CLASAVIIIB@YAHOO.COM

REVISTA CLASEI

APRILIE 2014

REALIZATA CU OCAZIA ZILEI COLEGIULUI

TEMATICA:

TRADITII SI OBICEIURI N LUME

COLECTIVUL DE REDACTIE : ELEVII CLASEI VIII B

COORDONATOR : PROF. CRISTINA ELENA ANTON

CETATEAN EUROPEAN

A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia

Uniunii Europene. Ca şi cetăţenia nui stat, cetăţenia

europeană conferă un anumit număr de drepturi

deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în

tratatul însuşi:

- libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor

statelor care fac parte din Uniunea Europeană

-dreptul de a vota şi de a candida la alegerile

Parla

ment

ului

Euro

pean

şi la

alege

rile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta

nu este cel al naţionalităţii ;

- a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie

diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru

al Uniunii în state terţe ;

- a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul

european.

Cetăţenia europeană a fost instituită în 1992 prin

Tratatul Uniunii Europene.

Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv

apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea

unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană

comună.

Cum devii cetăţean european ?

Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei

naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi

cetăţean german, ceh, polonez, francez sau român conferă în

mod

auto

mat

germ

anilo

r,

cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor

cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle

care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie

efectuat niciun demers deosebit pentru a fi

cetăţean european.

Este, deci, o cetăţenie de suprapoziţionare la

cetăţenia naţională şi nu o cetăţenie de

substituire. În alţi termeni, faptul de a fi

european nu elimină cetăţenia unui stat.

ATENŢIE Conferirea naţionalităţii unui

individ nu este de competenţa Uniunii

europene, ci numai a statelor, care au propriile lor criterii şi condiţii de atribuire.

CETATEAN ROMAN

In literatura de specialitate se aprecoaza,in mod

corect,ca filosofia drepturilor omului,a

drepturilor

individuale,civile,politice,economice,sociale si

culturale a invins tezele colectiviste ale

primatului interesului general,dar si pe cele ale

liberalismului extrem.

In favoarea individului,sunt consacrate prin

reglementarile internationale,inca din sec al

XIX-lea,numeroase drepturi si lbertat,fara

ca,prin aceasta,persoana fizica sa devina subiect

de drept international.

Sunt considerate drepturi fundamentale ale

omului,apartinand primei generatii,urmatoarele drepturi civile si politice:dreptul la viata,dreptul la

libertate,dreptul persoanei la

siguranta,cu toate valentele lor.

Drepturi si libertati pentru persoane

fizice prevazute in documente

internationale

Una dintre problematicile filosofiei

dreptului este si aceea a naturii

drepturilor omului.Iusnaturalismul

concepe existenta unor drepturi

anterioare oricarei consacrari

legale,izvorand din natura umana,care

este unica si imuabila.Drepturile

omului au fost recunoscute in mod

treptat intr-un lung interval de timp.

Drepturile omului au o incarcatura politica,sociala,emotionala care le particularizeaza.Ele au fost

obiect de lupta,de revendicari,nu au fost recunoscute in

toate cazurile cu usurinta.Drepturile omulu au format

astfel obiectul revendicarilor unor miscari largi.O serie

de forte progresiste,care au inteles directia progresului

umanitatii,si-au asumat rolul de luptatori pentru

afirmare drepturilor omului.

Dumitru Cristina - Cls. a-VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

LOCURI DE VIZITAT IN BRAILA

Astazi suntem turisti in Braila. Am alcatuit o lista cu cele mai

importante locuri de vizitat. Acestea au o legatura stransa cu

istoria orasului, istorie pe care am rezumat-o in cateva cuvinte.

Orasul a fost ocupat de turci si transformat in raia din 1554 si

pana in 1829, cand s-a incheiat razboiul ruso-turc. Tot in

aceasta perioada, asezarea purta numele de Ibrail. La inceputul

secolului XX, devine un port important de intrare si iesire a

marfurilor din Romania.

Si cum Braila este unul din orasele asezate chiar pe malul

Dunarii, va propunem sa incepem cu o plimbare pe faleza. Ca

sa fie o vizita de neuitat, va invitam pe restaurantul plutitor

amenajat pe o nava. De aici, se vad mai bine Muntii Dobrogei, dar si padurea de pe malul celalalt al

apei. Un moment de liniste, de reculegere…

Gradina Mare – Braila

Plecam de pe faleza si ajungem in Gradina Mare. Aici

venea sa se plimbe marea boierime a orasului de altadata.

Astazi, e doar un parc ca si celelalte, unde brailenii vin in

timpul liber pentru a face putina miscare. Alaturi, putem

observa ruinele Castelului de Apa.

Un loc de pelerinaj al oras este Biserica Greaca. In fiecare

an pe data de 10 mai, foarte multi credinciosi vin aici

pentru a lua apa sfintita de la Izvorul Tamaduirii. Se spune

ca aceasta izvoraste doar in aceasta zi de sarbatoare.

Cladirea, de dimensiuni impunatoare (43,5 metri lungime si 21,5 metri inaltime) pastreaza vitralii

foarte valoroase.

Fantana cinetica Braila

Fantana cinetica este simbolul Brailei. Reprezinta

opera sculptorului roman in otel inoxidabil,

Constantin Lucaci, supranumit si “al doilea Brancusi”.

Fantana, recent renovata, te fascineaza prin jocurile

sale de apa.

Daca tot suntem in apropiere de centrul istoric, nu

trebuie sa ratam ocazia de a vizita Teatrul Maria

Filotti. Monument de arhitectura si cu o traditie de

peste 150 de ani, acesta adaposteste scena pe care au

fost jucate cu mult peste 300 de premiere si piese.

Urmatoarea oprire: Muzeul Brailei. Muzeul

functioneaza din 1881 si cuprinde mai multe sectiuni: etnografie si arta populara, arheologie si istorie,

memoriale, arta si stiinte ale naturii. Vizitand toate

colectiile, ne putem face o imagine de ansamblu

despre modul de viata al locuitorilor din aceasta zona

si despre evolutiile vizibile ale acestora.

Casa Memoriala Panait Cerna Braila

Plecam de la muzeu si ne indreptam spre casa

memoriala a scriitorului Panait Istrati (1884 – 1935).

Expozitia pune la dispozitie vizitatorilor manuscrise,

obiecte personale, piese de mobilier, carti cu autograf,

editii rare, fotografii – document. Cele mai multe

obiecte au fost cumparate de la ultima sotie a

scriitorului, Margareta Istrati.

Tudorascu Geanina, clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

ROMANIA- TRADITII SI OBICEIURI

Sarbatori importante la romani

Sfântul Andrei

Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca

ziua națională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor românești, să se celebreze a doua zi. Iată

cum, cele două componente, spiritualul și istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în

care postul Crăciunului este în toi, natura și individul pregătindu-se deopotrivă pentru nașterea

Mântuitorului.

Iarna este sobră, plină de privațiuni și primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai

spectaculoase din tradiția românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viață.

Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreștine, care să asigure

protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt,

tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa.

Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se

ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care

vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor

malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca

lor firească. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor"

și "rodul livezilor".

Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare),

usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat,

menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.

Sfantul Nicolae

Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de așteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câți dintre noi nu

au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moșu' a lăsat ceva în ghetele

pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împământenit mai mult la

oraș.

Este posibil să fie un împrumut din țările catolice, unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete

sau ciorapi anume pregătiți. Moș Crăciun așa cum este el cunoscut azi, cu renii și veșmântul roșu și

barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea

reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii este însă Sfântul

Nicolae.

Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă și câte o vărguță (pentru cei

obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă

dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân

numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.

Se spune că el posedă puteri magice și a murit în 340 a.H. și a fost îngropat în Myra. Târziu, în secolul

XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o

biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea

au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae.

Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a

luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua

darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o

sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le

o zestre.

Crăciunul

Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În

prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor,

ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea.

Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând

poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu

staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru

stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.

Colindatul creștin

Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la

tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului

aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care

natura dă speranțe că va renaște.

Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și

simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea

marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de

stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în

toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu

bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.

În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar

apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare

se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile

și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case.

Paștele

Ouă tradiţionale împistrite din Bucovina

Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea

vieții de zi cu zi. Curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt

toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai

bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții.

Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările

încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Se spune și că lumânările aprinse

opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă.

Odată ajunși acasă, românii continuă sărbătoarea tradițională, cu o masă care include specialități ca

pască, cozonac, drob (măruntaie de miel tocate, amestecate cu verdețuri și condimentate), friptură de

miel, brânzeturi sau pandișpan (pain d'Espagne). Măiestria încondeierii ouălor de Paști este o tradiție

din cele mai vechi timpuri ale românilor.

Credința că ouăle reprezintă sursa vieții, a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a

naturii și în cele din urmă la legarea Paștelui de acestea. Românii pictau ouăle în mod tradițional cu

roșu și le decorau ornamental. În timp, alte culori au început să fie folosite, transformând vopsirea

ouălor într-o formă de artă și un talent pentru experți. Astăzi, ouă adevărate sau din lemn sunt pictate

cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe și puse la vânzare pe durata întregului an.

Anul Nou

Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă și în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o

conotație religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură,

atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de copil, se naște, iar vechiul an, reprezentat de

bătrânul obosit, e înlocuit.

Pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le

un "prosper nou an" (La mulți ani!). Pe 1 ianuarie, copiii aruncă semințe de grâu peste pragul vecinilor,

urându-le prosperitate și "semănare bună".

Obiceiuri de Anul Nou

Timbru reprezentând "Capra"

Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun

și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru "urat", sistem complex de datini și

obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregătește să se nască sunt așteptați să apară "Ursul",

"Capra", "Bunghierii", "Căiuții", "Malanca", "Jienii", "Mascații" etc.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări

reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul

cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: "mascații". Recuzita,

măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult

despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor,

ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.

Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31

decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice.

Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul,

remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

Timbru reprezentând "Pluguşorul"

În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același.

Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului,

"Plugușorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug

sunt adresate de cetele care vin cu "Plugușorul", fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul

urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Anton Crina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN ZONA MARAMUREȘULUI

Obiceiuri de iarnă

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata

de familie sunt o componenta perena a culturii

noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai

fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele

Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului

Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si

traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele

propriu-zise - cantece de stea, vicleimul,

plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti

(turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri

(calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici,

superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si

mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care

exprima intelepciunea populara, realul sau

fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.

- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de

Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.

- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost

taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost

injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai,

de spaima si de alte boli.

- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca

sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.

- In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa

nu paraseasca stupul pe vremea roitului.

- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din

carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca

pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".

- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de

masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.

- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat,

culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc

interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si

blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.

- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.

- La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de

argint si vei fi banos.

- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar

cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.

- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu

elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie

sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt

insirate boabe de fasole alba.

- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe

el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie.

Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".

- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de

copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata

la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei.

Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.

- In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe

la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-

se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".

- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua,

cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos,

siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei,

personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in

"Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si

scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand

de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele

de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.

- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa

unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard

si Balthazar.

- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O,

brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.

- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea,

precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta

datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii,

odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor,

sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna

batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.

- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn

al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si

fericirea noii familii.

- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din

care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei,

transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele

dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.

- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc.

Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au

anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de

libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul -

teama de suferinta; castanul - teama nevinovata;

frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator;

liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul

- pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie;

nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea

pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie,

devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia -

respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui

prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire

conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa

de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul -

discordie.

- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ;

busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia -

bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste;

macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in

iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura

primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.

- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul

inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri

dulci.

- In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua

stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i

aduca ursitul.

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de

sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie

oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.

- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc,

se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile

"stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita

functiei magice a fierului.

- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa

treaca colindatorii peste el, apoi graul se da

la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si

colindatorii".

- In Ajunul Craciunului, in unele

parti se umbla de catre dascali tineri

bisericesti cu icoana pe care este zugravita

nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa,

icoana este tinuta la piept de catre dascali

cantand troparul Nasterii Mantuitorului.

- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in

cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.

- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci

norocul!"

- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine

celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si

cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.

- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile

de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe

frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii

noptii.

- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care

punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.

- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii

vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea

lor.

- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se

ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc

fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va

fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie;

carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste

preziceri.

Croitoru Andra-Maria, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

SARBATORI, OBICEIURI SI TRADITII DOBROGENE

Obiceiurile si datinile au prins forma in epoci istorice si in imprejurari de viata diferite, fiind la

inceput legate de practici si ritualuri magice stravechi. Cu timpul semnificatiile originale s-au pierdut,

dar obiceiurile au continuat sa fie practicate, devenind spectacole populare, prilejuri de petrecere sau

ceremonii traditionale, ocazionate de momentele importante din viata fiecarui om (nasterea, nunta,

inmormantarea), de sarbatorile religioase, sau mai rar (astazi), legate de ciclul schimbarii

anotimpurilor sau de activitatile traditionale (munca campului, cresterea animalelor).

In spatiul pontico-dunarean, marile sarbatori religioase crestine (Paste, Craciun, Rusalii, Boboteaza,

Nasterea si Adormirea Maicii Domnului) sau musulmane (Ramazan si Kurban Bayram), alaturi de

vechile obiceiuri si traditii laice, definesc intr-o mare masura, identitatea nationala si culturala a

comunitatilor si etniilor dobrogene.

Sfarsitul si inceputul unui an calendaristic, in traditia romaneasca, se desfasoara sub semnul asa-

numitelor sarbatori de iarna care incep odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie) si tin pana la

Sfantul Ioan (7 ianuarie). Este o perioada bogata in obiceiuri, care are ca repere centrale marile

sarbatori praznuite in acest interval: Craciunul (Nasterea Domnului), Anul Nou si Boboteaza (Botezul

Domnului).

Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Incepe pe 15

noiembrie si se incheie pe 24 decembrie. Dupa unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40

de zile, acest post ne aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa

primeasca cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatra

ale Tablelor Legii. Asemenea si crestinii, postind 40 de zile, isi curata sufletele si trupurile, pentru a

putea intampina pe Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Moise primeste Tablele Legii pe muntele Sinai, (Biblia

lui Leon Sakelarios, cca. 940)

“Cand m’am suit eu in munte sa iau tablele de piatra,

tablele legamantului pe care Domnul l-a incheiat cu voi,

am stat in munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti;

paine n’am mancat si apa n’am baut.” (Deuteronom 9)

Perioada de inceput a Postului Craciunului se

suprapune cu traditia populara a Filipilor de toamna.

Sarbatoarea Sfantului Apostol Filip (14 noiembrie) a

fost asimilata in gandirea populara cu o mai veche

sarbatoare precrestina dedicata unor zei protectori ai

salbaticiunilor, de unde a rezultat si denumirea de

sarbatoare a Filipilor.

Filipii erau in societatea traditionala niste reprezentari

mitologice, adevarati zei casnici, asemanatori Larilor la

romani, celebrati numai de catre femeile casatorite sau

vaduve. Conform credintelor populare, Filipii erau

divinitati naprasnice, patroni ocrotitori ai lupilor, sau

chiar intruchipari ale acestor animale, cel mai rau, mai

de temut si mai puternic fiind considerat Filipul cel

Schiop sau Godinetul Schiop. Se spune despre Filipi ca

au puterea de a apara casele de foc, de lupi, de serpi si

de primejdii, iar inainte, fiecare tanara primea in ziua nuntii, de la mama sau de la soacra, ca mostenire

spirituala, traditia de a sarbatori in fiecare an, la date fixe, un anumit numar de Filipi (intre 6 si 9

Filipi). Filipii se celebrau in perioada formarii haitelor si imperecherii lupilor, adica intre Lasatul

Secului de Craciun (14 noiembrie) si ziua Sfantului Apostol Andrei (30 noiembrie – Noaptea

Strigoilor). Durata sarbatoririi era diferita de la sat la sat, sau de la familie la familie, dupa numarul de

Filipi primiti. Credintele despre Filipi au fost atestate si in Dobrogea pana la mijlocul secolului al XX-

lea.

Lupul, un animal cu o bogata

mitologie si un statut ambiguu; pe

de-o parte temut si detestat, asociat

cu credinta in licantropie; pe de alta

parte apreciat ca animal calauza, cel

care conduce sufletele catre lumea de

dincolo.

Si-ti va mai iesi/ Lupul inainte,/ Ca

sa te spaimante./ Sa nu te spaimanti,/

Frate bun sa-l prinzi,/ Ca lupul mai

stie/ Seama codrilor/ Si-a potecilor./

Si el te va scoate/ La drumul de plai,/

La-un fecior de crai./ Sa te duca-n

rai/ C’acolo-i de trai;/ In dealul cu

jocul,/ C’acolo ti-e locul/ ’N camp cu

bujorul/ C’acolo ti-e doru./… (Bocet,

culegere de Constantin Brailoiu)

14 noiembrie, Praznicul Sfantului Apostol Filip (Lasatul secului pentru Postul Nasterii Domnului)

Dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfantul Filip a propovaduit credinta crestina in Asia Mica.

Documente descoperite recent atesta faptul ca Sfantul Apostol Filip l-a insotit pe Sfantul Apostol

Andrei in Scitia, adica in Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu. Sfantul

Filip a fost martirizat in anul 80, la varsta de 87 de ani, in cetatea Hierapolis, fiind batut cu pietre si

rastignit cu capul in jos.

Lasatul Secului pentru Postul Craciunului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri

sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie. Aceasta zi este ultima in care se mananca “de dulce”

(carne, oua, lactate), inaintea zilelor de post si pregatire spirituala pentru sarbatoarea Nasterii

Domnului. Dupa datina, sarbatoarea de Lasatul Secului este un prilej de petrecere in familie, in jurul

mesei festive adunandu-se rudele si prietenii apropiati. Potrivit traditiei, masa festiva este acoperita cu

o fata de masa alba, iar in mijlocul acesteia se aseaza o paine si sare. Mesenii gusta intai o bucata de

paine inmuiata in sare, apoi gospodina casei serveste indeosebi friptura de pasare, placinte cu branza si

vin.

In felul sau Postul Craciunului este un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina postul

inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea numai in masura

in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea Mantuitorului. Dar intrucat

asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post usor, cu dezlegare la peste

in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.

Caracteristice acestui post in comunitatea romaneasca, sunt pregatirile pentru marea sarbatoare a

Craciunului, impreuna cu respectarea sarbatorilor crestine si a datinilor din aceasta perioada. Pentru

comunitatile rurale, aceasta, era perioada sezatorilor, intrucat, in noptile lungi de iarna era vreme

destula pentru lucrul de mana, dar si pentru distractii.

Sezatorile reprezentau un prilej de intalnire pentru tinerii si batranii din lumea satelor si imbinau intr-

un mod placut lucrul (tesutul, cusutul, torsul, etc.), cu distractia (povesti, glume, muzica si voie buna).

Atunci cand se terminau muncile agricole, incepand cu luna noiembrie si pana in martie, fetele si

feciorii organizau “Sezatorile” asociindu-se cate 10-20 de persoane si stabilind gazda unde urmau sa

se adune. In unele sate, locul “sezatorii” se anunta din timp, pentru a nu fi mai multe odata. In alte

localitati, ele se tineau lant in fiecare seara, la alta casa.

Dupa caderea intunericului, fetele se pregateau sa plece “in sezatoare”, luand cu sine lucrul ce-l aveau

de facut: furca pentru tors, cusaturi de la diverse piese de port popular, dantela sau impletituri. Spre

deosebire de claca, in sezatoare fiecare participanta lucra pentru ea, dar erau situatii cand lucrau si

pentru gazda sezatorii.

Odata sosite, pentru crearea unei atmosfere placute,

participantele erau servite cu un paharel de tuica

indulcita de obicei, cu miere de albine. In timpul

lucrului fetele povesteau, cantau, spuneau ghicitori

si vorbeau “despre ce s-a mai intamplat in sat”.

