Titlul acestui articol se bazează pe faptul că de studiu de trei volume monumentale de savantul suedez sociale, Gunnar Myrdal, Drama asiatic - o anchetă în sărăcia Națiunilor. Publicat în 1968, este acum in mare parte uitat - cu excepția pentru lungimea sa exagerat; dar, pentru un număr de ani, a fost necesară lectură pentru specialiști în dezvoltare.

Carte Myrdal a fost despre țările din Asia de Sud și de Sud-Est. el a fost pesimist cu privire la perspectivele de dezvoltare a acestora. Analiza sa - si sa pesimism - a fost axat în principal pe India, dar el a extins aceasta în Indonezia și în alte țări, de asemenea. El credea că structurile de putere tradiționale au fost susceptibile de a persista, dar că, dacă nu a existat schimbări, șansele de economic decolare au fost subțire.

El credea că guvernele din regiune au fost prea "moale" -h Einvented termenul "stat moale" - imposibilitatea de a pune în aplicare disciplina care a fost necesar pentru a pune în aplicare planurile lor de dezvoltare.

El a concluzionat fără tragere de inimă că democrația nu ar putea fi cel mai bun sistem pentru realizarea acestui și - imperative preocuparea sa pentru libertate individuală - că regimurile autoritare s-ar putea o fac mai bine.

El a exprimat îndoiala cu privire dezvoltare agricolă mai repede, crucială pentru creșterea nivelului de trai în zonele rurale și pentru a oferi economii și piețe de suport industrializare, va avea loc fără nici teren radical distribuția sau consolidare în comune. Cu toate acestea, el a continuat să susțină că nici a fost posibil punct de vedere politic.

El a crezut că industrializarea ar fi afectate de penuria de de schimb valutar ca urmare a perspectivelor slabe pentru exporturi, investiții străine și ajutor extern. El a fost în favoarea planificare economică, dar îngrozit de INEF deficiențe, a corupției și a deșeurilor cauzate de dependența excesivă de administrative controlează admi - o caracteristică prea raspandita de planificare economică în Asia. el a susținut că educația, controlul sănătății și populației nevoie de mult mai mare prioritate.

Drama din Asia a primit recenzii mixte. Acesta a fost lăudat pentru accentul pus pe agricultură, pe elementul uman în creșterea economică și pe instituții și context istoric; pentru critica sa a "licență Raj" și pentru a pune la îndoială relevanța de modele economice occidentale în condiții asiatice.

Dar Myrdal nu a fost fără criticii săi. Unul îl mustră pentru faptul că nu a desena din pesimismul lui concluzia evidentă pentru India - că dezvoltarea s-ar lua numai dacă există a fost o revoluție politică și de concentrare a putere într-o "dezvoltare orientate, destul de nemilos" partid politic care ar putea mobilizeze masele indiene (Byres, 1969).

Alte comentatorii a susținut că el a fost în mod nejustificat pesimist cu privire la posibiities pentru exporturi și investiții de dezvoltare; nu su fi cient conștienți de marea potențială a noilor semințe cu randament ridicat pentru orez și alte cereale alimentare-atunci în curs de dezvoltare în Filipine și în Mexic; și că a luat prea static o vedere de societate tradițională și, în special, în cazul Indiei, de castă.

Pe toate cele trei puncte, aceste comentatorii au fost, în timp util, s-au dovedit dreapta (Nair 1968, Rosen 1969, Seertz 1969). De asemenea, este evident că el a manipulat cu privire la problema crucială a economic strategie și - în ciuda criticii lui a controalelor administrative și ale lui apel pentru o mai mare utilizare a mecanismelor de piață - dacă și cât de departe din Asia țările ar trebui să liberalizeze și să se deschidă economiile lor.

Myrdal numit cartea sa Drama din Asia, din cauza tensiunilor a văzut a fi a jucat în Asia între idealurile moderne și tradiționale. Dar nu a fost un alt dramă prea - tensiunea în curs de

jucat, în cadrul "proiectului moderne", între diferitele strategii economice, care au fost oferite. acest articol se concentrează pe această dramă special în contextul India și Indonezia.

ÎntrebăriDouă întrebări trebuie să fie abordate: În primul rând, de ce a făcut economia Indonezia și

standardele de viață din Indonezia să crească atât de mult mai rapid decât India, în trei decenii 1966-1996? Și, în al doilea rând, în cazul în care acesta sa datorat în principal diferite strategii economice le-au adoptat, de ce ei aleg aceste diferență strategii?

Anul 1966 este potrivit ca o dată de plecare, pentru că a fost atunci când Indonezia întîi a decolat pe o traiectorie economic diferit de India. Este, de asemenea, sa întâmplat să fie anul în care Indira Gandhi și General Suharto a devenit liderii din țările lor. Ca o dată de încheiere, 1996 este, de asemenea, convenabil, deoarece a fost ultimul an de reformare Narasimha Rao Guvernului în India, și pentru că ea precede în scurt timp criza economică din Asia - din care Indonezia a devenit cel mai rău victima - și căderea generală Suharto.

