Upload
thefoxes
View
4.599
Download
510
Embed Size (px)
Citation preview
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Conf. univ. dr. CLAUDIU DOLTU
BUCUREŞTI EDITURA ASE
2004
Copyright © 2004, Editura ASE Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Adresă: Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 701631 www.ase.ro [email protected]
ISBN 973-594-536-3 Editura ASE Redactor: Lorena Stoica Tehnoredactare computerizată: Doroty Ionescu Copertă: Simona Buşoi
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DOLTU, CLAUDIU Economie : microeconomie şi macroeconomie/
Claudiu Doltu. – Bucureşti : Editura ASE, 2004
Bibliogr. ISBN 973-594-536-3 33
INTRODUCERE
În primul an de studii la Facultatea de Relaţii Economice
Internaţionale vei participa la două cursuri introductive de Economie
desfăşurate pe parcursul a două semestre. Obiectivul acestor cursuri este să
ajute studenţii să înţeleagă modul economic de gândire. Altfel spus,
participând la aceste cursuri te vei familiariza cu modul în care economiştii
analizează şi explică ceea ce se întâmplă într-o economie.
Mai devreme sau mai târziu, îţi vei căuta fie un loc stabil de muncă,
fie o slujbă temporară, fie vei încerca să îţi construieşti propria afacere.
Indiferent de dorinţele tale, experienţele în acest sens îţi vor fi influenţate,
într-o mare măsură, de condiţiile generale din economie – pe care nu le poţi
controla. Dacă vrei să devii un manager de succes va trebui să reuşeşti să
evaluezi atât impactul deciziilor altor manageri, cât şi impactul condiţiilor
macroeconomice asupra afacerii tale. Or, în acest sens, modul economic de
gândire este foarte util.
Acesta nu este un curs de Economie, ci doar un suport pentru cursul
şi seminariile de Economie (Microeconomie şi Macroeconomie). Dacă îl
cumperi şi îl foloseşti, verifici, implicit, veridicitatea primului Principiu din
Economie – „Nu există prânz gratuit”. Când îl cumperi, renunţi să mai
foloseşti banii respectivi la MacDonald’s sau renunţi să îi foloseşti pentru a
cumpăra bilete la un film. Totodată, ca orice individ raţional, vei compara
câştigurile şi costurile anticipate ale cumpărării acestui suport de curs. Cu
siguranţă, un câştig va consta în faptul că în timpul cursului de
Microeconomie, te poţi concentra mai mult să înţelegi expunerea
profesorului – eventual chiar pe un dialog cu profesorul – şi mai puţin pe a
scrie „tot ce auzi”.
Suportul de curs nu este suficient nici pentru a învăţa Economie şi,
din păcate, nici măcar pentru a promova examenele de Microeconomie şi
Macroeconomie din anul I. Suportul de curs te ajută, însă, să te descurci
mai uşor atunci când îţi completezi cunoştinţele cu informaţiile dintr-un
curs de Economie propriu-zis. Suportul de curs este ca o hartă – îţi arată
drumurile şi unele clădiri, dar nu şi ce este în clădirile respective. De
aceea, va trebui să îl completezi cu un curs de Economie propriu-zis. Poţi
opta între mai multe cursuri universitare, care alocă suficient spaţiu
informaţiilor descrise doar succint în acest suport.
Autorul
1. PRINCIPIILE ECONOMIEI ..................................................................... 12 1.1 Cum decid indivizii.......................................................................................... 14
Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări .............................................. 14 Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea
altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine ............................ 15 Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale.................... 15 Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente ................................................... 16
1.2 Cum interacţionează indivizii .......................................................................... 17
Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant la schimb poate fi mai bine situat ................................................ 17
Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură o alocare eficientă a resurselor........................................ 18
Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii, rezultatele pieţei ................ 19 1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg ........................................................ 20
Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii ......................... 20
Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani............................................................... 21
Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt între inflaţie şi şomaj ....................................................................21
2. MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE .................................................... 22 2.1 Economia ca ştiinţă ........................................................................................... 24 2.2 Economistul şi decizia de politică economică .................................................. 29 2.3 De ce există divergenţe între economişti .......................................................... 29 2.4 Modelul avantajului comparativ ....................................................................... 29 2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb............................................................ 31 3. OFERTĂ ŞI CERERE ................................................................................ 36 3.1 Cererea .............................................................................................................. 38 3.2 Oferta ................................................................................................................ 43 3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere................................................................... 46 3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii............................................................................. 48
CUPRINS
4. OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR DE OFERTĂŞI CERERE .......................................................................... 52
4.1 Elasticitatea ....................................................................................................... 54 4.2 Aplicaţii ale elasticităţii .................................................................................... 63 5. ALEGEREA RAŢIONALĂ ŞI COMPORTAMETUL
CONSUMATORULUI ................................................................................ 66 5. 1 Utilitatea şi consumatorul raţional ................................................................... 68 5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit............................................................ 69 5.3 Surplusul consumatorului ................................................................................. 70 5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe....................................................... 73 6. COMERŢUL INTERNAŢIONAL ............................................................ 74 6.1 Condiţiile comerţului ........................................................................................ 76 6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale .................................... 78 6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor internaţionale ......................... 86 7. COSTUL ŞI PRODUCŢIA........................................................................ 90 7.1 Natura costurilor ............................................................................................... 92 7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt ............................................................... 93 7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară .................................................... 98 8. OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ .......... 100 8.1 Conceptul de structură a pieţei........................................................................ 102 8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt................................................. 104 8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţ perfectă ........................... 112 9. TEORIA MONOPOLULUI...................................................................... 116 9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur................................................ 118 9.2 Discriminarea prin preţuri............................................................................... 123 9.3 Monopolul şi eşecul pieţei .............................................................................. 123 9.4 Regularizarea monopolului natural................................................................. 125 10. OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ ............ 126 10.1 Concentrarea pieţei ....................................................................................... 128 10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere........................................ 129 10.3 Teoria concurenţei monopolistice................................................................. 133
11. MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI: MODELUL COURNOT ŞI TEORIA JOCURILOR...................... 136
11.1 Modelul Cournot........................................................................................... 138 11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie ........................................................ 139 11.3 Jocuri cu sumă zero....................................................................................... 139 11.4 Jocuri cu sumă pozitivă................................................................................. 141 12. ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI ....................................... 144 12.1 Guvernul în economia României .................................................................. 146 12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec al pieţei...................... 149 12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrarii rentei şi eşecul intervenţiei
guvernamentale............................................................................................. 152 13. PIEŢELE FACTORILOR STABILIREA PREŢURILOR
PE PIEŢELE FACTORILOR............................................................... 154 13.1 Cererea de factori de producţie ..................................................................... 156 13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii................................................................... 161 14. MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI ........................................ 168 14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie...................................................... 170 14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB) ........................................................ 171 14.3 Componentele produsului intern brut ........................................................... 171 14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern brut real ............................. 172 14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică............................................... 174 14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv........................................................................... 174 15. MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII ................................................... 176 15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC).............................................................. 178 15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei ................................ 181 16. ECONOMISIRE, INVESTIŢII ŞI SISTEMUL FINANCIAR .... 184 16.1 Instituţii financiare în economia României ................................................... 186 16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale ........................................ 189 16.3 Piaţa fondurilor ............................................................................................. 191
17. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI ................................................ 196 17.1 Identificarea şomajului ................................................................................. 198 17.2 Legislaţia salariului minim............................................................................ 202 17.3 Sindicate şi negocieri colective ..................................................................... 203 17.4 Teoria salariilor de eficienţă................................................................ 204 18. SISTEMUL MONETAR ........................................................................ 206 18.1 Ce sunt banii ................................................................................................. 208 18.2 Banii în economia României......................................................................... 209 18.3 Sistemul bancar ............................................................................................. 210 19. BANII ŞI INFLAŢIA .............................................................................. 220 19.1 Teoria clasică a inflaţiei ................................................................................ 222 19.2 Teoria cantitativă a banilor ........................................................................... 224 19.3 Seniorajul ...................................................................................................... 228 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii............................................................................... 228 19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani ................................................. 230 19.6 Costurile sociale ale inflaţiei......................................................................... 232 20. ECONOMIE DESCHISĂ – CONCEPTE DE BAZĂ .................... 234 20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital.................................................. 236 20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale:
cursuri de schimb nominale şi reale............................................................. 239 20.3 O teorie a determinării cursului de schimb:
Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)........................................................... 242 21. UN MODEL MACROECONOMIC AL ECONOMIEI DESCHISE...246 21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală şi străină ............................... 248 21.2 Echilibrul în economia deschisă ................................................................... 251 21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile diferitelor
evenimente într-o economie deschisă ........................................................... 254 22. CERERE AGRREGATĂ ŞI OFERTĂ AGREGATĂ .................... 258 22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice ........................................................ 260 22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul
cerere agregată – ofertă agregată ................................................................. 262 22.3 Ajustarea automată a economiei ................................................................... 267
23. POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ ................................................................. 272
23.1 Politica monetară şi cererea agregată ............................................................ 274 23.2 Politica fiscală şi cererea agregată ................................................................ 280 23.3 Politici de stabilizare a economiei ................................................................ 284 24. Modelul acceleraţionist al inflaţiei ............................................ 286 24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei................................................................ 288 24.2 Efectele accelerării inflaţiei .......................................................................... 290 24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go ................................................... 295 BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 301
CAPITOLUL 1
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Economia studiază alocarea resurselor rare.
Economia studiază renunţările la care oamenii sunt siliţi să recurgă.
Ce este costul de oportunitate.
Ce înseamnă analiză marginală.
Cum afectează stimulentele comportamentul indivizilor.
De ce comerţul între indivizi şi între ţări poate fi benefic pentru fiecare.
Cum sunt alocate resursele de pieţe.
Ce determină anumite evoluţii în economie.
1.1 Cum adoptă indivizii decizii
Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări
Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine
Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale
Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente
1.2 Cum interacţionează indivizii Principiul 5: În urma schimbului voluntar fiecare
participant la schimb poate fi mai bine situat
Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură o alocare eficientă a resurselor
Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii rezultatele pieţei
1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de
capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii
Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani
Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt între inflaţie şi şomaj
1.1 CUM ADOPTĂ INDIVIZII DECIZII 1.2
Raritate Natura limitată a resurselor societăţii. Aşa cum o familie nu poate oferi fiecărui membru tot ceea ce el îşi doreşte, nici o societate (ca întreg) nu poate oferi fiecărui individ cel mai înalt standard de viaţă la care el poate să aspire. Economia Studiază alegerile pe care le fac oamenii şi
acţiunile pe care ei le întreprind pentru a da cea mai bună utilizare resurselor rare, urmărind satisfacerea intereselor lor.
Principiile economiei se grupează în trei clase: Cum decid indivizii; Cum interacţionează indivizii în cadrul societăţii; Cum funcţionează economia ca un întreg. Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări („Nu există prânz gratuit”) Un student trebuie să decidă cum să-şi împartă timpul de studiu între diferite materii. O familie trebuie să decidă cum alocă venitul gospodăriei. Indivizii grupaţi în societate se confruntă cu diferite compromisuri/renunţări (de exemplu, apărare naţională vs. bunuri de consum; reglementări pentru protecţia mediului vs. reducerea veniturilor proprietarilor firmelor, reducerea veniturilor lucrătorilor; eficienţă vs. echitate). Cu cât o societate alocă mai multe resurse pentru apărare naţională, cu atât mai puţine resurse pot fi alocate pentru creşterea standardului de viaţă.
PRINCIPIILE ECONOMIEI
Principiile economiei
15
Legile care obligă firmele să diminueze poluarea cresc costurile de producţie pentru bunurile şi serviciile oferite de firme. Eficienţă Capacitatea unei societăţi de a obţine cât mai
mult posibil din resursele rare de care dispune. Echitate Capacitatea unei societăţi de a distribui
prosperitatea economică, într-un mod echitabil, între membrii ei.
Unele politici, cum sunt cele care se referă la asistenţa socială sau la ajutorul de şomaj, încearcă să ajute pe acei membri ai societăţii care au performanţe economice mai mici şi/sau nu se pot descurca singuri. Alte politici, cum sunt cele care se referă la impozitarea venitului, cer membrilor societăţii care au succes financiar să contribuie mai mult decât alţi membri ai societăţii (care au un succes financiar mai mic) la susţinerea guvernului. Deşi aceste politici au calitatea de a realiza o echitate mai mare, ele au un cost sub forma reducerii eficienţei. Cunoaşterea faptului că indivizii se confruntă cu renunţări/compromisuri nu este suficientă pentru a şti ce decizii adoptă sau ar trebui să adopte indivizii. Totuşi, dacă oamenii iau în considerare compromisurile/renunţările pe care le presupun deciziile lor de-a lungul vieţii, creşte probabilitatea de a lua decizii bune (analizarea compromisurilor înseamnă, de fapt, analizarea opţiunilor disponibile). Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru
la care se renunţă pentru a-l obţine Adoptarea deciziilor necesită compararea costurilor şi a beneficiilor acţiunilor în desfăşurare. Totodată, costul unei acţiuni ar putea să nu fie atât de evident cum pare la o primă vedere. Cost de oportunitate Valoarea şanselor sacrificate ca urmare a
deciziei de a folosi resursele disponibile într-un mod şi nu în altul.
Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale În viaţa de zi cu zi, deciziile ocolesc situaţiile extreme.
Schimbări marginale Mici ajustări ale unui plan în curs de desfăşurare.
Microeconomie
16
Indivizii şi firmele pot adopta decizii mai bune pe baza analizei marginale. Un decident raţional se angajează într-o acţiune dacă şi numai dacă beneficiul marginal generat de acţiunea respectivă este mai mare decât costul ei marginal. Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente Deoarece oamenii decid comparând costurile şi beneficiile deciziilor lor, comportamentul indivizilor se poate schimba atunci când se modifică beneficiile sau costurile. Altfel spus, indivizii răspund la stimulente. Politicile publice afectează costurile şi beneficiile pe care le implică acţiunile indivizilor şi, de aceea, ele influenţează comportamentul oamenilor. De exemplu, impunerea unei taxe asupra benzinei încurajează oamenii să folosească maşini cu litraj mic (un consum mai mic de benzină). De asemenea, taxele mari asupra benzinei încurajează indivizii să folosească în mai mare măsură mijloacele de transport în comun, comparativ cu folosirea autoturismelor proprii sau să se mute cu locuinţa mai aproape de locul de muncă. Atunci când decidenţii în politica publică ignoră sau nu reuşesc să înţeleagă modul în care politicile lor afectează stimulentele, ei obţin rezultate departe de cele dorite. Exemplu: Legislaţia privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice obligă producătorii de autoturisme să doteze maşinile cu diferite dispozitive de siguranţă, între care centurile de siguranţă pentru pasageri. Efectul direct al acestei legislaţii este evident: în toate autoturismele există centuri de siguranţă, mai mulţi pasageri folosesc centura de siguranţă şi astfel creşte probabilitatea de supravieţuire a lor în caz de accident. Altfel spus: Centura de siguranţă salvează vieţi. Dar, Oamenii îşi schimbă comportamentul ca răspuns la stimulentul care îi priveşte. Comportamentul relevant este viteza şi atenţia cu care sunt conduse autovehiculele. Conducerea autovehiculului cu viteză redusă şi cu atenţie crescută este costisitoare, deoarece consumă timpul şi energia conducătorului auto.
Principiile economiei
17
Atunci când decide cât de sigur să circule, indivizii raţionali compară beneficiul marginal generat de siguranţă şi costul marginal al siguranţei. În acest fel se explică de ce oamenii circulă cu viteză mai mică atunci când şoselele sunt acoperite cu gheaţă sau zăpadă, decât atunci când şoselele sunt curate. Centura de siguranţă reduce costurile accidentelor pentru şoferi, deoarece purtarea ei reduce probabilitatea decesului sau a vătămărilor grave în urma unui accident. Prin urmare, centura de siguranţă reduce beneficiul generat de conducerea autoturismului cu viteză mică şi cu atenţie ridicată. În consecinţă, rezultatul final este creşterea numărului de accidente, o scădere mică a numărului de şoferi decedaţi şi o creştere a numărului de pietoni şi biciclişti accidentaţi. Lecţie: Pentru analizarea oricărei politici publice trebuie luate în considerare nu numai efectele ei directe, dar şi efectele ei indirecte, care sunt generate de alterarea stimulentelor. Dacă o decizie de politică publică afectează stimulentele, oamenii îşi schimbă comportamentul. 1.2 CUM INTERACŢIONEAZĂ INDIVIZII Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant
la schimb poate să fie mai bine situat Examplul 1: Concurenţa între firmele din Ungaria şi firmele din România Este adevărat, multe firme din Ungaria oferă produse alimentare similare cu cele oferite de firmele din România. Dar, Comerţul dintre România şi Ungaria nu este o întrecere sportivă în care o echipă pierde şi alta câştigă. Dimpotrivă, comerţul între două ţări face ca fiecare ţară să câştige.
Microeconomie
18
Examplul 2: Ce afectează liberul schimb propria voastră famile Când un membru al familiei tale caută un loc de muncă, el intră în competiţie cu membrii altor familii care, la rândul lor, caută un loc de muncă. De asemenea, familiile intră în competiţie şi atunci când merg la cumpărături – fiecare familie vrea să cumpere cele mai bune produse şi servicii, cu cele mai mici preţuri posibile. Dar, În ciuda acestei concurenţe, familia ta nu ar fi mai bine situată dacă s-ar izola de celelalte familii din societate. Dacă s-ar izola, o familie ar trebui să consume doar ceea ce produce singură – de la îmbrăcăminte, până la locuinţă şi spectacole de divertisment sau filme. Orice familie are mai mult de câştigat folosindu-şi abilitatea de a schimba cu alţi membri ai societăţii bunuri şi servicii. Schimbul (comerţul) permite fiecărui individ să se specializeze în activitatea pe care o poate desfăşura cel mai bine. Intrând în relaţii de schimb, oamenii pot cumpăra o varietate mai mare de bunuri şi servicii cu costuri mai mici. Lecţii:
⇒ Ţările, ca şi familiile, câştigă atunci când îşi folosesc abilitatea de a intra în relaţii de schimb;
⇒ Schimbul (comerţul) permite ţărilor să se specializeze în activităţile pe care le desfăşoară cel mai bine şi le permite să se bucure de o varietate mai mare de bunuri şi servicii;
⇒ Maghiarii, ca şi germanii sau egiptenii sunt, pentru români, atât concurenţi, cât şi parteneri în economia mondială.
Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură
o alocare eficientă a resurselor Înainte de anul 1990, economia României funcţiona pe baza premisei că planificarea centralizată la nivelul guvernului poate să ghideze activitatea economică. Planificatorii centrali decideau ce bunuri şi servicii să se producă, în ce cantităţi să fie produse şi cine să le consume. Teoria din spatele planificării centralizate susţinea că doar guvernul poate organiza activitatea economică în aşa fel încât să promoveze bunăstarea economică la nivelul întregii ţări.
Principiile economiei
19
Astăzi, cele mai multe ţări, care înainte de anii 1990 aveau economii centralizate, au abandonat acest sistem şi încearcă să promoveze economia bazată pe legile pieţei. Economie de piaţă O economie care alocă resursele prin deciziile
descentralizate ale unei multitudini de firme şi gospodării, care interacţionează pe pieţe pentru a dobândi bunuri şi servicii.
Într-o economie de piaţă, indivizii sunt preocupaţi în primul rând de propria bunăstare şi nimeni nu urmăreşte bunăstarea economică a societăţii ca întreg. Cu toate acestea, deşi procesul de decizie privind alocarea resurselor este descentralizat şi deşi interesul personal este dominant, economiile bazate pe piaţă au obţinut un succes remarcabil în organizarea activităţii economice în aşa fel încât aceasta să promoveze bunăstarea economică generală. Cum de este posibil acest lucru? Preţurile sunt instrumentul cu care „mâna invizibilă” conduce activitatea economică. Preţurile reflectă atât valoarea pe care societatea o atribuie unui bun, cât şi costul producerii lui. Deoarece gospodăriile şi firmele folosesc preţurile atunci când decid ce să cumpere şi ce să vândă, ele ţin seama, în mod implicit, şi de valoarea beneficiilor şi costurilor sociale ale acţiunilor lor. Preţurile ghidează decidenţii individuali spre atingerea unor rezultate care, în multe cazuri, maximizează bunăstarea la nivelul întregii societăţi. Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţi rezultatele pieţei Intervenţia guvernului în economie este justificată de două argumente: promovarea eficienţei şi promovarea echităţii. De aceea, cele mai multe politici guvernamentale urmăresc fie să mărească „prăjitura economică”, fie să schimbe modul în care ea se împarte în societate. Uneori, din diferite motive, mâna invizibilă nu funcţionează – piaţa eşuează în alocarea eficientă a resurselor. Eşec al pieţei O situaţie în care piaţa eşuează în alocarea
eficientă a resurselor.
Microeconomie
20
Externalitate Impactul acţiunilor unei persoane asupra bunăstării altei persoane din vecinătate.
Putere de piaţă Abilitatea unui singur actor economic (sau a
unui grup mic de actori) de a influenţa substanţial preţurile pieţei.
Afirmaţia conform căreia, uneori, guvernul poate să îmbunătăţească rezultatele pieţei nu presupune şi faptul că guvernul reuşeşte întotdeauna acest lucru. Politicile publice nu sunt făcute de îngeri, ci sunt rezultatul unor procese politice, care sunt departe de a fi perfecte. Uneori, sunt promovate anumite politici doar cu scopul de a îmbogăţi anumite grupuri de indivizi. Alteori, sunt promovate politici cu bune intenţii, dar cei care le promovează nu deţin suficiente informaţii pentru a decide astfel încât să genereze rezultatele dorite. 1.3 CUM FUNCŢIONEAZĂ ECONOMIA CA ÎNTREG Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea
ei de a produce bunuri şi servicii Atât diferenţele între standardele de viaţă dintre ţări, cât şi schimbările în standardele de viaţă sunt explicate de diferenţele de productivitate care există în diferite ţări. Productivitate Cantitatea de bunuri şi servicii rezultată din
fiecare oră de muncă a unui lucrător. Implicaţii pentru politicile publice: Cum afectează politicile publice abilitatea de a produce bunuri şi servicii? Pentru a creşte standardele de viaţă, decidenţii în politicile publice trebuie să crească productivitatea în economie, prin asigurarea posibilităţii ca lucrătorii să dobândească un nivel ridicat de educaţie şi prin asigurarea accesului întreprinzătorilor la resursele necesare şi la cele mai bune tehnologii disponibile. Dar, Deficitul bugetului guvernamental – cheltuieli ale guvernului mai mari decât veniturile acestuia – are un impact nefavorabil asupra productivităţii în economie. Atunci când guvernul trebuie să-şi finanţeze deficitul, se
Principiile economiei
21
împrumută pe pieţele financiare, în acelaşi mod în care se împrumută o firmă pentru a-şi extinde activitatea sau un invidid, pentru a-şi finanţa studiile. Atunci când guvernul se împrumută, reduce cantitatea de fonduri disponibile pentru indivizi şi pentru firme. Deficitul bugetar reduce investiţiile în capital fizic. Cum investiţii mai mici astăzi înseamnă o productivitate mai mică în viitor, deficitul bugetar împiedică ridicarea standardului de viaţă la nivelul unei societăţi. Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani Inflaţie O creştere a nivelului general al preţurilor în economie. Lecţii din istoria economică: Atunci când autorităţile pun în circulaţie mari cantităţi de bani, valoarea banilor scade (Germania, în anul 1920). Nivelul înalt al inflaţiei este asociat cu creşterea rapidă a cantităţii de bani (România, în anii 1992-1993), iar un nivel mai scăzut al inflaţiei este asociat cu o creştere mai mică a cantităţii de bani (România în prezent). Principiul 10: Societatea are de ales, pe termen scurt, între inflaţie şi şomaj Dacă inflaţia poate fi explicată atât de uşor, de ce decidenţii în politica economică reuşesc atât de greu să scadă inflaţia? Reducerea inflaţiei este însoţită adesea de o creştere temporară a şomajului. Curba Phillips O reprezentare grafică a compromisului pe termen
scurt între inflaţie şi şomaj. De ce există acest compromis pe termen scurt? În economie nu toate preţurile se ajustează imediat la scăderea cantităţii de bani (pe termen scurt, preţurile sunt rigide). Atunci când autorităţile micşorează cantitatea de bani din economie, volumul cheltuielilor efectuate de indivizi scade. Cheltuielile mai mici, împreună cu preţurile care se menţin la un nivel înalt, diminuează volumul de vânzări al firmelor. Scăderea vânzărilor determină firmele să concedieze lucrători. Prin urmare, reducerea cantităţii de bani creşte temporar şomajul – până în momentul în care preţurile se ajustează la această schimbare.
CAPITOLUL 2
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Rolul ipotezelor şi al modelelor în ştiinţa economică.
Modelul fluxului circular şi frontiera posibilităţilor de producţie.
Distincţia dintre microeconomie şi macroeconomie.
Distincţia dintre economia pozitivă şi economia normativă.
De ce economiştii nu se înţeleg întotdeauna între ei.
Ce este avantajul comparativ.
Cum se aplică teoria avantajului comparativ în viaţa de zi cu zi.
2.1 Economia ca ştiinţă
Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării
Rolul ipotezelor
Modele economice
Fluxul circular
Frontiera posibilităţilor de producţie
Microeconomie şi macroeconomie 2.2 Economistul şi decizia de politică economică
Economie pozitivă şi economie normativă
2.3 De ce există divergenţe între economişti 2.4 Modelul avantajului comparativ 2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb
Fiecare ştiinţă are un limbaj propriu şi un mod de gândire propriu. Economia nu face excepţie de la această realitate. De exemplu, economiştii utilizează concepte proprii: ofertă şi cerere, elasticitate, avantaj comparativ, surplus al consumatorului, pierdere socială. 2.1 ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ Economiştii încearcă să abordeze analizele lor cu obiectivitatea specifică ştiinţei: formulează o teorie, culeg date şi apoi analizează datele pentru a verifica dacă teoria formulată se susţine sau este respinsă. Esenţa ştiinţei este metoda ştiinţifică – dezvoltarea neutră a unor teorii care explică modul în care funcţionează lumea şi testarea acestor teorii. Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării Exemplul 1: Un economist dintr-o anumită ţară observă că preţurile cresc rapid. Plecând de la această observare, el încearcă să elaboreze o teorie a inflaţiei. Teoria ar putea presupune că inflaţia apare atunci când autorităţile măresc prea rapid cantitatea de bani din economie. (Acesta este şi unul dintre cele 10 principii ale economiei). Pentru a testa această teorie, economistul poate culege şi analiza date cu privire la preţuri şi la cantitatea de bani din mai multe ţări. În cazul în care nu ar exista nici o legătură între ritmul de creştere al preţurilor şi creşterea cantităţii de bani, economistul ar începe să aibă îndoieli cu privire la validitatea teoriei sale. Dacă, însă, creşterea preţurilor şi creşterea cantităţii de bani sunt semnificativ corelate – aşa cum în realitate este cazul – economistul ar deveni mult mai încrezător în validitatea teoriei lui.
MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE
Modul economic de gândire
25
Spre deosebire de alte ştiinţe, în Economie experimentele sunt foarte greu de realizat. De exemplu, un economist care studiază inflaţia nu are posibilitatea să manipuleze politica monetară a unei ţări doar pentru a genera date utile studiului său. În mod obişnuit, economiştii trebuie să foloseasă datele care sunt disponibile. Pentru economişti, evoluţiile întâlnite de-a lungul timpului – şi care sunt surprinse de istorie – sunt cel mai bun înlocuitor al experimentelor. Rolul ipotezelor Ipotezele uşurează înţelegerea realităţii. Exemplul 2: Pentru studierea efectelor comerţului internaţional să considerăm că în lume există doar două ţări şi două produse. Desigur, lumea reală este mult mai complexă. Dar, odată înţelese efectele comerţului internaţional pentru doar două ţări şi două produse – într-o lume imaginară – aceste efecte pot fi mult mai uşor înţelese în contextul unei lumi mult mai complexe. Arta gândirii ştiinţifice constă în selectarea ipotezelor utilizate pentru a explica un fenomen. Întotdeauna utilizarea unor ipoteze diferite conduce la concluzii diferite în studierea aceleiaşi probleme. Exemplul 3: Ce se întâmplă în economie atunci când autorităţile alterează cantitatea de bani din economie? (care este răspunsul preţurilor?) Plecând de la faptul că multe preţuri din economie se modifică în mod aleator, pentru studierea efectelor pe termen scurt ale unei asemenea politici, se pot formula două ipoteze: Prima ipoteză: mişcarea preţurilor nu este semnificativă. A doua ipoteză: preţurile sunt rigide. Pentru studierea efectelor pe termen lung ale acestei politici, se poate formula o altă ipoteză: preţurile sunt flexibile.
Microeconomie
26
Modele economice În mod frecvent, modelele economice constau în grafice şi ecuaţii; ele omit, în mod deliberat, multe detalii pentru a permite concentrarea atenţiei asupra aspectelor considerate importante. Model O reprezentare simplificată a modului în care
se desfăşoară anumite fapte economice. Previziune condiţională O predicţie asupra viitorului evenimentelor
economice, formulată adesea astfel: „Dacă A, atunci B, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.
Modelul fluxului circular
Fluxul circular Un model simplificat al economiei care arată fluxurile monetare şi de bunuri dintre gospodării şi firme.
Figura 2.1 Modelul fluxului circular
PIEŢELE BUNURILOR ŞI SERVICIILOR
Firmele vând Gospodăriile cumpără
PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE Gospodăriile vând Firmele cumpără
FIRMELE Produc şi vând bunuri
şi servicii Angajează şi utilizează
factori de producţie
GOSPODĂRIILE Cumpără şi consumă bunuri
şi servicii Deţin şi vând factori
de producţie
Bunuri şi servicii vândute
Venituri
Inputuri pentru
producţie
Salarii, rentă
şi profit
Muncă, pământ şi capital
Venit
Cheltuieli
Bunuri şi servicii cumpărate
Modul economic de gândire
27
Această diagramă este o reprezentare simplificată a modului de organizare a economiei. Milioane de gospodării şi firme decid individual. Gospodăriile şi firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele vând şi gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile sunt vânzători şi firmele sunt cumpărători. Săgeţile dinspre exterior reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior reprezintă fluxul de bunuri şi servicii. Frontiera posibilităţilor de producţie Figura 2.2 Frontiera posibilităţilor de producţie Frontiera posibilităţilor de producţie
Un grafic care arată combinaţiile posibile de bunuri care pot fi produse într-o economie în condiţii date de înzestrare cu factori de producţie şi tehnologie.
B
A
C
D
E
Costul de oportunitate este înclinaţia frontierei
Compact discuri (milioane/an)
Pant
ofi (
milo
ane
pere
chi/a
n)
Microeconomie
28
Figura 2.3 Expansiunea frontierei posibilităţilor de producţie Microeconomie şi macroeconomie Domeniul de cercetare al Economiei este divizat în două sub-domenii: Microeconomie şi Macroeconomie. Microeconomie Studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor
economici (gospodării, firme, guvern etc.). De exemplu, un microeconomist ar putea studia efectele controlului chiriilor asupra pieţei imobiliare din Bucureşti, impactul concurenţei firmelor străine asupra industriei alimentare din România, sau efectele învăţământului obligatoriu asupra veniturilor lucrătorilor. Macroeconomie Studiul fenomenelor economice generale,
incluzând inflaţia, şomajul şi creşterea economică.
Compact discuri (milioane/an)
Pant
ofi (
mili
oane
per
echi
/an)
FPP3
FPP2
FPP1
Modul economic de gândire
29
De exemplu, un macroeconomist ar putea studia efectele împrumuturilor contractate de guvern asupra ratelor dobânzii, modificarea ratei şomajului sau diferite politici de creştere a standardului de viaţă. 2.2 ECONOMISTUL ŞI DECIZIA DE POLITICĂ ECONOMICĂ Economie pozitivă şi economie normativă Economie pozitivă O abordare a ştiinţei economice care operează
cu afirmaţii despre faptele economice şi despre legăturile dintre ele.
Exemplu: „Legislaţia salariului minim generează şomaj.” Economie normativă O abordare a ştiinţei economice concentrată
pe elaborarea de judecăţi de valoare în legătură cu politici economice sau în legătură cu condiţiile economice (ce condiţii economice sunt bune sau rele).
Exemplu: „Guvernul ar trebui să mărească bursele studenţilor.” 2.3 DE CE EXISTĂ DIVERGENŢE ÎNTRE ECONOMIŞTI Economiştii pot să nu fie de acord în legătură cu validitatea teoriilor pozitive alternative care explică diverse fenomene. Economiştii pot avea credinţe în valori diferite şi, prin urmare, diferite concepţii normative asupra obiectivelor de politică economică. 2.4 MODELUL AVANTAJULUI COMPARATIV Avantaj comparativ Abilitatea de a produce un bun sau un serviciu
cu un cost de oportunitate mai mic decât alt individ sau decât o altă ţară.
Microeconomie
30
Principiul avantajului comparativ (exemplu) SUA România 1 tractor = 100 ore de muncă 1 tractor = 500 ore de muncă 1 pereche pantofi = 2 ore de muncă 1 pereche pantofi = 5 ore de muncă
SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a 50 perechi de pantofi. România: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi. Aşadar, România are un avantaj comparativ în producţia de pantofi. Presupunem că fiecare ţară produce iniţial 1 milion de tractoare pe an şi 100 milioane perechi de pantofi pe an. Apoi, fiecare ţară îşi modifică producţia în direcţia în care are un avantaj comparativ.
SUA produc în plus 100.000 tractoare pe an, modificând astfel producţia de pantofi cu 10 milioane ore de muncă; producţia de pantofi scade cu 5 milioane perechi;
România îşi măreşte producţia de pantofi cu 7 milioane perechi pe
an, modificând astfel cu 35 milioane ore de muncă producţia de tractoare; producţia de tractoare scade cu 70.000 tractoare.
În urma acestor modificări, producţia anuală din ambele bunuri a crescut:
În SUA, producţia de tractoare a crescut cu 100.000 bucăţi. În România producţia de tractoare a scăzut cu 70.000 de bucăţi. Câştigul total net este de 30.000 tractoare;
În România, producţia de pantofi a crescut cu 7 milioane perechi. În
SUA producţia de pantofi a scăzut cu 5 milioane perechi. Câştigul total net este de 2 milioane perechi de pantofi.
Modul economic de gândire
31
Câştiguri din comerţ (exemplu)
SUA România A. Înainte de schimb Tractoare produse
consumate 1.000.0001.000.000
Tractoare produse
consumate
1.000.000 1.000.000
Pantofi (perechi) produse consumate
100.000.000100.000.000
Pantofi (perechi) produse consumate
100.000.000 100.000.000
B. După schimb Tractoare produse
exportate consumate
1.100.000..............................
Tractoare produse
exportate consumate
930.000 ............... ...............
Pantofi (perechi) produse exportate consumate
95.000.000..............................
Pantofi (perechi) produse exportate consumate
107.000.000
...............
............... Stabiliţi o cale de negociere între cele două ţări pe marginea repartizării surplusului total de producţie (tractoare şi pantofi). 2.5 INTERDEPENDENŢĂ ŞI CÂŞTIGURI DIN SCHIMB Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămână. Ei îşi pot aloca timpul pentru a cultiva cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai au condiţii diferite şi, firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemânare (vezi tabelul de mai jos). Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai
Ore necesare producerii unui kilogram de:
Cantitate produsă în 40 de ore:
Cartofi Carne Cartofi Carne
Emil 10 ore/kg 20 ore/kg 4 kg 2 kg
Mihai 8 ore/kg 1 oră/kg 5 kg 40 kg
Microeconomie
32
Figura 2.4 Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai
Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi pe care le pot produce Emil şi Mihai. Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 4 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe frontiera posibilităţilor de producţie). Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 5 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe frontiera posibilităţilor de producţie). Dacă Emil şi Mihai rămân izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consuma exact ceea ce produce. Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se specializează într-o anume activitate şi intră în relaţii de schimb.
Carne (kg) Carne (kg)
Cartofi (kg) Cartofi (kg)
0
1
2
2 4
A
Emil Mihai
0
20
40
2,5 5
B
Modul economic de gândire
33
După câţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B, Mihai face o propunere: Mihai: Emil, îţi propun o afacrere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi
să îţi aloci tot timpul cultivării cartofilor. În acest fel, dacă aloci 40 de ore pe săptămână cultivării cartofilor vei produce (săptămâ-nal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau în schimb 3 kg de carne. Astfel, vei putea consuma săptămânal 3 kg de cartofi şi 3 kg de carne, mai bine decât situaţia de acum, când consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne.
Emil: Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui
aşa ceva. Dacă afacerea este atât de bună pentru mine nu poate fi bună şi pentru tine…
Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe
săptămână pentru creşterea animalelor şi 16 ore pentru cultivarea cartofilor, obţin (săptămânal) 24 kg de carne şi 2 kg de cartofi. După ce îţi dau ţie 3 kg de carne în schimbul 1 kg de cartofi voi avea 21 kg of carne şi 3 kg de cartofi. În acest fel, voi avea cantităţi de carne şi cartofi mai mari decât am acum.
Figura 2.5 Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului
Carne (kg) Carne (kg)
Cartofi (kg) Cartofi (kg)
0
1
2
2 4
A
Emil Mihai
0
20
40
2,5 5
B
3
3 C
Consumul în condiţii de
izolare
Consumul după schimb
Consumul după schimb
Consumul în condiţii de
izolare
21 D
3
Microeconomie
34
Schimbul propus oferă ambilor posibilitatea de a dispune de cantităţi mai mari din ambele bunuri. Acest lucru nu ar fi fost posibil în condiţii de izolare. După schimb, Emil poate să consume combinaţia din punctul C, în loc de cea din punctul A, iar Mihai poate dispune de combinaţia din punctul D, în loc de cea din punctul B. Costul unei activităţi poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă: în loc să se compare inputurile necesare unei activităţi, se pot compara costurile de oportunitate. Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Mihai: Pentru a produce 1 kg de cartofi, Mihai are nevoie de 8 ore de muncă. Alocând 8 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Mihai alocă 8 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Mihai are nevoie de numai 1 oră pentru a produce 1 kg de carne, 8 ore de muncă generează 8 kg de carne. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Mihai este 8 kg de carne. Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Emil: Pentru a produce 1 kg de cartofi, Emil are nevoie de 10 ore de muncă. Alocând 10 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Emil alocă 10 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Emil are nevoie de 20 ore pentru a produce 1 kg de carne, 10 ore de muncă generează 0,5 kg de carne. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Emil este 0,5 kg de carne.
Costurile de oportunitate ale producerii de cartofi şi carne
Costul de oportunitate al producerii de:
Cartofi Carne
Emil 0.5 kg carne 2 kg cartofi
Mihai 8 kg carne 1/8 kg cartofi
Modul economic de gândire
35
În acest exemplu, Emil are un cost de oportunitate mai mic în producerea cartofilor decât Mihai (0,5 kg de carne faţă de 8 kg de carne). Mihai are un cost de oportunitate mai mic decât Emil în producerea de carne (1/8 kg de cartofi, faţă de 2 kg de cartofi). Aşadar, Emil are un avantaj comparativ în producerea cartofilor şi Mihai are un avantaj comparativ în producerea cărnii. Ar fi imposibil ca o persoană să aibă un avantaj comparativ în producerea ambelor bunuri!
CAPITOLUL 3
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum afectează preţul unui bun sau serviciu cantitatea
cerută de cumpărători.
Semnificaţia condiţiilor pieţei care influenţează cererea.
Cum influenţează preţurile şi alte condiţii ale pieţei
cantităţile de bunuri sau servicii oferite de producători.
Cum interacţiunea dintre ofertă şi cerere determină
preţul de piaţă al unui bun sau serviciu.
De ce preţurile şi cantităţile se modifică în urma
schimbărilor condiţiilor pieţei.
Cum sunt afectate operaţiunile pe pieţe de „sprijinirea
preţurilor” şi de „limitarea preţurilor”.
3.1 Cererea
Curba cererii
Deplasarea de-a lungul curbei cererii
Deplasarea curbei cererii
3.2 Oferta Deplasarea de-a lungul curbei ofertei
Deplasarea curbei ofertei
3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere Echilibrul pieţei
Penuria (deficitul de marfă pe piaţă)
Surplusul (excedentul de marfă pe piaţă)
Modificarea condiţiilor pieţei
3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii Schimbarea condiţiilor pieţei: piaţa serviciilor de
stomatologie
„Sprijinirea preţurilor”: piaţa laptelui
Limitarea preţurilor: chiriile pentru locuinţe
3.1 CEREREA Legea cererii Principiu conform căruia, dacă celelalte
condiţii nu se schimbă, cantitatea dintr-un bun cerută de cumpărători tinde să crească atunci când preţul scade sau tinde să scadă atunci când preţul creşte.
În general, legea cererii se confirmă, deoarece:
este probabil ca atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri sau servicii nu se modifică, oamenii să înlocuiasacă în consum bunurile mai scumpe cu bunuri mai ieftine;
oamenii se simt puţin mai bogaţi atunci când preţul unui bun sau
serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri şi servicii nu se modifică. În acest caz, oamenii folosesc puterea de cumpărare suplimentară pentru a cumpăra cantităţi mai mari de bunuri şi servicii – incluzând şi bunul sau serviciul al cărui preţ a scăzut.
Cantitate cerută Cantitatea dintr-un bun pe care cumpărătorii
sunt dispuşi şi pot să o cumpere de-a lungul unei perioade de timp (nu se confundă cu cantitatea dorită).
Dacă un individ are nevoie de o operaţie de implant dentar pentru a evita pierderea danturii, dar nu poate să plătească preţul operaţiei, nici un stomatolog nu îşi va aloca resursele pentru această operaţie. În acest caz, cererea pentru implanturi este zero, indiferent cât de mare este nevoia de operaţie.
OFERTĂ ŞI CERERE
Ofertă şi cerere
39
Celelalte condiţii nu se schimbă
O schimbare a preţului unui bun este numai unul dintre factorii care afectează cantitatea pe care oamenii sunt dispuşi să o cumpere.
Este probabil ca oamenii să cumpere mai multe bunuri şi servicii atunci când veniturile lor reale cresc, deşi preţurile bunurilor şi serviciilor nu se modifică. De exemplu, creşterea preferinţei pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol determină oamenii să cumpere cantităţi mai mari din aceste bunuri, chiar dacă preţurile sunt neschimbate. Cererea este influenţată de alţi factori, chiar şi atunci când preţurile nu se modifică. Curba cererii Curba cererii O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul
unui bun şi cantitatea din acel bun cerută de cumpărători.
