Istoria Cont. Publice

5/17/2018 Istoria Cont. Publice - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-cont-publice 1/13

UNIVERSITTATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERII

ISTORIA CONTABILITĂȚII PUBLICE ÎN ROMANIA

-referat-

Prof:Lector dr. Nistor Cristina Silvia Student:Miclea LiviuFB, Gr.4



Studierea evoluției istorice a oricărei științe este instructivă și interesantă numai înmăsura în care din cercetările întreprinse se desprind concluzii valabile și cu caracterpermanent.Pentru generațiile de astăzi, ca și pentru cele care vor urma, cercetarea trecutuluiconstitue un izvor nesecat de bogată documentare și orientare.

Contabilitatea ca știință cu caracter teoretic și aplicativ în economie s-a născut dinnecesitățile practice ale producției materiale și s-a dezvoltat o dată cu aceasta.Istoria contabilitățiianalizează astfel apariția primelor însemnări contabile și dezvoltarea lor în forme căt maicorespunzătoare nevolilor societății omenești.Ea oferă exemple convigătoare despre suplețea și

puterea de adaptare a acestei științe, care, în decursul veacurilor, i-a permis să facă față noilor cerințe, corespunzătoare fiecărei etape de dezvoltare a societății umane.

Relațiile sociale de producție și de schimb și-au găsit expresia, la început, în ănsemnăricontabile izolate, iar mai tîrziu în sistemul acestora.În aceste condiții, contabilitatea este strînslegată de procesele economice și de relațiile de producție, care se schimbă în diferitele etape aleistorice ale societății.

După cercetări îndelungate s-a stabilit că primle operații de schimb au avut loc îm Asia,acolo unde au apărut primele așezări omenești1.Aici au existat primele triburi organizate ca:arienii și indii, care, pe măsură înmulțirii lor, au acupat pămînturile din Asia, Africa și

Europa.De la aceste popoare au rămas primele urme srise.Cînd oamenii produceau numai celenecesare satisfacerii nevoilor de trai și cînd nu exista schimb, nu-și găseau justificare nici chiar cele mai primitive forme de î nsemnări contabile.Pînă la marea diviziune a muncii(desprindereatriburilor de păstori) schimbul avea un caracter accidental.Separarea păstorilor a dus la o sporirea producției, în agricultură la creearea unui surplus de produse, care nu era consumat demembrii tribului, surplus care a format obiectul unui schimb mai regulat.În aceste condiții, s-asimțit necesitatea unor socoteli și a unor însemnări contabile.

După ce oamenii s-au stabilit și au devenit păstori și agricultori, cînd au început să seorganizeze îm familii și triburi formate din ascendenți, descendenți, rude și sclavi, s -a simțitnevoia exprimării prin numere a mărimii tribului, a averii și a ceeai ce i se cuvenea.Se presupunecă primele semne, foloste pentru indicarea mărimilor, ar fi fost liniile verticale, așezate într -o

anumită ordine.Astfel pentru fiecare unitate se trăgea cîte o linie, apoi la fiecare 10 liniuțe setrăgera cîte o line verticală mai mare, care indica zecile.În acelaș mod erau apoi grupate: sutele,miile, etc. Care se notau cu linii verticale din ce în ce mai mari.

1 10 20 30

Cînd nu se cunoșteau literele și cifrele, însemnările contabile se făceau prin cele mai rudimentaremiljoace.Astfel, s-au găsit într -o grotă funerară din Aurignac, plăci de corn de ren, pe care erau încrustatesemne interesnate de numerotare.La anumite popare din America se folodeau degetele de la mînă pentru aexprima în special numere mici(sub zece).La peruvieni s-au decoperit funii înodate, numite Quipos (nod).Fiecare persoană s-au fiecare valoare era reprezentată prin cîte o funie.Astfelt de funii au fost găsite și înChina și în Africa, ceea ce dovedește că în lumea veche în acest mod de însemnare contabilă era foarterăspîndit.Semnele prin care se exprimau în scris cantitățile și valorile ai variat după timp și

popoare.Astfel, în Grecia antică, pentru reprezentarea numerelor s-au adoptat literele mici alealfabetului.Unitățile erau reprezentate prin litere de la ,,a’’ la ,,i’’ zecile, de la ,,j’’ la ,,q’’, iar sutele de la,,r’’ pînă la ,,w’’.Unitățile erau despărțite de zeci și zecile de sute, prin cîte o virgulă.Spre deosebire de

1 Elia Rosii Passavanti, La contabilita di stato nella stiria, Torino,1935.



greci, romanii foloseau anumite litere mari pentru indicarea cifrelor.Cu ajutorul literelor se formaunumere, de exemplu: 12=XII; 24=XXIV; 40=XL; 45=XLV; 54=LIV; 60=LX, etc.

Cifrele arabe, care au înlocuit pe cela romane și care au ajuns apoi să fie folosite pretutindeni, aufost împrumutate de arabi de la indii, care le întrebuințau încă din secolul al III –lea Î.e.n.Se crede căindii, la rîndul lor, le-ar fi împrumutat de la prizonieri chineizi, pentru ca mai tîrziu să le schimbe, în

parte, forma lor originală care este următoarea:

1= 2= 3= 4= 5= 6= 7=

Se poate observa că toate cifrele sunt formate din atîtea liniuțe cîte unități cuprind fiecare din ele.Arabii cînd au invadat Peninsula Iberică(sec.al VIII-lea e.n), au răspîndit în Europa, o

dată cu civilizația lor, și cifrele care de atunci poartă numele de ,,cifre arabe’’.Pînă în anul 1400s-au folosit în toate conturiele contabile cifrele romane, cu execpția contabilității publice, undeaceste cifre vor continua să fie folosite și după aceea.

