8
Sănătate cu lipitori - dr. Grigore Şeremet "Lipitorile conţin peste 100 de substanţe naturale benefice pt sănătate” Într-un cabinet de la parterul unui bloc din Bucureşti, undeva pe lângă parcul Sebastian, se fac o serie de proceduri medicale mai puţin obişnuite. Pt fiecare pacient, se găsesc soluţii de tratament personalizate: de la manipulări de chiropractică, până la terapie cuantică, unde aparate sofisticate caută boala în fiecare celulă a organismului şi o alungă cu vibraţii speciale. Acest sanctuar al sănătăţii e condus de d-l dr. Grigore Şeremet, un "maestru” terapeut cu o carte de vizită impresionantă. Specializările sale, dobândite de-a lungul anilor (medicină internă, cardiologie, hematologie, apiterapie, ayurveda, baroterapie, homeopatie, chiropractică, diagnosticare funcţională, dianetică etc.), sunt rezultatul căutării continue a noi soluţii de vindecare, în faţa unor boli din ce în ce mai greu de tratat. Nu-i de mirare, aşadar, că printre atâtea metode de tratament şi-a făcut loc şi hirudoterapia - aplicarea de lipitori vii pe anumite zone ale corpului, cu rezultate surprinzătoare în multe afecţiuni. - Practicată frecvent pe vremea bunicii, aplicarea de lipitori e azi o terapie puţin folosită la noi în ţară, în schimb, se bucură de mare trecere în străinătate. Care sunt virtuţile ei? - Hirudoterapia a fost utilizată în scop curativ încă din vechime, de acum 5500 de ani. S-au găsit reprezentări în templele din Egipt (în Karnak, la templul marilor preoţi, există pictograme în care aceştia aplică lipitori pe corpul bolnavilor). De altfel, istoricii au stabilit că la Karnak era cel mai mare centru medical, iar hirudoterapia era principala metodă de tratament folosită în acele vremuri. După anii 1800, europenii au folosit intens lipitorile în scop terapeutic. O cronică din 1805 a bătăliei lui Napoleon de la Austerlitz menţionează că medicii francezi care tratau răniţii aplicau lipitori pe rănile deschise ale membrelor, care se infectau frecvent şi trebuiau amputate (nu se inventaseră încă medicamentele). Doctorii aveau cunoştinţe despre influenţele antibacteriene ale salivei de lipitoare şi salvau astfel răniţii de la amputaţii. Acesta e doar un exemplu; însă în întreaga lume se cunosc efectele benefice ale lipitorilor asupra sănătăţii. - Există specii anume de lipitori care se utilizează în scop terapeutic? - La ora actuală, se lucrează doar cu două specii de lipitori, din cele peste 400 cunoscute: Hirudo medicinalis medicinalis (în hirudoterapie) şi Hirudo medicinalis officinalis (folosite în scop farmaceutic, din care se extrag diferite substanţe pt cosmetice sau medicamente). Diferenţa dintre ele se observă în desenele de pe corp şi în cantitatea de hirudină pe care o conţin. Pe glob sunt numeroase ferme de lipitori. Cert e că lipitorile acţionează de mii de ani în ecosistemul natural al planetei, în simbioză cu alte specii: cine le hrăneşte, le dă puţin sânge, primeşte în schimb substanţe binefăcătoare pt sănătate. Chiar şi păsările migratoare se lasă muşcate de lipitori, pt aceste substanţe; ele fac astfel o "vaccinare”, un tratament anual. Nimeni nu s-a gândit că în România s-a produs un dezechilibru ecologic acum câţiva ani, când din cauza poluării apelor Dunării, lipitorile din Deltă aproape au dispărut! E lesne de înţeles că acest ciclu fiind întrerupt, a apărut gripa aviară! - Ce substanţe benefice pt organismul uman conţine saliva lipitorilor? - De primă importanţă e hirudina - cel mai puternic anticoagulant cunoscut la ora actuală în medicină. Trebuie să se ştie că saliva lipitorilor conţine 45% hirudină! Specialiştii farmacologi au reuşit să extragă hirudină pe cale artificială, din compoziţia întregii soluţii pe care o injectează lipitorile. Dar testele de laborator au demonstrat că ea e sub performanţa salivei de lipitoare, care e mult mai complexă, având un efect terapeutic cu mult mai puternic decât hirudina extrasă artificial. Lipitorile vii mai conţin şi acid hialuronic natural, care e cu mult mai eficient decât cel realizat prin sinteză, în fabricile de medicamente! Cel natural are o 1

