Holocaust

~ 8 ~

Holocaust

“Thou shalt not be a victim,

thou shalt not be a perpetrator,

but, above all, thou shalt not be a bystander.”

― Yehuda Bauer

Persecutarea "INDEZIRABILILOR" în Germania Nazistă

Evreii nu au fost singurele victime ale regimului nazist din Germania. In concordanţă cu

politica lor, naziştii au acţionat asupra multor altor grupuri sociale şi rasiale cu scopul de a le îndepărta

din interiorul societăţii germane. Ţiganii care trăiau în Germania şi Europa au constituit la rândul lor o

ţintă predilectă a teoriilor rasiale naziste care considerau că aceste populaţiile sunt predispuse genetic

la criminalitate şi prin urmare neintegrabili. Urmau persoanele cu handicap fizic şi mental,

irecuparabili şi nefolositori societăţii germane, o corvoadă şi un pericol ce trebuia eliminat. Mulţi

dintre ei vor fi ucişi la sfârşitul anilor 1930 în cadrul programului Euthanasia. Lista nazistă a

"indezirabililor" îi includea totodată şi pe homosexuali, alcoolicii şi vagabonzii fără adăpost.

Oponenţii ideologici, precum comuniştii sau membrii diferitelor Biserici erau persecutaţi

chiar şi în cazul în care erau consideraţi membrii ai "Rasei Ariene". Spre deosebire de toate celelalte

categorii, aceştia din urmă aveau marele avantaj de a fi consideraţi recuperabili. Odată re-educaţi,

convertiţi la nazism, ei puteau spera în reabilitare socială, reintegrare sau chiar promovare în

structurile de partid şi de stat. Era o alegere între viaţă şi moarte. Nu puţini au ales-o pe cea din urmă

sau, în cel mai bun caz, o detenţie îngrozitoare în lagăre de concentrare şi muncă forţată.

Evreii din Germania între 1933-1938

Încă de la formarea sa, regimul nazist i-a persecutat pe evreii din Germania. Începând cu

aprilie 1933,boicoturile îndreptate împotriva evreilor au începutpe întreg teritoriul Germaniei. Naziştii

au făcut toate eforturile pentru a-i îndepărta sistematic pe evrei din societateşi pentru a-i separa de

Holocaust

~ 9 ~

"Rasa Ariană ". Legile de la Nürnberg, intrate în vigoare în 1935, i-au privat pe evrei de cetăţenia

germană şi au accentuat separarea rasială dintre ei şi "Arieni".

Evreii din Germania, care până în acel moment se consideraseră parte integrantă a societăţii

germane,au trecut printr-o severă criză de identitate. Politica antisemită a început să se înrăutăţească

la sfârşitul anilor 1930, când evreii au început să fie deposedaţi de proprietăţi în mod sistematic şi au

început să fie presaţi să emigreze. În martie 1938, Germania a anexat Austria, unde toată această

politică a fost aplicată prin mijloace deosebit de dure. Politica anti-evreiască s-a înteţit mai ales după

acest moment, pentru a atinge un prim vârf în noiembrie 1938.

Primele izbucniri de antisemitism şi reacţia evreilor faţă de acestea

Încă din primele săptămâni ce au urmat numirii lui Hitler în funcţia de Cancelar al Germaniei,

s-a putut constata o intensificare a antisemitismului. În acest context, evreii se aşteptau la din ce în ce

mai multă violenţă şi trăiau într-o atmosferă învăluită de incertitudine.Odată cu consolidarea poziţiei

sale politice, regimul nazist a declanşat primul val de măsuri anti-evreieşti. Pe 1 aprilie 1933 a fost

pus în scenă un boicot de o zi îndreptat împotriva evreilor germani. Pe 7 aprilie a fost promulgată o

lege care le interzicea evreilor accesul la funcţiile plătite de către statul german.