Figura 3.1 O curbă a cererii pentru carne de pui
(a) Preţul unui kilogram
de carne de pui (lei/kg) Cantitatea de carne de pui cerută
(milioane kg/an) 80.000 2 60.000 A 3 40.000 B 4 20.000 5
(b)
A
20
Cantitate de carne de pui (mil. kg/an)
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
B
Microeconomie
40
Deplasarea de-a lungul curbei cererii Modificarea cantităţii cerute
O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să o cumpere ca rezultat al modificării preţului bunului respectiv, celelalte condiţii rămânând neschimbate (o deplasare dintr-un punct în altul de-a lungul curbei cererii).
Deplasarea curbei cererii Modificarea cererii O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care
cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să îl cumpere, ca rezultat al modificării altor condiţii ale pieţei decât preţul acelui bun (o deplasare a curbei cererii).
Condiţiile care determină modificarea cererii (creşterea sau scăderea cererii) sunt: modificarea preţurilor altor bunuri, modificarea veniturilor consumato-rilor, schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor, schimbarea anticipaţiilor consumatorilor, atitudinea consumatorilor faţă de risc. Modificarea preţurilor altor bunuri Figura 3.2 Efectele creşterii preţului salatei verzi
asupra cererii de varză
B
Cantitatea de salată verde (mii legături/săptămână)
Preţ
ul sa
late
i ver
zi (m
ii le
i/legăt
ură)
10
15
20
2530
A A1 B1
10
15
20
25
30
0 100 200 300 400 500 600
Preţ
ul v
erze
i (m
ii le
i/kg)
Cantitatea de varză (kg/săptămână)
Modificarea cantităţii cerute C1
C2 Cerere
Modificarea cererii
0100 200 300 400 500 600
Ofertă şi cerere
41
În urma creşterii preţului salatei verzi, de la 15.000 lei/legătură la 25.000 lei/legătură, celelalte condiţii rămânând neschimbate, are loc o deplasare de-a lungul curbei cererii din punctul A în punctul B. Altfel spus, are loc o scădere a cantităţii cerute de salată verde. În condiţiile în care preţul verzei nu se modifică, consumatorii înlocuiesc în consum salata verde cu varză. Acest lucru determină creşterea cererii de varză – situaţie reprezentată grafic prin deplasarea spre dreapta a curbei cererii de varză. Bunuri substituibile O pereche de bunuri pentru care creşterea
preţului unuia conduce la creşterea cererii pentru celălalt.
Bunuri complementare O pereche de bunuri pentru care creşterea
preţului unuia conduce la scăderea cererii pentru celălalt.
Modificarea veniturilor consumatorilor Figura 3.3 Efectul unei creşteri a venitului consumatorilor asupra cererii
de carne de pui
La un anumit nivel al venitului consumatorului, curba cererii este reprezentată de C1. Dacă venitul consumatorului creşte, el vrea să cumpere mai multă carne de pui la orice preţ, în condiţiile în care ceilalţi factori ai
A
20
Cantitatea de carne de pui (milioane kg/an)
Preţ
ul căr
nii d
e pu
i (m
ii le
i/kg)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
B
C D
C1 C2
Microeconomie
42
pieţei nu se modifică. În acest caz, curba cererii pentru carne de pui se deplasează spre dreapta. La un preţ de 60.000 lei/kg, cantitatea cerută de carne de pui va fi 3 milioane tone/an (punctul B) şi nu 2 milioane tone/an (punctul A). La un preţ de 20.000 lei/kg, cantitatea cerută de carne de pui va fi 5 milioane tone/an (punctul D) şi nu 4 milioane tone/an (punctul C). Bunuri normale Bunuri pentru care cererea creşte atunci când
veniturile consumatorilor cresc. Bunuri inferioare Bunuri pentru care cererea scade atunci când
veniturile consumatorilor cresc. Schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor Uneori, preferinţele consumatorilor se schimbă rapid – de exemplu, în cazul muzicii sau modei vestimentare. În acest caz, curba cererii se deplasează frecvent. Alteori, preferinţele consumatorilor se schimbă greu, dar schimbările sunt de durată – de exemplu, oamenii acordă în prezent mai multă atenţie compoziţiei alimentelor pe care le consumă, astfel încât a crescut cererea pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol. Schimbarea anticipaţiilor consumatorilor Dacă oamenii anticipează că preţul unui bun va creşte relativ la preţurile altor bunuri, sau dacă anticipează o creştere a costului de oportunitate al achiziţionării bunului respectiv, ei îşi măresc volumul achiziţiilor din acel bun înainte ca schimbarea preţului să aibă loc. Atitudinea consumatorilor faţă de risc Unii indivizi au adversitate faţă de risc, astfel încât cererea lor pentru asigurări este mare. Alţi indivizi acceptă riscul, astfel încât cererea lor pentru jocuri de noroc este mare.
Ofertă şi cerere
43
3.2 OFERTA Curba ofertei O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul
unui bun şi cantitatea oferită din acel bun. Figura 3.4 O curbă a ofertei de carne de pui
(a) Preţul cărnii de pui
(lei/kg) Cantitatea oferită de carne de pui
(milioane kg/an) 80.000 4
60.000 A 3 40.000 B 2
20.000 1
(b)
Tabelul şi graficul arată cantitatea de carne de pui oferită la diferite preţuri. Pe măsură ce preţul creşte, cantitatea oferită de carne de pui creşte, dacă ceilalţi factori ai pieţei nu se schimbă. Creşterea preţului este un stimulent pentru crescătorii de pui să mărească efectivul de pui, dar, totodată, creşte-rea costului de oportunitate al creşterii puilor limitează producţia de pui.
20
Cantitatea de carne de pui (mil. kg/an)
Preţ
ul căr
nii d
e pu
i (m
ii le
i/kg)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
B
A Curba ofertei
Microeconomie
44
Deplasarea de-a lungul curbei ofertei Figura 3.5 Costul de oportunitate şi oferta de carne de pui
Graficul (a) reprezintă frontiera posibilităţilor de producţie pentru un sat, care îşi poate aloca resursele pentru producţia de roşii şi carne de pui. În orice punct, înclinaţia frontierei arată costul de oportunitate al producerii unei unităţi suplimentare de carne de pui, măsurat în termenii cantităţii de roşii care s-ar fi produs utilizând aceeaşi cantitate de factori de producţie. Din forma frontierei reiese că unele gospodării au un avantaj comparativ în producerea de roşii, iar alte gospodării au un avantaj comparativ în producerea cărnii de pui. Cum frontiera devine mai abruptă pe măsură ce creşte cantitatea de carne de pui produsă, costul de oportunitate creşte – grafic (b). Curba ofertei are o înclinaţie pozitivă, deoarece pentru a deplasa mai multe resurse dinspre producţia de roşii spre cea de carne de pui este nevoie de un stimulent – sub forma unui preţ mai mare – care să acopere creşterea costului de oportunitate al producţiei de carne de pui.
C
Carne de pui (tone/lună)
Roş
ii (to
ne/lu
nă)
1
2
3
4
5
A
1
2
3
4
5
0 1 2 3 4 5 6
Kg
roşi
i/kg
carn
e de
pui
) Carne de pui (tone/lună)
Costul de oportunitate = înclinaţia frontierei
B
ab
c
Costul de oportunitate creşte o dată cu creşterea producţiei de carne
(a) (b)
0 1 2 3 4 5 6
Ofertă şi cerere
45
Deplasarea curbei ofertei Modificarea cantităţii oferite
O schimbare în cantitatea unui bun pe care producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea preţului acelui bun, celelalte condiţii rămânând neschimbate; o deplasare de-a lungul curbei ofertei.
Modificarea ofertei O schimbare în cantitatea unui bun pe care
producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea unui factor de influenţă a ofertei, altul decât preţul bunului; o deplasare a curbei ofertei.
Figura 3.6 Schimbarea ofertei de carne de pui
Anumite modificări ale condiţiilor pieţei (schimbări tehnologice, schimbarea preţurilor inputurilor, schimbarea preţurilor altor bunuri sau schimbarea anticipaţiilor) pot determina creşterea sau scăderea ofertei de carne de pui. De exemplu, o nouă metodă de producţie, care permite reducerea costurilor, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O2. O creştere a preţurilor inputurilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O3.
20
Carne de pui (mil. kg/an)
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
D
A C B
O1 O2 O3
Microeconomie
46
3.3 INTERACŢIUNEA DINTRE OFERTĂ ŞI CERERE Echilibrul pieţei Echilibru O condiţie în care planurile cumpărătorilor se
suprapun pe piaţă cu planurile vânzătorilor, astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este egală cu cantitatea oferită.
Figura 3.7 Echilibrul pe piaţa cărnii de pui
Curba cererii arată disponibilitatea de plată a cumpărătorilor la un anumit preţ. Curba ofertei arată cât de mult intenţionează producătorii să vândă la un anumit preţ. În condiţiile unui singur preţ – 60.000 lei/kg – planurile vânzătorilor se suprapun cu disponibilitatea de plată a consumatorilor – acesta este preţul de echilibru. Un preţ mai mare determină un surplus de carne de pui, care exercită presiuni în sensul scăderii preţului. Un preţ mai mic determină penurie, care exercită presiuni în sensul creşterii preţului.
20
Cantitatea de carne de pui (mil. kg/an)
Preţ
ul căr
nii d
e pu
i
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
Surplus O C
Penurie
Preţ de echilibru
Ofertă şi cerere
47
Penuria (exces de cantitate cerută) Penurie O condiţie în care cantitatea cerută dintr-un
bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea oferită.
Stocuri Stocuri de bunuri finite, în aşteptarea vânzării
sau utilizării. Surplusul (excedent de cantitate oferită) Surplus O condiţie în care cantitatea oferită dintr-un
bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea cerută. Modificarea condiţiilor pieţei Pe un grafic, echilibrul pare o condiţie care se atinge cu uşurinţă. În lumea reală însă, echilibrul este o ţintă mişcătoare. Figura 3.8 Efectele unei scăderi a cererii de carne de vită
60
Cantitate (mil. kg/an)
Preţ
(mii
lei/k
g)
120
180
240
300
0 1 2 3 4 5 6
O C1
C2 E1
E2
Microeconomie
48
Scăderea cererii de carne de vită poate fi determinată de schimbarea gusturilor consumatorilor spre alimente fără colesterol. Iniţial, piaţa este în echilibru în punctul E1. Schimbarea gusturilor consumatorilor determină deplasarea curbei cererii. La preţul iniţial de echilibru – 180.000 lei/kg – există un surplus temporar de carne de vită. Acest surplus declanşează creşterea stocurilor la producători şi exercită presiuni în sensul scăderii preţului. Pe măsură ce preţul scade, producătorii se deplasează de-a lungul curbei ofertei, în sensul indicat de săgeată, spre un nou punct de echilibru E2. În noua situaţie de echilibru, atât preţul, cât şi cantitatea de carne de vită sunt mai mici, comparativ cu situaţia anterioară schimbării cererii. 3.4 APLICAŢII ALE OFERTEI ŞI CERERII Exemplul 1: Modificarea condiţiilor pieţei – piaţa serviciilor
de stomatologie Această figură arată impactul a două schimbări ale condiţiilor pieţei asupra pieţei serviciilor de stomatologie. Graficul (a) arată efectul efortului autorităţilor în convingerea unui număr tot mai mare de absolvenţi de liceu să opteze pentru facultăţile de stomatologie. Această acţiune deplasează curba ofertei spre dreapta, fapt ce determină deplasarea pieţei din punctul de echilibru E1 în punctul de echilibru E2. În acelaşi timp cu politica autorităţilor, care are ca efect creşterea numărului de stomatologi, îmbunătăţirea sănătăţii dentare reduce cererea pentru serviciile stomatologilor. Efectul îmbunătăţirii sănătăţii dentare este reprezentat pe graficul (b) prin deplasarea spre stânga a curbei cererii de servicii de stomatologie. Luând în considerare atât modificările în politica educaţională, cât şi îmbunătăţirea sănătăţii dentare, piaţa se deplasează într-o nouă situaţie de echilibru, în punctul E3, la intersecţia dintre O2 şi C2. Dacă nu ar fi apărut schimbări în politica educaţională promovată de autorităţi vizavi de facultăţile de stomatologie, piaţa s-ar fi deplasat în punctul de echilibru E4, la intersecţia dintre O1 şi C2.
Ofertă şi cerere
49
Figura 3.9 Modificarea condiţiilor pe piaţa serviciilor de stomatologie
10
Stomatologi/100.000 locuitori
Ven
ituri
stom
atol
ogi (
mili
arde
lei/a
n)
20
30
40
50
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000
C1
O1
E1
E2
O2
O sănătate dentară mai bună depla-sează curba cererii
(b)
E3
E4
C2
10
Stomatologi/100.000 locuitori
Ven
ituri
stom
atol
ogi (
mili
arde
lei/a
n)
20
30
40
50
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000
C1
O1
E1 O2
Sprijinirea de către autorităţi a studenţilor stomatologi deplasează curba ofertei
(a)
E2
Microeconomie
50
Exemplul 2: Sprijinirea preţurilor – piaţa laptelui
Iniţial, piaţa se află în situaţie de echilibru în punctul E1. Schimbarea gusturilor consumatorilor înspre alimente fără colesterol deplasează curba cererii de lapte din poziţia C1 în poziţia C2. Dacă preţul laptelui ar fi liber să scadă, pe piaţă ar apărea un surplus temporar de lapte, care ar presa în sensul scăderii preţului, iar piaţa ar ajunge într-o situaţie de echilibru, E2, în condiţiile unui preţ de 12.500 lei/litru. Dacă, însă, autorităţile optează pentru un sistem de sprijinire a preţului laptelui la 20.000 lei/litru, preţul nu poate să scadă şi surplusul de lapte este permanent. În aceste condiţii, autorităţile trebuie să achiziţioneze surplusul de lapte (fie şi sub formă de unt sau brânză) pentru a împiedica scăderea preţului. Exemplul 3: Plafonarea preţurilor – piaţa imobiliară Pe termen scurt, oferta de locuinţe de închiriat este fixă – graficul (a). Nivelul de echilibru al chiriei pentru o lună este 3 milioane lei. Autorităţile optează, însă, pentru impunerea unui nivel maxim al chiriilor, la 1,5 milioane lei/lună. Un efect posibil al acestei decizii este că proprietarii vor stabili informal cu chiriaşii o chirie de 3 milioane lei/lună şi vor declara oficial că nivelul chiriei încasate este de doar 1,5 milioane lei. Dacă nu se stabilesc asemenea înţelegeri între proprietari şi chiriaşi, pe piaţă va apărea
5000
Lapte (mil. hl/an)
Preţ
lapt
e (le
i/litr
u)
10000
15000
20000
25000
0 1 2 3 4 5 6
C1
O
E1
E2
Sprijinirea preţului la 20.000 lei
C2
Surplus generat de sprijinirea preţului
Ofertă şi cerere
51
un deficit de locuinţe de închiriat – acum se cer 4000 de locuinţe pentru închiriat, dar se oferă numai 3000 locuinţe. Graficul (b) arată efectul pe termen lung al controlului chiriilor. Dacă autorităţile impun un nivel maxim al chiriei, proprietarii oferă mai puţine locuinţe pentru închiriere (2000 locuinţe faţă de 3000 locuinţe în situaţia iniţială). Astfel, deficitul de locuinţe creşte pe termen lung. Figura 3.11 Efectele controlului chiriilor
Transfer de la proprietari la chiriaşi
E
Locuinţe de închiriat (mii)
Chi
rie (m
il.le
i/lună)
1
2
3
45
1
2
3
4
5
0 1 2 3 4 5 6
CerereNivel maxim
Locuinţe de închiriat (mii) 0 1 2 3 4 5 6
Ofertă pe termen scurtNivel de
echilibru
Deficit
Nivel de echilibru
Nivel maxim
Deficitul creşte pe termen lung
Ofertă pe termen lung E
Cerere C
hirie
(mil.
lei/l
ună)
(a) (b)
CAPITOLUL 4
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum poate fi exprimat răspunsul cantităţii la
modificarea preţului în termenii unei noţiuni numite
„elasticitate”?
Cum se poate aplica noţiunea de elasticitate în alte
situaţii decât răspunsul cantităţii cerute la modificarea
preţului?
Ce determină povara economică a unei taxe?
4.1 Elasticitatea
Elasticitatea cererii faţă de preţ.
Măsurarea elasticităţii faţă de preţ.
Valorile elasticităţii şi modificarea veniturilor.
Elasticităţi constante şi variabile ale curbei cererii.
Factori de influenţă a elasticităţii
4.2 Aplicaţii ale elasticităţii
Elasticitatea şi impactul taxelor.
Elasticităţi şi problemele agricultorilor.
4.1 ELASTICITATE Analiza cererii şi ofertei scoate în evidenţă faptul că „planurile” cumpărătorilor şi „planurile” vânzătorilor se modifică o dată cu schimbarea preţurilor. De aceea, este util să se cunoască măsura în care se schimbă aceste planuri, ca răspuns la modificarea condiţiilor economice. Elasticitate Măsura în care răspunde cantitatea cerută sau
oferită dintr-un bun, la modificarea preţului acelui bun sau la modificarea altor condiţii economice.
Elasticitatea cererii faţă de preţ Elasticitatea cererii faţă de preţ
Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului său, alte condiţii rămânând neschimbate.
Venit Produsul dintre preţ şi cantitatea vândută. Cerere elastică O situaţie în care cantitatea cerută se modifică
cu un procent mai mare decât preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total creşte. (Figura 4.1 a)
Cerere inelastică O situaţie în care cantitatea cerută se modifică
cu un procent mai mic decât preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total scade. (Figura 4.1 b)
Cerere cu elasticitate unitară
O situaţie în care preţul şi cantitatea cerută se modifică cu acelaşi procent şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total nu se schimbă. (Figura 4.1 c)
OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR DE OFERTĂ ŞI CERERE
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
55
Figure 4.1 Cerere elastică, cerere inelastică şi cerere cu elasticitate unitară
(a) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul creşte de la 15 milioane lei la 18 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este elastică. (b) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul scade de la 15 milioane lei la 12 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este inelastică. (c) Cum preţul scade şi venitul nu se modifică, cererea are elasticitate unitară.
Cantitate
Preţ
(mi l
ei)
30
50
0 300 600
(a) Cerere elastică (b) Cerere inelastică
30
50
0 300 400 600
Preţ
(mii
lei)
Cantitate
Venit = 50.000 lei x 300 bucăţi = 15.000.000 lei
Venit = 30.000 lei x 600 bucăţi = 18.000.000 lei
Venit = 50.000 lei x 300 bucăţi = 15000000 lei
Venit = 30.000 lei x 400 bucăţi = 12.000.000 lei
(c) Cerere cu elasticitate unitară
30
50
0 300 500
Preţ
(mii
lei)
Cantitate
Venit = 50.000 x 300 bucăţi = 15.000.000 lei
Venit = 30.000 lei x 500 bucăţi = 15.000.000 lei
Microeconomie
56
Cerere perfect inelastică
O situaţie în care curba cererii este o linie verticală.
Cerere perfect elastică O situaţie în care curba cererii este o linie
orizontală. Figura 4.2 Cerere perfect inelastică şi cerere perfect elastică
Graficul (a) reprezintă o curbă a cererii care este o dreaptă verticală. Indiferent de valoarea preţului, cantitatea cerută este 600 bucăţi. Aceasta este o cerere perfect inelastică. Graficul (b) reprezintă o curbă a cererii perfect elastică sub forma unei drepte orizontale. Peste preţul de 50.000 lei nu se poate vinde nici o unitate dintr-un bun. La acest preţ ofertanţii pot vinde oricât de mult dintr-un bun, fără să reducă din preţ. Măsurarea elasticităţii cererii Exemplul 1: Se cunosc două preţuri pentru un pachet cu cafea: 75.000 lei şi 100.000 lei. Diferenţa dintre cele două preţuri este 25.000 lei sau 0,25. Folosind preţul iniţial ca numitor, se obţine:
0,25/0,75 = 0,33
Cantitate
Preţ
(mii
lei)
0 600
(a) Cerere perfect inelastică (b) Cerere perfect elastică
50
0
Preţ
(mii
lei)
Cantitate
Cerere Cerere
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
57
Presupunem că preţul iniţial a fost 100.000 lei/pachet şi s-a înregistrat o scădere de 25.000 lei. În acest caz, se foloseşte ca numitor 100.000 lei şi este o scădere de:
0,25/1 = 0,25
Dacă nu se cunoaşte care a fost preţul iniţial, nu se poate spune dacă s-a înregistrat o creştere sau o scădere de preţ înainte de a calcula modificarea procentuală. Pentru a elimina acest neajuns, în calcularea modificării preţului – atât pentru creşterile, cât şi pentru scăderile de preţuri – se foloseşte ca numitor valoarea medie a modificării preţului (suma dintre preţul iniţial şi preţul final, împărţită la doi).
În acest caz: (0,75 + 1)/2 = 0,875 Folosind valoarea medie (0,875) ca numitor, modificarea procentuală a preţului devine 0,25/0,875 = 0,285 – o modificare de 28,5%, atât pentru o creştere, cât şi pentru o scădere în zona unui preţ specificat. Dacă P1 reprezintă preţul înainte de modificare P2 reprezintă preţul după modificare,
Formula pentru calcularea valorii medii se scrie astfel: )/2P(P)P - (P
21
12
+
Aceeaşi abordare se foloseşte pentru a defini modificarea procentuală a cantităţii cerute ca rezultat al modificării unui preţ dat. Presupunem că atunci când preţul este 100.000 lei/pachet, cantitatea cerută este 1000 pachete/zi, iar când preţul este 75.000 lei/pachet, cantitatea cerută este 1500 pachete/zi. Folosind ca numitor comun în calculul modificării procentuale a cantităţii valoarea medie, se obţine:
Modificarea procentuală a cantităţii = )/2Q(Q)Q - (Q
21
12
+
Aplicând această formulă în exemplul luat, se presupune că, fie o creştere a cantităţii de la 1000 pachete/zi la 1500 pachete/zi, fie o descreştere de la 1500 pachete/zi la 1000 pachete/zi reprezintă o modificare de 40% a cantităţii cerute.
Microeconomie
58
Modificarea procentuală a cantităţii = 2/)10001500(
)10001500(+− = 0,40
O formulă a elasticităţii (ε):
Modificarea preţului (%) ε = )PP/()PP(
)QQ/()QQ(
2112
2112
+−+−
= Modificarea cantităţii (%) Exemplul 2: O modificare a preţului unui pachet de cafea de la 100.000 lei
la 75.000 lei provoacă o creştere a cantităţii cerute de la 1.000 pachete/zi la 1.500 pachete/zi. Care este elasticitatea cererii de cafea?
Rezolvare: P1 = preţul înainte de modificare = 100.000 lei/pachet
P2 = preţul după modificare = 75.000 lei/pachet Q1= cantitatea înainte de modificare = 1.000 pachete/zi Q2= cantitatea după modificare = 1.500 pachete/zi
ε = )000.100000.75/()000.100000.75(
)000.1500.1/()000.1500.1(+−
+− =
= 000.175/000.25
500.2/500−
= 143,0
2,0 = - 1,4
Valorile elasticităţii şi modificarea venitului Valoarea coeficientului de elasticitate (-1,4 în exemplul 2) arată că la fiecare scădere cu 1% a preţului, cantitatea cerută creşte cu 1,4%. Deoarece curba cererii are o pantă negativă, din formula coeficientului de elasticitate a cererii rezultă o valoare negativă. Semnul minus arată că preţul şi cantitatea cerută se modifică în sensuri diferite.
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
59
Figura 4.3: Variaţia elasticităţii de-a lungul unei curbe a cererii reprezentată ca linie dreaptă
.
Preţ
(mii
lei)
10
100
90
80
70
60
50
40
30
20
0 10 20 30 40 60 70 80 90 140 130 120 110100
Cantitate
Ven
it to
tal (
zeci
mii
lei)
10
100
90
80
70
60
50
40
30
20
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 140 130 120 110100
Cantitate
50
Venit total
ε = -5.66
Elastică
Inelastică
ε = - 0.33 Punct de elasticitate unitară
Cerere
Microeconomie
60
Aceste grafice arată modul în care variază elasticitatea de-a lungul unei curbe a cererii reprezentată printr-o linie dreaptă. La cantităţi mai mici cererea este elastică. De exemplu, pe primul grafic, în zona cuprinsă între 10 şi 20 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii este 5,66. La 50 de bucăţi – la jumătatea curbei cererii – este atins un punct de elasticitate unitară. De aici până la 100 de bucăţi, cererea este inelastică. În zona cuprinsă între 70 şi 80 bucăţi, coeficientul de elasticitate este 0,33. Din al doilea grafic reiese că venitul total creşte în zona cererii elastice şi scade în zona cererii inelastice. Venitul total atinge o valoare maximă în punctul de elasticitate unitară. Figura 4.4 O curbă a cererii cu elasticitate constantă Această curbă a cererii are elasticitate unitară în orice punct este măsurată. În mod obişnuit, curbele cererii cu elasticitate constantă sunt folosite pentru a estima elasticitatea cererii. Factori de influenţă a elasticităţii De ce elasticitatea cererii pentru anumite bunuri este mare, iar elasticitatea cererii pentru alte bunuri este mică?
Accesul la bunuri substituibile (cererea pentru un bun tinde să fie mai elastică faţă de preţ cu cât bunul este definit mai exact);
5
10
0 50 100
Preţ
(mii
lei)
Cantitate
ε = = -1 )810/()810()5.1210/()5.1210(
+−+−
ε = = -1 )45/()45()2520/()2520(
+−+−
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
61
Accesul la bunuri complementare (dacă un bun este un complement minor al unui bun important, cererea pentru el tinde să fie inelastică. De exemplu, uleiul de motor şi benzina);
Ponderea cheltuielii pentru un bun în bugetul unei persoane. De
exemplu, cum cheltuiala pentru cumpărarea chibriturilor are o pondere neînsemnată în bugetul unui individ, cererea pentru chibrituri este inelastică;
Orizontul de timp. Adesea, cererea pentru un bun sau pentru un
serviciu este mai puţin elastică pe termen scurt decât pe termen lung. De exemplu, cantitatea cerută pentru combustibil de încălzit nu scade pe termen scurt, chiar dacă preţul acestuia creşte, dar, pe termen lung, oamenii găsesc metode prin care să diminueze cheltuielile cu încălzirea (o izolare mai bună a ferestrelor, utilizarea robineţilor termostataţi etc.).
Alte elasticităţi Elasticitatea cererii faţă de venit
Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării venitului consumatorilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Elasticitatea cererii faţă de venit = )VV/()VV()QQ/()QQ(
2112
2112
+−+− =
(%)V(%)Q
∆∆
Elasticitatea cererii faţă de venit este legată de conceptele de bunuri normale şi bunuri inferioare. În cazul unui bun normal, o creştere a venitului determină o creştere a cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în acelaşi sens, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun normal, are o valoare pozitivă. În cazul unui bun inferior, o creştere a venitului determină o scădere a cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în sensuri diferite, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun inferior, are o valoare negativă.
Microeconomie
62
Elasticitatea încrucişată a cererii
Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului pentru alte bunuri, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Elasticitatea încrucişată a cererii este legată de conceptele de bunuri substituibile şi bunuri complementare.
Cum salata verde şi varza sunt bunuri substituibile, o creştere a preţului salatei verzi determină o creştere a cantităţii cerute de varză. Elasticitatea cererii în acest caz este pozitivă.
Cum uleiul de motor şi benzina sunt bunuri complementare, o creştere a preţului benzinei determină o scădere a cantităţii cerute de ulei de motor. Elasticitatea cererii, în acest caz, este negativă.
Elasticitatea ofertei faţă de preţ
Raportul modificării procentuale a cantităţii oferite dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Figura 4.5 Calcularea elasticităţii ofertei faţă de preţ
10
80
60
50
40
30
20
0 20 40 60 80 120 100
S1
)000.20500.22/()000.20500.22()2030/()2030(+−
+−
Preţ
(mii
lei)
100
90
70
10 30 70 90 130 110
Cantitate
50
ε = = 1
S2
)000.80000.100/()000.80000.100()4050/()4050(+−
+−
ε = 0,41
)000.60000.80/()000.60000.80()8090/()8090(+−
+−
ε = 1
ε = = 3,4
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
63
Această figură foloseşte patru exemple pentru a arăta cum se calculează elasticitatea ofertei. Elasticitatea ofertei faţă de preţ este reprezentată pentru două zone de pe fiecare dintre cele două curbe. Prima curbă a ofertei (O1) este o linie dreaptă care trece prin originea sistemului de axe şi are elasticitate 1. A doua curbă a ofertei (O2) este elastică pentru cantităţi mici şi inelastică pentru cantităţi mari. 4.2 APLICAŢII ALE ELASTICITĂŢII Elasticitatea şi impactul taxelor Impactul unei taxe Cine suportă povara economică a unei taxe. Figura 4.6 Impactul unei taxe pe benzină
20.000
10.000
50.000 100.000 150.000
30.000
200.000
40.000
O1
O2
C
E2
E1
Preţul de echilibru înainte de
introducerea taxei
Preţul primit după achitarea taxei scade la 19.000 lei
Preţul plătit, inclusiv taxa, creşte la 29.000 lei
Benzină (litri/zi)
Preţ
(lei
/litru
)
Microeconomie
64
O1 şi C reprezintă cererea de benzină înainte de impunerea unei taxe. Preţul de echilibru este iniţial 20.0000 lei/litru. O taxă de 10.000 lei/litru deplasează curba ofertei la O2. Pentru a furniza consumatorilor aceeaşi cantitate ca şi înainte de introducerea taxei, preţul ar trebui să crească la 30.000 lei/litru. Totodată, datorită creşterii preţului, cantitatea de benzină cerută de consumatori scade. În noul punct de echilibru (E2), preţul creşte doar la 29.000 lei/litru. Astfel, cumpărătorii plătesc 9.000 lei/litru de benzină sub forma taxei, iar vânzătorii plătesc 1.000 lei/litru ca taxă. În acest exemplu, cumpărătorii suportă cea mai mare parte a taxei, întrucât cererea de benzină este mai elastică decât oferta de benzină. Figura 4.7 Impactul unei taxe asupra chiriilor percepute
pentru închirierea locuinţelor Această figură arată impactul introducerii unei taxe pe o piaţă unde oferta este mai puţin elastică decât cererea. Iniţial, chiria de echilibru este 3 milioane lei/lună. Introducerea unei taxe de 1 milion lei/lună pentru fiecare locuinţă închiriată determină deplasarea curbei ofertei în poziţia O2. Noul echilibru pe piaţă este E2. În cele din urmă, proprietarii de locuinţe suportă cea mai mare parte din povara taxei – chiria creşte numai la 3,25 milioane lei. Dacă proprietarii ar încerca să transfere asupra chiriaşilor o parte mai mare din povara taxei, numărul chiriaşilor s-ar diminua şi mai mult.
0 1000 2000 3000 4000
3
5
Locuinţe închiriate
Chi
ria (m
ilioa
ne le
i/lună)
O1
O2
C
E2
E1
Chiria plătită creşte la 3,25 mil. lei
Chiria netă încasată scade la
2,25 mil. lei
Chiria de echilibru înainte de
introducerea taxei
Taxă
Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere
65
Figura 4.8 Elasticitatea cererii pentru produsele agricole
Graficele arată că pentru multe produse agricole cererea este inelastică. Atunci când cererea este inelastică, o deplasare mică, fie a curbei cererii, fie a curbei ofertei poate provoca o modificare relativ mare a preţului.
0 3 6 9 12
4
Cantitate (mii tone)
Preţ
(mii
lei)
O2O1
Cerere
2
6
8 Piaţa A
0 3 6 9 12
4
Cantitate (mii tone)
Preţ
(mii
lei)
O2O1
Cerere
2
6
8
Piaţa B
CAPITOLUL 5
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Ce elemente sunt implicate în alegerea raţională
a consumatorului.
Cum echilibrează consumatorii selecţia lor de bunuri
şi servicii pentru a realiza un echilibru.
Ce stă în spatele efectullui de modificare a cantităţii
cerute ca urmare a schimbării preţului.
De ce curbele cererii au înclinaţii negative.
De ce povara unei taxe este mai mare decât venitul
strâns de autorităţi.
5.1 Utilitatea şi consumatorul raţional
Obiective, alternative şi constrângeri
Principiul utilităţii marginale descrescânde
Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea
consumatorului
Echilibrul consumatorului şi legea cererii
5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit
Efectul de substituţie
Efectul de venit
Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba
cererii
5.3 Surplusul consumatorului
Curba cererii ca disponibilitate de plată
Măsurarea surplusului consumatorului
Surplusul consumatorului, surplusul producătorului
şi câştiguri în urma schimbului
5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe
5.1 UTILIATATEA ŞI CONSUMATORUL RAŢIONAL Pentru a explica de ce oamenii consumă bunuri şi servicii, economiştii utilizează un concept propriu: utilitate. Altfel spus, oamenii consumă bunuri şi servicii pentru a dobândi utilitate. Utilitate Plăcerea, satisfacţia sau nevoia îndeplinită pe
care oamenii o au în urma consumării unui bun sau a unui serviciu.
Obiective, alternative şi constrângeri Alegere raţională Alegere decisă îndreptată sistematic spre
atingerea unor obiective, date fiind alternativele şi constrângerile unei situaţii.
Principiul utilităţii marginale descrescânde Utilitate marginală Valoarea utilităţii suplimentare obţinută în
urma creşterii cu o unitate a consumului dintr-un bun, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Principiul utilităţii marginale descrescânde
Principiu conform căruia cu cât consumul dintr-un bun este mai mare, cu atât mai mică este creşterea utilităţii obţinută de sporirea cu o unitate a consumului din acel bun.
ALEGEREA RAŢIONALĂ ŞI COMPORTAMETUL CONSUMATORULUI
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului
69
Figura 5.1 Descreşterea utilităţii marginale
Cu cât un individ consumă mai mult dintr-un bun, utilitatea obţinută la fiecare unitate suplimentară consumată scade. Acest grafic arată datele ipotetice ale utilităţii consumului de ciocolată pentru un individ. Cifrele sunt folosite doar pentru exemplificare. Practic, utilitatea nu poate fi măsurată. Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea consumatorului Echilibrul consumatorului
O stare de fapt în care un consumator nu îşi poate mări utilitatea totală obţinută în condiţiile unui buget dat, cheltuind mai puţin pentru un bun şi mai mult pentru un alt bun.
Abun PreţA bunului a marginalã Utilitatea =
Bbun PreţB bunului a marginalã Utilitatea
Echilibrul consumatorului şi legea cererii
lei000.10ColaCocaUM
lei000.20HamburgerUM
=
5.2 EFECTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI EFECTUL DE VENIT Efect de substituţie Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca
urmare a modificării preţului acelui bun, fără a lua în considerare modificarea venitului antrenată de respectiva schimbare de preţ.
Efect de venit Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării preţului acestuia, datorată faptului că schimbarea preţului modifică şi venitul real al consumatorului.
2
4
6
8 10
0 1 2 3 4 5 6
Util
itate
/buc
ată
de
cioc
olată
Bucăţi de ciocolată consumate
Microeconomie
70
Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba cererii Cazul bunurilor normale. Cazul bunurilor inferioare. 5.3 SURPLUSUL CONSUMATORULUI Cât de mult este dispus un consumator să plătească pentru a obţine o unitate suplimentară dintr-un bun, dat fiind faptul că deţine deja o anumită cantitate din bunul respectiv? Curba cererii ca disponibilitate de plată Figura 5.2 Surplusul consumatorului
0 5 10 15 20
5
10
15
20
1 2 3 4 5 6 7 8 910
Preţul pieţei
Coloanele arată disponibilitatea maximă de plată pentru fiecare pahar de iaurt. Totalul suprafeţelor colorate este surplusul consumatorului
Curba cererii
Suma efectiv plătită este 100000 lei (10.000 lei x 10 pahare cu iaurt)
Pahar cu iaurt/lună
Mii
lei/p
ahar
cu
iaur
t
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului
71
Partea superioară a curbei cererii arată disponibilitatea maximă de plată a cumpărătorului pentru un pahar cu iaurt. De exemplu, un individ ar fi dispus să plătească 19.000 lei pentru un pahar cu iaurt, dar numai 13.000 lei pentru al şaptelea pahar cu iaurt. Maximum pe care un individ ar fi dispus să-l plătească pentru fiecare pahar cu iaurt este reprezentat de coloana verticală. În acest caz, preţul pieţei este 10.000 lei pentru un pahar cu iaurt. Astfel, individul cumpără într-o lună 10 pahare cu iaurt, plătind 100.000 lei. Diferenţa dintre ceea ce individul plăteşte efectiv la preţul pieţei şi maximum posibil pe care el ar fi dispus să plătească – reprezentată prin suprafaţa colorată – este surplusul consumatorului. Măsurarea surplusului Surplusul consumatorului
Diferenţa dintre maximum a ceea ce consumatorul ar fi dispus să plătească pentru o unitate dintr-un bun şi suma pe care el o plăteşte efectiv.
Surplusul consumatorului, surplusul producătorului şi câştiguri din schimb Surplusul producătorului
Diferenţa dintre ceea ce un producător primeşte pentru o unitate dintr-un bun şi minimul pe care el ar fi dispus să îl accepte pentru acel bun.
Figura 5.3 arată faptul că atât consumatorul, cât şi producătorul câştigă în urma schimbului pe piaţa liberă. Aici preţul de echilibru este 20.000 lei pe unitatea de produs. Curba cererii arată maximum pe care consumatorul ar fi dispus să îl plătească pentru fiecare unitate de produs. Pentru consumator, câştigul în urma schimbului apare sub forma surplusului consumatorului – reprezentat de suprafaţa colorată dintre curba cererii şi preţul pieţei. Curba ofertei arată minimum pe care producătorul ar fi dispus să îl accepte pentru a continua să producă acel bun, în loc să-şi utilizeze resursele în alt mod sau în altă parte. Producătorul ar obţine un surplus egal cu diferenţa dintre ceea ce primeşte acum la preţul pieţei şi minimum pe care ar fi dispus să îl accepte. Acest surplus al producătorului este reprezentat de suprafaţa colorată cuprinsă între curba ofertei şi preţul pieţei. Câştigurile totale din schimb sunt redate de întreaga arie cuprinsă între curba cererii, curba ofertei şi punctul de echilibru.
Microeconomie
72
Figura 5.3 Câştiguri din schimb
0 10.000 20.000 30.000 40.000
10
20
30
40
Preţul pieţei
Înălţimea curbei cererii măsoară disponibilitatea de plată
Cererea
Cantitate
Preţ
(mii
lei)
Oferta
Înălţimea curbei ofertei măsoară costul de oportunitate
Surplusul consumatorului
Surplusul producătorului
Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului
73
5.4 APLICAŢIE: POVARA SUPLIMENTARĂ A UNEI TAXE Figura 5.4 Excesul de povară al unei taxe
Perceperea unei taxe de 10.000 lei/litru de benzină determină creşterea preţului de la 20.000 lei/litru la 29.000 lei/litru. Venitul guvernului din taxă este egal cu produsul dintre taxă şi Q2 (cantitatea de echilibru după impunerea taxei). Povara economică a taxei este împărţită între cumpărători şi vânzători. Totodată, există şi un exces de povară a taxei. Excesul de povară apare sub forma surplusului consumatorului şi cel al producătorului care s-ar fi realizat din vânzarea unei cantităţi suplimentare de benzină în lipsa taxei. Excesul de povară este reprezentat de aria triunghiului delimitat de curbele ofertei, cererii şi de cantităţile de benzină tranzacţionate înainte şi după impunerea taxei (Q1 şi Q2).
20.000
10.000
50.000 100.000 150.000
30.000
200.000
40.000
O1
O2
C
Excesul de povară =
Venit =Taxa x Q2
Cantitate (litri/zi)
Preţ
ul b
enzi
nei (
lei/l
itru)
2)QQ(Taxa 21 −
Taxă
Q2 Q1
CAPITOLUL 6
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Ce determină o ţară să exporte şi să importe bunuri şi servicii.
Cum se analizează câştigurile şi pierderile din comerţul
internaţional. Faptul că schimburile internaţionale generează câştiguri
mai mari decât pierderile. Cum afectează taxele vamale şi cotele de import
bunăstarea economică a unei ţări. Argumentele folosite de adversarii liberalizării
comerţului internaţional.
6.1 Condiţiile comerţului
Echilibrul în condiţii de izolare
Preţul mondial şi avantajul comparativ
6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale
Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare
Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare
Efectele unei taxe vamale
Efectele unei cote de import
6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor
internaţionale
Locurile de muncă
Securitatea naţională
Concurenţa neloială
Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere
6.1 CONDIŢIILE COMERŢULUI Piaţa cărnii de porc din România poate fi utilizată pentru analizarea câştigurilor şi pierderilor din comerţul internaţional. Multe ţări din lume alocă resurse pentru producerea cărnii de porc şi, în acelaşi timp există o piaţă mondială a cărnii de porc. Mai mult, pe această piaţă intervenţia autorităţilor naţionale este frecvent întâlnită – autorităţile naţionale introduc restricţii în calea liberului schimb pentru a proteja producătorii interni de concurenţa străină. Echilibrul în condiţii de izolare Exemplu: (Din fericire, acesta este doar un exemplu ipotetic)
Piaţa cărnii de porc din România este izolată de restul lumii. Autorităţile nu permit nimănui nici să importe şi nici să exporte carne de porc. Sancţiunile pentru încălcarea acestor prevederi sunt atât de mari, încât nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. În lipsa comerţului internaţional, pe piaţa cărnii de porc din România operează exclusiv cumpărători şi producători autohtoni. Preţul intern se ajustează pentru a echilibra cantitatea de carne oferită de producătorii interni cu cantitatea de carne cerută de consumatorii interni.
Figura 6.1 Echilibrul în condiţii de izolare
Surplusul consumatorului
Surplusul producătorului
Cererea internă
Cantitate de echilibru
Cantitate de carne de porc
Preţ de echilibru
Preţul cărnii de porc Oferta internă
COMERŢUL INTERNAŢIONAL
Comerţul internaţional
77
Într-o economie care nu interacţionează cu restul lumii, preţul se ajustează pentru a echilibra oferta internă cu cererea internă. Înainte ca autorităţile să decidă dacă liberalizează sau nu comerţul internaţional, cu carne de porc, apar următoarele întrebări:
1. Ce se va întâmpla cu preţul cărnii de porc şi cum va fi afectată cantitatea de carne de porc vândută pe piaţa internă?