Lipitori As

Embed Size (px)

DESCRIPTION

bio-treatment for trombose

Citation preview

Page 1: Lipitori As

Sănătate cu lipitori - dr. Grigore Şeremet "Lipitorile conţin peste 100 de substanţe naturale benefice pt sănătate”Într-un cabinet de la parterul unui bloc din Bucureşti, undeva pe lângă parcul Sebastian, se fac o serie de proceduri medicale mai puţin obişnuite. Pt fiecare pacient, se găsesc soluţii de tratament personalizate: de la manipulări de chiropractică, până la terapie cuantică, unde aparate sofisticate caută boala în fiecare celulă a organismului şi o alungă cu vibraţii speciale. Acest sanctuar al sănătăţii e condus de d-l dr. Grigore Şeremet, un "maestru” terapeut cu o carte de vizită impresionantă. Specializările sale, dobândite de-a lungul anilor (medicină internă, cardiologie, hematologie, apiterapie, ayurveda, baroterapie, homeopatie, chiropractică, diagnosticare funcţională, dianetică etc.), sunt rezultatul căutării continue a noi soluţii de vindecare, în faţa unor boli din ce în ce mai greu de tratat. Nu-i de mirare, aşadar, că printre atâtea metode de tratament şi-a făcut loc şi hirudoterapia - aplicarea de lipitori vii pe anumite zone ale corpului, cu rezultate surprinzătoare în multe afecţiuni.- Practicată frecvent pe vremea bunicii, aplicarea de lipitori e azi o terapie puţin folosită la noi în ţară, în schimb, se bucură de mare trecere în străinătate. Care sunt virtuţile ei? - Hirudoterapia a fost utilizată în scop curativ încă din vechime, de acum 5500 de ani. S-au găsit reprezentări în templele din Egipt (în Karnak, la templul marilor preoţi, există pictograme în care aceştia aplică lipitori pe corpul bolnavilor). De altfel, istoricii au stabilit că la Karnak era cel mai mare centru medical, iar hirudoterapia era principala metodă de tratament folosită în acele vremuri. După anii 1800, europenii au folosit intens lipitorile în scop terapeutic. O cronică din 1805 a bătăliei lui Napoleon de la Austerlitz menţionează că medicii francezi care tratau răniţii aplicau lipitori pe rănile deschise ale membrelor, care se infectau frecvent şi trebuiau amputate (nu se inventaseră încă medicamentele). Doctorii aveau cunoştinţe despre influenţele antibacteriene ale salivei de lipitoare şi salvau astfel răniţii de la amputaţii. Acesta e doar un exemplu; însă în întreaga lume se cunosc efectele benefice ale lipitorilor asupra sănătăţii.- Există specii anume de lipitori care se utilizează în scop terapeutic? - La ora actuală, se lucrează doar cu două specii de lipitori, din cele peste 400 cunoscute: Hirudo medicinalis medicinalis (în hirudoterapie) şi Hirudo medicinalis officinalis (folosite în scop farmaceutic, din care se extrag diferite substanţe pt cosmetice sau medicamente). Diferenţa dintre ele se observă în desenele de pe corp şi în cantitatea de hirudină pe care o conţin. Pe glob sunt numeroase ferme de lipitori. Cert e că lipitorile acţionează de mii de ani în ecosistemul natural al planetei, în simbioză cu alte specii: cine le hrăneşte, le dă puţin sânge, primeşte în schimb substanţe binefăcătoare pt sănătate. Chiar şi păsările migratoare se lasă muşcate de lipitori, pt aceste substanţe; ele fac astfel o "vaccinare”, un tratament anual. Nimeni nu s-a gândit că în România s-a produs un dezechilibru ecologic acum câţiva ani, când din cauza poluării apelor Dunării, lipitorile din Deltă aproape au dispărut! E lesne de înţeles că acest ciclu fiind întrerupt, a apărut gripa aviară!