GERMANIA HITLERISTA

Regimuri politice nedemocratice

CUPRINS

Partea teoretică-regimurile nedemocratice

1. Construcţii precare…………………………………………………………………….… 1

2.Trăsaturi caracteristice ale totalitarismului…………………………..………...….……….. 1

3. O ideologie oficială…………………………………………………………..………………...1

4. Monopolul asupra mass-media……………………………………………………..……… 2

5. Originile Conceptului…………………………………………………………….…………….2

6. Adolf Hitler……………………………………….…………………….………….……………...2

7. Mein Kampf (“Lupta Mea”)………………………………….…….………..………………...2

Studiu de caz- Germania hitleristă

8. Germania hitleristă…………..….…………………………….………………………………..3

9. Concluzii………………………....………………….………….……………………………….14

10. Bibliografie………………………………………..………….………………………………..15

Studiu de caz-Germania nazistă 2


REGIMURILE NEDEMOCRATICE

Constructii precare

Atat in trecut cat si in prezent,regimurile nedemocratice au însumat o mulţime de caracteristici ,aşa incat apare utila si mai ales interesanta o tratare a lor aparte,articulate si argumentate.

Regimurile totalitare constituie modalitati specifice de reglare a raporturilor de putere intre stat si societate,modalitati puse in aplicare in locuri caracterizate printr-o mai mare sau mai mica stabilitate,in functie de originile si de instaurarea lor si de provocarile la care sunt supuse aceste regimuri . In fine,este interesant de mentionat ca,in timp ce exista democratii neintrerupte,adica regimuri democratice care,odata instaurate , s-au mentinut, nici un regim totalitar nu se poate lauda cu o durata neintrerupta comparabila cu cea a democratiilor celor mai indelungate. Asadar , regimurile totalitare ,sunt,contrar parerilor care circula, constructii pe cat de puternice si oppressive , pe atat de fragile si precare.

Cazul regimului nazist,totalitar desigur,este mai putin clar si lipsit de o ideologie pripriu-zisa,pentru ca manifestul programatic al lui Hitler,expus in cartea sa Mein Kampf,nu este sub nici o forma comparabil,prin consistenta,prin constiinta si prin coerenta corpusului doctrinar Marxist-leninist. Totusi elementele escatologice ale nazsmului,conceptia despre concentrarea puterii politce,centralismul absolut si incercarea de a forma,pe un sistem de gandire univoc,un Reich milenar,trece dincolo de simplele mentalitati autoritare si se apropie printr-un amestec de elemente traditionale si mitice cu elementemoderne.

Trasaturile caracteristice ale totalitarismului

O ideologie oficiala

Se evidentiaza existenta unei ideologii oficiale care,asa cum au scris Carl J.Friedrich si Zbigniew Brzezinski,este “un ansamblu de ideii coerente din punct de vedere rational,care se refera la mijloacele practice ce urmaresc schimbarea totala si reconstruirea unei societati prin forta sau prin violenta ,bazata pe o critica globala sau totala a ceea ce este gresit in societatea prezenta sau cea anterioara.” Ideologia totalitara este,intr-o oarecare masura,utopica si escatologica,adica orientata catre definirea si realizarea scopurilor ultime,in afara din dincolo de ceea ce exista acum. S-a evidentiat deja iminenta prezanta a terorii,vazuta de Fisichella drept un”univers contrationar”. In conceptia celor doi politologi americani citati,alte caracteristici distinctive ale regimurilor totalitare sunt:



Caracteristici ale totalitarismului:

a) prezenta unui partid unui;

b) o politie discreta foarte bine dezvoltata;

c) monopolul statului asupra mijloacelor de comunicare;

d) controlul centralizat al tuturor organizatiilor politice,sociale,culturale,pana la crearea unui system de planificare economica;

e) subordonarea completa a fortelor armate puterii politice.

Aceasta ultima caracteristica este exprimata cel mai bine prin cunoscuta expresie maoista ,din care prea adesea este citata doar prima parte: “puterea iese din teava pustii,dar partidul este cel care controleaza pusca.”

Pe baza acestei confuguratii de caracteristici, de obicei sunt cuprinse in regimurile totalitare nazismul si regimurile comuniste sovietic si chinez. La acestea se pot adauga regimurile comuniste din Vietnamul de Nord si din Coreea de Nord,precum si toate celelalte regimuri comuniste din Europa Centrala si de Est,cel putin pana la sfarsitul anilor ’60,cu exceptia Poloniei si,intr-o oarecare masura,a Ungariei si Romaniei.

Monopolul asupra mass-media

Este important sa subliniem un aspect de o deosebita importanta pentru mentinerea puterii totalitare: monopolul statului asupra mijloacelor de comunicare. De la Goebbels la Stalin , regimurile totalitare au fost perfect constiente ca pentru a preintampina nasterea unor opozitii , este absolute necesar sa impiedice difuzarea informatiilor. Orice tip de comunicare poate produce “adevaruri “ alternative , in conflict cu adevarul official al regimului. De aici, batalia opozantilor pentru a comunica intre ei si cu sectoarele populatiei; de aici, rolul scriitorilor ca opozanti vizibili si de temut ai regimului totalitar;de aici, propagarea impetuoasa si periculoasa pentru regim a literaturii realizate de catre dizidenti chiar in diferite forme clandestine si subterane,definite prin termenul rusesc samizadat ; iar faptul ca un mare dramaturg ca Vaclav Havel a ajuns presedinte al Republicii Cehe este “razbunarea” scriitorilor,literatilor,intelectualilor.

Originile conceptului

Conceptual de tolitarism nu a fost usor acceptat in stiinta politica si continua sa raman destul de controversat. Criticii sai, mai ales Spiro si Schapiro , au ajuns sa-l declare total inutilizabil , pentru ca deriva din contextual ideologic al razboiului rece si a fost indreptat impotriva regimurilor comuniste. Astfel incat totalitarismul ar fi un concept caduc din punct de vedere istoric si nefolositor din punct de vedere stiintific. Totusi,in ceea ce priveste originea sa, “totalitarismul”nu este in nici un caz un termen aparut odata cu razboiul rece. Este folosit pentru prima data de catre criticii si opozantii



regimului fascist Italian,care prezenta unele caracteristici totalitare. Din orgoliu si vanitate, Mussolini insusi a adoptat definitia,pentru a da impresia capacitatii sale de a construi un regim politic nou si puternic. Fascismul nu a reusit,tutosi,niciodata sa devina cu adevarat totalitar si este mult mai correct analizabil ca autoritarism.

