ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURETIFACULTATEA DE
CIBERNETIC, STATISTIC I INFORMATIC ECONOMICMSURI DE COMBATERE A
INFLAIEIVASILACHE MATEI-ALEXANDRUBUCURETI, 2013
INTRODUCERE
Fenomenul denumit inflaie constituie o problem complex de analiz
macroeconomic i una dintre cele mai importante forme ale
dezechilibrului economicosocial. Termenul de inflaie a nceput s fie
frecvent utilizat n rndul oamenilor de tiin i al oamenilor de
afaceri (bancheri), abia pe la sfritul secolului al XIX-lea, dei
fenomenul inflaionist exista cu mult nainte de aceast perioad.
Acest fenomen a aprut cu mult nainte ca tiina economic s se fi
constituit, iar teoria inflaiei s-a conturat mult mai trziu dect
tiina economic, astfel c inflaia rmne cea mai de temut i
controversat form a dezechilibrului macroeconomic, din punct de
vedere al analizei naturii sale i a cauzelor i mecanismelor
declanatoare
DEFINIREA INFLAIEI
Inflaia contemporan reprezint un dezechilibru structural
monetaro-material, care exprim deprecierea banilor neconvertibili n
aur i a celor neconvertibili, in general si creterea durabil i
generalizat a preurilor, putnd fi identificat i ca existen n
circulaie a unei mase monetare ce depete nevoile
economiei.[footnoteRef:1] [1: Angelescu Coralia, Dinu Marin, Gavril
Ilie, Economie, Editia a opta, Editura Economica, 2009]
Alte definiii ale inflaiei:Inflaia este un proces de cretere
continua a preurilor sau, prin echivalen, de depreciere continu a
valorii banilor. (Laidler si Parkin, 1975, pag 741)Inflatia este o
stare de generalizare a excesului de cerere, in care prea multi
bani alearga dupa prea putine bunuri (Fr. Holzman); Pierre Bezbakh:
definitia cea mai simpla care se poate da acestui fenomen este
aceea a unui proces de crestere cumulativa si auto-intretinuta a
nivelului general al preturilor.
CAUZELE INFLATIEI
n condiiile schimbrii rapide a sensului i a intensitii
dezechilibrului macroeconomic (trecerii de la inflaie redus, la
hiperinflaie i invers, ale trecerii de la inflaie, la deflaie i/sau
la dezinflaie), devine deosebit de important cunoaterea cauzelor i
circumstanelor economice, sociale i politice interne i
international care fac necesare i posibile asemenea schimbri de
situaii inflaioniste.n acest sens, se pot desprinde mai multe forme
cauzale ale inflaiei contemporane:1. Inflatie prin cerere;2.
Inflatie prin oferta;3. Inflatie prin costuri;4. Inflatie
structurala;5. Inflatie importata.
1. Inflatia prin cerere In mod normal, productia unei ramuri
economice creste, daca activitatea este rentabila si daca exista
cerere pentru produsele respective. Daca cererea creste, in mod
firesc ar trebui sa fie stimulata si cresterea ofertei, insa
aceasta depinde de existenta factorilor de productie corespunzatori
- capital si forta de munca. Daca productia este inelastica si din
diferite motive (capacitate de productie utilizata la maxim,
limitarea factorilor de productie sau scumpirea lor etc.) nu poate
sa creasca la nivelul solicitat, cresterea cererii pentru produsele
ramurii respective va duce la o crestere a pretului acestora. Cu
cat oferta este mai elastica si mai adaptabila la volumul cererii,
cu atat cresterea preturilor este mai redusa. Cresterea cererii
pentru bunuri si servicii poate interveni ca urmare a:- majorarilor
salariale acordate si a altor tipuri de venituri ale populatiei
ocupate;- relaxarilor fiscale (scaderii gradului de impozitare si
de taxare);- previziunilor cumparatorilor cu privire la evolutia
preturilor (asteptari sau anticipatii inflationiste). Daca
cumparatorii se asteapta la o majorare viitoare a preturilor pentru
anumite bunuri isi vor spori cererea in prezent pentru bunurile
respective;- cresterii volumului creditelor bancare, prin
eliminarea unor restrictii la acordare;- cresterii cheltuielilor
guvernamentale.
