Kramer Alruw13

ŞTIINŢE COMPORTAMENTALE -referat: Alexandru KRAMER

1

ANXIETATEA

CUPRINS

Pag.

Frica, anxietatea, fobia de dentist ........................................................... 2

Cum explică ştiinţa sentimentele, sau Cum se produce frica? ................ 4

Persoana afectată de anxietate .............................................................. 7

Cum să ne purtăm cu un anxios .............................................................. 7

Sigmund Freud – Personalitatea şi fricţiunile interioare care duc la anxietate Mecanisme psihice defensive .................................................

8 8

Consecinţele anxietăţii dentare .......................................................... 13

Motivaţia pentru tratarea anxietăţii dentare ..................................... 13

Identificarea pacienţilor anxioşi ......................................................... 13

Modalităţi de tratare a anxietăţii ....................................................... 14

Referinţe ............................................................................................ 16


2

Este bine cunoscut faptul că mulţi oameni simt un disconfort când vizitează clinici stomatologice. Până la 40% din populaţie recunosc că simt frică în timpul procesului de tratament sau îngrijire dentară. Există diferite grade de frică dentară –unor persoane le este mult mai dificil să meargă la dentist decât altora, iar unele nici măcar nu sunt capabile să vină la stomatolog. Se disting trei categorii de aversiune faţă de tratamentul dentar; teamă dentară, anxietate dentară şi fobie dentară. Aceşti termeni descriu acelaşi fenomen, dar gradul reacţiei de răspuns creşte de la "frică" prin "anxietate" la

"fobie". Nu există o distincţie clară a acestor termeni şi de aceea în literatura de specialitate se folosesc în mod inconstant.[8]

De asemenea, această lucrare face referire la anxietatea dentară, dar totodată poate fi aplicată atât în cazul fricii cât şi, într-o oarecare măsură, şi fobiei dentare.

Frica de dentist (frica dentară): Frica este o reacţie naturală, de adaptare şi ar trebui să

ne protejeze împotriva pericolului.

Răspunsul nostru la sentimentul de frică este compus din trei părţi:

fiziologică,

cognitivă şi

comportamentală.

Aceste trei răspunsuri sunt strâns legate, şi se vor activa reciproc, fără a conta care răspuns a apărut primul.

Componenta fiziologică constă într-o activare a sistemul nervos simpatic, cu un nivel de adrenalină crescut, care poate duce la transpiraţie, tahicardie şi probleme gastrice. Componenta cognitivă implică gândirea negativă, cum ar fi "acest lucru este periculos – aş putea muri – trebuie să plec", în timp ce partea comportamentală a răspunsului va implica încearcarea de a lupta cu situaţia sau de a fugi de ea.

A îţi fi frică de durere este considerat normal. Unii se aşteaptă ca tratament dentar să fie dureros, şi, prin urmare, pot prezenta frică. De asemenea, este normal să îţi fie teamă de necunoscut, ca atunci când urmează să ţi se facă pentru prima dată o extracţie sau un tratament pe canal. Frica este totuşi controlabilă şi persoana este capabilă să facă faţă situaţiei şi să gândească raţional.[8]

Anxietatea dentară: Răspunsul anxios este aproape identic cu răspunsul de teamă,

ambele având câte o componentă fiziologică, cognitivă şi comportamentală. Principala diferenţă constă în natura stimulului care va declanşa reacţia, şi cât de puternică este această reacţia la ameninţarea dată. O persoană anxiosă poate manifesta o reacţie puternică de teamă atunci când află data programării la dentist; doar gândul că va merge la o clinică dentară poate fi copleşitor (anxietate anticipatorie). Pacientul anxios va şti în continuare că anxietatea este o reacţie iraţională şi mult exagerată şi va de multe ori, în ciuda a anxietăţii, va veni de fapt la clinica dentară.[8]


