Inflatia

Universitatea AL.I.Cuza, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

INFLATIA

INTRODUCERECAUZELE INFLAŢIEICOSTURILE INFLATIEI*Avantajele inflatieiINFLATIA PARTE DIN ISTORIA OMENIRIIPOLITICA MONETARA IN ROMANIA

*Politici monetare de ultima ora *Ce importanta are inflatia României în aderarea noastra la UE?

- IASI - 2005

FEAA Macroeconomie Politica - Inflatia

INTRODUCERE

La nivelul percepţie, ca fenomen economic, inflaţia este receptată ca o creştere generalizată (şi de durată) a preţurilor şi de reducere a puterii de cumpărare a unităţii moneare.

Chiar dacă preţurile nu cresc la absolut toate sortimentele şi categoriile de bunuri, totuşi procesul este prezent la marea majoritate a acestora: bunuri de consum şi de capital, salarii, preţuri ale activelor reale, financiare şi monetare, preţul banilor etc.

Se poate spune că inflaţia reprezintă fie o creştere produsă în nivelul general al preţurilor dintr-o ţară, fie o scădere a valorii banilor.Valoarea banilor scade exact în proporţia în care se majorează nivelul preţurilor, dar există două condiţii importante care trebuie respectate în analiza acestui fenomen. Prima ar fi că inflaţia trebuie văzută ca proces ce se desfăşoară de-a lungul unei perioade de timp, nicidecum ca o acţiune punctuală de majorare a preţurilor. Inflaţia se referă la majorarea continuă a preţurilor de-a lungul unei anumite perioade de timp. Aşadar, atunci când analizăm inflaţia, trebuie să studiem mai degrabă procesul în întregime şi motivele continuităţii sau predestinaţiile sale, deci să ne referim la o majorare punctuală în nivelul preţurilor. Cel de-al doilea aspect constă în faptul că evaluarea unei creşteri generale a preţurilor nu este chiar atât de simplă pe cât ar părea. În orice ţară dezvoltată, o asemenea evaluare necesită dimensionarea unui indice al produselor reprezentaive, care se ponderează în funcţie de importanţa fiecărui produs în bugetul gospodăriei de nivel mediu. Ca urmare, rata inflaţiei se exprimă prin creşterea medie a acestor preţuri, după ce s-au luat în calcul toate ponderările considerate. În consecinşă, rata astfel calculată devine o medie pe ţara respectivă, deci ratele efective ale inflaţiei cu care se confruntă fiecare cetăţean la nivel individual, pot să difere considerabil între ele.

CAUZELE INFLAŢIEI

Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor. In manuale si tratate, cauzele inflatiei

2


sunt analizate pe rand (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie.

Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).

Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-i compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.

Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.

O definire mai concisa ar fi aceea ca in anumite imprejurari inflatia provine si primeste socul initial din partea cererii, alteori, din partea ofertei. Nu putine sunt situatiile cand socul declansator al unei inflatii deschise l-a constituit evolutia contradictorie a cererii si ofertei agregate sau masuri de politica monetara insufficient corelata cu realitatile economice.Cresterea nejustificata, fara fundament economic, a veniturilor banesti ale unor categorii de agenti economici, deficitele bugetului de stat, si a conturilor care reflecta relatiile economice cu strainatatea, sporirea costurilor si a masei monetare, deprecierea monedei nationale si reducerea ofertei de bunuri marfare pot fi tot atatea imprejurari care pot declansa, amplifica si intretine procesul inflationist.

“Inflatia, ca si bolile apare din motive diverse. Anumite procese inflationiste provin din partea cererii, altele din partea ofertei.Dar o caracteristica esentiala a inflatiei moderne este ca ele au o dinamica interna si ca sunt greu de oprit dupa ce s-au declansat”1

COSTURILE INFLATIEI1 P. Samuelson, W. Nordhaus, “Macroeconomie”, Les Edition d’Organisation, Paris, traducerea a celei de-a 14-a editii, p.837-838.

3


Generata de mecanismele de functionare ale economiei, inflatia are la randul sau efecte ample, pe multiple planuri, asupra economiei si a intereselor tuturor categoriilor de agenti economici, asupra categoriilor populatiei, asupra climatului social-politic din interiorul tarii si a relatiilor economice dintre partenerii apartinand unor economii diferite.

