Upload
others
View
3
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013) şi procesul de
„românire” a cântărilor bisericeşti
Ion ISĂROIU*
Abstract: The present article highlights the personality of the
musician Filothei Jipa, who, 300 years ago (1713), wrote the first
Religious Music Book in Romanian language, entitled „Romanian
Psaltichie”, a manuscript now at the Romanian Academy Library,
code 61. For the first time, this manuscript was researched and later
on published in four volumes, between 1981 – 1992, by the famous
professor and byzantinologist, Sebastian Barbu – Bucur.
The „Romanization” process of religious music is presented since its
very beginning, in ancient times, until the last representative of this
long process, which lasted for more than 200 years, Ion Popescu
Pasărea.
The personalities of cultural and musical life are presented here,
personalities who contributed massively to the development of this
phenomenon, started with the first translations and printings,
realized by the deacon Coresi in Braşov.
Keywords: Filothei sin Agai Jipei and the process of
„Romanization” of religious singing.
* PhD. Candidate, Faculty of Orthodox Theology at University of Bucharest,
Bucharest, Romania. Contact: [email protected]
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
40
Anul 2013 are o semnificaţie aparte pentru cultura
muzicală de sorginte bizantină în particular dar şi pentru cultura
muzicală românească în general, deoarece se împlinesc 300 de ani
de la prima carte de muzică scrisă în limba română. Cartea are ca
titlu Psatichia Rumănească şi a fost scrisă de un român, Filothei
Jipa, la anul 1713, tradusă din limba greacă în limba română. În
anul 1897, revista Biserica Ortodoxă Română nr. 31, publica un
studiu cu titlul Întâia carte de cântări bisericeşti in româneşte
cunoscută până acum, avându-l ca autor pe cunoscutul profesor şi
istoric ieşean Constantin Erbiceanu. În acest amplu studiu,
reputatul profesor relevă importanţa Psaltichiei Rumăneşti pentru
cultura şi arta muzicală românească şi prezintă cuprinsul
manuscrisului, dându-ne date importante despre Filothei sin Agăi
Jipei.2 Anul 1897 reprezintă prima semnalare a Psaltichiei de
către C. Erbiceanu, urmându-l alţi cercetători atraşi de importanţa
manuscrisului, cum ar fi: Nicolae Popescu, preotul şi savantul
Ioan D. Petrescu, Ion Bianu, George Breazul, Grigorie Panţiru,
Gheorghe Ciobanul, Gabriel Strempel, Titus Moisescu, Octavian
Lazăr Cosma, Sebastian Barbu-Bucur. Dintre toţi cei menţionaţi,
profesorul şi bizantinologul Sebastian Barbu-Bucur a studiat timp
de peste 25 de ani manuscrisul nr. 61 de la Biblioteca Academiei
Române, reuşind să-l publice, între anii 1981-1992, în patru
volume în colecţia Izvoare ale muzicii româneşti, cu următoarele
titluri: Catavasier, tom. VIIA, Bucureşti, 1981; Anastasimatar,
tom.VIIB, Bucureşti, 1984; Stihirar tom. VIIC, Bucureşti, 1986;
Stihirar-Penticostar, tom. VIID, Buzău, 1992.„Cercetările
insistente şi asidue asupra manuscrisului lui Filothei, de la
Biblioteca Academiei Române, i-au dat posibilitatea lui Sebastian
Barbu-Bucur de a descoperii răspunsuri valabile şi solid
1 Revista BOR, Bucureşti an XXI, 1897, nr. 3 (iunie), p. 292-304,apud
Pr. Conf. univ. dr. Florin Bucescu, Sebastian Barbu- Bucur şi restituirea
Psaltichiei rumăneşti, in Sebastian Barbu-Bucur la 75 de ani,
Arhiepiscopia Tomisului, 2005, p.17. 2 Pr. Con. Univ. dr. Florin Bucescu, op. cit.,p. 17
Ion ISĂROIU
.
41
documentate la o serie de întrebări care planau asupra autorului
operei menţionate, scrisă acum 300 de ani.”3 Evidenţiem faptul
că, cercetătorul Sebastian Barbu-Bucur a urmărit să atragă atenţia
şi specialiştilor din zona istoriei literare spre personalitatea unui
muzician care a excelat nu numai în arta muzicii, ci şi în
cultivarea limbii române. În acest sens, problema centrală pe care
o ridică manuscrisul lui Filothei de acum trei veacuri este cea a
„românirii” cântărilor, lucru esenţial la acea vreme atât pentru
cultura muzicală românească, cât şi pentru limba literară.
Importanţa acestui lucru se afirmă pe mai multe planuri, iar
abordarea lui oferă un exemplu de încadrare a spiritualităţii
româneşti în marele climat al ortodoxiei şi de perpetuare în
condiţiile vitrege ale istoriei noastre, a filonului cultural bizantin.
Domnia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, a fost deosebit de
importantă pentru renaşterea culturală şi artistică aŢării
Româneşti, care în perioada lui a devenit un important centru
cultural, nu numai politic, pentru sud-estul Europei şi Orientul
ortodox aflat sub stăpânirea musulmană. Din acest motiv, Sf.
Voievod „a dorit ca în Biserică să domine limba românească la
slujbe(…), asemenea şi cântarea din strane(…), pentru desfătarea
sufletească a credincioşilor”,4 astfel încât, din informaţiile pe care
le avem până acum, „ prima slujbă în întregime în limba
românească a avut loc în anul 1710.”5 Cuvântul „românire”, pus
sub semnul întrebării de unii cercetători, a fost „întrebuinţat
pentru prima dată de Anton Pann şi se referă în general la
procesul complex cultural istoric în care întreaga noastră viaţă şi
cultură şi-a dobândit atât un conţinut cât şi o formă de sine
3 Ibidem, pp. 18-19
4 Sebastian Barbu-Bucur, Acţiunea de “românire” a cântărilor psaltice
şi determinările ei social-patriotice.Filothei sin Agăi Jipei şi alţi autori
din secolul al XVIII-lea, în BOR, Anul XCVIII, nr.7-8, iulie-august,
1980, p.839. 5 Prof. Gh. Ciobanu, Musica bisericească la români, în BOR, Anul XC;
nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1972, p. 170.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
42
stătătoare românească, iar în cazul cântărilor bisericeşti,
românirea indică acţiunea de tălmăcire sau de adaptare a
melodiilor bisericeşti greceşti la textul românesc deja tradus.”6 Se
poate afirma cu certitudine că procesul nu poate fi considerat
identic cu cel al traducerii textelor de cult, el fiind mult mai
profund, conturând pentru unele cântări ceva special pe care nu-l
mai întâlnim la popoarele ortodoxe din vecinătate, dar rămânând
în limitele muzicii de tradiţie bizantină. De aceea, traducerea
textelor cântărilor bisericeşti este doar o etapă în lugul proces de
„românire” al cântărilor, care s-a derulat pe o perioadă de peste
două sută de ani. Nu ne propunem să facem o etapizare a
procesului de românire a cântărilor, însă vom încerca să reliefăm
parcursul acestui proces în toată complexitatea lui, de la
începuturi şi până la ultimul reprezentant al acestui îndelungat
proces, Ion Popescu- Pasărea.Din cercetările întreprinse până
acum se cunoaşte faptul că la sfârşitul secolului al XV-lea şi
începutul secolului al XVI-lea este atestat începutul scrisului în
limba română. Astfel, Codicele Voroneţian, descoperit în anul
1871 la Voroneţ de Gr. Creţu, Psaltirea Scheiană, provenită din
biblioteca lui Sturza Scheianu(la sfârşit cuprinde câteva cântări: a
lui Moise, a Sfintei Fecioare, rugăciunea Anei mama lui Samuil),
Psaltirea Voroneţiană, descoperită de pr. Simeon Florea Marian
în 1882 la Voroneţ şi Psaltirea Hurmuzaki, donată Academiei de
Eudoxiu Hurmuzaki, reprezintă cele mai vechi copii după
traducerile româneşti ale Sf. Scripturi7. Cercetătorii au constatat
că din punct de vedere fonetic textele au ca particularitate
rotacismul, adică prefacerea lui n intervocalic în r în cuvinte de
origine latină. Din analiza acestor texte se poate concluziona că,
deşi sunt traduse într-o limbă greoaie cu multe elemente străine,
ele stau la baza traducerilor ulterioare ale cărţilor Sf. Scripturi, dar
6 Sebastian Barbu-Bucur, op.,cit.,p.839.
7 Preot prof. dr. Mircea Păcurariu,Istoria Bisericii Ortodoxe Române,
vol.I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1980, p.499.
Ion ISĂROIU
.
