III. PROGRAMELE ŞI PROIECTELE DE CERCETARE PE ANII 2016-2017

PROGRAMUL IA) Denumire: Surse, instrumente de lucru şi istorie socialăB) Coordonator: Maria Pakucs Willcocks (CS II); colectiv: Violeta Barbu (CS I), Gheorghe Lazăr (CS I), Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (CS II), Oana Rizescu (CS II), Florina Constantin (CS), Ovidiu Olar (CS), Elena Bedreag (CS).C) Stadiul actual al cunoştinţelor: programul valorifică sursele primare, indispensabile cercetărilor de tip monografic sau sintezelor şi continuă editarea unor colecţii realizate sub patronajul Academiei Române de mai multe decenii. Comparativ cu alte ţări, România nu beneficiază de un număr suficient de instrumente de lucru, ceea ce face deosebit de anevoioasă cercetarea punctuală pe tema dată, precum şi abordarea de către istoricii străini a istoriografiei noastre. De aceea instrumentele de lucru şi colecţiile de documente rămân una din priorităţile programelor de cercetare ale Institutului nostru. La propunerea Secţiei de ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei, colecţia de documente medievale DRH este program prioritar al Academiei Române. În ceea ce priveşte istoria socială, deşi există o tradiţie a abordării temelor ce i se subordonează, noile metode de abordare apărute în câmpul acestui domeniu, noile probleme şi izvoarele de arhivă fac necesare studiile integrate.D) Scopul programului:- editarea după cele mai exigente standarde ştiinţifice a izvoarelor interne, mai ales din perioada premodernă (ante 1800), a documentelor privind istoria minorităţilor (maghiară şi germană) ca şi a izvoarelor externe- punerea la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului consumator de istorie a unei serii de instrumente de informare rapidă, sintetică, obiectivă, care prin bibliografia adiacentă îngăduie lărgirea orizontului de cunoaştere a istoriei României- realizarea unor studii de istorie socială pe baza valorificării materialelor de arhivă edite şi inedite, care să aducă noi interpretări ale istoriei premoderne a românilor, într-o dimensiune interdisciplinară şi comparativă, în consonanţă cu noile metode din istoriografia internaţională. Dintre temele abordate, se numără familia şi structurile ei, negustorimea, deschiderea socială a dreptului.E) Rezultate scontate: creşterea suportului documentar indispensabil scrierii istoriei; facilitarea cercetării cu ajutorul unor instrumente de lucru: ca indici, repertorii, bibliografii, modele matematice de analiză cantitativă, baze de date, stocare numerică etc. De asemenea, deschiderea şi consolidarea direcţiei de cercetare a istoriei sociale, în conexiune cu antropologia istorică şi antropologia juridică.F) Modul de valorificare:- colecţia Documenta Romaniae Historica DRH, seria B, apare de trei decenii la Editura Academiei, care continuă editarea ei sub patronajul unui colectiv de academicieni.- volumele de studii de istorie socială apar la diferite edituri din capitală şi din provincie.G) Durata programului: nelimitată

Proiectele programului:a) Proiecte pe anul 2016 şi următorii:- Documenta Romaniae Historica, Seria B, Ţara Românească, vol. XLI (1656), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Oana Rizescu, Elena Bedreag, Ovidiu-Victor

Olar, colaborator Lidia Cotovanu. Termen de execuţie: 1 iunie 2015 – 30 iunie 2018.- Documenta Romaniae Historica. Seria B, Ţara Românească, vol. XXVI, (1637-1638), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin, Marcel-Dumitru Ciucă (colaborare). Termen de execuţie: 1 aprilie 2016-30 martie 2019.- Maria Pakucs, Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623. Termen de execuţie: 1 iunie 2015-30 mai 2017.b) Prezentarea proiectelor

Proiect de cercetare 1

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. XLI, 1656.

B) Coordonatori: Violeta Barbu, Gheorghe LazărC) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Oana Rizescu, Elena

Bedreag, Ovidiu-Victor Olar, colaborator Lidia Cotovanu .D) Termen de realizare: 1 iunie 2015-30 iunie 2018.E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XLI continuă seria documentelor

interne din Ţara Românească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, însă nu are decât foarte puţine transcrieri ale documentelor.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de câteva sute de documente, redactate în limbile română, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile română şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, acre pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filialele Arhivelor Statului din Drobeta Turnu-Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova.

K) Colaborări în străinătate: L) Buget: Salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

Alte subvenţii de cercetare:

PROIECT DE CERCETARE 2

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Romanească, vol. XXVI, 1637-1638. B) Coordonatori: Violeta Barbu şi Gheorghe LazărC) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin, Marcel-Dumitru Ciucă (colaborare).D) Termen de realizare: 1 aprilie 2016-30 martie 2019.E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XXVI continuă seria documentelor interne din Ţara Romanească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Potrivit estimărilor echipei, volumul DRH 1637 – 1638 cuprinde cca. 475 documente, dintre care : 65 documente slave, dintre care 30 in 1637 şi 35 în anul 1638, 1 document grec in 1638 şi cca. 409 documente româneşti (cca.195 doc. 1637 şi cca. 214 doc.in 1638). In proporţie de 80% , aceste documente în limbile română, slavonă şi greacă sunt inedite. Acestea se găsesc în cea mai mare parte în două depozite importante: Arhivele Naţionale Istorice şi Biblioteca Academiei Române. La acestea se adaugă depozite arhivistice din filiale judeţene ale ANI şi o serie de muzee de istorie (Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Târgu Jiu, Muzeul de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti etc.) şi biblioteci. De asemenea, sunt semnalate un număr de documente în afara graniţelor ţării, majoritatea aflate în custodia unor mănăstiri de la Muntele Athos şi al Arhiele Naţionale de la Budapesta. La acest volum au lucrat în perioada 2011-2012 doi cercetători: Florina Manuela Constantin şi prof. Marce-Dumitru Ciucă (colaborator), realizându-se fotografiile de pe majoritatea documentelor originale sau copii, au fost transcrise o parte din documentele slavone şi o proporţie importantă din documentele româneşti. Pentru încheierea volumului sunt necesare următoarele operaţii: revizuirea corpusului şi a rezumatelor, prin clarificarea problemelor de datare sau de autenticitate, transcrierea completă a documentelor selectate a fi introduse în volum şi completarea lor cu alte 220 de piese, colaţionarea lor cu fotografiile sau cu originalele, fişarea ş redactarea indicilor de nume proprii şi materii, a listei de menţiuni, a listei cu prescurtări bibliografice etc.A) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de cca

475 de documente, redactate în limbile romană, slavă şi greacă.B) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub

formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile romană şi franceză.

C) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, care pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale, instituţionale.

D) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

E) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filiale Arhivelor Statului din : Drobeta Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Gorjului.

F) Colaborări în străinătate:

G) Bugetul solicitat : salariile cercetătorilor angajaţi în proiect. Alte subvenţii de cercetare: -

PROIECT DE CERCETARE 3A) Denumire: Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623 B) Autor: Maria Pakucs-WillcocksC) Colectiv de cercetare: Maria Pakucs-WillcocksD) Termen de realizare: 1 iunie 2015-30 mai 2017. Lucrarea a fost suspendată temporar prin detaşarea la colecţia de călători străini pentru secolul al XIX-lea în scopul traducerii textelor călătorilor maghiari. E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Noua temă de lucrare de plan vine în continuarea preocupărilor mele privind istoria economică şi socială în epoca premodernă. După ediţia registrelor vamale sibiene din secolul al XVI-lea, continuarea publicării acestor surse pentru primele două decenii ale veacului următor se arată ca o necesitate. Registrele de vamă ale Sibiului, prin modul lor de redactare, reflectă de fapt activitatea economică a unei categorii de negustori din Imperiul otoman care decid să facă afaceri în Transilvania. Oraşele de plecare ale negustorilor sunt târgurile importante ale Țării Româneşti şi oraşe de la sud de Dunăre. Mărfurile orientale pe care aceştia le transportă au fost un indicator al specializării acestor comercianţi şi au definit statutul lor juridic în principatul Transilvaniei. Am realizat deja identificarea surselor în arhivă. Registrele din această perioadă, păstrate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sibiu, au puţine pagini, dar ele prezintă un grad ridicat de dificultate din punct de vedere paleografic şi lingvistic. Limba de redactare este germana.F) Scopul: Prin natura lor, protocoalele orăşeneşti conţin o varietate de informaţii, care pun în evidenţă aspecte ale istoriei politice, sociale şi economice locale, dar deschid şi o mină de aur pentru cunoaşterea practicii juridice şi a dreptului cutumiar săsesc înainte de adoptarea dreptului roman prin Eigenlandrecht der Siebenbürger Sachsen (1583).G) Material şi metode de lucru:Ediţia registrelor vamale va consta din transcrierea documentelor, un studiu introductiv, note şi indici de nume şi materii. Transcrierea va urma normele de editare ale Academiei Române aşa cum sunt aplicate şi în seria Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, vol. V-VII, şi în volumul Comerţ şi meşteşuguri în Sibiu şi încele Şapte Scaune, 1224-1571, ed. Monica Vlaicu et al., 2003.H) Rezultate scontate: Lucrarea va avea aproximativ 100 de pagini (200000 de semne).I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea documentelor într-un volum.J) Colaborări în ţară: Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale SibiuK) Colaborări peste hotare: Arhivele naţionale BudapestaL) Buget: salariul aferent postului de încadrare pentru perioada realizării lucrării de plan.

***

PROGRAMUL II

A) Denumire: Europa Centrală, Ţările Române şi Marea Neagră (sec. XIII-XVIII)B) Coordonator: Ileana Căzan (CS I); colectiv Ştefan Andreescu (CS I), , Virgil

Ciocîltan (CS III), Ovidiu Cristea (CS I), Marian Coman (CS III), Alexandru Ciocîltan (CS III), Nagy Pienaru (CS III), Dana Caciur (ASC). C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

Tema I are drept scop valorificarea unui număr de mărturii străine referitoare la istoria românilor. Colectivul îşi propune să reia seria veche a prestigioasei colecţii de Călători străini cu publicarea a cel puţin două volume de întregiri. Vor fi editate respectându-se normele colecţiei un număr însemnat de călători occidentali şi orientali; de asemenea se are în vedere realizarea unei monografii consacrată importanţei acestei categorii de izvoare pentru istoria românilor. Tema II: Europa central-orientală şi spaţiul românesc (sec. XIII-XVIII) îşi propune să integreze spaţiul românesc în istoria Europei central-orientale. Este o temă menită să înlesnească dialogul cu centre de cercetare universitare şi academice din imediata vecinătate a ţării noastre.

D) Scopul programului : lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor despre conjunctura în care au apărut şi au evoluat Ţările Române. Studiile consacrate istoriei pontice îşi propun să surprindă influenţa exercitată de această placă turnantă a comerţului euroasiatic asupra destinului Ţărilor Române. Studierea reţelei de drumuri comerciale va permite o analiză globală a sistemului comercial. Rutele de negoţ, negustorii şi mărfurile lor au făcut parte dintr-un sistem complex care până în prezent a fost studiat doar parţial (analiza drumului Brăilei, respectiv a celui moldovenesc). În privinţa editării volumelor de supliment la colecţia de Călători străini, acest proiect are drept scop editarea unor surse inedite sau puţin cunoscute despre trecutul românilor precum şi revalorificarea acestei categorii de izvoare. Sunt avute în vedere elaborarea unor studii de ansamblu şi a unei monografii privind mărturiile călătorilor străini.E) Rezultate scontate: elaborarea unor perspective coerente asupra problemelor analizate; îmbogăţirea bazei documentare; surprinderea elementelor de continuitate şi discontinuitate în istoria românească şi a Europei Central-Răsăritene; elaborarea unor proiecte de cercetare comune cu centre ştiinţifice din străinătate interesate de aceste proiecte.F) Modul de valorificare : publicarea unor monografii şi a unor culegeri de studii; publicarea cercetărilor în revistele de specialitate din ţară şi de peste hotare; prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice.G) Durata menţionată în proiectele de cercetare: corespunzător fiecărui proiect propus.H) Proiectele de cercetare în program:a) Proiecte pe anul 2015 şi următorii Tema I: - Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III; colectiv Ştefan Andreescu, Ileana Căzan, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Nagy Pienaru, Virgil Ciocîltan, Ovidiu Cristea. Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2017.Tema II: - Anca Popescu, Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din din Dobrogea otomană, II: kazalele Varna şi Silistra, sec. XVI-XVII (aria Dobrogei de sud). Repertoriu istorico-geografic . Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 1 iunie 2016.

b) Prezentarea proiectelor pentru anul 2016 şi următorii

PROIECT DE CERCETARE 1

A) Denumire: Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment IIIB) Coordonator: Ștefan Andreescu C) Colectiv de cercetare: Ștefan Andreescu, Ileana Căzan, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Virgil Ciocîltan, Nagy Pienaru, Ovidiu Cristea.D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2017.E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este unul dintre cele mai prestigioase proiecte de cercetare ale Institutului de Istorie Nicolae Iorga. Iniţiat acum mai bine de jumǎtate de veac, proiectul s-a concretizat deja prin publicarea a 19 volume, dintre care 11 în seria veche (pânǎ la 1800) şi 8 în seria nouǎ (secolul al XIX-lea). Impactul istoriografic al acestei serii a fost, şi continuǎ sǎ fie, unul major. Cea mai bunǎ dovadǎ în acest sens o constituie cele peste 29.000 de citǎri care rezultǎ în urma unei cǎutǎri dupǎ titlul seriei pe google books. Intens folositǎ de istorici, deopotrivǎ în monografii, articole şi, mai cu seamǎ, teze de doctorat, Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este una dintre puţinele serii de izvoare istorice cunoscute şi specialiştilor din alte discipline (jurişti, geografi, etnografi, etc.).

Reluarea acum şase ani a seriei vechi, care cuprinde relatǎrile cǎlǎtorilor pânǎ la 1800, s-a impus ca o necesitate în primul rând din cauza numǎrului mare de surse care, din felurite motive, nu fuseserǎ incluse în primele zece volume tipǎrite. Receptarea foarte bunǎ de care s-a bucurat primul volum de supliment apǎrut în 2011, dovadǎ epuizarea tirajului şi recenziile apǎrute, aratǎ cǎ interesul pentru aceastǎ serie continuǎ sǎ fie foarte ridicat. Un al doilea volum de supliment, predat la Editura Academiei urmează să apară, sperăm, în cursul anului 2016. Pe parcursul pregǎtirii acestor prime douǎ volume de supliment ale seriei Cǎlǎtori strǎini despre Ţǎrile Române pânǎ la 1800 au ieşit la ivealǎ numeroase alte relatǎri de cǎlǎtorie, mǎrturii directe şi indirecte. Drept urmare, ni se pare firesc ca echipa de cercetǎtori care a lucrat la pregǎtirea celui de-al doilea volum - alcǎtuitǎ din Ştefan Andreescu (coord.), Ileana Cǎzan, Virgil Ciocîltan, Alexandru Ciocîltan, Marian Coman, Ovidiu Cristea şi Nagy Pienaru – sǎ continue acest proiect.

F) Scopul: Având o experienţǎ bogatǎ în editarea şi traducerea izvoarelor istorice şi o considerabilǎ expertizǎ lingvisticǎ - latinǎ, turco-osmanǎ, arabǎ, germanǎ, italianǎ, francezǎ, englezǎ, spaniolǎ - echipa amintitǎ de cercetǎtori îşi propune sǎ traducǎ mai multe relatǎri de cǎlǎtorie care au fost deja identificate, precum şi sǎ continue procesul de cǎutare şi inventariere a unor surse inedite sau cel puţin necunoscute istoriografiei româneşti. Inevitabil, dat fiindcǎ este vorba despre un volum de supliment la seria veche de Cǎlǎtori strǎini, sursele incluse nu vor fi omogene cronologic sau tipologic. Cu toate acestea, dintre relatǎrile de cǎlǎtorie pe care le avem în vedere pentru cel de-al treilea volum de completǎri, un nucleu relativ compact îl constituie textele misionarilor catolici. Astfel, Ştefan Andreescu va traduce descrierea viceprepozitului iezuit Pietro Maggiore, din vremea lui Mihai Viteazul. Alexandru Ciocîltan se va ocupa de corespondenţa lui Ştefan

Knezević (Conti) despre catolicii din Ţara Româneascǎ, din perioada 1688-1689, şi va aduce noi documente privitoare la activitatea misionarilor Anton Stepančić şi Giovenale Falco da Cuneo. La rândul sǎu, Marian Coman va traduce mai multe scrisori adresate Sfântului Scaun de Vardan Hunanean, un misionar catolic armean din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Acestora, li se vor adǎuga şi textele altor misionari catolici, precum Francesco Leone da Modica, Kun Szerafin, Kazmer Damakos, Fulgenzio a Jesi şi Giovanni Desmanich.i Fireşte, pe lângǎ relatǎrile misionarilor, avem în vedere şi traducerea altor tipuri de surse, precum textul militarului italian Ascanio Centorio din veacul al XVI-lea (Virgil Ciocîltan) sau cele ale cǎpitanilor spanioli din secolele XVI şi XVII, Bernardo de Aldana şi Diego Duque de Estrada (Ileana Cǎzan şi Ovidiu Cristea). O altǎ categorie de relatǎri de cǎlǎtorie avute în vedere sunt textele medicale din veacul al XVIII-lea, precum cel al doctorului Martin Lange (Alexandru Ciocîltan) sau al medicului german Georg Tallar [Virgil Ciocîltan]. De asemenea, în Călători străini III, Marian Coman va continua traducerea scrisorilor fraţilor Linchou, de data aceasta folosind documente inedite din arhivele diplomatice franceze. Un grup compact de relatări îl vor constitui cele ale călătorilor turci, care vor fi traduse de Nagy Pienaru: secretarul Abdülkadir Efendi, participant la campaniile din 1595 şi 1621; Numan Efendi, însărcinat cu delimitarea frontierei dintre Habsburgi şi otomani; Ahmed Resmi Efendi autorul unei Geografii a Ţării Româneşti şi diplomatul Mehmed Emnî.G) Material şi metode de lucru:

Enumerarea de mai sus este doar orientativǎ şi urmǎreşte mai puţin schiţarea unui eventual sumar al celui de-al treilea volum de supliment, cât mai degrabǎ evidenţierea bogǎţiei de relatǎri de cǎlǎtorie, inedite sau necunoscute, care ar trebui sǎ-şi gǎseascǎ locul în seria de Cǎlǎtori strǎini. Mai mult, suntem convinşi cǎ prin continuarea investigaţiilor în arhive şi biblioteci, numǎrul acestor relatǎri de cǎlǎtorie va creşte semnificativ. Continuarea seriei de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române cu volumul Supliment 3 se va face respectând întru totul standardele istoriografice impuse de primii coordonatori ai seriei, Maria Holban şi Paul Cernovodeanu, cu privire la introducerile bio-bibliografice care însoţesc fiecare cǎlǎtor şi, mai ales, la calitatea traducerii. Totodatǎ însǎ, membrii actualei echipei vor semnala, în comentariile şi notele pe care le vor redacta, noile direcţii de cercetare şi interpretare a literaturii de cǎlǎtorie. Astfel, schimbǎrile metodologice şi abordǎrile inovatoare propuse de istorici şi critici literari precum Joan-Pau Rubiés, Friedrich Wolfzettel, Frédéric Tinguel sau Jan Borm vor fi reflectate în Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III.

Continuitatea proiectelor de cercetare este una dintre condiţiile fundamentale ale unei istoriografii bine aşezate. Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este, alǎturi de DRH, unul dintre proiectele de lungǎ duratǎ de editare a izvoarelor istorice desfǎşurate sub egida Institutului „Nicolae Iorga”. De aceea, continuarea şi completarea seriei vechi de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române pânǎ la 1800 prin publicarea unui nou volum de supliment, al treilea, este un proiect de cercetare util şi necesar, deopotrivǎ din punct de vedere istoriografic şi instituţional.H) Rezultate scontate: identificarea unor noi surse privitoare la istoria românilor şi revalorificarea unora de mult timp cunoscute.I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea unui nou volum de călători în prestigioasa serie dirijată de Editura Acdemiei.J) Colaborări în ţară:

K) Colaborări peste hotare: în măsura bugetului disponibilL) Buget: salariul aferent postului de încadrare pentru perioada realizării lucrării de plan.

