88
LEGE Nr. 287 din 28 decembrie 2010 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 880 din 28 decembrie 2010 Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2011 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2011. SECŢIUNEA 1 Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 ART. 2 (1) Sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/03. (2) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 47.587,1 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 47.587,1 milioane lei. (3) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 305,9 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 52,0 milioane lei, cu un excedent de 253,9 milioane lei. (4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, pe ordonatori principali de credite, este prevăzută în anexa nr. 2/03/01 - 04. (5) Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare şi detalierea pe proiecte, numărul maxim de posturi şi fondul aferent salariilor de bază şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/03, 4/03 şi 5/03. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 ART. 3 (1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/04. (2) Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 4.203,3 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 4.203,3 milioane lei. (3) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 197,9 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 67,5 milioane lei, cu un excedent de 130,4 milioane lei. www.numeris.com.ro Accounting and beyond pagina 1

Legea Bugetului de Sanatate Pe Anul 2011

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Legea bugetului de sanatate pe 2011

Citation preview

  • LEGE Nr. 287 din 28 decembrie 2010 Legea bugetului asigurrilor sociale de stat pe anul 2011

    EMITENT: PARLAMENTUL ROMNIEI PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 880 din 28 decembrie 2010

    Parlamentul Romniei adopt prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziii generale ART. 1 Prezenta lege prevede i autorizeaz pentru anul bugetar 2011 veniturile pe capitole i subcapitole i cheltuielile pe destinaii i pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurrilor sociale de stat, bugetul asigurrilor pentru omaj, bugetele instituiilor publice finanate parial din venituri proprii, precum i reglementri specifice exerciiului bugetar al anului 2011. SECIUNEA 1 Dispoziii referitoare la bugetul asigurrilor sociale de stat pe anul 2011 ART. 2 (1) Sinteza bugetului asigurrilor sociale de stat detaliat la venituri pe capitole i subcapitole, iar la cheltuieli, pe pri, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole i alineate, dup caz, este prevzut n anexa nr. 1/03. (2) Bugetul asigurrilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabilete la venituri n sum de 47.587,1 milioane lei, iar la cheltuieli n sum de 47.587,1 milioane lei. (3) Sistemul de asigurare pentru accidente de munc i boli profesionale se stabilete la venituri n sum de 305,9 milioane lei, iar la cheltuieli n sum de 52,0 milioane lei, cu un excedent de 253,9 milioane lei. (4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole i alineate, dup caz, pe ordonatori principali de credite, este prevzut n anexa nr. 2/03/01 - 04. (5) Sinteza proiectelor finanate/propuse la finanare n cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricol i de pescuit, precum i altor faciliti i instrumente postaderare i detalierea pe proiecte, numrul maxim de posturi i fondul aferent salariilor de baz i programul de investiii publice pe grupe de investiii i surse de finanare, detaliate, sunt prevzute n anexele nr. 3/03, 4/03 i 5/03. SECIUNEA a 2-a Dispoziii referitoare la bugetul asigurrilor pentru omaj pe anul 2011 ART. 3 (1) Sinteza veniturilor i cheltuielilor bugetului asigurrilor pentru omaj, detaliat la venituri pe capitole i subcapitole, iar la cheltuieli, pe pri, capitole, subcapitole, paragrafe i titluri, dup caz, este prevzut n anexa nr. 1/04. (2) Bugetul asigurrilor pentru omaj, aferent sistemului asigurrilor pentru omaj, se stabilete la venituri n sum de 4.203,3 milioane lei, iar la cheltuieli n sum de 4.203,3 milioane lei. (3) Fondul de garantare pentru plata creanelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea i utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanelor salariale, cu modificrile ulterioare, se stabilete la venituri n sum de 197,9 milioane lei, iar la cheltuieli n sum de 67,5 milioane lei, cu un excedent de 130,4 milioane lei.

