Efectul Sylvia Plath

1. Introducere

Bolile psihice determină creativitatea sau invers? Ne aflăm în fața unei dileme a cauzalității de genul: ce a fost întâi, oul sau găina?Unele studii susţin această teorie sugerând că artiştii sunt mult mai susceptibili de a avea boli psihice, spre deosebire de oamenii obişnuiţi. De asemenea, se pare că persoanele care au deja probleme mentale ca depresia sau alte tulburări de personalitate sunt mai creative decât cele care nu se confruntă cu aceste afecţiuni.De fapt, ideea de a face o conexiune între creativitate și boala mentală ne întoarce în timp la Aristotel, care scria că eminenți filozofi, politicieni, poeți și artiști aveau tendințe spre melancolie.Într-adevăr, există numeroase exemple de creatori renumiți – scriitori ca Virginia Wolf, pictori ca Vincent Van Gogh, compozitori ca Robert Schumann – care au avut un mare succes, dar care au avut sau au fost suspectați de o boală mentală.Câteva studii au readus această idee în actualitate, sugerând că scriitorii, artiștii și alții sunt predispuși a avea o boală mentală și că acei oameni cu o boală mentală, ca depresia sau tulburările de stare, sunt mai creativi. În timp ce unii cercetători au descoperit că oamenii creativi sunt mai aproape de risc, alții au găsit legături mai grave, ca de exemplu că ar avea șanse mai mari cu 30% de a dezvolta tulburare bipolară.Cu toate acestea, o astfel de cercetare este de multe ori plină de probleme metodologice, inclusiv bias-ul de selecție, bazându-se pe biografii care ar putea doar sugera boli psihice, nedovedite în realitate, desene retrospective și definiții neclare de creativitate. Având în vedere că nu toate studiile au găsit o legatura intre creativitate si boli psihice, juriul se îndoiește încă de caracterul specific al relației, spune psihologul și creativitate cercetător James Kaufman, PhD, de la Universitatea de Stat din California, San Bernardino. Lucrarea de față își propune să trateze punctele de vedere existente în aceasă problematică, axându-se pe cazul concret al poetei Sylvia Plath.

2. Cuprins

2.1 Zece scriitori celebri englezi și suferintele lor psihice și fizice

William ShakespeareSingurul aspect medical cunoscut despre Shakespeare este că ultimele sale semnături erau tremurate. Comparativ cu alți scriitori elisabetani, Shakespeare a avut o obsesie legată de sifilis. „Sunt convins că anumite stări de disperare şi de groază ale lui Shakespeare își aveau originea în șocul produs de sifilis", spunea scriitorul D.H. Lawrence. Tratamentul standard pentru sifilis în perioada elisabetană era mercurul. Efectele secundare ale mercurului includ salivație în exces, gingivită și episoade de tremur.John MiltonMilton a orbit complet la vârsta de 44 de ani, fapt pe care l-a atribuit muncii sale propagandistice pentru dictatorul puritan Oliver Cromwell. Totuși, cel mai probabil, de vină a fost detașarea retinei, efect al miopiei severe. Milton și-a distrus vederea în copilărie, pe când citea ore întregi clasicii latini și greci. Este cunoscut faptul că Milton apela la leacuri băbești, totuși acestea nu i-au salvat vederea. Aceste leacuri includeau sudoare umană, unguent din grăsime de pisică, untură din cățeluși și un leac pe bază de plumb. E posibil ca ultimul leac să-i fi distrus rinichii și să-i fi provocat gută.Jonathan SwiftSwift era chiar definiția patologiei. Suferea de boala lui Ménière, o dizabilitate a urechii interne care provoca accese groaznice de amețeală și țiuit în urechi. Descria aceste accese ca fiind „sute de oceane care se rostogolesc în urechile mele". Tulburarea obsesiv-compulsivă i-a distrus viața amoroasă. James Joyce spunea că „a distrus viețile a două femei". Aceste două femei au fost Stella Johnson, care se

