Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Un personaj reprezentativ pentru literatura romana interbelica pe care am putea sa-l prezentam din perspectiva particularitatilor de constructie este Stefan Gheorghidiu, protagonistul romanului modern, subiectiv a lui Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” publicat in 1930 si care a reprezentat pentru romanul romanesc interbelic sincronizarea cu literatura occidentala daca ne raportam la estetica promovata de cel mai important critic al vremii, Eugen Lovinescu.

Romanul “Ultimanoapte…” este un roman psihologic prin tematica, conflictul interior al protagonistului si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice prezentate ca mijloace ale confesiunii personajului principal cu monologul intern, introspectia, analiza si interpretarea lucida a propriilor experiente. Toate acestea sunt ele insele elemente care devin particularitati de constructie a protagonistului.

Patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului Stefan Gheorghidiu ar putea fi in tema, perspectiva narativa, conflictul interior si constructia subiectului.

Tema romanului exploateaza doua experiente fundamentale traite de Stefan Gheorghidiu – experienta dragostei si experienta razboiului, care sunt prefigurate in titlul operei, delimitand la nivel structural cele doua carti ale acestuia. Problemtaica iubirii este abordata in mod deosebit in prima parte reprezentand rememorarea casniciei esuate a protagonistului cu Ela, iar problematica razboiului este cea care acopera aproape in intregime partea a doua fiind construita sub forma unui jurnal de campanie a lui Gheorghidiu, autorul valorificand propria experienta consemnata intr-un jurnal propriu in timpul participarii la primul razboi mondial la care adauga dupa cum marturiseste informatii preluate din diferite articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate discursului narativ.

Perspectiva narativa vine sa dea o nota on plus de veridicitate prin prezentarea subiectiva sub forma unei confesiuni a personajului narator Stefan Gheorghidiu, care priveste la presoana intai fiind in felul acesta un mediator intre noi cititorii si celelalte personaje ceea ce presupune un punct de vedere unic si subiectiv (focalizare exclusiv interna) astfel ca eventualul cititor va descoperi in paginile romanului personaje si ca cunoaste evenimente in masura in care o face si protagonistul (viziunea”impreuna cu”).

Constructia subiectului romanului “Ultima noapte..” este o alta modalitate prin care Camil Petrescu contureaza personajul Stefan Gheorghidiu deoarece alege sa imparta in doua naratiunea sa prezentand din perspectiva subiectiva cele doua experiente care sunt anticipare in titlu, experienta iubirii (erotica) si experienta razboiului, doua dimensiuni ale vietii care sunt analizate si filtrate printr-o constiinta ce pune aproape totul sub semnul intrebarii – intelectualul absolvent de filozofie-. Cartea intai, cea care abordeaza experienta iubirii, debuteaza cu un capitol in care naratiunea este sub semnul timpului obiectiv, iar restul evenimentelor sunt rememorari prezentate ca o autoanaliza lucida a vietii protagonistului de la momentul casatoriei cu Ela si pana cu putin inainte de inceperea primului razboi mondial. Dilema pe care incearca sa o rezolve Stefan Gheorghidiu este trecuta in planul secundar in a doua carte deoarece aici naratiunea realizata la timpul obiectiv urmareste experienta razboiului si analiza pe care protagonistul o face propriilor trairi in timpulluptelor pe frontul din Transilvania. Abia in final personajul narator revine asupra problemei infidelitatii sotiei si mentioneaza ca nu mai este interesat sa afle si nici nu i-ar mai pasa daca ar descoperi ca Ela l-ar fi inselat, lasandu-I acesteia o parte importanta din proprietati, inclusiv obiecte de pret incarcate de amintiri- “adica tot trecutul”-.

Conflictul interior al personajului narator este redat prin monologul interior ce reprezinta o introspectie prin care se evidentiaza analiza si interpretarea cu luciditate a unor aspecte ale planului interior (trairi, sentimente) si ale planului exterior ( fapte, relatii cu alte personaje ). Astfel cititorul ia contact cu dilema existentiala a tanarului Stefan Gheorghidiu, intelectual, absolvent al facultatii de filozofie inca din primul capitol in care descopera agresivitatea cu care acesta se manifesta atunci cand in popota garnizoanei de la Piatra Craiului se dezbate

stirea dintr-o publicatie locala prin care se anunta achitarea unui sot acuzat ca isi omorase sotia infidela. Protagonistul este descoperit de doua planuri ale existentei sale, unul prin prisma formatiei sale intelectuale – filozof idealist, care poate vedea lumea in virtutea unor principii -, iar celalat prin prisma experientei sale pe care o va analiza in detaliile cele mai scunse incepand cu cel de-al doilea capitol, prin care se explica si reactia sa si conflictul interior, marturisind “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma inseala”.

Statutul social al protagonistului, acela de ofiter in armata romana cantonat in avanpostul de la Piatra Craiului, dar si acela de intelectual absolvent al facultatii de filozofie guverneaza relatia protagonistului cu celelalte personaje si reprezinta un element important in gestionarea atat a conflictelor exterioare ( cu ofiterii superiori sau de acelasi rang in sala de mese in timpul dezbaterii pe tema infidelitatii) cat si a celor interioare ( pe care incearca sa le rezolve in virtutea principiilor la care a aderat ca tanar filozof).Din perspectiva psihologica dar chiar si morala, tanarul ofiter se prezinta ca fiind autocritic si profund analitic ajungand chiar sa emita propriile teorii existentiale cu privire la raportul de reciprocitate pe care l-ar presupune iubirea spunand chiar ca in iubire unul are drept de viata si de moarte asupra celuilalt sau referitor la sentiment aduce teza intensitatii progresive prezentand iubirea ca un proces desfasurat in etape.

Secventele narative prin care cititorul il descopera pe Stefan Gheorghidiu, ca fiind un intelectual cu deosebit spirit autoanalitic sunt cele in care acesta rememoreaza discutia(dezbaterea) pe tema mostenirii unchiului sau, cand are surpriza sa o vada pe Ela in postura omului vulgar care pretuieste mai mult latura materialista a existentei, iar a doua secventa este cea in care protagonistul venit la Casmpul Lung in secret sa isi surprinda sotia inselandu-l, o gaseste pe aceasta schimbata raportandu-se la el din postura divei ce isi studiaza miscarile ca si cand ar poza in fata masculului dominant.

In opinia mea, tema romanului care descopera conditia intelectualului initait in tainele filozofiei este cea care pune in valoare personajul autoanalitic asa cum descoperim in secventele narative icepand cu cea din popota ofiterilor si

continuand cu cele ale intalnirilor in diverse ocazii cu familia si pana in final cand ii cedeaza Elei “tot trecutul”. Astfel trasaturile lui Stefan GHeorghidiu se descopera atat prin reactia sa in momente concrete cat mai ales in timpul lucidelor autoanalize pe care ajunge el insusi sa le puna sub semnul intrebarii gandindu-se ca ar putea sa fie exagerate chiar daca uneori justificate.