3

Fobia dentară: fobia este o boală bine definită şi există criterii foarte specifice pentru boala

definită ca odontofobie. Atât DSM-IV1 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders / Manualul de diagnostic şi statistică al tulburărilor mentale) cât şi ICD-102 (International Statistical Classification of Diseases and Related Health problems Clasificare statistică internaţională a bolilor şi a problemelor de sănătate conexe) poziţionează odontofobia în capitolul de diagnostic al "fobiilor specifice." Diagnosticul de fobie nu este pus de personalul stomatologic, ci de un psiholog calificat sau psihiatru. Persoanele odontofobice de obicei, nu vor merge deloc la o clinică dentară, sau cel mult numai atunci când au o durere de dinţi atroce, imposibil de suportat. Adesea, ele încetează să se mai spele pe dinţi, pentru că vederea dinţilor le reaminteşte constant că nu au mers la dentist –sentiment care le conferă un mare disconfort. Faptul că evită de prea multe ori mersul la dentist implică şi o necesitate crescută a tratamentului şi, prin urmare, anxietatea şi ruşinea lor creşte chiar mai mult. Adesea, ortodontofobia evoluează în fobie socială, datorită condiţiilor dentare precare -sau prost funcţionale; oricum, fobia le afectează într-o mare măsură viaţa de zi cu zi.[8]

ANXIETATEA poate fi descrisă ca o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, de

tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau disproportionată cu factorii obiectivi care o determină.[9] După cum am menţionat mai sus, o programare la dentist poate declanşa un răspuns anxios. Tratamentul dentar este perceput ca dureros, pacientul anticipând un pericol, iar organismul reacţionează automat prin reacţii fizice emoţionale de intensitate mai mică sau mai mare, senzaţii ce vor fi percepute de zona cerebrală implicată.

Emoţii, senzaţii (reacţii fizice emoţionale) – a nu se confunda cu sentimentele.[11], [12]

1 Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV) --Manualul de diagnostic şi statistică al

tulburărilor mentale 2 International Statistical Classification of Diseases and Related Health problems (ICD-10)–Clasificare statistică

internaţională a bolilor şi a problemelor de sănătate conexe


4

CUM EXPLICĂ ŞTIINŢA SENTIMENTELE sau CUM SE PRODUCE FRICA?

Componenta centrală a senzaţiei de frică este amygdala (denumit şi corpul amigdalian, pentru a nu se confunda cu amigdalele, cele două glande de natură limfatică, situate de o parte şi alta a omuşorului). În fapt amygdala este constituită din două componente, câte una în fiecare emisferă a creierului, localizate în interiorul creierului, aşa cum se poate observa în imaginea de mai jos.[10]

Nucleul amigdalian şi hipocampul sunt cele două zone cheie ale unui creier primitiv pe care îl moştenim pe cale evolutivă şi care au dat naştere cortexului şi apoi neocortexului.[10]

Ceea ce coordonează sistemul de răspuns al creierului este amygdala (denumirea vine de la grecescul amygdale, migdală, pentru că are dimensiunea apropiată de cea a unei migdale). Amygdala este esenţială în decodificarea emoţiilor, în special a stimulilor ce pot constitui o ameninţare. Amygdala controlează reacţiile autonome asociate fricii. Frica este una dintre emoţiile fundamentale Nucleul amigdalian şi hipocampul sunt cele două zone cheie ale unui creier primitiv pe care îl moştenim pe cale evolutivă şi care au dat naştere cortexului şi apoi neocortexului, iar acestea sunt zonele din creier implicate în emoţii şi sentimente.[10] (Creier primitiv -de aici şi rapiditatea răspunsului, omul era animal pradă care trebuia să se apare de pericole, iar răspunsul organismului prin frică aduce corpul într-o stare de alertă şi vigilenţă care să perceapă şi să apere mai bine de pericol)

Amigdala este esenţială în decodificarea emoţiilor, în special a stimulilor ce pot constitui o ameninţare. Amygdala controlează reacţiile autonome asociate fricii. Există două căi, complementare, prin care stimulii externi ajung la amigdală. Există o cale scurtă, dar imprecisă privind ameninţarea existentă, care are rolul de a ne pregăti pentru un potenţial pericol şi o cale mai lungă, dar mai precisă, ce vine prin cortexul prefrontal, prin care se aduc elemente mai concrete privind sursa ameninţării şi care ajută la stabilirea unui curs de acţiune ca reacţie la ameninţare.[10]

FĂRĂ AMIGDALĂ - în cazul în care amigdala este afectată, de diferite boli ori, în cazul animalelor de laborator, prin acţiunea asupra acesteia de către cercetători, sentimentul de frică dispare din repertoriul emoţional. Astfel, un şobolan căruia i-a fost afectată amygdala nu