2

pare că a fost soția sa secretă (se pare că această căsnicie nu s-a consumat niciodată) și moștenitoarea Vanessa Vanhomrigh, care a avut o pasiune nebună pentru Swift.Cea mai productivă decadă a lui Swift a început când avea 50 de ani, când a scris „Călătoriile lui Gulliver" și o mare parte din poezia sa. Comportamentul lui Swit era foarte ciudat. E posibil să fi suferit de demență a lobului frontal cerebral, boală care, în primele stagii, poate fi asociată cu o creativitate extremă datorită pierderii inhibițiilor, potrivit doctorului John Ross.Surorile BrontëToţi cei şase fraţi Brontë au murit de tuberculoză, o epidemie din perioada victoriană care a ucis 1% din populația engleză anual. Tuberculoza și-a făcut loc în căminul familiei Brontë după ce surorile mai mari au fost infectate la Clergy Daughter's School. Aceasta a fost școala care și-a găsit locul în romanul „Jane Eyre" al lui Charlotte, internatul brutal Lowood unde fetele erau bătute, înfometate și terorizate de povești ale damnării veșnice.Deși artistul tuberculos a devenit un clișeu, este ceva adevăr în această poveste. Sistemul imunitar este slăbit de tulburarea emoțională. Surorile Brontë sufereau din plin de această tulburare: Charlotte, Emily și Anne aveau episoade depresive, fratele lor, Branwell, suferea de tulburare bipolară (psihoză periodică) și dipsomanie (nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool). Emily, cea inteligentă și ciudată, probabil că suferea și de sindromul Asperger.Nathaniel HawthorneHawthorne suferea de timiditate patologică. Ura să fie atins, nu putea să se uite în ochii oamenilor și era cunoscut pentru faptul că se arunca în tufișurile de pe marginea drumului pentru a nu se întâlni cu străinii. Atunci când prietenul său, Franklin Pierce, a fost ales președinte, Hawthorne a fost numit consul american în Liverpool. Deși l-a ajutat pe Nathaniel să se îmbogățească, această funcţie a fost dezastruoasă pentru sănătatea lui.A ajuns să se bazeze pe alcool pentru a rezista întâlnirilor sociale și vorbitului în public. Hawthorne a murit de o boală misterioasă care l-a consumat. Probabil a fost vorba de cancer gastric, o formă de cancer foarte comună în Statele Unite în epoca dinaintea inventării refrigerării, provocată de consumul masiv de cod sărat cancerigen și carne afumată.Herman MelvilleMelville a suferit, probabil, de tulburare bipolară. „Moby Dick" a fost scrisă într-o stare maniacală. Pe măsură ce îmbătrânea avea tot mai multe depresii şi consuma tot mai mult alcool. Și-a distrus omoplatul într-un accident de călărie, fapt ce a condus la o tulburare post traumatică. Melville avea și dureri de ochi și de spate, o coloană vertebrală rigidă și pierdea mult în greutate. Biografii lui au presupus că suferea de boli de origine psihică, dar simptomele lui erau specifice unei boli autoimune, spondiloză anchilozantă.Jack LondonÎncrederea în sine dusă la extrem l-a transformat pe Jack London în primul autor milionar din istorie, dar s-a dovedit a fi și cea care i-a făcut cel mai mare rău. Jack s-a implicat în aventuri riscante în timp ce suferea de tulburare bipolară, dar a supraviețuit episoadelor de alcoolism și unei tentative de sinucidere în apele golfului San Francisco. Atunci când i-au apărut ulcerații la nivelul picioarelor din cauza unei boli tropicale pe care a căpătat-o într-o croazieră în Pacific, și-a distrus rinichii după ce s-a tratat după ureche cu mercur. A continuat să-şi fie propriul doctor și folosea un ac hipodermic din argint pentru a-și injecta opiu, heroină, beladonă și stricnină. A murit la 40 de ani din cauza unei supradoze cu morfină, probabil accidentală.William Butler YeatsYeats probabil că suferea de sindromul Asperger, spune doctorul Ross. Ciudățeniile și excentricitățile lui erau legendare. Era fascinat de ocult, și-a pierdut virginitatea la bătrânețe și, conform spuselor soției lui, „nu avea niciun interes pentru oameni, decât pentru ce făceau sau spuneau". Ca mulți alții care suferă de acest sindrom, era caracterizat şi de inabilitatea de a recunoaște chipuri. Nu-și putea recunoaște nici propria fiică. În 1929, Yeats aproape că a murit din cauza brucelozei (boală infecțioasă gravă produsă de niște bacterii), dar și-a revenit mulțumită injecțiilor cu arsenic și ser de cal. Faptul că a fost la un pas de moarte l-a încurajat să se supună unei „proceduri chirurgicale de întinerire".George Orwell„Să scrii o carte este o luptă oribilă, obositoare, precum o luptă lungă cu o boală dureroasă", scria odată Orwell. Acest lucru era literalmente adevărat pentru Orwell, pentru că sănătatea lui s-a deteriorat după ce a scris „Omagiu pentru Catalonia", iar efortul de a scrie și de a revizui „1984" l-a ucis. George