La 1202, un negustor din Pisa, Leonardo Fibonacci, în lucrarea sa, Liber abaci,demonstrează cum pot fi utilizate cifrele arabe, completînd, în acest scop, un cont contabil cuaceste cifre.

La Susa, în Persia, au fost găsite de asemenea, tăblițe de lut ars avînd o vecime de peste5000 de ani și cuprinzînd documente cu însemnări contabile.În afara tăblițelor de lut, grecii șiromanii foloseau tăblițe de lemn cerate și tăblițe de marmură.O importantă descoperire, cereia ise datorează rapida dezvoltare a srisului în general și deci a însemnărilor contabile, a fost aceea ahărtiei.Fabricarea hîrtiei a început în Europa în secolul al XV-lea.Descoperirea hîrtiei a dus dupasine și invenția tiparului, la 1440, prin perfecțioanrea procedeului rudimentar folosit pînă atunci.

În cele expuse mai sus, s-a încercat o succintă exprimare a principalilor factori care aucontribuit la apariția și dezvoltarea însemnărilor contabile.Istoria contabilități ca și istoriaoricărei alte științe, are ca obiect cercetarea, pe bază de documente, a originii și a stadiilor dedezvoltare, de la primele însemnări contabile pînă la contabilitatea din zilele noastre.Profesoruldr. B. Pendorf, în lucrarea sa, Geschichte der Buchhaltung im Deutschlan scrie în această

prinvință următoarele:,, Cine vrea să devină maestru într -o artă trebuie să-i studieze istoria’’. Din întreg întregul ei, se constată că în toate orînduirile socile s-a simțit nevoia folosiri

contabilității, cu ajutorul căreia s-au putut sistematiza, analiza și interpreta fenomenele legte deactivitatea economică a societății omonești.

Contabilitatea în Romînia

Din examinarea evoluției cintabilități în Romania rezultă că aplicația tot mai întinsă acontabilității s-a datorat cerințelor mereu crescînd ale economiei nationale.Începuturile modesteale aplicațiilor contabilității i-au corespuns începuturi tot atît de modeste ale literaturi contabileromînești manifestate prin traduceri de cărți străine de contabilitate(franceze, germane șiitaliene).Atfel, primele lucrări de contabilitate publicate la începutul secolului al XIX-lea au fosttraduceri din lucrări germane și franceze, la care s-au adăugat și cîteva sfaturi cu caracter demorală relogioasă, potrivit obiceiurilor din acel timp.

Acestea au fost lucrările publicate de Emanoil Ion Nikifor la Brașov și Dimitrie Jarcu laBucurești, lucrări care prezintă o importamță deosebită pentru istoria contabilității romînești,deoarece ele sunt primele lucrări care fac cunoscut noțiuni de contabilitate în patidă dublăelevilor, pentru a fi apoi puse în practică.

O lucrare care a depășit cadrul prelucrărilor prin aceea că studiază modul de organizare șifuncționare a contabilități unor instituții economice și financiare romînești, precum și unor ramuri de activitate economică, este aceea a lui Theodor Ștefănescu publicată la 1873, sub titlul:

Contabilitatea dublă , în care autorul susține, în afara teoriilor străine, și teorii proprii pe care lediscută cu o deosebită competență.În aceeași catecorie se cuprinde și lucrările lui ConstantinPetrescu, I.C. Panțu, M.I. Mihăilescu, Gr. Trancu-Iași și Gh. Alesseanu.



După anul 1913, apare o lucrare originală de contabilitate de Spiridon Iacobescu și AlSorescu, în care pentru prima data în literatura contabilă romînească și trăină se ridică problemaconstruiri unei teorii juridico-economice care să fundamenteze caracterul științific alcontabilității și a principiilor ei de bază.Lucrarea este astfel o expresie a gîndiri contabileromînești, iar autorii ei pot fi socotiți pe drept creatorii unei școlii contabile romînești, școala

patrimonială. După 1925, în literatura contabilă încep să apară lucrările profesorului C.G. Demetrescu,

lucrări care atît ca număr cît și ca problematică au adus o contribiție însemnată la progresulștiinței contabile romînești.

După eliberarea țării la 23 August 1944, a fost necesară reorganizarea contabilități înscopul de a o pune în slujba construiri socialismului în țara noastră.În acest scop teoreticienii șipracticienii s-au preocupat de rezolvarea unor probleme importante ca: elaborarea unor planuride conturi-tip, de elaborarea unui cadru general de conturi, aplicabil tuturor întreprinderilorindustriale, reglementarea funcției și atribuției contabililor, găsirea unor noi metode de calcul al

prețului de cost etc.După 1947 încept să apară lucrări de contabilitate socialistă, adresateînvățămîntului economic și practicienilor, lucrări elaborate în concordanță cu planurile oficialede conturi și cu instrucșiunile de aplicare a acestor planuri.

În ce privește istoria contabilități în țara noastră, izvoarele de informare sunt destul desărace, ele rezumîndu-se la lucrarea Istoria cristică a literaturii contabile din Romania , la unlescurte prezentări cuprinse în cursurile de contabilitate sau articole izolate apărute în reviste despecialitate.

