Upload
gvgbt
View
123
Download
6
Embed Size (px)
Citation preview
Se apropie Pastele si sunt sigura ca cei care urmeaza dieta Dukan, isi doresc o
reteta de cozonac dukan, simplu de facut, pufos si delicios. Pentru ca iubesc
gustul portocalei, am ales sa il parfumez bine de tot cu coaja rasa de portocala, dar
daca doriti, puteti elimina sau schimba coaja de portocala cu aroma preferata.
Consistenta cozonacului dukan nu este identica cu cea a cozonacului clasic, dar este
foarte pufoasa si placuta. In functie de faza dietei dukan in care va aflati, puteti servi
acest cozonac dietetic cu o crema de vanilie alaturi sau cu nutella dukan.
Ingrediente Cozonac Dukan – forma 25X11 cm
250 g gluten de grau
75 g amidon de porumb
4 galbenusuri
300 ml lapte
7 g drojdie deshidratata
2 portocale (doar coaja)
aroma unt
1 pastaie vanilie (semintele)
2-3 linguri indulcitor
Mod de preparare
1. Intr-un vas de plastic, amestecam glutenul cu amidonul si drojdia.
2. Adaugam coaja rasa de portocala in lapte si il Incalzim pe foc mic (nu trebuie sa
fie fierbinte, ci doar usor caldut).
3. Formam o gropita in centrul glutenului, adaugam laptele si cele 4 galbenusuri,
amestecate inainte cu furculita. Adaugam indulcitorul si aroma de unt si incepem sa
framantam. Aluatul final difera de cel al cozonacului clasic: este discret lipicios si nu
este perfect omogen.
4. Acoperim vasul in care se afla aluatul cu folie alimentara de plastic si il lasam la
dospit pentru 4 ore sau pana cand aluatul isi tripleaza volumul.
5. Dupa ce a dospit, il rasturnam pe planul de lucru usor pudrat cu amidon si il
impartim in doua bucati egale. Le rulam cu rabdare (acest pas este un pic mai
migalos, datorita elasticitatii aluatului) si apoi impletim cele doua rulouri obtinute.
Punem cozonacul intr-o forma tapetata cu hartie de copt, udata si stoarsa foarte bine
inainte, si il lasam inca 20-25 de minutela dospit.
6. Coacem cozonacul dukan in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 35-40 minute.
Daca suprafata se rumeneste prea mult, il putem acoperi cu folie de aluminiu dupa
primele 20-25 minute.
7. Inainte de a-l scoate din cuptor, il intepam cu o scobitoare. Daca aceasta iese
curata, atunci cozonacul este copt, daca nu, il mai lasam 5 minute la copt. Il scoatem
din forma, il lasam sa se raceasca 2-3 minute, apoi desprindem cu grija hartia de
copt din jurul cozonacului. Il lasam sa se raceasca complet, asezat pe un gratar, apoi
il pudram cu indulcitor si il servim.
Biscuitii dukan se numara printre dulciurile mele preferate. Se fac teribil de simplu,
nu contin gluten de grau (stiu ca este destul de greu de gasit prin magazine si din
aceasta cauza voi posta mai multe retete dukan care nu-l au printre ingrediente) si
sunt foarte gustosi.
Ingrediente – Biscuiti Dukan cu Scortisoara
4 linguri tarate de ovaz
2 linguri tarate de grau
1-2 linguri indulcitor lichid/solid
2 lingurite praf de copt
2 linguri lapte praf degresat
2 oua
2 linguri amidon de porumb
1 lingurita scortisoara
esenta vanilie (optional)
Mod de preparare
Punem intr-un vas taratele de ovaz, taratele de grau, praful de copt,
amidonul, laptele praf si scortisoara si le amestecam bine.
Adaugam ouale usor batute, indulcitorul si esenta de vanilie.
Amestecam aluatul pana la completa omogenizare, apoi il lasam sa se
odihneasca cca 20 de minute.
Cu ajutorul unei lingurite, formam in tava de cuptor tapetata cu hartie de
copt, mici gramajoare de aluat, apoi le aplatizam si le dam o forma relativ
rotunda.
Coacem biscuitii in cuptorul preincalzit
la 170°C, functia traditionala, al treilea
etaj de jos in sus, pentru 20-25 minute.