În mai 1933, studenţii din diferite oraşe germane au ars, sub auspiciile guvernului,sute de

cărţi scrise de autori evrei sau al căror conţinut era considerat "iudaizat" sau"anti-nazist", deci "ne-

german". Cu mai puţin de un secol înainte de acest episod poetulgerman de origine evreiască

Heinrich Heine spusese că “acolo unde cineva va începe prin a arde carti va sfarsi prin a arde

oameni.,,

Noaptea de Cristal

A doua jumătate a anului 1938 cunoaşte o radicalizare a politicii antisemite din Reich-ul

german. Acutizarea s-a produs în perioada imediat următoare anexării Austriei la

Germania(Anschluss) când, asupra evreilor din Viena,au fost lansate atacuri de o violenţă fără

precedent. A urmat apoi o intensificare a acţiunii de confiscare a proprietăţilor evreiesti("arianizare").

Acest lanţ de evenimente a culminat cu pogromul din “Noaptea de Cristal,” în urma căruia in raportul

înaintat lui Hermann Göring şi lui Joseph Goebbels, privind impactul în plan economic şi social al

Holocaust

~ 10 ~

Kristallnacht, Reinhard Heydrich raporta distrugerea a 7.500 magazine şi ateliere evreieşti,

incendierea a 267 sinagogi din care 177 în totalitate, uciderea a 99 de persoane şi solicita emiterea

unor noi decrete care să-i izoleze şi mai mult pe evrei de restul societăţii prin ridicarea dreptului de a

se folosi de transportul în comun, eliminarea lor din şcolile publice,împiedicarea accesului la sistemul

medical naţional;ceea ce ar fi trebuit să-i încurajeze să emigreze. Goebbels s-a limitat însă,în primă

fază, la adoptarea unor altfel de măsuri: evreilor li s-a impus să cureţe rămăşiţele distrugerilor, au fost

amendaţi cu un miliard de mărci, statul a confiscat asigurările ce reveneau proprietarilor evrei ce

trebuiau despăgubiţi. Tot acum se ia decizia transferării proprietăţilor evreieşti către arieni cu

acordarea unor minime compensatii.

Mai multe pogromuri comise de populații locale au avut loc în timpul celui de-al doilea război

mondial, unele încurajate de naziști, altele spontane. Printre acestea s-au numărat pogromul de la

Iași din România din data de 30 iunie1941, în care 14.000 de evrei au fost uciși de localnicii români,

de poliția locală și de militari români și germani, și pogromul de la Jedwabne, în care între 380 și

1.600 de evrei au fost omorâți de localnici polonezi în iulie 1941.

Lagărele de muncă și de concentrare (1933-1945)

Aceste prime închisori de regulă depozite sau subsoluri de clădiri au fost ulterior consolidate

și transformate în lagăre complete, administrate central și aflate în afara orașelor. Până în 1942, șase

mari lagăre de exterminare au fost înființate în Polonia ocupată de naziști După 1939, lagărele au

devenit din ce în ce mai mult locuri unde evreii și prizonierii de război erau fie uciși, fie forțați să

trăiască o viață de sclav, malnutriți și torturați Se estimează că germanii au înființat 15.000 de lagăre

în țările ocupate, multe dintre ele în Polonia.

Noile lagăre erau plasate în regiuni cu populații mari de evrei, romi, comuniști sau membri ai

elitelor poloneze, inclusiv în Germania. Transportul prizonierilor se desfășura adesea în condiții

îngrozitoare, în vagoane de marfă, în care mulți mureau înainte de a ajunge la destinație.Exterminarea

prin muncă, un mijloc prin care deținuții lagărelor erau munciți până mureau sau adesea munciți până

nu mai puteau să îndeplinească anumite munci, și apoi selectați pentru exterminare a fost de asemenea

o altă politică de exterminare sistematică.La încarcerare, unele lagăre își tratau prizonierii cu un

număr de identificare. Cei buni de muncă erau organizați în schimburi de 12 până la 14 ore. Înainte și

după schimb, se făceau apeluri de prezență care puteau dura ore în șir, timp în care prizonierii mureau

din cauza expunerii prelungite la soare.

Holocaust

~ 11 ~

Ghetourile (1940–1945)

Era un loc numit «rampa» unde veneau trenurile cu evrei.

