Referat la Fizica

Cismas Adriana DenisaCls.aIX-aD

George Emil Palade

George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iași – d. 8 octombrie 2008) a fost un medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. În 1986 i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (pioneering) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Date biografice

S-a născut la Iași în 1912, într-o familie de cadre didactice, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu.

În 1930 s-a înmatriculat ca student la facultatea de medicină a Universității din București. A absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942 - 1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.

În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. A plecat cu soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la New York University. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a inițiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade. Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.

În 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Știinte a SUA. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Yale University, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego (California).

În 1974 dr. Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology (în traducere: „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”),[1] cu referire la cercetările sale medicale efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale)[2]

Prezentarea făcută de Palade la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel a avut loc la 12 decembrie 1974, cu tema Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion [3], („Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”). Textul a fost publicat în 1992 de Fundația Premiului Nobel.[4]

George Palade fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea California.

La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală”[5] a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice.[6]

În 2007, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan.

După moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Marilyn Gist Farquhar, expertă în biologie.[7]

George Emil Palade a murit în Statele Unite la vârsta de 96 de ani.[8]

Nota doctorului Palade privind colaborările sale în știință în anii 1960

Extrasul următor este un citat din Autobiografia doctorului Palade, publicată în documentele Fundației Premiului Nobel[9]: În anii 1960, am continuat să lucrez în domeniul procesului de secreție intracelulară, folosind în paralel sau succesiv ambele moduri de abordare a problemei. Primul mod folosește exclusiv metoda fracționării celulare și a fost dezvoltată în colaborare cu colegii Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini și Yutaka Tashiro; această abordare a dus la caracterizarea granulelor de zimogen și la descoperirea segregării produșilor de secreție în spațiul cisternelor din reticulul endoplasmatic (RE). Al doilea mod de abordare a utilizat în principal metode de radioautografie și a implicat experiențe pe animale 'intacte', cu secțiuni din pancreas. Acestea au fost efectuate în colaborare cu Lucien Caro și îndeosebi cu James Jamieson. Această serie de experiențe a dus în bună parte la ideile actuale privind sinteza și procesarea intracelulară a proteinelor pentru exportul în afara celulei. O prezentare critică, de ansamblu, a acestui mod de abordare se găsește în textul cuvântării mele ținută la ceremonia de acordare a premiului Nobel.[10][11] [12]

Publicații despre George Emil Palade

Singer, Manfred V (2003). „Legacy of a distinguished scientist: George E. Palade”. Pancreatology (Switzerland) 3 (6): 518–9. doi:10.1159/000076328. ISSN 1424-3903. PMID 14730177.

Haulică, I. „[Professor doctor George Emil Palade at 90 years of age]”. Revista medico-chirurgicală a Societății de Medici și Naturaliști din Iași (Romania) 107 (2): 223–5. ISSN 0300-8738. PMID 12638263.

Tartakoff, Alan M (November 2002). „George Emil Palade: charismatic virtuoso of cell biology”. Nat. Rev. Mol. Cell Biol. (England) 3 (11): 871–6. doi:10.1038/nrm953. ISSN 1471-0072. PMID 12415304.

Motta, P M (2001). „George Emil Palade and Don Wayne Fawcett and the development of modern anatomy, histology and contemporary cell biology”. Italian journal of anatomy and embryology = Archivio italiano di anatomia ed embriologia (Italy) 106 (2 Suppl 1): XXI–XXXVIII. ISSN 1122-6714. PMID 11730003.

Farquhar, M G; Wissig S L, Palade G E (December 1999). „Glomerular permeability I. Ferritin transfer across the normal glomerular capillary wall. 1961”. J. Am. Soc. Nephrol. (UNITED STATES) 10 (12): 2645–62. ISSN 1046-6673. PMID 10589706.

Raju, T N (October 1999). „The Nobel chronicles. 1974: Albert Claude (1899-1983), George Emil Palade (b 1912), and Christian Réne de Duve (b 1917)”. Lancet (ENGLAND) 354 (9185): 1219. doi:10.1016/S0140-6736(05)75433-7. ISSN 0140-6736. PMID 10513750.

Sabatini, D D (October 1999). „George E. Palade: charting the secretory pathway”. Trends Cell Biol. (ENGLAND) 9 (10): 413–7. doi:10.1016/S0962-8924(99)01633-5. ISSN 0962-8924. PMID 10481180.

Motta, P M. „George Emil Palade and Don Wayne Fawcett and the development of modern anatomy, histology and contemporary cell biology”. Italian journal of anatomy and embryology = Archivio italiano di anatomia ed embriologia (ITALY) 103 (2): 65–81. ISSN 1122-6714. PMID 9719773.

Porter, K R (July 1983). „An informal tribute to George E. Palade”. J. Cell Biol. (UNITED STATES) 97 (1): D3–7. ISSN 0021-9525. PMID 6345553.

Tashiro, Y (January 1975). „Accomplishment of Drs. Albert Calude and George E. Palade and the birth of cell biology”. Tanpakushitsu Kakusan Koso (JAPAN) 20 (1): 74–6. ISSN 0039-9450. PMID 1094498.

Magner, J W; Ritchie E H, Cahill S C (January 1975). „Current medical literature”. Journal of the Indian Medical Association (INDIA) 64 (1): 20–2. ISSN 0019-5847. PMID 1094070.

„George E. Palade”. Triangle; the Sandoz journal of medical science (SWITZERLAND) 9 (6): 229–30. 1970. ISSN 0041-2597. PMID 4927031.

„Tribute to Professor George E. Palade”. J. Cell. Mol. Med. (Romania) 11 (1): 2–3. 2007. doi:10.1111/j.1582-4934.2007.00018.x. ISSN 1582-1838. PMID 17367496.

Note

1. ̂ The Nobel Prize in Physiology or Medicine 19742. ̂ http://www.rockefeller.edu/nobel.html3. ̂ http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-lecture.html

George E. Palade - Nobel Lecture]4. ̂ http://nobelprize.org/nobelfoundation/publications/lectures/WSC/physio-71-

80.html5. ̂ pioneering în original6. ̂ US NSF - The President's National Medal of Science: Recipient Details7. ̂ http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-autobio.html8. ̂ NEWS ALERT: A murit Emil Palade realitatea.net, accesat 8 octombrie 20089. ̂ In the 1960's, I continued the work on the secretory process using in parallel or

in succession two different approaches. The first relied exclusively on cell fractionation, and was developed in collaboration with Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini and Yutaka Tashiro; it led to the characterization of the zymogen granules and to the discovery of the segregation

of secretory products in the cisternal space of the endoplasmic reticulum. The second approach relied primarily on radioautography, and involved experiments on intact animals or pancreatic slices which were carried out in collaboration with Lucien Caro and especially James Jamieson. This series of investigations produced a good part of our current ideas on the synthesis and intracellular processing of proteins for export. A critical review of this line of research is presented in the Nobel Lecture"http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-lecture.html Nobel Lecture, The Official Site of the Nobel Prize Organization, December 12, 1974 "Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion" de George Emil Palade, Laureat al Premiului Nobel; În „Nobel Lectures, Physiology or Medicine", 1971-1980, Editor Jan Lindsten, World Scientific Publishing Co., Singapore, 1992

10. ̂ http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-lecture.pdf The Nobel Prize Lecture of George E. Palade is in Text Format Pdf 3.78 MB, Copyright ©1974 by The Nobel Foundation, ISBN 981-02-0791-3

11. ̂ The preceding Romanian translation of the quotation from Dr. George E. Palade's "Autobiography" is Copyright ©2008-2009 by Dr. I. C. Baianu, (in USA)

12. ̂ http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-lecture.html Nobel Lecture, The Official Site of the Nobel Prize Organization, December 12, 1974 "Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion" de George Emil Palade, Laureat al Premiului Nobel; În Nobel Lectures, Physiology or Medicine", 1971-1980, Editor Jan Lindsten, World Scientific Publishing Co., Singapore, 1992

Elie Wiesel

Elie (Eliezer) Wiesel (KBE) (n. 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației) este un scriitor și ziarist în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, evreu american supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace [1] . În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură (engleză American Academy of Arts and Letters)[2] și din anul 2001 este membru de onoare al Academiei Române [3] . Este autorul a 57 de cărți - cea mai celebră este «Noaptea»[4], o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste A  .

