1

Educaţia complementară

Tatiana Repida,

dr., conf.univ.

2

SUBIECTUL VIII. Forme şi metode de organizare a activităţii educative a dirigintelui

Abrevieri: D – diriginte OD – ora de dirigenţie

Obiective de referinţăAnalizând acest subiect, studentul va fi capabil:

– să determine posibilităţile educative ale OD;– să identifice trăsăturile caracteristice ale OD;– să analizeze structura curriculumului la dirigenţie;– să analizeze tipologia OD;– să descrie conţinutul OD;– să identifice metodele şi procedeele pedagogice perfectabile la nivelul OD;– să se pronunţe referitor la evaluare în cadrul OD;– să analizeze structura OD;– să propună şi să argumenteze noi conştientizări ale OD;– să identifice şi alte forme de organizare a activităţii educative a dirigintelui.

3

Unităţi de conţinut

OD – componentă de bază a dirigenţiei. Trăsăturile caracteristice ale OD. Curriculum la dirigenţie. Conţinutul OD. Tipologia OD. Strategii pedagogice utilizate în cadrul OD.

4

Dirigintele are la îndemână multiple posibilităţi pentru desfăşurarea muncii educative cu elevii.

Un rol deosebit în ansamblul activităţii dirigintelui îl ocupă OD, care prin funcţiile şi caracterul ei organizat şi sistematic îi permite D un contact mai conştient şi o urmărire periodică a progreselor obţinute de colectivul clasei.

Deoarece aceste ore sunt prevăzute în planul de învăţământ, este indispensabilă realizarea unei continuităţi în urmărirea unor obiective educaţionale.

OD se desfăşoară sub formă de dezbateri cu elevii, a problemelor ce îi frământă, de rezolvare a contradicţiilor din viaţa grupului-clasă şi, în acelaşi timp, de înţelegere de către elevi a valorilor morale, de formare a convingerilor şi atitudinilor corespunzătoare [47, p. 242].

În literatură se menţionează că, programa OD presupune două categorii de activităţi: cele derulate în cadrul OD şi cele desfăşurate în afara OD. Ambele vizează o planificare tematică, o proiectare anticipativă din partea profesorului-diriginte, a cadrului fiecărei activităţi şi o antrenare în derularea ei a tuturor elevilor colectivului sau numai a unei părţi a acestuia [35, p. 31].

OD reprezintă o activitatea educativă inclusă în cadrul planului şi se desfăşoară săptămânal.

Ea diferă de lecţiile la obiectele de învăţământ, atât sub raportul conţinutului şi structurii, cât şi ca mod de desfăşurare.

5

Trăsăturile specifice ale OD:– spre deosebire de lecţie, interacţiunea pedagogică dintre profesor şi

elevi este mai puţin academică;– este o formă de organizare frontală a muncii educative cu copiii

(dar se pot organiza şi activităţi în grup, individuale);– este o formă flexibilă de interacţiune după componentă şi structură.

Aceasta nu înseamnă că orice contacte ale dirigintelui cu elevii sunt OD. Chiar şi adunarea de clasă nu poate fi considerată OD;

– este o formă de comunicare a D cu elevii, rolul prioritar în organizarea căreia îl joacă pedagogul;

– un climat mai deschis şi mai distins, diversitate şi atractivitate.

6

Menţionăm că toate acestea se pot asigura prin exemple sugestive, prin apel la experienţa proprie a elevilor, prin prezentarea unui registru larg de valori intelectuale, moral-civice, estetice etc., prin cunoaşterea criteriilor de apreciere a acestora. Dar, de asemenea, şi prin activităţi încadrate în diapazonul Observare-Reflecţie-Dezbatere [27, p.7] în care elevilor li se propune să examineze, să descopere, să mediteze, să compare, să clasifice, să aprecieze, să mediteze, să sintetizeze, să interpreteze, să extragă esenţialul, să pună în evidenţă, să ia atitudine, să argumenteze, să propun soluţii.

OD este un spaţiu în care elevii comunică, întreabă şi primesc răspunsuri la problemele ce-i interesează, se implică etc. Diriginţii consideră OD ca fiind cea mai „dificilă oră”, iar elevii – „o oră oarecare în orar”, „cea mai interesantă oră”, „o oră în care facem mai multe aplicaţii la fizică”, „o lecţie la care suntem mustraţi pentru note mici sau absenţe”, „ora în care putem discuta şi altceva, în alt mod, despre problemele noastre, despre ceea ce ne interesează”.

