1

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” Bucureşti

Mântuirea obiectivă sau Răscumpărarea

Lucrare de seminar la Teologie Dogmatică

Coordonator: Student: Pr. Asist.Dr. Mihai Burlacu Tănase Daniel-Ionuţ Anul III Pastorală, Grupa 10

Bucureşti

-2013-

2

Mântuirea obiectivă sau Răscumpărarea

Mântuirea obiectivă sau Răscumpărarea omului din robia păcatului şi a

morţii şi împăcarea lui Dumnezeu ca făptură şi chip nou al Acestuia este

opera lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. A căuta mântuirea este a

căuta pe Iisus Hristos şi comuniunea cu El. Hristos dobândeşte prin aceasta

şi iubirea lui Dumnezeu şi reface natura omenească din starea Sa bolnavă.

„Legătura între Persoana lui Iisus Hristos şi lucrarea Lui mântuitoare

se arată tocmai în faptul că în implicaţiile şi consecinţele unirii ipostatice a

celor două firi, dumnezeiască şi omenească. Se revelează în jertfă mărturie

incontestabilă că omul a fost creat „după chipul” lui Dumnezeu şi că, deşi

făptură, el este menit să ajungă la îndumnezeire. Jertfa, această forţă de

dăruire şi comunicare, al cărei izvor îmbelşugat şi pururi curgător este

iubirea, afirmă dumnezeiescul în om, căci Dumnezeu este iubire.”1

Lucrarea mântuitoare a lui Hristos poate fi privită ca mântuire obiectivă

sub cele trei aspecte principale ale Lui. Jerfa în substanţa ei spirituală este

iubire. Jerfa este revelaţia adevărului ce-l purtăm în adâncul fiinţei noastre şi

a forţei imperative de dăruire. „Jertfa Mântuitorului este şi cunoştinţă: o

cunoaştere precisă a unui ţel serios căruia mă devotez. Întreita lucrare

mântuitoare se realizează prin cele trei chemări sau demnităţi ale

Mântuitorului Hristos. Jerfa însăşi poartă în structura ei mărturii

incontestabile în acest sens. Prin jertfă omul se situiază astfel, în începuturi,

autenticitatea fiinţei Sale. „2

1 Preot Profesor Constantin Galeriu, Jertfă şi Răscumpărare, în revista „Glasul Bisericii”, An XXXII(1973), Nr. 1-2, Bucureşti, p.1.2 Profesor Nicolae Chiţescu, Preot Profesor Isodor Todoran, Preot Profesor Ioan Petreuţă ,Teologia Dogmatică şi simbolică, cap. Răscumpărare ,Vol II, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p.27.

3

Iisus Hristos este în primul rând Învăţătorul şi Proorocul suprem prin

însăşi Persoana Sa, descoperind oamenilor, cu autoritatea pe care o are El ca

Dumnezeu. Întrucât El este unic, în învăţătura Saeste şi ea unică, El se

identifică cu insăşi învăţătura Sa: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14,

6). „Este învăţător prin excelenţă”(Ioan 13,13) , şi Proorocul prin excelenţă.

„Hristos se veseleşte pe Sine, El fiind însuşi adevărul.”3

Slujirea arhierească a lui iisus Hristos constă în jertfa de sine, în

suferinţele îndurate de El de la întrupare până la moartea pe cruce şi

îndeosebi moartea pe cruce pentru noi si pentru anoastă mântuire, înlăturând

vina şi condamnarea omului, restabilind comuniunea între Dumnezeu şi

creaţia Sa, omul.

