CUPRINS

I. INRODUCERE……………………………………………………………………...3II. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA STOMACULUI…………………………………..5

II.1 Configuraţia exterioară şi diviziunile stomacului…………………………5II.2 Conturul schematic al stomacului şi al duodenului……………………….6II. 3 Porţiunea verticală………………………………………………………..6II. 4 Forma stomacului şi subdiviziunile lui…………………………………..6II.5 Porţiunile constitutive ale stomacului…………………………………….7II.6 Raporturile stomacului……………………………………………………7

III. ULCERUL GASTRODUODENAL………………………………………………9III.1 Factori de risc…………………………………………………………….9III.2 Simptome………………………………………………………………..10III.3 Mecanism fiziopatologic………………………………………………..10

IV. CLASIFICAREA ŞI MECANISMUL DE ACŢIUNE ALMEDICAMENTELOR ANTIULCEROASE………………………………………..12

IV.1 Medicamentele antiacide………………………………………………..12IV.2

Antisecretoare…………………………………………………………...13IV.2.a Parasimpatolitice……………………………………………...13IV.2.b Blocantele receptorilor histaminergici H2……………………14IV.2.c Blocantele pompei de protoni…………………………………14IV.2.d Inhibitorii anhidrazei carbonice………………………………14

IV.3 Protectoare ale mucoasei gastrice………………………………………15V. REACŢII ADVERSE…………………………………………………….16

VI. FITOTERAPIA ULCERULUI..............................................................................17VII. EXEMPLE DE MEDICAMENTE ANTIULCEROASE……………………….19

VII.1 ANTIACIDE…………………………………………………………...19VII.1.a Compuşi cu magneziu………………………………………..19

MILK OF MAGNESIA………………………………………19VII.1.b Compuşi cu aluminiu………………………………………...19

ALU-PHAR…………………………………………………..19MAALOX…………………………………………………....19

VII.1.c Combinaţii cu compuşi de aluminiu calciu şi magneziu…….20MALUCOL…………………………………………………..20NOVALOX…………………………………………………..20TRISILICALM………………………………………………21TALCID……………………………………………………...22

VII.1.d Antiacide cu antiflatulente…………………………………...22EPICOGEL…………………………………………………...22

VII.1.e Antiacide cu antispastice……………………………………..23CALMOGASTRIN…………………………………………..23

VII.1.f Antiacide cu bicarbonate de calciu …………………………..23ULCEROTRAT……………………………………………....23

VII.1g Antiacide în alte combinaţii…………………………………..24DICARBOCALM……………………………………………24

VII.2 ANTISECRETOARE……………………………………………….....24

1

VII.2.a Antagonişti ai receptorilor H2………………………………..24HISTODIL……………………………………………………24QUAMATEL…………………………………………………26AXID…………………………………………………………27RANITIDIN………………………………………………….30

VII.2.b Inhibitori ai pompei protonice……………………………….31LANZAP……………………………………………………..31OMEZ………………………………………………………..32CONTROLOC……………………………………………….33NEXIUM……………………………………………………..35

VII.2.c Parasimpatolitice……………………………………………..37GASTROZEPIN……………………………………………...37

VII.3. PROTECTOARE ALE MUCOASE GASTRICE…………………….38VII.3.a Compuşi cu bismut…………………………………………...38

DE-NOL®……………………………………………………38VII.3.b Sucralfat……………………………………………………...39

VENTER……………………………………………………..39VII.4 TRATAMENTUL ANTIHELICOBACTER PYLORI..........................40

VIII. CONCLUZII……………………………………………………………………42IX. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………44

2

I. INRODUCERE

…,,Sănătatea seamană cu pacea.Te poţi bucura de ea numai dacă ştii să o aperi’’….

Bolile digestive sunt boli de largă răspândire în populaţie, ocupând un loc important în morbiditatea generală. Ponderea mare pe care o au aceste boli în patologia generală, potenţialul mare invalidant al unora din ele, interacţiunile lor cu factorii de mediu şi de alimentaţie, fac necesară cunoaşterea lor în stadiile cât mai incipiente pentru tratarea şi prevenirea complicaţiilor lor.

Ulcerul gastroduodenal este o boală destul de frecventă, survenind până la 15% din populaţie. Caracterizat prin pierdere de substanţă, afectând mucoasa, submucoasa şi stratul muscular ale teritoriilor tubului digestiv supuse acţiunii peptice a sucului gastric, are ca localizare în primul rând, duodenul, apoi stomacul, mai rar partea inferioară a esofagului şi intestinul subţire (de obicei după o operaţie pentru o complicaţie imporatntă a ulcerului gastroduodenal). În etapa actuală cauzele ulcerului sunt incomplet elucidate, dar se ştie că este vorba despre interacţiunea dintre factorii clorhidropeptici şi factorii de apărare ai mucoasei gastroduodenale. Boala are caracter ereditar; evoluţia se întinde pe o perioadă îndelungată până la 40 de ani sau chiar mai mult, manifestandu-se în puseuri sezoniere dureroase ritmate de mese, zilnice, însoţite uneori de vărsături.

Ulcerul gastroduodenal reprezintă unul din cele mai importante domenii ale patologiei digestive, atât pentru frecvenţa sa, căt şi prin caracterul ubicvitar, la toate popoarele lumii şi prin gravitatea complicaţiilor ce-l însoţesc.

Datorită consecinţelor sale economice şi sociale, ulcerul gastroduodenal reprezintă un adevărat handicap pentru subiectul bolnav şi o sursă importantă de cheltuieli pentru colectivitate, afectată în acelaşi timp şi de perioadele relativ lungi de capacitate temporară de muncă a celor bolnavi.

Încercand să definim această suferinţă, putem arăta că ulcerul gastroduodenal este o boală, caracterizată prin prezenţa unei ulceraţii situate pe o porţiune a tubului digestiv ce se găseşte în contact cu sucul gastric acid ( stomac şi bulb duodenal), ulceraţie care constă într-o pierdere de substanţă ce depăşeşte muscularis mucosae şi ajunge până la musculoasă; boala are o evoluţie cronică.

Ulcerul gastroduodenal trebuie diferenţiat de ulceraţiile superficiale (unice sau multiple: gastrite erosive sau ,,ulceroase”), care nu interesează musculoasa şi de ulcerele acute (ulcerele ,,de stres”).

Pierderea de substanţă gastroduodenală este manifestarea locală a unei boli generale (boala ulceroasă), caracterizată printr-un sindrom clinic caracteristic, prin complicaţii particulare şi printr-o evoluţie în pusee.

Tratamentul bolii ulceroase este complex. Medicamentele antiulceroase contemporane sunt capabile să micşoreze durerea, să cicatrizeze ulcerul, să scadă numărul pacienţilor care ar necesita tratament chirurgical.

Preparatele antiulceroase prezintă o eficacitate de 60-90%. O problemă discutabilă rămâne tratamentul de durată sau de întreţinere a bolii. La acesta se

3

recurge în cazul în care boala ulceroasă are 3 sau mai multe recidive pe an, în cazul când tratamentele anterioare nu au fost eficiente sau mai există maladii concomitente care necesită utilizarea unor medicamente antiinflamatoare nesteroidene (diclofenac, indometacina), când apar complicaţii, cum ar fi hemoragiile, perforaţiile.

Pentru a evalua eficacitatea tratamentului e necesar ca acesta să se petreacă pe o perioadă de cel puţin 5 ani cu un control medical sistematic. Odată cu apariţia medicamentelor antisecretorii (ulcoran, omeprazol), folosite mai ales la profilaxia recidivelor, a apărut şi riscul de cancer gastric, dacă acestea sînt utilizate o perioadă îndelungată. De aceea este recomandabil ca preparatele respective să fie folosite în doze care să nu stopeze complet secreţia acidului clorhidric. În plus, să nu fie utilizate o perioadă îndelungată, fără nici o justificare.

Selecţia medicamentelor antiulceroase este foarte dificilă şi depinde de caracterul secreţiei gastrice, de evoluţia bolii, de vîrsta pacientului, de localizarea ulcerului.

O treaptă importantă a tratamentului o prezintă preparatele citoprotectoare, care intensifică procesele de cicatrizare şi de protecţie, mai ales la pacienţii cu evoluţie capricioasă. De exemplu, uleiul de cătină, sau alte uleiuri vegetale. Solcoserilul – extract din sângele de bovine, ameliorează procesele reparative şi regeneratorii la nivelul mucoasei gastrice.

4

II. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA STOMACULUI

Stomacul este porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. El are o mare importanţă fiziologică, iar prin numeroasele afecţiuni pe care le poate prezenta, dobândeşte şi o deosebit de mare importanţă clinică.

Forma, dimensiunuile, situaţia stomacului prezintă extrem de numeroase variaţii individuale.

Forma reală a stomacului omului se bazează pe unele observaţii intraoperatorii, dar mai cu seamă pe rezultatele examenului radiologic. La indivizii normostenici, în staţiune verticală, stomacul gol, vizualizat după administrarea unei paste garitate, are forma unui J majuscul sau a unei undiţe, cu o porţiune mai lungă, verticală şi o porţiune mai scurtă, orizontală.

5

II.1 Configuraţia exterioară şi diviziunile stomaculuiStomacului i se descriu: doi pereţi, două margini şi două orificii.Marginile stomacului continuă marginile omonime ale esofagului.Marginea dreaptă sau curbura mică este concavă. Este formată dintr-un

segment mai lung, cu direcţie verticală, care continuă fără demarcaţie evidentă, marginea dreaptă a esofagului – şi din altul mai scurt, cu orientare transversală sau uşor ascendentă spre dreapta. Segmentul orizontal al micii curburi prezintă două depresiuni discrete, tranzitorii:- una, incizura duodenopilorică superioară marchează limita exterioară dintre stomac şi duoden;- cealaltă, incizura pilorică superioară, este situată la circa 3-5 cm la stânga precedentei.Marginea stangă este dată de curbura mare. Mai lungă decât cea dreaptă, ea este convexă şi porneşte de la marginea stangă a esofagului, împreună cu care determină un unghi ascuţit şi adânc, numit incizura cardiacă sau unghiul lui His.Stomacul comunică la extremitatea sa superioară cu esofagul prin orificiul cardiac.E frecvent numit ,,cardia” sau gura stomacului şi are forma circulară. La extremitatea inferioară se găseşte orificiul piloric care conduce în duoden.

II.2 Conturul schematic al stomacului şi al duodenului.1.esofagul, 2.diafragma, 3.porţiunea abdominală a esofagului, 4.incizura

cardică, 5.peretele anterior al stomacului, 6.peretele postrior al stomacului, 7.curbura mare, 8.flexura duodenojejunală, 9.flincterul antrului, 10.porţiunea ascendentă a duodenului, 11.jejunul, 12.porţiunea orizontală a duodenului, 13.porţiunea descendentă a duodenului, 14.incizura pilorică inferioară, 15.incizura doudenopilorică inferioară, 16.porţiunea superioară a duodenului, 17.incizura duodenopilorică superioară, 18.incizura pilorică superioară, 19.incizura unghiulară, 20.curbura mică.

II. 3 Porţiunea verticalăE mai voluminoasă, dilatată, saculară şi cuprinde aproximativ două treimi din

stomac. Porţiunea orizontală e mai îngustă, tubulară şi cuprinde aproximativ o treime a organului.

Partea verticală, cea superioară este subdivizată în:- porţiunea cardiacă, este o zonă neprecis delimitată, de aproximativ 3-4 cm întindere, răspunzând orificiului cardiac pe care-l cuprinde la interior, se caracterizează prin prezenţa la nivelul mucoasei a glandelor cardiace;- fundul sau fornixul este porţiunea superioară, dilatată, a stomacului este separat de segmentul următor prin orizontala care trece prin unghiul cardiac;- corpul stomacului începe sub acest nivel şi ţine până la un plan aproape vertical care trece prin incizura unghiulară şi întâlneşte depresiunea sfincterului antrului.

Partea orizontală, numită porţiunea pilorică, are limite: la stânga linia incizura unghiulara – sfincterul antrului; la dreapta şanţul duodenopiloric. În acest ultim şanţ se află adesea o venă prepilorică, marchează limita dintre stomac şi duoden şi care constituie un reper preţios pentru chirurg.

Această porţiune pilorică este la rândul ei, împărţită în alte două segmente:- antrul piloric, situat la dreapta corpului stomacului, este uşor dilatat, el poate fi separat prin unde peristaltice de restul stomacului.- canalul piloric este un segment cilindric, îngust şi scurt ( aproximativ 3 – 5 cm).

II. 4 Forma stomacului şi subdiviziunile lui.

6

1.porţiunea cardică, 2.orificiul cardic, 3.incizura cardică, 4.fundul stomacului, 5.corpul stomacului, 6.porţiunea pilorică formată din: 7.antrul piloric, 8.canalul piloric, 9.pilorul cu: 10.sfincterul pilorului, 11.orificiul piloric, 12.porţiunea superioară a duodenului, 13.incizura unghiulară.

Pilorul este porţiunea terminală, strâmtă, a stomacului. El are aproximativ 5 cm lungime şi conţine sfincterul piloric; acesta circumscrie orificiul piloric

II.5 Porţiunile constitutive ale stomacului.1.esofagul, 2.incizura cardică, 3.porţiunea cardică, 4.fundul stomacului,

5.corpul, 6.curbura mare, 7.sfincterul antrului, 8.porţiunea pilorică, 9.şanţul duodenopiloric, 10.orificiul piloric, 11.duodenul, 12.incizura unghiulară, 13.curbura mică.Stomacul bilocular. Uneori stomacul este împărţit printr-o îngustare situată de obicei în porţiunea sa mijlocie – de adâncime variabilă – în două segmente: unul cardiac sau fundic, celălalt piloric. Cauzele care determină strangularea pot fi intrinseci sau extrinseci.

Stomacul bilocular. 1.esofagul, 2.incizura cardică, 3.fundul stomacului, 4.corpul, 5.curbura mare, 6.şanţul duodenopiloric, 7.incizura unghiulară, 8.curbura mică.

Forma stomacului la indivizii normosteni, în staţiune verticală are forma literei J majuscul.

Se distinge- curbura mică-liniară, netedă, fixă, cu incizura unghiulară;- curbura mare-mobilă;- incizura cardiacă.

Dimensiuni. În stare de umplere moderată, stomacul are următoarele dimensiuni: lungimea, 25 cm; lăţimea maximă între cele două curburi, 12 cm; grosimea măsurată între cei doi pereţi, 8 cm. Stomacul gol măsoară: 18 cm în lungime; 7 cm în lăţime; zero cm în grosime,deoarece pereţii sunt aplicaţi unul pe celălalt.

II.6 Raporturile stomacului

Stomacul se găseşte în etajul abdominal superior şi corespunde epigastrului şi hipocondrului stâng. El este ascuns în cea mai mare parte de bolta diafragmei şi de ficat.Peretele anterior sau faţa anterioară – faţa chirurgicală – priveşte înainte şi puţin în sus ( peretele antero-superior). Are două porţiuni: una răspunde peretelui toracic şi alta răspunde peretelui abdominal.

Porţiunea toracică este acoperită de diafragmă şi prin intermediul ei răspunde coastelor 5, 6, 7, 8, 9 din stânga şi spaţiilor intercostale respective. În partea medială este acoperită şi de faţa viscerală a lobului stâng al ficatului.

Porţiunea abdominală este împărţită în două zone. Zona medială este acoperită de faţa viscerală a ficatului ( lobul pătrat şi lob nul stâng). Zona laterală vine în raport direct, nemijlocit, cu peretele muscular anterior al abdomenului şi are forma unui triunghi, numit în clinică triunghiul lui Labbe. Acest triunghi are o margine stângă, formată de arcul costal stâng; o margine dreaptă, dată de marginea inferioară a ficatului şi o margine inferioară formată de linia care uneşte al 9-lea cartilaj costal drept cu al 9-lea cartilaj costal stâng.

7

Peretele posterior al stomacului priveşte înapoi şi puţin în jos ( peretele postero-inferior) şi formează peretele anterior al marelui diverticul al cavităţii peritoneale, numit bursa omentală. Datorită existenţei bursei omentale, stomacul se deplasează cu uşurinţă faţă de organele situate înapoia lui. Aceste organe sunt: în partea mijlocie, având o direcţie transversală, se găseşte corpul pancreasului, pe care stomacul se odihneşte, deprimându-l uşor ( pulvinar ventriculi = perna stomacului). Deasupra pancreasului se găseşte polul superior al rinichiului stâng şi glanda suprarenală stângă.