2. Inflatia prin oferta Este determinata de reducerea ofertei
totale de bunuri si servicii (a Produsului Intern Brut) ca urmare
a:c) evenimentelor/conflictelor sociale, politice si economice
interne si externe;d) deciziilor firmelor dominante de pe piata de
a mentine un nivel redus al productiei, pentru a induce cresterea
preturilor si implicit majorarea castigurilor lor (mai ales in
conditiile pietelor de monopol si duopol);e) anticiparilor firmelor
privind cresterea viitoare a preturilor, ceea ce le determina sa-si
restranga sau sa-si stocheze oferta, in asteptarea unor preturi mai
mari.
3. Inflatia prin costuri Apare datorita necorelarii cresterii
productivitatii muncii cu majorarea salariilor nominale, in urma
revendicarilor sindicale. Indexarile sau majorarile in sectorul de
stat se acorda de regula unitar, fara a tine cont de performantele
sectorului respectiv, ca efect al presiunilor grupurilor
sindicale.
Cresterea aliniata a salariilor conduce la o majorare medie a
veniturilor angajatilor, care depaseste de fapt cresterea reala a
productivitatii muncii si accentueaza dezechilibrul inflationist.
Mai mult, cresterile salariale ale angajatilor se transforma in
cresteri de cost pentru firmele angajatoare. Cresterile de cost vor
fi transferate asupra preturilor de vanzare ale bunurilor sau
serviciilor realizate de firma, pentru a putea fi recuperate. Acest
lucru va alimenta inflatia existenta si va fi motiv pentru noi
revendicari sindicale. Acest mecanism este cunoscut sub numele de
spirala inflationista (inflationary spiral) si ilustreaza faptul ca
inflatia este un fenomen care se autoalimenteaza. O alta reactie
posibila a firmelor la cresterile salariale este de a restrange
activitatea si de a disponibiliza o parte din angajati. In felul
acesta inflatia amplifica si somajul. Inflatia prin costuri pune
asadar problema relatiei dintre salariu, inflatie si utilizarea
deplina a fortei de munca (somaj). In acest sens trebuie mentionata
celebra curba a lui Phillips, care exprima, empiric, raportul
dintre inflatie si somaj.
4. Inflatia structurala Este determinata de factori cum ar fi:-
modificarile concomitente ale cererii si ale ofertei de bunuri si
servicii (cererea creste, oferta scade);- cresterea cererii totale
de bunuri si servicii peste potentialul productiv national;-
rigiditatea economica a aparatului productiv national si a fortei
de munca;- finantari bugetare extinse pentru sectoare economice
nerentabile;- volumul mare al creditelor neperformante etc. Este
caracteristica tarilor care au ales calea dezvoltarii economice
accelerate si a unei cresteri economice rapide pe care, de fapt, nu
o pot sustine financiar. Poate genera hiperinflatie.
5. Inflatia importata Este determinata de variatia cursului de
schimb al monedei nationale in raport cu diverse valute si de
circulatia libera a capitalului dintre tari. Sub presiunea
majorarii preturilor bunurilor si materiilor prime importate,
costurile de productie ale firmelor nationale cresc si accentueaza
dezechilibrul inflationist intern. Astfel, variatiile de curs
valutar reprezinta o cale importanta de transfer a cresterilor de
productivitate si a castigurilor pe plan extern, intrucat, in
conditiile amplificarii relatiilor comerciale internationale,
impactul inflatiei importate este foarte mare.
MSURI DE COMBATERE A INFLAIEI
Datorit consecinelor negative asupra organismului economic i
social, inflaia constituie un obiectiv major al politicilor
macroeconomice din toate rile cu economie de pia. De asemenea,
politicile antiinflaioniste actuale trebuie astfel elaborate nct s
combat eficient inflaia i, n acelai timp, s permit creterea
economic i limitarea omajului. n mod firesc, politicile de
combatere a inflaiei sunt corelate cu cele dou forme cauzale ale
acestui fenomen - inflaia prin cerere i inflaia prin costuri. n
consecin, ele vizeaz, fie controlul cererii agregate, n sensul
reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, n sensul sporirii ei.