Autorii ghidului Ora de dirigenţie [27, p. 7] susţin că obiectivul principal al OD este de a forma o serie de deprinderi de viaţă, un anumit tip comportamental – a „fi”, prin a respecta nişte valori, a stabili şi a urma nişte priorităţi, a lupta pentru anumite idealuri”. Iar V. Ursu [52, p. 40] consideră că „menirea fundamentală a OD este de a contribui la formarea personalităţii elevului în plan moral şi cetăţenesc”.

7

Obiectivele OD:– promovarea unui mod de comportare situat la nivelul cerinţelor

de civilizaţie şi de cultură ale societăţii contemporane;– stimularea aspiraţiilor pozitive, formarea de competenţe şi

convingeri de conduită ca viitori cetăţeni;– dezvoltarea continuă a universului spiritual al elevului,

oferindu-i prilej de a reflecta asupra propriei atitudini pe care trebuie să o aibă faţă de realitate.

8

Tipologia ODÎn determinarea tipurilor orelor de dirigenţie, V. Ursu [52, p. 46] a ţinut cont, pe de o parte, de domeniul

de activitate educaţională (educaţia morală, educaţia cetăţenească, educaţia intelectuală, educaţia estetică etc.), iar pe de altă parte, de importanţa cunoaşterii elevilor şi conducerii colectivului de elevi; de noile educaţii (educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia pentru comunicare, educaţia pentru schimbare etc.).

Aşadar, principalele tipuri ale OD, în viziunea autoarei, sunt: ore de cunoaştere a elevilor; ore de organizare a clasei; ore cultural-ştiinţifice; ore de educaţie moral-spirituală; ore de educaţie civică; ore de educaţie pentru sănătate; ore de educaţie intelectuală; ore de educaţie juridică; ore de educaţie economică; ore de orientare şcolară şi profesională; ore mixte; ore festive; ore de analiză a activităţii; ore cu invitaţi.

La planificarea OD, mai subliniază autoarea, nu este bine să se stabilească mecanic anumite proporţii între diferite tipuri sau gruparea orelor în jurul unei teme centrale. OD este o activitate creatoare. Ea urmăreşte dezvoltarea intereselor, gustului pentru frumos, formarea sentimentelor şi atitudinilor pozitive.

9

Precizări metodologiceOD este parte integrantă a activităţii dirigintelui, bugetul de timp alocat ei,

fiind o oră pe săptămână, şi beneficiază de Curriculum la dirigenţie separat pentru clasele primare [7] şi clasele V-XII [21].

Curriculum la dirigenţie reprezintă documentul normativ principal pentru proiectarea şi desfăşurarea activităţilor educative la OD.

Structura curriculumului la dirigenţie pentru clasele a V-X II-a este următoarea:

Repere conceptuale (problemele şi valorile lumii contemporane).Scopul activităţilor de dirigenţie.Obiectivele cadru.Principii.Obiective de referinţă (derivate specifice ale fiecărui an de studii).Conţinuturi (tematici specifice vârstelor).Sugestii metodologice.Sugestii de evaluare.

10

Scopul activităţilor de dirigenţie rezidă în formarea şi dezvoltarea la elevi a capacităţilor integratoare ale personalităţii moderne, definită în contextul problemelor şi valorilor individuale ale comunităţii naţionale şi mondiale.

Obiectivele cadru ale educaţiei în contextul activităţilor de dirigenţie sunt:Formarea conceptului de sine.Formarea nevoilor/trebuinţelor de autorealizare/actualizare.Formarea abilităţilor de automanagement al propriei formări fizice, intelectuale şi spirituale.Dezvoltarea culturii comportamentale.Curriculumul la dirigenţie s-a constituit pe principiile:caracterul pozitiv al educaţiei;unităţii şi continuităţii teleologice, conţinutale şi metodologice ale activităţilor la orele clasă şi

activităţilor la orele de dirigenţie;flexibilităţii acţiunilor educaţionale;corelării factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate locală;respectării particularităţilor de vârstă (vezi şi alte principii [21, p. 6]).

11

Conţinuturi recomandate de Curriculum la dirigenţie: Persoana şi identitatea. Cultura dorinţelor. Cultura automanagerială. Cultura şi comportamentul etic.

