Upload
others
View
6
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ
Drobeta-Turnu Severin Strada Unirii,nr.93, Bloc C-13 parter, cod 220133
Telefon: 0252/311980; Fax: 0252/327248 e-mail: [email protected]
EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-SOCIALI
AI JUDEŢULUI MEHEDINŢI ÎN ANUL 2015
FENOMENE DEMOGRAFICE Populaţia după domiciliu Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, trecută în actul de identitate (CI, BI), aşa cum este luată în evidenţa organelor administrative ale statului. În stabilirea valorii acestui indicator nu se ţine cont de resedinţa obişnuită, de perioada şi/sau motivul absenţei de la domiciliu. La 1 iulie 20151, populaţia cu domiciliul în judeţ (cetăţeni români) era de 287.763 persoane din care 146.018 femei (50,7 %) şi 141.745 bărbaţi (49,3 %), distribuţia pe medii de rezidenţă arătând o urbanizare uşoară (50,8 % în urban, respectiv 49,2 % în rural). La această dată populaţia reprezenta 1,3 % din populaţia României, clasându-se pe locul 38 în ierarhia judeţelor (inclusiv Municipiul Bucureşti).
Piramida vârstelor 2015
- persoane-
FEMININ
0; 965
47; 3494
85+; 2692
01000200030004000
MASCULIN
0; 1058
47; 3461
85+; 1407
0 1000 2000 3000 400005
101520253035404550556065707580
85+
1 Pentru anul 2015 datele sunt provizorii.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 1
În perioada 2002-2015, populaţia cu domiciliul în judeţul Mehedinţi (cetăţeni români) s-a diminuat cu 27.451 persoane. Evoluţia populaţiei după domiciliu la 1 iulie al fiecărui an din perioada 2002-2015, pe sexe, se prezintă conform graficului următor:
- număr persoane -
Masculin; 141745
Masculin; 155086 Feminin;
146018
Feminin; 160128
130000
135000
140000
145000
150000
155000
160000
165000
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Masculin Feminin
Mişcarea naturală a populaţiei în anul 20152
În anul 2015 s-au născut 2.338 copii şi au decedat 3.912 persoane. Evoluţia pe luni a mişcării naturale în date absolute în cursul anului 2015, este prezentată în graficul următor:
‐300
‐200
‐100
0
100
200
300
400
500
‐număr persoane‐
ianu
arie
februarie
martie
aprilie mai
iunie
iulie
august
septem
brie
octombrie
noiembrie
decembrie
Născuți‐vii
Decedați
Spor natural
Pe total an 2015, sporul natural a fost negativ (-1574 persoane), urmând tendinţa care s-a manifestat în judeţul Mehedinţi începând cu anul 1991.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 2 2 Pentru anul 2015 datele sunt provizorii.
În perioada 2002 – 20153 s-au născut 36.311 copii, numărul deceselor fiind de 57.630 persoane, înregistrându-se un spor natural de -21.319. Evoluţia principalelor fenomene demografice se prezintă conform graficului următor:
Mişcarea naturală 2002 - 2015 (date absolute)
2338
2283
2474
2591
2481
2586
2938
2621
2426
2504
2684
2801
2786
2798
3912
3995
3768
4019
4044
4175
4074
4147
4169
4146
4346
4238
4315
4282
-157
4
-171
2
-129
4
-142
8
-156
3
-158
9
-113
6
-152
6
-174
3
-164
2
-166
2
-143
7
-152
9
-148
4
-3000
-2000
-1000
0
1000
2000
3000
4000
5000A
nul 2
002
Anu
l 200
3
Anu
l 200
4
Anu
l 200
5
Anu
l 200
6
Anu
l 200
7
Anu
l 200
8
Anu
l 200
9
Anu
l 201
0
Anu
l 201
1
Anu
l 201
2
Anu
l 201
3
Anu
l 201
4
Anu
l201
5
Născuţi-vii Decedaţi Spor natural
Din evoluţia prezentată, se constată nu numai menţinerea unui spor natural negativ (în fiecare an s-au înregistrat mai multe decese decât naşteri) dar se constată şi scăderea continuă a natalităţii. Începând cu anul 1991 sporul natural în judeţul Mehedinţi a fost negativ, acesta fiind factorul principal ce a determinat scăderea populaţiei. În graficul următor, surprindem momentul trecerii la un spor natural negativ, extinzând analiza pe perioada 1980-2015:
Sporul natural al populaţiei în perioada 1980-2015
2015; -1574
1980; 1104
1991; -279
-2000
-1500
-1000
-500
0
500
1000
1500
1980
19851989
1990
19911992
1993
19941995
1996
19971998
1999
2000
20012002
2003
20042005
2006
20072008
2009
20102011
2012
20132014
2015
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 33 Pentru perioada 2002-2014 datele sunt definitive, pentru anul 2015 datele sunt provizorii..
