Gazeta de Arta Politica nr. 8

8/9/2019 Gazeta de Arta Politica nr. 8

1/16

Na]ionalism, fascism [i Holocaust în istoria româneasc`

www.artapolitica.ro

GAZETADEARTÃ POLITICÃNaționalism,

ascism șiHolocaustîn istoriaromânească.O abordarecritică.

Nr.8 /Decembrie/2014

publ icaț ie tr imestr ială independentă / publ icaț ia se dis tr ibuie gratuit

Într-un moment în care martorii/ supravieţuitorii regimu-rilor asciste/ naziste, atât în România, cât şi în Europa, sunttot mai în vârstă și devin tot mai puțini, ne propunem sădiscutăm despre această perioadă a istoriei recente pentru aînţelege prezentul. Pentru că:

•

deciziile luate în perioada respectivă ne aectează pânăîn prezent.• există o continuitate între instituțiile și str ucturile repre-

sive ale regimului ascist și cele de astăzi.• analiza structurilor și mișcărilor de rezistență anti-

ascistă ne poate oeri modele de înțelegere și de acțiunepolitică.

• contextul actual al crizei capitalismului semi-periericlocal dă naștere la excluziuni, segregări, dinamici socialesimilare cu cele din perioada interbelică.

• rasismul și stigmatizarea unor grupuri etnice și socialeau atins în ultimii ani cote alarmante în discursul pub-lic și în practica autorităților – de la violența anti-romi,până la culpabilizarea unor întregi categorii, precum„săracii” sau „pensionarii”.

Analiza acestor dinamici nu este și nu trebuie să fie numaiobiectul istoricilor, ci al tuturor persoanelor preocupate de

construirea unei societăți mai juste și mai echitabile.O reţea internațională de cercetătoare/ri independente/ți a organizat, în octombrie 2014, în București, un atelierpentru a crea contextul unor dezbateri reale, îndelungi șinecesare: Nationalism, Fascism and the Holocaust in Ro-manian History: A Critical Approach. Majoritatea textelordin numărul 8 al Gazetei de Artă Politică a rezultat înurma atelierului respectiv.

C I T E Ș T E

Ș I DĂ MA I

D E PA R T E

HENRI PIECKMilitant anti-ascist, deportat la Buchenwald.De neatins, 1949

GAP-Nr7.indd 1 12/15/2014 3:07:00 PM


2/16

www.artapolitica.ro

Na]ionalism, fascism [i Holocaust în istoria româneasc`2

de VEDA POPOVICI și DAVID SCHWARZ

Discuția s-a desășurat pornind de la prezen-tarea Vedei Popovici în cadrul conerinței-atelier Nationalism, ascism and the Holocaust in Ro-manian History – a critical approach, organizatăde Tird Generation Buchenwald, în perioada16-20 octombrie, în București. Veda Popovici esteinteresată de identitate națională și decolonizare,subiecte urmărite atât în munca sa artistică, cât șiîn demenrsurile teoretice, finalizând un doctorat

pe tema naționalismului în arta anilor ‘70-‘80.David Schwartz este regizor de teatru, interesat de

genealogia naționalismului în spațiul românesc șide istorii ale mișcărilor progresiste de rezistență încontext local.

V: De curând, România are un nou președinte și e simptom-

atic cât de importantă – centrală aș zice – a ost legitimareaacestei președinții prin manipularea dorinței de apartenențăla Europa. Nu doar că obsesiaintelectuală pentru Europa nu s-a di-minuat, ci e mai solidă ca niciodată.

D: De acord, atunci cred că ăsta arfi punctul de pornire. Pe de-o partecred că această obsesie exista dinaintede secolul XIX, izolat, dar idealulnațional, care s-a constituit tot ca oimitație a elului în care s-au construitnațiunile occidentale, s-a cristalizat însecolul XIX.

V: Exact, obsesia pentru apartenențala Europa se instalează în secolul XIX:

elitele încep să contureze atât proiect-ul national, cât și politicile economiceși pe cele culturale de modernizare.Dacă înțelegem modernizarea caproces programatic amplu de ralierela modernitatea occidentală a uneisocietățiț aflate la marginea sau înaara structurilor acesteia, înțelegemdeja că aveam premisele perecte aleinstalării acestei dorințe pentru Eu-ropa.

D: Dar cred că a ost și o soluție strategică. În contextul ex-pansiunii Imperiului Otoman și a Imperiului Țarist, a ost și ostrategie politică.

V: Cu siguranță că a ost și o strategie politică. Lucrurile as-

tea sunt complementare, până la urmă. Ideea că opțiunea cătreoccidentalizare ține de un arbitrar politic nu e oarte utilă.Elitele politice erau deja într-o situație de subalteritate într-uncontext geopolitic, iar spațiul românesc era deja de mult vizatcătre o cooptare sistemică.

D: Și eu cred că nu a ost neapărat o situație de opțiune reală,ci mai degrabă singura soluție posibilă în contextul de supu-nere respectiv, în situația geopolitică de atunci. Cred că esteinteresant de văzut cum s-a legat această obsesie pentru Oc-cident de ceea ce se întâmpla pe plan local, și cum s-a legat cuproiectul național, construit tot pe model occidental.

V: Proiectul național în contextul românesc a ost preluatde la revoluționarii rancezi și aplicat într-un context est-euro-pean unde nu aveai aceleași premise politice, nu aveai aceleașiclase sociale sau condiții istorice de tipul popularitatea tiparu-lui, omogenitatea limbii, o dominanță a unei etnii, etc.

D: Nici măcar ca structură de clase și procese economicenu existau similarități. Spre deosebire de modelul rancezunde avusese deja loc o revoluție până la urmă burgheză,Țările Române se aflau în plin Ev Mediu. Poate de aici șinaționalismul construit dierit, în principal în sens etnic, prindierențierea de celelalte etnii, în special de străinii din in-

terior, bazat pe apartenența la etnia română, și mai puțin peapartenența la teritoriu.

V: Da, dar perspectiva asupra naționalismului ca fiind maiales de două eluri, unul de tip civic și altul de tip etnic te ducepe o pistă alsă. Aceasta corespunde unei dihotomii între proi-ectul național liberal bazat pe cetățenie și proiectul națiuniietnocentrice – unul autoritarist, despotic. Această a doua cat-egorie este tradițional asociată estului Europei, acestui spațiubarbaric, sângeros și irațional. Avem de-a ace cu o perspectivăorientalistă a cărui unic scop este de a ace proiectul naționalliberal singurul valabil, cel care afirmă adevărul și binele. Or,proiectul național așa cum a ost de la bun început contu-rat în contextul occidental are o componentă undamentalăetnocentrică.

Putem privi proiectul statului național ca un proiect destructurare, organizare, disciplinare și înregimentare ale

unor populații dispersate, pe care modernitatea nu le poaterecunoaște în dierența lor. În elul acesta a ost exportat atâtîn spațiie non-europene, cât și în cel vag, aproape european, al

estului Europei: un proiect prin care spații diverse pot fi încad-rate într-o macronarațiune previzibilă și controlabilă pentruscopurile capitalismului și colonialismului.

D: Practic, capitalismul în orma sa actuală, globală, nupoate uncționa ără statele naționale. De la colectarea taxelor

(impozite, taxe vamale etc.) și până la structurile militare șipolițienești, statele naționale sunt parte necesară din regimulglobal actual. Legat de ceea ce spuneai mai devreme, sigur căproiectul național este unul undamental etnicist, asta e esențalui, dar elul în care s-a construit apartenența este cumvadierit, nu doar în dihotomia, într-adevăr orientalistă, vest-est, ci și prin raportarea la alte contexte. În America Latină,de exemplu, construcția națională fiind desigur ăcută într-uncontext oarte dierit și de pe alte baze, uneori chiar de cei carese opuneau colonialismului, nu de cei care îl înlesneau/ in-strumentau, proiectul național s-a concentrat mai degrabă peapartenența la un teritoriu, nu neapărat la o limbă sau la o et-nie. Și în continuare nu am un răspuns mulțumitor la aptul căla noi naționalismul a căpătat această ormă agresiv etnicistă.

V: Cred că există naționalisme, diverse discursuri aleidentității naționale militante și dierențele dintre ele sunt

oarte importante. În America Latină se dezvoltă discursuriale identității naționale radical dierite de cele europene, eletrebuie privite în logica lor. În același timp, să nu uităm căscopul undamental al proiectului național este cel de a coopta violent spații non-europene la modernitatea occidentală. Daranumite discursuri naționale pot avea consecințe emancipa-toare, cum e în America Latină. În schimb, când vorbim de

Națiune, subalternitate și dorința de Europa O discuție despre identitate națională și nevoia apartenenței europene

Europa de Est, aici e o discuție separată, în ce măsură avemde-a ace cu vreo componenta anti-colonială în discursuriledespre națiune create aici.

D: Da, asta mi se pare și mie important de discutat.

V: Un răspuns provizoriu la această întrebare ar fi că nu –în contextul strict românesc, mai degrabă nu avem de-a acecu vreo componentă anti-colonială. Discursul național maidegrabă a suocat decât a potențat orice teorie ce putea ducecătre un discurs decolonial, critic, emancipator.

Discursul național în contextul românesc este undamentalo narațiune de apartenență la Europa. Diversele sale versiuniconstruiesc, fiecare, propria reprezentare a Europei, unele sehrănesc din altele, altele se contestă sau intră în competiție,însă toate caută să demonstreze apartenența.

Dacă ne uităm la ascism, apartenența la Europa este

conturată asemănător termenilor camaraderiei: într-unethos patriarhal masculinist, al afirmării prin agresiune, setinde către o omonimie cu marile puteri asciste ale timpu-

lui Discursul național mai degrabă asuocat decât a potențat orice teorie ceputea duce către un discurs decolo-nial, critic, emancipator – Germania,Italia și Spania. Cioran contureazăoarte elocvent această viziune: in-trare în istorie prin violența extremăa celui mai puternic. Și tot la el vedemclar că această perspectivă este una aconfirmării subalterității. El priveșteistoria ca Istoria Europeană, mare,hegeliană, a supraorganismelor poli-tice transcedentale, statelor-națiune.Aceasta e o perspectivă tipică uneisubiectivități colonizate, o interior-izare a privirii colonial, care spunecă tu ești în aara istoriei și trebuie săaci ceva supranatural, să-ți depășesșticondiția undamentală ca să intri înistorie.

D: Încerc să trec puțin mai de-parte în timp acum, mă gândeam șila care sunt specificitățile procesuluide modernizare comunist, propus deregimul socialist de după 1945. Pentru

că până la urmă, tot un model de modernizare, o „intrare înistorie”, atât în planul subiectivității oamenilor, cât și în planulmodernizării proceselor de producție, a propus și comunis-mul. Cel puțin în privința modernizării economice, acestproces a ost reușit – în perioada anilor 1950-1970, România atrecut de la capitalismul incipient din Interbelic, la producțiaindustrială masivă, specifică modernității capitaliste. Este in-teresant că visul acesta al „racordării la Occident” a ost îm-plinit într-o măsură de socialism, deși acum suntem învățațică ar fi ost exact invers și că socialismul ar fi ost o „gaură înistorie”.