Vom completa cele menţionate în Curriculum la dirigenţie referitor la conţinut prin următoarele:

Ora de dirigenţie poate avea un conţinut variat, care să acopere în linii generale aproape toate obiectivele educaţiei morale, intelectuale, estetice, fizice, tehnologice etc. Temele adecvate nivelului de dezvoltare al elevilor şi particularităţile de viaţă ale clasei, stabilite uneori cu consultarea clasei, pot prilejui dezbaterea unor teme fundamentale ale societăţii.

Ghidul Ora de dirigenţie [27, p. 9] propune o multitudine de teme privind educaţia pentru viaţă, axate pe edificarea unei personalităţi de o înaltă ţinută morală: conştiinţa de sine, respectul de sine şi al celor din jur; relaţiile de comunicare corecte; onorarea responsabilităţilor proprii şi respectarea drepturilor celorlalţi; găsirea unui echilibru sufletesc şi comportamental, implementarea unui stil de viaţă sănătos sub toate aspectele; comportamentul elevilor în situaţiile de risc: acordarea primului ajutor, violenţa domestică,

traficul de fiinţe umane, abandonul copiilor de către părinţii plecaţi peste hotare, prevenirea conflictelor etc.

12

Sugestii metodologiceAnsamblul tehnologiilor educaţionale aplicate la OD, conform Curriculumului la dirigenţie,

include: metode tradiţionale – expunerea orală, conversaţia, demonstraţia intuitivă etc., completată cu elemente noi (dialogul, demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audiovizuale, experimentul etc.), şi metode interactive: descoperirea, cercetarea, problematizarea, cooperarea, asaltul de idei, studiul de caz, dezbaterea, luarea unei decizii, jocul de rol, exerciţii de creativitate etc.

Continuând cele expuse în curriculum referitor la strategiile metodologice, putem menţiona că metodele şi procedeele utilizate în cadrul OD au un pronunţat caracter euristic, exprimat în orientarea activităţii elevilor spre descoperirea prin forţe proprii şi sub îndrumarea dirigintelui a unor soluţii la problemele cu care se confruntă clasa de elevi, sau conturarea unor puncte de vedere personale.

Un loc aparte în activitatea educaţională a dirigintelui la OD îi revine metodelor de educaţie: convingerea, convorbirea, exemplul, exerciţiul, explicaţia, analiza personajului, analiza muncii, aprobarea şi dezaprobarea, interpretarea rolurilor, crearea situaţiilor educative etc.

Munca în grup trebuie promovată în cadrul OD în vederea cultivării abilităţii elevilor de a colabora între ei, de a se iniţia în tehnica muncii de echipă. De asemenea, elevii pot lucra individual, în pereche sau în colectiv.

La OD pot fi integrate diverse resurse educaţionale: prezentări Power-Point, texte: fragmente literare, articole de presă, texte ştiinţifice; teste de autocunoaştere; citate şi maxime, proverbe; broşuri, postere, afişe, chestionare, fişe de lucru, imagini, secvenţe video, audio etc.

13

Metode şi procedee de educaţie utilizate de diriginte ls realizarea orei de dirigenţie

Convingerea este metoda care asigură înţelegerea necesităţii cunoaşterii şi respectării normelor morale. Ea presupune conştientizare, înţelegere, acceptare, adeziune, motivaţie intrinsecă, atitudine pozitivă în plan cognitiv şi afectiv faţă de normele morale; responsabilitate etică şi civică. Este stadiul superior de dezvoltare, responsabilitate şi afirmare a personalităţii.

Procedeele metodologice de realizare a convingerii sunt: explicaţia, convorbirea, demonstraţia.

14

Convorbirea în activitatea educativă este metoda de convingere, ce constă în dezbaterea deschisă a principalelor probleme de educaţie, cu scopul de a acţiona asupra conştiinţei şi experienţei morale a elevilor. Ea ajută la formarea opiniei publice pozitive în grupul şcolar; se desfăşoară de obicei în cadrul activităţii dirigintelui, dar şi individual – cu clasa, cu un grup restrâns, individual sau cu părinţii.

În activitatea dirigintelui, convorbirea poate fi metodă de educaţie, dar şi formă de organizare a activităţii educaţionale.