1.Devalorizarea monedei. In primul rand, inflatia constituie un atentat la calitatea insasi a monedei.Cresterea preturilor interne se repercuteaza asupra monedei nationale printr-o scadere a puterii sale de cumparare, pe care piata schimburilor o va sanctiona, mai devreme sau mai tarziu, printr-o devaluare sau depreciere. Exemplul cel mai apropiat si mai cunoscut este devalorizarea cursului de schimb al leului din ultimii ani, cauzata in primul rand de procesul hiperinflationist intern si de scaderea puterii sale de cumparare.Desi uneori s-a incercat artificial controlul cursului de schimb si folosirea lui ca ancora anti-inflationista – pentru ca efectele se produc si dinspre cursul de schimb spre rata inflatiei, este vorba de o inter-relatie – efectele dorite nu au putut rezista decat pe termen scurt, desigur, adevarul economic iesind repede la iveala, ca orice adevar.

2.Un calcul economic eronat. Fiecare agent economic isi vede calculele si estimarile afectate de procesul inflationist, drept pentru care incearca sa-l anticipeze, ceea ce nu face decat sa-l intretina si sa-l accelereze.

3.Cresterea somajului. Intr-un univers concurential in care competivitatea provne din calitatea produselor si din preturi, o inflatie interna superioara celei a partenerilor comerciali handicapeaza produsele nationale. Respectiva inseamna mai putine exporturi si mai multe importuri.Aceasta pierdere de competivitate antreneaza o scadere o productiei si deci pierderi de locuri de munca.

4.Sporirea veniturilor fixe si a economiilor. Veniturile fixe, chiar reactualizate periodic, si economiile remunerate cu o rata a dobanzii relativ negativa(inferioara retie inflatiei) sunt victimele certe si prime ale cresterii continue a preturilor.

*Avantajele inflatieiPoate parea paradoxal, dar exista “voci” care sustin ca o anumita doza

de inflatie este tolerabila sau chiar dezirabila. Astfel, debitorii sunt favorizati pentru ca rata inflatiei le diminueaza efortul de rambursare a imprumutului sau de achitare a datoriilor. Investitia si consumul sunt stimulate prin inflatie. Oricum, primii pot profita de procesul inflationist, in masura in care reusesc, sa-l anticipeze corect.

4


Aceste cazuri particulare nu pot totusi face uitata ideea conform careia inflatia este rea prin definitie. Carecterul nefast al inflatiei este o necesitate logica, iar eroarea multor rationamente macroeconomice (cum ar fi relatia dintre inflatie si prosperitate) consta tocmai in a ignora definitiile si conceptele logice pentru a crea pure abstractiuni se incearca a li se da un continut empiric.

INFLATIA PARTE DIN ISTORIA OMENIRII

În secolul al XVI-lea, odată cu descoperirea şi exploatarea resurselor americane de aur şi argint, cantităţi enorme de metal preţios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creşteri a cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţurilor în Europa. În mod analog, astăzi, când vreun guvern sporeşte cantitatea banilor de hârtie, rezultatul este o tendinţă de scădere a puterii de cumpărare a unităţii monetare şi preţurile cresc. Numim aceasta inflaţie.

În secolul al XVIII-lea, când s-au făcut primele încercări de a emite bancnote cu statutul de mijloace legale de plată -- aşadar note bancare ce trebuiau acceptate în tranzacţiile comerciale la rând cu monedele de aur şi argint -- guvernele şi naţiunile au crezut că bancherii deţin anumite secrete care îi fac capabili să creeze bogăţie din nimic. Când guvernele din secolul al XVIII-lea întâmpinau dificultăţi financiare, guvernanţii îşi imaginau că numirea unui bancher iscusit în calitate de administrator al finanţelor guvernamentale este de ajuns pentru a-i scăpa de toate problemele.