Curbura mare, puternic convexă, se arcuieşte spre stânga şi în jos. Ea vine în raport, în cea mai mare parte a sa, cu colonul transvers, de care este legată prin ligamentul gastrocolic. Între foiţele acestui ligament, la aproximativ 1 cm depărtare de curbură, merg vasele gastroepiploice. În partea stângă – superioară, curbura mare dă inserţie ligamentului gastrolienal, care conţine vasele scurte ale stomacului şi artera gastroepiploică stângă.

Curbura mică situată profund şi prin acesta greu abordabilă, este orientată spre dreapta şi în sus. Pe ea se inseră omentul mic, în dedublarea căruia se găsesc vasele gastrice ( stângi şi drepte). Curbura mică răspunde lobului caudat şi prin intermediul peritoneului posterior al vestibului bursei omentale: aortei, venei cave inferioare, trunchiului celiac şi plexului solar.

Fundul stomacului răspunde cupolei diafragmei, sub care se mulează. În acest fel el se înalţă până la coasta a 5-a stângă şi depăşeşte puţin un plan orizontal tangent la vârful inimii ( pe linia medioclaviculară stângă). Prin intermediul diafragmei, fornixul vine în raport cu inima, pleura şi plămânul stâng.

Porţiunea cardică este situată profund, în raport cu impresiunea esofagiană a ficatului. Orificiul cardic răspunde vertebrei a 11-a toracale. Pe peretele toracal anterior, orificiul se proiectează la nivelul articulaţiei cartilajului costal al 7-lea stâng cu sternul.

Pilorul este aşezat şi el profund, are o situaţie variabilă, după gradul de umplere sau de vacuitate a stomacului. El are o mare mobilitate şi stabileşte în general, aceleaşi raporturi ca prima porţiune a duodenului.

8

III. ULCERUL GASTRODUODENAL

Ulcerele peptice sunt leziuni la nivelul mucoasei gastrice (a stomacului) sau a mucoasei intestinului subţire superior (duodenului). Aceste leziuni apar atunci când secreţiile gastrice - care conţin acid clorhidric şi o enzimă numită pepsina - irită şi lezează mucoasa stomacului. Secreţiile gastrice pot afecta şi esofagul.

Ulcerele peptice din mucoasa gastrică se numesc ulcere gastrice. Cele care

apar în mucoasa duodenală se numesc ulcere duodenale.Două din cele mai frecvente cauze de ulcer peptic sunt infecţia cu bacteria

numită Helicobacter pylori (H. pylori) şi abuzul de antiinflamatoare nestroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina.

Deşi majoritatea oamenilor sunt infectaţi cu H. pylori, doar câţiva vor face boala ulceroasă peptică. Unii factori de risc la o persoană cu H. pylori dau o susceptibilitate crescută pentru dezvoltarea ulcerului. Aceşti factori, unii dintre ei prea puţin cunoscuţi, includ: - fumatul - abuzul de alcool - antecedente de ulcer - stresul fizic determinat de o boală severă sau accident grav (trauma majoră, dependenţa de un aparat de ventilaţie sau intervenţia chirurgicală).

Majoritatea ulcerelor care nu sunt cauzate de H. pylori sunt date de AINS. AINS sunt prescrise pentru a reduce durerea sau inflamaţia în boli cronice (de durată lungă), ca artrita sau durerile de cap (migrenele). Folosite timp de săptămâni sau luni de zile, AINS pot afecta mucoasa tractului gastric, ducând la un ulcer sau activând un ulcer deja format. O cauză rară de ulcer peptic este sindromul Zollinger-Ellison. În această afecţiune stomacul secretă în exces acid clorhidric, care afectează mucoasa gastrică.

Stresul psihologic, adăugat la alţi factori de risc, poate creşte şansele de a dezvolta un ulcer peptic.

III.1 Factori de risc

Factori de risc controlabili Următorii factori de risc pot creşte şansa de a dezvolta un ulcer peptic şi pot

încetini vindecarea unui ulcer deja existent. Se poate reduce riscul dezvoltării unui ulcer prin controlul sau eliminarea acestor factori care includ: - folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ca aspirina) - fumatul - abuzul de alcool

Factori de risc necontrolabili Unii factori necontrolabili pot creşte riscul de a dezvolta un ulcer. Aceştia

includ: - infecţia cu H. pylori, care este cea mai frecventă cauză de ulcer

9

- stresul fizic dat de o boală severă sau traumatism (traumă majoră, dependenţa de un aparat de ventilaţie sau intervenţia chirurgicală) - secreţii excesive de acid gastric - ulcer în antecedentele heredocolaterale (familiare)

III.2 Simptome

Simptomele ulcerului peptic variază şi nu sunt esenţiale pentru diagnosticul unui ulcer. Unii oameni pot să nu prezinte simptomatologie.

Simptomele unui ulcer, ca dispepsia (senzaţie de disconfort digestiv, apărută după mese), pot fi confundate frecvent cu alte afecţiuni abdominale, ca refluxul gastro-esofagian (RGE).

Simptomele specifice ulcerului sunt: - dureri, sub formă de arsuri sau eroziuni, între regiunea ombilicală şi osul xifoid (porţiunea inferioară a sternului, cunoscută popular de "capul pieptului"). Câteodată durerea iradiază în spate. Durerea abdominală ţine de la câteva minute până la câteva ore şi dispare la administrarea unui antiacid (Maalox, Sucralfat) sau inhibitor al secreţiei acide (Omeprazol, Lansoprazol). Simptomatologia este periodică, durerea apare şi dispare, perioadele cu simptomatologie alternează cu cele fără simptomatologie - inapetenţa (lipsa poftei de mâncare) şi scăderea în greutate - balonările abdominale şi greaţa postprandială (după mese) - voma postprandială (după mese) - scaun negru, ca smoala sau care conţine sânge roşu-închis în cazul unui ulcer hemoragic

Simptomele ulcerelor duodenale şi gastrice sunt asemănătoare cu excepţia periodicităţii durerii.

Durerea din ulcerul duodenal poate apare la câteva ore după masă (când stomacul este gol) şi se poate ameliora postprandial. Durerea poate trezi pacientul în timpul nopţii. Durerea din ulcerul gastric poate apare la scurt timp după masă (când alimentele sunt încă în stomac).

Unele ulcere nu prezintă simptomatologie şi sunt cunoscute sub numele de ulcere silenţioase. Aproximativ jumătate din toate ulcerele nu prezintă simptomatologie, decât în momentul în care apar complicaţiile. Complicaţiile unui ulcer pot fi hemoragia, perforaţia, penetraţia sau obstrucţia tractului digestiv.

Ulcerele silenţioase sunt frecvente la persoanele în vârstă, persoanele cu diabet zaharat sau cele care consumă multe antiinflamatoare, cum ar fi Aspirina.

Simptomatologia la copii variază cu vârsta: - copilul mic şi preşcolar se plânge de dureri gastrice - adolescenţii au simptome mai apropiate decât cele ale adulţilor.

III.3 Mecanism fiziopatologic

Multe dintre persoanele cu ulcer peptic nu merg la medic în momentul în care apare simptomatologia. Simptomatologia lor constă de obicei în perioade cu dureri gastrice care pot alterna cu perioade fără durere. Unele ulcere se pot vindeca fără tratament.

10

Chiar şi cu tratament unele, ulcere pot recidiva (reveni). Unii factori, precum fumatul şi consumul continuu de antiinflamatoare, pot creşte riscul de recurenţă a ulcerului.

Uneori, ulcerele se soldează cu complicaţii ca hemoragia, perforaţia, penetraţia sau obstrucţia. Complicaţiile sunt mai frecvente în ulcerul gastric decât în ulcerul duodenal.

Infecţia cu H. pylori creşte riscul de a dezvolta cancer gastric. Deşi acest risc este destul de mic, este esenţial să se facă diagnosticul diferenţial între ulcerul gastric şi cel duodenal pentru un tratament corespunzător.

Majoritatea ulcerelor peptice fără complicaţii se vindecă, indiferent de cauză. Ulcerele recurente cauzate de reinfecţia cu H. pylori sunt rare, cu excepţia zonelor suprapopulate sau cu salubritate necorespunzătoare. Ulcerele recurente de cauză medicamentoasă sunt rare dacă administrarea acestor antiinflamatoare este întreruptă.

11

IV. CLASIFICAREA ŞI MECANISMUL DE ACŢIUNE AL MEDICAMENTELOR ANTIULCEROASE

Există mai multe teorii privind patogenia ulcerului gastric sau duodenal. Indiferent de teorie, întotdeauna se acordă o atenţie specială acidului clorhidric secretat de stomac şi scăderea cantităţii acestuia din stomac conduce la vindecarea ulcerului gastric sau duodenal. Aceasta indiferent dacă este vorba de o cantitate crescută de acid clorhidric în stomac, cum se întâmplă adesea în ulcerul duodenal, sau dacă este vorba de o cantitate normală sau scăzută de acid clorhidric în stomac, cum se întâmplă adesea în ulcerul gastric, când probabil are un rol important scăderea mijloacelor de apărare a mucoasei gastrice la agresiunea acidului clorhidric. În aceste condiţii cele mai multe medicamente antiulceroase urmăresc scăderea cantităţii de acid clorhidric din stomac, fie prin neutralizarea chimică a acestuia, prin medicamentele numite antiacide, fie prin scăderea secreţiei de acid clorhidric, prin medicamentele numite antisecretoare gastrice.

Cauzele leziunii ulceroase sunt pe deoparte creşterea secretiei de HCl, iar pe de altă parte, scăderea cantităţii de mucus care protejează mucoasa gastrică sau duodenală. Dacă ulcerul apare unde exista HCl în cantitate mare, atunci înlăturarea lui duce la vindecarea ulcerului.

Există 3 clase de medicamente : Antiacide – reacţionează chimic cu HCl şi îl neutralizează. Antisecretoare – scad secreţia de HCl. Protectoare ale mucoasei (citoprotectoare) – protejează mucoasa gastrică sau

duodenală de agresiunea HCl şi pepsinei.

IV.1 Medicamentele antiacide

Se clasifică după mai multe criterii :1. După rapiditatea de reacţie :

antiacide rapide – sunt cele solubile (de ex. bicarbonatul de Na). antiacide lente – sunt cele greu solubile (compuşi de Ca, Al, Mg).

2. În funcţie de capacitatea de a alcaliniza conţinutul gastric : antiacide neutralizante – care nu cresc pH-ul mai sus de 7. antiacide alcalinizante – în cantitate mare pot creşte pH-ul mai sus de 7

(bicarbonatul de Na).3. În funcţie de capacitatea de a produce modificări sistemice de pH :

antiacide sistemice – sunt cele care se pot absorbi (bicarbonatul de Na). antiacide nesistemice (celelalte).

Sunt substanţe care reacţionează chimic cu acidul clorhidric, neutralizandu-l. Ele au structuri chimice simple, fiind derivaţi de calciu (de exemplu carbonatul de calciu), magneziu (de exemplu oxidul de magneziu sau trisilicatul de magneziu), aluminiu (de exemplu hidroxidul de aluminiu) sau, pur si simplu, bicarbonat de sodiu. Administrate pe cale orală, aceste substanţe neutralizează acidul clorhidric din stomac şi înlătură în mod caracteristic senzaţia de arsură, durere sau disconfort epigastric.

12

Reacţia chimică dintre aceste substanţe şi acidul clorhidric este una simplă de chimie anorganică şi se produce în mediul apos din stomac. Din aceste motive, viteza cu care aceste substanţe neutralizează acidul clorhidric este cu atât mai mare cu cât sunt mai hidrosolubile. Dintre substanţele menţionate, cea mai hidrosolubilă este bicarbonatul de sodiu, care neutralizează brusc acidul clorhidric, generând printre altele bioxid de carbon. Bolnavul poate prezenta din acest motiv o eructaţie în urma căreia are o senzaţie de bine, urmată de calmarea durerii, dar efectul dispare foarte repede prin epuizarea bicarbonatului. Celelalte substanţe, nefiind hidrosolubile, reacţionează lent, numai la suprafaţa conglomeratului, până când şi aceste substanţe ajung să neutralizeze acidul clorhidric şi să calmeze durerea sau disconfortul.

O modalitate de creştere a vitezei lor de reacţie o reprezintă prezentarea lor sub formă coloidală mai fin dispersată şi cu o suprafaţă de reacţie mai mare. Astfel sunt, spre exemplu, aşa numitul lapte de magneziu sau preparatele de aluminiu coloidal. Durata efectului acestor medicamente depinde de timpul cât aceste medicamente răman în stomac. Reacţia chimică având loc numai în stomac (acolo există acid clorhidric), o dată cu golirea stomacului în duoden încetează şi efectul acestor medicamente. Aceasta impune administrarea lor foarte frecventă în tratamentul de durată.

Uneori se recomandă, spre exemplu, ca aceste medicamente să se administreze la o ora şi la 2 ore după fiecare masă, iar bolnavul ulceros ar trebui să aibă în principiu 5 mese pe zi. În mod evident un astfel de regim este foarte incomod. Datorită acestor aspecte, aceste medicamente sunt astăzi puţin utilizate ca tratament de bază al ulcerului gastric sau duodenal. Se preferă ca aceste medicamente să se administreze simptomatic, ori de câte ori bolnavul prezintă disconfort sau arsură epigastrică, dar de obicei în cursul unui tratament cu alte medicamente antiulceroase, de regulă antisecretoare gastrice.Medicamentele antisecretoare gastrice scad secreţia de acid clorhidric.

IV.2 Antisecretoare

Primele antisecretoare gastice au fost bolcantele receptorilor colinergici de tip muscarinic.

IV.2.a Parasimpatolitice – având în vedere că parasimpaticul (PS) are efect stimulator asupra secreţiei de HCl, administrarea de medicamente parasimpatolitice duce la scăderea secreţiei de HCl.

Există 3 faze ale digestiei gastrice : cefalică – provocată de văzul, mirosul sau/şi gândul legate de alimente ; este

aflată sub control nervos vagal. gastrică – provocată de contactul stomacului cu alimentele, iar controlul este

mixt (nervos şi umoral). intestinală – controlul este dominant umoral.

Aceste medicamente scad secreţia de acid clorhidric în faza cefalică, la apropierea orei de masă, la vederea sau la mirosul alimentelor, care se produce prin mecanism nervos, mai puţin în faza gastrică din timpul mesei, care se produce printr-un mecanism mixt, atât nervos, cât şi umoral, şi foarte puţin în faza intestinală, postprandial, care se produce prin mecanism umoral. Din aceste considerente, aceste medicamente au eficacitate maximă dacă se administrează înainte de masă.

Se fac asocieri între atropină şi antiacide : parasimpatoliticele acţionează înainte de masă şi în timpul fazei gastrice, în timp ce antiacidele scad secreţia de HCl

13

din timpul fazei intestinale. Pe de altă parte, datorită faptului că parasimpatoliticele împiedică evacuarea gastrică se prelungeşte durata de acţiune a antiacidelor.

Există compuşi de sinteză care nu se absorb în tubul digestiv : sunt parasimpatolitice cu structură cuaternară de amoniu (Propantelină, Metantelină, Butilscopolamină). Sunt bine suportate şi singura reacţie adversă pe care o mai au este contipaţia.

Pirenzepina (Gastrozepin) se absoarbe puţin şi este un antisecretor cu acţiune selectivă → acţionează asupra subpopulaţiei de receptori M1 pe care-i blochează selectiv, şi nu produce nici reacţii adverse de tip atropinic, nici constipaţii. Dozele mari blochează toţi receptorii muscarinici, ducând la efecte adverse de tip atropinic.Parasimpatoliticele sunt eficace în ulcerele cu hipersecreţie moderată.

IV.2.b Blocantele receptorilor histaminergici H2

A doua grupă de medicamente antisecretoare gastrice intrată în terapie a fost reprezentată de medicamentele blocante ale receptorilor histaminergici de tip H2. Acestea sunt medicamente care blochează receptorii prin intermediul cărora histamina stimulează secreţia clohidropeptică la nivelul stomacului şi, spre deosebire de medicamentele anticolinergice, inhibă secreţia de acid clorhidric în toate fazele sale, iar efectul antisecretor este mult mai intens.