- Ce substanţe benefice pt organismul uman conţine saliva lipitorilor? - De primă importanţă e hirudina - cel mai puternic anticoagulant cunoscut la ora actuală în medicină. Trebuie să se ştie că saliva lipitorilor conţine 45% hirudină! Specialiştii farmacologi au reuşit să extragă hirudină pe cale artificială, din compoziţia întregii soluţii pe care o injectează lipitorile. Dar testele de laborator au demonstrat că ea e sub performanţa salivei de lipitoare, care e mult mai complexă, având un efect terapeutic cu mult mai puternic decât hirudina extrasă artificial.Lipitorile vii mai conţin şi acid hialuronic natural, care e cu mult mai eficient decât cel realizat prin sinteză, în fabricile de medicamente! Cel natural are o acţiune mai largă, ajută structura ligamentară şi structura musculară să fie mai elastice.Apoi, nu trebuie să neglijăm factorul reflexogen, din momentul în care lipitoarea face incizia. De regulă, aplicăm lipitorile pe punctele cunoscute în acupunctură şi deblocăm astfel meridianele energetice, efectul curativ fiind mult amplificat.În 2001 a fost descoperită o altă acţiune terapeutică a lipitorilor: ele generează un ultrasunet biologic intermitent, pe o frecvenţă de la 40 la 250 de megahertzi. Închipuiţi-vă că celulele noastre sunt ca nişte biluţe. Cât stă lipitoarea pe corpul uman, aceste biluţe vibrează, "dansează” pe o "melodie” binefăcătoare. Plecând de la această descoperire, s-a fotografiat aura corpului uman şi s-a constatat că în timpul hirudoterapiei spectrul de culori al aurei (culorile curcubeului) e mult mai viu, mai frumos colorat. În plus, s-a văzut că aura pulsează atât timp cât lipitoarea stă pe corpul uman. De aici s-a tras concluzia că vibraţiile restabilesc câmpul energetic, inclusiv culorile aurei.Lipitorile au şi o puternică acţiune antibacteriană. Nici în prezent nu se ştie de ce locul inciziei rămâne steril 48 de ore, şi nici o bacterie nu poate să pătrundă pe-acolo în organism. Timp de două zile, zona aceea rămâne curată, nu se poate infecta!- Să ne întoarcem la hirudină. Ce proprietăţi terapeutice are şi în ce boli acţionează? - Incontestabil, pe primul loc e acţiunea anticoagulantă şi trombolitică, cu care putem liza (topi) trombii, indiferent de mărimea lor, de pe toate vasele sanguine, aflate în orice zonă a corpului. În prezent, medicina utilizează multe substanţe anticoagulante de sinteză, dar dozarea lor e f dificilă, pt că pacienţii au reacţii diferite: unii fac hemoragii periculoase (cu risc de deces subit, dacă se rup vasele cerebrale), la alţii se desprind bucăţi mari de trombi, care se deplasează pe vasele sanguine şi dau tromboză pulmonară - o altă cauză de deces. În practică, niciodată nu s-a constatat acest efect în cazul hirudinei! O lipitoare injectează doar 2 ml de hirudină şi extrage 2-5 ml de sânge, iar la o şedinţă de hirudoterapie folosim max 10 lipitori. În aceste condiţii, nu pot exista "accidente” generate de doza de hirudină injectată şi nici de cantitatea de sânge extrasă (50 ml).- În ce boli acţionează cel mai bine hirudoterapia? - Hirudoterapia e recomandată în special pt afecţiunile sistemului cardiovascular: ischemii, infarct miocardic, aritmii, hipertensiune arterială de toate gradele (inclusiv hipertensiunea renală), miocardiopatii, ateroscleroză. F bine acţionează şi în hipercolesterolemie: normalizează cantitatea de colesterol din sânge, dar şi raportul dintre HDL şi LDL, ceea ce e f important. Şi distoniile neurovegetative răspund excelent la tratamentul cu lipitori. Funcţionarea sistemului endocrin (implicit pancreasul, ovarele, tiroida, hipofiza şi suprarenalele) se îmbunătăţeşte în urma tratamentului cu lipitori - am avut rezultate f bune la aceşti pacienţi. Prostata e o altă glandă care răspunde f bine la tratamentul cu lipitori. Am tratat adenoame, chiar şi cancere de prostată, cu rezultate f bune. Bolile sistemului hepato-biliar pot fi tratate, şi ele, cu hirudoterapie. Lipitorile acţionează benefic în hepatita virală cu virusurile A, B, C şi D.