Veneau și ziua și noaptea, și uneori unul pe zi, alteori cinci pe zi „

Constant, oameni din inima Europei dispăreau, și ajungeau cu toții în același loc,

fara sa stie ce se întâmplase cu transportul anterior.

Și oamenii din această masă „ știam că în câteva ore „

nouăzeci la sută vor fi gazați.

Rudolf Vrba1

După invadarea Poloniei, naziștii au înființat ghetouri în anii 1941 și 1942 în care erau obligați

să trăiască evreii și unii romi, până când erau în cele din urmă trimiși în lagărele de exterminare sau

ucisi. Ghtoul Varșovia era cel mai mare, cu 380.000 de oameni, iar ghetoul din Łódź era al doilea, cu

160.000. Acestea erau, în fapt, închisori extrem de aglomerate, descrise de Michael Berenbaum ca

instrumente de "ucidere lentă, pasivă.

Între 1940 și 1942, sute de mii de oameni au murit de foame și de boli, în special de febră

tifoidă. Peste 43.000 de rezidenți ai ghetoului din Varșovia au murit acolo în 1941.

Heinrich Himmler a ordonat începerea deportărilor pe 19 iulie1942, și două zile mai târziu, pe

22 iulie, au început deportările din ghetoul Varșovia; de-a lungul următoarelor 52 de zile, până pe 12

septembrie, 300.000 de oameni doar din Varșovia au fost transportați cu trenurile marfare la Lagărul

de exterminare Treblinka. Multe alte ghetouri au fost complet depopulate.

In anul 1942, în plus față de Auschwitz, au fost desemnate alte cinci lagăre ca lagăre de

exterminare (Vernichtungslager) pentru aplicarea planului Reinhard. Două dintre acestea, Chełmno

(cunoscut și sub numele de Kulmhof) și Majdanek funcționau deja ca lagăre de muncă: acestora li s-

au adăugat acum facilitățile de exterminare. Trei noi lagăre au fost construite doar pentru scopul de a

ucide numere mari de evrei cât de repede posibil, la Bełżec, Sobibór și Treblinka.

2

1 Lucrător la Judenrampe în lagărul de la Auschwitz între 18 august 1942 și 7 iunie 1943

2 Felicitare din Lodz Ghetto, Polonia 1940

Holocaust

~ 12 ~

Camerele de gazare

La lagărele de exterminare cu camere de gazare, toți prizonierii soseau cu trenul și erau duși

direct de pe peron la o zonă de recepție unde le erau luate toate hainele și obiectele personale. Apoi

erau mânați, dezbrăcați, în camerele de gazare.De obicei li se spunea că acestea erau dușuri sau

camere de despăduchere, iar pe ușile lor scria "baie" și "saună." Uneori li se dădea un prosop și un

săpun pentru a evita panica, și li se cerea să țină minte unde își puseseră lucrurile, pentru același

motiv. Când cereau apă pentru că le era sete după drumul lung în trenurile marfare, li se spunea să se

grăbească, pentru că în lagăr îi aștepta cafea, și că se răcește.

Conform lui Rudolf Höss, comandantul lagărului Auschwitz, în buncărul 1 încăpeau 800 de

oameni, iar în buncărul 2 încăpeau 1.200. Odată ce camera era plină, ușile erau închise ermetic și se

aruncau tuburi de Zyklon-B în camere prin găuri din zidurile laterale, tuburi ce emanau un gaz toxic.

Cei aflați înauntru mureau în 20 de minute; viteza morții depindea de cât de aproape erau deținuții de

gurile de gaz, conform cu declarațiile lui Höss, care a estimat că o treime din victime mureau imediat.

Joann Kremer, medic SS care superviza gazările, a declarat că: "Țipetele și strigătele victimelor se

auzeau prin deschizături și era clar că luptau pentru viața lor." Când erau scoase, dacă încăperea era

aglomerată, cum se întâmpla deseori, victimele erau găsite aproape ghemuite, cu pielea colorată în roz

cu pete roșii și verzi, unii cu spumă la gură sau sângerând din urechi.