3

Orwell avea tuburile bronhice deteriorate de la o infecție bacteriană din copilărie. Ca adult, a supraviețuit celor patru episoade de pneumonie și unui glonț în gât, dar a cedat tuberculozei dobândite în anii de vagabondaj și sărăcie. În încercarea eşuată de a-i vindeca tuberculoza, i-au fost făcut injecții cu aer în plămâni, un calvar care a influențat tortura lui Winston Smith (personajul principal din romanul 1984).James JoyceJames Joyce se descria pe sine ca „un om cu virtuți mici, înclinat spre extravaganță și alcoolism". În 1904, pasiunea lui Joyce pentru prostituatele din Dublin l-a îmbolnăvit de gonoree. Doctorul Oliver Gogarty l-a îndrumat spre un specialist local, care l-a tratat pe Joyce prin irigarea penisului cu o soluție violet de permanganat de potasiu. După acestă terapie gonoreea a dispărut, dar Joyce s-a ales cu dureri de ochi și artrită. Specialiştii cred că suferea de o boală autoimună declanșată de chlamydia. Scriitorul britanic a suferit 11 intervenții chirurgicale la ochi, ulterior fiind folosite lipitori pentru a drena sângele și a reduce umflăturile.

2.2 Copilăria nefericită și creativitatea

La persoanele supradotate și optimiste, stresul şi nefericirea în tinerețe pot contribui la dezvoltarea fanteziei și a imaginației. În schimb, riscul de a dezvolta tulburări de dispoziție la vârsta adultă este mai crescut, ceea ce are din nou legătură cu creativitatea literară.Cercetările au arătat că scriitorii prezintă riscuri mai mari pentru tulburări depresive majore. Cei care suferă de aceste afecțiuni pot fi frustrate în încercările lor de a se raporta la ceilalți în mai multe moduri convenționale și caută o evadare în literatură. Mai mult, scriitorii pot deveni bolnavi fizic, fie de la un stil de viață ciudat, ghinion sau greutăți fizice.

2.3 Posibila legătură dintre creativitate și bolile psihice

Cercetătorii ridică întrebări interesante despre relația dintre boli mintale și creativitate:• Poate creativitatea provoca boli mintale? Nu există o legătură între boala psihică și procesul efectiv de creație, spune psihiatru Albert Rothenberg, MD, de la Harvard Medical School, care a studiat laureați ai Premiului Nobel, laureați ai premiului Pulitzer și a alte persoane extrem de creative. Mai degrabă, el susține că bolile mintale, cum ar fi anxietatea, tulburarea de gândire și depresia perturbă procesele cognitive și emoționale necesare pentru o creativitate de succes.De fapt, în cartea sa, "Creativitate și nebunie: Noi constatări și vechi stereotipuri" (Johns Hopkins University Press, 1990), Rothenberg propune ca oamenii extrem de creativi crează mai bine atunci când sunt tratați pentru bolile lor mentale."Asta nu înseamnă oameni care creează nu au avut de multe ori boli mentale", adaugă el, dar că obiectul lor și domeniul în care sunt în, probabil, au mai mult impact asupra sănătății mentale decât creativitatea în sine.• Contează tipul de creativitate? Persoanele creative din profesiile artistice sunt mai susceptibile de a avea o boală psihică decât cele din profesii mai puțin artistice, cum ar fi cele din știință și afaceri, potrivit unui studiu de Arnold M. Ludwig, MD, în cartea sa, "The Price of Măreției" (Guilford , 1995).Mai mult decât atât, într-un studiu retrospectiv mai recent a 1629 scriitori, Kaufman a constatat că poeții - și, în special, poeții de sex feminin - au mai multe șanse de a avea semne de boli psihice decât scriitori de ficțiune, scriitorii și dramaturgii non-ficțiune, cum ar fi tentativele de suicid sau spitalizări psihiatrice.Într-o a doua analiză a 520 de femei eminente americane, el a constatat din nou că poeții au fost mai susceptibili de a avea boli mentale și de a experimenta tragedii personale decât jurnaliștii eminenți, artiștii vizuali, politicienii și actrițele - o constatare pe care Kaufman a numit-o "efectul Sylvia Plath" după poeta care a avut depresie și în cele din urmă a comis suicid. Constatările apar în The Journal of Creative Behaviour (Vol. 35, No. 1).• Motivațiile oamenilor creativi reprezintă un factor? Kaufman și psihologul John Baer, PhD, de la Universitatea Rider, susțin în Revista de Psihologie Generală (Vol 6, No. 3.) că persoanele creative -

