USV

Specializare: Asistență Managerială și SecretariatAn: 2/zi

GUVERNUL ROMÂNIEI

Studenți: Profesor:

1

CuprinsConsiderații generale.............................................................................................................................3

Scurt istoric............................................................................................................................................3

Organizarea și funcționarea Guvernului................................................................................................4

Investirea Gvernului. Exercitarea atribuţiilor sale.................................................................................7

Incompatibilități....................................................................................................................................9

Șeful executivului..................................................................................................................................9

Funcțiile Guvernului............................................................................................................................10

Răspunderea membrilor Guvernului...................................................................................................10

Relaţia dintre Guvern ṣi Parlament......................................................................................................12

Obiective ale Guvernului.....................................................................................................................13

Fonduri europene............................................................................................................................13

Investiții și locuri de muncă.............................................................................................................14

2

3

Considera ii generalețInstituția guvernului ocupă un loc dintre cele mai importante în toate Constituțiile lumii, știut

fiind faptul că el este, de regulă, titularul puterii executive. În unele sisteme constituționale se

precizează chiar dualitatea puterii executive, acestea aparținând șefului statului și Guvernului

(exemplu, Grecia). În altele, șeful statului este în același timp și reprezentatul puterii

executive (ex. S.U.A., Luxemburg), dar în imensa majoritate a cazurilor reglementărilor

constituționale conferă Guvernului o poziție distincă în sistemul separației puterii.

Scurt istoric„După cum s-a relevat în literatura de specialitate, Izvoarele istororice ale Guvernului, ca

instituție publică, de putere a statului, se regăsesc în perioada absolutismuui, în așa numitele

curia regi, întâlnite în multe dintre țările europene , iar în Țările Române “Sfatul Domnesc”.

Aceste instituții au căpătat însă roluri și semnificații mai apropiate de ceea ce înseamnă

Guvernul din epoca modernă , pe măsură ce la nivelul administrației centrale au început să se

contureze departamentele, ca forme organizatorice statale, responsabile pentru administrarea

unor domenii de activitate pe întreg teritoriul țării. Am putea spune chiar că mai întâi au foste

create ministerele conduse de miniștri care o bună perioadă de timp au funcționat ca atare,

fără ca ei să alcătuiască Guvernul , ca instituție politică și juridică a statului, cu rol și

semnificația de astăzi.1

Se relevă faptul că dacă în țările române ministerele au fost create prin Regulamentele

Organice ( respectiv 1831 în Moldova și în 1832 în Muntenia), conceptul de Guvern ca atare

apare abia după Unirea Principatelor. Constituția din 1866, 1923 și 1938 consacrau rolul

Guvernului ca titlar al puterii executive, alături de prerogativele suveranului. Astfel,

constituția din 1923 prevedea în mod expres că “Guvernul exercită puterea executivă în

numele regelui”. Constituția din 1948 folosește pentru prima dată termenul de Consiliu de

Miniștri, ca fiind similar cu acela de Guvern.

La 31 decembrie 1989 a fost adoptat Decretul-lege nr. 10 privind constituirea,

organizarea și funcționarea Guvernului României. În articolul 2 al acestui act normativ se

precizează că “Guvernul României exercită conducerea generală a activității administrative

pe întreg teritoriul țării, având obligația de a îndeplini obiectivele cuprinse în programul

Consiliului Frontului Salvării Naționale, asigurând executarea măsurilor stabilite prin

decretele adoptate de acestea”. 1 Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ român, Editura “Lumina Lex, București, 1996, pag 329”

4

Printr-un Decret-lege ulterior, Decretul-lege nr 104 din 30 martie 1990, au fost

specificate activitățile pentru care Guvernul adoptă hotărâri. Reține atenția în mod deosebit

formularea cuprinsă în preambulul acestui act normativ care se referă la “principiul

separației puterii în stat” și la “necesitatea asigurării condițiilor pentru ca guvernul, organ

suprem al administrației de stat, să realizeze puterea executivă ce-i revine în temeiul legii”.

Printre domeniile în care Guvernul urma să emită hotărâri se menționa aprobarea programelor

de dezvoltare economico-socială, pe ramuri de activitate, a balanței comerciale și de plăți

externe, realizarea organizării sarcinilor economico-financiare și de comerț exterior,

aprobarea inițierii și încheierii de tratate, realizarea reglementărilor referitoare la salarizare,

aprobarea de norme în domeniul învățământului, culturii, stabilirea structurilor organizatorice

și a numărului de posturi la ministrele și celelalte organe centrale etc.

