LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE

• lucrări de întreţinere ce se fac după semănat:

• tăvălugirea care stă la baza unei răsăriri uniforme.

• durata de la semănat la răsărit este diferită funcţie de specie şi temperatură.

• distrugerea crustei: cu o grapă foarte uşoară; tăvălug uşor învelit cu sârmă

ghimpată, cu viteza de deplasare este mare; irigare cu norme mici.

• lucrări de întreţinere ce se fac după după răsărire:

• completarea golurilor: manual sau mecanic.

• fertilizarea – moderată, cu 30-40 kg azot la hectar (10 g azotat de

amoniu/m2).

• după fertilizare este bine să urmeze o irigare care să umecteze solul până la

10 cm.

• combaterea buruienilor: mecanic şi chimic.

• combaterea mecanică se face prin: plivit şi cosit.

• plivitul se poate realiza prin smulgere sau cu oticul când numărul de

buruieni este redus.

• cositul (respectiv tunderea) ajută în foarte mare măsură la combaterea

buruienilor întrucât acestea nu sunt lăsate să formeze seminţe şi nici să

acumuleze substanţe de rezervă, ca atare se epuizează şi dispar.

• pot crea probleme gramineele anuale (Settaria sp.) şi perene (Sorghum

halepense) a căror combatere se poate face mai ales prin plivit şi cosit.

Cosirile repetate elimină din primul an Settaria care odată cu instalarea unui

gazon compact nu mai găseşte condiţii de încolţire. Mai dificilă este

combaterea gramineelor perene care se înmulţesc şi vegetativ (ex. Sorghum

halepense).

• cosirile repetate şi plivitul pot elimina în totalitate şi aceste specii în circa

doi ani.

• combaterea mecanică a buruienilor este necesară dar de multe ori nu este

suficientă.

• combaterea chimică – foarte facilă pentru buruienile dicotiledonate, ce se

combat foarte uşor prin erbicidare.

• erbicidele ce se aplică gazonului sunt aceleaşi ca la cerealele păioase.

• alegerea erbicidului se face în funcţie de buruienile dominante.

• în general, speciile pentru gazon au o rezistenţă bună la erbicidele de

contact.

• la o instalare bună a gazonului, erbicidarea este necesară numai în anul I.

• nu se recomandă erbicidarea la un număr mic de buruieni, care pot fi

îndepărtate uşor prin plivit.

Erbicide recomandate pentru gazon

Produsul Momentul aplicării Doza Buruienile care le combat

LANCET 2,4 D 450 g/l fluroxipir BPE 80 g/l

postemergent 1-1,25 l/ha dicotiledonate anuale şi perene inclusiv Cirsium, Convolvulus, Equisetum, Calyategia

MUSTANG florasulam 6,25 g/l + 2,4D EHE 300 g/l

postemergent 0,4-0,6 l/ha dicotiledonate anuale şi perene, inclusiv cele rezistente la DMA 6, combate şi stadiile avansate de Gallium şi Matricaria

DMA 6 sare de dimetil amină a acidului 2,4 D 824 g/l

postemergent 0,8-1 l/ha dicotiledonate anuale şi perene

LONTREL 300 clopyralid 300 g/l în vegetaţie 0,3-0,5 l/ha

unicul erbicid care combate Cirsum arvense –pălămida- pe vegetaţie şi toate buruienile compozite

ESTERON 60 EC 850 g/l 2,4 D 2-etilhexil-ester

postemergent 0,8 l/ha dicotiledonate anuale şi perene

DOMINATOR 360 g/l glifosat postemergent 1-2 l/ha erbicid total

GRAMOXONE postemergent 5 l /ha monocotiledonate şi dicotiledonate

GLYPHOGAN 480 SL postemergent

3 – 4 l / ha (100–150 l apă)

monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene (+ Sorghum halepense din rizomi)

ROUNDUP glifosat 360 g/l postemergent

3 – 4 l / ha (100 – 150 l /apă/ha)

monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene (+ Sorghum halepense din rizomi)

