Etica managementului este o formă a eticii aplicate, disciplină care studiază din punctul de vedere al

criteriilor de bine / rău, corect / incorect, just / nedrept situaţii concrete din practica socială şi profesională

(deontologică). Etica în management reprezintă un ansamblu coerent de norme şi principii cărora trebuie să

li se subordoneze acţiunile şi deciziile cadrelor de conducere din organizaţiile private sau publice, norme care

pot sau nu să fie sancţionate din punct de vedere juridic şi care sunt impuse prin forţa conştiinţei colective, a

opiniei publice. Dimensiunea etică în organizaţiile care au calitatea de agenţi economici constituie obiectul

eticii managementului afacerilor.

Etica managementului, ca disciplină de studiu, se caracterizează prin specificul multidisciplinar al

abordării, în sensul că, în analiza din punct de vedere moral a activităţii cadrelor de conducere, se au în

vedere aspecte ce ţin de domenii variate, cum ar fi etica, dreptul, antropologia culturală sau ştiinţa conducerii.

Totodată, abordarea etică are un caracter intercultural, ceea ce înseamnă că judecata morală trebuie să ţină

seama atât de criteriile etice universal valabile, cât şi de specificul valorilor culturale dintr-o comunitate sau

alta. O altă caracteristică a eticii managementului este faptul că aceasta se prezintă atât ca abordare

discursivă (studiu despre comportamentul moral), cât şi ca practică normativă (reguli de comportament

moral)125.

Etica în management vizează relaţiile şi problemele de ordin moral care apar în cadrul organizaţiilor

de afaceri între managerii de la diferite nivele şi cu diverse poziţii (cadrele de conducere), pe de o parte, şi

toate categoriile de interesaţi (stakeholders), pe de altă parte (acţionarii / proprietarii afacerii, consiliul

director, angajaţii cu diferite abilităţi şi experienţe, consumatorii sau clienţii, furnizorii, creditorii, distribuitorii,

comunităţile locale şi cetăţenii lor, mediul de afaceri, organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale,

opinia publică etc.), iar beneficul unora poate reprezenta negarea unei obligaţii faţă de un alt grup.

Problematica centrală în etica managementului este reprezentată de conflictul continuu dintre

performanţele economice ale firmei - măsurate prin venituri, costuri, profituri (datorate acţionarilor) şi

performanţele sociale ale firmei - mult mai greu de evaluat (reprezentate de obligaţiile faţă de angajaţi, clienţi,

furnizori, creditori, distribuitori, membri ai societăţii, în general). Astfel, soluţionarea dilemelor etice în

management nu reprezintă doar o delimitare între bine şi rău, corect şi incorect, ci vizează un raţionament

mult mai complex pentru obţinerea unui echilibru optim între performanţele economice şi cele sociale ale

firmei, cu luarea în considerare a tuturor variantelor şi consecinţelor ce pot apărea în urma unei decizii

manageriale, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung126.

Problemele etice în management sunt deosebit de complexe datorită consecinţelor extinse pe care le

pot avea, alternativelor multiple, rezultatelor mixte, evenimentelor neprevăzute şi implicaţiilor personale127.

1

loan Popa, Radu Filip, Management Internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 250 - 251.

Etica în management se bazează, în principal, pe relaţia de încredere între cele două părţi care

interacţionează; încrederea înseamnă, de fapt, micşorarea riscului asumat şi protejarea drepturilor şi

intereselor celor afectaţi. Literatura de specialitate a determinat faptul că încrederea se află într-o relaţie

directă cu unele tehnici moderne de management, printre care se remarcă: managementul prin obiective,

managementul participativ, creşterea responsabilităţii sociale şi discreţionare, cercurile de calitate etc.