În cazul convorbirilor cu clasa, folosind informaţiile cu pricepere şi dând acestora un caracter sistematic de apropiere şi încredere reciprocă, dirigintele poate exercita prin intermediul lor o influenţă pozitivă şi continuă asupra activităţii clasei. El poate cunoaşte opinia clasei, o poate influenţa, poate solicita ajutorul clasei, sugestii, iniţiative etc., poate mobiliza colectivul clasei şi poate crea o atmosferă de lucru, un climat propice formării trăsăturilor morale ale fiecărui elev. Un dialog permanent cu clasa reprezintă un puternic instrument formativ, dacă dirigintele e capabil să exploateze toate resursele de care dispune această metodă. În calitate de îndrumător al elevilor, dirigintele devine un modelator perseverent şi priceput al personalităţii fiecărui elev numai dacă ştie să dea fiecărei acţiuni şi fiecărei metode nota sa specifică, personală şi creatoare, sporind în felul acesta succesele şi bucuriile elevilor săi.

15

Pregătirea pentru convorbire presupune:

a) din timp se anunţă tema convorbirii, se indică literatura ce se referă la temă, se pregătesc situaţiile, întrebările pentru meditaţie, se selectează exemple;

b) dacă apare necesitatea, elevilor li se propun sarcini individuale (de exemplu, de pregătit o comunicare referitor la problemele cu care se confruntă clasa în legătură cu tema convorbirii).

Sugestii metodice

Determinând tema convorbirii e necesar să medităm cum diriginţii vor spori interesul elevilor pentru informaţia cu conţinut etic. Unele sugestii ar fi:

a) de formulat întrebări legate de conştientizarea noţiunilor moral-spirituale (de exemplu, ce este toleranţa, caritatea, amabilitatea etc.?);

b) la desfăşurarea OD înainte de a anunţa tema, putem aminti de un eveniment sau faptă din viaţa clasei, strâns legată de tema convorbirii;

c) cu ajutorul unui motto, putem deduce tema şi sublinia importanţa problemei;

d) în scopul asigurării emotivităţii, se vor folosi procedee, precum: pregătirea elevilor pentru convorbire, expresivitatea materialului factologic, trimitere la experienţa elevilor, atmosfera psihologică, locul desfăşurării activităţii educative;

e) în dependenţă de vârsta elevilor, nivelul de dezvoltare a grupului, problemele morale cu care se confruntă copii, e de dorit ca tema pentru convorbire să fie stabilită de diriginte împreună cu elevii (mai ales în clasele liceale).

16

Metoda exemplului este o metodă de educaţie morală, care constă în a oferi modele etice de conduită pozitivă (exemple din istorie, literatură, mass-media, dar mai ales din viaţa socială înconjurătoare, începând cu exemplul părinţilor şi al cadrelor didactice). Forţa de influenţare a exemplului se bazează pe tendinţa spre imitaţie, pe forţa de sugestie a unor exemple, pe corespondenţa dintre model şi unele năzuinţe ale celui care imită. Uneori are loc un proces de identificare a copilului cu modelul, cu valorile sociale ale cărui purtător este acesta.

Exemplul are o forţă educativă de convingere majoră, datorită unor caracteristici specifice: intuitivitate, concreteţe, plasticitate, afectivitate (trăire emoţională, sentimente). Aceste caracteristici îl fac uşor de înţeles; el acţionând în plan cognitiv, dinamizează în acelaşi timp şi trăirile afective – emoţiile, sentimentele, determinând copilul la imitaţie.

Ce facem cu exemplele negative din jurul nostru? Nu este suficient să-l îndepărtăm pe copil de ele, trebuie să-l facem să înţeleagă nocivitatea lor, să stimulăm rezistenţa lui faţă de astfel de influenţe.

Influenţa exemplului nu este decât un aspect primar al formării morale. Ideal este să se ajungă la o autonomie morală, la conştiinţa care nu se supune presiunii modelelor întâmplătoare; chiar dacă, la constituirea conştiinţei, un anumit rol l-au avut şi exemplele care au acţionat în copilărie [47, p. 129-130].

17

Autorii ghidului pentru elevi şi profesori au introduse la fiecare din cele şase compartimente rubrica „să învăţăm de la persoane care s-au realizat în viaţă”. Regăsim printre aceste personalităţi Maica Tereza, Mihai Eminescu, cuceritorii Everestului, un copil care a demonstrat că se poate trăi chiar şi atunci când mediul îţi dea verdictul – vei muri, adolescentul polonez de numai 15 ani, care în componenţa unei expediţii, a reuşit să ajungă la Polul Nord etc.