Controlul cererii agregate se poate realiza prin dou tipuri de
politici economice: politici bugetar-fiscale i politici
monetare.
Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regul, dou instrumente
sau prghii de politic economic, precum: fie reducerea cheltuielilor
publice, care constituie o component important a cererii agregate,
fie creterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetar
destinat consumului i investiiilor. Astfel, att prin politica
restrngerii cheltuielilor publice (guvernamentale), care presupune
meninerea unor deficite bugetare ct mai mici, ct i prin politica
presiunii fiscale, care nseamn o cretere a impozitelor directe i
indirecte, se realizeaz a a-numita "politic deflaionist". Dac
aceleai prghii se folosesc n sens invers, respectiv creterea
cheltuielilor guvernamentale i reducerea impozitelor, atunci se are
n vedere reducerea omajului, i constuie pri componente ale unei
politici denumite "reflaioniste".
Politicile monetare vizeaz controlul masei monetare aflate n
circulaie i au drept scop, fie blocarea (nghearea) masei monetare,
fie reducerea acesteia n corelaie cu nevoile circulaiei. Ambele
cerine se realizeaz prin combinarea, de ctre banca central, a
urmtoarelor instrumente de politic monetar: manevrarea taxei
rescontului, operaiuni de open-market, variaia cotei rezervelor
obligatorii. Manevrarea taxei de rescont reprezint un instrument
dominant al politicii monetare, datorit efectului su asupra
volumului creditului ce se poate acorda ntr-o economie, deci asupra
mrimii masei monetare, dac se are n vedere funcia de emisiune a
creditului. Manevrarea taxei de rescont genereaz creterea sau
scderea costului creditului, prin intermediul dobnzilor, fapt care
se reflect n micorarea sau mrirea masei monetare din circulaie, n
concordan cu obiectivele de politic monetar ale bncii centrale.
Rescontarea reprezint operaiunea la vedere prin care banca central
(de emisiune) achiziioneaz de la bncile comerciale efectele de
comer, anterior scontate de acestea, monetizndu-le la o valoare
diminuat cu suma ce reprezint taxa de rescont, adic dobnda pe care
o percepe banca central pe durata creditrii bncilor comerciale,
durat care se ntinde pn la scadena efectelor de comer preluate
(cambii, bilete la ordin etc.). n acest context, este evident
faptul c nivelul taxei de rescont influeneaz n mod direct taxa
scontului, adic dobnda pe care bncile comerciale o percep de la
deintorii de efecte de comer, atunci cnd acetia doresc s transforme
aceste titluri n lichiditi, nainte de scaden. De precizat, c taxa
scontului este ntotdeauna superioar taxei de rescont. Aadar, banca
central fixeaz nivelul taxei de rescont n funcie de evoluia pe care
dorete s o imprime masei monetare, prin intermediul creditului.