1

Page 2: Lipitori As

Tratamentul durează mai mult (unu-doi ani), dar virusul dispare complet din corpul uman. E clar că viruşii hepatitici sunt distruşi de frecvenţa ultrasunetelor emise de lipitori, dar nu şi ciupercile, de aceea nu putem trata infecţiile fungice cronice prin hirudoterapie. Rezultate bune am avut şi în ciroze, unele în stadii avansate, care produceau presiune în vena portă.Efectele pozitive ale hirudoterapiei se văd şi în bolile gastroenterologice, mai ales la patologia intestinală şi la bolile de stomac, unde se întâlnesc anumite degenerări vasculare care duc la apariţia unor leziuni pe stomac, intestinul gros şi subţire (ulcere, boala Crohn etc.). Mai folosim lipitorile, pt acţiunea lor antibacteriană, în combaterea Helicobacter Pylori, cu rezultate la fel de bune. Hirudoterapia e eficientă în bolile reumatice (fibromialgii, spondiloze, artroze etc.), dar şi în boala varicoasă ori în tratamentul hemoroizilor.În afecţ oftalmologice, hirudoterapia dă rezultate bune în cataractă, dar mai ales în glaucom, pentru că aici e o problemă vasculară. Prin aplicarea lipitorilor îmbunătăţim microcirculaţia, restabilim irigarea ochiului şi stopăm procesul de degradare a nervului optic, care duce la degenerescenţa maculară. De asem, tratamentul e eficient şi în miopii sau hipermiopii.Tot prin hirudoterapie putem normaliza circulaţia cervicală, pt asigurarea unei bune irigări cu sânge a creierului.În cabinetul nostru se folosesc intens lipitorile pentru tratarea coloanei vertebrale - spondiloze, spondilite, hernii de disc etc. Am fost surprinşi să constatăm că lipitorile au puterea să regenereze discurile intervertebrale: au venit pacienţi cu RMN în care se vedea structura discului afectată, iar după 8-12 luni de tratament, când au repetat RMN-ul, discul era perfect normal! Practic, se reface structura discului, inclusiv structura ligamentară şi musculară din zonă!- Ce spuneţi pare de domeniul SF. Cum ar putea un complex de substanţe dintr-un organism primitiv să regenereze organele distruse ale corpului omenesc? - Nu se ştie încă, dar dacă se descoperă acest complex de substanţe (se fac studii laborioase în acest sens), medicina viitorului va avea soluţii de stopare a tuturor bolilor cronice degenerative! Factorul de regenerare organică s-a depistat întâmplător, în 2001, în Franţa. Unei paciente i se extirpase uterul, din cauza unui fibrom uterin gigant. Ulterior, ea a făcut un tratament cu lipitori pt o cu totul altă problemă. Însă la scurt timp a rămas însărcinată, lăsându-i muţi de uimire pe medicii care o operaseră! Acest caz a făcut vâlvă în lumea medicală, au fost discuţii nesfârşite dacă e posibil sau nu... La un congres medical din 2003, medicii implicaţi în această poveste, care au urmărit cazul îndeaproape, au recunoscut că efectul de regenerare a uterului nu se putea datora decât lipitorilor.În unele ţări dezvoltate, în unităţile de primiri urgenţe, pacienţilor cu infarct de miocard şi accident vascular cerebral (care de multe ori le pun viaţa în pericol) li se aplică lipitori. Chiar şi în cazul accidentului vascular hemoragic aplicarea lipitorilor ajută la repararea vasului sanguin rupt şi nu cauzează - aşa cum s-ar deduce logic - o hemoragie mai mare. Aşadar, e imp ca în primele ore de la accidentul vascular, indiferent de localizare, să fie aplicate lipitori. Dacă în următ 3 luni se aplică intens hirudoterapia, efectele negative ale unui accident vascular pot fi mult diminuate (în rândul pacienţilor care au suferit accidente vasculare - în special cerebrale - se întâlneşte un grad mare de invaliditate).