Metode de stimulare a creativita t iifiles.vladac-uvab.webnode.ro/200000189-af6efb0687/curs 9 CTeh.pdfcoordonatorul. Numărul optim de persoane la o şedinţă de brainstorming este

C.Teh. note de curs 9 2014-2015 semestrul 1

1

vladac-uvab.webnode.ro

Metode de stimulare a creativita t ii

Metodele analitice ale creativităţii

Metodele listelor

Metoda matricilor

Metodele morfologice

Analiza valorii

Metodele imaginative ale creativităţii

Brainstorming-ul

Sinectica

Frisco

6 – 3 – 5

Delphi

Philips 6 – 6

Lotus

Jigsaw

Mind-mapping

2.1. Brainstorming-ul

Acest termen ȋşi are etimologia ȋn cubintele din limba engleză brain = creier şi storm =

furtună, ceea ce ȋn traducere liberă ȋnseamnă „furtună ȋn creier”, adică efervescenţă de

idei. Brainstorming-ul presupune o intensă activitate imaginativă, de aceea se mai

vehiculează termenul de äsalt de idei”.

Brainstorming-ul are o vechime considerabilă, tehnica fiind pentru prima dată utilizată

ȋn 1941 ȋntr-o agenţie publicitară din Buffalo, New York. Tehnica poate fi definită ca o

modalitate de a obţine, ȋntr-un timp scurt, un număr mare de idei de la un grup de

oameni fără a evalua, ȋn primă fază, calitatea ideilor.

Şedinţa de creativitate este condusă de un coordonator, ajutat, eventual, de unul sau doi

secretari. Ca orice activitate de grup, şi Brainstorming-ul se sprijină pe cȃteva reguli:

1. Aprecierile critice sunt strict interzise. Nimeni nu are voie să facă să facă

observaţii negative, să se mire, să conteste, să exprime îndoieli asupra ideilor

exprimate. Toţi participanţii se vor abţine de la aprecieri sau judecăţi de orice

valoare pe întreg parcursul şedinţei. Nu se permite nici un fel de evaluare,

indiferent de ideile generate sau de emitentul lor.

2. Imaginaţia trebuie să fie în totalitate liberă. În brainstorming se spune orice

idee vine în minte, fără cenzură, chiar dacă pare absurdă sau imposibilă, iar

grupul trebuie să o accepte pe loc, pentru că este mai uşor de „cuminţit”o idee

decât să o găseşti. Râsul, în şedinţele de brainstorming, este un excelent

catalizator, pe când tăcerea deplină riscă să înăbuşe orice producere de idei.

3. Se cere o cantitate mare de idei. Succesul şedinţei se bazează pe un număr

foarte mare de idei. Participanţii sunt încurajaţi, în mod deliberat, să emită un

număr important de idei, indiferent de nivelul lor calitativ. De regulă, numărul

ideilor găsite într-o şedinţă este de ordinul sutelor. Dintre acestea, <10% sunt


2


idei aplicabile, ≈3% sunt idei originale, iar <1% sunt idei deosebite, cu adevărat

valoroase.

4. Se încurajează asocierile de idei, combinările şi ameliorările soluţiilor

propuse de alţii. Găsirea unei soluţii ingenioase înseamnă corelarea unor

elemente pe care nimeni nu le-a mai aşezat alături, deci o asociere inedită. Ideea

unuia poate sugera altuia o asemenea asociere neobişnuită.

2.1.1. Alcătuirea grupului brainstorming

În alcătuirea grupului se vor respecta trei condiţii:

1. Din grup vor face parte doar persoane care vor sa participe la şedinţă de bună

voie.

2. Între membrii grupului nu trebuie să existe antipatii sau ostilităţi, ci dimpotrivă,

daca este posibil, legături de simpatie sau/şi prietenie.

3. Din grup este bine sa facă parte indivizi de acelaşi nivel ierarhic. Şefii au tendinţa

de a critica, iar subalternii introduc o cenzură în emiterea soluţiilor.

Grupul trebuie să includă şi persoane de sex feminin. În general, femeile stimulează

creativitatea bărbaţilor şi mai mult de atât, acestea aoferă perspective diferite asupra

problemelor.