Se mancau boabe de porumb fiert cu zahar, fructe

uscate, nuci, alune sau alte bunatati pregatite de

gazda, in functie de starea sa sociala sau de

posibilitatile sale materiale. In acest cadru, fetele

erau integrate si consacrate in colectivitatea

femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta

ocazie, deprinderi practice si spirituale.

Aici se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice

ale sarbatorilor populare, se invata

comportamentul individual, iar in sezatorile ce

aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se

invatau si se repetau colindele si uraturile si se

discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor

sarbatori. Spre sfarsitul “sezatorii”, isi faceau

aparitia si feciorii, care erau de regula prietenii

fetelor, insotiti de cate un satean care stia sa cante

din fluier, cimpoi sau la vioara.

La intrarea acestora in casa, munca era abandonata.

Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima

data, iar cele mai tinere dintre ele invatau pasii de joc. Pana spre miezul noptii, atmosfera crestea in

veselie si buna dispozitie.

Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare.

Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana spre mijlocul secolului al XX-lea, se constituiau

intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara dar si loc de petrecere

placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor

de viata si de munca. Pentru fetele si feciorii din satele romanesti, sezatoarea reprezenta o experienta

fundamentala. Aici se cunosteau si legau prietenii, care de cele mai multe ori erau urmate de casatorie.

Beciu Alexandru – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

GRECIA

Grecia este tara unde traditiile vechi de

secole - si chiar mai mult - au fost pastrate

cu grija, ca o importanta parte a identitatii

nationale. De-a lungul unei istorii turbulente,

marcate in special de ocupatii straine, adesea

sangeroase, "elenismul" a fost la mare

pret, o forma de rezistenta care nu insemna

doar pastrarea limbii, ci si a traditiilor,

obiceiurilor, legendelor, literaturii si artei

populare. In ciuda - sau poate tocmai

datorita - persecutiilor de tot felul,

identitatea culturala si mai ales cultura

populara elena s-au pastrat pana astazi. In

prezent, traditiile elene, noi si vechi, sunt

fascinante pentru turisti si respectate cu

sfintenie de greci.

Obiceiuri, traditii, ciudatenii, locuri

Timpul : in Grecia timpul se scurge altfel, iar un turist va fi cu siguranta surprins si se va adapta destul

de greu, mai ales la pauza dintre doua si cinci dupa amiaza, cand totul parte incremenit intr-o lunga

siesta. Nici nu se pune problema ca aceasta pauza sa nu fie respectata, ar fi un afront la adresa Greciei

insasi. La fel de importanta este si plimbarea de duminica, mai ales la sate, cand locuitorii unei asezari

se intalnesc si discuta. Tot legat de timp si de cum il inteleg grecii este si aspectul caselor, majoritatea

nefinisate la exterior. Motivul este simplu : cand va fi nevoie de o noua camera se continua constructia.

Ce nevoie ar fi de finisaje ?

Cinematograful : cinematografele din Grecia, majoritatea gazduite pe perioada verii in gradini de

vara, sunt in permanenta aglomerate. Mai mult, veti gasi aici si baruri unde puteti cumpara whisky,

coniac, ouzo, gustari, iar de regula la jumatatea filmului se face o pauza, pentru a va "aproviziona".

Mai mult, aveti voie sa fumati in timpul filmului, asa ca nimic nu va impiedica sa va bucurati de film.

Cafeaua : pana in 1974, cand Turcia a invadat nordul Ciprului, era prezentata si vanduta drept cafea

turceasca, apoi a devenit simpla cafea sau cafea greceasca. O cafea greceasca adevarata nu este pentru

cei slabi de inima, ci este foarte tare si aromata.

Tinerii prefera cafe frappe, in timp ce in sate cafeneaua - kafenion - este locul de intalnire si discutii,

centrul social al asezarii. Aici barbatii beau cafea, fumeaza si joaca Tavli - table - un adevarat sport

national. Pana la inceputul anilor '80, in fiecare asezare, cat de neinsemnata, erau cel putin doua

cafenele, fiecare decorata pentru a arata orientarea politica a patronului, pentru ca musterii sa stie

unde sa nu intre.

Masa in oras : sa nu va ganditi ca in Grecia veti gasi pe cineva mancand singur, pe fuga, la o masa.

Asa ceva este de neconceput. Masa este cel mai bun prilej de socializare si dureaza ore bune, in care

convivii savureaza specialitatile traditionale si se astern la povesti. Cum o cina tarzie incepe de la orele

noua si se prelungeste tarziu in noapte, restaurantele si localurile sunt mai mereu aglomerate. Se

plateste intotdeauna cash, niciodata cu carte de credit sau cecuri, si veti avea adesea surpriza de a

vedea cum grecii nu ezita sa plateasca si pentru altii, un dar traditional.

Traficul : pentru a rezolva problemele de trafic, administratia elena a ajuns cu cativa ani in urma la un

sistem, in care masinile cu numar par circula in anumite zile, cele cu numere impare in alte zile. Din

pacate, multi greci si mai ales atenieni au recurs la o stratagema, cumparand o a doua masina, putand

astfel circula toata saptamana. Intentia conteaza. Este de mare ajutor si metroul din Atena, a carui

constructie a durat totusi nepermis de mult.

Despre norocul de a te fi nascut femeie :

in Grecia fetele sunt norocoase, pentru ca

traditia cere ca familia sa cumpere sau sa

construiasca o casa pentru fiecare fata. Nu si

pentru baietii familiei, este treaba lor sa se

casatoreasca mai tarziu cu o fata cu casa.

Adesea insa fata va mosteni locuinta

parintilor sau a bunicilor.

Spargerea farfuriilor : clar, grecilor le

place sa sparga ba una, ba alta, mai ales la

petreceri. Cand frumoase fete incep sa

danseze zeibekiko ori hasapiko, in jurul lor

zboara paharele si farfuriile, multe foarte

valoroase, care se prefac in tandari. Pare

excesiv, periculos ? In anii '30 comesenii

obisnuiau sa arunce la picioarele dansatoarelor, in semn de respect si barbatie, cu cutite. Din fericire,

cum fetele erau adesea ranite, s-a renuntat si s-a trecut la farfurii. Mai zgomotoase, fac mai multa

mizerie, dar sunt mai putin periculoase. Sunt insa si pe placul poftei de viata a grecilor.

Credinte ciudate : superstitiile mai mult sau mai putin inrudite cu influenta credintei ortodoxa s-au

pastrat dintr-o generatie la alta, si multe se pot intalni in tot spatiul balcanic. De exemplu, cand o

familie se muta intr-o casa noua preotul trebuie sa vina pentru sfestanie. In Grecia, ziua traditionala

plina de ghinion este marti 13, nu vineri 13, pentru ca intr-o marti 13 Constantinopole a fost cucerit de

turci, inamicii traditionali ai grecilor.

Periptera : chioscuri stradale, foarte utile cand sunteti pe fuga, cu marfuri de toate felurile, de la

bauturi reci la harti, ziare, brelocuri, inghetata, maruntisuri. In Grecia se gasesc peste 46.000 de

chioscuri.

Specific grecesti : KAFENION (cafeneaua) - frecventata aproape exclusiv de

barbati, potrivit traditiei, este prin excelenta o "institutie"

elena. In trecut astfel de localuri se gaseau pretutindeni in

orasele mari, in sate fiind usor de gasit in centru, chiar langa

piata. Chiar daca in epoca moderna multe s-au inchis, altele

pierzandu-si clientii, cafeneaua ramane locul unde barbatii se

intalnesc, daca se poate in fiecare zi, pentru a discuta despre

recolta, despre politica, despre ce se mai intampla prin Grecia,

despre mici bucurii si drame personale. Practic, orice poate

deveni subiect de conversatie. Se discuta, se tipa, se fumeaza,

se bea cafea, prietenii se contrazic, dusmanii ajung sa se

impace, este locul unde vedeti adevarata viata greceasca. Dar

cafeneaua nu este locul certurilor, pentru ca va puteti savura

cafeaua si pipa ori tigara in liniste, fara ca cineva sa va

deranjeze. Se bea cafea, apa rece, vin sau uzo, foarte rar se mananca si niste alune sarate. La kafenion

mobilierul este simplu, rustic, dar in acelasi timp aminteste de trecutul Greciei, atmosfera unui astfel

de local nefiind afectata de schimbari. O cafenea clasica a reusit sa isi pastreze rolul in viata

comunitatii, in ciuda schimbarilor moderniste. Daca in marile orase cafenelele aduna acum si femei,

alaturi de barbati, multi conservatori din sate sunt revoltati de o asemenea stare de fapt. Pentru ca aici

kafenion este grecesc, este primitor, dar mai ales este un loc destinat exclusiv barbatilor si discutiilor

lor.

TAVLI (tablele) : daca in alte tari tablele sunt doar un joc,

in Grecia sunt in egala masura un sport national si o

traditie. Statutul acestui joc in societatea si istoria elena

este similar celui detinut in lumea araba. Termenul de

"tavli" este derivat din grecescul "tavla", insemnand chiar

tava sau scandura. Regulile sunt in mare aceleasi, dar in

Grecia acest joc ce amesteca norocul si strategia cu un

varf de cutit de tactica psihologica poate fi jucat in trei

feluri. Portes (usile) se joaca in mare dupa regulile

cunoscute pentru toti. Dar mai exista si plakoto (de la

elenul plakono, a acoperi) si fevga (alearga sau repede),

fiecare cu admiratorii si maestrii sai. Partidele se pot

prelungi cu orele, fiecare jucator are sustinatorii sai, si

adesea pariurile si orgoliile ating cote impresionante.

KOMPOLOI (siraguri de margele)

Le veti vedea foarte des in Grecia, mai ales in mainile barbatilor, dar nu le confundati cu manataniile.

Kompoloi au ajuns in Grecia din Orient, fiind mai mult o jucarie, ajutand la relaxare. Regula este ca

numarul margelelor sa fie mereu impar. Dar kompoloi sunt mai mult decat o simpla jucarie, ajungand

sa simbolizeze pentru multi specificul zonei, sa se identifice cu ceea ce este Grecia astazi, sa exprime

mai bine ca orice alt suvenir specificul tarii. Unii spun chiar ca forma rotunda a siragului este o

trimitere la infinit, la eterna reintoarcere.