Biografia

Elie Wiesel s-a născut cetățean român, al treilea și singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Șlomo și Sara Wiesel, într-o familie de evrei are aveau o băcănie în Sighetu Marmației, Maramureș. Sara provenea dintr-un sat de lângă Sighet, fiica unui agricultor, David (Dudi) Feig, care aparținea de curentul hasidic al rabinilor din Vijnița.

În copilărie el a urmat studii religioase, Tora (care se făceau în limbile idiș și ebraică) și de cultură generală, iar la sugestia tatălui său a început să învețe limba ebraică. Acasă vorbeau idiș, iar în băcănia familiei se vorbea și în ungurește și românește, iar unele ziare pe care le citeau erau în germană.[5] După Dictatul de la Viena din 1940, prin care guvernul român Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, regiunea în care locuia familia Wiesel a devenit o parte din Ungaria. Elie (Eliezer), numit în maghiară Lázár Wiesel, s-a

înscris la studii gimnaziale în orașul Debrecen și apoi la Oradea,de unde

Copii evrei deportaţi

Casa în care s-a născut Elie Wiesel, proclamată Casa memorială Elie Wiesel Sighetu Marmaţiei

Inscripţie pe Casa memorială Elie Wiesel - Sighetu Marmaţiei

- a fost exmatriculat conform cu legile antisemite din învățământul public maghiar. În aprilie 1944 familia Wiesel a fost internată într-un lagăr de concentrare și la 16 mai 1944 a fost transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Lui Elie (avea 15 ani) i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713. Femeile au fost separate de bărbați, mama lui

Elie Wiesel și sora lui mai mică, Țipora, în vârstă de 7 ani au fost exterminate, iar Eli și tatăl său au fost supuși la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, care aparținea de complexul Auschwitz III Monowitz.

Când Armata Roșie s-a apropiat de Auschwitz, deținuții evrei au fost trimiși în «Marșul Morții» (Todesmärsche) spre lagărul Buchenwald. În urma acestui marș, tatăl lui Elie Wiesel a murit de extenuare, inaniție și dizenterie. Elie a supraviețuit - la 11 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană - grav bolnav, inanizat și într-o stare depresivă acută, convins că a rămas singur pe lume, total lipsit de un sprijin moral sau material, la vărsta de 16 ani Wiesel considera faptul că a rămas în viață drept un accident[6]. Ulterior, și-a regăsit cele două surori mai mari, Hilda și Beatrice (Bea) într-un orfelinat francez (vezi filmul biografic "Elie Wiesel Goes Home" regizat de Judit Elek și comentat de William Hurt, ISBN #1-930545-63-0).

Astăzi, cei trei frați locuiesc în America de Nord - Bea, în Montreal - Canada.

După 65 de ani, la 5 iunie 2009 Wiesel a revenit la Buchenwald într-o vizită oficială comemorativă însoțit de președintele american Barack Obama și de cancelarul german Angela Merkel [7].

[modifică] Între antisemitismul român și cel ungar

Evreii din nord-vestul Ardealului s-au văzut trecuți peste noapte de sub autoritatea română sub cea maghiară. Anumiți autori (Paul Goma, în „Săptămâna Roșie”, citând din cartea lui Wiesel „Toate fluviile se varsă-n mare” - engleză All Rivers Run to the Sea) subliniază - ca o lipsă de loialitate față de România - că Sara Wiesel ar fi primit cu bucurie intrarea trupelor maghiare în Maramureș.

Activitatea partidului fascist-rasist Garda de Fier și a organului său paramilitar, Mișcarea Legionară, au marcat procesul de fascizare a României din anii 30', proces care s-a amplificat spre sfârșitul decadei. În afară de crimele și samavolniciile legionare privite cu pasivitate de autorități, legile rasiale-antisemite ale guvernelor Octavian Goga [8] [9] și Ion Gigurtu C  , presa inregimentată fulminant-xenofobă, antisemită, prigoana, exproprierea cetățenilor români de etnie evreiască de toate drepturile civice și eclatările criminale provocate de această atmosferă:C  au făcut ca separarea de România să fie primită ca o rază de speranță - ulterior dovedită ca înșelătoare - de o parte dintre evreii din teritoriul transferat.

Staţie terminală: Lagârul de exterminare Auschwitz - Birkenau

În momentul respectiv situația evreilor din Ungaria era ceva mai suportabilă decât în România, deși se adoptaseră deja „cele trei legi antisemite” represive[10] (pentru comparare, universitățile ungurești aplicau numerus clausus - acceptarea a maximum 20 % evrei din totalul studenților - în timp ce România, începând din anul școlar 1939 se introdusese numerus nulus - interdicția totală impusă evreilor de a studia în universități), exproprieri, etc. Această situație s-a înrăutățit brusc în primăvara anului 1944[11]. Conform planului german «Margarethe» de a asigura loialitatea Ungariei față de Berlin, la 19 martie 1944, opt divizii germane au ocupat Ungaria și la 23 martie 1944, regentul Miklós Horthy a acceptat un guvern docil față de Germania, condus de generalul Döme Sztójay.

În primăvara anului 1944, locotenent-colonelul SS (germană SS-Obersturmbannführer) Adolf Eichmann, responsabil cu executarea soluției finale a problemei evreiești și-a început activitatea de „purificare” a Ungariei de evrei. Din aprilie și până în septembrie 1944, cu colaborarea autorităților ungare și cu ajutorul entuziast al fasciștilor unguri, (între care și adepți ai partidului Crucilor cu Săgeți al cărui lider, Ferenc Szálasi, a preluat în toamnă puterea în locul lui Horthy), au fost deportați la Auschwitz circa 564.500 de evrei, de la prunc la bătrân, inclusiv familia Wiesel[12].

După eliberare

Lagărul Buchenwald, 1945. Elie Wiesel este al șaptelea din stânga pe polița a doua de jos.

În aprilie 1945, după eliberarea din lagăr de către unități ale Corpului III al Armatei Americane, aflat într-o stare jalnică fizică și sufletească - după cum declara mai târziu, singur pe lume la vârsta de 16 ani, Wiesel considera faptul că a supraviețuit ororilor detenției ca un accident, preferând moartea - a ajuns la Paris unde a studiat pe parcursul anilor la Sorbona literatură, filozofie și psihologie [13] . S-a întreținut din lecții de ebraică și ca dirijor de cor la o sinagogă. Debutul în jurnalistică l-a făcut la ziarele evreiești-franceze L'arche („Arca”) și Tsien in Kamf (în idiș). Apoi a devenit reporter (în limba ebraică) la cel mai mare ziar israelian, „Yediot Ahronot” („Ultimele Știri”), fapt care i-a deschis ușile personalităților vremii din lume.

La începutul anilor '50, Wiesel a vizitat Israelul (stat creat în 1948) și a primit cetățenia israeliană.