5

se va teme de pisici, ci le va considera prietenele lui. Un om cu amygdala afectată, căruia i se pune un pistol la tâmplă, deşi este conştient de pericolul pe care această ameninţare îl constituie pentru viaţa sa, nu va simţi sentimentul de frică, ci, întrebat, va afirma calm că se află într-o situaţie periculoasă.[10]

Să ne imaginăm următoarea situaţie: sunteţi singuri într-o cabană la munte, iar la un moment dat auziţi un zgomot ciudat. Sunetul este transmis către talamus; pe o cale mai lungă semnalul ajunge la cortexul auzului din lobul temporal, unde acesta este înţeles. De la talamus, printr-o singură sinapsă, semnalul senzorial ajunge la nucleul amigdalian. Rapiditatea cu care semnalele de la ochi şi urechi ajung la amygdala îi permite acesteia să reacţioneze mult înaintea părţii raţionale a creierului, neocortexul. Acest circuit rapid dintre stimuli şi nucleul amigdalian se pare că este răspunzător şi pentru faptul că de multe ori raţiunea este copleşită de emoţii; precedenţa procesului formării emoţiei învinge actul raţional.[10]

În hipocamp - parte cheie a creierului în stocarea amintirilor - se încearcă o identificare rapidă a zgomotului, pe baza celor deja memorate. În cortexul auzului se face o analiză mai atentă: poate este vorba despre crengile copacilor care se lovesc de pereţii cabanei. De aici concluzia se transmite către amygdala şi la hipocamp pentru o comparaţie suplimentară şi o încercare de identificare a semnificaţiei zgomotului.[10]

Dacă lucrurile nu sunt lămurite, se declanşează un mecanism suplimentar de alertare, ce include amygdala, hipocampul şi cortexul prefrontal, care duce la sporirea atenţiei şi o preocupare mai mare pentru identificarea sursei zgomotului. Dacă nici acum nu se identifică originea sunetului, amygdala trimite semnale de activare a hipotalamusului şi sistemului nervos central.[10]

Sistemul limbic este o structură cerebrală formată din sistemul olfactiv, corpul amigdalian, stria terminală, aria septală şi hipocamp care îndeplineşte o serie de funcţii privind emoţiile, comportamentul, memoria de lungă durată şi mirosul.[10]


6

Diversele părţi ale amygdala primesc informaţii specializate, diferite. De exemplu, mirosurile ajung în zona corticală mediană a amygdala, prin bulbul olfactiv. Amygdala scrutează toate experienţele senzoriale, fiind un fel de santinelă a organismului, mereu atentă la ce se întâmplă în mediu, gata să declanşeze reacţii pe măsura ameninţărilor identificate. De asemenea, amygdala transmite mesaje către toate zonele importante ale creierului, generând secreţii de diferite substanţe, cum este cazul secreţiei hormonului corticotropina, care generează reacţia tip "luptă ori fugi" (vezi imaginea de mai jos) pe care o încercăm atunci când suntem în faţa unei ameninţări iminente.[10]

Pe măsură ce gradul de anxietate creşte, iar frica devine conştientă, amygdala semnalează creierului că este timpul să creeze o expresie a fricii pe chip, ritmul cardiac să devină mai rapid, tensiunea să crească, iar ritmul respiraţiei să scadă. De asemenea, amygdala împreună cu hipocampul este responsabilă de generarea dopaminei care creşte atenţia asupra sursei fricii. În acelaşi timp către zonele creierului ce gestionează vederea şi atenţia sunt transmise semnale pentru sporirea atenţiei şi depistarea a ceea ce este semnificativ în situaţia observată.[10]

Întregul film descris mai sus, care în realitate este mult mai complex, dar am considerat că nu face obiectul unui articol de popularizare a rolului amygdala cum este acesta, se desfăşoară într-o secundă şi ceva. Aşadar, frica, înainte de toate presupune un mecanism inconştient, extrem de rapid, de alertare a creierului despre posibilitatea unei ameninţări.[10]


7

Faptul că tresăriţi incontrolabil atunci când cineva vă sperie, este urmare a punerii în funcţiune a acestui mecanism inconştient. Deşi este adeseori sursă de amuzament, nimeni nu se poate antrena pentru a nu tresări la zgomote ori atingeri neaşteptate.[10]