V: Clar, trebuie să privim perioadele regimurilor real-comu-

nist și socialist ca fiind în perectă coerență cu regimurile poli-tice ce le-au precedat și urmat. Ideea unui vid istoric, a uneidiscontinuități, a unei pauze istorice, idee de altel centrală înideologia anti-comunistă post-89, e un non-sens.

D: Exact, este o altă idee auto-colonizatoare, care a ostimpusă tot din Occident în perioada războiului rece. O se-rie de intelectuali locali, începând cu discursul de la RadioEuropa Liberă și continuând agresiv după 1989, au marșatpe această idee a „discontinuității”, a unei „rupturi istorice”

ață de drumul „firesc”, „european”. ot din punctul de ve-dere al continuității, este interesant să vedem cum s-a rapor-tat regimul socialist la naționalism, atât în prima perioadă,stalinistă, cât și în perioada Ceaușescu. Dacă tot am trecutaccelerat prin istorie în cadrul discuției, cred că merită să neoprim și asupra acestui aspect.

DANIEL RISANTricolor 1, textil, 2012

Produs în cadrul proiectului Ceilalți Noi , coordonat de Veda Popovici

GAP-Nr7.indd 2 12/15/2014 3:07:01 PM


3/16

www.artapolitica.ro

3Na]ionalism, fascism [i Holocaust în istoria româneasc`

V: Așa e, după 1945 trebuia adresată problema identitățiinaționale într-un el sau altul chiar dacă nu era o prioritate astatului nou. Varianta de identitate națională a regimului Dejîși găsește apogeul și împlinirea în regimul Ceaușescu. Dinacest punct de vedere, abia acesta din urmă este un alt maremoment al proiectului național în contextul românesc. Aiciavem mai multe definiții ale națiunii care intră în competiție,cum spune Verdery1. Avem o variantă a aparatului de putere,a scenei culturale intelectuale pe care o menționai, discursuldiasporei și cel al Bisericii Ortodoxe Române.

Varianta aparatului de putere este, printre altele, una radicaletnocetrică – identitatea românească este centrală și, mai alesdin perspectivă birocratică, românizarea din anii ‘50-‘60 esteo continuare a proiectului interbelic.

În perioada Ceaușescu s-a revenitla o marginalizare clară pe criterii etnice

D: De acord. rebuie subliniat aptul că până la urmăstatul socialist e cel care a îndeplinit „visul interbelic” al unei„Românii a românilor” – România a ieșit din sistemul so-cialist cu o populație de aproape 90% autoidentificați etniciromâni. Pe de altă parte, cred că sunt importante dierențeleîntre elul în care a avut loc procesul de românizare în anii‘50, și ce s-a întâmplat în perioada Ceaușescu. În perioadade după război, minoritarii, în special maghiarii și evreii,au avut acces la uncții administrative și politice, au ost în-

tr-o oarecare măsură chiar suprareprezentați, în raport cunumărul total al membrilor minorităților respective. Dar, decele mai multe ori, acest acces veneacu condiția „românizării” (schimbăriinumelui, olosirii exclusive a limbiiromâne în administrație etc.). Ast-el că nu a existat în niciun caz ideeaunui stat pluri-național (vehiculatăde comuniști în perioada interbelică),ci cea a unui proces de românizare,în care calitatea de „român” nu eradată de originea etnică, ci de „prac-tica comportamentală”. În schimb, înperioada Ceaușescu s-a revenit la omarginalizare clară pe criterii etnice.

V: Deci iată coerența perectă a proi-

ectului național în sens naționalistde-a lungul întregului secol XX. Credcă e mai interesant să vedem etno-centrismul discursului național dincontextul românesc ca însemnând unpic altceva decât pur și simplu cen-tralitatea românilor ca etnie. Dacăne întoarcem la ce înseamnă de aptproiectul statului-națiune – cooptareîn modernitatea occidentală –, putemînțelege etnocentrismul ca un mod decontrol al populațiilor prin crearea unei narațiuni previzibileși o modalitate de a înlesni apartenența la Europa. Aici e para-doxul ideii de națiune: în același timp în care afirmă un tip dediversitate, dierență, lucrează, de apt, către o nivelare, o egal-izare, o omgenizare a lumii. Și acesta e un paradox doar apar-ent, pentru că națiunea este o ormă de structurare a societății

care creează echivalențe acolo unde ele nu există, eliminândDierența ață de modernitatea occidentală. Este o modalitatede a recunoaște dierența mică, minoră în timp ce ceea ce seîntâmplă este o cooptare la un sistem mondial.

Etnocentrismul din contextul românesc trebuie văzut maiales din perspectiva aceasta. Până la urmă, și această ficțiunea etniei românești este de un anumit el, cu două caracteristicimajore: ea este odată depozitara unui anumit t ip de cunoaștereancestrală, milenară – cu scopul incorporării populațiiloragrare, și apoi este albă. Albitatea se vede cât se poate de clarîn elul în care a ost construită această ficțiune, în absolutădierențiere și opoziție ață de ce este considerat pe plan localși într-o viziune occidentală orientalistă non-european: oto-manul, evreul și romul. Această definire a etniei bazată pe odierențiere rasistă se vede nu doar în sensul cultural, dar șiîn cel birocratic, dacă ne uităm la politicile statului la sârșitulsecolului XIX și începutul secolului XX.

Intenția unui proiect naționalde rezistență anti-colonială

D: Exact, inclusiv în raport cu maghiarii s-a olosit aceastădierențiere orientalistă, între poporul român, europeanmilenar, și maghiarii, numiți „nomazi”, „năvălitori”, „venițidin stepele Asiei”. Și protocronismul, chiar în varianta luiextremistă „dacică”, vine să sublinieze același lucru – dorința

noastră atât de acerbă de a fi „europeni”, adică de a fi „la origi-nea lumii”. Sigur, modernitatea capitalistă a construit aceastăficțiune conorm căreia Europa de Vest este superioară, laoriginea tuturor realizărilor lumii. Ficțiune necesară pentrua justifica moral și teologic crimele procesului colonial. Iar in-telectualii conservatori români preiau de bună această ficțiune– este super-elocvent cazul lui Lucian Boia, care ajunge săafirme că non-vest-europenii „nu au inventat nimic esențial:de la becul electric la democrație, totul a ieșit din laboratoruloccidental”.

Revenind puțin la regimul Ceaușescu, cred că este im-portant să discutăm și despre aptul că, în discursul ceaușistși în ideologie, a existat și o puternică componentă anti-imperialistă. Ea a ost vizibilă în multe momente, de la criticadură a invaziei armatei sovietice în Praga, în 1968, până laalianțele cu statele non-aliniate, anti-coloniale, precum Libia,Irak sau Iran. Mi se pare interesant că ori prin el, ori prin ide-ologii din jurul său la momentul respectiv, a apărut, cel puținla nivel teoretic, intenția unui proiect național de rezistențăanti-colonială, oarecum inspirat de proiecte politice similaredin America Latină sau Arica de Nord. Și cred că e impor-tant să ne gândim de ce a eșuat un astel de proiect. Și cuma ajuns Ceaușescu, dincolo de dezastrul economic, să aparăpost-mortem mai degrabă ca un despot naționalist local decâtca un lider emancipator.

V: rebuie să dierențiem între politica externă și cea internă.Politica externă avea o tendință anti-colonială, sau cel puțin

de solidarizare cu un ethos anti-colonial. Dar cea internă esteuna etnocentrică, o politică de structurare și control violentale societății într-o tendință totală. Un alt lucru care e prea

des trecut cu vederea, apropo de componenta anti-colonială,îl găsim în varianta națiunii privilegiate de către aparatul destat: protocronismul. Această teorie culturală avorizată decătre regim este azi prea ușor desființată. La baza sa stă atât osesizare oarte pertinentă a tensiunii coloniale care stă la bazaculturii românești, cât și o încercare activă de rezolvare a aces-teia: am vrea să aparținem, nu aparținem și nu vom aparțineniciodată pentru că Europa nu ne vrea, până la urmă trebuiesă acem ceva cu asta, altel ne nevrozăm.

D: Da, este o încercare de a confirma apartenența la Europa,printr-un „trecut milenar” și glorios, puternic. De apt, suntimitații sau variante ale ficțiunilor pe care le-au construit și vest-europenii despre ei. Însă uitându-ne la alte zone sau laalte procese de decolonizare găsim un aspect oarte impor-tant: necesitatea unei istorii sau a unei mitologii, indierent căeste sau nu națională, de la care să te revedinci, care să îți oereîncredere și legitimitate, să îți redea demnitatea de subiect desine stătător. În America Latină, o mare parte din reerințelela indigenism, chiar și în state în care populația nativă nu esteoarte numeroasă, au exact această miză și acest sens – ser- vesc procesului de legitimare a unei subiectivități la el deputernice precum cea a colonizatorului. Și atunci cred că eimportant de analizat de unde a pornit protocronismul și…unde s-a greșit. Pe de-o parte, cum s-a ajuns la această ormăextremă, hilară și necredibilă, care nu ajută de apt deloc vreunproces de emancipare. Pe de altă parte, și mai important, carear fi alternativele? Pentru că eu cred că este oarte importantăconstruirea acestei mitologii. Ea oeră un alt tip de demnitateși de rezistență la dominația occidentală și cred că nu este

întâmplător aptul că o mișcare precum cea de la Pungești s-adus atât de radical spre extrema dreaptă. Extrema dreaptă este

singura care a oerit o astel de mitologie, cu valoare de discursmobilizator. De asta cred că e important să ne întrebăm care ar

fi posibilitățile de a construi niște repere, istorice, mitologice,care să servească unor scopuri emancipatoare, și nu tot repre-

sive?

V: Asta e o întrebare oarte importantă. Sunt de acord, avem

nevoie de o mitologie, de narațiuni colective care restaurează odemnitate și un anumit tip de identitate și nu trebuie să lăsăm

treaba asta în mâinile dreptei. Problema este că, din acestpunct de vedere, e oarte greu să acem analogii cu spațiilelatino-americane. Până la urmă, în ce măsură mai avem astăzi

în contextul românesc elemente culturale ce preced acestămodernitate? Și cred că aici e o altă discuție ce trebuie purtată.

Ce cred însă că putem cu siguranță ace este să ne uitămîntr-o istore mai recentă, să construim o viziune a istoriei

modernității românești ca un enomen de colonizare și ocu-pare, și analizând-o în sensul acesta să dezgropăm istoriilerezistenței la această modernitate. E singura mitologie care

poate avea un potențial emancipator real.Și asta mă duce la unde a greșit protocronismul, cum spu-

neai. Aș zice că principala greșeală – asemenea celei mai maripărți a discursurilor naționale est-europene – constă în con-

struirea unei structuri analogice: aceată națiune trebuie sădevină analoagă, asemenea celei europene. Această ormă

de a gândi despre identitate este tipic

colonială, iar dorința de a fi analogEuropei este tot o dorință pentru Eu-

ropa.Noi, dacă vrem să construim un

proiect al colectivităților locale într-

un sens decolonial, ar trebuie să nucăutăm analogia. Felul în care ne

raportăm la modernitatea occidentală,la reprezentarea Europei și la ideea

de istorie trebuie să nu fie într-unmod subaltern – de tip analogic,concurențial, competitiv sau subordo-

nat. oate sunt viziuni ale subalternu-

lui ce vrea să devină ca stăpânul.Aici trebuie să rupem legătura cum

ar spune Mignolo, să dez-legăm.