43
şi la baza limbii române literare de mai târziu. Probabil, textele
româneşti trebuie să fi existat înaintea celor despre care avem
astăzi cunoştinţă, ele însă s-au pierdut. A. Lambrior în 1881
spunea că „ românii au scris în toate timpurile limba lor”.8 Totuşi,
primele texte tipărite în limba română, secolul XVI, reprezintă un
fenomen cultural de anvergură, ce trebuie pus în legătură şi cu
dezvoltarea relaţiilor comerciale care au dus la stabilirea unor
legături mai strânse între cele trei provincii româneşti. În acest
sens, traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română
este declanşată de diaconul Coresi la Braşov, tipărind între anii
1559-1580, 11 cărţi religioase cu o largă răspândire printre
români. El este succesorul celor trei corifei ai tiparului, Macarie,
Dimitrie Liubavici şi Filip Moldoveanul, originar din Târgovişte,
învăţând meşteşugul tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici.
Cercetările mai noi au stabilit că Diaconul Coresi nu a adus cu
sine slovele cirilice ale tipografiei din Târgovişte ci, la Braşov, a
fost nevoit să-şi confecţioneze altele noi.9 Mişcarea de înnoire a
vieţii spirituale a românilor se concretizează începând cu
realizările acestui mare tipograf, constând în traducerea şi
tipărirea de lucrări fundamentale pentru consacrarea limbii
literare, fapt care a condus nemijlocit la afirmarea cântărilor
bisericeşti cu text înţeles de români. „ Din bogata serie de
tipărituri coresiene în limbile română şi slavonă evidenţiem ca
valoroase în privinţa afirmării cântării sacre Octoih(1556-1557),
Triod-Penticostar(1558) etc. şi ilustrăm cu Octoih I şi II (1574-
1575), scos din porunca lui Alexandru Mircea II Domnul Ţării
Româneşti, lucrare aflată în Biblioteca din Şcheii Braşovului”10
Din toate informaţiile pe care le avem până acum nu putem să
8 Lambrior, A., Îndreptariu, în:Convorbiri literare, Iaşi, 15, 1881, p.127,
apud, Sebastian Barbu-Bucur, Filothei sin Agăi Jipei Psaltichie
Rumănească I Catavasier, Bucureşti, 1981, Editura Muzicală, p.43. 9 Preot prof. Mircea Păcurariu, op.cit., p.524
10 Vasile Tomescu, Muzica Renaşterii în spaţiul cultural românesc,
Editura Muzicală, 2006, Bucureşti, p. 11.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
44
avansăm o dată exactă a începutului cântării în limba română. Tot
ceea ce s-a afirmat până în present constituie mai mult deducţii
bazate pe relevanţa manuscriselor aflate în fondurile bibliotecilor
din mănăstirile româneşti şi mai ales în Biblioteca Academiei
Române. La Braşov, de exemplu, s-a citit mai întâi în româneşte
Evanghelia şi Apostolul, Crezul şi Tatăl nostru, şi s-au ţinut cele
dintâi predici în care se tălmăceau evangheliile.11
Dar pătrunderea
limbii române în biserică nu a însemnat în egală măsură şi
pătrunderea cântării în aceeaşi limbă, mai ales în mănăstiri şi în
catedrale. Avem mărturii elocvente că în a doua parte a secolului
al XVII-lea se cânta la o strană greceşte şi la cealaltă slavoneşte.12
Cântările de slujbă s-au practicat multă vreme în formă orală.
Reconstituirea integrală a manuscriselor a cuprins textele
cântărilor traduse în limba română. De aici se poate afirma
prioritatea manuscriselor faţă de tipărituri, indiferent că este vorba
numai de texte sau de texte însoţite de muzică. Prima carte de
strană introdusă în şcoala din Schei este Octoihul mic, transcris de
Oprea Diacul, la Braşov, în 1570, iar între anii 1640 şi 1644
transcris de Popa Mihai13
la aproape un secol, ne atestă faptul că,
în mod sigur, la această şcoală s-a cântat multă vreme în
româneşte. Menţiuni de cântare în limba română în cele două
Provincii, Ţara Românească şi Moldova, apar mai târziu, spre
sfârşitul secolului al XVII-lea. Astfel, Constantin Erbiceanu
afirmă că pe la anul 1649 se afla în uz un Octoih după care s-a
cântat în mod practic mult timp în limba română.14
Acest lucru îl
11 Cîndea ,Spiridon, Primul liturghier românesc, tipărit în M. A. , 4,
sept.-oct. 1959, nr. 9-10, p. 762, apud, Sebastian Barbu-Bucur, op. cit.,
p. 44. 12
Demetriu Cantemir, Descrierea Moldaviei, Bucureşti, 1875, p. 170. 13
Vasile Vasile, Istoria Muzicii Bizantine şi evoluţia ei în spiritualitatea
românească, vol. II, Bucureşti, Editura Interprint, 1997, p.136. 14
Erbiceanu Constantin, Manuscripte de psaltichie din Biblioteca
Seminarului Veniamin,în: Revista Teologică, Iaşi, 5 nr. 19, 31 august,
1866, p. 149.
Ion ISĂROIU
.
45
îndreptăţeşte pe bizantinologul Vasile Vasile să susţină pe bună
dreptate că, „o primă etapă a procesului de românire aparţine
cântării orale în limba poporului”.15
În jurnalul său de călătorie,
Paul de Alep, care a însoţit pe patriarhul Macarie de Antiohia
între anii 1654şi 1658 în Moldova şi Ţara Românească,
semnalează cântarea bilingvă, spunând: ” în ziua de Paşti Canonul
Învierii a fost cântat pe psaltichie foarte plăcut, în strana dreaptă
greceşte, iar la strana stângă româneşte”.16
Treptat, treptat, limba
română a început să ia locul celei slavone în timpul domnitorilor
Matei Basarab şi Vasile Lupu. După diaconul Coresi, primul care
îşi dă seama cât de dăunătoare este săvârşirea cultului în slavonă,
este Şerban Vodă Cantacuzino. Această limbă folosită în cultul
liturgic nu era înţeleasă nici de preoţi nici de popor. În sensul
acesta el tipăreşte Evanghelia şi Apostolul (1682-1683) în limba
română, o limbă impecabilă, aşa cum reiese şi din predosloviile
Evangheliei din 1682. În celebra lucrare, Descrierea Moldovei, 17
marele cărturar şi domnitor Dimitrie Cantemir afirmă că înainte
de el şi chiar în timpul lui se obişnuia ca la curtea domnească să
cânte în strana dreaptă, corul cântăreţilor moldoveni,iar la strana
stângă, corul cântăreţilor greci, în ambele limbi. În această
perioadă, în Ţara Românească, Sf. Voievod Constantin
Brâncoveanu înconjurat de mari cărturari străini şi pământeni a
iniţiat un vast plan de înflorire a culturii româneşti, domnia lui
constituind o epocă de renaştere culturală şi artistică, Ţara
Românească devenind un important centru politico- cultural
pentru sud- estul Europei şi Orientul creştin ortodox. În timpul
domniei lui se tipăresc numeroase cărţi atât pentru nevoile
românilor, cât şi pentru lumea greacă orientală. Astfel, „ numărul
şcolilor sporeşte şi funcţionează cinci tipografii: la
15 Vasile Vasile, Op. cit., p. 136
16 Vintilescu Petre, Poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea
bisericească, Bucureşti, 1937, p. 246. 17
Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, Editura D.M.Pipidi,
Bucureşti, 1973, p. 229.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
46
Bucureşti(1678), la Buzău (1691), Snagov (1696), Râmnic(1705)
şi Târgovişte(1708), în care, între anii 1690- 1716, s-au tipărit 31
de cărţi greceşti şi 49 cărţi în alte cinci limbi, Brâncoveanu a
dorit ca în biserică să domine limba românească la slujbe /…/,
asemenea şi cântarea din strane /…/, pentru desfătarea sufletească
a credincioşilor, ”18
astfel încât, din câte se ştie, „ prima slujbă în
întregime în limba românească a avut loc în anul 1710”.19
Prin
înfiinţarea de şcoli speciale în care să se înveţe limba română,
Domnitorul martir a contribuit la românirea muzicii psaltice,
înţeleasă atât de popor cât şi de cler. Epoca brâncovenească a
contribuit pe de o parte la desăvârşirea introducerii în limba
română în biserică, iar pe de altă parte la trainica fixare a limbii
române literare, prin mulţimea de cărţi tipărite. Înconjurat de
umanişti şi cărturari, precum, stolnicul Constantin Cantacuzino,
mitropolitul Antim Ivireanu, episcopii Mitrofan şi Damaschin de
la Buzău, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, cronicaru Radu
Popescu, etc., în acest proces creator de cultură s-a încadrat şi
Filothei sin Agăi Jipei, un cărturar deosebit de talentat, protopsalt,
teolog, filolog, caligraf, miniaturist, care în manuscrisul său
muzical intitulat Psaltichie rumănească, face un portret reuşit al
domnitorului Constantin Brâncoveanu. Astfel, şcoala muzicală
brâncovenească, era reprezentată mai ales de către Filothei,
protopsalt al mitopoliei, a cărui lucrare fundamentală Psaltichia
rumănească, marchează un moment esenţial în muzica
românească, ea atestând cântarea în limba română şi existenţa
18 Şt. Meteş, Şcolile de muzică şi cântare bisericească din Iaşi( 1558 )
şi Bucureşti( 1711- 1823) şi românii din Transilvania, în MA, Sibiu, 10
( 1965) , nr. 7-8, p. 513, apud, Sebastian Barbu-Bucur, Cultura muzicală
de tradiţie bizantină pe teritoriu României în sec.XVIII şi începutul
sec.XIX şi aportul originar al culturii autohtone, Editura Muzicală,
Bucureşti, 1989, p. 94. 19
Nifon Mitropolitul, Tipic bisericesc, Bucureşti, 1885, p.VIII, apud,
Sebastian Barbu-Bucur, Op., cit., p. 94.