Moartea pe cruce a Mântuitorului, jertfa adevărată constituie punctul cel

mai important al slujirii arhiereşti a Mântuitorului şi este adeverită prin

profeţiile mesianice, prin cuvintele Mântuitorului. „Modelul vieţii

pământeşti a Domnului Hristos a constituit şi va constitui cel mai sublim

mesaj adresat omului. Taina întrupării Mântuitorului Iisus, pe lângă

mulţimea semnificaţiilor adânci pe care le cuprinde, dă în acelaşi timp semn

vieţii noastre în trup şi ne ajută să înţelegem rostul nostru de a trăi în

această lume, oferită de Creator.”4

Iisus Hristos nu a exercitat şi nu exercită numai chemarea de învăţător-

prooroc şi slujirea de arhiereu jertfă, ci şi pe cea de împărat. El nu a învăţat

şi nu a proorocit numai Împărăţia Cerurilor, ci îi şi conduce cu puterea spre

participarea la acea împărăţie dovedind încă o dată importanţa pe care o are

în vedere mântuirea oamenilor. „Dar puterea exercitată de Hristos asupra

3 Preot Profesor Dr. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, „Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea omului” Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986,., p. 346.4 Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea umului, Editura Umniscop, Craiova, 1993, p.308.

4

celor ce îl ascultau, precum şi asupra noastră a tuturor, nu este numai o

putere a slavei dumnezeieşti, ci şi-o putere a iubirii, care se conciliază cu

chenoza Lui.”5

Iisus este Mântuitor prin persoana Sa. Niciun om nu poate găsi

mântuirea undeva în afară de persoana Lui, unde ar fi plasat-o ca pe un

ajutor de sine stătător, după ce l-a creat. „A căuta mântuirea înseamnă a-L

căuta pe Hristos, a intra în comuniune cu El. Starea de mântuire este starea

de comuniune cu Iisus Dumnezeu adevărat. Mântuirea o aveau numai dacă

omul Iisus ni s-a descoperit. Faptele Mântuitorului sunt braţele întinse

asupra noastră. În chip tainic, El se jertfeşte pe altar ori de câte ori se

săvârşeşte Sfânta Liturghie în care şi-a angajat întreaga fiinţă rămânând

permanent legat de faptele Lui.”6

Astfel, rezultatul lucrării lui Iisus Hristos, prin care ne mântuim nu este

decât starea Sa pesonală de la capătul deplinei manifestări a dragostei divine

faţă de oameni şi a omagiului uman faţă de Dumnezeu Tatăl. „Ne mântuim

prin legătura cu Iisus Hristos care ne-a grăit şi îţi repetă cuvintele Sale de

Dumnezeu prin gura de om şi care ne-a arătat prin moartea Sa, nesfârşita

Sa iubire dumnezeiască, manifestând prin aceasta şi întregul omagiu al

omului faţă de Dumnezeu-Tatăl şi având ca urmare, aupra Lui, ca primul

dintre noi şi pentru noi, dragostea Tatălui.”7

Un alt rezultat al lucrării mântuitoare a Mântuitorului este

răscumpărarea. Cele trei direcţii ale lucrării mântuitoare a lui Hristos precum

cele trei slujiri prin care Hristos a realizat mântuirea neamului omenesc, prin

întrupare, descoperind fiinţei şi voii lui Dumnezeu. Patimile, moartea pe

5 Ibidem, p. 310.6 Preot Profesor Ion Bria, Iisus Hristos-Dumnezeu Mântuitorul, Revista „Studii Teologice”,Bucureşti, 1992.7 Preot Profesor Drd, Gheorghe Sima, Îndumnezeirea omului, după învăţătura Sfântului Atanasie cel Mare, revista „Studii Teologice”, An XLII(1990) seria a II-a, Nr. 5. p.24.

5

cruce şi învierea din morţi reliefează trei aspecte fundamentale ale mântuirii

obiective sau răscumpărarea.

Numele Iisus Hristos de identifică cu misiunea şi opera înfăptuită a

eliberării poporului ales. Răscumpărarea înseamnă, pornind de la

semnificaţia numelui Iisus: izbăvirea, salvarea, dezrobirea „Îi vei spune

numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcat” (Matei 1, 21),

„Dumnezeu trimite pe Fiul Său în lume pentru această izbăvire, dezrobire,

esenţială.”8

„Lucrarea mântuitoare a lui Hristos are un profund caracter de jertfă

totală a lui dumnezeu-Cuvântul spre slava acestuia prin înviere. Jertfa sa

este expresia ascultării totale faţă de Dumnezeu. Această ascultare până la

moarte nu putea oferi niciun om, dată fiind această universalitate a

păcatului strămoşesc.”9

Fiul lui Dumnezeu se întrupează nu numai pentru a face posibilă

apariţia unui om fără păcat capabil de ascultare, ci pentru că ascultarea Sa

trebuia să fie de o valoare infinită ca să compenseze neascultarea oamenilor

prin ascultarea unui singur om de o valoare infinită ci de cineva care să fie şi

Dumnezeu.