Însemnări contabile de pe vremea dacilor s-au păstrat într -un număr foarte restrîns.Totușiunele inscripții completate cu alte mărturii constitue izvoare prețioase cu privire la situațiaeconomică și socilă în Dacia.În secolele XVI și XVII apar însemnări contabile privind felul cumerau administrate veniturie țării.Astfel în Condica vistieriei de pe timpul lui ConstantinBrîncoveanu, una dintre puținele însemnări contabile care s-au mai păstrat, se oglindesc situația

politică, socilă economică a țării noastre, precum și modul cum se făcea cîrmuirea financiară dinaceea vreme și cît de greu era apăsată Țara Romînească.Din darea de seamă întocmită în anul1804 se constată că Țara Romînească a contribuit cu suma de 1 050 000 lei ca ajutor din poruncaîmpărătească.Este de asemenea interesant darea de seamă din anul 1767 din care se constată cădin veniturile statului pe timp de un an, care se ridicau la suma de 2 020 000 lei, s-au cheltuit:

Pentru turci, suma de lei ..........................................................1 529 555 Pentru nevoile interne ale țării, suma de lei................................188 420

Pe baza Regulamentului organic s-a organizat, pentru prima oară în Țările Romîne, ocontabilitate regulată, care să facă cu putință controlarea averilor ce încăpeau pe mînaslujitorilor statului; s-a reglementat dreptul la pensie, după norme fixe,și nu numai după bunulplac al principelului;s-a oraganizat serviciul caselor publice, al învățămîntului public, toate

acestea punîndu-se sub controlul statului, s-a separ apoi bugetul și finanțele statului de cele aledomnitorului și s-a instaurat pentru prima oară, organizarea unei contabilități publice și a unuicontrol efectiv asupra mînuiri și utilizări banului și bunului public.Creșterea funcțiilor statuluicapitalist a necesitat venituri tot mai mari pentru acoperirea cheltuielilor ocaziționale îndeplinireasarcinilor sale.În legătura cu aceasta primele baze ale contabilități noastre publice, sabilite prin,,Regulamentul financiar’’, au fost elaborate în anul 1861.

La 1865 a urmat o nouă lege a contabilități publice, care a durat 30 de ani, la care întimp i s-au adus numeroase modificări.După noi modificări și îmbunătățiri aduse acestei legi înanii 1903, 1904, 1908, 1910, 1911, 1922, 1923, 1925, legea contabilități publice suferă în 1929modificări esențiale, prin introducerea principiului contabilității în partidă dublă.

Contabilitatea publică folosită pînă în anul 1930 nu urmărea de fapt decît executareabugetului cu ajutorul unor registre fără nici legătură între ele, precum și cu ajutorul unor înregistrări privind operațiile de casă, fără a se face vreo deosebire intre cheltuielile ,,de



investiție’’ și cele ,, de consumație’’.De asemenea nu se înregistrau modificările sufer ite de patrimoniul public, din care cauză nu se putea cunoaște situația reală a averii publice.

Prin legea din 1929 s-au introdus următoarele inovații față de dispozițiile legislațieianterioare:

O distincție precisă între funcțiile de administrator și ceea de mînuitor de bani șimateriale publice;

Obligativitatea inventariei patrimoniuliu public; Introducerea anului bugetar de 12 luni în locul celui de 18 luni; Fixarea termenului legal în care se pregătește și se depune bugetul și introducerea

unei separări a cheltuielilor ordinare de cele de investiție; Introducerea controlului preventiv pe lîngă cel regresiv; Stabilirea ca faze ale actelor de cheltuieli:angajarea, lichidarea, ordonanțarea și

achitarea, întărindu-se controlul pentru fiecare fază; Înființarea Oficiului de licitații pe lîngă Ministerul Finanțelor; Introducerea carnetului de impozite al contribuabilului și controlul averii

funcționarilor; Înființarea bugetului interior al fiecărui departament, precum și distribuția lunară a

creditelor; Introducerea contabilități în partidă dublă. Primele instituții care au adoptat contabilitatea în partidă dublă au camerele de comerț și

industrie.Atît întreprinderile de stat de interes general, cît și cele cu caracter economic șicomercial, fiind organizate pe baza acelorași principii ca și întreprinderile particulare, aplicaucontabilitatea în partidă dublă.

Între anii 1831-1835 se găsesc prevăzute pentru prima dată în programele de învățămîntale școlilor secundare teoretice și obiecte de studii cu caracter comercial, între care era cuprinsăși contabilitatea.De asemenea contabilitatea se mai preda la 1837 și la școala comercilă din

prașov după Pravila Comercială a lui Emanoil Ion Nikifor, iar la 1838 se constată că și la Iași sepreda contabilitatea la clasa a IV-a primară.Mai tîrziu a început să se predea contabilitatea și la

școlile primare din Brăila(1843) și la București (1844), unde se folosea lucrarea lui VasileUrzescu, tipărită încă din 1840.La 1844 și 1845, Dimitrie Jarcu publică în două volumetreducerea din limba franceză a unei lucrări de contabilitate sub titlul: Doppia skriptura sau

ținerea katastișelor în partidă simplă și îndoită .La 1843 se preda la Academia de la Iași un curseconomic în care se cuprindea pentru al treilea an de studii și ,,Noțiuni de ținerea registrelor’’.

De fapt problema învățămîntului comercial a fost pusă pentru prima dată la 1831, înRegulamentul organic, în care la secția I, intitulată ,,învățătura secundară’’se prevedeauurmătoarele:,, Tinerii care, din motivul plecării lor către cunoștințe practice sau din lipsa demiljoace sau de timp, nu ar putea trece în clasele cursurilor teoretice, mîntuind cursul școlilor

primare, vor putea păși într -acelea al școlilor reale ce se vor înființa la Iași, Botoșani și Galați’’2.Școlile reale, prevăzute în Regulamentul organic, erau de fapt de origine germană și aveau ca

scop să formeze specialiști pentru agricultură, industrie și comerț.În aceste școli ,,doppiaskriptura’’, era prevăzotă ca obiect principal de studiu în programa analitică.