D: În același timp, cred că trebuiesă vedem cum adresăm și dierența/

dierențierea ață de occidental. Pen-tru că dacă rămânem la construirea

unor repere în opoziție cu cele occi-dentale, cred că există din nou peri-

colul ca ele să fie prea puțin emancipatoare – vezi de exemplu

politica homoobă promovată de ideologi din Rusia, dar și dinalte state non-vestice, legitimată prin antagonism la valorile

occidentale.

V: Și când vorbim de modernitate occidentală trebuie să fimatenți, până la urmă nu tot ce este produs în spațiul occiden-tal reproduce logica colonială, capitalistă, patriarhală a acestei

modernități. Occidentul european, la el ca toate spațiile ce auintrat în contact cu această modernitate au creat rezistență.

Dierența de care vorbeam nu creează un opus, opoziția fi-ind o ormă de a gândi identitatea într-o dinamică colonială

care nu ne duce prea departe. Această dierență este o viziune,un mod de a identifica și a de a construi reprezentare și subiec-tiviare astel încât să nu reproduci dinamiclie coloniale care îți

sunt date, în care ești deja încadrat, către care ești tras.Oricât de complicat și de dificil ar putea părea un aseme-

nea proiect, cred că este cel de care avem nevoie. rebuie să neuităm la proiectul național în contextul românesc în toate ava-tarurie sale ca o serie de încercări de a răspunde la acea tensi-

une colonială care este la baza acestei culturi. Sarcina constru-

irii unui nou tip de subiectivitate și proiect al colectivitățiloreste o ruptură, dar trebuie să adreseze această istorie, să serevendice de la ea, într-un sens opozițional sau transormativ.

De aceea pentru mine este și așa importantă cercetarea varian-telor de identitate românească create în secolul XX, pentru căacestea îmi spun ceva despre cum putem astăzi să construim o

subiectivitate decolonială radicală în spațiul acesta.

DANIEL RISANTricolor 1, textil, 2012

Produs în cadrul proiectului Ceilalți Noi , coordonat de Veda Popovici

GAP-Nr7.indd 3 12/15/2014 3:07:02 PM


4/16

www.artapolitica.ro


de DAVID SCHWARZ

MOO: First they came or the COMMUNISS...1

O semnificație importantă a poemului lui MartinNiemoeller, dincolo de mesajul de solidarizare undamentalîn orice conruntare cu nedreptatea, este dată chiar de pri-ma sa rază, enunțarea de apt a unui adevăr valabil pentrucvasi-totalitatea regimurilor asciste/ naziste: persecutarea, înprimul rând, chiar înaintea minorităților etnice, rasiale etc.,a activiștilor de stânga, văzuți ca inamici principali ai ordi-nii asciste. De la Germania hitleristă la Spania generaluluiFranco, de la dictaturile militare din America Latină pânăla regimul Suharto din Indonezia, persecuția mișcărilor destânga (fie ele comuniste, socialiste, anarhiste, autonomisteetc.) a ost și este în continuare unul dintre pilonii principaliai regimurilor asciste.

extul de ață nu este o cercetare istorică, nici nu își propuneo abordare exhaustivă, ci încearcă să traseze niște direcții,în primul rând pe baza istoriilor personale ale militanțilorpolitici progresiști, în legătură cu elul în care regimul poli-tic din România interbelică și belică a tratat mișcările destânga: de la marginalizare la scoatere în aara legii, de laurmărire la arestări arbitrare, la bătaie și tortură, culminândcu mitralierea sindicaliștilor în timpul grevelor și extermin-area fizică a comuniștilor evrei în perioada celui de-al doilearăzboi mondial.

Este important de precizat încă de la început că textul nuîncearcă sub nicio ormă să echivaleze persecuția politică cupersecuția pe criterii etnice/ rasiale. Persecuța etnică/ rasialădieră undamental prin aptul că persoanele respective, spre

1 Poem critic la adresa atitudinii intelectualilor germani în timpul regimu-lui nazist, atribuit lui Martin Niemoeller:

„Prima oară au venit după comuniști, și nu le-am luat apărarea - pentru că nu eram comunist; Apoi au venit după socialiști, și nu le-am luat apărarea - pentru că nu eram socialist; Apoi au venit după sindicaliști, și nu le-am luat apărarea - pentru că nu eram sindicalist; Apoi au venit după evrei, și nu le-am luat apărarea - pentru că nu eram evreu; Apoi au venit după mine -și nu mai rămăsese nimeni să-mi ia apărarea.” (traducerea din limba engleză: Marius-Bogdan udor)

deosebire de persoanele persecutate politic, nu au ales să acăparte din etnia/ „rasa” respectivă, ci sunt înregimentate cat-egorial astel de către actorul opresiv, independent de voințalor. Însă, în cazul României interbelice, în special în timpulrăzboiului, persecuțiile etnice și politice s-au intersectat șis-au suprapus de multe ori, după cum se va vedea în continu-are.

Principalul organ de represiune împotriva militanților destânga în perioada interbelică, alături de armată, au ost ser- viciile secrete române, denumite Siguranța Statului. Scopulimplicit al Siguranței, acela de a înrâna orice tentative derevolte sociale și de rezistență împotriva nedreptăților, înultimă instanță de apărare a intereselor claselor bogate,devine evident dacă ne uităm chiar la momentul în care aost creată instituția. Siguranța a apărut în 1908, ca urmare

a răscoalei țărănești de la 1907, sub numele de DirecțiuneaPoliției și Siguranței Generale (DPSG). Începând din anul1919, în urma unui decret-lege de reorganizare a Minist-erului de Interne, DPSG va avea în componență „ServiciulSiguranței și Controlul Străinilor”. În contextul aparițieiRomâniei „mari”, dublarea teritoriului țării, cu înglobareaunei numeroase populații nevorbitoare de limba română,sau care nu se identifica drept „română”, cu multe persoaneatașate idealurilor de stânga și revoluțiilor comuniste dinU.R.S.S. respectiv Ungaria. În acest context, Siguranța Statu-lui a uncționat ca o poliție politică brutală, care urmărea, seinfiltra, ăcea arestări arbitrare ără mandat, lovea și torturapersoane, inclusiv minore.

Interzicerea Partidului Comunist șipersecutarea militanților comuniști

În luna mai 1921, în cadrul Congresului general al Par-tidului Socialist din România, are loc înființarea PartiduluiComunist Român, prin scindarea unor membri din PartidulSocialist. P.C.R., numit inițial Partidul Socialist-Comunist, seafiliază la Internaționala a reia, recunoaște ca bază ideologicămarxism-leninismul și acceptă subordonarea ață de Comin-tern și de URSS. Imediat după congresul respectiv, toți mem-brii care au votat înființarea P.C.R. sunt arestați.

După mai puțin de doi ani în care a uncționat în semi-legal-itate, partidul este scos definitiv în aara legii în 1924, prinlegea Mârzescu, din ebruarie 1924. În teorie, legea nu erapromulgată special pentru PCR, ci era legea persoanelor ju-ridice (asociații și undații), care prevedea controlul statuluiasupra oricărei persoane juridice de drept privat. Motiveleoficiale ale interzicerii au ost caracterul „anti-național” alP.C.R., care ar fi militat pentru „dezmembrarea României”.Pretextul a ost solidaritatea partidului cu răscoala de la a-tarbunar, răscoală a peste 6000 de țărani basarabeni, împotri- va autorităților românești, cu sprijinul Uniunii Sovietice.

După anul 1924, persecuțiile împotriva militantelorși militanților comuniști s-au întețit. Activitățile pentrucare aceștia erau arestați arbitrar, bătute sau torturați eraurăspândirea de manieste comuniste sau anti-asciste, orga-

nizarea de întruniri și adunări cetățenești sau scrierea slogan-elor antiasciste pe pereții orașelor din capitală. De cele maimulte ori, simpla apartenență sau simpatie/ susținere pen-tru mișcarea comunistă putea duce la represiuni. Siguranțase olosea oarte des de denunțuri, de delațiune și de agențiinfiltrați în rândurile activișt ilor.

„Interesant este aptul că, din aceste dosare, rezultă că şiPoliţia de Siguranţă urmărea, aresta şi interoga persoaneleminore asemenea viitoarei poliţii politice comuniste. […]Totodată, din aceleaşi documente reiese că în perioadainterbelică au ost sădiţi germenii viitoarei legislaţii represivecomuniste. Şi în acea epocă s-a practicat metoda internăriiadministrative a persoanelor suspecte de activitate antistatală

pe o perioadă determinată, în baza unei decizii MAI. O altămăsură represivă prevăzută în Codul Penal adoptat în 1936şi care a ost în v igoare până în 1968, a ost articolul 209. Aşacum rezultă din fişele de penitenciar aflate într-unul din do-sare, Ceauşescu Nicolae a ost condamnat în august 1939 la

3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” – art.209 din Codul Penal.” 2

O istorie personală tulburătoare este cea a militantei co-muniste Haia Lișiț, originară din Chișinău. Imediat după

2 Bumbeș, Mihai, Mihai Burcea,Pe urmele tânărului comunistCeaușescu Nicolae, irir.ro, http://irir.ro/wp/pe-urmele-tinarului-comunist-ceausescu-nicolae/lang/ro/

Persecutarea activistelor și activiștilor destânga în România înainte de 1945

LEON MIȘOSNIKYArtist și militant anti-ascist

Fără titlu, 33x48 cm, carioca pe hartie

GAP-Nr7.indd 4 12/15/2014 3:07:02 PM


5/16

www.artapolitica.ro


intrarea Basarabiei sub administrație românească, HaiaLișiț, proesoară de școală a ost arestată pentru activitatecomunistă și i s-a luat dreptul de a preda. Astel că s-a angajatca muncitoare necalificată într-o abrică. În anii 1920 a ostarestată de mai multe ori pentru distribuirea de manieste co-muniste. În 1928 este arestată pentru ultima oară, împreunăcu un grup de activiști comuniști. În mărturia sa de la pro-ces, Haia Lișiț reclamă aptul că a ost bătută și torturată întimpul achetei, își reafirmă credința în idealurile comuniste șicere trecerea în legalitate a Partidului Comunist Român. Este

condamnată la 8 ani de închisoare, iar în 1929 intră în grevaoamei în timp ce se afla închisă. imp de 43 de zile acceptădoar să bea apă și reuză orice el de mâncare. Starea ei desănătate devine din ce în ce mai precară și moare, în închi-soare, pe 17 august 1929.3

O altă istorie semnificativă pentru traseul unor militanțide stânga este cea a lui Ilie Eschenazy, activist care a ostarestat și închis pentru că a ăcut un maniest-protest îm-potriva uciderii unui evreu, situație rămasă neanchetatăși nepedepsită, în Bucureștiul anilor 1920. Ca și în cazulHaiei Lișiț, persecuțiile și discriminarea la care era supusăpopulația evreiască au jucat un rol undamental în transor-marea lui Eschenazy în militant comunist. În închisoare, elîl va cunoaște pe Bela Brainer34 și se va înscrie în partidulcomunist ilegal. După cum mărturisește fiica sa, MargaretaEschenazy: „Tatăl meu a ost un om politic oarte activ și bine-voitor. A ost închis de 50 de ori în anii 1930. Am o otografiecu el de la Dofana, e o otografie cu el bătut, desfigurat. Un

polițist a scris cu mâna lui: „A ost închis de 50 de ori și totușirezistă” .5 Eschenazy și soția sa, Manea, au participat împreunăși la greva ceeriștilor din 1933, ocazie cu care Ilie a ost arestatdin nou. Este oarte important de subliniat activitatea politicăa multor emei, soții de ilegaliști, care alegeau să ia asupralor o parte din activitățile cu care erau însărcinați bărbații:

„Mama a ost închisă la Văcărești. S-a găsit la percheziție unmaniest și mama a luat vina asupra ei, astel încât tata a statîn închisoare doar un an.”