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 1

  • (4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole i alineate, dup caz, este prevzut n anexa nr. 2/04. (5) Sinteza proiectelor finanate/propuse la finanare n cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricol i de pescuit, precum i altor faciliti i instrumente postaderare i detalierea pe proiecte, numrul maxim de posturi i fondul aferent salariilor de baz i programul de investiii publice pe grupe de investiii i surse de finanare, detaliate, sunt prevzute n anexele nr. 3/04, 4/04 i 5/04. (6) Sinteza sumelor alocate pentru centrele regionale de formare profesional a adulilor, care funcioneaz n subordinea Ageniei Naionale pentru Ocuparea Forei de Munc, este prevzut n anexa nr. 6/04. CAPITOLUL II Responsabiliti n aplicarea prezentei legi ART. 4 (1) Pentru anul 2011, finanarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care ntrunesc criteriile de eligibilitate pentru finanare n cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricol i de pescuit, altor programe/instrumente/faciliti care funcioneaz pe principiul rambursrii integrale sau pariale a cheltuielilor ctre beneficiari se asigur de la bugetul asigurrilor sociale de stat sau, dup caz, de la bugetul asigurrilor pentru omaj, n cazul beneficiarilor de proiecte care sunt finanai din aceste bugete. (2) Ordonatorul principal de credite poate asigura prin bugetele proprii finanarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte ai cror beneficiari sunt instituii publice, aflate n coordonare sau subordonare, finanate integral sau parial din venituri proprii, n condiiile stabilite prin memorandumurile/contractele de finanare. (3) Ordonatorii de credite finanai integral sau parial de la bugetul asigurrilor sociale de stat sau, dup caz, de la bugetul asigurrilor pentru omaj, care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanat din fonduri externe nerambursabile, pot asigura prin bugetele proprii cofinanarea public pentru proiectele/propunerile de proiecte n condiiile stabilite prin acordul de parteneriat, anex la memorandumul/contractul de finanare. (4) Fondurile aferente cheltuielilor prevzute la alin. (1) sunt cuprinse n bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte, precum i n bugetele centrelor regionale de formare profesional a adulilor, la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare", respectiv la capitolele i subcapitolele corespunztoare de cheltuieli, potrivit destinaiei acestora, i au avizul de principiu al autoritii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitii asupra eligibilitii activitilor din cadrul proiectelor propuse la finanare. (5) Fac excepie de la prevederile alin. (4) privind obinerea avizului de principiu al autoritii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitii: a) proiectele/propunerile de proiecte care ndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanarea n cadrul programelor/instrumentelor/facilitilor care nu sunt gestionate de ctre autoriti ale administraiei publice din Romnia; b) proiectele/propunerile de proiecte pentru ai cror beneficiari sunt prevzute reguli specifice n legislaia privind gestionarea financiar a fondurilor externe nerambursabile postaderare. (6) Se autorizeaz ordonatorul principal de credite al bugetelor de asigurri sociale prevzute la alin. (1) s efectueze, pe parcursul exerciiului bugetar, redistribuiri de fonduri ntre proiecte din fonduri externe nerambursabile astfel nct s asigure implementarea corespunztoare a acestora, inclusiv s introduc proiecte noi n condiiile prevzute la alin. (4), cu ncadrarea n nivelul total al cheltuielilor prevzute la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare" din bugetele proprii, precum i din bugetele instituiilor publice finanate parial din venituri proprii aflate n subordinea lor. Aceste modificri vor fi comunicate lunar Ministerului Finanelor Publice. ART. 5

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 2

  • (1) Pentru cota-parte din plile efectuate aferente cheltuielilor prevzute la art. 4 alin. (1) din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricol i de pescuit sau din alte programe/instrumente/faciliti postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autoritii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitii rambursarea acesteia, n conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum i cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanare. (2) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare, reprezentnd contribuia Comisiei Europene i/sau a altor donatori externi la proiectele prevzute la art. 4 alin. (1), se fac venit la bugetele din care au fost finanate proiectele respective i se vireaz la aceste bugete, valoarea subveniei acordate beneficiarilor finanai parial din bugetul asigurrilor pentru omaj fiind diminuat cu sumele primite ca prefinanare, conform prevederilor legale comunitare i naionale care reglementeaz fiecare domeniu care intr n sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare, de ctre autoritile de management/gestiune a fondurilor/instrumentelor/facilitilor sau de ctre alte autoriti naionale abilitate n acest sens n cadrul unor programe/faciliti sau instrumente postaderare, dup caz. (3) Beneficiarii finanai integral de la bugetul asigurrilor sociale de stat sau, dup caz, de la bugetul asigurrilor pentru omaj, care implementeaz proiecte finanate n cadrul programelor/instrumentelor/facilitilor care nu sunt gestionate de ctre autoriti ale administraiei publice din Romnia, vireaz cu celeritate n conturile de venituri sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate n cadrul proiectelor respective. ART. 6 (1) Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurrilor sociale de stat i al bugetului asigurrilor pentru omaj s efectueze virri de credite de la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiai capitol sau la alte capitole bugetare. (2) Sumele prevzute la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare" nu pot fi redistribuite la alte naturi de cheltuieli cu ocazia rectificrilor bugetare pe parcursul anului 2011. (3) n condiiile prevzute de Legea nr. 500/2002 privind finanele publice, cu modificrile i completrile ulterioare, pe parcursul ntregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virri de credite bugetare ntre titlurile, articolele i alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiai capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare", cu ncadrarea n nivelul total al fondurilor aprobate. (4) Din sumele prevzute la titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare" se pot efectua cheltuieli curente i de capital pentru derularea corespunztoare a proiectelor finanate de la acest titlu. ART. 7 (1) Se interzice ordonatorului principal de credite s efectueze virri de credite bugetare de la titlul "Alte transferuri", alineatul "Programe PHARE i alte programe cu finanare nerambursabil" la celelalte alineate i articole de cheltuieli ale aceluiai capitol sau la alte capitole bugetare. (2) Din sumele prevzute la titlul "Alte transferuri", alineatul "Programe PHARE i alte programe cu finanare nerambursabil" se pot efectua cheltuieli curente i de capital pentru derularea corespunztoare a obiectivelor cuprinse n aceste programe. ART. 8 (1) n condiiile prevzute de Legea nr. 500/2002, cu modificrile i completrile ulterioare, n cursul ntregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virri de credite bugetare ntre titlurile i articolele de cheltuieli din cadrul aceluiai capitol sau de la alte capitole, dup caz, n vederea asigurrii plii la scaden a cotizaiilor i contribuiilor la organisme internaionale, a derulrii corespunztoare a programelor finanate din fonduri comunitare pre- i postaderare. (2) n condiiile prevzute de Legea nr. 500/2002, cu modificrile i completrile ulterioare, se autorizeaz ordonatorul principal de credite care identific, pe parcursul exerciiului bugetar anual,