Ion ISĂROIU
.
47
unei şcoli organizate de muzică în româneşte.20
Păstrarea acestei
importante lucrări în copii cum sunt, Ms. rom. 4020 din
Biblioteca Schitului Prodrom de la Muntele Athos, Grecia,
Anastasimatarul de la Cluj, Ms. rom. 1106, demonstrează aria de
răspândire şi desigur de valorificare; predilecţiile autorului
antologiei sunt ilustrate în sens estetic de compoziţii printre care
Canonul Floriilor, scris „ pre glasul cel rumănesc că iaste mai
lesne şi mai frumos”, cf. ff.54v-55r,21
iar în sens afectiv de
includerea aici a unor cântări dedicate domnitorului. 22
Cu o
pregătire temeinică în domeniul teologic şi filologic şi mai cu
seamă în domeniul muzical acumulată în ţară şi la Muntele Athos,
Filothei Jipa realizează prima şi cea mai cuprinzătoare operă
muzicală bisericească românească. El este primul care s-a
încumetat să facă o carte de psaltichie în limba română, adaptând
textele româneşti la melodiile tradiţionale bizantine şi invers.
Cartea de psaltichie elaborată de Filothei, se găseşte în manuscris
la cota nr. 61 de la Biblioteca Academiei Române şi este
terminată de scris la 24 decembrie 1713, fiind prima carte cu
neume muzicale psaltice, în limba română, cunoscută până acum
pe teritoriul României. „ Manuscrisul lui Filothei are 259 folio şi
cuprinde aproape toate slujbele din timpul anului (1255 cântări),
după cum urmează: Catavasiile (f.8r- 67v), troparele, condacele şi
cu hvalitele fiecărui praznic împărătesc; rânduiala utreniilor şi a
celor trei liturghii (f. 45r- 56v), irmoase veselitoare, urmate de
polihronii şi cântări în cinstea domnitorului, mitropolitului şi a
marilor demnitari (f. 54v- 58r) ; Paraclisul (text f. 61r- 65r) ; o
gramatică a psaltichiei vechi, foarte sumară (f. 68r- 70v) ;
Anastasima (f. 71r- 113r) ; Antologhionul (f. 114r- 226v) şi
Penticostarul (f. 227r- 255r), sfârşind cu Rugăciunea lui Filothei
pentru Constantin Brâncoveanu (f. 255v), la care se adaugă, la
20 Sebastian Barbu-Bucur, Filothei…..CatavasierI, p. 52.
21 Cf. Ms. rom. Nr. 61 BAR
22 Vasile Tomescu, Muzica secolului luminilor în spaţiul spiritual
românesc, Editura Muzicală, Bucureşti, 2008, p. 14.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
48
începutul manuscrisului, Anixandarele lui Iosif Protopsaltul de la
Mănăstirea Neamţ, iar la sfârşit o Doxologie a lui Balaş preotul
ţăringrădeanul (f. 256r- 258r), scrise mai târziu de altă mână.”23
În Prefaţa manuscrisului, autorul scoate în relief acţiunea de
românire a cântărilor, pentru că Filothei a tălmăcit „ pre a noastră
de ţară şi de obşte limbă” (f. 5-7v), scriind această carte la
îndemnul Mitropolitului Antim Ivireanul. Manuscrisul a
reprezentat un viu interes pentru evoluţia culturii noastre
muzicale, deoarece în ultimele decenii aproape toţi muzicologii
care s- au ocupat de muzica românească medievală, s- au aplecat
câte puţin asupra acestui monument muzical. Graţie unei munci
asidue şi exemplare de peste 25 de ani, a profesorului, dirijorului
şi bizantinologului Sebastian Barbu – Bucur, monumentala
lucrare a lui Filothei sin Agăi Jipei vede lumina tiparului la
aproape 300 de ani de la apariţia ei, restituind culturii muzicale
româneşti o operă de certă valoare. În acest sens, strana
românească dispune de traducerea în limba română a celor mai
importante cântări ale principalelor slujbe ortodoxe, însoţite de
notaţia corespunzătoare, iar urmărirea paralelă a textului de la
Vecernia Mare, Doamne strigat-am…, din Psaltirea slavo-
română a Diaconului Coresi, din Psaltirea Mitropolitului
Dosoftei, din Psaltirea Scheiană, din Psaltichia rumănească şi din
Catavasierul din 1970, ni se pare convingătoare pentru
evidenţierea evoluţiei limbii literare în cântarea cultică pe terenul
a două secole. Pentru a întări ideea de repere literare constituite
din textele cântate, bizantinologul Vasile Vasile, citându-i pe
Bianu Ioan şi Hodoş Nerva, adaugă un text, din Octoihul mic, din
stihira I a glasului I: „Rugăciunile noastre cele de seară primeşte-
le, Sfinte Doamne şi ne dă nouă iertare păcatelor, că Tu însuţi eşti
Cel ce ai arătat în lume învierea.”24
În procesul de românire la
23 Sebastian Barbu-Bucur, Cultura muzicală….p. 96.
24 Bianu, Ioan şi Hodoş, Nerva, Bibliografie românească veche, vol. I ,
Bucureşci, Ediţiunea Academiei Române, 1903, p. 462, apud, Vasile
Vasile, Op., cit., p. 143.
Ion ISĂROIU
.
49
Filothei sin Agăi Jipei întâlnim mai multe feluri de cântări, ceea
ce înseamnă un process foarte complex şi laborios, lucrare ce nu
poate fi realizată decât de un bun filolog şi teolog dublat de un
iscusit muzician, calităţi excepţionale pe care le găsim din plin în
persoana lui Filothei. Toate categoriile de cântări din Psaltichia
lui Filothei cum ar fi: cântări reproduse după originalele greceşti,
cântări în care Filothei s-a abătut de la originalul grecesc, cântări
alcătuite de Filothei după prototipul grecesc şi cântări alcătuite
din îmbinarea tuturor procedeelor, relevă faptul că expresia
„tălmăcit-am”, în concepţia lui Filothei, nu era aceea de simplă
traducere ci presupunea o acţiune complexă, de adaptare la
însuşirile limbii şi gândirii româneşti, respectând în traducerea sa
melosul vechilor cântări aşa cum a fost întocmită de psalţii şi
protopsalţii vechi recunoscuţi de Biserica Ortodoxă.25
Vieţuitor al
Sf. Munte, Filothei a avut nobila intenţie ca în biserică să se audă
şi să se înţeleagă cântările în limba română, deoarece elementul
grecesc era foarte puternic iar cântările liturgice nu erau nici
traduse nici puse pe note psaltice. Fără intenţia de a face o
românire deplină el traduce din limba greacă 1193 melodii,
aproape tot ceea ce este necesar stranei, având acceptul şi
protecţia domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a mitropolitului
Antim Ivireanu. Distinsul bizantinolog Sebastian Barbu-Bucur
care a studiat cu minuţiozitate opera lui Filothei Jipa 26
a
identificat, prin metoda analizei comparate, cel puţin cinci mari
categorii de cântări, în cadrul cărora putem observa multiple
modalităţi de românire, cum ar fi:
25 Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul I Anastasimatar,
Bucureşti, 2008, Editura Muzicală, p.27 26
Sebastian Barbu-Bucur în primul volum, Catavasier, publicat în anul
1981, între paginile 65- 81, face o analiză comparată a cântărilor lui
Filothei cu originalele greceşti, utilizând mai multe manuscrise greceşti
(ms.gr. 1096, ms.gr. 762, ms.gr. 832, ms. gr. 564 ), folosindu- se de 24
exemple muzicale.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
50
Cântări reproduse după originalele greceşti aidoma, cu
număr de silabe identic sau puţin diferit, ale căror texte au putut fi
traduse cuvânt cu cuvânt, cu topica identică, pe care le găsim
scrise în stilul papadic, stihiraric şi irmologic.
Cântări în care Filothei s-a abătut de la originalul grecesc,
încercând o uşoară adaptare a prozodiei muzicale la textul
românesc, mai ales la cele scrise în stilul irmologic şi stihiraric,
cu traducere cuvânt cu cuvânt, topică identică şi cu număr de
silabe sensibil diferit (3- 6 silabe mai mult în limba română).
Imnuri alcătuite de Filothei după prototipul grecesc „mai pe
scurt”, după expresia sa, pentru a corespunde necesităţilor slujbei
eclesiastice româneşti.