Organizarea i func ionarea Guvernuluiș țPotrivit prevederilor Constituției, Guvernul asigură realizarea politicii interne și

externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. El este alcătuit din

primul ministru și alți membrii stabiliți prin legea organică. Constituția prevede că

îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate, ceea ce

conferă o mai largă deschidere funcțiilor sale, obligându-l să intr într-un anumit sistem de

relații implicând contacte de lucru cu exponenții principalelor categorii sociale, să caute

împreună cu acestea formule pentru depășirea unor situații de criză. Prin colaborarea cu

organismele sociale, măsurile luate de Guvern capătă un surplus de eficiență, doarece fiind

luate cu consultarea unor factori dintre cei mai diverși evită riscul unor soluții unilaterale,

care ar fi inacceptabile pentru anumite categorii sau organisme sociale.

Prevederile Constituției legate de organizarea Guvernului și poziția sa în sistemul

organelor statului au fost dezvoltate prin prevederile Legii nr.90/2001 privind organizarea și

funcționarea Guvernului României și a miniserelor.

„Guvernul este autoritate publică a puterii executive care funcționeză în baza votului

de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării,

exercitând totodată conducerea generală a administrației publice”.2

2 Definirea Guvernului este statutată prin dispozițiile art.101 (1) din Constituția României și art.1 alin.1 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, publicată în M.Of. nr.164 din 2.04.2001.

5

De asemenea, Guvernul are menirea să asigure uncționarea echilibrată și dezvoltarea

sistemului național economic și social, precum și racordarea acestuia la sistemul economic

mondial, în condițiile promovării intereselor naționale.

Legea nr.90/2001 precizează pentru prima oară funcțiile pe care le îndeplinește

Guvernul pentru realizarea programului său: funcția de strategie, funția de reglementare,

funcția de administarea a proprietății statului, funcția de reprezentare și funcția de autoritate

de stat.

În lege este subliniată poziția deosebită a primului ministru, care conduce Guvernul

și coordonează activitatea membrilor acestuia, prezentând rapoarte și declarații în fața celor

două Camere ale Parlamentului și răspunzând întrebărilor ori interpelărilor care îi sunt

adresate de către deputați sau senatori.

Programul de guvernare este un document politic, care aparţine în exclusivitate

Guvernului, chiar dacă el este “acceptat” de Parlament. “Acceptarea” nu are ca efect decât

acordarea încrederii Parlamentului pentru realizarea obiectivelor cuprinse în program,

responsabilitatea înfăptuirii lor revenind numai Guvernului.

Dispoziţiile art.101 din Constituţie folosesc noţiunea de “acceptare” şi nu pe cea de

“aprobare” tocmai pentru a releva, şi pe plan semantic, faptul că Parlamentul nu se face

copărtaş la actul Guvernării, la modul în care se realizează Programul, ci dă “undă verde”

numai liniilor sale directoare care, dacă se schimbă în procesul realizării în concret poate să

atragă retragerea încrederii Parlamentului şi, implicit, demisia Guvernului.

Pe plan statal, Guvernul are rolul de “a exercita conducerea generală a

administraţiei publice”. Pe acest plan se stabilesc raporturi juridice de drept administrativ

care pot fi:

de subordonare ierarhică (faţă de ministere, faţă de celelalte autorităţi ale

administraţiei publice centrale de specialitate şi de prefecţi),

de colaborare (faţă de autorităţile centrale de specialitate autonome)

de tutelă administrativă (faţă de consiliile locale, primari şi consiliile judeţene).

În înfăptuirea programului, Guvernul cooperează însă şi cu organismele sociale nestatale

- sindicate, patronat, partide politice, biserică etc.-întrucât programul său cuprinde toate

6

sferele vieţii economice şi sociale, iar Guvernul nu este o autoritate suprapusă societăţii civile

şi nici ruptă de aceasta.

Această cooperare exclude existenţa oricăror raporturi de subordonare dintre Guvern şi

formele organizatorice ale societăţii civile. Raporturile de cooperare se bazează,2 pe de altă

parte, pe sprijinul pe care Guvernul şi în general, toate autorităţile administraţiei publice îl

acordă formelor organizatorice ale societăţii civile de a se organiza şi funcţiona liber, în

condiţiile legii, iar, pe de altă parte, pe contribuţia pe care aceste forme organizatorice şi-o

aduc în înfăptuirea Programului de guvernare.