Un alt capitol violent se leagă de arestarea, violentarea, tor-turarea minorilor. În timpul celui de-al doilea război mon-dial, situația va deveni și mai dură, minorii fiind inclusivcondamnați la moarte și executați pentru „delicte” precumrăspândirea de manieste sau inscripționarea de slogane anti-asciste pe bancnote.6 Reprezentativ pentru persecuția mino-rilor este chiar cazu l viitorului președinte al României, Nico-lae Ceaușescu, arestat pentru prima dată în 1933, la vârstade doar 15 ani, pentru același tip de „inracțiuni” – „acte de

sabotaj” și „îndemn la grevă” – de apt pentru răspândireaunor manieste.7 De altel, în perioada interbelică și în tim-pul războiului, Ceaușescu va fi arestat de numeroase ori.În 1934, Ceaușescu va fi arestat pentru că a luat parte la o„ședință ilegală a comitetului anti-ascist”, deconspirată prindelațiunea proprietarului imobilului în care avea loc întâlni-rea. „În urma raziei eectuate, au ost descoperite câteva per-soane care luau parte la această şedinţă şi care, în momentulapariţiei poliţiştilor, ascultau o expunere a tânărului Matei So-cor, care le vorbea despre pericolul ascismului şi despre egali-tatea tuturor cetăţenilor” 8. Înțelegem astel motivele pentrucare un minor putea fi arestat în atât de glorificata perioadăinterbelică.

Persecutarea intelectualilor șiartiștilor de stânga

După cum observă Burcea și Bumbeș, „dosarele de

urmărire întocmite de Siguranţă nu-i vizau doar pe comuniştisau simpatizanţi, ci întreaga stângă românească (social-democraţi, socialişti, membri ai mişcării sindicale etc.). Astel,

poliţia politică interbelică a strâns în arhiva sa zeci de mii do-sare de acest el.”

Spre deosebire de situația de astăzi, în România interbelică,un număr considerabil de artiști (scriitori, poeți, artiștide teatru, artiști vizuali etc.) aveau vederi de stânga, de lademocrați și social-democrați până la comuniști și anarhiști.Cu toții au avut dosare întocmite de Siguranță, s-au luptat cumarginalizarea, cu agenți infiltrați printre propriii colegi șiprieteni9, cu arestări, ulterior inclusiv cu internarea în lagăre

3 O biografie scurtă a Haiei Lișiț a scris Elisabeta Ioniță:Haia Lişiţ înAnale de Istorie, Vol. XV, Nr. 5. Institutul de Studii Istorice și Social-Poli-tice de pe lîngă C.C. al P.C.R, București. 1969, p. 178-180.

4 Militant comunist, membru al Comitetului Central al PCR și lider înperioada ilegalității, arestat de mai multe ori.

5 Extrase din monologul bazat pe propria istorie personală, scris de

Margareta Eschenazy în cadrul spectacolului de teatru comunitar PostScriptum (realizat de colectivul Vârsta4, aprilie 2013).

6 Vezi interviul cu Liviu Beris și Alexandru Elias,Gazeta de Artă Politicănr. 8, decembrie 2014.

7 Bumbeș et al., idem.

8 Bumbeș et al., idem.

9 Vezi în acest sens notele lui Sașa Pană din autobiografia sa,Născut în’02 (Editura Minerva, 1973).

de muncă și de exterminare.Gellu Naum este unul dintre cei mai radicali artiști-activiști.

Înscris în Acțiunea Anti-ascistă și în organizația „PrieteniiU.R.S.S.”, va fi, de altel, arestat la aceeași ședință anti-ascistăunde a ost arestat și Ceaușescu. „Este momentul în care în-cepe să fie urmărit de Siguranță, fiind arestat la rândul său,în decembrie 1935, după ce a încercat să scrie sloganuri anti-capitaliste pe pereții unor vile din centrul capitalei.” 10 Conormnotelor Siguranței, Naum ar fi ost surprins scriind „parole cucaracter subversiv” pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu,

Dr. Felix și Bd. Cuza.Scarlat Calimachi, cel supranumit ulterior „prințul roșu”,închis în lagărul de la ărgu-Jiu în timpul războiului, va fiurmărit încă din anii 1930 și arestat la aceeași întâlnireanti-ascistă cu Naum și Ceaușescu. De asemenea, apareîn dosarele Siguranței „printr-o notă urnizată de o „sursăserioasă” din care reiese că a ost bătut „pentru delict de opi-nii” de către legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu în plenulunei întruniri comuniste organizate de cel bătut”11.

Geo Bogza, Victor Brauner, Sașa Pană, Ion Călugăru, Ninași Max Hermann Maxy, Jules Perahim, Zaharia Stancu, Vic-tor Efimiu, poetul Ștean Roll (Gheorghe Dinu) și prietenasa, viitoarea soție, Medi Wechsler, sunt de asemenea urmăriți,anchetați, uneori arestați, și chiar internați în lagăr în tim-pul războiului, pentru simpatii sau activități de stânga, an-ti-asciste. Unii sunt comuniști înscriși în partid, alții doarsimpatizanți, alții democrați. Însă pe măsură se apropierăzboiul și crește influența internațională a ascismului/ naz-

imului, drepturile cetățenești se suspendă și orice opinie anti-regim devine delict politic, atentare la siguranța națională, actbolșevic etc.

Persecutarea mișcărilor sindicale șireprimarea violentă a grevelor

Într-un context în care industria abia începea să se dezvolte,într-o țară preponderent agrară, numărul muncitorilor erarelativ mic și baza solidarității muncitorești destul de slabă.Cu toate acestea, inclusiv din cauza condițiilor violente, subu-mane de muncă, dar și datorită activismului social al unormilitanți de stânga, au existat câteva greve majore în perioada

10 Valentina Iancu, Activism și scandal: revoluția suprarealistă înRomânia interbelică, Gazeta de Artă Politică nr. 1, ebruarie 2013

11 Igor Mocanu, Europa după ploaie (despre avangarda româneascăîn arhivele Siguranței), contraort.md, http://www.contraort.md/ old/2008/163/1469.html

interbelică și în timpul războiului, toate reprimate deosebit de violent de către stat, prin urmărirea, arestarea, atacarea, tor-turarea, amenințarea liderilor mișcărilor muncitorești, pânăla mitralierea și uciderea muncitorilor greviști.

Pe 13 decembrie 1918, la doar două săptămâni după anex-area Ardealului și desăvârșirea „Marii Uniri”, la capătul uneigreve a tipografilor care dura de două săptămâni, armataromână şi jandarmeria ucid câţiva muncitori, trăgând ărăsomaţie într-o acţiune premeditată, care de altel va punecapăt grevei.

În anul 1929 are loc greva minerilor din Valea Jiului, grevăăcută pentru a obține condiții minime de muncă decentă (zide lucru de 6 ore, masă caldă, condiții de protecție a mun-cii). Greva a ost inițiată de minerii de la Lupeni și înnăbușităde armata română, care ucide cel puțin 23 de mineri. „Îndimineaţa zilei de 6 august 1929, crima s-a produs. Oame-nii regimului au dus la moartea prin împuşcare şi atac debaionetă a 23 de muncitori. O mulţime alţii au ost răniţi şirămaşi infirmi pentru toată viaţa. Jertele bravilor muncitoride pe Valea Jiului, jertă care a îndoliat sufletele tuturor mun-citorilor din întreaga ţară, nu i-a înricoşat. Ei n-au dezarmatmoraliceşte” .12

În ebruarie 1933, muncitorii ceeriști de la Grivița începo grevă din nou pentru revendicări sociale legate de muncadecentă: acordarea unei „alocaţii de scumpete“, creştereasalariilor cu 40% şi recunoaşterea „comitetelor de abrică“.În urma arestării unui număr de muncitori și a nerespectăriicerințelor, în data de 15 ebruarie, muncitorii ocupă uzina

electrică a abricii. Măsurile statului sunt din nou deosebitde violente, armata ucide cu mitralierele patru muncitori,rănește alți 40 și sunt arestate peste 2.000 de persoane.

În sârșit, în 1942, în timpul războiului, pe ondul accelerăriiexploatării de cărbune din cauza cerințelor Germaniei Na-ziste, are loc o nouă grevă în Valea Jiului, la Petrila, grevă lacare se răspunde din nou cu ocuri de armă și arestări: „I-oarestat pe toți care-or vorbit! Lodar Maria, emeie, Gaia Baci,de acasă, Mănăilă Pentru, Mănăilă Gheorghe, Pop, Coja. Petoți i-o arestat și au ăcut lagăr la Târgu-Jiu!” 13

Continuarea articolului în pagina 7

12 Raportul prezentat la Congresul Conederaţiei Generale a Muncii dinRomânia din 1931, citat de Inițiativa Anarho-Sindicalistă în Cronologie amișcării sindicale din România, de la începuturile ei până în 1933, iasroma-nia.wordpress.com, http://iasromania.wordpress.com/2013/04/29/cronolo-

gie-a-miscarii-sindicale-din-romania-de-la-inceputurile-ei-pana-in-1933/

13 Aneta Mihoc, soție de miner, interviu personal, realizat împreună cuMihaela Michailov (arhiva proiectului eatru subPământ. Valea Jiuluidupă 1989)


Fără titlu, 65 x 91 cm, acuarelă și tuș pe hârtie lipită pe carton

GAP-Nr7.indd 5 12/15/2014 3:07:02 PM


6/16

www.artapolitica.ro


Creştine, înființată de patronul mișcării studențești, Alex-andru C. Cuza, la rândul lui proesor universitar și antise-mit de notorietate publică, ei au reușit să atragă din ce înmai mulți adepți și simpatizanți din rândul studențimii,intelectualității, clerului și țărănimii, antisemitismul deve-nind pe parcursul anilor 20 o mișcare de masă.