Îmbinarea tuturor procedeelor mai sus enunţate, aplicate
acelor cântări al căror text este tradus cuvânt cu cuvânt sau liber,
cu număr de silabe egal, mai mic sau mai mare, cu topică identică
sau diferită.
Creaţii proprii cu conţinut laic şi cu conţinut religios,”
Catavasiile Floriilor, fiind primele compoziţii româneşti, scrise
pe note, aparţinând Bisericii noastre Ortodoxe, cunoscute până
acum.”27
Opera muzicală realizată de Filothei sin Agăi Jipei a fost
promovată, cultivată şi răspândită de psalţii şi protopsalţii din
cadrul Mitropoliei Ungro- Vlahiei, ulterior copiată şi utilizată şi
în alte zone ale ţării,confirmându- se părerea unanim valabilă că
muzica lui Filothei s-a cântat în toate provinciile româneşti.
Anastasimatarul lui Filothei, s-a transmis în întregime, poate cu
mici modificări neesenţiale, în mai multe manuscrise, aşa cum ar
fi de pildă manuscrisul românesc nr. 1106 din Biblioteca Centrală
Universitară din Cluj-Napoca, scris înainte de anul 1745. 28
Cu
privire la Catavasiile Stâlpărilor (Foriilor) , cercetările
întreprinse până acum duc la concluzia că melodia acestui canon
27 Sebastian Barbu-Bucur, op., cit., p.78
28 Idem, Acţiunea de “românire”a cântărilor psaltice…., în BOR, Anul
XCVIII, nr. 7- 8, iulie-august, 1980, p.843.
Ion ISĂROIU
.
51
nu mai circulă la nici un popor, dovadă în plus că aparţine lui
Filothei. Din exemplul de mai jos (Ex.nr. 1, a, b, c,), transcris şi
analizat de Sebastian Barbu -Bucur29
, se observă repetarea
permanentă a unor fragmente melodice cu cadenţe perfecte şi
finale pe do, pe re şi pe fa. Cadenţele perfecte şi finale, dovedesc
că nu este vorba de un glas IV obişnuit, iar cursivitatea melodiei,
caracterul său silabic şi ritmul, apropiate de cele din folclor,
amintesc de vechile colinde româneşti. „De altfel, influenţa
muzicii populare asupra cântării bisericeşti româneşti se face
simţită în Canonul Buneivestiri încă din secolul al XVII- lea,”30
(Ex. nr.2). Formulele melodice arhaice din Canonul Floriilor,
înrudite cu cele din folclorul românesc, cu multe accente nefireşti
ale cuvintelor care s-au impus de-alungul veacurilor pătrunzând
definitiv în biserică, s-au făcut atât de iubite, încât ziua în care
sunt cântate, adică Floriile, este aşteptată cu multă bucurie de
cântăreţii instruiţi.31
În concluzie, românirea cântărilor realizată
de Filothei a fost un proces extrem de complicat şi anevoios şi nu
o simplă aşezare a textului românesc în locul celui grecesc,
complexitatea constând mai ales în adaptarea la însuşirile limbii şi
gândirii româneşti. Psaltichia rumănească a lui Filothei
marchează de fapt prima mare etapă a românirii cântărilor,
inaugurând o nouă fază a acestui amplu şi anevoios proces de
românire care începe cu Şărban „Protopsaltul Ţării Româneşti,”
născut în jurul anilor 1675-1678. 32
Macarie Ieromonahul îl
29 Sebastian Barbu –Bucur, Filothei sin Agăi Jipei Psaltichie
rumănească I Catavasier, p. 78. 30
Pr. I.D. Petrescu, Ėtudes de palėographie musicale byzantine,
Bucarest, 1967, p. 130, apud, Prof. Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la
români, in: BOR, Anul XC, nr. 1-2 ianuarie – februarie, 1972, p. 171. 31
Sebastian Barbu –Bucur, Op. cit., p. 79. 32
Cel care s-a ocupat în mod cu totul special de viaţa şi activitatea
muzicală a acestui mare protopsalt a fost renumitul bizantinolog
Sebastian Barbu –Bucur, în teza sa de doctorat intitulată Cultura
muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII ăi
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
52
pomeneşte pe Şărban printre cei care au luptat pentru „românirea
cântărilor”, traducând din greceşte sau creând direct în limba
română, alături de Arsennie Ieromonahul Cozianul şi Calist
protopsaltul Mitropoliei din Bucureşti, ale căror osteneli ”au
p(i)erit „ dimpreună cu moartea lor”. 33
De la Şărban protopsaltul
ne-a rămas foarte puţin:„troparul pentru ucenici” al lui Hrisafi
glas 8, ale cărui cuvinte „sunt aşezate de întâiul cântăreţ al meu
Dascăl Şerban”, aşa cum va nota Duma Braşoveanu în
manuscrisul nr. 4305 din Biblioteca Academiei Române,
Catavasiile Floriilor, glas III, precum şi o Doxologie, „ facerea lui
Neon Patron Gherman, iar în limba rumănească de Şărban
Dascălul”,34
(Ex. Nr.3). Deoarece Şărban a promovat muzica
românească a lui Filothei, se presupune că el a fost ucenicul
acestuia. „Titlul suprem de protopsalt al Curţii domneşti, atestat
de Macarie Ieromonahul în Prefaţa Irmologhionului, este apoi
extins în diferite manuscrise, unde este prezentat în această
calitate, fiind considerat personalitatea cea mai reprezentativă a
epocii.”35
Catavasiile din Duminica Stâlpărilor au atras atenţia
tocmai pentru contradicţia pe care o cuprind. Macarie spune, că
ele sunt pe „glas bulgăresc”, dar în realitate ele reprezintă un
reper al procesului de românire.36
Bizantinologul Gheorghe
Ciobanu, într-un studiu amplu şi bine documentat despre Canonul
Stâlpărilor alcătuit de Dascălul Şărban, 37
afirmă că acest Canon
al Floriilor este creaţia lui Filothei făcută în limba română, iar
începutul secolului XIX şi aportul original al culturii autohtone,
publicată în Editura Muzicală, Bucureşti, 1989, p.p.202-216. 33
Sebastian Barbu Bucur, Op. cit., p. 215. 34
Macarie Ieromonahul, Irmologhion sau Catavasier musicesc, Viena,
1823, p. IV. 35
Vasile Vasile, Istoria muzicii bizantine…, p. 71. 36
Vasile Vasile, Op. cit., p. 72 37
Gheorghe Ciobanu, Originea Canonului Stâlpărilor alcătuit de
Dascălul Şărban, în: Mitropolia Olteniei, nr. 5-8, mai-august, 1970,p.
778-787.
Ion ISĂROIU
.
53
toate celelalte variante inclusiv „alcătuirea” dascălului Şărban,
sunt inspirate din aceasta. Dăm mai jos un exemplu din
Catavasiile Floriilor, glas III, în transcrierea lui Sebastian Barbu –
Bucur,38
(ex. nr. 4). După Şărban, cel care continuă nobila acţiune
de românire a cântărilor, este Ioan sin Radului Duma Braşoveanu
cunoscut ca făcând parte dintr-o familie braşoveană renumită de
cântăreţi de strană şi dascăli de şcoală şi cu o temeinică tradiţie
cărturărească.39
În anul 1751 el termină de scris voluminoasa sa lucrare,
intitulată sugestiv Psaltichia românească, pe vremea
domnitorului Ioan Grigorie Ghica şi a Mitropolitului Neofit.
Datorită faptului că lupta grecilor împotriva românirii cântărilor
luase amploare, iar politica fanariotă a ridicat tot felul de greutăţi
în calea traducerii din greceşte, mergând până la defăimarea
limbii române, Duma Braşoveanu arată importanţa şi necesitatea
cântării psaltice chiar în predoslovia lucrării sale demonstrând, cu
texte noutestamentare, că fiecare popor poate cânta în limba sa.