În privinţa atribuţiilor, Guvernul, fiind o autoritate din sfera puterii executive a statului cu

competenţă materială generală, atribuţiile pe care le exercită privesc un evantai larg de

domenii şi sectoare de activitate:

exercită conducerea generală a administraţiei publice;

iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;

emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi

speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă;

asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte

dispoziţii normative;

elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetelor sociale de stat şi le

supune spre adoptare Parlamentului;

aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi obiecte

de activitate

asigură realizarea politicii în domeniul social;

asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului scop în

care organizează şi înzestrează forţele armate;

asigură realizarea politicii externe a ţării şi în acest cadru, integrarea României în

structurile europene şi internaţionale;

negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul

român;

conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de

specialitate din subordinea sa;

asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

22 V. Vedinaş - Introducere în studiul dreptului administrativ., vol. II, p. 216.

7

acordă şi retrage cetăţenia română, aprobă renunţarea la cetăţenia română;

înfiinţează organe de specialitate în subordinea sa, cu avizul Curţii de Conturi;

cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;

Pentru rezolvarea unor probleme, Guvernul poate constitui organisme cu caracter

consultativ.

Pentru elaborarea, corelarea, integrării şi monitorizarea de politici, Guvernul poate

constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale.

Vom releva, că de modul în care Guvernul îşi îndeplineşte rolul şi realizează Programul

de guvernare acceptat de Parlament, implicit de felul în care îşi exercită atribuţiile, el

răspunde în faţa Parlamentului.

Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, acesta răspunde de aplicarea

politicii Guvernului în unităţile administrativ-teritoriale şi are obligaţia de a asigura

executarea actelor Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate din subordinea

ministerelor şi Guvernului.

Prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe

centrale din unitatea administrativ-teritorială şi exercită controlul asupra legalităţii actelor

administrative ale consiliului local, ale primarului, consiliului judeţean şi ale preşedintelui

consiliului judeţean.

Investirea Gvernului. Exercitarea atribuţiilor sale.

Ȋn ceea ce priveṣte investirea Guvernului, trebuie precizat că ȋn România ea comport mai multe faze:

a) Ȋn primul rând, Preṣedintele României va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, ȋn urma consultării partidului care are majoritatea ȋn Parlament, sau dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate ȋn Parlament. Astfel cum este redactat texul constituţional al art. 102, nu rezultă că primul ministru trebuie să fie neapărat un membru al Parlamentului. Preṣedintele României dispune de o largă arie de posibilităţi pentru desemnarea primului ministru, acesta putând fi, ȋn anumite situaţii, o persoană independentă, care să nu aparţină nici unui partid, dar care să fie acceptabilă tuturor formaţiunilor politice.

8

b) După ce primul ministru va fi desemant, el urmează să solicite, ȋn termen de 10 zile de la desemnarea, votul de ȋncredere al Parlamentului asupra programului ṣi a ȋntregii liste a Guvernului. Referirea pe care o face textul la “ȋntreaga listă” a Guvernului trebuie interpretată ȋn sensul că toţi membrii Guvernului, fără excepţie, trebuie să fie aprobaţi de Parlament. Aṣa cum se cunoaṣte, după Revoluţia din Decembrie 1989 a fost reintrodusă ȋn România instituţia “secretarilor de stat”. Unii dintre aceṣti secretari de stat sunt membrii ai Guvernului, alţii nu au această calitate. Acei secretari de stat care sunt membri ai Guvernului, fiind incluṣi ȋn componenţa acestuia, trebuie să fie cuprinṣi ȋn lista membrilor Guvernului, care este supusă Parlamentului spre aprobare.

c) Un al treilea moment ȋl reprezintă dezbaterea programului ṣi a listei Guvernului de către Camera Deputaţilor ṣi Senat, reunite ȋn ṣedinţă comună. Potrivit prevederilor Constituţiei, Parlamentul acordă ȋncrederea Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor ṣi senatorilor.

d) Un al patrulea - ṣi ultim – moment este acela ȋn care primul ministru, miniṣtrii ṣi ceilalţi membri ai Guvernului depun ȋn mod individual jurământul ȋn faţa Preṣedintelui României. Momentul acesta este deosebit de important, deoarece Guvernul, ȋn ȋntregul său, ṣi fiecare membru al acestuia, ȋn parte, ȋncep să-ṣi exercite madatul numai după depunerea jurământului.