Razboiul rece nu are nimic de a face cu includerea absolute indispensabila si adecvata a nazsmului intre regimurile totalitare . Aceasta includere semnaleaza faptul ca fenomenul preceda intrucatva razboiul rece sin u este deloc legat de el. Folosirea ideological a termenului de totalitarism,cel putin pentru fascismul Italian si national-socialismul german,apartine insesi acelor regimuri care intentionau sa-si afiseze capacitatea de control asupra vietii si destinelor popoarelor lor si capacitatea paralela-decentralizare toatala a puterii. In fine, nici macar transformarea regimurilor comuniste nu face ca termenul de totalitarism sa para invechit,pentru ca valabilitatea sa permanenta depinde de eficienta in descrierea , analiza si interpretarea fenomenelor politice ,fie deja existente,fie susceptibile sa-si faca insasi aparitia. Aceasta eficienta nu este realizata prin nici o alta expresie si , mai ales,nu se poate dobandi printr-o folosire prea extinsa si dezinvolta a termenului de autoritarism.

Retinand elementul crucial al terorii,inclusive in versiunea sa de “univers concentrationar”, autorii care analizeaza regimurile totalitare au grija sa sublinieze doi factori auxiliary indispensabili:un grad de dezvoltare tehnologica care sustine controlul terorist totalitar,precum si prezenta unui partid unic organizat in asa fel incat sa aplice acest control terorist cu o mare si aprofundata minutiozitate.

ADOLF HITLER

Nascut in Austria in 1889, Adolf Hitler abandoneaza scoala la varsta de 16 ani pentru a incerca sa devina pictor la Viena. Duce o viata de boem si de vagabond, si dezvolta un anti-Semitism si un nationalism pangerman militante. Ajunge in Germania in 1913,unde se inroleaza in armata inca de la inceputul razboiului. Demobilizat,militeaza in cadrul DAP , unde se insarcineaza cu propaganda , se impune ca Führer si elimina concurentii. Refuza orice colaborare a NSDAP cu alte partide nationaliste , isi cultiva singularitatea si vrea sa constituie un partid omogen antisemit,total devotat puterii sale personale. Conducator charismatic,el reprezinta centrul puterii si incarneaza incetul cu incetul comunitatea militantilor care nu au nici un mijloc de exprimare si care abandoneaza orice libertate de judecata si de decizie.

MEIN KAMPF (“LUPTA MEA”)

HITLER PUBLICA IN 1925 Mein Kampf ,pe care a redactat-o in inchisoare. Aceasta carte reprezinta un success de librarie in Germania:300.000 de exemplare vandute inainte de 1933,10 milioanepana in 1940. in Franta,o editie integrala este publicata in februarie 1934:neautorizata de autor,este oprita si doar tarduceri partiale se gasesc in vanzare. Programul nazist este aici indulcit si subestimat.

Mein Kampf este o autobiografie ,un tratat de doctrina si un program de actiune politica. Idea centrala a cartii se sprijina pe existenta unei rase germane fondata pe sange,limba si cultura. Aceasta rasa ariana,prezentata ca fiind superioara celorlalte,trebuie sa domine gratie crearii unui stat si a unei



societati ierarhizate,unite in spatele sefului:ea trebuie sa-si mareasca spatial ei vital sis a-si pastreze puritatea prin razboisi segregatie sociala. Economia nu este deloc abordata , dar metoda de actiune este detaliata:trebuie sa convinga prin discursuri brutale al caror nivel intellectual este “cu atat mai scazut cu cat va fi mai mare masa de finite umane care trebuie miscata”.

GERMANIA HITLERISTA

Instalarea la putere a lui Hitler a fost rapida si decisiva pentru viitorul Germaniei. Din cabinetul format la 30 ianuarie 1933 faceau parte doar trei national-socialisti:cancelarul Hitler, Göring, comisarul Aviatei si Frick, ministrul de Interne. Von Papen, vicecancelar , Hugenberg, ministrul Economiei , von Neyrath, ministrul Afacerilor Externe , reprezentau in aparenta predominanta elementelor conservatoare . Era insa evident ca Hitler va fi singurul stapan si nu va tolera nici o opinie contrara.

Inc a de la 1 februarie , Reichstag-ul fusese dizolvat pentru a se permite natiunii “sa ia parte la guvernarea nationala”. Hitler a inceput imediat epurarea cadrelor republicane din administratie. O lege “pentru protectia poporului si statului” ii permitea interzicerea ziarelor si a reuniunilor. La 27 februarie , incendierea Reichstag-ului , de care a fost acuzat un comunist olandez, Van der Lubbe-lucrari recente au demonstrate ca el personal a fost vinovat , excluzandu-I pe comunisti si pe nazisti - , a oferit posibilitatea anihilarii partidului communist, atat de puternic odinioara:capii au fost ucisi sau dusi in lagare de concentrare , formatiunile de lupta dispersate fara prea mare rezistenta. Cand, pe 5 martie,au avut loc noi alegeri, s-a dovedit ca,in profida terorii,nazistii obtinusera doar 44% din voturi, neavand majoritatea (52%) decat prin alianta cu partidele de dreapta , in timp ce Centrul obtinuse 18% , iar partidele de stanga peste 30%; dar comunistii nu au mai putut fi reprezentati , si un mare numar de deputati socialisti au fost intemnitati; de asemenea , la 23 martie , in urma unei ceremonii marete la Potsdam, unde,in prezenta lui Hindenburg , a fost sarbatorita trezirea autenticului spirit prusac,Parlamentul a votat , cu 441 de voturi contra 94-voturile socialistilor-,deplinile puteri ale cancelarului. De acum , el detinea instrumental legal care avea sa-i permita exercitarea unei puteri dictatorial in Germania.

