5
LEGE Nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 505 din 14 iulie 2003 Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. 1 (1) Cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a Celui de al II-lea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recoltele neculese din anul 1940, în condiţiile prezentei legi. (2) De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari sau moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română şi domiciliul în România. (3) Prevederile prezentei legi nu se aplică cu privire la bunurile transmise pe bază de convenţii civile, încheiate prin liber acord de voinţă între fostul proprietar sau moştenitorul legal al acestuia şi o terţă persoană. ART. 2 (1) Pentru terenurile rămase în teritoriile prevăzute la art. 1 , foştilor proprietari sau moştenitorilor legali ai acestora li se vor atribui terenuri de acelaşi gen în judeţele în care locuiesc, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările şi completările ulterioare, în limita disponibilităţilor, din domeniul privat al statului, al judeţelor sau din rezerva la dispoziţia comisiilor locale, constituite pentru aplicarea respectivei legi. (2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foştii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensaţii, calculate pentru fiecare hectar de teren la valoarea de circulaţie a categoriilor respective, comunicată de primării, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensaţiile să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier, de proprietar deposedat. (3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafeţe de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi

LEGE 290_2003privind Acordarea de Despagubiri

Embed Size (px)

DESCRIPTION

despagubiri

Citation preview

LEGE Nr. 290 din 27 iunie 2003privind acordarea de despgubiri sau compensaii cetenilor romni pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reinute sau rmase n Basarabia, Bucovina de Nord i inutul Hera, ca urmare a strii de rzboi i a aplicrii Tratatului de Pace ntre Romnia i Puterile Aliate i Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947EMITENT: PARLAMENTULPUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 505 din 14 iulie 2003

Parlamentul Romniei adopt prezenta lege.