Constiuţia prevede că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sa senator. Se prevede, totodată, că funcţia de ministru este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată ȋn cadrul organizaţiilor cu scop commercial. Prin legi organice pot fi ȋnsă stabilite ṣi alte incopatibilităţi.

Ȋn ceea ce priveṣte ȋncetarea calităţii de membru al Guvernului, aceasta are loc ȋn urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum ṣi ȋn alte cazuri prevăzute de lege.

Ȋn ȋndeplinirea atributiilor care ȋi revin, Guvernul adoptă hotărâri ṣi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor ȋn timp ce ordonanţele se emit ȋn temeiul unei legi special, de abilitare, ȋn limitele ṣi ȋn condiţiile prevăzute de acestea. Atât hotărârile cât ṣi ordonanţele vor fi semnate de primul ministru ṣi contrasemnate de miniṣtrii care au obligaţia punerii lor ȋn executare. Ele urmează să fie publicate ȋn Monitorul Oficial al României, nepublicarea atrăgând inexistenţa hotărârii sau ordonanţei.

Incompatibilită ițConsituția prevede că funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu

exercitarea altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deputat sau senator. Se

prevede, totodată, că funcția de ministru este incompatibiă cu exercitarea unei funcții de

reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial.

9

În ceea ce privește încetarea calității de membru al Guvernului, acesta are loc în urma

demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stări de incompatibilitate, a

decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

eful executivuluiȘO poziție specială în cadrul Guvernului o ocupă primul ministru, care conduce

Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia. El prezintă celor două Camere ale

Parlamentului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care urmează să fie

dezbătute cu prioritate. În ipoteza în care primul ministru se află în imposibilitate să-și

exercite funcțiile ori a demisionat, a decedat sau se găsește într-o stare de incompatibilitate,

Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar,

pentru a îndeplini atribuțiile sale. Acest interimat va înceta dacă primul ministru își reia

activitatea într-un termen de cel mult 45 de zile. Termenul de 45 de zile este valabil și pentru

cazul altor iiștri care nu-și pot exercita temporar funcțiile.

Unii autori consideră chiar că “funcţia politică cea mai importantă a ţării este funcţia

de prim-ministru, neavând relevanţă cine ocupă această funcţie, o persoană neutră faţă de

partidele politice ce şi-au asumat responsabilitatea guvernării, sau un lider al acestor

partide”.

Primul – ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia,

reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea

Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ,

Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele politice, sindicatele, cu alte

organizaţii neguvernamentale precum şi în relaţiile internaţionale.

Primul – ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Func iile Guvernuluiț

funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a

Programului de guvernare;

funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi

instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;

10

funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea

proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care

statul este responsabil;

funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea

pe plan intern şi extern;

funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi

respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale,

precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi

organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea

Guvernului.

Răspunderea membrilor Guvernului.

Constituţia României prevede nu numai prerogativele ṣi atribuţiile, dar ṣi răspunderea membrilor Guvernului. Astfel, se admite, ȋn mod unanim, că există ȋn primul rând o răspundere politică, pe care Guvernul o are ȋn totalitatea sa ȋn faţa Parlamentului, pentru ȋntreaga activitate desfăṣurată de Guvern. Există ȋnsă ṣi posibilitatea unei răspunderi penale, numai Camera Deputaţilor, Senatul ṣi Preṣedintele României având dreptul să ceară urmărrirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârṣite ȋn exerciţiul funcţiei lor. Ȋn cazul ȋn care s-a cerut urmărirea penală, Preṣedintele României poate dispune suspendarea din funcţie a respectivului membru al Guvernului. Trimiterea ȋn judecată a unui membru al Guvernului atrage ȋnsă, de drept, suspendarea lui din funcţie, iar competenţa judecării sale aparţine Curţii Supreme de Justiţie.