Daca ii doriti crocanti, in ultimele 10
minute, reglati cuptorul pe functia
ventilata si reduceti temperatura la
150°C.
Ii lasam sa se raceasca complet, asezati pe un gratar, apoi ii servim. Eu am
ales sa fac si o mica glazura pe care am obtinut-o din 2 linguri de lapte praf
amestecate cu 1 lingura de lapte degresat, indulcitor si putina esenta de vanilie.
Pofta buna! Sunt deliciosi si foarte
rapizi!
Cum facem un delicios chec dukan cu vanilie si cacao.
Prima data cand am incercat acest chec dukan, nu am fost foarte incantata de
rezultat. Asa cum stim cu totii, deserturile dietetice nu seamana cu dulciurile
clasice si uneori ne pot da batai de cap. L-am refacut de vreo 3 ori, aducandu-i
mereu cate o modificare, pana cand am obtinut un chec dietetic delicios de bun,
pufos si foarte parfumat.
Ingrediente forma 20X9 cm
6 linguri lapte praf degresat (90 g)
2 linguri amidon de porumb (40 g)
3 linguri gluten de grau (50 g)
1 plic praf de copt
4 oua
1 lingura cacao degresata
1 lingura iaurt degresat (30 g)
3 linguri lapte degresat (20 g)
2 linguri indulcitor lichid
1 pastaie vanilie (doar semintele)
aroma ciocolata
aroma de unt
Mod de preparare
Intr-un vas de plastic adaugam laptele praf, amidonul, glutenul, praful de
copt, iaurtul, indulcitorul, laptele, galbenusurile si aromele.
Le mixam pana cand obtinem un aluat omogen cu o consistenta destul de
densa.
Intr-un alt vas, mixam albusurile foarte bine.
Adaugam 2-3 linguri din albusul mixat peste aluat si mixam. La inceput aluatul
este destul de dens si trebuie sa-l fluidizam un pic.
Incorporam restul albusului ramas, de data aceasta cu ajutorul unei linguri si
cu multa grija, in aluat.
Tapetam forma cu hartie de copt inmuiata in apa rece si stoarsa foarte bine si
adaugam 3/4 din aluat.
Amestecam aluatul ramas cu cacao si il turnam peste cel din forma. Le
amestecam putin cu varful unui cutit.
Coacem checul in cuptorul preincalzit la 180°C ( cuptor electric, treapata a
doua de jos in sus, functie traditionala) pentru 30 de minute.
Dupa ce-l scoatem din cuptor, il scoatem din forma si inlaturam cu grija hartia
de copt. Lasam checul
sa se raceasca pe un
gratar si apoi il
servim.
Daca dorim sa fie
pufos si in zilele
urmatoare, il tinem
inchis intr-o punga de
plastic.
Este foarte delicios si
absolut perfect la
micul dejun!
Inghetata dietetica de vanilie
Prep time
30 mins
Cook time
7 mins
Total time
37 mins
Cred ca lipsa unei inghetate delicioase si racoritoare ne da multe batai de cap cand suntem la
dieta. Si pentru ca dietele sunt tinute mai ales vara, aceasta lipsa se acutizeaza si devine chiar
frustranta. Va propun astazi o inghetata cu un gust minunat de vanilie si cu o textura foarte
asemanatoare inghetatei clasice pe care o cunoastem si o indragim atat de mult.
Author: Laura Adamache
Recipe type: dessert
Serving: 4
Ingredients
360 ml lapte
1 galbenus proaspat
6 linguri iaurt natural 0,1% grasime
indulcitor lichid ( eu folosesc stevia )
4 linguri crema de iaurt
1 pastaie vanilie
Instructions
1. Cu o zi inainte de prepararea inghetatei, pregatim crema de iaurt. Punem la scurs, intr-
o bucata de tifon sau intr-o sita speciala de bumbac, cca 300 g de iaurt natural 0,1%
grasime. Punem iaurtul in frigider pana a doua zi cand vom descoperi ca s-a trasformat
intr-o crema delicioasa. Eu il am in permanenta in frigider pentru ca ma ajuta foarte mult
la prepararea diverselor retete dukan.
2. Amestecam galbenusul cu indulcitorul si adaugam treptat laptele rece, amestecand
incontinuu. Punem acest amestec pe foc foarte mic, adaugam si semintele unei pastai de
vanilie si amestecam pana cand incepe sa devina usor cremos, cca 6-7 minute.