Asemănările Unele țări sunt atât de diferite încât face comparații între ele este neproductiv. Aceasta nu

este cazul cu aceste două țări, care au avut suficient în comun în 1966 pentru a le face în valoare de uita la împreună. Ambele realizat independenței politice la sfârșitul anilor 1940. La acea vreme, și pentru următoarele două decenii, standardele de viață medie a fost foarte aproximativ la același nivel - cu mai bine de jumătate din populația lor suferă de extremă sărăcie.

Lor de lideri post-independență, Nehru și Sukarno, au fost atât naționalist și socialist în ideologie. Împotriva cote, acestea au fost de succes în înființarea și integrarea neamurile lor. Ei au fost mai puțin succes în realizarea creșterii economice. Deși o ameliorare pe anii de dominației coloniale, creșterea economică în cele două țări în medie doar aproximativ 3-3.5 la sută pe an în perioada de independență la mijlocul anilor 1960 - doar suficient pentru venituri pentru a menține înainte de creștere a populației.

In plus, ambele sunt țări mari. În termeni de populație, India are al doilea cel mai mare din lume; Indonezia, deși mai puțin de un sfert din India mărime, are de-a patra cea mai mare. Popoarele lor sunt extrem de eterogene din punct de vedere al limbă, etnie, religie și loialitatea regionale. Dimensiuni și eterogenitatea a le face DIF cult fi de a guverna.

Diferențe Cu toate acestea, există, evident, diferențe care în influentat modul în care cele două de

țări s-au dezvoltat. Trei dintre acestea sunt de remarcat. Întîi este că India a adoptat un sistem federal de guvernare, în timp ce Indonezia a adoptat

un sistem unitar. Un sistem unitar permis Indonezia a să pună în aplicare programe naționale în sectoare cum ar fi educația, sănătatea și agricultură, care în India au fost în mare parte responsabilitatea statelor. Pe de altă parte, a făcut, probabil, problemele de separatism pentru Indonezia mai rău, și aceasta a însemnat mai puține controale de potențiali pe un guvern național supra-înțărcare.

O a doua diferență a fost că, în timp ce inițial ambele țări au adoptat o sistem de democrație parlamentară, în Indonezia, de la sfârșitul anilor 1950, democratizarea plin de spirit sa prăbușit în mod eficient."Democrația ghid", care Sukarno apoi a introdus a fost mult mai puternic pe orientare decât a fost în democrație.

Este scris începutul guvernării autocratice. Aceasta a produs, de asemenea, creșterea economică și haos politic, care a culminat la sfârșitul anului 1965, în sacrificarea a sute de mii de comuniști și presupusele comuniști, căderea de Sukarno și lovitura de e ґtat de generalul Suharto. Regim autocratic Suharto a avut un număr de consecințe pentru procesul de dezvoltare. Pe partea

pozitivă, el a fost posibilitatea de a valorifica potențialul de provinciile exterioare bogate în resurse pentru bene fi t de Java, unde cea mai mare parte din Indonezia săraci trăit; și el a fost capabil de a conduce transmite diverselor programe de dezvoltare intr-un coordonată și energetic mod. Pe partea negativă, de regulă autocratic oferit un pat cald pentru nepotismul și a corupției, care în cele din urmă a subminat succesul economic al țării.

În India, în schimb, democrația parlamentară a devenit înrădăcinată sub îndrumarea lui Nehru - facilitată de faptul că, la nivel național Congresul partidului condus de necontestat, nu Partidul Comunist a devenit forța a făcut-o în Indonezia, și militare ținute departe de politică. În afară de hiatusul de doi ani de National de Urgenta Indira Gandhi în mijlocul anilor 1970, asa a ramas cu democrația. Democrația în unele privințe a făcut procesul de dezvoltare în India mai DIF cult fi. Dar a făcut pentru instituții puternice și o societate civilă vibrantă, care au fost mult mai favorabile pentru întreprinderi și inițiativă. Ambele s-au dovedit a fi foarte important acum că economia indiană a fi nal fost deschis.

O a treia diferență este că Indonezia a avut mari rezerve de petrol și gaze naturale și a devenit un exportator de semni fi petrol și gaz cant. Acest lucru a fost un bonus de important. Venitul suplimentar pe care țara a obținut din petrol și gaze naturale a reprezentat aproximativ o zecime din creșterea globală în venitul național care a realizat peste cele trei decenii, și a oferit un impuls foarte util pentru echilibrul de plăți și a veniturilor fiscale. A ajutat tot mai mult, deoarece, spre deosebire de multe ulei producători, Indonezia a reușit în reflux de veniturile din petrol și din străinătate sale Rata de schimb relativ bine.

Aceste trei diferențe - sistem de guvernare, tip de regim politic și resurse naturale - a făcut cu siguranță mai ușor pentru Indonezia pentru a atinge rapid creșterea economică. Dar ei nu au fost principalele motive pentru care ea a crescut atât de mult mai repede.

rezultate diferite Din 1966-1996, Indonezia atins o rată medie anuală de creștere a PIB de aproximativ

sapte la suta. Venitul național - cât de mult indonezieni au avut să-și petreacă - a crescut chiar mai repede, din cauza creșterii prețului petrolului în anii 1970. pervenituri pe cap de locuitor mai mult decât triplat.