Mişcarea migratorie 2002-20144
Mişcarea migratorie internă (între judeţe) şi externă (între ţări), în perioada 2002-2014 a determinat scăderea populaţiei cu 8.606 persoane (95,1 % prin mişcare migratorie internă, respectiv 4,9 % prin mişcare migratorie externă). Grafic, evoluţia mişcării migratorii pentru perioada 2002-2014 se prezintă astfel:
Soldul mişcării migratorii 2002-2014
-1200
-1000
-800
-600
-400
-200
0
200
Sold migratoriu intern -51 -218 -306 -263 -774 -1057 -830 -850 -1094 -605 -514 -746 -878
Sold migratoriu extern -11 -31 -27 -26 -55 -1 21 -30 -5 -71 -55 -79 -50
Sold migratoriu to tal -62 -249 -333 -289 -829 -1058 -809 -880 -1099 -676 -569 -825 -928
Anul 2002
Anul 2003
Anul 2004
Anul 2005
Anul 2006
Anul 2007
Anul 2008
Anul 2009
Anul 2010
Anul 2011
Anul 2012
Anul 2013
Anul 2014
Explicaţii sold migraţie: Sold migratoriu intern: indicator care reprezintă diferenţa algebrică dintre numărul persoanelor sosite prin schimbarea domiciliului (migrate) pe teritoriul judeţului şi numărul persoanelor plecate prin schimbarea domiciliului (emigrate) de pe teritoriul judeţului; Nu conţine migraţia externă; Sold migratoriu extern total: diferenţa dintre sosirile cu domiciliul pe teritoriul judeţului din alte state de cetăţenie română, straină sau fără cetăţenie şi numărul de plecări cu domiciliul ale cetaţenilor români în alte ţări; Sold migratoriu total: diferenţa dintre sosirile cu domiciliul, pe teritoriul judeţului (din alte judeţe şi alte state) şi numărul de plecări cu domiciliul în alte judeţe sau alte state.
Numărul emigranţilor definitivi care şi-au stabilit domiciliul permanent pe teritoriul altui stat, în perioada 2002-2014 a fost de 894 persoane, în timp ce numărul imigranţilor a fost de 474 persoane. Emigranţii cu schimbarea domiciliului sunt persoanele (de cetăţenie română) care emigrează în străinatate. Emigraţia este acţiunea prin care o persoană renunţă la domiciliul din România şi îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul altui stat. Imigranţii cu schimbarea domiciliului sunt persoanele (de cetăţenie română, străini sau fară cetăţenie) care imigrează în România. Imigraţia este acţiunea prin care o persoană renunţă la domiciliul de pe teritoriul altui stat şi îşi stabileşte domiciliul în România. Imigranţii care nu au cetăţenie română nu intră în calculul populaţiei după domiciliu definită anterior.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 4 4 Datele pentru anul 2015 nu sunt disponibile.
FORŢA DE MUNCĂ La 1 ianuarie 2015 indicatorul resurse de muncă (din punct de vedere al efectivelor) a înregistrat o valoare de 160,0 mii persoane, în scădere cu 26,6 mii faţă de 1 ianuarie 2014. Componentele resurselor de muncă au fost: populaţie ocupată civilă (103,2 mii persoane faţă de 105,3 mii persoane la 1 ianuarie 2014), şomeri (11,5 mii persoane faţă de 12,3 mii persoane la 1 ianuarie 2014), populaţie în pregătire profesională şi alte categorii de populaţie în vârstă de muncă (45,3 mii persoane faţă de 69,0 mii persoane la 1 ianuarie 2014). Populaţia ocupată civilă plus şomerii reprezintă populaţia activă civilă (114,7 mii persoane).