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 3

  • proiecte noi sau proiecte n derulare din anii anteriori finanabile din fonduri externe nerambursabile postaderare i care nu au n bugetul propriu titlul "Proiecte cu finanare din fonduri externe nerambursabile postaderare" sau articolul corespunztor, s introduc titlul i articolul respectiv, cu condiia existenei fielor de fundamentare a proiectelor propuse la finanare/finanate din fonduri externe nerambursabile (FEN), avizate de principiu de ctre autoritatea de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitii. (3) Prevederile alin. (2) se aplic i instituiilor publice finanate parial din venituri proprii, cu introducerea corespunztoare a modificrilor att la partea de cheltuieli, ct i la partea de venituri, prin diminuarea corespunztoare a subveniilor acordate potrivit legii. (4) Ordonatorul principal de credite comunic lunar Ministerului Finanelor Publice modificrile efectuate potrivit prevederilor alin. (1) i (2), concomitent cu transmiterea formularelor de prezentare modificate n mod corespunztor i, dup caz, a formularelor de fundamentare. ART. 9 Sunt interzise virrile de credite bugetare ntre capitolele de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii i cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de munc i boli profesionale. ART. 10 Sunt interzise virrile de credite bugetare ntre subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurrilor pentru omaj i Fondul de garantare pentru plata creanelor salariale. ART. 11 (1) Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestaii de asigurri sociale i asigurri pentru omaj care se realizeaz potrivit dispoziiilor legale, direct de ctre angajator, prin deducerea acestora din contribuiile datorate, se pot depi, modificndu-se corespunztor prevederile bugetare att la venituri, ct i la cheltuieli, cu meninerea echilibrului aprobat. (2) Ordonatorul principal de credite este abilitat s efectueze modificrile prevzute la alin. (1) i sunt obligai s raporteze Ministerului Finanelor Publice aceste modificri att distinct, ct i prin evidenierea n situaiile financiare trimestriale, respectiv anuale. ART. 12 Se interzice ordonatorului principal de credite s efectueze virri de credite bugetare de la titlul "Transferuri ntre uniti ale administraiei publice" al capitolului 69.03 "Asigurri i asisten social pentru accidente de munc i boli profesionale" i al capitolului 68.04 "Asigurri i asisten social" la celelalte titluri ale aceluiai capitol sau la alte capitole bugetare, precum i ntre alineatele acestui titlu de cheltuieli. ART. 13 Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurrilor sociale de stat i al bugetului asigurrilor pentru omaj s efectueze i s aprobe redistribuiri de credite bugetare de la obiectivele de investiii n continuare, respectiv de la obiectivele de investiii noi, la poziia "Alte cheltuieli de investiii", cuprinse n programele de investiii publice, anexe la aceste bugete. ART. 14 Ordonatorul principal de credite are obligaia s comunice Ministerului Finanelor Publice detalierea n structur, pe funcii, numrul maxim de posturi finanat n anul 2011 i fondul aferent salariilor de baz, n termen de 30 de zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi. CAPITOLUL III Dispoziii finale ART. 15 Ctigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei. ART. 16 Cuantumul ajutorului de deces se stabilete, n condiiile legii, n cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.022 lei;

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 4

  • b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.011 lei. ART. 17 (1) Pentru anul 2011 cotele de contribuie de asigurri sociale se stabilesc dup cum urmeaz: a) 31,3% pentru condiii normale de munc, datorat de angajator i angajai, din care 10,5% datorat de angajai i 20,8% datorat de angajatori; b) 36,3% pentru condiii deosebite de munc, datorat de angajator i angajai, din care 10,5% datorat de angajai i 25,8% datorat de angajatori; c) 41,3% pentru condiii speciale de munc, datorat de angajator i angajai, din care 10,5% datorat de angajai i 30,8% datorat de angajatori. (2) n cota de contribuie individual de asigurri sociale prevzut la alin. (1) este inclus i cota de 3% aferent fondurilor de pensii administrate privat, prevzut de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare. (3) Cotele prevzute la alin. (1) i (2) se aplic ncepnd cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. ART. 18 (1) n baza prevederilor art. 29 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurrilor pentru omaj i stimularea ocuprii forei de munc, cu modificrile i completrile ulterioare, i ale art. 7 din Legea nr. 200/2006, cu modificrile ulterioare, pentru anul 2011 se stabilesc urmtoarele cote ale contribuiilor: a) contribuia datorat de angajatori la bugetul asigurrilor pentru omaj este de 0,5%; b) contribuia individual datorat la bugetul asigurrilor pentru omaj este de 0,5%; c) contribuia datorat la bugetul asigurrilor pentru omaj de ctre persoanele asigurate n baza contractului de asigurare pentru omaj este de 1%; d) contribuia datorat de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanelor salariale potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 200/2006, cu modificrile ulterioare, este de 0,25%. (2) Cotele prevzute la alin. (1) se aplic ncepnd cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. (3) Suma total care poate fi utilizat pentru acordarea de credite, conform prevederilor art. 87 din Legea nr. 76/2002, cu modificrile i completrile ulterioare, este de 10 milioane lei, iar cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat unui beneficiar de credite din aceast sum este de 1,5 milioane lei. ART. 19 (1) Cotele de contribuii datorate de angajatori n funcie de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munc i boli profesionale, republicat, se stabilesc de la 0,15% la 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar. (2) Cotele prevzute la alin. (1) se aplic ncepnd cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. ART. 20 n anul 2011, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea i achitarea drepturilor finanate din bugetul asigurrilor sociale de stat i a celor din bugetul asigurrilor pentru omaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor virate i se suport din bugetul din care se finaneaz dreptul respectiv. ART. 21 (1) Sumele aferente drepturilor bneti acordate personalului din cadrul instituiilor publice finanate de la bugetul asigurrilor sociale de stat i bugetul asigurrilor pentru omaj, din fondurile constituite conform Ordonanei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedur fiscal, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, i Ordonanei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor msuri financiare, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 116/2004, cu modificrile i completrile ulterioare, i care, potrivit legii, se introduc n salariul de baz sunt prevzute n anexele nr. 6/03 i 7/04. (2) Ordonatorul principal de credite vireaz lunar la bugetul asigurrilor sociale de stat i la bugetul asigurrilor pentru omaj, dup caz, sumele aferente drepturilor prevzute la alin. (1) din fondurile constituite potrivit legii i prevzute n anexele la aceste bugete. (3) Cu sumele virate potrivit alin. (2) se majoreaz veniturile bugetului asigurrilor sociale de stat i bugetului asigurrilor pentru omaj, precum i cheltuielile de personal i transferurile ntre uniti ale