Indonezia sa mutat de la a fi cel mai mare importator de orez din lume, în 1960 a auto-su fi eficienței de la mijlocul anilor 1980. Exporturile au crescut de furtunos - Produse nu numai primare, cum ar fi petrol și gaze naturale, lemn și cauciuc, dar, de asemenea, începând cu sfârșitul anilor 1980, bunuri fabricate de asemenea. Sectorul de producție a Contribuția la PIB a crescut de la un minuscul noua la suta in 1966, la peste un trimestru din 1996 - o transformare extraordinara de orice standarde - și, prin 1996, exporturile realizate în termeni absoluți a depășit India.

Proporția de suferință populației din Indonezia de la sărăcie extremă redus spectaculos - de la 60 la suta in 1966 la 11 la suta in 1996 Rata de fertilitate a scăzut și de creștere a populației a încetinit. Im- Nivelul de studii s-au dovedit în mod dramatic. Speranța de viață a crescut cu aproximativ 20 de ani. Benefic în , al creșterii economice s-au răspândit destul de uniform între diferite grupurilor cu venituri, cu excepția în ultimii ani, când mai bine de pe la orașe bene fi Ted disproporționat (Booth 2000).

Prin contrast, în India, creșterea PIB-ului a rămas blocat la aproximativ 3-3.5 la suta până la începutul anilor 1980. Rata de creștere apoi a început să se accelereze, ajungând la în jurul șase la sută în anii 1990. Cu toate acestea, în perioada de 30 de ani, pe cap de locuitor venituri nu mai mult de două ori.

India a devenit auto-su fi cient în alimente, dar la niveluri mai mici de alimente Consumul de peste in Indonezia. Industria prelucrătoare la începutul perioadă a fost mult mai dezvoltate, dar contribuția acesteia la PIB-ul a crescut cu doar patru puncte procentuale și, până la sfârșitul perioadei, a fost de opt procente punctele de mai jos că de Indonezia. Cu alte cuvinte, transformarea Indiei

Economia a fost mult mai puțin impresionant. Incidența sărăciei extreme în India a scăzut semni fi cativ, dar de numai aproximativ jumătate la fel de mult cum a făcut-o în Indonezia. Au fost înregistrate progrese în domeniul educației și sănătate, speranța de viață a crescut semnificativ, iar rata de creștere a populației a scăzut; dar, din nou, în fiecare dintre aceste capete de acuzare, performanță India rămas în urmă.

Poate că diferența cea mai extremă a fost în alfabetizare feminin: fths Fi de patru de femeile din Indonezia au fost alfabetizați de la mijlocul anilor 1990, în comparație cu doar cu două fths Fi în India.

Cu toate acestea, performanta superioara Indonezia a fost marcată de două importante factori. În primul rând, a fost asociat cu relațiile corupte care bene fi Ted Suharto, șefii săi din armată, familia sa și un grup select de oameni de afaceri - în principal din China. Țara a plătit un preț pentru acest lucru în ceea ce privește utilizarea abuzivă a resurse bugetare și costuri mai mari. Iar credibilitatea Guvernului a fost subminată în mod fatal în cazul în care criza din Asia a lovit la sfârșitul anilor 1990.

Corupția a devenit o problemă serioasă în India de asemenea, dar nu pe aceeași scară. În al doilea rând, în domeniul drepturilor omului și a statului de drept Indoneziana

înregistrare a fost mult inferioară celei din India. Nu că recordul indian a fost, de orice înseamnă, perfectă - în special în timpul Național de Urgență Indira Gandhi lui. dar recordul indoneziană a fost în fi infinit mai rău. După 1965 pogrom, orchestrei trate de către armată împotriva comuniștilor, sute de mii au fost închis fără proces și a rămas în închisoare pentru mulți ani. Cel puțin 50.000 de civili au fost uciși atunci când Indonezia invadat Timorul de Est în 1975 și pe parcursul președinției Suharto au existat ucideri extrajudiciare de de poliție; nu a existat presa repetate cenzură; și instanțele de judecată nu a reușit să renunțe justiție în orice apropie de o manieră corectă și transparentă.

strategiile divergente Faptul de bază, deși, rămâne: la majoritatea indicatorilor de economic și social dezvoltare

pe parcursul celor trei decenii Indonezia a depășit de departe India. acest lucru se poate se explică în principal prin diferite strategii economice cele două țări urmărit.

Au fost două strategii economice generale pe care țările în curs de dezvoltare în afara blocului comunist, urmat în secolul al XX-lea. O cutie fi caracterizată ca fiind liberal economic, celălalt ca etatist-naționalistă.