Antisemitismul n-a ost nici pe de parte o invenție a stu-denților, ci a avut o tradiție îndelungată în istoria României

moderne. Începând din a doua jumătate a secolului 19,naționaliști înocați, printre care nume sonore din politicăși cultură precum Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu,au militat împotriva naturalizării evreilor și pentru exclu-derea lor din viața socială și economică a țării. Nici violențaantisemită n-a ost un enomen inedit în România. Cioc-niri între populația creștină și cea evreiască au avut loc șiînaintea primului război mondial. Cu excepția răscoaleițărănești din 1907, cele mai multe conflicte au avut cauzelocale și au rămas localizate, ără a contamina și restul țării.Nici agitații antisemite cauzate de studențime n-au lipsitînaintea războiului. Același Alexandru C. Cuza, pe atunciliderul Ligii Culturale, organiza la București, în anul 1900,grupuri de studenți care, după o adunare publică cu carac-ter antisemit, porneau spre cartierele evreiești, devastândprăvăliile și spărgând geamurile locuințelor evreiești. Ca șidouă decenii mai târziu, studenții se percepeau și în anul1900 ca fiind o avangardă națională, iar ca atare apărareanațiunii de ”pericolului evreiesc” reprezenta un act de ono-are. otuși, în pofida tuturor mărturiilor, maniestațiilestudențești înainte de război n-au luat niciodată amploar-ea violenței antisemite generalizată la nivel național dinperioada interbelică.

Care au ost, deci, actorii care au dus la ascensiunea

Perioada interbelică, adeseori supranumită și „epoca de aur” a culturii române, a ost, în acelașitimp, și epoca dezordinilor și violențelor univer-sitare. Mai multe greve studențești și nenumărateconflicte violente între studenți „creștini” și evreiau marcat viața cotidiană universitară ai aces-tor ani. Agresiunile antisemite au dus în repetaterânduri la intervenția orțelor de ordine și închi-derea universităților pentru mai multe luni.Dacă cursurile nu erau suspendate, ele se țineauîn prezența armatei, care era chemată pentru aasigura liniștea în campusurile universitare.

Protestele aveau cauze reale, studenții conruntându-secu universități supra-aglomerate și lipsite de condiții pen-tru studiu. Dar nemulțumirile au ost interpretate în ter-

meni antisemiți, culminând cu revendicarea unui „nume-rus clausus”, adică limitarea numărului studenților evrei înuniversități. Principiul „numerus clausus” a devenit unuldin principalele sloganuri ale naționaliștilor antisemiți și acontribuit în mare măsură la politizarea studențimii. Radi-calizarea studențimii a ost accelerată de un grup de studențiorganizați în jurul lui Corneliu Zelea-Codreanu, ulteriorliderul Gărzii de Fier, care au promovat un antisemitismextrem și violent. Înarmați cu ciomege, încurajați de par-tide de extrema dreaptă și susținuți de proesori, învățătoriși preoți, acești studenți au reușit să devină o orță politicăîn decursul a câtorva ani.

Primul conflict major a izbucnit în noiembrie 1922 la Fac-ultatea de Medicină din Cluj. Pretextul incidentelor a ostproblema olosirii cadavrelor evreiești la orele de anato-mie, studenții creștini pretinzând disecții separate pe reli-gii. Protestele s-au transormat repede în maniestări vio-

lente de stradă. După ce studenții creștini au bătut și alungatde la cursuri pe colegii lor evrei, violențele au continuat șipe străzile Clujului. Scandând sloganuri precum „Jos jida-nii!”, ei au distrus și devastat prăvăliile evreiești, au spartgeamurile caselor evreiești și i-au maltratat pe cetățeniiisraeliți. Agitațiile s-au extins rapid și asupra celorlaltecentre universitare. Pe 10 decembrie 1922, între 3.000 și4.000 de studenți din toată țara s-au adunat la universita-tea din București, unde în semn de protest ață de condițiilede studiu la acultăți și de trai în cămine, au declarat greva generală, revendicarea lor principală fiind introducereaprincipiului „numerus clausus”. Când studenții au părăsitincinta universității cu gândul de a maniesta pe străzileBucureștiului, ei au ost întâmpinați de cordoanele jan-darmeriei și armatei. La reuzul studenților de a se disper-sa, acestea au tras în mulțime, maniestația soldându-se încartierul evreiesc cu ciocniri violente între studenți, evrei și jandarmi. Data de 10 decembrie a intrat în analele studențești

ca fiind „începutul mișcărilor studențești împotriva ele-mentului evreiesc”, ormula aparținând însăși organizațieioficiale a studențimii din Cluj, fiind olosita într-o adresăcătre decanul Facultății de Știință din anul 1928. Aniversa-rea a ost anual comemorată prin slujbe, congrese, marșuriși excese antisemite. Astel, începutul mișcării studențeștia însemnat în același timp și preludiul unui val de violențăantisemită, până atunci ără precedent în istoria României.Simțindu-se îndreptățiți de cauza mișcării lor, studenții auînceput să agreseze populația evreiască și în aara sălilorde cursuri. Un memoriu al Ministerului de Interne înreg-istra doar pentru anii 1925 și 1926 peste 70 de ciocniri vio-lente între evrei și ne-evrei, în majoritatea cazurilor fiindimplicați și studenți. Cele mai grave incidente s-au înregis-trat în preajma congreselor studențești, studenții agresândpe traseu călători evrei și vandalizând cartierele evreiești alelocalităților situate în drum. În vacanță, studenții își conti-nuau activitatea în localitățile lor natale, răspândind astel

ideologia și violența antisemită la nivel național.

Antisemitismul a devenit pe parcursulanilor ‘20 o mișcare de masă

Violența studenților s-a dovedit a fi o strategie eficientă demobilizare a maselor. Împreună cu Liga Apărării Naţional-

mișcării studențești după primul război mondial?

În primul rând, trebuie amintite aici schimbările majoreale societății românești ca urmare a primului război mondi-al. Deși România a ieșit biruitoare din această conflagrație,eșecurile militare, pierderile de vieți omenești și lipsurilede tot elul au marcat adânc populația țării. Nemulțumireapopulației a erupt imediat după retragerea Puterilor Cen-trale din sudul țării în violențe îndreptate împotrivapopulației evreiești, pe care chiar Marele Cartier General alarmatei române o acuzase într-o circulară oficială din 1917de colaborare cu inamicul. Dar țara nu usese răvășită doarde război, ci și de revoluția din țara vecină, Rusia.

Muncitorii din mai multe orașeindustriale au declarat grevă

Îndeosebi în nordul României, rămas neocupat de inamic,

ideile revoluției au ost răspândite de soldații trupelor ali-ate rusești, staționate pe teritoriul României. De teamă, că valul revoluției ar putea cuprinde și populația românească,guvernul României promisese deja în anul 1917 implemen-tarea unei vaste reorme agrare și impunerea suragiuluiuniversal. Măsurile menite să pacifice societatea, au contri-buit doar în parte la calmarea spiritelor. Politizați de ide-ile socialiste și mobilizați de scumpirea traiului, muncito-rii din mai multe orașe industriale au declarat grevă. Astel,aproximativ 25.000 de ceeriști au intrat în grevă în mai1919, iar două luni mai târziu, 25.000 de petroliști din ValeaPrahovei încetau lucrul. Ministerul de Interne consemna căîn primăvara anului 1920 numai în București aveau loc 50până 60 de greve pe zi. Lupta muncitorilor a culminat înoctombrie 1920, când 400.000 de angajați din industrie șitransporturi declanșau greva generală. eama unei revoluțiinu părea deloc nejustificată: cu Rusia, Ungaria și Bulgaria,România era înconjurată de trei ță ri vecine revoluționare, iar

valul de greve din lăuntrul țării convinseseră până și agențiiSiguranței că izbucnirea revoluției în România nu era decât ochestiune de timp. Radicalizarea spre stânga a mers mână înmână cu o radicali zare spre dreapta a societății. Ca reacție lamișcarea muncitorească socialistă, au început să apare sin-dicate și organizații „național-socialiste”, parțial susținutede guvern. Aceste grupuri erau unite de convingerea căorice ormă a luptei de clasă și a internaționalismului aramenința unitatea națională. Un astel de grup a ost și Gar-da Conștiinței Naționale, înființată la Iași în 1919 de mun-citori, veterani de război și studenți „naționaliști”, printre eiși tânărul Corneliu Zelea-Codreanu. Garda, care s-a ocupatde maniestații și propagandă anticomunistă și antisemită,a atras atenția în mod deosebit prin violența atacurilorîmpotriva muncitorilor greviști. După potolirea mișcăriigreviste la sârșitul anului 1920, naționaliștii antisemiți auînceput să-și reorienteze activitățile spre mediul universitar.

Acest proces de radicalizare n-a ost specific românesc.eama unei revoluții de tip rusesc a dus peste tot în Europala ascensiunea unor partide politice și grupări paramilitarede dreapta, lupta împotriva „bolșevismului” fiind corelată,de regulă, și cu răspândirea ideologiilor antisemite. La el,și protestele studenților din România ăceau parte dintr-un val de activism a ntisemit care a cuprins universitățile euro-pene la începutul anilor 20. Ungaria implementase princip-iul „numerus clausus” încă din anul 1920. În Cehoslovacia,protestele studenților au izbucnit în 1922 după ce un proe-sor evreu a ost numit rector la universitatea din Praga. Înacelași an, studenții din Viena și Varșovia au ieșit în stradă,revendicând introducerea unui „numerus clausus” pent-ru proesori și studenți evrei. La Riga, studenții au declaratgrevă în martie 1923, revendicând la rândul lor limitareaaccesului evreilor în universități. Evoluțiile în celelalte stateeuropene n-au putut decât încuraja studențimea română,legitimându-le aparent și acțiunile violente ca expresie a

unei generații noi, unită pe scară europeană de aceleași ide-aluri.

Studenții s-au olosit atât de structurilestatului, cât și de ritualuri religioase

Pe lângă schimbările înlăuntrul și în aara țării, care au

de ELISABETH WEBER

Cu carte și ciomag Mișcarea studențească antisemită în perioada interbelică

Broșură editată de organul studențimii naționaliste, CuvântulStudențesc , despre nece sitatea introduce rii numer us claus us înuniversități, București 1924.

GAP-Nr7.indd 6 12/15/2014 3:07:03 PM


7/16

www.artapolitica.ro


Continuare din pagina 5

Al doilea război mondial – lagărele demuncă pentru prizonieri politici

Lagărele de muncă au ost înființate încă de la începutulrăzboiului (probabil 1940). Din cunoștințele mele, niciun is-toric nu s-a ocupat de subiectul lagărelor de muncă asciste,astel că nu există o statistică exactă. Este sigur, din docu-mente și mărturii personale, că primul lagăr de muncă pen-

tru prizonieri comuști a ost la Miercurea-Ciuc, după aceeafiind mutat la ârgu-Jiu. De asemenea, pentru prizonieriicomuniști evrei au ost înființate lagărul din Vapniarka șiînchisoarea de la R îbnița, ambele în ransnistria ocupată dearmata română. Principalul loc de detenție pentru internațiipolitici a ost lagărul de la ârgu-Jiu. Internările se ăceaupe baza unei decizii arbitrare a Ministerului de Interne, ărăniciun el de proces. reptat, au ost aduși la îrgu-Jiu pri-zonieri politici din toate mișcările care se opuneau regimu-lui antonescian, de la comuniști la legionari, la democrați,socialiști, liberali sau țărăniști. Astel că la îrgu-Jiu au pututsă se intersecteze ostul ministru Mihai Ralea, scriitorul le-gionar Radu Gyr, liderii comuniști Ion Gheorghe Maurer sauLucrețiu Pătrășcanu și scriitorii anti-asciști Victor Efimiuși udor Arghezi. Practic, pe baza unui simplu denunț sau aunei liste de suspecți alcătuite de Siguranță, puteai fi ridicat șiinternat în lagăr. Cei mai săraci erau puși la muncă silnică, ceicare aveau o stare materială mai bună își plăteau „cazarea și

masa” în lagăr. Alături de prizonieri politici au ost internațio serie de „indezirabili”, de la lucrătoare sexuale și proxeneți,până la oameni ără adăpost sau jucători la bursă.