Abia la 1858 au luat ființă pe baza dispozițiilor Regulamentului organic, o școală la Iașiși alta la Galați; cea de la Iași s-a închis după doi ani din lipsă de elevi, iar cea de la Galați acontinuat să funcționeze pînă la 1864, cînd la luat ființă școala economică.Este deci fapt constatcă învățămîntul comercial a apărut pentru prima dată în Moldova și mai tîrziu și în Muntenia.Din 1864, cînd s-au înființat primele școli comerciale cu durata cursurilor de 5 ani, litereaturacontabilă romînească a luat un avînt considerabil.Primele școli comerciale de acest tip s -auînființat, în 1864, la Galați și la București și după aceea la Iași, Craiova, Ploiești, Brăila.

În 1913 ia ființă primul institut de învătămînt economic superior, sub denumirea de,,Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale’’, după care se înființează și la Cluj, în

2 A.D. Xenopol , op. cit . , vol.XI, p.226



1920, o instituție similară celei de la București.O dată cu înființarea primelor școli comerciale șicu răspîndirea lor în întraga țară, literatura contabilă a început să se imbogătescă cu noi lucrări,elaborate atăt de profesori de specialitate, cît și de practicieni, în care se tratau probleme ridicatede cerințe tehnicii contabile din întreprinderi.Chiar și economiști de seamă a timpului au dat oatenție deosebită a problemelor de contabilitate.Astfel P.S. Aurelian a rezervat în manualul săude economie agrară, publicat în 1869, un capitol consacrat noțiunilor de contabilitate agrară, ceeace a făcut mai tîrziu și Ion Ionescu de la Brad în maualul său de economie agrară.La 1856, LouisTaussaint, cel dintîi profesor de contabilitate de la școala comercială înființată în București, și -apublicat cursul de contabiliate sub titlul Expunere prescurtată de opearații comerciale și

contabile , redat în limba franceză și tradus în romînește de Raoul de Pontbriand. În perioada care a urmat au apărut din ce în ce mai multe lucrări de specialitate în

domeniul de contabilitate, amintit doar cîțiva dintre personalitățile din domeniu:I.C. Panțu apublicat lucrarea Știința conturilor sau contabilitatea în partidă dublă ; Grigore L. Trancu apublicat Curs complet de comerț și contabilitate. În acelaș an(1913) în care apare și lucrarea luiTancu, apare și ,,Revista Cursurilor Academice de Înalte Studii Comerciale și Industriale dinBucurești’’, în care se publică în prima sa formă, cursul de contabilitate predat de SpiridonIacobescu, pe care avea să+l retipărescă în formă definitivă, în colaborare cu Al. Sorescu, în trei

volume. În anii primului răyboi mondial nu au apărut lucrări de contabilitate.După 1921, aceatăliteratură a luat însă un avînt deosebit, îmbogăţindu-se cu numeroase lucrări.În afara lucrărilor publicate de cadre didactice, literatura contabilă a fost îmbogățită și prin lucrări publicate de practicieni, în majoritate obsolvenți ai școlilor comerciale și ai academiilor comerciale din țară șidin străinatate.Amintit cîțiva dintre autori care au elaborat lucrări de contabilitate:Aug.Dorwagen a publicat lucrările: Conatabilitata agrară (1921) și Studii analitice de contabilitate

agrară, precum și cu zootehnica și cu zooeconomia (1913); În 1923, P. Drăgănescu-Brateș aelaborat Bilanțul tip pentru bănci.

În perioada de la 1944-1947, gîndirea contabilă din țara noastră a început să se orientezecătre abordarea și rezolvarea unor probleme noi care au apărut în domeniu contabilități, înspecial legate de normarea contabilitășii, și anume: elaborarea de planuri de conturi, precizarea

prealabilă a conținutului conturilor, și a simbolizări lor, stabilirea unor scheme de bilanț și dedări de seamă, raționalizarea documentației contabile primare etc. Gîndirea contabilă concretizează în concepțiile autorilor de lucrări de contabilitate din

țara noastră a reușit să dea o anumită intrepretare și fundamentare a fenomenelor care seînregistrează în contabilitate și să țină pasul cu cerințele economiei naționale.Din analizalucrărilor de contabilitate ale autotorilor precursori ai literaturii noastre contabile și ale aceloracare au contribuit în chip real la dezvoltarea gîndirii și practicii contabile în Romania se poateconstata că în concepțiile unora dintre acești autori sunt reflectate și susținute în diferite formeinteresele societăți capitaliste.

Se constată totodată că prin sita gîndirii romînești au f ost cernute timp de peste 150 deani precticile și teoriile străine și că, în această perioadă, literatura noastră contabilă a progresat

uimitor de repede, punîndu-se la curent cu cele mai noi creații și reușind să dovedească că ea poate sta pe acelaș plan cu literatura contabilă străină, atît în ce privește cercetarea celor maivaste domenii în care-și găsește aplicația, cît și în ce privește rezolvarea problemelor ce i-au fostpuse.

În analiza care urmează, vom încerca să arătăm,pe lîngă lucrurile de contabilitate care s-au scris, și originea concepțiilor contabile ale autorilor lor, deaoarece se știe, că pînă la unmoment dat, literatura noastră contabilă reflecta, într -o oarecare măsură, teoriile franceze,germane și italiene.