2. Cine va câştiga în urma liberalizării schimburilor internaţionale
cu carne de porc şi cine va pierde şi cum vor fi câştigurile relativ la pierderi?
3. Ar trebui ca politicile comerciale să promoveze o taxă vamală (o
taxă asupra importurilor) sau o cotă de import (o limită a cantităţii importate)?
Preţul mondial şi avantajul comparativ În urma liberalizării comerţului internaţional cu carne de porc, România va deveni importator sau exportator de carne de porc? Altfel spus, România va fi un cumpărător net sau un vânzător net de carne de porc pe piaţa mondială? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie comparat preţul intern actual al cărnii de porc cu preţul mondial. Preţ mondial Preţul unui bun care este prevalent pe piaţa
mondială a acelui bun. Compararea preţului mondial cu preţul intern înainte de liberalizarea comerţului internaţional arată dacă România are/nu are un avantaj comparativ în producerea de carne de porc. Preţul intern reflectă costul de oportunitate al producerii cărnii de porc. Altfel spus, arată la cât trebuie să renunţe un român pentru a produce un kg de carne de porc.
Microeconomie
78
Dacă preţul intern este mic, costul producerii cărnii de porc este mic, ceea ce sugerează că România are un avantaj comparativ în producerea cărnii de porc relativ la restul lumii.
Dacă preţul intern este mare, costul producerii cărnii de porc
este mare, ceea ce sugerează că alte ţări au un avantaj comparativ în producerea cărnii de porc relativ la România.
6.2 CÂŞTIGĂTORI ŞI PIERZĂTORI DIN SCHIMBURILE
INTERNAŢIONALE Pentru analizarea efectelor de bunăstare a comerţului internaţional, se consideră că România are o economie mică relativ la restul lumii. Această ipoteză implică faptul că modificările din politica comercială a României nu afectează preţul mondial al cărnii de porc. Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine
importator sau exportator pe piaţa mondială? (vezi Figura 7.2)
După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va accepta un preţ mai mic decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne de porc nu va plăti mai mult decât preţul mondial. În acest exemplu, cantitatea oferită de producătorii autohtoni este mai mare decât cantitatea cerută de consumatorii autohtoni, astfel încât România devine exportator net de carne de porc pe piaţa mondială. După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea de carne de porc produsă de producătorii autohtoni, iar curba cererii arată cantitatea de carne consumată de consumatorii autohtoni. Exporturile din România sunt redate de diferenţa dintre cantitatea oferită de producătorii autohtoni şi cantitatea cerută de consumatorii autohtoni la nivelul preţului mondial.
Comerţul internaţional
79
Figura 6.2 Comerţul internaţional într-o ţară exportatoare
Deşi cantitatea oferită de producătorii autohtoni este diferită de cantitatea cerută de consumatorii autohtoni, piaţa cărnii de porc este în echilibru, deoarece acum a apărut şi un alt participant pe piaţă: restul lumii. Dreapta orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă cererea de carne de porc a restului lumii. Această cerere este perfect elastică, deoarece România este o economie mică şi poate vinde oricât de multă carne de porc doreşte la preţul mondial. Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii autohtoni de carne de porc sunt mai bine situaţi decât înainte, deoarece ei vând acum la un preţ mai mare. Totodată, consumatorii interni sunt mai rău situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mare. Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul producătorului.
Oferta internă
Cererea internă
Cantitatea cerută de consumatorii
autohtoni
Cantitate de carne de porc
Preţul cărnii de porc
Preţul mondial
Preţul după liberalizare
Exporturi
Cantitatea oferită de producătorii
autohtoni
Preţul înainte de liberalizarea
comerţului internaţional
Microeconomie
80
Figura 6.3 Bunăstarea unei ţări exportatoare şi liberalizarea comerţului internaţional
Atunci când preţul intern creşte la nivelul preţului mondial, vânzătorii sunt mai bine situaţi – surplusul producătorului creşte de la C la B +C + D – şi cumpărătorii sunt mai rău situaţi –surplusul consumatorului scade de la A + B la A. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări. Izolare După schimb Modificare Surplus consumator A + B A - B Surplus producător C B + C + D +(B + D) Surplus total A + B + C A + B + C + D + D
Concluzii:
1. Dacă, în urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine exportator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai bine situaţi şi consumatorii autohtoni sunt mai rău situaţi.
2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei
ţări, deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile.
Oferta internă
Cererea internă
Cantitate de carne de porc
Preţul în condiţii de
izolare
Preţul cărnii de porc
Preţul după liberalizare
Exporturi A
B
C
D Preţul mondial
Comerţul internaţional
81
Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine importator sau exportator pe piaţa mondială?(vezi Figura 7.4) După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern scade la nivelul preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va primi un preţ mai mare decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne de porc nu va plăti mai mult decât preţul mondial. Figura 6.4 Comerţul internaţional într-o ţară importatoare
Preţul intern scade la nivelul preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea de carne de porc produsă de producătorii autohtoni, iar curba cererii arată cantitatea de carne de porc consumată de consumatorii autohtoni. Importurile sunt egale cu diferenţa dintre cantitatea cerută de consumatorii autohtoni şi cantitatea oferită de producătorii autohtoni la preţul mondial. Dreapta orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă oferta restului lumii. Curba ofertei este perfect elastică, deoarece România este o economie mică şi poate cumpăra oricât de multă carne de porc doreşte la preţul mondial.
Oferta internă
Cererea internă
Cantitate de carne de porc
Preţul înainte de schimb
Preţul cărnii de porc
Preţul mondial
Preţul după liberalizarea schimburilor internaţionale Importuri
Cantitatea oferită de
producătorii autohtoni
Cantitatea cerută de
consumatorii autohtoni
Microeconomie
82
Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii autohtoni de carne de porc sunt mai rău situaţi decât înainte, deoarece ei vând acum la un preţ mai mic. Totodată, consumatorii interni sunt mai bine situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mic. Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul producătorului. Figura 6.5 Bunăstarea unei ţări importatoare şi liberalizarea
comerţului internaţional
Atunci când preţul intern scade la nivelul preţului mondial, cumpărătorii sunt mai bine situaţi –surplusul consumatorului creşte de la A la A + B + D – şi vânzătorii sunt mai rău situaţi –surplusul producătorului scade de la B + C la C. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări. Izolare După schimb Modificare Surplus consumator A A + B + D + (B + D) Surplus producător B + C C - B Surplus total A + B + C A + B + C + D + D
Oferta internă
Cererea internă
Cantitate de carne de porc
Preţul în condiţii de
izolare
Preţul cărnii de porc
Preţul mondial Preţul după
liberalizare Importuri
A
D C
B
Comerţul internaţional
83
Concluzii:
1. Dacă în urma liberalizării comerţului internaţional o ţară devine importator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai rău situaţi şi consumatorii autohtoni sunt mai bine situaţi.
2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei ţări,
deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile. Efectele unei taxe vamale Taxă vamală O taxă impusă asupra unui bun produs în
străinătate şi vândut pe piaţa internă. Figura 6.6 Efectele unei taxe vamale
Oferta internă
Cererea internă
Cantitate de carne de porc
Preţul cărnii de porc
Preţul mondial
Preţul fără taxa vamală
Importuri cu taxă vamală
A
D C
B
Echilibru în condiţii de
izolare
Preţul cu taxa vamală
Taxa vamală E F
G
O1Q O
2Q C2Q C
1Q
Importuri fără taxă vamală
Microeconomie
84
O taxă vamală reduce volumul importurilor şi mută piaţa mai aproape de situaţia de echilibru care ar exista în condiţii de izolare. Surplusul total scade cu valoarea ariei D + E. Aceste două triunghiuri reprezintă pierderea socială generată de taxa vamală.
Fără taxă vamală Cu taxă vamală Modificare
Surplus consumator
A + B + C + D + E + F A + B -( C + D + E + F)
Surplus producător
G C + G + C
Venitul guvernului
0 E + E
Surplus total
A + B + C + D + E + F + G
A + B + C + E + G
-(D + F)
Concluzie: Taxele vamale cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea consumatorilor, cresc bunăstrarea producătorilor autohtoni şi generează pierdere socială. Efectele unei cote de import Cotă de import O limită a cantităţii dintr-un bun care poate fi
produs în străinătate şi vândut pe piaţa internă. O cotă de import, ca şi o taxă vamală, reduce cantitatea importată dintr-un produs şi mută piaţa mai aproape de echilibrul care ar exista în condiţii de izolare. Surplusul total scade cu valoarea ariei D + F. Aceste două triunghiuri reprezintă pierderea socială determinată de cota de import. Mai mult, cota de import transferă valoarea E’ + E’’ către cel/cei care deţin licenţele de import.
Comerţul internaţional
85
Figura 6.7 Efectele unei cote de import
Înainte de introducerea cotei
După introducerea
cotei Modificare
Surplus consumator
A + B + C + D + E’ + E’’ + F A + B -( C + D + E’
+ E’’ + F)
Surplus producător G C + G + C
Surplus al deţinătorului licenţei de import
0 E’ + E’’ +( E’ + E’’)
Surplus total A + B + C + D + E’ + E’’ + F + G
A + B + C + E’ + E’’ + G -(D + F)
Oferta internă
Cererea internă
Cantitate de carne de porc
Preţul cărnii de porc
Preţ mondial
Preţul fără cotă
= Preţul
mondial
Importuri cu cotă
A
D C
B
Echilibrul în condiţii de
izolare
Preţul intern cu cotă
E’ F
G
O2Q O
2Q C2Q C
1Q
Importuri cu cotă
Oferta internă +
oferta din import
Cota de import
Echilibru cu cota
E’’
Microeconomie
86
Concluzii:
1. Cotele de import cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea consumatorilor autohtoni, cresc bunăstarea producătorilor autohtoni şi generează pierdere socială.
2. Există o diferenţă relevantă între taxa vamală şi cota de import: o
taxă vamală măreşte veniturile guvernului (aria E în Figura 6.5), în timp ce o cotă de import creează surplus pentru deţinătorul/ deţinătorii licenţelor de import (aria E’ + E’’ în Figura 6.6).
6.3 ARGUMENTE PENTRU RESTRICŢIONAREA SCHIMBURILOR
INTERNAŢIONALE Este evident că o ţară are mai mult de câştigat decât de pierdut prin deschiderea comerţului internaţional. Cu toate acestea, în fiecare ţară există grupuri de interese care se opun liberului schimb – aceste grupuri consideră că autorităţile (guvernele) ar trebui să protejeze piaţa internă de concurenţa străină. Care sunt argumentele folosite de adversarii liberului schimb? Locurile de muncă „Schimbul cu alte ţări distruge locuri de muncă pe piaţa internă” (Importurile de carne de porc mai ieftină decât cea produsă de producătorii autohtoni duce la pierderea de locuri de muncă pe piaţa internă). Acest raţionament ignoră faptul că liberul schimb creează alte locuri de muncă în acelaşi timp în care unele locuri de muncă dispar.
Atunci când românii cumpără carne de porc din alte ţări, acele ţări obţin resursele cu care cumpără alte bunuri din România.
Lucrătorii români careîşi pierd locurile de muncă în industria
creşterii porcilor se mută în industriile în care România are un avantaj comparativ.
Comerţul internaţional
87
Deşi pe termen scurt tranziţia (diminuarea sau dispariţia unor industrii şi extinderea sau apariţia altora) afectează negativ anumiţi lucrători, această evoluţie permite românilor să atingă standarde de viaţă mai înalte.
Securitatea naţională „Datorită liberului schimb, România ar deveni dependentă de alte ţări în ceea ce priveşte oferta de carne de porc. În viitor, România ar putea să nu mai fie capabilă să producă suficiente cantităţi de carne de porc pentru a acoperi cererea internă” (Este ceva obişnuit ca atunci când o industrie se confruntă cu concurenţa străină, adversarii liberului schimb să argumenteze că respectiva industrie este vitală pentru „siguranţa naţională”).
Cei care au interese speciale într-o industrie sunt întotdeauna tentaţi să exagereze rolul ei în apărarea naţională pentru a obţine protecţie faţă de concurenţa străină.
În România, înainte de 1990 întreaga industrie era proiectată să
treacă rapid de la producţia pe timp de pace la producţie cu caracter militar. De exemplu, fabricile de ţigarete puteau produce muniţie pentru armamentul uşor de infanterie, fabricile de tractoare ar trebuit să producă tancuri, hotelurile de pe litoralul Mării Negre erau destinate să devină cazemate care să împiedice o eventuală debarcare a unor forţe ostile etc.
Industria tânără Exponenţii unor industrii argumentează mereu că pentru dezvoltarea şi consolidarea lor au nevoie de restricţionarea temporară a schimburilor internaţionale.
La începutul anilor 1990, managementul fabricii Dacia Piteşti susţinea: Avem nevoie de 10 ani de protecţie faţă de concurenţa străină pentru a deveni suficient de puternici încât să ne ţinem singuri pe picioare”. După 10 ani de protecţie prin practicarea unor taxe vamale ridicate la importul de autoturisme, autoturismele produse în România nu prezentau progrese substanţiale relativ la autoturisemele de import.
Microeconomie
88
În lipsa liberului schimb (şi în lipsa concurenţei străine) producătorii autohtoni adoptă un comportament de căutare de rente, iar cei care au cel mai mult de pierdut sunt consumatorii autohtoni (mult mai numeroşi decât producătorii). De asemenea, întrega economie are de pierdut.
Concurenţa neloială „Produsele alimentare importate din Ungaria şi Polonia sunt mai ieftine comparativ cu produsele similare româneşti, deoarece ele sunt puternic subvenţionate de guvernele acestor ţări. Aceasta este concurenţă neloială şi guvernul României ar trebui să împiedice accesul liber pe piaţă al acestor produse!”
Desigur, producătorii români ar putea fi dezavantajaţi, dar consumatorii români ar avea de câştigat datorită preţurilor mai mici ale produselor alimentare. Această situaţie nu este diferită de cazul comerţului liber: câştigurile consumatorilor datorită preţurilor mici depăşesc pierderile producătorilor, iar la nivelul întregii economii este un câştig net.
Politica de subvenţionare practicată de Polonia şi Ungaria ar putea
fi considerată ca fiind proastă, dar ea depinde de disponibilitatea contribuabililor din aceste ţări, care plătesc în cele din urmă aceste subvenţii. România ar putea beneficia de oportunitatea de a cumpăra produse alimentare cu un preţ subvenţionat. Contribuabilii polonezi şi maghiari plătesc o parte din „nota de plată” a consumatorilor din alte ţări.
Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere
„Restricţionarea comerţului este parte din strategia de negociere. Restricţiile comerciale sunt utile atunci când negociem cu partenerii noştri comerciali” (Unii politicieni susţin că ameninţarea cu introducerea unor restricţii comerciale poate ajuta la înlăturarea unor restricţii practicate de alte guverne.).
Comerţul internaţional
89
Problema acestei strategii de negociere este că ameninţarea ar putea să nu fie eficientă. Dacă ameninţarea este ignorată de partea căreia îi este adresată, guvernul care a ameninţat are de făcut o alegere dificilă. Fie pune în practică ameninţarea – dar acest fapt conduce la pierderi de bunăstare la nivelul întregii economii, fie nu o pune în practică – dar acest lucru ar determina pentru guvern pierderi de prestigiu în afacerile internaţionale.
CAPITOLUL 7
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum privesc economiştii conceptele de cost şi profit.
Care este diferenţa dintre orizontul de timp scurt şi
cel lung.
Cum variază costurile în urma modificării cantităţilor
de inputuri variabile.
Cum se poate reprezenta geometric structura
costurilor unei firme.
Ce opţiuni poate alege o firmă în timpul unei
extinderi pe termen lung.
7.1 Natura costurilor
Costuri implicite şi costuri explicite
Costuri şi profituri
Profit, rente şi spirit de întreprindere
7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt
Producţia cu un singur input variabil
Produs marginal şi cost marginal
Producţia cu mai multe inputuri variabile
Un set de curbe ale costului pe termen scurt
7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară
Planificarea extinderii activităţii
Economii de scară
7.1 NATURA COSTURILOR Una dintre ideile de bază în economie este că toate costurile apar din nevoia indivizilor de a alege între mai multe variante posibile ale utilizării resurselor. Altfel spus, toate costurile sunt costuri de oportunitate. Costuri explicite şi costuri implicite Costuri explicite Costuri de oportunitate care îmbracă forma
plăţilor către furnizorii externi, lucrători şi alţi agenţi care nu deţin părţi din firmă în calitate de proprietari.
Costuri implicite Costuri de oportunitate ale utilizării resurselor
deţinute de firmă sau reprezentând contribuţia proprietarilor ei.
Costuri şi profituri Profit economic pur Suma care rămâne după ce, din venitul total, se
scad costurile explicie şi costurile implicite. Profit contabil Venitul total minus costurile explicite. Profit economic pur = Profit contabil – Costuri implicite Profit normal Termen folosit uneori pentru a descrie costul de
oportunitate al capitalului.
COSTUL ŞI PRODUCŢIA
Costul şi producţia
93
Figure 7.1 Costurile firmei Anghel Impex. SRL Venit total 100.000.000 lei Minus costuri explicite:
Salarii 20.000.000 lei materiale şi alte cheltuieli 40.000.000 lei
egal profit contabil 40.000.000 Minus costuri implicite:
salariul la care a renunţat Emil 3.000.000 lei salariul la care a renunţat Tiberiu 3.000.000 lei costul de oportunitate al capitalului 20.000.000 lei
egal profit economic pur 14.000.000 lei
Profit, rentă şi spirit de întreprindere Termenul „profit” este adesea utilizat în legătură cu activităţile unei firme de afaceri. „Renta” este obţinută de orice factor de producţie. „Căutarea profitului” este legat de găsirea căilor de a crea valoare nouă.
În mod obişnuit, acest termen este asociat cu activitatea antreprenorială. Antreprenorii obţin profituri prin găsirea de noi căi de folosire a factorilor de producţie, pe care îi cumpără la preţurile pieţei, pentru a crea bunuri şi servicii cu valoare mai mare sau la costuri mai mici decât în trecut.
„Căutarea, obţinerea şi păstrarea rentei” Unele firme urmăresc să-şi mărească veniturile nu prin inovaţie şi prin reducerea costurilor, ci prin restrângerea concurenţei.
7.2 PRODUCŢIA ŞI COSTURILE PE TERMEN SCURT Teoria costurilor explică modul în care variază costurile unei firme, pe măsură ce se modifică producţia acesteia şi asigură şi o bază pentru determinarea curbei ofertei pentru o firmă.
Microeconomie
94
Termen scurt şi termen lung Inputuri fixe Inputuri care nu pot fi uşor mărite sau reduse
într-un timp scurt. Inputuri variabile Inputuri care pot fi mărite sau reduse cu
uşurinţă într-un timp scurt, cu scopul de a creşte sau diminua producţia.
Termen scurt Un orizont de timp în care producţia poate fi
ajustată doar prin modificarea volumului de inputuri variabile utilizate, în timp ce inputurile fixe rămân neschimbate.
Termen lung Un orizont de timp suficient de mare astfel
încât să fie posibilă modificarea producţiei atât pe seama schimbării inputurilor fixe, cât şi a inputurilor variabile.
Producţia cu un singur input variabil Produs fizic total Producţia totală a unei firme, măsurată în
unităţi fizice. Figura 7.2 arată modul în care producţia firmei Anghel IMPEX SRL răspunde la modificarea unui input variabil – mâna de lucru. Toţi ceilalţi factori rămân neschimbaţi, în timp ce numărul lucrătorilor variază. Un lucrător nu poate să producă nimic, deoarece un echipament folosit în producţie are nevoie de doi lucrători pentru a opera. Producţia creşte – la început din ce în ce mai repede şi apoi din ce în ce mai lent – pe măsură ce sunt angajaţi din ce în ce mai mulţi lucrători. Toate echipamentele sunt folosite atunci când sunt angajaţi şapte lucrători. Astfel, un lucrător angajat suplimentar (peste 7) nu mai produce nimic. Coloana 3 din tabelul (a) şi graficul (b) arată volumul producţiei adăugate care rezultă din angajarea suplimentară a unui lucrător. Acesta este produsul fizic marginal al factorului variabil.
Costul şi producţia
95
Figura 7.2 Răspunsul producţiei la modificarea unui input variabil
Produs fizic marginal Creşterea producţiei exprimată în unităţi
fizice, care se realizează prin adăugarea unei unităţi de input variabil, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi.
Legea randamentelor descrescânde
Principiu conform căruia dacă un input variabil creşte, iar celelalte inputuri nu se modifică, se atinge un punct dincolo de care produsul fizic marginal al inputului variabil începe să scadă.
0 5 10
5
10
14
Lucrători
Prod
ucţie
(uni
tăţi/
zi)
0
1
2
3
4
5
6
5 10 Lucrători
(c) (b)
Produs fizic total
Produs fizic
marginal
0
1
2
3
4
5
6
7
Input (Lucrători/zi)
Produs fizic total (unităţi/zi)
Produs fizic marginal (unităţi/lucrător)
0
0
1
3
7
10
12
13
8 13
0
1
2
4
3
2
1
0
(a)
Prod
ucţie
(uni
tăţi/
lucrăt
or su
plim
enta
r)
Microeconomie
96
Produs marginal şi cost marginal
Cost marginal Creşterea costului determinată de mărirea cu o unitate a producţiei unui bun sau a unui serviciu.
Figura 7.3 arată modul în care se schimbă costul de producţie la firma Anghel IMPEX SRL, atunci când variază producţia. Tabelul şi graficele se bazează pe datele folosite în Figura 7.2, dar aici ele sunt refăcute pentru a scoate în evidenţă costul presupus de un salariu zilnic de 1.000.000 lei/lucrător. Coloana 3 din tabelul (a) şi graficul (b) arată costul muncii pentru diferite niveluri de producţie. Coloana 4 din tabelul (a) şi graficul (c) arată costul marginal – valoarea cu care creşte costul o dată cu adăugarea unei unităţi de producţie. De exemplu, creşterea numărului de lucrători de la 3 la 4, măreşte producţia zilnică de la 3 la 7 unităţi de producţie. Pe acest interval, costul fiecărei unităţi de producţie suplimentare este un sfert din salariul zilnic, adică 250.000 lei.
Figura 7.3 Costul şi producţia cu un singur input variabil
0
(b)
5 10
(c)
Producţie (unităţi/zi)
2,5
15 20 Producţie (unităţi/zi)
20 15 10 5 0
5
7,5
Cos
t tot
al a
l mun
cii (
mil.
lei)
Cos
t mar
gina
l (m
il. le
i)
1
2
3
Cost total al muncii
Cost marginal
0
1
3
7
10
12
13
Producţie (unităţi/zi)
Lucrători Cost total cu lucrătorii
0
2
3
4
5
6
7
0
2
3
4
5
6
7
(a)Cost marginal
2.000.000
500.000
mil. lei
250.000
333.000
500.000
1.000.000
Costul şi producţia
97
0 2 4 6 8 10
1
2
28 26 24 222018161412
10
9
8
7
6
5
4
3
Producţie (unităţi/zi)
Cos
t tot
al (m
ilioa
ne le
i/zi)
0 2 4 6 8 10 28 26 24 222018161412
100
200
1000
900
800
700
600
500
400
300
Producţie (unităţi/zi)
Cost fix total
Cost variabil total Cost fix total
(a)
(b)
Cost total mediu
Cost variabil mediu
Cost fix total
Cost marginal
Cost totalC
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Figura 7.4 Un set de curbe al costului pe termen scurt
Microeconomie
98
Abrevieri folosite: Q = cantitatea de producţie CM= cost marginal CT = cost total CVM= cost variabil mediu CF = cost fix total CFM= cost fix mediu CV= cost variabil total CTM= cost total mediu Formule folositoare: CT = CF + CV
CM = aQModificare
aCTModificare = aQModificare
aCVModificare
CVM = Q
CT CFM = Q
CF CTM = Q
CT
7.3 COSTURI PE TERMEN LUNG ŞI ECONOMII DE SCARĂ „Firmele operează pe termen scurt şi îşi planifică activitatea pe termen scurt.” Această afirmaţie reflectă următoarea distincţie dintre costurile fixe şi costurile variabile: pe termen scurt, producţia unei firme se modifică doar pe seama schimbării volumului inputurilor variabile, iar pe termen lung firma îşi planifică extinderea sau restrângerea dimensiunii ei. Planificarea extinderii firmei
Figura 7.5 Curbele costurilor medii pe termen scurt şi pe termen lung
Cos
t med
iu
1 2 3 4 5
Cost total mediu pe termen scurt Cost total mediu pe
termen lung
Curba costului total mediu pe termen lung este doar tangentă la fiecare curbă a costului total mediu pe termen scurt
Producţie
Costul şi producţia
99
Economii de scară Economii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung
scade, pe măsură ce producţia creşte. Diseconomii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung
creşte, pe măsură ce producţia creşte. Randamente constante de scară
O situaţie în care nu există nici economii de scară şi nici diseconomii de scară.
Scară minimă de eficienţă
Nivelul producţiei la care încetează economiile de scară.
Figura 7.6 O curbă a costului mediu în formă de L
Studiile statistice au descoperit că, adesea, curbele costului total mediu pe termen lung iau forma literei „L”. Punctul în care economiile de scară dispar şi începând cu care curba începe să se netezească este numit scară minimă de eficienţă. Dacă după acest punct o firmă continuă să se extindă fără limită, probabil curba costului mediu pe termen lung va începe să crească. În multe domenii de activitate nu există firme care să acţioneze în zona diseconomiilor de scară.
Producţie
Cos
t med
iu
Scara minimă de eficienţă
Cost mediu pe termen
8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI Structura pieţei Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi
mărimea firmelor, gradul de similitudine sau de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a firmelor.
Varietăţi de structuri de piaţă Concurenţa perfectă O structură a pieţei caracterizată de existenţa
unui număr mare de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
Monopol O structură a pieţei în care există o singură
firmă care vinde un singur produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
Oligopol O structură a pieţei în care există un număr
mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.
Concurenţă monopolistică
O structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.
Structuri descriptive şi structuri ideale Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o varietate largă de pieţe din lumea reală. Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare, precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.
OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
103
Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină, service-uri auto etc. Figura 8.1 Structuri de piaţă
Caracteristică
Structură
Numărul şi mărimea
firmelor
Natura produsului
Condiţiile de intrare şi ieşire
Concurenţa perfectă Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere
Concurenţa monopolistică
Multe firme, toate mici
Produse diferenţiate Nu există bariere
Oligopol Puţine firme,
dintre care câteva sunt mari
Produse diferenţiate sau
omogene
Pot exista bariere la intrarea pe piaţă
Monopol O singură firmă Un singur produs Protecţie totală faţă de intrarea
rivalilor pe piaţă Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă. O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă. De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă mai bine de caracteristicile structurii de oligopol. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale” provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale. Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu la modelare.
Microeconomie
104
Concurenţă şi spirit de întreprindere
Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate, valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite.
Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea, calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate. 8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective:
1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor produce la diferite preţuri;
2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele ofertei pentru o industrie.
Firma individuală ca primitor de preţ
Primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri determinate de forţe pe care nu le poate controla.
Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială
20
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
Cererea pieţei
20
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
(a) Piaţa (b) Firma individuală
Oferta pieţei
Curba cererii pentru o firmă individuală
Carne de pui (mil. tone/an)
Carne de pui (mii kg/an)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
105
Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ (price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială, venitul marginal este egal cu preţul.
Venit marginal Sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de produse vândute.
Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă
Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximi-zează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.
0 1 2 . . .
17
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total
(2)
Cost total (3)
18 19 20 21
Profit total (2-3)
Cost Marginal
(5)
Venit margina
(6)
.
.
. 24
0 4.000 8.000
. .
. 68.000 72.000 76.000 80.000 84.000
.
.
. 96.000
19.040 21.760
.
.
. 52.800 56.200 60.000 64.240 68.960
.
.
. 86.400
-15.040 -13.760
. . .
15.200 15.800 16.000 15.760 15.040
.
.
. 9.600
3.040 2.720
3.400 3.800 4.240 4.720
4.000 4.000
.
.
. 4.000 4.000 4.000 4.000 4.000 . . .
4.000
16.000 -16.000
(a)
Toate valorile sunt exprimate în mii lei
Microeconomie
106
În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei.
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(b)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi)
Cost total mediu
Preţ – CTM = Profit unitar
Profit unitar x Cantitate = Profit total
Cost marginal
Venit total
Cost total
Punct de profit
maxim
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200
2.400 1.600
800
800
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
107
Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă
Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.
0 1 2 . . .
12
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total (2)
Cost total (3)
13 14 15 16
Profit sau pierdere
(4)
Cost total
mediu (5)
Cost variabil mediu
(6)
17
0 2,4 4,8
.
.
. 28,8 31,2 33,6 3638,4 40,8
19,04 21,76
.
.
. 40,4 42,4 44,6 47,04 49,76 52,8
-16,64-10,88
...
-11,6-11,2-11-11,04--12
19,010,8
.
.
.2,032,032,042,072,112,12
16 -16
(a)
Toate valorile sunt exprimate în milioane lei
Cost marginal
(7)
Venit marginal
(8)
10,88
.3,37
3,19
3,11
-19,04
.
.
3,26
3,14
3,11
.
-2,72 3,04
22,62,42,73
2,4
.
2,4
2,4
2,4
2,4 2,4
2,4
2,4
. .
2,4
Microeconomie
108
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(b)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi) Cost total mediu
Pierderea medie pe unitate
Cost marginal
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200
2.400 1.600
800
800
Venit total
Cost total Punctul pierderii minime
Cost variabil mediu
Venit marginal
Pierderea unitară x Cantitate = Pierdere totală
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
109
Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei. Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor
pe termen scurt
(a)
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total
(2)
Cost Total
(3)
Profit
sau pierdere
(4)
Cost total
mediu (5)
Cost
variabil mediu
(6)
Cost
marginal
(7)
Venit
marginal
(8)
. . .
10 11 12
. . .
18 19,8 21,6
36,8 38,6 40,4
- -
-18,8
3,68 3,51 3,37
2,08 2,05 2,05
–1,64 –1,72 –1,84
Toate valorile sunt exprimate în milioane lei
Microeconomie
110
(b)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi)
0
8.000 7.200 6.400 5.600 4.800 4.000 3.200 2.400 1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cost total mediu
Cost marginal
800
Cost variabil mediu
Venit marginal
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
8.007.200 6.400 5.600 4.800 4.000 3.200 2.400 1.600
800
Venit total
Cost totalPunctul pierderii minime
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
111
Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt
Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.
24
Cos
turi
uni
tare
(mii
lei/z
i)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
Producţie (unităţi/zi)
Cost total mediu
Curba ofertei
800 Cost variabil mediu
E4
E3
E2
E1
Microeconomie
112
Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie Cantitate oferită Preţ (mii lei) Firma X Firma Y Firma Z Total
3.200 1.500 - - 1.500 6.400 5.500 3.300 3.333 11.833 9.600 9.500 7.000 10.000 26.500
12.000 12.500 10.000 15.000 37.500
Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei pentru acea industrie. 8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII
DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie. Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus îndeplinirea altor două condiţii:
(1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung;
(2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.
Firma X
Cantitate (mii)
12
8
4
0 1 2
Preţ
(mii
lei)
Firma Y12
8
4
0 1 2
Firma Z
12
8
4
0 1 2
Total 12
8
4
0 1 2 3 4
+ + =
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
113
Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă
Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.
Preţ = Cost marginal = Cost total mediu pe termen scurt = Cost total mediu
pe termen lung
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Cantitate (unităţi/zi)
Cost total mediu pe termen lung
500
1.000
25 50
Cost variabil mediu pe termen scurt
Venit marginal (preţ)
Cost total mediu pe termen scurt
Cost marginal pe termen scurt
Microeconomie
114
Ajustarea unei industrii la scăderea cererii
Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii
Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială. Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare, curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”. Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe graficul (b).
Ajustarea unei industrii la creşterea cererii
Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
(a) O firmă
Curba ofertei pe termen lung
Curbele ofertei pe termen scurt
(b) O industrie
25 50
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi) 50.000 100.000
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Profitul la preţul de 480 mii lei atrage noi firme
CTML
CTMS
Cost marginal
O1 O2
C1 C2
Preţul creşte temporar la 480 mii lei.
După ce intră noi firme, preţul scade la 400 mii lei
25 50
40
1.00
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
50.000 100.000
40
1.00
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Pierderea la preţul de 320 mii lei scoate unele firme de pe piaţă
CTML CTMS
Cost marginal
O2 O1
C2 C1 Preţul scade temporar la 320 mii lei.
După ce unele firme ies de pe piaţă, preţul revine la 400 mii lei
Curba ofertei pe termen lung
Curbele ofertei pe termen scurt
(a) O firmă (b) O industrie
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
115
În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la 480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b). Alte curbe ale ofertei pe termen lung Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung
pentru o industrie Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.
25 50
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
50.000 100.000
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
O1O2
C1
(a) O firmă (b) O industrie
CM1 CM2 CTM2
CTM1
Temporar, preţul creşte la 600 mii lei
La costuri mai mari noul preţ de echilibru este 500 mii lei
Curba ofertei pe termen lung
C2
CAPITOLUL 8
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Ce caracteristici definesc structura unei pieţe.
Ce determină nivelul producţiei care maximizează
profitul unei firme concurenţiale pe termen scurt.
În ce condiţii poate să opereze o firmă chiar dacă
înregistrează o pierdere.
Care este legătura dintre curba ofertei pe termen scurt
a unei firme şi curbele costurilor.
Care sunt condiţiile de echilibru într-o industrie
concurenţială.
Ce determină curba ofertei pe termen lung pentru o
industrie concurenţială.
8.1 Conceptul de structură a pieţei
Varietăţi de structuri de piaţă
Structuri descriptive şi structuri ideale
Concurenţă şi spirit de întreprindere
8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt
Firma concurenţială ca primitor de preţ
Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă
Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie
8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţă
perfectă
Echilibrul pe termen lung pentru o firmă
concurenţială
Ajustarea unei industrii la scăderea cererii
Ajustarea unei industrii la creşterea ofertei
8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI Structura pieţei Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi
mărimea firmelor, gradul de similitudine sau de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a firmelor.
Varietăţi de structuri de piaţă Concurenţa perfectă O structură a pieţei caracterizată de existenţa
unui număr mare de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
Monopol O structură a pieţei în care există o singură
firmă care vinde un singur produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
Oligopol O structură a pieţei în care există un număr
mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.
Concurenţă monopolistică
O structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.
Structuri descriptive şi structuri ideale Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o varietate largă de pieţe din lumea reală. Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare, precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.
OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
103
Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină, service-uri auto etc. Figura 8.1 Structuri de piaţă
Caracteristică
Structură
Numărul şi mărimea
firmelor
Natura produsului
Condiţiile de intrare şi ieşire
Concurenţa perfectă Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere
Concurenţa monopolistică
Multe firme, toate mici
Produse diferenţiate Nu există bariere
Oligopol Puţine firme,
dintre care câteva sunt mari
Produse diferenţiate sau
omogene
Pot exista bariere la intrarea pe piaţă
Monopol O singură firmă Un singur produs Protecţie totală faţă de intrarea
rivalilor pe piaţă Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă. O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă. De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă mai bine de caracteristicile structurii de oligopol. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale” provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale. Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu la modelare.
Microeconomie
104
Concurenţă şi spirit de întreprindere
Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate, valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite.
Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea, calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate. 8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective:
1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor produce la diferite preţuri;
2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele ofertei pentru o industrie.
Firma individuală ca primitor de preţ
Primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri determinate de forţe pe care nu le poate controla.
Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială
20
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
Cererea pieţei
20
Preţ
(mii
lei/k
g)
40
60
80
100
0 1 2 3 4 5 6
(a) Piaţa (b) Firma individuală
Oferta pieţei
Curba cererii pentru o firmă individuală
Carne de pui (mil. tone/an)
Carne de pui (mii kg/an)
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
105
Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ (price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială, venitul marginal este egal cu preţul.
Venit marginal Sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de produse vândute.
Maximizarea profitului firmei pe termen scurt
Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă
Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximi-zează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.
0 1 2 . . .
17
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total
(2)
Cost total (3)
18 19 20 21
Profit total (2-3)
Cost Marginal
(5)
Venit margina
(6)
.
.
. 24
0 4.000 8.000
. .
. 68.000 72.000 76.000 80.000 84.000
.
.
. 96.000
19.040 21.760
.
.
. 52.800 56.200 60.000 64.240 68.960
.
.
. 86.400
-15.040 -13.760
. . .
15.200 15.800 16.000 15.760 15.040
.
.
. 9.600
3.040 2.720
3.400 3.800 4.240 4.720
4.000 4.000
.
.
. 4.000 4.000 4.000 4.000 4.000 . . .
4.000
16.000 -16.000
(a)
Toate valorile sunt exprimate în mii lei
Microeconomie
106
În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei.
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(b)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi)
Cost total mediu
Preţ – CTM = Profit unitar
Profit unitar x Cantitate = Profit total
Cost marginal
Venit total
Cost total
Punct de profit
maxim
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200
2.400 1.600
800
800
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
107
Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă
Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.
0 1 2 . . .
12
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total (2)
Cost total (3)
13 14 15 16
Profit sau pierdere
(4)
Cost total
mediu (5)
Cost variabil mediu
(6)
17
0 2,4 4,8
.
.
. 28,8 31,2 33,6 3638,4 40,8
19,04 21,76
.
.
. 40,4 42,4 44,6 47,04 49,76 52,8
-16,64-10,88
...
-11,6-11,2-11-11,04--12
19,010,8
.
.
.2,032,032,042,072,112,12
16 -16
(a)
Toate valorile sunt exprimate în milioane lei
Cost marginal
(7)
Venit marginal
(8)
10,88
.3,37
3,19
3,11
-19,04
.
.
3,26
3,14
3,11
.
-2,72 3,04
22,62,42,73
2,4
.
2,4
2,4
2,4
2,4 2,4
2,4
2,4
. .
2,4
Microeconomie
108
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(b)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi) Cost total mediu
Pierderea medie pe unitate
Cost marginal
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200
2.400 1.600
800
800
Venit total
Cost total Punctul pierderii minime
Cost variabil mediu
Venit marginal
Pierderea unitară x Cantitate = Pierdere totală
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
109
Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei. Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor
pe termen scurt
(a)
Producţie (unităţi)
(1)
Venit total
(2)
Cost Total
(3)
Profit
sau pierdere
(4)
Cost total
mediu (5)
Cost
variabil mediu
(6)
Cost
marginal
(7)
Venit
marginal
(8)
. . .
10 11 12
. . .
18 19,8 21,6
36,8 38,6 40,4
- -
-18,8
3,68 3,51 3,37
2,08 2,05 2,05
–1,64 –1,72 –1,84
Toate valorile sunt exprimate în milioane lei
Microeconomie
110
(b)
Cos
turi
tota
le (z
eci m
ii le
i/zi)
Cos
t mar
gina
l (m
ii le
i/zi)
0
8.000 7.200 6.400 5.600 4.800 4.000 3.200 2.400 1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
(c)
Producţie (unităţi/zi)
Cost total mediu
Cost marginal
800
Cost variabil mediu
Venit marginal
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Producţie (unităţi/zi)
8.007.200 6.400 5.600 4.800 4.000 3.200 2.400 1.600
800
Venit total
Cost totalPunctul pierderii minime
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
111
Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt
Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.
24
Cos
turi
uni
tare
(mii
lei/z
i)
0
8.000
7.200
6.400
5.600
4.800
4.000
3.200 2.400
1.600
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
Producţie (unităţi/zi)
Cost total mediu
Curba ofertei
800 Cost variabil mediu
E4
E3
E2
E1
Microeconomie
112
Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie Cantitate oferită Preţ (mii lei) Firma X Firma Y Firma Z Total
3.200 1.500 - - 1.500 6.400 5.500 3.300 3.333 11.833 9.600 9.500 7.000 10.000 26.500
12.000 12.500 10.000 15.000 37.500
Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei pentru acea industrie. 8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII
DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie. Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus îndeplinirea altor două condiţii:
(1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung;
(2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.
Firma X
Cantitate (mii)
12
8
4
0 1 2
Preţ
(mii
lei)
Firma Y12
8
4
0 1 2
Firma Z
12
8
4
0 1 2
Total 12
8
4
0 1 2 3 4
+ + =
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
113
Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă
Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.
Preţ = Cost marginal = Cost total mediu pe termen scurt = Cost total mediu
pe termen lung
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Cantitate (unităţi/zi)
Cost total mediu pe termen lung
500
1.000
25 50
Cost variabil mediu pe termen scurt
Venit marginal (preţ)
Cost total mediu pe termen scurt
Cost marginal pe termen scurt
Microeconomie
114
Ajustarea unei industrii la scăderea cererii
Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii
Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială. Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare, curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”. Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe graficul (b).
Ajustarea unei industrii la creşterea cererii
Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
(a) O firmă
Curba ofertei pe termen lung
Curbele ofertei pe termen scurt
(b) O industrie
25 50
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi) 50.000 100.000
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Profitul la preţul de 480 mii lei atrage noi firme
CTML
CTMS
Cost marginal
O1 O2
C1 C2
Preţul creşte temporar la 480 mii lei.
După ce intră noi firme, preţul scade la 400 mii lei
25 50
40
1.00
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
50.000 100.000
40
1.00
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
Pierderea la preţul de 320 mii lei scoate unele firme de pe piaţă
CTML CTMS
Cost marginal
O2 O1
C2 C1 Preţul scade temporar la 320 mii lei.
După ce unele firme ies de pe piaţă, preţul revine la 400 mii lei
Curba ofertei pe termen lung
Curbele ofertei pe termen scurt
(a) O firmă (b) O industrie
Oferta în condiţii de concurenţă perfectă
115
În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la 480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b). Alte curbe ale ofertei pe termen lung Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung
pentru o industrie Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.
25 50
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
50.000 100.000
400
1.000
Cantitate (unităţi/zi)
Preţ
şi c
ost u
nita
r (m
ii le
i)
O1O2
C1
(a) O firmă (b) O industrie
CM1 CM2 CTM2
CTM1
Temporar, preţul creşte la 600 mii lei
La costuri mai mari noul preţ de echilibru este 500 mii lei
Curba ofertei pe termen lung
C2
CAPITOLUL 9
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Care este relaţia dintre preţ şi venit în cazul
monopolului.
Cum se determină preţul şi producţia care
maximizează profitul pentru un monopol.
De ce uneori monopolurile şi alte firme practică
discriminarea prin preţuri.
De ce monopolurile naturale – cum sunt firmele
producătoare de utilităţi – sunt regularizate.