Numărul participanţilor nu trebuie să fie foarte mare, dar nici prea mic. Nu trebuie să se

depăşească 20 de persoane pentru a nu se crea situaţia ca unele persoane să nu aibă

ocazia să se exprime. Numărul minim nu trebuie să scadă sub şase, inclusiv

coordonatorul. Numărul optim de persoane la o şedinţă de brainstorming este de ≈12,

astfel fiecare îşi poate aduce contribuţia la producerea ideilor.

2.1.2. Organizarea şi desfăşurarea unei şedinţe

Este necesar ca tema discuţiei să fie corect formulată pentru a putea fi abordată creativ.

Mobilizarea participanţilor se face cu câteva zile înainte, menţionându-se mai ales

problema care va fi discutată. Se cere, de asemenea, ca fiecare participant să aibă

pregătite ≈ trei idei pentru soluţionarea problemei.

Aşezarea participanţilor în sală este în cerc sau semicerc, astfel încât participanţii să se

perceapă vizual. Nu este necesară prezenţa unei mese pentru ca participanţii nu notează

nimic. De asemenea, participanţii îşi pot schimba locul dacă doresc.

Coordonatorul se aşează într-un loc de unde poate fi văzut de toţi participanţii.

Secretarul trebuie să se aşeze undeva de unde poate sa-i perceapă pe toţi participanţii.

Acesta din urmă va trebui să noteze toate intervenţiile sub formă de idee, dar nu va nota

numele celor care emit ideile.

Trebuie remarcat că dacă participanţii ţin la paternitatea ideilor lor, aceştia trebuie să

cunoască faptul că tehnica brainstorming este o activitate de echipă ce nu urmăreşte


3


recompensarea individuală. Reuşitele şedinţei de brainstorming sunt revendicate de

întreaga echipă.

O şedinţă tipică de brainstorming cuprinde şase etape. Coordonaltorul deschide şedinţa

prin reamintirea celor patru reguli ale tehnicii utilizate şi astfel se face intrarea în prima

etapă a şedinţei:

Enunţarea şi prezentarea succintă a problemei:

Se face enunţarea şi prezentarea succintă a problemei, după care se prezintă şi

necesitatea rezolvării ei. Este absolut necesar ca toţi participanţii să cunoască într-o

oarecare măsură problema ce se cere rezolvată.

Enunţarea problemei şi o primă discutare a ei nu trebuie să dureze mai mult de cinci

minute, evitându-se întrebările analitice şi amănuntele de strictă specialitate. Este

important ca problemă să fie luată „ca atare”, aşa cum a fost enunţată.

- Exemplu de problemă supusă unei şedinţe de brainstorming: Scăderea profitului unui producător de echipamente

industriale, care nu mai este atât de prosper pe căt ar trebui să fie.

Reformularea problemei:

Această etapă este foarte importantă, fiind necesară pentru a identifica cât mai multe

aspecte sau puncte de vedere diferite asupra problemei. Fiecare aspect al problemei va

fi precedat de expresia: „Cum să ...” pentru stimularea fluxului de idei.

În acest stadiu al şedinţei nu trebuie date soluţii de rezolvare a problemei, ci este

nevoie de găsirea de aspecte diferite ale acesteia.

Coordonatorul şi/sau secretarul notează şi numerotează toate reformulările astfel încât

să poată fi vazute de toţi participanţii. Numărul minim de reformulări trebuie să fie ≈

numărul de participanţi. De asemenea coordonatorul trebuie să propună reformulări ale

problemei. Etapa continuă până se termină toate reformulările imaginate de

participanţi.

- Avănd în vedere problema enunţată mai sus, câteva reformulări ar putea fi: 1. Cum să mărim cifra de afaceri? 2. Cum să reducem costurile? 3. Cum să atragem potenţiali clienţi? 4. Cum să depăşim concurenţa? 5. Cum să vindem mai mult? 6. Cum să determinăm clienţii existenţi să cumpere mai mult? 7. Cum să prezentăm produsele mai eficient? 8. Cum să determinăm clienţi să revină? 9. Cum să stimulăm clienţii mai mici care nu dispun de capital să cumpere de la noi? 10. Cum încurajăm clienţii existenţi care dispun de capital mai mare? 11. ...

Alegerea unei reformulări esenţiale şi notarea ei:


4


Se va alege una sau două reformulări, ca bază de plecare a şedinţei de brainstorming.