EMANOIL ION NIKIFOR.În ordine conologică cea dintîi carte de contabilitate care aapărut în limba romînă, scrisă însă cu litere chirilice sub titlul Allgemeine-Handlungs und

Wechsel-Ordnung , fost publicată la Brașov în anul 1837, profesor la Școala comercială aCapitalei romînești din cetatea Brașovului.În precuvîntarea și introducerea sa, autorul stăruie îndocumentarea rolului și însemnătățîî contabilității în toate activitățiile și la toate categoriile



sociale:,,fie acela Boer ori Profesionist sau și Măcelar sau Diplomat ca să trăiacă cu bunăRînduială în Lucrarea sa’’.Insistă apoi asupra importanţei însemnărilor în partidă dublă, arătîndcă metodul ,,doppicei Skripturi’’ este singurul miljoc prin care se pot asigura ,,buna Regulăfolosul Negoțiației”.Recomandăm de asemenea stăruitor ca negustorii să cunoască cît maitemeinic geografia comercială, corespondența comercială, aritmetica comercială, limbile străineși legile comerciale.

VASILE URZESCU.Lucrările de specialitate în domeniul de contabilitate din Muntenia încep cu Epistolarul lui Vasile Urzescu, tiperit la București, în anul 1840.Deși poartă numele de Epistolar și cuprinde srisorii de negoț, totuși această lucrare tratează și probleme de contabilitate.

DIMITRIE JARCU.Acesta traduce o lucrare din limba franceză a lui H. Jaclot, intitulată La tenue des livres enseignee en vingt et une lecons sans meître.În romînește lucrarea a fostintitulată de Jarcu Doppia Skriptura sau ținerea katastifelor .Prin lucrările sale Dimitrie Jarcueste socotit în literatura noastră contabilă, ca fiind primul care a contribuit la răspîndireacontabilități în Țara Romînească.O primă contributie adusă de autor, a fost explicarea termenilor comerciali și contabili și înlocuirea lor cu termenii cei mai aoropiați și cunoscuși în limbaromînă.

THEODOR ȘTEFĂNESCU.S-a născut la București, la 1842 și a trăit pînă în anul 1909.

Ștefănescu a publicat cursul de contabilitate, pe care l-a predat și l-a tipărit în șase ediții sub titlulCurs de contabilitate în partidă dublă. În cursul său, autorul definește contabilitatea ca știință,iar ținerea registrelor ca artă.În continuare, autorul se referă din nou la deosebirea dintrecontabilitatea ca știință și ținerea registrelor ca artă.Examinează apoi amănunțit contul ,, Mărfurigenerale’’ în ce priveşte funcţionarea lui după metoda inventarului permanent a lui Quelin şidupă metoda lui Guilbault.Theodor Ştefănescu arată lipsurile acestei metode şi subliniază că,,unii autori au făcut din contabilitate o știință abstractă și confuză’’, iar sistemele preconizate deai sunt ,,lovite în aplicațiile lor de cea mai patentă stîrpiciune’’.

CONSTANTIN PETRSCU.Constantin Petrescu s-a dedicat carierei didactice, dupăterminarea Școlii comerciale din București.În anul 1901 și-a publicat cursul predat sub titlulContabilitate și administrație , în care face un scurt istoric al contabilității pînă în anul 1900,

după care subliniază rolul și importanța conatabilității astfel:,,Dacă în afaceri se cer condițiispeciale pentru probabilitatea reuțitei, apoi și în contabilitate se cer asemenea condiții care săsatisfacă nu numai raporturile juridice, economice și administrative rezultate din afaceri, ci șicontrolul și exactitatea de care se simte nevoie”.

SPIRIDON IACOBESCU.S-a născut la București la 1 septembrie 1877.A fost profesorla Înalta Academie de Studii Comerciale și Industriale din București de la înființarea acesteia și

pînă în 1942 cînd se retrage la pensie.Moare în anul 1967.Opera contabilă a lui SpiridonIacobescu își are începuturile în cursurile predate și apoi tipărite în Revista cursurilor AcademiceComerciale în anii 1913 și 1914.Spiridon Iacobescu a reușit să formuleze pentru prima dată lanoi în țară principiile științifice ale contabilității, a fundamentat funcțiile sociale ale contabilitățiiși a dovedit utilitatea și necesitatea contabilității în toate domeniile de activitate economică, cu

alte cuvinte, universalitatea domeniului ei de aplicație.Dintre lucrările publicate de SpiridonIacobescu, vom analiza, în cele ce urmează, Cursul de contabilitate generală în legătură cu

dreptul și legile speciale comerciale, întocmit în colaborare cu Al. Sorescu. Lucrarea cuprindetrei volume.În primul volum sunt tratate subiectele contabilități.În ce privește definițiacontabilități autorii o consideră ă ramură a științelor sociale, dar o limitează la înregistrareaegalităților de schimb dintr -un patrimoniu, reducînd-o astfel la o simplă tehnică contabilă.

Volumul II al cursului de contabilitate generală este rezervat în înregime studieriiamănunțite și multilaterale a patrimoniului, ca obiect al contabilității, respectic ca materieînregistrabilă.De asemenea autorii arată că întregul patrimoniu trebuie să fie cuprins în registrelede contabilitate ale subiectului patrimoniului.Se dă apoi definiția patrimoniului și se face

prezentarea lui prin următoarea ecuație de schimb economico- juridică.