PERIPTERON (chioscul)

Se spune despre peripteron, chioscul pe care il veti gasi peste tot in Grecia, ca este un supermarket in

miniatura, unde sunt mici sansele sa nu gasesti ceea ce cautai, cat timp este vorba de ceva suficient de

mic pentru a incapea acolo. Fie ca sunt situate pe o strada aglomerata si zgomotoasa, fie intr-un colt

linistit al orasului, periptera nu duc lipsa de clienti, desi sunt mici "colibe", cu un acoperis, un scaun si

marfuri de toate felurile. Dar

nici un oras sau sat din

Grecia nu ar fi complet fara

macar un peripteron, unde

veti gasi dulciuri, bauturi,

inghetata, suveniruri, tigari,

baterii, jucarii, ziare, cutite,

cam orice marfa marunta,

toate aparent amestecate intre

ele atat de bine incat doar

vanzatorul stie de unde sa le

ia. Foarte utile si populare,

periptera sunt cautate si de

turistii curiosi.

Dutu Elena – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII IN AMERICA

În Statele Unite, sărbătorile de sfârşit de an sunt

marcate mai ales de Ziua recunoştinţei,

sărbătorită în a treia zi de joi din luna noiembrie

cu tradiţionalul curcan umplut cu castane, potrivit

site-ului TourMagazine.fr care prezintă câteva din

obiceiurile şi tradiţiile specifice lunii decembrie.

La sfârşitul săptămânii respective, la New York se

organizează o paradă spectaculoasă, care marchează

în mod simbolic deschiderea sezonului de cadouri.

Până la Crăciun, americanii fac cumpărături masive.

Dar şi sărbătoarea de Crăciun are magia ei, datorită

lui Santa Claus, acest episcop creştin, aflat la

originea lui Moş Crăciun, şi a cântecelor

specifice, cel mai celebru fiind “Jingle bells”.

Americanii îşi decorează casele cu ghirlande

luminoase şi copii işi agaţă nişte ciorapi

speciali de şemineu, în care să primească

darurile de la Santa Claus, ce vine prin cer cu

sania trasă de nouă reni şi coboară prin horn.

Americanii nu au un mediu tradiţional de

Crăciun. În general, ei mănâncă friptură de

vită, iar aperitivele conţin neapărat somon

afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albă se

serveşte “Prăjitura prezidenţială”, preparată după o

reţetă veche de peste două secole, din vremea lui

Abraham Lincoln, cu cireşe, migdale, petale şi sirop

de trandafiri. Aceasta tradiţie este unică în lume.

În vestul Americii este servită tradiţionala băutură

“eggnog”. Ea se prepară în vase mari de sticlă şi

conţine brandy, rom, ouă şi lapte, la care se adaugă

câteodată scorţişoară sau nucşoară.

Brazi împodobiţi sunt peste tot, cel mai

cunoscut fiind cel de la Rockefeller Center, o

adevărată atracţie turistică şi pentru cei care

nu sărbătoresc Naşterea Domnului.

Colt Andreea – clasa VIII B – Colegiul

National “Gh. M. Murgoci” Braila

SARBATORI IN AMERICA

Trei dintre sarbatorile nationale ale Statelor Unite sunt prilejuite de evenimente comune din calendarul

crestin: zilele de Pasti, sarbatoarea Craciunului si Ziua Anului Nou.

Traditia oualor rosii si a bradului impodobit este completata de bucuria zilei de 1 ianuarie a fiecarui an,

cand americanii se aduna sa petreaca, urandu-si fericire si prosperitate in noul an.

Pe langa aceste trei evenimente, dincolo de Atlantic se aniverseaza alte opt date din calendar ca

sarbatori nationale. Ziua Recunostintei - Thanksgiving Day, sarbatorita in a patra zi de joi a lui

noiembrie, este o alta fata a Zilei Recoltei de pe meleagurile noastre.

In amintirea stramosilor si a primei recolte de cereale, stransa in veacul al XVII-lea de puritanii veniti

in Lumea Noua, americanii de azi continua traditia acestora de a sarbatori natura printr-o zi speciala.

Bucatele amintesc de masa initiala: curcan la cuptor, sos de afine, cartofi si placinta de dovleac.

La inceputul mesei se rosteste o rugaciune de

multumire. Fiindca sarbatoarea cade intr-o zi

de joi, majoritatea americanilor isi iau liber a

doua zi, pentru a profita de un weekend

prelungit.

4 iulie, sau Ziua Independentei, celebreaza

data la care s-a semnat Declaratia de

Independenta, in 1776, actul constitutiv al

statului american modern.

Peste tot flutura steagul cu stele si dungi, se

organizeaza parade, concerte, iar noaptea, artificiile sunt nelipsite din scenariu.

Ziua lui Martin Luther King comemoreaza lupta pentru drepturi civile a pastorului american de

culoare, asasinat in 1968. Din 1986, sarbatoarea nu mai este tinuta in fiecare zi de 15 a lunii ianuarie,

ci in a treia zi de luni a lui ianuarie, fiind declarata sarbatoare nationala.

Ziua Presedintilor sau Presidents' Day este dedicata, dupa cum sugereaza si numele, memoriei

presedintilor americani. Pana in anii '70 era sarbatorita pe 22 februarie, dupa ziua de nastere a primului

presedinte american - George Washington.

Multe state americane comemorau ziua de 12 februarie in onoarea presedintelui Lincoln, asasinat in

timpul Razboiului Civil.

Cele doua sarbatori au fost reunite pentru fiecare a treia zi de luni a lunii februarie, iar sarbatoarea a

fost extinsa pentru toti presedintii Americii.

Desi nu sunt considerate sarbatori nationale, Valentine's Day (14 februarie) si Halloween (31

octombrie) sunt inca un prilej pentru americani de a se

distra. In plus, America respecta si sarbatorile "de import",

incercand sa le integreze in cultura nationala, sarbatori pe

care diverse etnii le pot astfel celebra in noua lor patrie.

Exemple in acest sens sunt Ziua Sf. Patrick (17 martie),

sarbatoare irlandeza la care multi americani se imbraca la

randul lor in verde, culoarea traditionala a Irlandei; sau

Mardi Gras, de sorginte franceza.

Angajatilor apartinand acestor etnii le este respectata

originea culturala, iar patronii le acorda zile libere.

Rusen Ana Maria - Clasa a VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN IN FRANTA

In Ajunul Craciunului, copiii isi lasa pantofii langa

soba pentru ca Pere Noel sa le puna in ei darurile.

Bradul de Craciun este impodobit noaptea, pentru

ca in dimineata de Craciun, copiii sa gaseasca pe

langa cadouri, un brad decorat cu dulciuri, nuci,

fructe si mici jucarii.

În pieţele din faţa catedralelor povestea naşterii lui

Christos este jucată de actori sau este repovestită în

teatre improvizate de păpuşi.

În aproape fiecare locuinţă franceză proprietarii

construiesc o scenş a Naşterii, numita "creche", mai

mare sau mai mică, aceasta devenind centrul

sărbătoririi Crăciunului. Personajele acestei scene sunt de regula mici statuete din lut, numite

"santons" (mici sfinţi). În afara personajelor din Biblie sunt aşezate şi figurine reprezentând autorităţile

sau celebrităţile locale. Acest obicei este atestat pentru prima data în secolul XVII, grija şi talentul cu

care sunt realizate figurinele fiind de-a dreptul uimitoare. De altfel acestea sunt puse în vânzare în luna

decembrie, în principal la Marsilia şi Aix, în cadrul târgurilor de Crăciun.

Bradul de Crăciun nu a fost niciodată foarte popular în Franţa, în locul lui

fiind preferată tradiţia "trunchiului Yule". Acest obicei, datând din secolul

XII, este foarte popular în Franşa, desi trunchiul autentic a fost înlocuit

printr-o prăjitura delicioasă, numita "buche de Noel" (Buşteanul de

Crăciun).

În trecut, cu ocazia Crăciunului, în fiecare casă era adus un trunchi de

copac proaspăt tăiat, care era lăudat şi stropit cu ulei şi vin, întreaga

familie bucurându-se în jurul lui. Astăzi prăjitura a înlocuit lemnul, fiind

servită la masa de Crăciun, numita "le reveillon". Aceasta masă are loc în

Ajunul Crăciunului, la miezul nopţii, dupa slujba de la biserică. Meniul

acestei mese speciale variază de la o regiune la alta. În Alsacia la

principalul fel se serveşte gâscă, în Burgundia curcan cu castane, în timp

ce parizienii preferă scoicile şi pate de foie gras. Se mai serveşte carne de

pasăre, şuncă, salate, prăjituri, fructe şi vin.

În partea de sud a Franţei în sobă este ars un buştean, suficient de mare ca să dureze de la Crăciun la

Anul Nou. În trecut cenuşa acestui buştean era răspândită pe câmp, pentru a aduce recolte bogate.

În trecut, în fiecare familie franceză se pregătea "Prăjitura celor Trei Magi", care avea ascunsă în ea un

bob de fasole. Cine îl găsea devenea Rege sau Regină pentru întreaga zi de Crăciun. Un alt obicei era

ca de Crăciun copiii să plece în căutarea Magilor, având la ei grămezi de fân pentru a le hrăni acestora

cămilele.

Şi în Franţa Crăciunul este o ocazie pentru întreaga

familie de a se reuni, a se bucura, şi nu în ultimul rând

de a se ruga. În Ajunul Crăciunului bisericile şi

catedralele sunt viu luminate şi împodobite, iar

clopotele bat pentru a-i atrage pe credincioşi. Odată

cina terminată familia se duce la culcare, fără să uite să

lase focul aprins şi pe masă mâncare şi băutură, dacă

Fecioara Maria se va opri în casa lor. Copiii îşi lasa

ghetele sau saboţii pentru ca Pere Noel sau Copilul

Christos să le umple cu daruri. În nordul Franţei copiii

primesc cadouri pe 6 decembrie, de ziua Sf Nicolae, în

loc de Crăciun. Adulţii îşi fac unii altora cadouri în

ultima zi a anului.