Referitor la condiţiile folosirii exemplului în educaţie, în general, şi în activitatea dirigintelui, în special, în literatura pedagogică se menţionează că ele trebuie să fie adecvate temei etice ce ne interesează, să fie pe cât e posibil pozitive; să aibă discernământ, pentru a nu avea efect contrar; orice domeniu poate oferi exemple: viaţa şcolară şi cea de familie, viaţa social-economică, personalităţi diverse, cinema şi teatrul, literatura şi arta, sportul etc.

Vom reţine în memorie exemplul personal concret, fie că este vorba de educator, părinte, director de şcoală sau un simplu cetăţean, el poate avea forţa cea mai puternică de modelare etică.

E benefic ca elevul să imite anumite modele, îndeosebi în perioada sa de formare. Se cere însă să se înţeleagă faptul că modelul etic să fie ales, urmat cu un anumit discernământ, în aşa mod încât să-şi spună cuvântul şi personalitatea asupra celui care se modelează, fapt ce va duce chiar la depăşirea modelului pe care l-ai luat sau urmat la un moment dat.

18

Discuţia şi dezbaterea colectivă referitor la o problemă de interes comun. Participarea la discuţie oferă elevilor prilejul de a-şi exersa unele abilităţi de bază, cum ar fi:

– deprinderile şi competenţele de dialog, de dezbatere publică a unei probleme, de negociere si rezolvare a conflictelor;

– capacitatea de a formula argumente şi contraargumente, precum şi de a le structura într-un sistem logic;

– capacitatea de a identifica şi utiliza eficient dovezi;– capacitatea de a aprecia şi valoriza perspective diferite de gândire şi acţiune, ca surse de

îmbogăţire intelectuală reciprocă;– capacitatea de a reflecta critic asupra prejudecăţilor şi stereotipurilor proprii şi ale

altora;– capacitatea de a susţine un dialog coerent şi eficient.În cadrul discuţiilor iniţiate, elevii sunt determinaţi să explice, să demonstreze şi să-şi

argumenteze susţinerile [3, p. 134].Schimbul liber de opinii în cadrul disputei permite elevilor să conştientizeze mai profund

realitatea, să-şi supună unei analize opiniile şi convingerile proprii.După conţinut, disputele se împart convenţional în: moral-etice, social-politice, estetice,

profesionale. Cel mai frecvent, disputele se organizează cu elevii claselor mai mari.E preferat ca disputa să se desfăşoare într-un loc special (în sală, muzeu şcolar etc.); dacă

disputa se desfăşoară în sala de clasă, atunci trebuie să avem grijă de aranjarea ei cu placarde, postere etc.

19

Pregătirea pentru dispută presupune:– Administrarea chestionarului Ce probleme te frământă şi la care nu găseşti

răspuns, Despre ce ai dori să discuţi, să conversezi sincer cu colegii etc.– Tema pentru discuţie este comunicată cu 1-2 săptămâni înainte, pentru ca

elevii să se poată informa, să adune dovezi sau să pregătească argumente pe care le vor prezenta pentru a-şi susţine punctul de vedere.

– Dacă apare necesitatea, moderatorul disputei oferă elevilor consultaţii

20

Desfăşurarea disputeiDisputa poate începe cu un prolog muzical sau cu o poezie. E de dorit ca ea să fie

moderată de un pedagog ce posedă competenţele necesare în dirijarea unei astfel de activităţi.

În structura discuţiei se disting 3 etape:a) cuvântul introductiv al moderatorului: dacă e nevoie, el poate reaminti elevilor regulile participantului la dispută;b) discuţia – schimbul constructiv de informaţii, impresii, aprecieri, sentimente etc.; confruntarea opiniilor, argumentarea lor. Sarcina moderatorului la această etapă este de a organiza discuţia, de a anima dialogul şi de a veghea la buna sa desfăşurare, să menţină discuţia pe făgaşul necesar, vorbitorii să nu se abată de la temă;c) cuvântul de încheiere al moderatorului care în mod tacticos, fără a impune părerea proprie, fără să-i jignească pe cei care au altă opinie, sau care greşesc, face concluziile generale referitor la tema în dezbatere.