Obiecte de Subiecte DrepturiRealități Drepturiși = de și pecuniare Irealități

Obiecte de contabilitate Obligații Oblicații

Prezintă apoi această ecuație economico-juridică în formă contabilă astfel:

ACTIV PATRIMONIU PERSOANEI X PASIV

Obiecte de drepturi Capital (Drepturi pecuniare) singur sauși de oblicații Creditori (titulari de oblicagații pecuniare)

După conceptia juridică, obiectul dreptului fără drept nu are nici o valoare, iar dupăconcepția economică, dreptul fără obiect nu are de asemenea nici o valoare.Contabilitatea pune

pe acelaș plan economicul ci juridicul, iar patrimoniul juridic apare și el ca o cauză a stăpînirii patrimoniului economic, așa că patrimoniul contabil este prezent prin următoarea egalitate de

schimb: Patrimoniu economic = Patrimoniu juridicSau Activ = Pasiv.

Din examinarea succintă a acestei importante lucrări se constată că autorii au adusefectiv o contribuție valoroasă la progesul contabilității romînești.În această lucrare, oricespecialist în domeniul contabilități găsește nu numai o găndire contabilă originală, ci și unmaterial documentar extrem de bogat, juridic, economic și contabil.Pentru prima oară înliteratura de specialitate romînească, și chiar mondială, apare o lucrare de contabilitate în careconceptia juridică este pusă este pusă la temelia esplicării științifice a aprincipiilor contabilității.Chiar dacă acestă fundamentare nu ar rezolvat o serie de probleme contabile, totuși

conceptia juridică a deschis orizonturi noi în cercetarea și explicarea teoriei și practici contabile.În perioada de la 1940-1948, literatura contabilă nu a realizat progrese importante.Dintre lucrările de contabilitate apărute în această perioadă amintim pe cele ale lui D. Voina, I.Evian și Șt. Dumitrescu.

D. Voina , de la Academia Comercială din Brașov-Cluj, publică în 1944: Curs de

contabilitate generală, pe care îl dezvoltă ulterior, în 1947 .În lucrarea sa, autorul a dat o atențiedeosebită fundamentării caracterului de știință a contabilității.În studierea conturilor pornește dela desfacerea bilanțului inițial, așa cum de altfel procedează aproape toții autorii germani, dupăcare trece la analizarea egalităților bilanțiere și a articolelor contabile pentru a ajunge lastabilirea regulilor de funcționare a conturilor.

Pentru Voina, conturile de ordine, conturile de evindență și conturile de dreturi și de

angajamente eventuale formează o grupă specială, numită grupa ,,conturilor interimare’’.După ceexaminează pe scurt problema cadrului general de conturi și a planurilor de con turi, autorul seocupă mai pe larg de problema bilanțului.Lucrarea lui D.Voina poate fi considerată o contribuțiela îmbogățirea literaturii noastre contabile.

ION EVIAN, profesor la Academia Comercilă din Cluj, publică în 1940 lucrarea:Teoriile conturilor , în care în cearcă să facă o distincție între noțiunile de teorie a conturilor șiteorie a contabilității, dat fiincă, după, pererea sa, obiectul, scopul și chiar sfera fiecăreia din elese deosebesc fundamental.



PROBLEMELE CONTABILITĂȚII SOCIALISTE ÎN ROMANIA

Teoreticieni și practicienii contabili din țara noastră, ca de altfel și cei din celelalte țări,s-au preocupat de rezolvarea unor probleme privind perfectionarea contabilității.

Una dintre acestea a fost elaborarea unui bilanț-tip, ca formă contabilă în care trebuie prezentată situația juridică, administrativă și economică a oricărei întreprinderi. Prin aceasta seurmărea de fapt stabilirea unui criteriu de grupare rațională și unei denumiri cît maicorespunzătoare a conturilor .

În 1940 s-a încercat stabilirea unui bilanț tip pentru toate întreprinderile economice dințară, problemă, care bineînțeles nu a putut fi soluționată datorită posibilități realizări acestui lucru

într-o economie bazată pe proprietatea particulară asupra miljoacelor de producție. O altă problemă care s-a discutat îndelung a fost aceea a elaborării unor planuri de

conturi tip în care scop s-a alcătuit, în 1940, o comisie care a purtat numearoase și îndelungatediscuții ineficiente datorită faptului că ele urmau interese înguste, capitaliste.

Înainte de 1944 s-a discutat mult și problema calculării prețului de cost cu ajutoruldatelor contabilități, fără a se ajunge la rezolvare concretă, fie prin legislația economică, fie înpractica întreprinderilor, deoarece în capitalism s-a încercat să se împiedice calcularea corectă a

prețului de cost cu ajutorul datelor contabile. Toate aceste probleme au putut fi discutate și rezolvate în mod corespunzător îninteresul economiei naționale, numia după cucerirea puteri politice și economice de către clasamuncitoare în alianță cu țărenimea muncitoare.În anul 1947, a luat ființă în cadrul MinisterulIndustriei și Comerțului, un Consiliu permanent al normării contabilități, care, după numeroasecercetări și discuții, a reușit să concretizeze principiile generale ale primei forme de normare acontabilități în țara noastră.

În primul rînd s-a pornit de la necesitatea elaborări unui cadru general de conturi,aplicabil tuturor întreprinderilor industriale și cuprizînd clasele și grupele de conturi folosite îndiferite ramuri de activitate industrială.Din acest cadru urmau apoi să se desprindă planuri pentrufiecare ramură industrială.

Alături de cadru general de conturi s-au prevăzut și norme speciale privitoare launificarea nomenclaturii conturilor și la tehnica de înregistrare în conturi. În ce privește clasificarea conturilor în plan, a fost adoptat sistemul zecimal, care

prezintă avantajul că asigură o mai largă raționalizare a înregistrărilot contabile.De altfel prinaceste planuri s-a realizat și o mai justă delimitare a valorilor și rezultatelor întreprinderii.