Din punctul de vedere al resurselor de muncă, judeţul Mehedinţi s-a situat pe locul 39 în ierarhia judeţelor, participând cu o ponedere de 1,3 în total resurse de muncă pe ţară.
Structura resurselor de muncă este prezentată în graficul următor:
Şomeri7,2% Populaţia ocupată
civilă64,5%
Populaţia în pregătire
profesională şi alte cat. de pop.în vârstă de muncă
28,3%
Calculul resurselor de muncă s-a făcut conform metodologiei balanţei forţei de muncă şi este redat în în următorul tabel care cuprinde şi distribuţia pe sexe:
Efective la 1 ian. 2015 (mii persoane)Nr crt Componente Total Masculin Feminin
1 A. RESURSE DE MUNCĂ (02-03-04+05+06±07) 160,0 85,3 74,7
2 POPULAŢIA ÎN VÂRSTĂ DE MUNCĂ 5 158,2 86,0 72,2
3 Pensionari în vârstă de muncă ce nu lucrează 1,5 0,7 0,8
4 Persoane în vârstă de muncă cu incapacitate permanentă de muncă 4,1 2,4 1,7
5 Salariaţi sub şi peste vârsta de muncă 0,1 - 0,1
6 Alte persoane sub şi peste vârstă de muncă aflate în activitate 8,2 2,8 5,4
7 Soldul mişcării interjudeţene (±) -0,9 -0,4 -0,5
8 B. POPULAŢIA OCUPATĂ CIVILĂ - TOTAL 103,2 53,8 49,4
9 C. ŞOMERI 11,5 6,9 4,6
10 D. POPULAŢIA ACTIVĂ CIVILĂ ( B+C ) 114,7 60,7 54,0
11 E. POPULAŢIA ÎN PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ŞI ALTE CATEGORII DE POPULAŢIE ÎN VÂRSTĂ DE MUNCĂ (A-D)
45,3 24,6 20,7
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 5
5 Populaţia în vârstă de muncă, conform legislaţiei în vigoare, cuprinde bărbaţii în vârstă de 16-64 ani şi femeile în vârstă de 16-59 ani.
Rata de ocupare calculată ca raport, exprimat procentual, între populaţia ocupată civilă şi resursele de muncă a fost de 64,5 (63,1 % pentru bărbaţi, respectiv 66,1 % pentru femei). Rata de activitate a resurselor de muncă a înregistrat o valoare de 71,7 % şi reprezintă raportul, exprimat procentual, dintre populaţia activă civilă şi resursele de muncă. Distribuţia pe sexe este 71,2 % pentru bărbaţi şi 72,3 % pentru femei.
Pentru analiza în timp a ratelor definite anterior şi pentru observarea decalajelor faţă de media naţională, graficul următor este edificator:
Rata de ocupare (%) şi Rata de activitate a resurselor de muncă (%) România şi
Mehedinţi în perioada 2002-2014
Rata de ocupare România
Rata de ocupare Mehedinţi
Rata de activitate România
Rata de activitate Mehedinţi
50
55
60
65
70
75
80
Anul2002
Anul2003
Anul2004
Anul2005
Anul2006
Anul2007
Anul2008
Anul2009
Anul2010
Anul2011
Anul2012
Anul2013
Anul2014
Efectivul de salariaţi 6
La sfârşitul anului 2015 în judeţul Mehedinţi erau 42.676 salariaţi din care 1.382 lucrau în Agricultură, vânătoare şi servicii anexe, Silvicultură şi Pescuit, 16.216 în Industrie şi Construcţii, iar 25.078 în Servicii. Evoluţia pe luni a efectivelor de salariaţi în cursul anului 2015:
42676 Total judeţ4285042819427984273042667425004236042221421144202042013
1382 Agricultură, vânătoare şi servicii anexe, Silvicultură şi
Pescuit
13881387138613841382137613721367136413611361
16216 Industrie şi construcţii 16
282
1627
0
1626
2
1623
6
1621
2
1614
9
1609
6
1604
3
1600
2
1596
6
1596
4
25078 Servicii
2518
0
2516
2
2515
0
2511
0
2507
3
2497
5
2489
2
2481
1
2474
8
2469
3
2468
8
0
5000
10000
15000
20000
25000
30000
35000
40000
45000
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 6
6 Date estimate pe baza rezultatelor cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale, completate cu informaţiile existente în Registrul Statistic al Întreprinderilor pentru întreprinderile cu 1-3 salariaţi şi au fost repartizate pe judeţe şi sectoare de activitate conform distribuţiei obţinute din cercetarea statistică anuală asupra costului forţei de muncă în anul 2014.