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 5

  • administraiei publice, prin diminuarea n mod corespunztor a veniturilor i cheltuielilor aprobate potrivit alin. (1). (4) Ministerul Finanelor Publice este autorizat, la propunerea ordonatorului principal de credite, s introduc modificrile n volumul i structura veniturilor i cheltuielilor bugetului asigurrilor sociale de stat i bugetului asigurrilor pentru omaj. (5) Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurrilor pentru omaj este autorizat s introduc modificrile n volumul i structura veniturilor, precum i a cheltuielilor de personal ale instituiilor publice subordonate finanate parial din venituri proprii. ART. 22 Anexele nr. 1/03 - 6/03 i nr. 1/04 - 7/04*) fac parte integrant din prezenta lege. ------------ *) Anexele nr. 1/03 - 6/03 i nr. 1/04 - 7/04 sunt reproduse n facsimil. Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) i ale art. 76 alin. (2) din Constituia Romniei, republicat. p. PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILOR, IOAN OLTEAN p. PREEDINTELE SENATULUI, PETRU FILIP Bucureti, 28 decembrie 2010. Nr. 287. ANEXA 1/03

    BUGETUL ASIGURRILOR SOCIALE DE STAT

    BUGETUL ASIGURRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011

    - SINTEZA -

    Semnificaia coloanelor din tabelul de mai jos este urmtoarea: I - Capitol II - Subcapitol III - Paragraf IV - Grup/Titlu V - Articol VI - Alineat Anexa nr. 1/03 Pag. 1 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| |0001 03 |VENITURI - TOTAL |47.892.981| |0002 |1. VENITURI CURENTE |33.936.637| |2000 |B. CONTRIBUII DE ASIGURRI |33.851.690| |2003 |CONTRIBUIILE ANGAJATORILOR |23.876.792| | 01 |Contribuii de asigurri sociale de stat | | | |datorate de angajatori |23.575.936| | 04 |Contribuii de asigurri pentru accidente | | | |de munc i boli profesionale datorate de | | | |angajatori | 300.856| |2103 |CONTRIBUIILE ASIGURAILOR | 9.974.898| | 01 |Contribuii de asigurri sociale de stat | | | |datorate de asigurai |11.770.471| | 04 |Contribuia altor persoane asigurate | 446.800| | 05 |Contribuii facultative ale asigurailor | 11.620| | 06 |Contribuii de asigurare pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale datorate de alte | | | |persoane fizice care ncheie asigurarea | 36| | 07 |Contribuia la fondul de pensii, administrat | |

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 6

  • | |privat (se scade) |-2.254.029| |2900 03 |C. VENITURI NEFISCALE | 84.947| |3000 |C1. VENITURI DIN PROPRIETATE | 5.000| |3003 |VENITURI DIN PROPRIETATE | 1.000| | 07 |Alte venituri pentru asigurrile de accidente | | | |de munc i boli profesionale | 1.000| |3103 |VENITURI DIN DOBNZI | 4.000| | 06 |Venituri din dobnzi ale sistemului de | | | |asigurri de accidente de munc i boli | | | |profesionale | 4.000| |3300 03 |C2. VNZRI DE BUNURI I SERVICII | 79.947| |3303 |VENITURI DIN PRESTRI DE SERVICII I ALTE | | | |ACTIVITI | 79.325| | 11 |Contribuia pentru bilete de tratament i | | | |odihn | 79.325| |3603 |DIVERSE VENITURI | 622| | 50 |Alte venituri | 622| |4100 03 |IV. SUBVENII |13.942.745| |4200 |SUBVENII DE LA ALTE NIVELE ALE | | |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 2 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | |ADMINISTRAIEI PUBLICE |13.942.745| |4203 |SUBVENII DE LA BUGETUL DE STAT |13.942.745| | 24 |Subvenii primite de bugetul asigurrilor | | | |sociale de stat |13.942.745| |4503 |SUME PRIMITE DE LA UE/ALI DONATORI N CONTUL | | | |PLILOR EFECTUATE I PREFINANRI | 13.599| | 01 |Fondul European de Dezvoltare Regional | 13.599| |4903 |Venituri sistem public de pensii |47.587.089| | 02 |Venituri sistem accidente de munc i boli | | | |profesionale | 305.892| |5003 |CHELTUIELI - BUGET ASIGURRI SOCIALE DE STAT |47.639.123| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |47.631.512| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 90.407| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 67.729| | 01|Salarii de baz | 63.375| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 2.451| | 06|Alte sporuri | 278| | 12|Indemnizaii pltite unor persoane din afara | | | |unitii | 110| | 13|Indemnizaii de delegare | 47| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 1.468| | 03 |Contribuii | 22.678| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 15.764| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 412| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 4.308| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 123| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 2.071| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 507.015| | 01 |Bunuri i servicii | 29.610| | 01|Furnituri de birou | 2.990| | 02|Materiale pentru curenie | 65| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 6.080| | 04|Ap, canal i salubritate | 539| | 05|Carburani i lubrifiani | 586| | 06|Piese de schimb | 86| | 07|Transport | 9| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 5.630| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 3 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 09|Materiale i prestri de servicii cu caracter | | | |funcional | 130| | 30|Alte bunuri i servicii pentru ntreinere i | | | |funcionare | 13.495| | 02 |Reparaii curente | 2.000| | 03 |Hran | 150| | 01|Hran pentru oameni | 150| | 04 |Medicamente i materiale sanitare | 500| | 01|Medicamente | 300| | 02|Materiale sanitare | 200| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 509| | 03|Lenjerie i accesorii de pat | 100|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 7

