I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

84

ELEMENTS OF ETNOGRAPHY AND FOLKLORE IMPLIED IN THE

DEVELOPMENT OF ETNOGRAPHIC TOURISM ON THE GURGHIU

VALLEY – CASE-STUDY THE IBĂNEȘTI VILLAGE

Adriana Henning Gherman

Lecturer, PhD, ”Dimitrie Cantemir” University of Tîrgu Mureș

Abstract: The ethnographic aspects that retain the tourist's attention are vast: from the old structure of a

settlement, the type of household, the specific details of architecture, dwelling, interior, to the old tools, occupations specific to the area, even a popular port, characteristic food, habits and customs. To obtain

substantial ethnographic information, the tourist needs his / her own information, directly on the on-site

phenomena. Particularly interesting for a tourist attracted by ethnography, it is an indication of customs

and customs in which deployment can still capture deep significance on the creative essence of local folk culture.

The Gurghiului Valley Festival takes place on the Fâncel plateau belonging to Ibăneşti commune. It is

based on a local tradition, namely the "Traditional Wedding on Gurghiului Valley". Fâncel Plateau is arranged like an allegorical village with traditional wooden allegorical houses belonging to each

participating community. In addition to the ethnographic attractiveness, the village also benefits from

other tourist attractions such as: hunting castle, monastery and trout in Lapusna, functional natural whirlpool at Ibanesti as well as the locality where the craft of handcarving whistles out of wood is

preserved.

Keywords: Gurghiu Valley, ethnographic tourism, tradition, folklore, festival, tourism development

Aspecte generale. Munții Căliman şi Gurghiu se încadrează în grupa celor mai tineri munţii din

România, cu cratere stinse acum cca 1,8 – 5 milioane anii, care s-au format în Pliocenul

Superior. Intensa activitate neogenă a dus la apariţia unor imense acumulări de lave desfăşurate

pe o lungime de 450km (din care 375 pe teritoriul României). Această grupă este caracterizată

prin prezenţa celor mai mari altitudini (vf. Pietrosul 2100m – Căliman; vf. Saca 1776m –

Gurghiu, vf. Harghita 1800m în masivul cu acelaşi nume). În acest sector apar aliniate

numeroase conuri vulcanice distruse parţial, de eroziune, dar mai ales datorită prăbuşirilor care

au dus la deschiderea unor caldere imense cu diametre cuprinse între 4 şi 13km.

Munţii Gurghiu se întind pe o suprafaţă de aproximativ 1400km² care deşi sunt în umbra

Călimanilor sunt la fel de atrăgători ca aceştia din punct de vedere peisagistic.

Ei se întind pe teritoriul a două judeţe: Mureş şi Hraghita; iar partea aparţinătoare

primului se întinde de la defileul Mureşului şi până la cumpăna de ape a afluenţilor râului

Gurghiu; cu alte cuvinte până la aliniamentul de creastă a vârfurilor Bătrâna (1634m), Cruci

(1515m) şi Tătarca (1688m) şi puţin mai spre est de cel al vârfurilor Fâncel (1684m) şi Saca

(1776m). Judeţului Hraghita îi aparţine partea de est a masivului. Cursul superior al unor afluenţi

ai Mureşului precum Gurghiul, Târnavele pătrund mai adânc în interiorul masivului iar în

prelungirea estică a acestor văi se disting pasurile de origine structural erozivă: Bucin şi Liban

(sau Sicaş).

Râul Gurghiu izvorește la 1200 m altitudine, având o lungime de 53 km și o suprafață a

bazinului hidrografic de 563 km pătrați(tratat de geografie, vol.3).

Comunele aferente văi Gurghiului, dinspre izvor spre vărsare în râul Mureș sunt: Ibănești cu

satele – Blidireasa, Brădețelu, Dulcea, Ibănești, Ibănești Pădure, Lăpușna, Pârâu Mare, Tireu,

Tisieu, Zimți; Hodac cu Hodac, Arșița, Bicașu, Dubiștea de Pădure, Mirigioaia, Toaca, Uricea;

I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

85

Gurghiu cu satele – Adrian, Cașva, Comori, Fundoaia, Glăjărie, Gurghiu, Larga, Orșova, Orșova

Pădure, Păuloaia; și comuna Solovăstru cu comunele Solovăstru și Jabenița.