Câştigul salarial
În anul 2015, câştigul salarial mediu brut lunar s-a situat între 1.948 lei/salariat înregistrat în luna februarie şi 2.317 lei/salariat nivel maxim înregistrat în luna decembrie, iar cel net a înregistrat valorile extreme în aceleaşi luni (1.412 lei/salariat în februarie, respectiv 1.675 lei/salariat în decembrie). În privinţa câştigului salarial, judeţul Mehedinţi se află pe locul 20 în ierarhia judeţelor, la sfârşitul anului 2015. Graficul următor redă câştigurile salariale în perioada ianuarie-decembrie 2015:
lei/persoană
2317
2102
2088
2145
2159
2048
20012022
2059
2018
1948
1971
1675
1520
15101553
1562
1481
1446
1465
1491
1466
141214
26
1000
1200
1400
1600
1800
2000
2200
2400
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec.
Câştig salarial mediu brut Câştig salarial mediu net
Şomajul
Şomajul, fenomen social cu influenţe negative asupra dezvoltǎrii societǎţii, este rezultatul direct al proceselor de restructurare a economiei. La sfârşitul lunii decembrie 2015, numărul şomerilor în judeţul Mehedinţi era de 12.219 (4.745 femei şi 7.474 bǎrbaţi), cu 755 mai multe persoane faţă de sfârşitul anului 2014. Rata şomajului, la sfârşitul aceleiaşi perioade a fost de 10,7 %, faţă de 10,0 % la sfârşitul anului 2014, judeţul Mehedinţi fiind depăşit în această privinţă doar de judeţul Teleorman (11,0 %). Distribuţia diferenţiatǎ a şomerilor pe sexe, imprimǎ o ratǎ a şomajului diferitǎ (8,8 % pentru femei, respectiv 12,3 % pentru bărbaţi). Comparând rata şomajului din judeţ la sfârşitul lunii decembrie 2015 cu rata la nivel naţional, se observǎ cǎ în judeţul Mehedinţi aceasta este mai mare cu 5,8 puncte procentuale.
În perioada 2002-2014 rata şomajului în judeţul Mehedinţi a avut o evoluţie inversă (de creştere) faţă de cea manifestată la nivel de ţară, atingând cote maxime în anul 2009 ( 13,9 % pe total, 15,7 % masculin şi 12,0 % feminin). Fenomenul se observă comparativ, în cele două grafice:
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 7
Mehedinţi
T otal
Masculin
România
T otal
Masculin
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 8
Feminin
0,02,04,06,08,0
10,012,014,016,018,0
Anu
l 200
2
Anu
l 200
5
Anu
l 200
8
Anu
l 201
1
Anu
l 201
4
%
0,02,04,06,08,0
10,012,014,016,018,0
Anu
l 200
2
Anu
l 200
5
Anu
l 200
8
Anu
l 201
1
Anu
l 201
4
%
Feminin
ECONOMIE Produsul Intern Brut (PIB) Produsul intern brut (PIB), este egal cu suma utilizărilor finale de bunuri şi servicii ale unităţilor instituţionale rezidente (consum final efectiv, formare brută de capital fix) plus exporturile minus importurile de bunuri şi servicii.