3. Stingem focul si lasam crema sa se raceasca.
4. Dupa ce s-a racit complet, adaugam iaurtul si crema de iaurt.
5. Amestecam bine dupa care mutam crema obtinuta in masina de inghetata.
6. O actionam si in circa 20 de minute, obtinem o minune cremoasa si parfumata pe care
o putem servi.
Notes
Daca nu aveti masina de inghetata, puneti inghetata intr-un vas de inox, in congelator. In
primele 2 ore, mixati inghetata, din 20 in 20 de minute, ca sa evitati formarea cristalelor de
gheata apoi o lasati in congelator, pana ingheata complet. O scoateti cu cca 20-25 de minute
din congelator, inainte de-a o servi.
Indiferent de dieta pe care o tinem, dulcele reprezinta intotdeauna o problema, nu?
Iata ca dieta dukan ne ofera una dintre cele mai apreciate si cunoscute creme, si
anume, nutella.
Am facut cateva modificari fata de reteta originala si am obtinut o nutella, zic eu,
mult mai buna si mai ales mai sanatoasa decat cea din comert.
Se face mai mult decat simplu si se poate servi unsa pe o felie delicioasa de paine
dukan (in imagini apare si painnea pe care o voi posta curand) sau pentru inghetate,
semifreddo, pentru preparare unui delicios frosting pentru cupcakes, etc.
o Timp preparare: 5 minute
o Tip reteta: croaziera dukan
o Portii: 4
Ingrediente
o 120 gr lapte praf degresat
(aliment tolerat)
o 20 gr cacao degresata (aliment
tolerat)
o 160 ml lapte 0,1% grasime
o indulcitor lichid dupa gust
o esenta de alune
Mod de preparare
Amestecam laptele praf cu
cacaoa. Turnam treptat laptele
lichid si amestecam incontinuu ca
sa evitam formarea cocoloaselor.
La sfarsit adaugam indulcitorul si
esenta de alune.
In cazul in care s-au format
cocoloase, treceti crema printr-o
sita cu gauri mici.
Crema obtinuta are o consistenta
mai lichida dar, dupa cateva ore
in care o vom tine la frigider, se
va intari.
O punem intr-un borcan si o bagam in frigider pentru 4-5 ore sau, cel mai
bine, toata noaptea.
Este delicioasa!!
In cate zile putem consuma nutella?
Nu uitati ca in croaziera, aveti voie sa folositi doar 2 alimente tolerate/zi.
In aceasta reteta, am folosit cacao si lapte praf, deci 2 alimente tolerate.
Putem folosi 3 linguri de lapte praf/zi. Conform antrenorilor de pe site-ul
oficial dukan, 1 lingura de lapte praf = 12 gr, deci doza totala de lapte praf pe
care o putem folosi zilnic este de 36 gr.
Avem voie sa consumam 7 gr cacao dregresata cu un maxim de 11%
grasimi/zi.
In concluzie, nutella dukan se va consuma in 4 zile de catre o
persoana si in 2 daca tineti aceasta dieta in cuplu.
Ce facem daca nu avem cacao dregresata si aroma de alune?
Puteti transforma nutella intr-o delicioasa crema de cafea, inlocuind cacaoa cu
1-2 linguri de cafea solubila (100% cafea) si eliminand aroma de alune.
Rezultatul: delicios!!
Rulada dietetica cu crema de ciocolata
o Timp preparare: 20 minute
o Timp coacere: 30 minute
o Portii: 6 persoane
o Tip reteta: croaziera dieta dukan
Ingrediente
Aluat rulada
o 6 albusuri
o 2 galbenusuri
o 40 g amidon de porumb (aliment tolerat)
o 20 g lapte praf degresat
o 2-3 lingurite indulcitor lichid rezistent la copt
o 4 linguri iaurt natural 0,1% grasime
o 1 plic praf de copt
Crema ciocolata
o 4 galbenusuri
o 6 lingurite cacao degresata (aliment tolerat)
o 20 g amidon de porumb (aliment tolerat)
o 2 lingurite indulcitor lichid rezistent la copt
o 460 ml lapte 0,1% grasime
o esenta rom
Mod de preparare crema de ciocolata
Intr-o craticioara, amestecam galbenusurile, cacaoa, amidonul si indulcitorul.