Fara a modifica,in intregime Constitutia,dar multiplicand reglementarile,adesea contradictorii(M.Brossat),Hitler a reinstaurat progresiv “legile fundamentale”, creand un stat “unitar,autoritar si popular”. Guvernul dispunea de putere executive si legislative; catt despre Reichstag, convocat in imprejurari exceptionale, va trebui sa se limiteze la aclamarea politicii guvernului. In schimb,recursul la plebicist devenise una dintre caracteristicile noului regim :cel de-al treilea Reich era fondat pe principiul autoritatii (Führerstand),dar intre Führer si natiunea care i-a dat puterea exista un fel de “mandat” de care trebuie sad ea socoteala. Pe planul unitatii,particularismul fusese eliminate fara nici o rezidenta din viata germane: la 7 aprilie , legea Statthalter 1 –ilor desemnati de puterea central a pus capat autonomiei administrative a regiunilor,ale caror drepturi de suveranitate au fost transferate guvernului Reichului. In fine, numeroase texte constitutionale stabileau locul Partidului National-Socialist, al carui rol era de a mentine principiile fundamentale ce asigurau unitatea natiunii si a caror functionari , repartizati in Gau 2, trebuiau sa se infiltreze pana in cele mai mici cellule ale organizatiilor profesionale, administrative sau familiale , sa propovaduiasca gandirea conducatorului sis a spioneze cele mai mici

1 Guvernator.



gesture. Astfel, Germania se edifice pe Führerprinzip 3 , fara ca acesta sa reuseasca sa evite totusi nenumaratele conflicte de competent,care vor face din Reichul hitlerist “o piramida instabila de clientele si dependente”.

Care a fost rezidenta partidelor de la instalarea noului regim? Punerea la punct (Gleichschaltung) a vechilor partide ale coalitiei de la Weimar nu s-a lasat mult asteptata: Partidul Social-Democrat nu a dizolvat in 22 iunie, Centrul,in 5 iulie. Confruntate cu adeziunile massive care aveau loc atunci,in special in randul intelectualilor ,gruparile de dreapta au inteles ca orice rezistenta la dictatura hitlerista era zadarnica:”Castile de otel “ au disparut in fata militiilor hitleriste ;la 27 iunie, aambitiosul Hugenberg se retragea din toate functiile ,iar ministrii conservatori isi pastrau cu strictete propriile domenii de activitate, lasand cancelarului conducerea deplina . Hitler nu dorea insa sa rupa legaturile cu clasele conducatoare;el realiza ca in randul lor existau specialisti de care nu se putea lipsi,drept care s-a hotarat sa-I menajeje sis a-I atraga de partea sa. Aceasta alianta fundamentala dintre Hitler si clasele conducatoare a iesit la lumina cand Rohem , organizatorul militilor hitleriste , a facut presiuni asupra Führerului pentru a-si pune in aplicare programul socialist in favoarea maselor . Hitler n-a ezitat sa loveasca in cel care fusese artizanalul cel mai de seama al succesului sau, dar care proclama acum ca nu avea sa-si gaseasca odihna decat atunci cand “revolutia germana se va incheia”. Opozitia lui Roehm era cu atat mai de temut , cu cat el aderase la opiniile dusmanilor lui Hitler ,Gregor Strasser si von Schleicher, in timp ce von Papen se afla in fruntea opozitiei conservatoare.

La 30 iunie 1934 , cancelarul a inabusit complotul foarte repede si fara mila , el insusi actionand la München,iar Göring la Berlin. Uciderea lui Roehm a fost insotita de uciderea a 77 de capetenii SA4, precum si a lui Schleicher,Kahr,Gregor Strasser;au fost omorati si secretarii lui von Papen. La 3 iulie, Führerul primea felicitari din partea lui Hindenburg si putea conta de acum inainte pe sprijinul Reichswehr-ului , care vedea in SA un rival. Mortea batranului maresal facea posibila instaurarea unitatii totale a conducerii, prin fuziunea functiilor de presedinte al Reichului si de cancelar in mana lui Hitler : multi ani de aici incolo nu avea sa mai fie posibila nici o rezistenta. “Noaptea cutitelor lungi” a permis ca,in cadrul regimului ,intreaga putere sa fie detinuta de trupele SS(Schutzstafel),create initial pentru asigurarea securitatii lui Hitler al caror comandant Heinrich Himmler , a stiut sa concentreze sub conducerea sa politia Reuchului si administrarea lagarelor de concentrare , deschise de SA inca din 1933 si destinate adversarilor regimului-comunisti,socialisti si pacifisti.

Programul pe care Hitler dorea sa-l realizeze era inspirit de doctrinele pangermaniste popularizate de generatia precedent si care s-au regasit in timpul Republicii de la Weimar sub pana partizanilor “revolutiei conservatoare” si ai “revolutiei populare”.

In timp ce Oswald Spengler definise in Declinul Occidentului o etica a muncii tip germane , considerate ca un serviciu voluntar si bucuros datorat comunitatii,iar Moeller Van der Bruck,autor al cartii Celde-al Treilea Reich(1922) si fondatorul “Clubului din Iunie” la Berlin , preconiza o “revolutie”germana care urma sa elibereze tara de veninul liberal si socialist –idei care au fost popularizate de grupul de tineri

2 Circumscriptii administrative si politice ale Prtidului National Socialist,conduse de un functionar de partid numit Gauleitner

3 In sensul de putere care emana de la Führer.

4 Militiile naziste



gazetari care conducea revista Die Tat , partizani ai unui stat totalitar si autarhic , sau care s-au infiltrat in randul national-bolsevistilor in sensul unei aliante cu Rusia sovietica ca o natiune proletara-mitul rasei i-a fost transmis lui Hitler de scrierile lui Hans Günther,care vedea in tipul Nordic trasaturile conducatorului dominator, si mai ales de cele ale lui Alfred Rosenberg, al carui Mit al sec XX(1931) explica istoria prin lupta dintre arian si evreu,cel aflat la baza tuturor Internationalelor (catolicism roman,francmasoneria si marxismul). Scriind Mein Kampf,Hitler i-a convins pe germane ca masei amorfe trebuie sa I se suprapuna o “clasa a stapanilor”, desemnata prin selectia naturala; el dorea sa instituie un fel de biologie dictatoriala, opunand un “Ordin masculin”, format in cluburile elitiste , unei mase aliabile care nu va cunoaste decat ordinul si disciplina,pe scurt,o “natiune de soldati” . Ideea aceasta si-a gasit eroul in opera lui Ernst Jünger,care a cautat sa creeze un “ordin viril” modern,menit sa inlocuiasca rationalismul burghez decadent.