„Moartea lui Hristos pe cruce a fost absolut necesară pentru mântuire.

Omul a păcătuit prin neascultarea faţă de Dumnezeu. Jertfa aceasta a adus-

o Fiul lui Dumnezeu ca om, vărsând un sânge mai de preţ al tuturor

animalelor şi al tuturor oamenilor şi răscumpărând prin El pe oameni de

toate păcatele.”10 În realitate păcatul trebuia pedepsit spre a se vedea

gravitatea lui. „Pedeapsa păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Mărimea

8 Preot Profesor D r. Dumitru Radu, op. cit., pp. 341-343.9 Preot Profesor Ion Popescu, Persoana şi lucrarea Mântuitorului, în lucrarea Sfântului Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1992, p. 8.10 Profesor Nicolae Chiţescu, Răscumpărarea în Sfânta Scriptură, în revista „Ortodoxia”, An XXXVIII(1956), Nr.3 pp.43-46.

6

şi puterea lui Dumnezeu este absolută. Cel ce credea că poate trăi şi se poate

mântui fără ajutorul Creatorului îşi pierde sufletul. „Moartea este consecinţa

ontologică şi logică a păcatului. Dumnezeu putea opri această consecinţă,

dar păcatul ar fi devenit constitutiv omului, întărindu-se prin vieţuirea

continuă a acestuia în starea de păcat.”11

Dar Hristos, fiind nu numai om ci şi Dumnezeu prin moartea Sa ca

pedeapsă pentru păcatele noastre a evidenţiat mărirea lui Dumnezeu mai

mult decât a fost acoperită aceasta prin păcatul oamenilor. „Cel ce suporta

moartea era fără de păcat, deci nu o suporta ca pedeapsă pentru El, ci din

iubire pentru noi. De aceea moartea nu L-a putut ţine, încât Dumnezeu

Însuşi S-a preamărit înviind Hristos din morţi.”12

Acest mare semn al jertfei lui Hristos, ca lumina supremă a iubirii

Fiului lui Dumnezeu făcut om, arată oamenilor iubirea şi lumina Lui pe care

o exprimă Mântuitorul Însuşi prin cuvintele care întemeiază Taina

Împărtăşaniei de Trupul şi Sângele Său, jertfe pentru noi.

„Deci, întrucât moartea suportată de Hristos este o moarte pentru lume

sau pentru păcatele ei, era o moarte dreaptă, întrucât o suportă Cel ce este

fără vină, era nedreaptă şi necuvenită. Moartea lui Hristos s-a transformat

în izvor de viaţă pentru cei cuprinşi în umanitatea Sa îndumnezeită. Hristos

a învins moartea cu dreptatea, dar a învins-o pentru toţi oamenii,

redescoperind şi reevidenţiind prin suportarea ei însăşi mărirea lui

Dumnezeu.”13

„Răscumpărarea realizată de Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin întreita Sa lucrare şi slujire, începând cu întruparea şi

11

Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, pp. 18-20.12 Preot Profesor Dr. Gheorghe Holbea, Mântuirea în Iisus Hristos, în revista „Glasul Adevărului” An XII(2001), Nr. 123, Buzău,., pp. 48-50.13 Profesor Nicolae Chiţescu, Preot Profesor Isodor Todoran, Preot Profesor Ioan Petreuţă ,op.cit., p.27.