După alcătuirea cadrului general de conturi și a planurilor unitare de conturi, s -au prevăzut numeroase etape ale normării contabilității: stabilirea principiilor de calculare a prețuluide cost și de vînzare; elaborarea instrucțiunilor privind tehnica înregistrărilor contabile pe baza

planurilor de conturi, după care urma să se infăptuiască tipizarea și simplifacera documentației primare, organizarea statisticii și a bugetării, toate acestea în legătură cu trecerea la conducerea planificată a economiei naționale.

Naționalizare principalelor miljoace de producție din economie a făcut necesarăcreareea unui sistem de contabilitate care să corespundă cerințelor noi ale unei economiisocialiste.

În acest scop a fost necesar să se precizeze rolul și importanța contabililor în economianațională, ceea ce s-a realizat la începutul anului 1948, prin reglementarea funcției și atribuțieicontabililor, după care a urmat înființarea în casrul Ministerului Finanțelor a unei direcțiispeciale pentru conducerea unitară, pe întreaga economie națională, a metodologiei și normăriicontabilității.

Această direcție numită în acea vreme Direcția normării și îndreumării contabile, aelaborat primele planuri de conturi pentru fiecare ramură de activitate economică, precum șiinstrucțiunile de aplicare a acestor planuri, schemele de bilanț tip și de dări de seamă lunare,trimestriale, anuale, tipizarea și raționalizarea documentelor contabile, stabilirea unor forme noide înregistrare contabilă înainte, mai simple și mai clare, și anume: forma maestrului -șah și a



jurnalului –order, metode avansate de contabilitate analitică a valorilor materiale, produselor șimărfurilor, ca de exemplu metoda operativ-contabilă sau per -sold; metode noi de înregistrare acolectării și repartizării prețului de cost.

Acestea au fost principalele măsuri care, cu începere din anul 1949, au pus temeliilecontabilități socialiste la noi în țară, și care în decursul anilor următori, a fost neîncetatînbunătățite pentru a corespunde cerințelor fiecărei etape a construcției socialiste.

În organizare contabilități de tip nou, a contabilități socialiste, s-a folosit din plinexperiența sovietică, adaptată la cerințele economiei noastre naționale.

Ca urmare a acumulări unei experințe prorii privind normarea contabilității, a aplicării planului de conturi, a perfecționării formelor și metodelor de conducere și de administrare a întreprinderilor noastre economice, s-a simțit nevoia îmbunătățirii planurilor de conturi.Astfel înanul 1957, toate celelalte planuri s-au aliniat la cel al întreprinderilor industriale, adoptându-se înacest scop denumiri și simboluri cifrice unitare pentru toate conturile cu acelaș conținuteconomic. Astfel, ontervine un element nou, și anume conținutul economic comun al tuturor conturilor de acelaș fel, independent de specificul ramurii de conturi.

În noile planuri de conturi s-a ținut seama în mare măsură de principiul grupării lor înfuncție de acest conținut economic, renunțându-se în schimb la principiu grupării conturilor după

criteriul funcției lor contabile.Prin aceata s-a realizat și o reducere a numărului conturilor, și osimplificare a corespondenței conturilor.Ca urmare, toare planurile încept cu același grupe deconturi, iar în cadrul gupelor, cu conturi care au acelaș conținut economic, aceeași denumire șisimbol, indiferent de ramura de activitate în care se aplică.

Problema perfecționări și raționalizării continue a tehnicii contabile în țara noastră aridicat, în primul rînd, problema elaborări unui cadru general de conturi pe întreaga economie șiintroducerea sistemului zecimal de clasificare a conturilor, atât în cadrul lor general, cât șiplanurile unitare pe ramuri, defalcate din acest cadru.

Progresul tehnic și introducerea tehnicii noi în toate ramurile economiei națioanlemfactori esențiali ai dezvoltării și perfecționării continue a bazei tehnice-materiale a socialismului,au stat neîncetat în atenția partidului și guvernului.

Prin introducerea în toate sectoarele de activitate economică a celor mai noi cuceriri aleștiinței și tehnicii, atenția organelor de conducere a fost îndreptată în special către mecanizarea șiautomatizarea producției, punându-se totodată și în fața tehnici contabile sarcini importante,având în vedere că în acest sector de activitate s-a remarcat o rămînere în urmă, în ce priveșteutilizarea miljoacelor mecanizate de evidență și de calcul.S-a ținut seama în această privință defaptul că o dată cu dezvoltarea și intesificația producției sporește și volumul se informațiinecesare conducerii economice a întreprinderii în ansamblul ei.

În legătură cu aceasta se pune problema folosirii miljoacelor tehnice înainte în munca deadministrație și de conducere, pregătirii multilaterale și temeinice, atât în ce privcește problemeleeconomice ale întreprinderii respective, cât și tehnica mecanizării evidenței și calcului economic.

Cu toate avantajele indiscutabile pe care le prezintă mecanizarea și automatizarea

efectuării lucrărilor contabile, ele nu pot totuși realiza singure simplificarea și perfecționareacontabilității.De aceea, problema care s-a pus la noi, în scopul îmbunătățirii și perfecționăriiacestei tehnice, a fost aceea a perfecționării a formelor de evindență.

Problema evidenței operativ-contabile a constituit de asemenea o preocupare, în speciala precticienilor contabili.Aceasta a dus la înlăturarea paralelismului care exista mai înainte întrecontabilitatea materialelor și aceea a depozitelor din întrepr indere, realizînd astfel însemnateeconomii, precum și o sporire a eficienței controlului documentelor și stocurilor efectiveexistente în magazin.