Atunci cnd intenioneaz o extindere a acesteia, reduce taxa de
rescont, ieftinind creditul i mrind volumul acestuia. Dimpotriv,
cnd se urmrete o contracie a masei monetare, mrete taxa
rescontului, scumpind astfel creditul din economie i implicit
reducnd volumul acestuia. Acest instrument de politic monetar are
ns o anumit limit de eficacitate, n sensul c banca central nu-l
poate folosi dect n msura n care bncile comerciale au nevoie de
credite de refinanare. Operaiunile de open-market reprezint un alt
instrument esenial de politic monetar, la ndemna bncilor centrale,
prin intermediul cruia acestea acioneaz n direcia restrngerii sau
extinderii masei monetare. Aceste operaiuni constau n
vnzarea-cumprarea de pe piaa monetar a unor efecte publice sau
private (titluri de valoare - aciuni, obligaiuni), demonetizndu-le,
adic retrgnd o anumit cantitate de moned, atunci cnd le vinde, sau,
dimpotriv, monetizndu-le, adic introducnd n circulaie o cantitate
suplimentar de moned atunci cnd le cumpr. n felul acesta se modific
structura masei monetare din circulaie n defavoarea sau favoarea
lichiditii. Operaiunile de open-market au un dublu efect: cnd banca
central vinde titluri se reduce cantitatea de moned central de pe
piaa monetar i se provoac o scdere a preului (cursului) titlurilor
tranzacionate, iar atunci cnd cumpr titluri de pe piaa monetar
efectele sunt inverse. Pentru a avea ns succes, ca instrument de
politic monetar, aceste operaiuni trebuie s se desfoare n condiiile
unui volum suficient de mare de titluri negociabile. Variaia cotei
rezervelor obligatorii reprezint instrumentul de politic monetar
cel mai generalizat, adic folosit de ctre autoritile monetare din
aproape toate rile industrializate. Politica rezervelor
obligatorii, promovat de banca central, const n obligaia pe care o
au bncile comerciale de a-i constitui rezerve minime obligatorii,
ntr-un cont nepurttor de dobnd deschis la banca central. Aceasta
din urm stabilete cuantumul acestor rezerve, prin aplicarea unei
cote procentuale la totalul resurselor atrase de bncile comerciale.
Aceast msur are, pe de o parte, un caracter prudenial, mrind gradul
de lichiditate al bncilor comerciale, iar pe de alt parte,
diminueaz resursele de creditare ale acestor bnci i, implicit,
capacitatea lor de a crea moned prin credit. Banca Central poate,
deci, influena sporirea sau reducerea ofertei de moned scriptural
din partea bncilor comerciale, prin diminuarea, respectiv majorarea
cotei (procentului) rezervelor obligatorii. Variaia cotei
rezervelor obligatorii este un instrument de politic monetar
restrictiv, foarte eficace, ntruct afecteaz direct multiplicatorul
creditului. Controlul ofertei agregate presupune susinerea ofertei
din economie, acionnd asupra tuturor cauzelor care conduc la
scderea sau stagnarea produciei naionale. n acest context, trebuie
precizat c unele din msurile menite s ajute la relansarea ofertei
globale sunt contrare celor aplicate pentru restrngerea cererii
globale din economie. Altfel spus, n anumite situaii, stimularea
ofertei globale pe termen mediu i lung nu se poate realiza fr
anumite impulsuri pe termen scurt date cererii globale. Iat de ce
este foarte important, ca autoritile guvernamentale i politice ale
unei ri s elaboreze politici antiinflaioniste bine fundamentate
teoretic i tiinific i, mai ales, bine ancorate n realitile rii
respective. Cunoaterea profund i analiza riguroas a mecanismului i
cauzelor fenomenului pot conduce la adoptarea acelor decizii de
politic macroeconomic, care s contracareze eficient acest efect al
dezechilibrelor din economie - inflaia. ntre msurile de sprijinire
a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera, ca principale,
urmtoarele: - ieftinirea creditelor, prin scderea ratei medii a
dobnzii pe piaa monetar, i acordarea acestora, cu prioritate, n
scopuri productive i acelor ageni economici care prezint planuri de
afaceri viabile. Consecinele acestei msuri vor fi, att o cretere a
volumului investiiilor n economie, ct i o punere la timp n funciune
a obiectivelor de investiii; - acordarea unor faciliti fiscale,
care pot nsemna: scutiri sau reduceri de impozite n primii ani de
activitate; reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite;
scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru
investiiile de capital strin; aplicarea sistemului de amortizare
accelerat a capitalului fix; reducerea taxelor vamale la unele
materii prime provenite din import i nglobate n produsele destinate
pieei interne; reducerea taxelor vamale la unele produse finite
provenite din import .a. - reducerea costurilor de producie,
deziderat care poate fi realizat prin eforturile i implicarea
direct a agenilor economici. Acetia trebuie s ia n considerare, att
achiziionarea de factori de producie la preurile cele mai mici de
pe pia (fr a fi ns afectat calitatea acestora), ct i creterea
randamentului acestor factori (creterea productivitii muncii,
creterea eficienei capitalului fix, reducerea consumurilor
specifice de materii prime i materiale, creterea vitezei de rotaie
a capitalului circulant etc.). Toate acestea conduc la o reducere a
costurilor pe unitatea de produs. De asemenea, n aceast direcie
trebuie s se manifeste i rolul statului, att pentru descurajarea
monopolurilor i oligopolurilor, ct i pentru ntrirea i respectarea
concurenei loiale i sancionarea celei neloiale. La final trebuie
precizat c inflaia rmne un fenomen deosebit de complex i, nc,
insuficient cunoscut, fapt reflectat att de teoria, ct i practica
economic mondial. n acest context, nu exist o soluie unic i magic
de combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluiile pot fi
diferite, n funcie de realitile i tradiiile fiecrei ri.