Aceste idei teoretice trebuie puse in lumina pentru a intelege realizarea planului nazist pe plan rasial, religios, economic,military,precum si in planul politicii externe.

O natiune animata de grija pentru viitorul sau trebuie sa aiba o populatie numeroasa si sanatoasa ,care sa nu degenereze sau sa cada. Iata de ce nazismul nu tolera, in randul comunitatii germane ,decat elemente legate prin rasa. Iata de ce antisemitismul era considerat factorul existential al noii unitati nationale. Inca de la 1 aprilie 1933, sub pretextul de a raspunde unui boicot al marfurilor germane in strainatate,a fost organizat un “boicot defensiv” in privinta comerciantilor israeliti. In curand excesele au fost inlocuite cu “violenta de catifea”:legea din 7 aprilie 1933,privind recrutarea functionarilor,stabilea o demarcatie absoluta intre evreu si arian,acesta din urma fiind singurul care putea fi considerat cetatean al Reichului. O lege din 15 septembrie 1935,eleborata cu ocazia Congresului partidului,de la Nürnberg,ii priva pe evrei de orice drept public. De altfel, persecutiile s-au extins si asupra vietii private , casatoriile intre cresini si evrei fiind interzise. Evereii au fost indepartati din viata intelectuala si artistic a Germaniei. Dar mai inspaimantatoare decat aceste masuri legislative erau actele de brutalitate comise in mod individual la adresa evreilor,care,in numar important au fost dusi in lagare sau constransi sa emigreze ; de o cruzime si mai mare s-a dovedit propaganda facuta impotriva lor de anumiti profesionalisti ai antisemitismului ,ca Julius Streicher,care ii atata permanent pe germani impotriva evreilor, prin descrierea unor crime rituale sau atentate impotriva bunelor moravuri . Persecutia avea sa culmineze in timpul Noptii de cristal (Kristallnacht) (11 noiembrie 1938),declansata de serviciile Propagandei ca represalii la asasinarea , de catre un tanar istraelit , a unui consilier la Ambasada germane de la Paris . Cu mult timp inaintea razboiului,regimul se orienta spre “Solutia finala” a problemei evreiesti,indifferent daca ea era atribuita dorintei personale a lui Hitler sau unor rivalitati din interiorul serviciilor sale.

De altfel,guvernul nu s-a multumit ,in scopul apararii rasei,sa elibereze Germania de “contaminarea semita”. Datoriata scaderii natalitatii din ultimii ani ai Republicii, el a incurajat nasterile prin instituirea unui imprumut matrimonial , prin prime acordate familiilor numeroase si prin impozite suplimentate pentru celibatari5. A intentionat sa impedice prin sterilizare si euthanasia transmiterea unor boli ereditare , dar a trebuit sa renunte din cauza protestului episcopului de Münster,von Galen. Organizatii de tineret puternice – Hitlers Jungvolk, Hitler Jugend6- au fost create sub conducerea lui Baldur , von Schirach,de 5 Regimul communist a adoptat masuri similare in domeniul controlului natalitatii. Intre regimul nazist sic el communist nu exista deosebiri nici la nivelul principiilor(dictatura,suprimarea libertatilor personale,centralism economic),nici in ceea ce priveste o serie de masuri concrete pentru atingerea scopurilor.

6 Organizatii hitleriste ale tineretului.



asemenea, un “serviciu de munca obligatore” care avea drept scop formarea unei constiinte de camaraderie si sacrificiu. Aceasta a fost si tendinta marilor scoli (Napola, Adolf Hitler Schule, Ordenburgen) create pentru a forma o noua elita. Nu este mai putin adevarat ca,impunand o disciplina tot mai severa tineretului-ca si femeilor-, noile institutii aveau efectul paradoxal de a emancipa aceste paturi sociale si de a favoriza accesul lor la modernitate.

Tocmai aceste probleme de educatie popular au acutizat problemele religioasa si au provocat o oarecare nemultumire in randul opiniei publice.

Este limpede ca,in privinta catolicismului,nazistii,cu toate atenuarile aduse de Hitler in Mein Kampf,vedeau un dusman care trebuia doborat:in opinia lor,catolicismul era una dintre formele acelui umanism international care se opunea dezvoltarii unei culture rasiale. Cu toate acestea,Führerul , odata ajuns la putere si in ciuda condamnarilor “noului paganism”,declara ca nu doreste sa forteze lucrurile , si , prin intermediul lui von apen,incepea negocierile cu papalitatea:Concordatul din 20 iulie 1933 recunoaste libertatea Bisericii de a-si reglemanta in mod suveran treburile interne, dar oblige in schimb episcopatul sa renunte la atitudinea de ostilitate si la activitatea politica. La Roma s-a recunoscut insa foarte repede ca nici una dintre prerogativele Bisericii in materie de caritate si invatatura nu fusese confirmata cu seriozitate. De aceea, foarte curand, se va dezvalui o campanile violent impotriva acesteia:inca din 1934, oamenii Bisericii erau acuzati de trafic de devize,de atentat la pudoare:dupa Streicher,manastirile germane reprezentau focare de imoralitate. Incepand din 1937,catolicii au fost suspectati de complot cu comunistii. Nazistii se pregateau sa acapareze in intregime invatamantul, sa asigure “deconfesionalizarea” vietii publice. Papa Pius al Xl-lea , prin enciclica Mit brennender Sorge7, din martie 1937,a amintit de contradictia dintre morala crestina si conceptiile rasismului, iar in decembrie a denuntat in mod categoric situatia in care se afla Biserica germana , din dortinta Reichului;este la fel de adevarat ca, in ajunul razboiului, controlul tineretului trecuse in mainile statului. Usurinta cu care monseniorul Innitzer,arhiepiscop de Viena,s-a inclinat,dupa anexarea Austriei (1938), in fata hitlerismului nu a imbunatatit situatia catolicilor germani. Noua orientare data politicii religioase de Pius al Xll-lea,trebuia sa intareasca episcopatul in atitudinea sa de supunere. Toate acestea nu au sens decat daca se tine cont de tendintele antisemiste inca profunde ale catolicismului german.