O strategie economic liberal înseamnă unul în care statul se bazează în primul rând, dar nu exclusiv, pe piețele și în sectorul privat, pentru a genera creștere economică; în cazul în care sunt încurajate exporturile și investițiile în interior; în cazul în care statul inter-venes selectiv pentru a corecta eșecurile de piață, dar vede rolul său principal de furnizarea bunuri publice, cum ar fi sănătatea, educația, formarea și infrastructură, și o Politica de susținere economică macro.

O strategie etatist-naționalistă înseamnă una în care statul joacă un mult mai Rolul intervenționist în alocarea resurselor și organizarea producției; se bazează pe piețe și sectorul privat într-o măsură mult mai mică; subliniază înlocuitori import tution și încrederea în sine, mai degrabă decât creșterea exporturilor; și descurajează interior investiții.

Aceste două descrieri, desigur, stilizate, reprezintă cele două capete ale unui spectru de abordări politice. În practică, țările au fost la diferite poziții în spectrul. Spunând că India sau Indonezia a adoptat o abordare special înseamnă că au fost mai la un capăt al spectrului politicii decât celălalt.

Indonezia a urmat o strategie economică liberală pentru o mare parte din perioada de 30 de ani, în timp ce India a urmat cea mai mare parte o strategie etatist-naționalistă. A fost aceasta diferență în strategie care a fost cauza de bază a mai economic Indonezia succes pe parcursul celor trei decenii.

Indonezia a avut, de asemenea, politici și programe mai bune în anumite sectoare-cheie Nagriculture -i și în sănătate și educația de bază. Dar nici aceste diferență ences, nici resursele sale naturale mai favorabile, au fost la fel de importantă ca bază de strategie economică pentru a explica performanța de creștere mai impresionant.

Nu a fost o afacere foarte bună de a alege între cele două țări în ceea ce privește -economic macro management, care - prin standardele de cele mai multe țări - a fost destul de bună.

India Din 1960 până la mijlocul anilor 1980, India a avut una dintre cele mai controlate

economii din lume din afara blocului comunist. Au fost administrative controale asupra prețurilor, pe investiții industriale, pe împrumuturile bancare și piețele de capital, de importuri și chiar pe unele exporturi. Statul rezervat pentru în sine dreptul de proprietate asupra multor industrii-cheie; alte industrii au fost rezervate pentru întreprinderile de mici dimensiuni; industria internă a fost extrem de bine protejate; concurente importurile au fost în mare parte interzise; exporturile și investițiile interne au fost discriminare nate împotriva. Întreprinderile private mari au fost împiedicați de expansiune.

sectorul public oferit o multime de locuri de muncă, dar plasat o povară grea pentru restul de economia.

În 1966, India a fost în mijlocul a două recolte îngrozitoare, restul Economia a fost în recesiune, rezervele valutare au scăzut la câteva săptămâni de importuri, și principalul furnizor de ajutor alimentar - SUA - a fost menținerea țării pe un pripon scurt. Guvernul a fost convins de către lume Banca si alti donatori pentru a devaloriza rupia și introduce o serie de alte reformele care au fost concepute pentru a deschide sectorul economiei și să ajute și agricultura. În ciuda multe controverse politice, economia a răspuns destul de bine.

Cu toate acestea, prin 1969, un impuls pentru reformă a stagnat. India simțit dezamăgitde donatori - care într-adevăr a fost - și donatorii, la rândul lor, au fost într-o poziție mai slabă să facă presiuni pentru reforma în continuare. Indira Gandhi, care de la începând din Premiership ei a fost un reformator reticente, a pus în mod eficient program de reformă tot în sens invers, atunci când ea a anunțat nationalizaton din 14 cele mai mari banci din India și noi restricții privind rms mari fidelitate și pe străininvestitorii. 2 În anii 1970, ceea ce în deceniile anterioare au fost descrise de către un savant ca India "criză liniștit" (Lewis 1962), a fost din ce în ce mai degrabă mai puțin liniștită.

Apart de problemele cauzate de întregul aparat de control economic, acolo au fost costurile războiului 1971 cu Pakistanul, criza refugiaților de însoțire, tăierea de ajutor american, iar apoi întreaga țară politic și industrial

neliniște. Deși puterile Guvernului au fost mult îmbunătățită în timpul "De urgență", nu a reușit să introducă reforme suplimentare de orice Cance fi cativ. Slow creștere și ajutor extern limitat prin anii 1970 a însemnat că cheltuielile publice pe agricultură, educație și sănătate a trebuit să fie reținut. Planificare economică, prin care indienii au stabilit întotdeauna mare magazin și care, în deceniile anterioare, a

avut fost în fl uential în mobilizarea și direcția de resurse, părea din ce în în ce mai mult irelevant pentru că a fost înrădăcinată în ceea ce a fost, în esență, un eșec Cadrul economic. Au fost miscari modeste față de un regim economic mai liberal în începutul anilor 1980, cu atât mai mult după ce Rajiv Gandhi a devenit prim-ministru. a

făcut de creștere accelera la sfârșitul anilor 1980 și acest lucru sa datorat în parte aceste liberalizării Măsuri dar, de asemenea, la o politică de supra-expansionistă-fiscale. Aceasta, împreună