ART. 1 (1) Cetenii romni, deposedai ca urmare a prsirii forate a Basarabiei, Bucovinei de Nord i a inutului Hera, precum i ca urmare a Celui de al II-lea Rzboi Mondial i a aplicrii Tratatului de Pace ntre Romnia i Puterile Aliate i Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despgubiri sau compensaii pentru bunurile imobile avute n proprietatea lor n aceste teritorii, precum i pentru recoltele neculese din anul 1940, n condiiile prezentei legi. (2) De prevederile prezentei legi beneficiaz fotii proprietari sau motenitorii legali ai acestora, pn la gradul al IV-lea inclusiv, dac au la data formulrii cererii cetenia romn i domiciliul n Romnia. (3) Prevederile prezentei legi nu se aplic cu privire la bunurile transmise pe baz de convenii civile, ncheiate prin liber acord de voin ntre fostul proprietar sau motenitorul legal al acestuia i o ter persoan. ART. 2 (1) Pentru terenurile rmase n teritoriile prevzute la art. 1, fotilor proprietari sau motenitorilor legali ai acestora li se vor atribui terenuri de acelai gen n judeele n care locuiesc, n condiiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole i celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 i ale Legii nr. 169/1997, cu modificrile i completrile ulterioare, n limita disponibilitilor, din domeniul privat al statului, al judeelor sau din rezerva la dispoziia comisiilor locale, constituite pentru aplicarea respectivei legi. (2) n cazul n care prevederile alin. (1) nu pot fi ndeplinite n natur, fotii proprietari beneficiaz de despgubiri sau compensaii, calculate pentru fiecare hectar de teren la valoarea de circulaie a categoriilor respective, comunicat de primrii, fr ca totalul suprafeei de teren pentru care se acord despgubirile sau compensaiile s depeasc suprafaa de 50 ha teren agricol i 10 ha teren forestier, de proprietar deposedat. (3) n cazul n care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmeaz s primeasc n proprietate suprafee de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, i Legii nr. 1/2000, cu modificrile i completrile ulterioare, acetia au dreptul la atribuiri n natur, despgubiri sau compensaii n baza prezentei legi numai pentru diferena pn la limita suprafeelor prevzute la alin. (2). (4) n situaia n care, anterior, cei ndreptii au fost despgubii parial, n bani sau n natur, acetia au dreptul la compensaie numai pentru diferen. ART. 3 Pentru construciile cu destinaia de locuine, anexe gospodreti ori pentru alte utiliti, se acord fotilor proprietari despgubiri bneti, n sume calculate n raport cu suprafaa construit, cu materialele folosite i cu vechimea construciei la data pierderii posesiei. n suma total va fi cuprins i contravaloarea terenului de sub construcie i a curii, pe baza evalurilor efectuate, dup caz, de experi n construcii sau evaluatori funciari. ART. 4 Pentru recoltele neculese n anul 1940 n teritoriile prevzute la art. 1, i anume: gru, porumb, floarea-soarelui, sfecl de zahr, vi de vie, in, tutun, mac i fructe, se acord, pentru 3 dintre acestea, la alegerea fotilor proprietari sau a motenitorilor legali ai acestora, o sum calculat n raport cu suprafaa cultivat i cu producia medie la hectar n anul 1940, potrivit preului de achiziie a produselor menionate, publicat de Institutul Naional de Statistic pentru anul anterior celui n care se acord despgubirea. ART. 5 (1) n termen de 9 luni de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, persoanele ndreptite vor depune la comisiile constituite n cadrul prefecturilor, n temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaii cetenilor romni pentru bunurile trecute n proprietatea statului bulgar n urma aplicrii Tratatului dintre Romnia i Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicat, cereri proprii, nsoite de acte doveditoare autentice sau de declaraia autentic a petentului, nsoit de declaraiile a cel puin 2 martori, de asemenea autentificate. (2) Dac pentru bunurile aceluiai proprietar sunt mai muli motenitori legali, fiecare dintre acetia este obligat s-i menioneze pe ceilali n cererea formulat, care se trimite la aceeai comisie judeean, respectiv a municipiului Bucureti, sau la comisia central, chiar dac ei domiciliaz n judee diferite. (3) n judeele n care nu au fost constituite comisii, potrivit Legii nr. 9/1998, republicat, acestea se constituie, n termen de 30 de zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, prin ordin al prefectului, iar cele care i-au ncetat activitatea, conform art. 12 din Legea nr. 9/1998, republicat, i reiau activitatea avnd ca obiect aplicarea prezentei legi. (4) Arhivele Naionale i alte instituii publice care dein actele solicitate de cei interesai, de natur s constituie dovezi n sensul alin. (1), sunt obligate s le elibereze copii conforme, sub sanciunea legii. (5) n cererile adresate Arhivelor Naionale i altor instituii publice, solicitanii vor preciza toate informaiile, datele sau indiciile necesare obinerii unor acte doveditoare, n msura n care le dein. (6) Pentru terenurile forestiere este admis numai proba cu nscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciar, cadastru, registre i alte evidene ale amenajamentelor silvice etc., cu dat cert, din perioada respectiv. ART. 6 Cererile adresate autoritilor i instituiilor publice, precum i aciunile n justiie avnd ca obiect obinerea de despgubiri sau compensaii n temeiul prezentei legi, cu excepia litigiilor dintre motenitori sau dintre proprietar, motenitori i o ter persoan, sunt scutite de taxe de orice fel. ART. 7 n cazuri excepionale, n situaia imposibilitii temporare de a procura acte doveditoare, solicitanii vor depune cererea cu acte incomplete sau nensoit de acte, cu meniunea procurrii dovezilor n maximum 6 luni de la mplinirea termenului prevzut la art. 5 alin. (1). ART. 8 (1) n vederea soluionrii cererilor depuse de persoanele ndreptite, comisiile judeene, respectiv a municipiului Bucureti, constituite n temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998, republicat, se vor completa pentru aceste cazuri, n termen de 15 zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi, cu cte un reprezentant i al celorlalte ministere cu atribuii n aplicarea prezentei legi. Reprezentantul Seciei Cadrilater a Asociaiei Romne a Victimelor Represiunilor Staliniste (ARVIS) nu particip la soluionarea cererilor depuse de persoanele ndreptite, potrivit prezentei legi. (2) Comisiile judeene i a municipiului Bucureti primesc, verific i rezolv cererile de atribuire n natur ori pentru acordare de despgubiri sau compensaii, dup caz. Hotrrile privind recunoaterea drepturilor, acordarea despgubirilor sau/i a compensaiilor se dau n termen de cel mult 6 luni de la nregistrarea cererilor. Hotrrile se adopt cu majoritatea voturilor membrilor comisiei i se comunic comisiei centrale constituite n baza Legii nr. 9/1998, republicat, precum i solicitantului. (3) n termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulumit de hotrrea comisiei judeene, respectiv a municipiului Bucureti, poate face contestaie la comisia central. (4) n termen de cel mult 60 de zile, comisia central va analiza contestaiile i le va aproba sau respinge. Hotrrea comisiei centrale se comunic comisiilor judeene, respectiv a municipiului Bucureti, solicitanilor i direciilor generale ale finanelor publice judeene sau a municipiului Bucureti, dup caz. (5) Hotrrile comisiei centrale sunt supuse controlului judectoresc, putnd fi atacate, n termen de 30 de zile de la comunicare, la secia de contencios administrativ a tribunalului n raza cruia domiciliaz solicitantul. (6) Hotrrile pronunate de tribunal sunt supuse cilor de atac prevzute de lege. (7) n vederea soluionrii cererilor, comisiile prevzute la art. 5, precum i instanele judectoreti pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte i informaii oricror instituii publice din ar sau din strintate, persoanelor fizice sau juridice. ART. 9 n cazul n care atribuirile n natur, despgubirile sau compensaiile, dup caz, sunt solicitate de mai muli motenitori ai aceleiai persoane, precum i dac, dup adoptarea hotrrii de ctre comisia competent i rmnerea definitiv a acesteia, apar persoane avnd vocaie succesoral, conform art. 5 alin. (1) i (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluioneaz potrivit dreptului comun. ART. 10 (1) Punerea n posesie la atribuirile n natur, conform prezentei legi, se face, pentru cetenii care sunt i beneficiari ai Legii nr. 18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, i ai Legii nr. 1/2000, cu modificrile i completrile ulterioare, ulterior retrocedrilor efectuate potrivit acestora, dar nu mai trziu de 6 luni. (2) Despgubirile sau compensaiile bneti vor fi acordate beneficiarilor n termen de un an de la comunicarea hotrrii comisiei judeene ori a municipiului Bucureti, dup caz, sau a hotrrii prevzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face i n rate, n maximum 2 ani, n funcie de disponibilitile bneti ale direciilor prevzute la art. 11 alin. (1). ART. 11 (1) Plata despgubirilor sau a compensaiilor acordate, n temeiul prezentei legi, persoanelor ndreptite se asigur de ctre direciile generale ale finanelor publice judeene, respectiv a municipiului Bucureti, n raza crora i au domiciliul beneficiarii. (2) Solicitarea plii se face pe baz de cerere scris, la care se anexeaz hotrrea comisiei judeene, respectiv a municipiului Bucureti, a comisiei centrale, n cazul contestaiilor, sau hotrrea judectoreasc definitiv, dup caz. ART. 12 (1) Direciile generale ale finanelor publice judeene, respectiv a municipiului Bucureti, centralizeaz cererile primite i transmit Ministerului Finanelor Publice necesarul de credite bugetare, menionnd numrul i data hotrrii comisiei judeene, respectiv a municipiului Bucureti, a comisiei centrale, n cazul contestaiilor, sau ale hotrrilor judectoreti definitive, numele i prenumele beneficiarilor, adresa acestora i suma de plat. (2) Plata despgubirilor se va face prin virarea sumelor n conturile bancare, la Casa de Economii i Consemnaiuni - C.E.C. - S.A. sau la trezoreria statului, indicate de beneficiari, pe baza actului prin care s-a dispus acordarea despgubirii. (3) Valoarea despgubirilor stabilite se actualizeaz la data plii, lund ca baz rata inflaiei pe economie din ultima lun a trimestrului expirat, comunicat de Institutul Naional de Statistic. ART. 13 Criteriile de evaluare i modalitile concrete de stabilire a cuantumului despgubirilor sau de acordare a compensaiilor pentru terenurile agricole i intravilane, precum i pentru construcii i recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judeene, respectiv a municipiului Bucureti, i a comisiei centrale, gestionarea fondurilor destinate despgubirilor, precum i modalitile de efectuare a plilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Ministerul Finanelor Publice i Ministerul Administraiei Publice*) i aprobate prin hotrre a Guvernului.------------ *) Conform Ordonanei de urgen nr. 64/2003, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, noua denumire este Ministerul Administraiei i Internelor.

ART. 14 (1) Prezenta lege intr n vigoare n termen de 30 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. (2) Despgubirile i compensaiile prevzute de prezenta lege se vor plti n limita sumelor alocate cu aceast destinaie, anual, prin legea bugetului de stat. (3) Pn la data intrrii n vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele metodologice prevzute la art. 13.

Aceast lege a fost adoptat de Senat n edina din 19 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituia Romniei.

p. PREEDINTELE SENATULUI, ALEXANDRU ATHANASIU

Aceast lege a fost adoptat de Camera Deputailor n edina din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituia Romniei.

p. PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILOR, VIOREL HREBENCIUC

---------------