Etica în managementul internaţional ridică probleme suplimentare pentru cadrele de conducere ale

marilor corporaţii ale lumii, care trebuie să ofere soluţii de ordin moral la dilemele generate de multiculturalism

şi globalizare. Cu cât o societate transnaţională îşi desfăşoară activitatea în mai mult ţări ale lumii, cu atât

provocarea culturală pe care o întâmpină managerii este mai accentuată şi imposibil de ignorat. Etica în

managementul internaţional trebuie să ţină cont atât de valorile universale, general valabile pe plan mondial,

cât şi de cele specifice unei anumite culturi sau părţi a lumii în care compania respectivă îşi desfăşoară

activitatea de afaceri.

O analiză a problemelor de ordin etic care apar în cadrul unei organizaţii de afaceri are în vedere cinci

dimensiuni:

1. etica personală a managerilor şi angajaţilor;

2. etica indivizilor ca membri ai organizaţiei şi etica lor profesională;

3. etica organizaţiei de afaceri (reguli, obiceiuri, norme);

4. etica întreprinderii în relaţiile sale cu mediul exterior (furnizori, clienţi, concurenţi, mass-media,

societatea în ansamblul său, mediul natural);

5. etica industriei din care face parte întreprinderea respectivă.

Aceste dimensiuni sunt interdependente şi se influenţează reciproc, iar practica a demonstrat că

respectarea unor principii morale în interiorul firmei se prelungeşte şi în relaţiile acesteia cu mediul extern

(ex.: angajaţi satisfăcuţi consumatori mulţumiţi profituri maxime pentru firmă128). Astfel, etica în întreprindere

este rentabilă, fiind percepută ca o investiţie pe termen mediu şi lung; ea nu se opune profitului, ci doar acelui

profit injust, ilegal sau imoral129.

Stadiul de dezvoltare morală al unei firme internaţionale, la un moment dat şi într-un anumit context,

poate fi reflectat şi de modul în care managerii abordează problemele etice în procesul decizional, de felul

cum aceştia tratează „dilemele etice" care apar la orice nivel al managementului. Factorii care influenţează

comportamentul managerial etic sunt: managerul ca persoană (influenţele familiei, valorile etice şi religioase,

nevoile şi standardele personale), organizaţia de afaceri (cultura organizaţională, politicile şi codurile de

2

126 Gabriela Ţigu, Etica afacerilor în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2003, pag. 8, preluat din LaRue Tone

Hosmer, The Ethics of Management, IRWIN, Homewood, Illinois, 1987, pag. 3.127 LaRue Tone Hosmer - pag. 14.

conduită, comportamentul superiorilor şi al colegilor) şi mediul extern (reglementările guvernului, normele şi

valorile societăţii, climatul etic din respectiva industrie)130.

Astfel, cele mai importante elemente ale climatului etic al unei organizaţii includ:

- comportamentul şi sprijinul managementului de vârf;

- obiectivele realiste ale companiei;

- comunicarea eficientă în plan vertical şi orizontal;

- programele de etică;

- pregătirea şi instruirea în domeniul eticii;

- procesele care conduc la luarea unor decizii etice;

- impunerea de sancţiuni disciplinare pentru încălcarea normelor etice;

- utilizarea anumitor mecanisme pentru a denunţa existenţa unor practici corupte sau ilegale în cadrul

organizaţiei; şi

- codurile de conduită etică ale companiilor.

În multe studii întreprinse în acest domeniu s-a ajuns la concluzia că factorul cel mai relevant pentru

climatul etic al unei organizaţii îl reprezintă tocmai comportamentul superiorilor; de aceea, este necesar ca

toţi managerii să fie conştienţi de acest aspect şi să îl integreze adecvat în ansamblul elementelor etice ale

unei corporaţii131.

Cu toate acestea, în prezent, managerii companiilor nu cunosc încă, cu exactitate, cum să

implementeze strategiile şi sistemele care să încurajeze un comportament etic şi care să ajute la crearea

unei culturi corporaţionale bazate pe moralitate. Principala provocare pentru stabilirea unei culturi

corporaţionale etice constă în utilizarea optimă a tensiunii creatoare şi a interdependenţei dintre autonomia

individului şi autoritatea instituţională132.

