Lectia despre cub

Nichita Stanescu

Neomodernismul poetic este un curent literar care este reprezentat de Generatia saizecistilor si se remarca prin reintoarcerea poeziei la adevarata sa menire ,depasind astfel literatura proletcultista si continuand traditia valoaroasa a perioadei interbelice.

Incepand cu 1960 se observa o reintoarcere a poeziei la lirism prin innoirea formelor de expresi astfel:ambiguitatea limbajului,imaginatia debordanta care se imbina cu luciditatea,metafore subtile,preferinta pentru discursul liric sub forma de confesiune,promovarea unor asocieri inedite,inlaturarea oricarui compromis tematic sau stilistic ca si marca a depasirii literaturii proletcultiste.

Nichita Stanescu este un poet reprezentativ al Generatie saizecistilor ,opera sa incadrandu-se literaturii postbelice si in curent neomodernist.In privinta creatiei sale se disting 3 etape:prima ,supranumita cea a exuberantei ,incluzand volumele „Sensul iubirii”si „O viziune asupra sentimentelor”  Versurile exprima exuberanta specifica adolescentei . Eul se afla in armonie cu sine si cu lumea,care devine treptat singura certitudine ; teme si motive folosite : trezirea din somn , lumina , rasaritul , zborul , transparenta . .A-II-a etapa face trecerea spre un lirism interiorizat ,reflexiv fapt ilustrat in volumele „11 elegii”,”Oul si sfera”,”In dulcele stil clasic”. Constiinta lirica se scindeaza , timpul este perceput in mod dureros . Se creaza un cuplu simbolic creator – opera . Poetul incepe sa abordeze miturile, in versiuni originale . Eul incepe cautarea tragica a sinelui . Apare si tema necuvintelor considerate de poet ca unicul limbaj propriu creatiei lirice . A treia etapa considerata cea de maturitate include volume precum „Opere imperfecte”,”Epica magna”care urmaresc analiza actului creator.  Pentru poet, liricul este singura realitate acceptabila . Poezia nu se scrie cu cuvinte, ci cu sine insusi .

In lucrarea „Nichita Stanescu:orizont imaginar” Corin Braga prezinta trasaturile celor 3 etape ale creatiei poetului:poezia metaforica(structura mediata, reda o imagine prin alta imagine),poezia simbolica si de viziune(prezinta perceptii si intuitii obscure,ireprezentabile in sine) si metapoezia(care prin transfigurarea in cuvant se sugereaza dorinta de supravietuire a artistului).

Volumul „Opere imperfecte”publicat in 1979 ,care se deschide cu poezia „Lectia despre cub”constituie in ansamblu o meditatie asupra frumosului.Se observa o diferenta fata de lirica anterioara deoarece discursul liric devine unul al fragmentarii ,al dizolvarii interioare.Problematica voulumui este cautarea perfectiunii .Avand in vedere ca volumul prezinta o structura simetrica ,circula debutand sugestiv cu opera „Lectia despre cub”si incheind cu poezia „Lectia despre cerc”se poate afirma ca acesta reprezinta „un fals trat de estetica asupra producerii si receptarii operei de arta”conform opiniei criticului literar Stefania Mincu.

Poezia „Lectia despre cub”de Nichita Stanescu constituie o arta poetica in care accentul cade asupra relatiei dintre creator si lume ,dintre opera si receptarea ei.Opera releva viziunea poetului asupra conditiei artistului care reinterpreteaza si revalorizeaza insasi notiunea de frumos edificand o „poezie a deconstructiei,a formarii in sens negativ a frumosului si a perfectiunii”.

Tema ilustrata in poezie este conceptia poetului asupra perfectiunii in arta prezentata prin dubla relatie:creator si arta sa si publicul receptor si opera.Totodata este prezentata si tema creatiei ,surprinsa in procesul realizarii ei.Poetul astfel surprinde in lirica sa ideea de „imperfectiune in arta”ca replica la estetica uratului,promulgata in literatura romana de Tudor Arghezi.