9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur
Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol
Maximizarea profitului
Minimizarea pierderii
Maximizarea profitului pe termen lung
9.2 Discriminarea prin preţuri
9.3 Monopolul şi eşecul pieţei
Preţuri şi costuri de oportunitate
Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului
în condiţii de monopol
9.4 Regularizarea monopolului natural
Caracteristicile monopolului natural
Soluţia regularizării
În lumea reală este dificil să se găsească o piaţă care întruneşte exact condiţiile care definesc piaţa cu structură de monopol.
1. Rareori o piaţă este deservită într-adevăr de o singură firmă; 2. Conceptul de „produs unic” implică faptul că nu există substituenţi,
dar, în realitate, toate produsele au drept concurenţi înlocuitori;
3. Nici o firmă nu are protecţie absolută faţă de concurenţă. 9.1 MAXIMIZAREA PROFITULUI PENTRU MONOPOLUL PUR Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol Figura 9.1 Cerere, venit total şi venit marginal pentru monopol
TEORIA MONOPOLULUI
Cantitate
(1)
Preţ
(2)
Venit total
(3)
Venit marginal
(4)
1 2 3
. .
. 16 17 18 . . .
33 34 35
77.6 75.2
.
.
. 44.0 41.6 39.2
.
.
. 3.2 0.8 0
155.2 225.6
. . .
704 707.2 705.6
.
.
. 105.6 27.2 0
75.2 70.4
3.2 -1.6
80 mil. lei 80
(a)
-78.4 -27.2
Teoria monopolului
119
Preţ
şi v
enit
unita
r(m
il. le
i)
-13
80
40
0 10 20 30
Zonă de cerere elastică
Ven
it to
tal (
mil.
lei)
80
40
0 10 20 30 40
Venit total
Venit marginal
Cerere
40
Zonă de cerere inelastică
Cerere unitară
Cantitate
Cantitate
Venit total maxim
(b)
(c)
Microeconomie
120
Figura arată legătura dintre cerere, venit total şi venit marginal pentru un monopol. Venitul total se obţine înmulţind preţul cu cantitatea, la fiecare punct de pe curba cererii. Venitul marginal este creşterea de venit total rezultată din sporirea cu o unitate a producţiei. Când cererea este elastică – vezi grafic (b) – venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte. Când cererea este inelastică, venitul marginal este negativ şi venitul total scade. Venitul marginal este mai mic decât preţul la toate nivelurile de producţie. În cazul unei curbe a cererii reprezentate printr-o linie dreaptă, curba venitului marginal intersectează întotdeauna distanţa orizontală dintre curba cererii şi axa verticală exact la jumătatea acesteia! Maximizarea profitului Un monopol maximizează profitul producând o cantitate de bunuri la care venitul marginal este egal cu costul marginal. Preţul pe care îl percepe este determinat de înălţimea curbei cererii corespunzătoare cantităţii de producţie care maximizează profitul. Atenţie: maximizarea profitului nu este acelaşi lucru cu maximizarea venitului total! Peste 13 unităţi de producţie – cantitate la care, în acest exemplu, profitul este maxim – venitul total continuă să crească un timp, dar profitul scade, întrucât costurile totale cresc mai repede. Figura 9.2 Maximizarea profitului în cazul unui monopol
(a)
Producţie (unităţi)
(1)
Preţ
(2)
Venit total (3)
Venit
marginal (4)
Cost
marginal (5)
Cost total (6)
Profit total (7)
. . .
12 13 14
ROL
Million
53.6 51.2 48.8
643.2 665.6 683.2
22,4 17,6
18,4 20 22
404
446
239,2 241,6 237,2
Teoria monopolului
121
Cos
t tot
al şi
ven
it (z
eci m
il. le
i) 80
40
0 10 15 20
Preţ
, cos
t şi v
enit
unita
r (m
il. le
i)
Venit total
25
Producţie
Producţie
(b)
(c)
5 30 35
20
60 Profit
Cost total
10 15 20 255 30 35
80
40
20
60
0
Curba cererii
Cost total mediu
Cost marginal
Profit
Microeconomie
122
Maximizarea profitului sau minimizarea pierderii? Figura 9.3 Pierderea pe termen scurt în cazul unui monopol
Uneori, cererea poate să nu fie suficient de mare astfel încât să permită monopolului să obţină profit. De exemplu, în acest grafic curba cererii se află permanent sub curba costului total mediu. Pe termen scurt, cel mai bun lucru pe care poate să îl facă o firmă aflată într-o asemenea situaţie este să îşi diminueze pierderile prin menţinerea nivelului de producţie la punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal. În cazul în care condiţiile pieţei se modifică şi curba cererii se deplasează şi mai mult spre originea sistemului de coordonate – împiedicând astfel obţinerea unui preţ care ar acoperi costul total mediu – strategia pe termen scurt a monopolului ar fi închiderea firmei. Maximizarea profitului pe termen lung Un monopol ideal poate obţine profit economic pe termen lung atît timp cât condiţiile cererii sunt favorabile. Cum monopolistul este protejat de concurenţă, deşi condiţiile cererii pe termen scurt permit obţinerea unui profit mai mare decît costul de oportunitate al capitalului, nici o altă firmă nu poate să intre pe piaţă.
Preţ
(mil.
lei)
80
40
0 10 15 20
Cost marginal
25
Producţie
5 30 35
20
60
Cost total mediu
Cost variabil mediu
Cerere
Pierdere
Teoria monopolului
123
9.2 DISCRIMINAREA PRIN PREŢURI Discriminare prin preţuri
Practica de percepere a unor preţuri diferite pentru unităţi diferite din acelaşi produs, atunci când diferenţele de preţ nu sunt justificate de diferenţe de costuri.
Discriminare prin preţuri de grad 1 (discriminare perfectă)
Un monopolist vinde cantităţi diferite din acelaşi produs la preţuri diferite şi aceste preţuri pot să difere de la persoană la persoană (discriminare prin preţuri perfectă).
Discriminare prin preţuri de grad 2
Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un produs la preţuri diferite, dar toţi indivizii care cumpără aceeaşi cantitate plătesc acelaşi preţ.
Discriminare prin preţuri de grad 3
Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un produs la preţuri diferite, unor grupuri diferite, dar toţi indivizii care cumpără aceeaşi cantitate şi aparţin aceluiaşi grup plătesc acelaşi preţ.
9.3 MONOPOLUL ŞI EŞECUL PIEŢEI Preţuri şi costuri de oportunitate Pentru un monopol preţul care maximizează profitul este întotdeauna mai mare decât costul marginal. Deoarece preţul perceput de monopol este mai mare decât costul de oportunitate al producerii unei unităţi dintr-un bun sau serviciu, cumpărătorii primesc un semnal fals vizavi de raritatea bunului sau serviciului respectiv. Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de monopol Comparând cazul pieţei concurenţiale cu cazul monopolului se observă trei diferenţe:
1. Surplusul consumatorului este mai mic în cazul monopolului decât în cazul pieţei concurenţiale;
2. Surplusul producătorului este mai mare în cazul monopolului decât în cazul pieţei concurenţiale;
3. Totalul surplusului consumatorului şi surplusului producătorului este mai mic în cazul monopolului, decât acelaşi total în cazul pieţei concurenţiale.
Microeconomie
124
Pierdere socială O pierdere de surplus al consumatorului sau al producătorului, care nu este compensată de un câştig al altcuiva.
Figura 9.4 Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului
în condiţii de concurenţă şi de monopol
În condiţii de concurenţă perfectă (grafic a) producţia evoluează până la punctul la care consumatorul este dispus să plătească pentru ultima unitate produsă – la un preţ egal cu costul marginal al producerii acelei unităţi. Toate câştigurile posibile în urma schimbului sunt realizate sub forma surplusului consumatorului şi a surplusului producătorului. În condiţii de monopol (grafic b) producţia se opreşte sub acest punct. Surplusul consumatorului este mai mic decât în condiţii de concurenţă, iar surplusul producătorului este mai mare. Totalul lor, însă, este mai mic decât în condiţii de concurenţă. Unele câştiguri potenţiale din schimb nu se realizează. Această pierdere socială constituie justificarea pentru considerarea monopolului drept formă de eşec al pieţei.
0 10 20 30 40
Producţie
80
160
240
320
Preţ
(mii
lei)
0 10 20 30 40
Producţie
80
160
240
320
Preţ
(mii
lei)
Surplusul consumatorului Surplusul producătorului
Oferta (cost marginal)
Cerere
Preţul este egal cu costul marginal
(a) Piaţă concurenţială (b) Monopol
Venit marginal
Cerere
Cost marginal
Pierdere socială
Surplusul consumatorului
Preţul depăşeşte costul marginal
Surp
lusu
l
prod
ucăt
orul
ui
Teoria monopolului
125
9.4 REGULARIZAREA MONOPOLULUI NATURAL Monopol natural O industrie în care costurile totale medii sunt
menţinute la un nivel minim, având un singur producător care deserveşte întreaga piaţă.
Figura 9.5 Regularizarea monopolului natural
Acest grafic arată curbele costului şi cererii pentru un monopol natural (de exemplu, o firmă producătoare de energie termică). În lipsa regularizării, monopolul ar putea să obţină profit maxim percepând preţul P2 şi vânzând cantitatea Q2. Dacă autoritatea de reglementare impune un preţ maxim P1, firma va considera că merită să producă o cantitate Q1.
Q2 Q1
P2
P1
Cost total mediu pe termen lung
Cost marginal
Cerere
Venit marginal
Preţ
Cantitate
CAPITOLUL 10
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Gradul în care pieţele sunt dominate de câteva firme
mari.
Cum – în cazul pieţei cu structură de oligopol –
deciziile fiecărei firme depind de deciziile altor firme.
Care sunt condiţiile care afectează performanţele
pieţelor cu grad mare de concentrare.
Cum înţelegerea între firme rivale poate genera
creşterea profiturilor pe seama creşterii cheltuielilor
consumatorilor.
Demersurile care s-au făcut pentru măsurarea
performanţelor pieţelor cu structură de oligopol şi
concurenţă monopolistică.
Cum se maximizează profitul în condiţii de
concurenţă monopolistică.
10.1 Concentrarea pieţei
Măsurarea concentrării pieţei
Cauzele concentrării pieţei
Măsurarea performanţelor de piaţă în cazul
oligopolului
10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere
Teoria cartelului
Coordonare fără înţelegere
Măsurarea performanţelor pieţei cu structură
de oligopol
10.3 Teoria concurenţei monopolistice
Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei
monopolistice
Performanţele pieţei cu structură monopolistică
10.1 CONCENTRAREA PIEŢEI Pentru ca piaţa să funcţioneze satisfăcător, trebuie să existe concurenţă perfectă sau este necesar să existe doar concurenţă, în sens de rivalitate între întreprinzători, deşi pe piaţă există doar câteva firme? Concentrarea pieţei Gradul în care o piaţă este dominată de
câteva firme mari. Măsurarea concentrării pieţei Indice de concentrare Procent din totalul vânzărilor deţinut de
primele patru sau opt firme mari pe o piaţă. Printre cele mai concentrate pieţe sunt: piaţa autovehiculelor, piaţa ţigaretelor, piaţa echipamentului foto, piaţa anvelopelor, piaţa aparatelor de zbor, piaţa de săpun şi detergenţi. Printre cele mai puţin concentrate pieţe sunt: piaţa ziarelor cotidiene, piaţa băuturilor răcoritoare ambalate, piaţa tipăriturilor cu caracter comercial. Cauzele concentrării pieţei Economiile de scară
Bariere la intrarea pe piaţă Bariere la intrarea pe piaţă
Orice factor care împiedică intrarea unei noi firme pe o piaţă, oprind-o să concureze pe picior de egalitate cu firmele deja existente pe piaţa respectivă.
⇒ Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopol sunt create în mod deliberat de autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor de radio şi de televiziune care există pe piaţă;
OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ
Oligopolul şi concurenţa monopolistică
129
⇒ Un al doilea tip de bariere la intrarea pe piaţă îl constituie dreptul de proprietate asupra resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea în industria cinematografică este dificilă dacă toţi actorii de vârf se află deja sub contract cu alte firme;
⇒ Un al treilea tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de
patente şi de drepturi de autor.
Totodată, influenţe aleatoare – precum şansa – pot constitui cauze ale concentrării pieţei: într-un an, unele firme pot avea au un succes mai mare comparativ cu alte firme şi unele firme cresc mai puţin decât media. 10.2 TEORIA OLIGOPOLULUI:
INTERDEPENDENŢĂ ŞI ÎNŢELEGERE Interdependenţă oligopolistică
(Pe o piaţă cu structură de oligopol) nevoia de a urmări atent acţiunile firmelor rivale atunci când se adoptă decizii privind preţurile sau producţia.
Teoria cartelului Cartel Un grup de producători se asociază pentru a
maximiza profiturile prin fixarea preţurilor şi limitarea producţiei.
Figura 10.1 reprezintă o industrie în care operează mai mult de 100 de firme, fiecare producând la niveluri constante, pe termen lung, ale costurilor medii şi marginale. Dacă aceste firme operează pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, industria este în echilibru în punctul în care se intersectează curbele cererii şi costului marginal. Dacă firmele formează un cartel, ele îşi pot uni eforturile de obţinere de profituri restricţionând producţia la punctul în care costul marginal este egal cu venitul marginal şi crescând preţul de la 80 milioane lei/unitate de produs la 160 milioane lei/unitate de produs.
Microeconomie
130
Figura 10.1 Maximizarea profitului pentru cartel
Problema stabilităţii Deşi cartelurile asigură profituri pentru membrii lor, ele au două mari probleme, datorită cărora se formează greu şi sunt instabile. Prima problemă priveşte controlul intrării de noi membri în cartel. Cu cât cartelul are mai mulţi membri, cu atât mai mic este profitul care se distribuie fiecărui membru. De aceea, pentru a asigura profituri mari, cartelul trebuie să limiteze numărul de membri care îl formează. A doua problemă priveşte impunerea respectării cotelor de producţie. Într-un cartel, fiecare membru are un stimulant puternic să trişeze – prin mărirea neanunţată a producţiei peste cota care îi revine – şi astfel să-şi mărească profitul. Trişarea presupune faptul că ceilalţi membri se vor comporta corect, dar, totodată, însăşi posibilitatea ca ceilalţi membri să trişeze este un stimulent pentru un membru al cartelului să trişeze. Coordonare fără înţelegere În viaţa de zi cu zi cartelurile formale sunt rareori întâlnite. Dar, pe o piaţă cu structură de oligopol firmele îşi pot coordona deciziile privind preţurile şi
0 600 500 400 300 200 100
240
160
80
Cantitate (unităţi/lună)
Preţ
(mili
oane
lei/u
nita
te)
Venit marginal
Echilibru în cazul concurenţei
Echilibru în cazul cartelului
Cerere
Cost total mediu pe termen lung şi cost marginal
Oligopolul şi concurenţa monopolistică
131
nivelurile de producţie în vederea maximizării profitului şi fără să stabilească acorduri formale. Numărul şi mărimea firmelor Coordonarea tacită se realizează mai uşor pe o piaţă pe care operează două sau trei firme de mărimi relativ apropiate, decât pe o piaţă pe care zece firme controlează jumătate din piaţă, iar restul pieţei se împarte între mai multe firme mici. Lider de preţ (Pe o piaţă cu structură de oligopol) – o situaţie
în care creşterea sau scăderea preţului de către o firmă dominantă – lider de preţ – este urmată de toate firmele de pe piaţă – sau de cele mai multe dintre ele.
Natura produsului În cazul în care pe piaţă este vorba de un bun omogen, cu un flux de comenzi relative ordonat, coordonarea între firme se realizează mai uşor. Dacă însă produsul are un flux aleator de comenzi, coordonarea este mai greu de realizat – pur şi simplu ar trebui coordonate prea multe lucruri. Creştere şi inovaţie Pe o piaţă unde inovaţia este lentă, acordurile tacite dintre firme nu trebuie revăzute prea des. În schimb, pe o piaţă unde elementele pieţei (forma bunului, tehnicile de producţie, personalitatea producătorilor şi a consumatorilor) se schimbă des, acordurile tacite între firme se perimează repede. Uşurinţa intrării pe piaţă şi uşurinţa ieşirii de pe piaţă Chiar şi dacă pe piaţa operează puţine firme, ameninţarea intrării pe piaţă a noi firme poate determina firmele existente să reducă în mod voluntar preţurile practicate pentru a evita atragerea de noi rivali. Barierele la intrare sunt un factor important în analizarea efectelor fuziunilor dintre firme. În cazul unei pieţe cu structură de oligopol, fuziunile dintre firme reduc numărul firmelor care operează pe piaţă şi măresc gradul de
Microeconomie
132
concentrare al pieţei. Totodată, în anumite industrii, apar repede noi firme care acoperă golurile lăsate de fuziuni. Uşurinţa ieşirii dintr-o industrie este un factor la fel de important ca şi uşurinţa intrării. Întreprinzătorii sunt mult mai dispuşi să-şi asume riscurile intrării într-o industrie atunci când ieşirea nu presupune costuri trecute mari decât în cazul în care anticipează că ieşirea presupune costuri trecute mari. Piaţă contestabilă Piaţă pe care barierele de intrare şi ieşire sunt
mici. Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol Performanţă bună a pieţei înseamnă o performanţă asemănătoare pieţei cu concurenţă perfectă, unde preţul este egal sau apropiat de costul marginal, astfel încât suma surplusului consumatorului şi a producătorului este maximizată. Performanţă slabă a pieţei înseamnă o performanţă asemănătăare pieţei cu structură de monopol, unde preţul este mai mare decât costul marginal, astfel încât câştigurile potenţiale din schimb nu se realizează integral. Studii empirice (de exemplu, Joe Bain, 1951) arată că industriile cu indici de concentrare mai mari de 70 obţin profituri mai mari decât industriile mai puţin concentrate. Deşi legătura dintre profituri şi concentrare există, ea nu este nici perfectă şi nici puternică. În timpul anilor 1950 şi 1960, studiul lui Bain a fost reluat pentru industrii diferite şi pentru ani diferiţi. Cele mai multe evidenţe conduc spre aceeaşi concluzie: o legătură slabă, dar persistentă, între profituri şi gradul de concentrare. Rezultate mult mai recente arată că legătura dintre profituri şi concentrare este înşelătoare. Dacă datele sunt ajustate pentru mărimea firmelor pe pieţe diferite, legătura dintre profituri şi concentrare tinde să dispară.
Oligopolul şi concurenţa monopolistică
133
Una dintre credinţele cele mai larg răspândite între economişti este că, pe măsură ce gradul de concentrare al unei industrii creşte, cu atât mai mare este tendinţa firmelor să se comporte ca un cartel sau ca un monopol, chiar dacă între ele nu există acorduri formale pentru creşterea preţurilor sau pentru împărţirea pieţei. Rezultatele unor cercetări mai recente scot în evidenţă noi explicaţii ale faptului că firmele din industriile cu concentrare mare par să obţină profituri mai mari decât firmele din industrii mai puţin concentrate. De exemplu, o industrie concentrată care a înregistrat creşteri rapide ar putea avea nevoie de profituri mai mari pentru a atrage mai mult capital. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci profiturile mai mari reflectă, pur şi simplu, eficienţa mai mare a firmelor mari comparativ cu eficienţa firmelor mici din industria respectivă. În cele din urmă, s-ar putea ca profiturile mai mari să nu fie de loc profituri în sens economic – ele ar putea reflecta doar faptul că există diferenţe semnificative între accepţiunea contabilă a afacerilor şi accepţiunea ecnomică. 10.3 TEORIA CONCURENŢEI MONOPOLISTICE Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se referă la restaurante, ateliere de reparaţii, brutării, staţii de benzină etc. Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice (Edward H. Chamberlin and Joan Robinson, 1930) În condiţii de concurenţă monopolistică (figura 10.2), fiecare firmă are o curbă a cererii înclinată negativ, dar nu există bariere la intrarea pe piaţă a unor noi firme. Pe termen scurt (graficul a), o firmă care produce la punctul la care venitul marginal este egal cu costul marginal poate obţine profit economic pur. Totodată, pe termen lung (grafic b), noi firme sunt atrase de această piaţă. Intrarea noilor firme determină modificarea cererii pentru firmele deja existente pe piaţă, coborând curba cererii pentru fiecare dintre ele. De asemenea, firmele pot lupta pentru a-şi menţine cota de piaţă, utilizând mijloace care măresc volumul costurilor. Intrarea pe piaţă a unor noi firme va continua până când se atinge un nou punct de echilibru pe termen lung, punct în care profiturile sunt eliminate.
Microeconomie
134
Figura 10.2 Echilibrul pe termen scurt şi echilibrul pe termen lung în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică
Performanţele pieţei cu structură monopolistică
Pe baza modelelor de analiză elaborate de Chamberlin şi Robinson, s-a considerat că trăsătura esenţială a concurenţei monopolistice este existenţa unui număr prea mare de ofertanţi (prea multe staţii de benzină, prea multe supermarket-uri şi restaurante etc.), fiecare dintre aceştia operând la o fracţiune din capacitate şi fiecare practicând preţuri ineficient de mari. Cu toate că preţurile practicate sunt mari, fiecare ofertant obţine doar un profit minim, care îi permite să rămână în afacere. Concluzia acestui raţionament ar fi următoarea: poziţia de echilibru pe termen lung arată o slabă performanţă a pieţei cu structură de concurenţă monopolistică. Ca şi în cazul monopolului, în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică, fiecare firmă se opreşte la un nivel de producţie mai mic decât cel care ar permite maximizarea sumei dintre surplusul consumatorului şi surplusul producătorului. Diferenţa dintre preţ şi costul marginal indică producţia suplimentară potenţială de pe urma căreia ar beneficia atât firmele, cât şi clienţii lor.
Cantitate Cantitate
Preţ
Preţ
Profit
Venit marginal
Cost total mediu
Cerere
Cost marginal Cost marginal
Cost total mediu
Cerere
Venit marginal
(a) Termen scurt (b) Termen lung
Oligopolul şi concurenţa monopolistică
135
Mai mult, pe o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, o firmă nu operează la cel mai scăzut punct pe curba costului total mediu. Dacă pe piaţă ar exista mai puţine firme care ar realiza o producţie mai mare, pe piaţă s-ar oferi aceeaşi cantitate de bunuri la costuri mai mici. În prezent, aceste critici ale pieţei cu structură de concurenţă monopolistică nu mai sunt atât de larg acceptate. Cele mai multe argumente pentru eficienţa pieţei cu structură de concurenţă monopolistică se bazează pe ideea că între această structură de piaţă şi piaţa cu structură de concurenţă perfectă nu există chiar atât de multe diferenţe. Unul dintre argumente priveşte credinţa că „diferenţierea produselor” este eronată. Pe de o parte, este adevărat că restaurantele diferă prin locaţie, bucătărie sau atmosferă. Pe de altă parte, însă, ceea ce oferă restaurantele nu constă atât în meniu, ci oferta lor este, de fapt, un produs omogen şi anume: „plăcerea de a servi masa”. Acelaşi argument este valabil şi în cazul pieţei cartofilor. Cultivatorii de cartofi obţin acest produs în mărimi diferite şi folosind metode de producţie diferite. Cu toate acestea, însă, piaţa cartofilor poate fi considerată o piaţă cu structură de concurenţă perfectă sau foarte apropiată de aceasta.
CAPITOLUL 11
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum se comportă indivizii în situaţii strategice.
Cum se ajunge la echilibru în cazul unui oligopol (echilibrul Nash).
Cum se aplică „dilema prizonierului” în economie.
De ce indivizii şi firmele consimt să coopereze.
11.1 Modelul Cournot
11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie
11.3 Jocuri cu sumă zero
Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă
Echilibrul Nash
11.4 Jocuri cu sumă pozitivă
„Dilema prizonierului”
Aplicaţii ale „dilemei prizonierului”
11.1 MODELUL COURNOT Figura 11.1 Teoria Cournot a oligopolului Teoria Cournot presupune că fiecare firmă îşi va stabli preţul anticipând că preţurile rivalilor rămân fixe. Curbele de reacţie arată cel mai bun preţ pentru fiecare dintre cele două firme, dat fiind preţul celeilalte. De exemplu, punctul S de pe curba de reacţie a firmei 1 arată că ea ar trebui să perceapă un preţ de 60 milioane lei, dacă firma 2 percepe 50 milioane lei. Dacă firma 1 are un monopol, ea va stabili un preţ de 150 milioane lei. Dacă firma 2 intră pe piaţă, se va declanşa un război al preţurilor, iar industria se va deplasa pas cu pas spre punctele A, B, C, D şi, în cele din urmă, E. Punctul E este un punct de echilibru stabil.
MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI: MODELUL COURNOT ŞI TEORIA
JOCURILOR
0 50 10 15 20 25 30
50
10
15
20
Preţ
ul d
e m
onop
ol a
l fir
mei
1
Preţul de monopol al firmei 2
Curba de reacţie a firmei 1
Curba de reacţie a firmei 2
T
AB
CD
E
S
Preţ
ul p
erce
put d
e fir
ma
2
Preţul perceput de firma 1 (mil. lei)
Modele formale ale oligopolului
139
11.2 APLICAREA TEORIEI JOCURILOR ÎN ECONOMIE Teoria jocurilor are ca obiect analiza generală a interacţiunilor strategice. Teoria jocurilor Studiul comportamentului indivizilor în situaţii
strategice. Joc O activitate care se desfăşoară pe baza unor
reguli explicite sau implicite. Strategie Un set complet de acţiuni ale unui jucător ca
răspuns la acţiunile altui jucător. Pentru că pe o piaţă cu structură de oligopol numărul firmelor este mic, fiecare firmă trebuie să acţioneze strategic. Ipoteze: 1. Toţi jucătorii sunt raţionali; 2. Toţi jucătorii cunosc regulile jocului. Rezultatele jocului se formalizează sub formă matriceală într-o aşa-numită matrice a rezultatelor, iar echilibrul se realizează la intersecţia dintre strategii. 11.3 JOCURI CU SUMĂ ZERO Jocuri cu sumă zero O situaţie în care jucătorii au interese opuse,
fapt pentru care câştigul unui jucător reprezintă exact pierderea celuilalt.
Jocurile cu sumă zero au un punct de echilibru la care se poate ajunge după o singură rundă de joc sau după mai multe runde. Deşi asemenea situaţii se întâlnesc în activitatea economică, ele nu sunt o caracteristică definitorie a acesteia. Jocurile cu sumă zero pot avea strategie dominantă sau pot să nu aibă strategie dominantă.
Microeconomie
140
Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă Exemplul 1
Strategii Jucătorul B 1 2 3 1 6 4 10 Jucătorul A 2 6 0 4 3 -4 -6 0
Strategie dominantă O situaţie în care pentru fiecare jucător există o singură alegere optimă, indiferent de decizia celuilalt jucător.
Altfel spus, o strategie dominantă este acea strategie care nu poate fi schimbată unilateral de un jucător fără ca această schimbare să genereze rezultate mai proaste pentru el. Decizia privind alegerea strategiei se ia pe baza principiului dominării. Principiul dominării Un jucător nu alege niciodată o strategie care
generează rezultate mai proaste decât celelalte strategii disponibile.
Altfel spus, un jucător alege întotdeauna acea strategie care generează cel puţin aceleaşi rezultate ca şi celelalte strategii disponibile. În acest exemplu, punctul de echilibru şi valoarea jocului este elementul a12 = 4 din matricea rezultatelor (intersecţia dintre linia 1 – care este strategia dominantă pentru jucătorul A – şi coloana 2 – care este strategia dominantă pentru jucătorul B. Nu întotdeauna, însă, jocurile au strategie dominantă. Este posibil ca într-un joc strategia dominantă să nu fie disponibilă ambilor jucători, astfel încât alegerea optimă a unui jucător depinde de ceea ce el crede că va face celălalt jucător. Exemplul 2
Jucătorul B Strategii 1 2 3 Coloana
minimelor 1 -8 -6 10 -8 2 6 0 6 0 Jucătorul A 3 8 -6 -10 -10
Linia maximelor 8 0 10 000
Modele formale ale oligopolului
141
O. Morgenstern şi J. von Neuman au demonstrat că un joc fără strategie dominantă are un punct de echilibru la care se poate ajunge într-o singură rundă, dacă jocul satisface regula minimax. Regula minimax Un joc are un punct de echilibru dacă şi numai
dacă maximin egal minimax şi maximin egal minimax este valoarea jocului.
În acest exemplu, cum minimax = maximin = 0, jocul are un punct de echilibru (elementul a22 în matricea rezultatelor), şi valoarea maximin = minimax = 0 este rezultatul jocului. Acest echilibru este echilibrul Nash. Echilibru Nash O situaţie în care jucătorii, interacţionând unii
cu alţii, aleg cea mai bună strategie având în vedere strategiile alese de ceilalţi jucători.
11.4 JOCURI CU SUMĂ POZITIVĂ Jocuri cu sumă pozitivă
O situaţie în care câştigurile unui jucător nu sunt în mod necesar egale cu pierderile celuilalt jucător. Ambii jucători pot să câştige sau ambii pot să piardă.
⇒ Deoarece rezultatele unui jucător nu pot fi deduse din rezultatele celuilalt jucător, matricea rezultatelor trebuie să includă rezultatele ambilor jucători;
⇒ Pe lângă matricea rezultatelor trebuie prezentate şi regulile de joc. Există două tipuri de jocuri cu sumă pozitivă:
1. Jocuri cooperative – jucătorii cooperează pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile;
2. Jocuri non-cooperative – jucătorii nu cooperează.
Jocurile cooperative permit folosirea ameninţărilor şi a plăţilor de compensaţie. Ameninţări Declaraţii privind intenţia de a acţiona într-un
anumit mod, făcute cu scopul de a limita comportamentul celuilalt jucător.
Eficienţa ameninţărilor depinde de gradul în care ele sunt considerate credibile de partea căreia îi sunt adresate.
Microeconomie
142
Plăţi de compensaţie Plăţi primite de un jucător atunci când consimte să adopte un comportament care, în lipsa acestora, ar presupune înregistrarea unor pierderi.
„Dilema prizonierului” Butch Cassidy şi Sundance Kid sunt arestaţi de Poliţie. Cei doi sunt suspectaţi de jefuirea unui tren, dar împotriva lor nu există dovezi certe. Cu toate acestea, ei pot fi trimişi în judecată sub acuzaţia unei infracţiuni mai puţin grave, şi anume, deţinere de bunuri furate. Pentru această infracţiune, Butch şi Sundance pot fi condamnaţi la cinci ani de închisoare. Poliţia îi izolează cei doi deţinuţi în camere separate şi propune fiecăruia următoarea înţelegere: „Poţi fi condamnat la cinci ani de închisoare pentru deţinere de bunuri furate. Dacă, însă, recunoşti că ai luat parte la jefuirea trenului şi astfel îţi implici şi partenerul, dar el nu recunoaşte, eşti liber, în timp ce partenerul tău va primi o pedeapsă de 25 de ani privare de libertate. Dacă, însă, amândoi recunoaşteţi fapta, noi nu mai avem nevoie de mărturia ta, aşa încât amândoi veţi primi pedepse de 20 de ani privare de libertate”. Matricea rezultatelor este: Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte
Recunoaşte B: 20 S: 20 B:0 S: 25 Butch Cassidy (B) Nu recunoaşte B: 25 S:0 B: 5 S: 5
Se observă că fiecare jucător are strategie dominantă (Recunoaşte). Butch poate sta mai puţin timp în închisoare dacă recunoaşte că a luat parte la jefuirea trenului, indiferent de ce strategie va alege Sundance (Recunoaşte sau Nu recunoaşte). Totodată, Sundance are aceleaşi opţiuni disponibile ca şi Butch. Strategiile dominante pentru Butch şi Sundance sunt:
Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte
Recunoaşte 20 0 Butch Cassidy (B) Nu recunoaşte 25 5
Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte
Recunoaşte 20 25 Butch Cassidy (B) Nu recunoaşte 0 5
Dacă ambii recunosc, vor sta în închisoare timp de 20 de ani.
Modele formale ale oligopolului
143
Rezultatul jocului se schimbă dacă cei doi pot comunica. Astfel, ei ar putea conveni să nu recunoască, iar rezultatul acestor strategii este doar cinci ani de închisoare pentru fiecare. Dar cooperarea este dificilă, pentru că logica propriului interes măreşte beneficiul trişării. Dacă unul dintre ei recunoaşte, în timp ce celălalt nu recunoaşte, primul va fi liber în timp ce al doilea va sta 25 de ani în închisoare. Stimulentul trişării este puternic.
Rezultatul în cazul unui asemenea tip de joc depinde şi de numărul de runde în care el se desfăşoară. Analiza echilibrului în condiţiile posibilităţii trişării a evidenţiat două tipuri de strategii menite să elimine stimulentul trişării:
1. „Dinte pentru dinte” (Robert Axelrod): Un jucător ar trebui să înceapă prin a coopera, iar apoi să răspundă exact aşa cum se comportă partenerul de joc.
2. „Trişat-Eliminat” (Viktor Vanberg şi Roger Congleton): Împotriva jucătorului care trişează se impun sancţiuni dure, care merg până la eliminarea acestuia din joc.
Aplicaţii ale „dilemei prizonierului”
Exemplul 3 Pe piaţă operează doar două firme: A şi B, care pot practica două preţuri. Când preţul este 9 EUR/ unitate de produs, cantitatea cerută este 100 bucăţi şi când preţul este 10 EUR/unitate de produs, cantitatea cerută este 60 bucăţi. Costul total mediu pentru ambele firme este 50 EUR/unitate de produs. Atunci când firmele practică acelaşi preţ, ele vând cantităţi egale de mărfuri. Aplicând logica teoriei jocurilor, să se determine:
a) Matricea rezultatelor în termeni de profit; b) Profitul fiecărei firme atunci când firmele nu cooperează; c) Profitul fiecărei firme atunci când firmele cooperează.
a) Matricea rezultatelor în termeni de profit:
Firma B P1 = 9 P2 = 10
P1 = 9 πA= 200 πB= 200 πA=400 πB= 0 Firma A P2 = 10 πA= 0 πB= 400 πB=150 πB= 150
b) πA= 200; πB= 200 c) πA= 200; πB= 200
CAPITOLUL 12
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cât de mare este sectorul guvernamental în economia
României.
De ce este necesară acţiunea guvernului în problema
poluării.
De ce Armata României nu este o firmă privată.
De ce guvernul intervine în alocarea resurselor.
De ce unele programe guvernamentale par să fie
proiectate pentru a îmbogăţi firme private şi anumiţi
indivizi, mai degrabă decât să promoveze eficienţa şi
echitatea.
Care dintre funcţiile guvernului pot fi îndeplinite mai
bine de sectorul privat.
12.1 Guvernul în economia României
Cheltuielile publice
Finanţarea sectorului public
12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec
al pieţei
Externalităţi
Bunuri publice
Concurenţă insuficientă
12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrării rentei
şi eşecul intervenţiei guvernamentale
Natura rentelor economice
Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei
Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie
Privatizarea
12.1 GUVERNUL ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Sectorul public (guvernamental) în economia României cuprinde administraţia centrală şi administraţia locală. Tabel 1 PIB, cheltuielile publice totale şi cheltuielile administraţiei
locale
PIB modificare
anuală (%)
Total cheltuieli publice
(% din PIB)
Cheltuielile administraţiei
locale (% of GDP)
Cheltuielile administraţiei
locale/ Total
cheltuieli publice
(%) 1990 -5.6 38.7 5.8 15 1991 -12.9 38.7 2.6 6.9 1992 -8.8 42.0 3.3 7.9 1993 1.5 34.2 3.5 10.1 1994 3.9 34.4 3.5 10.1 1995 7.1 34.7 4.5 12.9 1996 3.9 33.8 4.5 13.4 1997 -6.1 33.6 4.1 12 1998 -4.8 34.5 3.6 10.1 1999 -1.2 34.7 3.8 10.5 2000 1.6 35.3 4.1 11.1 2001 5.3 33.4 6.0 17.3 2002 4.5 32.1 6.1 17.9
1) Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. 2) Cheltuielile publice totale reprezintă toate cheltuielile incluse în bugetul general
consolidat: bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, fondurile speciale şi bugetele administraţiei locale.
Achiziţii guvernamentale (de bunuri şi servicii)
Cumpărări de bunuri finale de către guvern, plus costul angajării serviciilor efectuate de angajaţii în structurile guvernamentale şi de alţi contractori.
ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI
Rolul economic al guvernului
147
Tabel 2 Ponderea cheltuielilor administraţei publice locale în totalul cheltuieilor publice
(%)
Administraţie
publică Educaţie Sănătate Asistenţă socială
Lucrări publice/ locuinţe Transport
1990 61.2 69.7 0.0 0.9 100.0 31.0 1991 29.4 0.0 0.0 0.3 97.6 36.6 1992 25.4 0.0 0.0 0.3 98.1 37.3 1993 26.6 0.0 18.6 1.7 90.5 42.1 1994 25.0 0.0 17.2 1.8 83.1 36.5 1995 26.4 13.7 19.4 2.9 87.0 38.0 1996 27.9 15.2 20.2 3.2 89.6 39.7 1997 30.7 12.6 20.1 2.0 91.0 33.8 1998 35.5 9.9 0.6 3.2 89.3 29.4 1999 41.4 11.6 0.5 2.9 86.4 21.6 2000 37.9 10.3 0.3 4.9 80.1 22.4 2001 38.1 69.4 0.6 5.6 81.6 21.9 2002 38.1 69.9 0.7 8.1 72.5 20.3
Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice Achiziţiile guvernamentale măsoară partea din totalul bunurilor şi serviciilor produse în economie timp de un an, parte care este utilizată de guvern. Practic, achiziţiile guvernamentale reprezintă resurse reale deplasate dinspre satisfacerea trebuinţelor individuale spre satisfacerea trebuinţelor publice. Achiziţiile guvernamentale nu reprezintă întreaga dimensiune a implicării guvernului în economie. O imagine mult mai exactă a acestei dimensiuni este dată de însumarea transferurilor cu volumul achiziţiilor guvernamentale. Astfel se obţine totalul cheltuielilor guvernamentale. Transferuri Plăţi efectuate de guvern către indivizi, care
nu presupun vreo contraprestaţie în bunuri sau servicii din partea acestora.
Totalul cheltuielilor guvernamentale măsoară partea din economie pentru care decizia guvernamentală înlocuieşte decizia pieţei.
Microeconomie
148
148
Cheltuielile publice
Cheltuielile guvernamentale în anul 2002
Apărare naţională
Ordine publică
Educaţie
Sănătate
Cultură, sport, tineret
Asistenţă socială şi dezvoltare publică
Mediu
Economie
Administraţie publică
Finanţarea sectorului public
Veniturile guvernamentale în anul 2002
Venituri fiscale (impozite directe şi indirecte)
Capital
Alte venituri
Venituri nefiscale
Veniturile guvernamentale în anul 2002
Cheltuielile guvernamentale în anul 2002
Rolul economic al guvernului
149
12.2 ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI EXTERNALITĂŢI ŞI ALTE SITUAŢII DE EŞEC AL PIEŢEI
Eşec al pieţei O situaţie în care piaţa eşuează în atingerea
standardelor acceptate de eficienţă şi echitate, sau în care preţurile nu mai îndeplinesc satisfăcător funcţiile de transmitere de informaţii, asigurarea de stimulente şi distribuirea venitului.
Externalităţi Externalitate Efectul producerii sau consumării unui bun al
cărui impact se răsfrânge asupra unei terţe părţi, alta decât cumpărătorul sau vânzătorul bunului respectiv şi care nu este reflectat în preţuri.
Poluarea Exemplul 1: Internalizarea costurilor externe Pentru a produce oţel, o firmă foloseşte furnale pe bază de cărbune. Costul combustibililor, al capitalului şi al mâinii de lucru este 100 USD pentru fiecare tonă de oţel produsă. Aceste costuri sunt costuri interne, deoarece ele sunt generate de producerea oţelului în sine. Aceste costuri sunt reflectate în tranzacţiile de piaţă – plăţi către furnizorii de cărbuni, plata lucrătorilor, dividende către proprietarii firmei etc. Costurile interne sunt parte din costul de oportunitate al producerii oţelului deoarece ele reprezintă valoarea şanselor sacrificate ca urmare a utilizării resurselor pentru producerea de oţel şi nu pentru alte scopuri. Pentru a rămâne în afacere, firma trebuie să primească pe piaţă un preţ de cel puţin 100 USD pe tona de oţel, altfel spus un preţ egal cu costul intern de oportunitate al producerii oţelului. Costurile interne nu reprezintă întregul cost al producerii oţelului. În procesul de ardere a cărbunelui, furnalele degajă în atmosferă substanţe utile (de exemplu, dioxid de sulf), care poluează mediul înconjurător – distrug vegetaţia din zonă şi afectează negativ viaţa celor care locuiesc în vecinătatea firmei. Aceste efecte sunt costuri externe, deoarece ele sunt suportate de o ţerţă parte – oameni care nu sunt nici cumpărători de oţel şi nici vânzători de inputuri pentru producerea oţelului. Costurile externe sunt, de asemenea, parte a costului de oportunitate al producerii oţelului, datorită
Microeconomie
150
150
faptului că ele reprezintă valoarea factorilor distruşi de poluare (vegetaţie distrusă, boli ale locuitorilor din vecinătate care nu au nici o legătură cu producerea oţelului etc.) sau reprezintă valoarea cheltuielilor necesare pentru înlăturarea acestor efecte. Presupunînd că valoarea daunelor produse este de 20 USD/tona de oţel produsă – de fapt, adăugarea acestei sume la costurile interne măreşte costul de oportunitate al producerii oţelului la 120 USD/tonă. Dacă preţul oţelului este stabilit doar de ofertă şi cerere pe o piaţă concurenţială, el va tinde spre 100 USD/tonă, valoare care acoperă doar costurile interne. Acest preţ transmite, însă, un semnal fals cumpărătorilor de oţel şi anume: oţelul este ieftin, altfel spus, este o resursă abundentă. În aceste condiţii, consumatorii de oţel nu sunt stimulaţi să apeleze la înlocuitori pentru oţel sau nu vor fi stimulaţi să găsească metode de producţie care necesită cantităţi mai mici de oţel. În concluzie, piaţa va eşua în alocarea eficientă a resurselor, deoarece preţurile transmit informaţii false cu privire la raritatea resurselor. Aglomeraţia pe proprietăţile comune Proprietate comună Proprietate la care au acces liber toţi membrii
unei comunităţi. Exemplul 2: Pescuitul în apele internaţionale Pentru a intra în afaceri de pescuit, o firmă trebuie să suporte un număr de costuri interne – costul vapoarelor, costul cu salariile echipajelor, costul combustibilului utilizat de vapoare etc. Aceste costuri sunt pe deplin reflectate în tranzacţiile dintre proprietarii de vase de pescuit şi furnizorii de inputuri. Atunci când mai multe vapoare de pescuit concurează pentru a prinde peşte, preţul peştelui este stabilit de ofertă şi cerere la un nivel care reflectă aceste costuri interne. Totodată, atunci când spaţiul în care se pescuieşte atinge un anumit nivel de aglomeraţie, apar şi costurile externe. Pe măsură ce pescuitul afectează capacitatea de reproducere a populaţiei de peşte, totalul capturilor fiecărui pescador scade pe măsură ce tot mai multe pescadoare intră în flotă. Cum tot mai multe pescadoare operează acum în apele internaţionale, dar există tot mai puţin peşte, costul aducerii pe piaţă a unei tone de peşte creşte.
