Legămînt lui Mihai Eminescu

Grigore Vieru în creaţia sa a ştiut să transmită cititoului valoarea sa spirituală, ideile sale indispensabile vieţii umane, atingîndu-ne cele mai sensibile coarde ale sufletului.

Din măreaţa-i dragoste pentru Limba Română, pentru poezia şi creaţia românească, din dragoste de ,,frate”, sau din respectul şi veneraţia pentru ,,maeştrii” săi în arta cuvîntului, Grigore Vieru a dedicat multe poezii unor artişti români, izvorîte din nesecatu-i respect pentru tot ceea ce se cheamă spirit românesc.

Una din extraordinarele sale poezii este ”Legământ” închinată marelui poet român din toate timpurile Mihai Eminescu.

Ea a fost publicată in 1964 in revista ”Nistru”.

"Legămînt“ este o confesiune sinceră, o rugăminte cuviincioasă, un testament spiritual lăsat urmaşilor, o contopire totală cu zestrea spirituală rămasă de la scriitorul nostru numărul unu – Mihai Eminescu.Prin fiecare vers al poeziei, se simte veneraţia nemărginită exprimată lui Eminescu prin versuri simple ca textul unui testament care nu admite nici metafore, nici ambiguitatea."Legămint" este o vărsare firească a sentimentelor sacre născute în inima poetului contemporan, primită zestre de la poetul înaintaş, dublată cu dorinţa de a-i lăsa fiului această dragoste pentru Luceafărul literaturii romȃne.

Poezia abordează tema unei mărturii sincere, iar ideea este dorința lui de a lăsa deschis cartea (testamentul) urmașilor săi. Ea se axează pe cîteva motive: motivul morții inevitabile (prima strofă), motivul generațiilor (”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe”), motivul testametnului (a patra strofă), motivul codrului (”Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei in zbucium”).

”Cartea” este

laitmotivul în această

operă lirică (cărții sale;

mijlocul ei; s-o lăsați

deschisă; așezați-mi-o).

Poezia este alcătuită din două părți

Prima parte este ”Știu” care exprimă atitudinea eroului liric, iar a doua parte este restul poeziei care include valoarea testamentală.

Accentul cade pe două verbe la modul indicativ, viitor (stinge-mi-s-or, am s-ajung), pe

verbe la modul conjunctiv

(să nu inchideți, să lăsați, să

citească) și unul la imperativ

(așezați-mi-o). Ele scot in

evidență dorința-testament

a eului liric.

In poezie eul liric întreține un adevărat cult al cărții lui Eminescu, sub constelația spirituală a cărui iși recunoaște statutul plenipotențiar de poet:

”Știu: cîndva, la miez de noapte,

Ori la răsărit de Soare,

Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cărții Sale”.

Sintagmele ”răsărit de Soare” și ”miez de nopate” sugerează efortul neintrerupt al marelui peot M. Eminescu de cugetare și trăire completă. Sintagma ” Stinge-mi-s-or ochii mie” sugerează viața, iar ”cartea Sa” simbolizează viziune, creație artistică, codul de legi și normele etice.

Grigore Vieru, așa precum a prezis, s-a stins “deasupra cartii lui Eminescu”, transmitind prin moartea sa un mesaj: ”Lasați cartea lui Eminescu deschisa pentru copii”, caci “poezia lui Eminescu ascunde buciumul, cintecul incredibil al slovelor stravechi”.

Poetul se intorcea de la aniversarea zilei de nastere a lui Mihai Eminescu, atunci cind a avut accidentul fatal, ce i-a cauzat “plecarea” din lumea aceasta.

Moartea sa are un scop mareț; acela de a atrage atenția asupra nevoii de continuitate a cîntecului eminescian. Dorința de a-l “transmite” mai departe pe Eminescu este – de fapt – un “Legamînt”, care face ca ziua nașterii lui Eminescu să devină și ziua morții lui Grigore Vieru.

Aceasta legatura sioncronistica extraordinară (căci Vieru este cel mai mare poet basarabean, iar Eminescu este și va ramîne mereu geniul poeziei romȃnești) apare ca un mesaj, ce ne este descifrat prin poezia “Legamînt”. Vieru pare a spune: Voi muri pentru ca slova lui Eminescu sa fie transmisa copiilor”!

In strofa a treia poetul

iși exprimă datoria sfintă

de a cinsti și a cunoaște

opera marelui poet național

M. Eminescu; el dorește ca

după dispariția lui, ”cartea” să rămină deschisă pentru ca urmașii să-i continue efortul de cunoaștere și să-l împlinească ”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ ce n-a reușit nici tata”.

Dacă urmașii nu vor reuși să ințeleagă sensurile adînci ale operei, poetul dorește să i se așeze cartea acestuia la căpătîi, pentru a-i simți și după moarte clocotul: ”Iar de n-au s-auză dînșii/ Al străvechii slove bucium,/ Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei in zbucium”.

Expresia ”codrii in zbucium” semnifică clocotul național, pe care Eminescu l-a surprins excelent in opera sa.

Un alt aspect foarte notoriu în "Legămînt", este dorinţa tînărului poet de a cuceri noi orizonturi spirituale, de a găsi calea spre

inima cititorului,de a-i schimba felul de a fi,

de a gîndi, de a percepe lucrurile.

Mesajul poeziei “Nu inchideți cartea lui Eminescu”!

“Cartea” ce s-aseaza “ca perna” intru odihna eterna a lui Grigore Vieru, asa cum singur a prezis.

Pentru Grigore Vieru, Eminescu a fost o sursă continuă de inspiraţie, o comoară care răpeşte din lumea în care trăia Vieru, înnobilându-i sufletul , înţelegând profund poeziile poetului.

O viaţa întreagă l-a tot citit pe Eminescu, avându-l ca pe un înger păzitor, ca o rază de soare, ca o boltă cerească înstelată cu Luceafărul literaturii române. Și totuși, în momentul morții a ajuns ”abia la mijlocul ei aproape”( operei eminesciene).