Bizantinologul Sebastian Barbu-Bucur, studiind comparativ
piesele din manuscrisul lui Duma Braşoveanu cu cele din
manuscrisul lui Filothei constată identitatea absolută la
majoritatea cântărilor cuprinse în cele două psaltichii, chiar dacă
Duma nu menţionează în manuscrisul său că ar fi o copie.40
Manuscrisul lui Ioan Duma demonstrează faptul că, muzica
psaltică din sec. al XVIII-lea a fost cântată nu numai în Ţara
Românească ci şi în Transilvania, fiindcă Duma Braşoveanu a
promovat aceeaşi muzică pe care o cântase Bucur Grămăticul la
Sâmbăta de Sus, între anii 1759-1775. La rândul său, Constantin
Ftori psalt la Râmnic, în 1767 termină de scris un Antologhion
românesc de 339 folio, ce se află în Biblioteca Academiei
Române la nr. 2219 şi care cuprinde slujba din perioada Mineiului
38 Sebastian Barbu –Bucur, Cultura muzicală…p. 212-214.
39 Macarie Ieromonahul, Op. cit., p. IV
40 Sebastian Barbu –Bucur, Acţiunea de “românire”a cântărilor…p.
844.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
54
şi a Penticostarului. Manuscrisul este o copie identică a unei părţi
însemnate din manuscrisul lui Filothei Jipa, cu mici deosebiri,
dovedind faptul că în a douo jumătate a sec. al XVIII-lea se
cântau cântările lui Filothei.41
Tot în anul 1767, Mihalache
Moldovlahul, a tălmăcit la Bucureşti Anastasimatarul în limba
română. Această lucrare are o deosebită importanţă pentru
muzicologia românească fiind cel mai complet Anastasimatar, cu
notaţie cucuzeliană şi hrisantică. Renumitul bizantinolog
Sebastian Barbu-Bucur,42
a descoperit în anul 1982 în Biblioteca
Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos originalul
Anastasimatarul lui Mihalache Moldovlahul, care a circulat în
două copii(551 şi 578 BAR), pe care l-a publicat în anul 2008, în
Editura Muzicală.
Începând cu Mihalache Moldovlahul, s-a declanşat cea de-a
„doua etapă din prima fază a românirii cântărilor, pentru că la el
nu mai este vorba de o aşezare a cuvintelor româneşti în locul
celor greceşti sub note psaltice, de o simplă adaptare a textului la
muzică sau a muzicii la text, ca până acum, când modificările
muzicii în cele mai multe cazuri erau neesenţiale, ci este vorba de
o linie melodică prelucrată şi adaptată la textul românesc,
aparţinând autorului, în care se păstrează scara, cadenţele şi
stilul.”43
Pe mai multe manuscrise din Moldova, Mihalache este
consemnat ca psalt, cu numele de Moldoveanu, Ieşanu, iar apoi
devine Moldovlahul prin activitatea desfăşurată în Muntenia.
Reconstituirea activităţii lui a fost îngreunată în primul rind de
faptul că opera sa capitală, a fost considerată pierdută. Nu
cunoaştem prea multe date despre Mihalache. Ştim că la anul
1784 este confirmat şi în calitate de cântăreţ la Şcoala de la Sf.
Sava, numit de domnitorul Mihai Şuţu. 44
Anastasimatarul lui
Mihalache Moldovlahul este cel mai complet Anastasimatar din
41 Ibidem, p.845 ; idem, Mihalache Moldovlahul…p. 32.
42 Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul…, p.18
43 Sebastian Barbu –Bucur, Acţiunea de românire…, p.846
44 Vasile Vasile, Istoria Muzicii Bizantine…p. 75
Ion ISĂROIU
.
55
câte avem. Iată câteva exemple care demonstrează acest lucru:
Stihurile de la Doamne strigat-am sunt zece şi nu şapte ca în
Anastasimatarul lui Victor Ojog, sau patru ca în Anastasimatarul
uniformizat din 1953. 45
Cele şapte stihiri ale învierii din Octoih,
după cum menţionează Sebastian Barbu-Bucur,46
sunt completate
fără note muzicale cu trei stihiri Anatolice sau cu stihiri ale zilei
din Minei, iar cele şapte stihiri sunt completate cu câte trei
Podobii. Mergând mai departe cu analiza, bizantinologul
Sebastian Barbu – Bucur afirmă că există o excepţie pe care nu a
mai întâlnit- o până acum nici în literatura liturgică veche şi nici
în cea nouă în ceea ce priveşte numărul stihirilor de la Vecernia
gl. IV: 10, 8, 6 sau 4.47
Din transcrierile lucrate, Sebastian Barbu-
Bucur observă că glasul I din Anastasimatarul lui Mihalache, este
complet restructurat după modelul celui de la Bizanţ şi Athos, „
petrecându- se în ultimele 3 - 4 decenii ale secolului al XVIII-lea
o mutaţie a melodiei din ke (la 1) în pa (re1) cadenţele devenind,
ca cele de astăzi, în tactul stihiraric: imperfecte pe ga (fa1) şi pa
(re1), perfecte şi finale pe pa (re1), iar în tactul irmologic:
imperfecte pe di (sol1), perfecte şi finale pe pa (re1). Se poate
vedea, de asemenea, că prozodia muzicală este mult superioară
celei a lui Filothei, din pana lui Mihalache ieşind o muzică
mlădioasă, plină de frumuseţe şi naturaleţe, care se apropie foarte
mult de cea din vremea noastră.”48
(ex. nr. 5). Se cunoaşte, că
Mihalache Moldovlahul a mai scris în limba română şi alte multe
cântări ce se găsesc în diferite manuscrise, ceea ce ne
îndreptăţeşte să afirmăm că prin creaţia sa românirea cântărilor a
câştigat extrem de mult, el creând linii melodice adaptate textelor
româneşti, manifestându-şi predilecţia pentru stilul sintomon
(concis, scurt), acordând prioritate textului, depăşind faza
45 Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul… P.38
46 Ibidem.
47 Ibidem.
48 Sebastian Barbu-Bucur, Acţiunea de românire… p. p. 846-847.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
56
neconcordanţelor dintre acesta şi melodia care îl însoţeşte,
melodia psaltică fiind mulată la accentele tonice ale cuvântului.
Între anii 1776- 1780, la Râmnic se tipăresc cele 12 Mineie,
ultimele cărţi netipărite, perioadă ce coincide cu triumful definitiv
al limbii române în biserică. În această perioadă, cel care continuă
activitatea de românire a cântărilor este Ioan Psaltul care în
manuscrisul gr. rom. nr. 4947 din anul 1785 aflat la Biblioteca
Centrală de Stat, a inclus un număr de 7 cântări în limba română,
unele traduse, altele adăugite după diferiţi autori greci.49
Din
creaţiile sale originale sau „românite” amintim polieleul Robii
Domnului glas IV, „facerea lui Ioan Psalt iar în româneşte iaste
alcătuit de Mihalache Cântăreţul sfinţilor 40 de
mucenici”(BAR,ms.gr.rom.1229, f. 10-17), Heruvicul glas VII,
creaţie a lui Ieremia Protopsaltul tradus de Ioan Psaltul (BNB,
ms.gr.rom.4947,f.31-32v), precum şi un Heruvic după Petru
Domesticul (f. 33v- 35) şi altul după Nicolau (f. 35-36). 50
Naum Râmniceanu, socotit „primul reformator român al
didacticii,”51
contemporan cu Mihalache Moldovlahul şi Ioan
Psaltul a desfăşurat o activitate pe mai multe domenii: istoric,
teologic, filologic, literar dar mai ales muzical ca psalt,
compozitor, dascăl şi promotor al muzicii bizantine nu numai în
Ţara Românească, dar şi în Transilvania. Prin elaborarea în anul
1788 a unui Antologhion care se găseşte în Biblioteca Academiei
Române (ms.gr. nr. 3210),52
el aduce un aport important la
49 Idem, p. 848.
50 Gheorghe C. Ionescu, Muzica bizantină în România, Dicţionar
cronologic, Editura Sagittarius, Bucureşti, 2003, p. 83. 51
Dr. S. Reli, Metode de instrucţie şi educaţie în şcolile mănăstireşti şi
bisericeşti şi în academiile domnesc din trecutul românesc, 1933, p. 19,
apud, Diacon, doctorand Ioan G. Popescu, Învăţământul muzical în
Biserica Ortodoxă Română de la începuturi până în sec. al XVIII- lea
inclusuv, în rev. BOR, Anul LXXXVII nr. 9-10 Septembrie-
Octombrie, 1969, p. 1038. 52
Sebastian Barbu- Bucur, Acţiunea de românire…p. 848.
Ion ISĂROIU
.