Mecea Cristina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

Bragau Anca – clasa VIII B – Colegiul National

“Gh. M. Murgoci” Braila

TURNUL EIFFEL

Este o construcție faimoasă pe schelet de

oțel din Paris ce măsoară 324 m

înălțime. Turnul a devenit simbolul

Franței cel mai răspândit la nivel

mondial. A fost conceput de către Émile

Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen

Sauvestre, angajați la Eiffel și

Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu

privire la proiect, a devenit ulterior un

mare susținător al său și a cumpărat

brevetul. Turnul, care poartă numele său,

este una dintre principalele destinații

turistice ale Parisului și lumii, cu mai

mult de 5,5 milioane de vizitatori

annual.Structura a fost construită între

anii 1887-1889. Aceasta urma să

servească drept arc de intrare la

Expoziția Universală (1889), un târg

mondial ce sărbătorea

centenarul Revoluției franceze. A fost

inaugurat la 31 martie 1889 și deschis

pentru public la 6 mai. 300 de muncitori

au unit 18.038 de piese de oțel, folosind

două milioane jumătate de nituri. Luând

în considerare standardele de siguranță

din acel moment, este remarcabil faptul

că un singur muncitor a murit la

construcția turnului, și anume în timpul

instalării lifturilor. Lifturile originale

funcționau cu ajutorul unui sistem

hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.

Turnul are 300 m înălțime, excluzând

antena din vârf, ce mai adaugă 20 de

metri, și o greutate de peste 10.000 de

tone. Când a fost construit era cea mai

înaltă clădire din lume. Întreținerea

turnului include utilizarea a 50 de tone

de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani.

Depinzând de temperatura aerului,

Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu

câțiva centimetri datorită contracției și

dilatării aliajului de metale.

Cel puțin la începuturile sale, publicul a

întâmpinat cu multă reticență această

construcție, considerând-o inestetică.

Astăzi însă este considerat drept

simbolul orașului și una dintre cele mai

frapante piese de artă arhitecturală din

lume. Unul dintre

clișeele hollywoodiene este priveliștea

de la o fereastră pariziană, care

întotdeauna include Turnul Eiffel.

MEXIC TRADITII SI OBICEIURI

Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi în

enciclopedie? Poncho, sombrero, tequila,

mariachi, deşert, cactuşi... O imagine pe care

ţi-au creat-o, în mare parte, filmele. Dar poate

că nu ştiai de náhuatl, mayaşi, zapoteci,

mixteci, otomí, totonaca, mazahua, mazateci...

Şi acestea sunt doar câteva dintre populaţiile

indigene ale Mexicului fiecare cu obiceiurile

şi tradiţiile lor.

Din 3 noiembrie, la Muzeul Judeţean de

Istorie şi Arheologie Prahova, Mexicul ţi se

arată aşa cum probabil că nu l-ai văzut

niciodată: statuete de ceramică şi străchini, ţesături viu colorate, podoabe şi obiecte de îmbrăcăminte,

coşuri împletite şi cufere pictate, jucării şi măşti, sticlărie, statuete cioplite în lemn, picturi pe hârtie

amate - seva pământului, săgeţi cu pene, dar şi... Zeul Ploii.

Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Mexicului în România, a fost deschisă la Muzeul

Ţăranului Român din 15 mai până în 31 iulie şi a mai fost itinerată la Muzeul Naţional al Agriculturii

din Slobozia.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român tezaurizează în patrimoniul său Colecţia Ţări Străine ce reuneşte

obiecte reprezentative pentru creaţia tradiţională a unor naţiuni sau etnii europene şi extra-europene.

Colecţia Ţări Străine s-a dezvoltat începând din 1959 în jurul unui modest fond transferat din muzeul

bucureştean Toma Stelian. În decursul a două decenii, prin politica de schimburi culturale bilaterale

ale României cu alte state şi sub coordonarea unui nume marcant al etnografiei româneşti precum cel

al lui Tancred Bănăţeanu, acest fond s-a îmbogăţit, reunind în prezent aproximativ patru mii de obiecte

ce exprimă într-un dialog nonverbal diversitatea culturală a Lumii.

În contextul socio-politic al României din penultimul deceniu al secolului trecut fondul Colecţiei Ţări

Străine a fost prezentat publicului în circuitul expoziţional al Muzeului Astra din Sibiu însă această

conjunctură nefirească a fost corectată prin revenirea în muzeu a Colecţiei în 1990.

În acest context cultura populară mexicană este exprimată prin cele cinci sute de piese care au făcut

obiectul schimbului cultural dintre România şi Mexic din 1967.

În anul menţionat s-au omagiat în Ciudad de Mexico "Zilele de prietenie cu România", moment ce a

permis publicului mexican cunoaşterea valorilor culturii româneşti prin studiul lui Armando de Maria

y Campos dedicat operei lui Ion Luca Caragiale, prin antologia de poezie românească în traducerea lui

G.L. Arzubide şi prin deschiderea "Expoziţiei permanente de etnografie românească" la Museo

Nacional de las Culturas, expoziţie ce a reunit piese de ceramică, ţesături, obiecte din lemn, costume

ţărăneşti.

Expoziţia Mexic - Tradiţii şi obiceiuri, deschisă la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,

ilustrează diversitatea etnică a Mexicului contemporan.

Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constituţiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul

recunoaşte "dreptul comunităţilor indigene de a-şi păstra şi îmbogăţi limbajul" astfel încât astăzi,

alături de limba spaniolă sunt recunoscute ca limbi naţionale şi cele 63 de limbi ale indigenilor

amerindieni. Din această vastă comunitate plurilingvistică şi pluriculturală se reunesc în cadrul tematic

al expoziţiei obiecte de artă populară mexicană ce exemplifică prin ele însele dimensiunea spirituală a

oamenilor ce le-au plămădit.

Cultura populară mexicană se exprimă în complexitatea sa printr-un cuvânt născut în limba neolatină a

conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento - frământare. Căci din perpetua căutare a spiritului uman

s-a născut curajul de a străbate infinitele ape de pe Orbis Terrarum în căutare de noi lumi.

Lumea Nouă şi-a dezvăluit splendorile în secolul al XVI-lea la Curtea unei Spanii în care în amurgul

aceluiaşi veac ajungeau din Răsăritul latin al Lumii Vechi prin opera lui Lope de Vega y Carpio veşti

despre "El prodigioso principe Transilvano" ,voievodul român Mihai Viteazul.

Costumele populare prezentate în expunere utilizează croiuri de tip huipil - descrise în Codice

Vaticano - şi utilizate azi în Oaxaca.Prin vopsirea materialelor se continuă tradiţia utilizării

pigmenţilor naturali prin extragerea tonurilor de roşu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pamsa,

iar albastru din Indigofera, aşa cum au fost prezentate cu cinci veacuri în urmă de Fray Bernardino de

Sahuan în a sa "Historia general de las cosas de la Nueva Espana".

E interesant de menţionat că şi azi este folosit războiul de ţesut ce se fixează de brâu - telar de cintura -

identic cu cel utilizat de Ţesătoarea maya din Jaina!

Femeile membre ale comunităţii Nahua din Cuetzalan,(Puebla) îşi înfrumuseţează coafura utilizând o

împletitură din fire de lână violetă şi verde ce face trimitere la toca aristocraţilor azteci.

Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o

învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese - în fabricarea

cărora s-a impus comunitatea Otomi Pame - sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea

franjurilor lungi.

Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocăniri şi prin turnare, completează costumele femeilor

mexicane sporindu-le frumuseţea. Piesă de port specifică a comunităţii Huichol pălăria "de peyotero",

este împodobită cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat - la

începutul veacului al XIX-lea - pe Alexander von Humbold.

Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării - prin intermediul pieselor spaniole - a

influenţelor artei arabe căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată

smalţul - element necunoscut Antichităţii europene - şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile.

Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne

trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oală de pământ.

Din mărgele şi ceară sunt realizate modele complexe - ce au ca suport coaja de dovleac - ale cupelor

jicaras, iar din hojalata - tabla galvanizată se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau

elemente decorative asemenea unei palomita care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla.

Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica

lacurilor suprapuse dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii Nahua.

Spiritele confecţionate din hârtie brună de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale

localnicilor Otomi din Sierra de Puebla.

În Mexic cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr-o fermă spaniolă, ci este

sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă

şi cu un perfect control al calului său o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care

trebuie să prindă cu laso-ul - din picioare sau călărind - de picioarele din faţă un cal care galopează; în

Peal calul trebuie să fie prins de picioarele din spate. În exerciţiul Cola charro călăreşte alături de un

taur tânăr pe care, apucându-l de gât - din galopul calului - îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este

un număr pe care numai un charro "muy macho" îl poate executa căci în acest exerciţiu galopează

lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte, ţinându-se de spinarea acestuia,

fără să îşi piardă pălăria! Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui

eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau

în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu

fire de argint atunci când dovedeşte că este demn

de acestea.

La o fiesta mexicană dansatorii poartă pinteni

pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a

tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor în

Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale

marimbei. Aceste instrumente acompaniază

interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe,

El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate

ale indigenilor Zapoteca sunt Las Malinques, Los

Negritos, Los Malos Viejos.

Dumitru Cristina – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

RUSIA - OBICEIURI

Atunci cand calatoresti in Rusia, fii sigur ca stii dinainte ce trebuie sa vezi si sa vizitezi. Rusia e o tara

cu o arhitectura unica si o istorie spectaculoasa, asa ca fa-ti neaparat timp sa admiri frumusetea

oraselor Moscova si

Sankt Petersburg.

Dar inainte de a

merge in Mama

Rusie, informeaza-

te in legatura cu ce

trebuie sa faci

atunci cand

intalnesti pentru

prima oara un rus.

O buna eticheta este

esentiala si se

obtine de obicei

printr-un puternic

contact vizual. Dar

ai grija sa nu dai impresia ca te holbezi la o anumita persoana, pentru ca asta poate parea nepoliticos.