Pentru indicatorul macroeconomic PIB datele sunt disponibile până în anul 2013. Mai jos este prezentată evoluţia PIB-ului - calculat conform CAEN Rev.2 7, în perioada 2002-2013, exprimat în preţurile curente ale fiecărui an:
PIB - MEHEDINŢ I (milioane lei ) 2002-2013
4653,6
4621,2
4479,64324,1
4422,74435,5
3741,23222,8
2597,4
2596,02184,2
1462,4
0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 5000
Anul 2002
Anul 2003Anul 2004
Anul 2005
Anul 2006Anul 2007
Anul 2008
Anul 2009Anul 2010
Anul 2011
Anul 2012Anul 2013
Unităţi locale active şi Cifra de afaceri a unităţilor locale active în anul 2014
În anul 2014, cele 3.457 unităţi locale de pe raza judeţului Mehedinţi au realizat o cifră de afaceri de 3.685 milioane lei, folosind 25.316 persoane ocupate. Unitatea locală8 este o întreprindere sau o parte a acesteia (atelier, fabrică, depozit, birou, mină sau staţie etc) situată la o adresă identificabilă.
7 Date revizuite conform SEC 2010.
Datele sunt obţinute din cercetarea statistică ,,Ancheta structurală în întreprinderi 2013” şi alte cercetări statistice realizate de Institutul Naţional de Statistică privind activitatea întreprinderilor din industrie, construcţii, comerţ şi servicii şi au fost extinse pe baza surselor administrative (bilanţ contabil şi alte surse). Nu sunt cuprinse unităţile locale din secţiunea K- intermedieri financiare si asigurări ( div 64-66 ), secţiunea O-administraţie publică (div 84), div. 94-activităţi asociative diverse şi secţiunea T-activităţi ale gospodariilor (div. 97,98). Ponderea secţiunilor CAEN rev.2 în total cifră de afaceri a unităţilor locale active în anul 2014, este redată în graficul următor:
Informaţii şi comunicaţii1,5%
Sănătate, asistenţă socială şi înv ăţământ (doar unit locale
organiz. ca soc. com.)0,6%
A lte activ ităţi de serv icii2,9%
Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activ ităţi de serv icii prestate în principal
întreprinderilor 3,4%
Industria extractiv ă1,6%
Industria prelucrătoare17,3%
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică,
gaze, apă caldă şi aer condiţionat
3,6%
Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor,
activ ităţi de decontaminare3,4%
C onstrucţii9,6%C omerţ cu ridicata şi cu
amănuntul; repararea autov ehiculelor şi
motocicletelor49,0%
Transport şi depozitare 5,7%
Hoteluri şi restaurante1,4%
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 9
8 Definiţie în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 696 / 1993, privind unităţile de observare statistică.
Producţia industrială 9
Producţia industrială în anul 2015 a înregistrat o scădere a volumului de activitate de 15,1 % faţă de perioada corespunzătoare din anul 2014.
Cifra de afaceri10 pentru unităţile din industrie a înregistrat, în aceeaşi perioadă, o scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului 2014 de 0,4 %.
Evoluţia producţiei industriale realizate în judeţul Mehedinţi nu are întotdeauna aceeaşi tendinţă ca şi cifra de afaceri a unităţilor industriale datorită faptului că, în cifra de afaceri se cuprind veniturile din valoarea producţiei livrate (există produse cu ciclu lung de fabricaţie, producţie nelivrată în cursul lunii de raportare, etc.), dar şi venituri din alte activităţi decât cele din industrie. Evoluţia lunară a indicelui producţiei industriale faţă de luna corespunzătoare din anul 2014, este prezentată în graficul următor:
Indicii lunari ai producţiei industriale în anul 2015
luna corespunzătoare din anul precedent=100
87,6
63,054,6
64,3
58,965,7
93,791,7
107,6114,5
102,3
121,9
0,0
20,0
40,0
60,0
80,0
100,0
120,0
140,0
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec.