Câţiva ani înainte de Revoluţia franceză, când monarhia se afla în dificultăţi financiare, regele Franţei a căutat un asemenea bancher iscusit, ca să-l numească într-o funcţie importantă. Omul găsit era, din toate punctele de vedere, diametral opus guvernanţilor francezi de până atunci. Mai întâi, el nu era francez, ci străin, un elveţian din Geneva, pe nume Jacques Necker. În al doilea rând el nu era membru al aristocraţiei, ci simplu om de rând. Şi, lucru chiar mai important în Franţa secolului al XVIII-lea, nu era catolic ci protestant. Aşa că Monsieur Necker, părintele celebrei Madame de Staël a devenit ministru de finanţe, şi toată lumea aştepta de la el să rezolve problemele financiare ale Franţei. Dar, în ciuda încrederii considerabile de care s-a bucurat Monsieur Necker, cufărul regal a rămas gol -- cea mai mare greşeală a lui Necker fiind încercarea sa de a sprijini financiar războiul de independenţă al coloniştilor americani împotriva Angliei, fără a ridica taxele. Cu siguranţă, nu aceasta era calea de rezolvare a problemelor financiare ale Franţei.

5


Una dintre cele mai dramatice inflaţii din istorie a fost cea cunoscută de Reichul german, după primul război mondial. Ea nu s-a manifestat deosebit de spectaculos în timpul războiului. Inflaţia de după război este cea care a adus cu sine catastrofa. Guvernul n-a afirmat: "Ne îndreptăm către inflaţie." El s-a mulţumit să împrumute bani, pe o cale extrem de ocolită, de la banca centrală. Guvernul n-a trebuit să întrebe banca centrală de unde ia banii furnizaţi. Banca centrală pur şi simplu i-a tipărit.

Pe termen lung, inflaţia trebuie să înceteze odată cu prăbuşirea monedei; se ajunge la o catastrofă de felul celei petrecute în Germania anului 1923. La 1 august 1914, valoarea dolarului era de 4 mărci şi 20 de pfenigi. Nouă ani şi trei luni mai târziu, în noiembrie 1923, dolarul era cotat la 4,2 trilioane de mărci. Cu alte cuvinte, marca nu mai valora nimic. Ea încetase de a mai avea vreo valoare.

Destule cărţi descriu ce s-a întâmplat atunci. Vreme de mai mulţi ani, germanii au crezut că nu sunt confruntaţi decât cu o inflaţie temporară, care nu va întârzia să înceteze. Aşa au crezut aproape nouă ani, până în vara lui 1923. Apoi, în cele din urmă, au început să aibă îndoieli. Cum inflaţia continua, oamenii au socotit mai înţelept să cumpere tot ce era disponibil, mai bine decât să-şi păstreze banii în buzunar. Mai mult, şi-au spus că nu e bine să dea bani cu împrumut ci, din contra, că cel mai bun lucru e să fi datornic. Aşa că inflaţia a continuat, auto-întreţinându-se.

Şi ea s-a prelungit în Germania exact până în 20 noiembrie 1923. Masele luasră banii rezultaţi din inflaţie drept bani adevăraţi, dar au sfârşit prin a constata că situaţia se schimbase. Către finele inflaţiei, în toamna lui 1923, fabricile germane plăteau muncitorilor salariul zilnic în avans, dimineaţa. Şi muncitorul se prezenta la fabrică cu soţia, căreia îi încredinţa pe loc salariul -- toate milioanele pe care le primea. Şi doamna se grăbea spre cel mai apropiat magazin, ca să cumpere ceva, indiferent ce. Ea înţelesese lucrul pe care îl ştiau, de acum, cu toţii -- că marca îşi pierde 50% din puterea de cumpărare peste noapte, de la o zi la alta. Banii se topeau în buzunarele oamenilor ca ciocolata pe o sobă fierbinte. Această ultimă fază a inflaţiei germane n-a durat mult; după câteva zile, întreg coşmarul luase sfârşit: marca îşi pierduse orice valoare şi o nouă monedă a trebuit introdusă.

