Metode şi tehnci în probaţiune

Cursul nr. 3Metode de lucru la nivel individual

Interviul

Istorie• discuţie/dezbatere• Intreviul jurnalistic şi cel de culegere

a datelor• Intreviul clinic

Clasificari ale intreviului• În funcţie gradul de structurare a

interviului, acesta se împarte în • interviu structurat, • semistructurat şi • nestructurat.

Interviul structurat• Interviul structurat sau directiv nu permite

operatorului nici un grad de autonomie sau iniţiativă. Întrebările sunt clar formulate, iar succesiunea acestora este prestabilită. De cele mai multe ori, şi libertatea de mişcare a intervievatului este limitată prin existenţa unor palete limitate de răspunsuri din care acesta trebuie să aleagă pe cel care i se potriveşte. Uneori, în cazul interviului structurat, răspunsurile sunt doar de tipul da/nu.

Semistructurat• Interviul semistructurat este acel interviu

în care întrebările sunt clar formulate în prealabil, însă succesiunea lor este lăsată la discreţia intervievatorului, care, astfel, va avea libertatea să calibreze întrebările în funcţia de percepţia sa şi dinamica discuţiei. Acest tip de interviu este cel mai frecvent întâlnit în practica de asistenţă socială, iar informaţiile oferite mai jos sunt relevante cu deosebire pentru acest tip de interviu.

Nestructurat• Interviul nestructurat este interviul aparent

informal ce se înscrie într-un cadru general de discuţie sau într-o anumită temă, urmând ca cei doi protagonişti să discute ţinând seama de aceste limite. Atitudinile şi întrebările asistentului social se ghidează în acest caz după „dinamica interacţiunii şi fluxul conversaţional”

După scop

Fiecare interviu are un scop şi o serie de obiective specifice. Într-o clasificare a interviului în funcţie de scopul său, acesta poate fi:

• de diagnostic,• de explorare şi• terapeutic.

Regulă

Interviul trebuie să fie condus astfel încât să încurajeze interacţiunea şi să consolideze relaţia profesională.

Pregătirea interviului• În vederea pregătirii interviului, asistentul social are următoarele sarcini:

• 1) pregătirea mediului în care se va desfăşura interviul, • 2) planificarea conţinutului interviului şi • 3) armonizarea celor două sarcini anterioare.

• Înaintea oricărui interviu, asistentul social trebuie să pregătească condiţiile fizice de desfăşurare a acestuia. Dacă interviul se va desfăşura în birou, asistentul social trebuie să organizeze spaţiul astfel încât să încurajeze interacţiunea. Astfel, va aranja scaunele pe acelaşi nivel, fără ca vreun obiect să se interpună între ele, va anunţa să nu fie întrerupt la telefon sau la uşă, va pregăti aparatele de înregistrat etc. În mod excepţional, între asistent social şi client poate exista o masă în cazul în care asistentul social trebuie să îşi noteze mai multe informaţii (în special, în cazul interviului exploratoriu în care asistentul social trebuie să noteze numele clientului, vârsta etc.)

• O atenţie deosebită se acordă timpului de desfăşurare a interviului, astfel încât nici clientul şi nici asistentul social nu se vor grăbi, iar interviul nu va dura la nesfârşit.

• Dacă interviul se desfăşoară în afara biroului, asistentul social trebuie să găsească un loc în care discuţia să nu poată fi ascultată de către alte persoane şi să nu fie deranjaţi.

• Ideal este ca mediul în care se desfăşoară interviul să fie confortabil, dar să nu aibă prea multe elemente decorative care ar putea să distragă atenţia clientului.

• În planificarea conţinutului interviului, asistentul social trebuie să ţină seama de scopul şi obiectivele acestuia. Planificarea se realizează în vederea identificării sarcinilor concrete şi a informaţiilor necesare înainte ca interviul să înceapă. Asistentul social va trebui să revadă notiţele interviurilor anterioare şi planificarea iniţială a intervenţiei.

• Vor fi stabilite structura şi întrebările interviului. Aceasta se realizează pentru a oferi interviului o formă, un sens şi o “consistenţă”. În desfăşurarea interviului, asistentul social trebuie să fie flexibil, adaptând interviul la nevoile clientului (în cazul interviului semi sau non-directiv).