Trebuie sa eviti de fiecare data sa te uiti in alta parte atunci cand vorbesti cu cineva, acesta fiind un alt

exemplu de nepolitete. Ai grija cand vrei sa dai mana cu o persoana, mai ales daca esti barbat. Femeile

intind de obicei primele mana.

Daca mergi in vizita la cineva acasa in Rusia, fii atent cum te porti, intrucat rusii isi respecta cu

strictete traditiile si sunt atenti la cea mai mica miscare pe care o faci. De exemplu, de multe ori,

inainte de a intra incasacuiva,trebuiesa te descalt

Chiar si atunci cand stai jos, incearca pe cat posibil sa tii ambele talpi pe pamant. Daca se poate, nu te

uita direct spre oameni pe care nu ii cunosti; mai ales atunci cand exista un contact vizual. Tinuta este

totdeauna importanta, asa ca pentru a mentine o buna eticheta sociala trebuie sa faci niste eforturi.

Obiceiurile tale se pot traduce in multe feluri, asa ca trebuie sa le stapanesti cat mai bine. De exemplu,

e recomandat sa nu mesteci guma in public, mai ales cu gura deschisa. Trebuie sa eviti sa stai suparat

sau sa stai degeaba. Nu sta cu mainile in buzunare atunci cand vorbesti cu oamenii, pentru ca vei fi

considerat prost crescut.

Felul in care te prezinti spune si el multe. Rusii se imbraca de obicei destul de conservator. Prin

urmare, imbracamintea ta trebuie sa fie adaptata imprejurarilor, pentru a fi in ton cu acestea si a nu

soca pe nimeni. Ai grija ca femeile din grupul tau sa nu poarte fuste scurte sau pantaloni scurti, bluze

cu vedere la buric sau maieuri. Pantalonii scurti in cazul barbatilor nu sunt acceptati tot timpul, mai

ales atunci cand intri in cladiri rusesti cu caracter

religios. Foloseste haine adecvate si de calitate,

intrucat nici blugii nu sunt tot timpul adecvati.

Secretul unei excursii perfecte in Rusia consta in a

te purta cum trebuie tot timpul. Acorda atentie

fiecarui detaliu, oricat de minor, lIn loc de

iepurasi de ciocolata, in Rusia, in dimineata de

Paste, rusii pun pe masa un miel sculptat dintr-o

bucata mare de unt. Acest lucru se intampla

deoarece rusii considera ca mieii poarta noroc,

pentru ca sunt singurele animale in a caror forma

diavolul nu s-a putut preschimba.

Rusu Ionut Valntin – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

TRADIŢII POPULARE ITALIENE: BEFANA

Lungul şir al sărbătorilor de iarnă se încheie în Italia

cu "Epifania", care calendaristic corespunde cu

"Boboteaza" de la noi, însă religios are o altă

semnificaţie, şi anume aceea a primei recunoaşteri a

divinăţii lui Isus.

În această zi este comemorată vizita solemnă a

Regilor Magi- adorarea magilor- care vin cu daruri la

pruncul sfânt.

Paralel cu sărbătoarea religioasă s-a dezvoltat o

tradiţie populară foarte îndrăgită şi aşteptată mai ales

de cei mici: "La Befana". Se spune că în noaptea dinspre 5

spre 6 ianuarie, o bătrână cocoşată, cu nasul mare,

îmbrăcată urât şi sărăcăcios, trece călare pe mătură pe la

casele unde sunt copii şi le lasă acestora daruri. Celor cuminţi

le pune în şosetele aşezate cu grijă jucării şi dulciuri în timp

ce acelora care au făcut năzbâtii le lasă cărbuni (dulciuri de

culoare închisă).

Anul acesta a avut

loc la Fornovo, o

localitate de lângă

Parma, adunarea

naţională a

Befanelor şi

Befanilor (cotoroanţelor şi "cotoronţilor"). La crearea

atmosferei de sărbătoare, colorate de costumele celor

travestiţi în simpaticul personaj, au contribuit şi

numeroasele jocuri, concursuri, spectacole muzicale,

tarabele cu obiecte specifice

evenimentului, precum şi

demonstraţiile meşterilor,

meşteşugarilor şi artiştilor.

În vorbirea curentă, termenul "befana" se foloseşte în general în sens

peiorativ, desemnând o persoană urâtă, bătrână şi rea. În preajma

sărbătorii capătă însă o conotaţie pozitivă, pentru că, în definitiv, befana

este băbuţa care vine călare pe

mătură pentru a le aduce daruri

celor mici.

Banica Mihai si Stefanita Alexandru, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII IN INDIA

Multe practici, limbi, obiceiuri și monumente indiene servesc drept exemplu: edificii arhitecturale

inspirate din arhitectura islamistă, ca Taj Mahal, sunt moștenirea dinastiei mogole. Așadar, cultura

indiană este rezultatul unor tradiții care au combinat elemente heterogene ale civilizațiilor prezente

pe teritoriul indian ca urmare a invaziilor sau a migrațiilor și care au marcat țara la un moment dat.

Muzica indiană este foarte diversificată. Muzica clasica este în principal dedublată între tradițiile

indiene hindustane din nord si carnatice din sud. Formele muzicii cu un caracter pronunțat regional

includ muzica filmi și muzica folclorica ca Bhangra. Există multe forme clasice de dans : Bharata

natyam; Kathakali; Kathak ;Kuchipudi; Manipudi; Odissi si Yakshagana. Ele sunt deseori însoțite de

o formă narativă și sunt de obicei marcate de elemente religioase.

Nuntile Indiene sunt extrem de stralucitoare,pline de farmec si totodata cu ritualuri bine stabilite. O

nunta poate dura pana la cateva zile bune, timp in care cei doi miri vor fi vizitati de peste 400 pana la

1000 de invitati, care de cele mai multe ori sunt necunoscuti celor 2 tineri casatoriti. Cele mai multe

dintre casatorii sunt aranjate, doar in ultima perioada si in special in mediul urban facandu-si loc

casatoriile ce au la baza dragostea dintre cei 2. Este vorba in special de 2 familii ce se vor inrudi,

tinerii casatoriti fiind mult mai putin implicati in tot procesul de pana a fi impreuna.

Multe din obiceiurile unei nunti indiene se vor regasii in religiile Hinduse, Sikhs si chiar si

Musulmane. O nunta va fi precedata de o serie de ceremonii si datini, urmand ca in ziua nuntii cei doi

miri sa fie supusi unor alte ritualuri autohtone.

Bariksha este momentul in care parintii fetei si-au aratat intentiile oficial pentru un anumit mire,

acesta din urma impreuna cu familia fiind de acord cu alegerea facuta. Un refuz in zilele ce urmeaza

este putin probabil.

Tilak presupune calatoria parintilor fetei acasa la baiat pentru a oficializa relatia. O mare petrecere

va fi organizata, iar cei implicati vor sarbatorii cu mult fast. Un numar mic de rude ale fetei va fi

prezent la aceasta sarbatoare, undeva nu mai mult de 10 persoane. Nu se va intampla prea des ca

parintii baiatului sa faca propunerea unei casatorii.

Byaha Haath este purificarea mintii, sufletelor cu corpurilor celor doi insuratei. Este o ceremonie ce

se va petrece in timpul zilei si ii va pregatii pe cei doi pentru noaptea ce urmeaza. “Uptan” este o

pasta preparata din apa de trandafir si alte mirodenii ce va fi aplicata de catre 7 fete nemaritate pe

fata, mainile si picioarele miresei si ale mirelui. Dupa aceasta ceremonie cei doi nu vor mai avea voie

sa paraseasca casa pana la desfasurarea propriuzisa a nuntii.

Nunta propriuzisa este un eveniment grandios si plin de fast. Cele mai alese mancaruri si bauturi vor

fi la discretie pentru foarte multi invitati. In functie de regiune, mancarea va fi vegetariana sau nu. O

alta caracteristica plina de farmec a unei nunti indiene este jocul din timpul nuntii numit ” Ascunde

Pantofii ” Inainte de a incepe ceremoniile de nunta, mirele se va descalta, iar cineva apropiat miresei,

de obicei o sora de-a ei, va ascunde incalgietarile cu pricina. Pe acesti pantofi baiatul va fi obligat sa

negocieze si sa plateasca o suma ceruta de catre cei in cauza. Tot acest proces de negociere este

extrem de haios si face deliciul celor prezenti la nunta.

O caracteristica comuna nuntlor din India, indiferent de cast sau religie este faptul ca atat parintii

fetei cat si parintii baiatului se vor implica in organizarea intregei ceremonii astfel incat totul sa fie

pus la punct, iar invitatii sa plece multumiti.Maitreyi este un roman de dragoste, realizat intr-un

context oriental romantic, mistic, fascinant, incarcat de simboluri, mituri, traditii, datini, obiceiuri,

ritualuri, sensuri, subtilitati, semnificative pentru cultura indiana.

“Ti-am ales piatra pentru inel , imi spuse Maitreyi , dezlegand-o din coltul sari-ei o nestemata verde -

neagra sub forma unui cap de soparla strabatut in crestet de o geana sangerie.

Incepu sa imi explice inelul.Va fi lucrat dupa ceremonialul casatoriei indiene -din fier si din aur-ca

doi serpi incolaciti , unul intunecat si altul galben, cel dintai simbolizand virilitatea , celelalt

feminitatea”, coronita de iasomie simbol al logodnaei.

Toma Andreea clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII DIN GERMANIA

Obiceiuri de Paşti

În Germania, oamenii îşi decorează tufele sau crengile aduse în casă pentru buchetul de Paşte cu

ouă colorate, agăţate ca nişte globuri. Potrivit tradiţiei, acestea ar trebui să fie ouă de găină, cărora

le-a fost golit conţinutul. Astfel de ouă colorează cei mici încă de la grădiniţă, pe lângă ouăle fierte

vopsite de ei „la rece”. Vinerea Mare este o zi a liniştii şi în care nu se lucrează (de asemenea, toate magazinele sunt închise),

tot o zi liberă fiind şi lunea, cea de-a doua zi de Paşti. În sâmbăta Paştelui, se aprind focuri mari,

imediat după lăsarea serii. Duminică dimineaţă, copiii caută ouă vopsite şi dulciuri în grădină (care ar

fi fost lăsate acolo de iepuraş).