Titilul este alcatuit din substantivul „lectie” prin intermediul caruia scriitorul doreste intr-o maniera didactica sa dezvaluie adevarata cale de accedere la perfectiunea artei.Titul contine si metafora centrala a poezie cu valoare de simbol,cubul.Acesta este un corp geometric care conform Dictionarului

de simboluri datorita structurii si formei sale constituie un element al echilibrului,al desavarsirii ,un simbol al perfectiunii.Insa acesta este si creatie umana,descrisa de poet ca fiind imperfecta si artificiala.Asadar artistul neomodernist sugereaza prin acest simbol paradoxul creatiei umane,care este perfecta si imperfecta totodata.

 La nivelul compoziţiei se pot delimita două planuri: unul al creării, celălalt al receptării frumosului..Prima parte prezinta intr-o maniera metaforica etapele muncii artistului .Din „reteta” crearii unui obiect consideret perfect in spatiul tridimensiona,cubul, fac parte”ingredientele”care l-ar putea ajuta pe artist sa acceada la perfectiune prin intermendiul operei sale.

Prima etapa o constituie participarea organica la actul creator ilustrata in poezie prin versul „Se ciopleste cu o dalta de sange”.Aceasta secventa lirica face trimitere la mitul estetic, al identificarii artei ca rod al suferintei.In literatura romana ,mitul jertfei pentru creatie este evidentiat in opera Mesterul Manole sau in balada „Manastirea Argesului”.Se observa astfel in literatura romana preponderenta acestui motiv,al transferului sacrificiului din sfera divina in cea profana pentru a se conferi caracterul sacru si durabil al creatiei umane. Piatra este simbol al statorniciei, al materialului promordial. Ea se formeaza intr-un interval destul de lung, prin solidificarea pamantului. Din punct de vedere al religiei crestine, creatia omului s-a savarsit prin suflarea Duhului Sfant intr-un prototip al omului modelat din lut.

A doua etapa implica atingerera magica a creatiei de catre parintele poeziei, de poetul orb,care vedea esenta lucrilor („se lustruieste cu ochiul lui Homer”).Versul ilustreaza planul profund la care se realizeaza analiza actului creator,artistul consemnand

A treia etapa sugereaza transmiterea unei scantei divine , a unei iluminari ,a stralucirii necesare operei de arta(„se razuieste cu raze”).Conotatia planul astral, transpunerea intr-un planul cosmic sugereaza implicarea divinitatii in absenta caruia nu se poate realiza actul creator.

Dupa etapa plasmuirii urmeaza etapa manifestarii iubirii sub toate formele ei,in progresie:dragostea creatorului pentru arta sa ,iubirea celor din jur pentru opera precum si iubirea femeii nobile, a infantei pentru creatie care in paralel flateaza orgoliul poetului:”Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul/cu gura ta, cu gura altora/dar mai ales cu gura infantei”.Insa , in mod paradoxal perfectiunea artei se naste de fapt din inefabila imperfectiune a creatiei finite.Prin analogie cu viata scriitorul evidentiaza faptul ca perfectiunea nu este echivalenta frumusetii absolute.Acest aspect este surprins in momentele cand un obiect sau o persoana care pare desarvarsita ,fara cusur ,aparent perfecta nu inspira niciun sentiment de admiratie,de adoratie nu impresioneaza cu nimic .De fapt ,imperfectiunea ,sugerata in mod simbolic in poezie prin distrugerea unui colt al cubului ,individualizeaza confera unicitatea necesara pentru a iesi din banalitate,de a se evidentia ,prin urmare de-a impresiona.

Ideea de progresie este realizata cu ajutorul verbelor la diateza reflexiv-impersonala ,care denumesc actiunile prin care poetul descompune actul creator „se ia”,”se ciopleste”,”se lustruiest”,”se razuieste”,”se saruta”.De asemenea structurile „dupa aceea”,”cu gura „faciliteaza acest proces si confera corporalitate textului poetic.

Asemanator altor poezii ale lui Nichita Stanescu ,si in opera Lectia despre cub exista un punct in care perspectiva eului poetic se schimba radical si surprinzator.Acest fapt este ilustrat prin gestul de sfaramare unui colt de-al cubului ,astfel facilitand tranzitia la cea de-a doua secventa lirica.