cu împrumut de peste mări la scară largă, remitențele muncitorilor reduse și ulei mai marePrețurile la momentul RST fi Războiul din Golf, condus, în 1991, în India, cele mai grave balanței de plăți criză de la mijlocul anilor 1960 (Joshi și Little 1994, Lewis 1995). Nou ales Narasimha Rao Guvernului, cu Manmohan Singh ca Ministrul de Finanțe, a răspuns la această criză prin îmbarcă pe o vastă program de liberalizare. În termen de o chestiune de luni, a existat o decisiv trecerea de la etatist-naționalism la o strategie economică liberală. În momentul în careGuvernul și-a pierdut din ce în fi 1996 de controale cantitative la import au fost casate; controalele asupra investițiilor străine a fost facilitat în mare măsură; controlează

pe investiții de marile companii industriale au fost eliminate în mod eficient; și rezervarea anterior de industrii pentru sectorul public a fost redus de la 18 la trei. Sectorul financiara a fost liberalizat și supraveghere bancară a fost consolidat. După 1996, reforma a încetinit și așa a făcut economie, dar suficient de ar fi fost realizat în perioada 1991-1996 pentru a menține economia pe o creștere mai mare traiectorie. India la ultimul a avut o economie în care piețele și stimulente au fost permis să funcționeze în mod corespunzător, în care acesta a fost în măsură să profite de

rezervor imens de talent și spirit antreprenorial, în care a fost în măsură să profite de bene ts FI, al comerțului internațional, tehnologie și investiții. Există în continuare probleme importante în 2004, că noul condus de Congresul

Guvernului ment va trebui să abordeze în cazul în care o creștere a fi ve la sută sau mai mult este de a

fi susținut. Acestea includ lipsa de putere, care se încheie politica rezervare pentru scară mică întreprinderi (o politică care a împiedicat creșterea economică și a făcut nimic pentru

sociale justiție), reformarea faliment și de muncă legile, infrastructura în creștere investițiilor în zonele rurale și prevenirea investiții private de a fi

aglomerat de-fiscale deficitelor excesive de fidelitate. Este discutabil cât de multe progrese

Noul Guvern va fi capabil de a face, în funcție de cum se face pe suport de stânga. Pe de altă parte, este de bun augur pentru reforma continua, care țară are Manmohan Singh ca prim-ministru de omul care, mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru reformele de la începutul anilor 1990 (Banca Mondială 2003). Indonezia În 1966 economia indoneziană a fost, de asemenea, într-o stare teribil, chiar mai rău decât E India. Nu a fost nici de schimb valutar pentru a cumpara importurile de orez nevoie

disperata sau pentru a onora serviciul datoriei externe a țării. Inflatia a fost rulează la 600 la sută.Cauzele proxime au fost politicile dirigiste și xenofobe și de ONU finanțate deficitelor bugetului de fidelitate de la sfârșitul anilor Sukarno, și haosul politic

al anul precedent, care a culminat cu masacrele anti-comuniste. În termen de luni de la preluarea puterii, Suharto a inaugurat într-un program de măturat de reforme economice. Ei au avut ca scop stabilizarea prețurilor, de cotitură în jurul balanța de plăți, sprijinirea agriculturii și eliberarea și deschiderea economie, și încurajarea afacerilor private - spre deosebire de India, cu nici un preocuparile legate de mărimea sau prin originea lor. Nu a fost, de asemenea, un program

major de reabilitarea infrastructurii prăbușirea țării. Reformele s-au mai adânc și mai departe decât India în același sfarsitul anilor 1960 perioadă, și nu a fost nici mai devreme cale de întoarcere.Întoarcere în economie a fost spectaculos. În inflatiei a fost de până la zece la sută de 1969 și, între 1967 și 1973, economia a crescut la o medie de opt la sută pe an. ajutorul Donatorii au fost generos cu sprijinul lor - cu atât mai mult în termeni relativi decât în cazul Indiei - și aceasta cu siguranță ajutat. Dar principalul factor a fost fiscal fi și stabilizare monetară, combinate cu toate măsurile de liberalizare și deschide economia. Este greu să ne gândim la o stabilizare și recuperare program, în timpurile moderne, care a fost atat de mult succes. În 1974, Guvernul a transformat de la ceea ce a fost o practic liberal abordare economică a unei strategii mai etatist-naționalistă.Deschiderea de economia a condus la tensiuni care au ajuns la un cap cu grave anti-Chi revolte NESE și anti-japonez la sfârșitul anului 1973 și începutul anului 1974 imens

creștere în veniturile din petrol ca urmare a creșterii prețurilor OPEC a dat Guvernului resurse pentru a extinde sectorul public. Rezultatul a fost o clemă în jos pe interior investiții; investiții masive în întreprinderile din sectorul public; o revenire la acordarea

de licențe de mai multe importuri; și protecție pentru industriile naționale a crescut în general. În ciuda acestui fapt revenirea la o strategie introvertite, a fost de nici un înseamnă o inversare completă a politicilor anterioare pro-piață. Ajutat de ulei veniturile, economia a reușit încă să se dezvolte rapid prin anii 1970, cu PIB-ul în creștere cu peste șapte la sută pe an, în medie. Multe miliarde de dolari venituri ulei au fost irosite pe proiecte generatoare de pierderi

în sectorul public, industrial. Cu toate acestea, Guvernul - spre deosebire de multe în curs de dezvoltare

producătorii de petrol din țările - a petrecut, de asemenea, cantități mari de dezvoltare productiv.