  • | 30|Alte obiecte de inventar | 409| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 720| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 510| | 02|Deplasri n strintate | 210| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 103| | 12 |Consultan i expertiz | 20| | 13 |Pregtire profesional | 110| | 14 |Protecia muncii | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 473.283| | 02|Protocol i reprezentare | 22| | 04|Chirii | 2.000| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 449.047| | 09|Executarea silit a creanelor bugetare | 10| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 22.204| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 03 |Alte dobnzi | 50.000| | 02|Dobnda datorat trezoreriei statului | 50.000| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 01 |Transferuri curente | 1.356| | 21|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |reprezentnd contribuia de asigurri sociale | | | |de sntate pentru pers. aflate n concediu | | | |medical din cauz de accident de munc sau | | | |boal profesional | 1.174| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 4 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 44|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |pentru concedii i indemnizaii datorate | | | |persoanelor aflate n incapacitate temporar | | | |de munc din cauz de accident de munc sau | | | |boal prof. | 182| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 01 |A. Transferuri interne | 1.000| | 17|Transferuri pentru programe i proiecte de | | | |prevenire a accidentelor de munc i a bolilor| | | |profesionale | 1.000| | 56 |TITLUL VIII PROIECTE CU FINANARE DIN FONDURI | | | |EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | 24.140| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |46.957.594| | 01 |Asigurri sociale |46.223.442| | 02 |Ajutoare sociale | 734.152| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 389.975| | 02|Ajutoare sociale n natur | 344.177| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.611| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.611| | 01 |Active fixe | 5.745| | 01|Construcii | 4.245| | 02|Maini, echipamente i mijloace de transport | 500| | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 600| | 30|Alte active fixe | 400| | 03 |Reparaii capitale aferente activelor fixe | 1.866| |6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE |47.639.123| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |47.631.512| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 90.407| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 507.015| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 56 |TITLUL VIII PROGRAME CU FINANARE DIN | | |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 5 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | |FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) | | | |POSTADERARE | 24.140|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 8

  • | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |46.957.594| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.611| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.611| |6803 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL |47.587.089| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |47.579.578| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 86.737| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 64.982| | 01|Salarii de baz | 61.013| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 2.421| | 06|Alte sporuri | 278| | 12|Indemnizaii pltite unor persoane din afara | | | |unitii | 110| | 13|Indemnizaii de delegare | 45| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 1.115| | 03 |Contribuii | 21.755| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 15.109| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 395| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 4.133| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 118| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 2.000| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 506.168| | 01 |Bunuri i servicii | 28.882| | 01|Furnituri de birou | 2.930| | 02|Materiale pentru curenie | 60| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 5.960| | 04|Ap, canal i salubritate | 528| | 05|Carburani i lubrifiani | 430| | 06|Piese de schimb | 80| | 07|Transport | 9| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 5.530| | 09|Materiale i prestri de servicii cu caracter | | | |funcional | 130| | 30|Alte bunuri i servicii pentru ntreinere i | | | |funcionare | 13.225| | 02 |Reparaii curente | 2.000| | 03 |Hran | 150| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 6 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 01|Hran pentru oameni | 150| | 04 |Medicamente i materiale sanitare | 500| | 01|Medicamente | 300| | 02|Materiale sanitare | 200| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 500| | 03|Lenjerie i accesorii de pat | 100| | 30|Alte obiecte de inventar | 400| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 700| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 500| | 02|Deplasri n strintate | 200| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 100| | 12 |Consultan i expertiz | 20| | 13 |Pregtire profesional | 100| | 14 |Protecia muncii | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 473.206| | 02|Protocol i reprezentare | 20| | 04|Chirii | 2.000| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 449.022| | 09|Executarea silit a creanelor bugetare | 10| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 22.154| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 03 |Alte dobnzi | 50.000| | 02|Dobnda datorat trezoreriei statului | 50.000| | 56 |TITLUL VIII PROIECTE CU FINANARE DIN FONDURI | | | |EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | 24.140| | 01 |Programe din Fondul European de Dezvoltare | | | |Regional (FEDR) | 24.140| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |46.912.533| | 01 |Asigurri sociale |46.216.770| | 02 |Ajutoare sociale | 695.763| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 364.240| | 02|Ajutoare sociale n natur | 331.523| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.511| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.511| | 01 |Active fixe | 5.645| | 01|Construcii | 4.245| | 02|Maini, echipamente i mijloace de transport | 500| | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 500| |____________________|______________________________________________|__________|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 9