PERSOANA AFECTATĂ DE ANXIETATE este într-o continuă alertă, având, în acelaşi timp,

sentimentul de neputintă, de imposibilitate de prevenire sau apărarare. O consecinţă evidentă a starii de anxietate este scăderea randamentului intelectual. De asemenea, manifestă agitaţie şi tulburări ale somnului. Predomină sentimentele de de insecuritate, de teamă, anticipând abandonul, pedepsirea, producerea unor accidente, unor nenorociri sau catastrofe. Imaginaţia este foarte productivă în scenarii care nu pot fi nici eliminate, nici ignorate. Sunt prezente tulburări biosomatice şi afective: palpitaţii, respiraţie neregulată, paloare puls accelerat.[9] Anxietatea se poate manifesta în diferite grade de profunzime. Dacă se manifestă într-o formă usoară, de fond, poate fi considerată un fenomen normal. Dacă, însă, este mai accentuată şi mai profundă, va fi privită ca un simptom al unei tulburari psihice ca depresia, psihoastenia, nevroza.[9] Gradul de anxietate poate fi măsurat prin instrumente psihice de tipul chestionarelor, testelor. Desigur, acestea sunt complexe, stiintific concepute, iar în interpretarea rezultatelor specialiştii sunt, uneori, asistaţi de calculator.[9]

Cum să ne purtăm cu un anxios

Daca anxiosul în cauză ne este cât de cât apropiat şi vrem să-i fie mai bine iar relaţia noastră cu el să nu fie un supliciu, trebuie să avem grijă de cateva lucruri.[9]

- Să-i inspiraţi încredere. (Asta ar fi de dorit în relaţie cu orice om, n-ar trebui să fie doar o realizare specială pentru un caz special.) Este important să se poată baza pe cuvântul vostru. Simplu. Înainte de a promite, trebuie să vă gândiţi foarte bine dacă o să vă puteţi respecta promisiunea.

- Dacă aveţi rezerve, să vi le exprimati clar, să nu ramana “în ceaţă”. Dacă nu puteţi face acel lucru, s-o spuneţi clar şi să daţi o explicatie clară şi rezonabilă.

- Glumiţi cu masură, numai atât cât să-l revitalizaţi. Nu luaţi în râs neliniştile lui. Pentru el, spaimele sunt reale şi foarte serioase.

- Ajutaţi-l să relativizeze. Ajutaţi-l să-şi dea seama de ce anume se teme. Dacă are un motiv precis de teamă, indemnaţi-l să analizeze şi să-şi precizeze care ar fi consecinţa finală a faptului de care se teme. “Vei pierde trenul. Şi? Vei lua trenul următor.Şi? Vei întârzia la nuntă. Şi? Cât de grav va fi? Prietenul tău tot se va căsători, iar fericirea lui nu va fi afectată de întârzierea ta. Iar tu vei rămâne tot prietenul lui.” La toate aceste răspunsuri este bine să ajungă sigur, pentru ca atunci vor fi mai convingatoare pentru el.

- Îndemnaţi-l să ceară ajutorul unui specialist (psiholg, psihoterapeut, psihanalist, medicul de familie). Nu pentru că ar fi bolnav (nici într-un caz nebun, nu-l lăsaţi să spună asta!), ci pentru că ar putea să se simtă mult mai bine şi viaţa să-i fie mai uşoară. Dacă va constată ca este necesar, psihologul sau medicul de familie îi va recomada să meargă la un medic psihiatru.


8

SIGMUND FREUD – personalitatea şi fricţiunile interioare care duc la anxietate – mecanisme psihice defensive Freud a presupus că mintea umană îşi îndeplineşte funcţiile utilizând energie. În mod asemănător funcţionării fiziologice a corpului, care îşi procură energie din hrană, deosebirea fiind că energia utilizată este de natură psihică. Personalitatea în concepţia lui Freud era divizată în trei niveluri: Conştient, preconştient şi inconştient. CONŞTIENTUL includea senzaţiile şi experienţele pe care le putem accesa, simţi în orice moment. INCONŞTIENTUL era partea esenţială, nevăzută, aflată în centrul teoriei psihanalitice. El conţine instinctele, dorinţele care ne determină comportamentul, este depozitul forţelor pe care nu putem să le vedem sau să le controlăm. Între cele două niveluri se află PRECONŞTIENTUL, depozitul amintirilor, gândurilor de care nu suntem conştienţi, dar pot fi aduse cu uşurinţă în câmpul conştiinţei.[1] Ulterior Freud şi-a revizuit teoria, introducând trei noţiuni de bază: Id, ego, superego. ID-ul: este rezervorul inconştient a libidoului, energia psihică care alimentează instinctele şi procesele psihice. Este partea de personalitate egoistă, copilărescă, orientată spre plăcere, fără capacitatea de a-şi întârzia satisfacţia.[3]

