă: efect de speriere a peştilor, îndepărtare rapidă, panică (0,001-0,05 V/cm) La câmp de intensitate medie: mişcări convulsive, instalarea stării de şoc, apoi incapacitate de mişcare (0,5 – 1 V/cm) Câmp de intensitate mare şi susţinută: stop cardiac şi moarte peştilor (> 2,5 V/cm)

Curent continuu La închiderea circuitului, câmp de intensitate redusă – la fel ca la curentul continuu – efect de speriere (0,01-0,05 V/cm) Câmp de intensitate medie: peştele se orientează spre polul pozitiv (anod), se formează electrotaxia (0,1-0,8 V/cm) Câmp electric de intensitate crescută: peştii sunt ameţiţi, cu mişcări dezordonate, apare electronarcoza (0,8-1,5 V/cm). Câmp de intensitate mare şi susţinută (3-5 minute): distrugerea electrochimică a ţesuturilor (în special a celui nervos), leziuni permanente, iar peste 2,5 V/cm peştii mor. Curent continuu sub formă de impulsuri cu frecvenţa de 10-100 Hz Închiderea circuitului, câmp electric de intensitate redusă – efect de speriere Câmp electric de intensitate medie – orientare moderată spre anod Câmp electric de intensitate mare – electronarcoză. Sub acţiunea curentului electric continuu sub formă de impulsuri se ajunge foarte greu la decesul peştelui/peştilor, aceştia revenindu-şi şi după ce curentul acţionează 10-20 minute, fapt explicat prin încărcarea redusă a corpului peştelui cu curent electric, neputând astfel să apară distrugerea electrochimică a ţesuturilor. Aparatele mai noi lucrează cu tensiuni mari, de 600-1200 V, cu curenţi de intensitate redusă (miliamperi), reducând astfel posibilitatea lezării peştilor. Reacţia peştilor la curentul electric este condiţionată şi de alţi factori (maturitatea sexuală, stare fiziologică etc.). La noi în ţară, deoarece conductivitatea apei este relativ constantă, factorii care acţionează sunt specia şi dimensiunea peştelui, cu acţiune determinantă asupra reacţiei peştelui. Foarte interesant este comportamentul diferitelor specii la prezenţa curentului electric produs de un aparat de pescuit electric. Crapul încearcă să iasă din câmpul electric, dar în momentul în care ajunge în liniile de forţă ale câmpului, se întoarce şi se îndreaptă direct spre anod. Ştiuca aflată la periferia câmpului electric, se retrage spre maluri, dar atunci când este prinsă în centrul câmpului, urmează barca sau purtătorul anodului, până când devine complet năucă. Şalăul are un comportament total


haotic. Apare la suprafaţă, după care se scufundă, pentru a reveni la suprafaţă după ce barca sau purtătorul anodului a parcurs câţiva metri. Babuşca şi roşioara sar în afara apei, în timp ce plătica se învârteşte în cerc, înainte de a se întoarce cu burta în sus. Fiecare specie, indiferent de mărime, reacţionează într-un mod propriu, lucru care este util, pentru că se poate verifica astfel dacă puterea câmpului electric este bine setată. Există ideea preconcepută că pescuitul electric distruge toate vieţuitoarele din apă, în special puietul de peşte. Aceasta concepţie nu este fundamentată nici teoretic, nici practic, deoarece acţiunea câmpului electric depinde de mărimea peştelui, în special de lungimea coloanei vertebrale. Pentru obţinerea efectului este importantă şi conductivitatea corpului peştelui în raport cu cea a apei. În apă cu conductivitate mare (concentraţie mare de săruri, apă caldă), este mai scăzută eficienţa pescuitului electric, decât în ape reci, slab conducătoare. De asemenea, nu se poate vorbi de pescuirea tuturor peştilor cu curent electric, deoarece chiar şi aparatele cele mai puternice (15-50 kW) nu au o arie de acţiune mai mare de 3-3,5 m de la electrod. Deoarece efectul de speriere este primul care apare (la marginea câmpului nu este intensitate mare), cu aparate cuplate mai multă vreme se scade eficienţa pescuitului. Aparatele de pescuit electric au prevăzut pe anod un întrerupător acţionat de purtător, care închide sau deschide circuitul electric intermitent, pentru a nu produce decât narcoza peştilor şi nu electrocutarea lor. Cazurile de mortalitate sunt puţine şi rare. Oricum, stresul la care sunt supuşi peştii este mult mai redus comparativ cu prinderea lor cu plase. Metoda are utilizări multiple:

se poate determina cu precizie structura populaţiilor piscicole, abundenţa lor relativă; se poate calcula efortul de pescuit pe unitate de suprafaţă, se pot colecta peştii pentru marcare se pot captura reproducătorii se pot elimina speciile invazive, dăunătoare ecosistemului.

Interogarea ihtiocenozelor va consta în: extragerea materialului biologic prin intermediul aparatului de pescuit electric; identificare/determinare specie prelevată; prelevarea de solzi pentru determinarea vârstei; efectuarea de măsurători corporale (somatice); eliberarea materialului biologic în mediul natural; caracterizarea staţiei de pescuit.

Criteriile care vor sta la baza evaluării ihtiocenozelor vor fi :

stocul şi biomasa; structura comunităţilor piscicole; biodiversitatea populaţiilor piscicole; integritatea biologică; mărimea şi structura pe vârste;

Măsurătorile somatice

Măsurătorile somatice efecuate pe specie/individ vor fi:

- Lungimea totală a corpului (L) - reprezintă distanţa cuprinsă între vârful botului şi extremitatea înotătoarei caudale; - determinarea masei corporale.


Zonele de interogare ştiinţifică/Staţiile de pescuit ce urmează a fi investigate vor fi înregistrate cu coordonatele geografice și numărul punctului de prelevare.

Numărul zonelor de prelevare a probelor va fi stabilit în funcție de tipurile de habitate și localitățile aferente acestora.

Echipamentele utilizate pentru îndeplinirea obiectivului propus vor fi: aparat de pescuit electric, juvelnic, minciog, masa de măsurat, cântar electronic, , aparat foto, lame de microscop pentru fixarea solzilor în vederea determinării vârstei, lupă portabilă, lupă binoculară, şubler, hidrobion, anestezic, costume din neopren,veste de salvare, etc.

Aspecte de etică:

În efectuarea inventărilor ihtiofaunistice şi hereptofaunistice se interzice colectarea şi conservarea de animale protejate. Pot fi colectate exclusiv animale găsite moarte. După determinări, efectuarea a unor măsurători, animalele capturate se eliberează în mediul lor de provenienţă. În vederea colectării animalelor vii pentru colecţii ştiinţifice, muzeale, etc. este necesar cererea aprobării custozilor rezervaţiilor, a Academiei Române şi a Comisiei Monumentelor Naturii.

Specialist ihtiofaună, Rareş Ranga

Documents

METODOLOGIE COMUNĂ DE LUCRU Pentru proiectul RO02 -0013