Conflictul cu protestantismul,mai lovit decat catolicismul de propaganda nazista,parea ca poate fi evitat in 1933, din cauza rapiditatii cu care autoritatile si credinciosii s-au raliat national-socialismului. Dar Hitler,de cad ajunsese la putere, isi anuntase dorinta de a unifica organizarea Bisericii evanghelice:sprijinindu-se pe partidul Crestinilor germani,al carui teoretician,pastoral Hossenfelder, facea o bizara asemanarea intre crucea incarligata si crucea crestina,el a incredintat aceasta importanta musiune lui Dr. Müller,din Königsberg: la aceasta, preotii ortodocsi au raspuns desemnandu-l ca “episcop al Reichului” pe pastoral Bodelschwingh (aprilie 1933). Pentru ca schisma dintre Bodelschwingh, alesulclerului si Müller,confirmat de Hitler ca episcope,a provocat vii nemultumiri,a fost numit comisar al Bisericii evanghelice prusace Dr. Jaeger,cu depline puteri. El a desfasurat o vasta reforma administrativa, introducand in administratia ecleziastica “principiul conducatorului” si punand in fruntea Bisericii luterane crestini germani. Victoria lor s-a manifestat zgomotos la Berlin , in timpul unei manifestatii , in cursul careia au respins caracterul sacru al Bibliei si si-au declarat adoratia pentru un “Cristos eroic”. Astfel , ei se apropiau in mod periculos de teoriile neopagane ale lui Hauer si Reventlow. Aceste offense au produs o vie reactie din partea Bisericii confesionale , ai carei menbrii au fost persecutati cu asprime-

7 “Cu arzatoare grija”.



de exemplu , exilul teologului Karl Barth-, dar care la sinodul de la Dahlem si-au exprimat un protest solemn impotriva mitului rasei. Punand capat acestor dispute, ministrul Kerl a publicat o serie de ordonante care transformau Biserica intr-un organism statal;suprimand alegerile si lipsind sinodul de orice autoritate, el a incredintat guvernului desemnarea functionarilor ecleziastici.

Cu toate acestea,conflictul s-a mentinut in timpul urmatorilor ani, rezistenta fiind alimentata de cativa pastori curajosi,cum ar fi Niemoeller,care a fost de mai multe ori arestat,statul incurajand la randul sau cele mai dure atacuri importova crestinismului.

In acest nou Kulturkampf,nu mai este vorba de puterea Bisericii, ci de insasi soarta crestinismului. Desi existau,ca la Dahlem,centre de rezistenta fata de Nazism,majoritatea credinciosilor protestanti,orbiti de succesul lui Hitler,mai sperau inca,ca-si pot pastra credinta in cadrul statului nazist.

Dar ce poate face o mana de intelectuali opozanti intr-o tara imbatata de prosperitatea sa materiala,dupa atatia ani de suferinta si de mizerie , avand sentimental unui viitor stralucitor? Din punct de vedere economic,nazismul a investit statul cu controlul total al economiei,instaurand un regim de dictatura economica exercitat de un numar mic de conducatori, in mainile carora erau concentrate cele mai largi puteri:maresalul Göring,insarcinat din 1936 cu executarea “planurilor pe termen de patru ani “, dobanduse un rol capital in viata economica a Reichului. Pe de alta parte,inspirandu-se din opiniile economistului suedez Rudolf Kjellen, nazismul a cautat sa sporeasca productia materiilor prime furnizate de solul german,sa fabrice prin sinteza produse inlocuitoare,pentru a asigura autarhia,adica independenta economica a Reichului.

Pe plan agricol, ministrul Darre a dorit sa lege familia taraneasca de pamantul pe care-l cultiva,pentru a crea astfel o noua “nobilime” germana. Dorind sa retrezeasca in taranime sensul demnitatii profesionale,pe cel al unei noi ierarhizari bazate pe munca,el a infiintat o vata organizatie corporative,Reichsnährstand,unitara si foarte disciplinata. Pe de alta parte, a creat domenii ereditare care nu puteau fi nici impartite nici vandute, si care reveneau in mod obligatoriu ,unui singur mostenitor. In fine, tot el a cautat sa dezvolte in randul taranilor preocuparea de a-si adapta productia nevoilor consumului national , de a trezi in ei nu setae de castig ci sensul solidaritatii germane. Scopul comun tuturor acestor eforturi a fost asigurarea, in caz de razboi, a autonomiei Rechului in materie de alimentatie . cu pretul unor reglementari drastice si al anumitor privatiuni, in 1938 rezultatul era partial atins.

Aceleasi preocupari dominau politica industriala a statului hitlerist , care trebuia sa puna pe picioare puterea ce-i va permite Germaniei sa-si echipeze armata sis a faca sa prevaleze politica sa externa. Inceputul s-a facut cu aservirea clasei muncitoare,transformata intr-o armata de mucitori:in locul vechilor sindicate-greva era considerate”ofensiva”adusa comunitatii-,Dr.Ley a creat Frontul Muncii, destinat sa inlocuiasca la muncitori fermentul otravit al luptei de clasa cu respectul unei discipline militaresti. Dispunand de resurse imprtante, Frontul Muncii a acaparat intreaga activitate a muncitorului,chiar si timpul sau liber,care era atent studiat de asociatia Kraft durch Freude. El veghea ca orice cerere oficiala a guvernului sa ajunga pana la ultimul muncitor,fara a intampina nici o opozitie. In aceasta organizare militara, patronul continua sa existe,ridicat,in functie de capacitatile sale,la rangul de Führer,fixand in intreprinderea sa conditiile de munca,preturile si salariile. Pe langa el, “Consiliile de incredere” , delegate de personal, nu aveau nici un mijloc de actiune. In ceea ce-i priveste pe curatorii muncii,care ar fi trebuit in principiu sa evite conflictele sociale,ei nu faceau decat sa impuna legea nazista in fiecare regiune economica. Astfel spus,sub inalta autoritate a statului, nazismul a realizat o economie dirijata, in care



patronatul isi pastra caracterul autoritar si asigura o disciplina incontestabil. Cu toate acestea,lipsa mainii de lucru parea sad ea clasei muncitoare tot mai multe posibilitati de actiune impotriva patronatului. Prin imobilizarea tuturor fortelor muncitoresti, prin egelitatea proclamata in privinta datoriei fata de natiune, regimul nazist a contribuit la distrugerea prejudecatilor de clasa si a conferit societatii germane un statut mai putin ierarhizat si plutocratic.