Statistic, procentul de vindecări este mai mare decât cel al vindecărilor cu antiacide şi parasimpatolitice. În cazul ulcerelor obişnuite, efectele antiacidelor sunt similare cu efectele medicamentelor care inhibă receptorii histaminergici H2, dacă se administrează suficient de des şi în cantitate suficient de mare.

Pentru ulcerele cu hipersecreţie de HCl mărită, efectele blocantelor H2 sunt net superioare faţă de antiacide.

Alte avantaje ale utilizării antihistaminergicelor : nu modifică evacuarea stomacului → pot fi administrate şi la bolnavii cu

esofagită de reflux (parasimpatoliticele, îngreunând evacuarea stomacului, sunt contraindicate la aceşti bolnavi)

se administrează comod ( Cimetidina de 4 ori/zi ; Ranitidina de 2 ori/zi, dimineaţa şi seara, iar ca tratament de întreţinere se administrează 1 dată /zi, seara, înainte de culcare).Sunt bine suportate, în general. Pot apărea fenomene de diaree, datorită unei

creşteri compensatorii de gastrină. S-au semnalat fenomene de ginecomastie la bărbaţi, frecventă la Cimetidină şi foarte rară la Ranitidină şi Famotidină.

IV.2.c Blocantele pompei de protoni Cele mai puternice medicamente antisecretoare de care dispune medicina

actuală sunt medicamentele inhibitoare ale pompei de protoni, precum omeprazolul, pantoprazolul, lansoprazolul şi altele. Pompa de protoni este o structura extrem de activă care practic produce acidul clorhidric din stomac, iar aceste medicamente se fixează ireversibil de această structură pe care o scot din funcţie definitiv. Dispariţia efectului acestor medicamente se produce prin sinteza de noi pompe de protoni. Aceasta face ca durata de acţiune a acestor medicamente să fie foarte lungă, de 2-3 zile, motiv pentru care ele nu se administrează mai frecvent de o dată pe zi. Efectul antisecretor extrem de intens, comoditatea administrării (o dată pe zi sau o dată la două zile) şi riscul foarte mic de reacţii adverse au făcut aceste medicamente foarte atrăgătoare pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal.

IV.2.d Inhibitorii anhidrazei carbonice

14

Acetazolamida – inhibă anhidraza carbonică, enzimă importantă în secreţia ionilor H+ . În tratament, se fac asocieri de acetazolamidă cu antiacide.

IV.3 Protectoare ale mucoasei gastrice

În afara medicamentelor descrise mai sus, există o serie de medicamente care acţionează prin protejarea mucoasei gastrice şi duodenale de agresivitatea acidului clorhidric, fără să scadă secreţia clorhidropeptică. Astfel sunt unele prostaglandine, cum ar fi misoprostolul, care sunt eficace mai ales în profilaxia ulcerului produs de medicamentele analgezice antiinflamatoare antipiretice, de tip aspirina, care produc ulcer tocmai prin scăderea producţiei de prostaglandine.

Compuşii de bismut (carbonat bazic de Bi, fosfat, subnitrat, subcitrat de Bi coloidal). Bismutul reacţionează cu proteine ale mucoasei digestive formând proteinatul de bismut care constituie o barieră protectoare a mucoasei tubului digestiv ; astfel creşte rezistenţa mucoasei la acţiunea HCl. Sărurile de bismut au şi o capacitate slabă de a neutraliza HCl. Au eficacitate comparabilă cu antiacidele. Se utilizează şi în tratamentul unor leziune ale mucoasei digestive în ansamblu. Dozele mici produc constipaţie, iar dozele mari diaree. Colorează scaunul în negru, confundându-se cu melena. Se administrează în doze mici şi pe perioade scurte. Se absoarbe în cantităţi mici din tubul digestiv. Administrat în cantităţi mari şi mai ales la bolnavii cu insuficienţă renală se acumulează provocând un sindrom neurologic grav → encefalopatie mioclonică.

Sucralfat – este un compus care aderă intim de zona lezată formând o barieră în calea HCl şi pepsinei ; formează un fel de pansament gastric. Este real eficace în ulcerele obişnuite.

Carbenoxolona – este un alcaloid care stimulează secreţia de mucus crescând protejarea mucoasei şi favorizând vindecarea leziunilor ulceroase. Este real eficace, dar este foarte rar utilizat, deoarece are efect aldosteronic.

15

V. REACŢII ADVERSE

Reacţiile adverse ale medicamentelor antiacide sunt astăzi considerate neglijabile, în special datorită faptului că sunt utilizate în cantităţi mici pe motivul asocierii la medicamentele antisecretoare. Nimeni nu mai recomandă astăzi antiacide administrate în 10 prize zilnice spre exemplu.

Principala neplăcere a acestor medicamente o reprezintă modificarea tranzitului intestinal. Unele din aceste medicamente, cum sunt preparatele de calciu, produc constipaţie, iar altele, cum sunt preparatele de magneziu, produc diaree. Pentru a evita aceste inconveniente, adesea producătorii asociază un antiacid constipant cu un antiacid laxativ, realizând în acest fel preparate echilibrate care practic nu modifică tranzitul intestinal. Riscurile sunt atât de mici încât aceste preparate se distribuie de obicei fără prescripţie medicală.

Parasimpatoliticele au o serie de dezavantaje : au efecte nedorite : uscăciunea gurii, tulburări de vedere, tahicardie,

constipaţie, etc. îngreunează evacuarea stomacului prin creşterea tonusului sfincterului piloric

şi prin scăderea motilităţii gastrice.

În cazul administrării timp îndelungat de medicamente antisecretorii pot apărea fenomene de diaree, datorită unei creşteri compensatorii de gastrină. S-au semnalat fenomene de ginecomastie la bărbaţi

În cazul administrării îndelungate a blocantelor H2 histaminergice, există 2 riscuri teoretice, nedemonstrate prin exemple în practica medicală :

Scăderea secreţiei de HCl este atât de importantă, încât este posibil să dispară funcţia stomacului de protejare faţă de infecţiile digestive. Astfel, pe termen lung, pot apare infecţii enterale.

Scăderea secreţiei de HCl duce la creşterea reactivă a secreţiei de gastrină ; celulele secretoare de gastrină (celulele G) proliferează existând riscul de hiperplazie şi dezvoltarea de cancere.

Medicamentele protectoare ale mucoasei gastrice pot produce în doze mici constipaţie, iar dozele mari diaree. Colorează scaunul în negru, confundându-se cu melena.

16

VI. FITOTERAPIA ULCERULUI

Dacă în prezent tratamentul de bază al bolilor cardiovasculare se bazează în mare măsură pe produse farmaceutice obţinute din plante, iar în terapeutica afecţiunilor căilor respiratorii plantele medicinale au un rol deosebit, nu mai puţin importantă este utilizarea lor în bolile aparatului digestiv. În special în afecţiunile cronice stomacale şi în cele ale ficatului şi căilor biliare, în colite şi în constipaţia cronică tratamentul îndelungat cu plante medicinale este larg aplicat în zilele noastre, fie că este vorba de o simplă infuzie obţinută din amestecuri de plante specifice acestor afecţiuni, fie că este vorba de produse farmaceutice obţinute prin cea mai modernă tehnologie. Dar nu numai în afecţiunile cronice ale aparatului digestiv ci şi într-o serie de cazuri acute tratamentul simptomatic dă rezultate foarte bune. Plante utilizate în afecţiunile acute stomacale şi intestinale se caracterizează prin acţiune rapidă în special în cazul stărilor spastice,în gastralgii, colici intestinale sau în dispepsii acute. Speciile cele mai utile în bolile acute stomacale şi intestinale, atunci cînd nu este vorba de o infecţie gravă sînt următoarele: Mătrăguna, Menta, Roiniţa sau cu aceleaşi efecte Mătăciunea, Muşeţelul, Coada racului, Chimenul şi Captalanul. Majoritatea dintre acestea, excluzînd Mătrăguna, îşi bazează acţiunea farmacodinamică şi aplicaţiile terapeutice pe componentele uleiurilor volatile sau a unor derivaţi terpenici pe care aceste specii le conţin ca principii active. De menţionat este faptul că unele uleiuri volatile au şi acţiune de inhibare a florei patogene intestinale, avînd prin aceasta şi valoare curativă.

Gastrita hiperacidă şi ulcerul gastric şi duodenal sînt afecţiuni ale aparatului digestiv, datorate hipersecreţiei şi hiperacidităţii sucului gastric. Cauzele sînt multiple: alimentaţia neregulată şi neraţională, abuzul de alcool, de tutun, de condimente, de ceai sau de cafea. Dar, în bună măsură, aceste tulburări apar şi din cauza stării de agitaţie, surmenajului fizic şi psihic, stresului. Cercetări recente au demonstrat însă că la baza producerii bolii ulceroase şi mai ales la transformarea malignă din ulcer în cancer digestiv, un rol important revine unor bacterii denumite Helieabacter pylori, dar şi Campylo-bacter pylori. În acest sens, se pune problema tratării ulcerului duodenal sau gastric cu medicaţia antiacidă şi hiposecretorie gastrică, dar şi cu un antibiotic din familia ampicilinei sau prin alte fitoncide din plante. Nu se va neglija regimul igieno-dietetic, care de altfel reprezintă principalul factor terapeutic, tratamentul medicamentos avînd un rol secundar. Asocierea acestor două forme de tratament este însă obligatorie pentru binele bolnavului. Fitoterapia recomandă, ca adjuvante, specii de plante cu substanţe active care contribuie la neutralizarea acidităţii, cu acţiune antiinflamatorie, calmantă şi cicatrizantă. Infuziile şi decocturile de plante se beau neîndulcite, de preferinţă între mesele principale. În faza acută a gastritelor hiperacide se recomandă preparate din următoarele plante: flori de salcîm (Flores Acaciae)- infuzie 5 minute - 1 linguriţă/cană, 3 căni pe zi între mese; frunze de zmeur (Folium Rubi idaei) infuzie 5 minute, 1 linguriţă/ cană, se beau 2 căni pe zi între mese, flori de gălbenele( Flores Calendulae), infuzie 5 minute, 1 linguriţă/cană, se beau 2 căni pe zi, prima pe stomacul gol, iar cea de-a doua între mese; rizomi de obligeană (Rizoma Calami)- pulbere, cîte o jumătate de linguriţă de 2-3 ori pe zi înaintea meselor principale, sunătoare ( Herba Hyperici)- infuzie 5 minute, o

17

linguriţă/cană, se beau 2 cani pe zi, în timpul mesei sau imediat dupa mesele principale.

În magazinele cu produse naturiste se găsesc amestecuri de ceaiuri şi suplimente utile în boala ulceroasă.  Amintim: Ceai gastric calmant, Ceai gastric cicatrizant, Redigest, Reglacid, Gastrovit, Epigastralgin, Gastrorem, Ulcogastrin, Dophilus, etc. Fiecare produs este însoţit de recomandări şi de modul de administrare.

Ceai gastric calmantCompozitie: Floare de salcam, floare de musetel, iarba de coada racului, iarba

de mataciune, radacina de tataneasa, radacina de valeriana. Utilizare / administrare

2-3 cani/zi, dupa mesele principale. Indicatii

Antiseptic, antispastic, antiinflamator, cicatrizant, diminueaza secretia gastrica si aciditatea.

Se recomanda ca adjuvant in gastrite acute sau cronice, in ulcerul gastric si duodenal.

Mod de prepararePeste o lingura de amestec de plante se adauga 250ml apa fiarta si se lasa acoperit timp de 15 minute; se strecoara.

Redigest Recomandari:

Gastrita , Duodenite , Dischinezie biliara , Pancreatita cronica , Intoxicatii Compozitie:

Amestec de concentrat de armurariu si cuticula de pipota stabilizata. Indicatii:

Hepatite cronice, ulcer gastric si duodenal, gastrite, duodenite;- Colopatii cronice si functionale;- Dismicrobism ... mai mult

Administrare:Adulti: - Doza de atac: 2 capsule de 3 ori pe zi, cu jumatate de ora inaintea meselor;- Doza de întretinere: 2 capsule de 2 ... mai mult

Gastrovit Recomandari:

Gastrita Compozitie: Extracte din patlagina, galbenele, sunatoare, sovarf, ulei de

fenicul. Indicatii: Aerofagie, hiperaciditate, gastrita, ulcer gastric si duodenal. Administrare: 2 tablete de 3 ori pe zi, administrate cu 30 minute inaintea

meselor principale timp de minim trei saptamani.

Epigastralgin Compozitie: Flori de salcam, sunatoare, roinita, galbenele Indicatii: Gastrita hiperacida, ulcer gastric si duodenal, colici gastrointestinale. Administrare: 1-2 la nevoie.

18

VII. EXEMPLE DE MEDICAMENTE ANTIULCEROASE

VII.1 ANTIACIDE

VII.1.a Compuşi cu magneziu

MILK OF MAGNESIA, suspensie uz intern 415 mg/5 ml , suspensie pentru uz intern

magnezium hidroxidumPrezentare farmaceutică: Flacoane a 100 ml suspensie pentru uz intern,

conţinând 415 mg hidroxid de magneziu/5 ml.Acţiune terapeutică: Antiulceros, antiacid, laxativ.Indicaţii: Hiperaciditate gastrică, flatulenţă, constipaţie.

Mod de administrare: Per os. În caz de hiperaciditate şi flatulenţă adulţi 1-2 linguriţe (5-10 ml/zi); copii (3-12 ani): 1 linguriţă (5 ml/zi). În constipaţie - adulţi: 2-3 linguri (30-45 ml) seara; copii (1-12 ani): 1-2 linguriţe (5-10 ml) seara. Produsul poate fi administrat cu lapte sau apă.

VII.1.b Compuşi cu aluminiu

ALU-PHAR , suspensie pentru uz intern aluminum hidroxidatumPrezentare farmaceutică: Flacon a 500 ml suspensie pentru uz intern,

conţinând hidroxid de aluminiu 320 mg/5 ml.Acţiune terapeutică: Antiulceros, antiacid, pansament al mucoasei gastrice.Indicaţii: Boală ulceroasă, gastrită hiperacidă, adjuvant în terapia cortizonică.Mod de administrare: De 3 ori/zi câte o măsură (linguriţă) înaintea meselor

principale.Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături şi constipaţie (datorită acţiunii

astringente a hidroxidului de aluminiu).Contraindicaţii: Achilie gastrică, gastrită hipoacidă, stază gastrică, glaucom.

MAALOX , comprimate combinaţiiPrezentare: Cutii a 40 de comprimate. Plicuri a 15 ml suspensie buvabilă.

Flacon a 250 ml suspensie buvabilă.Compoziţie: Maalox comprimate: hidroxid de aluminiu 400 mg; hidroxid de

magneziu 400 mg; excipienţi aromatizaţi q.s.p. un comprimat. Maalox suspensie buvabilă, plicuri: hidroxid de aluminiu 0,5235 g; hidroxid de magneziu 0,5985 g; parahidroxibenzoat de metil 0,0150 g; parahidroxibenzoat de propil 0,0075 g; excipienţi aromatizati q.s.p. 15 ml. Maalox suspensie buvabilă, flacon: hidroxid de aluminiu 3,49 g; hidroxid de magneziu 3,99 g; parahidroxibenzoat de metil 0,1 g; parahidroxi-benzoat de propil 0,05 g; excipienţi aromatizati q.s.p. 100 ml.

19

Proprietăţi: Maalox calmează timp de mai multe ore durerile tractului digestiv superior. Antiacid, protector al mucoasei esogastroduodenale, transparent la radiaţiile X.

Indicaţii: Tratamentul simptomatic al tulburărilor datorate acidităţii gastrice. Gastrită, hernie hiatală, dispepsie, ulcer gastroduodenal, aciditate esofagiană.

Contraindicaţii: Insuficienţă renală severă. În cazul unor tulburări renale grave cereţi avizul medicului sau farmacistului.

Precauţii: Precauţii de administrare la pacienţii cu dializă renală cronică. Dacă durerile digestive persistă, consultaţi medicul. Dacă durerile sunt asociate cu febră sau vomismente, consultaţi imediat medicul. Acest produs poate modifica absorbţia altor medicamente. În caz de tratamente asociate, consultaţi medicul. Alte medicamente pot fi administrate după aproximativ 2 ore de la administrarea antiacidului.