Nu a fost cheltuielile masive pe noi școli primare și clinici de sănătate și pe infrastructura rurală. Nu a fost un pro-planificare familială de mare succes gram, fără constrângerea care au afectat programul de India de la mijlocul 1970. În 1982 expansiunea economică sa oprit și a balanței de plăți deteriorat brusc ca urmare a scăderii prețului petrolului.Re- Guvernului sponded cu un nou program de stabilizare, care a inclus pune o oprire pe multe proiecte din sectorul public și o revenire la o strategie economică liberală. peste în următorii câțiva ani nu era mai departe reglementare substanțială, care a inclus liberalizare a sistemului financiara reprimate până în prezent; și investiții străine a fost din nou căutat și încurajați. Până la sfârșitul anilor 1980 Economia se extindea din nou rapid, iar acest lucru a continuat până la 1996 (Hill 1996, Booth 1992). Pe parcursul acestor ani Suharto sfârșitul abordarea economică liberală a continuat. Cu toate acestea, au existat probleme majore construiesc, care păreau mai puțin evidente de observatori la momentul decât o fac în retrospectivă. Într-adevăr, în 1993 lume Banca inclus Indonezia în lista sa de "economiilor asiatice de înaltă performanță". Unii, însă, au început să pună la îndoială în mod serios durabilitatea acesteia creștere rapidă. Dereglementarea sectorului financiara nu a fost însoțită de adecvate dispozițiile de supraveghere și norme prudențiale. Numărul de bănci mișună, la fel ca volumul creditelor neperformante. Cumetrie face între Guvern ment, bănci și întreprinderi a condus la creștere INEF deficiențe, și Indonezia a achiziționat una dintre cele mai grave reputației din lume pentru corupție.Națiunii resurse naturale, păduri, precum și ulei, au fost epuizate la o nedurabilă Rata de capabil. Companiile nu au putut să se bazeze pe terenurile de a proteja

proprietatea și asigura respectarea contractelor. Nu a fost nici un plan de succesiune Suharto lui, și a

corupției de familia Suharto a devenit o sursă de nemulțumire în creștere politic. În cazul în care criza economică din Asia au început în Thailanda în 1997, Indonezia a fost într-o poziție deosebit de vulnerabilă. Acest lucru a fost parțial din cauza Large Stocul datoriei private externe pe termen scurt pe care băncile și întreprinderile au

construit și lipsa de capital de control-apolicy care a făcut foarte bine în susținerea încredere de a investitorilor în anii anteriori, dar care acum a făcut toate prea ușor pentru ei să ia banii lor din țară. Indonezia a fost De asemenea, vulnerabil din cauza pierderii de încredere de la Guvern și capacitatea sa de să ia măsuri de ameliorare-aloss de încredere de care, în caz, s-au dovedit pe deplin justificată fi. Rezultatul a fost prăbușirea Rupiah (cu 80 la sută) și a economiei (cu 20 la suta), o creștere bruscă în sărăcie și căderea Suharto. A fost nevoie de cinci ani pentru fi ca economia să revină la nivelul de dinainte de criză.

Indonezia a cunoscut o creștere spectaculoasă de peste trei decenii, datorită în mare parte la politicile-aliberal bune abordare economic pentru o mare parte a perioadei, cu sprijinul

de destul de bun management macroeconomic, și investiții masive în infrastructură Structura și în capitalul uman. Dar povestea de succes a ajuns la un popas de rău - deși declanșată de criza monedei care sa extins de la Thailanda - și criză pentru Indonezia a fost făcut mult mai rău de eșecul de a aborda Probleme profund înrădăcinate țării de guvernare (Schwarz 1999, Tine 2003b). Cinci ani de guvernare democratică din 1999 și multe dintre acestea guvernare probleme încă nu au fost tratate în mod corespunzător cu. Creșterea economică pare să au revenit la un fi constant ve sau șase la sută, dar revenind la o mai mare traiectorie de creștere decât acest lucru este puțin probabil până în sistemul judiciar,

corupția și alte aspecte legate de guvernare abordate. Acest lucru ar trebui să fie cea mai mare prioritate

pentru Noul președinte al Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono.Alegerea strategiei de De ce a cele două țări alege diferite strategii și de ce a făcut alegerea de schimbare de strategie în timp? regim politic S-ar părea greu să mă cert din experiența internațională că autoritar regulă făcut Indonezia mai multe sanse de a adopta o strategie economică liberală. Nusunt o multime de regimuri autoritare în curs de dezvoltare care a adoptat strategii etatist-naționalistă - Indonezia în sine a fost etatist-naționalistă la sfârșitul anilor 1970. La fel, se pare că există nici un motiv inerent de ce India, cu parlamentar sale mentar democrație, ar fi fost mult mai probabil sa adopte un etatist-naționalistă abordare. Ce este incontestabil este faptul că regimurile autoritare, odata ce au ales politicilor lor, sunt mai în măsură să le pună în aplicare și sunt mai puțin susceptibile de a