Adaugam 2-3 linguri de lapte ca sa fluidizam acest mix si amestecam pana
obtinem o crema
omogena. Turnam treptat
restul laptelui peste
crema, amestecand
incontinuu, si punem
cratita pe foc mic.
O amestecam cu un tel sau o lingura de lemn pana se ingroasa (cca 6-7
minute) dupa care stingem focul.
Acoperim crema cu folie de plastic alimentara si o lasam sa se raceasca.
Punem folia de plastic direct peste crema ca sa evitam formarea cojitei
caracteristice acestui tip de creme.
Mod de preparare aluat rulada
Amestecam galbenusurile, iaurtul, amidonul de porumb, laptele praf,
indulcitorul si praful de copt cernut.
Mixam albusurile foarte bine cu
un varf de cutit de sare.
Incorporam treptat, cu mare
grija, amestecand de jos in sus,
crema de galbenusuri in
albusurile mixate.
Tapetam tava de cuptor cu
hartie de copt.
Intindem aluatul, intr-un strat uniform, in tava tapetata.
Coacem blatul in cuptorul preincalzit la 160°C, pentru 20-25 de minute. O sa
se umfle teribil la cuptor dar se lasa cand il scoatem.
Imediat dupa
ce am scos
tava din cuptor,
asezam rulada,
cu tot cu hartia
de copt, pe un servet de bumbac ud. O lasam cca 2-3 minute si apoi desprindem
blatul de hartie cu un cutit cu lama lunga si ingusta. Un pic migalos acest pas dar
cu rabdare, reusim sigur.
Lasam blatul sa se raceasca (in 5-6 minute e
deja rece) apoi intindem crema pe intreaga
suprafata a blatului.
Rulam rulada nu foarte strans si o bagam la
frigider pentru 2-3 ore sau, mai bine, pana a
doua zi dimineata.
Este absolut delicioasa si foarte lejera!
Pofta foarte buna!!
Tort Tiramisù Dukan
O felie de tort tiramisù dukan va va satisface
cu siguranta pofta de dulce in cazul in care
urmati aceasta dieta. Si chiar daca nu tineti nici
o dieta dar vreti sa va bucurati, fara remuscari,
de gustul unui desert delicios si lejer, puteti
incerca aceasta reteta dietetica de tiramisù.
Pentru blatul de tort am folosit, cu mici
modificari, reteta checului dukan, iar umplutura
are la baza o crema dietetica de vanilie
combinata cu quark.
Va puteti delecta cu acest tiramisù dukan
incepand
Ingrediente – Tort tiramisù dukan
6 linguri lapte praf degresat
2 linguri amidon de porumb
3 linguri gluten de grau
1 lingura iaurt 0,1% grasime
1 plic praf de copt
3 linguri lapte 0,1% grasime
1 lingura plina cafea solubila
2 linguri indulcitor lichid/solid
4 oua
aroma de unt
esenta de rom
Ingrediente crema de vanilie
3 galbenusuri
425 ml lapte
2 linguri amidon de porumb
2 linguri indulcitor lichid
1 pastaie vanilie
450 g quark degresat
aroma unt
3 foi gelatina (6 gr)
Ingrediente sirop
cca 150 ml cafea decofeinizata lichida
2 linguri indulcitor
esenta rom
esenta vanilie
Mod de preparare blat
Intr-un vas de plastic, amestecam amidonul, glutenul, praful de copt si laptele
praf.
Dizolvam cafeaua solubila in laptele amestecat cu iaurt si indulcitor si o
adaugam in vasul in care se afla ingredientele solide. Adaugam si cele 4
galbenusuri, aroma de unt si esenta de rom. Va recomand sa folositi un mixer ca
sa evitati formarea cocoloaselor.
Separat, mixam cele 4 albusuri si apoi le incorporam cu grija, amestecand de
jos in sus, in aluat.
Tapetam o forma de chec de cca 20×9 cm cu hartie de copt, trecuta printr-un
jet de apa si apoi stoarsa foarte bine, si adaugam aluatul.