Concomitant cu eliminarea oricarei rezistente,s-a inceput un vast program de echipare industriala. Au fost facute eforturi impresionante pentru valorificarea subsolului , pentru dezvoltarea de benzina sintetica, de cauciuc artificial, de lana, de lemn, de benzol pe baza de cabune, pentru recuperarea metalelor. Pe aceasta baza s-a dovedit o gigantica industrie de armament,fara ca populatia sa resimta o mobilizare economica generala,care ar fi putut ameninta stabilitatea regimului. Aceasta politica economica,in afara faptului ca ducea la o reducere masiva a numarului de someri- care a cazut de la 6 milioane la 700 000 , din 1933 pana in 1937-,a dus la o prosperitate a afacerilor care i-a satisfacut pe marii patroni industriasi. Desi planificata, economia hitlerista nu era una chiar socialista:ea s-a dovedit foarte favorabila trusturilor,carora le-a adus beneficii enorme. Dar aceasta inflorire de datora de fapt numai comenzilor statului, in mare masura neproductive. De aceea Germania a inceput sa intampine greutati financiare pe care Dr. Schacht , directorul Reichsbank si ministru al economiei,le-a rezolvat provozoriu prin punerea in circulatia a certificatelor bancare pe termen scurt,rascumparate de Banca Imperiului, si prin extinderea acordurulor bilaterale de schimb;dar cand a fost anuntat ca trebuie pus capat inflatiei, a trebuit sa-si paraseasca diferitele functii. Era evident ca determinismul economic ducea la razboi un stat care nu se gandea sa renunte la dorinta lui de putere.

In acelasi ritm cu cresterea economica, se continua si reconstructia armatei,inceputa clandestine inca din 1930,in mare parte cu “fortele negre”de sorginte paramilitara. Asa cum stiuse sasocieze patronatul la organizarea unei economii dirijate,Hitler va sti sa pastreze traditiile Reichswehr-ului si sa atraga de partea lui un grup care privise cu neincredere ajungerea lui la putere. Lovitura de stat impotriva lui Roehm a dovedit ca Hitler nu dorea o revolutie bruna revolutionara, ci urmarea crearea unei mari armate nationale, viitorul Wehrmacht8. In schimb, aceasta armata care vietuise intre 1919-1933 in afara cadrului weimarian,va accepta sa se reformeze in cadrul hitlerist. Semnul acestei colaborari fructuoase a fost , la 16 martie 1935,reinfiintarea serviciului militar obligatoriu , urmat indeaproape de reconstituirea Marelui Stat Major si al Academiei de razboi. In 1936, durata serviciului military trebuia sa ajunga la doi ani. Europa a luat la cunostinta acest lucru fata alta rezistenta in afara protestelor; reinarmarea navala a fost chiar adoptata de Londra , care a semnat cu Rechul un accord privind marimea flotelor. Este deci indiscutabil ca Hitler a dus cu bine la capat reorganizarea armatei natinonale:observatorii din 1938 vedeau in ea forta , ordinea si pregatirea perfecta.

Cu toate acestea,putem fi siguri ca statul major accepta situatia in care a fost pus? Oare anumite elemente nu regaseau puterea politica de care dispusesera in epoca Imperiului? Oricum, la inceputul lui 1938,Hitler a considerat intelept sa indeparteze , impreuna cu generalul von Fritsch,cam cincizeci de ofiteri superiori si sa reorganizeze comandamentul. Seful statului major,Lüdwig Beck, a preferat sa demisioneze decat sa se asocieze unei politici hitleriste impotriva Cehoslovaciei si a intrat in contact cu diverse medii politice pentru a dejuca proiectele Führerului.

8 Fortele armate ale celui de-al treilea Reich.



Regimul nazist a fost instituit nu in vederea reformei interne,ci a politicii externe. In acest domeniu, Hitler a definit in Mein Kampf un program care se indeparteaza provizoriu de ideea coloniala,dar reia marile teme ale propagandei pangermaniste. Folosindu-se de simpatiile engleze si italiene, Hitler dorea ca Germania sa inceapa distrugerea militara a Frantei , pentru a se intoarce apoi impotriva Rusiei sovietice:in aceasta dubla actiune, ea va lupta in acelasi timp,fapt confirmat esentei nazismului, impotriva plutocratiei occidentale si a comunismului slav. In opinia lui Hitler,astfel se va putea implini visul “Marii Germanii”, care,desigur,nu se va multumi cu frontierele sale din 1914,”provizorii si intamplatoare”,ci,avand in vedere toate tarile de limba germana,va trebui sa se ocupe de reorganizarea continentului European. In slujba acestor aspiratii,Hitler sustine ca,utilitatea comunitatii fiind masura dreptatii,nu exista drept uman care sa se poate opune legii naturale ce ii condamna pe cei slabi.

In calitatea lui de sef al statului german,Hitler nu-si arata adevaratele intentii si isi exprima dorinta de pace:von Neurath, care a pastrat personalul de pe Wilhemstrasse9,era destinat sa inspire incredere. Germania , declara Hitler,este gata sa inalte ramura de maslin,dar doreste sa nu mai fie considerate in afara legii ;ea reclama Gleichberechtigung,egalitatea drepturilor. De aceea Hitler a decis ,in 14 octombrie 1933,sa iasa din SND;tot din acest motiv,dupa plebiscitul de la Sarre,care a fost majoritar in favoarea revenirii la Germania,declara ca nu mai este un motiv de litigiu intre Germania si Franta. Dar tot acum a anulat acordurile de la Locarno si a remilitarizat malul stang al Rinului.