OLTEST postemergent 1,5 – 2 l / ha dicotiledonate anuale şi perene

BASAGRAN bentazon 600 g/l

preemergent / postemergent 2 –4 l / ha buruieni dicotiledonate Sinapsis, Raphanis,

Solanum, Xanhtium, Abutilon

ATRED 50 WP preemergent 5 – 10 kg / ha dicotiledonate anuale

GESAPRIM 80 WP PU (atrazin 50%) preemergent 5 10 kg / ha monocotiledonate şi dicotiledonate

• Tunderea gazonului

• una dintre cele mai importante lucrări de întreţinere a gazonului pentru

menţinerea unui gazon dens şi uniform - rol estetic

• prin tundere se diminuează capacitatea de fotosinteză a plantelor.

• rol important asupra dezvoltării rădăcinilor.

• tunderea sub apex determină creşterea înfrăţirii

• tunderea la întâmplare, neregulată, produce un gazon neuniform, favorabil

dezvoltării bolilor şi de asemenea permite instalarea unor buruieni.

• Interesează: înălţimea, frecvenţa, modul de executare a tunsului şi

capacitatea de refacere a plantelor.

• Înălţimea de tundere variază în funcţie de specie, soi, viteză de creştere-

sezon, destinaţia gazonului, fiind între 0,5 cm la Agrostis stolonifera şi până

la 5 cm la Festuca arundinacea sau Lolium perenne.

• una din direcţiile principale în ameliorarea speciilor pentru gazon este

rezistenţa la tunsul des şi la înălţime mică.

• o tundere rasă (0,5 cm uneori şi 0,3 cm) este suportată de un număr redus

de specii, în special

• tunsul ras se mai numeşte şi scalpare, diminuându-se capacitatea de

refacere a plantei, calitatea estetică a gazonului.

• repetarea tunderilor scurte, datorită imposibilităţii unei fotosinteze

corespunzătoare şi a unei stocări minime de substanţe organice, poate duce

la epuizarea plantelor, cu efect negativ asupra perenităţii.

• orice tundere are efecte negative asupra creşterii rădăcinilor, dar dacă prin

tundere se elimină până la 40% din suprafaţa foliară existentă aceste efecte

sunt neglijabile.

• tunderea scurtă are şi acţiuni negative asupra rezistenţei plantelor la

condiţiile de climă, devenind sensibile la variaţiile de temperatură, dar şi la

temperaturile excesive.

• tunderea la înălţime moderată permite:

• - o creştere corespunzătoare atât a părţii aeriene cât şi a rădăcinilor;

• - menţinerea turgescenţei ţesuturilor;

• - menţinerea fineţii frunzelor;

• - menţinerea densităţii optime a covorului vegetal;

• - un aspect estetic corespunzător.

• în urma unei tăieri corespunzătoare, în primele 3-4 zile de la tundere

continuă dezvoltarea vechilor frunze după care pornesc în vegetaţie noi

frunze.

• înălţimea de tăiere depinde de modul de folosire a gazonului.

• pentru hipodrom înălţimea optimă de tăiere este de 8-10 cm, pe când pentru

terenul de golf este de 3-6 mm.

• pentru terenul de fotbal/rugby înălţimea maximă este de 4 cm.

• înălţimea de tăiere a gazonului ornamental este la latitudinea proprietarului

şi de obicei este cea optimă, ceea ce asigură o perenitate mare.

• în cazul gazonului de agrement înălţimea de tăiere este în funcţie de

intensitatea traficului.

• coronamentul gazonului este constituit din totalitatea frunzelor sale, iar prin

cosire se modifică structura acestuia. O înălţime mai mare reduce circulaţia

aerului de la suprafaţa solului. Acest lucru este influenţat şi de densitatea

coronamentului care este dat de numărul total de frunze dintr-un anumit

spaţiu. Cu cât densitatea frunzelor este mai mare, cu atât şi circulaţia aerului

este mai limitată.

• înălţimea şi densitatea mare au ca efect limitarea circulaţiei aerului şi

crearea de condiţii dezvoltării bolilor criptogamice.

• la stabilirea înălţimii de tăiere trebuie să se ţină seama şi de factorii

externi.