Trebuie menţionat că, din punct de vedere istoric, România are o tradiţie democratică pe care considerăm util să o subliniem atunci când ne referim la răspunderea ministerială. Doctrina românească de drept constituţional, sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 ṣi 1938, a făcut ȋntodeauna diferenţierea - ȋn condiţiile inviolabilităţii suveranului monarhic- ȋntre responsabilitatea politică, penală ṣi civilă a miniṣtrilor. Dacă ȋn ceea ce priveṣte responsabilitatea politică, aceasta se exercita ȋn regimul parlamentar faţă de Parlament iar sancţiunea era tot politică, responsabilitatea penală era condiţionată de punerea sub urmărire a miniṣtrilor pentru fapte săvârṣite ȋn exerciţiul funcţiunii lor, ȋnaintea Secţiunilor Unite ale Ȋnaltei Curţi de Casaţie ṣi Justiţie. Spre deosebire de alte ţări ȋn care organl jurisdicţional ȋn asemenea situaţie era un organ politic, cum ar fi, de pildă ȋn Marea Britanie – Camera Lorzilor, iar ȋn Franţa – Senatul, Constituţia begiană din 1831 ṣi Constituţia română din 1866 au conferit competenţa pentru examinarea unor asemenea fapte Curţii de Justiţie, compusă din Secţiunile Unite ale Ȋnaltei Curţi de Casaţie.

11

Un important act normativ – Legea asupra responsabilităţii ministeriale din 2 mai 1879 – dezvoltă prevederea art.101 din Constituţia din 1866, referitoare la punerea sub acuzare a miniṣtrilor ṣi trimiterea lor ȋn judecată ȋnaintea Ȋnaltei Curţi de Casaţie ṣi Justiţie.

Legia menţionată stabilea, ca un principiu general, că toate dispoziţiile legilor penale ordinare relative la infracţiunile comise de funcţionarii publici ȋn exerciţiul funcţiilor lor sau de particulari se aplicau ṣi miniṣtrilor. Un articol special al legii (art.2) prevedea nu numai detenţia penală pentru anumite fapte, dar ṣi interdicţia – de la 3 ani pâna la interdicţia pe viaţă – de a ocupa funcţii publice pentru ministrul care ar fi semnat sau contrasemnat decrete ori ar fi luat dispoziţii care ȋncalcau un text expres al Constituţiei. Aceeaṣi răspundere ar fi revenit ṣi celui care prin violenţă sau fraudă ar fi ȋmpiedicat, sau ar fi ȋncercat să ȋmpiedice, liberal exerciţiu al dreptului electoral al cetăţenilor, “chiar ṣi ȋn cazul ȋn care asemenea fapte ar fi obţinut aprobarea ulterioară a corpurilor legiuitoare”. Un text distinct al Legii (art.3) stabilea pedeapsa – interdicţiei de la 3 ani până la maximum pe viaţă – de a ocupa funcţii publice pentru ministrul care ar fi semnat sau contrasemnat dispoziţii care ȋncălcau texte exprese ale unor legi existente, sau care “cu rea credinţă ṣi ȋn prejudicial intereselor ţării amăgesc reprezentaţiunea naţională asupra situaţiei afacerilor statului” .

Articolul 4 stabilea răspunderea civila a ministrului, ȋn cazul că acesta “cu rea credinţă” ar fi cauzat daune statului sau particularilor. Ȋn asemenea caz litigiui urma să se judece conform dreptului comun, dar autorizarea corpurilor legiuitoare era necesară.

Legea mai stabilea că răspunderea miniṣtrilor acoperă o perioadă ce ȋncepe cu depunerea jurământului “până la ȋncetarea lor de fapt din funcţie” (art.5). Membrii Cabinetului erau solidar răspunzători din punct de vedere penal, atât pentru faptele săvârṣite ȋn comun, cât ṣi pentru acelea care le-ar fid at “o susţinere intenţionată”. Totodată, legea mai stabilea ṣi răspunderea funcţionarilor care ar fi executat dispoziţii sau ordine “al căror obiect nu era de resortul ministrului sau a căror ilegalitate era evidentă”, dar judecătorul putea să le aplice beneficial circumstanţelor atenuante, potrivit dreptului comun.

Ȋn 1999 a fost adoptată Legea nr. 115 privind responsabilitatea ministerială, curmându-se astfel o interesantă discuţie care a avut loc ȋntre juriṣti ṣi parlamentari, unii susţinând subzistenţa legii privind răspunderea ministerială din 1879, iar alţii argumentând că această lege a căzut ȋn desuetudine.