fi cu sufletul la gură de la curs. Suharto, pe ansamblu, a ales politici mai bune decat a facut Indira Gandhi. După ce a făcut acest lucru, deși el nu a fost imun la presiunile interne, el a fost posibilitatea de a le pune în aplicare relativ ușor. În acest sens, se poate ca Economia indoneziană comportat mai bine decat s-ar fi putut face în demografică regulă democratice. În schimb, reforma Narasimha Rao Guvernului în demografică democratice India de la începutul anilor 1990 au activitatea tăiat obține o parte din

reforma idei acceptat, iar unii a trebuit să fie amânată. Având o vedere mai mare, lipsa de democrație în Indonezia nu a fost atât de ajutor. Fără un sistem electoral care funcționează în mod liber și alte controale și solduri, Suharto a fost capabil să continue în anii 1990, cu politicile și acțiunile care au fost pune în pericol viitorul țării. Conducere Suharto a văzut legitimitatea sa ca lider strâns legată de succes de dezvoltare. El a fost destul de perspicace pentru a realiza că, în timp ce puterile sale au fost, în teorie,

foarte mare, într-adevăr, capacitatea sa de a rămâne la putere necesară o măsură de populare

aprobare. Creștere rapidă a nivelului de trai cu condiția ca acest. El a fost un adept al pragmatismului

care a avut un interes considerabil în probleme de dezvoltare și a făcut unele opțiuni politice bune. El pene cu siguranță propria cuib și a familiei sale și asociați apropiați. Cu toate acestea, până în ultimii săi ani, când familia a devenit mult mai mult în fl uential, corupția la nivel înalt și nepotismul au fost păstrate în limite - cel puțin fi su cient pentru a nu submina în mod grav dezvoltarea efort. Indira Gandhi a fost, de asemenea, un pragmatic, dar abordarea ei la politica economică procesul de luare a avut mai mult de a face cu ceea ce s-ar juca bine cu suporterii ei înCongresul partidului, mai degrabă decât cu ceea ce s-ar lucra de fapt în condiție Indiande utilizare. Ca șef al secretariatului său mai târziu a scris, "faptul trist este că ea a făcut nu au o schiță a unui cadru socio-economic pentru realizarea de care puterea ei ar putea fi utilizate "(Dhar 2000). Spre deosebire de Suharto, ea nu a

făcut-par pentru a vedea legitimitatea ei politic ca depinde de succesul economic dezvoltare. În cazul în care ea a făcut-o, ea nu a putut sau nu vrea să ia în considerare

defectele în abordarea etatist naționalist care țineau India înapoi. prim-ministrul Narasimha Rao, la începutul anilor 1990, a fost diferit. El a înțeles că a fost o nevoie de schimbare, a fost pregătit pentru a lua riscurile politice și a acceptat sfaturi de echipa sa economică de la ceea ce trebuia făcut. Presiunilor interne și externe În ceea ce privește presiunile interne, în India, ele ajuta pentru a explica de ce a durat atât

de mult timp pentru strategia de a schimba. Au fost elemente din Partidul Congresului care a rămas profund atașat de-planificare de stat, încrederea în sine și o dominantă sectorul public. Nivelurile ridicate de protecție a însemnat că mulți angajatori și angajații au avut un interes puternic în status quo-ul. Politicienii și birocrația a avut un interes în menținerea sistemului de control - în măsura în care le-a dat putere și a creat oportunități pentru corupție. Până la sfârșitul anilor 1980 echilibrul a schimbat. Nu a fost o conștientizare tot mai mare în afaceri comunitate și în rândul unor politicieni și birocrați care perfecționare activă strategie în căutarea a eșuat și că India ar fi lăsat mult în urmă în cazul în care a continuat. Această schimbare, fără îndoială, a făcut mai ușor pentru reformele din anii

1990 să fie introdus. În Indonezia, Suharto a fost mai mult sau mai puțin capabili să se angajeze în orice strategie a ales atâta timp cât a putut duce colegii săi din armată cu el. Comuniștii, principalii susținători ai protecționiste dirigiste și Sukarno lui politici, au fost distruse; și principalul partid politic, Golkar, a fost creat de Suharto a acționa ca o fata de Guvern. Sindicatele au avut puterea lor emasculated. Comunitatea de afaceri a fost bucuros să văd Sukarno a merge și a fost nu într-o poziție de a contesta noul regim - chiar dacă aceasta ar putea fi rănit de deschiderea a economiei. În plus, în orice caz, Suharto co-optat multe dintre cele mai puternice dintre ele oferindu-le oferte preferențiale.