SUPEREGO (SUPRAEUL): cuprinde standardele sociale şi parentale internalizate ale "binelui" şi "răului" şi comportamentelor de "corect, drept" şi "incorect, greşit". Acestea includ aprecieri conştiente ale principiilor şi regulilor morale, inclusiv cele inconştiente.[3] Cu referire la natura morală a omului,îl putem cita pe David Fohrman: „O persoană care are toate facultăţile asociate umanului cu excepţia capacităţii de a diferenţia binele de rău este cineva care poate masacra oameni cu toporul la fel cum tu sau eu tundem gazonul.” .[7]

EGO-ul: acţionează ca un moderator între plăcerea pe care id-ul urmăreşte să şi-o satisfacă şi morala supraeului, căutând compromisuri pentru a împăca ambele tabere. Eul poate fi privit ca un sentiment individual de timp şi loc.[3] (eu sunt acum şi aici) Id-ul încearcă satisfacerea impulsurilor, ego-ul caută amânarea acestora iar super ego-ul pune mai presus de toate perfecţiunea morală, neadmiţând compromisuri.

Rezultatul invariabil al fricţiunilor dintre

id, ego şi superego este dezvoltarea

ANXIETĂŢII.


9

Freud explică trei tipuri de anxietate în funcţie de stimulii care o produc:

- anxietatea obiectivă implică teama faţă de pericole tangibile ale lumii reale şi ne ghidează comportamentul în faţa unor astfel de pericole;

- anxietatea nevrotică îşi are originea în copilărie, în conflictul dintre satisfacerea instinctelor şi realitate;

- anxietatea morală este rezultatul conflictului dintre id şi superego, reprezentând de fapt frica de propria conştiinţă.[1]

Ca o formă de protecţie inconştientă a psihicului faţă de fricţiunile dintre aceste părţi ale personalităţii există anumite procese psihice defensive. MECANISMELE DE APĂRARE sunt definite ca ansambluri de: sentimente, gânduri sau comportamente relativ involuntare (inconştiente), apărute ca răspuns reflex la perceperea unui pericol psihic; ele au drept scop mascarea sau atenuarea conflictelor sau factorilor de stres care generează anxietatea -o forma de protectie inconstiienta a psihicului.[4]

Personalitatea în concepţia lui Freud


10

Tabel: Câteva exemple de mecanisme de apărare freudiene

Mecanismul de apărare

Descriere Exemple

REFULAREA

Proces psihic inconştient ce tinde să suprime o idee, o amintire sau un afect al cărui conţinut este neplăcut.[2]

Respingerea în inconstient a unor reprezentari conflictuale care se menţin active rămânând totuşi inaccesibile conştientizării.[6]

Nu îţi aminteşti un incident traumatic în care tu ai fost martor la o crimă.[2] Refulare inofensivă: lapsusurile, erorile de memorie, uitarea numelor.[6]

În caz de eşec sau insuficienţă a refulării, se produce întoarcerea elementului refulat, cu consecinţe inofensive sau patologice.

Refularea îi permite subiectului să evite o conştientizare dureroasă. [4]

REGRESIUNEA Exprimarea unui comportament imatur, întoarcerea la un stadiu inferior de dezvoltare.[2] (regres)

Explozie isterică temperamentală la un adult căruia nu îi ies lucrurile chiar aşa pe placul său.[2] (comportament specific bebeluşilor de 11-12 luni ca mod de comunicare a emoţiilor şi pentru o face părinţii să cedeze cerinţelor lui).

DEPLASAREA Redirecţionarea unor manifestări inacceptabile generate de sentimente ostile din sursa lor de origine către o ţintă substitut sigură.