Mai intâi, coordonatorul cere grupului să aleagă din toate reformulările emise, cel mult

şapte, opt dintre acestea. Acestea se marchează pentru a fi mai uşor de distins. În

aceeaşi manieră, coordonatorul cere grupului ca din aceste reformulări să aleagă

maximum două, primele care vor fi supuse brainstorming-ului.

De obicei, prima reformulare va fi cea mai evidentă, mai banală şi mai apropiată de

enunţul iniţial al problemei. De aceea se va cere ca a doua reformulare să fie cât mai

departată ca sens de prima. Coordonatorul va nota fiecare din cele două reformulări

separat, dar vizibile toturor participanţilor.

- Având ca exemplu reformulările de mai sus se vor prelua reformulările trei şi şase pentru a fi supuse brainstrorming-ului:

1. (3) Cum să atragem potenţiali clienţi?

2. (6) Cum să determinăm clienţii existenţi să cumpere mai mult?

Încălzirea:

Deşi, de obicei, este plasată în acest stadiu al unei şedinţe de brainstorming, etapa de

încălzire poate fi lasată în orice altă parte a discuţiei. Deosebit de importante sunt

momentele de început, pentru a crea o atmosferă antrenantă şi incitantă.

Încălzirea trebuie să fie scurtă, de maximum cinci minute, în care participanţii să emită

idei în „foc continuu”. Se pot alege formulări de tipul: „Spuneţi câteva utilizări

neobişnuite pentru ... .” sau „În căte feluri puteţi folosi un ziar, pantof sau cheie?”.

În această fază, ideile nu trebuie notate, scopul fiind instaurarea unei atmosfere

degajate şi demararea efervescenţei de idei.

- În scopul încălzirii se pot utiliza probleme de tipul:

1. “O persoană care locuieşte la etajul 10 ia liftul pentru a coborî, dar de fiecare data urcă pe scări. De ce?

2. “Închipuiţivă că vă treziţi mâine dimineaţă şi vedeţi că toţi oamenii, inclusive dvs. au înălţimea la jumătate faţă de

cea obişnuită. Cum se vor schimba activităţile lor curente?

Brainstorming-ul propriu-zis:

Coordonatorul citeşte reformularea aleasă şi solicită soluţii din partea participanţilor,

prefaţând prin expresia: „În câte feluri putem să ... ?”. Această frazare este importană

pentru că deschide drumul spre emiterea de idei. Ideile emise sunt notate pe măsura

enunţării lor, fiecăreia atribuindu-se un număr de ordine.

Pe parcursul şedinţei, fluxul de idei variază între anumite limite, începându-se foarte

rapid, însă viteza şi intensitatea scad treptat. Coordonatorul poate veni el însuşi cu

câteva idei pregătite anterior. De asemena, poate cere participanţilor să combine unele

idei anterioare pentru a da idei noi. O altă variantă ar fi solicitarea de către coordonator

a „unui minut de incubaţie tăcută”, minut în care toţi participanţii citesc pentru sine lista

de idei emise deja. Prin aceste variante, coordonatorul mai poate obţine câteva seci de

idei.


5


Trebuie reţinut faptul că la emiterea unei idei, coordonatorul şi participanţii pot râde

CU emitentul ideii şi nu de emitentul acesteia. Cel care a emis ideea trebuie să se

simtă confortabil că i-a venit lui ideea şi că aceasta a fost bine înţeleasă.

Ideile sunt preluate la întâmplare, deşi apar situaţii în care unui dintre participanţi are o

idee cu mai multe posibilităţi similare de evoluţie. Această tendinţă nu trebuie

descurajată, după cum nu este de dorit ca ideile să fie luate de la fiecare participant într-

o anumită ordine.

Pe toată durata şedinţei, cele patru reguli ale brainstorming-ului trebuie respectate.

Orice participant care le încalcă, având tendinţa de a face aprecieri, evaluări sau critici

este admonestat cu promptitudine. La a treia sau apatra abatere, participantul în cauză

este rugat să părăsească grupul şi implicit şedinţa.

Important este ca fluxul de idei să nu fie întrerupt. Este de reţinut faptul că recoltarea

unui volum mare de idei, măresc şansele considerabil să se găsească soluţii remarcabile

care să rezolve creativ problema. Coordonatorul trebuie să aibă pregătite dinainte o

derie de idei pe care le va introduce în momentele de lâncezire a ideaţiei.