Timp de un deceniu de la eliberare, închistat în propria durere, Wiesel a refuzat să discute, sau să scrie despre amintirile sale din lagăr. Ca și pe alți supraviețuitori ai «holocaustului» - sintagmă introdusă ulterior de Elie Wiesel - sindromul post-traumatic l-a împiedicat să-și deschidă inima. Zăgazul a fost rupt în urma unui interviu - continuat cu o strânsă prietenie - cu François Mauriac (laureatul premiului Nobel pentru literatură - 1952). La îndemnul acestuia, Wiesel a scris în idiș 245 de pagini de revărsare necizelată de memorii sub titlul „Și lumea a tăcut” (idiș: Un di velt hot geshvign) publicată de editura unei asociații evreiești din Buenos Aires [14] . Wiesel a rescris în limba franceză o variantă prescurtată, o nuvelă autobiografică de 127 de pagini, La Nuit („Noaptea”)[c], prefațată de Mauriac și apărută în 1958 la editura „Editions du Minuit” - tradusă ulterior în engleză de viitoarea sa soție și colaboratoare, scriitoarea și traducătoarea Marion Wiesel (Night)[15]. Cu tot suportul lui Mauriac, Wiesel a găsit cu greu o editură dispusă să-i publice cartea[16]. În septembrie 1960, editura americană „Arthur Wang of Hill & Wang” a fost dispusă să-i plătească un avans de 100 $ pentru publicarea cărții, din care s-au vândut în următoarele 18 luni 1046 de exemplare, din cele 3000 publicate. Ulterior,

„Noaptea” a fost tradusă în 30 de limbi. Din 1997 se vănd pe an, numai în Statele Unite, cam 300 000 de exemplare. Până în martie 2006 s-au văndut 6 000 000 de exemplare, iar ziarul The New York Times a declarat-o „bestseller-ul no.1” la literatura non-fiction.

Până în anul 2008, Elie Wiesel a scris 57 de cărți.

Wiesel în Statele Unite

Elie Wiesel vorbeşte în faţa Congresului Statelor Unite

În 1955, Wiesel a făcut o călătorie la New York, unde a avut un accident de circulație care l-a imobilizat pentru peste un an de zile, urmat de o lungă convalescență. În timpul șederii în Franța și SUA, Wiesel a aprofundat vreme de ani de-a rândul studiul Talmudului și al patrimoniului iudaic cu dascăli erudiți ca rabinul Mordechai Chouchani din Paris și Saul Liberman din New York. Din 1963 Wiesel, devenit cetățean american, a locuit cu soția sa, Marion, în Connecticut, apoi, între 1972 și 1976, când a fost numit profesor („Distinguished Professor”) la Universitatea Municipală New York s-a mutat cu locuința la New York, în Manhattan, unde locuiește și astăzi.

El a mai funcționat ca profesor de științe umane și de filozofie la institutele: Universitatea Boston (Andrew W. Mellon Professor in the Humanities), Universitatea Yale, Colegiul Eckerd din St. Petersburg, Florida; între 1997 și 1999 a fost profesor-invitat (engleză visiting Professor) de studii iudaice la Colegiul Barnard. La 29 septembrie 2008 Rubel Shelly, președintele lui Rochester College Colegiul Rochester - Universitatea Pepperdine, cu ocazia festivităților de 50 de ani de la înființare, l-a onorat pe Elie Wiesel cu titlul de „Profesor-Invitat de Onoare” [17]. La vârsta de 80 de ani profesorul Wiesel continuă să predea și să conducă la universitatea din Boston Centrul Elie Wiesel pentru studii iudaice

(engleză Boston University, College and Graduate School of Arts and Sciences, Department of Religion, Elie Wiesel Center for Judaic Studies)[18].

În 1969, la vârsta de 41 de ani s-a căsătorit cu Marion Erster Rose, colaboratoarea și traducătoarea sa în limba engleză, cu care are un fiu, Elisha.

Marion Wiesel, editoare, scriitoare și traducătoare - a tradus 11 dintre cărțile lui Elie Wiesel din franceză în engleză, a scris un film documentar despre copiii uciși în holocaust Children of the Night („Copiii nopții”) ș.a. - s-a născut la Viena în 1932 de unde,în urma Anschlussului din 1938, la 6 ani s-a refugiat cu familia în Belgia, ocupată și ea, de trupele naziste, în 1940. Transportați într-un lagăr în Franța, unde au suferit foame și boli, în 1942 au izbutit să treacă în Elveția, unde au rămas până în 1947[19]. În 2001, pentru meritele sale personale („pentru mesajul de speranță contra urii, pentru viață contra morții, pentru bine contra răului, pentru curajul de a-și continua viața educându-i și pe alții, cu deosebire, pe copii, despre costul urii, intoleranței și rasismului”) a fost decorată de câtre președintele Clinton cu the Presidential Citizens Medal [20]

Soții Elie și Marion Wiesel au creat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate [21] D  .

Între anii 1978 și 1986, ca președinte a Presidential Commission on the Holocaust (Comisiei Prezidențiale a Holocaustului), numită ulterior Consiliul American pentru Păstrarea Memoriei Holocaustului a activat pentru construirea în Washington, DC a Muzeului American al Holocaustului.

În 1988, Elie Wiesel a organizat, împreună cu Președintele Franței, François Mitterrand o conferință care a regrupat 76 de laureați ai premiului Nobel, cu misiunea de a reflecta asupra viitorului plenetei. Această Conferință se reunește pentru przentarea de rapoarte și discuții la fiecare doi ani.

Wiesel a devenit un orator apreciat în problema holocaustului și a drepturilor omului. În anul 2007 el a ținut discursul principal în fața Adunării Generale a O.N.U. pentru comemorarea holocaustului. Ca un apărător al drepturilor omului el și-a spus cuvântul într-o pluritate de probleme și conflicte, printre care: dreptul de emigrare a evreilor din Uniunea Sovietică și din Etiopia, ocrotirea victimelor apartheid-ului din Africa de Sud, ale terorii (Desaparecidos) juntei militare din Argentina, ale genocidului bosnian, a luat apărarea indienilor Miskito din Nicaragua, a kurzilor din Irak și în september 2006 el a pledat - împreună cu actorul George Clooney - în fața Consiliului de Securitate a ONU contra crimelor de genocid din provincia sudaneză Darfur.

În urma unei declarații a profesorului Răzvan Theodorescu, ministrul român al culturii, prin care acesta tăgăduia participarea României la holocaust și a scandalului care a urmat acestei declarații, Președintele Ion Iliescu a numit în octombrie 2003 o Comisie Internațională de Studiere a Holocaustului în Romănia, condusă de Elie Wiesel, numită ulterior „Comisia Wiesel”, compusă din personalități publice din România, Statele Unite, Franța, Germania și Israel și având ca vice-preșdinți pe generalul profesor Mihail E.

Ionescu, dr. Tuvia Friling, Șeful Arhvelor Statului Israel, și pe dr. Radu Ioanid, de la Muzeul Memorial American al Holocaustului. Raportul a fost publicat în 2004-2005 [22].

În 2007 „The Elie Wiesel Foundation for Humanity” a inițiat un manifest care condamna campania turcească de tăgăduire a genocidului împotriva armenilor din Turcia. Manifestul a fost semnat de 53 de laureați ai premiului Nobel[23].