57
acţiunea de „românire” a cântărilor bisericeşti. Despre locul
naşterii sale, bizantinologul Sebastian Barbu- Bucur face lumină
într-un studiu monografic53
, afirmând că Naum Râmniceanu s-a
născut cu certitudine în Jina Sibiului în anul 1764 şi nu în satul
Corbi din Muscel aşa cum au afirmat mai mulţi exegeţi. Pe lângă
o bogată activitate literară- ştiinţifică a desfăşurat şi o lungă
carieră de dascăl şi cântăreţ, predând ore de psaltichie şi limbă
greacă la Bucureşti, Sinaia, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Buzău, dar
mai ales la Hodoş- Bodrog în Banat ăntre anii 1788- 1795,
perioadă când a scris o carte de Psaltichie- meşteşugul cântărilor
bisericeşti pe glasuri.54
Manuscrisul Antologhion din anul 1788,
cuprinde pe lângă cântări în limba greacă, şase cântări în limba
română provenite din Psaltichia rumănească a lui Filothei Jipa,
precum şi o propedie concisă a cărei valoare constă în faptul că
reprezintă, în limbajul epocii, traducerea semnificaţiilor notaţiei
cucuzeliene.55
Antologhionul demonstrează prin conţinutul său
că Naum Râmniceanu a cultivat şi promovat atât în Ţara
Românească cât şi în Transilvania şi Banat aceeaşi muzică
românească pe care a promovat-o cu mult timp în urmă Filothei în
Ţara Românească, Bucur Grămăticul la Sâmbăta de Sus, Ioan
Duma la Braşov în Tara Bârsei, păstrând întocmai linia melodică
a cântărilor care au circulat în acea vreme.56
În perioada când avea loc acţiunea de „românire” a
cântărilor bisericeşti, se produce fenomenul de pătrundere a
influenţelor orientale cu efecte negative mai ales pentru cântarea
din Ţara Românească şi Moldova. În acest sens, autorul
romanului Ciocoii vechi şi noi, primul critic muzical român,
Nicolae Filimon, ne spune că a cerut compozitorilor să elimine
din creaţia muzicală pretins populară elementele orientale şi
53 Sebastian Barbu- Bucur, Naum Râmniceanu. În Studii de muzicologie,
vol. IX, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973, p.p. 147-194. 54
Diacon Doctorand Ioan G. Popescu, Învăţământul muzical…p.1038. 55
Vasile, Vasile, Op cit, p.85. 56
Sebastian Barbu- Bucur, Acţiunea de românire…p. 848.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
58
ţigăneşti, „acestea fiind împrumuturi străine de structura
intonaţională proprie melosului nostru românesc.”57
Încă din
secolul al XVI-lea domnii ţărilor române primeau din partea
sultanului meterhaneaua, care cuprindea: manele, bestele,
samaele, taxâmuri, etc. Înfluenţele turco-greco-persano-arabe se
manifestă cu precădere în muzica psaltică prin pătrunderea
structurilor modale cromatice cu numeroase melisme bogat
ornamentate, împrumutate din muzica profană orientală, dând
naştere la scări muzicale cu denumiri orientale ca: muştar, hisar,
nisabur, agem ghiurdi, agem asirian, persikan, etc.58
În acest
context socio-politic apare la Neamţ muzicianul Iosif
Protopsaltul, trăitor în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea,
care a compus şi a tălmăcit mai multe cântări, creaţiile sale fiind
risipite în numeroase manuscrise din diverse fonduri arhivistice.
Bizantinologul Gheorghe Ciobanu îl încadrează pe Iosif
Protopsaltul în contextul marilor psalţi români din perioada
medievală,59
influenţele şcolii de la Neamţ condusă de Iosif,
putând fi urmărite şi în mănăstirile învecinate Secu, Agapia,
Văratec, etc., unde se găsesc manuscrise cuprinzând şi cântări ale
protopsaltului de la Neamţ.60
Dintre cântările sale în limba
română, cele mai cunoscute şi cu cea mai mare circulaţie pe care
le găsim cu această menţiune, amintim: Anixandarele
moldoveneşti (ms.gr.rom.nr.642, f.236r-246v) şi (ms.rom.gr. nr.
576, f. 133r.- 136r) din Biblioteca Academiei Române şi ms. gr.
rom. nr. III 94, f. 22r.-24v, din Biblioteca Universitară- Iaşi, toate
57 Pr. Conf. Univ. dr. Ion Isăroiu, Psaltul, folcloristul şi criticul muzical
Nicolae Filimon, în: Almanah bisericesc 2012, Arhiepiscopia
Târgoviştei, p.323. 58
Sebastian Barbu-Bucur, Acţiunea de românire…p. 850. 59
Gheorghe Ciobanu, Muzica bisericească la români, În: Biserica
Ortodoxă Română, Anul XC, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1972, p.173-
174. 60
Vasile Vasile, Iosif Protopsaltul, În: Muzica, Anul XII, nr. 3 (47),
iulie- septembrie, 2001, p. 102.
Ion ISĂROIU
.
59
aceste manuscrise scrise în Moldova de români, primul scris de
Ioniţă Pralea şi cel de-al doilea de Macarie Ieromonahul.61
„Anixandarele lui Iosif Protopsaltul au fost numite moldoveneşti,
pentru a se deosebi de cele greceşti, de cele atonite şi de cele
apărute în manuscrise româneşti mai vechi, fiind, după cât se
pare, cele dintâi în limba română,”62
afirmă cunoscutul
bizantinolog Vasile Vasile. Iosif a scris în limba română nu numai
anixandare ci şi alte cântări printre care, din sistema veche,
amintim: Heruvicul în Sâmbăta cea Mare, de Kir Iosif
Moldovanu, în ms. gr. rom. nr. III- 94 (f. 90v-91r) din Biblioteca
Universitară –Iaşi, Cu noi este Dumnezeu, în ms. gr- rom. nr. 34.
(f. 69r- 74v), Axion, în ms. rom. nr. 1 (f. 141v- 143v),
Binecuvântările în ms. rom. nr. 2 (f. 132v- 139v), două Axioane,
în ms, rom. nr. 11 (f. 100v- 101v), trei Axioane în ms. rom. nr. 13.
(f. 18- 21 şi 27- 29), un Heruvic în ms. rom nr. 33 (f. 34r- 35r).63
Creaţia lui Iosif de la Neamţ acordă o deosebită importanţă
stilului numit syntonom- pe scurt- reprezentând melodii silabice,
irmologice, eliminând cratimele şi stilul argon, terenul cel mai
favorabil pentru evoluţia şi desăvârşirea procesului de „românire”
a cântărilor, anticipându-se cu mult mai înainte ceea ce avea să
facă Macarie Ieromanahul şi apoi Anton Pann.64
Un alt reprezentant cu o contribuţie apreciabilă în ceea ce
priveşte evoluţia „românirii" cântărilor este Ioniţă Pralea, de la
care ne-au rămas: polieleul Vavilonul, (în ms. gr. nr. 2371(f.
118v- 124r), tropare pentru ucenici, (în ms. ro. gr. nr. 840 f. 181r-
187v, scris în anul 1821 la Socola), Prohodul Domnului, (în ms.
rom. gr. nr. 576, f. 47r- 80r, scris de Ioniţă Pralea la Slatina în
1810) şi Prohodul Maicii Domnului (f. 81r- 112r).65
Faptul că
Ioniţă Pralea vine de la Iaşi, este confirmat de titlul lucrării sale
61 Sebastian Barbu- Bucur, Acţiunea…p. 850.
62 Vasile Vasile, Op. Cit., p. 109.
63 Sebastian Barbu- Bucur, Op.cit., p. 851.
64 Ibidem, p.852.
65 Idem, ibidem.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
60
Psaltirea Proorocului şi Împărat David, în versuri, alcătuită de
micul între musicoşii sistimii vechi Ioan Pralea din Iaşul
Moldovei, tipărită la Braşov în 1827.66
La începutul secolului al
XIX-lea, găsim cântări scrise de ieromonahul Teofil Zagavias, pe
care le-a scris Filothei în a sa Psaltichie, ceea ce atestă
continuitatea circulaţiei cântărilor lui Filothei în Moldova,
adăugându-se şi cântările lui Ioniţă Pralea.
Tot în această perioadă, la mănăstirea Căldăruşani,
ieromonahul Acachie scrie un Anastasimatar în limba română,
copie după cel al lui Filothei sin Agăi Jipei,67
ceea ce
demonstrează în mod vădit valabilitatea cântărilor românite de
Filothei, Acachie fiind probabil unul dintre ultimii călugări
tradiţionalişti, care a persistat în menţinerea şi practicarea
cântărilor alcătuite „de cei vechi”, chiar şi după reforma lui
Hrisant.68
Putem afirma cu certitudine că secolul al XVIII- lea,
din punct de vedere muzical, a fost dominat de manuscrisul lui
Filothei sin Agăi Jipei, scris în vechea sistimă a muzicii bizantine,
fiind preluat ca model de mai mulţi compozitori care au trecut pe
la cunoscuta şcoală de muzică de la Mitropolia din Bucureşti.
Peste aproximativ un secol, la Bucureşti, apare un celebru dascăl
de muzichie, grec de origine, numit Petru Efesiu, care a adus cu
sine noua metodă sau noua „sistimă” a muzicii bizantine. Petre
Efesiu a înfiinţat la Bucureşti o şcoală de muzică chrysantică,
după numele reformatorului, unde a avut ca discipoli, printre alţii,
pe Macarie Ieromonahul şi pe Anton Pann.
Macarie tipăreşte primele cărţi de muzică în limba română
la Viena în anul 1823, Theoreticonul, Anastasimatarul şi
Irmologhionul. Această activitate complexă de tălmăcire a
cântărilor bisericeşti în noua „sistimă” i-a fost încredinţată de
Mitropolitul Dionisie Lupu, aşa cum mărturiseşte în prefaţa
Irmologhionului: „ Deci Prea Sfinţia sa, ştiindu-mă pe mine
66 Vasile Vasile, Istoria muzicii bizantine…p. 172
67 Idem, ibidem.
68 Sebastian Barbu-Bucur, Acţiunea…p.852
Ion ISĂROIU
.