4

în mod special, poeții eminenți de sex feminin - pot fi mai predispuse la boli mintale, dacă acestea sunt mai vulnerabile la constrângeri motivaționale extrinseci, cum ar fi relațiile interpersonale.Kaufman și Baer speculau că valorizarea unor astfel de factori externi poate afecta sănătatea mintală a poeților deoarece un nivel ridicat de creativitate presupune ca oamenii să" sfideze mulțimile" și să ignore ceea ce cred alții. Asta înseamnă că scrisul de excepție ar putea produce mai mult stres - ceea ce ar conduce la o incidență mai mare a bolilor psihice.• Ar putea stigmatul de boala mintala fi un factor? "În domeniile artei, literaturii și muzicii este boala psihică este mult mai tolerată decât în restul societății", explică Rothenberg. Asta ar putea permite persoanelor cu boli mintale să urce în topul poeților într-un mod cum în business, de exemplu, nu ar putea-o face.• Cum interacționează scrierea creativă cu bolile mintale? În mai multe studii, Universitatea din Texas, Austin psiholog James Pennebaker, PhD, a constatat că sănătatea pozitivă și sănătatea mintală beneficiază de la scris - dar numai în cazul în care scriitorul crează o narațiune sau face conexiuni între gândire și sentimente. Kaufman teoretizează că poeții nu acumulează aceleași beneficii de la scris comparativ cu alți scriitori deoarece poezia rareori exprimă o narațiune.Cu toate acestea, Pennebaker avertizează că nu există încă date care să demonstreze că a scrie poezie nu este benefic. "Este foarte posibil ca scrisul poeziei să fi ținut-o pe Sylvia Plath în viață mai mult decât dacă n-ar fi scris", spune el. "Unul dintre contraargumentele este că a fi poet este, în mod real, mai greu de a-ți face un drum în viață. Există foarte puține locuri de muncă, care au o rată de respingere mai mare."

2.4 Efectul Sylvia Plath

Sylvia Plath avea numai 30 de ani când s-a auto-asfixiat în cuptorul cu gaz din bucătăria sa. Virginia Woolf avea 59 de ani când şi-a umplut buzunarele cu pietre şi s-a înecat într-un râu. Sarah Kane s-a spânzurat în baia unui spital la 28 de ani. Anne Sexton s-a sinucis prin intoxicare cu monoxid de carbon la 45 de ani. Iris Chang avea 39 de ani când s-a împuşcat în cap cu un revolver.