Scriitorul și publicistul Zaharia Stancu, internat pentrucă s-ar fi ăcut vinovat de „colportare de știri alarmiste, cuintenția criminală de a submina moralul cetățenilor”14, deapt pentru că avea, în ziarul pe care îl edita, o poziție clarăanti-hitleristă, pro-aliați și pro-Uniunea Sovietică, a publicatun jurnal de lagăr în care descrie oarte amănunțit atmoserași situația de la îrgu-Jiu. Una dintre descrierile cele mai durese leagă de bătăile și torturile la care erau supuși unii deținuți:

„Și ce bătăi mâncau unii internați! Cui să te plângi? Adunaseră de undeva, de prin Moldova, un evreu bătrân. Îlchema Iancu și era dement. De ce l-or fi adus aici, Dumnezeuștie! Îl iubea mult pe Iancu colonelul Zlătescu. Cum venea înlagăr dimineața, striga la soldați:

Aduceți-l pe Iancu! Soldații îl aduceau.Iancule, am auzit că iar n-ai ost cuminte! Nebunul nu

înțelegea nimic și deci nu răspundea nimic. Așa, urla colonelul, va să zică ești obraznic, nu-mi răspunzi!

Poruncea soldaților să-l bată.Soldații îl băteau. Iancu urla, internații se adunau la sârme

și priveau. Colonelul se plimba cu mâinile la spate și cu c ravașaîn mână. Era vădit că se distrează într-un chip minunat. Cândnu mai putea să rabde, nebunul se smucea. Colonelul: - Nu-lslăbiți! Ardeți-l! Loviți-l! Soldații se reprezeau după el. Re-zultatul era că Iancu se alegea nu numai cu bătaia, dar și cuhainele rupte. Ajunsese de umbla aproape gol. Soldații știau cădacă-l bat pe Iancu n-au nicio răspundere și în puterea nopții,dacă se plictiseau, veneau câte doi-trei, îl scoteau pe Iancudin odaie, îl aduceau pe alee și-l băteau. Atunci, la urletelenebunului, tot lagărul se trezea și la toți, de rică și de groază,ne pierea somnul până la ziuă.”

Lagărul de la Vapniarka și închisoareaRâbnița – istorii ale luptătorilorantiasciști evrei

Cum se vede și din istoria de mai sus, etnia și activitateapolitică uneori se suprapuneau, se intersectau sau se înlocuiau– mulți evrei erau văzuți din capul locului drept „comuniști”și internați în lagăr. După ocuparea ransnistriei, o parte din-tre deținuții evrei de la ârgu-Jiu, precum și evrei (suspectațică ar fi) comuniști sau simpatizanți, din București, au ostdeportați în lagărul de la Vapniarka.

Artistul Leon Mișosniky, membru în mișcarea comunistăilegală, povestește, în jurnalul său, despre Ervin Kreid, pri-eten arestat și deportat: „Mama lui, proesoara mea de desen,l-a vizitat în închisoare. Era total bandajat, mâinile, picio-arele, degetele îi useseră zdrobite cu uşa. Ervin a ost deneclintit. A ost întrebat de numele celor cu care lucrează şi-arăspuns: „Dacă mai puneţi o asemenea întrebare, mă arunc pe

ereastră!” . A mai spus: „Da, sunt comunist. Orice om progre-sist, orice om de cultură trebuie să fie comunist” 15. Ervin Kreida ost trimis la ârgu-Jiu, iar apoi la Vapniarka și a sârșit ucisîn închisoarea Râbnița: „A ost împuşcat odată cu retragereade pe teritoriul în care se afla închisoarea Râbniţa. Deţinuţiiau ost împuşcaţi de trupele SS care se retrăgeau, iar închisorii

14 Zaharia Stancu, Zile de lagăr, Editura Gramar, București, 2005.

15 Jurnalul lui Leon Mișosniky, ediție inedită.

i-au dat oc. Acesta a ost sârşitul lui Ervin Kreid” . Mișosnikyși-l amintește pe Kreid ca militant egalitarist și anti-ascist ex-emplar: „Şi mai am ceva, imaginea lui de neuitat. Ervin ajunge

pe un şantier unde lucrez eu şi mă-ntreabă dacă nu vreau să particip la o schimbare socială; Ervin aleargă şi dă lecţii pentruca tot venitul să-l depună la Ajutorul Roşu; Ervin îmi dă săcitesc Darwin, mi-l explică pe Marx, îmi dă să citesc Dobroge-anu-Gherea, iar la începutul războiului îmi spune: . Ervin, Ervin nu poate fi uitat.Trăiește în noi și-n atâția alții.”

O altă supraviețuitoare, Roza Apostol, a ost internată totca minoră și a trecut prin toate lagărele, împreună cu rateleei, înscris în mișcarea comunistă: „Am parcurs câteva lagăre –

Miercurea Ciuc, Târgu-Jiu, Vapniarka. Când am ost la Târgu- Jiu, aveam maxim 16 ani. Mulți dintre ceilalți deținuți erauînchiși pentru că mai mult sau mai puțin au avut o activitatecomunistă. Cei mai mulți erau luați, iertați expresia, cu japca.Fiind evrei, se considera că orice evreu e ad-literam și comu-nist. O prostie mare, dar asta era concepția. [...] Da, ratelemeu a ost dus la închisoare, după aceea a trecut prin toată

filiera de lagăre și la urmă a ost la Râbnița, unde s-a dat ocînchisorii și unde a murit ars de v iu. Singurul meu rate, n-amavut altul. În fine, niște vremuri cumplite.” 16

Un alt internat la Vapniarka, Geza Kornis, povestește de-spre elul în care a intrat în mișcarea antiascistă și despre de-portare: „În 1939 mă alăturasem mişcării antiasciste, ca un

gest de opoziție aţă de politica guvernelor burgheze antisemitecare, prin dierite legi, au lovit în populaţia evreiască. […] Am

căutat, pe calea unor lămuriri verbale, să arăt unor cunoscuţiromâni că regimurile la putere aduc prejudicii nu doar evreilor,ci şi românilor, ducând o politică contrară intereselor statului.Iar unul dintre cei „lămuriţi” m-a denunțat Siguranței.” 17 Kor-nis își amintește că la Vapniarka erau internaţi 1200 evrei din vechiul Regat şi ransilvania, dintre care peste 700 useserăridicaţi direct din casele lor, din libertate.

Matei Gall, supraviețuitor de la Râbnița

În sârșit, una dintre istoriile cele mai dure este cea a lui Ma-tei Gall, supraviețuitor al închisorii Râbnița, căreia i s-a datoc și unde au murit, împușcați sau arși, peste 50 de deținuți,printre care Ervin Kreid și ratele Rozei Apostol, amintițimai sus. Deportat la ârgu-Jiu, apoi la Vapniarka și închis laRâbnița, este unul dintre puținii care au supraviețuit, printr-un noroc neobișnuit, masacrului de pe 18 martie 1944: „În jurde ora 12 noaptea – poate să fi ost mai mult, poate mai puţin

– au sosit nişte soldaţi călări, care au intrat în curtea închiso-rii. […] Şi [căpitanul] Văluţă pronunţă cuvintele: . Adică: . Şi când domnul plutonier ordonă să ne aşezăm cucapul la perete în genunchi, noi ne orânduim, ne aşezăm lângă

perete în genunchi în două rânduri. Camera era îngustă. Patruoameni în aţă. Eu sunt ultimul care mă aşez. Atunci, dacămă întrebaţi ce gânduri am avut, primul a ost să cer iertare

părinţilor, pentru tot ceea ce au avut de suerit din cauza mea, pentru ceea ce vor sueri prin pierderea mea. Al doilea gând a ost că uite, în aţa morţii, eu nu-mi retrag ideile, nu mă închinîn aţa lui Dumnezeu. Al treilea gând a ost: uite acuma mori ,încearcă să vezi cum se moare, notează-ţi, remarcă fiecare mo-ment cum moartea înaintează în corpul tău până când nu-lmai poţi sesiza. Şi am aşteptat. Am auzit primele împuşcăturiîn dreapta mea. Unu, doi, trei. A urmat...mă rog, aud sângelecum curge dintr-un corp, ultimele răbuniri din plămâni, adicăultimele resturi de aer care ies probabil, un el de horcăit şi

atunci aud şi din partea stângă. Atuncea spun: uite că Văluţăa avut dreptate, se moare ără durere, nu simt nici o durere. Şistau mai departe aşezat pe genunchi şi aştept să observ trepteledispariţiei vieţii mele. Ca cineva din spate să vină să-mi deaun picior. Nu mişc, nu reacţionez, după care mai trag unul,două gloanţe şi se retrag. Închid uşa şi continuă mai departe. Setermină, pleacă. […] În fine, au plecat şi criminalii.” 18

Memoria, istoriile personale și dinamicile mișcărilor destânga dinainte de 1945 au ost studiate până acum des-tul de puțin, ragmentar și mai-totdeauna ideologizat,din perspectivă conservatoare și radical anti-comunistă.Cunoașterea și studierea evantaiului de persecuții la care auost supuși militanții de stânga de-a lungul secolului XX înRomânia ne poate oeri un răspuns posibil pentru tradițiamai slabă decât în alte țări a mișcărilor progresiste și emanci-patoare autohtone. Până la urmă, solidarizarea pentru schim-bare socială este invers proporțională cu amploarea orțelorrepresive ale statului polițienesc.

16 Interviu personal, realizat împreună cu Valentina Iancu, 2013.

17 Istoria personală detaliată a lui Kornis, inclusiv experiențele din lagăr,în interviul Un evreu comunist deportat de Antonescu la Vapniarca sedestăinuie, acum.tv, http://acum.tv/articol/17000/

18 Mărturia detaliată a lui Matei Gall, în cadrul unui interviu realizat deCosmina Gușu pentru Institutul Național pentru Studierea Holocaustuluidin România Elie Wiesel, se găsește aici:http://www.inshr-ew.ro/media/ interviuri/interviu-matei-gall

avorizat ascensiunea mișcării studențești, succesul ei seexplică și prin strategiile politice adoptate.