- Ţinând seama de cele două reformulări alese anterior, se pot genera următoarele idei: 1. În câte moduri putem atrage potenţiali clienţi?

a. Facem publicitate

b. Scădem preţurile

c. Modivăm personalul

d. Instruim personalul

e. Prezentăm mai eficient gama de produse

f. Menţinel contactul cu „piaţa” 24/7

g. ...

h. Dăm foc concurenţei

i. Spionaj tehnologic

j. ...

k. Organizăm conferinţe în colaborare cu universităţile din apropiere

l. Organizăm expoziţii de prezentare şi vânzare

m. Construim o parcare mai mare

n. Asigurăm servicii logistice de transport

o. ...

2. În câte moduri putem să determinăm clienţii să cumpere mai mult

a. Acceptăm orice modalitate de plată

b. Putem vinde pe credit

c. Acordăm reduceri la anumite sume

d. ...

e. Asigurăm transportul echipamentelor mai scumpe sau de gabarit

f. ...

Cea mai fantezistă idee.

La un moment dat resursele de idei secătuiesc, deci etapa brainstorming-ului propriu-

zis se încheie. Va urma etapa celei mai fanteziste idei. Se preia cea mai aiurita,

nebunească, trăsnită idee emisă pe parcursul intregii şedinţe şi „se răsuceşte pe toate

feţele”, astfel încât să poată da naştere altor idei utile.


6


Dat fiind faptul că o idee fantezistă este, de obicei, comică, discutarea ei descreţeşte

frunţile şi le sporeşte încrederea în propriile forţe. În plus, cea mai fantezistă idee are

uneori capacitatea de a deschide drumul unor soluţii noi, extraordinare, neidentificate

încă până în acel moment.

Coordonatorul invită participanţii să aleagă din lista întocmită în cursul şedinţei o idee

care face ieşită din comun. Odată aleasă, coordonatorul cere participanţilor soluţii de

transformare a acestei idei în ceva cu adevărat util. Se va obţine un număr de idei care

se pun în văzul tuturor.

Există cazuri în care nu se emite nici măcar o soluţie bună, deşi atmosfera este veselă şi

lipsită de constrângeri. În acest caz se cere alegerea altei idei trăsnite şi se caută

„cuminţirea” ei.

- Cea mai fantezistă idee din exemplele date anterior, poate fi: dăm foc concurenţei. Asta poate însemna: 1. Incendierea magazinelor concurenţei

2. Ardem macheta unui magazin în scop publicitar

3. Putem fabrica şi sisteme de încălzire centrală (industrial sau nu)

4. …

5. Modificăm temperaturile la care putem exploata la maximum utilajele produse de noi

6. Producem utilaje pentru asigurarea evacuării în siguranţă în caz de incendiu

7. ...

2.1.3. Recomandări pentru şedinţele de brainstorming

1. Din grup este bine să facă parte persoane de ambele sexe. Bărbaţii şi femeile

adoptă perspective diferite, iar varietatea este extraordinar de bună;

2. Grupul trebuie să aibă şi participanţi cu specializări diferite faţă de domeniul

principal al problemei discutate. Orice specialitate impune un anumit stil de

gândire, de care ne eliberăm foarte greu, chiar dacă ne propunem acest lucru;

3. Participanţii trebuie să fie eterogeni din punct de vere al vârstei. În astfel de

grupuri, este foarte important ca lipsa de prejudecăţi sau nonconformismul să se

combine cu experienţa şi volumul mare de cunoştinţe;

4. Sala de lucru trebuie să fie luminoasă, cu o ambienţă plăcută, ferită de zgomote şi

întreruperi. Culoarea pereţilor şi a perdelelor este de dorit a fi albastre. Aceasta

culoare are frecvenţa la care lucrează creierul în activităţi creative. Oamenii

asociază involuntar aceasta culoare cu cerul, marea, libertatea, starea de pace şi de

linişte;

5. Şedinţa de brainstorming este destinată doar participanţilor care sunt dispuşi să se

dedice într-u totul acelui timp de „lucru” şi nu observatorilor. În brainstroming nu sunt

permişi „spectatori”pe margine;

6. Coordonatorul trebuie să destindă atmosfera pentru eliminarea tuturor blocajelor ce pot

apărea la participanţi. Acceptarea tuturor ideilor, indiferent de calitatea acestora este o

sarcină dificilă pentru un coordonator de şedinţă brainstorming;