• În armonizarea celor două sarcini anterioare, asistentul social trebuie să ţină seama şi de nevoile pe care clientul le-ar putea avea, astfel încât acesta să primească răspunsurile de care are nevoie.

Recomandări• În vederea unei formulări optime a întrebărilor,

Nills şi Rime (2002) recomandă următoarele:– să se evite întrebările care sugerază răspunsurile;– întrebările să fie formulate urmând mai degrabă stilul

limbajului vorbit, decât pe cel al limbajului scris;– să se evite termenii din argou, jargon sau cei tehncir;– să se evite negaţiile duble;– să se evite dublele întrebări (ex. „sunteţi multumit de

condiţiile de detenţie şi de comportamentul cadrelor?”);

Recomandări

Tot cu privire la întrebări, Robson (2002) oferă următoarele sugestii:– ascultă mai mult decât vorbeşte;– pune întrebările direct, clar şi într-o

manieră non-ameninţătoare;– evită întrebările cu răspunsul sugerat;– crează o atmosferă relaxată şi fă să

pară (măcar!) că îţi place ceea ce faci.

Etapele interviului

Toate interviurile au trei părţi:

• Faza de început,• Faza de mijloc sau a lucrului

împreună şi• Sfârşitul.

Fiecare fază are scopuri distincte.

Faza de început• Faza de început debutează cu momentul în care

asistentul social ia numele clientului şi încearcă să-l facă pe client să se simtă confortabil. Asistentul social trebuie să reducă tensiunea şi să discute orice manifestare de ostilitate, astfel încât să se asigure participarea deplină a clientului la procesul de intervievare. Observarea acestor posibile obstacole se realizează prin interpretarea comportamentului non-verbal şi prin întrebări legate de starea de spirit sau de ultimele evenimente sau situaţii prin care a trecut clientul.

• De asemenea, în aceeaşi fază asistentul social va negocia cu clientul scopul întâlnirii şi durata interviului.

Scopul interviului trebuie să fie important pentru client, numai astfel avem siguranţa că se va implica în relaţia

terapeutică !

Faza de mijloc• Faza de mijloc începe atunci când clientul este

pregătit să discute despre ce a fost stabilit în faza iniţială. Conţinutul acestei faze este diferit în funcţie de sarcinile interviului. Asistentul social trebuie să orienteze sau să reorienteze, concentreze discuţia sau să renegocieze scopul interviului atunci când împrejurările o cer. O atenţie deosebită va fi acordată calităţii comunicării între asistentul social şi client.

• Se întâmplă, uneori, ca, în timpul interviului, să avem sentimentul că subiectul ar dori sau ar avea mai multe de spus dar nu o face. Pentru a-l încuraja, avem la dispoziţie o serie de tactici cum ar fi: tăcerea, ridicarea sprâncenelor, repetarea sau sumarizarea celor spuse până atunci. De asemenea, mai putem să îi adresăm întrebarea: „aţi mai avea ceva de adăugat?”.

Faza de sfârşit• Când timpul alocat interviului se apropie

de sfârşit, asistentul social sumarizează cele discutate în timpul interviului apoi, împreună cu clientul, elaborează un plan pentru întâlnirile următoare, stabileşte responsabilităţile fiecăruia şi timpul şi locul viitorului interviu.

• Dacă este ultimul interviu, clientul trebuie ajutat să spună “La revedere” şi să i se dea permisiunea să revină atunci când mai are dificultăţi.

Abilităţile pe care asistentul social le utilizează în timpul interviului

• De observare,• De ascultare,• De a pune întrebări,• De concentrare, conducere şi

interpretare,• De pregătire a climatului interviului.

Abilităţile de observare.

• Clienţii oferă informaţii şi exprimă sentimente atât pe cale verbală, cât şi non-verbală. Comportamentul non-verbal este deosebit de important în stabilirea validităţii comportamentului verbal. Asistentul social trebuie să vizeze:

– Limbajul trupului – ce comunică deţinutul prin felul cum este aşezat, prin expresia facială etc.

– Conţinutul propoziţiilor despre sine – în care se va urmări atitudinea faţă de sine şi ceilalţi.