Posologie şi mod de administrare: Acest medicament se administrează în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă, sau după sfatul medicului. De obicei maximum de 6 ori pe zi. Comprimate:1-2 comprimate în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă. Plicuri, soluţie buvabilă:1-2 plicuri în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă. Flacon, suspensie buvabilă: 1-2 linguri în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă. Agitaţi flaconul/plicul înainte de folosire.

Efecte secundare posibile: La fel ca toate produsele active, acest medicament poate produce, la anumite persoane, efecte neplăcute: constipaţie, diaree.

Condiţii de păstrare: Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor. Nu depăşiţi data limită de utilizare indicată pe ambalaj.

VII.1.c Combinaţii cu compuşi de aluminiu calciu şi magneziu

MALUCOL , comprimate combinaţiiCompoziţie: 200 mg hidroxid de aluminiu gel uscat, 200 mg hidroxid de

magneziu, excipienţi q.s. pentru un comprimat.Acţiune terapeutică: Antiacid. Protector al mucoasei eso-gastro-duodenale.Indicaţii: Tratamentul simptomatic al hiperacidităţii gastrice din: ulcerul

gastric necomplicat, ulcerul duodenal, gastrite, hiperaciditate gastrică, esofagită de reflux, hernie hiatală.

Contraindicaţii: Insuficienţă renală severă.Precauţii: Malucol poate modifica absorbţia altor medicamente administrate

concomitent, fenomen ce trebuie evaluat de către medicul curant.Interacţiuni cu alte medicamente: Malucol scade efectul tetraciclinelor,

anticoagulantelor, clorpromazinei, fierului, izoniazidei, acidului nalidixic, fenilbutazonei, digoxinei, vitaminelor A şi C. Creşte efectele meperidinei, efedrinei. Alcoolul şi tutunul scad efectul antiacid al produsului.

Doze, mod de administrare: 1-4 comprimate de 3-4 ori pe zi, administrate la 20 minute sau cel mult o oră după mese şi respectiv înainte de culcare. În timpul crizelor dureroase se administrează 1-4 comprimate. În general, nu se recomandă administrarea a mai mult de 16 comprimate pe zi. Comprimatele sunt masticabile, edulcoranţii şi aromatizantul din formulă conferind produsului un gust plăcut, dulce-mentolat-răcoritor. Produsul poate fi utilizat şi de către diabetici.

Formă de prezentare: Cutii conţinând 6 blistere a câte 10 comprimate.

20

Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15 -30 grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.

NOVALOX , suspensie combinatii

Acţiune terapeutică: Antiacid.Compoziţie: Fiecare comprimat sau fiecare lingură conţine:

Aluminium glycinate 0,300 g Oxid de magneziu 0,100 g

Novalox este un antiacid gastric oral eficace, care conţine un compus organic larg studiat, respectiv Aluminium Hidroxide Glycine. Acesta neutralizează rapid aciditatea gastrică şi produce o ameliorare promptă a durerii, fără a cauza o alcaloză sistemică. În plus, Glycina are un efect emolient asupra mucoasei gastrice şi duodenale, şi un efect de cicatrizare a suprafeţelor afectate. Deoarece Novalox-ul nu conţine compuşi carbonaţi, toate tulburările serioase rezultate prin eliberarea bioxidului de carbon sunt evitate. Prezenţa oxidului de magneziu în Novalox intensifică puterea de neutralizare şi combate efectiv constipaţia. Novalox este un anitiacid foarte eficace, cu acţiune imediată; nu conţine zahăr şi nu cauzează efecte laxative sau de constipaţie.

Indicaţii: Ulcer peptic, ulcer duodenal, gastrită hipertrofică, tulburări gastrointestinale asociate cu hiperaciditate şi hipermotilitate, gastrite cronice, esofagite, sindrom de colon iritabil, meteorism.

Efecte secundare nedorite: Dozele mari pot provoca constipaţie sau diaree. Bolnavii care utilizează săruri de aluminiu pentru o perioadă îndelungată de timp, cu o dietă săracă în fosfor, pot prezenta osteomalacie şi miopatie centrală.

Precauţii la administrare: Pacienţii cu insuficienţă renală îl pot utiliza numai sub supraveghere medicală.

Interacţiuni medicamentoase: Nu se administrează la pacienţii care sunt în tratament cu antibiotice conţinând orice formă de Tetraciclină, deoarece se împiedică absorbţia ei.

Dozare: O jumătate de oră după masă, 2 linguri de supă sau 2 comprimate care se mestecă. Doza se poate dubla fără pericol. În cazuri de crize gastrointestinale, se recomandă mestecarea a 1-2 comprimate între mese.

Formă de prezentare: Novalox comprimate: Cutii cu 50 comprimate. Novalox suspensie: Flacoane a 300 ml suspensie.

TRISILICALM , comprimate combinaţii

Compoziţie: Comprimate conţinând 0,500 g trisilicat de magneziu.Acţiune farmacoterapeutică: Trisilicatul de magneziu are proprietăţi antiacide

şi adsorbante. Ajuns în stomac, acesta intră în reacţie cu acidul clorhidric, dând naştere clorurii de Mg şi acid silicic hidratat, acesta din urmă joacă rol de adsorbant al HCl, intensificând eficienţa trisilicatului de magneziu, în ceea ce priveşte scăderea acidităţii gastrice. Clorura de magneziu, rezultată din prima reacţie chimică a trisilicatului, ajungând în intestin, reacţionează cu conţinutul acestuia, astfel luând naştere carbonatul de magneziu, care se elimină prin fecale, şi clorura de sodiu, care este resorbită. Consistenţa gelatinoasă pe care trisilicatul de magneziu o capătă în stomac favorizează acoperirea unui eventual ulcer cu o peliculă antiacidă protectoare. Acţiunea antiacidă nu se manifestă chiar atât de rapid şi are efecte simptomatice mai

21

puţin prompte decât carbonaţii bazici, bicarbonaţii sau oxizii. În schimb durata acestei acţiuni este prelungită, practic egală cu cea a digestiei gastrice.

Indicaţii: Ulcerul gastric şi duodenal (în special ulcerul peptic), gastrita hiperacidă.

Contraindicaţii: Insuficienţă renală, diaree indiferent de etiologie.Posologie şi mod de administrare: Timp de 7-10 zile de la instituirea

tratamentului se administrează de 3 (sau chiar 4) ori pe zi câte 2 comprimate, ultima priză seara cât mai târziu. Apoi doza zilnică se poate reduce la 3 comprimate în 3 prize. Preparatul se administrează între mese sau la 2 ore după masă.

Reacţii adverse: Relativ rar, o uşoară tendinţă la diaree.Formă de prezentare: Flacoane a 50 de comprimate.

Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

TALCID, comprimate masticabile , comprimate masticabile hidrotalcitum

Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20, 50, 100 comprimate masticabile.Compoziţie: 1 comprimat masticabil conţine: componenta activă 500 mg

hidrotalcit (hidroxicarbohidrat de magneziu şi aluminiu); Excipienţi: manitol, zaharină sodică, aromatizanţi.

Indicaţii: Antiacid, antiulceros. Gastrite (inflamaţii acute şi cronice ale mucoasei gastrice), ulcere gastrice şi duodenale, esofagită de reflux, tratamentul următoarelor simptome: arsuri gastrice, eructaţii, senzaţia de abdomen balonat, dureri în regiunea abdominală superioară.

Contraindicaţii: Tratament prelungit cu doze mari în cazul pacienţilor cu disfuncţionalităţi de excreţie renală.

Reacţii adverse: Dozele mari pot provoca o creştere a frecvenţei scaunelor. Respectându-se dozele recomandate, aceste fenomene sunt foarte rare.

Interacţiuni cu alte medicamente: A nu se asocia Talcid comprimate masticabile cu următoarele medicamente: tetracicline, preparate cu fier, digoxin, acid chenodeoxicholic, cimetidină şi derivaţi ai cumarinei (absorbţia acestor produse poate fi afectată). Celelalte medicamente trebuie administrate cu 1 - 2 ore mai devreme sau mai târziu.

Precauţii: Nu există.Incompatibilităţi: Nu există.Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii medicale: Doza: 1 - 2

comprimate masticabile la 1 - 2 ore după masă, înainte de culcare sau când apar senzaţii de disconfort abdominal. Modul şi durata administrării: Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale cu Talcid comprimate masticabile trebuie continuat cel puţin 4 săptămâni după dispariţia simptomelor. Tratamentul trebuie continuat, dacă este necesar, timp de mai multe luni. Alte informaţii: Nu s-au semnalat cazuri de depăşire a dozei. Un comprimat masticabil Talcid este echivalent cu 0,0086 BU şi are un conţinut foarte scăzut în sodiu. Talcid comprimate masticabile poate fi administrat diabeticilor şi hipertensivilor.

Valabilitate: A nu se administra Talcid comprimate masticabile după expirarea datei de valabilitate (Talcid comprimate masticabile este valabil timp de 5 ani). Atenţie! A nu se lăsa la îndemâna copiilor!

VII.1.d Antiacide cu antiflatulente

22

EPICOGEL , suspensie pentru uz intern combinaţii

Compoziţie: Fiecare 5 ml contin: hidroxid de aluminiu gel: 405 mg; hidroxid de magneziu: 100 mg; dimeticon: 125 mg.

Acţiune terapeutică: Epicogel suspensie are un gust plăcut şi o formulă echilibrată asigurând remarcabile proprietăţi antiacide şi antiflatulente precum şi o motilitate intestinală normală. Hidroxidul de magneziu şi hidroxidul de aluminiu gel previn şi calmează durerile în cazul ulcerului gastric, ulcerului duodenal, esofagitei şi gastritei prin neutralizarea acidului clorhidric din sucul gastric. Mucoasa gastrică este astfel protejată de acţiunea acidului clorhidric şi pepsinei. Hidroxidul de aluminiu dispersează dimeticona, astfel încât aceasta formează un strat protector la nivelul mucoasei gastrice şi exercită un efect antispumant, prin reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, făcând posibilă transformarea lor în bule mai mari, uşor de eliminat. Distensia abdominală şi dispepisa vor fi astfel reduse. Efectul constipant al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxidul de magneziu.

Indicaţii: Epicogelul este indicat în următoarele afecţiuni: ulcer gastric, ulcer duodenal, esofagită de reflux, gastrită, hernie hiatală, flatulenţă, dispepsie.

Mod de administrare: Posologia este de 1-2 linguriţe de 4 ori pe zi, între mesele principale sau după mese şi seara înainte de culcare.

Interacţiuni medicamentoase: Epicogel întârzie absorbţia izoniazidei, tetraciclinelor, chinidinei, indometacinului, furosemidului, barbituricelor şi digoxinului.

Formă de prezentare: Flacoane a 125 ml suspensie.

VII.1.e Antiacide cu antispastice

CALMOGASTRIN , comprimate combinaţii

Compoziţie: Comprimate conţinând: hidroxid de aluminiu coloidal 750 mg; extract moale de Beladonă 5 mg.

Acţiune terapeutică: Antiacid neutralizant şi antiseptic protector al mucoasei gastrointestinale, constipant prin hidroxidul de aluminiu; antisecretor şi antispastic prin beladonă.

Indicaţii: Hiperaciditate gastrică, boală ulceroasă, diaree cronică.Mod de administrare: De 3 ori/zi câte 1-2 comprimate înaintea meselor.Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături şi constipaţie.Contraindicaţii: Achilie gastrică, gastrită hipoacidă, stază gastrică; glaucom.

Formă de prezentare: 100 folii cu 20 comprimate. VII.1.f Antiacide cu bicarbonate de calciu

ULCEROTRAT , comprimate combinaţii

Compoziţie: Comprimate conţinând nitrat bazic de bismut 350 mg; carbonat bazic de magneziu 300 mg; bicarbonat de sodiu 200 mg. Rizom de acorus calamis 25 mg.

Acţiune farmacoterapeutică: Antiacid şi protector al mucoasei, favorizând epitelizarea şi vindecarea ulceraţiilor gastroduodenale.

Indicaţii: Ulcer gastroduodenal, ulcer peptic, gastrită cronică hiperacidă.

23

Contraindicaţii: Abdomen acut, gastrită hipoacidă, complicaţiile ulcerului (hemoragii, perforaţii), insuficienţă renală severă (risc de efecte toxice produse de magneziu). Nu se administrează la copii sub 7 ani.

Precauţii: Prudenţă în folosirea dozelor mari în caz de obstacol la nivelul intestinului şi la copii (risc de efecte toxice ale magneziului şi bismutului subnitric).

Interacţiuni medicamentoase: Compuşii de magneziu scad absorbţia intestinală a tetracilcinei, digoxinei şi altor medicamente.

Mod de administrare: Adulţi: 2 comprimate de 3-4 ori pe zi, imediat după mesele principale; tratamentul poate dura de la 3 la 6 săptămâni până la 3 luni. Copii 7-15 ani: 1/2-1 comprimat de 3 ori pe zi. Nu se administrează copiilor sub 7 ani.

Formă de prezentare: Cutii cu 2 folii a 10 comprimate. Cutii cu 100 folii x 10 comprimate.

Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate..

VII.1g Antiacide in alte combinaţii

DICARBOCALM , comprimate combinaţii

Compoziţie: Comprimate conţinând 0,489 g carbonat de calciu, 0,011 g carbonat de magneziu şi 0,006 g trisilicat de magneziu. Preparatul este aromatizat cu ulei de mentă.

Acţiune farmacoterapeutică: Antiacid cu acţiune relativ rapidă, fără efecte sistemice de tip alcalozic dacă funcţia renală este normală. Preparatul nu acţionează catartic sau constipant, nu determină o hiperaciditate de "rebound".

Indicaţii: Dicarbocalm este indicat în tratamentul simptomatic al afecţiunilor gastrice care evoluează cu hiperaciditate, tradusă prin pirozis, balonare postprandială, senzaţie de jenă sau greutate în epigastru etc.

Contraindicaţii: Dicarbocalm nu se administrează la persoane cu debilitate fizică marcată sau cu funcţie renală alterată.

Posologie şi mod de administrare: 1-4 comprimate pe zi, în două prize (la 1 oră după masa de prânz şi seara la culcare). Comprimatele se sfărâmă sau se lasă să se topească în gură.

Formă de prezentare: Flacoane a 50 de comprimate.Condiţii de păstrare: A se feri de umiditate şi căldură.

VII.2 ANTISECRETOARE

VII.2.a Antagonisti ai receptorilor H2

HISTODIL , comprimate cimetidinum

Acţiune terapeutică: Histodil (cimetidină) este un antagonist de receptori H2. Preparatul inhibă atât secreţia bazală de acid gastric, cât şi pe cea stimulată, prin reducerea acidităţii, a volumului de suc gastric şi a conţinutului acestuia în pepsină.

Substanţa activă: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 200 mg de cimetidină (228,9 mg clorhidrat de cimetidină). Fiecare tabletă conţine 200 mg de cimetidină (228,9 mg clorhidrat de cimetidină).

Indicaţii: Tablete: Ulcer benign peptic, gastric, duodenal şi/sau jejunal, confirmat prin endoscopie sau prin examen radiologic, esofagită de reflux, gastrită

24

erozivă, sindrom Zollinger-Ellison. Terapie adjuvantă a eroziunilor secundare tratamentului cu antiinflamatorii steroidiene sau nesteroidiene. Fiole: Tratamentul sângerării duodenale acute şi al ulcerului gastric benign, eroziunilor, controlul sângerărilor din tractul gastrointestinal superior produse de refluxul esofagian şi de alte cauze, sângerări gastrice şi/sau duodenale postoperatorii. Scăderea hipersecreţiei în sindromul Zollinger-Ellison.

Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute. Administrarea de Histodil va fi utilizată cu grijă în cazul femeilor însărcinate sau al mamelor care alăptează, deoarece medicamentul străbate bariera placentară şi este excretat în laptele matern. Tratamentul parenteral, în cazurile menţionate, necesită o atenţie deosebită şi este justificat numai în situaţii-limită (cu risc vital). În tulburări severe ale funcţiei hepatice, circulatorii sau renale, se recomandă supraveghere atentă şi administrare de doze reduse. Nu se recomandă tratament cu Histodil, la copii.