Au fost presiuni care au favorizat o abordare mai etatist-naționalistă. el a fost cu siguranță în influentat de revoltele anti-chineze și anti-japoneze din 1973 și 1974 A fost un grup cunoscut sub numele de "technologs", dintre care BJ Habibie (Succesor pe termen scurt Suharto ca președinte) a fost de membru cel mai proeminent ber, care presat de înaltă tehnologie și investiții de multe ori foarte risipitoare în sectorul public. Au fost colegi de armată și membri ai familiei, care preferat intervenția statului mai mare, pentru că a crescut oportunitățile de corupție. Aceste presiuni au fost importante, dar ele nu au devenit în întregime dominant. În ceea ce privește presiunile externe, acestea au existat cu siguranță atât pentru India și Indonezia în momentele în care fiecare țară se confruntă serioase ale balanței de plata- mente DIF difi Fi. Donatorii și creditorii pune o mare presiune asupra India în 1966 și în 1991 pentru a aduce în măsuri de reformă;Același lucru era valabil Indonezia în 1966 și în 1982 La aceste puncte de criză, atunci când într-adevăr sprijinul donatorilor este necesar, cele două țări au adoptat politici de care donatorii în general aprobat. Cu toate acestea, aceste politici au fost numai susținut, atunci când și

în cazul în care a existat un angajament intern reală a acestora. Acest lucru nu a fost situația în India, când a căutat ajutor în 1966, dar a fost în Indonezia în 1966 și în 1982 Nu a fost angajamentul de a reforma internă în India, cu toate acestea, atunci când

se a căutat ajutor în 1991. În influență fl de idei și ideologii În India, în mare măsură, filosofia etatist-naționalistă reflectate întreținere flux de gândire în rândul economiștilor indiene din anii 1960, așa cum a făcut-o între economiști de dezvoltare în multe țări - în special în America Latină. ea De asemenea, a coincis cu începutul anului interes post-independenta Indiei în

planificarea sovietic modele și cu gândire socialistă în Partidul Congresului. Până la sfârșitul anilor 1960-A minoritate de economiști indiene - cum ar fi Jagdish Bhagwati și TN Srinivasan - au fost sub semnul întrebării în mod serios, tegia protecționiste pe bază de

comandă egy. Dar lor nu a devenit o vedere de masă până mult mai târziu, când mai multe dovezi au devenit disponibile ca India a fost "ratat" și că similare strategii au fost lipsa în alte țări în curs de dezvoltare. În afara India, disil- lusionment cu strategia India a început mai devreme. Pe la mijlocul anilor 1960,

economiștii cum ar fi Ian Mica și JP Lewis și cei care au format renume mondial Misiunea Băncii condus de Bernard Bell în 1964 au fost argumentând puternic pentru o

mai abordare economică liberală. De-a lungul timpului punctele lor de vedere au fost de a

avea un efect, dar ele nu au fost luate cu promptitudine orice. În Indonezia, Suharto promovat fi ve principii directoare (Pancasila) o sa ideologia național de unificare. Dar aceste principii - credința în Dumnezeu, unitatea

națională,

umanitarism, suveranitatea poporului și justiție socială - nu a indicat nici Abordarea special la politica economică. De la o politică și filosofică punct de vedere, el a fost mult mai deschis la o strategie economică liberală decât a fost Indira Gandhi. Abordarea economică liberală a fost promovat de către "tehnocrați", un grup remarcabil de economisti care Suharto a ales să utilizeze ca sa consilieri principali de mult a președinției sale. Membrii cheie ai the'ASIAN DRAMA "303 grup au fost cunoscut sub numele de "Berkeley ma FI A", pentru că ei au fost instruiți laBerkeley în anii 1950. Acestea au inclus mai ales Widjojo Nitisastro și Ali Whardhana, acesta din urmă de mai mulți ani ministru de finanțe lui Suharto. A fost

aceasta grup care a informat cu privire la măsurile de reformă cruciale de la sfârșitul anilor 1960

și care au fost din nou foarte în fl uential în anii 1980. Influență lor stins în anii 1990 ca familia Suharto și alte asociații săi de cumetrie, și Habibie și "technologs", a devenit mult mai puternic (Tine 2003a). În influență fl de Drama din Asia Cât de mult din influență fl au Drama asiatic Myrdal, în cele două țări? în Indonezia, probabil destul de mic - în parte deoarece cartea a fost atât de puternic axat pe India și în parte pentru că disperarea lui de la "moliciunea" din Asia de stat trebuie să fi părut imediat și destul de șocant depășit în lumina de regimul autoritar inițiat de Suharto. În India, Drama asiatic a fost, probabil, mai mult pe scara larga. Critica sa de Progresul lent India trebuie să fi lovit de multe coardă. Cu toate acestea, ei influență a

fost nu tot ceea ce cant fi cativ - din două motive. În primul rând, pentru toate lungimea ei a

fost scurt pe sugestii practice de politici; și, în al doilea rând, a fost publicat într-un moment când Factorii de decizie politică din India nu au fost într-o stare de spirit pentru a asculta mai

mult pentru cei din afara.