Rolul economic al guvernului
151
Efectele aglomeraţiei sunt un tip de externalitate în care terţa parte aspra căreia cad costurile externe este reprezentată de alţi participanţi la activitatea respectivă – în acest exemplu, alte vase de pescuit. Măsura costurilor externe este suma cu care intrarea unui pescador suplimentar în flotă reduce capturile zilnice ale pescadoarelor deja existente. Altfel spus, suma cu care creşte costul capturării unei tone de peşte pentru vasele deja existente. Astfel, costul de oportunitate real al măririi flotei de pescuit cu încă un vas este mai mare decât costurile interne (capital, vas, plata echipajului etc.) pe care le suportă noul intrat. Pe măsură ce aglomeraţia în spaţiul de pescuit creşte, consumatorii trebuie să plătească preţuri din ce în ce mai mari, astfel încât fiecare pescador să continuie să obţină un venit suficient pentru a-şi acoperi costurile interne. Externalităţi pozitive Exemplul 3: Apicultorul şi proprietarul de livadă Un apicultor creşte albine pentru a câştiga din vânzarea mierii de albine. Dacă el îşi ţine stupii în apropierea unei livezi – aflate în proprietatea altui individ – albinele culeg polen din livadă şi, în acelaşi timp, polenizează pomii. Dacă preţul mierii de albine nu reflectă şi valoarea serviciului de polenizare, preţul supraestimează costul de oportunitate al producerii mierii, iar rezultatul pe piaţă va fi o cantitate prea mică de miere produsă şi consumată. Rolul guvernului În cazul Exemplului 1, guvernul poate obliga firma producătoare de oţel să acopere costurile reparării daunelor produse de poluare, impunând acesteia să plătească o taxă de 20 USD pentru fiecare tonă de oţel produsă. Astfel, prin internalizarea externalităţii, preţul de vânzare al oţelului va reflecta acum mai bine costul de oportunitate al producerii sale. Acţiuni provate pentru internalizarea externalităţilor Atunci când între indivizi privaţi negocierea este posibilă, externalităţile pot fi internalizate fără intervenţia guvernului. În exemplul 2, proprietarul de livadă poate plăti apicultorului o sumă stabilită de comun accord cu acesta pentru serviciul de polenizare. În alte situaţii, proprietatea privată rezolvă problema aglomeraţiei prin impunerea unui onorariu. De exemplu, în cazul unui iaz cu peşte, soluţia privată este perceperea unui onorariu pentru cei care vor să pescuiască.
Microeconomie
152
152
Bunuri publice Bun public Un bun sau un serviciu care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii: (1) nu poate fi furnizat unei persoane fără a fi furnizat şi altei persoane (nonexcludabilitate) şi (2) o dată ce este furnizat unei persoane poate fi furnizat, pentru oricât de multe alte persoane la un cost marginal zero.
Concurenţă insuficientă Atunci când concurenţa este insuficientă, eşecul pieţei poate apărea datorită preţurilor prea mari. Monopolul este un exemplu în acest sens. Atunci când preţul (prea mare) nu reflectă costul de oportunitate al utilizării resurselor, consumatorii primesc informaţii false. Redistribuirea venitului Bunuri de merit Un bun la care toţi cetăţenii sunt îndreptăţiţi să
aibă acces, indiferent de disponibilitatea lor de plată.
Rolul macroeconomic al guvernului Unii economişti cred că economia de piaţă este instabilă, ea fiind subiect al inflaţiei, alternativ cu perioade de creştere a şomajului şi creştere economică lentă sau negativă. Prin urmare, guvernul ar trebui să utilizeze instrumente de politică economică pentru a promova stabilitatea macroeconomică (impozite, cheltuieli publice, manipularea ratelor dobânzii etc.). 12.3 TEORIA CĂUTĂRII, DOBÂNDIRII ŞI PĂSTRĂRII RENTEI
ŞI EŞECUL INTERVENŢIEI GUVERNAMENTALE Aceasta este o teorie alternativă la teoria eşecului pieţei. Rentă economică Orice plată a unui factor de producţie în exces
faţă de costul lui de oportunitate. Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei Rent seeking Activitatea de obţinere şi apărare a rentei.
Rolul economic al guvernului
153
Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie Teoria eşecului pieţei şi intervenţiei guvernamentale în economie este o teorie normativă, care încearcă să definească rolul pe care guvernul ar trebui să îl joace în economie. Pe scurt, această teorie susţine că guvernul ar trebui să promoveze alocarea eficientă a resurselor, să asigure o distribuţie echitabilă a veniturilor în societate şi să facă tot ce poate pentru a asigura stabilitatea macroeconomică. Analizând, însă, ceea ce guvernul face efectiv şi nu ceea ce ar trebui să facă guvernul, s-a scos în evidenţă faptul că multe programe guvernamentale par proiectate să promoveze ineficienţa şi inechitatea pe pieţe care ar funcţiona, de altfel, bine fără intervenţia guvernului. Oricum, se poate afirma cu certitudine că multe programe guvernamentale nu pot fi explicate în termenii teoriei eşecului pieţei, care justifică însăşi intervenţia guvernului în economie. James M. Buchanan, Robert D. Tollison şi Gordon Tullock de la Universitatea George Mason au dezvoltat teoria rent seeking-ului ca alternativă la teoria eşecului pieţei. Firmele, lucrătorii şi proprietarii de resurse nu aleg întotdeauna calea antreprenorială şi, adesea, ei se adresează guvernului pentru a obţine şi păstra rente economice. O rentă obţinută printr-un program guvernamental care măreşte preţurile sau reduce costurile este la fel de bună ca şi o rentă obţinută pe piaţă. În unele cazuri, o rentă obţinută de la guvern poate să fie chiar mai bună, deoarece guvernul nu numai că poate oferi rente, dar poate oferi chiar protecţie pentru beneficiarii ei. De exemplu, subvenţiile sau restricţionarea importurilor (prin taxe vamale şi cote de import) sunt tactici importante în procesul de obţinere şi păstrare a rentei. Privatizarea Privatizarea Transferul unor funcţii ale guvernului spre
sectorul privat. Argumente în favoarea privatizării: (1) Motive politice şi ideologice; (2) Îmbunătăţirea administrării; (3) Economii de costuri prin concurenţă; (4) Reducerea importanţei rent-seeking-ului; (5) Creşterea calităţii serviciilor. Limitele potenţiale ale privatizării provin din noţiunea de eşec al pieţei.
CAPITOLUL 13
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Rolul pieţelor factorilor de producţie în determinarea
producerii bunurilor şi în stabilirea celor pentru care
se produc bunurile.
Ce determină cererea pentru un factor de producţie.
Ce determină oferta de muncă.
Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a
muncii concurenţială.
Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a
muncii unde există doar un singur angajator sau
numai câţiva angajatori.
De ce salariile nu sunt la fel de mari pe toate pieţele
muncii şi pentru toţi indivizii care operează pe
aceeaşi piaţă.
13.1 Cererea de factori de producţie
Produsul fizic marginal
Venitul marginal al factorului de producţie
Costul marginal al factorului de producţie
Maximizarea profitului
Curba cererii de factori de producţie şi modificarea
cererii de factori de producţie
13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii
Curba ofertei de muncă
Echilibrul concurenţial
Schimbarea cererii şi mişcările pe piaţa muncii
Teoria productivităţii marginale a distribuţiei
Monopsonul şi echilibrul monopsonului
Efectele discriminării pe piaţa muncii
13.1 CEREREA DE FACTORI DE PRODUCŢIE Pieţele factorilor de producţie
Pieţe pe care se cumpără şi se vând factorii de producţie – munca, pamântul (natura) şi capitalul – şi resursele naturale.
Produsul fizic marginal Produs fizic marginal (al unui factor de producţie)
Sporul de producţie rezultat din creşterea cu o unitate a cantităţii utilizate din acel factor, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi.
Figura 13.1 Produsul total şi produsul fizic marginal al factorului muncă
(a) Cantitatea de factor
(1) Produsul fizic total
(2) Produsul fizic marginal
(3) 0 0 20
1 20 19
2 39 18
3 57 17
4 74 16
5 90 . . . . . . . . .
17 204 3
18 207 2
19 209 1
20 210
PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE. STABILIREA PREŢURILOR PE PIEŢELE
FACTORILOR DE PRODUCŢIE
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
157
În cazul în care cantitatea dintr-un factor creşte, în timp ce toţi ceilalţi factori rămân neschimbaţi, produsul fizic total creşte, dar cu o rată descrescândă. După cum reiese din graficele (b) şi (c), produsul fizic marginal descreşte dacă se măreşte cantitatea dintr-un factor angajat (utilizat). Această descreştere este rezultatul direct al legii randamentelor descrescânde.
0 5 10 15 20 25
100
Cantitatea de muncă (număr de lucrători)
200 Pr
odus
fizi
c (u
nităţi)
(b)
0 5 10 15 20 25
10
Cantitatea de muncă (număr de lucrători)
20
Prod
us fi
zic
(uni
tăţi/
lucrăt
or)
(c)
Produs fizic total
Produs fizic marginal
Microeconomie
158
Venitul marginal al factorului de producţie Venitul marginal al factorului de producţie
Modificarea venitului ca rezultat al vânzării producţiei obţinute prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un factor de producţie.
Figura 13.2 Venitul marginal al factorului pentru o firmă care operează
pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă
Pentru o firmă care este primitor de preţ, venitul marginal al unui factor de producţie este egal cu valoarea produsului marginal, adică produsul fizic marginal înmulţit cu preţul unitar. În acest exemplu se presupune că preţul produsului este 8 milioane lei, iar produsul fizic marginal are aceleaşi valori ca în figura 13.1. Valoarea produsului marginal
Produsul fizic marginal înmulţit cu preţul unitar.
0 1 2 3 4 . .
Cantitatea de factor
(1)
Produsul fizictotal (2)
Produsul fizic marginal
(3)
. 18 19 20
Preţul unitary
(4)
Vanitul marginal al factorului
(5)
0 20 39
74 57
.
.
. 207 209 210
20 19
.
.
.
2 1
8.000 8.000 8.000
. .
8.000 8.000
8.000
18 17
mii lei
144
.
16 8
160
136
.
mil lei 152
. .
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
159
Costul marginal al factorului Costul marginal al factorului
Valoarea cu care costul total al factorului trebuie să crească pentru o firmă astfel încât ea să obţină o unitate suplimentară din acel factor de producţie.
Figura 13.3 Venitul marginal al factorului pentru un monopol
Cantitatea de factor
(1)
Produs fizic total
(2) Preţ (3)
Venit total (4)
Venit marginal
al factorului(5)
Produs fizic
marginal (6)
Venit marginal pe unitate de produs
(7) 0 0 - mil.lei 224 mil. lei 20
1 20 mii lei - 224 184,72 19 9,72
2 39 10.480 408,72 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 144 6.240 898,56 6,64 11 0,6
10 155 5.840 905,2 -7,7 10 -77
11 165 5.440 897,6 . . . . . . . . . . . . . . -13,12 1 -13,2
20 210 3.606 756 Venitul total începe să descrească după 10 unităţi de produs. Venitul marginal devine negativ, deşi produsul fizic marginal rămâne pozitiv. Maximizarea profitului: Costul marginal al factorului = Venitul marginal al factorului Maximizarea profitului Maximizarea profitului necesită ca o firmă să cumpere o cantitate dintr-un factor de producţie care să egalizeze venitul marginal al factorului cu costul marginal al factorului respectiv. În acest exemplu se presupune că firma este primitor de preţ. Punctul care maximizează profitul este între 15 şi 16 unităţi de input.
Microeconomie
160
Figura 13.4 Maximizarea profitului pentru o firmă concurenţială
(a)
Cantitatea de factor
(1)
Venit marginal
al factorului
(2)
Costul marginal
al factorului
(3)
Cost variabil
total (4)
Cost fix(5)
Venit total (6)
Profit total (7)
1 152 mil. lei 40 mil. 800 mil. 160 mil. -680
2 144 mil. lei 80 800 312 -568
3 40 144 120 800 456 -464 . . .
14 560 800 1.512 152 48 40
15 600 800 1560 160 40 40
16 640 800 1.600 160 32 40
17 680 800 1.632 152 . .
19 760 800 1.672 112 8 40 80
20 800 800 1.680
0
20
15
10
5
5 10 15 20
Cantitatea de factor
Preţ
ul fa
ctor
ului
(mil.
lei)
(b)
Venitul marginal al factorului
Costul marginal al factorului
Profit maxim
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
161
Curba cererii de factori de producţie şi modificarea cererii de factori Figura 13.5 Deplasările de-a lungul curbei cererii pentru un factor
de producţie
Modificările preţului unui factor, alte condiţii rămânând neschimbate, determină deplasări de-a lungul curbei cererii pentru factorul respectiv (vezi sensurile indicate de săgeată). Alte tipuri de modificări pot determina deplasarea curbei cererii. O creştere a cererii pentru produsul obţinut cu acel factor ar putea deplasa curba cererii de la C0 la C1. O creştere a preţului altui factor – complementar cu factorul dat – ar putea deplasa curba de la C0 la C2. 13.2 OFERTA ŞI CEREREA PE PIAŢA MUNCII Curba ofertei de muncă Pe de o parte, un salariu mai mare tinde să crească volumul de muncă pe care un individ este dispus să îl presteze atunci când venitul suplimentar compensează timpul mai scurt alocat relaxării. Pe de altă parte, un salariu mai mare permite unui individ să renunţe la un timp mai mare alocat muncii pentru a se bucura de standardul său de viaţă mai ridicat. Luate împreună, aceste două efecte tind să imprime curbei ofertei individuale de muncă o formă precum cea redată pe acest grafic.
C0 C2
C1
Cantitatea cerută de factor
Preţ
ul fa
ctor
ului
Microeconomie
162
Figura 13.6 Curba ofertei de muncă pentru un individ
Figura 13.7 O curbă ipotetică a ofertei pentru dactilografi
Deşi fiecare dactilograf poate avea o curbă a ofertei de muncă precum cea din figura 13.6 (o curbă întoarsă), pe orice piaţă (locală) a muncii curba ofertei pentru dactilografi are, în mod normal, o înclinaţie pozitivă. Dacă salariul creşte, indivizii vor veni pe această piaţă fie din alte localităţi, fie din alte profesii.
Curba ofertei individuale de muncă
Cantitatea de muncă oferită
Sala
riu
Curba ofertei
Număr dactilografi angajaţi
Sala
riu
(mil.
lei/l
ună)
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
163
Echilibrul concurenţial Figura 13.8 Determinarea salariului de echilibru pe o piaţă concurenţială
Când pe piaţa muncii atât angajatorii, cât şi lucrătorii sunt primitori de preţ, echilibrul se realizează în punctul de intersecţie dintre curbele ofertei şi cererii. În acest exemplu, salariul de echilibru este 6 milioane lei/lună şi cantitatea de echilibru este de 100 dactilografi. Schimbarea cererii şi modificările pe piaţa muncii Modificările cererii au un efect mai mare asupra salariilor relative pe termen scurt, decât pe termen lung. Această pereche de grafice compară piaţa pentru operatorii pe calculator cu piaţa dactilografilor. Pe termen scurt, creşterea cererii pentru operatorii pe calculator (deplasarea cererii de la C1 la C2) provoacă o creştere a salariilor de la w1 la w2. În acelaşi timp, cererea pentru dactilografi scade (grafic b) determinând o scădere a salariilor acestora de la w1 la w2. Pe termen lung, curbele ofertei pentru ambele categorii de lucrători sunt mai elastice decât pe termen scurt. Dacă poziţia curbei cererii nu se modifică, diferenţele de salariu vor dispărea.
Oferta
Număr dactilografi angajaţi
Sala
riu
(mil.
lei/l
ună)
Salariul de echilibru
6
100
Microeconomie
164
Figura 13.9 Modificările cererii şi salariile relative
Teoria productivităţii marginale a distribuţiei Teoria productivităţii marginale a distribuţiei
O teorie a distribuţiei venitului conform căreia fiecare factor de producţie primeşte o plată egală cu venitul său marginal.
Monopsonul şi echilibrul monopsonului Monopson O situaţie în care pe piaţă există numai un
singur cumpărător. În condiţii de monopson, costul marginal al factorului depăşeşte preţul factorului. În acest exemplu, creşterea cantităţii de muncă de la 150 la 151 de lucrători presupune creşterea salariului de la 6 milioane lei pe lună la 6,02 milioane lei pe lună, nu doar pentru cel de-al 151-lea salariat, ci şi pentru toţi cei 150 de salariaţi existenţi înainte. În acest caz, costul marginal al muncii ajunge la 9,02 milioane lei – mai mult decât 6,02 milioane lei/ lună (salariul).
Oferta pe termen scurt
Ore de lucru pe an
Sala
riul
ope
rato
rilo
r
C1
C2
E1
E2
E3Oferta pe termen lung
w2
w1
(a) Piaţa pentru operatori de calculator
Oferta pe termen scurt
Ore de lucru pe an Sa
lari
ul d
actil
ogra
filor
C1 C2
e1
e2
e3
w2
w1
(b) Piaţa pentru dactilografi
Oferta pe termen lung
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
165
Figura 13.10 Costul marginal al factorului în condiţii de monopson
(a) Cantitatea de muncă oferită
(1)
Salariul pe lună (2)
Costul total al factorului
(3)
Costul marginal al factorului
(4) 1 mil. 3,02 mil. 3,02 mi. 3,06
2 3,04 6,08 3,10
3 3,06 9,18
150 6 900 9,02
151 6,02 909 9,06
152 6,04 918,08
200 7 1.400 11,02
201 7,02 1.400,02 11,06
202 7,04 1.422,08
Număr de dactilografi angajaţi
Sala
riu
(mil.
lei/l
ună)
0 100 200 300 400
4
8
12
16
Curba ofertei
Costul marginal al factorului
(b)
Microeconomie
166
Figura 13.11 Determinarea salariilor în condiţii de monopson
În această figură sunt reprezentate venitul marginal al muncii în condiţii de monopson, curba ofertei de muncă şi costul marginal al muncii. Cantitatea de muncă necesară maximizării profitului este la intersecţia dintre venitul marginal al muncii şi costul marginal al muncii. Salariul de echilibru nu este reprezentat de intersecţia aceloraşi curbe, ci este redat de înălţimea curbei ofertei, exact sub punctul de intersecţie al acestora. Efectele discriminării pe piaţa muncii Această figură arată efectele discriminării pe o piaţă a muncii care poate fi împărţită pentru două grupuri de lucrători – un grup favorizat şi un grup defavorizat. Se presupune că cele două grupuri sunt egale în termeni de productivitate, dar curba cererii pentru grupul defavorizat este deplasată spre stânga faţă de curba corespunzătoare venitului marginal. Dacă nu există reglementări care să oblige angajatorii să plătească salarii egale indivizilor din cele două grupuri, salariile celor din grupul defavorizat vor scădea la w2, sub nivelul w1, care corespunde grupului de lucrători favorizaţi. Dacă legislaţia impune plăţi egale, indivizii din ambele grupuri vor primi salarii la nivelul w1 dar, vor fi angajaţi mai puţini lucrători din grupul defavorizat.
Număr de dactilografi angajaţi
Sala
riu
(mil.
lei/l
ună)
0 100 200 300 400
4
8
12
16
Oferta
Costul marginal al factorului
Nivelul de echilibru al angajării
Salariul de echilibru
Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie
167
Mulţi membri ai grupului defavorizat, care ar fi dispuşi să lucreze pe această piaţă la nivelul w2 al salariului vor fi forţaţi să plece spre sectoare ale pieţei muncii mai puţin atractive sau ajung şomeri. Indiferent dacă există sau nu legislaţie care să impună egalitatea salariilor, discriminarea este o povară pentru grupurile defavorizate. Figura 13.12 Efectele discriminării asupra salariior şi a orelor lucrate
Ore-muncă pe an
Ore
-mun
că p
e an
(a) Grup favorizat
Ore-muncă pe an
Ore
-mun
că p
e an
(b) Grup defavorizat
Ofertă
Cerere şi venit marginal al factorului
E1
E2
E3
N1N2N3
Cerere
Venit marginal al factorului
w1
w2
Ofertă
CAPITOLUL 14
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
De ce într-o economie veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale.
Cum se defineşte şi cum se calculează produsul intern brut (PIB).
De ce se descompune PIB în patru componente
principale. În ce constă distincţia dintre PIB real şi PIB nominal.
În ce măsură PIB este un indicator bun al bunăstării
economice.
14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie
14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB)
14.3 Componentele produsului intern brut
14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern
brut real
Deflatorul PIB
14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică
14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv
14.1 VENITURILE ŞI CHELTUIELILE ÎNTR-O ECONOMIE Produsul intern brut măsoară două lucruri în acelaşi timp: (1) venitul total din economie şi (2) cheltuielile totale pentru bunuri şi servicii efectuate într-o economie. Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile. Figura 14.1 Diagrama fluxului circular
PIEŢELE BUNURILOR ŞI SERVICIILOR
Firmele vând Gospodăriile cumpără
PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE Gospodăriile vând Firmele cumpără
FIRMELE Produc bunuri şi servicii Angajează şi utilizează
factori de producţie
GOSPODĂRIILE Cumpără şi consumă bunuri
şi servicii Deţin şi vând factori
de producţie
Bunuri şi servicii vândute
Venituri = PIB
Inputuri pentru producţie Salarii, rentă şi profit
Muncă, pământ şi capital Venit
Cheltuieli = PIB
Bunuri şi servicii cumpărate
MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI
Măsurarea venitului unei ţări
171
Gospodăriile cumpără bunuri şi servicii de la firme, iar firmele folosesc veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către proprietarii activelor închiriate şi profituri către proprietarii firmelor. PIB este egal cu volumul total al cheltuielilor pe care gospodăriile le fac pe piaţa bunurilor şi serviciilor. De asemenea, PIB este egal cu volumul total al cheltuielilor efectuate de firme pe piaţa factorilor de producţie. 14.2 MĂSURAREA PRODUSULUI INTERN BRUT Produs intern brut
Valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-o ţară într-un timp determinat.
„Produsul intern brut este valoarea de piaţă...” „... a tuturor....” „... bunurilor şi serviciilor...” „... finale...” „... produse...” „... într-o ţară...” „... într-un timp determinat” 14.3 COMPONENTELE PRODUSULUI INTERN BRUT Y = C + I + G + EN unde: Y = PIB
C = consum I = investiţii G = achiziţii guvernamentale EN = exporturi nete
Consum Cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri şi servicii. Investiţii Cheltuielile pentru bunuri de capital şi pentru stocuri
de materii prime. Achiziţii guvernamentale
Cheltuieli pentru bunuri şi servicii ale administraţiei centrale şi locale
Macroeconomie
172
Exporturi nete Cheltuielile efectuate de străini pentru bunuri produse în ţară (exporturi) minus cheltuielile rezidenţilor interni pentru bunuri şi servicii produse în străinătate (importuri).
Tabel 14.1 Structura PIB al României în anii 1997 şi 1998 (mld. lei)
1997 1998
INDICATOR Preţuri Preţuri
curente curente
PRODUS INTERN BRUT 252925,7 368260,7
1. CONSUM FINAL 218619,8 319310,2
a. GOSPODĂRII 186238,2 266009,9
b. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 30999,8 51437,2
c. ADMINISTRAŢIE PRIVATĂ 1381,8 1863,1
2.FORMAREA BRUTĂ DE CAPITAL 53540,1 71350,2
3. EXPORT NET -17865,5 -30003,8
a.IMPORT 91661,2 117108,3
b. EXPORT 73795,7 87104,5
4. VARIAŢIA STOCURILOR -1368,7 7604,1
Sursa: Institutul Naţional pentru Statistică
14.4 PIB NOMINAL ŞI PIB REAL PIB nominal Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri
curente. PIB real Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri
comparabile. Deflatorul PIB Deflatorul PIB O măsură a nivelului preţurilor calculată ca raport între
PIB nominal şi PIB real, înmulţit cu 100.
Măsurarea venitului unei ţări
173
Tabel 14.2 arată cum se calculează PIB nominal, PIB real şi deflatorul PIB pentru o economie ipotetică unde se produc doar hamburgeri şi pizza. Tabel 14.2 PIB nominal şi PIB real
PREŢ ŞI CANTITĂŢI
ANUL PREŢUL UNUI HAMBURGER
CANTITATEA DE
HAMBURGERI
PREŢUL UNEI
PIZZA
CANTITATEA DE PIZZA
2001 10.000 lei 100 buc. 20.000 lei 50 buc. 2002 20.000 150 30.000 100 2003 30.000 200 40.000 200
ANUL CALCULAREA PIB NOMINAL 2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei 2002 (20.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (30.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 6 mil. lei 2003 (30.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (40.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 12 mil. lei ANUL CALCULAREA PIB REAL (AN DE BAZĂ 2001) 2001 (10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
50 pizza) = 2 mil. lei 2002 (10.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
100 pizza) = 3,5 mil. lei 2003 (10.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x
150 pizza) = 5 mil. lei ANUL CALCULAREA DEFLATORULUI PIB 2001 (2.000.000 lei/2.000.000 lei) x 100 = 100 2002 (6.000.000 lei/3.500.000 lei) x 100 = 171 2003 (12.000.000 lei/5.000.000 lei) x 100 = 240
100x
realPIBnominalPIBPIBDeflatorul =
Macroeconomie
174
14.5 PRODUSUL INTERN BRUT ŞI BUNĂSTAREA ECONOMICĂ Deşi produsul intern brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea economică a unei ţări, acest indicator nu este un indicator perfect. PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea economică dintr-o ţară – de exemplu, relaxarea, petrecerea timpului liber. Dacă toţi oamenii dintr-o economie ar lucra permanent (şapte zile pe săptămână, fără vacanţe sau concedii) şi nu s-ar relaxa deloc, fără îndoială că în economie s-ar produce mai multe bunuri şi servicii decât în cazul în care oamenii au zile libere, weekend-uri şi concedii. Dar, în ciuda acestei creşteri a PIB, nu se poate spune că nivelul de bunăstare al fiecărui individ creşte. PIB nu reflectă nici calitatea mediului înconjurător. Dacă nu ar exista reglementări privind protecţia mediului, firmele ar putea să producă mai multe bunuri şi servicii, astfel încât PIB ar putea să fie mai mare. În ciuda acestei creşteri a PIB, este foarte probabil ca bunăstarea societăţii să scadă. PIB nu măsoară direct nici alte lucruri care dau valoare vieţii (tradiţii, integritatea, curajul sau înţelepciunea oamenilor etc.), dar măsoară abilitatea unei societăţi de a obţine factorii care, odată combinaţi, pot furniza o bază pentru promovarea altor valori. 14.6 PIB POTENŢIAL ŞI PIB EFECTIV Producţia potenţială – sau PIB potenţial sau producţia care asigură ocuparea deplină a mâinii de lucru – nu este un număr fix, ci creşte în timp. Această creştere reflectă atât creşterea volumului disponibil de muncă şi capital, cât şi creşterile de productivitate ale acestor factori de producţie. PIB potenţial Volumul de producţie (bunuri şi servicii) pe care îl
poate obţine o economie atunci când utilizează resursele de care dispune (capital şi mână de lucru) la rate normale.
Măsurarea venitului unei ţări
175
De ce într-o economie producţia creşte mai repede, în timp ce alteori creşte mai încet, sau de ce o economie înregistrează fluctuaţii pe termen scurt? Răspunsul la această întrebare include două explicaţii:
1. Schimbările în ratele de creştere a producţiei pot reflecta modificările ratei de creştere a PIB potenţial. De exemplu, condiţii meteorologice nefavorabile (o secetă prelungită) poate reduce rata de creştere a producţiei într-o economie bazată pe agricultură, sau o scădere a ratei de inovaţie tehnologică poate reduce rata de creştere a PIB potenţial într-o economie bazată pe industriile prelucrătoare.
2. Producţia curentă nu este întotdeauna egală cu producţia
potenţială. De exemplu, producţia potenţială poate creşte într-un ritm normal, dar, din anumite motive, resursele de muncă şi de capital din economie pot să nu fie pe deplin utilizate. Astfel încât producţia efectivă este mai mică decât producţia potenţială; această situaţie este întâlnită în cazul recesiunii economice. Totodată, într-o economie resursele de capital şi muncă pot fi utilizate peste nivelul normal, iar în această situaţie producţia efectivă depăşeşte producţia potenţială; această situaţie este întâlnită în cazul boom-ului economic.
Gap-ul de PIB (Y*- Y)
Diferenţa dintre producţia potenţială a unei economii şi producţia efectivă (actuală), care există la un moment dat.
Gap pozitiv Un decalaj de producţie pozitiv (Gap de PIB pozitiv)
care apare atunci când producţia potenţială depăşeşte producţia efectivă (Y* > Y).
Gap negativ Un decalaj de producţie negativ (Gap de PIB negativ)
care apare atunci când producţia efectivă depăşeşte producţia potenţială (Y > Y*).
CAPITOLUL 15
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum se construieşte indicele preţurilor de consum
(IPC).
De ce indicele preţurilor de consum este un etalon
imperfect de măsurare a costului vieţii.
Diferenţele dintre IPC şi deflatorul PIB ca etaloane
de măsurare a nivelului general al preţurilor.
Cum se foloseşte un indice al preţurilor pentru a
compara valori exprimate în lei, din diferite perioade
de timp.
Distincţia dintre ratele reale şi ratele nominale ale
dobânzii.
15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC)
Cum se calculează IPC
Dificultăţi în măsurarea costului vieţii
Deflatorul PIB vs IPC
15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei
15.1 INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC) Indicele preţurilor de consum (IPC)
O măsură a costului general al bunurilor şi serviciilor cumpărate de un consumator obişnuit.
Cum se calculează IPC
În România, IPC este determinat de Institutul Naţional de Statistică (care, pe această bază determină şi rata inflaţiei). Pentru calcularea IPC şi a ratei inflaţiei se parcurg următoarele cinci etape:
1. Stabilirea coşului de bunuri şi servicii; 2. Găsirea preţurilor pentru bunurile şi serviciile incluse în coş; 3. Calcularea costului coşului de bunuri şi servicii; 4. Stabilirea unui an de bază şi calcularea IPC; 5. Determinarea ratei inflaţiei.
Tabel 15.1 Exemplu de calcul al IPC şi al ratei inflaţiei
PASUL 1: ANCHETĂ PENTRU DETERMINAREA COŞULUI DE BUNURI 4 hamburgeri şi 2 pizza
PASUL 2: GĂSIREA PREŢULUI FIECĂRUI BUN ÎN FIECARE AN ANUL PREŢUL UNUI HAMBURGER PREŢUL UNEI PIZZA 2001 10.000 lei 20.000 lei 2002 20.000 30.000 2003 30.000 40.000
PASUL 3: CALCULAREA COSTULUI COŞULUI ÎN FIECARE AN
2001 (10.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + (20.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 80.000 lei
2002 (20.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + (30.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 140.000 lei
2003 (30.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + (40.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 200.000 lei
PASUL 4: ALEGEREA UNUI AN (2001) CA BAZĂ DE REFERINŢĂ ŞI CALCULAREA IPC ÎN FIECARE AN
2001 (80.000 lei/80.000 lei) x 100 = 100 2002 (140.000 lei/80.000 lei) x 100 = 175 2003 (200.000 lei/80.000 lei) x 100 = 250 PASUL 5: UTILIZAREA IPC PENTRU CALCULAREA RATEI INFLAŢIEI
DIN ANUL ANTERIOR 2002 (175 – 100)/100 x 100 = 75% 2003 (250 – 175)/175 x 100 = 43%
MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII
Măsurarea costului vieţii
179
Acest tabel arată cum se calculează IPC şi rata inflaţiei pentru o economie ipotetică, în care consumatorii cumpără doar hamburgeri şi pizza. Figura 15.1 Structura coşului de bunuri şi servicii în România
Mărfuri nealimentare
41%
Mărfuri alimentare46%
Servicii13%
Rata inflaţiei Modificarea procentuală a indicelui preţurilor faţă
de perioada precedentă.
100x1anulînIPC
1anulînIPC2anulînIPC2anulîn.linfRata
−=
Indicele preţurilor de producţie
O măsură a costului unui coş de bunuri şi servicii cumpărate de firme.
Dificultăţi în măsurarea costului vieţii Obiectivul IPC este măsurarea costului vieţii. Dar IPC nu este un indicator perfect al costului vieţii. Cauzele imperfecţiunii IPC sunt cunoscute, dar este foarte greu să fie înlăturate. Aceste cauze sunt: 1. Tendinţa de substituire
Exemplu: În anul 2001, merele sunt mai ieftine decât bananele, comparative cu situaţia din anul 2000, astfel încât consumatorii cumpără mai multe mere decât banane. Cum Institutul Naţional de Statistică (INS) nu
Macroeconomie
180
modifică anual componenţa coşului de bunuri şi servicii pe baza căruia determină IPC, schimbarea volumului de cumpărări de fructe nu este surprinsă pentru anul 2001. Altfel spus, INS presupune că în anul 2001, oamenii cumpără aceeaşi cantitate de mere ca şi în anul 2000. Prin urmare, IPC reflectă o creştere a costului vieţii mai mare decât cea resimţită de consumatori. 2. Apariţia de noi bunuri şi servicii pe piaţă Atunci când noi bunuri şi servicii apar pe piaţă, consumatorii au la dispoziţie o varietate mai mare de mărfuri din care să aleagă. Acest lucru face ca fiecare leu să fie mai valoros, astfel încât consumatorii au nevoie de mai puţini lei pentru a-şi menţine un anumit standard de viaţă. Cum însă INS nu modifică frecvent structura coşului de bunuri şi servicii, IPC nu va reflecta această schimbare în puterea de cumpărare a leului. 3. Schimbările calitative nereflectate în preţ Exemplu: În luna aprilie 2000, un autoturism Renault Megane putea fi cumpărat la un preţ de 10.500 USD. Patru luni mai târziu, acelaşi model de autoturism, dar îmbunătăţit prin includerea unor elemente semnificative (putere a motorului sporită, ABS etc.) putea fi cumpărat la acelaşi preţ (10.500 USD). Acest lucru înseamnă, de fapt, că preţul acestui autoturism a scăzut (în luna aprile, includerea elementelor respective ar fi însemnat creşterea preţului la 12.000 USD) sau, cu alte cuvinte, că valoarea unei unităţi monetare a crescut. INS încearcă să ia în seamă schimbările calitative ale produselor, dar nu întotdeauna preţul bunurilor reflectă aceste schimbări (care pot fi şi negative, nu numai pozitive). Deflatorul PIB vs IPC Deşi deflatorul PIB şi IPC sunt indicatori care măsoară acelaşi lucru – nivelul preţurilor – ei au valori diferite. Acest lucru este explicat de următoarele cauze:
1. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor produse în ţară, în timp ce IPC reflectă preţurile bunurilor şi serviciilor cumpărate de consumatori.
2. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor
produse (în ţară), în timp ce IPC reflectă şi preţurile bunurilor şi serviciilor importate.
Măsurarea costului vieţii
181
Exemplu: Firma Bayer măreşte preţul aspirinei pe care o produce. Cum medicamentele cu marca Bayer sunt produse în Germania (sau în alte ţări, dar nu în România), această aspirină nu este inclusă în PIB al României. Cum, însă, consumatorii români cumpără aspirină Bayer, preţul aspirinei este reflectat în IPC, iar creşterea preţului unui bun importat (aspirina Bayer) este reflectată în IPC, nu în deflatorul PIB.
3. IPC compară preţul unui coş fix de bunuri şi servicii cu preţul coşului în anul de bază. Comisia Naţională de Statistică schimbă componenţa coşului de bunuri şi servicii doar la intervale mari de timp.
Deflatorul PIB compară preţul bunurilor şi serviciilor produse în perioada curentă cu preţul aceloraşi bunuri şi servicii din perioada de bază. Grupul de bunuri şi servicii folosit pentru calcularea deflatorului se schimbă, automat, în timp.
Exemplu:
2003200220032002
2003200320032003
pizzapizzahamburgerhamburger
pizzapizzahamburgerhamburger
QxPQxPQxPQxP
PIBDeflatorul+
+=
2002200220022002
2002200320022003
pizzapizzahamburgerhamburger
pizzapizzahamburgerhamburger
QxPQxP
QxPQxPIPC
+
+=
15.2 CORECTAREA VARIABILELOR ECONOMICE
CU EFECTELE INFLAŢIEI Scopul măsurării nivelului general al preţurilor din economie este să permită compararea valorilor exprimate în lei din diferite momente de timp. Exemplu: Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este mare sau mic, în comparaţie cu un salariu de 20.200 lei din anul 1992? Statisticile arată un indice al preţurilor de consum de 103,1 în anul 1981 şi 1216,9 în anul 1992.
Macroeconomie
182
Prin urmare, nivelul general al preţurilor a crescut cu un factor de 11,8 (1216,9/103,1). Aceste cifre pot fi utilizate pentru a măsura salariul unui individ din anul 1981 în leii anului 1992. Astfel:
1981preturilorNivelul1992preturilorNivelul
x1981Salariul1992Salariul =
1,1039,1216xlei700.2=
= 31.868 lei Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este semnificativ mai mare decât un salariu de 20,200 lei din anul 1992. Indexarea Indexarea Corectarea automată a unei sume exprimate în
lei cu efectele inflaţiei, pe baza unei legi sau a unui contract.
Rate nominale şi rate reale ale dobânzii
Rata nominală a dobânzii
Rata care este raportată (publicată) în mod obişnuit, fără să fie corectată cu efectele inflaţiei.
Rata reală a dobânzii
Rata dobânzii corectată cu efectele inflaţiei
Rata reală a dobânzii = Rata nominală a dobânzii – Rata inflaţiei
Măsurarea costului vieţii
183
Tabel 15.2 Topul filmelor, ajustat în funcţie de rata inflaţiei
Poziţia Titulul Anul apariţiei
Veniturile estimate în USD la nivelul
anului 1996
1 Pe aripile vântului 1939 859 milioane
2 Războiul stelelor 1977 628 milioane
4 Sunetul muzicii 1965 568 milioane
6 E.T. 1982 552 milioane
8 Cartea junglei 1967 483milioane
9 Albă ca zăpada 1937 474 milioane
14 Jurassic Park 1993 375 milioane
16 Naşul 1972 368 milioane
20 Forrest Gump 1994 346 milioane Sursa: U.S. News and World Report, July 29, 1996
CAPITOLUL 16
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Care sunt câteva dintre cele mai importante instituţii
financiare din economia românească.
Care este legătura dintre sistemul financiar şi
principalele variabile macroeconomice.
Cum arată un model al ofertei şi cererii de fonduri pe
pieţele financiare.
Cum se utilizează modelul fondurilor împrumutabile
pentru a analiza diferite politici guvernamentale.
16.1 Instituţii financiare în economia României
Pieţe financiare (piaţa obligaţiunilor şi piaţa acţiunilor)
Intermediari financiari (băncile şi fondurile mutuale
16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale
Câteva identităţi importante
Sensul economisirii şi al investiţiei
16.3 Piaţa fondurilor
Oferta şi cererea de fonduri
Impozite şi economisire
Impozite şi investiţii
Deficitul bugetar
16.1 INSTITUŢII FINANCIARE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Sistem financiar Un grup de instituţii din cadrul economiei, care
ajută la transformarea economisirii unei persoane în investiţia altei persoane.
Sistemul financiar intermediază resursele rare între cei care economisesc (cei care cheltuie mai puţin decât obţin ca venituri) şi cei care investesc (cei care cheltuie mai mult decât veniturile de care dispun). Instituţiile financiare pot fi grupate în două categorii: (1) Pieţe financiare şi (2) Intermediari financiari. Pieţe financiare Pieţe financiare Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care
economisesc pot să asigure direct fonduri celor care vor să se împrumute.
A. Piaţa obligaţiunilor Obligaţiune Un certificat de îndatorare, care specifică obligaţiile
debitorului faţă de deţinătorul obligaţiunii. O obligaţiune se distinge prin două elemente de bază: termenul la care împrumutul va fi rambursat (scadenţa) şi rata dobânzii care va fi plătită periodic de debitor până la scadenţă. De exemplu, un cumpărător al unei obligaţiuni emise de Consiliul Local al oraşului Sinaia împrumută banii săi comunităţii Sinaia pentru promisiunea acesteia de a plăti în schimb o dobândă şi că la sfârşitul perioadei pentru care a fost făcut împrumutul va plăti întreaga sumă împrumutată (principal).
ECONOMISIRE, INVESTIŢII ŞI SISTEMUL FINANCIAR
Economisire, investiţii şi sistemul financiar
187
Cumpărătorul poate să păstreze obligaţiunea până la scadenţă sau poate să o vândă mai devreme unei alte persoane. Emiterea de obligaţiuni urmăreşte colectarea de fonduri şi se numeşte finanţare prin îndatorare. În exemplul anterior, deţinătorul unei obligaţiuni emise de Consiliul Local din Sinaia este creditor al acestui organism din administraţia publică locală. Obligaţiunile au trei caracteristici:
1. Orizontul de timp pentru care au fost emise; 2. Riscul de credit – probabilitatea ca emitentul (cel care se
împrumută) să nu îşi onoreze obligaţiile privind plata dobânzilor sau a principalului;
3. Tratamentul fiscal – modul în care legislaţia fiscală tratează
veniturile din dobânzile încasate ca urmare a deţinerii de obligaţiuni.
B. Piaţa acţiunilor Acţiune O revendicare asupra unei părţi din proprietatea
unei firme, altfel spus, un drept asupra profiturilor obţinute de o firmă.