În 2009, Wiesel a criticat Vaticanul pentru că a anulat excomunicarea controversatului episcop Richard Williamson, fost directorul unei școli catolice din Buenos Aires, membru al Societății Sf. Pius X și cunoscut tăgăduitor al holocaustului[24]. În urma valului de proteste din lume, excomunicarea a fost menținută.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România - Elie Wiesel

În 2005 a fost înființat prin hotărirea de Guvern Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România - Elie Wiesel. Numărul maxim de posturi al instituției este de 30, dintre care 15 sunt cercetători științifici. Pe lângă acestea, Hotărirea de Guvern de înființare mai prevede funcționarea, pe lângă Institut, a unui Consiliu Științific și a unui Colegiu de Onoare. Consiliul Știintific este un organ consultativ știintific de specialitate, format dintr-un număr de până la 31 de personalități reprezentative și recunoscute în domeniul studierii Holocaustului. Colegiul de Onoare este compus din personalități ale vieții publice interne și internaționale cu competențe și merite în domeniul studierii Holocaustului. Membrii acestor două organisme sunt numiți de către ministrul Culturii și Cultelor, la propunerea directorului general al Institutului și activează benevol.

Premii, distincții și onoruri

Profesorul Elie Wiesel a primit o serie de premii, distincții și onoruri, fiind considerat ca un umanist, luptător pentru drepturile omului, filozof și cel mai proeminent scriitor al holocaustului:

Renumele pe care și l-a dobândit ca umanist și luptător contra violenții, represiunii și rasismului i-au adus în 1986 Premiul Nobel pentru Pace. Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel pentru pace l-a numit: „un mesager al omeniei”E .

Premii literare:

- În 1987 Le Testament d'un poète juif assassiné („Testamentul unui poet evreu asasinat”) a fost încununată cu «Livre Inter».- În 1983 Le Cinquième Fils a primit „Marele premiu parizian de literatură” (franceză le Grand prix de littérature de Paris).- Laureatul premiului Médicis pe 1998, pentru cartea sa Un Mediant de Jérusalem (ed. Seuil, 1968).- În 2007, Elie Wiesel a primit premiul pe viață - Dayton Literary Peace Prize - Lifetime Achievement Award[25].

A primit „Premiul de Merit al Centrului Internațional al New York-ului” (The International Center in New York's Award of Excellence).

Pentru eforturile depuse în promovarea înțelegereii și acceptării evreilor în lume a fost decorat in 1992 cu Ellis Island Medal of Honor[13].

În anul 1993 a fost ales președintele Academiei Universale de Cultură. În 1996 a fost primit ca membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură. Președintele Republicii Franceze l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de

Onoare. Președintele Statelor Unite i-a conferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii (engleză

: Presidential Medal of Freedom). În 1985 Congresul american i-a decernat Medalia de Aur a Congresului). Din anul 2001 este membru de onoare al Academiei Române [3] . În iulie 2002, Elie Wiesel a făcut o scurtă vizită în România, ca invitat personal al

președintelui Iliescu, pentru a inaugura la Sighet Casa memorială Elie Wiesel, casa în care s-a născut și care a fost restaurată de câtre Guvernul Român.

Cu această ocazie, Ion Iliescu, președintele României l-a decorat cu cea mai înaltă distincție românească, ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer [26] .

La 30 noiembrie 2006 a fost decorat și înnobilat de Regina Angliei cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant (KBE).

Marile universități și institute din lume i-au acordat circa o sută de titluri de Doctor Honoris Causa.

În primăvara lui 2006 vedeta televiziunii americane, Oprah Winfrey l-a convins pe Wiesel s-o însoțească la un pelerinaj la Auschwitz, după care el a declarat că aceasta este, foarte probabil, ultima lui vizită în acest loc (vezi The Oprah Winfrey Show din 24 mai 2006[27]).

În 2007 primul ministru al Israelului, Ehud Olmert a încercat să-l convingă să candideze la postul de președinte al Statului Israel - functie reprezentativă - dar Wiesel s-a eschivat. Ca președinte a fost ales vechiul om politic Shimon Peres, și el laureat al premiului Nobel[28].

În 2008 Wiesel a prefațat „Scrisoare din infern câtre mama” scrisă după eliberare de Ingrid Betancourt, fosta ostatecă a grupei teroriste Farcs, din jungla columbiană.

Critici

Elie Wiesel vorbeşte la - Mitingul Anual al Forumului Economic Internaţional Davos - 2003

Pozițiile, opiniile și prestigiul lui Wiesel, au atras animozități, proteste și critici vehemente, mai ales din partea unor adepți ai polilor extremi ai scenei politice și culturale și din partea cercurilor anti-israeliene, antisemite și de negaționiști ai Holocaustului.

Jurnalistul britanic-american de extremă stângă, troțkist și anarhist (după cum se autocaracterizează), Christopher Hitchens (pe a cărui listă neagră, Wiesel se află alături de Maica Tereza, Bill și Hillary Clinton, Henry Kissinger ș.a.) într-un editorial al ziarului The Nation îl critică pe Wiesel că în anii 40' a fost „un suporter al grupării militante sioniste «Irgun»”, că a rămas neutru în politica Orientului Mijlociu față de cauzele „exodului arabilor palestinieni în 1948” și că nu a protestat față de „masacrul palestinienilor din Sabra și Shatila”[29].

Ideologul anarhismului contemporan, profesorul Noam Chomsky, în cartea sa The Fateful Triangle[30], citează o frază a lui Wiesel „ca un exemplu de suport uluitor al comunității evreiești din America față de politica ultimativ și inevitabil sinucigașă a guvernului israelian”: „Sprijin Israelul, punct. Mă identific cu Israelul, punct. Nicicând nu voi ataca, sau critica Israelul cât nu sunt în Israel.”[31](Elie Wiesel deține și cetățenia israeliană, vezi mai sus).

Un alt intelectual evreu american, cunoscut pentru ostilitatea sa față de statul israelian și față de Wiesel, Dr. Norman Finkelstein l-a acuzat pe Wiesel că este un profitor de pe urma holocaustului, care trece sub tăcere importanța altor genocide din istorie, cu scopul de a se chivernisiF .

La 7 Februarie 1996, o grupă de negaționiști (tăgăduitori ai holocaustului), conduși de profesorul Robert FaurissonG  a făcut o demonstrație de protest în fața universității Jules Verne din Picardia unde i s-a acordat lui Elie Wiesel titlul de „Doctor honoris causa” susținând că premiatul este un mistificator deoarece camerele de gazare din lagăre, sau nu au existat, sau au funcționat în scopuri exclusiv - sanitare. „Nicicând Hitler nu a ordonat (și nici nu a admis) ca cineva să fie ucis pe motive de rasă sau de religie(...) pretinsele camere de gazare și pretinsul «genocid» sunt o minciună care permite gigantica escrocherie politico-financiară al cârei principal beneficiar este Statul Israel...” declara profesorul Faurisson în Le Monde - „Problema camerelor de gaz, sau zvonurile din Auschwitz”[32].

Un tânăr tăgăduitor al holocaustului, Eric Hunt (22 ani) a găsit o cale mai puțin academică pentru a-și exprima protestul față de Wiesel: în timpul unui congres la un hotel din San Francisco, la 1 februarie 2007 respectivul l-a atacat, încercând să-l tragă pe bătrânul profesor într-o cameră a hotelului. Wiesel nu a fost rănit și Hunt a fugit, dar a fost prins ulterior și arestat, când s-a lăudat cu gloriosul fapt într-un website al tăgăduitorilor holocaustului[33][34]

Wiesel a mai fost aspru criticat de unii pentru sprijinul și aprecierile aduse - împreună cu Arthur Miller - cărții controversate „The Painted Bird” („Pasărea vopsită”) (1965) a scriitorului polonez-american Jerzy Kosinski. Conducerea comunistă a Poloniei, în cadrul campaniei antisemite din 1968 l-a acuzat pe Kosiński de sentimente anti-poloneze[35], iar unii au denunțat cartea ca plagiat[36].