Mod de administrare: Tablete: În ulcerul gastric, doza medie zilnică este de 3 x 200 mg (3 x 1 tabletă), administrată în timpul meselor şi, suplimentar, încă 400 mg (2 tablete) seara, la culcare. Această schemă de tratament va fi urmată timp de 4 - 6 săptămâni, apoi se poate trece la tratamentul de întreţinere. Dacă în tratamentul ulcerului esofagian, gastric, duodenal sau jejunal, al esofagitei de reflux, eroziunilor gastrice sângerânde sau în controlul hipersecreţiei din sindromul Zollinger-Ellison, nu apare efect satisfăcător cu această schemă de administrare, pacientul va fi spitalizat şi i se vor administra, sub strictă monitorizare, 4 x 2 tablete (în total 1600 mg/zi), la micul dejun, la prânz, la cină şi înainte de culcare (noaptea). Doza de seară, la culcare, poate fi crescută până la 600-800 mg (3-4 tablete), astfel încât să nu depăşească, în nici un caz, o doză totală zilnică de 2 g (10 tablete). În aceste cazuri, prima schemă de tratament va trebui aplicată timp de 4 - 6 săptămâni. Doza zilnică uzuală de întreţinere este de 400 mg (2 tablete), seara, la culcare. În anumite cazuri, această doză poate fi crescută la 2 x 2 tablete/zi (2x400 mg), dimineaţa şi seara, la culcare. Tratamentul de întreţinere va fi continuat câteva luni. La sfârşitul tratamentului, se va înceta administrarea de Histodil, prin scăderea treptată a dozei. Administrarea în insuficienţa renală: Doza zilnică de Histodil va fi stabilită în funcţie de alterarea funcţiei renale. Pacienţilor cu un clearence al creatininei de peste 30 ml/minut sau mai mare, li se poate administra doza zilnică medie. În cazul când clearence-ul creatininei scade la 15-30 ml/minut, se recomandă o doză zilnică de 600 mg (câte 1 tabletă, de trei ori pe zi). Pacienţii cu un clearence al creatininei mai mic decât 15 ml/minut trebuie trataţi cu doze zilnice de 400 mg (câte 1 tabletă, de două ori pe zi). Terapie combinată: În toate indicaţiile şi în special la începutul terapiei, tratamentul cu Histodil trebuie suplimentat cu administrarea de preparate antacide. Este, de asemenea, recomandată prescrierea de antacid după terminarea tratamentului de întreţinere. Injecţii: În sângerarea acută, cu origine în tractul gastrointestinal superior sau dacă nu poate fi aplicat tratamentul oral, se poate administra Histodil în perfuzie sau intravenos, încă 48 de ore după încetarea sângerării. La administrare în perfuzie continuă, în picături, doza medie maxim admisă este de 75 mg/oră. Administrarea soluţiei diluate, în injecţii intravenoase: Conţinutul unei fiole se diluează cu 20 ml ser fiziologic şi se injectează intravenos, lent. Dacă este necesar, injectarea se poate repeta la interval de 4-6 ore. Doza medie zilnică, indiferent de calea de administrare, este de 800-1 200 mg. Doza zilnică totală nu va depăşi 2 g. Pacienţii cu alterare severă a funcţiei renale vor fi trataţi cu doze reduse, în funcţie de nivelul clearence-ului de creatinină. La pacienţii cu tulburări cardiovasculare, se preferă administrarea în perfuzie i.v. După încetarea tratamentului parenteral, se recomandă utilizarea administrării orale. La sfârşitul tratamentului, întreruperea administrării preparatului se va face gradat.

25

Efecte secundare: Cefalee, oboseală, mialgie, diaree, somnolenţă, prurit uşor, hepatită (uneori, de natură colestatică). În tratamentul de lungă durată, pot apărea: ginecomastie neprogresivă, confuzie mentală, depresie. Rar, pot apărea alterarea funcţiei măduvei osoase, modificări ale parametrilor chimici ai serului (iniţial, poate creşte nivelul seric al transaminazelor şi creatininei). Pot apărea modificări ale răspunsului imun. În administrarea i.v. de cantităţi mari, pot apărea mialgie tranzitorie, ameţeală, exantem. Sunt posibile aritmii şi scăderea tensiunii arteriale, în special la administrarea rapidă i.v. sau în cazul bolilor cardiovasculare. În cazul reacţiilor adverse severe, tratamentul va fi întrerupt.

Interacţiuni medicamentoase: Având proprietăţi inhibitorii enzimatice, cimetidina inhibă ciclul oxidativ al enzimelor microzomiale hepatice în cazul unor medicamente administrate concomitent. Se va administra cu prudenţă împreună cu: anticoagulante orale, fenitoină, teofilină şi beta-blocante adrenergice (se prelungeşte durata lor de acţiune), metoclopramid (este redusă biodisponibilitatea cimetidinei), benzodiazepine (durată de acţiune prelungită).

Precauţii: La pacienţii aflaţi sub tratament anticoagulant, este necesară reajustarea dozei de anticoagulant, deoarece creşterea efectului anticoagulant, indusă de cimetidină, poate duce la apariţia de hemoragii. După întreruperea tratamentului cu Histodil, simptomele iniţiale pot să reapară. Rezultatele terapeutice pot disimula simptomele unui ulcer malign şi, de aceea, este necesară excluderea posibilităţii preexistenţei acestuia, înainte de începerea tratamentului. Antacidele vor fi administrate la o oră după ingestia de Histodil tablete, deoarece, în cazul administrării simultane, antacidul poate reduce absorbţia cimetidinei.

Incompatibilităţi: Administrarea parenterală este incompatibilă cu administrarea de pentobarbital şi gentamicină.

Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi cuprinse între 15 - 30 grade Celsius, la adăpost de lumină.

Formă de prezentare: Fiole: 5 x 2 ml, 10 x 2 ml. Tablete: 50.

QUAMATEL , tablete famotidinumCompoziţie: Fiecare tabletă filmată conţine 20 mg ori 40 mg de famotidină.

Fiecare flacon conţine 20 mg de famotidină, iar fiecare fiolă cu solvent (5 ml) conţine soluţie de clorură de sodiu 0,9%.

Acţiune terapeutică: Famotidina reduce secreţia bazală şi cea stimulată de suc gastric, prin antagonizarea receptorilor H2 ai celulelor parietale din mucoasa gastrică. Absorbţia famotidinei nu este afectată de administrarea concomitentă de hrană sau de produse antiacide. În cazul administrării orale, efectul apare la o oră şi durează 10-12 ore. În cazul administrării i.v., efectul maxim apare în următoarele 30 minute. Famotidina are o biodisponibilitate de 40-45% şi un timp de înjumătăţire plasmatică de 2,3-3,5 ore care, însă, la un cleareance al creatininei mai scăzut de 10 ml/min., poate fi crescut până la 20 ore. 30-35% din doza orală şi 60-70% din doza i.v. este excretată, sub formă nemodificată, prin rinichi.

Indicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, reflux gastroesofagian şi alte stări cu hipersecreţie (ex. sindromul Zollinger-Ellison). Profilaxia ulcerului recidivant, prevenirea aspiraţiei de suc gastric în anestezia generală (sindromul Mendelson).

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la substanţa activă; sarcină şi alăptare. Este contraindicată la copii, din cauza lipsei de experienţă în domeniul pediatric.

Mod de administrare: Tablete. Ulcer gastric şi duodenal: Se administrează 40 mg o singură dată pe zi, seara înainte de culcare sau de 2 ori pe zi câte 20 mg,

26

dimineaţa şi seara. Durata tratamentului este de 4-8 săptămâni. Prevenirea recidivelor: O singură dată pe zi 20 mg, seara, înainte de culcare. Reflux gastro-esofagian: De două ori pe zi câte 20 mg, dimineaţa şi seara, timp de 6 săptămâni, iar dacă esofagita persistă, se vor administra de două ori pe zi 20-40 mg, timp de 12 săptămâni. Sindromul Zollinger-Ellison: Tratamentul se va individualiza în funcţie de pacient. În mod normal, doza iniţială este de 20 mg, la un interval de 6 ore. Administrarea se va continua atât timp cât starea clinică o dovedeşte necesară. În anestezia generală, pentru prevenirea aspiraţiei de suc gastric: Se vor administra 40 mg în seara premergătoare sau în dimineaţa zilei în care se face intervenţia chirurgicală. Flacoanele: Sunt recomandate doar în cazurile severe ori în situaţia în care pacientul este incapabil să ia medicaţia pe cale orală. Se recomandă câte o doză de 20 mg i.v., de două ori pe zi, la un interval de 12 ore. Sindromul Zollinger-Ellison: Doza iniţială este de 20 mg i.v., la un interval de 6 ore. Administrarea ulterioară va ţine seama de cantitatea de acid secretată şi de starea clinică a pacientului. În anestezia generală, pentru a preveni aspiraţia de suc gastric: Se recomandă 20 mg i.v., în dimineaţa zilei intervenţiei chirurgicale sau cu cel puţin două ore înainte de începerea intervenţiei. O doză i.v. nu poate depăşi 20 mg. În cazul administrării i.v., conţinutul unui flacon se va dizolva în 5-10 ml soluţie clorură de sodiu 0,9% (solventul din fiole) şi se va injecta încet (minimum 2 minute). Dacă se administrează în perfuzie, conţinutul unui flacon trebuie dizolvat în 100 ml soluţie de glucoză 5% şi perfuzat timp de 15-30 minute. Soluţiile trebuie preparate imediat înainte de administrare. Se vor administra numai soluţiile limpezi şi incolore. Soluţia diluată pentru injecţii este stabilă la temperatura camerei, timp de 24 ore. În insuficienţa renală: (Clearance-ul creatininei < 30ml/min, creatinină serică > 3 mg/100 ml.) Atât în cazul tabletelor cât şi al flacoanelor, doza zilnică va trebui redusă la 20 mg sau intervalul de administrare va trebui prelungit la 36-48 ore.

Efecte secundare: Rar: febră, cefalee, oboseală, diaree sau constipaţie, reacţii alergice, aritmii, icter colestatic, creşterea nivelului transaminazelor serice, anorexie, vomă, greaţă, uscăciunea gurii. Foarte rar: agranulocitoză, pancitopenie, leucopenie, trombocitopenie, dureri musculare, dureri articulare, tulburări psihice tranzitorii, bronhospasm, alopecie, acnee, prurit, piele uscată, tulburări ale gustului, tinnitus. La locul injecţiei, pot apărea iritaţii tranzitorii.

Interacţiuni medicamentoase: Famotidina nu influenţează sistemul enzimatic citocrom P-450 şi, deci, nici metabolizarea medicamentelor prin acest sistem. Dacă se administrează concomitent ketoconazol, absorbţia acestuia poate fi redusă din cauza creşterii pH-ului gastric.

Precauţii: Înainte de începerea tratamentului cu famotidină, trebuie exclusă existenţa unei tumori maligne la nivelul tractului gastro-intestinal. La pacienţii cu afecţiuni hepatice, se recomandă reducerea dozelor.

Supradozare: În caz de supradozare, se vor face spălături gastrice şi se recomandă un tratament simptomatic şi de susţinere.

Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15-30 grade Celsius), ferit de lumină.

Formă de prezentare: Cutie cu 28 tablete a 20 mg. Cutie cu 14 tablete a 40 mg. Cutie cu 5 flacoane + 5 fiole solvent (5 ml).

AXID , capsule nizatidinum

Compoziţie: Nizatidina, USP, este un antagonist de receptor histaminic H2. Nizatidina are formula empirică (C12H21N5O2S2) reprezentând greutatea moleculară

27

de 331,45. Nizatidina pulvis este o substanţă solidă, cristalină, de culoare alb-gălbui, până la galben deschis, solubilă în apă. Are un gust amar şi un uşor miros sulfurat. Fiecare capsulă conţine, pe lângă substanţa activă pentru administrare orală, şi alţi ingredienţi: gelatină, amidon pregelatinizat, silicon, amidon, bioxid de titan, oxid galben de fier, magneziu stearat (capsule de 150 mg), carboximetilceluloză sodiu, povidon, oxid roşu de fier şi talc (capsule de 300 mg). Nizatidina injectabilă este un lichid clar, incolor până la gălbui, cu uşoară tendinţă spre galben închis. pH-ul soluţiei este de 6,0-8,0. Formula conţine şi 0,5% fenol ca stabilizator.

Formă de prezentare: Axid 150 mg: capsule conţinând 150 mg (0,45 mmol) nizatidină. Axid 300 mg: capsule conţinând 300 mg (0,91 mmol) nizatidină. Axid 100 mg: soluţie injectabilă, fiole a 4 ml, fiecare ml conţine 25 mg de nizatidină.

Indicaţii terapeutice: Axid este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal activ, pentru o perioadă de până la 8 săptămâni. La majoritatea pacienţilor, ulcerul se vindecă în 4 săptămâni. Axid este indicat în doze reduse, de 150 mg/zi în terapia de întreţinere la pacienţii cu ulcer duodenal cronic, după vindecarea ulcerului duodenal activ. Nu se cunosc consecinţele continuării terapiei cu nizatidină mai mult de un an. Axid este indicată pentru o perioadă de 8 săptămâni şi în tratamentul ulcerului gastric benign activ. Înainte de administrarea tratamentului trebuie exclusă posibilitatea ulceraţiilor gastrice maligne. Axid este indicată pentru o perioadă de 12 săptămâni în tratamentul esofagitei diagnosticate endoscopic, inclusiv a esofagitei erozive şi ulcerative şi asociată cu pirozis datorat refluxului gastroesofagian. Pirozis-ul prezent la pacienţii cu reflux gastroesofagian a fost diminuat chiar după prima zi de tratament. Axid injectabil este indicat, ca o alternativă de scurtă durată, pentru pacienţii spitalizaţi aflaţi în imposibilitate de a primi medicaţie pe cale orală.

Posologie şi mod de administrare: Pacienţii cu insuficienţă renală moderată şi severă. Ajustarea dozajului oral: Ulcer duodenal activ şi ulcer gastric benign activ sau reflux gastro-esofagian:

Clearance la creatininăDoza20-50 ml/min150 mg/zi< 20 ml/min150 mg o dată la două zilePacienţi cu reflux gastro-esofagian, pentru care sunt necesare doze mai mari:CcrDoza20-50 ml/min150 mg de 2 ori pe zi< 20 ml/min150 mg/ziTerapie de întreţinere:CcrDoza20-50 ml/min150 mg o dată la 2 zile< 20 ml/min150 mg la 3 zileAjustarea dozei intravenoase: Ulcer duodenal activ sau gastric benign activCcrDoza

28

20-50 ml/min120-150 mg/zi< 20 ml/min75 mg/ziContraindicaţii: Hipersensibilitate la nizatidină sau alţi antagonişti de receptori

histaminici H2.Precauţii speciale în folosire: Răspunsul simptomatic la terapia cu nizatidină

nu exclude existenţa unei formaţiuni gastrice maligne. Cum nizatidina este parţial metabolizată de ficat şi în cea mai mare parte excretată de rinichi, pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică trebuie trataţi cu multă grijă.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Nici o informaţie de importanţă clinică.

Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu s-a stabilit siguranţa utilizării acestui produs în timpul sarcinii la femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indică nici un efect nociv, fie el direct sau indirect, în ceea ce priveşte dezvoltarea embrionului sau a fătului, a cursului dezvoltării lui peri- şi postnatale. Nizatidina nu trebuie administrată femeilor gravide sau celor care vor să rămână gravide decât dacă este absolută nevoie. Nizatidina este secretată în laptele uman. În cazul puilor de şobolani în lactaţie, cărora li s-a administrat nizatidină, s-a observat o stopare a procesului de creştere; din această cauză nizatidina trebuie administrată mamelor în perioada de alăptare numai dacă este absolut necesar.

Efecte asupra abilităţii de a conduce maşina şi de a utiliza alte maşini : Axid nu afectează abilităţile de conducere sau de utilizare a unor maşini.

Reacţii adverse: Rar au fost raportate episoade de reacţii de hipersensibilitate sau de şoc anafilactic. Au fost raportate: cazuri rare de leziuni hepatice colestatice sau atât colestatice cât şi la nivel hepatocelular, fenomene reversibile odată cu încetarea tratamentului cu nizatidină. Ocazional au fost raportate anemie, urticarie, dureri de cap, ameţeală şi transpiraţii.