Exemplu: Dacă Alro Slatina vinde un total de 500.000 de acţiuni, atunci fiecare acţiune reprezintă un drept de proprietate asupra afacerii în valoare de 1/500.000. Emiterea de acţiuni cu scopul colectării de fonduri se numeşte finanţare prin capital. Deţinătorul unei acţiuni a firmei Alro Slatina deţine şi o parte din firmă. Dacă Alro este foarte profitabilă, acţionarii obţin profituri. Dacă Alro înregistrează dificultăţi financiare, acţionarii nu primesc nimic. Spre deosebire de obligaţiuni, acţiunile oferă deţinătorilor posibilitatea de a obţine profituri mai mari, dar cu riscuri mai mari. După ce o firmă vinde acţiuni publicului, acestea pot fi tranzacţionate între deţinători în cadrul bursei de valori. În România, există două asemenea tipuri de piaţă – Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ.
Macroeconomie
188
Preţurile la care se tranzacţionează acţiunile pe pieţele bursiere sunt determinate de oferta şi cererea de acţiuni ale diverselor firme. Cererea pentru anumite acţiuni – şi preţul acestora – reflectă percepţia publicului asupra capacităţii firmelor emitente de a obţine profituri în viitor.
Când publicul este optimist în privinţa viitorului unei firme, cererea pentru acţiunile ei creşte şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni creşte;
Când publicul este pesimist în privinţa viitorului unei firme, cererea
pentru acţiunile ei scade şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni scade. Intermediari financiari
Intermediari financiari
Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care economisesc pot să asigure indirect fonduri celor care vor să se împrumute.
C. Băncile
Băncile sunt intermediari financiari a căror funcţie principală este să primească depozite de la cei care vor să economisească şi să utilizeze aceste depozite pentru a acorda credite celor care vor să ia bani cu împrumut. O a doua funcţie a băncilor este să uşureze cumpărarea de bunuri şi servicii prin crearea unor instrumente de plată ca echivalent al depozitelor constituite de deponenţi. Băncile contribuie la crearea unui activ special pe care oamenii îl pot utiliza ca mediu de schimb. D. Fondurile mutuale Fond mutual O instituţie care vinde publicului titluri de valoare
şi utilizează veniturile obţinute pentru a cumpăra un portofoliu de acţiuni şi obligaţiuni.
Deţinătorul de titluri emise de un fond mutual (acţionar) acceptă riscurile şi profiturile asociate unui portofoliu.
Dacă valoarea portofoliului creşte, acţionarul înregistrează un câştig;
Dacă valoarea portofoliului scade, acţionarul înregistrează o pierdere.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar
189
Fondurile mutuale permit indivizilor care deţin sume mici de bani să diversifice riscul. Cu o sumă relativ mică de bani, un individ poate cumpăra titluri emise de un fond mutual şi astfel devine, indirect, co-proprietar sau creditor al unui număr mare de firme semnificative. Deţinerea unui singur fel de titluri financiare (acţiunile unei firme sau obligaţiunile emise de acelaşi operator economic) implică, adesea, un risc mare, deoarece valorile lor sunt legate strict de norocul unui singur emitent. Spre deosebire de această situaţie, deţinerea unui portofoliu de titluri implică riscuri mai mici, deoarece relaţia cu un singur emitent de titluri este mai puţin semnificativă. Fondurile mutuale permit accesul publicului larg, nespecializat în probleme financiare, la expertiza calificată a managerilor financiari. În mod normal, managementul profesional ar trebui să crească randamentul pe care deponenţii la fondurile mutuale îl înregistrează pentru economiile lor. 16.2 ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE ÎN CONTURILE
NAŢIONALE Contabilitatea se referă la modul în care se definesc şi se adună diferite variabile. Un contabil ar trebui să ajute un individ sau o firmă să îşi adune veniturile şi cheltuielile. Contabilitatea naţională realizează aceleaşi lucruri, dar la nivelul întregii economii. Câteva identităţi importante Y = C + I + G + EN
unde: Y = PIB C = consum I = investiţii G = achiziţii guvernamentale EN = export net
Această ecuaţie este o identitate deoarece, fiecare leu cheltuit, relevat de partea stângă a ecuaţiei este relevat, de asemenea, în una dintre cele patru componente ale părţii drepte a ecuaţiei. Această ecuaţie se confirmă întotdeauna datorită modului în care sunt definite şi măsurate variabilele care o alcătuiesc.
Macroeconomie
190
Pentru o economie închisă (care nu interacţionează cu alte economii) EN = 0 Y = C + I + G Y – C – G = I Cum (Y – C – G) este economisirea (S) S = I Economisirea (economisirea naţională)
Venitul total din economie care rămâne după ce se acoperă consumul şi achiziţiile guvernamentale.
Notăm cu T volumul impozitelor şi taxelor colectate de guvern de la gospodării, minus volumul sumelor pe care guvernul le plăteşte gospodăriilor sub forma transferurilor (de exemplu, prin intermediul sistemului de securitate socială). Economisirea este:
S = Y – C – G
sau
S = (Y – T – C) + (T – G)
economisirea economisirea
privată publică
Economisirea privată
Veniturile cu care rămân gospodăriile după plata impozitelor şi taxelor şi după plata consumului.
Economisirea publică
Veniturile cu care rămâne guvernul după ce acoperă cheltuielile guvernamentale.
Excedent bugetar Un exces de venituri peste cheltuielile
guvernamentale. Deficit bugetar O insuficienţă a veniturilor faţă de cheltuielile
guvernamentale.
Economisire, investiţii şi sistemul financiar
191
Sensul economisirii şi al investiţiei
Din perspectiva conturilor naţionale, economisirea şi investiţia sunt termeni diferiţi. Exemplu: Diferenţa dintre economisire şi investiţie Adrian câştigă mai mulţi bani decât cheltuie şi, cu venitul necheltuit, constituie un depozit la o bancă sau cumpără obligaţiuni de stat. În acest caz, Adrian economiseşte. Din perspectivă macroeconomică, cum Adrian are un venit mai mare decât consumul, el contribuie la economisirea naţională. Dacă Adrian ar fi împrumutat bani de la o bancă pentru a-şi construi o casă nouă, el ar fi contribuit la investiţia naţională. În acelaşi mod, dacă firma La Mama ar emite acţiuni pentru a construi noi restaurante, acţiunea ei se include în investiţia naţională. Din perspectivă macroeconomică, investiţiile se referă la cumpărarea de capital nou (echipament, clădiri etc.).
16.3 PIAŢA FONDURILOR
Piaţa fondurilor Piaţă pe care cei care doresc să economisească oferă fonduri şi pe care cei care doresc să investească cer fonduri.
Oferta şi cererea de fonduri În spatele ofertei de fonduri stau cei care economisesc – indivizi care au un excedent de venituri peste cheltuieli; ei vor să economisească şi oferă împrumuturi. Cererea de fonduri vine dinspre gospodăriile şi firmele care doresc să ia bani cu împrumut pentru a investi. Rata dobânzii este preţul creditului.
Macroeconomie
192
Figura 16.1 Piaţa fondurilor
Rata dobânzii din economie se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de fonduri. Oferta de fonduri provine de la economisirea naţională (economisirea privată şi economisirea publică). Cererea de fonduri provine de la firmele şi de la gospodăriile care vor să se împrumute cu scopul de a investi. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii este 4%, iar cantitatea de fonduri oferite şi cerute este 250.000 miliarde lei. Impozite şi economisire Reamintiţi-vă două dintre principiile economiei:
Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de abilitatea ei de a produce bunuri şi servicii;
şi
Indivizii răspund la stimulente. Autorităţile fiscale reduc impozitul aplicat veniturilor din dobânzile la depozitele bancare. O asemenea politică ar urmări stimularea economisirii, în condiţiile în care nivelul redus al investiţiilor este considerat un factor
Ofertă
Cerere
Rata reală a dobânzii
4%
250.000 Fonduri (miliarde lei)
Economisire, investiţii şi sistemul financiar
193
determinant pentru ritmul mic de creştere economică. Mai mult, se anticipează o reducere a ritmului de creştere economică în viitor. Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică presupune parcurgerea a trei etape:
1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba
ofertei de fonduri? 2. Cum se va deplasa curba afectată?
3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.
Figura 16.2 Efectul modificării legislaţiei fiscale asupra economisirii
1. O politică fiscală care încurajează economisirea afectează oferta de fonduri;
2. Curba ofertei de fonduri se deplasează de la O1 la O2;
3. Rata de echilibru a dobânzii scade, iar investiţiile cresc. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii scade de la 6% la 4%, iar volumul fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000 miliarde lei la 260.000 miliarde lei.
O1
Cerere
6%
250.000 Fonduri (miliarde lei)
O2
260.000
4%
2. ... iar acest lucru duce la scăderea ratei de echilibru a dobânzii.
1. O politică fiscală favorabilă economisirii determină creşterea ofertei de fonduri...
Rata reală a dobânzii
Macroeconomie
194
Impozite şi investiţii Presupunem că autorităţile fiscale reduc impozitele pe profit, în cazul firmelor care îşi extind activitatea. O asemenea politică ar urmări stimularea investiţiilor. Figura 16.3 Efectele creşterii cererii de fonduri
1. Dacă politica fiscală este favorabilă investiţiilor, este afectată cererea de fonduri;
2. Curba cererii de fonduri se deplasează spre dreapta (cererea creşte);
3. Rata de echilibru a dobânzii creşte, iar un nivel mai înalt al ratei dobânzii încurajează economisirea. În acest exemplu, atunci când curba cererii de fonduri se deplasează de la C1 la C2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000 mld. la 255.000 mld lei.
Ofertă Rata reală a dobânzii
6%
250.000 Fonduri (miliarde lei)
C2
255.000
8%
1. O politică fiscală favorabilă investiţiilor măreşte cererea de fonduri...
2. ... ceea ce determină creşterea ratei de echilibru a dobânzii…
C1
3... şi creşterea cantităţii de echilibru a fondurilor
Economisire, investiţii şi sistemul financiar
195
Deficitul bugetar Pe parcursul anilor 1990, dar şi în prezent, deficitul bugetar a fost şi este una dintre cele mai sensibile probleme în economia românească. Efectele deficitului bugetar pot fi analizate parcurgând cele trei etape utilizate în analiza pieţei fondurilor. Figura 16.4 Efectele deficitului bugetar
Când guvernul cheltuie mai mult decât încasează din taxe şi impozite, deficitul bugetar rezultat diminuează economisirea naţională. Oferta de fonduri scade şi nivelul de echilibru al ratei dobînzii creşte. Atunci când guvernul se împrumută pentru a-şi finanţa deficitul bugetar sunt eliminate de pe piaţa fondurilor firmele şi gospodăriile care doresc să se împrumute pentru a-şi finanţa investiţiile. În acest exemplu, atunci când oferta de fonduri se deplasează de la O1 la O2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite scade de la 250.000 miliarde lei la 200.000 miliarde lei.
Cerere
Rata reală a dobânzii
6%
250.000 Fonduri (miliarde lei)
O2
200.000
8% 1. Un deficit bugetar reduce oferta de fonduri...
2. ... ceea ce determină creşterea ratei de echilibru a dobânzii…
O1
3... şi scăderea cantităţii de echilibru a fondurilor
CAPITOLUL 17
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Ce date se folosesc pentru măsurarea dimensiunii
şomajului.
Cum apare şomajul ca urmare a procesului de căutare
a unui loc de muncă.
Cum legislaţia salariului minim generează şomaj.
Cum şomajul poate fi generat de negocierile colective
dintre sindicate şi firme.
Cum apare şomajul atunci când firmele aleg să
plătească salarii de eficienţă.
17.1 Identificarea şomajului
Cum se măsoară şomajul
Este şomajul măsurat corect?
Durata şomajului
De ce există şomaj?
17.2 Legislaţia salariului minim
17.3 Sindicate şi negocieri colective
17.4 Teoria salariilor de eficienţă
Sănătatea lucrătorului
Fluctuaţia lucrătorilor
Efortul lucrătorului
Calitatea lucrătorului
17.1 IDENTIFICAREA ŞOMAJULUI În fiecare lună, Institutul Naţional de Statistică (INS) publică date privind situaţia şomajului şi alte aspecte ale pieţei muncii, precum durata şomajului, categoriile de populaţie afectate de şomaj etc. INS plasează fiecare adult în una dintre următoarele trei categorii de populaţie: angajaţi, şomeri sau neinclus în forţa de muncă. Forţa de muncă Numărul total al lucrătorilor, atât al celor angajaţi,
cât şi al celor neangajaţi. Forţa de muncă = numărul angajaţilor + numărul şomerilor Cum se măsoară şomajul Rata şomajului Procentajul forţei de muncă neangajată.
Numărul de neangajaţi Rata şomajului = Forţa de muncă x 100
INS determină rata şomajului atât pentru întreaga populaţie, cât şi pentru categorii mai restrânse de populaţie – tineri, femei, bărbaţi. Rata de participare a forţei de muncă
Procentajul populaţiei adulte care face parte din forţa de muncă.
Forţa de muncă Rata de participare = Populaţia adultă x 100
Acest indicator arată în expresie procentuală partea din populaţie care a ales să participe pe piaţa muncii.
RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI
Rata naturală a şomajului
199
Exemplu: Rata şomajului şi rata de participare
populaţia angajată = 6.442.068 persoane
şomeri = 355.435 persoane
forţa de muncă = 6.442.068 + 355.436 = 6.797.503 persoane
populaţia adultă = 16.176.503 persoane
rata de participare = (6.797.503/16.176.503) x 100 = 42%
Adică, pentru anul la care se referă datele din exemplu, 42% din populaţia adultă participa pe piaţa muncii şi 5,23% din aceasta nu avea un loc de muncă. Figura 17.1 Rata şomajului în România (1991-2000)
3
8,4
10,4 10,99,5
6,6
8,910,4
11,810,5
02468
101214
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Ani
%
Rata naturală a şomajului
Rata normală a şomajului, în jurul căreia fluctuează rata şomajului. (Rata şomajului care există atunci când nu are loc o creştere a inflaţiei.)
Şomaj ciclic Deviaţia şomajului faţă de rata naturală.
Macroeconomie
200
Este şomajul măsurat corect? Rata şomajului nu este un indicator perfect pentru măsurarea fracţiunii din populaţie care nu îşi găseşte un loc de muncă. Pe de o parte, este simplu să se facă distincţia dintre un individ care are un loc de muncă şi un individ care nu lucrează. Pe de altă parte, este mult mai greu să se facă distincţia dintre un şomer şi un individ care nu face parte din forţa de muncă. Intrarea şi ieşirea din forţa de muncă sunt mişcări frecvente – de exemplu, lucrători tineri care caută pentru prima dată un loc de muncă sau lucrători mai vârstnici care au ieşit din forţa de muncă şi acum caută un loc de muncă. Datorită acestor mişcări, indicatorii şomajului sunt greu de interpretat.
unii indivizi, care în statistici apar ca fiind şomeri pot, în realitate, să nu depună eforturi pentru a găsi un loc de muncă;
unii indivizi care apar ca fiind în afara forţei de muncă, ar putea dori
să lucreze, dar nu mai caută un loc de muncă (lucrători descurajaţi). Lucrători descurajaţi Indivizi care ar dori să lucreze, dar au
renunţat să caute un loc de muncă. Durata şomajului Exemplu: Cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt şi cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung. Presupunem că Andrei trebuie să pregătească o lucrare privind şomajul în oraşul Vaslui. În acest scop, Andrei se deplasează la Vaslui în fiecare săptămână, timp de un an, pentru a culege date de la faţa locului. În fiecare săptămână el întâlneşte la Oficiul Forţelor de Muncă din Vaslui patru persoane care caută un loc de muncă. Trei dintre aceste persoane sunt aceleaşi tot timpul anului, în timp ce a patra persoană se schimbă de la săptămână la săptămână. Pe baza acestor observaţii, Andrei poate formula două ipoteze:
1. La Vaslui există un şomaj pe termen scurt.
Rata naturală a şomajului
201
Demonstraţie: Total şomeri = 55, dintre care 52 sunt şomeri timp de o săptămână şi trei sunt şomeri tot anul. Astfel, 55/52, adică 95% dintre perioadele de şomaj se încheie într-o săptămână. Altfel spus, cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt.
2. La Vaslui există un şomaj pe termen lung Demonstraţie: Se consideră volumul total de şomaj: Săptămâni de şomaj 3 şomeri pentru un an 156
52 şomeri timp de o săptămână 52
Total săptămâni de şomaj 208
Astfel, 156/208, adică 75% din şomaj, este atribuibil indivizilor care sunt şomeri tot anul. Altfel spus, cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung. De ce există şomaj? Şomaj fricţional Şomaj datorat faptului că lucrătorii au nevoie
de timp pentru a găsi locurile de muncă potrivit calificării şi dorinţelor lor.
Şomajul fricţional explică, adesea, perioadele scurte de şomaj. Şomaj structural Şomaj datorat faptului că numărul locurilor de
muncă disponibile pe anumite pieţe ale muncii este mai mic decât numărul lucrătorilor care ar dori să le ocupe.
Şomajul structural explică, adesea, perioadele mai lungi de şomaj.
Macroeconomie
202
17.2 LEGISLAŢIA SALARIULUI MINIM Dacă salariul este menţinut peste nivelul de echilibru, indiferent de cauză, rezultatul este şomajul. Figura 17.2 Şomajul determinat de stabilirea salariului
peste nivelul de echilibru
Pe această piaţă a muncii, salariul la care se echilibrează cererea de muncă şi oferta de muncă este salariul de echilibru. La acest salariu, cantitatea cerută de muncă este egală cu cantitatea oferită de muncă (LE). Dacă salariul este forţat să rămână peste nivelul de echilibru – situaţie posibilă în condiţiile existenţei unei legi a salariului minim – cantitatea de muncă oferită creşte la LO, iar cantitatea cerută de muncă scade la LC. Excesul de forţă de muncă rezultat (LO – LC) reprezintă şomaj.
Oferta de muncă
Cererea de muncă
Surplus de lucrători = şomaj
Număr de lucrători
Salariul minim
Salariul
Salariul de echilibru
LO LE LC
Rata naturală a şomajului
203
17.3 SINDICATE ŞI NEGOCIERI COLECTIVE Sindicat O asociaţie de lucrători, care negociază cu
angajatorii salariile şi condiţiile de muncă. Negocieri colective Procesul prin care sindicatele şi firmele stabilesc
termenii de angajare. Figura 17.3 Compromisul între salarii mari şi locuri de muncă
100
80
60
40
20
0 100 200 300 400 500
Câştigul marginal în venitul salarial total
Elasticitate unitară
Nivelul care maximizează
salariul
Renta maximă a lucrătorului
Cantitatea de muncă (Mii ore de muncă pe an)
Sala
riul o
rar (
mii
lei)
Cerere inelastică
Cerere elastică
Salariul care maximizează
ocuparea
Macroeconomie
204
În industriile în care angajatorii sunt primitori de preţ, sindicatele pot alege mai multe căi de abordare a compromisului între mărimea salariului şi numărul locurilor de muncă. Dacă obiectivul sindicatelor este să maximizeze ocuparea, el nu va negocia un salariu mai mare decât salariul de echilibru. Dacă în punctul de echilibru concurenţial cererea de muncă este inelastică, venitul total al membrilor sindicatului poate fi crescut prin mărirea salariului până în punctul în care curba cererii are elasticitate unitară. Dacă sindicatele iau în considerare costul de oportunitate al lucrătorilor, ele ar putea dori să ridice salariul până la nivelul care maximizează renta lucrătorilor.
Grevă Retragerea, organizată de sindicat, a lucrătorilor dintr-o firmă.
17.4 TEORIA SALARIILOR DE EFICIENŢĂ Salarii de eficienţă Salarii mai mari decât nivelul de echilibru, plătite
de firme, pentru a creşte productivitatea lucrătorilor. Sănătatea lucrătorului
Lucrătorii mai bine plătiţi au acces la o hrană mai bună şi, astfel, sănătatea lor le permite să fie mai productivi.
Fluctuaţia lucrătorilor
Lucrătorii îşi schimbă locurile de muncă din diferite motive. Frecvenţa cu care lucrătorii renunţă la o slujbă depinde de un întreg set de stimulente, care include şi avantajele rămânerii la un loc de muncă sau plecării spre un alt loc de muncă. Cu cât salariile plătite de o firmă sunt mai mari, cu atât mai mică este probabilitatea ca lucrătorii să plece spre alte firme.
Rata naturală a şomajului
205
Efortul lucrătorului În multe firme, angajaţii pot decide ei înşişi în ceea ce priveşte efortul depus la locul de muncă. Adesea, firmele monitorizează eforturile lucrătorilor angajaţi şi cei care sunt surprinşi că nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod onest sunt concediaţi. Nu toţi „chiulangii” sunt descoperiţi imediat, deoarece însăşi monitorizarea este imperfectă şi costisitoare. Adesea, angajaţii sunt stimulaţi prin salarii mai mari să depună eforturi în mod onest. Calitatea lucrătorilor Atunci când o firmă angajează noi lucrători, nu poate cunoaşte perfect calitatea celor care se prezintă la angajare. Plătind salarii mai mari, firmele atrag un număr mai mare de lucrători calificaţi la selecţia pentru ocuparea locurilor de muncă.
CAPITOLUL 18
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Natura banilor şi funcţiile banilor în economie.
Cum se măsoară cantitatea de bani.
Cum se creează banii într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare.
18.1 Ce sunt banii?
Funcţiile banilor
Tipuri de bani
18.2 Banii în economia României
18.3 Sistemul bancar
Banca Naţională a României (BNR) şi băncile
comerciale
Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve
fracţionare
18.1 CE SUNT BANII? Bani Stocul de active care pot fi folosite cu uşurinţă
pentru realizarea tranzacţiilor. Funcţiile banilor Instrument de păstrarea valorii
Un activ pe care oamenii îl pot folosi pentru a transfera puterea de cumpărare din prezent în viitor.
Unitate de măsură Etalon pe care oamenii îl folosesc pentru
preţuri şi pentru înregistrarea datoriilor. Mijloc de schimb Un activ pe care cumpărătorii îl cedează
vânzătorilor atunci când vor să cumpere bunuri sau servicii.
Dubla coincidenţă a trebuinţelor
Situaţie puţin probabilă ca doi indivizi, fiecare având un bun pe care celălalt îl vrea, se întâlnesc la momentul dorit pentru a schimba între ei acele bunuri.
Lichiditate Abilitatea unui activ de a fi utilizat direct ca
mijloc de plată păstrându-şi nemodificată valoarea nominală. Lichiditatea arată costul preschimbării unui activ cu alt activ.
Tipuri de bani Bani cu valoare intrinsecă
Bani marfă – de exemplu, aurul în condiţiile existenţei etalonului aur
Bani fără valoare intrinsecă
Active a căror valoare este stabilită de autorităţi.
SISTEMUL MONETAR
Sistemul monetar
209
18.2 BANII ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Oferta de bani Cantitatea de bani disponibilă în economie. Monedă Bancnote şi monedă metalică deţinute de
public. Depozite la vedere Depozit constituit la o bancă sau la o altă
instituţie de economisire din care pot fi efectuate oricând retrageri fără a se plăti vreo penalitate.
Depozite la termen Depozit deschis la o bancă sau la o altă
instituţie de economisire din care pot fi retrase fonduri fără plata unei penalităţi doar la sfârşitul unei perioade dinainte stabilită.
Masa monetară în sens restrâns (M1)
O măsură a ofertei de bani, care include numerarul şi disponibilităţile la vedere.
Masa monetară în sens larg (M2)
O măsură a ofertei de bani, care include M1 plus depunerile bancare la termen şi depozitele de economii.
În tabelul 18,1, oferta de bani la sfârşitul lunii aprilie 2002 este separată pe două componente. M1 este suma dintre numerarul în afara sistemului bancar şi disponibilităţile la vedere. M2 include M1 plus cvasibani. Tabel 18.1 Structura masei monetare în România (miliarde lei)
aprilie 2002 Numerar în afara sistemului bancar 37.682,7 13,2% Plus disponibilităţi la vedere 22.689,9 7,9% Egal M1 (oferta de bani definită în sens restrâns) 60.372,6 21,1% Plus cvasibani 225.693 78,9%
Economii ale populaţiei 72.442,8 25,3% Depozite în lei pe termen şi condiţionate 34.318,6 12% Depozite în valută ale rezidenţilor* 118.931,6 41,6%
Egal M2 (oferta de bani definită în sens larg) 286.065,6 100% * Transformate la cursurile de schimb ale pieţei valutare valabile în ultima zi a lunii. Sursa: Banca Naţională a României, Buletin lunar nr. 4/2002
Macroeconomie
210
18.3 SISTEMUL BANCAR Banii în economia românească nu au valoare intrinsecă. Banca Naţională a României (BNR) este singura instituţie responsabilă de reglementarea sistemului monetar. Banca Naţională a Romîniei
Banca centrală a României.
Bancă centrală O instituţie menită să determine cantitatea de
bani din economie şi, uneori, să supravegheze sistemul bancar.
BNR a fost creată în anul 1880. În prezent, BNR este condusă de un Consiliu de Administraţie numit de Parlament, pe o perioadă de cinci ani. Consiliul de Administraţie este condus de un Preşedinte (Guvernatorul BNR), numit de Parlament pe baza nominalizării primului-ministru. Mandatul Consiliului de Administraţie depăşeşte ciclul electoral pentru a asigura independenţa băncii centrale faţă de presiunile politice în ceea ce priveşte formularea politicii monetare. BNR are două atribuţii:
1. Reglementează activitatea sistemului bancar.
BNR monitorizează situaţia financiară a băncilor comerciale;
BNR acţionează ca bancă – oferă, în anumite condiţii credite băncilor comerciale care vor să se împrumute. În plus, în situaţia în care băncile comerciale au dificultăţi financiare, BNR poate acţiona ca împrumutător de ultimă instanţă (lender of the last resort) pentru a menţine stabilitatea sistemului bancar.
2. Controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de
bani). Deciziile BNR privind oferta de bani reprezintă politica monetară.
Politica monetară Stabilirea ofertei de bani de către decidenţii
din BNR.
Sistemul monetar
211
Instituţii de depozit Intermediari financiari, incluzând băncile comerciale şi instituţiile de economisire, care acceptă depozite de la agenţii economici.
Bănci comerciale Intermediari financiari care oferă o arie largă
de servicii bancare, inclusiv acceptarea de depozite de la agenţi economici şi acordarea de credite agenţilor economici.
Instituţii de economisire
Intermediari financiari care operează în mod asemănător băncilor comerciale. Aici sunt incluse asociaţii de economisire şi împrumut, case de economii şi cooperative de credit.
Exemplul 1: Bilanţul bancar simplificat pentru o bancă comercială
Active (utilizarea fondurilor) Pasive (sursele fondurilor) Rezerve 5 Depozite 10 Rezerve obligatorii 1 Exces de rezerve 4 Credite 5 Total active 10 Total pasive 10 * milioane lei Se consideră că valoarea netă a băncii este zero.
⇒ Rezervele sunt alcătuite din numerar în casieria băncii şi rezerve
obligatorii. ⇒ Rezervele obligatorii sunt rezervele minime pe care băncile
comerciale trebuie să le deţină la cererea băncii centrale.
⇒ Rata rezervelor obligatorii exprimă rezervele obligatorii ca procent din depozitele la care se aplică obligativitatea constituirii de rezerve.
Excesul de rezerve reprezintă diferenţa dintre rezervele totale şi rezervele minime obligatorii.
Macroeconomie
212
Exemplul 2: Principalele operaţiuni ale unei bănci Emil a auzit că banca A oferă servicii excelente. Prin urmare, el decide să deschidă un depozit (un cont) la această bancă, depunând 1 milion lei. Acum, Emil are un depozit de 1 milion lei la bancă, iar acest lucru se înregistrează în pasivul băncii. Banca pune milionul de lei în casierie, astfel încât activele ei cresc cu 1 milion lei.
Banca A
Active Pasive Numerar în casierie + 1 Depozite + 1
Numerarul face parte din rezervele băncii. Prin urmare:
Banca A
Active Pasive Rezerve + 1 Depozite + 1
⇒ În momentul în care Emil a deschis un cont în valoare de 1 milion lei la banca A, rezervele băncii au crescut cu aceeaşi sumă.
Dacă Emil ar fi deschis contul la banca A pe baza unui cec în valoare de 1 milion lei emis de banca B, rezultatul ar fi fost acelaşi. Efectul iniţial asupra bilanţului simplificat al băncii A este:
Banca A
Active Pasive Numerar în curs de colectare + 1 Depozite + 1
În urma compensării cecului, banca centrală transferă rezerve de 1 milion lei de la banca B la banca A, iar, în final, bilanţurile celor două bănci arată astfel:
Banca A
Active Pasive Rezerve + 1 Depozite + 1
Sistemul monetar
213
Banca B
Active Pasive Rezerve -1 Depozite -1
⇒ Atunci când o bancă primeşte un depozit suplimentar, rezervele ei cresc cu suma din depozit. Atunci când o bancă pierde depozite, rezervele ei scad cu suma depozitelor pierdute.
Examplul 3: Cum se ajunge la profit Banca A primeşte un depozit în valoare de 1 milion lei sub forma unui cec. Rata rezervelor obligatorii este 10%. De aceea, rezervele obligatorii ale băncii A cresc cu 100.000 lei. Bilanţul simplificat arată astfel:
Banca A
Active Pasive Rezerve obligatorii Exces de rezerve
+ 100.000 + 900.000
Depozite + 1 mil.
Banca acordă un credit echivalent al excesului de rezerve de 900.000 lei. Acum, bilanţul ei simplificat arată astfel:
Banca A
Active Pasive Rezerve obligatorii Credite
+ 100.000 + 900.000
Depozite + 1 mil.
⇒ Dacă banca a acordat un credit de 900.000 lei cu o dobândă de 10% pe an, ea va câştiga la sfârşitul anului 90.000 lei;
⇒ Dacă pentru depozitul la vedere banca acordă o dobândă de 5% pe an, iar costul serviciilor pentru acest cont este de 20.000 lei pe an, costul anual al depozitului este 70.000 lei;
⇒ Profitul anual al băncii pentru noul depozit este 20.000 lei.
Macroeconomie
214
Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare Sistem bancar cu rezerve fracţionare
Un sistem bancar în care băncile păstrează ca rezerve numai o fracţiune din valoarea depozitelor.
Exemplul 4: Crearea banilor Un sistem bancar simplificat:
1. În sistem există zece bănci comerciale identice şi banca centrală;
2. Singura formă de bani din sistemul bancar sunt depozitele la
vedere;
3. Rata rezervelor obligatorii este 10%. Bilanţul simplificat al unei bănci în starea de echilibru este:
Active Pasive
Rezerve 100.000 Depozite 1 mil.
Rezerve obligatorii 100.000
Exces de rezerve 0
Credite 900.000
Total active 1 mil. Total pasive 1 mil.
⇒ Băncile nu mai pot acorda noi credite, întrucât excesul de rezerve este zero.
⇒ Banca centrală cumpără obligaţiuni în valoare de 100.000 lei prin
intermediul unui dealer şi apoi plăteşte obligaţiunile printr-un transfer bancar către banca cu care lucrează dealerul (banca A).
Sistemul monetar
215
Bilanţul băncii A arată astfel:
Banca A
Active Pasive Rezerve 200.000
(+100.000)Depozite 1,1 mil.
(+100.000) Rezerve obligatorii 110.000
(+10.000)
Exces de rezerve 90.000 (+90.000)
Credite 900.000 Total active 1,1 mil.
(+100.000)Total pasive 1,1 mil.
(+100.000) În paranteze sunt menţionate schimbările faţă de situaţia anterioară.
⇒ Noile rezerve de 100.000 lei ale băncii A se împart între rezerve obligatorii şi exces de rezerve;
⇒ Disponibilităţile la vedere ale băncii au crescut cu 100.000 lei;
⇒ Banca trebuie să păstreze 10.000 lei ca rezerve obligatorii. Restul de 90.000 lei din noile rezerve constituie acum exces de rezerve;
⇒ Banca îşi poate mări profitul dacă acordă noi credite în valoare de 90.000 lei.
O firmă solicită un credit de 90.000 lei pentru a-şi plăti furnizorii de materii prime. Solicitarea este acceptată şi contul firmei este creditat cu 90.000 lei. În momentul în care creditul este acordat, dar firma nu a efectuat plata, bilanţul băncii A este:
Banca A
Active Pasive Rezerve 200.000
Depozite 1,19 mil.
(+90.000) ...Rezerve obligatorii 119.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000 (-9.000)
Credite 990.000 Total active 1,19 mil.
(+90.000) Total pasive 1,19 mil.
(+90.000)
Macroeconomie
216
⇒ Creditând cu 90.000 lei contul firmei care a solicitat creditul, banca a creat un nou activ de 90.000 lei (creditul) şi un nou pasiv de 90.000 lei (depozitul);
⇒ Rezervele obligatorii au crescut cu 9.000 lei. Banca mai are un exces
de rezerve de 81.000 lei;
⇒ Banca nu mai poate să acorde în siguranţă noi credite.
De îndată ce furnizorii sunt plătiţi cu un cec, ei depun cecul în contul lor deschis la banca B, iar aceasta trimite cecul la banca centrală pentru compensare. Banca centrală creditează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii B şi diminuează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii A. După ce s-au desfăşurat aceste operaţiuni, bilanţurile celor două bănci arată astfel:
Banca A
Active Pasive Rezerve 110.000
(-90.000) Depozite 1,1 mil.
(-90.000) Rezerve obligatorii 110.000
(-9.000)
Exces de rezerve 0 (-81.000)
Credite 990.000 Total active 1,1 mil.
(-90.000) Total pasive 1,1 mil.
(-90.000)
Banca B
Active Pasive Rezerve 190.000
(+90.000) Depozite 1,09 mil.
(+90.000) Rezerve obligatorii 109.000
(+9.000)
Exces de rezerve 81.000 (+81.000)
Credite 900.000 Total active 1,09 mil.
(+90.000) Total pasive 1,09 mil.
(+90.000)
Sistemul monetar
217
⇒ Banca A nu ar fi putut să acorde în siguranţă credite în volum mai mare de 90.000 lei, cât reprezintă creşterea excesului de rezerve. Prin compensarea cecului, ea a pierdut 90.000 lei atât din depozite, cât şi din rezerve. Diminuarea depozitelor cu 90.000 lei presupune diminuarea rezervelor obligatorii cu numai 9.000 lei (10% din 90.000 lei). Prin urmare, banca avea nevoie de 81.000 lei ca exces de rezerve pentru a completa diferenţa până la 90.000 lei;
⇒ Pierderea de rezerve a băncii A este câştigul de rezerve al băncii B. Procesul de compensare al cecului nu a modificat rezervele totale din sistemul bancar.
⇒ Banca B are acum un exces de rezerve (+81.000 lei). Ea îşi poate mări profitul acordând noi credite. Banca acordă un nou credit de 81.000 lei unui client care îşi achită datoriile faţă de un partener de afaceri. Acesta lucrează cu banca C. Bilanţurile băncilor B şi C arată astfel:
Banca B
Active Pasive Rezerve 109.000
(-81.000) Depozite 1,09 mil.
Rezerve obligatorii 109.000
(nemodificate)
Exces de rezerve 0 (-81.000)
Credite 981.000 (+81.000)
Total active 1,09 mil. Total pasive 1,09 mil.
Banca C
Active Pasive Rezerve 181.000
(+81.000) Depozite 1,081 mil.
(+81.000) Rezerve obligatorii 108.100
(+8.100)
Exces de rezerve 72.900 (+72.900)
Credite 900.000 Total active 1,081 mil.
(+81.000) Total pasive 1,081 mil.
(+81.000)
Macroeconomie
218
⇒ Iniţial, banca centrală a introdus astfel rezerve suplimentare în sistemul bancar în volum de 100.000 lei;
⇒ Prima bancă a păstrat 10.000 lei (10% din 100.000 lei) din această sumă sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat un credit în valoare de 90.000 lei din excesul de rezerve;
⇒ A doua bancă, ale cărei rezerve au crescut cu 90.000 lei, a păstrat 9.000 lei sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat, la rândul ei, un credit în valoare de 81.000 lei;
⇒ A treia bancă va fi în măsură să acorde un credit în valoare de 72.900 lei;
⇒ A patra bancă va putea acorda credit în valoare de 65.610 lei; în fiecare rundă creditele acordate creează noi depozite;
⇒ În cele din urmă, cantitatea de bani alcătuită exclusiv din depozite, creşte cu 100.000 lei + 90.000 lei + 81.000 lei + 72.900 lei + + 65.610 lei + ...= 1 milion lei;
⇒ Deşi prin acest proces crearea banilor continuă permanent, nu se generează o cantitate infinită de bani. Creşterea este dată de valoarea multiplicatorului banilor;
Sistemul monetar
219
⇒ Multiplicatorul banilor arată de câte ori creşte suma de bani generată de sistemul bancar, datorită creşterii cu un leu a rezervelor totale;
⇒ În acest exemplu, creşterea cu 100.000 lei a rezervelor totale generează creşterea cantităţii de bani cu 1 milion lei. Aşadar, multiplicatorul banilor este 10, adică 1/rr, unde rr este rata rezervelor obligatorii.
CAPITOLUL 19
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
De ce inflaţia este un fenomen monetar
De ce se modifică rata nominală a dobânzii ca răspuns
la modificarea ratei inflaţiei.
Care sunt costurile inflaţiei
19.1 Teoria clasică a inflaţiei
Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar
Efectul unei creşteri a ofertei de bani
19.2 Teoria cantitativă a banilor
Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă
Tranzacţii şi venit
Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă
Ipoteza vitezei de rotaţie constantă
Bani, preţuri şi inflaţie 19.3 Seniorajul 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii
Efectul Fisher
Dobânzi ex-ante şi dobânzi ex-post 19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani
Costul deţinerii de bani
Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii
19.6 Costurile sociale ale inflaţiei
Inflaţie anticipată
Inflaţie neanticipată
19.1 TEORIA CLASICĂ A INFLAŢIEI Nivelul general al preţurilor din economie poate fi interpretat în două moduri:
1. Preţul unui coş de bunuri şi servicii – atunci când nivelul preţurilor creşte, oamenii trebuie să plătească mai mult pentru bunurile şi serviciile cumpărate;
2. Nivelul preţurilor ca valoare a banilor o creştere a nivelului preţurilor înseamnă o valoare mai mică a banilor, deoarece cu un leu se pot cumpăra cantităţi mai mici de bunuri şi servicii.
Dacă IPC şi deflatorul PIB măsoară nivelul preţurilor (P), atunci P măsoară numărul de lei necesar pentru cumpărarea unui coş de bunuri şi servicii (preţul bunurilor măsurat în expresie monetară).
Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu 1 leu este egală cu 1/P (valoarea banilor exprimată în termeni de bunuri şi servicii). Când nivelul preţurilor creşte, valoarea banilor scade.
Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar
Figura 19.1 Oferta de bani, cererea de bani şi preţul de echilibru
Oferta de bani
Cererea de bani
Cantitate fixată de BNR
Cantitatea de bani
Nivelul preţurilor, P
Valoarea banilor 1/P
1
1.3
2
(Mic)
1/4
1/2
3/4
1
4
Preţ de echilibru
(Mare)
(Mare)
(Mică)
Valoarea de echilibru a banilor
A
BANII ŞI INFLAŢIA
Banii şi inflaţia
223
Pe axa orizontală este reprezentată cantitatea de bani. Pe axa verticală din partea stângă este reprezentată valoarea banilor, iar pe axa verticală din partea dreaptă este reprezentat nivelul preţurilor. Curba ofertei de bani este verticală, deoarece cantitatea de bani este fixată de către BNR. Curba cererii de bani are o înclinaţie negativă deoarece oamenii doresc să deţină cantităţi mai mari de bani atunci când fiecare leu cumpără o cantitate mai mică de bunuri şi servicii. În punctul de echilibru (punctul A), valoarea banilor şi nivelul preţurilor s-au ajustat pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută. Efectul unei creşteri a ofertei de bani
Figura 19.2 Procesul de ajustare la creşterea ofertei de bani
Când BNR creşte oferta de bani, valoarea banilor şi nivelul preţurilor se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Echilibrul se mută din punctul A în punctul B. Prin urmare, creşterea ofertei de bani face ca nivelul preţurilor să crească şi, astfel, fiecare leu are o valoare mai mică.
O1
Cererea de bani
Cantitatea de bani
Nivelul preţurilor, P
Valoarea banilor, 1/P
1
1.3
2
(Mic)
1/4
1/2
3/4
1
4
3. şi creşterea nivelului
preţurilor.
(Mare)
(Mare)
(Mică)
2. scăderea valorii banilor…
A
B
O2
1. O creştere a ofertei de bani…
M2 M1
Macroeconomie
224
19.2 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR
Teoria cantitativă a banilor
O teorie conform căreia cantitatea de bani disponibilă determină nivelul preţurilor şi, totodată, ritmul de creştere a cantităţii de bani determină rata inflaţiei.
Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă Oamenii deţin bani pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Cu cât oamenii au nevoie de mai mulţi bani pentru tranzacţii, cu atât ei păstrează mai mulţi bani. Legătura dintre tranzacţii şi bani este numită ecuaţia cantitativă a banilor: Banii x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Tranzacţii
M x V = P x T Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative se referă la tranzacţii. T = numărul de tranzacţii dintr-o perioadă de timp (de exemplu, un an).
P = preţul pentru o tranzacţie tipică (numărul de lei schimbaţi). PxT = numărul de lei schimbaţi într-un an.
Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii folosiţi pentru realizarea tranzacţiilor.
M = cantitatea de bani. V = viteza de rotaţie a banilor – cât de repede circulă banii în economie (de câte ori o unitate monetară trece dintr-o mână în alta, într-o unitate de timp).
Exemplu: Într-un an se vând 600 de pâini, iar preţul unei pâini este
3000 lei. În acest caz, T = 600 pâini/an
P = 3000 lei
Numărul de lei schimbaţi este: PT = 3000 lei/1 pâine x 600 pâini/an = 1.800.000 lei/an
Banii şi inflaţia
225
Presupunând că masa monetară (cantitatea de bani) din economie este 600.000 lei, se poate calcula viteza de rotaţie a banilor:
P x T 1.800.000 lei/an V = M = 600.000 lei = 3 ori pe an
Tranzacţii şi venituri Numărul de tranzacţii din economie este greu de măsurat. Pentru rezolvarea acestei probleme, numărul de tranzacţii (T) se înlocuieşte cu producţia totală din economie (Y). Bani x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Producţia
M x V = P x Y Dacă Y reprezintă volumul producţiei şi P este preţul unei unităţi de producţie, atunci PY este valoarea, în unităţi monetare, a producţiei. Y este PIB real, P este deflatorul PIB şi PY este PIB nominal. V arată de câte ori o unitate monetară ajunge la cineva sub formă de venit.
Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă
M/P este portofoliul real de bani şi măsoară puterea de cumpărare a stocului de bani.
Exemplu: Dacă M = 600.000 lei şi
P = 3000 lei, atunci portofoliul real de bani este 200 pâini.
Funcţia cererii de bani este o ecuaţie care arată ce determină cantitatea reală de bani pe care oamenii doresc să o deţină. O formă simplă a acestei funcţii este:
(M/P)d = kY, unde k este o constantă
Macroeconomie
226
Această ecuaţie arată că portofoliul real de bani cerut este proporţional cu venitul real. Din această funcţie a cererii de bani se poate determina ecuaţia cantitativă. Cantitatea reală de bani cerută (M/P)d trebuie să fie egală cu cantitatea de bani oferită M/P. Prin urmare:
M/P = kY Rearanjând această ecuaţie se obţine: M(1/k) = PY, iar aceasta se poate rescrie astfel: MV = PY, unde V = 1/k
Ipoteza vitezei de rotaţie constantă Teoria cantitativă a banilor defineşte viteza de rotaţie ca raportul dintre PIB nominal şi cantitatea de bani. Prin ipoteză, viteza de rotaţie este constantă. Pe baza acestei ipoteze, ecuaţia cantitativă poate fi considerată o teorie a PIB nominal:
YxPVxM =−
, unde V este constantă. Prin urmare, o modificare a cantităţii de bani (M) trebuie să determine o modificare proporţională a PIB nominal (PY). Cu alte cuvinte, cantitatea de bani determină valoarea producţiei de bunuri şi servicii din economie, exprimată în lei. Bani, preţuri şi inflaţie Teoria care explică ce determină nivelul general al preţurilor într-o economie are trei stâlpi de rezistenţă:
1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul
producţiei.
Banii şi inflaţia
227
2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei (PY). Această concluzie derivă din ecuaţia cantitativă a banilor şi din presupunerea că viteza de rotaţie este constantă.
3. Capacitatea productivă a economiei determină PIB real,
cantitatea de bani determină PIB nominal, iar deflatorul PIB este raportul dintre PIB nominal şi PIB real.
Cum rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, teoria preţurilor este şi o teorie a inflaţei. Ecuaţia cantitativă poate fi rescrisă astfel:
modific. % a M + modific. % a V = modific. % a P + modific. % a Y
Modificarea procentuală a cantităţii de bani (M) este controlată de BNR;
Modificarea procentuală a vitezei de rotaţie (V) reflectă
schimbarea în cererea de bani. Pe baza ipotezei vitezei de rotaţie constantă, modificarea procentuală a vitezei de rotaţie este zero;
Modificarea procentuală a nivelului preţurilor este rata
inflaţiei;
Modificarea procentuală a producţiei (Y) depinde de creşterea cantităţii de factori de producţie şi de progresul tehnologic; modificarea procentuală a producţiei este zero.
⇒ Teoria cantitativă a banilor afirmă că banca centrală, care
controlează oferta de bani, are un ultim control asupra ratei inflaţiei. Dacă banca centrală păstrează stabilă oferta de bani, nivelul preţurilor va fi stabil. Dacă banca centrală măreşte rapid oferta de bani, nivelul preţurilor va creşte rapid.
Macroeconomie
228
19.3 SENIORAJUL – VENITUL DIN TIPĂRIREA DE BANI
Surse de venit pentru guvern:
Impozite şi taxe Împrumuturi (interne şi externe) Tipărire de bani (impozit prin inflaţie)
Când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, oferta de bani creşte;
Creşterea ofertei de bani generează inflaţie.
⇒ Creşterea cantităţii de bani pentru creşterea veniturilor autorităţilor
este un impozit prin inflaţie. Cei care deţin bani plătesc un „impozit prin inflaţie”. Pe măsură ce preţurile cresc, valoarea banilor scade. Atunci când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru atingerea propriilor scopuri, banii deţinuţi de public devin mai puţin valoroşi. ⇒ Inflaţia este un impozit asupra deţinerii de bani. 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii Rate nominale şi rate reale ale dobânzii Rata dobânzii este rata nominală (i) Creşterea puterii de cumpărare este rata reală (r)
r = i – π unde π este rata inflaţiei
Efectul Fisher
Rearanjând termenii din ecuaţia ratei reale a dobânzii se obţine: i = r + π (Ecuaţia Fisher: rata nominală a dobânzii este egală cu rata
reală a dobânzii, plus rata inflaţiei).
Banii şi inflaţia
229
Irving Fisher (1867-1947) – economist american Ecuaţia Fisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică din două motive:
1. Rata reală a dobînzii se modifică; 2. Rata inflaţiei se modifică.
Rata reală a dobânzii se modifică pentru a echilibra economisirea şi
investiţiile;
Teoria cantitativă a banilor arată că rata de creştere a banilor determină rata inflaţiei;
⇒ Teoria cantitativă a banilor şi ecuaţia Fisher arată că modificarea
cantităţii de bani afectează rata nominală a dobânzii. Creşterea cu 1% a cantităţii de bani determină creşterea cu 1% a ratei inflaţiei (teoria cantitativă). Creşterea cu 1% a ratei inflaţiei determină o creştere cu 1% a ratei nominale a dobânzii (ecuaţia Fisher). Relaţia de unu la unu dintre rata inflaţiei şi rata nominală a dobânzii este numită efect Fisher. Dobânzi ex-ante şi ex-post
Dobânda ex-ante Rata reală a dobânzii anticipată de creditor şi de
debitor atunci când se contractează un împrumut.
Dobânda ex-post Rata reală a dobânzii realizată efectiv.
π = inflaţia viitoare efectivă πe = inflaţia viitoare anticipată
dobânda ex-ante este: i – πe dobânda ex-post este: i – π cele două rate ale dobânzii diferă atunci când π este diferită de πe. Efectul Fisher devine: i = r + πe.
Macroeconomie
230
Rata dobânzii ex-ante este determinată de echilibrul de pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Rata nominală a dobânzii (i) se modifică o dată cu schimbările privind inflaţia anticipată (πe). 19.5 RATA NOMINALĂ A DOBÂNZII ŞI CEREREA DE BANI Rata nominală a dobânzii este o determinantă a cantităţii de bani cerute. Costul deţinerii de bani Numerarul nu aduce dobândă. Spre deosebire de numerar, obligaţiunile sau depozitele bancare (la termen) aduc rate ale dobânzii. Rata nominală a dobânzii reprezintă costul de oportunitate al deţinerii de bani. Obligaţiunile sau depozitele bancare pot aduce un câştig egal cu rata reală a dobânzii (r). Câştigul din deţinerea de numerar este - πe (valoarea reală a banilor scade cu rata inflaţiei). Deţinerea de numerar înseamnă renunţarea la diferenţa dintre câştigurile asigurate de cele două active (obligaţiuni şi numerar). Prin urmare, costul deţinerii de bani este r - (- πe), care este i (conform efectului Fisher). Funcţia cererii de bani este: (M/P)d = L(i,Y) L = cererea de bani (activul cu cea mai mare lichiditate).
Această ecuaţie arată că cererea pentru lichiditatea portofoliului real de bani este o funcţie de venit şi de rata nominală a dobânzii. Cu cât venitul (Y) este mai mare, cu atât mai mare este cererea pentru numerar în portofoliul real. Cu cât rata nominală a dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este cererea pentru numerar în portofoliul real. Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii
Oferta de bani
Cererea de bani
Nivelul preţurilor
Rata inflaţiei
Rata nominală a dobânzii
Banii şi inflaţia
231
Oferta de bani şi cererea de bani determină nivelul preţurilor. Modificarea nivelului preţurior determină rata inflaţiei. Rata inflaţiei influenţează rata nominală a dobânzii. Cum rata nominală a dobânzii este costul deţinerii de bani, rata nominală a dobânzii poate influenţa cererea de bani. Cum afectează introducerea legăturii dintre rata nominală a dobânzii şi cererea de bani teoria preţurilor? Egalând oferta reală de bani, M/P, cu cererea de bani, L(i,Y):
M/P = L(i,Y) şi folosind ecuaţia Fisher pentru scrierea ratei nominale a dobânzii ca suma dintre rata reală a dobânzii şi inflaţia anticipată:
M/P = L(r + πe ,Y)
se relevă faptul că nivelul cererii reale de numerar în portofoliu depinde de rata anticipată a inflaţiei. Conform teoriei cantitative a banilor, oferta de bani din prezent determină nivelul preţurilor în prezent – dacă rata nominală a dobânzii şi nivelul producţiei sunt menţinute constante, nivelul preţurilor se modifică proporţional cu modificarea ofertei de bani. Rata nominală a dobânzii nu este, însă, constantă – ea depinde de rata anticipată a inflaţiei, care, la rândul ei, depinde de creşterea cantităţii de bani. Prezenţa ratei nominale a dobânzii în funcţia cererii de bani relevă un canal suplimentar prin care oferta de bani afectează nivelul preţurilor. Nivelul preţurilor depinde nu numai de oferta de bani din prezent, dar şi de oferta de bani anticipată pentru viitor. De exemplu, BNR anunţă că va mări oferta de bani în viitor, dar oferta de bani în prezent va rămâne constantă. Un asemenea anunţ va influenţa anticipaţiile agenţilor economici în sensul că ei vor interpreta creşterea monetară din viitor ca pe o creştere a inflaţiei în viitor. Prin efectul Fisher, această creştere a inflaţiei anticipate creşte rata nominală a dobânzii. Rata nominală mai mare a dobânzii reduce cererea de bani în prezent. Cum cantitatea de bani oferită nu s-a schimbat, scăderea cererii de bani determină creşterea nivelului preţurilor. Prin urmare, anticipaţiile în sensul creşterii cantităţii de bani în viitor determină creşterea preţurilor în prezent.
Macroeconomie
232
19.6 COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI Inflaţie anticipată Costuri de tranzacţie (shoeleather cost) Exemplu: Dacă nivelul preţurilor creşte cu 1% în fiecare lună... Creşterea ratei inflaţiei determină creşterea ratei nominale a dobânzii, iar aceasta, la rândul ei, determină scăderea cererii de bani. Faptul că oamenii deţin mai puţin numerar presupune că ei trebuie să meargă mai des la bancă pentru a retrage bani din depozitele pe care le au. De exemplu, datorită creşterii preţurilor faţă de luna precedentă, un individ ar avea nevoie să retragă din bancă, de două ori pe săptămână, câte 1,5 milioane lei, în loc să retragă o singură dată 3 milioane lei. Costuri meniu Aceste costuri apar datorită faptului că, în condiţii de inflaţie mare, firmele sunt obligate să modifice deseori preţurile afişate. Schimbarea preţurilor afişate este, de multe ori, costisitoare – de exemplu, în cazul în care este necesară retipărirea cataloagelor de preţuri şi expedierea lor către clienţi. Modificarea frecventă a preţurilor relative
Cu cât rata inflaţiei este mai mare, cu atât mai mare este variabilitatea preţurilor relative. Exemplu: O firmă publică un nou catalog de produse la începutul fiecărui an, în luna ianuarie. În cazul în care nu există inflaţie, atunci preţurile produselor acestei firme relativ la nivelul general al preţurilor sunt constante pe tot parcursul anului. Dar, dacă rata inflaţiei ar fi de numai 1% pe lună, atunci de la începutul anului şi până la sfârşitul anului preţurile relative ale firmei scad semnificativ. Prin urmare, inflaţia determină schimbări ale preţurilor relative şi cum economia se bazează pe informaţiile transmise de preţuri pentru a aloca eficient resursele, inflaţia determină ineficienţă.
Banii şi inflaţia
233
Inflaţia distorsionează sistemul fiscal Exemplu: Un individ cumpără acţiuni astăzi şi le vinde după un an la
acelaşi preţ, în termeni reali. Dacă nu există inflaţie, nu există obligaţii fiscale pentru acest individ. Dar, dacă rata inflaţiei este 12%, iar preţul plătit iniţial pentru cumpărarea acţiunilor a fost 10 milioane lei, pentru ca preţul în termeni reali ai acţiunilor să fie acelaşi după un an, el trebuie să fie 11,2 milioane lei. Grilele de impozitare nu ţin, însă, pasul cu inflaţia. De aceea, după vânzarea acţiunilor cu 11,2 milioane lei va trebui plătit un impozit asupra câştigului nominal de 1,2 milioane lei (diferenţa dintre 11,2 milioane lei – preţul de vânzare – şi 10 milioane lei – preţul de cumpărare). Problema provine din faptul că legislaţia fiscală se adresează venitului nominal şi nu câştigurilor reale. Incertitudine sporită În mod normal, banii sunt un etalon pentru evaluarea tranzacţiilor economice, dar, în condiţii de inflaţie, banii nu mai îndeplinesc această funcţie. Exemplu: O decizie importantă pe care indivizii trebuie să o adopte se
referă la nivelul economisirii. Altfel spus, un individ raţional se gândeşte din perioada vieţii active cât de mult să economisească pentru a avea o viaţă decentă la bătrâneţe. Fiecare sumă de bani economisită în prezent şi plasată cu o anumită rată a dobânzii, va aduce o sumă fixă de lei în viitor. Dar, valoarea reală a acestei sume de bani – care, de fapt, determină standardul de viaţă la pensionare – depinde de nivelul viitor al preţurilor. O asemenea decizie de economisire ar fi mai uşor de adoptat dacă oamenii ar putea conta pe faptul că nivelul preţurilor peste 30 de ani va fi similar cu nivelul preţurilor de astăzi.
Inflaţie neanticipată Inflaţia neanticipată redistribuie, în mod arbitrar, avuţia între indivizi (creditorii pierd şi debitorii câştigă). Hiperinflaţia este situaţia în care rata inflaţiei depăşeşte 50% pe lună sau, altfel spus, mai mult de 1% pe zi.
CAPITOLUL 20
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
De ce exporturile nete sunt o măsură a fluxurilor
internaţionale de bunuri şi servicii.
De ce investiţiile străine sunt o măsură a fluxurilor
internaţionale de capital.
De ce se consideră că exporturile nete trebuie să fie
întotdeauna egale cu investiţiile nete.
Legătura dintre economisire, investiţiile autohtone şi
investiţiile străine.
Semnificaţia cursurilor de schimb nominale şi reale.
20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital
Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi
exporturi nete
Fluxul de capital: investiţiile străine nete
Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile
străine nete
Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile
internaţionale
20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale:
cursuri de schimb nominale şi reale
Cursurile de schimb nominale
Cursurile de schimb reale
20.3 O teorie a determinării cursului de schimb:
Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)
Logica Parităţii Puterii de Cumpărare
Implicaţii ale Parităţii Puterii de Cumpărare
Limitele Parităţii Puterii de Cumpărare
20.1 FLUXURILE INTERNAŢIONALE DE BUNURI ŞI CAPITAL Economie închisă O economie care nu interacţionează cu alte
economii ale lumii. Economie deschisă O economie care interacţionează liber cu alte
economii ale lumii. Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi exporturi nete Exporturi Bunuri şi servicii produse în ţară şi vândute în
străinătate. Importuri Bunuri şi servicii produse în străinătate şi
vândute în ţară. Exporturi nete
Valoarea exporturilor unei ţări minus valoarea importurilor. (Sinonim cu balanţa comercială)
Surplus comercial Excedent de importuri faţă de exporturi. Deficit comercial Excedent de exporturi faţă de importuri. Echilibru comercial Situaţie în care exporturile sunt egale cu
importurile.
ECONOMIE DESCHISĂ – CONCEPTE DE BAZĂ
Economie deschisă: concepte de bază
237
Factori care influenţează exporturile, importurile şi exporturile nete:
Preferinţele consumatorilor pentru bunuri autohtone şi pentru bunuri produse în străinătate;
Preţurile bunurilor în ţară şi în străinătate;
Cursurile de schimb la care se tranzacţionează monedă naţională pe monedă străină;
Costurile de transport ale bunurilor dintr-o ţară în alta;
Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional. Aceşti factori evoluează în mod diferit de-a lungul timpului şi volumul comerţului internaţional se schimbă în timp. Fluxul de capital: investiţiile străine nete Investiţii străine nete Volumul cumpărărilor de active străine ale
rezidenţilor minus volumul cumpărărilor de active autohtone de către străini.
Investiţii directe: o participare mai mare de 10% la capital; Investiţii de portofoliu: o participare mai mică de 10% la capital.
Factori care influenţează investiţiile străine nete:
Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional;
Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor străine;
Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor autohtone;
Evaluarea riscurilor economice şi politice asociate deţinerii de
active în străinătate;
Politicile guvernamentale faţă de deţinerea activelor autohtone
de către străini.
Macroeconomie
238
Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile străine nete Exporturile nete măsoară dezechilibrul dintre exporturile şi importurile unei ţări. Investiţiile străine nete măsoară dezechilibrul dintre volumul activelor străine deţinute de rezidenţi şi volumul activelor autohtone deţinute de nerezidenţi. Întotdeauna, investiţiile străine nete (ISN) sunt egale cu exporturile nete (EN):
ISN= EN Fiecare tranzacţie care afectează o parte a acestei ecuaţii trebuie să afecteze şi cealaltă parte cu exact aceeaşi valoare. Exemplu: O firmă românească vinde mobilier de bucătărie unei firme din
Germania. În această tranzacţie, firma românească vinde mobilier şi firma germană plăteşte cu euro.
Faptul că firma românească vinde mobilier în Germania determină creşterea exporturilor nete ale României, dar cum firma românească este acum în posesia unor active străine – euro, investiţiile străine nete ale României cresc.
Firma exportatoare de mobilă poate vinde euro pe care îi deţine unei firme de asigurări din România, care vrea euro pentru a cumpăra titluri emise de Alcatel – o firmă franceză. În acest caz, exporturile nete ale României cresc cu valoarea exportului de mobilă, iar investiţiile străine nete ale României cresc şi ele cu valoarea titlurilor Alcatel cumpărate de firma de asigurări.
De asemenea, firma exportatoare de mobilă poate să schimbe euro pe care îi deţine cu lei oferiţi de o firmă din România care vrea să cumpere autoturisme Peugeot. În acest caz, importurile României cresc şi compensează creşterea exporturilor. Vânzarea de mobilier către firma germană şi cumpărarea de autoturisme de la firma franceză afectează atât exporturile nete ale României, cât şi investiţiile străine nete.
Economie deschisă: concepte de bază
239
Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile internaţionale PIB este:
Y = C + I + G + EN
Economisirea naţională (S) este:
Y – C – G = I + EN
S = I + EN Cum exporturile nete (EN) sunt egale cu investiţiile străine nete(ISN):
S = I + ISN Economisirea = Investiţii autohtone + Investiţii străine nete
Această ecuaţie arată că atunci când un cetăţean român economiseşte un leu din venitul său, acest leu poate fi folosit fie pentru a finanţa acumularea de capital autohton, fie pentru finanţarea cumpărării de capital în străinătate. 20.2 PREŢURILE ÎN TRANZACŢIILE INTERNAŢIONALE Pe orice piaţă, preţurile îndeplinesc funcţia de a coordona cumpărătorii şi vânzătorii. În tranzacţiile internaţionale, preţurile internaţionale ajută la coordonarea deciziilor producătorilor şi consumatorilor pe măsură ce ei interacţionează pe pieţele mondiale. Cursurile de schimb nominale Curs de schimb nominal
Cursul la care o persoană poate schimba moneda unei ţări cu moneda unei alte ţări.
Un curs de schimb poate fi exprimat în două moduri. Cursul de schimb poate fi 1,2 USD pentru 1 EUR, dar şi 1/1,2 (0,82) EUR /USD. Cursul de schimb între leu şi forint poate fi 155 lei/1 forint sau 1/155 (= 0.00645) HUF/ROL.
Macroeconomie
240
Apreciere Creşterea valorii unei monede, măsurată prin cantitatea de monedă străină pe care o poate cumpăra.
Exemplu: În 4 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi dolarul SUA era
33.225 lei/1 dolar. În 28 decembrie, cursul de schimb este 32.850 lei/1 dolar. Acest lucru înseamnă că un leu putea cumpăra, în 28 decembrie, mai mulţi dolari decât în 4 decembrie. Altfel spus, leul s-a apreciat faţă de dolar.
Depreciere Scăderea valorii unei monede măsurată prin
cantitatea de monedă străină pe care o poate cumpăra.
Exemplu: În 15 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi euro era
41.223 lei/1 euro. În 29 decembrie, cursul de schimb este 41.312 lei/1 euro. Acest lucru înseamnă că un leu poate cumpăra mai puţini euro în 29 decembrie, decât în 15 decembrie. Altfel spus, leul s-a depreciat faţă de euro.
Cursuri de schimb reale Curs de schimb real Cursul la care o persoană poate schimba
bunuri şi servicii produse într-o ţară, cu bunuri şi servicii dintr-o altă ţară.
Curs de schimb nominal x Preţ intern Curs de schimb real = Preţ extern Exemplu: Un kilogram de carne de pui se vinde cu 1.250 forinţi în Ungaria
şi cu 150.000 lei în România. Cursul de schimb nominal dintre leu şi forint este 155 lei/1 forint sau 0.00645 forinţi/1 leu. Cursul
Economie deschisă: concepte de bază
241
de schimb real dintre carnea de pui din Ungaria şi carnea de pui din România este:
0,01 HUF/1 ROL x 186000 ROL/1 kg carne România Curs real = 3000 HUF/1 kg carne Ungaria
1860 HUF/1 kg carne România = 3000 HUF/1 kg carne Ungaria
= 0,62 kg carne Ungaria pentru 1 kg carne România Cursul de schimb real depinde de cursul de schimb nominal şi de preţurile bunurilor în cele două ţări, măsurate în monedă locală. Cursul de schimb este un element determinant al volumului exporturilor şi importurilor unei ţări. De exemplu, atunci când firma Cris-Tim decide dacă să utilizeze carne de pui produsă în România sau carne de pui produsă în Ungaria, ca materie primă pentru mezeluri, va încerca să afle care dintre aceste produse este mai ieftin. Extinderea analizei la nivelul unei întregi economii presupune folosirea nivelului general al preţurilor şi nu doar folosirea preţului pentru un anumit bun. Utilizând nivelul preţurilor (P – determinat pe baza unui coş de bunuri şi servicii) din România şi nivelul preţurilor din străinătate (P* -- determinat în acelaşi mod, pe baza unui coş de bunuri şi servicii) şi cursul nominal de schimb dintre leu şi o monedă străină (e) se poate compara cursul de schimb general dintre România şi alte ţări:
Cursul de schimb real = (e x P)/P* Astfel, cursul de schimb real măsoară preţul unui coş de bunuri şi servicii disponibil pe piaţa internă, comparativ cu preţul unui coş de bunuri şi servicii disponibil în străinătate.
Macroeconomie
242
20.3 O TEORIE A DETERMINĂRII CURSULUI DE SCHIMB: PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE (PPP)
Această teorie explică modificările cursului nominal de schimb. Paritatea puterii de cumpărare
O teorie a cursurilor de schimb conform căreia o unitate din orice monedă dată ar trebui să poată cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri în toate ţările.
Logica Parităţii Puterii de Cumpărare
Teoria PPP este bazată pe principiul numit legea unui singur preţ – conform căruia un bun trebuie să aibă acelaşi preţ indiferent de locul unde este vândut, pentru că altfel ar exista oportunităţi de profit neexploatate. Exemplu: Preţul unui pachet cu 250 g. de cafea Douwe Egberts este mai
mic la Braşov, decât la Bucureşti. Astfel, un individ poate cumpăra cantităţi mari de cafea de la Braşov la preţul de 70.000 lei/pachet pentru a le revinde la Bucureşti cu 100.000 lei/pachet. Datorită diferenţei de preţ, profitul ar fi de 30.000 lei/pachet cu cafea vândut.
Arbitraj Procesul de valorificare a oportunităţii de a
obţine profit din diferenţe de preţ pe pieţe diferite.
Pe măsură ce oamenii utilizează arbitrajul, cererea de cafea la
Braşov creşte şi preţul cafelei la Braşov creşte, iar oferta de cafea la Bucureşti creşte, iar preţul cafelei la Bucureşti scade. Acest proces continuă până când preţurile pe cele două pieţe se egalizează.
Legea unui singur preţ se aplică şi în comerţul internaţional. Această logică stă la baza teoriei parităţii de cumpărare. O monedă trebuie să aibă aceeaşi putere de cumpărare în toate ţările (de exemplu, un dolar ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în SUA şi în UE, sau un euro ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în UE şi în SUA).
Economie deschisă: concepte de bază
243
„Paritate” înseamnă egalitate, iar puterea de cumpărare se referă la valoarea banilor. „Paritatea puterii de cumpărare” semnifică faptul că fiecare unitate monetară trebuie să aibă aceeaşi valoare în fiecare ţară. Implicaţii ale teoriei parităţii puterii de cumpărare Conform teoriei PPP, cursul de schimb nominal dintre două monede naţionale depinde de nivelurile preţurilor din ţările emitente ale monedelor respective. Dacă un euro cumpără aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în spaţiul euro (unde preţurile sunt exprimate în euro) şi în România (unde preţurile sunt exprimate în lei), atunci numărul de lei/1euro trebuie să reflecte preţurile din zona euro şi din România. Exemplu: Dacă un kilogram de cafea costă 400.000 lei în România şi 10
euro în Franţa, atunci cursul de schimb nominal dintre leu şi euro trebuie să fie 40.000 lei/1 euro. (400.000 lei/10 euro). Dacă nu, puterea de cumpărare a leului nu ar fi aceeaşi în România şi în Franţa.
Preţul unui coş de bunuri şi servicii în România (măsurat în lei) este P, iar preţul unui coş de bunuri şi servicii în zona euro (măsurat în euro) este P* şi cursul de schimb nominal dintre euro şi leu este e. Cum nivelul preţurilor în România este P, puterea de cumpărare a unui leu este 1/P. În spaţiul euro un leu poate fi schimbat cu e euro, astfel încât puterea de cumpărare este e/ P*. Pentru ca puterea de cumpărare a leului să fie aceeaşi în România şi în spaţiul euro trebuie ca:
1/P = e/P* ⇓
1 = eP/P* Partea stângă a ecuaţiei este constantă, iar partea dreaptă este cursul real de schimb. Astfel, dacă puterea de cumpărare a unui leu este egală în România şi în spaţiul euro, atunci cursul real de schimb – preţul relativ dintre bunurile autohtone şi bunurile străine – nu se poate modifica.
Macroeconomie
244
Rearanjând ecuaţia anterioară, cursul nominal de schimb este:
e = P*/P Cursul de schimb nominal este egal cu raportul dintre nivelul preţurilor externe şi nivelul preţurilor interne. Conform teoriei parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb nominal dintre monedele a două ţări trebuie să reflecte diferenţa dintre nivelurile preţurilor din cele două ţări.
⇒ Cursul de schimb nominal se modifică atunci când nivelurile
preţurilor din cele două ţări se modifică;
Nivelul preţurilor în fiecare ţară se ajustează pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută;
Deoarece cursul de schimb nominal depinde de nivelurile
preţurilor, depinde, de asemenea, şi de oferta şi cererea de bani din fiecare ţară;
Când banca centrală dintr-o ţară măreşte oferta de bani şi
determină creşterea preţurilor, moneda ţării respective se depreciază faţă de monedele altor ţări.
⇒ Atunci când banca centrală măreşte cantitatea de bani, puterea de cumpărare a banilor se reduce, dar, totodată, cursul de schimb dintre moneda naţională şi alte monede se depreciază.
Limite ale teoriei parităţii puterii de cumpărare Cursurile de schimb nu se modifică întotdeauna astfel încât să asigure în acelaşi timp aceeaşi valoare a unei monede în toate ţările.
Economie deschisă: concepte de bază
245
De ce teoria PPP nu se confirmă în toate situaţiile?
1. Nu toate bunurile sunt uşor de schimbat (de exemplu, un tuns este mai ieftin la Bucureşti decât la New York).
2. Chiar şi în cazul bunurilor uşor de schimbat, nu întotdeauna există
înlocuitori perfecţi atunci când bunurile sunt produse în ţări diferite.
CAPITOLUL 21
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege ...
Cum se realizează un model simplu al balanţei
comerciale şi al cursului de schimb.
Cum se analizează efectele deficitelor bugetare.
Cum se analizează efectele macroeconomice ale
politicilor comerciale.
Legătura dintre instabilitatea politică şi fuga
capitalului.
21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală
şi străină
Piaţa fondurilor
Piaţa valutară
21.2 Echilibrul în economia deschisă
Rolul investiţiilor străine nete
Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor
şi pe piaţa valutară
21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile
diferitelor evenimente într-o economie deschisă
Deficitele bugetare
Politicile comerciale
Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor
21.1 OFERTA ŞI CEREREA DE FONDURI ÎN MONEDĂ LOCALĂ ŞI STRĂINĂ
Piaţa fondurilor coordonează economisirea şi investiţiile dintr-o economie, inclusiv investiţiile străine nete. Piaţa valutară coordonează indivizii care vor să schimbe monedă naţională în monede străine. Piaţa fondurilor Toţi indivizii care economisesc şi creează depozite participă pe această piaţă şi toţi indivizii care vor să ia bani cu împrumut participă pe această piaţă pentru a obţine împrumuturile pe care le doresc. Pe această piaţă există o singură rată a dobânzii, care este în acelaşi timp câştigul economisirii şi împrumuturilor.
S = I = ISN Economisirea Investiţii autohtone Investiţii străine nete
Oferta de fonduri vine din economisirea naţională (S). Cererea de fonduri vine din investiţiile autohtone (I) şi din investiţiile străine nete (ISN). Exemplu: Două firme de asigurare – una în Germania şi alta în România –
trebuie să decidă dacă să cumpere obligaţiuni emise de guvernul României sau obligaţiuni emise de guvernul Germaniei. Decizia va fi luată pe baza comparării ratelor reale ale dobânzii din România şi Germania. Atunci când în România rata reală a dobânzii creşte, obligaţiunile româneşti devin mai atractive decât obligaţiunile germane. Astfel, o creştere a ratei reale a dobânzii în România descurajează românii să cumpere active străine şi încurajează străinii să cumpere active româneşti. Altfel spus, un nivel mai înalt al ratei reale a dobânzii în România reduce investiţiile străine nete în România.
UN MODEL MACROECONOMIC AL ECONOMIEI DESCHISE
Un model macroeconomic al economiei deschise
249
Figura 21.1 Piaţa fondurilor
Rata reală a dobânzii într-o economie deschisă este determinată de oferta şi cererea de fonduri (la fel ca şi în cazul unei economii închise). Sursa ofertei de fonduri este economisirea naţională. Sursa cererii de fonduri este constituită din investiţiile autohtone şi investiţiile străine nete. La rata de echilibru a dobânzii, suma pe care unii oameni doresc să o economisească este egală cu suma pe care alţi oameni doresc să o împrumute pentru a cumpăra active autohtone sau străine. Piaţa valutară Participanţii pe această piaţă tranzacţionează şi monedă străină.
ISN = EN
Investiţii străine nete Exporturi nete Dezechilibrul dintre cumpărarea şi vânzarea de active în străinătate (ISN) este egal cu dezechilibrul dintre exporturile şi importurile de bunuri şi servicii (EN).
Volumul de fonduri
Cantitatea de echilibru
Oferta de fonduri (din economisirea
naţională)
Cererea de fonduri (pentru investiţii autohtone şi ISN)
Rata de echilibru a dobânzii
Macroeconomie
250
Când exporturile nete româneşti sunt negative, românii cheltuiesc mai mult pentru bunuri şi servicii produse în străinătate decât obţin din vânzarea de bunuri şi servicii româneşti în străinătate. Deficitul comercial trebuie finanţat prin vânzarea de active româneşti către nerezidenţi, altfel spus, atunci când EN sunt negative şi ISN trebuie să fie negative. Cele două părţi ale acestei identităţi reprezintă cele două părţi ale pieţei valutare. ISN reprezintă cantitatea de lei oferită în scopul cumpărării de active străine. Exporturile nete reprezintă cantitatea de lei cerută în scopul cumpărării exporturilor nete de bunuri şi servicii. Exemplu: Atunci când un investitor român vrea să cumpere obligaţiuni
emise de guvernul Germaniei, trebuie să schimbe lei în euro, astfel încât oferta de lei pe piaţa valutară creşte.
După ce o firmă românească a exportat mobilă în Olanda, va vinde euro obţinuţi din export pe piaţa valutară pentru a obţine lei, astfel încât să poată efectua plăţi pe teritoriul României. Astfel, cererea de lei pe piaţa valutară creşte.
Figura 21.2 Piaţa valutară
Volumul de lei schimbaţi în valută
Cantitatea de echilibru
Curs de schimb de echilibru
Oferta de lei (din ISN)
Cererea de lei (pentru exporturi nete)
Un model macroeconomic al economiei deschise
251
Cursul de schimb real este determinat de oferta şi cererea de valută străină. Oferta de lei care se schimbă în valută străină provine din investiţiile străine nete (ISN). Deoarece ISN nu depind de cursul de schimb real, curba ofertei este verticală. Cererea de lei provine din exporturile nete. Deoarece un curs de schimb real mai mic stimulează exporturile nete – şi astfel creşte cantitatea de lei cerută – curba cererii are o înclinaţie negativă. La un curs de schimb de echilibru, numărul de lei oferiţi (pentru cumpărarea de active străine) este egal cu numărul de lei ceruţi (exporturile nete). 21.2 ECHILIBRUL ÎN ECONOMIA DESCHISĂ Legătura dintre piaţa fondurilor şi piaţa valutară este realizată de investiţiile străine nete. Rolul investiţiilor străine nete
S = I + ISN şi
ISN = EN
Pe piaţa fondurilor, oferta provine din economisirea naţională, cererea provine din investiţiile autohtone şi din investiţii străine nete, iar rata reală a dobânzii echilibrează oferta cu cererea de fonduri. Pe piaţa valutară, oferta provine din investiţii străine nete, cererea provine din exporturile nete, iar cursul real de schimb echilibrează oferta cu cererea. Exemplu: Un cetăţean român vrea să cumpere active în Austria. El îşi
finanţează această investiţie prin împrumuturi pe piaţa fondurilor. (ISN sunt o componentă a cererii pe piaţa fondurilor.)
Un cetăţean român care vrea să cumpere active în Austria trebuie să schimbe lei cu euro pe piaţa valutară. (ISN stau în spatele ofertei pe piaţa valutară.)
Macroeconomie
252
Figura 21.3 Investiţiile străine nete depind de rata reală a dobânzii
Deoarece o rată mai mare a dobânzii reale măreşte atractivitatea activelor autohtone, investiţiile străine nete scad. Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor şi pe piaţa valutară În graficul (a) din figura 21.4, oferta şi cererea de fonduri determină rata reală a dobânzii. În graficul (b), rata dobânzii determină ISN, care asigură oferta de lei pe piaţa valutară. În graficul (c), oferta şi cererea de lei pe piaţa valutară determină cursul real de schimb.
Rata reală a dobânzii
ISN < 0 0 ISN > 0 ISN
Un model macroeconomic al economiei deschise
253
Figura 21.4 Echilibrul într-o economie deschisă
(c) Piaţa valutară
Rata reală a dobânzii
Ofertă
Cerere
Cantitate de fonduri
Investiţii străine nete
Cerere
Ofertă Curs de
schimb real
E1
Cantitate de lei
(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete
ISN
r1 r1
Rata reală a dobânzii
Macroeconomie
254
21.3 IMPLICAŢIILE POLITICILOR GUVERNAMENTALE ŞI IMPLICAŢIILE DIFERITELOR EVENIMENTE ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISĂ
Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică presupune parcurgerea a trei etape:
1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba ofertei de fonduri?
2. Cum se va deplasa curba afectată? 3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial.
Deficitele bugetare Figura 21.5 Deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul contului
curent)
Rata reală a dobânzii
O1
Cerere
Cantitate de fonduri
Investiţii străine nete
Cerere
Curs de schimb real
E2
Cantitate de lei
(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete
ISN r1 r1
r2
O2
B
A
r2
O1 O2
E1
1...
3...
4...
5...
(c) Piaţa valutară
Un model macroeconomic al economiei deschise
255
1. Deficitul bugetar reduce oferta pe piaţa fondurilor... 2. fapt ce determină creşterea ratei reale a dobânzii...şi 3... reducerea investiţiilor străine nete. 4. Reducerea ISN diminuează oferta de lei pe piaţa valutară.... 5... ceea ce determină aprecierea cursului real de schimb al leului. Politicile comerciale Figura 21.6 Efectele unei restricţii asupra importurilor
(a) Piaţa fondurilor (b) Investiţii străine nete
r1
C2
(c) Piaţa valutară
Rata reală a dobânzii
Ofertă
Cerere
Cantitate de fonduri
Investiţii străine nete
OfertăCurs de schimb real
E1
Cantitate de lei
ISN
r1
E2
2… şi determină aprecierea cursului real de schimb
C1
3. Totodată, investiţiile străine nete nu se modifică
Rata reală a dobânzii
1. O restricţie asupra impor-turilor măreşte cererea de lei...
Macroeconomie
256
O restricţie asupra importurilor anumitor bunuri diminuează iniţial importurile comparativ cu exporturile. Acest fapt determină creşterea cererii de lei şi aprecierea cursului real de schimb. Un curs de schimb apreciat descurajează exporturile şi încurajează importurile de alte produse decât cele asupra cărora s-au aplicat restricţii. În cele din urmă, soldul balanţei comerciale nu poate fi influenţat.
Politica comercială O politică a guvernului care influenţează direct cantitatea de bunuri şi de servicii importate sau exportate de o ţară.
⇒ EN = ISN = S – I
Policicile comerciale nu pot influenţa balanţa comercială, deoarece nu afectează economisirea naţională sau investiţiile autohtone. Pentru orice nivel dat al economisirii naţionale şi al investiţiilor autohtone, cursul real de schimb se ajustează pentru a menţine nemodificat soldul balanţei comerciale, indiferent de politicile comerciale adoptate de guvern cu scopul de a influenţa soldul balanţei comerciale. Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor Fuga capitalului O reducere masivă şi bruscă a cererii pentru
active dintr-o ţară. Figura 21.7 Efectul fugii capitalului (efectul Tequila) Dacă oamenii apreciază că este prea riscant să-şi păstreze economiile într-o ţară, ei îşi mută capitalul în ţări considerate mai sigure. De exemplu, în cazul Mexicului (noiembrie 1994 – martie 1995), asemenea decizii au determinat o creştere a investiţiilor străine nete. Ca urmare a acestui fapt, cererea de fonduri a crescut de la C1 la C2, ceea ce a determinat creşterea ratei reale a dobânzii (de la r1 to r2 – grafic a). Deoarece investiţiile străine nete sunt mai mari pentru orice nivel al ratei reale a dobânzii, curba investiţiilor străine nete se deplasează din poziţia ISN1 în poziţia ISN2 – grafic b. În acelaşi timp, pe piaţa valutară oferta de pesos creşte de la O1 la O2 (grafic c). Creşterea ofertei de pesos determină deprecierea monedei mexicane (de la E1 la E2).
Un model macroeconomic al economiei deschise
257
(c) Piaţa valutară
Rata reală a dobânziiOfertă
Cantitate de fonduri
Investiţii străine nete
O1 Curs de schimb real
E2
Cantitate de pesos
(b) Investiţii străine nete
ISN1
r2 r2
E1
5 ...fapt ce a determinat deprecierea monedei mexicane C
4. În acelaşi timp, creşterea ISN a mărit oferta de pesos...
1. O creştere a ISN...
Rata reală a dobânzii
(a) Piaţa fondurilor
ISN2
r1 r1
C2 C1
2. ...a mărit cererea de fonduri...
3. ... rata reală a dobânzii a crescut...
O2
CAPITOLUL 22
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum se reprezintă curbele cererii şi ofertei pe termen scurt şi pe termen lung pentru o economie.
Legătura dintre producţia reală şi modificarea
nivelului preţurilor.
Cum iese o economie din recesiune în condiţiile preţurilor flexibile.
Cum răspund investiţiile planificate şi economisirea la modificările ratei dobânzii.
22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice
Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea
Evoluţia variabilelor macroeconomice
Scăderea producţiei şi creşterea şomajului
22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul
cerere agregată-ofertă agregată
Curba cererii agregate
Curba ofertei agregate
Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta
agregată
22.3 Ajustarea automată a economiei
Flexibilitatea preţurilor
Economisire şi investiţii
Legea Say
22.1 CARACTERISTICILE FLUCTUAŢIILOR ECONOMICE Recesiune O perioadă în care venitul real scade şi
şomajul creşte. În diferite momente de timp, toate economiile lumii au înregistrat fluctuaţii pe termen scurt. Fluctuaţiile în economie sau ciclurile de afaceri corespund modificărilor din condiţiile de afaceri. Ciclu de afaceri O evoluţie în care creşterea economică
alternează cu contracţia economică. Fluctuaţiile economiei de la an la an au trei caracteristici esenţiale.
Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea
Cînd PIB creşte rapid, afacerile prosperă – firmele au clienţi şi profiturile lor cresc. Când PIB scade, firmele înregistrează dificultăţi – în perioade de recesiune, majoritatea firmelor dintr-o economie înregistrează scăderea volumului de vânzări şi scăderi de profit. Fluctuaţiile economice nu au o anumită regularitate şi sunt aproape imposibil de prevăzut cu acurateţe. Uneori, perioadele de recesiune sunt apropiate, în timp ce alteori trec mulţi ani fără ca o economie să intre în recesiune.
CERERE AGREGATĂ ŞI OFERTĂ AGREGATĂ
Cererea agregată şi oferta agregată
261
Evoluţia variabilelor macroeconomice Majoritatea variabilelor macroeconomice fluctuează împreună. PIB real este variabila cel mai des utilizată pentru monitorizarea schimbărilor pe termen scurt într-o economie. Atunci când PIB real scade (recesiune), veniturile indivizilor scad, profiturile firmelor se diminuează, cheltuielile gospodăriilor şi investiţiile se reduc, producţia industrială şi vânzările cu amănuntul scad etc. Deşi multe variabile macroeconomice evoluează în acelaşi sens, amplitudinea fluctuaţiilor lor este diferită. Scăderea producţiei şi creşterea şomajului Între schimbările volumului producţiei de bunuri şi servicii din economie şi gradul de utilizare al mâinii de lucru în economie există o corelaţie puternică. Când PIB real scade, rata şomajului creşte. Când PIB real începe să crească, rata şomajului se reduce gradual. Niciodată şomajul nu este zero, ci fluctuează în jurul ratei naturale. Figura 22.1 Un ciclu de afaceri
Nivel maxim
Nivel maxim
Prod
ucţia
rea
lă
Nivelul natural al producţiei reale
Nivel minim
Timp
Contracţie
Expansiune
Microeconomie
262
Nivel natural al producţiei
Nivelul producţiei asociat ratei naturale a şomajului.