De multe ori, conduita top managementului - mai mult sau mai puţin morală -influenţează radical

comportamentul corporaţional, în ansamblul său (şi, în particular, climatul etic organizaţional). Calitatea etică

a companiei şi a personalului său depinde, în mare măsură, de calităţile, activităţile, politicile, deciziile şi

capacitatea de conducere a managerilor săi. Orice manager are o responsabilitate morală deosebită: el

trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism, să conducă oamenii spre atingerea corectă a obiectivelor

firmei (are rol de leader), să fie un exemplu de conduită pentru colaboratorii săi; mai mult, el trebuie să

3

128

128 Philip Holden, Ethics for Managers, Editorial Gower, 2000, pag. 125.129 Radu Emilian, Managementul Serviciilor: motivaţii, principii, metode, organizare, Editura Expert, 2000

rcapitolul 10, Etică şi Management, autor: Gabriela Ţigu, pag. 253).130 Gh. Gh. Ionescu (B), Emil Cazan, Adina Letiţia Negruşa, Management organizaţional, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti, 2001, pag. 339.

131 Robert E. Frederick (coordonator), La etica en los negocios - Aplicacion a problemas especfficos en las

organizaciones de negocios, Oxford University Press, Mexico, 2001, pag. 178 - 179 (capitolul 12: La etica en

la administracion - Archie B. Carroll, pag. 167 - 180).132 Chris Moon, Clive Bonny - pag. 38 - 39.

contribuie la instituţionalizarea eticii în cadrul organizaţiei. Asigurând o conducere etică puternică prin

exemplul propriului comportament, managerii firmelor şi, în special, cei de la nivelul cel mai înalt, a căror

vizibilitate şi influenţă sunt cele mai mari, realizează progrese esenţiale în obţinerea unui comportament etic

din partea angajaţilor. În general, managerii consideră că cele mai importante valori pe care trebuie să le

promoveze în rândul angajaţilor sunt: responsabilitatea şi onestitatea, capacitatea, imaginaţia, logica, ambiţia.

Mai multe studii realizate în S.U.A. la sfârşitul deceniului trecut au evidenţiat următoarele percepţii ale

managerilor cu privire la etica afacerilor:

1. Pentru majoritatea managerilor, cele mai importante valori sunt responsabilitatea, cinstea, respectul

(inclusiv respectul de sine), securitatea familială, libertatea

2. Managerii mai în vârstă sau cei cu vechime mai mare tind să se comporte mai moral decât ceilalţi

3. Managementul de vârf stabileşte climatul etic în firmă prin exemplul personal şi prin constrângeri

4. Concepţiile privind natura etică a unor acţiuni umane variază de la un manager la altul

5. Răspunsul la o dilemă etică diferă în funcţie de tipul problemei etice cu care se confruntă decidentul

6. Un cod de etică relevant, implementat adecvat în organizaţie, va afecta pozitiv comportamentul etic al

decidenţilor

7. Managerii americani consideră că ei sunt mai morali decât subordonaţii lor

8. Managerii americani cred că sunt mai morali sau cel puţin la fel de morali ca şi superiorii lor

9. Reputaţia şi moralitatea se numără tot mai des printre obiectivele de bază ale organizaţiei

10. Unul dintre cele mai importante aspecte etice se referă la „balanţa" dintre nevoile organizaţiei şi cele

ale clienţilor săi

11. Managerii pot identifica în mod real comportamentul neetic, pe care îl consideră reprobabil133.

Obligaţiile etice ale managerilor pot fi grupate în mai multe categorii, după cum ele exprimă:

- responsabilităţi faţă de acţionari (gestiune corectă, loialitate, confidenţialitate, informare, transparenţă);

- responsabilităţi faţă de angajaţi (remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieţii

personale, respectul dreptului de petiţie);

- responsabilităţi faţă de clienţi (produse şi servicii originale şi de calitate, garantarea siguranţei în

utilizare, informare, publicitate corectă); şi

- responsabilităţi faţă de comunitate (protejarea mediului înconjurător, contribuţii la soluţionarea

problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale)134.