61
smeritului între ieromonahi desăvârşitu întru amândouă sistimile,
îndestulatu cu iscusinţa cea de mulţi ani şi cu dreaptă socoteală de
a preface şi a le aduce pre acestea în graiul patriei în cea mai
cuviincioasă şi nestrămutată a loru înfiinţare şi aprinsu cu râvna
ca unulu ce şi pe sistima cea veche nu puţine cărţi în limba
noastră am prefăcutu şi cântări am alcătuitu, chemându-mă mi-au
poruncitu ca toate cărţile sistimii cei noao să le prefacu româneşte
şi să le paradosescu, sistisindu-mi şi şcoala de musichie
românească.69
Pe lângă cele trei cărţi tipărite la Viena Macarie a
mai tipărit: Antologia, ce cuprinde cântări ale utreniei; Prohodul
Domnului, tipărit la Buzău, ultima carte, publicată în anul când
Macarie a trecut la cele veşnice. La lucrările amintite mai sus şi
intrate în circulaţie chiar din timpul vieţii lui, trebuie adăugate
câteva din cele păstrate în manuscrise, cum ar fi: Stihirariul,
Papadichia, Irmologhion Calofonicon, Cântările Sfintei Liturghii,
Pricestniarul, aflate la Biblioteca Academiei Române. Toate
acestea completează bogata creaţie a marelui protopsalt, care
numără peste două mii de cântări românite şi aproximativ o sută
cincizeci de cântări originale.70
Reforma sa, este o grandioasă
operă de tălmăcire în româneşte a unor melodii cântate până
atunci într-o altă limbă. Pentru a nu fi acuzat de neloialitate faţă
de Biserica Ortodoxă, Macarie preia fondul cântărilor greceşti,
transpunându-le în tiparele limbii române.71
Invocând părerea
muzicologului Gheorghe Ciobanu, Costin Moisil afirmă: „ …în
românirea cântărilor Macarie n-a preluat aproape nimic din
69 Macarie Ieromonahul,Irmologhion sau Catavasieru musicesc care
cuprinde în sine catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale Născătoarei
de Dumnezeu, ale Triodului şi ale Penticostarului precum să cântă în
Sfânta lui Hristos Biserica cea mare. Acum întâiş dată tipărit (…)
Alcătuit româneşte pre aşezământul sistimii cei noao dupre cel grecesc,
de smeritul… Viena, 1823, p. VI. 70
Vasile Vasile, Istoria muzicii…p. 104. 71
Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul, Anastasimatar, I,
…p.34
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
62
caracterul vechi românesc, legat de folclor. Adaptând cântările la
muzicalitatea limbii române, Macarie a obţinut linii melodice
curgătoare, fără salturi mari. Tehnica sa de adaptare presupunea
respectarea mai degrabă a sistemului de cadenţe decât a
melodiei.72
În accepţiunea lui Macarie, românirea cântărilor a
însemnat practic permutarea melodiilor de cult, folosită în
Biserica Ortodoxă, din limba greacă în limba română. În acest
sens, opera lui Macarie poate fi considerată ca importantă,
deoarece reflectă năzuinţele epocii moderne, chiar dacă şi pe bună
dreptate, Octavian Lazăr Cosma, afirmă că, Macarie ar fi trebuit
să-şi îndrepte atenţia nu numai împotriva textului grec, ci şi al
muzicii greceşti, îndeosebi a acelei muzici impuse prin reforma
din 1814.73
Referindu-ne strict la Anastasimatarul lui Macarie,
acesta, este o traducere după Noul Anastasimatar al lui Petru
Efesiul. Melodiile în limba română diferă puţin de modelul
grecesc, modificărileţin seama de topica textului, de lungimea şi
de poziţia accentelor cuvintelor în textul românesc.
Anton Pann, personalitate complexă a culturii româneşti
din prima jumătate a secolului al XIX-lea, continuă cu deosebită
eficacitate acţiunea de „românire” a muzicii bisericeşti,
compunând, traducând, transcriind, adaptând cele mai importante
cântări liturgice, pe care le-a inclus în cărţile tipărite de el de-a
lungul anilor. Aşa de pildă, în anul 1845, aproape după un sfert de
secol de la apariţia Theoreticonului lui Macarie, Pann tipăreşte
Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica
melodică, prin care aduce o foarte mare contribuţie la
modernizarea teoriei muzicii bizantine. Considerat cel mai
complet şi mai dezvoltat manual de teoria muzicii bizantine în
limba română, depăşind Theoreticonul lui Macarie, Bazul teoretic
72 Costin Moisil, Românirea cântărilor: un meşteşug şi multe
controverse, Editura Muzicală, Bucureşti, 2012, p. 39. 73
Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii româneşti, 1784-1823, vol.
II, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974, p. 87,
apud, Sebastian Barbu-Bucur, Op. cit.,p.35.
Ion ISĂROIU
.
63
şi practic este alcătuit din şase mari părţi, în care este explicată
întreaga teorie, cu întrebări şi răspunsuri. Aproape toate cărţile
tipărite de Anton Pann în propria tipografie, cu excepţia Noului
Doxastar, cuprinzând cântări de cult în notaţie chrysantică şi cu
textul în limba română, se extind pe durata a nouă ani, începând
din 1846 şi încheindu-se în anul 1854, anul morţii sale.74
Amintim
aici faptul că Anton Pann este primul nostru mare folclorist şi
unele lucrări moştenite de la el sunt la graniţa dintre cântarea de
strană şi colindele şi cântecele de stea, unele provenind chiar din
muzica de cult. Anton Pann, ca şi predecesorul său Macarie, a
respectat şi a încadrat lucrările lui în matricea bizantină, ştiind că
nu numai textul dar şi melodia sunt inspirate de Duhul Sfânt şi
trebuie să se supună canoanelor Sfinţilor Părinţi şi regulilor
Sfintei Tradiţii. Soluţia cea mai bună şi demonsrată este
apropierea de spiritul limbii şi de sensibilitatea poporului român,
fără a se abate de la matricea stilistică bizantină, statornicită de
glasuri, ritmuri, ornamentaţie, genuri, forme, tacturi, formule
cadenţiale. Costin Moisil, aduce în prim plan părerea celebrului
bizantinolog Gheorghe Ciobanu, care afirmă: „…rezultatele
„românirii” lui Pann sunt superioare celor ale lui Macarie.
Principiul de lucru folosit de Pann ar fi fost acelaşi cu al lui
Macarie, de a urmării melodia originală doar în mare, adaptând-o
la muzicalitatea limbii române (excepţie făcând cazurile în care
psaltul a dorit în mod special păstrarea melodiei greceşti, de pildă
la podobii). Caracteristic pentru Pann este strânsa conexiune a
melodiei cu textul, fapt care explică salturile prea mari.”75
În
viziunea Părintelui Sebastian Barbu – Bucur, Anton Pann a
tălmăcit melodia mai liber decât Macarie, adaptând-o la
muzicalitatea limbii române, înlăturând elementele externe,
asiatice şi legând scurtarea cântărilor de procesul de românire.76
74 Vasile Vasile, Istoria muzicii bizantine…p. 114.
75 Costin Moisil, Op. cit.,p.40.
76 Sebastian Barbu-Bucur,Curentul de afirmare naţională a muzicii
psaltice. Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, în
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
64
Profesorul şi bizantinologul Vasile Vasile aduce elemente noi,
indicând la Anton Pann efectuarea de schimbări în topica frazei şi
eliminarea inflexiunilor cromatice, pe lângă punerea în
concordanţă a melodiei cu textul, respectând accentele limbii
române, lungimea cuvântului, potrivirea ritmică şi formulele
cadenţiale.77
În acest sens, Vasile aminteşte câteva cântări
reprezentative pentru procesul de românire cum ar fi: Tatăl
nostru, Axioanele Învierii, Intrării în Biserică, Naşterii Domnului,
Doxologia hisar, Ziua Învierii, Crezul, Răspunsurile glasul V,
Catavasiile la Întâmpinare, considerând că activitatea lui pentru
românirea cântărilor bisericeşti mai necesită investigaţii, în
special pentru identificarea infiltraţiilor reciproce din şi în muzica
religioasă, muzica folclorică şi pentru definitivarea catalogului
creaţiei, investigând manuscrisele sale muzicale.78
Dimitrie Suceveanu, alături de Macarie şi Pann, s-a ocupat
de aplicarea reformei chrysantice în ţara noastră, continuând
procesul de românire a cântărilor bisericeşti. El va realiza o
vizibilă apropiere a melosului bizantin de formele poetice ale
limbii române, multe din creaţiile sale bucurându-se de o largă
circulaţie care a atras atenţia multor compozitori celebrii. Născut
la Suceava în 1816, Suceveanu ne-a dat cea mai bogată literatură
muzicală intrată în circuitul bisericesc şi adunată în cele trei
volume ale celebrului Idiomelar adică cântarea pe singurul
glasul unit cu Docsastariul, tipărit la mănăstirea Neamţ între anii
1856-1857, readus astăzi în circuitul cultic de către celebrul
bizantinolog Sebastian Barbu- Bucur.79
După titlu, în adresarea sa
către Mitropolitul Sofronie Miclescu, Dimitrie Suceveanu spune:
„ trebuinţa de a ave în limba naţională toate cântările bisericeşti/,
m-au îndemnat potrivit putinţei şi mijloacelor meale a traduce şi a
Studii şi cercetări de istoria artei, seria Teatru, muzică, cinematografie,
vol. 44(1997), p. 70. 77
Vasile Vasile, Op.cit., p.117. 78
Ibidem, p.118. 79
Ibidem, p. 162.