7. Coordonatorul trebuie să urmărească parcurgerea tuturor etapelor şi respectarea celor

patru reguli. În mod discret, coordonatorul trebuie să încurajeze participarea indivizilor

mai timizi şi să regleze atmosfera degajată spre a nu duce la „gălăgie şi vorbărie”;


7


8. Coordonatorul trebuie să prezinte grupului o normă de realizat. Va stabili, funcţie de

tipul problemei, un număr de idei pe care grupul trebuie să-l emită. Numărul trebuie

suficient de mare încât să-i încurajeze pe participanţi să nu mai interpreteze valoric

ideile, ci să le emită pur şi simplu;

9. Numerotarea ideilor este foarte importantă. Totalul ideilor poate fi utilizat ca un

stimulent al creativităţii grupului. De asemenea, se realizează o identificare

precisă a unei idei anterioare;

10. Coordonatorul va da cuvântul prioritar persoanei care are o idee derivată sau

obţinută prin combinarea unor idei anterioare;

11. Niciodată nu se va specifica ora de încheiere a şedinţei, nici la momentul

invitaţiei persoanelor, nici la începutul şedinţei.

12. Şedinţa se va termina când nu se mai găsesc soluţii, iar coordonatorul a epuizat

orice modalitate de stimulare a noilor idei. Dacă se impune o oră de închiere, de

obicei, participanţii îşi epuizează treptat resursele de creativitate, cam cu

jumătate de oră înainte.

Prea puţin timp înseamnă prea puţine soluţii, iar un timp prea lung înseamnăă forţarea

gândirii creative dincolo de un punct în care oboseala participanţilor îşi va spune

cuvântul. În general, o şedinţă de brainstorming durează oricât între una şi trei ore.

Şedinţa de brainstorming trebuie să se încheie pe un ton de bună dispoziţie aşa cum a

fost întreaga şedinţă.

2.1.4. Evaluarea soluţiilor

După şedinţă, a doua zi, secretarul ia legătura cu participanţii şi culege ideile apărute

peste noapte. La multe persoane, problema a rămas stocată în inconştient şi prin

combinarea cu alte informaţii din acea zonă a psihicului au erupt spre conştinent

variante noi, unele chiar spectaculoase.

Evaluarea acestor idei este un proces dificil, care necesită multă atenţie şi răbdare

pentru a descoperi puţinele idei strălucite din numeroasele idei inutile si aberante. De

fapt, dacă o şedinţă, care durează ≈ 2 ore, se soldează cu o singură idee valoroasă, se

poate afirma că timpul nu a fost pierdut. Însă în termeni evaluativi, la o singură soluţie

valoroasă din 400, se poate spune că celelalte 399 au fost ratate.

Procesul de evaluare nu se desfăşoară în prezenţa celor care au participat la şedinţă.

Există mai multe variante de evaluare, însă randamentul cel mai mare este dat de

următoarea tehnică:

Lista completă cu ideile emise este fotocopiată şi câte un exemplar este înmânat fiecărui

participant în mod separat, pentru examinarea completă. Fiecare va marca ≈ 10 idei

despre care consideră că merită toată atenţia. La rândul lor, participanţii transmit

coordonatorului doar numărul de ordine al ideilor, listele rămânând în posesia

participanţilor. Noua listă este supusă, apoi, analizei unui comitet de evaluare formată


8


din patru persoane, incluzând şi coordonatorul şedinţei. De obicei, membri acestui

comitet sunt persoane puternic implicate în rezolvarea problemelor respective, capabile

să asigure implementarea acestora.

Pentru evitarea sau preîntâmpinarea unor greutăţi sau piedici, se poate utiliza o tehnică

numită colocvial „avocatul diavolului” sau brainstorming invers. Sunt anticipate, astfel,

blocaje, comentarii incomode facute se superiorii ierarhici, ceea ce uşurează aplicarea în

practică a ideii. Această tehnică este aplicată doar de comitetul de evaluare amintit mai

sus. Tehnica are o utilitate deosebită, putând fi folosită în circumstanţe diferite, ori de

câte ori este nevoie de câte un anumit curs al acţiunii în obţinerea aprobărilor forurilor

superioare.