• primăvara şi toamna tăierile pot fi mai scurte (3-4 cm) şi ceva mai înalte

vara (4-5 cm) pentru a limita evapotranspiraţia.

• O altă problemă este aceea a frecvenţei de tăiere, care nu poate fi

independentă de înălţimea de tăiere.

• Frecvenţa de tăiere este determinată de:

• - viteza de creştere a frunzelor, care în condiţii excelente poate ajunge la 1,5

cm / zi;

• - condiţiile de mediu (temperatură, fertilizare, irigare);

• - înălţimea de tăiere;

• - modul de utilizare a gazonului;

• - tipul de maşină de tuns folosită.

• otăvirea este factorul principal care influenţează frecvenţa tunderii.

• după tăiere partea aeriană are prioritate asupra sistemului radicular în

utilizarea rezervelor de glucide. Când rezerva e limitată şi tunderea drastică

toate glucidele disponibile sunt utilizate de partea aeriană în vederea

creşterii, provocând moartea unei mari părţi a rădăcinilor

• prin cosiri repetate gazonul este stresat şi astfel pot să fie stimulate anumite

buruieni bine adaptate la acest mod de întreţinere.

• cosirile la intervale neregulate cauzează perturbări în creşterea gazonului

şi permit încolţirea seminţelor de buruieni şi instalarea acestora.

• pentru ca efectele negative ale cosirii să nu se manifeste este de dorit ca prin

tundere să nu se îndepărteze mai mult de 40% din suprafaţa foliară.

• există recomandări ca primăvara şi toamna cosirile să se facă săptămânal,

iar vara o dată la două săptămâni.

• frecvenţa cosirii depinde de modul de utilizare a gazonului.

• gazonul unui teren de sport (fotbal) trebuie tuns o dată la săptămână, cu o zi

înainte de desfăşurarea unei partide.

• important este şi când se efectuează prima cosire, şi ultima intr-un ciclu de

vegetaţie.

• în anul înfiinţării-prima coasă este indicat a se face când înălţimea

plantelor este de 10-12 cm, această coasă denumindu-se coasa de curăţire

sau coasa de uniformizare.

• în anii următori-prima coasă se efectuează la înălţimi mai mici, sub 10

cm, funcţie de tipul de tundere.

• pentru un gazon de agrement la care înălţimea de tundere este de 4 cm,

primul tuns - când înălţimea ierbii este de 7 cm

• ultima coasă trebuie făcută cu circa trei săptămâni înainte de îngheţurile

permanente

• la operaţiunea de tundere trebuie să ţinem cont de:

• - evitarea lucrării când gazonul este umed; o tunsoare corespunzătoare nu se

poate face când iarba este umedă şi solul moale;

• - limitarea vitezei maşinii de tuns;

• - alternarea direcţiilor de tundere pentru a evita o culcare a gazonului într-o

anumită direcţie;

• - ascuţirea corespunzătoare a elementelor active ale maşinii de tuns;

• - eliminarea prin cosit a cel mult 30-40% din masa vegetativă.

• O problemă de asemenea importantă este strângerea şi eliminarea

resturilor vegetale în urma tunderii.

• Necesitatea eliminării resturilor este dată de:

• - aspectul estetic; folosirea gazonului; umbrirea cauzată de resturi; riscul

dezvoltării bolilor criptogamice.

• această operaţie se face cu greble speciale manuale/mecanice.

• Maşini de tuns şi de adunat resturile vegetale

• există o gamă numeroasă de maşini de tuns.

• elementul activ este reprezentat de lame elicoidale, disc, cuţit sau fir.

• cu cât numărul de elemente active este mai mare cu atât tunsoarea este mai

uniformă.

• maşinile de tuns şi de adunat resturile asigură o bună întreţinere a gazonului

• pentru întreţinerea gazonului se folosesc şi diferite motocoase sau coase

portabile pentru îndreptat şi tăiat iarba în locuri inaccesibile maşinilor

(margini de zid, trepte şi garduri, sub tufişuri, între pietre, taluzuri abrupte,

şanţuri şi pe alte suprafeţe).