7

continuănd cu activitatea Sa învăţătorească, cu patimile şi culminând cu moartea din robia păcatului şi a morţii, restaurarea, învierea şi îndumnezeirea firii umane din Iisus Hristos, comuniunea de viaţă a oamenilor cu Dumnezeu prin cuprinderea virtuală a tuturor în Hristos.”14

14 Preot Profesor Dr. Dumitru Radu, op. cit., p. 344.

8

Concluzii

Aşadar viaţa cea fericită stă în această dragoste şi în această bucurie pe

care ne-a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos. Harul dumnezeiesc dat nouă ne

dă viaţă şi ne descoperă calea desăvârşirii prin Hristos. Viaţa noastră este

trăită în El. Am văzut că ea este parcă ascunsă în nori, iar în alt mod se

descoperă prin faptele noastre. „Mântuitor comun al tuturor, El îşi întinde

mâinile către creaţia Sa, pogorându-se „chip de rob luând” jertfindu-se pe

Cruce, biruind puterea morţii şi deschizând Porţile Iadului ne-a eliberat pe

noi din puterea moţii şi ne-a înviat într-o nouă viaţă împreună cu El.”15

Din partea lui Dumnezeu dobândim în această viaţă „Duhul înfierii”

(Roman8,15), care rodeşte în noi dragostea desăvârşită, singura care are

puterea să ne dea viaţă fericită conlucrând cu viaţa în Hristos. „Din partea

noastră se cere să hrănim această viaţă în Hristos, iubindu-L pe El şi pe

semenii noştri, alimentând prin credinţă şi fapte bune harul dumnezeiesc.”16

Această dragoste se dobăndeşte şi ajunge cu acevărat stăpână pe voinţa

noastră atunci când ascultâm poruncile şi păzim rânduielile Mântuitorului.

Prin săvârşirea cât mai deasă a faptelor bune, trupul ajută sufletului să

se înalţe cât mai aproape de Dumnezeu. „Atunci veţi rămâne în dragostea

Mea, dacă vei pazi poruncile Mele” (Ioan 15, 10).

Căci această dragoste şi această bucurie se fac cunoscute şi se dau pe

faţă harul cel nevăzut, mai întâi pentru că acestea amândouă sunt rodul

harului, după cum este scris: „Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria,

pacea.” Puterea supremă în viaţa în Hristos este dragostea care le dă putere

oamenilor de a deveni vii prin Hristos. „Ne punem întrebarea ce oare ar 15 Preot Profesor Dr. Gheorghe Holbea, op. cit., p.40.16 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, Bucureşti, 1993., p.18.

9

putea fi mai important în viaţă decât tocmai dragostea? Căci atunci când

toate celelalte se şterg, în viaîa care va veni va rămâne doar dragostea

singură, care va fi destul pentru viaţa în Hristos.”

Cu toţii dorim această mântuire prin Hristos, dezbrăcându-ne de omul

cel vechi plin de păcate, îmbrăcându-ne în unul nou, graţie Mântuitorului

nostru. În El se cuprind toate puterile de refacere ale omului din orice timp.

În El găsim la toate probleme noastre, la toate greutăţile acestei lumi; prin El

putem învinge răul pentru că doar El este: „Calea, Adevărul şi Viaţa”

noastră.

10

Bibliografie

Bria, Preot Profesor Ion, Iisus Hristos – Dumnezeu Mântuitorul, în revista „Studii Teologice”, An XLIII(1991), Nr.2.

Chiţescu, Profesor Nicolae, Răscumpararea în Sfânta Scriptură, în revista „Ortodoxia”, An XII(1956), Nr. 4, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Chiţescu, Profesor Nicolae, Todoran, Preot Profesor Isidor, Petreuţă, Preot Profesor Ioan, Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol. II, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.

Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatica , Editura Scripta, Bucureşti, 1993.

Dumitru, Preot Profesor Radu(coordonator), Îndrumări misionare, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986.

Dumitru, Preot Profesor Dr. Stăniloe, Iisus Hristos sau restaurarea umului, Editura Umniscop, Craiova, 1993.

Galeriu, Preot Constantin, Jertfă şi Răscumpărare, în revista „Glasul Bisericii”, An XXXII(1973), Nr.1-2.

Holbea, Preot Profesor Dr. Gheorghe, Mântuirea în Iisus Hristos, în revista „Glasul Adevarului”, Editura Episcopiei Buzăului, An XII(2001), nr.123.

Popescu, Preot Ion, Persoana şi lucrarea Mântuitorului, în lucrarea Sf. Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992.

Sima, Drd. Gheorghe, Îndumnezeirea omului,după învăţătura Sfântului Atanasie cel Mare, în revista „Studii Teologice”, seria a II-a, XLII(1990), Nr.5.