Realizand ca aceste incerari de forta nu I s-a opus nici o rezistenta serioasa,Hitler putea acum sa ridice tonul;el se considera indreptatit sa ceara reunirea tuturor germnailor in patria lor. Raportul Hossbach,din toamna lui 1937,facea dovada faptului ca Hitler era hotorat la aceasta data sa asigure Germaniei,in cel mai scurt timp,”spatial vital” , la nevoie chiar prin razboi; obiectiilor facute,el le-a opus un refuz categoric. Primul obiectiv vizat era Austria. Cand a ajuns la putere,Hitler a gasit deja jaloanele puse pe calea Anschluss10-ului:inca din 1926 existau grupari naziste in Austria. In 1931,a fost semnat un accord economic intre cele doua puteri. Cel mai grav lucru era ca nazistii germani organizasera pretutindeni centre de spionaj.iar propaganda lor fisese facilitate de dezordinea financiara si de mare mizarie in care se afla neputincioasa republica. Cancelarul Dollfus ,catholic practicant,s-a opus actiunii lor , incercand in plus sa anihileze partidele marxiste ,foarte puternice in capitala hipertrofiata a Austriei,si care erau bine inarmate;le-a zdrobit in februarie 1934,lipsindu-se astfel de un ajutor care le-ar fi fost utilin lupta impotriva hitleristilor. O prima tentative de Anschluss,in urma asasinarii lui Dollfusde catre nazistii austrieci,esuase in fata mobilizarii italiene. Dar apropierea germano-italiana,in timpul razboiului din Etiopia,a slabit in mod progresiv rezistenta austriaca.. Acordul din iulie 1936,dintre Reich si Austria , recunostea suveranitatea statului austriac,darn u opunea nazificarea.. Cancelarul Schuschnigg,succesurul lui Dollfus,a fost in curand covarsit. Dupa ce si-a modificat statul major si l-a inlocuit pe von Neurath cu von Ribbentrop,ambassador la Londra si organizator al Pactului anticomintern cu Japonia si Italia, reprezentand politica de intimidare , Hitler s-a decis in cele din urma sad ea marea lovitura :i-a prezentat lui Schuschnigg,convocat in locuinta lui din Berchtesgaden,un ultimatum prin care i-l impunea pe nazistul Seyss-Inquart ca ministru de Interne ;si cum Schuschnigg se decisese sa intareasca independenta tarii sale printr-un plebiscite,trupele germane,la chemarea lui Seyss-Inquart,au intrat in Viena la 12 martie . Anexarea lui nu a starnit nici o opozitie din partea strainatatii.Marele Reich german,cu 75 de milioane de locuitori , era fondat.

9 Sediul Ministerului de Externe.

10 Anexarea Austriei la Germania.



Victoria nazista in Austria a reprezentat o incurajare pentru minoritatea germana din Cehoslovacia,numarand trei milioane de oamenei. Agitatorul sudetilor ,Conrad Henlein,s-a multumit la inceput sa ceara autonomie administrativa. Cand,dupa vizita Fährerului la Roma,Berlinul si-a asugurat alianta italienilor,cimentata deja prin actiunea comuna pe campul de batalie spaniol in favoarea generalului Franco,problema cehoslovaca a fost plasata pe plan international: Germania trebuia sa distriga un stat legat de Franta prinstr-un accord militar defensiv si,mai mult,care constituia la portile sale un focar de “bolsevizare”. Dar,deocamdata,era invocat doar punctual de vedere rasial . berlinul se opunea orcaror tentative de compromise intre cehi si sudeti,elaborate de presedintele Benes la cererea delagatului englez la Praga, Lordul Nürnberg,Hitler a anuntat ca nu se va lasa intimidate de amenintarile cu I interventia a puterilor occidentale in favoarea Cehiei; in data de 12,promitea ca va face sa triumfe dreptul popoarelor de a dispune de ele insele;in 14 au fost anulate negocierile intre Praga si Henlein. Din acest moment razboiul devenea iminent:dubla calatorie a premierului englez , Chamberlain , in Germania nu l-a facut pe Hitler sa revina asupra deciziei sale. “La 1 octombrie,spunea el inca din 26 sptembrie,Benes imi va da germanii mei,sau mai voi duce eu sa-I iau.” Au fost decreteta masuri de mobilizare si de o parte ,si de cealalta. In acest timp,nici la Londra,nici la Paris nu exista o opinie favorabila razboiului:democratiile au cedat. La 30 septembrie,Acordul de la München salva provizoriu pacea mondiala,dar cu pretul dezmambrarii Cehoslovaciei si de fapt al independentei sale diplomatice si militare. Benes a trebuit sa demisioneze. Dupa dezmembrare , a urmat anihilarea. Desi Acordul de la München prevazuse garantia internationala a frontierelor statului cehoslovac si desi Hitler afirmase ca dupa rezolvarea problemei studetilor “Germania nu va mai avea probleme teritoriale in Europa”,cancelarul,dup ace provocase rupture dintre cehi si slovaci si constatase “descompunerea” tarii , l-a chemat , in 15 martie 1939,la Berlin,pe presedintele republicii,M.Hacha,fortandu-l sa-i incredinteze destinul poporului sau: Slovacia a fost trensformat intr-un stat independent ,Boemia si Moravia au fost plasate sub “protectoratul”Reichului.

Marile succese ale politicii externe a lui Hitler nu se explica numai prin abilitatea tacticii,care a imbinat loviturile de forta cu declaratiile pacifiste si de calmare,lasand sa se creada ca revendicarea satisfacuta va fi ultima ,dar si prin slabiciunile democratilor occidentali ,in special celei a Marii Britanii,a carei politica de calmare a fost dictata de preocuparea de a izola Uniunea Sovietica,considerate principalul pericol pentru pacea europeana.

La sase luni dupa invadarea Cehoslovaciei,Germania,dupa ce modificase prin pactul germano-sovietic11sistemul sau de alinte si cooptase URSS-ul la o a “patra”impartire a Poloniei,invocand imposibilitatea ,dictata de onoarea nationala, de a accepta existenta unui “culoar”intre Prusia orientala si corpul principal al statului,pretextand in ultimul moment violente odioase impotriva minoritatilor germane,a intrat la 1 septembrie 1939 cu trupele sale pe teritoriul polonez ,declasand astfel interventia Angliei si Frantei , care, in luna aprilie,oferisera garantii Poloniei.

Pregatirea exceptionala i-a adus Germaniei in primii trei ani ai razboiului mari succese:distrugera statului polonez,care a fost impartit in URSS ,victoria asupra Frantei si ocuparea unei jumatati a teritoriului sau,cucerirea Iugoslaviei si a Greciei ,in fine,primele victorii in URSS,unde armatele germane au pus stapanire pe teritorii immense,din Caucaz pana la golful Finlandei. Aceste succese ,limitate totusi de imposibilitatea in care se afla Hitler,dupa campania din Franta,in ciuda superioritatii Luftwaffe12,de a infrange rezistenta aeriana engela si deci de a invada Marea Britanie,au facut ca Germania sa creada ca

11 Prin Pactul Ribbentrop-Molotov(23 august 1939), Germania nazista si Uniunea Sovietica isi delimitau sferele de influienta.



visul pangermanist se va realize in cele din urma. Reichului german trebuia sa-I apartina conducerea “marelui spatiu” European,asa cum Japoniei ii revenea cea a spatiului intregii Asii. Pozitia central ape care i-o daduse poporului german destinul isi gasea in sfarsit adevarata semnificatie! Dupa spusele unui autor nazist, Reichul reprezenta “datoria germana de a-si asuma intreaga responsabilitate ,constituind o putere organizatoare situata deasupra statelor”.