2.1.5. Limitele brainstorming-ului

Tehnica este un demers, o etapă de descoperire de idei, nu un intreg proces de rezolvare

creativă a problemelor. Se oferă un număr de soluţii, dar nu implică şi elaborarea

rezolvării practice a acestora.

Sunt date rezultate foarte bune în probleme de orientare a producţiei, a proceselor

tehnologice, desfacere şi marketing, publicitate şi nu se preteaze pentru creaţia

ştiinţifică sau tehnică. Această tehnică nu înlocuieşte nici pe departe cercetarea de

durată, clasică.

Brainstorming-ul poate fi folosit şi în activitatea creatoare individuală, doar dacă

individul suspendă temporar evaluarea şi practică asocierea liberă, gândirea hoinară,

fantezia, analogia, ajungând la rezultate superioare eforturilor unui intreg grup.

2.2. Sinectica

2.2.1. Noţiuni generale

Această tehnică este „rivala” brainstorming-ului, atât ca popularitate cât şi ca eficienţă.

Tehnica şi primul grup sinectic au apărut pentru prima dată în 1945, la Cambridge,

Massachusetts.

Etimologic, termenul provine din grecescul „synecticos” ceea ce înseamnă „îmbinare de

elemente diferite”.

Sinectica este utilizată pentru găsirea soluţiilor originale în rezolvarea unor probleme

complicate şi pune „la treabă” intens procesele imaginative, dar deosebirile faţă de

brainstorming sunt numeroase. Cele mai importante sunt prezentate mai jos:

- Prin sinectică s-au elaborat primele echipamente şi tehnologii utilizate în „cucerirea” spaţiului cosmic.

→ Sinectica se bazează pe utilizarea stărilor psihice şi a aspectelor emoţionale,

considerate mai importante în creaţie dacât elementele intelectuale şi raţionale;


9


Se favorizează inspiraţia, căutând să se procedeze conştient aşa cum este de

presupus că se desfăşoară lucrurile în inconştient;

→ Brainstorming-ul este o metodă cantitativă, iar sinectica este o metodă

calitativă. Sinectica promovează un proces mai lent, se enunţă câte o idee care

este supusă unor aprecieri succesive. Spre deosebire de brainstorming, aici se

elaborează toate detaliile produsului creativ;

→ Sinectica stabileşte ca principiu de funcţionare a grupului creativ, spre deosebire de

brainstorming, discuţia în contradictoriu, stimularea criticii, a argumentării pro şi contra

chiar în timpul emiterii ideilor, fapt ce asigură fundamentarea mai temeinică a

problemelor şi a soluţiilor;

→ Sinectica este o metodă, prin excelenţă, de grup. Relaţiile dintre membrii grupului sunt

armonioase, deoarece sinectica pune mare preţ pe colaborarea ideatică intensă în

timpul şedinţei;

→ Spre deosebire de brainstorming, aici este necesară o pregătire minuţioasă, cu accent

asupra modului de realizare a colaborării grupului. Este mai pretenţioasă decăt alte

tehnici de stimulare a creativităţii tocmai prin instruirea membrilor cu privire la

tehnicile ce urmează a fi utilizate şi prin faptul că solicită intervenţia permanentă a

coordonatorului şedinţei;

→ Grupul sinectic este unul omogen, se întâlneşte mai tot timpul în aceiaşi formulă;

→ Grupul sinectic este alcătuit din 5-8 membri la care se adaugă un coordonator.

Membri sunt pe acelaşi nivel ierarhic, dar cu grad mare de competenţă şi

specializări diferite (pentru a stimula analogiile).

- Primul grup sinectic s-a constituit la 1945 la Cambridge şi avea în componenţă un fizician, un chimist, un biolog, un geolog

şi un specialist în marketing.

2.2.2. Etapele şedinţei de sinectică

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a unei şedinţe sinectice, trebuie parcurse

următoarele etape:

1. Enunţarea problemei în forma dată: se realizează de către coordonatorul

şedinţei;

2. Analiza problemei: se concretizează în formularea unor întrebări de către

membrii grupului şi a unor răspunsuri adecvate de către coordonator. Acestea

vor conduce la o clarificare a cadrului general al problemei;

3. Formularea unor sugestii imediate: presupune enunţarea unor prime idei (de

obicei idei neoriginale), dar şi îndepărtarea ideilor preconcepute, ce ar putea

frâna, în continuare, procesul de inovare. Această fază mai poartă numele de

etapă de purjare;

