Dulce durerea a singurătății

Umilă ai căzut în infern

Râul de foc te cuprinde

E frig,e întuneric etern...

Rămas-ai o lacrimă nestinsă

De negura vieții cuprinsă.

La capăt de lume

Și-n a ta dulce amintire

cântece răsună; răzbate în adânc

larma,nebună;clopote plâng.

Adie speranța în cer,pe pământ

Unde și omul în timp e pierdut.

De ce soare te scaldă

cu raze blânde,dulci

și cerul de azur

zâmbește,parcă-i plâns

cu nouri albi,iubito,

unde te-ai ascuns?

Cu ochii plini de lacrimi,

Cu buze tremurânde,

O viață-ntreagă o s-aștept

dar visurile-s frânte.

Ai stat s-asculți

la geamul tău cum ploaia

vine,vâjâind?

M-ai auzit vreodat’ pe mine

Să plâng de dor,să râd murind?

Dar azi e cald

Și e zăpadă

E totul alb,

Cum e și rândul

Apus-am de mult,

Smerit...