4

Gabriela Ţigu - pag. 52.

Managerii trebuie să respecte şi să impună respectarea normelor etice recunoscute şi adoptate de

firmă, indiferent dacă acestea se întemeiază pe un cod scris sau sunt numai cutume, „legi nescrise".

Motivele pentru care managerii trebuie să dea dovadă de un comportament etic vizează o gamă largă

de aspecte, de la cele de ordin normativ (societatea speră ca managerii să fie etici, de unde rezultă că

aceştia trebuie să fie etici), până la cele pragmatice sau operative (este în beneficiul propriu al managerilor să

fie etici).

Printre cauzele generatoare de practici imorale în rândul managerilor se pot

enumera:

- urmărirea intereselor personale şi dorinţa de câştiguri imediate (rolul tentaţiilor în activitatea imorală

este unul real: atunci când nu se întrevede o pedeapsă suficient de dură, anticiparea unui câştig consistent

printr-o acţiune neetică este de aşteptat să promoveze un comportament imoral);

- conflictul de roluri (multe dintre dilemele managementului sunt, în realitate, forme ale conflictului de

roluri, care influenţează balanţa în favoarea deciziilor neetice; astfel, un manager poate fi pentru un

subordonat atât prieten - în viaţa privată, cât şi superior - în relaţiile de la locul de muncă);

- conflictul de interese (valorile individuale şi scopurile personale ale managerilor pot intra în conflict cu

valorile şi scopurile firmei);

5

I. Popa, R. Filip - pag. 268 - 270.

- concurenţa pentru resurse deficitare sau pentru câştigarea de noi pieţe (în condiţiile existenţei

resurselor economice limitate sau ale declinului unei industrii, fixarea preţurilor între competitori sau

încălcarea prevederilor de monopol sunt practici destul de frecvente; pe de altă parte, dacă nu există

concurenţă, tentaţia managerilor de a lua decizii neetice este şi mai mare, deoarece şansa unor câştiguri

mari nu este contracarată de echilibrele de pe piaţă);

- contradicţiile interculturale (se manifestă, cu precădere, în cadrul societăţilor transnaţionale:

managerii expatriaţi întâmpină dificultăţi de ordin cultural în momentul în care îşi desfăşoară activitatea

într-o ţară cu o cultură diferită de cea a ţării de origine);

- personalitatea indivizilor (unele studii au evidenţiat faptul că indivizii orientaţi spre valori economice

sunt mai expuşi la comportamente neetice decât cei slab orientaţi în acest sens, iar cei cu o mare nevoie

de putere personală - „machiavelicii" - sunt mai dispuşi la decizii neetice; în plus, fiecare manager

abordează într-o manieră proprie problemele de ordin moral, ceea ce face ca deciziile acestora să difere

substanţial în situaţiile sensibile din punct de vedere etic);

- cultura organizaţiei şi a ramurii industriale din care face parte aceasta (dacă cultura firmei nu se

bazează pe nişte valori etice puternice şi pe nişte modele exemplare de comportament etic sau dacă

acestea nu sunt implementate printr-un cod de etică cu un real impact decizional, organizaţia poate

cădea pradă culturii de tipul „succes cu orice preţ", ceea ce înseamnă că va fi dispusă la orice fel de

compromisuri de ordin moral pentru atingerea obiectivelor de ordin economic; din practica internaţională

se poate deduce că disponibilitate mare spre încălcarea normelor există în industriile alimentară,

forestieră, extractivă, de prelucrare a ţiţeiului şi de automobile)135.

De aceea, în lucrările de specialitate se acordă o atenţie din ce în ce mai mare problemelor etice

pe care le ridică managerii în exercitarea funcţiilor lor (se pune un accent deosebit pe conflictul de

interese care se manifestă la nivel personal: pe de o parte, managerii caută să-şi îndeplinească propriile

obiective, iar pe de altă parte, ei trebuie să urmărească interesele firmei şi pe cele ale proprietarilor ei, în

numele cărora ei acţionează).