Una dintre criticile mai deosebite, venite tot din direcția extremei drepte, la adresa lui Elie Wiesel, aparține unui fost vânzător de arme de foc, Aaron Zelman, lider al uneia dintre zecile de grupări americane care cer menținerea politicii liberale actuale față de cumpărarea și păstrarea armelor de foc, conform celui de al doilea amendament la Constituția Americană [37] . Zelman susține că luarea de poziție a lui Wiesel contra de comerțului liber cu armele (engleză gun control) poate duce la un nou genocid[38].

Cărțile scrise de Elie Wiesel

Lista cărților scrise de Elie Wiesel cuprinde o diversitate creativă, de la ficțiune la realism. Cea mai celebră, «Noaptea»[4], o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste[a], scrisă în anii 50' a fost prima carte care a prezentat martirajul evreilor în marea hecatombă nazistă, înaintea Jurnalului Anei Frank și a memoriilor lui Primo Levi.

Cele două volume biografice-memorialiste care se plasează în fruntea creației lui Wiesel și-au primit numele după versete din „Eclesiast”(1:7): „Toate fluviile se varsă în mare...”, publicat în 1994 (a apărut în limba română, în traducerea Feliciei Antip, editura Hasefer, 2000) și care cuprinde memoriile până în 1969 și „...Iar marea nu se umple”, care cuprinde perioada între anii 1969-1999 (a apărut în limba română, în traducerea lui Alexandru și Magdalena Boiangiu, editura Hasefer, 2000).

Această listă a celor 57 de cărți publicate până în anul 2008 notează primele apariții, în limba în care au apărut.

idiș Un di velt hot geshvign („Și lumea a tăcut”) (Tsentral-Farband fun Poylishe Yidn in Argentine), 1956 ISBN 0-374-52140-9.

fr LA Nuit (Noaptea, nuvelă), 1958; fi Yö, Heikki Kaskimies, 1958; en Night (tr. de Marion Wiesel), Hill and Wang, 2006 ISBN 0-553-27253-5. en The Night Trilogy: Night, Dawn, The Accident. New York: Hill & Wang, 1987

fr L'Aube („În zori”, nuvelă), 1960; fi Sarastus, Heikki Kaskimies, 1960; en Dawn (tr. de Frances Frenaye), Hill and Wang, 2006. ISBN 0-553-22536-7

fr LE Jour („Ziua”, nuvelă), Heikki Kaskimies, 1961; en Day, (titlu anterior, "The Accident", tr. de Anne Borchardt), Hill and Wang, 2006. ISBN 0-553-58170-8

fr La Vielle de la Chance, 1962; en The Town Beyond the Wall(tr. de Stephen Becker), Atheneum, 1964.

fr Les Portes de la Forêt (Porțile pădurii, roman), 1964; en The Gates of the Forest (tr. de Frances Frenaye), Holt, Rinehart and Winston, 1966.

fr Les Juifs du Silence (Evreii tăcerii), 1966; fi Hiljaisuuden juutalaiset, Juhani Kaakinen, 1966; en The Jews of Silence(tr. de Neal Kozodoy), Holt, Rinehart and Winston 1966. ISBN 0-935613-01-3.

fr Les Chants des Morts (Cântecele Morților), 1966. en Legends of our Time, (memorialistică), Holt, Rinehart and Winston 1968. fr Le Mendiant de Jérusalem(nuvelă), 1968; en A Beggar in Jerusalem, Random

House, 1970. fr Entre Deux Soleils, 1970; en One Generation After(tr. de Lily Edelman și de

autor), Random House, 1970. fr Célébration Hassidique 1972; en Souls on Fire (tr. de Marion Wiesel - prima

carte de portrete și legende hasidice), Random House, 1972. ISBN 0-671-44171-X.

en Night Trilogy, Hill and Wang, 1972. fr Le Serment de Kolvillàg, 1973; en The Oath (tr. Marion Wiesel), Random

House, 1973. ISBN 0-935613-11-0. he Ani Maamin („Credul”), Random House, 1973. (musică de Darius Milhaud) fr Zalmen; ou, La Folie de Dieu 1968; en Zalmen, or the Madness of God (tr. de

Nathan Edelman), Random House, 1974. fr Célébration Biblique, 1975; en Messengers of God (tr. Marion Wiesel -

Portrete biblice), Random House, 1976. ISBN 0-671-54134-X en Dimensions of the Holocaust, 1977. fr Un Juif Aujourd'hui (eseuri despre identitatea iudaică), 1977; en A Jew Today

(tr. Marion Wiesel), Random House, 1978. ISBN 0-935613-15-3. fr Four Hasidic Masters-and their struggle against melancholy (Portrete ale

înțelepților hasidici), University of Notre Dame Press, 1978. fr Le Procès de Shamgorod (piesă), 1979; en The Trial of God (tr. Marion

Wiesel), Random House, 1979.

en Images from the Bible, The Overlook Press, 1980. fr Paroles d'Étranger, 1980. en Iside a Library, 1980. en The Stranger in the Bible, 1980. fr Le Testament d'un Poéte Juif Assassiné(„Testamentul unui poet evreu

asasinat”), 1980; en The Testament (tr. Marion Wiesel), Summit, 1981. en Five Biblical Portraits (Portrete biblice), University of Notre Dame Press,

1981. fr Contre la Mélancolie, 1981; en Somewhere a Master, (Portrete hasidice, o

continuare a cărții "Souls on Fire", tr. Marion Wiesel, Summit, 1982. The Haggadah (cantată), 1982. fr Le Cinquiéme Fils, 1983; en The Fifth Son (tr. Marion Wiesel); fi Viides

poika, Heikki Kaskimies. en The Golem (o carte cu legende evreiești pentru copii, ilustrată de Mark

Podwal), Summit. 1983. ISBN 0-671-49624-7. en The Fifth Son, Summit, 1985. fr Signes D'Exode, 1985. en Against Silence: The Voice and Vision of Elie Wiesel. ed. Irving Abrahamson.

3 vols. New York: Schocken, 1984. fr Job, ou, Dieu dans la Tempête, 1986. en A Song for Hope, (cantată, musica de David Diamond), 1987 fr Le Crépuscule, au Lion (Crepuscul la Lion), 1987; fi Palavat ikkunat, Heikki

Kaskimies; en Twilight (tr. Marion Wiesel), Summit, 1988. en The Six Days of Destruction (co-author Albert Friedlander, ilustrată de Mark

Podwal), Paulist Press, 1988. fr Silences et Mémoire d'Hommes, 1989. en A Journey of Faith (împreună cu John Cardinal O'Connor), Donald I. Fine,

1990. en From the Kingdom of Memory, Summit, 1990. en Evil and Exile, University of Notre Dame Press, 1990. en Sages and Dreamers (Portretistică biblică, talmudică și hasidică), Summit,

1991. en In Dialogue and Dilema with Elie Wiesel, 1991. en Nine and One-Half Mystics, 1992. fr L'Oublié (nuvelă), 1989; fi Tuuleen tatuoitu, Heikki Kaskimies; en The

Forgotten (tr. Stephen Becker) Summit, 1992. ISBN 0-8052-1019-9. he en A Passover Haggadah (Cartea de rugăciuni pascale comentate, în ebraică

și in engleză, ilustrată de Mark Podwal), Simon and Schuster, 1993. ISBN 0-671-73541-1.

en All Rivers Run to the Sea (Memorii, Vol. I, 1928-1969), Knopf, 1995. ISBN 0-8052-1028-8.

fr Memoire a Deux Voix, (comversații cu François Mitterrand), Arcade, 1996; en Memoir in Two Voices, tr. Richard Seaver și Timothy Bent, 1996.

en Children of Job (with Alan L. Berger), 1997. en Ethics and Memory, 1997. en And the Sea is Never Full (Memorii Vol. II, 1969), Knopf, 1999. ISBN 0-

8052-1029-6. en King Solomon and his Magic Ring (ilustrată de Mark Podwal), Greenwillow,

1999; fr Le Roi Salomon et sa Bague Magique, 2000. he Conversations with Elie Wiesel, Schocken, 2001. fr D'ou Viens-Tu?, 2001. en The Judges, Knopf, 2002. en After the Darkness: Reflections on the Holocaust, 2002. he Wise Men and Their Tales, Schocken, 2003. ISBN 0-8052-4173-6. fr Et Ou Va-Tu?, 2004 (Portretistică biblică, talmudică și hasidică). en The Time of the Uprooted, Knopf, 2005. fr Un desir Fou de Danser, 2006; en A Mad Desire to Dance, tr. Catherine

Temerson, 2009. fr Le cas Sondenrberg, 2008.