La începutul anilor 20, apăreau pe scena politicăromânească o sumedenie de partide și grupări naționaliste,unele trimițând direct la mișcările de dreapta de pestehotare, precum „Mișcarea Națională Fascistă” de tip ital-ian sau „Acțiunea Românească” de inspirație ranceză.Nici una dintre aceste grupări n-a reușit să se ridice la suc-cesul înregistrat de mișcarea studențească și de partenerulei politic, Liga Apărării National-Creștine. Spre deosebirede celelalte grupări, studenții, împreună cu Liga ApărăriiNațional-Creștine, au reușit să se impună pe scenei politicăde dreapta datorită aptului că au apărut drept organizațieautohtonă. Chiar dacă revendicările lor au ost similare cucele ormulate de partide de dreapta din Europa întreagă,ei au reușit să adapteze strategiile lor realităților românești.Prin sfințiri ale drapelului cu crucea încârligată, svasti-

ca fiind atât semnul Ligii Apărării Naționale, cât și cel alstudenților, prin cununii și botezuri în masă, la care Cuza șiCodreanu apăreau împreună în uncția de nași, ei au reușitsă se olosească atât de structurile statului, cât și de ritualurireligioase pentru a câștiga populația pentru cauza lor.

Un al doilea important pilon al succesului mișcăriistudențești l-a constituit violența. Dacă violența antisemită acontribuit la coagularea mișcării studențești și la realizareaunei coeziuni de grup, violența politică s-a dovedit a fi și maieficientă în privința recrutării a noi membri și simpatizanți,reputația mișcării crescând odată cu implicarea membrilorei în asasinate politice. După ce Corneliu Zelea-Codrea-nu, împreună cu alți cinci lideri ai mișcării studențești,au ost arestați în 1923 sub acuzația de complot împotri- va Siguranței Statului, pentru că plănuiseră împușcarea„politicienilor trădători și a plutocraților evrei” vinovați de„prigonirea studențimii”, „Văcăreștenii”, denumiți după

închisoarea în care useseră internați, au dobândit rapidstatutul de celebrități. Prin asasinarea preectului de Polițiedin Iași, Constantin Manciu, în 1924, Codreanu deveneachiar „eroul” mișcării. În timpul procesului, mediatizat șiexploatat politic pe larg, Codreanu a ost prezentat drept victima organelor guvernamentale, iar crima lui drept unact de legitimă apărare. După achitarea lui, Codreanu a ostprimit în trium de zeci de mii de susținători și aclamat caerou martir al cauzei naționaliste.

Pe toată durata procesului, Codreanu usese susținut deLiga Apărării Național-Creștine, alianța între cele douăgrupări fiind una strategică. Dacă studenții asigurau vizibil-itatea mișcării antisemite prin violența lor, rolul „Ligii” con-sta în legitimarea violenței și protejarea studenților. Astel,Liga – care număra printre membrii ei și câțiva proesoriuniversitari – a împiedicat eliminarea studenților antisemițidin universități, le-a luat apărarea atât în presă, cât și în ața

instanțelor, și i-a susținut financiar, punându-le la dispozițieonduri, terenuri și clădiri. Prin alianța aceasta, cele douăgrupări au reușit să atragă deopotrivă atât generația veche,convinsă de o reușită prin mijloace „legale” în sistemul poli-tic existent, cât și pe generația nouă, care nu-și vedea real-izate idealurile decât prin înlăturarea sistemului politic prinmijloace violente. Într-un final, aceste concepții dierite audus la desprinderea grupului Codreanu din „Liga ApărăriiNațional-Creștine” și ormarea „Gărzii de Fier” în anul 1927.

Chiar dacă de-acum încolo în tabere opuse, cele douăorganizații și-au continuat propaganda naționalistăși antisemită cu succes, Alexandru C. Cuza preluândîmpreună cu Octavian Goga pentru scurt timp puterea înurma alegerilor din 1937. La aceste alegeri, aproximativ 25%dintre votanți au optat pentru unul dintre cele două par-tide de extremă dreaptă. Cu alte cuvinte, agitațiile antisem-ite studențești, teroarea Gărzii de Fier și măsurile antisem-

ite ale guvernului Goga-Cuza, au întreținut pe tot parcursulperioadei interbelice o atmosera antisemită, pregătind înacelași timp terenul pentru excesele antisemite care urmausă se aibe loc sub regimul Ion Antonescu.

GAP-Nr7.indd 7 12/15/2014 3:07:03 PM


8/16

www.artapolitica.ro


Materialul de ață este transcrierea unei discuțiiavute cu supraviețuitorii Liviu Beris și Alexandru

Elias, în cadrul conerinței-atelier Nationalism, ascism and the Holocaust in Romanian History– a critical approach, organizată de Tird Gener-ation Buchenwald, în perioada 16-20 octombrieîn București. Liviu Beris a ost evacuat din orașulsău natal Herța la vârsta de 13 ani și deportat înlagărul de concentrare Moghilev din ransnis-tria. Astăzi este președintele Asociației EvreilorRomâni Victime ale Holocaustu-lui. Alexandru Elias a ost depor-tat în lagărul de muncă de la îr-

gu-Jiu, în 1942, la vârsta de 16ani, pentru activitate politică.Era membru al organizației sion-iste de stânga Hașomer Hațair,

organizație care milita pentruun stat binațional, evreo-arab, înPalestina istorică.

Liviu Beris:

Zona geografică în care m-am născutera situată în nord-estul României.Acum regiunea respectivă, Herța, esteparte din Ucraina. La 22 iunie 1941, cânda început războiul Germaniei nazisteși al României împotriva rușilor, auînceput problemele. În această locali-tate trăiau cam 4000 de locuitori, dintrecare 2200 erau români și vreo 1800 evrei.Și spre deosebire poate de alte părți, înaceastă localitate oamenii din cele douănaționalități se înțelegeau oarte bine.Când au venit rușii, în urma pactuluiRibentropp-Molotov, au naționalizat șiterenurile agricole și micile întreprin-deri. atăl meu avea o brutărie, undeavea angajați vreo 20 de muncitori. Aost declarat mare burghez, care a exp-loatat munca oamenilor. Pe carnetulde identitate primit de la sovietici, erascris un număr, despre care nu se știa ceînseamnă – era 39. Ulterior am aflat căasta însemna deportare în Siberia. Casaîn care locuiam era ceva mai rumoasăși unui așa-zis tovarăș, venit din Rusiasă conducă Herța, i-a plăcut casa, așacă ne-au evacuat în 24 de ore de acolo șine-au mutat într-o casă ca vai de lume,pe o stradă ca vai de lume. În această

situație, lumea o ducea oarte greu. Numai avea nimeni unde să lucreze, și așaam început să știm, pentru prima oară,de statul la coadă pentru un kilogram dezahăr sau a ltceva. Pe 13 iunie 1941, noap-tea, au venit și au ăcut primele deportări spre Siberia – 39de amilii din Herța, toate de pe strada principală. oți ceicu numărul 39 au ost luați și duși. Noi și alți câțiva care nueram pe strada principală, am ost lăsați pentru o altă serie.Peste o săptămână a început războiul și astel noi am scăpatde deportarea în Siberia!

Pe 5 iulie 1941, trupele române au intrat în Herța. Cine- va a venit și l-a anunțat pe tatăl meu că trupele române suntla marginea orașului. ata, care ăcuse armata în armataromână, îmi spune: „vino, hai să-i întâmpinăm pe ai noștri!Am scăpat de deportarea în Siberia!”. Pe drum, s-au alăturat vreo opt evrei și vreo 20 de români. Am ajuns la margin-ea orașului, acolo era avangarda română, un căpitan oarte

încruntat, căștile care luceau în soare. În loc de bună-ziua,ne întreabă: „Care sunt jidanii între voi? Mergeți la o par-te!”. A doua comandă a ost să ne descălțăm. oți ne-am exe-cutat, ne-am aplecat să ne descălțăm și când ne-am ridicat,am văzut un grup de soldați cu armele îndreptate spre noi.Din grupul de români rămas pe loc, unul a observat ce seîntâmpla, a sărit în ața armelor și în ața noastră și a începutsă-și acă cruce și striga disperat: ce aceți domnu’ căpitan?

Mărturii ale lui LIVIU BERIS și ALEXANDRU ELIAS

„Holocaustul este reeritor la evrei, dar exisĂștia-s oameni care au suerit împreună cu noi! Ceilalți dingrupul de români au venit și ei în ața armelor, așa încât acestcăpitan n-a mai putut da ordin să se tragă și astel eu unulam scăpat. Ne-a dat ordin să plecăm și am plecat așa desculț.Eu și la data asta consider că 5 iulie 1941 e a doua mea datăde naștere. Ăsta a ost primul contact cu trupele în timpulrăzboiului împotriva sovieticilor. După vreo 3 zile, toți evreiidin Herța au ost arestați și am ost introduși în niște sina-gogi, sub pază. Nu țin minte ce am mâncat în zilele alea, țiuminte că era o problemă teribilă să obții o gură de apă. În atreia zi, au venit așa-zisele noi autorități din Herța, numitede jandarmi și au început să strige niște nume. I-au scos peoamenii strigați, vreo 132 de persoane, și am aflat că au ost

executați ără niciun el de judecată. După aceea, noi am osteliberați din sinagogi, ne-am întors acasă și bine-înțeles amgăsit toate casele jeuite.

„Din oameni am devenit neoameni”

Am mai stat vreo trei săptămâni, după care am ostadunați în piața orășelului, cu ordin de deportare, pe jos, cuce am putut lua cu noi. Era o căldură teribilă, s-au dat și câte- va căruțe pentru oamenii în vârstă și pentru emeile cu nou-născuți. Drumurile erau cu oarte mult pra, nu erau pietru-ite, nu era asalt. În căldura aceea și praul acela, în momentulcând ne apropiam de o ântână vă dați seama, rămăsesem vreo 1500 în convoi, și cei care erau ceva mai tineri ajungeauprimii la ântâni, scoteau apa și după ce beau ei, turnau în jgheaburi pentru ceilalți. Mi-e imposibil să vă descriu, n-am văzut în niciun film așa ceva, această luptă antastică pentrua ajunge la cei doi metri de jgheab de apă.

Vreau să vă spun că, în vreo trei-patru zile, din oame-ni am devenit neoameni. Nimeni nu îți dădea puțină mân-care, nimic. Erai arestat și dus ca o turmă de vite și nimeni

nu-ți asigura măcar o urmă de mâncare. Asta era caracter-istic deportării românești. În această situație, pur și simpludădeai o cămașă pe care o aveai pe tine unui țăran de pe mar-ginea drumului, ca să obții ceva de mâncare. Așa că atuncicând a venit rigul, oamenii rămăseseră goi-goluți. Și în elulacesta am ajuns într-o localitate din Basarabia, Edineț. Acolone-au pus în niște case ale unor evrei deportați în altă parte.Și acolo ne-au reunit cu convoaie de evrei din alte loca lități, vreo 14-18 oameni într-o singură cameră, cum se nimerea.Nici acolo nu am primit nimic de mâncare, ne-au înconjuratcu sârmă ghimpată, 11 mii de oameni. Au apărut păduchii,am devenit bogați în păduchi. Și au apărut primele cazuri detios exantematic, care a început să decimeze oamenii.