***PROGRAMUL III

A) Denumire : Românii şi Europa în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea

B) Coordonator : Alexandru Mamina (CS II),; colectiv Daniela Buşă (CS I), Raluca Tomi (CS III), Venera Achim (CS III), Bogdan Popa (CS III), Nicoleta Roman (CS III), Bogdan Mateescu (ASC), Daniel Gicu (ASC).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv : Proiectele incluse în program, aflate în curs de realizare sau nou abordate, în unele cazuri nu au mai făcut obiectul investigaţiei istorice, iar altele au fost tratate incomplet, disparat şi numai cu referire la anumite aspecte sau momente. Există şi situaţii în care realitatea istorică a fost deformată prin omisiune sau interpretarea surselor primare ca şi altele în care fie analiza se cere adâncită, ca urmare a punerii în circulaţie de noi surse documentare, fie informaţia diversificată. De asemenea programul continuă, sub patronajul Academiei Române, editarea valoroasei colecţii Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea, importantă sursă documentară narativă externă, care alături de cele tradiţionale, este indispensabilă în munca de cercetare. Colecţia Călători străini estre strâns legată de problema modernizării societăţii româneşti în veacul al XIX-lea, un alt aspect care a constituit o preocupare constantă în rândul membrilor programului.

D) Scopul programului : Proiectele analizează locul şi rolul României în politica, diplomaţia, economia puterilor europene, interesele acestora în zonă şi impactul asupra destinului României şi al celorlalte ţări ale ariei, modul în care implicarea puterilor în rezolvarea problemelor româneşti şi zonale a influenţat dezvoltarea economică şi afirmarea în relaţiile internaţionale. De asemenea sunt cercetate comparativ diferitele curente de idei ale timpului ca şi modernizarea societăţii româneşti, cu implicaţiile şi particularităţile ei, cu ariile de manifestare, obiectivele şi urmările ei, cu evidenţierea raportului dintre modernitate şi tradiţie. De asemenea programul urmăreşte depistarea, traducerea şi editarea, conform înaltelor exigenţe ştiinţifice, a izvoarelor narative externe.

E) Rezultatele scontate:- îmbogăţirea şi diversificarea surselor documentare - facilitarea cercetării prin indici - diversificarea informaţiei, clarificarea unor probleme, momente, aspecte din

istoria României şi Europei secolului al XIX-lea şi începutul de secol XX pe baza studierii documentelor de arhivă, coroborate cu alte categorii de surse româneşti şi străine, a literaturii de specialitate,

- racordare la preocupările şi direcţiile istoriografiei contemporane de peste hotare. F) Modul de valorificare :

- editarea colecţiei de izvoare externe narative Călători străini despre ţările române - editarea în conformitate cu standardele de exigenţă ştiinţifică a rezultatelor

cercetării sub forma unor culegeri de texte, monografii, studii, articole- comunicări în cadrul unor manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional,

Durata menţionată în proiectele de cercetare : Programul cuprinde proiecte în diferite faze de execuţie.

a) Proiecte pe anul 2016 şi următorii:

b) Prezentarea proiectelorPROIECTUL DE CERCETARE 1

A) A) Denumire: Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Addenda (1800-1878)

B) Coordonator: Daniela BuşăC) Colectiv de cercetare: Daniela Buşă, Venera Achim, Bogdan Popa, Nicoleta

Roman, Raluca Tomi, Maria PakucsD) Termen de realizare: 1 aprilie 2016 – 31 decembrie 2019.E) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Proiectul de faţă îşi

propune să întregească seria binecunoscutului corpus de izvoare narative cu însemnările călătorilor care au străbătut spaţiul locuit de români de la începutul secolului al XIX-lea până în 1878 şi care din varii motive nu au făcut obiectul volumelor deja editate. Cele mai multe din aceste izvoare narative sunt inedite, nesistematizate şi au necesitat şi necesită în continuare eforturi pentru depistarea lor, nu puţine aflându-se în biblioteci şi arhive din străinătate. Există şi unele pagini traduse, dar, din experienţa nostră, cu foarte rare excepţii, ele au trebuit coroborate cu textul original şi, cele mai multe, completate cu paragrafele lipsă. În acest stadiu, beneficiem de o evidenţă relativ sumară privind sursele ce fac obiectul cercetării.

F) Scopul proiectului: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a relatărilor unui număr de 65 de călători, oameni politici şi de cultură, francezi, englezi, ruşi, germani, austrieci, italieni, unguri, unii binecunoscuţi, alţii de o notorietate mai modestă sau necunoscuţi, care au trecut sau au stat un timp mai mult sau mai puţin îndelungat pe teritoriul românesc.

G) Materiale şi de metode de lucru: depistarea, identificarea, selectarea materialului documentar ce urmează a fi inclus în volum, traducerea textelor, identificări de persoane, localităţi, evenimente, redactarea introducerii volumului, întocmirea de bio-bibliografii pentru fiecare călător, indice.

H) Rezultatele scontate: elaborarea a două volume care să completeze seria nouă a colecţiei Călători străini despre ţările române

I) Valorificarea rezultatelor: editarea celor două volume, publicarea de studii şi articole pe baza materialului documentar cuprins în volum, participarea cu comunicări la manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional.

J) Colaborări în ţară: cu biblioteci din Iaşi, Cluj, Sibiu, Alba Iulia care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din

perioada ce face obiectul volumului., K) Colaborări în străinătate: cu biblioteci din Franţa, Marea Britanie, Germania,

Italia, S.U.A. care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din perioada ce face obiectul acestui proiect.

L) Bugetul solicitat:M) Etape de realizare: 1 aprilie 2016–31 decembrie 2016 – depistarea şi selectarea

călătorilor ce urmează a fi cuprinşi în proiect- 1 ianuarie 2017–31 decembrie 2017 – continuare investigaţiilor privind

depistarea a noi călători şi selectarea relatărilor lor, traducerea însemnărilor de călătorie, identificări de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor pentru fiecare călător, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

- 1 ianuarie 2018–31 decembrie 2018 – continuarea activităţii: selectarea şi traducerea relatărilor de călătorie, identificări, de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor pentru fiecare călător, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

- Pregătirea pentru tipar şi înaintarea către Editura Academiei a manuscrisului primului volum Addenda din colecţie

- 1 ianuarie 2019–31 decembrie 2019 – continuarea activităţii: traducerea însemnărilor de călătorie, identificări de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

N) Pregătirea pentru tipar şi înaintarea către Editura Academiei a celui de-al doilea volum al Addenda al colecţiei

PROIECTUL DE CERCETARE 2a) Denumire: Teoria şi practica războiului revoluţionar (de la ridicarea în masă la guerillă)b) Coordonator: Alexandru Maminac) Colectiv de cercetare: –Alexandru Maminad) Termen de realizare: 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2017e) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: în problema teoriei şi practicii războiului s-au publicat până acum lucrări numeroase, fie cu valoare documentară (Carl von Clausewitz, Charles de Gaulle, crestomaţii memorialistice), fie lucrări monografice sau de sinteză istorii ale unor conflagraţii, războaiele revoluţionare fiind subsumate în general confruntărilor dintre state (este cazul inclusiv al campaniilor Revoluţiei franceze, al conflictului chino-japonez ori al mişcărilor anticoloniale); nu există însă o sinteză pe durata lungă a istoriei, care să trateze războiul revoluţionar în determinările sale ideologico-sociale caracteristice pentru epocile modernă şi contemporană.f) Scopul proiectului: precizarea unei tipologii a războiului revoluţionar (forme de manifestare, forţe participante, conceptualizare) în calitatea sa de manifestare politică internă, având aşadar ca scop nu atât cucerirea unor teritorii sau accesul la resursele naturale, cât obţinerea şi reorganizarea puterii conform unor principii de guvernare opuse regimului existent. g) Material şi metode de lucru: studiile referitoare la transformările tehnico-tactice şi la

condiţionările materiale şi umane ale războiului mecanizat; materiale teoretice şi de propagandă cu privire la războiul revoluţionar, de la Simon Bolivar şi Louis Auguste Blanqui până la Mao Zedong şi Ernesto Che Guevara.h) Rezultatele scontate:

- identificarea specificităţii războiului revoluţionar în ansamblul confruntărilor militare din secolele al XVII-lea – al XX-lea; - stabilirea tipurilor de război revoluţionar după obiective, participare şi fundamentarea ideologică; - observarea trăsăturilor ilustrative pentru evoluţia societăţilor modernă şi contemporană, în raport mai ales cu dezvoltarea tehnicii şi cu procesele industrializării şi democratizării;- decelarea elementelor comune şi a deosebirilor apărute în funcţie de timpul şi spaţiul în care s-au desfăşurat războaiele revoluţionare.

i) Valorificarea rezultatelor: prezentarea de comunicări ştiinţifice şi publicarea de articole în revistele de specialitate; realizarea unei monografii.j) Colaborări în ţară: – k) Colaborări în străinătate: participarea la colocviile consacrate războaielor moderne şi contemporane, precum şi la stagiile de cercetare din cadrul schimburilor academice.l) Bugetul solicitat: – m) Alte subvenţii de cercetare: – n) Etape de realizare: 1 ianuarie-31 decembrie 2016 – documentare; 1 ianuarie-30 septembrie 2017 – continuarea documentării şi verificarea rezultatelor prin comunicări şi discuţii în Institut; 1 octombrie-31 decembrie 2017 – finalizarea documentării şi redactarea lucrării.

* * *PROGRAMUL IV

A) Denumire: România şi Europa în secolul al XX-leaB) Coordonator: Mioara Anton (CS II)/Cristian Vasile (CS II); colectiv Viorel Achim (CS I), Cosmin Popa (CS II), Radu Tudorancea (CS III), Gheorghiu Simion (CS III), Mihaela Stroe (ASC), Raul Denize(CS), Camelia Zavarache (ASC).C) Stadiul actual al cunoştinţelor: Cercetătorii români ai secolului al XX-lea şi-au concentrat până acum, în proporţie covârşitoare, atenţia asupra istoriei României în prima jumătate a secolului (până spre sfârşitul anilor '40). Chiar şi pentru această perioadă există aspecte, momente şi dimensiuni puţin sau insuficient investigate.Istoria celei de a doua jumătăţi a secolului a rămas în cea mai mare parte nestudiată iar cercetarea, atât cât s-a întreprins, a fost de multe ori puternic marcată de constrângeri sau opţiuni politico-ideologice. Dar principala cauză a cercetării incomplete şi nesatisfăcătoare a acestei perioade rezidă în dificultăţile insurmontabile, până de curând, în privinţa abordării unor aspecte şi momente ale istoriei naţionale din cauza lipsei de acces la importante fonduri arhivistice din ţară şi la accesul limitat – din nefericire în acest sens neajunsurile persistă – la surse istorice inedite de peste hotare şi la literatura străină de specialitate. Aceste cauze, asociate poate şi unor carenţe metodologice, au contribuit şi ca integrarea istoriei naţionale în istoria Europei şi cercetările de istorie universală contemporană şi, implicit, cercetările comparative, să ofere suficiente motive de insatisfacţie ştiinţifică.

D) Scopul programului:Programul vizează cercetarea prin eforturi concentrate, ca şi prin proiecte speciale a unor teme majore ale istoriei României şi universale din sec. al XX-lea, cu precădere din cea de a doua jumătate a secolului şi, într-o abordare comparativă de istorie naţională – istorie regională sau continentală. Se urmăreşte dirijarea potenţialului de cercetare spre investigaţii istorice posibile doar prin eforturi conjugate şi într-un cadru instituţionalizat, abordarea unor teme importante, ridicarea nivelului de cercetare în privinţa informaţiei şi a metodelor, ca şi înscrierea competentă în preocupările şi dezbaterile istoriografice contemporane de peste hotare.E) Rezultate scontate: Cercetările înscrise în actualele proiecte ale programului vor permite, în baza unor investigaţii sistematice în arhive şi a studierii altor categorii de surse istorice româneşti şi străine, ca şi a literaturii de specialitate, o temeinică şi amplă cunoaştere a unora dintre principalele aspecte ale unui moment-cheie al istoriei României postbelice – instaurarea şi consolidarea monopolului puterii partidului comunist în România în anii 1948-1953 – analizat comparativ cu evoluţiile din alte ţări ale Europei Centrale şi de Sud-Est.F) Modul de valorificare: Vor fi realizate volume tematice cu profil monografic şi un volum de documente, precum şi studii şi articole. Vor fi elaborate şi prezentate comunicări la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi organizate dezbateri şi sesiuni ştiinţifice.G) Durata programului: variabilă în funcţie de fiecare proiect

Proiectele programului: a) Proiecte pe anul 2016 şi următorii- Cristian Vasile, Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.- Viorel Achim, “Romii din România în anii 1945-1949. Evoluţii interne şi tentativa de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare”(1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018).- Mioara Anton, Cotidianul comunist. Deceniile „măreţelor împliniri“ (1970-1980), Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017 (lucrarea a fost întreruptă datorită concediului post-natal).- Cosmin Popa, Comunismul absolutist. Cultul personalităţii în România lui Ceauşescu. Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.- Simion Gheorghiu, Destrămarea glacisului strategic de la frontiera vestică a Uniunii Sovietice (1 ianuarie 2016-30 iunie 2017)- Simion Gheorghiu, Ştiinţă şi politică în istoriografia din Republica Moldova (Perioada contemporană) (1 iulie 2017-30 iunie 2018).- Radu Tudorancea, Emigraţia politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluţii, nuclee urbane. Termen de realizare 1 iulie 2015 – 30 iunie 2017.- Radu Tudorancea, Elite în vreme de război: Intelectualii români rămaşi în teritoriul ocupat (1916-1918). Studiu de caz: Alexandru Tzigara Samurcaş. (1 iulie 2017-30 iulie 2019).- Mihaela Stroe, „Școala nouă” de istorie de la o dictatură la alta (1938-1964). Strategii de adaptare. Termen de realizare 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018.

- Raul Denize, Egon Bahr, Neue Ostpolitik şi locul Germaniei într-o nouă ordine europeană.- Camelia Zavarache, Între opţiunea individuală şi normele sociale: Familia în România în prima jumătate a secolului XX (1 ianuarie 2016-31 decembrie 2017).b) Prezentarea proiectelor

PROIECT DE CERCETARE 1

Denumirea proiectului: Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice

Coordonatorul/Autorul: Cristian VASILE

Colectiv de cercetare: Cristian VASILE

Termenul de realizare: 1 iulie 2015-31 decembrie 2017

Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Există foarte puţine lucrări care să trateze global şi documentat cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă. Înainte de 1989 au apărut lucrări generale de bilanţ (la 15 ani, la 20 de ani etc. „de la Eliberare“ care includeau şi cercetarea ştiinţifică, oferind detalii în special despre cadrul instituţional şi progresele ştiinţifice în noul context social-politic, dominat de organizarea ce copia modelul sovietic. Un volum din 1960 – Constantin Daicoviciu et al., Republica Populară Romînă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1960 – tratează disparat domeniile din cercetarea umanistă (vezi cap. 6: Arta şi cultura şi cap. 7: Dezvoltarea ştiinţei, pp. 191–391), fie că este vorba de lingvistică (pp. 193-194), fie literatură şi folclor (pp. 216 şi urm.), istoria artei (pp. 238 şi urm.) etc. Cercetările umaniste – circumscrise unor domenii precum: istorie, filosofie, lingvistică, teorie şi istorie literară, ştiinţe juridice, economie – sunt asociate ştiinţelor sociale (ibid., p. 386), iar ulterior (cca 1970) se produce din ce în ce mai mult includerea în cadrul „ştiinţelor sociale şi politice“ (totuşi, în paralel este uzitată şi sintagma „ştiinţe sociale şi umane“, cu formula înrudită „cercetări socio-umane“). Abordări mai compacte se regăsesc în următorii ani, însă multe sunt încă împovărate de mesaj ideologic şi triumfalist: vezi Ştefan Bălan, Ilie Murgulescu, George Ivaşcu et al., Momente ale revoluţiei culturale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964; Alexandru Tănase, Ion Goliat et al., Cultura socialistă în România, Bucureşti, Editura Politică, 1974, pp. 131–145 etc.

În fapt, la acest moment nu există o monografie care să valorifice diversitatea izvoarelor istorice declasificate după 1989 şi mai ales după „revoluţia arhivistică“ de la momentul 2006–2007: atât legislaţia – inclusiv cea nepublicată în Monitorul oficial/Buletinul oficial – privind cercetarea ştiinţifică, cât şi sursele de arhivă: documentele de partid ale Secţiilor ideologice şi documente emise de Securitate (dosare de „obiectiv“ – Obiectivul fiind un institut de cercetare), dosarele personale/de cadre ale directorilor de institute etc. După 1989, istoriografia autohtonă s-a axat mai mult pe

studierea suprimării Academiei Române (la 1948) şi înfiinţarea Academiei RPR (vezi Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române în date, 1866–1966, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997; acad. Dan Berindei, Istoria Academiei Române, 1866–2006. 140 de ani de existenţă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006), cu consecinţele sale nefaste, urmărind îndeosebi dimensiunea represivă; mai puţin au fost studiate institutele de cercetare ca atare sau ca parte a unui domeniu cultural-ştiinţific şi artistic. Chiar şi atunci când istoricii s-au aplecat asupra activităţii acestor institute, preocuparea a decurs din studierea unor momente violente/tensionate care au vizat direcţiunea lor: implicarea lui Harry Brauner (directorul Institutului de Folclor) în procesul Lucreţiu Pătrăşcanu; sancţionarea drastică a profesorilor Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur (Institutul de Lingvistică). În general, cercetările au fost mai mult axate pe biografiile unor directori de institute de cercetare şi s-au extins, prin forţa lucrurilor, şi asupra domeniilor conduse de personalităţile culturale în cauză: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară), George Oprescu (Institutul de Istoria Artei), Constantin Ionescu–Gulian (Institutul de Filosofie): vezi Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, Bucureşti, Editura Libra, 1994; Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Cluj Napoca, Editura Dacia xxi, 2012; Vl. Tismăneanu, C. Ionescu-Gulian, în Lumea secretă a nomenclaturii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012; Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, Bucureşti, Editura Academiei, 1961; Petre Oprea, Gh. Oprescu, în Două perioade din istoriografia artei româneşti moderne şi contemporane, Bucureşti, Editura Maiko, 2001. Cercetarea sistematică a istoriei Institutului de Istorie (din 1965: Institutul „N. Iorga“ s-a oprit la momentul 1948 – vezi Ana Maria Ciobanu, Elena Loredana Mirea, Petre S. Năsturel, Andrei Pippidi, Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi, Radu Tudorancea, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1937–1948), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2009). Nu există un studiu amănunţit cu privire la motivaţiile reunirii unor domenii, iar apoi al despărţirii lor (vezi fiinţarea Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei RPR între 1948 şi 1954), după cum sunt puţine cercetări despre cadrul financiar/bugetar în care a funcţionat cercetarea ştiinţifică umanistă.

Scopul proiectului: Lucrarea îşi propune să urmărească rolul politic în care autorităţile comuniste au

căutat să distribuie cercetarea ştiinţifică umanistă dar şi să răspundă la câteva întrebări esenţiale pentru organizarea şi funcţionarea institutelor de cercetare (cu profil umanist) şi a Academiei în anii regimului Gh. Gheorghiu-Dej: modul de împărţire pe Secţii a Academiei RPR la momentul 1948, cu un accent deosebit asupra domeniului ştiinţelor exacte şi naturale – în detrimentul ştiinţelor umane – se traduce şi printr-o diminuare vizibilă a însemnătăţii institutelor de cercetare din aria ştiinţelor sociale şi umaniste (care să se vădească la nivelul investiţiilor / alocărilor bugetare pentru: baza materială, personal angajat, colaboratori externi, salarii, drepturi de autor, onorarii, număr de publicaţii academice, tiraje ale revistelor ştiinţifice, deplasări în străinătate pentru documentare/specializare, gratificaţii, promovări, burse etc.)?; din acest punct de vedere, se poate face o periodizare în interiorul intervalului propus pentru analizare (1948–1965)?