21

Aplicarea strategiilor euristice [3, p.135-136] necesită o pregătire deosebită şi măiestrie pedagogică din partea moderatorului. Succesul depinde de respectarea următoarelor condiţii:

– Tema pusă în discuţie să fie o problemă semnificativă şi să corespundă intereselor elevilor şi nivelului lor de pregătire;

– Întrebările să fie variate şi adresate în aşa fel încât să stimuleze gândirea şi creativitatea;

– Tuturor elevilor li se oferă posibilitatea să participe la dezbateri;– Este necesar ca elevul să dea dovadă, atunci când este cazul, de iniţiativă, de spirit

critic, de responsabilitate în controlul, completarea şi revizuirea propriului răspuns.

22

Metoda exerciţiului. Aplicarea repetată a normelor sub formă de fapte morale pentru formarea priceperilor, deprinderilor şi obişnuinţelor morale reprezintă esenţa metodei exerciţiului. Copiii trebuie antrenaţi pentru însuşirea normelor morale la fel cum sunt deprinşi să scrie, să citească, să facă calcule etc.

Primul tip de exerciţii se construieşte pe baza imaginaţiei copiilor, atunci când e necesar să-şi imagineze conduita proprie într-o situaţie concretă. De exemplu, imaginează-ţi că eşti eroul unei întâmplări. Ce a-i face? Scrie despre aceasta o povestire.

Al doilea tip de exerciţiu se poate organiza în formă de joc de rol atunci când copiii joacă roluri în situaţia propusă.

Al treilea tip de exerciţii se desfăşoară prin metoda coliziunii când în viaţa reală elevul săvârşeşte o faptă sau alta (la şcoală, în stradă, acasă); condiţiile pentru fapte reale le creează în mod intenţionat, pedagogul.

Ne dăm bine seama că, metoda exerciţiului se aplică în activitatea educativă mai des cu elevii claselor primare şi cei ai cilului gimnazial.

23

La OD, utilizând metoda exerciţiului, dirigintele urmăreşte atingerea anumitor obiective:

familiarizarea elevului cu acţiunea care urmează să fie automatizată; antrenarea operaţiilor necesare pentru desfăşurarea acţiunii respective; integrarea operaţiilor anterioare în structura acţiunii, consolidată deja la

nivelul unui stereotip dinamic; sistematizarea acţiunii în funcţie de scopul general şi specific al activităţii

respective; integrarea acţiunii automatizate în activitatea respectivă [17, p. 164].

24

Metoda discuţiei (în) Panel

Autorii Curriculumului la dirigenţie recomandă utilizarea acestei metode începând cu clasa a VI-a pentru realizarea obiectivelor legate de formarea conceptului de sine, de formarea trebuinţelor de autorealizare, formarea abilităţilor de automanagement.

Panelul este un grup format din 5-7 persoane angajate într-o discuţie informală (fără un plan impus, dar şi fără dreptul de a citi din notiţe sau cărţi), pe o temă propusă la moment sau pregătită minuţios, ce se desfăşoară în faţa clasei. Ceilalţi colegi participă doar prin mesaje scrise (bileţele), pe care le expediază spre un „injector de mesaje” (de obicei, acest rol şi-l asumă profesorul). Mesajele sunt anonime (deşi profesorul le poate solicita elevilor să le semneze) şi conţin: întrebări, corectări, completări, atitudini faţă de ceea ce ia în dezbatere grupul şi faţă de modul în care se desfăşoară discuţia.

Din când în când (la fiecare 10-15 minute), „injectorul de mesaje” citeşte cu voce tare bileţelele, pe care între timp le-a clasificat.

Grupul continuă discuţia, ţinând cont de mesaje şi răspunzând la întrebări (dacă se solicită).Metoda discuţia (în) Panel se foloseşte de către diriginte în cadrul OD când se discută astfel de

teme, ca: Există un secret al celebrităţii? Ce înseamnă să fii celebru? Cum să ne facem prieteni? Cum să-mi organizez mai bine timpul? Sănătatea fizică şi intelectuală – o cerinţă a vieţii moderne. Sănătatea şi igiena personală (pentru clasele gimnaziale); Drepturile şi îndatoririle elevului de liceu; Cum să ne organizăm munca intelectuală? Cum să ne apărăm de unele aspecte negative ale civilizaţiei contemporane (abuzul de alcool, tutun, medicamente, droguri etc.); Muzica preferată; Omul şi calculatoarele (pentru clasele liceale).