Coacem blatul in cuptorul preincalzit la 170°C, pentru 30-35 de minute. Dupa
primele 15 minute de coacere, acoperim forma cu folie de aluminiu iar inainte de
a scoate blatul din cuptor, faceti neaparat proba cu scobitoarea (daca iese curata,
este copt, daca iese umeda, il mai lasam cca 5 minute in cuptor).
Desprindem cu grija hartia de copt si lasam checul sa se raceasca pe un
gratar.
Dupa ce s-a racit, il taiem in 3-4 foi.
Preparam cafeaua si dupa ce stingem focul, adaugam esenta de rom, vanilia si
indulcitorul. Lasam cafeaua sa se raceasca cat timp ne ocupam de crema.
Mod de preparare crema
Amestecam galbenusurile cu amidonul,
semintele unei pastai de vanilie, aroma de
unt si cca 25 ml lapte.
Peste acest mix, adaugam treptat restul
laptelui, indulcitorul si amestecam foarte
bine.
Punem crema pe foc mic si amestecam incontinuu pana cand se ingroasa.
Stingem focul, o acoperim cu o folie de plastic, asezata direct pe suprafata
cremei, si o lasam sa se raceasca.
Punem la inmuiat foile de gelatina in apa rece.
Mixam crema rece de vanilie cu quark-ul.
Topim gelatina bine stoarsa la bain marie si o lasam sa se raceasca putin. In
gelatina usor calduta, adaugam 2-3 linguri din crema, amestecam bine si apoi o
ametsecam cu toata crema.
Asamblare tiramisù
Tapetam forma de chec cu folie de aluminiu si asezam in ea o foaie de blat.
O insiropam bine si adaugam un strat de crema. Adaugam o alta foaie, o
insiropam bine si un alt strat de crema. Acoperim cu ultima foaie insiropata si un
strat de crema.
Punem tortul in frigider pentru 3-4 ore. Cel mai bine il lasam pana a doua zi,
cand blatul va fi perfect insiropat.
Il scoatem cu grija din folia de alumniu, il asezam pe un platou si il servim.
Felia gigant din imagine a fost a lui Cris.:)
Pofta buna!
Nota
Tortul dukan contine doua alimente tolerate: amidon de porumb (se poate
consuma 1 lingura/zi) si laptele praf degresat (se pot consuma 3 linguri/zi).
Tortul se poate consuma in 4 zile de catre o singura persoana.
Paine dukan cu tarate de ovaz
V-am promis o paine dukan simpla, rapida si la indemana
oricui, asa ca astazi va aduc reteta. La inceputul dietei, am
urmat reteta originala a painii dukan unde toate
ingredientele se amesteca si apoi se coace painea.
Rezultatul nu mi-a placut in mod special, pentru ca,
urmand acest procedeu, obtineam o turta care nu prea
putea fi numita paine. Apoi am incercat varianta cu drojdie
de bere, definitiv mai buna decat prima incercare dar
parca mult prea umeda pentru gustul meu.
Dupa mai multe incercari si combinatii, am ajuns la painea pe care v-o prezint astazi.
Nu are consistenta painii clasice dar este foarte buna si foarte sanatoasa.
o Dificultate: redusa
o Timp preparare: 15 minute
o Timp coacere: 30-35 minute
o Tip reteta: dukan (atac, croaziera, consoslidare, stabilizare)
Ingrediente forma dreptunghiulara 20×8 cm
12 linguri tarate de ovaz
6 linguri tarate de grau
2 galbenusuri
6 albusuri
6 linguri crema de branza/crema de iaurt 0,1% grasime
1 plic praf de copt
1 varf cutit bicarbonat
sare (optional)
Mod de preparare
Pentru inceput, punem la scurs cca 400 gr iaurt, intr-o sita de bumbac sau
tapetata cu o bucata de tifon, pentru 2-3 ore.
Daca folositi crema de branza din comert, sariti
peste aceasta etapa.
Mixam galbenusurile amestecate cu albusurile
pana cand se deschid la culoare si isi tripleaza
volumul. Punem 2-3 linguri din acest amestec,
intr-un vas separat
Incorporam, cu grija cele doua tipuri de tarate,
amestecand de jos in sus, compozitiei de oua
ramasa.
Intr-un vas separat, frecam crema de branza cu
cele 2-3 linguri oprite din galbenusurile si
albusurile mixate. Facem acest lucru ca sa
fluidizam branzica sau crema de iaurt.