Supradozare: Animalele test care au primit doze mari de nizatidină au prezentat reacţii de tip colinergic incluzând: lăcrimare, salivaţie, vomă, mioză şi diaree. Există prea puţine informaţii clinice în ceea ce priveşte supradoza de nizatidină la oameni. Dacă întâlniţi totuşi un caz de supradoză, utilizaţi cărbunele medicinal activ, voma provocată sau spălăturile gastrice, împreună cu terapia generală de întreţinere şi monitorizarea clinică a pacientului.

Proprietăţi farmacodinamice: Nizatidina este un inhibitor competitiv, reversibil al histaminei la nivelul receptorilor histaminici H2, în special a celor care se găsesc în celulele gastrice parietale. Nizatidina inhibă semnificativ secreţia gastrică nocturnă pentru o perioadă de până la 12 ore când este administrată oral, pentru până la 24 de ore dacă este administrată sub forma unei perfuzii continue şi pentru 5 ore după o injecţie i.v. Inhibă, de asemenea, în mod semnificativ secreţia de acid gastric stimulată de alimente, cafeină, betazol şi pentagastrină.

Proprietăţi farmacocinetice: Administrarea orală: Biodisponibilitatea nizatidinei nu este în mod semnificativ influenţată de alimente sau antiacide. Absorbţia nizatidinei după administrarea orală este rapidă şi concentraţii plasmatice de vârf (700-1 800 mg/l după o doză de 150 mg; 1 400-3 600 mg/l după o doză de 300 mg) sunt obţinute în 3 ore. Biodisponibilitatea orală depăşeşte 70% şi timpul de înjumătăţire este de 1-2 ore şi clearance-ul plasmatic este de 40-60 l/oră. Aproximativ 35% din nizatidină se leagă de proteinele plasmatice. Volumul de distribuţie este de 0,8-1,5 l/kg corp. Se produce şi o primă trecere la nivel hepatic, dar în procent foarte scăzut (6%), însă nizatidina este în primul rând excretată pe cale renală, 60% sub

29

formă nemodificată. Principalul metabolit este demetilnizatidina, cantităţi mici de sulfoxid, n-oxid formându-se de asemenea. Demetil nizatidina este un metabolit activ, cu eficacitate limitată. Mai mult de 90% dintr-o doză orală de nizatidină (inclusiv metaboliţii) este excretată prin urină în decursul a 12 ore. Insuficienţa renală moderată sau severă prelungeşte în mod semnificativ timpul de înjumătăţire şi scade clearance-ul de nizatidină. Indivizii care sunt anefrici din punct de vedere funcţional, timpul de înjumătăţire este 3,5 până la 11 ore, iar clearance-ul plasmatic este 7-14 l/oră. Administrarea intravenoasă: Concentraţii plasmatice de vârf ale nizatidinei în plasmă sunt de 1 450-3 350 mg/l după administrarea timp de 15 minute a unei perfuzii de 100 mg. Concentraţii stabile în plasmă variază între 190-330 mg/l dacă se administrează în perfuzie continuă 10 mg/oră timp de 24 de ore; doze de 20 mg/oră administrate timp de 24 de ore produc concentraţii plasmatice stabile de 130-740 mg/l. O concentraţie de 1 000 mg/l este echivalentă cu 3 mmol/l; o doză de 100 mg este echivalentă cu 302 mmoli. Concentraţiile plasmatice la 8 ore după perfuzarea intravenoasă a 100 mg de nizatidină timp de 15 minute, au fost mai mici de 60 mg/l la pacienţii cu funcţie renală normală. Distribuţia nizatidinei administrată intravenos este similară cu cea a nizatidinei administrată oral. Date preclinice de siguranţă: Nu s-a descoperit în studiile realizate pe animale potenţialul carcinogenic sau mutagenic al nizatidinei.

Instrucţiuni de utilizare: Nizatidina injectabilă poate fi adăugată sau diluată cu soluţie injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţie injectabilă de dextroză 5%, soluţie lactată Ringer sau soluţie injectabilă de bicarbonat 5%.

Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).

RANITIDIN 150, 300 , comprimate ranitidinum

Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 150 mg, respectiv 300 mg ranitidină sub formă de clorhidrat, excipienţi q. s., în cutii a 20 comprimate (2 folii x10 comprimate sau flacon x 20 comprimate).

Acţiune terapeutică: Antiulceros ce aparţine antagoniştilor receptorilor H2 asupra cărora acţionează printr-un mecanism specific, competitiv şi selectiv, inhibând marcat secreţia acidă gastrică. Eficacitatea ranitidinei s-a dovedit a fi superioară celei a cimetidinei cu avantajul principal de a se folosi doze mai mici (de 3-4 ori) şi de a produce efecte adverse mai puţine.

Farmacocinetică: Clorhidratul de ranitidină din comprimate este rapid şi aproape complet absorbit din tractul gastrointestinal, absorbţie ce nu pare a fi semnificativ influenţată de alimente şi antiacide. Concentraţia plasmatică maximă (C max) se atinge după 1-2 ore de la administrare şi 50% din doza administrată este biodisponibilă. Se leagă în proporţie de 10-20 % de proteinele plasmatice. Aproximativ 40 % se elimină nemodificată, în principal în urină, 6-10% se elimină sub formă de metaboliţi, restul fiind excretată prin bilă şi fecale. T1/2 este de aproximativ 2-3 ore.

Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor gastrointestinale în care este necesară reducerea acidităţii gastrice: formele benigne de ulcer gastric, duodenal, ulcer postchirurgical; esofagită de reflux; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recăderilor în ulcer şi a hemoragiilor recurente şi gastroduodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal); aspiraţia acidă în timpul naşterilor sau intervenţiilor chirurgicale.

Mod de administrare: Tratamentul se individualizează în concordanţă cu afecţiunea şi gradul de severitate al acesteia: ulcer gastric, duodenal, postoperator: 150

30

mg de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, independent de mese, sau 300 mg seara la culcare, timp de 4 săptămâni. Dacă este nevoie tratamentul se repetă. În caz de recădere doza de întreţinere este de 150 mg, seara la culcare (durata de administrare nelimitată); esofagita de reflux: 150 mg de 2 ori pe zi, timp de 8 săptămâni; sindromul Zollinger-Ellison: doza iniţială este de 150 mg de 3 ori pe zi; aceasta poate fi crescută dacă este nevoie la 900 mg pe zi sau la 4-6 g pe zi; profilaxia reziduală a ulcerului duodenal şi gastric şi în prevenirea aspirării acidului: 150 mg ca doză unică; copii peste 10 ani: numai dacă este strict necesar şi numai pentru perioade scurte: 2 mg/kg corp de 2 ori pe zi; doza maximă: 150 mg de 2 ori pe zi.

Reacţii adverse: În general este bine tolerată. S-au semnalat: dureri de cap, vertije, somnolenţă, căderea părului şi dureri articulare (foarte rar); tulburări gastrointestinale minore: greaţă, vomă, constipaţie sau diaree, uscarea gurii; schimbări reversibile şi trecătoare în funcţiile hepatice (hepatite reversibile hepatocelulare, hepatocaniculare sau mixte), cu sau fără icter; o creştere uşoara a nivelelor plasmatice ale creatininei şi a parametrilor hepatici (transaminaze, fosfataza alcalină), ce revin la normal în timpul tratamentului; în cazuri izolate, la doze foarte mari s-au raportat ginecomastie, amenoree sau disfuncţii sexuale (potenţă deficitară, pierderea libidoului); foarte rar s-au raportat tulburări neuropsihice: confuzie mentală reversibilă, halucinaţii şi tulburări de vedere (mai ales la pacienţii vârstnici cu afecţiuni renale severe); mai rar şi izolat s-au raportat leucocitopenie, trombocitopenie, agranulocitoză; reacţii de hipersensibilitate acută, cum ar fi: febră, bronhospasm, urticarie, edem angioneurotic şi şoc anafilactic, efecte ce dispar la întreruperea tratamentului.

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ranitidină; tulburări gastro-intestinale minore (stomac iritat); nu se administrează la copii sub 10 ani.

Precauţii: Înaintea instituirii tratamentului trebuie să fie stabilită natura nemalignităţii ulcerelor gastrice şi duodenale, pentru că tratamentul cu ranitidină poate masca simptomele şi diagnosticarea corectă.

Interacţiuni: Are afinitate mai mică decât cimetidina faţă de enzimele microzomale hepatice şi mai slabe interferenţe cu biotransformarea unor medicamente. Poate creşte efectele beta-adrenoliticelor şi nifedipinei (diminuă biotransformarea lor).

Supradozare: Ranitidina are acţiune foarte specifică încât n-au fost semnalate cazuri de supradozare. În caz de supradozare se recomandă spălături gastrice şi tratament simptomatic.

Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen de valabilitate: 2 ani.

VII.2.b Inhibitori ai pompei protonice

LANZAP, capsule , capsule lansoprazolum

Acţiune terapeutică: Lanzap (lansoprazol) este un inhibitor al pompei de protoni gastrice. Lansoprazol-ul, un derivat benizimidazolic substituit acţionează în faza finală a producerii de acid controlând ca atare aciditatea intragastrică, independent de stimuli. El inhibă în mod pronunţat secreţia de acid gastric bazal sau stimulat. Lanzap (lansoprazol) este astfel un medicament antisecretor foarte eficient în tratarea rapidă a ulcerului gastroduodenal acut, a esofagitei erozive şi în reducerea hiperacidităţii gastrice la pacienţii suferind de sindromul Zollinger-Ellison.

31

Compoziţie: Fiecare capsulă cu eliberare lentă conţine: Lansoprazol 30 mg (sub formă de granule filmate enterice).

Acţiune farmacodinamică: Acţiunea constă în stoparea secreţiei gastrice acide independent de stimuli, prin inhibarea selectivă a pompei gastrice la nivelul celulelor parietale. Nu influenţează secreţia de pepsină sau evacuarea gastrică. Prin administrarea de Lanzap se obţine vindecarea ulcerelor acute semnificativ mai repede decât prin administrarea antagoniştilor receptorilor H2, fiind eficient şi în cazul pacienţilor care nu reacţionează la aceştia din urmă.

Acţiune farmacocinetică: Absorbţia depinde de modul de condiţionare şi dozaj. Se absoarbe rapid prin administrarea de capsule cu eliberare lentă. Biodisponibilitatea creşte o dată cu creşterea dozelor şi a duratei tratamentului. Legarea de proteinele plasmatice este de 95-96%. Metabolizarea este rapidă şi completă la nivel hepatic. Excreţia se face prin urină în procent de până la 80%. Afecţiunile hepatice măresc biodisponibilitatea. Absorbţia este încetinită de administrarea în timpul meselor.

Indicaţii: Se recomandă în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, a esofagitei de reflux, a sindromului Zollinger-Ellison şi a ulcerelor generate de tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene.

Dozarea: Ulcer gastric: 30 mg o dată pe zi timp de 8 săptămâni, iar în cazurile severe 60 mg o dată pe zi. Esofagite de reflux: 30 mg o dată pe zi timp de 8 săptămâni. Cazuri recidivante: 60 mg o dată pe zi. Ulcer duodenal: 30 mg o dată pe zi timp de 2-4 săptămâni. Sindromul Zollinger-Ellison: 120 mg o dată pe zi. Terapia de întreţinere: 30-60 mg conform reacţiei pacientului.

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Lansoprazol.Reacţii adverse: Lanzap (lansoprazol) este în generat bine tolerat,

nedeterminând reacţii adverse importante. Efectele secundare sunt de asemenea slabe. Administrarea la vârstnici nu determină o mai mare incidenţă. Cele mai frecvent întâlnite sunt: diaree, cefalee, afecţiuni alergice dermatologice.

Precauţiuni: Lanzap (lansoprazol) nu se va folosi în afecţiunile gastrice maligne. De asemenea, va fi evitată administrarea pe o durată îndelungată. Nu se recomandă copiilor.

Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea de Lanzap (lansoprazol) determină creşterea concentraţiei de diazepam, fenitoină, warfarină şi digoxină şi reduce absorbţia de fier, ampicilină şi ketoconazol. Administrarea în timpul meselor determină scăderea absorbţiei şi a biodisponibilităţii.

Condiţii de păstrare: Se va păstra în loc întunecat, uscat şi rece.Formă de prezentare: Cutie a 2 blistere x 10 capsule.

OMEZ, capsule , capsule omeprozolum

Acţiune terapeutică: Este un inhibitor al pompei de protoni din gastrocite. Omeprazol-ul este un derivat benzimidazolic substituit care acţionează în faza finală a producerii de acid, şi deci controlează aciditatea intragastrică, indiferent de stimuli. Inhibă puternic secreţia gastrică acidă bazală şi stimulată. Astfel, este un medicament antisecretor foarte eficace pentru vindecarea ulcerului gastro-duodenal, al esofagitei erozive şi pentru reducerea secreţiei gastrice acide la pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison.

Compoziţie: Fiecare capsulă cu cedare lentă conţine: Omeprazol 20 mg (granule cu înveliş entero-solubil).

32

Acţiune farmacodinamică: Abolirea secreţiei bazale şi stimulate de suc gastric, independent de orice stimuli, prin inhibiţia selectivă a pompei protonice a celulei parietale gastrice. Nu are efecte asupra secreţiei de pepsină. Vindecă semnificativ mai repede ulcerul gastro-duodenal decât inhibitorii receptorilor H2. Omeprazol-ul este eficient chiar şi la pacienţii care nu răspund la tratamentul cu inhibitori ai receptorilor H2.

Acţiune farmacocinetică: Absorbţia depinde de condiţionare şi de doză, fiind rapidă după eliberarea din capsulele enterosolubile (CE). Biodisponibilitatea creşte la doze mai înalte şi la o terapie prelungită. Legarea de proteinele plasmatice este de 95-96%. Metabolizarea este rapidă şi completă în ficat. Eliminarea se face prin urină în proporţie de peste 80%. Afecţiunile hepatice perturbă metabolizarea şi cresc biodisponibilitatea. Administrarea odată cu alimentele întârzie absorbţia.

Indicaţii: Ulcer duodenal şi gastric, reflux sau esofagită ulcerată, sindromul Zollinger-Ellison, ulcer indus de antiinflamatoarele nesteroidiene.

Dozarea: Ulcer gastric: 20 mg o dată pe zi, timp de 8 săptămâni. În cazuri severe doza creşte la 40 mg zilnic. Esofagită de reflux: 20 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Cazuri rebele: 40 mg o dată pe zi. Ulcer duodenal: 20 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Sindromul Zollinger-Ellison: 60 mg o dată pe zi. Terapia de întreţinere: 20-120 mg adaptat reacţiei la medicament. Dozele peste 80 mg vor fi divizate în două prize.

Contraindicaţii: Hipersensibiltate la Omeprazol.Reacţii adverse: Este în general bine tolerat, fără reacţii evidente. Efectele sale

adverse sunt slabe. Ele sunt rare chiar şi la persoanele vârstnice.Precauţii: Nu va fi utilizat în afecţiuni gastrice maligne. Terapia de durată va fi

strict monitorizată. Nu este recomandat copiilor.Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunea Omeprazol-ului determină

creşterea concentraţiilor de diazepam, fenitoină, warfarină şi digoxin. Reduce absorbţia fierului, a ampicilinei şi a ketoconazolului. Administrarea împreună cu alimentele întârzie absorbţia, dar nu şi biodisponibilitatea.

Condiţii de păstrare: Se va face la loc răcoros, uscat şi întunecat.Formă de prezentare: Cutie a 3 x 10 capsule.

CONTROLOC 40 mg, comprimate filmate gastrorezistentePantoprazolum

Compoziţie: Un comprimat filmat gastrorezistent conţine pantoprazol 40 mg sub formă de pantoprazol sodic sesquihidrat 45,10 mg şi excipienţi: carbonat de sodiu anhidru, manitol, crospovidona, povidona K-90, stearat de calciu, hipromeloza 2910, povidona K-25, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), propilenglicol, eudragit L30 D-55, trietil citrat, cerneala bruna Opacode S-1-26514.