- Hirudoterapia are şi contraindicaţii? - Singurele contraindicaţii ale hirudoterapiei sunt în hemofilie şi în sarcină, strict pt efectele anticoagulante ale hirudinei.- Cât durează tratamentul şi ce beneficii se observă în timp? - Depinde de afecţiune şi de pacient. De obicei, în starea pacientului se văd îmbunătăţiri rapide, pe care analizele bio-chimice le confirmă ulterior. În primul rând îi cedează durerile, indiferent de localizare. Al doilea aspect important e somnul, care se îmbunătăţeşte simţitor, după primele 2-3 şedinţe de hirudoterapie, aceasta având acţiune calmantă. F imp e şi efectul de înnoire a structurii sângelui. Prin reînnoirea sângelui, beneficiem de noi celule stem, le mărim raportul procentual în organism, ceea ce ne ajută să funcţionăm mai bine. Nu trebuie să neglijăm acţiunea antibacteriană, care ne curăţă corpul de agenţii patogeni. Restabilirea echilibrului energetic ne e şi ea de folos, pt că ne ajută să fim mai energici şi să gândim pozitiv. Nu în ultimul rând, acţiunea regeneratoare restabileşte funcţionalitatea organelor atinse de boli cronice. Practic, rezultate palpabile se observă cam după 1 lună tratament cu lipitori.- Cum decurge o şedinţă de hirudoterapie? - O şedinţă începe cu aplicarea lipitorilor (de la una la cinci, uneori şi 10, simultan). La primele şedinţe, o lipitoare poate să se hrănească chiar şi 3 ore! Următoarele şedinţe durează între 30 şi 45 de minute - depinde de locul unde se aplică şi cât de aproape sunt vasele sanguine. De obicei, în 80% din cazuri, lăsăm lipitoarea să se desprindă singură de pe corpul pacientului, pt că frecvenţa ultrasunetelor regenerează celulele şi restabileşte echilibrul aurei energetice. Hirudoterapia poate fi aplicată ca monoterapie sau în combinaţie cu alte metode. De obicei, noi facem tratamente combinate, pt rezultate mai rapide şi de durată. În cazul monoterapiei, metoda nu e complicată; după primele şedinţe, învăţăm pacientul să-şi aplice singur lipitorile, ca să poată face ulterior tratamentul la domiciliu.- Câte şedinţe de hirudoterapie sunt necesare pt vindecarea unei boli?- Nr de şedinţe depinde de patologia pacientului. De regulă, se fac 10-15 şedinţe pt o afecţiune care nu pune mari probleme: tromboflebită, varice, mialgii, discopatii etc. Dar la bolile grave (la ciroză, de exemplu), tratamentul poate să dureze şi 2 ani!- Ce se întâmplă cu lipitorile, după ce sunt folosite în terapie? - Pt că se hrănesc cu sânge, lipitorile sunt de unică folosinţă, la fel ca şi seringile! Lipitorile utilizate în hirudoterapie le dăm pacienţilor, într-o sticluţă, să le ia acasă, să le ţină aproape, pt că ele generează continuu acele vibraţii benefice şi anihilează astfel câmpurile nocive create de reţeaua electrică, de telefonie, de aparatele electrocasnice etc. Sângele cu care se hrănesc la o incizie le ajunge pt 1 an de zile de viaţă! Trebuie doar să li se schimbe apa, deci sunt m uşor de întreţinut decât peştii de acvariu- Hirudoterapia se poate face în paralel cu terapia clasică? - Terapia cu lipitori poate fi combinată cu orice altă metodă terapeutică sau instrumentală, fără nici o problemă.- Care sunt costurile unei şedinţe de hirudoterapie? - Preţul unei şedinţe depinde de metodele combinate în tratament, în funcţie de particularităţile pacientului. Hirudoterapia, ca atare, nu e o metodă scumpă - o lipitoare se cumpără cu doar 5 lei. Însă uneori trebuie să aplicăm mai multe lipitori, ori să apelăm şi la alte terapii, pt a obţine vindecarea unei afecţiuni.dr. GRIGORE ŞEREMET cabinet medical str. Cobadin nr. 1, bl. P19A, sc. 1, ap. 3, sector 5, Bucureşti, tel. 021/421.13.63, 0720/93.97.58, e-mail: [email protected]