Gazul era pompat afară, cadavrele scoase (ceea ce dura până la patru ore), plombele de aur din

dinți erau extrase cu cleștii de prizonierii dentiști, iar părul femeilor era tăiat. Podeaua camerei de

gazare era curățată, iar zidurile spoite. Munca era făcută de prizonieri Sonderkommando, evrei care

sperau să mai câștige câteva luni de viață. Când cei din Sonderkommando terminau cu cadavrele, SS

făcea verificări pentru a vedea dacă a fost extras tot aurul din gurile victimelor. Dacă la o verificare

reieșea că fusese omisă vreo bucată de aur, prizonierul Sonderkommando responsabil era aruncat în

cuptor de viu ca pedeapsă.

La început, cadavrele erau îngropate în gropi adânci și acoperite cu var nestins, dar între

septembrie și noiembrie 1942, din ordinele lui Himmler, acestea au fost dezgropate și arse. În

primăvara lui 1943, s-au construit noi camere de gazare și crematorii pentru a face față numărului de

prizonieri.

Felul cum erau selectate victimele era după cum urmează: erau doi medici SS de serviciu la

Auschwitz pentru a examina transporturile de prizonieri. Prizonierii erau marcați de unul din medici

Holocaust

~ 13 ~

care lua pe loc decizia din mers. Cei buni de muncă erau trimiși în lagăr. Ceilalți erau trimiși imediat

în uzinele de exterminare. Copiii mai mici erau invariabil exterminați, pentru că nu erau buni de

muncă, fiind prea tineri. O îmbunătățire față Treblinka unde victimele știau aproape de fiecare dată că

aveau să fie exterminate, era aceea ca la Auschwitz încercau să păcăleasca victimele, să le faca să

creadă că sunt trimisi la despăduchere. Bineînțeles, adesea își dădeau seama care erau intențiile reale

și uneori aveau probleme din această cauză. Foarte des femeile își ascundeau copiii în haine dar

bineînțeles când îi găseau îi trimiteau și pe ei la exterminare. Trebuiau să faca aceste exterminări în

secret dar sigur că mirosul urât de la arderea continuă a cadavrelor impregnase întreaga zonă și toți

oamenii care locuiau în comunitățile din împrejurimi știau că la Auschwitz se fac exterminări.

Exterminarea Aliaţilor

Reprezentarea Holocaustului este elementul care generează, a generat şi va continua să

genereze controverse, documentare, cărţi, filme şi dezbateri. Fie că vorbim despre mărturisiri şocante

ale supravieţuitorilor, despre descoperirea unor acte sau ale unor arme secrete, termenul de

,,holocaust,, va continua să redea suferinţele evreilor. Agentia Britanică MI5 a mărturisit, faptul că

naziştii au planificat uciderea trupelor aliate cu o serie de arme inovatoare şi secrete precum cafeaua,

ciocolata şi ţigările toate având în componenţă otravă. Produse precum nescafeul, zahărul şi ciocolata

germană "Sarotti" au fost fabricate având în compoziţie otravă. Femeile naziste aveau şi ele o muncă

destul de grea întrucât erau nevoite să ucidă comandanţii aliaţi cu ajutorul unor microbe ascunşi în

oglinda de buzunar.

Documentele realizate în urma interogării agenţilor germani capturaţi dezvăluie că Serviciul

nazist de securitate a a avut o unitate unde erau planificate operaţiunile de subversiune din ţările

aliate, printre instrumentele de lucru numărându-se asasinatele şi otrăvurile. Informaţiile au venit de la

o unitate de agenţi germani ce au fost paraşutaţi în Ayon, lângă St Quentin, Franţă, în martie 1945, cu

două luni înainte de sfârşitul războiului. Unii dintre agenţi deţineau diferite otrăvuri ce difereau în

componenţă de fiolele cu acid cianhidric ce erau folosite de agenţii nazişti pentru a se sinucide în

cazul în care erau capturaţi.