De asemenea, s-a intesificat preocuparea pentru găsirea căilor cu ajutotul cărora să serealizeze o reducere a volumului de muncă ocazionat de înregistrarea operațiunilor economiceprivind materialele, produsele, cheltuielile etc.

O altă problemă a contabilități din țara noastră a fost aceea a prețului de cost, factor principal folosit de conducerea întreprinderilor pentru umărirea rezultatelor activități lor



economice.În legătură cu aceasta s-au studiat și aplicat metode mai raționale de calcul a prețuluide cost, folosind atăt experineța prorie dobîndită în întrprinderile noastre, cât și rezultatelepozitive obținute de practica contabilă din celelalte țări socialiste.

În acelaș timp problema utilizări în cât mai mare măsură a metodelor matematice înlucrările de contabilitate a constituit, de asemenea, una din preocupărilecontabilității.Îmbunătățirile și perfecționările metodologiei contabile în toate sectoarele deactivitate economică au constituit astfel probleme principale ale contabilității în țara noastră.La

progresul tehnici contabile a contribuit în primul rînd, Direcția normării și îndrumării contabile,care an de an a îmbunătățit instrucțiunile și normativele, pe baza experineței acumulate și înraport cu noile cerințe ale dezvoltării economiei socialiste.De asemenea, o contribuție prețioasăau adus publicațiile de specialitate și în primul rând revista ,,Evidența contabilă’’, azi ,,Revistade contabilitate’’.

Nu se poate omite contribuţia pe care a avut-o fostul Corp al contabililor autorizați șiexperți din Romania în pregătirea terenului necesar rezolvării problemelor noi ale contabilității,prin studierea și popularizarea lor în cercurile sale de studii, în aticolele publicate în ,,Buletinulcontabililo’’, în conferinţele ţinute în întrega ţară şi în cursurile organizate pentru explicareaproblemelor privind contabilitatea din acea vreme.

După anul 1947, încep să apară în țară primele lucrări de contabilitate socialistă.Paralelcu traducera unor lucrări de contabilitate din Uniunea Sovietică, încep să apară și lucrări alespecialiștilor noștri.

Între primele lucrări de contabilitate românești, publicate după introducerea contabilităținormate, se menționează în special Evidența contabilă generală (1953), retipărită în ediția a II-asub titlul Teoria evidenței contabile și în ediția a III-a sub titlul Bazele evidenței contabile (1960).Lucrarea a fost elaborată de un colectiv de cadre didactice ale Academiei de StudiiEconomice.

În această lucrare autorii fundamentează științific problemele de bază ale sistemuluiunitar de evidență specific construcției socialiste.De asemenea, precizează noțiunile de obiect șide metodă ale evidenței contabile socialiste, precum și clasificarea științifică a conturilor pe baza

conținutului lor economic și a funcției cintabile. Manualul a fost apoi continuu completat cu probleme noi, în special cu aclea ridicate decerințele progresului tehnic și ștințific, ceea ce a făcut să sporească rolul activ al contabilității înconducerea întreprinderilor din aceea vreme.

Lucrarea a fost folosită de întreg învățămîntul economic din țară din 1953 și până în1969, cînd au început să apare și la celelate institute economice din țara noastră cursuri decontabilitate generală.Tot în 1953, apare primul curs de contabilitate industrială, după care apar noi ediții dezvoltate, tipărite, de asemenea, de un colectiv de cadre didactice.

Față de noile cerințe ale învățământului superior și mediu, precum si ale contabililor practicieni din întreprinderi, s-au publicat noi lucrări de contabilitate: agricolă, industrială,comercială, de construcții, bugetară etc.În aceste lucrări se examinează amplu și sistematic

problemele de contabilitate aplicată, în concordanță cu planurile oficiale de conturi, instrucțiunilede aplicare ale acestor planuri, regulamentele și normele oficiale privind contabilitatea diferitelor ramuri de activitate a economiei.

Aria precupărilor pe linia îmbunătățirii în condițiile pregresului tehinc și cerințelor conducerii științifice a activității întreprinderilor nu s-au rezumat numia la aspectele rezumatemai sus.S-a ținut seama de necesitatea creșterii caracterului operativ al informațiilor furnizate decontabilitate și a laturi sale previzionale, astfel încât să poată fi valorificate cât mai eficient șiactivitatea de conducere a întreprinderilorii.S-a urmărit, de asemenea, perfecționarea continuă ametodelor și procedeelor contabile, punând accentul pe raționalizarea și simplificareadocumentelor primare, pe adaptarea lor la cerințele de prelucrare mecanizată și automatizată adatelor, pe perfecționarea contabilizării cheltuielilor de producție și a calculării prețului de cost, a

bilanțului și a dărilor de seamă contabile.



O contribuție importantă la perfecționarea și dezvoltarea contabilității a fost adusă și detezele de doctorat, în care au fost abordate teme legate de cele mai variate necesități ale

întreprinderilor din toate ramurile economice.Din cele expuse mai sus, se constată că teoria contabilă din România în perioada

socialistă se caracterizează prin varietatea considerabilă a problematicii care a format obiectulcercetărilor și dicuțiilor specialiștilor români, de la eliberare și până astăzi.



Bibliografie:

C.G. Demetrescu, Istoria contabilității, Editura Științifică,București, 1972;

Dumitru Voina, Faze din evoluția contabilității, Editura Cioflec,

Cluj, 1930;Elia Rosii Passavanti, La contabilita di stato nella stiria ,

Torino,1935.

Documents

Istoria Cont. Publice