2

Page 3: Lipitori As

TERAPIA CU LIPITORI (III)

Publicat in CRONICA ROMANA in data de 21.03.2011

Angelica MITREADupa ce lipitoarea s-a fixat si a inceput sa extraga sange, aceasta trebuie acoperita cu o bucata de bumbac uda si mentinuta asa pe toata durata procedurii. In textele ayurvedice se mentioneaza ca lipitorile sug doar sangele viciat si nu pe cel sanatos.

In momentul in care simtiti o usoara intepatura, inseamna ca lipitoarea suge sange sanatos. Aceasta senzatie este normala la inceputul procedurii, timp de aproximativ cinci minute, dupa care dispare si nu se mai simte nimic. De asemenea, mai pot fi prezente senzatii de mancarime chiar pe locul aplicarii. Si aceasta este normala! Daca insa mancarimea este intensa si cuprinde o zona mai mare, atunci procedura trebuie intrerupta, deoarece poate fi vorba de o reactie alergica.

Numarul lipitorilor aplicate o data poate varia intre trei si sase. In cazul afectiunilor mai grave insa, se poate creste numarul lor pana la 12-15 sau chiar mai mult. Raportul este de o lipitoare la 1 cm. patrat. O lipitoare suge intre 8 si 10 ml. de sange.

Este foarte important ca, in cazul varicelor, sa nu aplicati lipitorile direct pe ele, ci in apropierea lor.

Cand a extras o cantitate suficienta de sange, lipitoarea se desprinde singura. Daca doriti sa o desprindeti mai repede, puneti putin alcool sanitar pe piele, langa lipitoare, si aceasta se va desprinde din cauza mirosului.

Masuri post procedurale

Deoarece lipitorile secreta o substanta numita hirudina, ce are efect anticoagulant, locul va sangera si dupa incheierea procedurii propriu-zise. Curatati bine locul cu apa si apoi puneti direct pulbere de turmeric, puneti o bucatica de vata deasupra si pansati cu leucoplast. Acest bandaj trebuie sa fie unul ferm. Turmericul ajuta la oprirea sangerarii si regenerarea rapida a pielii. Este necesar sa tineti locul pansat aproximativ 2 zile, timp in care inlocuiti periodic pulberea de turmeric.

Dupa incheierea procedurii, lipitoarea trebuie determinata sa vomite tot sangele, altfel aceasta va muri. Deoarece in filozofia ayurvedica non-violenta are un rol deosebit de important, aceasta recomanda ca lipitoarea sa nu fie lasata sa moara.

Exista doua modalitati prin care lipitoarea poate vomita sangele acumulat:

• Prima modalitate – puneti lipitoarea in apa cu turmeric si aceasta va incepe spontan sa vomite. In momentul in care incepe sa inoate inseamna ca a vomitat suficient si poate fi mutata intr-un recipient cu apa curata.

• A doua modalitate – tineti lipitoarea cu doua degete de capatul opus gurii. Introduceti-o cu gura in putina pulbere de turmeric dupa care, cu cealalta mana stoarceti-o, dinspre coada inspre gura, pana va vomita tot sangele. Apoi, puneti-o in recipientul cu apa curata. Daca aceasta incepe sa inoate, inseamna ca a eliminat tot sangele. Daca insa este lenesa, atunci trebuie repetata “stoarcerea”, pana cand vomita tot sangele.

Lipitorile trebuie pastrate intr-un vas de sticla, iar apa va fi schimbata o data la cinci zile. Intre doua proceduri trebuie lasat un interval de sapte zile, pentru ca lipitoarea sa se poata reface integral. Studiile realizate in India au aratat ca lipitorile nu pastreaza agenti infectiosi (bacterii, virusuri) care sa se transmita mai departe. Cu toate acestea, este indicat sa refolositi o lipitoare la aceeasi persoana si nu la persoane diferite.

Numai gândul că lipitorile se hrănesc cu sânge produce frisoane. Şi totuşi, hirudoterapia – adică terapia cu lipitori – începe să câştige teren şi în România. Europa şi Occidentul apelează la ea de ani buni. În timp ce ruşii folosesc lipitorile vii, aplicate pe piele, britanicii şi nemţii preferă cosmeticele bazate pe extracte din aceste vieţuitoare.Tratamentul cu lipitori este vechi de secole, iar un devean încearcă să-l reînvie după ce i-a testat beneficiile pe propriul organism.