Copiii, indiferent din ce ţară provin şi din ce religie fac parte, este bine să cunoască tradiţiile şi

obiceiurile ţării în care trăiesc. Chiar şi numai ca să nu fie puşi la şcoală într-o situaţie delicată faţă de

colegii lor. De fiecare dată după Paşte, cei mici vor fi întrebaţi la şcoală sau grădiniţă dacă au căutat

ouăle de ciocolată în grădină. Probabil că, în cazul în care vreun copil nu ar şti despre ce este vorba, ar

râde întreaga clasă. De asemenea, copiii vorbesc între ei despre focul la care participă în sâmbăta

Paştelui.

Obiceiuri de Craciun

Ajunul Crăciunului Era o zi de o mare importanţă

lăuntrică. Mama împodobea un

brad în cameră cu saloane,

lumânări, beteală şi paiete. În

Noaptea Sfântă venea „Pruncul

Iisus” cu sfântul Iosif şi cu doi

îngeri. Cu acordul părinţilor

aceştia prezentau o mică scenetă

a ieslei, iar la sfârşit, sfântul Iosif

cerea câte un creiţar pentru a-şi

petici pantalonii. Pruncul Hristos

purta un veşmant lung şi alb ca

zăpada, transmiţându-le

învăţături celor mici şi lăsându-i

să se roage. După plecarea celor patru, copiii îşi controlau cadourile. După ora nouă erau trimişi

obligatoriu la culcare, în timp ce copiii mai mari şi adulţii se pregăteau pentru slujba de la miezul

nopţii.

Decorarea copacilor pereni a facut intotdeauna parte din traditia germana a solstitiului de iarna. Primii

pomi de Craciun decorati si numiti dupa sarbatoarea crestina au aparut in Strasbourg, Alsacia la

inceputul secolului 17.

Dupa 1750 pomii de Craciun au inceput sa apara si in alte parti ale Germaniei, si mai ales dupa 1771

cand Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul si a inclus pomul de Craciun in nuvela sa

"Suferinta tanarului Werther”.

In 1820 primii imigranti germani au decorat pomi de Craciun in Pennsylvania. Dupa ce Printul Albert

al Germaniei s-a casatorit cu Regina Victoria, acesta a introdus in Anglia traditia pomilor de Craciun.

In 1848 primul ziar american avea un pom de Craciun in una dintre paginile sale, raspandind traditia in

aproape fiecare casa in doar cativa ani.

Prima zi de Crăciun În această zi se oficiau două slujbe: după ora opt Evanghelia copiilor iar la ora zece se oficia Sfânta

Liturghie, conţinând o frumoasă predică şi plină de tâlc, precum şi vechi cântece de Crăciun. După

amiaza era dedicată vizitelor bunicilor de către cei mici împreuna cu părinţii lor.

A doua zi de Crăciun Simboliza sfârşitul anului de muncă. Se achita orice datorie avută slujitorilor care aveau acum

posibilitatea să-şi schimbe locurile de muncă.

Boboteaza (6 ianuarie) În după amiaza anterioară avea loc sfinţirea apei la Biserica, terminându-se cu

binecuvântarea pâinii şi a tămâii. În ziua de 6 ianuarie, cei trei crai de la răsărit mergeau din

casă în casă şi unde erau primiţi avea loc un mic joc. Mama sau bunica ascundeau un creiţar

într-o gogoaşă, iar cel care îl găsea era numit regele.

Purificatio Mariae (2 februarie) Reprezenta sfârşitul iernii şi al nopţilor ei lungi. Dar până la începerea muncilor grele de

peste an mai era timp, deoarece urma perioada „ţicnită” de carnaval care dura pentru unii

până în postul Paştelui. În aceasta perioadă erau admise lucruri care altfel erau de

neconceput. Tot acum, nemţii se bucurau din plin de seri de dans, de numeroase baluri.

Miercurea Cenuşie Reprezenta prima zi de post din cele 40. Simbolic se desena pe frunţile sătenilor o cruce din

cenuşa sălciilor folosite în Duminica Floriilor din anul precedent. Cu mai mult timp în urmă

postul se ţinea mult mai strict decât în ziua de azi.

Duminica Neagră Duminica înaintea Floriilor. Din această zi, steagurile, poza altarului şi lumânările erau

învelite cu baticuri sau pânză mov sau neagră.

Mesele zilei Micul dejun (Frühstück) este compus de obicei din paine prajita sau simpla, sau chifle (Brötchen sau

Semmeln) cu gem, marmelada sau miere, oua si cafea pentru adulti, cacao cu lapte pentru copii. Se

consuma si mezeluri (ca sunca si salamul) si branzeturi pe paine. O varietate populara de ingredient

pentru sandwichuri este Leberwurst (carnat de ficat). Muesli si cerealele (fulgii de porumb) sunt de

asemenea foarte populare.

Masa principala traditionala a zilei este pranzul (Mittagessen), care se serveste in jur de ora 12.

Cina (Abendessen sau Abendbrot) este o masa mai putin imbelsugata, consistand uneori doar din

cateva sandwichuri.

Aceste obiceiuri s-au schimbat insa in prezent datorita orelor de lucru, nefiind neobisnuit pentru multi

germani sa ia masa principala seara.

Deserturi Germania are foarte multe tipuri de prajituri si tarte, de obicei cu fructe proaspete cum ar fi merele,

prunele, capsunile si ciresele. Prajitura cu branza este foarte mult iubita si se prepara de obicei cu

branza nemteasca moale din lapte batut smantanit.

Gogosile sunt de obicei bile de aluat dulce cu gem sau alte umpluturi si se numesc Berliner

Pfannkuchen sau Krapfen in functie de

regiune. Sunt coapte in grasime si

umplutura se injecteaza dupa preparare. Se

pot pudra cu zahar sau se poate pune

glazura.

Unul din deserturile populare din nordul

Germaniei este Rote Grütze, jeleu de

fructe rosii din coacaze rosii, zmeura, si

uneori capsuni sau cirese. Se serveste cu

smantana, dar si cu sos de vanilie, lapte

sau frisca. Variatiile lui Rote Grütze sunt

Rhababergrütze (jeleu de rubarba) and

Grüne Grütze (jeleu de agrise).

Tudorascu Geanina Raluca, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII IN ANGLIA

CRACIUNUL :

Crăciunul a început să fie sărbătorit în Anglia în anul 596 e.n., odată cu sosirea pe meleagurile

acesteia a Sfântului Augustin, însoțit de călugări, în scopul creștinării anglo-saxonilor. * Vâsc și alte plante veșnic verzi

Obiceiul de a decora casele cu plante perene („evergreen”), plante care rămân verzi tot timpul anului

(ilice, iederă,vâsc, laur , cimișir), se spune că își are originile în încercarea de a înrădăcina imaginea

primei biserici creștine britanice, construite din crengi de copaci pereni.

Tradiția aceasta pare însă să fi pornit din perioada druizilor, când oamenii își împodobeau casele cu

plante “mereu verzi” pentru a le oferi spiritelor silvane un adăpost pe perioada iernii. A existat o

superstiție străveche, conform căreia îți purta ghinion să arunci decorațiile plantelor perene de Crăciun

înainte de “a douăsprezecea noapte” (5 ianuarie, ziua de ajun a “Epifaniei”).

Legat de obiceiului sărutului sub creanga de vâsc, se pare că această plantă era înzestrată cu puteri

miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. În perioada romană, vâscul reprezenta un simbol

al păcii – se spune că atunci când inamicii se întâlneau sub o creangă de vâsc, își lăsau armele deoparte

și declarau un armistițiu.

Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria, care l-a introdus

în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii

Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar Square, în amintirea colaborării anglo-

norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război Mondial.

* Felicitările de Crăciun Una dintre tradițiile de Crăciun, transmise și Statelor Unite ale Americii, constă în trimiterea către

preteni și cunoștințe a felicitărilor sau cărților poștale de Crăciun. Prima felicitare de Crăciun a fost

trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an sunt expediate în Marea Britanie peste un

milion de cărți poștale de Crăciun, multe dintre ele fiind vândute în scopuri caritabile.

Obiceiul trimiterii de felicitări a fost iniţiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului

J.C.Horsley să deseneze o felicitare, multiplicată – copiile au fost mai apoi imprimate în alb şi negru şi

colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a

produs o felicitare populară în 1849.

* Ajunul și Ziua Crăciunului Pe toată durata sărbătorilor, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoței și binecuvântează

oamenii cu cântecele de Crăciun. “Ilicele și iedera” (The Holly and the Ivy), “Îngerii vestitori au

început să cânte” (Hark!The Herald Angels Sing) sunt colindele favorite din Anglia. Gazdele tratează

colindătorii cu prăjituri, plăcințele umplute cu nucă și fructe uscate.

În școlile primare, copii retrăiesc povestea nașterii lui Iisus, punând în scenă evenimentele din acea

perioadă, costumați precum Maria și Iosif, asemeni îngerilor sau magilor înțelepți.

Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezești: se împachetează cadouri, se

pun la copt prăjiturile, se agăță ciorapi sau fețe de pernă în fața căminului, sau se pregătește

tradiționala budincă din prune uscate.

În ziua dinaintea Crăciunului exista obiceiul de a se mânca un singur fel de mâncare, Frumenty,

constând dintr-un păsat de porumb. De-a lungul timpului rețeta a fost modificată, adăugându-se ouă,

fructe, mirodenii, bucățele de carne și prune uscate; întregul amestec era împachetat într-o țesătură și

apoi fiert. În acest fel a rezultat budinca de prune din zilele noastre.

Există superstiția conform căreia budinca trebuia preparată în a 25-a sâmbătă după ziua Trinității – era

necesar să fie alcătuită din 13 ingrediente pentru a-l reprezenta pe Christos și pe cei 12 apostoli,

fiecare membru al familei trebuind să amestece în budincă cu o lingură de lemn, de la est la vest, în

onoarea Regilor Copaci. Întotdeuna era aruncat în budincă un bănuț de argint, care se presupunea că

va aduce sănătate, fericire și bogăție norocosului care îl va găsi în porția sa.

