FIDELITATEA TESTELOR PSIHOLOGICE

un test este fidel dacă un acelaşi subiect, în cursul aplicărilor succesive ale testului, obţine aceleaşi

rezultate sau rezultate puţin diferite între ele

Coeficientul de fidelitate al unui test

• este pătratul coeficientului de corelaţie liniară între scorurile reale şi scorurile observate: ρ2 (Xm, Tm). El este cuprins între 0 şi 1.

Un test este fidel atunci când:

• Este precis, lipsit de erori, sau• Orice persoană obţine scoruri egale la testul

m şi la o formă paralelă a acestuia m0, cele două teste fiind administrate astfel încât erorile de măsură Emp şi Em0p pentru orice persoană, să fie independente.

Coeficientul de fidelitate

• Coeficientul de fidelitate serveşte la aprecierea preciziei unui test şi se utilizează la compararea testelor.

• Se poate obţine aceeaşi valoare a lui pentru varianţe diferite ale scorurilor observate şi ale erorilor de măsură.

• De aici necesitatea ca în manualul testului să figureze şi eroarea standard de măsură – serveşte la determinarea intervalelor de încredere pentru scorurile observate.

• Fidelitatea unui test nu poate fi calculată cu ajutorul formulei de definiţie.

• Se obişnuieşte să se estimeze coeficientul de fidelitate folosindu-se diverse formule care, în anumite condiţii, furnizează valori egale cu coeficientul de fidelitate.

Metode pentru calculul fidelităţii testelor

• Pentru calculul fidelităţii testelor se calculează trei tipuri de coeficienţi:– Coeficienţi de stabilitate– Coeficienţi de echivalenţă– Coeficienţii consistenţei interne

Coeficienţi de stabilitate

– Se calculează prin metoda test-retest, corelând scorurile obţinute la test cu cele obţinute la retest.

– Arată cât de stabile sunt scorurile în timp.

Coeficienţi de echivalenţă

• Se calculează prin metoda formelor paralele, din corelarea scorurilor obţinute la 2 teste paralele, administrate aproape în acelaşi timp.

• Arată cât de apropiate sunt cele două măsurători.

Coeficienţii consistenţei interne

• Se calculează în cadrul analizei consistenţei interne, pe baza scorurilor obţinute la un test administrat o singură dată.

• Aceştia sunt coeficientul α al lui Crombach, coeficientul λ3 al lui Guttman şi coeficientul Kuder – Richardson.

• Ei arată concordanţa diferitelor părţi ale testului.

1. Metoda test – retest• Evaluează gradul în care scorurile observate la test sunt

constante de la o administrare la alta.• Se procedează astfel:

– se administrează testul unui grup de persoane;– după un interval de timp se administrează acelaşi test aceloraşi

indivizi– se calculează coeficientul de corelaţie liniară (coeficientul de

stabilitate) între scorurile observate în cele două situaţii.• Metoda este utilă când scorurile reale măsoară

caracteristici durabile generale şi specifice ale persoanei.

Surse de eroare:

• factorii temporari – starea de oboseală şi de boală a subiectului, emoţiile, temperatura şi lumina în sală, etc.

• schimbarea persoanei ce administrează testul (sau a tipului de calculator)

• existenţa diferenţelor în calcului punctajelor la test• adaptarea subiecţilor la formatul testului – vor

obţine scoruri mai mari la a doua administrare

Un coeficient de stabilitate poate avea valoare mare atunci când:

• nu s-a schimbat nivelul cunoştinţelor persoanei examinate între cele două testări;

• nivelul cunoştinţelor variază, la fiecare persoană, proporţional cu valoarea avută la prima testare;

• nivelul cunoştinţelor verificate se modifică uniform în grupul testat.

Valoarea coeficientului de stabilitate este influenţată de:

• lungimea intervalului de timp între test şi retest

• condiţiile în care au loc cele două administrări

• Dezavantaj: • este acela că pretinde două administrări,

necesitând astfel timp şi cheltuieli materiale

2. Metoda analizei consistenţei interne

• Utilizează pentru estimarea fidelităţii unui test varianţele şi covarianţele scorurilor observate ale itemilor.

• Ea necesită o singură administrare a testului.

Se calculează coeficienţii de consistenţă internă

• care descriu măsura în care itemii testului sunt intercorelaţi• Aceşti coeficienţi sunt:

– coeficientul α al lui Crombach – coeficientul λ3 al lui Guttman – coeficientul Kuder – Richardson

• Pentru a putea calcula coeficienţii de consistenţă internă ai unui test, acesta trebuie administrat fără limită de timp.

• Coeficienţii de consistenţă internă au în general valori mai mici decât coeficientul de fidelitate al testului.