Incorporam, cu gija, crema de branza,
amestecului de tarate si oua, apoi adaugam
praful de copt amestecat cu bicarbonatul.
Este foarte indicat sa cernem praful de copt
si bicarbonatul inainte de a-l adauga
aluatului.
Tapetam forma cu hartie de copt trecuta
printr-un jet de apa rece si apoi stoarsa
foarte foarte bine.
Adaugam aluatul si-l nivelam cu grija,
Coacem painica in cuptorul preincalzit la 180°C, pe treapta a doua de jos in
sus, functie traditionala, pentru 30-35 de
minute. Inainte de-a o scoate, infigeti in paine o scobitoare. Daca iese curata e
gata, daca nu, o mai lasati inca 5 minute.
O scoatem din forma cat este calda si indepartam hartia de copt. O asezam pe
un gratar, cu partea inferioara in sus si o lasam sa se raceasca.
Dupa ce s-a racit complet, o putem taia. Consistenta este un pic
umeda dar nu excesiv de umeda incat sa devina deranjanta si sa
afecteze gustul painii.
Se poate pastra in frigider, pentru 3-4 zile, inchisa ermetic
intr-un recipent de plastic.
Pate de Ficat de Pui
Pateul de ficat de pui se inscrie pe lista celor mai indragite aperitive facute acasa.
Pateul de ficat de pui este unul dintre delicioasele
preparate cu care am crescut. Mami ni-l facea foarte des
pentru ca era cam singurul mod in care eram convinsi sa
mancam ficatul de pui. Este o reteta foarte simpla si
foarte practica. Daca doriti, puteti sa-l folositi pentru
prepararea unor delicioase oua umplute sau il puteti servi
intins pe felii de paine proaspata sau prajita.
Ingrediente – Pate de ficat de pui
400 g ficat de pui
75-100 g unt
3 galbenusuri fierte de ou
5-6 boabe de piper
1 bucata de 4-5 cm de praz/1 ceapa mica
sare
piper macinat
Mod de preparare
Curatam ficatul de punguta de fiere cu foarte mare
atentie. Il spalam si il punem intr-o craticioara. Il
acoperim cu apa (apa sa depaseasca ficatul cu 2-3 degete), adaugam
prazul/ceapa, taiat in ineluse subtiri, boabele de piper si 1 lingurita de sare.
Fierbem ficatul pana este complet patruns (cca 20-30 de minute), la foc mic.
Cu o lingura, luam spuma formata la suprafata apei.
Fierbem 3 oua tari, pt cca 8-9 minute, le curatam, le taiem in doua pe lungime
si extragem galbenusul.
Dupa ce ficatul a fiert, il trecem rapid printr-un jet de apa calduta si il lasam
sa se raceasca.
Punem in robot ficatul rece, prazul, galbenusurile de ou, sare(daca mai este
nevoie), piper macinat si untul moale (puneti doar 75 g la inceput si daca nu este
suficient de cremos pentru gustul vostru, mai adaugati inca 25-30 g unt).
Mixam pana cand obtinem un pate fin si cremos.
Pentru ca eu l-am vrut dietetic de aceasta data, am inlocuit untul cu 2 linguri de
branza quark. Nu stiam sigur cat de gustos va fi dar am ramas pur si simplu uimita
de finetea gustului obtinut. Deci, daca doriti, puteti folosi quark in locul untului pentru
ca va garantez ca iese absolut divin. Daca faceti aceasta schimbare, il puteti
consuma si in dieta dukan.
Albusurile ramase se pot umple cu o parte din pateul de ficat
de pui, iar restul se pune intr-un bol si se acopera cu o folie
alimentara de plastic. Se pastreaza la frigider pana in
momentul in care-l serviti.
Daca il faceti cu unt, il scoateti din frigider cu cca 5-10
minute inainte de a-l servi pentru ca untul se intareste
la frigider.
Daca folositi quark, nu este nevoie sa-l scoateti
inainte din frigider pentru ca nu isi schimba
consistenta. Ramane la fel de cremos si fin.
Quark-ul este o crema fina de branza dietetica. In Romania se gaseste branza
quark Exquisa 0,2% grasime in magazinele Kaufland si cred ca si in Lidl.
Pofta buna!!