4. Enunţarea problemei aşa cum a fost ea înţeleasă: poate releva maniere

diferite de interpretare, datorită diferenţelor specifice dintre participanţi. Nu se

iau nici un fel de măsuri pentru a se ajunge la un consens, în scopul evitării unor

eventuale constrângeri, care să limiteze utilizarea analogiilor şi a metaforelor,

din cadrul etapei următoare;


10


5. Creşterea distanţei metaforice: vizează obţinerea unei detaşări de problema

analizată. Pentru aceasta, coordonatorul cere participanţilor utilizarea de tehnici

euristice, cum ar fi analogia, inversia, empatia. Dintre acestea, analogia este

utilizată cu preponderenţă. Sunt patru tipuri de analogii utilizate în sinectică:

a. Analogia directă: realizează raportarea obiectului cercetat la un altul,

dintr-un domeniu diferit, cu care pare a avea o asemănare, realizându-se

un alt obiect cu o valoare de întrebuinţare şi cu funcţii diferite de cele ale

obiectului iniţial. Este poate cel mai valoros şi fundamental procedeu

analogic. În creativitate, cele mai valoroase analogii sunt cele mai

îndepărtate, pentru că astfel creşte probabilitatea ca soluţia să fie

originală şi importantă;

- G.Bell folosind analogia directă cu urechea umană a inventat telefonul;

- L.daVinci a inventat planorul şi deltaplanul prin analogia directă cu o particularitate de zbor a păsărilor;

- S.Ignatiev a inventat sculele aşchietoare cu autoascuţire în momentul uzurii prin analogie directă cu dinţii rozătoarelor

care prezintă două suprafeţe de durităţi diferite

b. Analogia personală: presupune identificarea pesoanei cu obiectul de

studiu, utilizând emoţiile şi sentimentele asupra entităţii analizate. În

cazul în care are loc substituirea gândirii persoanei cu a interlocutorului

sau, este vorba de empatie, folosită cu succes în rezolvarea problemelor

interpersonale;

- Tehnica scoaterii miezului de nucă întreg din coajă a fost găsită de un inginer care s-a substituit cu miezul de nucă, aflat în

captivitatea cojii dure şi a analizat situaţia din acest punct de vedere: „Trebuie să ies din întunericul acesta spărgând coaja

din interior, dar n-am uneltele necesare aici, aşa că trebuie să fiu ajutat din afară. Loc n-am pentru a mă mişca, aşa că orice

unealtă mecanică n-are ce căuta aici”. De aici şi până la ideea injectării unui fluid nu a fost decăt un pas;

- Un teren de golf era învecinat cu un teren de tir cu talere. Problema era că cioburile cădeau pe terenul de golf, iar maşina

de tuns gazonul se strica din cauza cioburilor ceramice. Un membru al grupului sinectic s-a substituit ciobului aflat în

iarbă: „Sunt aici, nu ma pot mişca, vine maşina de tuns, nu pot striga, n-are cum să mă vadă. Hmmm, dacă aş putea să mă

volatilizez sau să mă topesc, să dispar cumva în pământ”. Pornind ce aici, grupul sinectic a imaginat talere de ghiaţă, care

sunt mult mai ieftine decât cele ceramice, ba mai mult, contribuie la udatul gazonului.

c. Analogia simbolică: constă în substituirea problemei cu o imagine

simbolică sau poetică, ce comprimă subiectul propus într-un cuvânt sau o

sintagmă;

- La problema găsirii unui angrenaj silenţios s-a găsit mai întâi o analogie directă între angrenaj şi roţi metalice în contact.

Diminuarea zgomotului roţilor a condus la analogia simbolică „asperitate netedă”, ce foloseşte cuvinte contradictorii, cu

înţeles ciudat. De aici a rezultat angrenajele cu număr foarte mare de dinţi, ca mai apoi să se dezvolte tot mai multe

variatoarele cu fricţiune.

d. Analogia fantezistă: se bazează pe legătura dintre gândirea creativă şi

satisfacerea dorinţelor din viziunea unui copil. Este o legătură între lumea

reală (aşa cum este percepută de grup, cu restricţii) şi o lume imaginară,

fantastică, în care orice este posibil (aşa cum este percepută de un copil).