Legea răspunderii ministerial a fost contestată la Curtea Constituţională de un număr de 83 senatori ṣi 62 deputaţi, invocându-se ȋn special neconcordanţa legii răspunderii ministerial cu prevederile art. 108 din Constituţia României, ȋntrucât legea reglemneta numai răspunderea politică a membrilor Guvernului, iar nu ṣi răspunderea de ordin penal ṣi civil, stabilind prevederei ṣi dispoziţii concrete ȋn acest sens. Curtea Constituţională, prin Decizia nr.93/1999, a respins obecţia de neconstituţionalitate, dar ȋn anul 2002 a fost adoptată Legea nr.253 din 29 aprilie 2002, prin care nu au fost aduse ȋmbunătăţiri actului normative menţionat.

Ȋn forma sa actuală, legea prevede că atât Guvernul cât ṣi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să-ṣi ȋndeplinească mandatul cu respectarea Constituţiei ṣi a legilor ţării, precum

12

ṣi a Programului de guvernare acceptat de Parlament. Din punct de vedere politic, Guvernul răspunde ȋn faţa Parlamentului, membrii guvernuli fiind solidari pentru activitatea desfăṣurată ṣi răspunzând pentru aceasta. Răspunderea politică a Guvernlui constă ȋn demiterea sa ca urmare a retragerii ȋncrederii acordate de Parlament prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.

Legea prevede că intră sub incidenţa prevederilor sale faptele săvârṣite de membrii guvernului ȋn exerciţiul funcţiilor ṣi care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni. Sunt considerate ca infracţiuni, printer altele, prezentarea cu rea credinţă de date inexact cu privire la activitatea guvernuli sau unui minister, refuzul nejustificat de a prezenta informaţiile ṣi documentele cerute ȋn cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu, de natură să aducă atingere drepturilor omului.

La dezbaterea parlamentară, cel ȋn cauză are dreptul să-ṣi prezinte punctual de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar judecata de către Curtea Supremă de Justiţie. Ȋn cazul ȋn care s-a cerut urmărirea penală ȋmpotriva unui membru al Guvernului, preṣedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie. Membrul Guvernului condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de preṣdintele României, la propunerea primului ministru.

Relaţia dintre Guvern i Parlamentṣ

Constiuţia prevede un sistem de legături ȋntre Guvern ṣi Parlament care acţionează ȋn ambele sensuri. Guvernul, ca ṣi celelalte organe ale administraţiei publice, ȋn cadrul controlului parlamentar, este obligat să prezinte informaţiile ṣi documentele pe care le solicită Camera Deputaţilor ṣi Senatul, ori comisiile parlamentare. Ȋn afară de aceasta, deputaţii sau senatorii pot cere, prin intermediul preṣedinţilor Camerei din care fac parte, ca Guvernul de la organelle centrale ale administraţiei de stat, orice acte sau dosare, precum ṣi alte informaţii utile pentru activitatea lor. Ȋn cazul ȋn care o iniţiativă legislativă presupune modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale, solicitarea informării este absolute necesară. Constituţia prevede că membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului, participarea lor fiind obligatorie numai dacă li se solicită prezenţa.

Un mijloc pe care ȋl au parlamentarii pentru a se informa ȋn mod public asupra stadiului soluţionării unor anumite probleme ȋl constituie procedura ȋntrebărilor ṣi interpelărilor.

Ȋntrebarea constă ȋntr-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul ȋnţelege să comunice acte ṣi informţii care i-au fost solicitate sau dacă are intenţia de a lua o hotărâre ȋntr-o problem determinată. Ȋntrebările sunt adresate verbal, fie Guvernului ȋn totalitate să fie unui anumit membru al Guvernului. Ȋn aceeaṣi ṣedinţă, sau dacă nu este posibil la o ṣedinţă următoare a Camerei Deputaţilor sau Senatului, urmează să dea răspuns ȋntrebărilor formulate.

13

Procedura interpelărilor este ceva mai complicată ṣi implică un text scris. Ea constă ȋntr-o cerere scrisă adresată Gvernului, prin care se solicită explicaţii asupra politicii sale, ȋn probleme interne sau externe. Interpelările se ȋnscriu ȋn ordinea prezentării lor ȋntr-un registru special ṣi se afiṣează ȋn sala de ṣedinţe. La Camera Deputaţilor interpelările se fac numai ȋn numele grupurilor parlamentare, ȋn timp ce la Senate le se fac individual, ȋn numele senatorilor. Ȋn ṣedinţa consacrată susţinerii ṣi dezbaterii interpelărilor, se dă cuvântul mai ȋntâi interpelatorului ṣi apoi reprezentantului Guvernului sau a ministerului. Există ȋnsă- soluţie consacrată ṣi ȋn dreptul parlamentar comparat- ṣi posibilitatea adoptării unei moţiuni, prin care una sau alta dintre cele două Camere, pe baza dezbaterii purtate, ȋṣi exprimă poziţia ȋn legătură cu problema care a făcut obiectul interpelării.