Aspectele etnografice care să rețină atenția turistului sunt vaste: de la structura veche a

unei așezări, tipul de gospodărie, detaliile specifice de arhitectură, locuință, interior, până la

uneltele vechi de muncă, ale ocupațiilor specifice zonei respective, chiar port popular, feluri de

mâncare caracteristică, obiceiuri și datini. Turistul pentru a obține informația etnografică

substanțială are nevoie de o informare proprie, nemijlocită asupra fenomenelor la fața locului.

Deosebit de interesantă pentru un turist atras de etnografie, este indicarea unor datini și obiceiuri

în a căror desfășurare se pot surprinde încă semnificații adânci privind esența creatoare e culturii

populare locale.

Ibănești este o aşezare liniştită de munte în care locuitorii refuză să uite obiceiurile și

portul popular. Împreună cu celelalte localități din vale au înființat „Asociația Comunității Văi

Gurghiului‖ (Reghin, Solovăstru, Gurghiu, Hodac, Ibănești) și prin această asociație și cu

sprijinul Consiliului Județean au organizat un festival care în anul acesta a ajuns la a XIII-a

ediție. Festivalul Văi Gurghiului are loc pe platoul Fâncel care aparține de comuna Ibănești. El

are la bază o tradiție locală și anume „Nunta Tradițională pe valea Gurghiului‖. Platoul Fâncel

este amenajat precum un sat alegoric cu case alegorice tradiționale din lemn, aparținătoare

fiecărei comune participante.

Folclorul Văii Gurghiului, a atras, prin farmecul său şi atenţia marelul muzicolog şi folclorist

maghiar Béla Bártok (1881 – 1945), care în 1914 a cules muzică românească din Comuna

Ibăneşti. Folcloristul Ioan Muşlea de la Cluj, a vizitat în vara anului 1935 comuna, însoţit de

publicistul şi criticul literar Ioan Chinezu, vizită în care au adunat un variat material folocloric şi

etnografic. (Netea V., 2006). Folclorul acestei zone, rod al muncii de cercetare pe un spaţiu

bogat cu un timp împlinit de peste cinci ani şi cu oboseala intelectuală a peste cinsprezece

specialişti ai domeniului, este un tezaur documentar şi o reală bogăţie a acestor locuri. Aspectul

etnografic faţă de timpurile trecute, a suferit modificări însemnate, deoarece, după primul și al

doilea Război Mondial, comuna cunoaşte un proces de înnoire. Folclorul zonei esta păstrat viu

prin participările grupului folcloric „Ibășteana‖ coordonat de d-na Dorina Fărcaș la festivalurile

de genul din țară.

Arhitectura populară suferă modificări de-a lungul timpului. Cea mai rapidă evoluţie în ultimii

ani, s-a constatat în privinţa construirii caselor de locuit. În trecut, casele erau făcute din lemne

de brad pe stâlpi de stejar, acoperite cu paie sau cu şindrilă, cu o singură uşă, cu geamuri mici

care nu asigurau necesarul de lumină. Casele acestea au fost înlocuite treptat cu case din lemn

pe temelie de piatră, cu geamuri mai mari, îndreptate în general spre soare, cu două sau trei

camere aranjate în şir una după alta, cu uşă de trecere dintr-o cameră în alta. Casele mai moderne

prezintă o evoluţie mai importantă faţă de cele vechi, sunt construite pe temelie de piatră sau din

beton, mai ridicate, acoperite cu ţigle, zugrăvite în interior şi cu faţade frumos aranjate.

Construcţiile anexe se compun în general din şopron, grajd, fânar, magazie de lemne, coteţe, etc.

Şi mobilierul din casă a suferit modificări esenţiale, astfel în locul patului înalt cu saltea cu paie

sau pănuşi de porumb, a lăzii de zestre frumos înflorate, găsim în casele locuitorilor tipuri noi de

mobilă, covoare de tot felul şi televizoare aproape în toate casele.

Azi se pot număra pe degete casele tradiţionale vechi, acoperite cu şindrilă şi cu pământ

pe jos. Confortul s-a schimbat, dar a rămas încă până aproape prin anii 1970, mobilier şi galeri

Fig. 1. Vâltoare funcțională

I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

86

interioare tradiţionale. Si portul popular, până în perioada amintiă, a fost bine păstrat. Totuși se

observă o revenire la modă a mobilierului vechi recondiționat, pe care îl întâlnim în multe case

din zonă.