Alt caz este cel al Marii Britanii.După primul război mondial, Marea Britanie s-a reîntors la paritatea antebelică a lirei faţă de aur. Concret aceasta a însmnat o supraevaluare a lirei. Aşa că a sporit puterea de cumpărare a fiecărui salariu. Într-un regim de piaţă neobstrucţionată, salariul nominal, exprimat în bani, ar fi scăzut pentru a compensa acest fenomen, fără ca salariile reale ale muncitorilor să aibă ceva de suferit. Nu avem timp, aici, să discutăm cauzele acestui proces. Dar sindicatele britanice nu erau dispuse să

6


accepte ajustarea ratelor salariilor la noua putere de cumpărare sporită a unităţii monetare; aşa că salariile reale au crescut considerabil în urma acestei măsuri monetare. A rezultat o catastrofă dureroasă pentru Anglia, o ţară predominant industrială care trebuie să importe materii prime, bunuri semifinite şi mărfuri alimentare vitale, şi să exporte produse manufacturate pentru a plăti ceea ce importă. Odată cu ridicarea valorii internaţionale a lirei, preţul bunurilor britanice a crescut pe pieţele străine, iar vânzările şi exporturile s-au redus. De fapt, practicând aceste preţuri, Marea Britanie s-a auto-eliminat de pe piaţa mondială.

În Marea Britanie, rezultatul impunerii de către sindicate a unor rate salariale ridicate a fost cronicizarea şomajului, prelungit ani de-a rândul. Milioane de muncitori au rămas fără slujbe şi cifrele de producţie au scăzut. Experţii înşişi erau contrariaţi. În această situaţie, guvernul britanic a recurs la o măsură de urgenţă, pe care o considera indispensabilă: a devaluat moneda.

Aceeaşi măsură -- devaluarea -- a fost adoptată de numeroase alte ţări, printre care Franţa, Olanda şi Belgia. O ţară a recurs chiar de două ori la această măsură într-un an şi jumătate. Este vorba de Cehoslovacia. Era, am putea spune, o metodă camuflată de a înşela puterea sindicatelor. Dar succesul nu a fost cu adevărat pe măsura aşteptărilor.

După câţiva ani, oamenii, muncitorii, chiar şi sindicatele, au început să înţeleagă ce se petrece. Au început să înţeleagă că devalorizarea monedei adusese după sine reducerea salariilor reale. Sindicatele aveau puterea necesară pentru a se opune. În numeroase ţări ele au inserat o clauză suplimentară în contractele salariale care stipula că salariile trebuie să crească automat, odată cu preţurile. Aceasta s-a numit indexare. Sindicatele deveniseră conştiente de importanţa indexării. Aşa că metoda sus-menţionată de reducere a şomajului -- adoptată de Marea Britanie în 1931 şi preluată ulterior de majoritatea guvernelor mai importante -- această metodă de "vindecare a şomajului" este astăzi neputincioasă.

In Romania ultimilor ani, potentialul inflationist s-a acumulat treptat in anii economiei de comanda, dar el a “explodat” o data cu trecerea la liberalizarea preturilor incepand cu ultima perioada a anului 1990. Este de mentionat ca la potentialui “mostenit” de la economia de comanda, inflatia galopanta din Romania a fost alimentata atat de procesele de autaintretinere care o genereaza cat si de modul in care a fost proiectata si promovata reforma economica intr-un context economic international nefavorabil

Desi, in ultimii ani, se observa o incetinire a ritmului inflatiei, un procent de crestere a preturilor are o semnificatie tot mai ampla, iar efectele asupra agentilor economici sunt de mai mare intindere.