Lipitori de „unică folosinţă”

Dacă strămoşii noştri foloseau lipitorile doar pentru a normaliza presiunea sângelui, astăzi ele sunt apreciate mai ales datorită celor 30 de substanţe active biologic pe care le conţin în salivă, explică terapeutul Călin Grigoraş. Cea mai importantă este hirudina, bogată în aminoacizi şi substanţe antioxidante.Terapia cu lipitori scade toxinele din sânge şi este folosită în afecţiuni ale sistemului circulator, endocrin, locomotor, digestiv şi nu numai. „În cazul varicelor face minuni. La fel, înainte sau după o intervenţie chirurgicală. Înainte de aceasta,

3

Page 4: Lipitori As

pregăteşte organismul pentru operaţie, iar apoi, ajută la recuperare”, adaugă deveanul, explicând cum a ajuns să practice hirudoterapia.Ideea i-a dat-o un om de afaceri. El s-a interesat, a căutat şi a aflat detalii despre tratament, după care a urmat un curs de specialitate, susţinut de un medic pasionat de tratamentul cu lipitori. Terapeutul avertizează că nu este vorba despre orice lipitoare, ci doar de o anume specie – Hirudo Medicinalis, pe care o procură de la o crescătorie din Brăila. Preţul unui exemplar ajunge până la 6 lei. Grigoraş îşi păstrează lipitorile în borcane cu apă. Are peste 30 de exemplare, dar spune că lotul trebuie reînnoit periodic, pentru că, după fiecare şedinţă, vieţuitoarele folosite trebuie ucise.

Cum se aplică tratamentul

O şedinţă de hirudoterapie durează între 60 şi 90 de minute, timp în care pe corpul pacientului se aplică între 3 şi 5 lipitori - cu seringa sau cu o ventuză.„Lipitorile sunt aşezate în anumite puncte. Chiar dacă eu le-aş aşeza greşit, ele pot depista singure zona afectată de boală şi se fixează exact acolo unde trebuie. Muşcătura lor e la fel ca o înţepătură de ţânţar, iar rana care rămâne în urmă trebuie dezinfectată şi pansată. Când lipitoarea ajunge la saturaţie, se desprinde singură de pe corpul pacientului. În timpul unei şedinţe, ea extrage în jur de 15 mililitri de sânge, iar dimensiunea îi creşte cam de 10 ori. Pentru ca tratamentul să producă efecte, sunt necesare între 10 şi 15 şedinţe, în funcţie de afecţiune. Dar în ciuda efectelor sale benefice, hirudoterapia nu poate fi totuşi aplicată oricui.„Pacientul trebuie să vină la cabinet cu un diagnostic stabilit de medicul specialist. Şi asta, tocmai pentru că terapia cu lipitori nu este recomandată în toate afecţiunile. De pildă, nu se aplică în timpul sarcinii sau în cazuri de anemie, hemofilie, cancere ori la copiii sub 5 ani.

Demi Moore face hirudoterapie în Europa

Potrivit site-urilor de specialitate, în judeţul Hunedoara există două cabinete de hirudoterapie – la Deva şi Brad. Alte câteva funcţionează la Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca. Lipitorile se dovedesc nu doar nişte „medicamente vii” eficace, ci şi o afacere de succes. În judeţul Vrancea, funcţionează cel mai mare biolaborator din România specializat în creşterea şi reproducerea lipitorilor medicinale, care produce anual 800.000 de vieţuitoare. Managerul afacerii l-a pus pe picioare după ce a urmat un tratament cu lipitori.Pe de altă parte, hirudoterapia este preferată şi de vedetele holywoodiene. În 2008, actriţa Demi Moore a dezvăluit în show-ul lui David Letterman că are un mod neobişnuit de a se detoxifia – terapia cu lipitori, pe care o urmează periodic în Austria. Actriţa a povestit că a observat imediat efectele tratamentului – se simte în formă, reuşeşte să se menţină slabă fără diete imposibile, iar pielea i-a devenit mai strălucitoare şi mai elastică.În ultima vreme, lipitorile au reuşit să câştige chiar şi aprecierea medicilor. Anul trecut, o echipă de chirurgi suedezi a folosit 358 de lipitori, aduse din Marea Britanie, pentru a reconstrui feţei unei femei muşcate de un câine. Apropiaţii pacientei au reuşit să recupereze pielea ruptă de animal şi s-o păstreze în gheaţă, iar medicii au recurs la lipitori pentru a face sângele să circule prin pielea afectată.