%
9 Sursa datelor o constituie capitolul PROD din cercetarea statistică lunară privind indicatorii pe termen scurt în industrie (IND TS). Indicii producţiei industriale (IPI) caracterizează evoluţia producţiei industriale totale la nivel de judeţ, în determinarea indicilor aplicându-se indicii de preţ ai producţiei industriale pentru a anula influenţa preţurilor în valoarea producţiei. 10 Sursa datelor o constituie capitolul CA din Cercetarea statistică lunară privind indicatorii pe termen scurt în industrie (IND TS). Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie este calculat pe baza unei cercetări statistice selective care cuprinde toate întreprinderile cu peste 50 de salariaţi şi un eşantion de întreprinderi cu 4-49 salariaţi. Conform recomandărilor europene indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie sunt calculaţi ca indici nedeflataţi. Raportarea cifrei de afaceri pe judeţe se face după sediul central al întreprinderii furnizoare de date.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 10
Notă: Pentru luna decembrie datele privind producţia industrială şi cifra de afaceri din unităţile industriale sunt provizorii.
Evoluţia lunară a indicelui valoric al cifrei de afaceri din industrie faţă de luna corespunzătoare din anul 2014, este prezentată în graficul următor:
Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) în anul 2015
luna corespunzătoare din anul precedent=100
111,4
36,3
73,2
60,4
547,6
45,8
95,9
178,9
41,6
241,0
125,2
69,20,0
100,0
200,0
300,0
400,0
500,0
600,0
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec.
%
Comerţ exterior 11
Începând cu 1 ianuarie 2007 statisticile de comerţ internaţional cu bunuri se stabilesc prin însumarea datelor din sistemele statistice Intrastat (pentru comerţul Intra-UE: schimburile de bunuri dintre România şi celelalte state membre ale UE) şi Extrastat (pentru comerţul Extra-UE: schimburile de bunuri dintre România şi statele care nu sunt membre ale UE). Preţul FOB reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, precum şi costul transportului şi asigurării acestuia până la frontiera ţării exportatoare. Preţul CIF reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costurile asigurării şi transportului internaţional până la frontiera ţării importatoare.
În perioada 1.I – 31.X.2015, exporturile FOB realizate de firmele cu sediul în judeţul Mehedinţi s-au cifrat la 90.589 mii euro (0,2 % din nivelul naţional), iar importurile CIF au înregistrat valoarea de 77.855 mii euro (0,1% din total ţară). Balanţa comercialǎ exprimatǎ prin soldul FOB/CIF prezintă un excedent de 12.734 mii euro.
mii euro 2014 1) 2015
oct. nov. dec. ian.2) feb.2) mar.2) apr.2) mai2) iun.2) iul.2) aug.2) sep.2) oct.3) 1.I-
31.X3)
Total exporturi FOB 8896 7715 10839 6130 9940 9046 8773 10636 9924 10559 3989 11418 10174 90589
Total importuri CIF 7544 6375 4868 6581 7394 8012 7229 8462 9248 8562 5032 9493 7841 77855
Sold FOB/CIF 1352 1340 5971 -451 2546 1034 1544 2174 676 1997 -1043 1925 2333 127341) Date semidefinitive; Date revizuite; Date provizorii. 2) 3)
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 11
11 Datele pentru anul 2015 sunt disponibile pentru perioada ianuarie-octombrie.
Principalii parteneri comerciali ai judeţului Mehedinţi în această perioadă, după ponderea deţinută în totalul schimburilor comerciale, au fost pe fluxul de export: Italia (64,6 %), Olanda (12,8 %), Germania (9,0 %), iar pe fluxul de import: Italia (76,2%), Germania (6,0 %), Bulgaria (3,5 %). Construcţii
În anul 2015, s-au eliberat 330 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (cu o suprafaţă utilă de 47409 mp), în creştere cu 10,0 % faţă de anul precedent. Pe medii, autorizaţiile eliberate pentru clădiri rezidenţiale în mediul rural deţin în anul 2015 58,5 % din total, iar creşterea înregistrată comparativ cu anul 2014 este de 4,3 %. În mediul urban se înregistrează o creştere de 19,1 %.