7


POLITICA MONETARA IN ROMANIA

Analiza inflatiei în România, trebuie sa ia în seama atât presiunile inflationiste care actioneaza pe partea cererii, cât cele care se manifesta pe partea ofertei. Astfel este posibila identificarea masurilor anti-inflationiste care tintesc atât controlul excesului cererii cât si temperarea factorilor care determina inflatia prin costuri. Conditiile economice din România au împiedicat banca centrala sa urmareasca în mod consecvent si sa realizeze tintele de inflatie. În unele etape, ajustarea contului curent a impus adoptarea cursului de schimb ca tinta intermediara a politicii monetare. În general, atunci când moneda nationala se depreciaza, contribuind la restrângerea deficitului de cont curent, presiunile inflationiste cresc. Teoretic, politicile macroeconomice pot sa contracareze efectele inflationiste ale deprecierii prin reducerea absorbtiei interne. În acest scop se poate utiliza, de exemplu, rata dobânzii. Absorbtia interna este senzitiva la miscarile ratei dobânzii. O crestere a ratei dobânzii poate reduce absorbtia, contracarând astfel efectele inflationiste ale deprecierii. De asemenea, politica fiscala, prin masuri specifice, contibuie la reducerea absorbtiei sau la cresterea ei. Într-o economie cu probleme structurale, rolul ratei dobânzii trebuie însa privit cu mai multa precautie. Cresterea ratei dobânzii ar putea sa nu conduca, automat, la atingerea efectului dorit în reducerea absorbtiei din cauza selectiei adverse în relatiile dintre banci si clientii sau din cauza captivitatii bancilor fata de marii debitori. În aceste conditii, o politica bazata în mod mecanic pe rata dobânzii - fara a tine seama de problemele structurale ale sistemului bancar- s-ar fi putut dovedi o nereusita. Anul 1999 a fost edificator în ilustrarea presiunilor pentru adoptarea cursului de schimb ca tinta intermediara a politicii monetare. Acest an a reprezentat o ruptura într-un trend descendent al inflatiei. Cu numai un an înainte, progresul în reducerea inflatiei a fost remarcabil. De la 151,4% în anul 1997, când s-au liberalizat piata valutara si o serie de preturi anterior administrate, inflatia a atins 40,6% în anul 1998. Trebuie remarcat însa ca aceasta reducere a fost realizata în conditiile unor progrese insuficiente pe calea reformelor structurale. Desi produsul intern brut a scazut cu mai mult de 7%, deficitul contului curent s-a înrautatit la peste 3 miliarde dolari, adica 7,1% din produsul intern brut. Mai mult, catre sfârsitul anului 1998, pe fondul crizelor financiare în desfasurare în Asia de sud-est si aparitiei crizei financiare din Rusia, finantarea externa a României s-a diminuat. În plus, serviciul datoriei externe a României pentru anul 1999 se contura la nivelul maxim atins vreodata – 30% din totalul datoriei publice pe termen mediu si

8


lung – ceea ce a dat nastere si a consolidat anticipatiile ca România ar putea sa nu îsi onoreze serviciul datoriei externe. În raport cu volumul platilor scadente si cu dimensiunea nesustenabila a contului curent, cursul de schimb era supraevaluat. În aceste conditii, banca centrala nu a avut alta alternativa decât sa se concentreze pe managementul cursului de schimb, pentru realizarea ajustarii externe. Acest lucru s-a înfaptuit prin punerea în practica a unui program special, realizat împreuna cu Guvernul si prezentat partidelor politice si societatii românesti în aprilie 1999. Daca în luna septembrie 1998, cursul de schimb era supraevaluat cu circa 30%, în ultimul trimestru al anului s-a realizat o depreciere reala cu circa 10%. Aceasta orientare a fost continuata în primul trimestru al anului 1999, astfel încât pâna în luna aprile 1999, cursul real de schimb se mai depreciase cu înca 19%. Deprecierea masiva a determinat o reducere semnificativa a deficitului de cont curent, ceea ce a permis evitarea crizei financiare. Costul a fost o rata a inflatiei (54,8%) mai mare decât în anul 1998. În anul 2000, banca centrala a continuat tintirea cursului de schimb din doua considerente. În primul rând, s-a urmarit conservarea câstigurilor în termenii controlului deficitului extern. În al doilea rând, s-a urmarit consolidarea rezervei valutare. Desi s-a redus fata de anul precedent, inflatia a ramas totusi ridicata (40,7%). Impactul negativ al modificarii regimului fiscal, al factorilor structurali – cresterile salariale mai mari decât cresterea productivitatii muncii, indisciplina financiara în sectorul de stat, întârzierile în restructurarea utilitatilor publice si disfunctionalitatile în functionarea unor institutii financiare – a fost amplificat de factori conjuncturali – seceta prelungita, cresterea pretului petrolului pe pietele internationale. S-a sustinut în mod consecvent ideea ca politica monetara poate fi eficienta în reducerea inflatiei doar daca reformele structurale progreseaza. Efectele pozitive pe termen scurt ale întaririi politicii monetare sunt reduse sau chiar anulate daca amânarea reformelor structurale atinge o masa critica. Aceasta idee este fundamentata nu doar de experienta României din anii 1990 sau de studiile de specialitate realzate pe plan international, dar si de analizele realizate în Banca Nationala a României.