O persoană care îşi descarcă nervii asupra copiilor pentru că nu poate înfrunta un şef ostil.

Ostilitate deplasată asupra vecinului de palier atunci când cauza ei este de fapt cutare măsură nepopulară a guvernului sau corupţia din administraţie.

Este un mecanism cunoscut mai ales în formarea viselor

SUBLIMAREA Transpunerea unor impulsuri incceptabile în comportamente sociale adecvate.

Canalizarea agresivităţii în jocuri competitive, sau dorinţa sexuală în artă.

FORMAŢIUNE REACŢIONALĂ

A acţiona în modul exact invers ca răspuns la impulsurile inacceptabile ale ciuiva. Transformarea unei intenţii în

Supraprotecţie faţă de un copil nedorit.

Dorinţa de a avea relaţii erotice "murdare", condamnabile din


11

inversul ei. punct de vedere moral, dezvoltă obsesia pentru curăţenie.

Ostilitatea resimţită faţă de cineva este ascunsă înapoia unor dovezi de prietenie foarte pronunţate.

PROIECŢIA Atribuirea propriilor sentimente şi gânduri inacceptabile altor persoane ci nu ţie însuţi.

Îţi acuzi partenerul că te-a înşelat deoarece tu ai astfel de dorinţe. Un caz particular de proiecţie este protecţia părinţilor asupra copiilor.

Termenul de proiectie in vocabularul psihanalizei freudiene este utilizat în legatură cu nevroza de angoasă.

Proiecţia joacă un rol importantîn multe momente ale vieţii psihice, chiar în situatii nepatologice (superstiţii, mitologie, animism). Proiecţia este un semn practic de eşec al refulării. Este atunci când atribuim unor obiecte exterioare propriile noastre înclinaţii sau trăsături de caracter. Proiecţia se caracterizează printr-o dezvoltare exagerată a spiritului critic vizavi de tendinţele sau defectele altora. Proiecţia apare însoţită de negare.

Astfel, cineva criticând pe altul îşi critică de fapt propriile slăbiciuni, neîndrăznind să-şi recunoască asemenea trăsături. Materialul proiectat este un ecou al inconştientului propriu, agresiunile proprii fiind atribuite altuia. Persoana dominată de acest mecanism de apărare apare ca bănuitoare, orgolioasă, sensibilă; apare, de asemenea, ca un colecţionar al greşelilor celor din jur. Subiectul percepe la cel din jur ceea ce nu poate recunoste în el însuşi.

RAŢIONALIZAREA Crearea unor scuze false pentru sentimentele, gândurile sau comportamentele inacceptabile ale cuiva.

Îţi justifici copiatul la un examen pe motivul că toşi ceilalţi fac aşa.

Oferă explicaţii după un model logic al unor înclinaţii sau manifestări care provoacă jena sau senzaţia de penibil subiectului. Şi acest mecanism poate fi folosit pentru protejarea eului narcisic.

Alte mecanisme de apărare: NEGAREA – Se poate explica prin refuzul de a admite ceva ce se naşte sau se petrece în minte. Astfel, victimele unor evenimente traumatice din viaţa de familie pot nega aceste traumatisme. Cazul bine cunoscut este al soţiei bătute de soţ şi care refuză să recunoască că


12

este bătută. În acest caz nu e vorba de o defensă în faţa angoasei, ci de o menajare a eului narcisic. INTELECTUALIZAREA – Este recunoscută în operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă sau dureroasă în conţinuturi filozofice, de pildă. Astfel, un eşec la examen poate deveni o reflecţie asupra calităţii viţii sau relativităţii succesului etc. ÎNTOARCERE ASUPRA PROPRIEI PERSOANE – Mecanism bine cunoscut ca de pildă atunci cînd soţia afirmă răspicat că nu soţul e devină pentru cutare infidelitatea ci ea deoarece nu a comunicat destul cu el. Alte mecanisme defensive descoperite sau formulate după Freud: ACTING OUT (punere/trecere în/la act) – se referă la tendinţa unui subiect de a traduce în act imediat şi într-o modalitate involuntară o moţiune pulsională revelată în cursul analizei, confirmînd astfel ceea ce de fapt neagă. AFILIEREA – se referă la tendinţa subiectului de a apela la ajutorul altora, colaborînd de bună voie cu aceştia. INHIBAREA SCOPULUI – Subiectul acceptă o formă modificată a scopului său original, ceea ce numim în general "jumătate de drum". ALTRUISMUL – Dedicarea necondiţionată pentru nevoile altuia neglijînd sau negînd total propriile nevoi identice. Este cazul bine cunoscut al nevroticului care solicită ajutorul psihanalistului pentru un alt nevrotic de care se simte legat prin compasiune sau prietenie. EVITAREA – Refuzul de a interacţiona cu situaţii sau persoane conflictuale. COMPENSARE – Dezvoltarea excesivă a interesului şi activităţii într-un domeniu pentru a masca o insatisfacţie majoră din altă sferă. UMOR – Revelarea aspectului amuzant sau comic al unei situaţii jenante. AGRESIUNE PASIVĂ – Tendinţa de a manifestă agresivitate într-o manieră indirectă.