3. Metoda formelor paralele

• Constă în administrarea a două teste, care reprezintă măsurători paralele, la momente foarte apropiate, şi determinarea coeficientului de corelaţie liniară dintre scorurile observate ale celor două forme (coeficient de echivalenţă).

• Dacă cele două teste sunt paralele şi dacă pentru fiecare persoană erorile de măsură sunt variabile aleatoare independente, atunci coeficientul de echivalenţă coincide cu coeficientul de fidelitate al fiecărui test.

• Metoda formelor paralele este potrivită atunci când se urmăreşte măsurarea unor caracteristici generale ale persoanelor (vor influenţa în acelaşi mod scorurile ambelor teste).

Avantaje faţă de metoda test-retest:

• Cele două forme fiind diferite, rezultatele la al doilea test nu sunt influenţate nici de căutarea rezultatelor la întrebările necunoscute, nici de memorarea răspunsurilor date la primul test.

• Intervalul de timp dintre cele două administrări fiind scurt, nu intervine uitarea sau acumularea de noi situaţii.

Inconveniente:

• consumă timp• oboseala, plictiseala – influenţează rezultatele

la al doilea test• poate fi dificilă şi costisitoare elaborarea unor

forme paralele de test• nu se poate garanta că două forme ale unui

test sunt măsurători paralele

4. Metoda split - half

• Este un caz particular al metodei formelor paralele.• Constă în:– se administrează testul unui grup de persoane– se împarte testul în jumătăţi– se calculează coeficientul de corelaţie între scorurile

observate la cele două jumătăţi

• Dacă jumătăţile testului sunt măsurători paralele, atunci valoarea calculată reprezintă coeficientul de fidelitate al fiecăreia dintre părţi. Cu ajutorul lui, aplicând formula Spearman-Brown, se determină coeficientul de fidelitate al întregului test.

• Avantaje:nu este necesar să se administreze două teste diferite şi nici de două ori acelaşi test, deoarece nu există pericolul modificării scorurilor.

Dificultatea:• constă în construirea jumătăţilor de test care să fie

măsurători paralele• În acest scop trebuie să se elaboreze perechi de itemi care să

fie similari ca:– formă– conţinut– dificultate– media şi abaterea standard ale scorurilor– tipul de întrebare

• Aceşti itemi trebuie să fie independenţi, adică unul să nu sugereze răspunsul la celălalt. Din fiecare pereche de itemi se repartizează itemii din cele două jumătăţi de teste paralele.

Metoda split – half nu se aplică atunci când administrarea testului se face cu limită de timp.

• • A. Dacă testul este alcătuit din două părţi

paralele, atunci coeficientul de fidelitate al testului poate fi calculat prin formulele:– Spearman-Brown– Guttman– Flanagan– Rulon

Calculul coeficientului de fidelitate:

• B. Dacă testul este alcătuit din două părţi neparalele:– Coeficientul calculat cu formulele Guttman,

Flanagan şi Rulon au valori mai mici decât coeficientul de fidelitate al testului.

– Coeficientul obţinut cu formula Spearman-Brown poate fi mai mare sau mai mic decât coeficientul de fidelitate.

Eroarea standard de măsurare

• Măsurarea fidelităţii testului face posibilă estimarea a ce proporţie din varianţa totală a scorurilor testului este varianţa erorii.

• Varianţa erorii reprezintă orice condiţie irelevantă scopului testului.

Interpretarea scorurilor individuale

• Fidelitatea unui test poate fi exprimată în termeni de eroare standard de măsurare (σmăs), numită şi eroare standard a unui scor.

• Eroarea standard de măsurare se utilizează în interpretarea scorurilor individuale, fiind (pentru unele scoruri de testare) mai utilă decât coeficientul de fidelitate.

Eroarea standard de măsurare

• reprezintă marginea de eroare ce se aşteaptă de la un scor individual ca urmare a nefidelităţii testului.

• Ea se calculează după formula:

Ex:• Avem 100 de scoruri QI ale unei singure persoane,

atunci:– Media distribuţiei poate fi luată ca scorul real– Abaterea standard a distribuţiei poate fi luată ca σmăs

• σmăs estimează limitele rezonabile ale scorului real pentru persoane cu scor observat dat.

• Eroarea standard de măsurare şi coeficientul de fidelitate sunt moduri alternative de a exprima fidelitatea unui test.

Proprietăţile erorii standard a măsurării:

• Este independentă de variabilitatea grupului în care este calculată.

• Fiind exprimată în termeni de scoruri individuale, rămâne neschimbată în grupuri omogene sau eterogene.

• Fiind raportată în unităţi de scor, nu este direct comparabilă de la test la test. Deci, atunci când dorim să comparăm fidelitatea a două teste diferite se utilizează coeficientul de fidelitate, iar pentru a interpreta scoruri individuale se utilizează eroarea standard a măsurării.