– Schimbarea subiectului- atunci când clientul schimbă subiectul la aceeaşi temă, poate să însemne că aceasta este prea dureroasă sau taboo.

– Asociaţii de idei – asociaţii frecvente de idei pot comunica asistentului social sentimente ascunse ce trebuie explorate.

– Referiri frecvente – atunci când clientul revine la un subiect anume înseamnă că acesta are o importanţă deosebită pentru el sau că are nevoie de ajutor în acea privinţă.

– Pauze – pot semnifica sentimente de teamă sau dorinţa de a nu discuta despre acea temă.

Abilităţi de ascultare• Abilităţile de ascultare sunt vitale în procesul de comunicare. Acestea

constau în principal în ascultarea celor spuse de client precum şi a observării felului în care acesta răspunde la întrebări. Asistenţii sociali începători sunt foarte preocupaţi de ce să întrebe şi cum, şi nu asupra comunicării în sine cu clientul. Cele mai bune întrebări sunt cele care îl sprijină pe client să ofere informaţiile necesare, cele care oferă alternative de răspuns şi conduc la înţelegerea problemei.

• Forma de ascultare cea mai indicată este ascultarea activă. Aceasta presupune a fi cu clientul în efortul lui de a înţelege dificultăţile şi problemele sale. Procedeele ascultării active vor fi prezentate în următorul curs.

• Dezvoltarea abilităţilor de comunicare este necesară şi datorită faptului că asistentul social lucrează cu persoane care au maniere oarecum diferite de a se exprima.

• În cadrul ascultării, este important să înţelegem ceea ce încearcă deţinutul să comunice şi să urmărim cu acurateţe semnificaţia unor cuvinte în sfera semantică a acestuia. Este important, de asemenea, să observăm cuvintele-sentiment ( a simţi, a vedea, a crede etc.) şi felul cum acestea sunt exprimate. O reală ascultare reflectă o atitudine de deschidere şi acceptare şi evită riscul de subminare a comunicării prin evaluări premature a situaţiei şi prin oferirea de sfaturi de către asistentul social.

Abilităţi de a întreba• Esenţial în cadrul acestui grup de abilităţi este maniera de a pune întrebări,

felul şi utilitatea acestora.• O primă categorie de întrebări sunt întrebările închise. Aceste întrebări cer

un răspuns specific. Sunt folosite în special pentru a colecta date factuale de genul: Ce vârstă ai ? ce profesie ? etc.

• A doua categorie de întrebări sunt cele deschise. Acestea sunt folosite pentru a da posibilitatea clientului să definească şi să interpreteze în felul în care el alege. De obicei încep cu : ce crezi, cum s-a întâmplat etc.

• Pentru a completa istoria socială a clientului se recomandă combinarea primelor două tipuri de întrebări.

• Următoarele categorii de întrebări sunt cele de conducere şi cele de confirmare.

• Întrebările de conducere sunt recomandate în cazul în care se explorează un subiect anume. Un exemplu: “Ai încercat să rezolvi această problemă ? Cum ? Spune-mi mai mult despre felul cum ai procedat”.

• Întrebările de confirmare sunt cele care aşteaptă de la client un răspuns definit. Un exemplu: “ Te simţi mai bine astăzi , nu-i aşa ?”. Aceste întrebări sunt nerecomandate deoarece blochează discuţia şi îi impune clientului ideile asistentului social.

• În cadrul interviului, este indicat ca întrebările să cuprindă o singură idee. Pot fi utilizate întrebări cu mai multe idei în cazul în care asistentul social subliniază o anumită conexiune între acestea sau încearcă să obţină o imagine de ansamblu asupra situaţiei.

Abilităţi de concentrare, conducere şi interpretare • Acestea sunt abilităţile necesare pentru a realiza obiective

propuse. Presupun la rândul lor alte abilităţi, cum ar fi cele de sumarizare sau de parafrazare, necesare pentru reflectarea ideilor şi a sentimentelor, pentru confruntare etc. Utilizarea acestor abilităţi presupune un bun simţ al timpului. Este important să ştii când să concentrezi discuţia, când să interpretezi cele spuse de client şi când să fii direct.

• Parafrazarea şi sumarizarea contribuie semnificativ la o mai bună înţelegere a faptelor, sentimentelor etc.

