Educatia igienico-sanitara.

"Sanatatea nu este numai o problema individuala,ci priveste întreaga societate. Sanatatea nu este totul,dar fara sanatate totul este nimic." (Schopenhauer)

Aceasta componenta a unei vieti rationale vizeaza pastrarea unei stari de sanatate fizica si mentala si asigurarea dezvoltarii normale a organismului.Ea presupune asimilarea de catre elevi a unor cunostinte igienice de baza si formarea unor priceperi si deprinderi privind pastrarea sanatatii individuale si colective, alimentatia rationala,prevenirea îmbolnavirilor,cunoasterea unor semne de boala,evitarea abuzului de medicamente,stabilirea unui echilibru între efort si odihna.Respectarea normelor igienico-sanitare contribuie la perfectionarea vigorii fizice,a facultatilor intelectuale si morale ale individului,la cresterea capacitatii de adaptare. Dreptul la sanatate este unul din drepturile fundamentale ale omului.Sanatatea individului este definita drept „o stare de bine fizica,mentala si sociala,si nu doar absenta bolii sau infirmitatii”.Din perspectiva publica,sanatatea constituie, datorita imenselor sale implicatii individuale,dar si sociale si demografice,unul dintre elementele cele mai vizate de politicile si strategiile guvernamentale din întreaga lume. Educatia igienico-sanitara la nivelul scolii reprezinta una dintre principalele cai de promovare a cunostintelor corecte privind diferite aspecte ale sanatatii si totodata de formare a atitudinilor si deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil si sanatos.În multe tari educatia pentru sanatate este obligatorie în scoli,începând din clasa întâi pâna într-a douasprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe si materiale didactice adecvate vârstei. Exista mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizarii educatiei igienico-sanitare în cadrul unitatilor de învatamânt.În primul rând,unul dintre scopurile în sine ale activitatii din învatamânt este informarea autorizata a copiilor si adolescentilor privind diferite domenii ale culturii si stiintei,în paralel cu dezvoltarea de abilitati practice.În acest sens,educatia igienico-sanitara,ca parte a stiintelor medicale,vizeaza nu numai transmiterea catre elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere stiintific,cât mai ales crearea unor comportamente individuale sanatoase,a unor atitudini ce corespund idealului educational. Scoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunostinte în rândul maselor de tineri;nici o alta institutie nu are abilitatea si capacitatea de a cuprinde si de a se adresa,în timp,unui procent atât de ridicat din populatie. Unul dintre elementele esentiale pentru dezvoltarea impactului dorit este initierea si realizarea programelor de educatie pentru sanatate la vârste cât mai

tinere. Conduita preventiva devine astfel un comportament care se edifica în timp în paralel cu dezvoltarea educativa.Asupra unei persoane deja formate,adulte, astfel de activitati au întotdeauna un impact mai redus decât actiunile similare, realizate la vârste mai timpurii. Scoala reprezinta,în acelasi timp,o institutie cu mare autoritate morala,oferind cadrul educatiei formale,informale si nonformale,iar materiile de studiu oficiale din scoli dobândesc implicit,la nivelul psihologic individual,o importanta mai mare decât subiectele nesustinute de acest for competent.

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a populaţiei în setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în sistemul instrucţiei publice a populaţiei. Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele educaţionale pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, este educaţia pentru sănătate. Ca sistem care include conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare/învăţare şi participarea, educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe medicale ale populaţiei în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii bolilor; formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării maselor la participarea activă în vederea realizării şi consolidării sănătăţii. Medicul este un educator de specialitate şi este normal să fie utilzat pentru cunoştinţele specifice în sistemul instrucţiei generale a populaţiei (la nivelul unei demnităţi financiare echitabile pentru acţiunea de educator în cadrul elementelor Educaţiei Naţionale), educaţia pentru sănătate făcând parte din obligaţiile instrucţiei naţionale. După Ch. Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia igienico-sanitara îndeplineşte trei roluri, în funcţie de scopul urmărit:- preventiv - temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor;- constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;- curativ –pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile medicale. Putem considera educaţia igienico-sanitara ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii. Educaţia igienico-sanitara, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea

avînd viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică. Educaţia igienico-sanitara presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice). Educaţia igienico-sanitara implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental. Datorită faptului că în cadrul comunicării există doi poli: educatorul (cel care transmite informaţia) şi ascultătorul (receptorul sau cel care primeşte informaţia), în activităţile de comunicare cei doi poli trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adică şi educatorul trebuie să ştie să asculte. El trebuie să accepte sentimentele altor persoane, să ştie cum să stimuleze discuţia pentru a avea loc un dialog cu individul sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, ţinând cont, permanent, de comunicaţia non verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă şi utilă decât cea verbală. Pot apare bariere în comunicaţie care ţin de deosebirea socio-culturală dintre educator şi receptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a audientului, atitudine negativă faţă de medic sau educator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje contradictorii. Pentru a depăşi aceste bariere educatorul trebuie să vorbească clar şi rar, într-un limbaj adecvat auditoriului, cu explicaţii, şi să transmită informaţiile într-o succesiune logică, numărul acestora/şedinţă să nu fie prea mare şi să revină asupra noţiunilor importante, când are dubii în legătură cu înţelegerea lor de către auditor, utilizând tehnici pedagogice adecvate. În practica medicală, foarte frecvent educaţia pentru sănătate se realizează în grupuri mici, în care comunicarea este mai adecvată nevoilor de formare. Aceste grupuri pot fi: omogene (cel mai eficace), sau neomogene. În cadrul transmiterii informaţiei active în grupul de lucru sunt uzual utilizate o serie de tehnici în educaţia pentru sănătate:- “tehnica brainstorming” – tehnică provocatoare ce urmăreşte să mobilizeze participanţii pentru identificarea unor nevoi şi găsirea unor soluţii;- “tehnica brainwriting” – fiecare persoană îşi exprimă în scris ideile în ceea ce priveşte nevoile educative într-o problemă definită, după care ideile consemnate se triază şi se aduc la cunoştinţa grupului;- “tehnica grupului nominal” – fiecare membru al grupului îşi exprimă părerile în legătură cu o problemă, iar educatorul grupează ideile comune. În cadrul modernizării mijloacelor de comunicare, Organizaţia Pan-Americană a Sănătăţii a iniţiat şi difuzat în anul 1989 un program de educaţie pentru sănătate prin sateliţi (privind situaţia sanitară în America Latină, mortalitatea infantilă, rolul femeii în serviciile de sănătate, toxicomania, etc.) Tipuri de educaţie pentru sănătateExistă trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi comportamentală:

1. educaţie igienico-sanitara formală care este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia (socializare secundară a individului), necesită efort de predare-învăţare şi educatori;2. educaţia igienico-sanitara nonformală vizează componentele din conduita individului care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a individului); nu necesită efort cu caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate;3. educaţie igienico-sanitara comportamentală cuprinde educaţia pentru sănătate conform normelor sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii publice şi promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor, atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătate

Cu ce scop?

A promova sănătatea şi starea de bine a elevilor

• a învăţa cum să-şi asigure confortul optim d.p.v. somatic, fiziologic, mintal, emoţional, social şi spiritual;

• a învăţa formarea unui stil de viaţă sănătos

A preveni îmbolnăvirile

• prevenirea accidentelor şi a comportamentelor de risc pentru sănătate• prevenirea atitudinilor negative faţă de sine şi viaţă• prevenirea conflictelor inter-personale, a dezadaptării sociale şi a

situaţiilor de criză

A dezvolta personalitatea elevului

• autocunoaştere şi construirea unei imagini pozitive despre sine• dezvoltarea abilităţii de a lua decizii responsabile• comunicare şi relaţionare interpersonală• controlul stresului

Despre ce?

• etapele creşterii şi dezvoltării• igiena personală (mâini, unghii, dinţi, nas, gură, îmbrăcăminte, încălţăminte)• activitate fizică şi odihnă• sănătatea mediului (locuinţa, poluarea, …)• sănătatea mentală (apartenenţa la un grup, politeţea şi regulile sale, roluri

sociale, relaţii inter-personale, stress, …)• sănătatea alimentaţiei (clasificarea alimentelor, conţinutul unei alimentaţii

echilibrate, calitatea alimentelor, …)• sănătatea reproducerii (concepţie, contracepţie, viaţa de familie, infecţii cu

transmitere sexuală, noţiuni de bioetică, egalitatea dintre sexe, valori umanitare)

• consum şi abuz de toxice (droguri, alcool, tutun) şi consecinţele lor (absenteism, abandon şcolar, delicvenţa juvenilă, suicid, etc)

• accidente, violenţă, abuz fizic, violenţa în familie, comportamente cu risc• reguli de acordare a primului ajutor în caz de accidente sau urgenţe• noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie• prevenirea îmbolnăvirilor de sezon, vaccinări

Cine?

• medici şcolari• alţi medici specialişti• alţi specialişti (psihologi, sociologi, etc.)• părinţi• educatori, învăţători, profesori, diriginţi

Cum?

Metode,mijloace,tehnici

panouri broşuri pliante manuale şi ghiduri pentru elevi şi dascăli proiecţii filme video întâlniri de lucru jocuri de rol concursuri tematice acţiuni interactive informări instruiri seminarii simpozioane consiliere radio televiziunea