--------------------------------------120de lei este costul maxim al unei şedinţe de hirudoterapie

Tratamentul cu lipitori

21 Martie 2008

lipitori.jpgTratamentul cu lipitori

Tratamentul cu lipitori (Hi-rudo medicinalis) sau hiru-doterapia utilizată în medicină face parte din cadrul metodelor de extracţie a sângelui. In cursul acesteia pe pielea bolnavului se aplică una sau mai multe lipitori.Atâta timp cât vine sânge, lipitoarea se prinde de piele. Când s-a umplut, se desprinde şi cade. Tot acest proces durează 15-45 de minute. Animalele desprinse sunt ucise în soluţie cu alcool sau oţet.Lipitoarea lunguiaţă sau în formă de picătură face parte din familia viermilor inelaţi şi se înmulţeşte în scopuri medicale. Poate atinge şi lungimea de 15 cm. în capătul posterior al corpului are o ventuză cu care se poate prinde. In zona capului are un sistem de aspirare cu un maxilar prevăzut cu trei dinţi mici. Cu aceşti dinţi pătrunde prin piele pentru a ajunge la sânge.Ventuza serveşte numai la prindere. Lipitoarea nu aspiră efectiv sângele din rana muşcată: secretă salivă care conţine o substanţă anticoagulantă denumită hirudină. Această substanţă îşi produce efectele şi după ce lipitoarea s-a desprins. Rana poate sângera chiar şi 8 ore. Sângerarea este motivată medical, din acest motiv nu necesită intervenţie.

DOMENIU DE APLICARE □ inflamaţii ale venelor □ tromboză (formarea de cheaguri de sânge) □ varice

4

Page 5: Lipitori As

□ procese inflamatorii □ stimularea capacităţii de rezistenţă

Când se aplică hirudoterapia?

Scopul terapiei este să provoace o hemoragie localizată, de exemplu în apropierea unui varice de pe picior. Pierderea de sânge, ca în cazul venesecţiei, la aplicarea ventuzelor sau la transfuzii de sânge, ca efect advers pozitiv, are un efect stimulator asupra întregului organism. Stimulează producţia de hematii, diluează sângele şi activează imunitatea şi alte funcţii ale organismului.Hirudoterapia măreşte şi capacitatea de circulare a sângelui, deoarece o parte a hirudinei ajunge în fluxul sanguin.Se activează mecanismele de autovindecareîn medicina naturistă se aplică hirudoterapia când capacitatea de coagulare a sângelui este redusă şi circulaţia acesteia trebuie îmbunătăţită.în trecut era o soluţie des utilizată.Tratamentul este recomandat în principal în caz de varice, inflamaţii ale venelor, tromboză (formarea de cheaguri de sânge) şi în caz de hipertensiune arterială.Se aplică şi în caz de cefalee, migrenă, probleme cardiace, ca şi în cazul infla-maţiilor musculare şi ale nervilor. Are un efect bun şi în caz de furuncule, cangrene şi alte afecţiuni. în acest caz este importantă activarea forţelor de protecţie şi de autovindecare a organismului.

Derularea hirudoterapiei

Pentru fiecare tratament se utilizează lipitori proaspete. Astfel se asigură ca bolile altor pacienţi să nu se transmită. Lipitorile de regulă sunt puse în pahar care apoi se întoarce pe zona corespunzătoare a corpului - mai frecvent pe anumite părţi ale piciorului.Se pot aplica şi pe alte zone ale corpului, dar niciodată pe faţă, gât sau alte zone bogat vascularizate. Nu se recomandă nici abdomenul sau spatele deoarece aceste zone se pot bandaja dificil. Intervenţia se va face doar de către medicul specialist şi în instituţii specializate.

Hirudina Lipitoarea secretă o substanţă anticoagulan-tă, denumită hirudină. Hirudina este componenta principală în numeroase medicamente anticoagulante. în trecut se extrăgea din lipitori, în prezent se produce pe cale artificială.

Derularea hirudoterapiei

Pentru fiecare tratament se utilizează lipitori proaspete. Astfel se asigură ca bolile altor pacienţi să nu se transmită. Lipitorile de regulă sunt puse în pahar care apoi se întoarce pe zona corespunzătoare a corpului - mai frecvent pe anumite părţi ale piciorului.Se pot aplica şi pe alte zone ale corpului, dar niciodată pe faţă, gât sau alte zone bogat vascularizate. Nu se recomandă nici abdomenul sau spatele deoarece aceste zone se pot bandaja dificil. Intervenţia se va face doar de către medicul specialist şi în instituţii specializate.

Este periculoasă hirudoterapia? In condiţii normale tratamentul este inofensiv, însă nu poate fi aplicat în cazul persoanelor cu probleme de coagulare, în apropierea varicelor lipitoarele se vor aplica de medici experimentaţi pentru a se evita afectarea venelor în cauză.

5