Problemele etice apar frecvent în management; ele depăşesc problemele comune cum ar fi

corupţia, furtul sau cârdăşia, atingând arii precum achiziţiile corporative, politicile de marketing sau

investiţiile de capital.

6

Clasificarea cauzelor de comportament neetic a fost adaptată (şi completată) din G. Ţigu - pag. 61 - 62.

103

Managerii societăţilor multinaţionale se confruntă, adesea, cu numeroase probleme de ordin moral;

situaţiile complexe care obligă managerii să ia o decizie pentru a asigura comportamentul etic, atât în

interiorul organizaţiei, cât şi în relaţiile acesteia cu mediul extern, îi pun deseori în dilemă (preponderenţa

obiectivelor de ordin economic versus preponderenţa obiectivelor de ordin moral).

Problemele etice sunt cu adevărat dileme manageriale atunci când ele se referă la conflictul dintre

performanţele economice ale organizaţiei (măsurate prin venituri, costuri şi profituri) şi cele sociale

(referitoare la obligaţiile faţă de persoanele din interiorul şi din exteriorul organizaţiei). În astfel de situaţii,

pe lângă valorile morale de care trebuie să ţină cont (adaptate mediului cultural căruia îi aparţin sau în

numele căruia acţionează), managerii vor avea în vedere şi o anumită ordine a priorităţilor celor interesaţi

sau afectaţi de respectiva afacere.

Cel mai adesea sunt dezbătute dilemele etice care apar în unele domenii ale marketing-ului

(publicitate), în activitatea de contractare - aprovizionare (care se referă, mai ales, la favorurile acceptate

din partea furnizorilor), în domeniul producţiei (ambalajul inutil, demodarea planificată, preţul diferenţiat)

sau în domeniul resurselor umane.

Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia mediului înconjurător sunt doar câteva

aspecte ce preocupă managerii care urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe

termen lung, respectând, în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.

Cele mai frecvente probleme morale în management sunt următoarele: mita, constrângerea,

înşelăciunea, furtul, discriminările şi poluarea mediului înconjurător. - Mita: este folosită pentru a

manipula oamenii, prin „cumpărarea" influenţei. Mita creează un conflict de interese între persoana care

primeşte mita şi organizaţia sa, reducând libertatea de alegere a decidentului. Principala raţiune pentru

care mita (implicit, corupţia) este intens condamnată este inerenta sa inechitate (anumite plăţi sau

influenţe secrete prevalează asupra meritelor personale).

- Constrângerea: controlează oamenii prin forţa ameninţărilor. Constrângerea este folosită pentru a

determina o persoană să acţioneze în interesul alteia (al celei care apelează la constrângere), împotriva

propriilor credinţe şi a voinţei personale.

- Înşelăciunea: manipulează oamenii sau organizaţiile prin inducerea în eroare, în mod intenţionat.

Comportamentul necinstit este cea mai frecventă problemă etică. Înşelăciunea reprezintă actul de a minţi,

prin falsificarea unor fapte / dovezi, sau de a susţine declaraţii false cu bună ştiinţă, în mod expres sau

implicit, despre un fapt prezent sau viitor. Înşelăciunea în afaceri include distorsionarea sau falsificarea

cercetărilor şi datelor contabile, crearea unei publicităţi mincinoase sau a unor produse false, evaluarea

incorectă a performanţelor economice, prezentarea unor indicatori financiari nereali sau a unor rapoarte

incorecte. Înşelăciunea poate atinge cote foarte mari, producând pagube economice imense sau chiar

lezând sănătatea consumatorului.

7

- Furtul: poate acoperi o varietate largă de situaţii în lumea afacerilor (aşa după cum proprietatea

furată poate fi fizică sau intelectuală).