Elie Wiesel: citate

fr « Tant qu'un dissident est en prison, notre liberté ne sera pas vraie »

«Ceux qui ne connaissent pas leur histoire s'exposent à ce qu'elle recommence...»

«La paix n'est pas un don de Dieu à ses créatures. C'est un don que nous nous faisons les uns aux autres.»

«Un être humain est libre, non quand l'autre ne l'est pas, mais quand l'autre l'est aussi.»

«Parfois pour Dieu, souvent contre lui, et pourtant jamais sans lui.»

«Dieu se veut à l'origine de tous nos actes, et à leur dénouement aussi. Il est à la fois question et réponse.» (Elie Wiesel - Paroles d'étranger).

«Seule la prière approche de cette concision et de cette pureté qui fondent la vérité de l'écriture. Ecrire, c'est comme une prière, aller à l'essentiel.» (Elie Wiesel - Extrait d'un Entretien avec Antoine de Gaudemar - Octobre 1983).

«La liberté de ne pas être libre est peut-être aussi une forme de liberté.»«Le fanatisme est aveugle, il rend sourd et aveugle. Le fanatique ne se pose pas de questions, il ne connaît pas le doute : il sait, il pense qu’il sait.»«La mort, c’est le regard des vivants.»«Quand l’enfant naît, il naît avec toutes les nuances du monde. Il a ses exigences, ses ambitions. C’est l’enfant en moi qui me créé.»

«On ne souffre pas seul, on souffre toujours avec ceux qui souffrent à cause de votre souffrance.»«On est toujours plus ou moins exilé : du ventre de sa mère, ensuite de toute la famille, puis du lieu, du souvenir.»«Nous aimons notre enfance, nous y revenons, nous la jugeons, elle nous juge.»

(Elie Wiesel - Mémoire à deux voix)[39].

en «The opposite of love is not hate, it's indifference. The opposite of beauty is not ugliness, it's indifference. The opposite of faith is not heresy, it's indifference. And the opposite of life is not death, but indifference between life and death»[40].

NoteA „Jamais je n'oublierai cette nuit, la première nuit de camp, qui a fait de ma vie une nuit longue et sept fois verrouillée. Jamais je n'oublierai cette fumée. Jamais je n'oublierai les petits visages des enfants dont j'avais vu les corps se transformer en volutes sous un azur muet [...] Jamais je n'oublierai cela, même si j'étais condamné à vivre aussi longtemps que Dieu lui-même. Jamais”. Elie Wiesel, La Nuit (Noaptea)[41].B  Odată cu venirea sa la putere, Președintele Consiliului de Miniștri între 4 iulie și 4 septembrie 1940, Ion Gigurtu a declarat că va duce o politică nazistă și antisemită și că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin - Roma. La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, relativ la doleanțele teritoriale ungurești, România a acceptat arbitrajul lui Hitler care a decis să se cedeze Ungariei 44,000 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj.C Vezi Pogromul din Dorohoi, cazul maiorului Vasile Carp, comandantul Reg. 86 Vânători, care a comandat ucideri de evrei la Ciudei, jud. Storojineț și la Zaharești, jud. Suceava [42] , etc.D În timpul marei crize economice din anii 2007-9 s-a descoperit că fondurile acestei ctitorii, cele rezervate pentru alte inițiative și donații și aproape toată agoniseala soților Wiesel au fost delapidate de brokerul Bernard Madoff [43] , cel mai mare escroc de bursă din istorie. Pentru detalii, vezi: Bernard Madoff.E La primirea premiului Nobel pentru Pace în 1986, Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel pentru Pace l-a numit: „un mesager al omeniei” (a "messenger to mankind,"): "noting that through his struggle to come to terms with "his own personal experience of total humiliation and of the utter contempt for humanity shown in Hitler's death camps," as well as his "practical work in the cause of peace," Wiesel has delivered a powerful message "of peace, atonement and human dignity" to humanity"[44].F Dr. Norman Finkelstein, fiul unor părinți evrei salvați din lagărele naziste, conferențiar („profesor-asociat”) demis al Universităţii DePaul, discipol al profesorului Noam Chomsky, este purtătorul de cuvânt al stângii radicale

americane. La 23 mai 2008 i s-a refuzat intrarea în Israel fiind declarat persona non grata pe o perioadă de 10 ani, pe motivul contactelor sale cu elemente subversive (mișcarea teroristă șiită din Liban Hezbollah, etc.).[45][46].G Robert Faurisson (n. 25 inuarie 1929 la Shepperton, Anglia) fost profesor de literatură de la Universitatea din Lyon de unde a fost demis din motive de incompatibilitate, s-a făcut cunoscut ca militant negaționist (tăgăduitor al holocaustului)

[47]. Neo-nazist și antisemit încă din adolescență [48], în activitatea sa anti-sionistă și anti-israeliană a fost susținut nu numai de extrema dreaptă, dar și de stânga radicală (ca Pierre Guillaume ș.a.). El neagă genocidul evreilor din perioada hitleristă, existența camerelor de gazare, iar lagărele de exterminare erau simple tabere de concentrare. În virtutea „legii Gayssot” (care declară ilegalitatea negativismului) Faurisson a fost condamnat de câteva ori de justiția franceză pentru „contestarea crimelor contra umanității”[49].

Herta Müller

Herta Müller în 2007

Naștere17 august 1953 (57 de ani)Nițchidorf, Regiunea Timișoara, azi județul Timiș, România

Profesiune scriitor, traducătorNaționalitate germană (șvăboaică)

Activ ca scriitor 1982 -Studii Universitatea din Timișoara

Genuri roman, povestire, versuriMișcare literară

Weltliteratur

Operă de debut„Niederungen” - în română: „Ținuturile joase”

InfluențeLiteratura germană modernă, Literatura română, Richard Wagner (scriitor)

Premiul Nobel pentru Literatură, 2009

Originea și studiile

Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război își câștiga existența fiind șofer de camion.[3]După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.Mama scriitoarei, ca marea majoritate a populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată [4] în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată. Fostul lagăr de la Novo-Gorlovka se află pe teritoriul Ucrainei.În romanul ei Atemschaukel (Leagănul respirației), publicat la München în anul 2009, Herta Müller a prelucrat aspecte privind deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică.[5] Acest roman, care prin „Fundația Robert Bosch” a fost nominalizat pentru Deutscher Buchpreis (Premiul german al cărții), a ajuns la 16 septembrie în finala celor șase.[6]

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973–1976.