Schimbările ce s-au produs după anii 1970 au fost profunde. Noile şi multele locuri de

muncă asigurate în oraş pentru tinerii satului, au schimbat profesiile, au atenuat tradiţiile şi unele

ocupaţii ale satului. Acum jumătate de veac funcționau aici 60 -70 de vâltori care mergeau fără

întrerupere, iar vâltoritul era o ocupație bănoasă. Au dispărut și piile şi morile de apă, mai ales

după inundaţiile din anul 1970. Azi, mai dăinuiesc patru vâltori (fig.1) în toată comuna şi o

singură piuă, la Mănăilă (Brănciulescu A., 2016).

Pentru ca o vâltoare sau o piuă să funcționeze avea nevoie de un râu, în imediata vecinătate, fapt

rezolvat de râul Gurghiu și de o anumită înclinație care să permită formarea unei căderi de apă.

Într-un interviu, prezent pe blogul d-nei Adina Brănciulescu, nenea Mănăilă explică cum se

construiește o vâltoare. ―Facem un butuc gros de 40 cm, îl tăiem roata împrejur , îl scobim,

băgăm acolo răzloși (ca niște doage de butoi distanțate), de doi metri înălțime, și-l fixăm apoi în

pământ, cam la 70-80 cm‖. Apa vine pe un jgheab (scoc) și curge pe marginea vâltorii ca să

formeze un vârtej și să învârtească hainele. Debitul este reglat de un stăvilar pus la capătul de sus

al scocului. În mod tradițional, lângă vâltoare era și o piuă. O roata mare și grea cu un ax în

mijloc, învartite de forța apei, care acționau 12 ciocane. Acestea băteau alternativ pănurile

așezate în niște troci; erau șase troci cu câte două ciocane, care tot băteau pănurile ca să se

îngroașe și să se facă pufoase. Cam la jumatate de oră, peste ele se turna apă cu găleata, la

început mai rece, apoi mai caldă. (interviu luat de Adina Branciulescu,2016)

Acesta era procedeul prin care, în trecut treceau materialele din lână sau pănură. În ziua

de azi la vâltoare se mai aduc cergi, țoale și covoare la spălat. Tehnologia modernă a înlocuit

treptat, metoda tradițională. Piua nu mai există, dar nenea Mănăilă are în plan construirea uneia

pentru a le arăta turiștilor cum funcționau ele în trecut.

Cum se pune în valoare din punct de vedere turistic o vâltoare? Soluția a fost dată de cei

de la Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș (C.J.C.T.E.A.),

care desfășoară o activitate de cercetare în teren. Cu ajutorul lor s-a organizat pentru prima dată

în acest an, evenimentul cultural "La vâltoare". Manifestarea are mai multe componente: la

muzeul din Căminul Cultural din Ibănești Sat, se spune "Povestea Pănurii" și continuă, la

vâltoarea lui Dumitru Suceava, din Ibănești Sat, cu "Povestea piuei", "Povestea vâltorii" și

"Spălatul țesăturilor în vâltoare".

Portul naţional din Ibăneşti, deşi cam pe cale de dispariţie, este portul ţărănesc specific

acestei regiuni, având la origine portul vechilor daci, confecţionat în gospodăria proprie din

cânepă, in şi lână, pe care le împodobesc foarte frumos, cu cusături diverse, specifice acestei

comune.

Bărbaţii se îmbracă cu iţari din cânepă în timpul verii, iar iarna cu cioareci din lână,

confecţionați în casă. Un alt element de bază a costumului ţărănesc, îl constituie cămaşa lungă

până aproape de genunchi, care este frumos împodobită cu cusuturi cu motive florale geometrice.

Peste cămaşă se încinge cu o curea, în general confecţionată din piele, pe deasupra cusută cu

cureluşe subţiri din piele colorată, care o împodobeşte excepţional, iar a tinerilor şi a copiilor,

cureaua este confecţionată din catifea neagră pe care se coase cu mărgele mici de toate culorile,

curelele având în general o lăţime de 15 – 20 centimetri.

Pe timp de vară pentru apărarea capului, folosesc pălării mici, asemănătoare cu cele de la

Marginea Sibiului, numite „coloape‖, dar care totuşi diferă de la o vârstă la alta. Iarna, când este

foare frig, oamenii sunt nevoiţi să adapteze şi îmbrăcămintea, astfel că, la cioarecii de care am

amintit mai sus, se confecţionează şi suman ţesut gros din lână, pe care îl ornează cu şnururi în

partea de jos (aici se observă o mică influenţă maghiară, dar şi aceasta adaptată cu motive

româneşti). În locul pălăriei de varaă, pe cap poartă o frumoasă căciulă din piele de miel.