Iar exemplele pot continua.N-ar fi deplasat să credem că unii poeţi, romancieri, pictori, muzicieni sau artişti în general se confruntă cu anumite probleme psihice. Astfel, cele cinci femei de mai sus nu doar că s-au sinucis, dar se ştie şi că au suferit de depresie, tulburare bipolară şi / sau schizofrenie. Aşadar se contureaza ideea ca creativitatea vine deodată cu dificultăţile de adaptare, confuzia, bolile şi cu epuizarea mintală.In anul 2001 cercetatorul James Kauffman a realizat un studiu care a demonstrat că scriitorii, şi în special poetele, sunt mai predispuse la anumite boli mintale mai mult decât orice altă categorie de artisti.Studiul nu afirmă neapărat că există mai mulţi indivizi afectaţi de boli psihice în rândul scriitorilor decât în altă categorie profesională, ci că poeţii de sex feminin prezintă un risc foarte mare de a dezvolta o tulburare mintală. Motivele pentru care se poate întâmpla acest lucru ţin de conflictul dintre realitate şi lumea ficţionalizată şi de incapacitatea poetelor de a-şi conecta sentimentele şi emoţiile personale la actul de creaţie.Rezultatele unui alt studiu al operelor unor poeţi care s-au sinucis a fost publicat pe siteul ScaryPlace.com. Astfel, prin utilizarea unui program pe calculator, cercetătorii au putut analiza 291 de poeme, din care 156 scrise de poeţi care şi-au luat viaţa şi 135 scrise de poeţi care nu au recurs la acest gest. Cercetătorii au folosit operele poeţilor sinucigaşi John Berryman (1914-1972), Hart Crane (1899-1932), Serghei Esenin (1895-1925), Adam L. Gordon (1833-1870), Randall Jarrell (1914-1965), Vladimir Maiakovski (1893-1930), Sylvia Plath (1932-1963), Sarah Teasdale (1884-1933) şi Anne Sexton (1928-1974).Studiul a stabilit că cele 156 de poeme scrise de poeţii care s-au sinucis indică izolarea acestora faţă de societate. Potrivit autorilor de pe ScaryPlace.com, poeţii care s-au sinucis aveau o rată foarte redusă a cuvintelor care sugerează comunicarea ca “vorbesc”, “împărtăşesc”, “ascult”, spre deosebire de poeziile poeţilor care nu s-au sinucis. Totodată, poeţii sinucigaşi erau predispuşi să folosească în exces

5

pronumele personal “Eu”, ceea ce indică o obsesie faţă de propriul sine artişti. Astfel a elaborat teoria Efectului Sylvia Plath.

Diferențele de sexÎn societățile occidentale, studiile au arătat că femeile au rate mai mari de boli psihice decât bărbații. Din adolescența timpurie până la maturitate, femeile sunt de două ori mai susceptibile decât bărbații de a suferi de o depresie. În plus, în anumite studii s-a arătat că femeile căsătorite sunt mai susceptibile de a suferi de boli cum ar fi depresia decât femeile singure. În ceea ce privește efectul propus de Kaufman, trebuie remarcat că Sylvia Plath era căsătorită la data sinuciderii ei.CriticăBoala și sinuciderea lui Plath au dat naștere multor articole în reviste științifice, dar aproape toate au fost axate pe probleme de explicații psihodinamice și au trecut mai ușor peste istoria clinică și diagnoză. Se poate specula că ar fi putut trăi mai mult, însă la un moment dat, s-ar putea să fi dezvoltat o psihoză maniacală. Fără îndoială, punctul de vedere proliferat a fost în linii mari că ea a suferit de o boală tipic maniaco-depresivă.

2.5 Despre Sylvia Plath

Sylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts - d. 11 februarie 1963, Londra), poetă americană contemporană.Părinții ei erau cadre didactice la Boston University. Tatăl ei, Otto Plath profesor universitar, a murit când ea avea 8 ani. Mama sa, Aurelia, a trebuit să o crească singură, împreună cu fratele ei mai mic. Poeta i-a dedicat poemul Daddy.Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani.În vara anului 1953 se înscrie la o colaborare voluntară de patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle" din New York. La întoarcerea la mama sa, la Wellesley, Massachusetts, află că, în ciuda speranțelor care i se dădusră, i-a fost refuzat un curs de vară la Harvard, condus de celebrul scriitor Frank O'Connor (1903 - 1966).Disperată, tânăra de 21 de ani s-a dus la mormântul tatălui său și a înghițit 50 de tablete de somnifer, cu intenția de a se sinucide, dar este găsită după trei zile în pivniță și este salvată de la moarte. Psihiatra Dr. Ruth Beuscher reușește să o scoată pe Sylvia Plath din starea de depresie profundă, putând astfel să-și continue studiile.A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright unde, între 1955-1957 a urmat studiile la Newnham College. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted Hughes, care era cu 2 ani mai mare decât ea, cu care s-a căsătorit în iunie 1956.După o nouă consultație la Dr. Ruth Beuschers, în 1958, se încheie pentru ea cariera pedagogică începută între timp în SUA, și Sylvia Plath se decide să urmeze o carieră de scriitoare liber profesionistă. În decembrie 1959 se întoarce cu soțul său la Londra, unde naște în aprilie 1960 o fiică și în ianuarie 1962 un fiu.Urmează despărțirea de Ted Hughes, care începuse să o înșele cu scriitoarea Assia Wellvill. Sylvia se scula în fiecare dimineață la ora 4 pentru a avea suficient timp să scrie.La începutul anului 1963 când, sub pseudonimul Victoria Lucas, i-a apărut romanul autobiografic „The Bell Jar”, care nara despre un coleg al său care s-a sinucis, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi esuașe, ea și copiii erau măcinați de boală și, locuind într-un apartament neîncălzit, aveau de înfruntat cea mai cruntă iarnă a secolului. În zorii zilei de 11 februarie 1963, la Londra, s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act pozitiv, un "refuz de a colabora" cu o lume pe care nu o putea accepta.În anul 1981 a apărut volumul Collected Poems, iar în 1982, Sylvia Plath a primit, postum, Premiul Pulitzer pentru acest volum.