Persecuția în România comunistă

Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (în românește: „Grupul de Acțiune Banat”), format din studenți și scriitori de etnie germană din România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist, a adus-o în atenția Securității.[7] Un grup de zece tineri poeti au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vînt potrivit pînă la tare”, alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, etc. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Müller a fost concediată și expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de profesoară suplinitoare în diferite școli, între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și la câteva grădinițe, precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”.

Volumul de debut, „Niederungen” - „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „defrișat” simțitor manuscrisul. Peste doi ani cartea a fost publicată și în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

În anii 1970 este apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup de intelectuali români de origine germană, care era supravegheat îndeaproape de Securitate. Müller făcea parte și din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, cenaclu afiliat Asociației Scriitorilor din Timișoara.

Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securității că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține

„orientări anti-statale”. Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!”. Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.[8]

Începând cu 1984, i se permit trei vizite în Germania Federală, din care se reîntoarce în România.[9]

Ca urmare a interdicției de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. De altfel, Wagner a avut o influență puternică asupra prozei scriitoarei.

Activitatea literară

Herta Müller în timpul prezentării cărţii Atemschaukel, la „Deutscher Buchpreis 2009” în Frankfurt pe Main.

Din 1995 este membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie).

În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german la Premiul Nobel pentru Literatură.

În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu.

După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, la 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.[10] Valoarea premiului este de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 Euro.[11] În realitate un asemenea premiu nu poate fi însă

cuantificat, el aducând posesorului o valoare uriașă, un capital și o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc la 10 decembrie 2009 la Stockholm. [12] Odată cu primirea prestigioasei distincții, Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: „... cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.”. [13]

Activitatea politică

În ziarul „Frankfurter Rundschau” din 17 iulie 2008, adresându-se lui Horia-Roman Patapievici, Müller a protestat împotriva invitării foștilor colaboratori ai Securității Sorin Antohi și Andrei Corbea Hoișie de către Institutul Cultural Român la Berlin la conferința organizată la 19 – 25 iulie 2008.[14] Într-un articol publicat în revista „Die Zeit”, ediția din 23 iulie 2009, sub titlul „Die Securitate ist noch im Dienst“ (Securitatea este încă în serviciu) a descris mașinațiile la care a fost și la care mai este supusă până în prezent de către lucrători ai serviciilor secrete românești.

Distincții

1981: Premiul literar „Adam-Müller-Guttenbrunn” al cercului de literatură din Timișoara

1984 Aspekte-Literaturpreis ? 1985 Rauriser Literaturpreis ? 1985: Premiul literar al orașului Bremen 1987: Premiul literar „Ricarda Huch” al orașului Darmstadt 1989: Premiul de limbă germană, împreună cu Gerhardt Csejka, Helmuth

Frauendorfer, Klaus Hensel, Johann Lippet, Werner Söllner, William Totok, Richard Wagner

1989: Premiul literar „Marieluise-Fleißer-Preis” al orașului Ingolstadt 1990: Medalia comemorativă „Roswitha” a orașului Bad Gandersheim 1991: Premiul literar „Kranichsteiner” 1993: Premiul criticii pentru literatură 1994: Premiul literar „Kleist” 1995: Premiul european pentru literatură „Prix Aristeion” 1995/96: Declarată „scriitor al orașului Bergen” 1997: Premiul literar al orașului Graz 1998: Premiul literar „Ida-Dehmel” 1998: Premiul literar internațional „Literary Award” - IMPAC Dublin (pentru

romanul „Herztier”) 1999: Premiul literar Franz Kafka, acordat de Societatea Literară Franz Kafka din

Austria 2001: Premiul „CICERO”

2002: Medalia Carl-Zuckmayer a landului Rheinland-Pfalz 2003: Premiul literar Joseph-Breitbach (împreună cu Christoph Meckel și Harald

Weinrich) 2004: Premiul literar al Fundației Konrad Adenauer 2005: Premiul literar al orașului Berlin 2006: Premiul „Würth” pentru literarură europeană 2006: Premiul literar „Walter Hasenclever” al orașului Aachen 2007/08: Stipendiul „Internationales Künstlerhaus Villa Concordia” în Bamberg 2009: „Heine-Ehrengabe” al asociației Heinrich-Heine din Düsseldorf 2009: Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea

prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților” 2009: Premiul Franz Werfel pentru Drepturile Omului [15]

2010 Premiul literar Hoffmann von Fallersleben 2010 Marea Cruce de Merit cu stea a Ordinului de Merit al Republicii Federale

Germania [16]

Cărți publicate

Niederungen, București 1982 (cenzurat), Berlin 1984, ISBN 3-88022-729-2 Drückender Tango, București 1984, Reinbek 1988 & 1996, ISBN 3-499-22080-6 Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, Berlin 1986, ISBN 3-88022-730-6 Barfüßiger Februar, Berlin 1987, ISBN 3-88022-024-7 Reisende auf einem Bein, Berlin 1989, ISBN 3-88022-747-0 Wie Wahrnehmung sich erfindet, Paderborn 1990 Der Teufel sitzt im Spiegel, Berlin 1991 Der Fuchs war damals schon der Jäger, Reinbek bei Hamburg 1992, ISBN 3-

498-04352-8 Eine warme Kartoffel ist ein warmes Bett, Hamburg 1992, ISBN 3-434-50014-6 Der Wächter nimmt seinen Kamm, Reinbek bei Hamburg 1993, ISBN 3-498-

04354-4 Angekommen wie nicht da, Lichtenfels 1994 Herztier , Reinbek bei Hamburg 1994, ISBN 3-498-04366-8 Hunger und Seide, Reinbek bei Hamburg 1995, ISBN 3-498-04373-0 In der Falle, Göttingen 1996, ISBN 3-89244-235-5 Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, Reinbek bei Hamburg 1997, ISBN 3-

498-04389-7 Die Klette am Knie, poeme 1997, ISBN 3-446-23174-9 Der fremde Blick oder das Leben ist ein Furz in der Laterne, Göttingen 1999,

ISBN 3-89244-359-9 Im Haarknoten wohnt eine Dame, Reinbek bei Hamburg 2000, ISBN 3-498-

04474-5 Heimat ist das, was gesprochen wird, Blieskastel 2001, ISBN 3-935731-08-6 Der König verneigt sich und tötet, München 2003, ISBN 3-446-20353-2 Die blassen Herren mit den Mokkatassen, München 2005, ISBN 3-446-20677-9 Regele se-nclină și ucide, Iași 2005 Este sau nu este Ion, Iași 2005, ISBN 973-681-994-9

Animalul inimii, (ediția a II-a), Iași 2006 Atemschaukel , München 2009, ISBN 978-3-446-23391-1 Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der Securitate steht[17],

Göttingen 2009 ISBN 3-8353-0628-6

Traduceri

Limba chineză

Feng-zhong-lü-li (Herztier), 1999, China Times, Taiwan

Limba croată

Remen, prozor, orah i uže (Herztier), 2002 Da mi je danas bilo ne susreti sebe (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet),

2005

Limba daneză

Lavninger (Niederungen), 1985 Rejsende på et ben (Reisende auf einem Bein), 1990 Ræven var allerede dengang jægeren (Der Fuchs war damals schon der Jäger),

1990 Dyret i Hjertet (Herztier), 1997 Kongen bukker og dræber (Der König verneigt sich und tötet), 2005

Limba engleză

The Passport (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 1989 The Land of Green Plums (Herztier), 1996 Traveling on One Leg (Reisende auf einem Bein), 1998 Nadirs (Niederungen), 1999 The Appointment (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet), 2001

Limba finlandeză

Matala maa (Niederungen), 1989 Ihimen on iso fasaani (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 1990 Sydäneläin (Herztier), 1996

Limba franceză

L'homme est un grand faisan sur terre (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 1998

Le renard était déjà le chasseur (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1997

La convocation (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet), traducere de Claire de Oliveira, Éditions Métailié, coll. « Bibliothèque allemande », Paris, 2001 (reimprimată în 2009), 208 p. ISBN 978-2-86424-372-4;

La bascule du souffle (Atemschaukel), Éditions Gallimard, coll. « Du monde entier », Paris, 2010 ISBN 978-2-07-012883-9.