Printe modalităţile cele mai importante de care dispune Parlamentul de a acţiona ȋn raporturile sale cu Guvernul se numără moţiunea de cenzură. Aceasta poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor ṣi senatorilor, trebuind să fie comunicată Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data prezentată, ȋn ṣedinţa comună a celor două Camere.

Obiective ale Guvernului

Fonduri europene

Guvernul României a crescut accentul pus pe absorbția de fonduri structurale și de coeziune, un domeniu care poate aduce în țară sume importante pentru realizarea de investiții, pentru finalizarea și demararea proiectelor de infrastructură, pentru dezvoltarea resurselor umane și pentru crearea de locuri de muncă.

Rezultatele acestei noi abordări nu au întârziat să apară: în doar un an de zile, rata de absorbție a fondurilor europene s-a triplat, la 13 septembrie 2013 aceasta ajungând la 22,35%. Totodată, au fost remediate problemele funcționale de pe mai multe Programe Operaționale și a fost restabilit fluxul de plăți din partea Comisiei Europene pe  POS Mediu, POS Dezvoltarea Resurselor Umane, PO Regional și POS Transport.

Progresele din domeniu au fost realizate datorită creării unei structuri centrale – Ministerul Fondurilor Europene, prin simplificarea și unificarea cadrului legislativ, dar și prin eliminarea birocrației din domeniu. De asemenea s-a asigurat continuitate în finanțarea proiectelor prin alocarea temporară a unor sume din venituri din privatizare în scopul onorării cererilor de plată și rambursării cheltuielilor eligibile.

Printre măsurile adoptate de Guvernul României se numără și elaborarea Ghidului de bune practici și evitare a principalelor riscuri în achizițiile publice, simplificarea procedurii de predare a documentelor pentru beneficiarii POS DRU, angajarea de experți privați în domeniu pentru a evita pierderea de fonduri europene sau scutirea beneficiarilor privați de fonduri europene de la procedurile de achiziție publică.

Investiții și locuri de muncă

14

Strategia Guvernului României pentru atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă are la bază trei etape:

Etapa 1:  2012 – consolidare macroeconomică (ieșirea din procedura de deficit excesiv), măsuri de dreptate socială, reluarea creșterii economice (ieșirea din recesiune), oprirea risipei din bani publici.

Etapa 2: primele luni din 2013 – stabilitate economică și politică, deblocarea programelor operaționale, relansarea luptei anti-evaziune (reorganizarea ANAF), reforma salarizării administrației.

Etapa 3: relansarea relațiilor politice și economice externe (Europa, Asia) – atragerea de investiții de 10 miliarde de euro și crearea de minim 50.000 de noi locuri de muncă până la finalul anului 2013.

În ceea ce privește situația locurilor de muncă, conform INS, efectivul salariaților stabili (angajați cu contracte de muncă în societăți comerciale cu peste 4 angajați, și care lucrează 22 de zile pe lună) este de 4,37 milioane de persoane.

La acest capitol, în anul 2013, față de 2012, se constată o creștere cu 100.000 a numărului de salariați stabili în România. La acest număr se adaugă și alte tipuri de contracte – până la 5,1 milioane – precum și lucrătorii din agricultură.

Referitor la atragerea de investiții, Guvernul României a definit cinci domenii strategice în care politicile publice îşi canalizează atenţia: energie, resurse minerale, agricultura, industria (inclusiv domenii de excelență precum IT, auto, comunicații, parcuri industriale, dar și creșterea competitivității și sprijinirea IMM-urilor) şi infrastructura (rutieră și feroviară).

Guvernul dorește să reconstruiască percepția investitorilor străini despre România, motiv pentru care primul-ministru Victor Ponta a întreprins deja o serie de vizite oficiale în state precum Republica Federală Germania, Republica Franceză, Republica Populară Chineză, Republica Kazahstan, Republica Azerbaidjan, Republica Uzbekistan și Republica Turcia, dar și alte state, în vederea îmbunătățirii relațiilor politice și economice.

Bibliografie

www.legeaz.net

15

www.guv.ro

16