- Discriminările: reprezintă tratamentul incorect aplicat anumitor persoane funcţie de rasă, vârstă,

sex, naţionalitate, religie etc. şi care nu este determinat de abilităţile sau calificările respectivelor

persoane.

- Poluarea mediului înconjurător: a devenit, în actualitate, o problemă care atrage atenţia unor

grupuri cât mai eterogene de indivizi (consumatori, firme, organizaţii naţionale şi internaţionale, autorităţi

publice, mişcări ecologiste etc). Deşi eliminarea deşeurilor toxice este ilegală în multe ţări ale lumii, există

firme care continuă să polueze mediul înconjurător, reprezentând un adevărat pericol pentru toţi locuitorii

planetei (gravitatea acestei probleme este dată de faptul că ea are un caracter transfrontalier, iar efectele

poluării se pot resimţi la distanţe foarte mari faţă de sursa care le-a emis). Pe de altă parte, nu trebuie

ignorat faptul că implementarea unor tehnologii nepoluante este foarte costisitoare, iar cheltuielile

ocazionate de asemenea investiţii pot duce la creşterea preţurilor sau la reducerea de personal (apare o

dilemă de ordin etic). Deşi soluţiile nu sunt simple, această problemă necesită o rezolvare imediată,

deoarece fără o protecţie reală a mediului înconjurător nimeni nu va avea de câştigat pe termen lung.

Acestea sunt cele mai des întâlnite probleme de ordin moral din lumea afacerilor; ele sunt prezente

peste tot în lume, chiar dacă cu intensităţi diferite. Pe lângă cele şase probleme enumerate mai sus,

merită menţionate şi practicile de marketing (acţiunile promoţionale şi publicitatea), care aduc deseori

în discuţie necesitatea creşterii responsabilităţii şi a moralităţii celor ce le susţin136.

Un sondaj de opinie realizat în S.U.A. de către Conference Board Research, pe un eşantion de 300

de companii, a evidenţiat care sunt cele mai comune tipuri de probleme de ordin etic (în ordine

descrescătoare) cu care se confruntă managerii acestor companii:

- conflictele de interese ale angajaţilor;

- cadourile neadecvate pentru personalul de la nivelul central;

- hărţuirea sexuală;

- plăţile neautorizate;

- acţiunea pozitivă;

- respectarea intimităţii angajaţilor şi spaţiul privat al acestora;

- problemele de ordin ambiental;

- urmărirea stării de sănătate a angajatului;

- conflictele între etica firmei şi practica de afaceri;

- securitatea evidenţelor contabile ale firmei;

- siguranţa muncii;

- conţinutul reclamei;

8

136 G. Ţigu - pag. 62 - 63.

- standardele de securitate ale produsului;

- contribuţiile companiei (taxe);

- interesele acţionarilor;

- procesul de îndatorare corporatistă;

- semnalele de alarmă;

- angajarea la cerere (după dorinţă);

- reducerea investiţiei;

- problemele contractelor guvernamentale;

- procedurile de management financiar şi de numerar;

- închiderea de fabrici / secţii şi reducerile de personal;

- comitetele de acţiune politică;

- problemele sociale ridicate de organizaţiile religioase;

- valorile comparabile;

- politica de preţuri;

- salariile directorilor137.

Toate aceste probleme de ordin etic care apar în activitatea profesională a managerilor au în

comun faptul că implică un conflict de interese; în general, conflictul apare între valorile sau etica

personală a managerului şi cea a angajatorului său, a angajaţilor sau a oricărui alt grup de persoane

direct influenţate de activitatea companiei.

Luarea deciziilor reprezintă nucleul activităţilor de management. Pentru a avea un comportament

etic, responsabil, ireproşabil, managerii trebuie să ia în considerare toate consecinţele unei decizii, atât în

plan economic, cât şi în plan social sau chiar ecologic. Aspectele de ordin ecologic şi de protejare a

mediului înconjurător au devenit o componentă de bază a responsabilităţii sociale a marilor societăţi

transnaţionale.