Limba galiciană

O Home é un grande faisán no mundo (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 2001

Limba greacă

(Reisende auf einem Bein), 1993

Limba japoneză

狙われたキツネ　(Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1997

Limba islandeză

Ennislokkur einvaldsins (Der Fuchs war damals schon der Jäger) Ormstunga, Seltjarnarnes, 1995

Limba italiană

Bassure (Niederungen), Editori Riuniti, 1987 ISBN 88-359-3118-5. In viaggio su una gamba sola (Reisende auf einem Bein), Venezia, 1992 ISBN

978-88-317-5536-8. Il paese delle prugne verdi. Rovereto, Keller, 2008. ISBN 978-88-89767-07-8. Lo sguardo estraneo, ovvero la vita è un peto in un lampione, Sellerio, Palermo,

2009. Cristina e il suo doppio ovvero Ciò che (non) risulta nei fascicoli della Securitate

(Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der Securitate steht), Sellerio, Palermo, 2010. ISBN 88-389-2470-8.

L'altalena del respiro (Atemschaukel), Feltrinelli, 2010. ISBN 88-07-01811-X.

Limba maghiară

A rókák csapdába esnek (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1995

Limba norvegiană

Mennesket er en stor fasan i verden (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 1990

Reven var alt dengang jeger (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1993

Hjertedyr (Herztier), 1996

Limba olandeză

Barrevoets in februari, De Geus, 1987 De mens is een grote fazant (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), 1988 Reizigster op één been (Reisende auf einem Bein), 1992 De vos was de jager (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1993 Hartedier (Herztier), De Geus, 1996, 2009 Vandaag was ik mezelf liever niet tegengekomen (Heute wär ich mir lieber nicht

begegnet), 1999 Ademschommel (Atemschaukel), De Geus, 2009

Limba poloneză

Sercątko (Herztier), 2003 Dziś wolałabym siebie nie spotkać (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet),

2004 DziśKról kłania się i zabija (Der König verneigt sich und tötet), 2005 Lis już wtedy był myśliwym (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 2005 Człowiek jest tylko bażantem na tym świecie (Der Mensch ist ein großer Fasan auf

der Welt), 2006 Niziny (Niederungen), 2006

Limba portugheză

O homem é um grande faisão sobre a terra (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), traducere de Maria Antonieta C. Mendonça, Cotovia, 1993;

A Terra das Ameixas Verdes (Herztier), traducere de Maria Alexandra A. Lopes Difel, 1999;

O Compromisso (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet), traducere de Lya Luft, Globo, 2004.

Limba română

Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul (Der Fuchs war damals schon der Jäger), Editura Univers, București, 1995; ediția a II-a, la Humanitas Fiction, București, 2009. ISBN 978-973-689-340-7

Animalul inimii (Herztier), 1997, (ediția a II-a), Polirom, Iași, 2006. ISBN 973-46-0146-6

Regele se-nclină și ucide (Der König verneigt sich und tötet), Polirom, Iași, 2005. ISBN 973-681-772-5

În coc locuiește o damă (Im Haarknoten wohnt eine Dame), 2006 Este sau nu este Ion[18], 2005

Leagănul respirației (Atemschaukel), Humanitas Fiction, 2010 (A apărut[19]la 12 iunie 2010, fiind lansat la Târgul de Carte Bookfest 2010. Traducerea a fost realizată de Alexandru Al. Șahighian. ISBN 978-973-689-211-2) [20]

Călătorie într-un picior (Reisende auf einem Bein), traducerea românească, apărută la editura Humanitas Fiction (2010), a fost realizată de Corina Bernic.

Omul e un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt), în curs de apariție la Humanitas.

Limba slovenă

Zivalsko Srce (Herztier), 2002

Limba spaniolă

En tierras bajas (Niederungen), 1990 El hombre es un gran faisán en el mundo (Der Mensch ist ein großer Fasan auf

der Welt), 1992 La piel del zorro (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1996 La Bestia del Corazón (Herztier), 1997

Limba suedeză

Flackland (Niederungen), 1985 Människan är en stor fasan på jorden (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der

Welt), 1987 Barfta februari (Barfüßiger Februar), 1989 Resande på ett ben (Reisende auf einem Bein), 1991 Redan då var räven Hjärtdjur (Herztier), 1996 Kungen bugar och dödar (Der König verneigt sich und tötet), 2005 Idag hade jag helst inte velat träffa mig själv (Heute wär ich mir lieber nicht

begegnet), 2007

Limba turcă

Yürekteki Hayvan (Herztier), 1996 Tilki daha o zaman avaciydi (Der Fuchs war damals schon der Jäger), 1998

Filmografie

1993  : Vulpe - vânător (Der Fuchs war damals schon der Jäger), regia: Stere Gulea, cu Oana Pellea, Dorel Vișan, George Alexandru etc.

Vezi și

Leagănul respirației România comunistă

Note

1. ̂ „Este sau nu este Ion” a fost scris direct în limba română și publicat la Iași, în anul 2005.

2. ̂ Scriitoarea de origine româna Herta Müller a primit premiul Nobel pentru Literatură „România liberă”, 8 octombrie 2009

3. ̂ Herta Müller, deutsch-rumänische Schriftstellerin - www.munzinger.de de4. ̂ Vezi articolul din România liberă, vineri, 19 februarie 2010: 65 de ani de la

deportarea etnicilor germani în URSS5. ̂ HERTA MÜLLER - Literaturnobelpreis 2009 , interviu la: „LITERATUR IM

FOYER” - SWR Fernsehen despre romanul „Atemschaukel” de Video, prezentat la YouTube (14,09’)

6. ̂ Buchpreis-Shortlist: Herta Müller als Favoritin - www.zeit.de de la Zeit Online (16.09.2009)

7. ̂ Herta Müller, în cursa pentru Nobel8. ̂ Informatorul și laureata Premiului Nobel9. ̂ http://www.zeit.de/2009/31/Securitate10. ̂ Literatur-Nobelpreis für Deutsch-Rumänin Herta Müllede11. ̂ Literatur-Nobelpreis für Rumäniendeutsche Herta Müllerde12. ̂ Experience the Magic of the Nobel Festivitiesen („Experiența magiei la

festivitatea Nobel”)13. ̂ Observator cultural, 27 septembrie 200714. ̂ Spitzel in der Sommerakademiede („Spioni în Academia de Vară”)15. ̂ Herta Müller rechnet mit evangelischer Kirche abde „Herta Müller critică

Biserica Evanghelică” la Spiegel Online16. ̂ Köhler würdigt Herta Müller als «Unbeugsame», in: Die Zeit online, din 6 mai

201017. ̂ Titlul tradus în limba română: Cristina și manechinul ei sau ce (nu) se află în

dosarele Securității.18. ̂ Lucrarea Este sau nu este Ion a fost scrisă direct în limba română.19. ̂ Romanul Leagănul respirației / Atemschaukel a fost lansat la Târgul de Carte

Bookfest 201020. ̂ Humanitas Fiction, Leagănul respirației

Bibliografie:www.wikipedia.ro