6

2.6 Starea psihică a Sylviei Plath

Se cunoaște că Sylvia Plath a suferit de ceea ce acum este cunoscut ca tulburare bipolară, cunoscută pe vremuri ca și depresie maniacală. Este vorba de alternarea a două stări: manie și depresie.Deși s-a sugerat că Plath nu intenționa să se sinucidă, Dr. John Horder (prieten apropiat al ei), a simțit la ea un risc și i-a prescris antidepresive cu doar câteva zile înainte de moartea ei. De asemenea, el a vizitat-o zilnic și a făcut multe încercări de a admite să se interneze într-un spital. La refuzul ei, a făcut aranjamente pentru o asistentă medicală care să o supravegheze.Unii critici au argumentat că antidepresivele își face efectul după cel puțin trei săptămâni, astfel încât prescripția lui Horder se poate să nu fi fost de nici un ajutor. Alții spun că doctorul american al lui Plath a avertizat-o să nu ia niciodată medicamentul antidepresiv prescris de Horder căci era posibil să-i agraveze depresia ei, dar se presupune că el i l-a prescris sub o denumire proprietar sub care ea nu l-a recunoscut.

2.7 Tulburarea bipolară

Tulburarea afectivă bipolară, cunoscută în trecut și ca psihoza maniaco-depresivă sau psihoza periodică reprezintă o tulburare mintală ce constă în modificarea anormală și de lunga durată a dispoziției afective, energiei și abilității de funcționare a unei persoane. Astfel, apare succesiunea episoadelor depresive cu episoadele maniacale. Spre deosebire de variațiile de zi de zi ale stării afective ale unei persoane normale de-a lungul vieții, simptomele acestei boli sunt mult mai severe. O forma mai ușoară se numește ciclotimie.În cursul fluctuaţiilor mari de acetilcolină din sistemul lor nervos, persoanele maniaco-depresive trec - la cea mai mică provocare - dintr-o stare extrem de agitată, în care se antrenează în proiecte noi, într-o stare depresivă în care ele nu se mai pot achita nici măcar de sarcinile curente.

Simptome și manifestăriBoala maniaco-depresivă se caracterizează printr-o alternanță de stări depresive și de exaltare. Aceste ”urcușuri” și ”coborâșuri” sunt perfect identificabile; între fiecare dintre ele, bolnavul își regăsește comportamentul normal.Numită în trecut psihoză maniaco-depresivă, această boală debutează cel mai adesea între 25 și 45 de ani (ea poate, mai rar, să înceapă înaintea vârstei de 20 de ani sau după vârsta de 50 de ani). Ia o formă zisă ”unipolară”, atunci când persoana este doar depresivă, sau o forma ”bipolara”, atunci când aceasta este alternativ maniacă și depresivă. Această diferențiere este totuși contestată de anumiți psihiatri.Depresia maniacală este frecventă, afectând 5% din populație în forma sa unipolară (femeile sunt cele mai vizate) și 1% în forma bipolară (în acest caz bărbații sunt la fel de predispuși ca și femeile).