Am rămas la Edineț până în octombriesau noiembrie, când ne-au deportat din-nou, pe cei care mai eram în viață, spreNistru, pe jos. Acum în istorie acesteconvoaie se numesc convoaie de morți.Începuse să plouă, ploi tot mai reci. Pra-ul de pe drumurile Basarabiei s-autransormat în niște noroaie lipicioase,că de-abia puteai să tragi piciorul aară.Țin minte câteva lucruri pe care vreausă le redau. Erau noroaiele, eu eram încăadolescent și pentru o nevoie fiziologicăm-am întors spre un șanț. Și atunci am văzut pentru prima oară cu ochii meiun bătrân rămas în urma convoiului șiun jandarm care l-a împușcat. Cadavrula căzut imediat. De-o parte și de alta adrumului erau coceni de porumb. Și din-tre coceni, la un moment dat, au apărutțărani care au dezbrăcat cadavrul îndouă minute, ca niște scamatori de circ.Ăsta a ost primul pe care l-am văzut. Peparcursul acestul drum am văzut oartemulte imagini înrgozitoare. Dar și acum,la vârsta asta, mai am coșmaruri cu acestbătrân, acest prim împușcat pe care l-am văzut.

La un moment dat, ne-au pus într-o comună, Corbu, pe o colină. Era oploaie tot mai rece, care s-a transor-mat în lapoviță, iar spre dimineață înzăpadă. Spre miezul nopții a început săînghețe. oți cei care au adormit, uzidupă ploaie, au murit. Eu n-am adormitpentru că mama îmi spunea tot timpul:„Nu adormi! Nu adormi! Vezi că cineadoarme moare!”. Dimineața, jandarmiiau dat ordin de plecare și au început să-ilovească pe cei care nu se ridicau, ărăsă-și dea seama că de apt erau morți.Rețin ochii rudelor care vedeau că oame-nii nu se mai ridică, iar ei primeau lovi-turi de pat de pușcă, ca să plece de lângămort. Țin minte că atunci când am ple-cat, am întors capul și am rămas cu imag-inea acelui deal cu cadavrele presărate pezăpada albă.

„Era o luptă teribilă pentru o clipă de viață în plus”

Apoi am ajuns la nistru, ne-au trecut cu niște poduri plu-titoare. Ne numărau ca pe niște vite, orice el de act era luat,iar când ajungeam la numărul 200 spuneau stop și te puneauîn mișcare, într-un convoi păzit de altă trupă de jandarmi.Grupul nostru de 200 a avut un noroc oarte mare. A ostpreluat de un șe de jandarmi, ne-a pus în mișcare, dar când vedea că cineva rămâne în urmă, ne punea să-l așteptăm, înloc să-l împuște. Așa ne-a condus 60 de kilometri în interi-orul Ucrainei.

Am ajuns într-un sat, unde ne-a introdus într-un grajd și

ne-a spus că are ordin să ne lase aici. Era grajdul unui colhoz.Și ne-a zis că dacă cumva ugim de acolo, ordinul este să fimexecutați. Omul a spus că nu avem nicio pază, ne lasă acoloși s-a terminat.

Acolo era o luptă teribilă și pentru un măr stricat. Și pentruun bocanc rămas de la un mort. În esență, era o luptă teribilăpentru o clipă de viață în plus. Cu riscul de a fi executați, cei


Fără titlu (1969 - 1970), 42 x 30 cm, țus pe hârtie

GAP-Nr7.indd 8 12/15/2014 3:07:03 PM


9/16

www.artapolitica.ro


tă pericolul peste tot - pentru toată lumea.”din amilia mea am ugit cu toții de acolo din grajduri. Amajuns în localitatea Moghilev de pe Nistru, acolo tatăl meu aost luat pur și simplu de pe stradă și dus la lucru, ulterior amaflat, peste Bug, la Nikolaev. În situația dată, eu m-am dusși am căutat de lucru – erau acolo în Moghilev niște abri-ci. Cine reușea să intre să lucreze, căpăta o adeverință, astelîncât nu mai era prins de pe străzi, precum tatăl meu. Eu abiaăcusem trei clase de gimnaziu, iar directorul întreprinderiim-a întrebat ce știu să ac. Eu îi spun că nu știu nimic și că o săînvăț. Zice: „N-am ce ace cu tine!”. Am ajuns până la urmă laniște ateliere comunale. Am intrat la director și mă întreabăacelași lucru. Eu răspund la el. Dar în spatele meu a intratun domn mai în vârstă pe care îl aud: „Dați-mi-l mie, să-l acucenic la tâmplărie, ca am nevoie de unajutor”. Directorul spune „Ia-ți-l!”. Asta aînsemnat pe de-o parte hârtia necesară,dar și niște mâncare – cir, adică apă fiartăîn care se presăra niște ăină de porumb.Un el de mămăligă lichidă, dar diluată.Bani nu ți se dădeau pentru muncă. Dinmomentul acela nu am mai ieșit dinlagăr la urat. Până atunci, trăiam dinurat. Am urat seclă urajeră. Nu maispun, când găseam pe câmp cartofi, eraextraordinar. Pentru un singur lucru atrebuit să merg în continuare la urat –lemne ca să avem să ne încălzim. Pent-ru asta trebuia să risc să ies din lagăr. Neorganizam în bandă, numai din băieți șimergeam în case care useseră bombar-date și nu mai erau locuite. Șarpantele dela case aveau lemne, și cu tot riscul de a seprăbuși peste noi, mergeam acolo noap-tea să luăm lemn.

otuși, în aceste expediții de urt amost o dată prins. Eram tocmai sus laacoperiș, și am ost prins de patrulă.Erau un runtaș de jandarmi și un ostașsimplu. Soldatul spune de ață cu mine –„să-l împușcăm!”. Dar runtașul spune„Nu, să-l ducem la legiunea de jan-darmi”. Și s-a executat ce a spus ăla. Darpe drum spre legiune, soldatul care voiasă mă împuște mă lovea în spate cu patulde arme, în coaste, îngrozitor. La unmoment dat, când treceam pe lângă unstâlp, n-am mai putut, m-am întors bruscși l-am privit – avea o ață cu atâta ură,era atât de urâtă ura aceea pe ața lui. Șiam avut așa un gând ulgerător, că dacăcumva scap cu viață, niciodată să nu acce mi-a ăcut acest om mie. Nu m-a mailovit după aceea. [...] am scăpat, dar astanumai pentru că a ost în perioada dupăStalingrad. După Stalingrad s-a simțit unalt comportament ață de deportați.

„Societate de astăzise aseamănă oarte multcu cea în care am trăit eu,când a început Holocaustul”

Din localitatea noastră, au murit trei serturi dintre noi, șinumai un sert am supraviețuit. Din alte localități, au muritși 90% dintre oameni.

Eu sunt din Moldova, dintr-un oraș oarte religios, în carereligia era oarte respectată. La vârsta când am ost depor-tat credeam în Dumnezeu. În momentul în care am ost înransnistria și am văzut ce se întâmpla, am zis că dacă arexista Dumnezeu nu s-ar putea întâmpla așa ceva. Atun-ci am devenit dintr-odată ateu, mi-am pierdut credința înDumnezeu. Brusc, ără niciun el de discuție. Când m-amîntors din ransnistria, propaganda era propice pentruateism. ânăr fiind, mi-am menținut exact concepțiile. Am

început să lucrez în domeniul geneticii. Am lucrat în cer-cetarea genetică, toți ziceau că știu multe, și eu credeam căștiu multe. Acuma, vă dați seama că a avut loc o explozie îndescoperirile științifice în domeniul geneticii. În condițiileacestea, atunci când am ajuns să mă pensionez, mi-am puso întrebare pentru mine însumi, ca o problemă de sinteză:am evoluat oarte mult în genetică, și mi-am dat seama că

știu atât de mult și totuși atât de puțin. Mi-am pus întrebărienorm de mari și concluzia a ost următoarea: că în domeniulștiinței vieții știm atât de puține, încât nu mi-am putut expli-ca științific totul. oată ordinea extraordinară în lume măace să cred că realitatea este mult prea vastă pentru ca noisă avem acces la ea. Deci până la urmă am ajuns la concluziacă cele cinci simțuri pe care noi le avem ca oameni sunt multprea puține pentru a le putea percepe și așa am ajuns, dacă vreți, un agnostic. Respect credința tuturor celor din jur și eucred în ceva ce nu știu ce este, în ce cred. Dar rămân evreupentru că am ost bătut, lovit și aproape exterminat pentruaptul că sunt evreu, și din cauza asta, eu întotdeauna măprezint ca evreu.

Când mă uit acum ce se întâmplă în lume, societate deastăzi se aseamănă oarte mult cu cea în care am trăit eu,când a început Holocaustul. Aș spune că atunci cuvintele auost cele care au pavat drumul spre lagărul de exterminare.Și la ora aceasta, aceleași cuvinte le auzi. De instigare la ură.Se profită de aptul că democrația asigură dreptul la liberăexprimare și se încurajează acest discurs de ură între oame-ni. Și mai este ceva, omul acum nu află ceea ce se întâmplă înrealitate, află ceea ce media spune despre realitate. Și mediaîși impune prostul discurs. Holocaustul este reeritor la evrei,dar există pericolul peste tot – pentru toată lumea.

„A apărut dorința de a ieși din cercul

prigoanei”Alexandru Elias

E o deosebire între opresiunea asupra unor oame-ni nevinovați, doar pentru vina că s-au născut evrei șiexperiența mea. Lucrurile despre care vreau să vă vorbesc

s-au întâmplat când nu aveam încă 17 ani împliniți. Am împ-linit 17 ani în închisorile regimului Antonescu. Puține lunimă despart [acum] de vârsta de 90 de ani. Era în anul 1942,în perioada de aproximativ un an de când regimul Antones-cu a intrat în război contra Rusiei Sovietice, ca unul dintrealiații cei mai de încredere ai lui Hitler, ai nazismului. Evreiierau persecutați total, elevii, studenții, intelectualii useserăscoși din toate școlile și universitățile. rebuie să vă spun,așa ca un element de coloratură, aptul că învățam atunci launul dintre liceele cele mai de vază din București, GheorgheLazăr. La acest liceu, stră-bunicul meu usese proesor. Iarîn 1941, eu, nepotul lui, eram dat aară din acest liceu, pen-tru singurul motiv că m-am născut evreu. atăl și bunicul

meu au ăcut parte din armata română,au participat cu tot ce au putut la luptanațională românească. Nu existau motivede prigoană, în aară de aptul care nu adepins nici de mine nici de altcineva șinu ar trebui să depindă de nimeni – ap-tul că ne-am născut evrei. Vă spun astaca să înțelegeți de ce eu și alți tineri eramatât de marcați și de urioși pentru ce seîntâmpla.

În condițiile acestea de prigoană, deasasinate, de excludere din viața socială,tineri ca noi, a apărut dorința de a ieșidin cercul prigoanei. Care era soluția?Nici unii dintre noi nu am văzut atuncialtă soluție decât lupta împotriva regim-ului Antonescu aici, prin înrolarea înmișcarea comunistă, sau plecarea în ostapatrie istorică a evreilor, în Palestina. Eu vedeam asta ca singura soluție pentru noiși atunci, eu m-am înscris în organizațiasionistă de stânga Hașomer Hațair. Înaceste condiții, aceste organizații sion-iste își încetaseră activitatea, deși nuerau încă interzise. Și un grup de tine-ri din această organizație a continuat săactiveze cu acțiuni minore, imature chi-ar, ără șanse. Dar

Documents

Gazeta de Arta Politica nr. 8