Proiectul nostru de cercetare va urmări inclusiv directivele ideologice emise de la CC al PCR, prin intermediul Secţiilor de profil, în privinţa cercetării ştiinţifice din

domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepţia ideologică în legătură cu definiţia adecvată a cercetării şi în ce măsură s-a păstrat o reflecţie academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic şi istoric sau teoria socială marxistă). Nu în ultimul rând, vom analiza în ce măsură politica de selectare a cadrelor a fost mai flexibilă decât în mediul universitar; în ce măsură – ca urmare a unei politici (deliberate) – institutele de cercetare au fost un loc de refugiu (controlat) pentru foste cadre didactice universitare devenite „indezirabile“ care trebuiau ţinute departe de studenţi sau pentru tineri absolvenţi merituoşi dar „recalcitranţi“.

Proiectul nu se doreşte a fi o colecţie de studii care privesc separat cele opt institute umaniste de cercetare ale Academiei (cu ramificaţiile lor instituţionale ulterioare lui 1948), ci o lucrare despre cercetarea socio-umană în sine, privită atât ca parte a unui sistem academic ideologizat, cât şi în relaţie cu puterea politică (deziderat care implică şi răspunsul la alte întrebări: în ce situaţii s-a intensificat invocarea de către înalta birocraţie a imperativului ideologic al organizării activităţii de cercetare umanistă în strânsă legătură cu cerinţele economiei; ce criterii au prevalat la numirea directorilor de institute şi a conducătorilor de secţii şi echipe de cercetare; care au fost consecinţele interzicerii cercetărilor sociologice şi în ce condiţii au fost permise din nou la începutul anilor 1960 etc.).

Material şi metode de lucru: Literatura de specialitate privind istoria ştiinţelor sociale şi umane, a comunităţii

ştiinţifice în URSS şi Europa de Est în relaţia ei cu autoritatea politică poate servi drept model (pornind de la lucrările care au utilizat sursele deschise, ale unor Stephen Fortescue, The Communist Party and the Soviet Science, London, 1987 şi Peter Kneen, Soviet Scientists and the State, Albany, 1984), deşi accentul este mai mare asupra ştiinţelor exacte, până la studii recente mult mai bine documentate: Loren R. Graham, Science in Russia and the Soviet Union. A Short History, New York-Melbourne, Cambridge University, 2004. Loren R. Graham nu a analizat doar impactul revoluţiei ruse – cu impunerea materialismului dialectic – asupra comunităţii ştiinţifice, ci şi consecinţele de durată ale dogmatismului, atât asupra ştiinţelor naturale, cât şi a celor sociale. Poate cea mai fertilă sugestie de lectură oferită e perspectiva unei relaţii mereu în schimbare şi contradictorie, aceea dintre cercetarea ştiinţifică şi stat, dintre cunoaştere şi putere politică. Poate mult mai utile – pentru analizarea cercetării ştiinţifice umaniste din Europa Centrală şi de Est dintr-o perspectivă comparatistă şi pentru identificarea de similitudini sau conexiuni – sunt cele două volume ale cărţii Studying Peoples in the People’s Democracies (vol. I, Münster, Lit Verlag, 2005: Socialist Era Anthropology in East-Central Europe, editors: Chris Hann, Mihaly Sarkany, Peter Skalnik, 376 pp); (vol. II, Berlin, Lit Verlag, 2008: Socialist Era Anthropology in South East Europe: Romania, Bulgaria, Serbia; editors: V. Mihăilescu, Ilia Iliev, Slobodan Naumovic, 454 pp). În fapt, termenul de antropologie are în acest caz o accepţiune extinsă, desemnând cercetările de antropologie (culturală), folcloristica, etnologia, muzeologia etnografică etc.; în plus, în aceste volume nicio ţară din Estul Europei nu este omisă, iar referirile la activitatea istoricilor şi a sociologilor sunt frecvente.

Pe lângă examinarea acestui tip de literatura secundară, vom proceda la exploatarea unor izvoare variate: în primul rând rapoarte, note, dări de seamă, planuri de măsuri, stenograme, tabele emise de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, Secţia de Ştiinţă şi

Cultură, Secţia de Ştiinţă şi Artă, Secţia de Învăţământ şi alte departamente ideologice ale CC al PMR, surse care fac referire la organizarea cercetării ştiinţifice (în general şi în special în cadrul Academiei RPR), documente depozitate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în principal fondurile CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie; CC al PCR – Cancelarie). Aceste fonduri arhivistice oferă inclusiv date statistice privind finanţarea Academiei şi a cercetării ştiinţifice, date care pot fi coroborate cu cele din Buletinul oficial al RPR pentru stabilirea cuantumului alocărilor bugetare.

În arhivele CNSAS se regăsesc mai multe dosare de urmărire informativă (sau de altă natură) care privesc personalităţi culturale care au îndeplinit funcţia de director al unor institute de cercetare: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară); Andrei Oţetea (Institutul de Istorie) ş.a., care cuprind inclusiv multe informaţii despre colectivele acelor instituţii, despre cercetători din subordine şi raporturile cu Academia RPR. Cercetarea în arhiva istorică internă a unor institute (Institutul de Istorie „N. Iorga“) este o altă opţiune, mai ales în situaţia fericită când în acest loc se regăsesc documente despre mai multe domenii: istoriografie, filosofie, arheologie.

Deosebit de utile sunt discursurile – publicate sau inedite – ale unor Gh. Gheorghiu-Dej şi ale unor ideologi (Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu) referitoare la cercetarea ştiinţifică şi la funcţionarea Academiei RPR; ne propunem să identificăm şi să valorificăm inclusiv conţinutul discuţiilor dintre şefii Secţiei de Propagandă (sau ai altor secţii ideologice ale CC al PCR – Secţia de Presă, de exemplu) cu oamenii din domeniul cercetării sau mesajele de salut ale conducerii PCR adresate Academiei/ institutelor de cercetare. Nu în ultimul rând, publicaţiile academice editate de institutele umaniste pot furniza informaţii relevante. Studierea în paralel a discursului oficial despre statutul oamenilor de ştiinţă şi a atitudinilor venite din zona institutelor de cercetare este esenţială. Utilitatea acestui demers se vădeşte prin faptul că, astfel, se surprinde în ce grad producţiile ştiinţifice (articole, studii, recenzii, relatări) au respectat şi au ilustrat directivele politice trasate cu ocazia plenarelor Comitetului Central sau în alte împrejurări ideologice.

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“; Academia Română/Biblioteca Academiei Române; Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Bucureşti.

Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Bibliotecile din ţările est- şi central europene.

Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi jumătate plus finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor (pentru documentare) în ţară şi în străinătate.

PROIECT DE CERCETARE 2a) DENUMIREA: “Romii din România în anii 1945-1949. Evoluţii interne şi tentativa de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare”

b) COORDONATORI: Viorel Achim

c) COLECTIVUL DE CERCETARE: Viorel Achim

d) TERMENUL DE REALIZARE: 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018 (2 ani).

e) STADIUL ACTUAL AL CUNOŞTINŢELOR ÎN DOMENIUL RESPECTIV:

Istoria romilor (ţiganilor) din România în primii ani postbelici nu a constituit până în acest moment obiectul unei cercetări sistematice. Interesul tot mai mare care există în mediile academice faţă de minoritatea romă nu a luat în considerare această perioadă istorică scurtă, cuprinsă între august 1944, când România a revenit la democraţia constintuţională, şi începutul anului 1949, când regimul comunist recent instaurat şi-a fixat definitiv coordonatele politicii faţă de minorităţi într-o manieră care îi lăsa pe romi (ţigani) pe dinafară. Or, această epocă de tranziţie este extrem de importantă pentru înţelegerea evoluţiei ulterioare a minorităţii rome.

Cam tot ce se ştie despre romi şi despre „problema ţiganilor/romilor” în România în acei ani se află în două studii pe care le-am publicat acum câţiva ani: Die Minderheit der Roma in Rumänien 1944-1949, în Mariana Hausleitner (ed.), Vom Faschismus zum Stalinismus. Deutsche und andere Minderheiten in Ostmittel- und Südosteuropa 1941-1953, München: IKGS Verlag, 2008, pp. 191-205; Încercarea romilor din România de a obţine statutul de naţionalitate conlocuitoare, 1948-1949, în “Revista Istorică”, XXI, 2010, nr. 5-6, p. 449-465 (publicat anterior: La tentative des Roms de Roumanie d’obtenir le statut de minorité nationale en 1948-1949, în “Études tsiganes”, No. 38, 2009, p. 62-82).

Pot fi găsite informaţii privitoare la romi şi în unele monografii locale sau lucrări privitoare la anumite personalităţi, dar aceste informaţii sunt în general puţin relevante pentru istoria grupului în ansamblu. O categorie de publicaţii în care romii apar oarecum constant sunt cărţile (studii sau volume memorialistice) care se ocupă de minoritatea germană din Transilvania şi Banat după 1944, ale cărei proprietăţi au fost confiscate de statul român şi trecute în proprietatea sau folosinţa localnicilor şi coloniştilor, în aceste categorii intrând adesea şi romii din regiunea respectivă. Despre romi vorbeşte, în câteva pagini, şi Dumitru Şandru în lucrările privitoare la reforma agrară din 1945, în cadrul căreia au fost împroprietăriţi şi destul de mulţi romi (Reforma agrară din 1945 în România, Bucureşti: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2000; Reforma agrară din 1945 şi ţărănimea germană din România, Bucureşti: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2009).

Cercetarea pe care o propun vine în prelungirea preocupărilor mele legate de

istoria ţiganilor/romilor, iar faptul că m-am ocupat destul de mult de politica guvernului Antonescu faţă de această populaţie şi de deportările în Transnistria mi-a oferit ocazia să intru în contact cu informaţia de arhivă şi de altă natură care priveşte romii în primii ani postbelici.

Cred că o cercetare pe tema istoriei romilor din România în anii 1945-1949 are un mare potenţial de noutate şi va prezenta interes pentru istoricii români şi străini care se ocupă de această minoritate.

Cred că această cercetare este importantă şi pentru studierea istoriei minorităţilor etnice din România, deoarece voi aborda minoritatea romă în contextul politicilor de ansamblu ale statului român în domeniul minorităţilor desfăşurate în intervalul menţionat.

f) SCOPUL PROIECTULUI:

Proiectul de cercetare îşi propune să studieze, într-o manieră oarecum monografică, toate aspectele importante ale istoriei romilor din România în anii 1945-1949.

Aceşti ani sunt importanţi deoarece a fost singura perioadă în care statul român a dezvoltat o politică faţă de populaţia ţigănească/romă în ansamblu. (Politica guvernului Antonescu faţă de ţigani a vizat doar unele segmente ale acestei populaţii.) Guvernul cu majoritate comunistă instaurat la 6 martie 1945 a început să-i trateze pe ţigani (romi) ca pe o minoritate etnică, deşi nu s-a ajuns la o consacrare oficială a acestui statut, cerut de organizaţiile romilor. El a luat unele măsuri în favoarea unor segmente ale acestei populaţii şi a încurajat, uneori chiar finanţat unele organizaţii rome. Atunci a fost introdus în uzul oficial, la cererea organizaţiilor rome, numele de „rom”. Evident că politica faţă de romi s-a încadrat în încercarea noilor autorităţi comuniste de a fideliza minorităţile şi de a le folosi în lupta politică.

Colaborarea între organizaţiile romilor agreate de autorităţi şi guvern a atins apogeul în anii 1947-1948. Liderii romi au încercat să intre în graţiile puterii, iar organizaţiile lor, în primul rând Uniunea Generală a Romilor din România (UGRR), s-au comportat la fel ca organizaţiile celorlalte minorităţi naţionale recunoscute, făcând politica noului regim, fiind în fapt un instrument al acestuia. Atunci, în 1948-1949, în condiţiile în care regimul comunist a început o restructurare radicală a societăţii româneşti, după model sovietic, şi s-a trecut la o politică nouă în ce priveşte minorităţile, se părea că era o ocazie pentru romi să fie recunoscuţi şi ei oficial. În 1948 şi 1949 liderii romi au făcut demersuri pentru recunoaştere romilor ca minoritate naţională („naţionalitate conlocuitoare” în limbajul epocii). Au primit încurajări, inclusiv de la Petru Groza, dar până la urmă demersul lor nu avut rezultatul dorit. Romii nu au obţinut atunci statutul de naţionalitate conlocuitoare. În România romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională abia în 1990.

Chestiunile pe care le voi studia în proiectul meu vor fi grupate în patru mari categorii:1. Evoluţiile interne pe care le-a cunoscut populaţia romă în primii ani postbelici.

Aici intră datele sociale şi economice ale populaţiei rome, legate de ocupaţii, mod de viaţă, relaţiile sociale, organizarea internă a comunităţilor de romi, etc. Chestiunile asupra cărora voi insista în capitole speciale sunt: Situaţia specială a nomazilor, faţă de care autorităţile centrale şi locale au luat măsuri de control şi limitare a nomadismului

(cele mai importante în iulie 1946 şi aprilie-mai 1948); Împroprietărirea unui număr mare de romi la reforma agrară din 1945.2. Organizaţiile rome şi relaţiile cu autorităţile.

Revenirea României la regimul constituţional, după 23 august 1944, a creat condiţii pentru (re)apariţia organizaţiilor şi asociaţiilor rome. A existat o oarecare efervescenţă organizatorică în rândul unor anumite categorii de romi, comparabilă poate cu ceea ce s-a petrecut în anii ’30. S-au (re)creat organizaţii rome la nivel local, cea mai importantă fiind Uniunea Generală a Romilor din România (UGRR), organizaţia înfiinţată în 1933. Unele asociaţii rome de la nivel local par să fi fost destul de active şi în documentele de arhivă le vedem cum conlucrează cu autorităţile la unele proiecte care privesc comunităţile rome din locurile respective. Subordonarea tot mai accentuată faţă de putere s-a exprimat şi în îndepărtarea din fruntea UGRR a unor persoane care, pentru originea lor burgheză sau pentru un alt motiv, nu erau agreate de autorităţi (iunie 1948).3. Încercarea de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare, în 1948-1949.

Aici intră demersul UGRR de a obţine statutul de naţionalitate conlocuitoare, care nu a reuşit, în condiţiile în care în decembrie 1948 a intervenit Rezoluţia Biroului Politic al CC al PMR în chestiunea naţională, care a trasat liniile noii politici a statului român în domeniu. UGRR a fost desfiinţată prin decizia Consiliului de Miniştri din 25 ianuarie 1949, privitoare la dizolvarea unor asociaţii culturale persoane juridice. Încercarea făcută de comitetul de iniţiativă, în februarie 1949, de a întemeia în locul UGRR, Uniunea Populară a Romilor din România s-a soldat şi ea cu un eşec. În perioada comunistă ţiganii (romii) au fost văzuţi şi trataţi ca o minoritate socială, iar nu una etnică. Romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională abia în anul 1990.

g) MATERIAL ŞI METODE DE LUCRU:

Cercetarea pe care o propun se construieşte în cea mai mare parte pe materiale de arhivă, cele mai multe neutilizate până acum. Numărul acestor materiale este destul de mare, ceea ce facilitează o cercetare amănunţită a multor aspecte privitoare la istoria romilor în primii ani postbelici. Cele mai importante arhive în care se află aceste documente sunt: Arhiva Naţională Istorică Centrală (fondurile create de Ministerul de Interne, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Inspectorarul General al Jandarmeriri, Direcţia Generală a Poliţiei, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, C.C. al P.C.R. etc.); Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (pentru materiale provenind din arhivele create de poliţie, jandarmerie, Siguranţa Statului, Securitate); câteva arhivele judeţene (fonduri create de prefecturi, preturi, primării, jandarmerie, poliţie, comisiile judeţene şi comitetele locale de Reformă Agrară, colecţii personale etc.). Pentru cunoaşterea activităţii organizaţiilor rome în acei ani foarte utile sunt dosarele de la CNSAS privitoare la fruntaşii romi, dintre care unii au colaborat cu şi au fost susţinuţi de noile autorităţi comuniste, iar alţii, din motive care ţin de originea lor socială sau de colaborarea cu regimurile trecute, au fost obligaţi să se retragă.

Menţionez că o parte a muncii de documentare necesară acestui proiect a fost deja făcută de mine în anii anteriori, când am extras din arhive materiale utile pentru cercetarea mea, iar alte dosare le-am detectat doar, urmând să le studiez când voi porni proiectul.

Voi apela şi la publicaţii de epocă, în primul rând la presa Partidului Comunist,

unde au fost publicate câteva articole despre romi.Voi apela şi la istoria orală, mai precis la interviurile care au fost luate unor romi

în contextul cercetărilor de istorie orală care au vizat fie deportarea în Transnistria fie perioada comunistă, în care intervievaţii au vorbit şi despre viaţa lor în primii ani postbelici. Până în prezent au fost publicate doar câteva interviuri ce oferă informaţie de interes pentru cercetarea mea (cum este Tragedia romilor deportaţi în Transnistria. 1942-1945. Mărturii şi documente, ed. Radu Ioanid, Michelle Kelso, Luminiţa Mihai Cioabă, Iaşi: Polirom, 2009), dar în anul viitor Institutul de Istorie Orală din Cluj-Napoca va pune pe site (transcrise) câteva zeci de interviuri în care intervievaţii vorbesc despre viaţa lor după război.

Lucrarea va fi una originală ca informaţie şi în ton cu maniera în care este abordată astăzi în istoriografia occidentală istoria minorităţilor, cu luarea în considerare a specificului social şi cultural al populaţiei rome şi a procesului anevoios de integrare.

Deşi subiectul este unul de istorie, această cercetare este una interdisciplinară, deoarece implică statistica, demografia, ştiinţele politice etc. Cercetarea are şi valenţe comparative, în sensul că voi face o paralelă între situaţia romilor în România şi ţările vecine (Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, U.R.S.S.).

h) REZULTATELE SCONTATE:

Proiectul se va concretiza într-o cercetare de tip monografic, care va reconstitui toate aspectele pe care le consider importante ce aparţin problematicii enunţate în titlu. El introduce în cercetare informaţii istorice noi şi concluzii noi.

Estimez că cercetarea mea va trezi interesul istoricilor români şi străini care se ocupă de romi, dar şi al altor specialişti interesaţi de această populaţie. Ei vor putea găsi date din perioada 1945-1949 care îi vor ajuta să înţeleagă mai bine specificul social şi cultural al romilor. Datele cercetării mele vor fi accesibile şi autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul politicilor faţă de romi. Cunoaşterea experienţei administraţiei româneşti din anii 1945-1949 în ce priveşte romii şi a studiilor despre romi care s-au făcut în acei ani la comanda administraţiei, poate fi utilă în anumite aspecte.

Prin datele pe care le va conţine, cercetarea oferă o deschidere spre alte teme de cercetare privitoare la romi.

i) VALORIFICAREA REZULTATELOR:

Principala formă de valorificare a lucrării de plan va fi un volum, în care, în mai multe capitole, să rezolv cam toate problemele care ţin de istoria minorităţii rome din România în primii ani postbelici. De asemenea, îmi propun, tot ca parte a acestui proiect, să alcătuiesc o culegere de documente care să cuprindă actele cele mai reprezentative pentru relaţiile care au existat între organizaţiile rome şi statul român în anii 1947-1949, o culegere de aproximativ 100 de pagini, care să fie inclusă, eventual, în anexa volumului monografic.În perioada derulării proiectului voi folosi informaţia pe care o voi avra la dispoziţie şi pentru a pregăti două sau trei comunicări, în institut sau în afară (inclusiv în străinătate). De asemenea, voi da la publicare, în revistele Institutului sau în altă

parte, cel puţin două articole din această cercetare.

j) COLABORĂRI ÎN ŢARĂ: -

k) COLABORĂRI ÎN STRĂINĂTATE: -

l) BUGETUL SOLICITAT:

Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariului de Cercetător ştiinţific gr. I pentru 24 de luni calendaristice.

m) ALTE SUBVENŢII DE CERCETARE:

Realizarea lucrării de plan nu este condiţionată de asigurarea altor subvenţii de cercetare. Va fi nevoie să fac nişte deplasări la unele arhive din ţară, unde se găsesc materiale care privesc populaţia romă în perioada 1945-1949. Dacă Institutul nu va putea suporta aceste deplasări, atunci voi plăti cheltuielile din banii proprii.

PROIECT DE CERCETARE 3Denumirea proiectului: Cotidianul comunist. Deceniile „măreţelor împliniri“

(1970-1980)Coordonatorul/Autorul: Mioara ANTONColectiv de cercetare: Mioara ANTONTermenul de realizare: iulie 2015-decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Dacă la începutul anilor ’50, România populară era un proiect politic, coagulat prin

ficţiunea propagandei, prezenţa sovietică, puterea ideologiei şi acţiunea aparatului represiv, către sfârşitul anilor ’60, aceiaşi Românie devenise o construcţie cu o identitate ale cărei coduri şi norme erau acceptate şi asumate de cea mai mare parte a societăţii.

Procesul debutase la mijlocul anilor ’60, când societatea reuşise să se adapteze exigenţelor regimului. O serie de factori au contribuit la conturarea acestei realităţi: maturizarea instituţională a mecanismelor puterii, diminuarea terorii, ameliorarea situaţiei economice, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, reabilitarea şi recuperarea figurilor importante ale culturii naţionale şi, nu în ultimul rând, renunţarea la universalitatea modelului sovietic

Odată cu alegerea lui N. Ceauşescu (1965) la conducerea partidului, în istoria României comuniste se deschidea o nouă pagină. Elanul reformator, pornind de la schimbarea titulaturii partidului, modificările statutare, şi până la adoptarea unei noi Constituţii, arăta că noul lider îşi inaugura cu succes propria conducere. Obiectivul de durată era „construirea comunismului“ ceea ce însemna transformarea exemplară a României prin intensificarea industrializării, folosirea resurselor energetice şi electrificarea ţării.

În ultimii ani, deschiderea arhivelor, precum şi multiplicarea studiilor referitoare la istoria perioadei comuniste permit noi analize referitoare la resorturile profunde ale

relaţiei dintre putere şi societate. În acest context, studiul vieţii cotidiene în timpul perioadei Ceauşescu poate oferi răspunsuri multiple referitoare la sinuozităţile procesului de adaptare şi transformare prin care a trecut societatea românească. Consens, disimulare, contestare, acceptare, militantism sunt numai câteva dintre faţetele complexe ale relaţiei dintre partid şi societate.

Istoria vieţii cotidiene în comunism aduce în prim-plan imaginea unei societăţi aflată într-o permanentă căutare a căilor de a se sustrage controlului puterii politice. Scurtei perioadei de liberalizare i-a urmat ceea ce propaganda oficială a numit a fi „epoca de aur“ a comunismului românesc, personificată prin figura lui Nicolae Ceauşescu. În realitate, aceasta s-a tradus prin intensificarea controlului asupra societăţii prin intermediul organismelor de represiune, degradarea accentuată a condiţiilor de trai, lipsa constantă a bunurilor de larg consum, asistenţă sanitară deficitară etc.

Scopul proiectuluiProiectul Cotidianul comunist. Deceniile măreţelor împliniri (1970-1980) îşi

propune să analizeze, pornind de la sursele de arhivă şi de la bogata bibliografie de specialitate apărută în ultimii ani, particularităţile vieţii cotidiene în cele două decenii care au urmat îngheţului ideologic din iulie 1971.

Perioada de liberalizare din primii ani ai regimului Ceauşescu a fost una de tranziţie, de reformulare şi readaptare la nivel de discurs şi de practici ale puterii în relaţia cu societatea. Liberalizarea limitată şi diminuarea terorii nu însemnau renunţarea la proiectele destinate să producă transformări profunde la nivelul conştiinţei şi comportamentelor. Noul ceauşist însemna accelerarea industrializării, continuarea procesului de urbanizare, creşterea producţiei bunurilor de larg consum, precum şi măsuri legislative care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (majorarea pensiilor, a salariilor, scăderea preţurilor etc.).

Dacă în primii ani ai regimului Ceauşescu, pe fondul liberalizării, societatea a rezonat la noile schimbări politice şi înregistrăm atitudini precum consens, adeziune, şi militantism, după 1975, aceiaşi societate şi-a restructurat treptat atitudinea faţă de regim. În cele două decenii, dar mai ales în anii ’80, asistăm pe fondul degradării aceentuate a condiţiilor economice şi a exceselor aparatului ideologic şi de represiune, la o schimbare radicală a relaţiei dintre regim şi societate. Revolte deschise (cazul grevei minerilor din Valea Jiului, din 1977, sau a revoltei muncitorilor de la Braşov, 1987), contestarea publică a practicilor regimului în relaţia cu proprii cetăţeni (cazurile de dizidenţă), disimularea, acceptarea pasivă, acomodarea sunt răspunsurile societăţii la presiunile regimului politic.

Direcţiile principale de analiză care se vor regăsi în structura proiectului nostru sunt: (re)construirea identităţii sociale, strategiile de adaptare/spaţiu public, spaţiu privat; ritualuri şi practici cotidiene; cultura penuriei şi propaganda consumului (realităţi, strategii, practici de consum, alimentaţia publică, raţionalizările); viaţa comunitară şi spaţiile de locuire (cartierele, apartamentele de bloc, viaţa la bloc, vecinii); familie, căsătorie şi divorţ; petrecerea timpului liber (serbări omagiale); corupţia; combaterea parazitismului social şi instituirea unor noi coduri de comportament; practici culturale; rezistenţa cotidiană (opinii critice, bancuri politice, zvonuri, discuţii politice).

Consensul a fost posibil atâta vreme cât puterea politică şi-a îndeplinit promisiunile faţă de populaţie (acces la bunurile de larg consum, aprovizionarea cu alimente,

îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi pensii, acces la informaţii etc.). Odată cu încălcarea acestor promisiuni şi deteriorarea condiţiilor de viaţă, pierderea sprijinului popular a fost înlocuită de aparatul de represiune care a avut rolul de a menţine starea de teamă şi de a controla dezamăgirile populaţiei.

Material şi metode de lucru: Graţie deschiderii arhivelor din ultimii ani, literatura de specialitate s-a îmbogăţit cu

lucrări care deschid noi direcţii de cercetare referitoare la viaţa cotidiană în comunism. Lucrărilor reprezentative din istoriografia occidentală li se adaugă noi titluri precum volumul colectiv coordonat de Adrian Nicolau, Viaţa cotidiană în comunism, Polirom, Iaşi; 2004; Nicolae S. Noica, Între istorie şi actualitate. Politici de locuire în Romania, Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2003; N. Petrovici, Socialist Urbanization in the Ceausescu Era: Power and Economic Relations in the Production of Habitational Space in Cluj, „Studia Universitatis Sociologia“, 1/2006; Politică şi societate în epoca Ceauşescu (coord. Florin Soare), Iaşi, Polirom, 2013; colecţia de studii reunite în anuarul IICCMER, Între transformare şi adaptare. Avataruri ale cotidianului în regimul comunist din România, vol. VIII, Iaşi, Polirom, 2013.

Pe lângă parcurgerea literaturii critice, a memorialisticii, şi a colecţiilor de documente disponibile, documentarea va presupune cu precădere studierea şi valorificarea în principal a documentelor existente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Secţia Organizatorică, Secţia Agitaţie şi Propagandă.

De asemenea, esenţiale pentru cercetarea noastră sunt şi documentele existente în arhivele CNSAS, ilustrative pentru starea de spirit a populaţiei, dar şi pentru măsurile luate de regim pentru a controla şi direcţiona nemulţumirile populaţiei. Rapoartele serviciilor speciale constituie barometre ale nemulţumirilor populaţiei, precum şi a formelor prin care oamenii obişnuiţi aleg să şi le exprime (răspândirea de manifeste, bancurile politice, refuzul de a-şi îndeplini obligaţiile, răspândirea de zvonuri, vandalizarea portretelor sau însemnelor oficiale).

O atenţie aparte va fi acordată în economia proiectului nostru de cercetare şi interviurilor de istorie orală, prin care ne propunem să surprindem modul în care anumite evenimente din cele două decenii s-au păstrat în memoria colectivă. Reprezentative sunt în acest context două lucrări Anii ’80 şi bucureştenii. Mărturii orale, Muzeul Țăranului Român, Bucureşti, Editura Paideia, 2003 şi Zoltan Rostaş, Antonio Momoc, Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2013.

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii.

Valorificarea rezultatelor: Susţinerea de comunicări la sesiuni interne şi internaţionale, precum şi publicarea

capitolelor în reviste academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie; Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului; Departamentul de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea, „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Colaborări în străinătate: School of Slavonic and East European Studies, London.

Buget solicitat: Salariul pe durata derulării proiectului.

PROIECT DE CERCETARE 4Denumirea proiectului: Comunismul absolutist. Cultul personalităţii în România lui CeauşescuCoordonatorul/Autorul: Cosmin PopaColectiv de cercetare: Cosmin PopaTermenul de realizare: iulie 2015-31 decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Analiza cultului personalităţii lui Ceauşescu se suprapune cu investigarea istorigrafică a perioadei în care acesta s-a aflat la conducerea României. O atare situaţie reprezintă o solidă bază de pornire într-un astfel de demers. La aceasta trebuie adăugată şi imensa experienţă ştiinţifică şi cantitatea impresionantă de informaţii acumulată în urma analizei experienţe sovietice din perioada lui Stalin. Chiar şi aşa, transformarea rapidă a autoritarismului comunist românesc din anii ’60 într-o dictatură personală este o temă încă la început de drum. Analiza perioadei lui Ceauşescu, din perspectiva modificării mecanismelor instituţionale, a reprezentărilor sociale, precum şi a dinamicii grupurilor de putere de la vârf pot rezerva o serie de „surprize” istoricilor. Realizarea temei presupune nu doar o atentă analiză a biografiei lui Ceauşescu sau a modului în care secretarul general a concentrat puterea în mâinile sale. Ea implică o reevaluare a criterilor de periodizare a „epocii ceauşescu”, de delimitare calitativă a unei perioade de alta, precum şi elaborarea unei metodologii analitice proprii temei.

Problema „cultului personalităţii” în România, implică analizarea tiparelor istorice de comportament politic şi a gradului de permeabilitate a regimului comunist la astfel de „izvoare” profunde ale politicii din româneşti. Pe lângă acestea, investigaţia trebuie să răspundă nu doar la întrebarea „cum s-a întâmplat şi când”, dar mai ales la întrebările „de ce a fost posibil şi în ce fel”. O atare sarcină depăşeşte cu mult cadrul de analiză partinic sau guvernamental, antrenând o atentă analiză a dinamicii sociale, a evoluţiei valorilor colective şi a modului în care acestea au intrat în reacţie cu politicile partidului şi liderului său.

Scopul proiectuluiRealizarea temei ridică o serie de probleme de ordin metodologic, atât în sensul

grilei de analiză a materialului istoric, cât şi în acela al criteriilor de selecţie a acestuia. Evident, la baza demersului stă studierea materialului arhivistic generat de instituţiile româneşti din timpul lui Ceauşescu. La acestea se adaugă parcurgerea critică a literaturii memorialistice, precum şi „provocarea” mărturiilor diverselor personaje angrenate în politicile guvernamentale, dar mai ales ale acelora care au constituit obiectul lor. Investigarea fenomenului concentrării absolute a puterii necesită abordări interdisciplinare, care ţin, în primul rând de sociologie şi de psihoistorie, fără a minimaliza importanţa conceptelor şi a instrumentelor de analiză specifice ştiinţelor politice. Pentru zugrăvirea unui tablou veridic se impune completarea demersului cu un consistent efort de investigaţie economică şi statistică, în vederea identificării tendinţelor vremii, dar mai ales a categoriilor socio-economice susceptibile de a reprezenta baza socială a regimului Ceauşescu. Deşi nu singurul, partidul rămâne unul dintre cadrele principale de analiză ale temei, însă într-o cheie metodologică schimbată. Concentrarea

progresivă a puterii în mâinile unui grup de persoane sau ale unei persoane este, fără îndoială, un tipar comportamental înscris în codul genetic al mişcărilor de extremă stânga şi nu numai. Chiar şi aşa, experienţa particulară a României, în raport cu regiunea, dar şi cu atmosfera politică generală, impune analizarea cu precădere a strategiei personale a lui Ceauşescu în materie de subordonare a partidului.

Material şi metode de lucruTema a fost abordată în manieră critică de o serie de autori din România şi din

străinătate, printre care îi enumerăm pe L. Betea. Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul communist, Iaşi, Polirom, 2001, P. Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Iaşi, Polirom, 2002, A. Cioroianu, Ce Ceausescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste. Bucarest : L’agence Universitaire dela Francophonie, 2004, T. Kunze, Nicolae Ceauşescu. O biografie, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Iaşi, Polirom, 2003M. Marin, Originea si evoluţia cultului personalităţii lui Ceauşescu, 1965-1989, Alba Iulia, Editura ALTIP, 2008, Pierre du Bois, Ceausescu la putere. Ancheta asupra unei ascensiuni politice, Bucureşti, Humanitas, 2008, V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate-o istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005, C. Diac, F.R. Mihai şi I. Țiu, L. Betea, „Viaţa lui Ceauşescu: Ucenicul partidului”, Bucureşti, Editura Historia, 2012, A. Burakovski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor, Iaşi, Polirom, 2011, departe însă a epuiza lista celor mai importanţi autori.

Literatura memorialistică sau de factură prolixă, în ceea ce priveşte plasarea în cadrul speciilor literare, a personajelor aflate în proximitatea lui Ceauşescu sau a nomenclaturii este şi ea extrem de bogată. Paul-Niculescu Mizil, Dumitru Popescu, Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu, Mihaela M. Ceauşescu, Maria Dobrescu, Emil Bărbulescu, Violeta Năstăsescu, Ioan Mihai Pacepa, Liviu Turcu sunt doar câţiva dintre autorii care au îmbogăţit zestrea de informaţii despre anii lui Ceauşescu, aducând în spaţiu public percepţii personale şi interpretări utile.

La acestea se adaugă mărturiile extrem de valoroase ale intelectualilor asociaţi politicilor oficiale sau care au suferit urmările acestora, aşa cum au fost Florin Constantiniu, Apostol Stan, Gheorghe Ioniţă, Vladimir Tismăneanu, Dinu C. Giurescu, Henri H. Stahl, precum şi imensa cantitate de documente editată chiar de către o parte a autorilor prezentaţi în secţiunea dedicată literaturii critice. Tuturor acestora se adaugă fondurile arhivistice aflate în custodia Arhivelor Naţionale ale României, CNSAS, precum şi a altor instituţii oficiale, care nu au atât capacitatea, cât şi dorinţa de a le organiza şi pune în circulaţie, în principal din motive de ordin logistic.

Planificata structură a lucrării va urmări delimitarea perioadelor de guvernare, plecând de la analiza mecanismelor de exercitare a puterii, urmârind, în acelaşi timă, impactul acestora asupra partidului şi societăţii.

Introducerea va trece în revistă principalele interpretări date perioadei Ceauşescu din istoria României de către istorici, politologi şi sociologi, cu precădere românie sau din România, fără a-i neglija pe cei din străinătate. Obiectivul accentuării evaluărilor româneşti este acela de a sumariza gradul de asimilare critică de către societate românească a perioadei Ceauşescu.

Primul capitol, Timpul legendelor, va trata precedentele istorice din regimurile comuniste, concentrându-se asupra lui Lenin şi Stalin. Capitolul va încerca să răspundă la întrebarea dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej poate fi încadrat sau nu într-un tipar de analiză, care să-l califice în postura de prim practicant al cultului personalităţii în România comunistă. Pentru o contextualizare politică exactă, capitolul va trata istoricul şi instituţionalizarea conceptului de „cult al personalităţii” în practica sovietică, pornind de la „demascarea” lui Hruşciov de la congresele PCUS din 1956 şi 1961.

Al doilea, care are titlul de lucru Iluzia, va trata primii ani de guvernare, prin prisma impactului diferit pe care l-au avut atitudinile şi iniţiativele sale asupra partidului şi societăţii. Stadiul actual al percepţiilor autorului permit susţinerea preliminară a ipotezei de lucru potrivit căreia anii de început ai lui Ceauşescu stau sub semnul unei dualităţi schizoide. Astfel, pe fondul unei relative liberalizări a discursului public şi a practicilor politice, Ceauşescu a lansat, în paralel, o amplă reformă a statului, care viza instaurarea unui control al partidului în o serie de domenii, lăsate până atunci în afara acţiunii sale directe

Al treilea capitol, Eroul, va trata punctul culminant al popularităţii reale a liderului, felul în care a fost creată aceasta, cu scopul identificării mecanismelor de formare a rezervei de prestigiu din care s-a „hrănit” dictatura lui Ceauşescu.

Al patrulea capitol, Statul secretarului, va fi împărţit în mai multe secţiuni. Criteriul de delimitare fiind acela al etapelor calitative din evoluţia instituţiei cultului personalităţii. O primă secţiune va trata mecanismele politice, distribuţia competenţelor în interiorul sistemului, modul de funcţionare al anturajului politic şi criteriile de accedere şi de excludere din acesta. A doua, va aborda chestiunea „noutăţilor” instituţionale şi ideologice introduse de Ceauşescu, în raport cu perioada precedentă, dar şi cu celelalte state comuniste.

A treia va aborda complexa chestiune a susţinătorilor şi a adversarilor regimului personal. Se va încerca delimitarea categoriilor, grupurilor şi a valorilor participante la dinamica puterii, în vederea identificării unora dintre cele mai importante resorturi ale unei dictaturi personale.

Capitolul 5 va trata desprinderea de societate a regimului şi a lui Ceauşescu, în special. Se vor analiza efectele de ordin intern, avându-se în vedere grupurile de putere, precum şi pe acelea de ordin extern, aşa cum sunt contextul internaţional şi situaţia economiei româneşti.

Capitolul 6 va trata apogeul cultului, concentrându-se asupra formelor de manifestare şi reacţiilor apropiaţilor, partidului şi societăţii.

Capitolul 7 va trata disoluţia regimului, urmărind în special să surprindă, cât se poate de fidel, gradul de aderenţă al principalilor actori, „grupul Ceauşescu” şi partidul, la realitate.

Capitolul 8 va trata impactul concret al cultului personalităţii asupra României, concentrându-ne asupra „moştenirii” lăsate de anii de guvernare absolută. Lucrarea se va încheia cu un capitol de concluzii.

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii.

Valorificare

Textele intermediare, rezultate în urma realizării lucrării vor fi valorificate prin publicarea de studii, urmând ca rezultatele finale să fie diseminate prin publicarea unei lucrări monografice.

PROIECT DE CERCETARE 5

Denumirea proiectului: Destrămarea glacisului strategic de la frontiera vestică a Uniunii Sovietice

Coordonator/Autor: Simion GheorghiuColectiv de cercetare: Simion GheorghiuTermen de realizare: 1 ianuarie 2016 - 30 iunie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Din anii ’20, dobândirea unui spaţiu de protecţie la frontierile sovietice – mai ales a celor apusene – păstrarea şi extinderea lui, au ocupat locul central în politica externă a Uniunii Sovietice. Securitatea URSS era gândită în termeni teritoriali. S-a manifestat ceea ce istoricul român Victor Papacostea a numit geofagia rusă. Pactul Molotov-Ribbentrop i-a oferit lui Stalin mijlocul de a realiza un glacis strategic, altfel spus un „brâu de securitate” (poias bezopasnosti; predpole) de la frontierele de Vest ale URSS, prin anexările teritoriale din anii 1939-1940. Chiar dacă acest concept nu a fost formulat aşa de Stalin, el i-a stăpânit permanent strategia. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, acest „brâu de protecţie” a fost considerabil extins ca urmare a înaintării Armatei Roşii, astfel că din 1944-1945, zona de securitate s-a confundat cu o întinsă sferă de influenţă a URSS în Europa central-răsăriteană şi de sud-est. Odată cu crearea Kominformului în septembrie 1947 şi cu impunerea modelului stalinist de socialism, ţările din sfera de hegemonie sovietică au devenit o adevărată „rezervă seniorială” a Moscovei. Orice încercare de „ieşire din front” sau de abandonare a lagărului sovietic a fost reprimată cu duritate: RDG – 1953, Ungaria – 1956, Cehoslovacia – 1968.

Din toamna anului 1968, Uniunea Sovietică a formulat principiul încorporat în aşa numita „doctrină Brejnev”, potrivit căruia URSS avea să intervină, inclusiv cu mijloace de forţă, de fiecare dată când socialismul s-ar fi aflat în primejdie în sfera de influenţă sovietică. „Doctrina Brejnev” a fost deopotrivă expresia imensului interes acordat de Kremlin „brâului de protecţie” cât şi a hotărârii grupului conducător al Uniunii Sovietice de a zdrobi orice încercare a unui satelit de a părăsi acest glacis strategic. În concepţia de politică externă a URSS, Pactul de la Varşovia ca expresie politico-diplomatico-militară a glacisului strategic, era de importanţă capitală şi orice acţiune care afecta instabilitatea pactului era pedepsită cu promptitudine.După venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, atitudinea lui şi a echipei sale faţă de ţările din blocul sovietic a decurs din noua percepţie a însemnătăţii glacisului strategic de la frontierele de Vest ale URSS. Această politică avea să afecteze şi relaţiile Uniunii Sovietice cu ţările Tratatului de la Varşovia. Potrivit unei estimări întocmite de CIA la sfârşitul anului 1988, întemeiată pe evoluţiile înregistrate până atunci în raporturile dintre Moscova şi sateliţii ei, era de aşteptat ca în viitor Kremlinul să exercite presiuni tot mai puternice asupra statelor sale clientelare, având în vedere trei obiective: 1) implementarea de reforme similare celor lansate în URSS; 2) livrarea de tehnologie avansată, bunuri de

larg consum şi participarea la proiecte comune, destinate cu precădere să valorifice resursele naturale din Uniunea Sovietică; 3) sporirea contribuţiei ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia la cheltuielile militare. Potrivit CIA realizarea obiectivelor Moscovei avea să întâmpine dificultăţi, întrucât ţările satelite se aflau ele însele într-o situaţie economică dificilă. În această perspectivă, analiştii americani se aşteptau ca Moscova să restrângă asistenţa economică acordată unor ţări care îşi manifestaseră rezerve, dacă nu chiar împotrivirea faţă de cursul promovat de Moscova. Un an mai târziu CIA considera că schimbările radicale intervenite în Europa de Est trebuiau să aibă un impact major asupra desfăşurării politicii de reformă din URSS: „Atât timp cât se evită ample violenţe interne, antisovietismul este ţinut sub control şi Pactul de la Varşovia este menţinut, se pare că Gorbaciov va tolera aproape orice schimbare politică în ţările est-europene, inclusiv înlăturarea de la putere a partidelor comuniste”.Scopul proiectului:

Proiectul nostru de cercetare va urmări problemele destrămării sferei de influenţă sovietică din Europa de Est şi va încerca să răspundă la o întrebare importantă: ce a determinat la nivelul conducerii sovietice schimbarea de atitudine faţă de glacisul strategic al URSS, de la considerarea lui ca element al securităţii statului sovietic, de aici şi „doctrina Brejnev” sau „doctrina suveranităţii limitate”, la non-politică sau, mai exact, la politica de abandon practicată de Mihail Gorbaciov.

Vom încerca să dăm un răspuns la această întrebare pe baza documentaţiei accesibile astăzi.

Dacă pentru predecesorii săi glacisul strategic era piatra de temelie a sistemului de securitate a URSS, pentru a cărui păstrare Moscova era dispusă să plătească orice preţ, pentru Gorbaciov „brâul de securitate” a fost evaluat pe criterii economice. Încercările sale de a rentabiliza raporturile cu ţările din CAER, de a asigura o diviziune socialistă a muncii şi de a întemeia cooperarea economică pe armonizarea planurilor de dezvoltare economică şi pe avantajul reciproc au eşuat. Gorbaciov a ajuns la convingerea că, pentru URSS, sfera sa de influenţă era o povară economică, că URSS „duce în spinare” aliaţii din Pactul de la Varşovia, care ori de câte ori erau în dificultate mizau pe asistenţa economică a partenerului sovietic. A da jos această povară din spatele Uniunii Sovietice devenea o necesitate.Material şi metode de lucru:

Pentru tratarea problemelor enunţate, vom utiliza documentele sovietice accesibile astăzi, precum rapoartele solicitate de Aleksandr N. Iakovlev, membru al Biroului Politic CC al PCUS, secretar CC şi preşedinte al Comisiei CC al PCUS pentru problemele de politică externă, Institutului de Economie Mondială a Socialismului, Secţiei Internaţionale a CC al PCUS, Ministerului de Externe al URSS şi KGB. Astfel de documente ca şi însemnările din jurnalele sau memoriile unor colaboratori apropiaţi ai lui Mihail Gorbaciov (Vadim Medvedev, Karen Brutenţ, Anatoli Cerneaev, Gheorghe Şahnazarov şi alţii), oferă elemente care să permită reconstituirea „noii gândiri” a conducătorilor de la Kremlin.

Volumul recent Raspad SSSR. Dokumentî i faktî (1986-1992 gg.) [Destrămarea URSS. Documente şi fapte (Anii 1986-1992)] apărut la Moscova la Editura „Kucikovo pole” (2016), este o sursă de informaţii importante pentru studierea acestei teme.

La acest volum sunt de adăugat documentele editate de A.V. Şubin, Raspad SSSR. Dokumentî.[Destrămarea URSS. Documente], Moscova, 2006.

Vom utiliza sursele documentare privind istoria Războiului Rece, publicate în Buletinul „Cold War International History Project”, sub egida Woodrow Wilson Center din Washington, precum şi documentele tipărite de Arhiva Gorbaciov-Fond, din cadrul Fondului internaţional de cercetări social-economice şi politice (Gorbaciov-Fond) din Moscova.Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări monografice.Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice şi, ulterior, a lucrării în integralitate.Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale ale Romaniei, Arhiva Ministerului de Externe, Universitatea din Bucureşti.Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Arhiva Gorbaciov-Fond (Mejdunarodnîi fond soţialno-ekonomiceskih i politologhiceskih issledovanii (Gorbaciov-Fond), cu Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe, cu Biblioteca Istorică Publică de Stat a Rusiei (Gosudarstvennaia Publicinaia Istoriceskaia Biblioteka Rossii), cu bibliotecile din ţările est- şi central europene.Bugetul solicitat: Salariul plus finanţarea, în măsura posibilităţilor, a deplasărilor pentru documentare în ţară şi străinătate.Alte subvenţii: –

PROIECT DE CERCETARE 6

Denumirea proiectului: Ştiinţă şi politică în istoriografia din Republica Moldova (Perioada contemporană)

Coordonator/Autor: Simion GheorghiuColectiv de cercetare: –Termen de realizare: 1 an (1 iulie 2017 – 30 iunie 2018)

Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Destrămarea Uniunii Sovietice a dat posibilitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti să-şi declare independenţa la 27 aprilie 1991. În noul stat creat – Republica Moldova – problemele istoriei au devenit o permanentă a ordinii de zi. Recuperarea trecutului s-a materializat în plan istoriografic prin apariţia unui mare număr de lucrări, care aveau drept scop eliminarea intruziunilor politice din perioada sovietică şi restabilirea adevărului istoric. „Descâlcirea” evenimentelor importante din trecutul teritoriului dintre Prut şi Nistru a fost înlesnită şi de deschiderea, treptată, a arhivelor din Republica Moldova, România, Ucraina, dar, mai ales, din Federaţia Rusă. Astfel, la dispoziţia publicului larg, interesat de adevărul istoric, au fost puse un număr important de lucrări, care valorificau cu generozitate tezaurul documentar. În pofida acestui fapt, din motive politice, unii autori – istorici, dar şi oameni politici – au revenit la o serie de teze din perioada sovietică. Astfel, în istoriografia basarabeană, deschiderea trecutului spre interpretare a dus la apariţia a două discursuri care domină spaţiul public: pe de o parte majoritatea istoricilor care analizează evenimentele trecute pe principiul adevarului istoric; pe de altă parte se înregistrează un al doilea discurs, ideologic şi politizat, ce perpetuează tezele istoriografice din perioada

sovietică.În cercetarea noastră vom valorifica contribuţiile unor istorici basarabeni precum

Gheorghe Cojocaru, Gheorghe Negru, Octavian Ţicu, Mihai Cernenco, Sergiu Musteaţă, Igor Caşu, Ludmila Coadă etc.

Nu vor fi neglijate nici cercetarile autorilor din Federaţia Rusă sau din România. Documentele din arhiva CC al PCR, publicate de cercetătorii români Mioara Anton şi Ioan Chiper, dezvăluie aspecte importante privind modul în care liderii comunişti din România le-au amintit tovarăşilor sovietici de rădăcinile româneşti ale RSS Moldoveneşti.

În istoriografia română, o lucrare sintetică generală, care să analizeze istoriografia din Republica Moldova şi care să ofere o imagine de ansamblu a întregului spectru de probleme controversate care au suferit modificări de interpretare, lipseşte. Având la dispoziţie varietatea lucrărilor de istorie din Basarabia şi o bază de documentare nouă, cercetarea noastră va face o analiză critică a istoriografiei basarabene, ţinând cont de realităţile social-politice şi culturale în care a evoluat spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Scopul proiectului: Proiectul de cercetare îşi propune să efectueze o analiză critică a istoriografiei – cu o conotaţie puternică de ordin politic – din Republica Moldova. În mod evident, demersul nostru ştiinţific va oferi o explicaţie a contextului general şi, în măsura în care sursele arhivistice ne vor permite, vom stabili cum s-au răsfrânt disputele politice în modul de scriere a istoriei.

Material şi metode de lucru: În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, o etapă importantă va fi reprezentată de studiul în bibliotecile din Republica Moldova (Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu din Chişinău), precum şi a celor din România (Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Biblioteca Centrală Universitară Carol I), care deţin în fondul lor de carte lucrări referitoare la tema de cercetare propusă. În situaţia în care va fi posibil un stagiu de cercetare/documentare în Federaţia Rusă, studiul în bibliotecile din Moscova va fi foarte util.

Întrucât proiectul de cercetare îşi propune să lărgească baza documentară edită şi inedită, o atenţie sporită v-a fi acordată colecţiilor de documente, provenite din arhivele sovietice, editate în Republica Moldova şi în Federaţia Rusă, dar şi studierii fondurilor arhivistice ale Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova.

Rezultatele scontate: Proiectul de cercetare are în vedere elaborarea unui studiu care să reliefeze metamorfozele discursului istoriografic din Republica Moldova şi o explicare a lui, plasându-l într-un context general.

Valorificarea rezultatelor: Textul rezultat în timpul cercetării va fi valorificat prin publicarea lui într-o revistă a Institutului.

Colaborări în ţară: Proiectul de cercetare este individual. Colaborările în ţară se vor referi la consultarea fondului de carte al bibliotecilor din Bucureşti.

Colaborări în străinătate: Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o

eventuală colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei ar putea fi utilă cercetării/documentării.

Bugetul solicitat: Salariul aferent postului de încadrare pentru perioada realizării lucrării de plan.Alte subvenţii: În timpul realizării lucrării de plan vor fi necesare stagii de cercetare în bibliotecile şi arhivele din Republica Moldova, unde se găsesc majoritatea materialelor legate de documentare. Suportarea unor cheltuieli de către Academia Română, prin programul de schimburi interacademice, ar fi salutară.

PROIECT DE CERCETARE 7

a) Titlul : Emigraţia politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluţii, nuclee urban b) Autor/Coordonator: Radu Tudorancea c) Termen de realizare propus: 30 iunie 2015- 30 iunie 2017. d) Stadiul actual al cunoştinţelor:

În istoriografia română (dar şi elenă) există foarte puţine contribuţii ştiinţifice care fac referire, chiar şi tangenţial, la emigraţia politică elenă în România postbelică (1948-1989), fără să existe o lucrare de substanţă, care să abordeze tema de cercetare pe care o propunem. Cel mai probabil, motivul are legătură cu semnificaţia temei în sine, dat fiind faptul că evenimentele (relativ recente, de altfel) au stârnit şi încă stârnesc emoţie în rândul publicului elen, în legătură cu o secvenţă din istoria naţională care, alături de deceniile următoare, au divizat profund societatea greacă, şi prin extensie, odată cu valul de emigranţi greci, au influenţat şi evoluţia comunităţilor elene din România, de-a lungul perioadei de referinţă. Perioada avută în vedere se suprapune în spaţiul românesc, cel puţin în primul deceniu, cu acapararea totală şi consolidarea puterii interne, iar pe de altă parte, mai multor evoluţii care au marcat evoluţia RPR, la începutul anilor 50. Facem referire aici la asumarea, în rândul elitei comuniste, a unui stalinism feroce, coroborat cu un dogmatism fervent, la vârful partidului. La originea valului de emigranţi comunişti greci din România s-a aflat războiul civil din Grecia, desfăşurat de-a lungul anilor 1946-1949, care a opus, pe de o parte grupările şi entităţile înarmate ale aşa - numitei Armate Democratice a Greciei (Δημοκρατικός Στρατός Ελλάδας) şi forţele guvernamentale elene. Obiectivul declarat al forţelor comuniste fusese acela de a demantela regimul monarhic de la Atena, pe care îl considerau de sorginte fascistă, implicit nocivă pentru viitorul Greciei. Confruntarea dintre cele două tabere (una având susţinerea statelor din lagărul comunist, cealaltă fiind susţinută masiv de anglo-americani) avea să transforme teritoriul elen in teatrul unui sângeros război civil, care a influenţat profund evoluţia socială şi economică a statului elen, de-a lungul secolului al XX-lea. Ulterior, emergenţa şi amplificarea conflictului deschis dintre Iosif Stalin şi Iosip Broz Tito (iunie 1948) avea să însemne lovitura de graţie pentru aşa numită Armata Democratică a Greciei (DSE) şi pentru guvernul comunist provizoriu., mai ales după închiderea, începând cu iule 1949, a graniţelor iugoslave cu Grecia, aşa încât forţele DSE au fost lipsite de un punct de sprijin capital, atât din punct de vedere strategic cât şi moral. Nu mai surprinde faptul că rezistenţa forţelor comuniste a devenit tot mai firavă, aşa încât, în septembrie 1949, grupurile

comuniste înarmate şi susţinătorii lor fie s-au predat, fie au trecut graniţa în Albania. Perioada care a urmat a fost una în care cei mai importanţi lideri comunişti greci, ca şi mii de foşti combatanţi de orientare comunistă, alături de familiile lor, au fost nevoiţi să aleagă exilul. Cei mai mulţi au emigrat în ţări ale lagărului comunist, unde au activat, de-a lungul câtorva decenii, cu o mai mică sau mai mare intensitate, în aşteptarea unui moment propice pentru cauza comunistă. O parte din foştii combatanţi comunişti eleni care au părăsit Grecia la sfârşitul războiului civil au emigrat şi în România, unde au primit sprijin din partea autorităţilor comuniste de la Bucureşti, mai întâi pentru a se trata şi a se acomoda la condiţiile din ţară, apoi pentru a se integra în societatea românească. Existenţa unei importante comunităţi elene în România părea că va favoriza integrarea nou-veniţilor, mai ales că, din 1948, gruparea filo-comunistă din interiorul comunităţii elene reuşise, cu sprijinul autorităţilor române, să preia controlul în cadrul comunităţii şi să configureze o nouă entitate intitulată Uniunea Patriotică Elenă, izolându-i pe puţinii susţinători ai taberei regaliste care mai rămăseseră în ţară. Desfăşurarea războiului civil din Grecia, în perioada 1946-1949, fusese urmărită cu preocupare în România, fiind reflectată intens în epocă, în periodicele de partid. În mod aşteptat, referirile din presa românească au luat forma unor campanii acide, coordonate de partid, care invariabil valorizau pe de o parte lupta partizanilor comunişti greci, denigrând constant tabăra ,,imperialiştilor anglo-americani” şi rolul acestora în ansamblul războiului civil din Grecia. Autorităţile comuniste române au alocat importante sume de bani pentru susţinerea emigranţilor politici eleni, sprijinul financiar fiind asigurat îndeosebi prin intermediul acoperirii unui buget consistent pentru Partidul Comunist Grec, mai ales că, începând cu anul 1950, sediul CC al PCG avea să fie stabilit la Bucureşti. De altfel, însăşi apariţia, pe teritoriul românesc, a unor importanţi vectori de propagandă pentru cauza comunismului elen este sugestivă, fie că este vorba de funcţionarea la Bucureşti, în perioada 1946-1968, a unui post de radio aparţinând Partidului Comunist Grec, anume H Φωνή της Αλήθειας (Vocea Adevărului), de apariţia şi existenţa ziarului Νέα Ζωή (Viaţă Nouă)- periodic editat de refugiaţii politici eleni din România, de funcţionarea organizaţei editoriale Νέα Ελλάδα (Noua Grecie) sau de existenţa altor publicaţii ale emigranţilor comunişti greci din România, precum Νέος Κόσμος (Lumea Nouă), aparţinând Partidului Comunist Grec, şi H φωνή της γυναίκας (Vocea Femeii), publicaţie a Uniunii Democratice Panelene a Femeilor. În mod aşteptat, autorităţile române au impregnat inclusiv o dimensiune umanitară acţiunilor de sprijinire a taberei comuniştilor greci, iar principalele momente în acest sens pot fi considerate primirea, îngrijirea şi găzduirea unui important număr de foşti partizani comunişti greci, alături de familiile lor, cărora li s-au adăugat un număr impresionant de copii de diferite vârste. Estimările referitoare la numărul emigranţilor comunişti greci care au ajuns în România oscilează între 11500 şi 12 000 de persoane (copii, luptători, membri ai familiilor acestora) dintr-un total de aproximativ 200 000 de emigranţi greci care s-au adăpostit în ţările comuniste şi nu numai. De altfel, România a primit cel mai mare număr de copii greci, aproximativ 5700, sosiţi de-a lungul anului 1948, dintr-un total de aproximativ 28 000 de copii greci, care au fost adăpostiţi, îngrijiţi şi educaţi în şapte state comuniste. În privinţa entităţilor române care s-au ocupat de preluarea şi găzduirea pe teritoriul românesc a copiilor greci, prin intermediul unor colonii răspândite în toată ţară (cea mai mare fiind la Sinaia), acestea au fost Crucea Roşie din România şi Uniunea Femeilor Democrate din RPR, în primul rând Liuba

Chişinevschi şi Constanţa Crăciun. Ulterior, autorităţile române, la nivel central şi local, au oferit un sprijin semnificativ, moral şi material, nou-veniţilor, începând cu pregătirea coloniilor de copii, până la tratarea şi îngrijirea în spitale româneşti a partizanilor comunişti greci răniţi, iar mai târziu, inserarea acestora în diferite oraşe din România. La fel de importantă, în ansamblul demersului nostrum ştiinţific, este cercetarea modului în care au relaţionat autorităţile române cu comunităţile de emigranţi comunişti greci, de la momentul sosirii acestora şi până la repatrierea majorităţii acestora, care a survenit mai ales la mijlocul anilor 80’, după momentul venirii la putere la Atena, în 1982, a unui guvern socialist condus de Andreas Papandreu, care a recunoscut, prin lege, contribuţia celor care făcuseră parte din rezistenţa naţională antifascistă, asigurându-le foştilor combatanti o pensie de la statul elen. O primă observaţie ar fi că relaţionarea autorităţilor româneşti cu emigranţii comunişti greci a fost influenţată de modul de raportare al regimului de la Bucureşti faţă de Moscova. Prin urmare, într-o primă perioadă, care a corespuns alinierii depline a autorităţilor de la Bucureşti cu directivele Moscovei, regimul de la Bucureşti a fost un executant fidel al deciziilor luate de Moscova în privinţa comuniştilor greci şi al liderilor acestora. Exemplul clasic în acest sens este momentul Plenarei a VI-a a CC al PCG, care s-a desfăşurat la Snagov, la 11-12 martie 1956, în care Gheorghiu Dej a jucat rolul de executant al dispoziţiilor Moscovei referitoare la înlăturarea de la conducerea PCG şi excluderea din partid a liderului comunist stalinist grec Nikos Zachariadis, sub pretextul comiterii a numeroase greşeli în politica de conducere a partidului în timpul războiului civil şi în anii din exil.

În a doua perioadă de referinţă, devenită evidentă mai ales după 1964 şi care a coincis cu distanţarea faţă de Moscova, autorităţile române s-au poziţionat pe o poziţie diferită. Bunăoară, regimul de la Bucureşti refuza, în februarie 1968, odată cu Plenara a XII a CC al PCG, de la Budapesta, la momentul schismei din cadrul PCG, să aplice sancţiuni ,,rebelilor” din PCG, după ce respectivii fuseseră excluşi din partid sub acuzaţia că nu susţineau supremaţia absolută a URSS în cadrul mişcării comuniste internaţionale, şi îşi formaseră PCG Interior, urmând o linie autonomă faţă de Moscova. Mai mult decât atât, poziţionarea autorităţilor comuniste române faţă de momentul schismei din cadrul PCG survenise în condiţiile în care majoritatea membrilor PCG din România susţineau aripa PCG Exterior, aliniată Moscovei. După cum am amintit, bibliografia existentă în legătură cu tema propusă, deşi firavă, include unele contribuţii care se pot constitui într-un punct de pornire, în ansamblul unui asemenea demers de cercetare. O primă constatare este aceea că, în multe cazuri, lucrările existente abordeaza sau au în centrul analizei teme mult mai largi, vizând bunăoară evoluţiile politice postbelice specifice Greciei postbelice, tema efectelor războiului civil, implicit a emigraţiei comuniste elene în statele lagărului comunist fiind avute în vedere într-un mod tangenţial, mai degrabă. Probabil că, în rândul contribuţiilor celor mai importante, ar fi de menţionat lucrarea aparţinându-i lui Theodor Mitsopoulos, intitulată Μείναμε Έλληνες - Τα σχολεία των Ελλήνων Πολιτικών Προσφύγων στις σοσιαλιστικές χώρες- Am rămas greci. Școlile refugiaţilor politici greci în ţările socialiste, (Editura Odysseas, Atena), 1979. O lucrare care abordează problema copiilor greci în perioada războiului civil şi în anii imediat următori este contribuţia aparţinându-i lui A. Mando Dalianis-Karambatzakis, intitulată Children in Turmoil during the Greek civil war 1946-1949 : today’s adults, Karolinka Institute, Stockholm, 1994. Alte contribuţii semnificative în legătură cu tema propusă spre cercetare aparţin

profesorului şi cercetătorului Apostolos Patelakis (grec născut în România, care provine dintr-o astfel de familie de refugiaţi greci stabiliţi în România, la Craiova) iar dintre acestea menţionăm, bunăoară ,,61 years from the end of the Civil War in Greece”, şi mai ales ,,Satul Florica, un cămin pentru refugiaţii greci”, ultimul studiu fiind publicat în Magazin Istoric, August 2013. O cercetare referitoare la colonia greacă de la fosta moşie a Brătienilor de la Florica a fost elaborată de R.P. Cârstea, anume Comunitatea Elenă de la Florica, 1949- 1999, în Argesis, IX, Studii şi Comunicări, Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti, 2000. În egală măsură, sunt de menţionat contribuţiile Paulei Scalcău, prima intitulată ,,Grecii din România” (Editura Omonia, Bucureşti, 2005), a doua – Elenismul în România (Editura Omonia, Bucureşti, 2006), care oferă unele informaţii în legătură cu aşezarea şi evoluţia grupurilor de emigranţi politici greci în România, în deceniile postbelice. Totodată, sunt de amintit unele contribuţii semnificative din mediul diplomatic, care deşi oferă mai degrabă informaţii tangenţiale referitoare la tema propusă, se pot constitui, prin coroborare, în repere de analizat de-a lungul demersului nostru ştiinţific. Ne referim aici îndeosebi la volumele de memorii aparţinând ambasadorului Ion Brad, fost ambasador al României la Atena în perioada 1973-1982, care deşi s-a referit, în paginile volumelor sale de memorii (Ion Brad, Ambasador la Atena, Vol. I. Secvenţele începutului, Bucureşti, Editura Viitorul românesc, 2001, Vol. II, Avatarurile democraţiei, Vol. III – Elogiul nechibzuinţei, Bucureşti, 2002) în primul rând la activitatea sa diplomatică la Atena, a abordat, în mod tangenţial şi chestiunea emigraţiei politice elene în România. În mod evident, există şi alte contribuţii istoriografice, româneşti şi nu numai, care abordează diferite aspecte sau episoade din perioada pe care o avem în vedere, lucrări care se pot constitui, de asemenea, în puncte de plecare în cadrul demersului nostru de cercetare.

f) Scopul proiectului : Scopul proiectului este acela de a iniţia şi derula un demers ştiinţific care vizează cercetarea emigraţiei politice elene în România comunistă, de-a lungul perioadei 1948-1989, pornind de la contextul iniţial şi continuând cu motivaţia unor asemenea evoluţii, cu semnificaţia lor politică, demografică, umanitară şi nu numai. Dată fiind tema propusă, lucrarea presupune, în egală măsură, cercetarea modului de relaţionare şi explicarea poziţionării autorităţilor comuniste române, a regimului de la Bucureşti, mai întâi faţă de finalitatea războiului civil, apoi în legătură cu venirea pe teritoriul românesc şi găzduirea unui semnificativ număr de foşti combatanţi comunişti greci, alături de membrii familiilor lor, înfiinţarea de colonii pentru copiii greci şi inserarea/integrarea nou - veniţilor, de-a lungul deceniilor, în societatea românească. Cercetarea amintită se va desfăşura având totodată în vedere evoluţiile specifice din cadrul PMR/PCR, ale comunismului românesc, felul în care acestea au influenţat şi s-au repercutat inclusiv asupra emigranţilor comunişti eleni aflaţi pe teritoriul românesc. În egală măsură, cercetarea emigraţiei comuniste elene poate fi coroborată cu fazele de evoluţie din cadrul KKE - Κομμουνιστικό Κόμμα Ελλάδας (Partidului Comunist Grec) a cărui activitate a fost, pentru o bună perioadă, coordonată prin intermediul Comitetului său Central stabilit la Bucureşti, precum şi influenţa Moscovei în legătură cu

i

transformările interne survenite la nivelul elitelor comuniste elene, implicit în rândul mecanismelor puterii de la vârful PCG. Continuarea firească, în efortul de cercetare, ar presupune studierea comparativă a traiectoriei altor comunităţi de foşti combatanţi comunişti greci din perioada războiului civil, găzduiţi pe teritoriul altor state ale fostului lagăr comunist. Totodată, cercetarea ar urma să urmărească şi să explice relaţionarea emigranţilor eleni cu populaţia românească, problemele survenite în legătură cu integrarea acestora în societatea românească. g) Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme de interes ştiinţific implică, fără îndoială, un amplu stagiu de cercetare-documentare în arhive şi biblioteci. În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, cea mai importantă etapă de cercetare-documentare va fi reprezentată de studiul fondurilor arhivistice din cadrul Arhivelor Naţionale ale României - ANR (fondul CC al PCR, Secţia Relaţii Externe, Secţia Propagandă şi Agitaţie), precum şi a fondurilor relevante aflate în custodia Direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale. Avem în vedere, bunăoară, fondurile existente la Direcţia Judeţeană Brăila a Arhivelor Naţionale (fond Uniunea Patriotică Democratică Elenă 1948-1958, fondul Comunitatea Elenă din Brăila), precum şi fonduri arhivistie similare aflate în alte Direcţii judeţene ale Arhivelor Naţionale, în oraşe care au găzduit importante grupuri de emigranţi comunişti greci în perioada 1948-1989, precum Galaţi, Tulcea sau Constanţa. Documentarea va continua cu studierea fondurilor arhivistice din cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe - AMAE (fond Grecia, fond URSS, fond SUA, fond Iugoslavia, fond Marea Britanie), dar şi a lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN - Colecţii Speciale), a presei, literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă.

Totodată, documentarea va include şi explorarea unor documente inedite provenind din Arhivele Naţionale ale SUA-NARA (National Archives and Records Administration), unele dintre ele aflate deja la dispoziţia noastră, în urma ultimului stagiu de cercetare din SUA.

În egală măsură, în situaţia în care va fi posibil, un stagiu de cercetare-documentare în arhivele şi bibliotecile altor state foste comuniste care au găzduit, pe teritoriul lor, importante comunităţi de emigranţi comunişti greci (Bulgaria şi/sau Serbia ar putea fi un exemplu la îndemână), în perioada postbelică, ar fi, fără îndoială, unul extrem de util, în ansamblul documentării şi eleborării lucrării de plan pe care o propunem. Desigur, nu vor fi omise, în ansamblul documentării, periodicele româneşti şi străine, cu precădere cele elene, fie ele apărute în exil, fie apărute în Grecia. De un real folos, vor fi, desigur, colecţiile din ,,Lupta de clasă”, ,,Scânteia” şi ,,Scânteia Tineretului”, corespunzând perioadei pe care o avem în vedere, în cadrul demersului nostru ştiinţific.

h) Rezultate scontate: Demersul nostru ştiinţific are în vedere elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, cvasi-exhaustive, care să reliefeze, pe de o parte, contextul, motivaţia, specificul şi evoluţia emigraţiei politice elene în spaţiul românesc, iar pe de altă parte, relaţionarea comunităţilor greceşti (inclusiv, sau mai ales a emigranţilor politici) cu autorităţile româneşti, cu regimul politic propriu-zis, implicit momentele de apropiere şi sincopele survenite în ansamblul acestor relaţii.

i) Valorificarea rezultatelor: Publicarea lucrării (fie în ansamblul său, sub forma unui volum de sine-stătător, fie parţial, structurată pe studii publicate în diferite reviste de specialitate) şi susţinerea de comunicări ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale.

j) Colaborări în ţară : ---

k) Colaborări în străinătate : Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o colaborare cu unele institute de cercetare aflate în state care au aparţinut fostului lagăr comunist, şi care au găzduit pe teritoriul lor, refugiaţi şi emigranţi comunişţi greci, precum Bulgaria, Serbia sau Albania, ar putea fi utilă, în ansamblul documentării/cercetării noastre. Totodată, întrucât la Centrul pentru Studiul Istoriei Moderne Elene - Κέντρον Ερεύνης της Ιστορίας του Νεωτέρου Ελληνισμού (aflat sub patronajul Academiei din Atena) există unele microfilme conţinând documente relevante pentru tema noastră de cercetare, o colaborare cu instituţia amintită ar putea fi, în egală măsură utilă, mai ales dacă ar fi posibilă derularea unui stagiu de cercetare în cadrul acordului de schimburi inter-academice dintre Academia din Atena şi Academia Română.

Bugetul alocat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.

PROIECT DE CERCETARE 8

a) Titlul:

Elite în vreme de război: Intelectualii români rămaşi în teritoriul ocupat (1916-1918). Studiu de caz: Alexandru Tzigara Samurcaş. b) Autor/coordonator: Radu Tudorancea

c) Termenul de realizare propus: 2 ani (1 iulie 2017-30 iunie 2019)

d) Stadiul actual al cunoştinţelor: În istoriografia română nu există încă o lucrare dedicată exclusiv acestei teme de cercetare, chiar dacă există totuşi unele contribuţii care abordează, într-o manieră tangenţială, subiectul cercetării. Avem în vedere aici mai ales lucrarea aparţinându-i lui Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, care oferă o privire de ansamblu asupra intelectualităţii româneşti în preajma şi în timpul războiului, dublată de alcătuirea unor fişe succinte vizându-i pe intelectuali. Sunt de menţionat, de asemenea, lucrarea lui Constantin Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţia duşmanului 1916-1918 (Editura Ancora, Brăila, 1921) şi mai cu seamă cea mai puţin cunoscută a lui Virgiliu N. Drăgiceanu, 707 zile sub cultura pumnului german, în fapt un jurnal tipic, ţinut de autor pe timpul ocupaţiei germane a capitalei şi care a fost publicat iniţial în foileton (sub titlul 672 de zile supt cultura pumnului german), după

reluarea apariţiei, la Bucureşti, a Neamului Românesc al lui Iorga, din 29 ianuarie 1919 (XIV, nr. 22, ediţia de marţi, 29 ianuarie 1919) până la 7 august 1919 (XIV, nr. 170). De altfel, prima ediţie a cărţii a apărut, într-o variantă de sine stătătoare, după război, la Editura Cartea Românească, în 1920, autorul incluzând un preambul de mulţumire adresat profesorului Nicolae Iorga, pentru publicarea, în cotidianul Neamul Românesc, a primelor părţi din lucrare. În egală măsură, desigur că nu poate fi omisă lucrarea aparţinând lui Anibal Stoenescu (fost Director al Prefecturii Poliţiei Capitalei), intitulată Din vremea ocupaţiei, (Bucureşti, Atelierele Grafice Socec SA, 1927) şi importantă prin detaliile oferite. Nu mai puţin importante din punctul de vedere al conţinutului şi temei abordate – cea legată de perioada ocupaţiei germane, pot fi considerate şi cele aparţinând autoarelor Alexandrina Fălcoianu (Din zile grele. Un examen de conştiinţă şi un răspuns, Bucureşti, 1937) şi Zoe Cămărăşescu (Amintiri, traducere, ghid selectiv de nume şi cuvânt de încheiere de Marta Cozmin, Bucureşti, Editura Vitruviu, 2004). De asemenea, sunt utile (având în vedere că unii intelectuali români au publicat în paginile lor) unele periodice publicate de către administraţia germană, sau cu girul acesteia, mai ales revistele ilustrate „Rumänien in Wort und Bild” şi „Săptămâna Ilustrată”- mai puţin amintite, în comparaţie cu mult mai cunoscutul Bukarester Tagblatt (versiunea în limba română – Gazeta Bucureştilor).e) Scopul proiectului : Scopul proiectului este acela de a iniţia şi derula un demers ştiinţific care vizează poziţionarea şi activitatea personalităţilor culturale româneşti în perioada primei conflagraţii, şi mai ales în timpul ocupaţiei germane, demersul de cercetare vizând şi un studiu de caz, dedicat figurii lui Alexandru Tzigara Samurcaş. Fireşte că obiectivul central al demersului de faţă este acela de a identifica, analiza şi evidenţia raportarea şi modalităţile de acţiune ale acestor reprezentanţi ai elitei culturale româneşti (Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Alexandru Macedonski, Alexandru Tzigara Samurcaş şi mulţi alţii), evoluţia şi diversitatea poziţionărilor acestora, de-a lungul unei perioade dramatice, ce corespunde abandonării forţate a capitalei şi retragerii administraţiei româneşti în Moldova, pe fondul înaintării trupelor Puterilor Centrale. În mod evident, demersul va porni de la contextul iniţial şi va continua cu analiza riguroasă a raportării cercurilor elitei culturale faţă de conflict şi faţă de deznodământul temporar al acestuia, cercetând mai apoi motivaţia unor asemenea evoluţii, dublată de semnificaţia lor plan cultural, politic, social şi moral. Este de menţionat că în mijlocul abordărilor cu accente mai mult sau mai puţin publice, având drept nucleu al dezbaterii mai mereu chestiunea interesului naţional, a opţiunilor şi priorităţilor de urmat de către diriguitorii României, era firesc să existe şi raportări semnificative, consistente, provenind din mediile culturale (fie că ne referim la mediul artistic, fie la cel literar, universitar şi nu numai), iar punctele de vedere, poziţiile şi proiecţiile asumate de reprezentanţii acestor personalităţi ale societăţii româneşti devin importante. Acestea au relevanţă mai ales prin prisma faptului că ele, provenind din zona elitelor intelectuale, ilustrează poziţionări în legătură cu situaţia de facto a României, cu opţiunile României acesteia, de-a lungul perioadei scurse după debutul războiului, culminând cu momentul intrării efective în război în vara anului 1916 şi mai ales cu dramaticul deznodământ al campaniilor din acel an, echivalent cu pierderea unui însemnat teritoriu, abandonarea capitalei şi retragerea în Moldova.

O primă observaţie de menţionat ar fi aceea că, în bună măsură, opţiunile acestora (ale intelectualilor români), au fost influenţate de cele mai multe ori, de originea acestora (ne referim la provinciile, oraşele din care provin), de profilul educaţiei lor, de filiaţia acestora în raport cu centrele universitare europene ale epocii, care le-au marcat şi influenţat carierele ştiinţifice şi, ulterior, chiar opţiunile şi raportarea faţă de conflagraţie şi faţă de rolul şi locul României în noul context. f) Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme de interes ştiinţific implică, fără îndoială, un amplu stagiu de cercetare-documentare în arhive şi biblioteci. În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, cea mai importantă etapă de cercetare-documentare va fi reprezentată de studiul fondurilor arhivistice din cadrul Arhivelor Naţionale ale României - Fondul Ministerul Artelor şi Informaţiilor 1948-1950 (Alexandru Tzigara Samurcaş), Fondul Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Fondul Casa Regală, precum şi a fondurilor relevante aflate în custodia Direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale. Documentarea va continua cu studierea documentelor şi lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN - Colecţii Speciale), a presei, literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă. De departe însă, corpusul cel mai important de documente va proveni însă din Arhiva familei Samurcaş, (la care am obţinut acces) care poate oferi informaţii absolut inedite pentru tema de cercetare propusă.

În egală măsură, în situaţia în care va fi posibil, un stagiu de cercetare-documentare în arhivele şi bibliotecile străine, mai ales la Biblioteca Naţională a Franţei, de la Paris, ar fi, fără îndoială, unul extrem de util, în ansamblul documentării şi elaborării lucrării de plan pe care o propunem. Desigur, nu vor fi omise, în ansamblul documentării, periodicele româneşti şi străine, cu precădere cele din epocă, dar nu numai. g) Rezultate scontate: Demersul nostru ştiinţific are în vedere elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, cvasi-exhaustive, care să reliefeze contextul, motivaţia, specificul poziţionărilor unor personalităţi de anvergură ale elitei culturale româneşti în perioada ocupaţiei germane. h) Valorificarea rezultatelor: Publicarea lucrării (în ansamblul său, sub forma unui volum de sine-stătător), precum şi publicarea unor studii şi materiale în diferite reviste de specialitate) şi susţinerea de comunicări ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale.i) Colaborări în ţară : ---j) Colaborări în străinătate : Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o colaborare cu unele institute de cercetare aflate în state, precum Franţa, Germania şi Bulgaria, ar putea fi utilă, în ansamblul documentării/cercetării noastre. k) Bugetul alocat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.l) Alte subvenţii de cercetare: Ar fi extrem de binevenită o contribuţie financiară obţinută de la ONG-uri sau de la entităţi aparţinând Guvernului României, îndeosebi pentru etapa de publicare a rezultatelor cercetării (un volum).

PROIECT DE CERCETARE 9

Denumirea proiectului:

„Școala nouă” de istorie de la o dictatură la alta (1938-1964). Strategii de adaptare

Coordonatorul/Autorul: Mihaela Denize

Colectiv de cercetare: Mihaela Denize

Termenul de realizare: 31 decembrie 2018

Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Demersul nostru ştiinţific apare ca o noutate în planul istoriografiei româneşti, dat

fiind faptul că, până în momentul de faţă, nu există o lucrare structurată care să trateze în exclusivitate acest aspect.

Foarte importante pentru înţelegerea relaţiei dintre membrii „noii şcoli” de istorie sunt documentele publicate de Ştefan S. Gorovei, Lucian Năstasă, Petre Ţurlea în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi (Ştefan S. Gorovei, Lucian Năstasă, Petre Ţurlea, „Şcoala nouă“ de istorie. Mărturii documentare, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol“, Iaşi, vol. XXIII, 1986). De asemenea, beneficiem de lucrări care să trateze individual membrii „şcolii noi” de istorie precum cea a lui Aurel Pentelescu şi Petre Otu (Gheorghe I. Brătianu. Istorie şi politică, Bucureşti, Corint, 2003), dar şi Centenar Constantin C. Giurescu: Amintiri şi documente inedite (cuv. înainte de Vladimir Osiac, Craiova, Editura Universitaria, 2001)

Pentru analiza istoriografiei româneşti în timpul regimului comunist, beneficiem de o varietate de studii. Cercetarea întreprinsă de Florin Müller, Politică şi istoriografie în România comunistă (1948-1964) (Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2003), tratează amplu raportul dintre factorul politic şi lumea istoricilor în perioada 1948-1964 (accentul fiind pus cu precădere pe începuturile stalinizării istoriografiei româneşti).

Una dintre lucrările recente care abordează istoriografia românească în timpul regimului comunist este cea a lui Stan Stoica, Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965) (Bucureşti, Editura Meronia, 2012). Volumul se concentrează în special pe impactul politicului asupra domeniului istoriei de la moartea lui Stalin până la venirea lui Nicolae Ceauşescu. Beneficiind de deschiderea arhivelor, lucrarea lui Stan Stoica s-a putut bucura de o bază documentară mai largă.

Bazată pe teza sa de doctorat, lucrarea scrisă de Felician Velimirovici, Istorie şi istorici în România comunistă tratează evoluţia şi rolul istoriografiei comuniste din România, completând cercetările anterioare ale unor istorici precum Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Bogdan C. Iacob, Andi Mihalache, Virgiliu Țârău. Intervalul atins de cercetarea sa este unul vast, cuprinzând atât începuturile stalinizării istoriografiei româneşti, cât şi perioada naţionalismului-socialist din timpul lui Nicolae Ceauşescu.

Printre alte lucrări despre istoriografia românească amintim pe cele ale lui Frederick Kellog (A history of Romanian Historical Writing, Bakersfield, 1990; ediţia românească: O istorie a istoriografiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 1998), Alexandru Zub (Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, Iaşi, Institutul European, 2000). De asemenea, pe lângă aceste lucrări, există volume care tratează urmărirea istoricilor români de Securitate. Este cazul celor două volume ale lui Ioan Opriş, Istoricii şi Securitatea (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006).

Scopul proiectului: Scopul principal al cercetării e faţă este acela de a identifica modul în care

istoricii „şcolii noi” – cu reprezentanţii săi cei mai importanţi, Gheorghe Brătianu, Petre P. Panaitescu şi Constantin C. Giurescu – au înţeles să se adapteze conjuncturilor anilor 1938-1964. Un astfel de demers interpretativ îşi propune să surprindă modul în care s-au format şi consolidat relaţiile dintre istorici şi relaţiile dintre istorici şi membrii eşalonului superior al puterii, precum şi măsura în care stabilirea unor astfel de contacte a jucat un rol important în ascensiunea profesională şi politică a acestora. Complementar, este de urmărit surprinderea constantelor şi variabilelor din discursul istoric utilizat de istoricii „şcolii noi” şi interpretarea acestora în contextul diferitelor regimuri politice care s-au succedat în perioada 1938-1964.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, un amplu stagiu de

documentare în arhive şi biblioteci. Accesul la documentele de arhivă ne va oferi un bun suport pentru înţelegerea activităţii istoricilor „şcolii noi” şi a relaţiei acestora cu diferitele regimuri politice. În acest sens, vom utiliza o serie de documente prezente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, printre care: fondurile Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, documentele privitoare la activitatea Comisiei de revizuire a cadrelor didactice, documentele Secţiei de Propagandă şi ale Cancelariei CC al PCR privind evoluţia istoriografiei în timpul regimului comunist etc. Complementar vor fi utilizate documentele prezente în Arhiva Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, precum şi dosarele păstrate la Arhivele CNSAS. De asemenea, documentarea la Arhivele MAE ne pot elucida unele aspecte, precum miza misiunii lui Constantin C. Giurescu în Turcia.

Pentru a completa această imagine vom apela, de asemenea, la memorii şi jurnale, printre cele mai importante fiind cele ale lui ale lui Constantin Argetoianu, Ioan Hudiţă, Florin Constantiniu, Gheorghe Zane, Iorgu Iordan, Dinu C. Giurescu şi Apostol Stan.Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să analizeze „şcoala nouă” de istorie în termeni intrepretativi şi din punctul de vedere al evoluţiei relaţiei între istorici.Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări.Colaborări în ţară: -Colaborări în străinătate: -Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor pentru documentare în străinătate. Alte subvenţii: -

PROIECT DE CERCETARE 10

Titlul: Egon Bahr, Neue Ostpolitik şi locul Germaniei într-o nouă ordine europeanăAutorul/Coordonatorul: Raul DENIZEColectiv de cercetare: Raul DENIZETermenul de realizare: 1 ianuarie 2016 - 31 decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Decesul lui Egon Bahr, care a survenit în data de 19 august 2015 la Berlin, a atras atenţia întregii comunităţi internaţionale, iar anii care vor urma vor fi, cu siguranţă, marcaţi de un val de lucrări dedicate personalităţii acestuia. Arhitect al politicii orientale a Republicii Federale Germania în timpul coaliţiei social-liberale (1969-1974), Bahr a fost un politician extrem de talentat, dar şi foarte controversat, din cauza metotelor utilizate în scopul aplicării politicii gândite de el şi de către protectorul său, Willy Brandt.

Istoriografia despre Germania în timpul Războiului Rece este extrem de vastă şi se află într-o continuă dezvoltare. Astăzi ne aflăm la stadiul în care se reanalizează episoadele mai puţin cunoscute graţie accesului la un număr tot mai mare de documente de arhivă, iar Neue Ostpolitik şi viziunea arhitectului său Egon Bahr privind locul Germaniei într-o nouă ordine de securitate europeană se încadrează în această categorie. Rolul indispensabil al lui Bahr în elaborarea conceptuală a politicii externe a guvernului Brandt este acceptat de către istoriografia care vede în el „inima şi creierul Ostpolitikului social-liberal“. În ciuda fascinaţiei provocate de conceptele sale şi a recunoaşterii rolului său important în diplomaţia vest-germană, Bahr rămâne un om politic puţin cunoscut.

În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a principalelor titluri care au marcat în ultimele decenii cercetările privind viaţa, activitatea şi gândirea politică a lui Egon Bahr. În mod surprinzător, foarte puţine lucrări ştiinţifice analizează ideile acestuia. Biografia realizată de Karsten Schröder în 1988 este bogată în surse, dar autorul nu pune accentul pe concepţiile lui Bahr şi recurge la explicaţii ex post facto. În ciuda lipsurilor, Schröder ne oferă o primă interpretare a gândirii politice a lui Bahr şi prezintă unele aspecte mai puţin cunoscute din viaţa acestuia, printre care tinereţea şi cariera postbelică de jurnalist. Stefan A. Heinlein se ocupă de contribuţia lui Bahr în geneza şi dezvoltarea conceptului de „securitate colectivă“ al SPD în anii ’80. El analizează cum percepe Bahr problema securităţii pentru o Germanie divizată de Războiul Rece, dar acordă puţină atenţie concepţiilor şi gândurilor sale ascunse în ceea ce priveşte Ostpolitik. Stephan Fuchs se concentrează pe rolul relaţiei Bahr-Kissinger pentru punerea în practică a Ostpolitik şi subliniază importanţa canalelor secrete administrate de către Bahr pentru succesul iniţiativelor estice. El îşi limitează astfel cercetarea la aspectul raporturilor Bonn-Washington. Cea mai recentă şi mai completă biografie a lui Bahr este cea publicată în anul 1996 de către Andreas Vogtmeier. Aceasta insistă pe importanţa reunificării pentru Bahr, dar nu explorează în profunzime rolul acestuia în formularea Ostpolitikului guvernului Brandt, fiind o lucrare mai degrabă descriptivă decât analitică. Deşi aceste lucrări au merite incontestabile, ele nu permit înţelegerea globală a gândirii politice a lui Egon Bahr. Aportul lui Bahr la Ostpolitik rămâne puţin cunoscut. Niciun studiu detaliat nu există pe acest subiect. De aceea, ne propunem să clarificăm formarea Neue Ostpolitik prin examinarea obiectivelor personale ale lui Bahr.

În ceea ce priveşte politica estică a guvernului Brandt, vom menţiona câteva titluri mai recente, care au avut un impact istoriografic major prin cantitatea impresionantă de informaţii noi introduse în circuitul ştiinţific: lucrarea lui Julia von Dannenberg – The Foundations of Ostpolitik (Oxford, 2008) prezintă în detaliu geneza tratatului de la Moscova, analizând modul în care s-a făcut trecerea de la confruntare la destindere, cine au fost arhitecţii Neue Ostpolitik şi contextul în care s-a semnat tratatul cu URSS din 1970 (atât cel intern cât şi cel internaţional). Un accent deosebit este pus pe structurile decizionale şi pe factorii de presiune din societatea vest germană. Este o lucrare fundamentală atât prin informaţiile noi cuprinse, cât şi prin metodologia abordată care

înlesneşte realizarea unui tablou complet al acestei perioade. Pentru percepţia est-germană asupra Ostpolitik, o lucrare foarte bună este cea semnată de M.E. Sarotte – Dealing with the devil (Chapel Hill & London, University of North Carolina Press, 2001). Cartea lui Helga Haftendorn, Coming of Age. German Foreign Policy since 1945 (Lanham, Rowman & Littlefield, 2006) este una dintre cele mai bune sinteze privind politica externă a Germaniei postbelice şi analizează foarte bine noua orientare a lui Willy Brandt. Denis Goeldel - Le tournant occidental de l’Allemagne après 1945. Contribution à l’histoire politique et culturelle de la RFA (Strasbourg, Presses Universitaires de Strasbourg, 2005) prezintă foarte bine relaţia RFG cu Occidentul, completând armonios studiile privind Ostpolitik. Peter Merseburger - Willy Brandt 1913-1992. Visionär und Realist (Stuttgart, DVA, 2006) a redactat, de departe, cea mai bună biografie a cancelarului. David F. Patton – Cold War Politics in Postwar Germany (New York, Pallgrave Macmillan, 1999) şi W.R. Smyser – From Yalta to Berlin (New York, St. Martin’s Griffin, 2000) integreaza foarte bine problema germană în contextul internaţional mai larg al Războiului Rece. Recenta şi impresionanta Cambridge History of the Cold War (3 volume – Cambridge, Cambridge UP, 2010) sintetizează probabil cel mai bine întreaga perioadă, iar datorită interesantelor pagini dedicate politicii externe a RFG ne va fi de un real ajutor în redactarea lucrării.

Există, în acelaşi timp, numeroase colecţii de documente germane publicate. Colecţia Documente privind politica externă a Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland – ADAP – care în acest moment acoperă perioada cuprinsă între 1949-1953 şi 1962-1984), este esenţială pentru cercetătorul acestei interesante perioade din istoria germană şi se dovedeşte, alături de alte culegeri de documente, foarte utilă. Nu în ultimul rând, trebuie semnalizată existenţa memoriilor principalilor actori implicaţi în evenimentele studiate: Bahr, Brandt, Scheel, Henry Kissinger, Valentin Falin etc.

Scopul proiectului:Proiectul nostru are ca obiect concepţiile lui Egon Bahr în domeniul politicii

estice (Ostpolitik) a Republicii Federale Germania. Analiza se va concentra asupra legăturii dintre Ostpolitik şi ideile pe care Bahr le avea privind locul şi rolul Germaniei în Europa. Mai precis, studiul doreşte să evidenţieze obiectivele urmărite de către Bahr în cadrul politicii orientale. Pentru Bahr, politica estică nu se putea rezuma la eliminarea obstacolelor din calea diplomaţiei vest-germane în timpul Războiului Rece. Bahr a urmărit mai degrabă un proiect naţionalist ambiţios în contextul relaţiilor cu blocul sovietic: a crea condiţiile unei redefiniri a locului Germaniei în Europa. Pentru el Ostpolitik constituia un instrument ideal pentru a face din Germania puterea preponderentă într-o nouă ordine de pace europeană. Trei elemente complementare trebuiau să participe la îndeplinirea acestei viziuni: consolidarea păcii şi a securităţii continentale, reunificarea germană şi emanciparea politicii externe (vest-)germane. Obiectivul nostru principal este acela de a desluşi gândirea politică a lui Bahr şi de a contribui la o mai bună înţelegere a seminficaţiei Neue Ostpolitik în cadrul mai larg al politicii externe a RFG. Concepţiile lui Bahr au fost unice în Germania din timpul Războiului Rece, fiind centrate pe noţiunile de putere, de interes naţional şi de „normalitate“. Pentru Bahr, cooperarea trebuia să rămână întotdeauna instrumentul diplomatic principal al germanilor aflaţi într-o poziţie geografică centrală. Prin prisma

concepţiilor „arhitectului“ său, Neue Ostpolitik apare ca un veritabil efort de reconciliere între pacea europeană şi afirmarea influenţei germane pe scena internaţională.

Planul lucrării va fi unul cronologic, deoarece o asemenea organizare permite înţelegerea caracterului evolutiv al Ostpolitik şi al concepţiilor lui Bahr. Totuşi, vom realiza şi o diviziune tematică, căci fiecărui interval temporal îi corespunde un grup de probleme istorice asupra cărora trebuie insistat. Textul va cuprinde două părţi. Prima parte a cercetării noastre va analiza originile şi dezvoltarea ideilor şi principiilor lui Bahr privind politica orientală înainte de sosirea la putere a coaliţiei social-liberale în 1969. Vom analiza poziţiile sale în contextul dezbaterii postbelice privind orientarea fundamentală a politicii externe vest-germane (până în 1960), activitatea sa în Berlinul de Vest alături de primarul Willy Brandt (1960-1966) şi munca depusă în cadrul Ministerului de Externe în timpul Marii Coaliţii (1966-1969). A doua parte va examina punerea în aplicare a planurilor dezvoltate în cursul anilor precedenţi. Ea va cuprinde intervalul dintre alegerea lui Willy Brandt în funcţia de cancelar al RFG şi încheierea acordurilor de la Helsinki (1969-1975). Von analiza rolul lui Bahr în negocierile care au dus la semnarea Tratatului de la Moscova (1970), la acordul cvadripartit privind Berlinul (1971) şi la tratatul fundamental cu RDG (1972). De asemenea, vom cerceta eforturile făcute de Bahr pentru a transforma arhitectura de securitate europeană în contextul multilateralizării destinderii între 1973-1975.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, parcurgerea unui număr

impresionat de documente istorice şi lucrări de specialitate.Principalele surse utilizate vor fi scrierile lui Egon Bahr, precum şi documentele

din arhivele germane care au fost publicate în ultimii ani şi care acoperă intervalul cronologic al cercetării noastre. Un rol important va reveni studierii lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN), Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a presei germane corespunzând perioadei avute în vedere („Der Spiegel“, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, „Neue Zeitung“, „Tagesspiegel“ etc.), a literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă. Documentarea va include, desigur, şi explorarea documentelor, monografiilor şi articolelor germane disponibile online (precum articolele prestigioasei reviste Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte). Oportunităţile oferite de internet nu pot fi trecute cu vederea, în condiţiile în care acest mediu permite accesul la o parte semnificativă din cercetările întreprinse astăzi în Germania.

Un mare număr de documente germane de arhivă, care sunt indispenabile cercetării noastre, au fost publicate în mai multe colecţii de documente. Documente privind Politica Germană (Dokumente zur Deutschlandpolitik, DzD) şi Texte privind Politica Germană (Texte zur Deutschlandpolitik, TzD) adună în tomurile lor surse importante cu privire la evoluţia problemei germane în timpul Războiului Rece. Ministerul german de Externe (Auswärtiges Amt) publică anual, în colaborare cu Institutul pentru istorie contemporană (Institut für Zeitgeschichte) din München, un mare număr de documente diplomatice în colecţia Documente privind politica externă a Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland, AAPD).

În situaţia în care va fi posibil, un stagiu de documentare în arhivele şi bibliotecile

germane s-ar dovedi, cu siguranţă, foarte util. Arhiva Fundaţiei Friedrich-Ebert (Friedrich-Ebert-Stiftung, FES) din Bonn conţine numeroase documente personale ale lui Egon Bahr precum şi note confidenţiale, corespondenţă, texte guvernamentale oficiale etc. Arhiva politică a Ministerului german al Afacerilor Externe (Politisches Archiv im Auswärtigen Amt, PA AA) conţine documente declasificate care nu au putut fi publicate în AAPD şi care ne permit să înţelegem mai bine activitatea lui Bahr de la Ministerul de Externe, precum şi strategiile sale cu ocazia negocierii tratatelor estice. Landesarchiv Berlin cuprinde note şi memorandumuri redactate de Bahr în perioada 1960-1966. În fine, arhivele SED, regrupate la Fundaţia arhiva partidelor şi organizaţiilor de masă ale RDG în Arhivele Federale (Stiftung Archiv der Parteien und Massenorganisationen der DDR im Bundesarchiv, SAPMO-Barch) de la Berlin conţin expozeuri interesante ale conversaţiilor dintre Bahr şi demnitarii est-germani (din fericire, multe dintre aceste documente au fost publicate în seria DzD). Valorificarea rezultatelor:

Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări. Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să reliefeze modul în care viziunea lui Egon Bahr privind o nouă ordine europeană şi-au pus amprenta asupra politicii estice a Republicii Federale Germania.Colaborări în ţară: Biblioteci şi arhive de specialitateColaborări în străinătate: - - - Buget solicitat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.Alte subvenţii de cercetare: - - -

PROIECT DE CERCETARE 11

a) DENUMIREA: Între opţiunea individuală şi normele sociale: Familia în România în prima jumătate a secolului XX b) COORDONATORI: c) COLECTIVUL DE CERCETARE: d) TERMENUL DE REALIZARE: 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2017 e) STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR ÎN DOMENIUL RESPECTIV: Proiectul de cercetare îşi propune să studieze maniera de constituire a cuplului şi dinamica vieţii de familie specifică societăţii româneşti în prima jumătate a secolului XX. Percepută de autorităţi ca fiind baza societăţii, familia a reprezentat o miză atât puterea politică responsabilă pentru direcţiile de modernizare introduse după anul 1918, cât şi pentru diferite categorii de profesionişti care au urmărit depistarea şi ameliorarea problemelor cu care aceasta se confrunta. Lucrările dedicate istoriei familiei de către cercetătorii români au devenit tot mai numeroase, astfel de demersuri fiind orientate cu precădere spre societatea Vechiului Regim, spre cea a Vechiului Regat sau către perioada comunistă, însă mai puţin către prima jumătate a secolului trecut. Considerăm de aceea importantă canalizarea analizei către această perioadă istorică care poate oferi oportunităţi noi de cercetare. În vederea abordării unei astfel de teme într-un mod cât mai eficient se impune recenzarea evoluţiei studiilor dedicate istoriei familiei aşa cum s-au structurat după cel de-al doilea război mondial. Istoriografia occidentală a consacrat acest tip de demersuri încă din anii '60 ai secolului trecut, abordând familia din perspectivă demografică, împrumutând din domeniul statisticii instrumentele de lucru necesare cercetării cantitative. De atunci, studiile privind

familia au continuat să se diversifice şi să se rafineze din punct de vedere conceptual şi metodologic. O contribuţie importantă în acest sens a avut Școala de la Cambridge. Laboratorul de cercetare istorică aflat sub conducerea lui Peter Lasslet, Cambridge Group for the History of Population and Social Structure a analizat evoluţia grupului domestic în spaţiul britanic pentru perioada pre-industrială. Concluziile au fost publicate în anul 1965, în lucrarea The World We have lost: England before the Industrial Age; Laslett şi colaboratorii săi au demonstrat astfel că apariţia familiei de tip nuclear, cu un număr restrâns de membri, nu a fost o consecinţă a procesului de industrializare, trăsăturile fundamentale ale acesteia conturându-se cu mult timp înainte. Școala franceză, prin Philippe Ariès a introdus în studiul familiei analiza factorilor de natură culturală. În ciuda avansării unor ipoteze care s-au dovedit a fi forţate, lucrarea sa L'Enfant et la vie familiale sous l'Ancien Régime (1960), tradusă în engleză sub numele de Centuries of Childhood. A Social History of Family Life, doi ani mai târziu, schimba optica cercetării. Ariès abandona temele consacrate anterior ca transmiterea patrimoniului, a numelui, aducând în prim plan aspectele culturale specifice familiei, punând accentul pe atitudini, sentimente, reprezentări. În continuarea drumului deschis de cercetătorul francez au mers şi Edward Shorter (The Making of the Modern Family, 1975) şi Lawrence Stone (The Family, Sex and Marriage in England, 1500-1800, 1977). Cei doi au argumentat că dezvoltarea sentimentelor intime din interiorul cuplului, ascensiunea vieţii private precum şi afecţiunea manifestată faţă de copii marcau momentul de debut al familiei moderne. Transferurile metodologice operate de istorici din domeniul economiei sau al ştiinţelor sociale ca sociologia şi antropologia, au permis diversificarea metodelor de analiză şi a tematicilor abordate în cadrul cercetărilor dedicate grupului domestic şi familiei. O grilă de interpretare relevantă a fost propusă de şcoala istoriografică austriacă prin contribuţia lui Michael Mitterauer şi a lui Reinhard Sieder. În lucrarea la care cei doi cercetători au colaborat, The European Family: Patriarchy to Partnership from the Middle Ages to the present, Oxford, Basil Blackwell, 1982, grupul domestic este analizat din perspectiva funcţiilor pe care le exercită, dar şi din cea a rolurilor pe care actorii sociali, membrii familiei, şi le asumă în cadrul acesteia. Începând cu anii '80, în domeniul sociologiei au survenit o serie de mutaţii (Bernard Lahire, L'Homme pluriel. Les ressorts de l'action, 1998, François de Singly, Le soi, le couple et la famille, 2000) care au îndreptat atenţia cercetătorilor dinspre colectivitate şi grupuri sociale spre indivizi şi rolurile sociale pe care şi le însuşesc în urma multiplelor procese de socializare la care sunt supuşi. Această schimbare a permis dezvoltarea micro-sociologiei şi focalizarea atenţiei istoricilor asupra individului, anchetele vizând studiul biografiilor, a traiectoriilor pe care actorii sociali le parcurg şi a experienţelor pe care le acumulează. Conceptul de family life course a fost elaborat de istorici pentru a răspunde transformării survenite; acesta propune o grilă de interpretare care deşi are în centru individul şi familia, nu neglijează nici transformările politice, sociale sau economice specifice epocii. Una dintre cercetătoarele care au teoretizat şi au făcut apel la această paradigmă a istoriei sociale a fost Tamara Hareven (Transitions: The Family and the Life Course in Historical Perspective , 1978, Families, History and Social Change: Life Course and Cross-Cultural Perspectives, 2000). Cercetarea istoriografică privind evoluţia familiei a beneficiat şi de aportul antropologiei, de la care a împrumutat cu succes o serie de concepte privind legăturile de rudenie şi tipologia sistemelor succesorale (Jack Goody, The Development of the Family and Marriage in Europe, 1983, The European Family: An Historico-Anthropological Essay, 2000). Noi

ramuri ale antropologiei care şi-au dovedit utilitatea pentru analiza istorică includ antropologia juridică, aplicată cu succes în lucrări precum cele elaborate de John L. Comaroff şi S. Roberts, (Rules and Processes: The Cultural Logic of Dispute in an African Context, 1986) şi Thomas Kuehn (Law, Family, and Women: Toward a Legal Anthropolgy of Renaissance Italy, 1991). Din domeniul sociologiei, lucrările publicate de Martine Segalene (Le cycle de la vie familiale dans les sociétés européennes, coord. Jean Cuisenier, Martine Segalen, 1977, Sociologie de la famille, 1981) au contribuit la clarificarea conceptelor fundamentale istoriei sociale şi la înţelegerea evoluţiei familiei. Istoriografia românească privind instituţia familiei şi transformările pe care le-a suferit include demersuri realizate de specialişti pentru etape istorice diferite. Familia Vechiului Regim a fost analizată de Violeta Barbu, (De bono coniugali. O istorie a familiei din Țara Românească în secolul al XVII-lea, 2003, De la comunitate la societate. Studii de istoria familiei din Țara Românească sub Vechiul Regim, coord., 2007), de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (În şalvari şi cu işlic: Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Țara Românească a secolului al XVIII-lea, 2004, Focul amorului: despre dragoste si sexualitate în societatea românească 1750-1830, 2006), alături de Gheorghe Lazăr, Maria Magdalena Szekely, Șarolta Solcan. Pentru perioada secolului XIX se remarcă studiile realizate de cercetătorii de la Cluj Ioan Bolovan şi Sorina Bolovan privind familia din Transilvania (Ciclul vieţii familiale la românii din Transilvania în a doua jumatate a sec. al XIX-lea si începutul secolului XX, ed., 2009, În căutarea fericirii: viaţa familială în spaţiul românesc în secolele XVIII-XX, coord., 2010) şi lucrarea Lilianei Andreea Vasile (Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat, 2010). Familia şi copilăria în epoca modernă şi contemporană au fost studiate de Luminiţa Dumănescu, cercetătoarea de la Cluj publicând o serie de lucrări relevante precum Transilvania copiilor. Dimensiunea demografică a copilăriei la românii din Transilvania 1850-1910, 2007, Universul copilăriei la românii din Transilvania 1850-1910, 2008, 9 Ipostaze ale copilăriei româneşti. Istorii cu şi despre copiii de altădată, 2009, Familia Românească în comunism, 2010. Parcurgând bibliografia consultată se constată un interes mai mare manifestat de istorici pentru perioada secolelor XVII-XIX, decât pentru secolele XX-XXI, aceasta din urmă fiind puţin cercetată. De aceea consider că proiectul propus îşi dovedeşte astfel utilitatea, putând constitui baza unor demersuri de cercetare ulterioare, dedicate cuplului, familiei şi structurii grupului domestic.f) SCOPUL PROIECTULUI Proiectul de cercetare îşi propune să studieze maniera în care era constituită familia în România primei jumătăţi a secolului XX, care erau factorii care condiţionau opţiunile indivizilor atunci când doreau să se căsătorească şi la ce strategii matrimoniale puteau face apel în vederea atingerii acestui deziderat. Aceste aspecte vor fi analizate prin raportare la mediul social din care cuplurile proveneau, pentru a putea înţelege care erau factorii determinanţi care orientau şi normau conduita partenerilor. Cercetarea va debuta prin analiza lucrărilor şi studiilor reprezentative privind istoria familiei, delimitarea principalelor etape de evoluţie a acestei discipline istorice şi identificarea şcolilor istoriografice care şi-au pus amprenta asupra temei. Scopul este acela de a putea selecta demersul metodologic optim pentru cercetarea propusă precum şi grila de interpretare care să conducă spre cele mai relevante rezultate. Pentru analiza şcolilor istoriografice voi avea în vedere perspectiva din care reprezentanţii acesteia au iniţiat cercetarea grupului domestic şi a familiei, conceptele fundamentale care au

orientat-o, sursele primare şi secundare pe care şi-au sprijinit cercetarea; alături de acestea, voi acorda atenţie şi metodologiei promovate, capacităţii de împrumut şi asimilare a unor metode specifice altor ştiinţe sociale (economie, sociologie, psihologie, antropologie, studii de gen), celor mai importante studii elaborate în cadrul acesteia şi personalităţilor care au condus cercetarea în direcţia respectivă. Fundamentală pentru cercetarea asumată este definirea conceptelor cu care fiecare şcoală istoriografică sau istoric care a deschis noi perspective au operat. Constituind elemente esenţiale pentru grila de interpretare lansată de aceştia, conceptele permit deplasarea cadrului metodologic şi manevrarea sa astfel încât să poată fi aplicate altor categorii de surse şi altui cadru temporal. Obiectivul acestei etape a cercetării îl constituie familiarizarea cu tendinţele manifestate la nivelul istoriografiei occidentale în vederea aplicării acelor metodologii şi abordări care vor servi cu succes demersului asumat. În acest sens, familia în mediul urban şi familia în mediul rural se impun analizate şi încadrate în grile interpretative distincte, ca urmare a ritmurilor, structurii şi funcţiilor diferite pe care grupul domestic le-a îndeplinit. Principalele teme pe care îmi propun să le abordez în cadrul acestui segment al cercetării sunt: -- Debutul interesului pentru ameliorarea situaţiei familiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea -- Dezvoltarea sociologiei familiei la sfârşitul secolui XIX – începutul secolului XX -- Dimitrie Gusti şi şcoala sociologică românească -- Școala de la Annalles şi contribuţia acesteia la dezvoltarea istoriei familiei -- Grupul de la Cambridge şi dispariţia mitului familiei extinse pre-industriale -- Contribuţia demografiei, sociologiei şi antropologiei la istoria familiei -- Conceptele noii istorii sociale: ciclul vieţii familiale şi cursul vieţii familiale Cea de-a doua parte a cercetării va prezenta aspectele fundamentale privind familia în prima jumătate a secolului trecut. Dorindu-se a fi un demers interdisciplinar, analiza va avea în vedere condiţionările de ordin legislativ specifice statului român care aveau un impact semnificativ asupra capacităţilor de legitimare a cuplului, determinând acţiuni de acomodare şi de supunere la rigorile impuse, sau de eludare a acestora şi de menţinere a unui statut de provizorat considerat periculos. Limitele impuse de putere asupra libertăţii de a acţiona a actorilor sociali în materie de căsătorie au determinat o corespondenţă activă şi au generat un reflex de negociere cu autorităţile. Fericirea conjugală reprezenta pentru cei care solicitau dispense în prima jumătate a secolului trecut transgresarea unor reguli de ordin social şi religios, al căror statut devenea acceptabil în urma recunoaşterii primite din partea conducătorului statului. În cadrul cercetării voi acorda atenţie etapelor premergătoare actului căsătoriei precum stabilirea dotei şi încheierea logodnei, acestor aspecte urmând a li se adăuga cele privind viaţa de familie care se instala odată finalizate căsătoria civilă şi ceremonia religioasă. Raporturile dintre părinţi şi copii vor beneficia de asemenea de o atenţie deosebită. Tipul de interacţiuni care se înregistrau între membrii familiei precum şi maniera în care momentele de tranziţie importante îi ritmau evoluţia, racordând astfel traseul familiei la schimbările politice, economice, culturale pe care societatea le traversa vor constitui un alt punct major de interes. Principalele aspecte pe care le voi avea în vedere pe parcursul studiului vor fi: -- Contextul politic şi socio-economic în România primei jumătăţi a secolului XX -- Cadrul legislativ referitor la căsătorie: laic, ecleziastic -- Categorii profesionale care se supuneau unor legislaţii distincte în privinţa căsătoriei

(militarii, preoţii, funcţionarii publici) -- Spaţii de socializare şi coduri comportamentale cu rol de indicatori ai disponibilităţii indivizilor în vederea căsătoriei -- Statutul şi semnificaţia dotei -- Încheierea logodnei -- Relaţiile premaritale şi fenomenul concubinajului -- Căsătoriile legitime şi cele cu dispensă -- Căsătoriile cu cetăţeni străini -- Contracepţia şi posibilităţile de limitare a numărului de copii -- Pericolul bolilor venerice -- Copiii: strategiile şi eforturile de creştere şi educare a acestora -- Tutoratul asupra copiilor orfani -- Copiii adoptaţi şi statutul acestora în cadrul familiei -- Sistemele succesorale şi tensiunile pe care le generau -- Divorţul şi disponibilitatea de a se recăsători manifestată de actorii sociali -- Disoluţia mariajului prin dispariţia unui partener: reconfigurarea raporturilor dintre membrii familiei în cazul apariţiei unui părinte vitreg g) MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU:Cercetarea de faţă are la bază surse de arhivă: • Arhivele Naţionale ale României - Fond Ministerul Justiţiei, vol. I şi II, 1828-1945, Direcţia Judiciară - Fond Ministerul Justiţiei, 1941-1947, Direcţia Judiciară - Fond Ministerul de Interne, Serviciul Sanitar 1830-1954 - Fond Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Direcţia Generală a Serviciului Sanitar 1920-1940 - Fond Fundaţiile Regale, Cămine Culturale, 1938-1947 - Fond Ministerul Instrucţiunii Publice, 1920-1947 - Fond Inspectoratul Sanitar General Bucureşti, 1930-1947 • Arhiva Ministerului Sănătăţii Dr. D. Nanu - Fond Ministerul Sănătăţii, Direcţia Farmaciilor 1926-1942 Documentelor de arhivă li se vor adăuga lucrările fundamentale care privesc tema aleasă; politicile publice, opiniile particulare şi rezultatele anchetelor şi cercetărilor derulate în perioada studiată privind familia, cuplul, sexualitatea, nupţialitatea, tipurile de căsătorie şi familiile cărora le dau naştere, viaţa domestică, rolurile pe care şi le asumă membrii familiei, inetracţiunea dintre aceştia, raporturile cu mediul social şi cu schimbările survenite în plan politic, administrativ, economic, cultural. De asemenea, contribuţiile aduse la cercetarea istoriei familiei de sociologie, antropologie, economie şi studiile de gen permit înţelegerea construirii şi negocierii rolurilor în cadrul grupului domestic, acestea fiind puternic determinate de contexte socio-economice distincte. - Edward Shorter, Naissance de la famille moderne: XVIII-XXe siecle, Paris, Seuil, 1981. - Jack Goody, Famille et mariage en Eurasie, Paris, Presses Universitaires de France, 2000. - Jack Goody, Familia europeană: O încercare de antropolgie istorică, trad. Silvana Doboş, Iaşi, Polirom, 2003. - Michael Mitteraurer, Reinhard Sieder, The European Family: Patriarchy to Partnership from the Middle Ages to the present, Oxford, Basil Blackwell, 1982. - Marianne Gullestad, Martine Segalen coord., La famille en Europe: Parenté et perpétuation familiale, Paris, La Découverte, 1995. - Martine Segalen, Sociologia familiei, trad. Mihai Dos, Alexandra-Maria Chescu şi Giuliano

Sfichi, Iaşi, Polirom, 2011. - Richard Wall, Tamara K. Hareven, Josef Ehmer, Markus Cerman, Family history revisited: comparative perspectives, London, Associated University Presses, 2001. - Carol Dyhouse, Feminism and the family in England: 1880-1939, Oxford, New York, Blackwell, 1989. - Michel Foucault, Istoria sexualităţii, Timişoara, Editura de Vest, 1995. - Laure Adler, Secrete de alcov: istoria cuplului între 1830-1930, trad. Narcisa Șerbănescu, Bucreşti, Corint, 2003. - Philippe Ariès, L'Enfant et la vie familiale sous l'Ancien Régime, Paris, Plon, 1960. - Philippe Ariès, Georges Duby, Istoria vieţii private, vol. IX-X De la Primul Război Mondial până în zilele noastre, trad. Constanţa Tănăsescu, Bucureşti, Meridiane, 1997. - Linda J. Nicholson, Gender and history: the limits of social theory in the age of the family, New York, Columbia University Press, 1986. - Julia Brophy, Carol Smart edit., Women-in-law: explorations in law, family, sexuality, London, Boston, Melbourne, Routledge & Kegan Paul, 1985.

- John Hajnal, "European marriage pattern in historical perspective" în D.V. Glass and D.E.C. Eversley (ed.), Population in History, Arnold, Londra, 1965. - John L. Comaroff, S. Roberts, Rules and Processes: The Cultural Logic of Dispute in an African Context, Illinois, Chicago, University of Chicago Press, 1986. - Thomas Kuehn, Law, Family and Women: Toward a Legal Anthropolgy of Renaissance Italy, Chicago, 1991. - Tamara Hareven, Andrejs Plakans, Family History at the crossroads: A Journal of Family History Reader, Princeton, Princeton University Press, 1987. - Journal of Family History, 1976-2016. Alături de acestea se impun parcurse lucrările publicate de cercetători români privind evoluţia familiei în spaţiul românesc. Adaptând metodologia şi abordările lansate de istoriografia occidentală, aceştia au putut extrage informaţii relevante din materiale arhivistice şi surse literare, creionând astfel dinamica grupului domestic, surprinzând relaţiile şi tensiunile traversate de membrii cuplului, precum şi raporturile acestora cu puterea. - Violeta Barbu, De bono coniugali: o istorie a familiei din Tara Româneasca în secolul al XVII-lea, Bucureşti, Meridiane, 2003. - Violeta Barbu, Florina Manuela Constantin, Constanţa Vintila-Ghiţulescu, De la comunitate la societate: studii de istoria familiei din Tara Româneasca sub Vechiul Regim, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2007. - Violeta Barbu, Ordo amoris: o istorie a instituţiei casatoriei în Țara Româneasca în secolul al XVII-lea, Bucuresti, Editura Academiei Române, 2011. - Constanţa Vintilă Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic: Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Țara Românească a secolului al XVIII-lea, Bucureşti, Humanitas, 2004. - Constanţa Vintilă Ghiţulescu, Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830), Bucureşti, Humanitas, 2006. - Legislaţia ecleziastică şi laică privind familia româneasca din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Detesan, Marius Eppel, Crinela Elene Holom, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2009. - Ciclul vieţii familiale la românii din Transilvania în a doua jumatate a sec. al XIX-lea si începutul sec. XX, Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Detesan, Marius Eppel, Crinela Elena Holom, Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009. - Liliana Andreea Vasile, Să nu audă lumea: familia românească în Vechiul Regat,

Bucureşti, Editura Tritonic, 2009. - În cautarea fericirii: viaţa familiala în spaţiul românesc în sec. XVIII-XX, coord. Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Detesan, Marius Eppel, Elena Crinela Holom, Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2010. - Luminiţa Dumănescu, Familia românească în comunism, Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012. Alături de aceste studii publicate majoritatea după anul 1989, se cuvine surprinsă activitatea desfăşurată în perioada interbelică de Dimitrie Gusti şi colaboratorii săi în cadrul Institutului Social Român. Interesul acestuia pentru studiile monografice concepute pentru mediul rural vizau direct familia, surprinsă sub toate aspectele sale esenţiale. De aceea lucrările acestuia precum şi documentele de arhivă nu pot fi ignorate. - D. Gusti, T. Herseni, Îndrumări pentru monografiile sociologice, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2002.

- Anton Golopenţia, D. C. Georgescu, 60 sate românesti: cercetate de echipele studenţeşti în vara 1938 : ancheta sociologică, vol. I-V, Bucureşti, Institutul de Știinţe Sociale al României, 1941-1942. - Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială: organ al Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială, 1919-1943. - Sociologie românescă, 1936-1944. Cercetarea va avea ca scop prezentarea aspectelor fundamentale ale cuplului şi familiei româneşti interbelice precum şi trasarea principalelor direcţii ale istoriei familiei. h) REZULTATELE SCONTATE: Proiectul se va contura într-un studiu interdisciplinar dedicat familiei în prima jumătate a secolului XX. Pe parcursul derulării cercetării voi face apel la metode specifice demografiei, studiile cantitative privind dispensele fiind absolut necesare, dar şi la analiza statistică, la sociologie şi la oportunităţile de investigare oferite de antropologia juridică. Studiul va fi completat prin prezentarea contribuţiilor şcolilor istoriografice occidentale la dezvoltarea disciplinei, şi a tendinţelor care s-au manifestat în cercetarea istorică, precum şi aportul altor domenii ale ştiinţei sociale care i-au determinat metodele, conceptele şi abordările. Lucrarea încearcă să răspundă nevoii de racordare a cercetării istorice sociale la tendinţele academice occidentale, atât din punct de vedere al tematicii, cât şi din cel al metodelor de lucru. i) VALORIFICAREA REZULTATELOR: În vederea valorificării proiectului voi urmări publicarea unor studii şi articole care să aducă în discuţie evoluţia cercetării istoriei familiei, tendinţele actuale şi viitoarele direcţii de acţiune, precum şi a unor articole care să aplice metodele promovate de şcoli istoriografice consacrate. De asemenea, voi avea în vedere participarea la conferinţe cu prezentări care să analizeze impactul anumitor metodologii şi concepte asupra delimitării istoriei familiei. j) COLABORĂRI ÎN ȚARĂ: Este un proiect de cercetare individual. Colaborările în ţară se vor concretiza prin participarea la conferinţe sau prin procurarea unor materiale disponibile. k) COLABORĂRI ÎN STRĂINĂTATE: La fel ca la punctul anteriorl) BUGETUL SOLICITAT: Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariul de asistent de cercetare pentru 24 de luni calendaristice.

m) ALTE SUBVENȚII DE CERCETARE: Realizarea lucrării de plan nu este condiţionată de asigurarea altor subvenţii de cercetare. Dacă nu va fi posibil accesul la lucrări relevante publicate în centre de cercetare occidentale prin intermediul bibliotecilor, voi găsi o altă variantă pentru a le procura.