Natura boliiPsihoza maniaco-depresivă (PMD) a fost definită la sfârșitul secolului al XIX-lea de către un psihiatru german, Emil Kraepelin. Acest medic clasa boala în rândul psihozelor numite funcționale. Termenul de psihoză funcțională trimitea pe atunci la două noțiuni:- psihoză, căci raportarea bolnavului la realitate era afectată;- funcțională, în măsura în care nu poate fi evidențiată nicio leziune la nivelul creierului prin examene complementare. Astăzi s-a constatat că persoanele afectate de această tulburare, în afara unui episod de criză, au o funcționare cât se poate de normală. Nu pot fi prin urmare considerați psihotici.În schimb, se presupune - și există numeroase studii în acest sens - că există alterări neurobiologice în timpul acceselor boli; acționând asupra lor, prin intermediul medicamentelor, această afecțiune poate fi tratată eficace. Aceste observații diverse i-au determinat pe psihiatri să considere boala maniaco-depresivă drept o tulburare de dispoziție.

Simptomele bolii

7

Se caracterizează prin repetarea acceselor de depresie (care iau o forma ”clasică”) sau de exaltare patologică (accese maniace). În limbajul curent, cuvântul ”maniac” este utilizat pentru a desemna o persoană ordonată, scrupuloasă și dependentă de obișnuințe mărunte, puțin ridicole. În psihiatrie, dispoziția unei persoane maniace se degradează în sensul unei exaltări bolnave. Complet în largul său în societate, maniacul devine familiar cu toată lumea și nu mai respectă regulile obișnuite ale bunei purtări. Poate face numeroase cumpărături, adesea inutile și negândite, până în punctul de a ajunge la dificultăți financiare. Maniacul este hiperactiv și nu poate sta prea mult într-un loc, nu suportă să nu aibă nimic de făcut și își fixează mai multe proiecte, fără a putea să le ducă la bun sfârșit.Un anumit număr de semne fizice sunt, de asemenea, prezente: diminuarea duratei somnului, pierderea apetitului, antrenând o pierdere în greutate, oboseală, care apar mai târziu. Ca și în cazul depresiei, un acces maniacal netratat poate evolua spontan către vindecare la capătul mai multor luni. Dar consecințele profesionale, familiale și sociale ale acestui tip de criză sunt unele care impun un tratament rapid.

Evoluția și prognosticulPersoanele maniaco-depresive au accese depresive sau maniacale succesive, repetabile și, între fiecare episod al bolii, ele își regăsesc o funcționare psihologică absolut normală. Numărul acceselor este imposibil de prevăzut. Este de altfel legat de diferiți factori, precum evoluția naturală a bolii, personalitatea și vârsta pacientului, evenimentele care au loc de-a lungul existenței sale, contextul general. Unele persoane dezvoltă un episod maniaco-depresiv la intervale de 20 de ani, în timp ce la altele se înlănțuie an după an.Ca urmare a acestor crize afective - individul cu această tulburare poate uneori strica relațiile familiale,de prietenie și profesionale, are probleme la locul de muncă, performanțe scăzute, putând ajunge chiar la sinucidere.Prognosticul acestei boli depinde de altfel, înainte de toate, de personalitatea bolnavului. Acesta va avea o mare influență asupra calității îngrijirii medicale, asupra modului în care bolnavul va utiliza mijloace pe care psihiatrul i le poate pune la dispoziție pentru a trata accesele, a limita consecințele lor și preveni accesele ulterioare. Aceste mijloace sunt la ora actuală foarte eficace. Boala maniaco-depresivă frecventă poate fi gravă prin consecința acceselor. Prognosticul se bazează deci, înainte de toate, pe o supraveghere psihiatrică regulată și pe o bună colaborare dintre pacient și medic.

CauzeCa multe boli care țin de domeniul psihiatriei, originea bolilor maniace-depresive nu este cunoscută cu certitudine. Studii din ce în ce mai numeroase înaintează ipoteza unei origini genetice: mai multe gene pot provoca într-adevăr o prostă funcționare a neurotransmițătorilor din creier, care reglează dispoziția. Aceste disfuncționalități se pot manifesta în favoarea evenimentelor dificile.

3. Concluzii

În prezent, nu este clară corelarea creativității cu boala psihică, așa cum nici APA nu o consideră deplin demonstrată. Cu siguranță, studii viitoare vor corela sau nu creativitatea de boala psihică, însă până atunci rămâne doar să ne bucurăm de cuvinte frumos aranjate sau de sunete ce vibrează în sufletul nostru.Dincolo de boala psihică, operele artiștilor cu diverse afecțiuni mintale – poeți, scriitori, compozitori – sunt dovada unei creativități care ne încântă peste timp.

8