1.I. – 31.XII.2014
- număr -
1.I. – 31.XII.2015
-număr -
2015 faţă de 2014 - % -
Total judeţ 300 330 110,0
Mediul urban 115 137 119,1
Mediul rural 185 193 104,3
Evoluţia numărului autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015:
38
26
51
34 36
23
16
1
1214
26
12
18
36
141816
9 65
20
5 64
30
10
181824
1013
9
1916 21 1718
118
0
10
20
30
40
50
60
dece
mbr
ie20
14
ianu
arie
2015
febr
uari
e20
15
mar
tie20
15
apri
lie20
15
mai
201
5
iuni
e 20
15
iulie
201
5
augu
st20
15
sept
embr
ie20
15
octo
mbr
ie20
15
noie
mbr
ie20
15
dece
mbr
ie20
15
- număr -
Total judeţ Urban Rural
În anul 2015, au mai fost eliberate autorizaţii de construire pentru: Hoteluri şi clădiri similare (4 în suprafaţă utilă de 1427 mp), Clădiri pentru comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (2 în suprafaţă utilă de 515 mp), Alte clădiri (77 în suprafaţă utilă de 13751 mp), Extinderi la clădirile rezidenţiale existente (39 în suprafaţă utilă de 4019 mp).
Locuinţe terminate -număr-
2014 2015
trim.I trim.II trim.III trim.IV trim.I trim.II trim.III12 trim.IV13
Locuinţe terminate 91 79 53 63 37 33 47 83
mediul urban 59 42 8 21 1 9 14 57
mediul rural 32 37 45 42 36 24 33 26
12 Date revizuite.
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 12 13 Date provizorii.
În anul 2015, numărul locuinţelor terminate a fost de 200 (81 în mediul urban şi 119 în mediul rural), în scădere cu 86 locuinţe (30,1 %) faţă de anul 2014. Din cele 200 de locuinţe terminate, 157 au fost executate din fondurile populaţiei, iar 43 din fonduri publice (subvenţii bugetare pentru locuinţe sociale). TURISM14
Structura de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică - orice construcţie sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare şi alte servicii specifice pentru turişti. Nu se cuprind în cercetarea statistică, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică cu o capacitate de cazare instalată de mai puţin de 5 locuri. Sursa datelor prezentate pentru anul 2015 o constituie Cercetarea statistică lunară privind activitatea de turism.
În anul 2015, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu 56,3 % faţă de cele înregistrate în anul 2014, sosirile turiştilor români reprezentând 86,0 % din total sosiri, iar pe tipuri de structuri de cazare turistică, hotelurile deţin ponderea cea mai mare (54,6 %).
Înnoptările înregistrate în anul 2015, au crescut cu 47,6 % faţă de cele înregistrate în anul 2014, înnoptările turiştilor români reprezentând 89,1 % din total înnoptări, iar pe tipuri de structuri de cazare turistică, hotelurile deţin ponderea cea mai mare (58,2 %).
Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1.I. – 31.XII.:
SOSIRI ÎNNOPTĂRI
Anul 2014 - număr -
Anul 2015 - număr -
2015 faţă de 2014 - % -
Anul 2014 - număr -
Anul 2015 - număr -
2015 faţă de 2014 - % -
Total, din care: 51792 80971 156,3 112159 165587 147,6
Turişti români 46653 69621 149,2 104251 147605 141,6
Turişti străini 5139 11350 220,9 7908 17982 227,4
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, a avut următoarea evoluţie:
16,7
15,421,9
36,8
27,823,9
19,3
14,9
9,0
10,4
24,931,7
43,0
0,05,0
10,015,020,025,030,035,040,045,050,0
Dec
embr
ie 2
014
Ianu
arie
201
5
Febr
uarie
201
5
Mar
tie 2
015
April
ie 2
015
Mai
201
5
Iuni
e 20
15
Iulie
201
5
Augu
st 2
015
Sept
embr
ie 2
015
Oct
ombr
ie 2
015
Noi
embr
ie 2
015
Dec
embr
ie 2
015
%
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 1314 Datele pentru anul 2015 sunt provizorii
- Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi 14
***
Prezentul material se referă la evoluţia principalilor indicatori economici şi sociali ai judeţului Mehedinţi în anul 2015. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra evoluţiei indicatorilor, s-a efectuat analiza acestora şi în perioade mai lungi de timp în funcţie de disponibilitatea datelor. Sursa datelor o constituie cercetările statistice lunare (date operative), iar pentru perioade anterioare anului 2015, baza de date on-line TEMPO, disponibilă pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Mehedinţi www.mehedinti.insse.ro şi pe site-ul Institutului Naţional de Statistică www.insse.ro.