• Confruntarea şi tăcerea sunt două abilităţi sau tehnici deosebit de riscante şi delicate. Confruntarea se utilizează atunci când asistentul social doreşte să aducă în discuţie dezacorduri, sentimente ascunse sau neadevăruri. Aceste aspecte nerezolvate pot compromite comunicarea autentică. Momentul şi maniera confruntării trebuie alese cu mare grijă astfel încât să nu scurt-circuiteze relaţia de lucru.

• Tăcerea poate să indice tensiune, rezistenţă sau frustrare dar oferă asistentului social şi deţinutului timpul necesar reflectării. Asistentul social trebuie să identifice cu exactitate natura tăcerii şi să o folosească în concentrarea discuţiei sau în direcţionarea acesteia în sensul îndepărtării obstacolului.

Este responsabilitatea asistentului social să conducă interviul, dar nu să-l şi controleze !

Abilităţi de construire a climatului optim

• Studiile recente au arătat că sunt trei atribute caracteristice unei situaţii interpersonale care produce înţelegere, deschidere şi onestitate. Acestea sunt:

• empatie, • autenticitate şi • căldură non-posesivă.

• Vezi următorul curs

Interviul în probațiune• Specific – clienți involuntari

• Intervenția eficientă trebuie să includă următoarele elemente ( Effective Correctional Treatment, Andrews si Kiessling, 1980):

1.Utilizarea eficientă a autorității,2. Modelare anti-infracțională și întărire pro-socială,3.Abordare bazată pe rezolvarea de probleme,4. Utilizarea eficientă a resurselor comunitare,5. Calitatea relației cu clientul.

Interviul in probatiune

• Raynor, Ugwudile, Vanstone (2009) – The Jersey Supervision Interview Checklist:

1. Organizarea interviului –asigurarea confidențialității, a mediului corespunzător, proximitate adecvată.

2. Calitatea comunicării non-verbale – contact vizual, fata-n fata, postura deschisa, atentie, relaxare.

3. Calitatea comunicării verbale – mai multe intrebari deschise, nu intrebari inchise, consilierul demonstreaza ca a inteles, dialog entuziast, politete, respect, umor, optimism cu privire la schimbare, existenta unei legaturi mutuale.

4. Utilizarea eficienta a autorității – nu confruntational, abordare colaborativa a procesului de luare a deciziei, mai multe comentarii pozitive decat negative, ‘ferm dar just’, clarifica rolurile/responsabilitățile.

Interviul in probatiune 5. Utilizarea interviului motivational – parafrazeaza, face comentarii

empatice, evita confruntarea, foloseste reflectarea/ dezvoltă discrepantele, identifica comentariile auto-motivante,se adapteza la faza schimbarii in care se afla clientul, clientul de vine mai putin rezistent.

6. Modelarea pro-socială – foloseste intarirea pro-sociala si descurajeaza atitudinile/valorile/comportamentele antisociale, foloseste adecvat confruntarea.

7. Folosirea abordarii bazate pe rezolvarea de probleme – identifica nevoile criminogene, se concentreaza asupra definirii problemei de catre client, foloseste abordarea evaluare, planificare, actiune, optiuni, discutii libere, concentrare pe solutie, optimism, identifica posibile resurse I comunitate si le acceseaza.

Interviul in probatiune

8. Utilizarea restructurarii cognitive – identifica gandirea infractionala, sugereaza alternative la acest still cognitiv, modeleaza noul stil de gandire, incurajeaza clientul sa foloseasca gandirea alternativa, discuta costurile comportamentului anti-social si avantajele stilului pro-social.

9. Structura generală a interviului – rezumarea sesiunii aterioare, obiectivele interviului sunt evidente, exista un inceput, mijloc si sfarsit, clientul este angajat in interactiune, consilierul foloseste sumarizarea, ofera feedback, este planificata urmatoarea intrevedere, sunt stabilite sarcinile ce vor fi realizate pana la urmatoarea intrevedere, o relatie buna in general.

De citit:

Trotter, C. (2009) ‘Pro-social modeling’ in European Journal of Probation, 1 (2), pp. 124-134 (disponibil: www.ejprob.ro)