Pentru a atinge doua obiective – competitivitatea internationala si controlul inflatiei interne – sunt necesare doua politici. Deprecierea în sine nu poate sa îmbunatateasca pozitia externa si, simultan, sa reduca inflatia interna. A doua politica trebuie sa vizeze absorbtia interna. Reducerea absorbtiei interne prin politici monetare sau fiscale este însotita de contractia cererii pentru bunurile necomercializabile si de controlul inflatiei, dar pretul este un somaj mai ridicat. Politicile monetare sau fiscale care vizeaza

9


absorbtia interna induc si contractia cererii interne pentru bunurile comercializabile, descurajând importul si încurajând oferta de export.

Daca banca centrala si-ar modifica functia prin atenuarea sau renuntarea la interventiile directe pe piata valutara, menite sa asigure o depreciere controlata a cursului de schimb, este posibil ca leul sa se aprecieze în termeni reali pe fondul unor intrari semnificative de capital. O asemenea modificare de politica monetara ar avea un impact pozitiv în sensul temperarii inflatiei. În acest caz însa, atât sectorul guvernamental, cât si sectorul neguvernamental ar trebui sa raspunda în mod corespunzator. Sectorul neguvernamental ar trebui sa reactioneze printr-o crestere a productivitatii muncii suficienta pentru a compensa erodarea competitivitatii externe ca urmare a aprecierii leului în termeni reali. Sectorul guvernamental ar trebui sa reactioneze prin ajustari în politica fiscala astfel încât aceasta sa contribuie la evitarea deteriorarii contului curent extern. Aceste schimbari de politica economica ar putea avea loc fara costuri semnificative daca rigiditatile din economie s-ar atenua. În acest context, trebuie subliniata importanta respectarii corelatiei dintre cresterea salariilor si cresterea productivitatii muncii. Politicile care stimuleaza productivitatea, incluzând disciplina financiara si celelalte reforme structurale, sunt, asa cum este evidentiat de exercitiul econometric, sunt dezinflationiste.

*Politici monetare de ultima ora

De la 1 iulie 2005, Banca Nationala va trece la procesul de tintire a inflatiei, data la care va anunta si banda de variatie (cu cat poate sa fie depasit in sus sau in jos targetul stabilit) a inflatiei, pornind de la obiectivul de 7%. Chiar daca BNR va avea la indemana mai multe parghii pentru reducerea inflatiei, rolul capital il va juca tot cursul de schimb.

In afara continuarii procesului de dezinflatie, tintirea inflatiei presupune o mai mare transparenta din partea bancii centrale si anuntarea targetului de inflatie stabilit pentru un an de zile cu o banda de variatie anuntata. Procesul de tintire a inflatiei presupune un singur obiectiv pentru BNR: stabilitatea preturilor. Pentru realizarea acestui obiectiv, banca centrala are la dispozitie un mix de politici economice care sa permita atingerea obiectivului de inflatie. BNR va avea la dispozitie mai multe parghii pentru reducerea inflatiei si desavarsirea procesului de tintire a acesteia.

10


Dupa cum a anuntat recent viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, banda de variatie a inflatiei in acest prim an ar putea fi ceva mai larga. Comparand cu alte state in care s-a trecut prin acest proces de tintire a inflatiei (si unde banda a fost de 1%), banda mai larga ar putea insemna pentru Romania un plus sau un minus de 1,5% fata de obiectivul de 7%. In acest context, ne putem astepta ca anul acesta inflatia sa oscileze in intervalul 5,5% - 8,5%.

Principalele instrumente pe care BNR le va utiliza pentru dezinflatie in acest an vor fi cursul de schimb, rezervele si volumul creditarii. Dupa cum a apreciat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, procesul de tintire a inflatiei va avea ca unic instrument doar dobanzile bancare in momentul in care ritmul anual de crestere a preturilor se va stabiliza in intervalul 2%-3%. Cum va realiza insa banca centrala toate aceste obiective mai ales in contextul majorarilor de preturi din lunile aprilie si mai? Dupa cum explica analistul financiar Florian Libocor, „administrarea/alinierea preturilor din ratiuni de integrare in UE, economia reala nerestructurata si o imbunatatire partiala a disciplinei in economie ar putea eroda efectele benefice ale tintirii inflatiei“. Cu toate acestea, evolutia cursului de schimb si aprecierea constanta a leului vor avea cel mai puternic impact asupra procesului de dezinflatie.

Libocor considera chiar ca „aprecierea leului ar putea sa diminueze si presiunea pe inflatie generata de cresterile de preturi asteptate in lunile aprilie si mai.“ Cum altfel ar mai putea BNR sa atinga un anumit nivel de stabilitate a preturilor? Printr-un control atent al masei monetare, pastrarea acesteia la un nivel relativ stabil, prin sterilizare si chiar prin controlul creditelor pentru limitarea consumului. Dupa cum precizeaza Florian Libocor, este posibil ca in ultima parte a anului sa existe iesiri de capitaluri speculative, fapt care ar putea conduce la o depasire a inflatiei asumate (orientativ, pana la 7,5%). In cazul fericit, in care nu ar exista aceste iesiri de capital, inflatia ar putea inregistra o super-performanta de pana la un punct procentual (orientativ, pana la 6,5%). Nivelul dobanzilor va continua sa scada, cu atat mai mult cu cat BNR opereaza o noua scadere a dobanzii de politica monetara, cel mai probabil pana la un nivel de 12%. In concluzie, evolutia cursului de schimb va fi parghia principala prin care BNR va controla in acest an inflatia. Ritmul si caracteristicile mediului economic vor fi similare cu acelea ale unui alergator pe ultima suta de metri din cursa.

11


*Ce importanta are inflatia României în aderarea noastra la UE? Cum e posibil ca Fondul Monetar International sa ne dicteze sa nu marim salariile atâta timp cât ne spune sa marim preturile la utilitati?

În vederea aderarii la Uniunea Europeana, România trebuie sa aiba o economie de piata functionala, care presupune în primul rând asigurarea macrostabilitatii economice. Inflatia reprezinta unul din indicatorii macroeconomici care reflecta starea de sanatate a unei economii. De aceea, în vederea obtinerii statutului de economie de piata functionala (pe care România doreste sa îl obtina în acest an prin Raportul de tara elaborat de Comisia Europeana), România si-a asumat angajamentul de asigura o rata a inflatiei având nivelul cu o singura cifra.

De la data aderarii, România va participa la Uniunea Economica si Monetara si va trebui sa îndeplineasca si Criteriile de Convergenta de la Maastricht. Unul dintre aceste criterii se refera explicit la existenta unei stabilitati de durata a preturilor si a unei rate medii a inflatiei care sa nu depaseasca un anumit nivel. Fondul Monetar International nu dicteaza României sa nu mareasca salariile, ci insista asupra unei politici prevazatoare a cheltuielilor bugetare. Pentru mentinerea tendintei de crestere a stabilitatii macroeconomice, masurile recente de întarire a caracterului restrictiv al politicii monetare trebuie sa fie însotite de politici fiscale si salariale prudente în sectorul public.

Uniunea Europeana sau Fondul Monetar International nu impun preturile la utilitati, ci insista asupra faptului ca preturile la utilitati trebuie sa acopere costurile de productie, dezvoltare si protectia mediului înconjurator. Ca viitor actor al Pietei Unice a UE, România va trebui sa aiba preturi competitive.

12


BIBLIOGRAFIE

1. Brailean Tiberiu – „Economie generala” Ed. Institutului european, Colectia Cursus.

2. Capital, Gabriela Tinteanu Moldoveanu.3. Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Popescu Constantin - „Manual

universitar”, Ed. Economica, Bucuresti 1999.4. Internet.5. Samuelson Paul, W. Nordhaus, “Macroeconomie”, Les Edition

d’Organisation, Paris, traducerea a celei de-a 14-a editii.6. Stephen C.R. Munday – “Idei de avangarda in economie”,

Ed.Codecs.

13

Documents

Inflatia