• Fertilizarea

• este una din cele mai importante operaţii pentru întreţinerea unui gazon

• depinde de calitatea solului, compoziţia gazonului, desimea plantelor,

frecvenţa tunsului

• fertilizarea are drept scop susţinerea nevoilor în elemente nutritive ale

ierburilor gazonului.

• gazonul este alcătuit din amestecuri şi fiecare specie poate avea o reacţie

diferită la dozele folosite, influenţând structura covorul vegetal.

• ierburile de gazon fiind graminee, au nevoie de azot, fosfor, potasiu, calciu,

magneziu, sulf şi microelemente.

• azotul este „elementul motor al gazonului”

• azotul în cantitate suficientă stimulează creşterea, influenţează pozitiv

sănătatea, vigoarea şi culoarea plantelor.

• în lipsa azotului frunzele se îngălbenesc, la început cele mai mature, este

stânjenită lăstărirea şi creşterea rădăcinilor.

• excesul de azot, respectiv o ”intoxicare cu azot” are drept consecinţă

reducerea vigorii plantelor, a rezistenţei la stres (boli, secetă, ger) şi o

modificare a culorii în sensul închiderii acesteia

• fosforul, prezent în ţesuturile tinere şi seminţe este necesar plantei în

primele stadii de dezvoltare, prezenţa lui favorizând dezvoltarea rădăcinilor.

• lipsa fosforului produce o tendinţă de răsucire a frunzelor şi o închidere a

culorii, inclusiv formarea de pigmenţi în ţesuturile foliare.

• potasiul are rol în asimilaţia clorofiliană favorizând sinteza, migrarea şi

acumularea glucidelor în frunze.

• măreşte rezistenţa plantelor la boli, ger, secetă şi toleranţa la trafic.

• lipsa potasiului se evidenţiază printr-o slabă densitate a covorului vegetal.

• calciul este indispensabil pentru creştere. Lipsa lui determină reducerea

creşterii rădăcinilor şi apariţia de pete necrotice pe frunze.

• magneziul intră în componenţa clorofilei şi favorizează migrarea fosforului.

Carenţa lui determină o diminuare a culorii verzi a frunzelor. Carenţa

magneziului poate apărea în cazul unui exces de potasiu şi invers.

• sulful este element component al unor proteine. Prezenţa lui ridică rezistenţa

la ger şi diminuează atacul unor boli.

• microelementele (Fe, Zn, Co, Mn, B, Mo) au un rol important în

metabolism. Carenţele primare sunt rare în sol. Dar carenţa poate apărea în

cazul unor condiţii defavorabile absorbţiei lor.

• în aplicarea îngrăşămintelor sunt două elementele esenţiale: tipul de gazon

şi menţinerea echilibrului dintre speciile componente.

• ex.: o fertilizare excesivă cu azot duce la eliminarea din amestec a speciei

Festuca rubra, în favoarea gramineelor mai rapace, mai agresive.

• pentru dezvoltarea sistemului radicular este necesară asigurarea în toamnă

cu elementele fertilizante utile.

• pentru pornirea rapidă în vegetaţie primăvara, orice gazon trebuie fertilizat

cu azot primăvara cât mai devreme.

• fosforul şi potasiul se recomandă a se aplica toamna, prin împrăştiere

uniformă pe cuvertură.

• pentru a asigura o creştere bună a plantelor şi o culoare optimă gazonului,

ţinând cont de tipul amestecului, frecvenţa tunderii, de irigare, fertilizarea cu

azot trebuie făcută în mai multe etape.

• se recomandă aplicarea la maximum la 6-7 săptămâni

• în funcţie de destinaţia gazonului, se recomandă următoarele modalităţi de

fertilizare:

• - pentru terenul de golf de 4-5 ori pe an;

• - pentru peluze ornamentale de 3 ori pe an;

• - pentru spaţii verzi publice de 2 ori pe an.

• cantităţile ce se aplică trebuie să compenseze elementele nutritive eliminate

prin tundere.

• o reţetă universală pentru fertilizare nu se poate da întrucât un rol esenţial îl

joacă şi solul pe care s-a amplasat gazonul, fertilizarea de bază, frecvenţa şi

înălţimea tunsorii şi evident opţiunea proprietarului.