Nici îmbrăcămintea femeilor nu este mai prejos, dimpotrivă gusturile feminine sunt ceva

mai rafinate. Cu toate că este destul de simplă, îmbrăcămintea feminină se compune din ie

I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

87

(cămaşă), cu poale largi până la gleznă, frumos ornamentată cu „umăr‖ (un şir de ornamente în

dreptul umărului), sau cu „cheiţe‖, ce dau iei o notă specifică, un aer de puritate. Peste ie,

femeile mai în vârstă purtau o rochie, care în trecut se confecţiona din lână sau cânepă, de

asemenea destul de lungă, uneori până aproape de pământ.

Femeile mai tinere şi mai ales fetele, în zilele de sărbătoare purtau cătrinţe, care nu se

deosebesc de celelalte din Ardeal, decât prin motivele florale din ornamentaţie.

În zilele mai răcoroase de toamnă, peste ie, se poartă un ―lăibăruţ‖, care ajunge până la

talie, iar când este şi mai frig, iarna, poartă un pieptar făcut din piei de miel, având ca notă

specifică încheierea în partea dreapă cu nasturi din piele; şi acesta este cusut cu foare multe

ornamentaţii florale. Peste acest pieptar, femeile îmbracă sumanul gros din lână, care nu diferă

de cel bărbătesc decât prin croială.

Costumul popular ascundea un limbaj codificat: iți vorbea despre starea civila a unui om,

știai dacă are copil sau nu, aflai despre situația materiala chiar dacă nu-l cunoșteai. La tinerețe,

ținuta era mândră și veselă, dar trecerea anilor îmblânzea cromatica și explozia creativă florală,

culorile devenind o combinație de alb-negru, cu motive mai rare și stilizate, atât la femei, cât și

la barbați.

Tânărul își anunța, precum un păun infoiat, puterea, frumusețea, dorința de a-și găsi o soție: purta

pană la pălărie și zgărdan (o bandă decorativă la pălărie), pe care și le pierdea apoi pe rand: pana

la căsătorie și zgărdanul la apariția primului copil. Ornamentele cusute la mâneci și pe lângă gât

deveneau, în timp, linii șerpuite.

La fel și la femeie, cele două cosițe lăsate pe spate deveneau una când se apropia de

măritiș, iar de-a lungul mânecii cămășii avea cusute motive florale colorate (cheița). Cât era

tânără nevasta, ieșea la joc cu năframa mare, cu ciucuri, iar cheița se transforma într-o bandă

decorativă în partea de sus a mânecii (umar). In cele din urmă, după nașterea primului copil,

înlocuia costumul colorat, cu sorț cu motive florale colorate în față și cătrânță în spate, cu un

costum mai sobru, în alb și negru, numit bârsănesc. Cu cât costumul era mai împodobit, cu atât

era mai scump și, deci, purtat de oameni cu stare. Nevasta bogată, de exemplu, iși cosea umărul

până jos, din mărgele. Cea săracă il avea mai îngust, de la el pornind doar cateva șiruri de cheițe.

Pe blogul Adinei B., găsim informații despre doamna Mariana Gliga care de peste 30 de

ani coase costume populare. ―Veșmintele nu mai sunt din pânză de casă, ci din bumbac, iar

limbajul pe care-l conțineau înainte nu mai este valabil. Nu mai sunt așa colorate ca înainte, când

aveau roșu, albastru, verde, sunt mai simple‖, spunea creatoarea rurală.

Reinterpretările estetice se fac pe scheletul vechiului veșmânt; esența rămâne, dar este

adaptată gusturilor zilelor noastre – aceasta este calea de supraviețuire pe care și-a găsit-o

costumul de pe Valea Gurghiului și care, până acum, are succes.

Dezvoltarea turistică. Tradiția, folclorul local, hainele tradiționale sunt puse în valoare annual

pentru turiști și nu numai la Festivalul Văii Gurghiului. În acest an, la ediția a XIII-a, tema

festivalului a fost ―Nunta tradițională‖. O nuntă tradițională din Ardeal organizată conform

obiceiului cu chemători, staroste, colac și legatul funiei aproape de casa miresei. Alaiul a avut ca

și punct de plecare casa mirelui, care era casa organizată de comuna Solovăstru, spre nași, care

erau în casele alegorice ale Gurghiului și Hodacului. Punctul de finish al alaiului a fost casa

comunei Ibănești (fig.4 ) care aparținea miresei. De aici nuntașii se vor îndrepta spre biserică. În

afara ei se va încinge jocul condus de un stegar. Următorul obicei este carul cu zestre, cu care

mirii se îndreaptă spre casa mirelui fiind însoțiți pe tot parcursul drumului de chiuituri care laudă

zestrea ( cergi, țoale, perne, etc).