Un scenariu scurt dar macabru începe cu o singură ţigară oferită de către nazişti. Ţigările

,,speciale,, o dată fumate provocau o serie de dureri de cap care urmau să fie vindecate de o aspirină

Bayer cu un conţinut ridicat de otravă ce avea puterea de a ucide victima în maxim10 minute. O altă

armă secretă a agenţilor era reprezentată de granulele de 1 mm în diametru, ce urmau să fie plasate în

Holocaust

~ 14 ~

scrumiere. Căldura emanată de ţigări, sau de cenuşa trabucurilor, ar fi dus la explozia granulelor şi la

moartea tuturor celor care se aflau în cameră.

Un document al armatei germane, interceptat în octombrie 1944 şi care era marcat cu

însemnul "secret de stat", discuta despre adăugarea de otrăvuri în sticlele de whisky, schnapps, lichior

şi vin. Deşi germanii au avut un arsenal de dispozitive menit să ucidă trupele aliate, rezistenţa

poloneză nu s-a lăsat niciodată mai prejos. Aceştia au folosit împotriva naziştilor cutii de cremă Nivea

pentru a pune o pastă impregnată cu iperită, un agent chimic puternic

Capesius – farmacistul de la Auschwitz

Povestea lui Viktor Capesius, farmacist în cadrul lagărului de concentrare de la Auschwitz

care atrimis la moarte mii de oameni a fost reprezentată în romanul lui Dieter Schlesak, intitulat

strategic Capesius, farmacistul de la Auschwitz. Îmbinând excepţionala calitate literară cu o muncă

asiduă de cercetare, cartea este un montaj de documente, interviuri, înregistrări ale unor martori

oculari, fragmente de memorii şi comentarii ce surprind o meditaţie profundă şi nuanţată despre

culpabilitate şi căinţă, precum şi despre răul totalitar al secolului. La Auschwitz, el avea pe mână

gazul, Cyclon B, şi a gazat el însuşi mulţi oameni. Dupa ce se întâlnea cu el, îi tremurau mâinile şi

temându-se, se grăbea să şi le spele.Schlesaks-a documentat şi a scris 30 de ani la acest roman: mii de

documente, 88 000 de pagini ale procesului Auschwitz-ului, declaraţiile martorilor oculari, interviuri

cu faptasii etc.

Schlesak cuprins de teamă, nu putea uita faptul că farmacistul Capesius a fost şi prieten cu

parinţii săi, i-a făcut curte mamei sale în timpul tinereţii, pentru el, atunci, fiind asemenea unui unchi

bun. Când a aflat că a fost ucigaşul din Auschwitz, şi stia asta de mult timp, vroia să-l revadă. L-a

reîntâlnit în 1976, pentru a discuta cu el şi cu sotia sa despre Auschwitz, ştiind atunci multe lucruri din

«activitatea» sa de «acolo». Aceasta era adevărata realitate a vremii: a fost un saş mic-burghez

(disciplinat) şi a executat, cum a învăţat şi acasă, ordinele, într-o situaţie extremă. Este just că a fost şi

infectat atunci de ideologia nazistă, el neputând să aibă tăria să refuze ordinele criminale şi să-şi

asculte conştiinţa. Dieter Schlesak , afirmă în cartea sa : „Ca martor al istoriei (nu aş spune că mă simt

obligat, ci că nu pot face altfel) mă simt împins să nu fac altceva decât să scriu despre toate cele întâmplate, ca

prin aceasta să purific, să curăţ, să ajut la cunoaşterea faptelor. Cunoaşterea purifică şi traumele.” 3

3Dieter SCHLESAK, Capesius, farmacistul de la Auschwitz, editura Polirom 2008

Holocaust

~ 15 ~

Motivaţia de bază [a Holocaustului] era pur ideologică,

înrădăcinată într-o lume existentă numai în imaginaţia nazistă, unde

unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea

i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Nici un genocid de până în

ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri,

halucinaţii, pe o ideologie abstractă, nepragmatică – care a fost apoi pusă

în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice.”

Yehuda Bauer

Holocaust

~ 16 ~