• oricând se observă o „foame” a plantelor pentru azot, imediat trebuie

aplicată o fertilizare urmată de irigare.

• aplicarea îngrăşămintelor se face manual sau mecanic. Pe suprafeţe mici,

gazonul ornamental de lângă casă, se poate face prin împrăştierea cu mâna.

Pe suprafeţe mai mari se folosesc diferite utilaje.

• Irigarea

• este o operaţie indispensabilă pentru buna reuşită a gazonului.

• cantitatea de apă aplicată trebuie să fie optimă, fără exces sau deficit.

• exigenţele care se cer în privinţa irigării sunt legate de frecvenţa şi

momentul irigării, norma de irigare, calitatea apei şi sistemul de irigare, dar

şi asigurarea unei irigări cât mai uniforme.

• nu trebuie neglijat solul şi capacitatea acestuia de a reţine apa.

• frecvenţa irigării depinde de condiţiile de climă. Aportul de apă adus cu

fiecare irigare trebuie să fie suficient pentru a asigura o umectare a solului

pe 20 cm. Dacă nu se umectează solul la această adâncime, atunci sistemul

radicular devine mai puţin profund ceea ce are consecinţe nefaste asupra

perenităţii.

• excesul de apă duce la o aerare necorespunzătoare a solului, ceea ce creează

condiţii improprii speciilor semănate şi determină apariţia unor specii

higrofile (Cyperaceae, Juncaceae).

• norma de irigare şi frecvenţa udărilor depind de sol, temperatură,

precipitaţii, înălţimea şi frecvenţa de tundere.

• când solul la suprafaţă este uscat trebuie să intervenim cu irigarea, nu trebuie

aşteptat până când plantele suferă.

• în general, după tuns şi îndepărtarea resturilor este bine să se aplice o

irigare, la fel şi după aplicarea îngrăşămintelor.

• se recomandă ca irigarea să se efectueze seara şi noaptea, când evaporarea

este aproape nulă. Ideală este irigarea de dimineaţă când plantele încep să

asimileze şi când necesitatea de apă este maximă.

• cea mai bună metodă de irigare este prin aspersiune.

• reglarea aspersoarelor trebuie făcută în aşa fel încât irigarea să fie cât mai

uniformă pentru a asigura uniformitate gazonului.

• există diferite tipuri de aspersoare funcţie de suprafaţa de irigare.

Aerisirea sau decompactarea gazonului

• compactarea gazonului se realizează în primul rând datorită traficului şi are

ca efect reducerea circulaţiei apei şi aerului în sol, dezvoltarea

necorespunzătoare a rădăcinilor şi reducerea vitalităţii plantelor.

• operaţiunile de aerare trebuie făcute de două ori pe an, primăvara şi

toamna, cu maşini/utilaje speciale.

• Combaterea bolilor şi dăunătorilor gazonului

• având în vedere faptul că la gazon interesează foarte mult valoarea estetică,

orice boală sau dăunător determină efecte negative pronunţate.

• fertilizarea şi umiditatea pot favoriza dezvoltarea bolilor.

• întârzierea tunderii creează un mediu propice pentru atacul unor boli

criptogamice.

• cele mai importante boli sunt: rugina coronată a raigrasului şi păiuşului

înalt (Puccinia coronata), rugina neagră a gramineelor (Puccinia

graminis), rugina galbenă a gramineelor (Puccinia striiformis), făinarea

gramineelor (Erysiphe graminis), firul roşu (Laetisaria fuciformis),

fuzarioza (Microdochium nivale), furca de tors a gramineelor (Epichlowe

typhina) ş.a.

• dintre dăunători se evidenţiază viermele sârmă (Agriotes sp.), puricii

(Phylotretta vittula, Chaetocnema aridula) ş.a.

• funcţie de dăunător se adoptă metoda adecvată de combatere: biologică,

mecanică, culturală sau chimică.

rugina coronată a raigrasului şi păiuşului înalt

Pata brună (Rhizoctonia solani ) la Agrostis stolonifera