ANALIZA EFICIENEI MASURILOR DE COMBATERE A INFLAIEIDintre toate
politicile antiinflaioniste, pentru Romnia cea mai eficace s-a
dovedit a fi cea monetar, ntruct celelalte politici, dei aveau ca
el diminuarea inflaiei, nu au fcut dect s-o alimenteze. Pn n anul
2000, politica antiinflaionist a avut ca int eliminarea banilor
nefolositori, mrirea vitezei de circulaie i stagnarea creterii
generale a preurilor. Obiectivele politicii monetare propuse n acea
perioad, dar mai ales dup 2000 au fost: stabilizarea preurilor,
diminuarea omajului, creterea economic real, echilibrarea balanei
de pli, limitarea cantitii de bani din economie, stimularea
utilizrii creditului, reaprecierea monedei naionale, i sporirea
rolului BNR n economie. Din 2005, politica monetar practicat de BNR
viza doar intirea direct a inflaiei, i anume meninerea acesteia la
cote ct mai sczute.
Utilizarea acestei politici monetare, ct i a celei fiscale s-a
realizat printr-o serie de aciuni precum: contractarea de credite
externe de la organismele financiare internaionale; sporirea
presiunii fiscale; sporirea ponderii creditului acordat firmelor,
comparativ cu cel acordat persoanelor fizice; diminuarea
deficitului bugetar; eliminarea blocajului financiar i a plilor
restante din economie; creterea rezervelor valutare i de aur ale
BNR; practicarea de BNR a unor rate de refinanare ridicate12.
n urma politicilor aplicate se observ c n perioada 1997 2007
inflaia Romniei a sczut semnificativ de la 154.8, ct atingea n
1997, pn la 4.9 n 2007. Pe fondul crizei economice, un an mai trziu
nivelul general al preurilor a crescut mai accentuat, iar inflaia a
atins pragul de 7.9.
Cele mai mari riscuri care planeaza asupra inflatiei sunt
considerate socurile nefavoravile ce ar putea aparea din exterior,
cum ar fi: situatia datoriilor suverane ale tarilor din UE,
inflatia ridicata din UE, preturile internationale ale alimentelor,
cotatiile petrolului, precum si cursul euro/dolar Acestora li se
adauga riscurile privind preturile administrate, in special pe
fondului mesajului public confuz si al dezbaterii politice extrem
de tensionate.
CONCLUZII
In concluzie, orice masura antiinflationista are si efecte
negative, iar efectele pozitive sunt decalate in timp, nu sunt
imediate. Din acest motiv, impotriva inflatiei se aplica
intotdeauna pachete de masuri (mix policy), care trebuie sa se
completeze cat mai bine pe termen mediu si lung. Ele trebuie
aplicate cu grija pentru a nu genera deflatie sau chiar
recesiune.
REFERINE BIBLIOGRAFICE
1. Angelescu Coralia, Dinu Marin, Gavril Ilie, Economie, Editia
a opta, Editura Economica, 20092. Bcescu Marius, Bcescu-Crbunaru
Angelica, Macroeconomie i politici macroeconomice, Ed. All
Educaional, Bucureti, 19983. Dobrot Ni, Economie politic Economics
-, Bucureti, 19924. Florea Adrian, Elemente de macroeconomie, Ed.
Universitii din Oradea, Oradea, 20105. Helmut Frisch, Teorii ale
inflaiei, Editura Sedona, Timioara, 19971