Spre sfârșitul zilei, membrii familiei se adună lângă foc, pentru a reasculta clasica povestire a lui

Dickens, “Un colind de Crăciun” (A Christmas Carol). După reamintirea peripețiilor personajelor

dickensiene – Ebenezer Scrooge, Bob Crachit și Tiny Tim, copii își aștern pe hârtie darurile dorite de

la “Tatăl Crăciun” (Father Christmas). Ei aruncă scrisorile în foc, pentru ca dorințele lor să ajungă,

prin coșuri, către Father Christmas. Înainte de a merge la culcare, cei mici lasă în sufragerie câteva

gustări pentru vizitatorii de peste noapte: o plăcintă din carne de porc, un pahar de bere pentru “Tatăl

Nicholas” și un morcov pentru renii săi.

După ce copii adorm, Moș Crăciun , îmbrăcat cu o haină lungă, roșie, purtând în spinare un sac

încărcat de cadouri, le vizitează casele, purtat de o sanie trasă de reni. El umple ciorapii atârnați lângă

șemineu cu dulciuri și mici jucării. Cadourile mai voluminoase sunt așezate sub bradul de Crăciun.

Conform legendei, Tatăl Crăciun, numit în ultima vreme Santa Claus sau Santa, trăiește în Laponia

(Lapland); copiilor care nu au fost cuminți în timpul anului, acesta le aduce, în loc de daruri, un sac

umplut cu cenușă.

Ziua de Crăciun începe prin desfacerea cadourilor de către copii și asistarea la sluja de Crăciun din

Biserică. Tradiția cadourilor de Crăciun se crede că este asociată cu darurile aduse de către magi lui

Iisus.

La prânzul de Crăciun, așezați în jurul unei mese îmbelșugate, membrii familiei iau în primire

pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit cu hârtie, care

produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafară; în acel moment ies la iveală un

coif care trebuie purtat în timpul mesei , mici obiecte decorative și o hârtiuță cu o ghicitoare ce trebuie

împărtășită cu glas tare celor din jur.

Masa tradițională de Crăciun constă din curcan la cuptor împănat cu castane, gâscă cu stafide sau

budincă (pudding) Yorkshire, alături de varză de Bruxelles. Felul preferat este budinca de prune ornata

cu o crenguță de ilice; budinca spălată cu brandy este în mod spectaculos flambată și apoi savurată, în

căutarea bănuțului de argint, prevestitor de noroc pe parcursul anului următor, pentru găsitorul lui.

Vasul cu băutură fierbinte de Crăciun (Wassail), constând din vin amestecat cu mirodenii, reprezintă

încununarea mesei de Crăciun. Se spune că certurile dispar atunci când paharele cu Wassail sunt

savurate. După prânz , familia se adună în sufragerie, pentru a asculta mesajul de Crăciun al reginei

Anglei. Mesajul de Crăciun al reginei are loc la ora 15:00 și este transmis prin radio, televiziune și

Internet (prin YouTube, în 2007). Primul mesaj de Crăciun televizat al reginei a fost difuzat în 1957,

însă această tradiție a început în anul 1932, în timpul regelui George V.

În după amiaza de Crăciun mai este savurat un tort alcătuit din fructe, marțipan, înghețată și zahăr

înghețat.

* A doua zi de Crăciun A doua zi de Crăciun este numită Boxing Day, “ziua cutiilor” (în engleză , box=cutie). Cu mult timp

în urmă, în această zi, oamenii umpleau cutiile milei din biserici cu bani pentru cei sărmani. În prezent,

li se oferă mici cadori sau sume de bani poștașului, vânzătorului de ziare și altor persoane care au

prestat diverse servicii pe durată întregului an.

În a doua zi a Crăciunului (Boxing day), băieții obișnuiau să colinde pe la case, strângând bani în cutii

de lut care, atunci când se umpleau, erau sfărâmate. În timpul “zilei cutiilor”, sunt populare jocurile de

pantomimă, piesele de teatru și colindele interpretate pe stradă de către persoane costumate sau

mascate.

Teatrul popular și pantomima din perioada Crăciunului, numite “Mummering” (“mimare”), provin din

perioada evului mediu. Sunt puse în scenă povești tradiționale precum Cenușăreasa, Peter Pan și

Motanul Încălțat, în forma în care erau prezentate în timpul reginei Victoria.

PASTELE :

In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau

"eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la

"Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei

Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului

de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele

timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru

ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori

Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash

Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai

putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei ,

mai ales in zonele rurale.

Sarbatorile Pastelui in Anglia

Duminica frunzelor de palmier

Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o

zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului

roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de

catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de

Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul

sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in

Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt

folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite

pentru decorarea bisericilor.

Dansul lui Morris

In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei

duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum

bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma

sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii ,

iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii ,

panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri.

Pastele in satele englezesti

Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia

Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos

gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de

iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu

crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale

puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" ,

palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza

pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny).

In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste ,

se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au

loc de circa 500 de ani.

Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti

Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei

Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure,

un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui.

Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului.

Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din

secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu

ocazia sarbatorii invierii Domnului.

Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt

colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi

vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati

ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre ,

ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata.

Mancaruri traditionale englezesti de Pasti

Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Hristos , friptura de

miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel

(Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor"

( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli

credinciosi ai lui Iisus.

Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care

a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii

Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla

reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu

cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea ,

erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci

cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.

SF. VALENTIN :

Ziua Sfantului Valentin este sarbatorita in memoria Sfantului Valentin, martirul care si-a dat viata in

cinstea dragostei. Regele Claudius l-a decapitat pe Sfantul Valentin in anul 269 i.H, din cauza faptului

ca acesta efectua casatorii ilegale ale soldatiilor romani, care aparent nu aveau voie sa se casatoreasca.

Aproape doua secole mai tarziu, in anul 496 d.H , Papa Gelasius a hotarat sa onoreze acest sacrificiu

prin stabilirea zilei de 14 februarie ca fiind zi de sarbatoare, fara nici o banuiala despre ce efect va

avea aceasta sarbatoare 1500 de ani mai tarziu. Astazi, Sfantul Valentin este protectorul dragostei, iar

ziua de 14 februarie este o sarbatoare pentru indragostiti.

Ziua Sfantului Valentin, festivalul dragostei este sarbatorita peste tot in lume. Florile, felicitarile,

cadourile, sunt elementele esentiale ale acestei ocazii speciale. Desi festivitatiile sunt mai mult sau mai

putin asemanatoare peste tot, unele tari au traditii unice de Sfantul Valentin. Iar Marea Britanie nu face

exceptie!. In Anglia, aceasta minunata zi nu este sarbatorita doar de tineri si indragostiti, dar si de

copii. Acestia canta melodii speciale si sunt recompensati in mod generos pentru acest lucru.

Desi, felicitarile, florile si ciocolata joaca un rol indispensabil in festivitatiile de Sfantul Valentin,

englezii prefera sa petreaca aceasta zi in felul lor. Este o traditie in Anglia sa compui versuri sau

sonete in limba engleza si nu numai, ca un tribut adus Sfantului Valentin. In aceasta zi, toti iubaretii se

aduna si compun poezii pentru a comemora aceasta ocazie.

Cantecele sunt partea amuzanta a acestei festivitati. De Ziua Sfantului Valentin, englezii, in special

copii, impartasesc cantecele lor de dragoste preferate si sunt recompensati cu dulciuri si jucarii.

De Sfantul Valentin, fetele tinere se trezesc de dimineata, se aseaza langa fereastra si se uita la

oamenii care trec pe strada. Se spune ca primul barbat pe care fetele il vor vedea in dimineata de

Sfantul Valentin va fi “ alesul”.

Se spune ca in Anglia, in ziua de 14 februarie, de Sfantul Valentin, pasarile se aduna ca sa isi gaseasca

partenerul. In anumite parti din Anglia, Sfantul Valentin este sarbatorit ca “ Ziua de Casatorie a

pasarilor”.

In Anglia, Sfantul Valentin marcheaza sfarsitul iernii si inceputul primaverii. De aceea, aceasta zi este

sarbatorita cu mare veselie. In afara de traditia de a compune versuri, oamenii fac schimb de cadouri

dragute si felicitari.

Traditiile de Ziua Sfantului Valentin in Anglia pot varia fata de restul lumii, dar acest lucru nu rapeste

oamenilor semnificatia unica a acestei sarbatori.

Olteanu Vlad clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

GRAFFITI

Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zâria), la plural graffiti este un termen din

arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin

zgâriere, descoperite pe monumentele antice.

În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau

gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este

făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă

din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman. Cu cat locul este mai privat, mai

ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il faca. Din aceasta cauza o sa gasim o gramada de

graffiti-uri in statiile de metrou/autobuz. Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care

trebuie sa fie cat mai complicat si mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitisti are tagg-ul

sau.(tagg-ul este un desen propriu pe care numai el/ei il fac). Exista si grupuri anti-graffiti (vedeti in

fundul paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a facut un program pe PC numit Graffiti Studio in care

faci graffiti pe orice fara a mai "mazgali" peretii adevarati. Mai nou s-au facut locuri speciale pentru

graffiti dar aproape nimeni nu vine pentru ca nu e ilegal

Graffiti modern

În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a

fost aici) a devenit un graffito

celebru, împreună cu Mr.Chad, o

față doar cu ochii și un nas,

rezemat de perete, spunând

"What? No rare commodity?" în

timpul raționalizării. Tehnica de

luptă a secolului XX a văzut

sosirea multor tehnologii aviatice

noi, urmate îndeaproape de

"airplane graffiti", inclusiv "nose

art", făcută faimoasă în timplu

Celui De-al Doilea Război

Mondial.

Începând cu urbanizarea la scară

mare a multor zone în jumătatea

postbelică a secolului 20, găștile

vor marca pereții și alte bunuri

publice cu numele bandei prin

tag-uri, pentru a-și delimita

teritoriul. Pe la sfârșitul secolului

XX, tag-urile neasociate unei

găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și

consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri

documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit

"Cornbread" din Philadelphia. Spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri

care au urmat.

Gheorghisor Andrei clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila