Ienupărul (Juniperus communis - L.) este un conifer care aparține genului Juniperus din familia Cupressaceae. Fructele uscate de ienupăr (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului.

Ienupărul (Juniperus communis - L.) reprezinta o plantă medicinală ale cărei proprietăți terapeutice sunt utilizate în tratarea multor afecțiuni și boli: tratează și vindecă reumatismul, răceala, bronșita, bolile de piele, elimină piatra existenta la nivelul vezicii urinare. Fructele de ienupăr constituie și ele un remediu natural pentru anemie, lipsa poftei de mâncare, artrită, asigurând o funcționare optimă a organismului. Pulberea rezultată din mărunțirea fructelor de ienupăr este foarte eficientă în tratarea obezității, viermilor intestinali, oboselii, arteriosclerozei. Ceaiul preparat din fructe de ienupăr calmează tulburările digestive și balonările. Important de menționat este că fructele de ienupăr nu trebuie consumate de femeile însărcinate. Un alt remediu natural oferit de ienupăr îl reprezintă tinctura de ienupăr eficientă în vindecarea afecțiunilor urinale, gripei, bronșitei, colitei de fermentație.

Specia crește în întreg lanțul carpatic la 700-1400 m, adesea în tufărișuri și pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. Este recoltabil în mari cantități în Transilvania (mai puțin Sălaj și Satu-Mare), Muntenia (Argeș, Buzău, Prahova), Moldova (jud. Bacău, Neamț, Vrancea, Suceava), Oltenia (jud. Gorj, Vâlcea).

ienupărul este una dintre plantele pentru care timpul stă în loc, fiind mereu verde şi viu. Fructele sale parfumate, colorate în violet, se coc chiar şi iarna, de aceea ienupărul este considerat unul dintre cele mai puternice medicamente ale naturii. La noi în ţară, ienupărul creşte în zona submontană şi montană, în locuri deschise şi bine însorite, mai ales pentru că are nevoie de multă lumină. Culegerea boabelor de ienupăr este una dintre cele mai complicate operaţiuni de acest gen din fitoterapie, din pricina  frunzelor extrem de ţepoase şi a boabelor mult prea mici. De aceea, fructele de ienupăr nu sunt foarte ieftine şi se găsesc destul de greu chiar şi în magazinele cu specific naturist.

Cură cu boabe, pentru activarea sistemului imunitar

  Cura pe bază de ienupăr este modalitatea cea mai bună pentru a beneficia de vitamina C, de vitaminele din grupa B şi de necesarul de fier şi de crom. Se începe prin a lua patru boabe de ienupăr pe zi, întotdeauna pe stomacul gol, mestecându-se încet. Se creşte doza cu câte o boabă în fiecare zi, până la 15 boabe. Apoi, cura se ţine invers. După ce se ajunge la 15 boabe pe zi, se scade cu o boabă pe zi, până se iau din nou patru. Pe parcursul curei nu se consumă deloc carne şi se reduce consumul de prăjeli, alimente conservate sau cu aditivi alimentari. Cura pe termen lung este utilă pentru activarea sistemului imunitar, pentru restabilirea echilibrului nervos, dar şi pentru vindecarea infecţiilor intestinale şi scăderea în greutate.

Pulberea ajută digestia

  Pulberea de ienupăr se foloseşte înainte de masă, ca aperitiv, contra dispepsiei (tulburare a procesului de digestie), ca diuretic uşor şi ca antispastic. Pulberea se obţine, clasic, prin măcinarea fină, cu râşniţa electrică de cafea, a fructelor uscate de ienupăr. Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). De regulă, se administrează de trei ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Tinctura elimină toxinele

  Tinctura pe bază de ienupăr este unul dintre cele mai puternice remedii cu efect diuretic,

antiseptic reno-urinar şi depurativ din flora noastră. Boabele de ienupăr se mărunţesc fin cu ajutorul râşniţei electrice de cafea. Se pun 15 linguri cu pulbere într-un borcan cu filet, adăugându-se apoi două pahare cu alcool alimentar (90 de grade) şi un pahar cu apă. Se amestecă foarte bine, se închide borcanul şi se lasă totul la macerat timp de zece zile. Tinctura obţinută se filtrează prin tifon şi se trage în sticluţe mici, închise la culoare.

Infuzia vă păzeşte de gută

  Infuzia se foloseşte în special contra gutei şi a afecţiunilor reumatice, având un puternic efect depurativ şi antiinflamator. Se pun trei-patru linguriţe cu boabe mărunţite la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de şase ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de litru de apă vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de ienupăr, ce se foloseşte intern (se administrează două căni pe zi).

Uleiul volatil şi bolile de plămâni

  Uleiul de ienupăr se găseşte în magazinele naturiste, dar trebuie cumpărat doar cel medicinal, care are o menţiune explicită pe ambalaj că poate fi folosit pentru uz intern. Se administrează câte trei picături pe zi timp de două săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză. Se foloseşte de regulă ca remediu antiinfecţios în afecţiunile pulmonare.

Leac pentru bronşită

  Pentru a trata bronşita cronică se fac băi generale, în care se pun câte 15 picături de ulei volatil de ienupăr în apa de baie fierbinte. O baie trebuie să ţină maximum 20 de minute şi are efecte antiinflamatoare bronşice, decongestive şi dezinfectante. În bronşita acută şi în mult temuta pneumonie se recomandă amestecarea a trei linguri cu ulei de măsline, a zece picături de ulei de ienupăr şi a zece picături de ulei de cimbru. Cu uleiul astfel obţinut se face un masaj delicat pe zona toracică. Cele două uleiuri volatile acţionează direct la nivelul plămânilor.

Ana-Maria CoceaFebra musculară şi-a găsit antidotul!

  Durerile musculare şi articulare se pot combate cu ajutorul unui masaj uşor cu ulei de ienupăr. Zonele afectate trebuie masate de două ori pe zi timp de cinci minute. Este foarte important să nu apăsaţi muşchiul! Uleiul de ienupăr are efecte antiinflamatoare şi de reducere a durerii atunci când este utilizat cu blândeţe.

Tratamente interne

* Adjuvant in acnee si in dermatita - se face o cura cu boabe de ienupar, o data la 30 de zile. Este un tratament de durata, de obicei fara efecte spectaculoase la inceput, dar care pune bazele unei vindecari de durata a bolilor de piele. In timp, cura cu boabe de ienupar regleaza activitatea gonadelor si a sistemului nervos central, ajuta la eliminarea masiva a toxinelor din organism, are efecte antiinflamatoare si diminueaza sensibilitatea alergica la nivelul pielii.

 

* Artrita reumatoida - cura cu boabe de ienupar ingerate ca atare este un excelent mijloc de prevenire si de combatere a crizelor reumatice. Studiile de laborator facute recent arata ca sub actiunea ienuparului este inhibata sinteza unor enzime care determina dureroasele inflamatii ale tesuturilor articulare. Ca atare, se recomanda curele cu boabe de ienupar facute succesiv, la o distanta de 15-20 zile una de cealalta, pe perioada unui an. La multi pacienti acest tratament reduce durerile articulare, mareste mobilitatea, reduce durata si intensitatea crizelor reumatice.* Balonare, colici abdominale - se ia o jumatate de lingurita de pulbere de fructe de ienupar,

inainte de masa cu 10 minute, si o jumatate de lingurita din aceeasi pulbere, la 30 de minute dupa terminarea mesei. Este un tratament eficient si in cazurile de digestie dificila. Pulberea de ienupar are un usor gust amar, dat de niste substante care stimuleaza peristaltismul tubului digestiv si care sporesc secretia de sucuri gastrice, normalizand astfel digestia, prevenind aparitia gazelor intestinale.* Adjuvant in diabet - o echipa de cercetatori spanioli condusa de catre medicul Sanchez de Medina a facut public in 1994 un studiu despre efectele boabelor de ienupar in diabet. Conform acestui studiu, administrarea de infuzie combinata de ienupar duce la o scadere a glicemiei cu 5-15% (in functie de receptivitatea individuala), imbunatateste diureza, previne formarea edemelor, are un efect reglator asupra activitatii aparatului cardiovascular, care este cel mai afectat in cazul bolii diabetice. Se recomanda, ca atare, curele cu infuzie de ienupar, din care se consuma cate un litru pe zi, in reprize. Un tratament dureaza vreme de 21 de zile, fiind urmat de minimum 18 zile de pauza, dupa care se poate relua.* Gastrita produsa de infectia cu Helicobacter pylori - un studiu realizat in anul 2005 a pus in evidenta un puternic efect antibiotic al infuziei combinate de ienupar, care distruge in special tulpinile de Helicobacter pylori. Aceasta bacterie este responsabila de cel putin 25% din cazurile de gastrita diagnosticate anual. Ca tratament, se recomanda administrarea de infuzie combinata de ienupar, cate trei cani pe zi, luate dimineata, la pranz si seara, cu 15 minute inainte de masa. O cura dureaza vreme de 21 de zile, urmate de alte 14 zile de pauza, dupa care se poate relua.* Guta - se bea zilnic cate un litru de infuzie combinata de ienupar, in cure de 20 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauza. Extractul apos obtinut din fructele de ienupar dizolva acidul uric din organism si ajuta la eliminarea lui masiva prin urina. Acest tratament este valabil nu doar pentru guta, ci si pentru tratarea cu succes a litiazei renale cu urati.* Hipertensiune arteriala - cura cu boabe de ienupar are un efect direct de reducere a tensiunii arteriale, stimuleaza prin diureza eliminarea surplusului de apa din corp, ajutand astfel indirect la diminuarea presiunii arteriale. Se recomanda efectuarea a 4-6 cure cu boabe de ienupar pe an, la o distanta de cel putin 21 de zile una de cealalta.* Inapetenta - in doze mici, un sfert - o jumatate de lingurita de pulbere de ienupar luata inainte de masa este un excelent stimulent al apetitului si al digestiei. Interesant este ca in doze mai mari, 2-3 lingurite inaintea mesei principale, pulberea de ienupar inhiba apetitul alimentar, stimuland, in schimb, functia digestiva.* Infectie cu candida - se administreaza uleiul volatil de ienupar, cate 5 picaturi de doua ori pe zi, in cure de 14 zile, urmate de alte 14 zile de pauza. Conform unui studiu spaniol publicat in "Journal of Applied Microbiology", uleiul de ienupar inhiba dezvoltarea si distruge sporii de Candida alba, dar si cei de Aspergillus, o familie de ciuperci parazite care pot produce infectii respiratorii destul de dificil de tratat.* Infectie urinara (cistita) - comisia guvernamentala germana care se ocupa de validarea efectelor terapeutice ale plantelor medicinale, cunoscuta sub numele de "Comisia E", a facut public un raport in care se confirma efectul antiseptic urinar al boabelor de ienupar. Aceasta confirmare vine dupa studii aprofundate si este prima recunoastere oficiala a acestui "medicament" natural, care ar putea ajuta milioane de persoane care se confrunta cu aceasta problema. Tinctura de ienupar este printre cele mai puternice antiinfectioase urinare din flora mondiala, efectul sau fiind comparabil (daca nu mai puternic), cu cel al multor antibiotice de sinteza. Se administreaza cate o lingurita de tinctura de ienupar, de patru ori pe zi, in cure de 18 zile, urmate de alte 12 zile de pauza. Tratamentul cu ienupar poate fi facut si in paralel cu cel cu antibiotice de sinteza, a caror actiune o potenteaza.* Ingrasare, obezitate - se recomanda o cura cu o durata de 21 de zile cu tinctura de ienupar, urmata de alte 21 de zile de pauza, dupa care se poate relua. Pe perioada curei, se iau cate 4-6 lingurite de tinctura pe zi, dintre care 2 lingurite chiar inaintea mesei principale. Tinctura de ienupar regleaza apetitul, stimuleaza digestia si eliminarea, ajuta la echilibrarea hormonala. Insa cel mai important rol al acestui tratament este acela de catalizator al eliminarii apei in exces din organism. Practic, majoritatea obezilor retin cantitati impresionante de apa in tesuturi, apa in exces, care poate fi eliminata rapid prin intermediul acestui tratament, prin care se pierd intre 1-3 kilograme in cateva zile. Un aspect important

al acestei slabiri spectaculoase este ca arata pacientului ca poate sa scada in greutate, ceea ce ii va da o incredere sporita pentru a adopta o dieta echilibrata, pentru a face sport, pentru a rezista tentatiilor culinare.* Paraziti intestinali - un colectiv de medici de la Universitatea de Medicina din Ankara, Turcia, condusi de dr. E. Kozan, a pus in evidenta, printr-un studiu facut in anul 2006 faptul ca tratamentele facute periodic cu ienupar previn parazitozele intestinale, dar si infectia cu protozoarul Giardia lamblia. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, care se tine de 4-6 ori pe an. 

* Pietre la rinichi - se face o cura cu tinctura de ienupar, cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cura dureaza 28 de zile si se face de patru ori pe an, la schimbarea de anotimp. Acest tratament stimuleaza activitatea rinichilor, ajuta la antrenarea microcalculilor din rinichi si la eliminarea lor prin urina, prevenind astfel formarea calculilor de mari dimensiuni. De asemenea, cura cu tinctura de ienupar previne infectiile reno-urinare, in conditiile in care aceste infectii sunt printre principalii factori favorizanti ai formarii pietrelor la rinichi.* Retentie de lichide, maini si picioare umflate - din proprie experienta, am constatat ca tinctura de ienupar este cel mai redutabil remediu contra retentiei de lichide, neegalat de nici un altul, de provenienta autohtona sau exotica. Administrarea unei lingurite de tinctura de ienupar diluata in apa, de trei ori pe zi, adica dimineata, la pranz si seara, are efecte practic miraculoase de eliminare a apei in exces din tesuturi. Rezultatul acestui tratament este impresionant: de la o zi la alta dispar ochii umflati la trezire, pielea isi recapata aspectul normal, fara adipozitatea specifica retentiei de lichide, membrele se "dezumfla". O persoana cu retentie de lichide slabeste in medie 1-3 kg in doar o saptamana, pe seama eliminarii surplusului de apa din corp cu ajutorul tincturii de ienupar. Studii recente au descoperit si "vinovatii" pentru acest efect: substantele volatile continute in planta, care maresc foarte mult viteza cu care glomerulii renali produc urina si elimina apa in exces din corp.* Sindrom premenstrual - in tarile din nordul Europei, cura cu boabe de ienupar este un tratament traditional contra nervozitatii, contra durerilor de sani si de ovare, contra crampelor abdominale si contra starilor de astenie ce preced menstrele. Explicatia stiintifica a acestui efect de calmare este dubla actiune reglatoare a plantei asupra sistemului nervos central si asupra gonadelor. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, o data la doua luni, cu incepere din ultima zi a menstrei.

Tratamente externe

* Bronsita cronica - se fac bai generale, in care se pun cate 10-15 picaturi de ulei volatil de ienupar (doza se reimprospateaza o data la 10 minute) in apa de baie fierbinte. O baie dureaza 20 de minute si are efecte antiinflamatoare bronsice, decongestive, usor antibiotice.* In bronsita acuta si in pneumonie se recomanda dizolvarea in 3 linguri de ulei de masline a 10 picaturi de ulei de ienupar si a 10 picaturi de ulei de cimbru. Cu uleiul astfel obtinut se face masaj pe zona toracica. Cele doua uleiuri volatile sunt preluate in circulatia sanguina si ajung sa actioneze direct la nivelul plamanilor, exercitandu-si efectul decongestiv si antibiotic.* Dureri musculare si articulare - se face un masaj usor, cu ulei de ienupar (preparat dupa reteta prezentata in acest articol), pe zonele afectate, de doua ori pe zi. O sedinta de masaj pe un segment muscular sau articular va dura in medie cinci minute si va fi facuta cu blandete, fara a apasa si fara a stimula mecanic zona respectiva. Uleiul de ienupar are efecte antiinflamatoare si de reducere a durerii atunci cand este utilizat extern.

Precautii si contraindicatii

Prima precautie care trebuie avuta in vedere la tratamentul intern cu ienupar este sa nu fie depasita doza zilnica maxima (10 grame de planta). In cazul depasirii acestei doze, apar iritatii renale, deranjamente digestive, iritatii la nivelul gurii, spasme.

 

O cura cu ienupar va dura maximum 4 saptamani, urmata apoi de minimum 3 saptamani de pauza, dupa care se poate relua. O cura prea indelungata cu ienupar duce la pierderea potasiului din corp, la scaderea excesiva a glicemiei, la hipotensiune, la hipocalcemie.

Femeile gravide nu vor lua ienupar sub nici o forma, deoarece aceasta planta are efecte abortive demonstrate, fiind folosit adesea in medicina populara pentru declansarea si accelerarea nasterii.Persoanele care deja sufera de infectii renale vor lua cu prudenta ienuparul pe cale interna, la inceput doar cate un sfert din doza zilnica recomandata. Daca apare o intensificare a senzatiei de jena la urinare, dureri renale, senzatie de iritare la nivelul aparatului reno-urinar, tratamentul cu ienupar se va intrerupe. Multa vreme s-a crezut ca ienuparul este nefrotoxic si dauneaza in cazurile de infectii reno-urinare, fiind puternic iritant, insa studii recente arata ca aparitia fenomenelor inflamatorii datorate acestei plante sunt izolate, datorandu-se mai degraba unor predispozitii individuale.Persoanele care vor sa procreeze vor evita tratamentele cu ienupar, care are o surprinzatoare eficienta ca anticonceptional, confirmata in trei studii recente facute pe animale. Rata reproducerii la animalele de laborator tratate cu ienupar, vreme de mai multe luni, s-a redus cu 60-70% conform acestor studii.

IENUPĂRUL

  Ienupărul comun şi ienupărul pitic sunt arbuşti din rândul răşinoaselor, cu frunze înţepătoare şi cu flori, care în cazul celor femeieşti, la maturitate imită fructelecărnoase.  Ambele specii sălbatice de ienupăr ( Juniperus communis, Juniperus sibirica )  care cresc la noi, se utilizează  în fitoterapie în acelaşi mod.  Pe lângă foloasele fitoterapeutice, ienupărul aduce şi alte beneficii sănătăţii omului, utilizându-se în: fitobalnelogie, în aromaterapie, în cosmetica naturală şi în apiterapie.

Fitoterapie

  PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI

  • Ienupărul în administrare internă

  În scopuri terapeutice, se folosesc frunzele şipseudobacele ienupărului.  Frunzele sunt uşor laxative, diuretice şi  condimentare. Ele se folosesc uscate, în combinaţii cu alte plante. În amestec cu pseudobacele, sunt recomandate în constipaţie şi obezitate.  De la ienupăr, cel mai mult se utilizează pseudofructele. Fructele false sunt: lipotrope, expectorante, puternic diuretice (diureza se produce prin iritarea directă a epiteliului renal), afrodiziace, carminative, stomahice, fitoncide (antibacteriene, antivirale), uterotonice, uşor hiperglicemiante (creşterea glicemiei are loc prin participarea activă a ficatului - prin glicogeneză, neoglucogeneză şi glicoliză, precum şi prin stimularea secreţiei de cortizol - hormon hiperglicemiant), antifermentative, uşor sedative, hipercorticoidice, antispastice şi antiemetice.

  Ceaiul, realizat sub formă de infuzie din pseudobacele de ienupăr, se utilizează în tratarea unor afecţiuni digestive (greaţă, vărsături (emeză) - numai în mixturi cu plante alcalinizante, anorexie, indigestie, hipoaciditate gastrică, enterite şi colite de fermentaţie, steatoză hepatică, ciroză, calculoză biliară, hepatită epidemică, meteorism, flatulenţă), respiratorii (bronşite catarale) şi nervoase (stres, insomnie, surmenaj nervos, neurastenie, nevroză).  Prin faptul că, preparatele pe bază de ienupăr elimină apa din organism, stimulează rinichii şi drenează ficatul, acestea se folosesc în caz edeme şi ascite (de origine hepato-renală, cardiacă sau cardio-renală). De asemenea ienupărul contribuie la combaterea hidropiziei (acumularea excesivă de lichide în diferite ţesuturi şi seroase: pleură, pericard, peritoneu, articulaţii). Această plantă medicinală se mai recomandă în insuficienţa renală, dar numai atunci când afecţiunea nu se asociază cu procese inflamatorii renale.  Extractele de ienupăr elimină excesul de sodiu şi de cataboliţii proteici din organism, fiind recomandate, din acest motiv, în caz de gută.  Ca adjuvant, ienupărul se mai administrează în: cistită, frigiditate, amenoree,   reumatism, hipocorticism (boala Addison) şi scleroză în plăci.  Ienupărul se mai foloseşte în completarea tratamentelor specifice ale cancerul hepatic şi de splină (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).  În bolile muşchilor, tendoanelor şi a articulaţiilor, ienupărul este de asemenea foarte indicat. S-au obţinut rezultate bune, în urma curelor cu ienupăr, în artroze, tendopatii, afecţiuni neuromusculare de natură reumatică, miogeloze (C. Pârvu).  În 1994 s-au efectuat cercetări cu privire la acţiunea antivirală a compuşilor din pseudobacele de ienupăr, rezultatele fiind mai mult decât mulţumitoare. Din 1995, pe baza rezultatelor testelor,  s-a propus utilizarea ienupărului, ca adjuvant, în unele bolivirale ca: HIV, meningo-encefalita virală, herpes, hepatita A.  Recomandarea medicinii populare cu privire la utilizarea ienupărului în diabet a fost infirmată de cercetările ştiinţifice, existând chiar o contraindicaţie în acest sens.

  • Ienupărul în aplicaţii externe

Tinctura de ienupăr se recomandă, sub formă de fricţiuni, în caz de reumatism.  Pseudobacele uscate de ienupăr, dacă sunt măcinate şi supraîncălzite pe o plită, degajă un fum cu efect dezinfectant asupra încăperii, şi cu acţiune liniştitoare pentru sistemul nervos.  Pentru tratarea guturaiului, se fac inhalaţii dintr-o cană aburindă în care s-a infuzat două linguriţe de boabe de ienupăr (C. Pârvu).

  CONTARINDICAŢII, REACŢII ADVERSE

  Ca urmare a acţiunii hiperglicemiante, nu se recomandă administrarea preparatelor pe bază de ienupăr în diabet, prediabet şi rezistenţă la insulină. Femeile care aparţin tipului morfologic android (vezi morfotipuri feminine), este bine să evite folosirea internă a ienupărului. Deoarece compuşii volatili din boabele de ienupăr prezintă efecte iritante, acestea nu se vor administra în caz de: hiperaciditate gastrică, 

gastrită, ulcer gastric sau duodenal, nefrită, nefroze, leziuni renale sau ale căilor urinare.  Deoarece compuşii existenţi în ienupăr stimulează glandele corticosuprarenale, planta este contraindicată în hipercorticism (Sindrom Cushing).  Ienupărul este de asemenea contraindicat în sarcină (poate produce avort) şi alăptare (compuşii trec în lapte schimbându-i proprietăţile).  În cazul depăşirii dozelor recomandate, pot avea loc fenomene hemoragice renale sau intestinale.  Ienupărul se va administra maximum 6 săptămâni (se recomandă să nu se depăşească 4 săptămâni), după care trebuie să urmeze o pauză de cel puţin două luni. Administrat pe termen lung, ienupărul provoacă hipocalcemie, leziuni renale, dezechilibre hormonale (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke). În afecţiunile inflamatorii ale rinichilor, vezicii şi căilor urinare (nefrite, pielite, uretrite), sunt contraindicate plantele care irită epiteliul renal, cum sunt pseudofructele de ienupăr, frunzele de merişor şi frunzele de afin. De asemenea, boabele ienupărului, nu se recomandă a fi administrate la cei cu leziuni acute renale sau ale căilor urinare (Bojor O., Popescu O).

  PREPARARE ŞI ADMINISTRARE

  Pseudobacele ienupărului se pot administra sub formă de pulbere, de infuzie sau de tinctură. Uneori se utilizează şi frunzele uscate şi măcinate de ienupăr, de obicei sub formă de praf.  Pulberea se obţine prin măcinarea fină a boabelor. Se administrează câte un vârf de cuţit de 3 ori pe zi. Acest praf nu se păstrează mai mult de 2 zile.  Pulberea din frunze, administrată dimineaţa pe stomacul gol (o linguriţă), prezintă efect laxativ. Amestecate în proporţie egală (praf de boabe şi de frunze), se mai administrează (câte un vârf de cuţit de 3 ori pe zi) în caz de constipaţie şi de obezitate.  Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de pulbere de "fructe" de ienupăr la 200 ml apă. Din ceaiul rezultat, se administrează nu mai mult de 8 linguri, pe parcursul unei zile întregi. Se poate recurge la o reţetă asemănătoare (infuzie realizată din 2 linguriţe de pseudofructe măcinate de ienupăr la o cană cu apă, din care se administrează 4 linguri pe zi). De obicei se preferă realizarea unor ceaiuri în amestec, în care să se regăsească şi ienupărul (10-20% din mixtură) astfel încât să se poată lua 2-3 ceaiurioficinale pe zi.  Tinctura de ienupăr se prepară din 20 g de pseudobace la 100 ml alcool de 70%. Se administrează 2,5-5g pe zi, în mai multe reprize, în apă sau amestecată cu sirop (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crăciun).

Fitobalneologie

  Băile cu plante medicinale (fitobanelogia) la care se adaugă extracte din organele vegetale de ienupăr se dovedesc de efect în ameliorarea reumatismului şi a gutei, precum şi pentru stimularea circulaţiei periferice. La apa de baie, aflată la temperatura de 37ºC, se adaugă un decoct realizat din 3 kg cetină (ramuri) şi 200g de pseudofructe de ienupăr. Totul se fierbe câteva minute în 10 litrii de apă (C.

Pârvu).

Aromaterapie

  Inhalaţiile realizate deasupra unui vas cu apă caldă la care s-a adăugat câteva picături de ulei volaitil de ienupăr, calmează tusea, combate gripa şi tratează guturaiul.

Cosmetică naturală

  Pentru întărirea părului şi fortificarea rădăcinii sale, deci şi în scopul prevenirii căderii sale, se utilizează tinctura de ienupăr, care se prepară conform indicaţiilor prezentate mai sus. Cu acest "spirt de ienupăr" se tamponează întreg scalpul.

  Un macerat la rece cu o compoziţie mai complexă, care se utilizează în acelaşi scop (prevenirea sau stoparea căderii părului) se realizează, după C. Pârvu, din:  - 5 linguri boabe de ienupăr,  - 5 linguri de flori de coada şoricelului,  - 5 linguri de flori uscate de rozmarin.  Totul se macerează peste noapte în 0,5 l de apă. Cu soluţia obţinută se frecţionează uşor rădăcina părului de pe cap.

Apiterapie

  Cele două specii de ienupăr (ienupărul comun şi ienupărul pitic) asigură albinelor o bună parte din materia primă necesară elaborării mierii de mană. Mierea de mană de ienupăr este o miere de conifere (miere de munte, miere de brad) care nu poate fi deosebită (separată) de mierea de molid, având aceleaşi utilizări (vezi bradul şi molidul - apiterapie).

Alte utilizări ale ienupărului

  În cantitate mică, atât frunzele cât şi boabele de ienupăr, se folosesc sub formă de praf, ca şi condimente (vezi ienupărul ca plantă condimentară).  Din pseudobace, se prepară băutura alcoolică cunoscută sub numele de gin, care în cantităţi mici, prezintă de asemenea proprietăţi terapeutice.