11


- O problemă în domeniul aerospaţial era asigurarea atanşeităţii perfecte pentru costumele cosmonauţilor. Grupul sinectic a

folosit următoarea analogie fantastică: într-o lume imaginară se comandă unor fiinţe minuscule să-şi trimită „trupele” în

zona deschizăturii costumului, să-şi întindă mainile şi să tragă susţinut pentru a închide deschizătura şi asigura

ermetismul dorit. Soluţia finală a constat în realizarea unei margini profilate corespunzător pe care diferenţa de presiune

dintre exteriorul şi interiorul costumului le face să se închidă ermetic.

Pe lângă analogii este folosită şi inversiunea, care este procedeul prin care se

urmăreşte găsirea unei soluţii noi prin abordarea inversă a problemei. În acest sens se

utilizează întrebări de tipul: care sunt elementele opuse? ... ce se întamplă dacă se

începe cu sfârşitul? ... dacă în loc de orizontal, este vertical? ... inversarea pozitivului cu

negativul? ... de ce să nu se plaseze la capătul opus?, etc.

- Folosind acest procedeu, E.Howe a inventat maşina de cusut (care îi poartă numele), plasând orificiul acului la varf şi nu la

bază cum se obişnuia;

- Pe tehnica inversiei s-a bazat şi H.Kaiser revoluţionând în anii 40 construcţia de nave maritime, pornind de „sus în jos”. A

crescut exponenţial productivitatea sudorilor care lucrau ergonomic, cu faţa orientată în jos.

6. Posibila repetare a etapei anterioare: se întâmplă într-un alt context şi ar

trebui să detaşeze aspectele neluate anterior în consideraţie;

7. Revenirea la condiţiile practice ale problemei: adică exprimarea într-o

manieră raţională şi accesibilă a soluţiei. Această revenire se poate solda cu

formularea unor propuneri concrete de rezolvare a problemei. Revenirea sau

potrivirea forţată (force-fit) se poate face prin câteva procedee aflate la

îndemâna coordonatorului şedinţei:

a. Întamplarea: o anumită analogie poate declanşa o idee sau o asociere;

coordonatorul grupului va trece rapid la elementul de potrivire forţată,

cerând asocieri şi preluând una dintre acestea;

b. Întoarcerea grupului: în situaţia în care „întâmplarea” nu ajută la găsirea

soluţiei, coordonatorul va îndrepta atenţia grupului spre un moment

anterior din şedinţa sinectică. Va alege un fragment dintr-o analiză

directă, personală sau fantastică şi va face conexiuni cu problema de

rezolvat, conducând grupul în jocul de asocieri;

c. Metafora forţată: dacă primele două încercări nu vor duce nicăieri,

coordonatorul va realiza un tratament mai structurat al materialului

generat în faza de detaşare. Această procedură se desfăşoară în patru

etape: se enumeră şi se aleg elementele cu care se încearcă potrivirea

forţată; membrii grupului spun cum cred ei că pot face potrivirea forţată;

coordonatorul va încerca să elibereze grupul de limitările introduse de

lumea reală; se caută modalitaţi de a face utilă noua idee.

d. Tehnica aprinderii: prin care fiecare membru va dezvolta o idee proprie

de potrivire forţată care va fi atât de exagerată, încât coordonatorul să

simtă nevoia de „a-i da foc”. Cu ajutorul grupului sau pe cont propriu

urmează revenirea la realitate, rezultând o soluţie posibilă, care poate fi

acceptată sau se poate renunţa la ea;

8. Elaborarea şi verificarea modelului, prospectarea pieţii.


12


Necesitatea ca membrii grupului sinectic să aibă pregătire şi experienţă cât mai variată,

cultură multilaterală, aptitudini creative, perseverenţă şi să suporte cu uşurinţă

riscurile, decurge din modul în care se desfăşoară şedinţa sinectică. Aceasta urmăreşte

asocierea problemei de analizat de idei, concepte, obiecte, fenomene sau teorii, care

aparţin altor domenii şi care pot sugera idei noi sau soluţii originale.

Sinectica reprezintă o modalitate intuitivă de creaţie, eficientă, mai ales în domeniul

tehnic.

Documents

Metode de stimulare a creativita t iifiles.vladac-uvab.webnode.ro/200000189-af6efb0687/curs 9 CTeh.pdfcoordonatorul. Numărul optim de persoane la o şedinţă de brainstorming este