  • Anexa nr. 1/03 Pag. 7 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 30|Alte active fixe | 400| | 03 |Reparaii capitale aferente activelor fixe | 1.866| |6803 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee |46.216.770| | 04 |Asisten acordat persoanelor n vrst | 331.523| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 364.240| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 674.556| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata | | | |drepturilor | 449.022| | 03 |Alte cheltuieli de administrare fond | 225.534| |6903 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL PENTRU | | | |ACCIDENTE DE MUNC I BOLI PROFESIONALE | 52.034| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 51.934| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 3.670| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 2.747| | 01|Salarii de baz | 2.362| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 30| | 13|Indemnizaii de delegare | 2| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 353| | 03 |Contribuii | 923| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 655| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 17| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 175| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 5| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 71| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 847| | 01 |Bunuri i servicii | 728| | 01|Furnituri de birou | 60| | 02|Materiale pentru curenie | 5| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 120| | 04|Ap, canal i salubritate | 11| | 05|Carburani i lubrifiani | 156| | 06|Piese de schimb | 6| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 100| | 30|Alte bunuri i servicii pentru | | |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 8 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | |ntreinere i funcionare | 270| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 9| | 30|Alte obiecte de inventar | 9| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 20| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 10| | 02|Deplasri n strintate | 10| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 3| | 13 |Pregtire profesional | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 77| | 02|Protocol i reprezentare | 2| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 25| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 50| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 01 |Transferuri curente | 1.356| | 21|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |reprezentnd contribuia de asigurri sociale | | | |de sntate pentru pers. aflate n concediu | | | |medical din cauz de accident de munc sau | | | |boal profesional | 1.174| | 44|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |pentru concedii i indemnizaii datorate | | | |persoanelor aflate n incapacitate temporar | | | |de munc din cauz de accident de munc sau | | | |boal prof. | 182| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 01 |A. Transferuri interne | 1.000| | 17|Transferuri pentru programe i proiecte de | |

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 10

  • | |prevenire a accidentelor de munc i a bolilor| | | |profesionale | 1.000| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 45.061| | 01 |Asigurri sociale | 6.672| | 02 |Ajutoare sociale | 38.389| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 1/03 Pag. 9 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 25.735| | 02|Ajutoare sociale n natur | 12.654| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 100| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 100| | 01 |Active fixe | 100| | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 100| |6903 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee | 6.672| | 05 |Asisten social n caz de boli i | | | |invaliditi | 36.623| | 01 |Asisten social n caz de boli | 19.464| | 02 |Asisten social n caz de invaliditate | 17.159| | 07 |Asigurri pentru omaj | 805| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 2.317| | 15 |Prevenirea excluderii sociale | 1.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul prevenirii | | | |excluderii sociale | 1.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 4.617| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata | | | |drepturilor | 25| | 03 |Alte cheltuieli de administrare fond | 4.592| |9903 |EXCEDENT/DEFICIT | 253.858| | 11 |Excedent/Deficit sistem accidente de munc i | | | |boli profesionale | 253.858| |____________________|______________________________________________|__________|

    ANEXA 2/03/01

    MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI I PROTECIEI SOCIALE

    BUGETUL ASIGURRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011

    Semnificaia coloanelor din tabelul de mai jos este urmtoarea: I - Capitol II - Subcapitol III - Paragraf IV - Grup/Titlu V - Articol VI - Alineat Anexa nr. 2/03/01 Pag. 1 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| |5003 |CHELTUIELI - BUGET ASIGURRI SOCIALE DE STAT |44.331.545| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |44.323.934| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 90.407| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 67.729| | 01|Salarii de baz | 63.375| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 2.451| | 06|Alte sporuri | 278| | 12|Indemnizaii pltite unor persoane din afara | | | |unitii | 110| | 13|Indemnizaii de delegare | 47| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 1.468| | 03 |Contribuii | 22.678| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 15.764| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 412| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 4.308| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 123| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 2.071| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 487.362| | 01 |Bunuri i servicii | 29.610| | 01|Furnituri de birou | 2.990| | 02|Materiale pentru curenie | 65| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 6.080| | 04|Ap, canal i salubritate | 539| | 05|Carburani i lubrifiani | 586|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 11

  • | 06|Piese de schimb | 86| | 07|Transport | 9| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 5.630| | 09|Materiale i prestri de servicii cu caracter | | | |funcional | 130| | 30|Alte bunuri i servicii pentru ntreinere i | | | |funcionare | 13.495| | 02 |Reparaii curente | 2.000| | 03 |Hran | 150| | 01|Hran pentru oameni | 150| | 04 |Medicamente i materiale sanitare | 500| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 2 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 01|Medicamente | 300| | 02|Materiale sanitare | 200| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 509| | 03|Lenjerie i accesorii de pat | 100| | 30|Alte obiecte de inventar | 409| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 720| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 510| | 02|Deplasri n strintate | 210| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 103| | 12 |Consultan i expertiz | 20| | 13 |Pregtire profesional | 110| | 14 |Protecia muncii | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 453.630| | 02|Protocol i reprezentare | 22| | 04|Chirii | 2.000| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 429.394| | 09|Executarea silit a creanelor bugetare | 10| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 22.204| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 03 |Alte dobnzi | 50.000| | 02|Dobnda datorat trezoreriei statului | 50.000| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 01 |Transferuri curente | 1.356| | 21|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |reprezentnd contribuia de asigurri sociale | | | |de sntate pentru pers. aflate n concediu | | | |medical din cauz de accident de munc sau | | | |boal profesional | 1.174| | 44|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |pentru concedii i indemnizaii datorate | | | |persoanelor aflate n incapacitate temporar | | | |de munc din cauz de accident de munc sau | | | |boal prof. | 182| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 01 |A. Transferuri interne | 1.000| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 3 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 17|Transferuri pentru programe i proiecte de | | | |prevenire a accidentelor de munc i a bolilor| | | |profesionale | 1.000| | 56 |TITLUL VIII PROIECTE CU FINANARE DIN FONDURI | | | |EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | 24.140| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |43.669.669| | 01 |Asigurri sociale |42.943.612| | 02 |Ajutoare sociale | 726.057| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 382.883| | 02|Ajutoare sociale n natur | 343.174| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.611| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.611| | 01 |Active fixe | 5.745| | 01|Construcii | 4.245| | 02|Maini, echipamente i mijloace de transport | 500|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 12

  • | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 600| | 30|Alte active fixe | 400| | 03 |Reparaii capitale aferente activelor fixe | 1.866| |6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE |44.331.545| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |44.323.934| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 90.407| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 487.362| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 56 |TITLUL VIII PROGRAME CU FINANARE DIN | | | |FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) | | | |POSTADERARE | 24.140| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |43.669.669| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.611| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.611| |6803 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL |44.279.511| | 01 |CHELTUIELI CURENTE |44.272.000| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 86.737| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 64.982| | 01|Salarii de baz | 61.013| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 2.421| | 06|Alte sporuri | 278| | 12|Indemnizaii pltite unor persoane din afara | | | |unitii | 110| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 4 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 13|Indemnizaii de delegare | 45| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 1.115| | 03 |Contribuii | 21.755| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 15.109| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 395| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 4.133| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 118| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 2.000| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 486.515| | 01 |Bunuri i servicii | 28.882| | 01|Furnituri de birou | 2.930| | 02|Materiale pentru curenie | 60| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 5.960| | 04|Ap, canal i salubritate | 528| | 05|Carburani i lubrifiani | 430| | 06|Piese de schimb | 80| | 07|Transport | 9| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 5.530| | 09|Materiale i prestri de servicii cu caracter | | | |funcional | 130| | 30|Alte bunuri i servicii pentru ntreinere i | | | |funcionare | 13.225| | 02 |Reparaii curente | 2.000| | 03 |Hran | 150| | 01|Hran pentru oameni | 150| | 04 |Medicamente i materiale sanitare | 500| | 01|Medicamente | 300| | 02|Materiale sanitare | 200| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 500| | 03|Lenjerie i accesorii de pat | 100| | 30|Alte obiecte de inventar | 400| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 700| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 500| | 02|Deplasri n strintate | 200| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 100| | 12 |Consultan i expertiz | 20| | 13 |Pregtire profesional | 100| | 14 |Protecia muncii | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 453.553| | 02|Protocol i reprezentare | 20| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 5 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 04|Chirii | 2.000|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 13

  • | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 429.369| | 09|Executarea silit a creanelor bugetare | 10| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 22.154| | 30 |TITLUL III DOBNZI | 50.000| | 03 |Alte dobnzi | 50.000| | 02|Dobnda datorat trezoreriei statului | 50.000| | 56 |TITLUL VIII PROIECTE CU FINANARE DIN FONDURI | | | |EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | 24.140| | 01 |Programe din Fondul European de Dezvoltare | | | |Regional (FEDR) | 24.140| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL |43.624.608| | 01 |Asigurri sociale |42.936.940| | 02 |Ajutoare sociale | 687.668| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 357.148| | 02|Ajutoare sociale n natur | 330.520| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 7.511| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 7.511| | 01 |Active fixe | 5.645| | 01|Construcii | 4.245| | 02|Maini, echipamente i mijloace de transport | 500| | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 500| | 30|Alte active fixe | 400| | 03 |Reparaii capitale aferente activelor fixe | 1.866| |6803 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee |42.936.940| | 04 |Asisten acordat persoanelor n vrst | 330.520| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 357.148| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 654.903| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata | | | |drepturilor | 429.369| | 03 |Alte cheltuieli de administrare fond | 225.534| |6903 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL PENTRU | | | |ACCIDENTE DE MUNC I BOLI PROFESIONALE | 52.034| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 51.934| | 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 3.670| | 01 |Cheltuieli salariale n bani | 2.747| | 01|Salarii de baz | 2.362| | 05|Sporuri pentru condiii de munc | 30| |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 6 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | 13|Indemnizaii de delegare | 2| | 30|Alte drepturi salariale n bani | 353| | 03 |Contribuii | 923| | 01|Contribuii de asigurri sociale de stat | 655| | 02|Contribuii de asigurri de omaj | 17| | 03|Contribuii de asigurri sociale de sntate | 175| | 04|Contribuii de asigurri pentru accidente de | | | |munc i boli profesionale | 5| | 06|Contribuii pentru concedii i indemnizaii | 71| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 847| | 01 |Bunuri i servicii | 728| | 01|Furnituri de birou | 60| | 02|Materiale pentru curenie | 5| | 03|nclzit, iluminat i for motric | 120| | 04|Ap, canal i salubritate | 11| | 05|Carburani i lubrifiani | 156| | 06|Piese de schimb | 6| | 08|Pot, telecomunicaii, radio, tv, internet | 100| | 30|Alte bunuri i servicii pentru ntreinere i | | | |funcionare | 270| | 05 |Bunuri de natura obiectelor de inventar | 9| | 30|Alte obiecte de inventar | 9| | 06 |Deplasri, detari, transferri | 20| | 01|Deplasri interne, detari, transferri | 10| | 02|Deplasri n strintate | 10| | 11 |Cri, publicaii i materiale documentare | 3| | 13 |Pregtire profesional | 10| | 30 |Alte cheltuieli | 77| | 02|Protocol i reprezentare | 2| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 25| | 30|Alte cheltuieli cu bunuri i servicii | 50| | 51 |TITLUL VI TRANSFERURI NTRE UNITI ALE | | | |ADMINISTRAIEI PUBLICE | 1.356| | 01 |Transferuri curente | 1.356| | 21|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | |

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 14

  • | |reprezentnd contribuia de | | |____________________|______________________________________________|__________|

    Anexa nr. 2/03/01 Pag. 7 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| | |asigurri sociale de sntate pentru pers. | | | |aflate n concediu medical din cauz de | | | |accident de munc sau boal profesional | 1.174| | 44|Transferuri din sumele alocate sistemului de | | | |asigurri pentru accidente de munc i boli | | | |profesionale, ctre bugetul fondului naional | | | |unic de asigurri sociale de sntate, | | | |pentru concedii i indemnizaii datorate | | | |persoanelor aflate n incapacitate temporar | | | |de munc din cauz de accident de munc sau | | | |boal prof. | 182| | 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 1.000| | 01 |A. Transferuri interne | 1.000| | 17|Transferuri pentru programe i proiecte de | | | |prevenire a accidentelor de munc i a bolilor| | | |profesionale | 1.000| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 45.061| | 01 |Asigurri sociale | 6.672| | 02 |Ajutoare sociale | 38.389| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 25.735| | 02|Ajutoare sociale n natur | 12.654| | 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | 100| | 71 |TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 100| | 01 |Active fixe | 100| | 03|Mobilier, aparatur birotic i alte active | | | |corporale | 100| |6903 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee | 6.672| | 05 |Asisten social n caz de boli i | | | |invaliditi | 36.623| | 01 |Asisten social n caz de boli | 19.464| | 02 |Asisten social n caz de invaliditate | 17.159| | 07 |Asigurri pentru omaj | 805| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 2.317| | 15 |Prevenirea excluderii sociale | 1.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul prevenirii | | | |excluderii sociale | 1.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 4.617| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata | | | |drepturilor | 25| | 03 |Alte cheltuieli de administrare fond | 4.592| |____________________|______________________________________________|__________|

    ANEXA 2/03/02

    MINISTERUL APRRII NAIONALE - PENSII

    BUGETUL ASIGURRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011

    Semnificaia coloanelor din tabelul de mai jos este urmtoarea: I - Capitol II - Subcapitol III - Paragraf IV - Grup/Titlu V - Articol VI - Alineat Anexa nr. 2/03/02 Pag. 1 - mii lei - ______________________________________________________________________________

    | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| |5003 |CHELTUIELI - BUGET ASIGURRI SOCIALE DE STAT | 1.718.324| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.718.324| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 8.013| | 30 |Alte cheltuieli | 8.013| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 8.013| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.710.311| | 01 |Asigurri sociale | 1.706.311| | 02 |Ajutoare sociale | 4.000| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 4.000| |6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 1.718.324| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.718.324| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 8.013|

    www.numeris.com.ro Accounting and beyond

    pagina 15

  • | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.710.311| |6803 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL | 1.718.324| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.718.324| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 8.013| | 30 |Alte cheltuieli | 8.013| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 8.013| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.710.311| | 01 |Asigurri sociale | 1.706.311| | 02 |Ajutoare sociale | 4.000| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 4.000| |6803 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee | 1.706.311| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 4.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 8.013| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata | | | |drepturilor | 8.013| |____________________|______________________________________________|__________|

    ANEXA 2/03/03

    MINISTERUL ADMINISTRAIEI I INTERNELOR - PENSII

    BUGETUL ASIGURRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011

    Semnificaia coloanelor din tabelul de mai jos este urmtoarea: I - Capitol II - Subcapitol III - Paragraf IV - Grup/Titlu V - Articol VI - Alineat Anexa nr. 2/03/03 Pag. 1 - mii lei - ______________________________________________________________________________ | I |II|III|IV| V|VI| Denumire indicator | 2011 | | | | | | | | | Program | |____|__|___|__|__|__|______________________________________________|__________| | A | B | 1 | |____________________|______________________________________________|__________| |5003 |CHELTUIELI - BUGET ASIGURRI SOCIALE DE STAT | 1.402.881| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.402.881| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 9.890| | 30 |Alte cheltuieli | 9.890| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 9.890| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.392.991| | 01 |Asigurri sociale | 1.388.991| | 02 |Ajutoare sociale | 4.000| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 3.000| | 02|Ajutoare sociale n natur | 1.000| |6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 1.402.881| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.402.881| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 9.890| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.392.991| |6803 |ASIGURRI I ASISTEN SOCIAL | 1.402.881| | 01 |CHELTUIELI CURENTE | 1.402.881| | 20 |TITLUL II BUNURI I SERVICII | 9.890| | 30 |Alte cheltuieli | 9.890| | 06|Prestri servicii pentru transmiterea | | | |drepturilor | 9.890| | 57 |TITLUL IX ASISTEN SOCIAL | 1.392.991| | 01 |Asigurri sociale | 1.388.991| | 02 |Ajutoare sociale | 4.000| | 01|Ajutoare sociale n numerar | 3.000| | 02|Ajutoare sociale n natur | 1.000| |6803 03 |Pensii i ajutoare pentru btrnee | 1.388.991| | 04 |Asisten acordat persoanelor n vrst | 1.000| | 09 |Ajutoare pentru urmai | 3.000| | 50 |Alte cheltuieli n domeniul asigurrilor | | | |i asistenei sociale | 9.890| | 02 |Cheltuieli cu transmiterea i plata |