Între modificările producţiei reale şi şomaj nu este o relaţie de unu la unu. Conform unei reguli evidenţiate empiric (Legea Okun), la fiecare creştere a producţiei reale cu trei puncte procentuale peste nivelul natural, rata şomajului scade cu un punct procentual. Legea Okun O regulă (evidenţiată empiric) conform căreia
la fiecare creştere cu puncte procentuale (sau la fiecare scădere cu puncte procentuale) a producţiei reale peste nivelul natural, rata şomajului scade (sau creşte) cu un punct procentual sub (peste) rata naturală.
22.2 PRODUCŢIA REALĂ ŞI NIVELUL PREŢURILOR ÎN MODELUL
CERERE AGREGATĂ—OFERTĂ AGREGATĂ Modelul cerere agregată - ofertă agregată
Model utilizat în macroeconomie pentru explicarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt.
Curba cererii agregate Curba cererii agregate
O reprezentare grafică a relaţiei dintre cantitatea de bunuri şi servicii pe care gospodăriile, firmele şi guvernul vor să le cumpere la fiecare nivel al preţurilor.
Curbele cererii pentru pieţele individuale au înclinaţii negative – „indivizii vor şi pot să cumpere cantităţi mai mari dintr-un bun sau serviciu atunci când preţul bunului sau serviciului scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.
Cererea agregată şi oferta agregată
263
Trecerea de la cererea pentru un bun sau serviciu sau cererea pe o piaţă la cererea agregată necesită două clarificări:
1. Ipoteza „celelalte condiţii rămânând neschimbate” nu mai are sens.
Pentru o piaţă individuală are sens să se considere că atunci când preţul unui bun se schimbă, preţurile altor bunuri nu se modifică;
Când se modifică nivelul mediu al preţurilor, este evident că
mai multe preţuri se schimbă.
2. Când se determină curba cererii pentru o piaţă individuală, venitul nominal este considerat constant. Dar, această ipoteză nu mai are sens atunci când se analizează economia ca întreg.
O creştere a nivelului mediu al preţurilor tinde să afecteze
salariile, rentele şi profiturile, care sunt, de fapt, forme de venit;
Când se analizează componentele cererii agregate (cererea la nivelul întregii economii) sunt luate în considerare variabile reale şi nu variabile nominale.
Figura 22.2 Curba cererii agregate
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0 Modificarea condiţiilor determină o deplasare a CA
3000 4000 PIB real (miliarde lei pe an)
2000
CA1 CA2
Cheltuielile reale sunt cu atât mai mari cu cât nivelul preţurilor este mai mic
Microeconomie
264
Curba cererii agregate (CA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi cheltuielile reale, celelalte condiţii fiind constante. Modificarea condiţiilor poate determina o deplasare a curbei cererii agregate. De exemplu, o deplasare a curbei CA spre dreapta (de la CA1 la CA2) ar putea să fie provocată de o creştere a optimismului consumatorilor sau de anticipaţii pozitive ale mediului de afaceri. Alte condiţii, care ar putea determina o deplasare a curbei CA, sunt: creşterea cheltuielilor guvernamentale sau creşterea unei economii străine, care antrenează creşterea exporturilor ţării în cauză. Curba ofertei agregate Curba ofertei agregate O reprezentare grafică a relaţiei dintre
cantitatea de bunuri şi servicii pe care firmele aleg să o producă la diferite niveluri ale preţurilor.
Preţuri flexibile ale inputurilor – atunci când nivelul mediu al preţurilor bunurilor finale incluse în PIB creşte, preţurile inputurilor se modifică cu aceeaşi proporţie. Preţurile flexibile implică o curbă a ofertei agregate pe termen lung verticală. Ajustarea graduală a preţurilor inputurilor la preţurile outputurilor (preţuri rigide) – atunci când creşterea cererii determină creşterea preţurilor outputurilor, firmele reacţionează ca şi cum s-ar aştepta ca preţurile inputurilor să crească doar gradual. Preţurile rigide implică o curbă a ofertei agregate pe termen scurt cu înclinaţie pozitivă. În figura 22.3, oferta agregată (OA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi nivelul producţiei reale realizate de economie. Înclinaţia curbei OA depinde de ce se întâmplă cu preţurile inputurilor care influenţează preţurile bunurilor finale. Pe termen lung (graficul a), preţurile inputurilor tind să crească şi evoluează proporţional cu modificarea preţurilor bunurilor finale. Astfel, curba OA este verticală. Pe termen scurt (grafic b), preţurile inputurilor se ajustează numai gradual la schimbările nivelului preţurilor bunurilor finale. Acest lucru face ca, pe termen scurt, curba OA să fie înclinată pozitiv.
Cererea agregată şi oferta agregată
265
Figura 22.3 Curba ofertei agregate
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0
3000 4000 PIB real (miliarde lei pe an)
2000
Oferta agregată pe termen lung
Preţurile anticipate ale inputurilor sunt flexibile pe termen lung
Nivelul natural al producţiei reale
(a) Termen lung
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0
3000 4000 PIB real (miliarde lei pe an)
2000
Oferta agregată pe termen scurt
Preţurile anticipate ale inputurilor sunt rigide pe termen scurt
(b) Termen scurt
Microeconomie
266
Cantitatea de producţie
oferită
=
Nivelul natural al producţiei
+
a
Nivelul Nivelul actual al – anticipat al preţurilor preţurilor
Unde a este un număr care determină cât de mult răspunde producţia la schimbările neanticipate ale nivelului preţurilor. Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată Răspunsul economiei la o deplasare spre dreapta a curbei cererii agregate de la CA1 la CA2 depinde de orizontul de timp. Pe graficul (a) s-a presupus că economia se află, iniţial, într-o stare de echilibru (punctul E0), iar producţia se află la nivelul natural. La început, deplasarea curbei cererii mută economia în sus şi spre dreapta, de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt. Ca urmare, producţia reală şi nivelul preţurilor cresc până când şomajul scade sub rata naturală. După un timp (graficul b), preţurile inputurilor se ajustează la noua situaţie, iar producţia reală revine la nivelul natural (în punctul de echilibru E2). Şomajul revine la rata naturală, iar nivelul preţurilor creşte de la 0,5 la 1,75. Figura 22.4 Reacţia economiei la creşterea cererii agregate
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0
3000 4000 PIB real (miliarde lei pe an)
2000
Oferta agregată
pe termen scurt
Pe termen scurt, nivelul preţurilor şi producţia cresc
(a) Termen scurt
E0
E1
Nivelul natural al producţiei
CA1
CA2
Cererea agregată şi oferta agregată
267
22.3 AJUSTAREA AUTOMATĂ A ECONOMIEI Economia gravitează în jurul nivelului natural al producţiei reale – determinat de resursele şi tehnologia existente şi de disponibilitatea pentru muncă, altfel spus de condiţiile care determină frontiera posibilităţilor de producţie pentru o economie. Într-un punct maxim de expansiune pe ciclul de afaceri, s-ar putea ca economia să se afle temporar deasupra frontierei posibilităţilor de producţie, ca rezultat al unui volum de muncă suplimentară, iar şomajul ciclic ar fi negativ. În timpul unei recesiuni, economia s-ar putea afla temporar sub nivelul natural.
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0
3000 4000
PIB real (miliarde lei pe an)
2000
Oferta agregată pe termen scurt
Pe termen lung, nivelul preţurilor creşte şi producţia revine la nivelul
natural
(b) Termen lung
E0
E1
Nivelul natural al producţiei
CA1
CA2
E2
Oferta agregată pe termen lung
Microeconomie
268
Flexibilitatea preţurilor Figura 22.5 Ieşirea din recesiune
Acest grafic ilustrează ieşirea din recesiune a unei economii, în contextul preţurilor flexibile. Iniţial, economia se află într-o stare de echilibru (E0), iar producţia se află la nivelul natural. Deplasarea curbei cererii agregate de la CA1 la CA2 face ca preţurile, producţia şi gradul de ocupare să scadă. Economia se deplasează în jos şi spre stânga, de-a lungul curbei ofertei agregate, pe termen scurt, spre un nou punct de echilibru (E1). După un timp, concurenţa dintre cei care caută de lucru şi dintre proprietarii altor resurse începe să împingă în jos preţurile inputurilor. Cum preţurile inputurilor scad, economia se deplasează înapoi spre curba ofertei agregate pe termen lung. Economia îşi regăseşte un nou punt de echilibru (E2). Producţia şi şomajul revin la nivelul natural şi doar nivelul preţurilor este afectat pe termen lung.
Niv
elul
preţu
rilo
r (a
n de
bază
= 1,
0)
0 1000
0,5
1,0
1,5
2,0
3000 4000
PIB real (miliarde lei pe an)
2000
Oferta agregată pe termen scurt
E1
E0
Nivelul natural al producţiei
CA1
CA2
E2
Oferta agregată pe termen lung
Cererea agregată şi oferta agregată
269
Economisire şi investiţii Curba investiţiilor O reprezentare grafică a relaţiei dintre volumul
total al investiţiilor planificate şi rata dobânzii. Figura 22.6 Curba investiţiilor planificate pentru o firmă
şi pentru o economie
Graficul (a) arată investiţiile pentru o firmă. Graficul (b) arată investiţiile pentru o întreagă economie. În ambele cazuri, volumul investiţiilor creşte dacă rata dobânzii scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
0 300 600 900 Investiţii planificate (mil. lei/an)
10
20
30
Rat
a do
bânz
ii (%
pe
an)
(a) O firmă
0 30.000 60.000 90.000 Investiţii planificate (mld. lei/an)
10
20
30
Rat
a do
bânz
ii (%
pe
an)
(b) Întreaga economie
Microeconomie
270
Figura 22.7 Echilibru dintre economisire şi investiţii
Curba investiţiilor planificate (IP) este înclinată negativ deoarece rata dobânzii este costul de oportunitate al investiţiilor. Curba economisirii planificate (EP) este înclinată pozitiv, deoarece rata dobânzii este
0 30.000 60.000 90.000
Economii şi investiţii (mld. lei/an)
2
4
6
Rat
a do
bânz
ii (%
pe
an)
(b)
IP1
EP
IP2
E1
E2
0 30.000 60.000 90.000
Economii şi investiţii (mld. lei/an)
2
4
6
Rat
a do
bânz
ii (%
pe
an)
(a)
IP
EP
Cererea agregată şi oferta agregată
271
recompensa pentru economisire. În exemplul considerat pentru graficul (a), volumul economisirii reale este egal cu volumul investiţiilor reale planificate la nivelul natural al producţiei, dată fiind o rată a dobânzii de 3%. Dacă o schimbare în anticipările privind afacerile deplasează curba investiţiilor planificate spre stânga (graficul b), rata dobânzii va scădea suficient încât să menţină egalitatea dintre volumul economisirii şi volumul investiţiilor, în timp ce producţia rămâne la nivelul natural. Scăderea volumului economisirii – deplasarea gospodăriilor în jos şi spre stânga de-a lungul curbei economisirii – este compensată de creşterea consumului într-o economie în care se face abstracţie de sectorul guvernamental şi de sectorul extern. Legea Say Legea Say O propoziţie conform căreia cererea agregată
va fi în mod automat suficientă pentru a absorbi toată producţia pe care firmele şi lucrătorii sunt dispuşi să o realizeze în condiţii date de resursele şi de tehnologia existente.
CAPITOLUL 23
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Cum explică teoria preferinţei pentru lichiditate
dobânzile pe termen scurt.
Cum influenţează politica monetară ratele dobânzii şi
cererea agregată.
Cum influenţează politica fiscală ratele dobânzii şi
cererea agregată.
În ce măsură politicile macroeconomice pot stabiliza
economia.
23.1 Politica monetară şi cererea agregată
Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani
şi cererea de bani)
Echilibrul pe piaţa monetară
Efectele politicii monetare pe termen scurt
şi pe termen lung
Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani
23.2 Politica fiscală şi cererea agregată
Modificarea achiziţiilor guvernamentale
Efectul multiplicatorului
Efectul de crowding-out
23.3 Politici de stabilizare a economiei
Argumente în favoarea politicilor de stabilizare
Argumente împotriva politicilor de stabilizare
23.1 POLITICA MONETARĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ Înclinaţia negativă a curbei cererii este explicată de:
1. Efectul avuţiei (efectul Pigou): scăderea nivelului preţurilor măreşte valoarea reală a banilor deţinuţi de gospodării, iar o avuţie reală mai mare a acestora stimulează cheltuielile de consum;
2. Efectul ratelor dobânzii (efectul Keynes): scăderea nivelului
preţurilor reduce ratele dobânzii pe măsură ce oamenii tind să ofere cu împrumut banii în exces pe care îi deţin, iar scăderea ratelor dobânzii stimulează cheltuielile de investiţii;
3. Efectul cursului de schimb (efectul Mundell-Fleming): când ratele
dobânzii scad ca urmare a scăderii nivelului preţurilor, investitorii îşi transferă în străinătate o parte din fonduri şi determină, astfel, deprecierea monedei naţionale faţă de monedele altor ţări. Această depreciere ieftineşte bunurile autohtone comparative cu cele străine şi, prin urmare, stimulează exporturile nete.
Deşi toate aceste trei efecte există simultan şi explică înclinaţia negativă a curbei cererii agregate, importanţa lor este diferită de la o economie la alta. Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani şi cererea de bani) Teoria preferinţei pentru lichiditate
Teorie (keynesiană) conform căreia rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea şi oferta de bani.
Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea şi oferta de bani. Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o
POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
275
deţină (Mc1) este mai mică decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală,
iar surplusul de bani presează asupra ratei dobânzii, determinând scăderea acesteia. Dacă rata dobânzii este mai mică decât nivelul de echilibru (r2), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină (Mc
2) este mai mare decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală, iar surplusul de bani presează în sensul creşterii ratei dobânzii. Prin urmare, forţele cererii şi ofertei pe piaţa monetară determină deplasarea ratei dobânzii spre nivelul de echilibru – nivelul dobânzii la care oamenii sunt mulţumiţi să deţină cantitatea de bani creată de banca centrală. Figura 23.1 Echilibrul pe piaţa monetară
Echilibrul pe piaţa monetară Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra oferta de bani cu cererea de bani. Există o singură rată a dobânzii la care cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină este egală cu cantitatea de bani oferită de autorităţile monetare. Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1 în figura 23.1), indivizii care au un surplus de bani vor încerca să scape de bani cumpărând titluri purtătoare de dobândă) de exemplu, obligaţiuni de stat) sau vor deschide depozite bancare.
Cantitatea de bani
Rata dobânzii
r1
r2
Mc1 Mc
2 Cantitatea fixată
de banca centrală
Oferta de bani
Cererea de bani
Rata de echilibru a dobânzii
Macroeconomie
276
⇒ Deoarece emitenţii de titluri preferă să plătească rate ale dobânzii mai mici, ei răspund la acest surplus de bani micşorând ratele dobânzii pe care le oferă la titlurile nou emise;
⇒ Pe măsură ce ratele dobânzii scad, oamenii sunt mult mai dispuşi să
păstreze numerar (bani), până când, la nivelul de echilibru al ratei dobânzii, oamenii sunt mulţumiţi să deţină exact cantitatea de bani oferită de banca centrală.
Dacă rata dobânzii este sub nivelul de echilibru (r2 în figura 23.1), oamenii vor încerca să-şi sporească cantitatea de numerar, diminuându-şi, astfel, volumul de titluri deţinute sau volumul depozitelor bancare. Pe măsură ce volumul de titluri deţinute de indivizi sau volumul depozitelor constituite la bănci scade, emitenţii de titluri trebuie să ofere dobânzi mai mari (şi băncile trebuie să ofere dobânzi mai mari) pentru a atrage cumpărători (deponenţi). Astfel, rata dobânzii va atinge nivelul de echilibru. Efectele politicii monetare pe termen scurt şi pe termen lung
Mecanism de transmisie
Un set de canale prin care politica monetară afectează producţia reală şi nivelul preţurilor.
O singură creştere a cantităţii de bani deplasează curba ofertei de bani de la OB1 la OB2 şi rata dobânzii începe să scadă (grafic a, figura 23.2). Investiţiile reale planificate încep să crească pe măsură ce economia se deplasează în jos şi spre dreapta, de-a lungul curbei investiţiilor planificate (grafic b). Creşterea investiţiilor deplasează curba cererii agregate de la CA1la CA2, crescând producţia reală şi nivelul preţurilor (grafic c). Creşterea veniturilor (PIB nominal) deplasează curba cererii de bani de la CB1 la CB2 (grafic a). Această creştere este suficientă pentru a limita scăderea ratei dobânzii, dar nu este suficientă pentru a preveni scăderea ei. În noua situaţie de echilibru pe termen scurt, rata dobânzii (r2) este mai mică decât în situaţia iniţială (r1), iar investiţiile reale, PIB real şi nivelul preţurilor sunt mai mari decât în situaţia iniţială.
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
277
Figura 23.2 Efectele pe termen scurt ale politicii monetare expansioniste
Rata dobânzii
Cantitatea de bani
CA1
(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate
r1
(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor
Nivelul preţurilor
PIB real
OB1 OB2
CB1
E1
CB2
r2 E2
Rata dobânzii
Investiţii planificate
r1
I1
Curba investiţiilor planificate
r2
I2
OA
CA2
e2
e1 P1
Y1 Y2
P2
Macroeconomie
278
O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:
1. O reducere a ratei dobânzii; 2. O creştere a nivelului producţiei reale;
3. O creştere a nivelului preţurilor.
O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt:
1. O creştere a ratei dobânzii; 2. O scădere a nivelului producţiei reale;
3. O scădere a nivelului preţurilor.
Figura 23.3 Efectele pe termen lung ale unei politici monetare
expansioniste (neutralitatea banilor)
Rata dobânzii
Cantitatea de bani
(a) Piaţa monetară
r1
OB1 OB2
CB1
E1
CB2
r2 E2
E3
CB3
Nivelul preţurilor
(b) Piaţa bunurilor şi serviciilor
PIB real Nivelul natural al producţiei
OATS e2
CA1
CA2 e1 P1
P2 e3 P3
OATL
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
279
O singură creştere a cantităţii de bani nu va menţine la nesfârşit producţia peste nivelul ei natural (punctul e2 de pe graficul b). Economia se va deplasa în sus de-a lungul curbei CA2 până când atinge un nou punct de echilibru (e3). Dacă se întâmplă acest lucru, venitul nominal (PIB nominal) va continua să crească deplasând curba cererii de bani spre dreapta (grafic a). Pe piaţa monetară noul echilibru pe termen lung (E3) se va afla la nivelul echilibrului iniţial. Prin urmare, pe termen lung, o singură creştere a cantităţii de bani va afecta doar nivelul preţurilor, lăsând nemodificate producţia reală şi rata dobânzii. Acest rezultat este cunoscut sub numele de „neutralitatea banilor”. Neutralitatea banilor Pe termen lung, o singură modificare a cantităţii
de bani afectează doar nivelul preţurilor şi nu producţia reală, ocuparea, ratele dobânzii sau investiţiile.
O creştere a ofertei de bani are următoarele efecte pe termen lung:
1. Creşterea nivelului de echilibru, atât pentru bunuri finale, cât şi pentru inputuri, proporţională cu creşterea cantităţii de bani;
2. Nici o modificare a nivelului de echilibru al producţiei reale;
3. Nici o modificare a nivelului de echilibru al ratei dobânzii.
Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani Ţinte operaţionale Variabile financiare (de exemplu, cantitatea
de bani, fondurile de pe piaţa interbancară, rata dobânzii etc.) pentru care banca centrală stabileşte obiective-ţintă pe termen scurt.
Înclinaţia curbei ofertei de bani depinde de ţinta aleasă de banca centrală (figura 23.4). Banca centrală poate stabili o ţintă pentru oferta de bani şi poate să o păstreze nemodificată, indiferent de ce se întâmplă cu ratele dobânzii. În acest caz, oferta de bani este verticală (grafic a). Totodată, banca centrală poate alege ca ţintă rata dobânzii şi foloseşte instrumentele de care dispune pentru a o stabiliza (cel puţin pe termen scurt), indiferent ce
Macroeconomie
280
se întâmplă cu oferta de bani (grafic b). De asemenea, banca centrală poate permite ofertei de bani să crească dacă rata dobânzii creşte. În acest caz, rezultatul este o înclinaţie pozitivă a curbei ofertei de bani (grafic c). O modificare a cererii de bani va avea efecte diferite asupra cantităţii de bani şi asupra ratelor dobânzii în funcţie de forma curbei ofertei de bani. Figure 23. 4 Trei ţinte operaţionale
23.2 POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ Politica fiscală se referă la opţiunile guvernului în privinţa nivelului general al impozitării şi a cheltuielilor publice. Modificarea achiziţiilor guvernamentale Exemplu: Ministerul Apărării înaintează o comandă firmei IAR Ghimbav pentru achiziţionarea de elicoptere, în valoare de 250 miliarde lei.
Rat
a do
bânz
ii (%
)
Rat
a do
bânz
ii (%
)
Rat
a do
bânz
ii (%
)
15
10
5
0
15
10
5
0
15
10
5
0
Cantitatea de bani (mii miliarde lei)
Cantitatea de bani (mii miliarde lei)
100 200 300 400 100 200 300 400
100 200 300 400
(a) (b)
(c)
CB1
CB2
CB1 CB2 CB1
CB2
OB1 E1
E0 OB2
E0 E2
OB3
E0
E3
Cantitatea de bani (mii miliarde lei)
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
281
Pe baza acestei comenzi, IAR Ghimbav îşi măreşte producţia şi angajează noi lucrători. Creşterea cererii pentru elicopterele produse la Ghimbav determină creşterea cererii la nivelul întregii economii (creşterea cantităţii de bunuri şi servicii la fiecare nivel al preţurilor, altfel spus, creşterea cererii agregate). Prin urmare, curba cererii agregate se deplasează spre dreapta. Efectul multiplicatorului Efectul multiplicatorului
Modificarea suplimentară în cererea agregată determinată de o politică fiscală expansionistă care măreşte venitul şi, prin urmare, măreşte cheltuielile de consum.
O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei deplasează spre dreapta curba cererii agregate cu mai mult de 250 miliarde lei (figura 23.5). Acest efect al multiplicatorului apare deoarece creşterea venitului agregat stimulează cheltuielile de consum. Figura 23.5 Efectul multiplicatorului
PIB
Nivelul preţurilor
0
CA2
1. O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei măreşte iniţial cererea agregată cu250 miliarde lei, dar...
Cererea agregată, CA1
250 mld. lei
CA3
2. ... efectul multiplicatorului măreşte creşterea cererii agregate
Macroeconomie
282
Înclinaţia marginală spre consum (c’)
Partea din sporul de venit pe care o gospodărie o acordă consumului şi nu economisirii.
Exemplu: O formulă pentru multiplicatorul cheltuielilor Înclinaţia marginală spre consum este 0,75. Astfel, cu fiecare 100 lei suplimentari obţinuţi de o gospodărie, consumul ei creşte cu 75 lei, iar economisirea cu 25 lei. Dacă Ministerul Apărării cumpără elicoptere de la IAR Ghimbav în valoare de 250 miliarde lei, veniturile celor din industria aeronautică au crescut cu 250 miliarde lei, iar cheltuielile lor de consum cresc cu 187,5 miliarde lei (0,75 x 250 miliarde lei). Pentru măsurarea impactului unei schimbări în achiziţiile guvernamentale asupra cererii agregate se urmăresc, pas cu pas, efectele. Suma acestor efecte redă impactul total al schimbării în achiziţiile guvernamentale: Modificarea achiziţiilor guvernamentale = 250 miliarde lei
Prima modificare a consumului = c’ x 250 miliarde lei
A doua modificare a consumului = c’2 x 250 miliarde lei
A treia modificare a consumului = c’3 x 250 miliarde lei
.
Modificarea totală a cererii = (1 + c’ + c’2 + c’3 + ...) x 250 miliarde lei Multiplicatorul = 1 + c’ + c’2 + c’3 + ... (arată cererea de bunuri şi servicii
generată de fiecare unitate monetară de achiziţii guvernamentale, şi matematic, este expresia unei serii geometrice)
Pentru x cuprins între –1 şi +1, 1 + x + x2 + x3 + ... = 1/(1 – x) În acest exemplu x = c’. Prin urmare:
Multiplicatorul = 1/(1 –c’)
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
283
În acest exemplu, valoarea multiplicatorului este 1/(1 –0,75) = 4, ceea ce înseamnă că 250 miliarde lei cheltuieli guvernamentale generează 1.000 miliarde lei cerere de bunuri şi servicii.
⇒ Valoarea multiplicatorului depinde de înclinaţia marginală spre consum;
⇒ Cu cât înclinaţia marginală spre consum are o valoare mai mare,
cu atât mai mare este efectul creşterii cheltuielilor asupra consumului şi, astfel, valoarea multiplicatorului este mai mare.
Efectul de crowding-out Efect de crowding-out Scăderea cererii agregate ca efect al politicii
fiscale expansive, care generează creşterea ratelor dobânzii şi reducerea cheltuielilor de investiţii.
Iniţial, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară se află în echilibru (E1 pe graficul c şi e1 pe graficul a din figura 23.6). Rata reală a dobânzii este r1, iar nivelul planificat al investiţiilor este I1. Creşterea cheltuielilor guvernamentale măreşte cererea agregată de la CA1 la CA2. Veniturile şi nivelul preţurilor cresc (grafic c), iar cererea de bani creşte de la CB1 la CB2 (grafic a). Rata reală a dobânzii creşte la r2, fapt ce descurajează investiţiile, care scad la nivelul I2 (grafic b). În continuare, creşterea nivelului preţurilor de la P2 la P3 readuce economia într-o stare de echilibru pe termen lung în punctul E3 (intersecţia dintre CA2 şi oferta agregată pe termen lung). Veniturile nominale continuă să crească, fapt ce determină creşterea cererii de bani de la CB2 la CB3, creşterea ratei dobânzii de la r2 la r3 şi, în consecinţă, scăderea investiţiilor de la I2 la I3. Reducerea investiţiilor ca urmare a creşterii ratei dobânzii, care însoţeşte creşterea cheltuielilor guvernamentale, explică scăderea cererii agregate.
Macroeconomie
284
Figura 23.6 Efectul de crowding-out
23.3 Politici de stabilizare a economiei
Ar trebui ca decidenţii în politicile economice să utilizeze instrumente de politică monetară şi politică fiscală pentru a evita fluctuaţiile economice pe termen scurt, sau pentru a reduce amploarea acestora? Daca da, când? Dacă nu, de ce nu? Argumente în favoarea politicilor de stabilizare
În primul rând, instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru stabilizarea cererii agregate, pentru a influenţa, astfel, nivelul producţiei şi al ocupării în economie.
Rata dobânzii
Cantitatea de bani
(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate
r2
OB
CB1
e1 CB2 r1
e3
Rata dobânzii
Investiţii
r2
I3
Curba investiţiilor planificate
r1
I1
CB3
r3 r3
I2
e2
CA1
(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor
Nivelul preţurilor
PIB real
OATS
CA2
E2
E1P1
Y1 Y2
P2
OATL
P3E3
Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată
285
În al doilea rand, guvernul şi banca centrală ar trebui să utilizeze instrumentele de politică fiscală şi politică monetară ca răspuns la modificarea atitudinii optimiste sau pesimiste din societate, astfel încât să stabilizeze cererea agregată. Argumente împotriva politicilor de stabilizare Instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru atingerea unor obiective pe termen lung – creştere economică şi inflaţie redusă – şi nu pentru influenţarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt. Politicile fiscale şi monetare afectează economia cu o întârziere considerabilă.
⇒ De multe ori, banca centrală răpunde prea târziu la modificarea condiţiilor economice şi, de aceea, acţiunile ei pot fi considerate cauze şi nu remedii ale fluctuaţiilor economice. Prin urmare, o politică monetară pasivă – cum este creşterea ofertei de bani în acelaşi ritm cu creşterea producţiei de bunuri şi servicii ar fi de preferat unor politici monetare expansioniste sau restricţioniste;
⇒ Majoritatea schimbărilor care privesc impozitele şi cheltuielile publice necesită modificări ale legislaţiei fiscale. Modificarea acestei legislaţii este rezultatul unor negocieri politice, care, în final, se materializează prin promulgarea de către Parlament a unor noi legi. Procesul legislativ poate dura săptămâni sau chiar luni de zile, astfel încât, în momentul în care modificările considerate iniţial necesare pentru evitarea unor fluctuaţii economice pe termen scurt sunt aplicate, s-ar putea să nu mai fie necesare, şi de aceea, ar putea genera chiar efecte contrare celor urmărite de decidenţii de politică economică;
⇒ Prognozele economice sunt imprecise. Dacă modificarea condiţiilor din economie ar putea fi prevăzută cu acurateţe, politicile monetare şi fiscale ar fi eficiente. În cele mai multe cazuri, însă, recesiunile majore nu pot fi anticipate.
Stabilizatori automaţi Modificări în politica fiscală, care stimulează
cererea agregată atunci când economia intră în recesiune, fără ca decidenţii în politica economică să se implice în anumite acţiuni.
CAPITOLUL 24
După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...
Legătura dintre inflaţie şi şomaj.
Cum este afectată economia de accelerarea inflaţiei.
Cum ratele inflaţiei şi şomajului pot creşte împreună
într-o perioadă de recesiune inflaţionistă.
24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei
Curba Phillips
Alte elemente ale modelului acceleraţionist
Alte ipoteze
24.2 Efectele accelerării inflaţiei
Adoptarea unei politici expansioniste
Efectele continuării accelerării inflaţiei
Generalizare
24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go
Efectele dezinflaţiei
Reluarea creşterii inflaţiei
24.1 MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI În anii 1990, rata inflaţiei în România s-a menţinut la niveluri mai înalte cele din Europa Centrală şi de Est. În prezent, rata inflaţiei continuă să rămână superioară ratelor inflaţiei din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană. Modelul acceleraţionist al inflaţiei
O teorie conform căreia modificările ratei inflaţiei afectează şomajul şi producţia reală.
Curba Phillips
Curba Phillips O reprezentare grafică a relaţiei dintre rata inflaţiei şi rata şomajului.
Figura 24.1 Curba Phillips ca meniu de politică economică
MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI
6
2 0
1 3 4 5 6 7
-1
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
1
2
3
4
5
B
A
Curba Phillips
Rata şomajului (%)
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
289
Curba Phillips relevă relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi rata şomajului şi poate oferi diferite opţiuni de politică economică. De exemplu, decidenţii în politica economică pot opta pentru alegerea punctului A de pe curbă. Această opţiune ar însemna o rată mică a şomajului, cu preţul unei inflaţii mai ridicate. Alegerea punctului B de pe curbă ar oferi preţuri stabile, cu costul unei rate mai mari a şomajului. Relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi şomaj se manifestă doar pe termen scurt (figura 24.2). Inflaţia neanticipată diminuează rata şomajului numai până când oamenii îşi ajustează anticipaţiile la noua rată a inflaţiei. Orice modificare a ratei anticipate a inflaţiei deplasează curba Phillips pe termen scurt. Curba Phillips pe termen lung este o dreaptă verticală şi corespunde ratei naturale a şomajului. Curbele pe termen scurt şi pe termen lung se intersectează la rata anticipată a inflaţiei pentru care este trasată curba Phillips pe termen scurt. Figura 24.2 Curbele Phillips pe termen scurt şi pe termen lung
2 0
1 3 4 5 6
-1
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
1
2
3
4
5
6
B
A
Curbele Phillips pe termen
Rata şomajului (%)
7
Rata naturală a şomajului
Ph1
8 9
Ph2
C
D
E
Curba Phillips pe termen lung
Macroeconomie
290
Alte elemente ale modelului acceleraţionist
Legea Okun – legătura dintre nivelul producţiei reale şi nivelul şomajului.
Pentru fiecare creştere cu trei puncte procentuale a producţiei
peste nivelul natural într-un anumit an, rata şomajului tinde să scadă cu un punct procentual.
Pentru fiecare scădere cu trei puncte procentuale a producţiei
reale sub nivelul natural, rata şomajului tinde să crească cu un punct procentual.
Ţintă nominală – o ţintă stabilită pentru rata de creştere a cererii agregate – venitul nominal sau producţia nominală – care poate fi atinsă prin orice combinaţie de creştere reală a producţiei şi inflaţie.
O ţintă de creştere a producţiei nominale de 10% poate fi atinsă prin mai multe combinaţii de creştere reală şi inflaţie: 3% creştere a producţiei reale şi 7% rată a inflaţiei, 5% creştere a producţiei reale şi 5% rată a inflaţiei etc.
Alte ipoteze
1. Rata naturală de creştere a PIB este zero. Prin urmare, o formă simplificată a legii Okun este:
∆U = 3y
−
2. Rata anticipată a inflaţiei în fiecare an este egală cu rata inflaţiei din
anul precedent. 24.2 EFECTELE ACCELERĂRII INFLAŢIEI Se presupune că într-o ţară există două grupuri politice principale – grupul albastru şi grupul gri.
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
291
Adoptarea unei politici expansioniste În anul 1992:
Economia se află într-o situaţie de echilibru, considerat în
continuare un punct de start.
Inflaţia anticipată şi inflaţia efectivă sunt zero;
Rata efectivă de creştere a PIB real este egală cu rata naturală, ambele fiind zero;
Şomajul este la nivelul natural – 6%.
Au loc alegeri şi grupul albastru formează un nou guvern.
În campania electorală, mesajul grupului albastru s-a
concentrat pe promisiunea de a „face economia să meargă”, altfel spus, grupul albastru a considerat că ceva trebuie făcut pentru a reduce rata şomajului sub 6%. Dacă economia ar creşte, şomajul s-ar diminua. Aceste credinţe sunt reflectate în programul guvernamental pentru anul 1993.
Noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PIB nominal de 8% (figura 24.3). Cum economia se deplasează din punctul A în punctul B, rata şomajului scade cu două puncte procentuale. Conform Legii Okun, acest lucru înseamnă o creştere de 6% a PIB real. Diferenţa de două procente dintre creşterea nominală de 8% a PIB şi creşterea reală a PIB de 6% reprezintă o rată a inflaţiei de două procente. Creşterea de 8% a PIB nominal este suficientă pentru deplasarea economiei din punctul A în punctul B, dar nu este suficientă pentru atingerea punctului B. Pentru atingerea punctului B există o singură combinaţie inflaţie–şomaj.
Macroeconomie
292
Figura 24.3 Primele efecte ale unei politici expansioniste
Efectele continuării accelerării inflaţiei În anul 1994 este menţinută o ţintă nominală de creştere a PIB cu 8%. Dacă pentru al doilea an se menţine o rată de creştere de 8% a PIB nominal, compromisul dintre inflaţie şi şomaj devine mai puţin favorabil (figura 24.4). Din cauza creşterii inflaţiei la 2% în primul an, curba Phillips pentru anul 2 se deplasează în poziţia Ph2. Economia se deplasează din punctul B în punctul C, iar scăderea ratei şomajului cu un punct procentual determină o creştere cu 3% a PIB real. Diferenţa de 5% până la creşterea de 8% a PIB nominal este rata inflaţiei.
2 0
1 3 4 5 6
-1
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
1
2
3
4
5
6
B
A
Rata şomajului (%)
7
Rata naturală a şomajului
Ph1
8 9
B’
Curba Phillips pe termen lung
B”
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
293
Figura 24.4 Continuarea politicii expansioniste în al doilea an
Pentru anul 1995, ţinta de creştere a PIB nominal este menţinută tot la 8%. Pentru anul 1996, guvernul menţine rata şomajului la 3% cu orice cost. Creşterea cu 8% a PIB nominal în al treilea an nu mai generează reducerea ratei şomajului (figura 24.5). Curba Phillips pentru anul 3 este Ph3, iar pentru a opri creşterea ratei şomajului este nevoie de o rată a inflaţiei de 8% (punctul D). În al patrulea an, pentru menţinerea ratei şomajului la 3%, este nevoie de o rată de creştere a PIB nominal de 11%.
Rata naturală a şomajului
2 0
1 3 4 5 6
-1
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
1
2
3
4
5
6
B
A
Rata şomajului (%)
7
Ph1
8 9
Curba Phillips pe termen lung C
-2
Ph2
Macroeconomie
294
Figura 24.5 Efectele continuării politicii expansioniste
Generalizare
⇒ Iniţial, reducerea şomajului sub nivelul natural prin adoptarea unor politici expansioniste care accelerează creşterea economică generează o rată moderată a inflaţiei;
⇒ Pe măsură ce indivizii îşi ajustează anticipaţiile la efectele
inflaţioniste ale politicii expansioniste, compromisul între inflaţie şi şomaj devine din ce în ce mai nefavorabil.
⇒ Rata şomajului poate fi menţinută sub nivelul natural pentru mai
mult timp numai cu costul accelerării inflaţiei, astfel încât rata efectivă a inflaţiei să fie mai mare decât rata anticipată a inflaţiei.
Rata naturală a şomajului
4
2
2 6 8 10 12
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
4
6
8
10
B
A
Rata şomajului (%)
14
Ph
Curba Phillips pe termen lung
E
0
12
14
C
Ph
PhD
Ph
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
295
24.3 RECESIUNEA INFLAŢIONISTĂ ŞI CICLUL STOP-GO
În anul 1996 au loc din nou alegeri.
Grupul albastru a înregistrat ca performanţe negative o rată a
inflaţiei de 11% şi o creştere economică stagnantă, iar ca performanţe bune – o rată mică a şomajului.
Grupul gri promite că va diminua inflaţia şi, astfel, câştigă
alegerile. Pentru anul 1997, noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PB nominal de 6% (cu 5% mai puţin decât în anul precedent).
Efectele dezinflaţiei Figure 24.6 Recesiunea inflaţionistă
Rata naturală a şomajului
4
2
2 6 8 10 12
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
4
6
8
10
B
A
Rata şomajului (%)
14
Ph1
Curba Phillips pe termen lung
E
Ph5
0
12
14
C
Ph2
Ph3 D
Ph4 F
Macroeconomie
296
Dacă rata de creştere de 11% a PIB nominal din anul 4 este redusă la 6% în anul 5, rezultatul este o recesiune inflaţionistă. În anul 5, curba Phillips continuă să se deplaseze în sus (de la Ph4 la Ph5), datorită inflaţiei efective din anul 4. Şomajul creşte cu două puncte procentuale şi rezultă o creştere de – 6% a PIB real. Cu o asemenea rată negativă mare de creştere a PIB real, rata inflaţiei trebuie să crească la 12% pentru a atinge ţinta de creştere de 6% a PIB nominal. Pentru anul 1998, guvernul stabileşte ca ţintă reducerea inflaţiei la 10%. Figura 24.7 Dezinflaţia
În anul 6, pentru a scădea rata inflaţiei la 10%, rata de creştere a PIB nominal trebuie diminuată în continuare. Cum inflaţia efectivă în anul 5 a fost 12%, în anul 6 curba Phillips se va deplasa în sus (Ph6). Pentru ca economia să ajungă în punctul G pe curba Ph6 la o rată a inflaţiei de 10%, şomajul trebuie să crească cu trei puncte procentuale. Creşterea şomajului determină o creştere de –9% a PIB real. Prin urmare, pentru ca rata inflaţiei să ajungă la 10% în anul 6, PIB nominal trebuie să crească cu numai 1%.
G
Ph6
0
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
Rata naturală a şomajului
4
2
2 6 8 10 12
4
6
8
10
B
A
Rata şomajului (%)
14
Ph1
Curba Phillips pe termen lung
E
Ph5
12
14
C
Ph2
Ph3 D
Ph4 F
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
297
⇒ După anul 1998, anticipaţiile inflaţioniste ale publicului au fost temperate.
Pentru anul 1999, rata anticipată a inflaţiei scade la 10% (nivelul
înregistrat în anul precedent), iar curba Phillips pentru anul 7 se deplasează în poziţia PH7.
Rata inflaţiei poate fi redusă cu încă două puncte
procentuale dacă economia se deplasează din punctul G în punctul H;
Va rezulta o creştere cu 8% a PIB nominal.
În anul 2000, inflaţia poate fi redusă cu încă două puncte
procentuale, dacă economia se deplasează din punctul H în punctul I. Figura 24.8 Continuarea dezinflaţiei
Rata naturală a şomajului
4
2
2 6 8 10 12
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
4
6
8
10
B
A
Rata şomajului (%)
14
Ph1
Curba Phillips pe termen lung
E
Ph5
0
12
14
C
Ph2
Ph3 D
Ph4 F
G
Ph6
Ph7
H
Ph8
I
Macroeconomie
298
Inflaţia poate fi redusă în fiecare an prin menţinerea şomajului peste rata naturală. În fiecare an, curba Phillips pe termen scurt se deplasează în jos, pe măsură ce rata anticipată a inflaţiei scade. În principiu, reducerea inflaţiei poate continua până cînd economia atinge din nou punctul A.
⇒ Politica de reducere a inflaţiei adoptată de grupul gri este imaginea în oglindă a politicii de accelerare a inflaţiei promovată de grupul albastru.
Reluarea creşterii inflaţiei Politica guvernului poate deveni din nou expansionistă, pe fondul anticipaţiilor inflaţioniste în scădere. Figura 24.9 Reluarea inflaţiei
Rata naturală a şomajului
4
2
2 6 8 10 12
Rat
a an
uală
a in
flaţie
i (%
)
4
6
8
10
B
A
Rata şomajului (%)
14
Ph1
Curba Phillips pe termen lung
E
Ph5
0
12
14
C
Ph2
Ph3 D
Ph4 F
G
Ph6
Ph7
H
Ph8
I J
Ph9
Modelul acceleraţionist al inflaţiei
299
Dacă după perioada de dezinflaţie rata de creştere a PIB nominal este mărită din nou, rezultatul va fi scăderea ratei şomajului şi o creştere mică a inflaţiei. De exemplu, mărirea ratei de creştere a PIB nominal de la 6%, în anul 8, la 16% în anul 9, deplasează economia din punctul I în punctul J. Curba Phillips pentru anul 9 este Ph9.
301
1. DOLAN, E. G.;
LINDSEY, D. Economics, fifth edition, The Dryden Press, New York, 1988
2. FRANK, R. H.; BERNANKE, B. S.
Principles of Economics, McGraw Hill, New York, 2001
3. FUDULU, P. Microeconomie, Editura Hiroyuky, Braşov, 1995
4. MANKIW, G. N. The Principles of Economics, second edition, Harcourt and Brace, New York, 2002
* * * Catedra de Economie şi Politici Economice, ASE Economie, ediţia a V-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003
BIBLIOGRAFIE