„Nu există un astfel de lucru ca o minte în afara trupului. Mintea este fixată în creier, iar creierul este în trup”

Antonio Damasio


13

Consecinţele anxietăţii dentare – Pacient

Consecinţele anxietăţii dentare – Dentist

Scăderea calităţii vieţii Deteriorarea sănătăţii dentare –posibil durere

Pierderi economice Consumă mult timp Stress ocupaţional şi frustrare

Motivaţia pentru tratarea anxietăţii – Pacient

Motivaţia pentru tratarea anxietăţii – Dentist

Obţinerea unei bune sănătăţi orale Aspecte economice Vizitele mai confortabile Stima de sine consolidată Senzaţie sporită a controlului Mai puţine vizite ulterioare necesare Scade nevoia de tratamente cumulate

Pacienţi mai puţin dificili, recunoscători Variaţie în rutina de zi cu zi Îmbunătăţirea mediului de lucru Reducerea stresului Dobândirea încrederii Îmbunătăţirea reputaţiei Aspecte economice

Identificarea pacienţilor anxioşi

Caracteristicile pacienţilor anxioşi

încadrarea într-un sistem stabilit (sistemul Seattle)

Anxietate la stimuli specifici

Neîncredere în personalul

stomatologic

Anxietate în general

Anxietate anticipatorie a catastrofelor

Ştie exact de ce se teme (ace, sunetul frezei, etc.). Deseori înfricoşaţi datorită unei experienţe anterioare. De obicei asociază tratamentul dentar cu durerea.

Deseori este nervos, cinic şi suspicios. Deseori respige şi este negativ faţă de foştii dentişti. Pare sceptic.

Incapabil să specifice problema anxietăţii. Deseori anxios faţă de mai multe lucruri, aspecte. Probleme în viaţa de zi cu zi. Experimentează lipsă de control asupra propriei sale vieţi şi asupra comportamentului.

Frică de catastrofe medicale. Deseori o grămadă de „alergii” nespecifice. Frică de a fi spitalizat şi de a muri din cauza tratamentului dentar.


14

Modalităţi de tratare a anxietăţii

Modalităţi de abordare – generale Modalităţi de abordare – specifice

Tehnica iatrosedativă*

Construirea unei relaţii de încredere

Furnizarea controlului (ideii că „tu –pacientul- deţii controlul”): - controlul informaţiei - controlul comportamentului - controlul retrospectiv, „interogatoriu”

Relaxare

Biofeedback**

Repetiţie***

Desensibilizarea sistematică

Modelare

Familiarizarea

Restructurarea cognitivă

Distracţie

Imaginaţie asistată

Oprirea gândirii, (sau neluarea în seamă a gândurilor)

* iatrogenie = Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit (grec. Iatros = vindecare, tratare, medic). Tehnică iatrosedativă = calmarea pacientului prin comportamentul medicului [13]

** Terapia biofeedback = tehnică învaţă pacientul cum să-şi modifice sau să-şi controleze reacţiile fiziologice ale organismului prin schimbarea gândurilor, emoţiilor sau comportamentului. Sunt vizate anumite procese sau funcţii ale corpului care, în mod normal, se desfăşoară involuntar, precum frecvenţa cardiacă, presiunea sângelui, tensiunea musculară şi temperatura cutanată. În timpul şedinţei, terapeutul aplică senzori electrici pe diferite zone ale corpului pacientului. Scopul este de a-i monitoriza starea fiziologică a organismului, cum ar fi undele cerebrale, frecvenţa cardiacă, temperatura corpului sau tensiunea musculară. [14]

*** Repetiţie (IRT = Imagery Rehearsal Therapy) Terapie comportamentală, un fel de repetiţie generală în minte (pacientul se imaginează pe sine vindecat).