Pe de altă parte, multe din deciziile care se iau în cadrul unei companii pot avea consecinţe care să

se manifeste dincolo de graniţele întreprinderii, cu implicaţii incerte pe termen lung şi influenţate de

interesele personale ale celor aflaţi în funcţii de conducere.

Totodată, există situaţii în care ceea ce este bun pentru manager nu este bun pentru firmă, sau

ceea ce este bun pentru manager şi firmă nu este bun pentru comunitatea locală şi angajaţi, şi există

chiar şi situaţii - cu toate că sunt mai rare - când ceea ce este bun pentru manager, firmă şi comunitatea

celor afectaţi nu este corect şi just138.

Majoritatea eticienilor în afaceri propun utilizarea unor principii etice pentru a ghida procesul de

luare a deciziilor în cadrul unei organizaţii (aceste principii etice includ, printre altele, dreptatea, drepturile

şi obligaţiile, utilitarismul şi regula de aur).

9

Rezolvarea dilemelor etice de către manageri nu este deloc uşoară, iar decizia va depinde

întotdeauna de stadiul de evoluţie morală şi de personalitatea acestora, de educaţia, autocontrolul,

experienţa, sentimentele, atitudinile şi valorile lor personale, precum şi de caracteristicile organizaţiei pe

care o conduc.

Moralitatea în procesul decizional este susţinută de o serie de factori, dintre care se remarcă în

mod deosebit: comunicarea onestă şi tratamentul corect cu şi faţă de toţi cei vizaţi de activitatea firmei,

consideraţia specială (acordată unui vechi angajat, unei persoane cu nevoi speciale sau unui furnizor

loial, aflat în impas), competiţia onestă (a se evita mituirea şi acordurile de preţ cu competitorii),

responsabilitatea faţă de organizaţie (trebuie urmărit binele întregii organizaţii), responsabilitatea socială

a companiei (evitarea poluării şi a închiderii firmei, preocuparea pentru siguranţa şi sănătatea angajaţilor),

respectarea legii (contabilitate corectă şi plata obligaţiilor fiscale).

De asemenea, problemele etice diferă în funcţie de poziţia managerială: un manager din domeniul

financiar are în faţă probleme de ordin etic strâns legate de domeniul său; top-managerii se confruntă,

mai ales, cu probleme etice de natură strategică, iar ceilalţi, de pe nivelele ierarhice mai joase, mai

degrabă cu probleme tactice cu substrat moral. De aici rezultă că tipul problemei puse în faţa decidentului

poate influenţa calitatea etică a deciziei.

În luarea unei decizii etice de afaceri, managerii nu trebuie să urmărească doar respectarea literei

legii (care oferă doar un nivel minim al standardelor morale), ci mai mult decât atât. Etica trebuie să

însoţească întregul proces de luare a deciziei, în toate etapele sale (identificarea problemei, stabilirea

criteriilor pentru elaborarea soluţiei, găsirea alternativelor decizionale, luarea deciziei propriu-zise şi

implementarea acesteia).

În balanţa dintre performanţele economice şi cele sociale ale firmei, managerii de mijloc sau

managerii operaţionali vor înclina în favoarea performanţelor economice, deoarece performanţele lor sunt

măsurate în criterii economice, iar viitorul lor depinde de rezultatele economice; în această situaţie,

responsabilitatea morală a firmei revine în sarcina top-managerilor, inclusiv ca parte a planificării

strategice. Cele mai dificile probleme de ordin etic trebuie rezolvate la nivelele superioare ale

managementului, deoarece ele afectează întreaga organizaţie139.

10

137 G. Ţigu - pag. 44 - 45, preluat din Gary Jhons, Comportament organizaţional: Înţelegerea şi conducerea

oamenilor în procesul muncii, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 408.138 Alexandru Puiu, Management în Afacerile Economice Internaţionale, Ediţia a Il-a, Editura Independenţa

Economică, Bucureşti, 1997, pag. 78.