Ion ISĂROIU
.
65
pune sub tiparui Idiomelarul lui Hurmuz şi Doxastarul lui Petru
Lampadariu.”Printre cântările mai importante în care procesul de
românire este destul de vizibil, amintim: Podobiile, La râul
Vavilonului, Cuvânt bun, Stihurile de la Întâmpinarea Domnului,
Robii Domnului, etc.
Un alt nume care trebuie amintit în procesul de românire,
este cunoscutul dascăl de psaltichie, Ghelasie Basarabeanu, a
cărui operă muzicală uimeşte muzicologia contemporană prin
numărul mare de cântări, creaţii originale şi traduceri, dar mai
ales prin amprenta stilistică extrem de originală a compoziţiilor
sale, lucrări care se găsesc răspândite în peste 60 de manuscrise.
Pe baza cercetărilor elaborate de Arhiereul Nestor Vornicescu,
Gh. Ionescu, Al. Buzera şi mai ale pe baza ultimelor cercetări
cuprinse într-un valoros volum80
, Pr.Ion Isăroiu împreună cu
Arhid. Sebastian Barbu- Bucur au tipărit sub egida Uniunii
Compozitorilor şi Muzicologilor întreaga operă muzicală a lui
Ghelasie în 4 mari volume(Vecernier şi Utrenier, Liturghier,
Doxastar, Doxastar Triod şi Penticostar). Putem afirma fără nici o
ezitare că, dacă în procesul de „românire” majoritatea clasicilor
noştri au optat pentru transcrierea unui amplu segment din
repertoriul bizantin şi mai ales post-bizantin, Ghelasie
Basarabeanu este compozitorul care crează într-o unică sinteză
izvorâtă din fireasca îngemănare a melosului psaltic autohton cu
filonul popular românesc.
O altă personalitate care a avut un aport considerabil la
evoluţia procesului de românire a fost Nectarie Frimu, care în
1840, la Mănăstirea Neamţ, a tipărit Antologie sau Floarealegere
de cântări bisericeşti, traduse din greceşte. În 1846 vor apărea la
Iaşi, tomul I şi tomul L II-lea, intitulate Carte de cântări
bisericeşti, traduse tot din originalele greceşti. Nectarie ne spune
că”ea iaste tradusă şi acordată pe textul cuvintelor româneşti, de
pe originalul elinesc, cât sau putut mai potrivit despre stilul limbii
80 Preot Ion Isăroiu, Ghelasie Basarabeanu personalitate marcantă a
muzicii bizantine, Editura Universităţii din Piteşti, 2008.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
66
noastre româneşti, cât nu iaste nici o deosebire între intonarea
textului elinesc şi întru acest românesc.”81
Pentru muzica noastră
bisericească cea mai cunoscută dar şi cea mai reprezentativă
cântare rămâne Psalmul 102- Binecuvintează suflete al meu pre
domnul, lucrare cântată şi ascultată de toţi iubitorii de muzică
bisericească. Ultimul reprezentant al acestui îndelungat proces de
„românire” al cântărilor bisericeşti este Ion Popescu- Pasărea,
figură de marcă a muzicii de tradiţie bizantină, considerat de
ilustrul muzician George Breazul, un slujitor al „tainei muzicii
creştinătăţii noastre răsăritene”82
În încercarea istoriografică de a
scoate în evidenţă rolul lui Macarie şi al lui Anton Pann în
adaptarea cântărilor în limba română, Costin Moisil în recenta
carte a sa 83
spune că Ion Popescu- Pasărea este cea mai autorizată
voce a muzicii psaltice din prima jumătate a secolului al XX-lea,
din tonul lui înţelegându-se faptul că, „ socoteşte mai importantă
naţionalizarea lui Anton Pann decât românirea lui Macarie
Ieromonahul.” Din lucrările sale observăm că munca sa de o viaţă
a fost pusă în slujba muzicii psaltice, având un stil autentic, pe
care a promovat-o în rândul credincioşilor, a cântăreţilor de strană
şi a preoţilor, precum şi a viitorilor muzicieni şi educatori. În
acest scop el a valorificat tot ceeace au scris înaintaşii săi mai
valoros, multe din cărţile sale reprezentând şi astăzi manuale şi
materiale didactice pentru elevii de seminar şi pentru studenţii
teologi. Liturghierul de strană, Catavasierul, Vecernierul,
Utrenierul, Idiomelarul, sunt câteva dintre lucrările după care şi
astăzi se predă muzică bisericească în şcolile teologice, iar câteva
titluri de lucrări reprezentative pentru urmărirea procesului de
românire, cum ar fi: Taina creştinătăţii, Axion duminical, Heruvic
glas V, Acum slobozeşte, Împărate ceresc, Ziua învierii, etc., sunt
81 Frimu, Nectarie, Antologie sau Floarelegere de cântări bisericeşti,
tomul al III-lea, Mănăstirea Neamţ, 1840, p.1. 82
George, Breazul, Ion Popescu- Pasărea, în: Gândirea, Bucureşti, An.
XXII, nr. 5, mai, 1943, p, 285. 83
Coctin Moisil, Op. cit., p.p.34-35
Ion ISĂROIU
.
67
elocvente pentru a creiona puternica personalitate a muzicianului
Ion Popescu- Pasărea.
În concluzie, „românirea” cântărilor noastre de tradiţie
bizantină, este un proces îndelungat ale cărui începuturi se pierd
în negura vremurilor. Fenomenul cultural al apariţiei şi instaurării
definitive a scrisului şi cântării în limba română s-a desfăşurat pe
o perioadă de peste două sute de ani. Opera de de traducere din
greceşte a cărţilor de strană a început cu un secol mai târziu
pentru că această acţiune era legată de dificultatea potrivirii
textului românesc la melodia bizantină tradiţională care nu putea
fi schimbată. Aceasta impunea rânduirea cuvintelor româneşti în
aşa fel încât să aibă ritmul cerut de necesităţile melodice ale
muzicii. Astfel, cântarea continuă de a pune de acord linia
melodică- în cazul trducerilor- cu prozodia şi topica limbii
române, a dus la apariţia unor trăsături muzicale româneşti. Acest
lucru l-a determinat pe Anton Pann să afirme, referindu-se la
„ifosul vechi românesc”, că această muzică şi-a dobândit de mult
caracterul naţional.84
Specificul naţional provine atât din
elementele structurale cât şi din stilul de interpretare, ceea ce
constituie punctele fireşti de integrare a muzicii bizantine în
cultura românească. În această muzică s-a contopit o frumoasă
tradiţie preluată din Bizanţ cu accente specifice simţirii româneşti,
cristalizându-se astfel în cântarea psaltică autohtonă. În finalul
demersului nostru se poate pune următoarea întrebare: mai poate
fi astăzi de actualitate în Biserica Ortodoxă Română fixarea
imnografiei în picioare metrice fixe? Vom răspunde că nu mai
poate fi de actualitate deoarece, imnografia ortodoxă este imensă
şi pentru a o reaşeza în picioare metrice fixe, ar trebui foarte mulţi
teologi-poeţi şi muzicieni-psalţi. Nu mai este necesar, întrucât,
traducătorii imnografiei ortodoxe, au urmărit numai înţelesul
deplin al textului. Muzica în concepţia Sfinţilor Părinţi nu este un
scop în sine ci este doar un mijloc prin care se promovează mai
84 Anton Pann, Bazul teoretic şi practic al mizicii bisericeşti sau
Gramatica melodică, Bucureşti, 1845, p. XXXVIII.
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
68
uşor şi mai pe înţeles ideile dogmatice, exemplele de viaţă
duhovnicească ale sfinţilor şi mucenicilor şi întraga învăţătură a
Bisericii Ortodoxe.
Ion ISĂROIU
.
69
ANEXE
Exemplul nr. 1
Exemplul nr. 2
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
70
Exemplul nr. 3
Transcriere: Sebastiana Barbu-Bucur, Cultura muzicală…,
pag.214
Ion ISĂROIU
.
71
Exemplul nr. 4
Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima
Psaltichie Rumănească (1713-2013)
72
Transcriere: Sebastian Barbu-Bucur, Cultura muzicală….pag.
212 – 214
Exemplul nr. 5
Transcriere: Sebastian Barbu-Bucur, Acţiunea de ,,românire,, a
cântărilor…în B.O.R., Nr. 7 – 8, Iulie – August, 1980, pag. IX.