25

Metoda discuţiei (în) Panel

Selectarea şi combinarea metodelor, procedeelor şi tehnicilor este condiţionată de obiectivele activităţii, de conţinutul şi mijloacele disponibile, de specificul şi motivaţia contingentului de elevi, de competenţa, inspiraţia şi creativitatea profesorului-diriginte.

Pe lângă dezbateri există şi alte modalităţi de desfăşurare a OD, şi anume: vizite în muzee, invitarea unor personalităţi din diferite domenii (medicină, drept, agricultură, ştiinţă, literatură etc.), organizarea de serbări sau alte activităţi cultural-artistice.

Poziţia dirigintelui în pregătirea şi desfăşurarea OD este determinată în mare măsură de vârsta şi nivelul de dezvoltare al elevilor: în clasele primare, cel mai des învăţătorul singur pregăteşte activitatea educativă, atrăgându-i pe elevi să participe activ la realizarea ei; în clasele gimnaziale şi liceale, profesorul propune elevilor cât mai multe funcţii. D apare în ipostaza de consultant, participant, rămânând în acelaşi timp persoana responsabilă pentru rezultatele activităţii.

26

Activităţi de autoevaluare

– Identifică cât mai multe sinonime pentru OD.– Scrie un eseu pe 0,5 pagină în care să evidenţiezi aportul orelor de dirigenţie la formarea comportamentului

elevilor.– Comentează afirmaţia OD este cea mai „dificilă oră”.– Analizează tipologia OD. Elaborează propria tipologie.– Defineşte noţiunea de metodă de educaţie. Elaborează o clasificare proprie a metodelor de educaţie.– Unele cadre didactice numesc OD „lecţie de dirigenţie”. Determină prin ce se deosebesc OD de lecţiile la

obiectele de învăţământ (cel puţin trei criterii).– Ce părere ai despre Curricula la dirigenţie (anii 2003, 2006)? Comparându-le, apreciază modificările făcute.– Elaborează o recomandare metodică pentru profesorii-diriginţi, prin care să-i informezi despre tematica OD.– Propune câte 5 teme pentru OD în clasele V-VI; VII-IX; X-XII luând în consideraţie obiectivele cadru ale

Curriculumului la dirigenţie.– Eşti diriginte în clasa a X-a, le-ai propus elevilor un chestionar prin care să determini interesele lor pentru

tematica OD. Nici un elev nu a scris nimic. Propune soluţii pentru rezolvarea acestui caz.– Analizează actele normative ce reglementează OD.– Ce părere ai despre evaluare în cadrul OD?– Propune modalităţi de stimulare a activităţii elevilor la OD.– Formulează 3 argumente privind conştientizarea OD.– Identifică formele de organizare a activităţii educative a dirigintelui.– Elaborează o clasificare proprie a formelor de educaţie.

27

Bibliografie

1. Agenda învăţătorului diriginte, şcoala primară, Chişinău, 2010.2. Agenda dirigintelui (elaborată de Mija V. ş.a.), Chişinău, 2010.3. Bolboceanu A., Coroi E., Curriculum la dirigenţie clasele 1-4, Chişinău, 2007.4. Convenţia cu privire la drepturile copilului, UNESCO, Chişinău, 2007.5. Citind, învăţ să fiu, Auxiliar didactic pentru psihologi şcolari, diriginţi, profesori, Chişinău,

2008.6. Cristea S., Dicţionar de termeni pedagogici, Bucureşti, 1998.7. Curriculum la dirigenţie pentru clasele a V-a – a XII-a, Ed. a II-a revăzută, Chişinău, 2006.8. Dirigintele, Ora de dirigenţie, Bucureşti, 1995.9. Incursiuni de gen în şcoală. Ghid metodologic pentru diriginţi, coord. ediţie P. Cerbuşcă,

Chişinău, 2009.10. Garştea N., Callo T., Granaci L., Ora de dirigenţie. Ghid pentru elevi şi profesori, Chişinău,

2011.11. Învăţ să fiu, Ghid pentru psihologi şcolari, diriginţi, profesori, Chişinău, 2008.12. Lazăr V., Cărăşel A., Psihopedagogia activităţilor extracurriculare, Constanţa, 2007.13. Nicola I., Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, 2003.14. Silistraru N., Valori ale educaţiei moderne, Chişinău, 2006.15. Ştefan M., Lexicon pedagogic, Bucureşti, 2006.16. Ursu V., Metodologia educaţiei, Chişinău, 2010.

28

Vă mulţumesc pentru atenţie!