Scena festivalului este împodobită cu costume naționale autentice vechi dar și cu costume

din zilele noastre, existând chiar și femei care lucrează/brodează/cos costume la fața locului.

I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

88

(surs

a.

ww

w.ib

anes

ti.ro)

„Sco

pul

festi

valului este promovarea bogăției etnografice a Văii Gurghiului, a tradițiilor, obiceiurilor, a

costumelor populare și a mâncărurilor din locurile noastre și am vrut ca lucrul acesta să se vadă

și mai mult în acestă ediție față de cele anterioare‖, spune directorul festivalului d-nul Neluțu

Gliga (situl primăriei). De aceea, tradițiile au coborât anul acesta de pe scenă printre oameni.

Odată cu organizarea festivalului an de an, au apărut în comună și pensiuni care oferă turiștilor

interesați spații de cazare și baze de alimentație publică.

Conform datelor INSS, comuna

dispune de un total de 114 locuri

de cazare împărțite între case de

vacanță, pensiuni și renumitul

castel de vânătoare rămas de pe

vremea ceaușistă. După cum se

observă și in graficul alăturat,

Lăpușna are capacitatea cea mai

mare de cazare, urmată de

comuna Brădețlu și apoi Ibănești.

Multe dintre bazele de cazare au

apărut odată cu organizarea

festivalului, altele sunt mai noi.

Concluzii

Deşi viaţa urbană a redus,

peste tot în lume unde ea s-a

afirmat, uneori până la dispariţie, vechile tradiţii şi obiceiuri, precum şi elementele constituente

ale folclorului (portul, dansul şi cântecul popular), găsite actualmente doar în muzee, fie în

arhivele de profil, ele se menţin încă, chiar dacă numai la nivel simbolic în localităţile rurale

ataşate sau învecinate spaţiului urban. Este și cazul comunei Ibănești unde manifestările

etnografice de genul ―La vâltoare‖ sau Festivalul ―văi Gurghiului‖ sau alte evenimente

Fig.2 Costum tradițional

bărbătesc Ibănești

Fig.3 Costum tradițional

femeiesc Ibănești

Fig.4 Interiorul casei

alegorice

Tabel nr1. Baza de cazare în comuna Ibănești

(sursa INSS.ro) Nr. Crt. Localitatea Denumirea spațiului de cazare Capacitate de cazare

1. Brădețelu Pensiunea Lucreția 14 locuri

2. Brădețelu Casa Bălăcianu 12 locuri

3. Brădețelu Casa Andreea 12 locuri

4. Lăpușna Castel de Vânătoare 40 locuri

5. Ibănești Pensiunea Ovidiu și Paula 26 locuri

6. Ibănești Pensiunea Tera Valea

Gurghiului

10 locuri

Fig. 5 Capacitatea totală de cazare în comuna Ibănești

38

40

36

capacitate de cazare

Brădețelu

Lăpușna

Ibănești

I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda

THE CHALLENGES OF COMMUNICATION. Contexts and Strategies in the World of Globalism

89

organizate la sărbători importante, conţin numeroase elemente de sorginte folclorică, care trebuie

revitalizate şi exploatate turistic mai intens. În concluzie putem afirma că organizarea

tradiționalului festival în comună dar și atracțiile turistice naturale, legendele și amprenta

ceaușistă asupra zonei au contribuit la dezvoltarea turistică a comunei.

BIBLIOGRAPHY

Butură V., (1989) – Străvechi mărturii de civilizație româneasca, Editura Științifică și

enciclopedică, București,

Gherman Adriana, (2011) – Valorificarea potențialului turistic în masivele vulcanice Căliman,

Gurghiu, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca,

Netea V., (2006) - În Sus pe Gurghiu. Mureşul Superior, Editura Cuvântul, Târgu Mures,

Vlăduțiu I., (1976) – Turism cu manualul de etnogtafie, editura Sport Turism, București

*** (1987) Geografia României, vol.III, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei,

editura Academiei RSR, București.

http://branciulescu.ro/valtorile-si-pivele-de-pe-valea-gurghiului/

www.ibanesti.ro

https://jurnaldehoinar.com/2015/05/08/castelul-regal-de-vanatoare-de-la-lapusna-cat-te-costa-sa-

fii-rege-pentru-o-zi/

https://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1721413-ibanestiul-satul-mitucilor-

gospodari.htm