Astfel, in 1941 si 1942 , intr-o Europa subjungata,a aparut un sistem,adesea improvizat,bazat pe inegalitatea raselor si a drepturilor pe care le aveau fiecare dintre ele. In anume regiuni –Alsacia si Lorena,Luxemburg,Wartheland-populatiile au fost pur si simplu integrate in Reich,eliminandu-se in prealabil elemente indezirabile,care au fost inlocuite cu colonisti germeni. In alte parti- acolo unde elementele alogene erau intr-un numar prea mare penrtu a putea fi absorbite imediat-au fost create state autonome , dar “protejate” de Germania:Protectoratul Boemiei si Moraviei,govern general pentru teritoriile poloneze ocupate. Mai departe, Reichul a creat Comisariate ale Imperiului ,ca in cazul Norvegiei si Olandei,si teritorii de colonizare ale estului:Ucraina si “Osland”. In alte locuri, s-a multumit cu o administrare militara,ceea ce nu excludea ,de astfel, aservirea economica si chiar colonizarea , cum s-a intamplat in Ardenii francezi , unde Germania a acaparat instalatiile agricole. Sa nu uitam ca grupul tarilor “aliate”- Ungaria,Slovacia,Romania si chiar Italia-acorda suveranitatii schimburilor comerciale si chiar recunoasterea in aceste tari a minoritatilor germane cu statutul lor rasial.

De fapt,razboiul pornit de Hitler a fost mai putin unul de cucerire si mai degraba unul de extreminare,parte integranta a politicii sale anti-Semite. Decizia cinica de a extermina rasele inferioare i-a impins pe nazisti la realizarea “solutiei finale”,dovedita la inceputul razboiului impotriva Uniunii Sovietice si realizata de seful politiei , Heydrich,prin uciderea in ghetouri ,apoi in camerele de gazare ,in special la Auschwitz, a sase milioane de evrei. Ar fi o mare greseala sa credem , asa cum au pretins unii istorici germani , ca crimele naziste raspundeau celor comise in numele bolsevismului si ca astfel ar putea fi “banalizat” comportamentul autoritatilor germane. Este evident ca armata a fost pe deplin complice la aceste crime si ca intreaga populatie germana a stiut care este soarta dusmanilor regimului, dar s-a multumit sa inchida ochii.

Alinata dintre URSS si democratiile anglo-saxone a facut caacest vis sa se prabuseasca . de altfel, Hitler nu a conceput razboiul decat in forma unui Blitzkrieg13, care urma sa-I aduca victoria in cateva saptamani ;abia in 1942,sub influienta noului ministru al Inarmarii, Albert Speer, a fost edificata o reala economie de razboi,multumita unei dezvoltari rapide a productiei industriale. Asa cum nu a pregatit un razboi de lunga durata, Hitler nu a avut o conceptie de ansamblu a politicii sale de razboi;de aceea ezita in mod constant,in special in atitudinea sa fata de regimul lui Pétain 14din Franta,in colaborarea si exploatarea economica a popoarelor invinse,iar in Rusia ocupata a lasat sa-I scape ocazia dea se folosi de fortele care se opuneau regimului sovietic. In loc sa foloseasca mana de lucru existenta in tara lui, a adus in Germania, printr-un Serviciu de munca obligatorie, infiinta de Sauckel,milioane de muncitori straini. Erorilor economice li se adaugau ,in folosul unei “policratii a sectoarelor separate”,descompunerea birocratiilor traditionale,redusa treptat la neputinta. Epuizata de rezistenta ruseasca ,atacata de anglo-saxoni in Africa,in Italia,apoi pe Pamantul Frantei,depasita de un material de razboi cu mult

12 Aviatia militara germana.

13 Razboi fulger.

14 Philippe Pétain(1856-1951),maresal din 1941,conducator al statului francez din iulie 1940.



superior,armata germana nu a putut impiedica, in ciuda unei rezistente perfecte,invadarea tarii si,in cele din urma,ocuparea capitalei Reichului care a fost urmata de capitularea fara conditii a tuturor fortelor militare germane.

Desigur ca Germania nu a ramas indiferenta in fata unei catastrofe atat de inspaimantatoare. Dar rezistenta germana fata de regim,inceputa in 1933 si cuprinzand toate straturile populatiei, nu a apartinut decat unor grupuri izolate si fara o coordonare politica. Elementele de stanga , constranse sa emigreze inca din 1933,se aflau in strainatate ,in special intelectuali si evrei. Social-democratii s-au strans in principiu,in jurul SOPADE, care furniza informatii pretioase compatriotilor lor ramasi in Germania ,in timp ce comunistii,care au participat direct la actiune cu pretul unor pierderi imense ,au putut intra in legatura in timpul razboiului cu URSS si au format un comitet al Germaniei libere. Anumiti catolici s-au grupat la München in jurul”Trandafirului alb” si mai tarziu in Cercul de la Kreisau,condos de Helmuth von Moltke . Conservatorii s-au inspirit din scrierile lui Karl Goerdeler si au fost sustinuti de unii militari ,precum Hans Oster,comandantul Abwehr-ului,care nu se incredeau in proiectele hegemonice ale lui Hitler. Tentativele de arestare a lui Hitler ,urzite in anumite medii militare inainte de 1938,au esuat. Abia dupa primele infrangeri miscarea a capatat amploare,fara a se putea realize totusi un plan de ansamblu. Daca “domnia bonzilor” a fost renegata,personalitatea lui Hitler a ramas populara. Cel mai important eveniment a fost atentatul pregatit de von Stauffenberg, al carui esec a provocat un val de arestari si de sinucideri,in special in randul militarilor. Ultimele comploturi au avut loc chiar in cadrul partidului si au luat sfarsit o data cu sinuciderea lui Hitler in buncarul sau din Berlin.




Documents

GERMANIA HITLERISTA