Indicaţii: Controloc este indicat pentru: - în combinaţie cu 2 antibiotice pentru eradicarea Helicobacter Pylori la pacienţii cu ulcer peptic în scopul reducerii recurenţelor ulcerului gastric şi duodenal induse de acest microorganism - tratamentul ulcerului duodenal - tratamentul ulcerului gastric - tratamentul esofagitei de reflux moderată şi severă - sindromul Zollinger-Ellison şi alte afecţiuni hipersecretorii

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la pantoprazol sau la oricare dintre excipienţii medicamentului. Controloc nu se utilizează în terapia combinată pentru eradicarea HP la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală deoarece nu există

33

suficiente date despre eficacitatea şi siguranţa Controloc în terapie combinată la aceşti pacienţi.Pantoprazol, ca şi ceilalţi inhibitori de pompă de protoni, nu se poate administra concomitent cu atazanavir.

Reacţii adverse: Tulburări hematologice Foarte rare (<1/10.000, inclusiv raportări izolate): leucopenie, trombocitopenie

Tulburări gastro-intestinaleComune (>1/100, <1/10): durere în abdomenul superior; diaree, constipaţie, flatulenţăNeuzuale (>1/1000, <1/100): greaţa/vomăRare (>1/1000, <1/10.000): gura uscatăTulburări generale şi la locul de administrareFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportări izolate): tromboflebita la locul injectării, edeme periferice care dispar la oprirea tratamentuluiTulburări hepatobiliareFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportari izolate): afectare severa hepatocelulară ducând la icter cu sau fără insuficienţă hepaticăTulburări system imunFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportări izolate): reacţii anafilactice inclusiv şoc anafilacticInvestigaţiiFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportari izolate): creşterea transaminazelor gama-GT, creşterea trigliceridelor, creşterea temperaturii care dispare la încetarea tratamentuluiTulburări musculoscheletaleComune (>1/100, <1/10): artralgii Foarte rare (<1/10.000, inclusiv raportări izolate): mialgia ce se remite la încetarea terapieiTulburări system nervosComune (>1/100, <1/10):cefaleeNeuzuale (>1/1000, <1/100): ameţeli, vedere înceţoşatăTulburări psihiceRare (>1/1000, <1/10.000): Depresie ce dispare la încetarea terapiei, halucinaţii, dezorientare şi confuzie în special la pacienţii predispuşi, ca şi agravarea acestor simptome în cazul preexistentei lorTulburări reno-urinareFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportari izolate): nefrita interstiţialăTulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanatNeuzuale (>1/1000, <1/100): reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate tranzitoriiFoarte rare (<1/10.000, inclusiv raportări izolate): urticarie, angioedem, reacţii cutanate severe ca sindromul Stevens Johnson, eritem multiform, fotosensibilitate, sindrom Lyell

Mod de administrare: Absenţa unor indicaţii speciale permite folosirea schemei standard: doza uzuala recomandată este de 1 comprimat filmat Controloc (40 mg pantoprazol) în priză unică zilnică. În anumite cazuri această doză poate fi crescută la 2 comprimate filmate pe zi. Doza maximă zilnică pentru pacienţii vârstnici sau cu insuficienţă renală este de 40 mg pantoprazol. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă se va administra 1 comprimat filmat de Controloc (40 mg pantoprazol) la două zile. Se va înghiţi întregul comprimat filmat, nemestecat şi fără a se sparge, cu apă, înaintea sau în timpul micului dejun. Durata tratamentului: ulcerul duodenal se tratează în 2 săptămâni, ulcerul gastric se tratează 4 săptămâni, esofagita

34

de reflux necesită 4 săptămâni. Cazurile deosebite pot beneficia de prelungirea terapiei până la 4 săptămâni în ulcerul duodenal; 8 săptămâni pentru ulcerul gastric ăi esofagita de reflux.

Precauţii: La pacienţii cu insuficienţă hepatică sunt necesare monitorizarea funcţiei hepatice, eventual ajustarea dozelor. În cazul creşterii enzimelor hepatice tratamentul cu Controloc 40 mg trebuie întrerupt.

La pacienţii cu Sindrom Zollinger-Ellison sau cu alte afecţiuni hipersecretorii Pantoprazol, ca toate medicamentele antiacide, poate reduce absorbţia de vitamina B12 (ciancobalamina) datorită hipo- sau aclorhidriei. Aceasta trebuie luată în considerare la pacienţii cu deficienţă sau risc de malabsorbţie a vitaminei B12, în terapia de lungă durată. Înaintea începerii tratamentului, se impune excluderea malignităţii leziunii cu localizare gastrică sau esofagiană, deoarece pantoprazol ameliorează simptomatologia, întârziind astfel diagnosticul.Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea produsului la copii.

Sarcina şi alăptarea: Experienţa clinică privind administrarea în timpul sarcinii este limitată. Studiile la animale au evidenţiat efecte embriotoxice uşoare la doze de peste 5 mg/kg. Nu există informaţii privind excreţia pantoprazol în laptele matern. Pantoprazol poate fi utilizat în timpul sarcinii sau alăptării numai dacă beneficiul pentru mamă este considerat mai mare decât riscul potenţial pentru făt/sugar.

Forma de prezentare: Cutie cu 2 blistere din folie Al/Al a câte 14 comprimate filmate gastrorezistente.

NEXIUM 40 mg, comprimate filmate gastrorezistenteEsomeprazolum

Compoziţie: Un comprimat filmat gastrorezistent conţine esomeprazol 40 sub formă de esomeprazol magneziu trihidrat 44,5 mg. Celelalte componente sunt: monostearat de gliceril, hidroxipropilceluloza, hipromeloza, oxid de fer roşu-maroniu (E 172), stearat de magneziu, copolimer acid metacrilic-acrilat de etil (1:1) dispersie 30%, celuloza microcristalina, parafina sintetică, macrogoli, polisorbat 80, crospovidona, stearilfumarat sodic, sfere de zahăr 0,25-0,335 mm, talc, dioxid de titan (E 171), citrat de trietil.

Acţiune: Nexium este un inhibitor al secreţiei de acid la nivelul stomacului. Substanţa care acidifiază secreţia gastrică (acidul clorhidric) este pompată din membrana mucoasă a stomacului prin intermediul aşa-numitelor pompe acide. Nexium inhibă aceste pompe, determinând reducerea acidităţii sucului gastric. Când sucul gastric acid scapă către esofag acesta poate produce arsuri stomacale, regurgitări şi, după o perioadă mai lungă de timp, esofagita de reflux. Nexium vindecă esofagul deteriorat şi ameliorează simptomele deja după primele zile.

Indicaţii: Nexium se utilizează pentru tratamentul esofagitei erozive de reflux şi pentru prevenirea recidivelor la pacienţii cu esofagită vindecată. Nexium se utilizează de asemenea pentru tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastroesofagian (BRGE). Nexium în asociere cu un regim terapeutic antibacterian adecvat, se utilizează pentru vindecarea ulcerului duodenal asociat infecţiei cu Helicobacter pylorisi pentru prevenirea recidivelor ulcerului peptic la pacienţii cu ulcere asociate infecţiei cu Helicobacter pylori. Nexium se utilizează de asemenea pentru vindecarea ulcerelor gastrice asociate tratamentului pe termen lung cu AINS, precum şi pentru prevenţia ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii aflaţi la risc. Nexium mai este utilizat şi în tratamentul sindromului

35

Zollinger Ellison (afecţiune determinată de o tumoră care creşte producţia de acid în stomac, ceea ce duce la ulcere în stomac şi intestin).

Contraindicaţii: Nu trebuie să utilizaţi Nexium în caz de hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă, esomeprazol, la alţi inhibitori ai pompei de protoni similari sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Reacţii adverse: Ca toate medicamentele, Nexium poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Frecvente (unele dintre aceste reacţii adverse apar la mai mult de 1 din 100, dar la mai puţin de 1 din 10 persoane care iau Nexium): cefalee, diaree, flatulenţă, dureri de stomac, greaţă, vărsături, constipaţie. Mai puţin frecvente (unele dintre aceste reacţii adverse apar la mai mult de 1 din 1000, dar la mai puţin de 1 din 100 persoane care iau Nexium): inflamaţii ale pielii, mâncărimi, urticarie, ameţeli, vedere înceţoşată, uscăciunea gurii, insomnie, umflarea picioarelor, creşterea enzimelor hepatice, somnolenţă, letargie, senzaţii tactile de tipul înţepăturilor şi furnicăturilor (parestezii). Rare (unele dintre aceste reacţii adverse apar la mai mult de 1 din 10.000, dar la mai puţin de 1 din 1000 persoane care iau Nexium): stare de rău general, creşterea sudoraţiei, spasme ale muşchilor căilor aeriene, modificări ale hemoleucogramei, tulburări ale gustului, reacţii de hipersensibilizare precum febra, acumularea de lichide în ţesuturi sau alte reacţii adverse severe, dureri musculare, dureri articulare, căderea părului, fotosensibilizare, hepatită cu sau fără icter, inflamarea membranelor mucoase de la nivelul gurii, intecţii fungice la nivelul tractului gastro-intestinal, scăderea cantităţii de sodiu din organism (hiponatremie), confuzie, agitaţie, depresie. Foarte rare (unele dintre aceste reacţii adverse apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane care iau Nexium): modificări ale hemoleucogramei, inclusiv agranulocitoza (lipsa leucocitelor), diverse modificări la nivelul pielii, inflamaţii ale pielii şi mucoaselor însoţite de febră (sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf, necroliza epidermică toxică), insuficienţa hepatică, efecte cerebrale la pacienţii cu boală hepatică, slăbiciune musculară, inflamaţii renale, agresivitate, halucinaţii, tulburări ale glandei mamare la bărbat. Întrerupeţi utilizarea Nexium şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră imediat dacă observaţi apariţia unuia dintre următoarele simptome: umflarea feţei, a limbii şi/sau a gâtului, urticarie, respiraţie dificilă şi dificultăţi la înghiţire. Dacă aveţi o infecţie cu simptome precum febra însoţită de o stare generală profund alterată, sau febră însoţită de simptomele unei infecţii locale precum dureri la nivelul gâtului, faringelui sau gurii, sau urinaţi cu dificultate, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră cât de curând posibil, pentru a exclude lipsa leucocitelor (agranulocitoza) prin analizele de sânge. Este important să spuneţi medicului dumneavoastră orice informaţii despre medicaţia pe care o urmaţi în prezent.

Mod de administrare: Utilizaţi întotdeauna Nexium exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Medicul dumneavoastră stabileşte doza astfel încât aceasta să fie adecvată pentru dumneavoastră. Adulţi şi adolescenţi de la vârstă de 12 ani: - doza uzuală pentru vindecarea esofagitei de reflux este de 40 mg o dată pe zi. De regulă, vindecarea esofagitei durează până la 4 săptămâni - doza uzuală pentru prevenirea recidivelor de esofagită este de 20 mg o dată pe zi - doza uzuală pentru tratamentul simptomatic al BRGE, de exemplu al arsurilor stomacale şi al regurgitărilor, este de 20 mg o dată pe zi. Puteţi lua un comprimat de Nexium 20 mg la nevoie, pentru prevenirea recidivelor simptomelor. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a vă autotrata pentru simptome

36

recurente, dacă urmaţi tratament cu medicamente analgezice nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic, diclofenac, ibuprofen, celecoxib, rofecoxib) şi aveţi risc crescut de a dezvolta ulcere la nivelul stomacului şi duodenului. Adulţi: - doza uzuală pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu Helicobacter pylori este de 20 mg Nexium luate împreună cu antibiotice, de două ori pe zi timp de o săptămână- doza uzuală pentru vindecarea ulcerelor gastrice asociate tratamentului cu AINS este de 20 mg o dată pe zi timp de 4-8 săptămâni - doza uzuală pentru prevenţia ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii aflaţi la risc este de 20 mg o dată pe zi. - doza iniţială recomandată în tratamentul sindromului Zollinger Ellison este de 40 mg de două ori pe zi. Ulterior, doza va fi ajustată individual.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu cel puţin o jumătate de pahar cu lichid; ele nu trebuie să fie sfărâmate sau mestecate. Pentru pacienţii care prezintă tulburări de înghiţire, comprimatele pot fi dispersate într-o jumătate de pahar cu apă plată. Nu se recomandă folosirea altor lichide, întrucât acestea pot dizolva învelişul entero - solubil. Se amestecă până la dezintegrarea comprimatelor, iar lichidul împreună cu granulele se consumă imediat, sau în decurs de maximum 30 de minute. Se clăteşte paharul cu încă o jumătate de pahar de apă şi se consumă amestecul rezultat. Nu se vor sfărâma sau mesteca granulele. Nexium poate fi luat cu sau fără alimente. Pentru pacienţii care nu pot înghiţi, comprimatele pot fi dispersate în apă plată şi apoi administrate cu ajutorul unei sonde gastrice.

Precauţii: Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă prezentaţi cel puţin una dintre următoarele manifestări: pierdere în greutate neintenţionată semnificativă, vărsături repetate, disfagie, hematemeză sau melenă. De asemenea, adresati-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi deteriorări severe ale funcţiilor hepatice sau renale sau tulburări ereditare rare, precum intoleranţă la fructoză, malabsorbţia de glucoză-galactoză sau deficienţă de sucrază-izomaltază. O serie de alte medicamente (de exemplu diazepam, citalopram, imipramina, clomipramina, fenitoina, cisaprid, warfarina) pot interacţiona cu Nexium. Acest aspect trebuie avut în vedere în special în cazul în care Nexium este utilizat la nevoie. În consecinţă, adresati-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua orice tratament concomitent. Dacă v-a fost prescris Nexium ,,la nevoie", adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări dacă simptomele persistă sau îşi modifică caracterul. Nexium conţine zahăr, de aceea este important să acordaţi atenţie igienei orale şi să vă spălaţi pe dinţi în mod regulat.

Sarcina şi alăptarea: Pentru Nexium, datele clinice privind utilizarea sa la femeile gravide sunt insuficiente. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Nexium în timpul sarcinii. Nu se cunoaşte dacă esomeprazolul este excretat în laptele matern. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Nexium în timpul alăptării.Forma de prezentare: Comprimate filmate gastrorezistente de culoare roz, ovale, biconvexe, inscripţionate cu ,,40 mg" pe o parte şi cu ,,A/EI" pe cealaltă parte. Cutie cu 2 blistere a câte 7 comprimate filmate gastrorezistente.

VII.2.c Parasimpatolitice

GASTROZEPIN® , comprimate pirenzepinum

Formă de prezentare: Tablete 25 mg de diclorhidrat de pirenzepină/tabletă.

37

Acţiune terapeutică: Gastrozepin este un agent inhibitor specific al secreţiei gastrice indicat în terapia ulcerului gastric, duodenal şi a gastritei, fiind un agent de blocare gastroselectiv al receptorilor muscarinici ai acetilcolinei care acţionează direct asupra celulelor din mucoasa gastrică. Acţiunea inhibitoare pronunţată asupra secreţiei bazale şi a celei stimulate a acidului clorhidric şi a pepsinogenului duce la o micşorare a activităţii peptice totale. Astfel, durerile se calmează şi se accelerează vindecarea ulcerului gastric şi a ulcerului duodenal. Administrată în doze terapeutice, Gastrozepin nu prezintă efecte secundare anticolinergice.

Indicaţii terapeutice: Forme cronice şi acute ale ulcerului gastric şi duodenal, gastrită, stomac iritat hiperacid, afecţiuni ale stomacului cauzate de medicamente, sindrom Zollinger-Ellison.

Dozare: Dimineaţa şi seara pe cale orală câte 50 mg cu puţin lichid, aproximativ cu 1/2 oră înaintea meselor. Se recomandă ca durata tratamentului să fie de cel puţin 4 săptămâni.

Efecte secundare: În urma tratamentului cu Gastrozepin poate să crească uneori pofta de mâncare. În doze ridicate, dar mai ales la începutul tratamentului, poate să apară, în mod izolat, senzaţia de uscăciune a gurii şi uşoare tulburări de acomodare.

Contraindicaţii: Întrucât datorită selectivităţii preparatului nu se observă efecte secundare anticolinergice, nu există contraindicaţii. La administrarea de doze deosebit de ridicate, se recomandă însă o supraveghere corespunzătoare la pacienţii cu glaucom şi hipertrofie de prostată. Atenţie: Cu toate că nu există indicaţii asupra unei acţiuni teratogene pentru Gastrozepin, chiar şi în doze ridicate, se recomandă, totuşi, ca preparatul să nu fie folosit în primele trei luni ale sarcinii.

Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu depăşească 25 grade Celsius.

VII.3. PROTECTOARE ALE MUCOASE GASTRICE

VII.3.a Compuşi cu bismut

DE-NOL®, tablete , tablete bismuthi subcitras colloidal

Compoziţie: De-Nol tablete conţine ca ingredient activ soluţie uscată de subcitrat de bismut coloidal (CBS), corespunzătoare la 120 mg trioxid de bismut (Bi2O3). În literatură, principiul activ este deseori atribuit ca fiind al compusului de coordinare: dicitratobismutat tripotasic. Tabletele de De-Nol conţin următorii excipienţi: polivinilpirolidonă, amberlit, polietilen glicol, stearat de magneziu, hidroxipropilmetilceluloză.

Formă farmaceutică: Tablete.Mod de acţiune: De-Nol formează un precipitat în contact cu acidul gastric din

stomac, la baza craterului ulcerului. Acest precipitat protejează mucoasa gastrică împortiva acidităţii, inhibând totodată acţiunea pepsinei. De-Nol protejează, de asemenea, mucoasa prin stimularea sintezei şi a secreţiei de prostaglandine endogene prin care este crescută producerea de bicarbonat şi mucus. În plus, De-Nol exercită o acţiune antibacteriană împotriva Helicobacter pylori. În stratul de mucus, după administrarea unei doze de De-Nol sunt realizate concentraţii bactericide de bismut. De-Nol conduce la dezintegrarea peretelui celular şi contracarează anumite mecanisme de patogenitate ale germenului H. pylori prin inhibarea ureazei bacteriene, proteinazei şi fosfolipazei. S-a demonstrat in vitro că De-Nol, datorită proprietăţilor

38

sale coloidale, inhibă aderarea H. pylori la celulele epiteliale. Eradicarea H. pylori de către De-Nol este însoţită de îmbunătăţirea imaginii histologice şi înlăturarea simptomelor gastritei. De-Nol poate fi combinat cu amoxicilină sau nitroimidazoli pentru a îmbunătăţi rata de eradicare a Helicobacter pylori. Tripla terapie incluzând De-Nol, tetraciclină sau amoxicilină şi metronidazol a dat cele mai bune rezultate. Studiile clinice au arătat că procentul de vindecare cu De-Nol a ulcerelor gastrice şi duodenale este foarte ridicat. Acţiunea antibacteriană asupra Helicobacter pylori este asociată cu observaţia că, la un an după terapia ulcerului gastric şi duodenal cu De-Nol, recurenţele sunt mai puţin frecvente decât după terapia cu multe alte medicamente.

Indicaţii terapeutice: Ulcerul gastric şi duodenal. Gastrite însoţite de simptome ca dispepsia şi în eradicarea Helicobacter pylori.

Contraindicaţii: Disfuncţii renale majore.Precauţii: Utilizarea prelungită a unor doze mari de compuşi conţinând bismut

nu este recomandată, deoarece aceasta poate conduce ocazional la encefalopatie. Acest risc este foarte mic dacă este administrat corespunzător recomandării. Nu este recomandată utilizarea concomitentă a altor medicamente conţinând bismut.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Nu trebuie administrate alte medicamente sau consumate alimente sau băuturi, în special lapte, fructe sau sucuri de fructe cu o jumătate de oră înainte sau după administrarea dozei de De-Nol, deoarece acestea pot influenţa efectul produsului. Teoretic, absorbţia tetraciclinelor poate fi redusă de administrarea concomitentă cu De-Nol.

Sarcină şi alăptare: Nu sunt disponibile informaţii suficiente privind administrarea de De-Nol în timpul sarcinii sau alăptării pentru a aprecia posibilele efecte dăunătoare.

Efecte secundare: Poate apărea înnegrirea scaunului, ca urmare a formării sulfatului de bismut, dar aceasta poate fi deosebită cu uşurinţă de melenă. Alte efecte sunt în principal de natură gastrointestinală, cum ar fi greaţa, stările de vomă, constipaţia şi diareea. Aceste efecte nu sunt periculoase şi sunt de natură temporară. Ocazional s-a raportat apariţia pe piele a unei uşoare reacţii alergice.

Posologie şi mod de administrare: Dozare: 2 x 2 tablete/zi pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de micul dejun şi cu jumătate de oră înainte de cină sau înainte de culcare; sau 4 x 1 tabletă/zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de fiecare din cele trei mese principale ale zilei şi înainte de culcare. Tabletele trebuie înghiţite cu apă. Tratamentul cu De-Nol trebuie urmat timp de 1-2 luni. Acesta este apoi urmat de o perioadă de 2 luni fără administrare de De-Nol sau de alte preparate conţinând bismut. Cele mai bune rezultate în eradicarea Helicobacter pylori (în proporţie de 93 %) se obţin folosind schemele de triplă terapie. Conform concluziilor formulate la Simpozionul de Consens Naţional asupra tratamentului actual al ulcerului gastric şi duodenal şi al gastritei cronice desfăşurat la Sinaia, în perioada 6-8 iunie 1996, un exemplu de schemă de triplă terapie este:

Timp de 7 de zile:Rp/De-Nol, 120 mg/tb+Amoxicilină, 500 mg/tb+Metronidazol, 250mg/tb

39

p.o. 2 x 2 tb/zi p.o. 2 x 2 tb/zi p.o. 3 x 2 tb ori/zi.

Formă de prezentare: Cutii de carton conţinând 40 de tablete.

VII.3.b Sucralfat

VENTER, comprimate 1 000 mg , comprimate sucralfatum

Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 1 000 mg sucralfat (cutii cu 50 şi 100 buc.).

Acţiune terapeutică: Venter este o sare bazică de aluminiu a octasulfatului de zaharoză. Acţionează la nivelul leziunii ulceroase, formând cu proteinele ţesutului necrozat o peliculă protectoare. Aceasta previne acţiunea ulterioară a pepsinei, HCl şi a acizilor biliari. Sucralfatul nu neutralizează acizii. Inhibă acţiunea pepsinei şi o reduce cu aproximativ 30%. Doar 3 - 5% din sucralfat se absoarbe şi se excretă renal. Sucralfatul nu prezintă acţiune sistemică.

Indicaţii: Ulcer gastric, ulcer duodenal, hiperfosfatemie la pacienţii cu uremie, dializaţi sau nu, dacă se impune scăderea fosfatemiei.

Mod de administrare: Dozele recomandate pentru adulţi sunt de câte 1 comprimat înainte de fiecare masă principală şi 1 comprimat imediat înainte de culcare, înghiţite întregi, pe stomacul gol (1/2-1 oră înainte de masă), cu lichid din abundenţă. Dacă se prescriu concomitent şi antiacide, nu vor fi luate într-un interval mai mic de 1/2 oră înainte sau după Venter. Aceeaşi schemă se aplică pentru reducerea fosforemiei, doza de sucralfat putând fi redusă dacă nivelul fosforemiei o permite. La majoritatea pacienţilor, vindecarea ulcerului gastric se obţine în 4-6 săptămâni, uneori este necesară prelungirea tratamentului la maximum 12 săptămâni.

Reacţii adverse: Cu o frecvenţă scăzută poate să apară constipaţie.Interacţiuni medicamentoase: Sucralfatul, ca şi alte preparate conţinând

aluminiu, poate reduce absorbţia tetraciclinelor administrate concomitent. Antiacidele administrate în timpul tratamentului cu sucralfat pot reduce durerea, cu condiţia să nu fie administrate în interval de o jumătate de oră înainte sau după priza de sucralfat.

Contraindicaţii: Nu se recomandă în timpul sarcinii (efectele sale nefiind încă studiate în această situaţie). Precauţii în insuficienţa renală severă

VII.4 TRATAMENTUL ANTIHELICOBACTER PYLORI

Helicobacter pylori (HP) este un factor de agresiune bacterian în ulcerogeneza gastrică şi duodenală. Frecvenţa lui este în UD de 92%, iar în UG de 70%. HP este o specie microbiană gram negativ sub formă curbă sau spiralată, cu numeroase flagele.Transmiterea este feed-orală. Adaptat la mediul acid colonizează mucoasa gastrică şi trăieşte la interfaţa dintre membrana apicală şi stratul de mucus. HP produce ulcer prin acţiunea directă asupra celulelor mucoasei gastroduodenale urmată de un proces inflamator cât şi prin declanşarea unei creşteri a secreţiei agresive clorhidropeptice.

Inflamaţia mucoasei gastrice se produce prin toxinele citopate şi este întreţinută de mediatorii inflamatori potenţi cum sunt factorul activator plachetar

40

(FAP) leucotriena B4 şi fosfolipaza A2. Mediatorii generează leziuni inflamatorii. Neutrofilele şi monocitele accentuează leziunile mucosale prin generarea radicalilor liberi de oxigen. Gastrita activă Helicobacter pylori pozitivă este asociată atât cu UG cât şi cu UD.

Mecanismul ulcerogen indirect al HP constă în creşterea secreţiei clorhidropeptice urmare a hipergastrinemiei şi hiperacidităţii.

MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TRATAMENTUL INFECŢIEI CU HPAntibiotice

• AMOXICILINA 4 x 500 mg• TETRACICLINA 4 x 500 mg• CLARITROMICINA 3 x 500 mg

Chimioterapice• METRONIDAZOL 3 x 250 mg• TINIDAZOL 2 x 500 mg• FURAZOLIDON 2 x 100 mg

Citoprotectoare• BISMUT SUBCITRIC COLOIDAL (DE-NOL) 2 x 240 mg

Antisecretoare• OMEPRAZOL 40 mg

ASOCIEREA MEDICAMENTELOR ÎN TERAPIA ANTI HPMonoterapia infecţiei HP are rezultate nemulţumitoare în ceea ce priveşte rata

de eradicare, în schimb asocierea dublă şi triplă se însoţeşte de rate mari de eradicare. Dubla terapie: constă în folosirea unui antisecretor şi a unui medicament antihelicobacter pylori:

• OMEPRAZOL + AMOXICILINA ; 7 zile vindecare 85% 20 mg/zi 1 g/zi

• METRONIDAZOL + AMOXICILINA ; 14 zile vindecare 80% 250 mg 500 mg

Tripla terapie constă în folosirea unui antisecretor şi a 2 medicamente anti HP. Se foloseşte când dubla terapie nu a dat rezultate.Schema OAC

• OMEPRAZOL + AMOXICILINA + CLARITROMICINA ; 2 x 200 mg 2 x 1 g/zi 2 x 500 mgSchema OMC

• OMEPRAZOL + METRONIDAZOL + CLARITROMICINA 2 x 20 mg 3 x 250 mg 2 x 500 mg

• DE-NOL + TETRACICLINA + METRONIDAZOL 480 mg 500 mg 250 mg

Cvadrubla terapie• DE-NOL +AMOXICILINA+ METRONIDAZOL+RANITIDINA;

480 mg 500 mg 250 mg 150 mg

41

VIII. CONCLUZII

Ulcerul gastroduodenal reprezinta unul din cele mai importante domenii ale patologiei digestive, atat pentru frecventa sa, cat si prin caracterul ubicvitar, la toate popoarele lumii si prin gravitatea complicatiilor ce-l insotesc.

Datorita consecintelor sale economice si sociale, ulcerul gastroduodenal reprezinta un adevarat handicap pentru subiectul bolnav si o sursa importanta de cheltuieli pentru colectivitate, afectata in acelasi timp si de perioadele relativ lungi de capacitate temporara de munca a celor bolnavi.

Definiţie: boală caracterizată prin apariţia unei ulceraţii cu sediul pe stomac, pe porţiunea superioară a duodenului, partea inferioară a esofagului sau ansa anastomotică astomacului operat.

Etiopatogenie: în încercările de a cunoaşte cauza acestei boli s-au emis mai multe teorii şi ipoteze:- teoria localicistă a atribuit formarea ulcerelor unor tromboze vasculare în peretele stomacului sau al duodenului sau unor spasme arteriale prelungite; şi tromboza, şi spasmul ar produce o ischemie localizată persistentă, care ar scădea rezistenţa mucoasei;- teoria mecanică susţine că microtraumatismele care acţionează asupra mucoasei ar fi responsabile de formarea ulcerului; apărătorii acestei teorii se bazau pe marea frecvenţă a ulcerului pe mica curbură gastrică:- teoria inflamatorie, bazată pe observaţia că ulcerul se însoţeşte adesea de gastrită, susţinea că gastrită premergătoare ar determina eroziunea mucoasei;- teoria clorhidropeptică afirmă că ulcerul s-ar produce prin autodigerarea mucoase sub acţiunea sucului gastric; de aici, şi denumirea bolii de ulcer peptic;- teoria neurovegetativă, pornind de la constatarea că majoritatea bolnavilor ulceroşi prezintă semne de tulburări neurovegetative (vagotonie), susţine că acestea provoacă tulburări în circulaţia şi în secreţia gastrică şi creează astfel condiţii pentru apariţia ulceraţiei;- teoria corticoviscerală, emisă de Bîkov şi Kurţin, pe baza concepţiei nerviste a lui Pavlov, explică procesul patogenic al bolii ulceroase astfel: ca urmare a stimulării excesive a interoceptorilor şi a exteroceptorilor se produce o dereglare a proceselor de excitaţie şi de inhibiţie de la nivelul scoarţei cerebrale; acest fapt provoacă o tulburare a funcţiilor centrilor subcorticali, care devin dezordonate, haotice; vor rezulta modificări în tonusul neurovegetativ, cu spasme în peretele gastroduodenal şi cu irigarea deficitară a unor porţiuni ale stomacului şi ale duodenului. Crescând

42

activitatea peptică şi scăzând troficitatea mucoasei locale, se creează condiţii favorabile pentru apariţia ulceraţiei gas-troduodenale.

La ora actuală se consideră că în apariţia ulcerului gastroduodenal intervin două serii de factori:-factori de apărare: integritatea mucoasei gastrice şi calitatea mucusului protector;-factori de agresiune: secreţia peptică şi acidul clorhidric.

Slăbirea factorilor de apărare sau întărirea factorilor agresivi, jocul dintre aceste două categorii de factori pot crea condiţiile necesare pentru apariţia ulceraţiei.Pentru înţelegerea etiopatogeniei ulcerului gastric şi duodenal, trebuie să reţinem şi faptul că secreţia de acid clorhidric, este stimulată de trei substanţe: Gastrina, Acetil-colina şi Histamina. De altfel şi medicaţia se adresează acestora. De exemplu: Cimetidina şi Ranitidina acţionează ca antagonişti ai receptorilor histaminici - H2. Integritatea mucoasei gastrice este un proces continuu (celulele de la suprafaţa stomacului fiind complet înlocuite la fiecare 5-6 zile, iar secreţia de mucus formează o dublă barieră protectoare, externă şi internă). Cu rol în etiopatogenia bolii, mai trebuie amintiţi factorii genetici (sugeraţi de frecvenţa crescută a ulcerului la rudele apropiate), factorii de mediu (fumatul, alimentaţie cu abuz de condimente şi alcool, factorii stresanţi), factorii neuro-psihici (structura psihică cu tensiune psihică crescută; sau descris şi ulcere de stress), medicamente agresive pentru stomac şi duoden (aspirina, feniibutazona, indometacina, corticoizii, rezerpina, betablocantele, inclusiv drogurile care inhibă sinteza de pros-taglandine cu rol protector), factorii endocrini, bolile asociate (bronşita cronică, ciroza hepatică) etc.

Frecventa ulcerul gstroduodenal apare cel mai frecvent la vârsta de 20 - 40 de ani (pentru localizarea duodenală) şi la 30 - 50 de ani (pentru cea gastrică). Se poate totuşi întâlni şi sub vârsta de 20 de ani şi la cei peste 50 de ani. Este mai frecvent la bărbaţidecât la femei, raportul fiind de 3/1. Ulcerul duodenal este cam de două ori mai frecvent decât cel gastric.

Ulcerul poate să fie acut sau cronic. El evoluează 3-6 săptămâni, apoi se poate croniciza, însoţindu-se de o proliferare a ţesutului conjunctiv, cu retracţie cicatriceală şi pereţi groşi (ulcer calos).

43

IX. BIBLIOGRAFIE

44