Metodele alese ar trebui să fie selectate individual și adaptate fiecărui pacient în parte. Ţineţi minte că majoritatea pacienţilor au caracteristici încadrate în mai multe grupări din sistemul Seattle. În plus faţă de abordările generale și specifice, se poate folosi, de asemenea, şi managementul farmacologic.


15

Sugestii cu privire la modul de utilizare a diferitelor tehnici pentru diferitele grupuri de pacienţi:

Anxietate la stimuli specifici

Neîncredere în personalul

stomatologic

Anxietate în general

Anxietate anticipatorie a catastrofelor

Tehnica iatrosedativă Construirea unei relaţii bazate pe încredere. Controlul comportamentului (start/stop semnal) Familiarizarea Repetiţia (IRT) Desensibilizarea sistematică Modelarea

Construirea unei relaţii bazate pe încredere. Controlul informaţiei

Tehnica iatrosedativă Construirea unei relaţii bazate pe încredere. Relaxarea Biofeedback Restructurarea cognitivă

Distracţie

Oprirea gândirii, (sau neluarea în seamă a gândurilor)

Imaginaţie asistată

Tehnica iatrosedativă Construirea unei relaţii bazate pe încredere. Furnizarea controlului - controlul informaţiei - controlul retrospectiv, Biofeedback Relaxarea


16

Referinţe: [1] http://www.slideshare.net/gina120391/abordarea-psihanalitic-freudian-asupra-personalitii

[2] http://blog.lib.umn.edu/chamb169/myblog/2011/11/anxiety.html

[3] http://en.wikipedia.org/wiki/Defence_mechanisms

[4] https://www.facebook.com/notes/marlena-psiho-spiritualitate/mecanisme-de-aparare/452575228162262

[5] http://www.psihanaliza.org/mecanisme_defensive.html

[6] http://www.psiholistic.ro/blog-psiholog-galati/refulare/

[7] http://noahide-ancient-path.co.uk/index.php/judaism-articles/2012/01/serpents-of-desire-garden-of-eden/

[8] MASTEROPPGAVE, Clinical management of the adult patient with dental anxiety

http://munin.uit.no/bitstream/handle/10037/4240/thesis.pdf?sequence=2

[9] http://www.psychologies.ro/definitii/anxietatea-390129

[10] http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/678-cum-fucntioneaza-frica-circuitul-neuronal-al-fricii.html

Antonio R. Damasio –Profesor în neuroştiinţe, neurologie şi psihologie –Luking for Spinoza (tradusă în română, editată de Humanitas, În căutarea lui Spinoza, cum explică ştiinţa sentimentele). Interviuri cu Antonio Damassio:

[11] http://www.scientificamerican.com/article/feeling-our-emotions/

[12] http://www.technologyreview.com/qa/528151/the-importance-of-feelings/

[13] http://www.dentalfearcentral.org/media/iatrosedation.pdf

[14] http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Ce-este-tehnica-de-biofeedback.html

http://www.slideshare.net/gina120391/abordarea-psihanalitic-freudian-asupra-personalitii

http://blog.lib.umn.edu/chamb169/myblog/2011/11/anxiety.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Defence_mechanisms

https://www.facebook.com/notes/marlena-psiho-spiritualitate/mecanisme-de-aparare/452575228162262

http://www.psihanaliza.org/mecanisme_defensive.html

http://www.psiholistic.ro/blog-psiholog-galati/refulare/

http://noahide-ancient-path.co.uk/index.php/judaism-articles/2012/01/serpents-of-desire-garden-of-eden/

http://munin.uit.no/bitstream/handle/10037/4240/thesis.pdf?sequence=2

http://www.psychologies.ro/definitii/anxietatea-390129

http://www.scientificamerican.com/article/feeling-our-emotions/

http://www.technologyreview.com/qa/528151/the-importance-of-feelings/

Documents

Kramer Alruw13