Prin versurile finale:”Toti ,dar absolut toti zice-vor/Ce cub perfect ar fost acesta /daca n-ar fi avut un colt sfaramat” poetul ironizeaza „gustul canonic”,”goana dupa perfectiuni geometrice”,”acel apetit estetic fals pentru obiecte slefuite,lustruite,perfecte”,”nevederea imperfectiunii funciare a existentei”.Repetitia pronumelui „toti” amplifica opozitia creator-fiinta comuna,publicul larg, receptorul care prefera artificialul,falsa perfectiune.

La nivel prozodic, ideile poetice sunt prezentate cu ajutorul versului liber .Initiala ca si majuscula este utilizata la inceputul fiecarui enunt dar nu si la fiecare vers.Ritmul interior,sacadat conferit de repetitie ,absenta rimei clasice atribuie poemului o muzicalitate aparte care sugereaza astfel dramaticul actului creator.

Ineditul expresiei poetice este evidentitat prin utilizarea metaforelor surprinzatoare(„dalta de sange”,”se lustruieste cu ochiul lui Homer”,”se razuieste cu raze”),gradatia ideilor, ambiguitatea limbajului,multitudinea de semnificatii a textului poetic.

Metafora-simbol cubul surprinde prin semnificatiile-i multiple aspectele ce intregesc viziunea lui Nichita Stanescu asupra formei perfecte a artei. Cubul,corp geometric perfect dar si creatie a omului reda prin propriai dualitate dubla ipostaza a artei:artificiala,”slefuita”,accesibila gustului comun,infantil(dorinic de jocuri facile,copilaresti precum este cel cu cuburi)si cea imperfecta ,problematizanta pentru care opteaza poetul neomodernist deoarece aceasta este capabila prin sinceritatea „neslefuita” caracteristica sa redea dramatismul faptului viu, al existentei autentice.

Opinie

In concluzie, „Lectia despre cub” este un text un text reprezentativ pentru lirica neomodernista  atat prin tema abordata (creatia cat si modul de receptare al artei) cat si prin ambiguizarea limbajului poetic, prin prezenta metaforei cheie si prin elementele de versificatie.

Tema creaţiei şi viziunea neomodernistă despre lume se reflectă in mod direct in textul liric.Fiind o artă poetică, poezia „ Lecţia despre cub” de Nichita Stănescu transmite concepţiaautorului despre raportul dintre tradiţional si modern in procesul creaţiei, despre modul in careestetica neomodernistă vede relaţia cu poezia clasică. Procesul creaţiei este surprins prinmetafore şocante, cuvintele pierzându-si sensul uzual şi încărcându-se de noi semnificaţii,fiindcă dacă realitatea acestei lumi se exprimă in cuvinte, realitatea poeziei se exprimă în„necuvinte”. Viziunea despre creaţie se exprimă in

mod original, poezia transmiţând mesajulca poezia neomodernistă are ca punct de plecare „dulcele stil clasic”, pe care îl transcede, iar încălcarea convenţiei, , posibilă prin efort, poate fi percepută ca distrugere şi imperfecţiune.Este evident ca titlul poeziei sugerează caracterul didactic al demonstraţiei prin substantivul„lecţie”, autorul anunţându-si astfel intenţia de a explica naşterea unui element carealcătuieşte universul : „ cubul imperfect”, simbol al poeziei neomodernistă, al unei noi viziunidespre creaţie. Referindu-se la această poezie, Ion Pop afirmă că este „o compoziţiedemonstrativă care sugerează reducerea in prim plan a problematicii creaţiei. Cel careinstruieşteeste din nou un poeta artifexconştient de mijloacele sale si calculându-si până şineîmplinirile. Oricine poate vedea in proprialecţieo glosă simbolică pe temaesteticiiimperfecţiunii,atât de caracteristică poeziei si artei moderne: voitimperfectă , opera trebuie sărămână deschisă, asigurându-şi astfel o nouă viaţă în imaginaţia contemplatorului.