Dragoste pentru Adevar 31-2012

5/14/2018 Dragoste pentru Adevar 31-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/dragoste-pentru-adevar-31-2012 1/20



Cupr ins

ISSN: 1841-1185

Votul democratic - una dintre slăbiciunilecreştinismului – Editorii

Editorial 3

Tu ce ai făcut? – PC

Statutul spiritual şi moral al credinciosului 12

Conceptul de Satan în Vechiul Testament –Iosif Birău


Lucrarea Duhului Sfânt în planul veşnic allui Dumnezeu (partea a IV-a) – Iosif Anca

Doctrine biblice4

Între săraci şi bogaţi – Iosif Anca

Înţelepciune pentru înţelepţi 16

Tăcerea – Cristian Dan


Scrisoarea a XXIX-a – Zaharia Bica

Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm10

Fondurile necesare editării şi distribuirii re-

vistei „Dragoste pentru Adevăr”, provin dindonaţii din ţară şi străinătate. Cei care do-

resc să sprijine această lucrare pot facedepuneri în contul Asociaţiei Creştine de cari-tate Gosen 2511.1-1584.1/ROL COD IBAN:RO91RNCB1200000015840001 sau 2511.1-1584.2/EUR, COD IBAN: RO64RNCB1200000015840002deschis la BCR, Arad, care are ca obiect de ac-

tivitate doar educaţia creştină.

Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!Colectivul de redacţie

Familia Voronaev – Extras din Mesagerul

Cincizecimii

Experienţe17

A şti să taci, e o virtute(fragment)

A şti să taci, e o virtute

Înscrisă-n rândul altor zeci,La fel de mari şi cunoscute,Cu binecuvântări pe veci.

Căci mai uşor e a deschideFereastra gurii să vorbeşti

Şi mult mai greu s-o poţi închide,În faţa dulcilor poveşti.

A şti să taci în orice vreme,Când vorba ta e de prisos,

Mai bine alţii să ţi-o cheme,E mult mai greu, dar mai frumos.

A şti să taci e o comoară,

În lumea noastră de dureri;Ea face viaţa mai uşoarăŞi astăzi mai frumos ca ieri.

A şti să pui o strajă gurii,Când alţii te batjocoresc,

Să nu răspunzi cu ură urii,Acelor care te lovesc.

A şti să taci când încercarea,Apasă umărul tău slab,În loc să cauţi alinarea,

La semenii tăi mai degrab’.A şti să taci oricând, ia seama

E-o-nfrângere a vechii ri,Când limba ta îşi cere vama,

Opreşte-i relele porniri.

Şi, dacă vrei să-nveţi tăcerea,Priveşte la divinul Miel

Şi cere-I Domnului puterea,Să poţi şi tu să taci ca El.

Ioan Giura



3„La început era Cuvântul...”

(Ioan 1:1)

Este recunoscut faptul că Adunarea/ BisericaDomnului are drept conducător suprem pe DomnulIsus Hristos. Biblia armă cu claritate că Dumnezeu„...I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie pestetoate lucrurile, Bisericii ” (Efeseni 1:22). El „este Capul ”(Efeseni 4:15), iar „noi suntem mădulare ale trupului Lui ” (Efeseni 5:30); „El este Capul trupului, al Bisericii ”(Coloseni 1:18). În acest context general şi permanent,putem spune că Domnul este mai mult decât acţionarulmajoritar, El este conducătorul suprem al Trupului Său,funcţie executată prin Duhul Sfânt (Ioan 14:16-17, 26;16:7-15), pe când noi, oricine am şi oricâţi am , suntemminoritari şi temporari. Dar Domnul este în cer, iar problema conducerii executive şi decizionale a adunăriilocale, se impune atât în domenii foarte importante,ca cel al alegerilor de slujitori şi luarea deciziilor îndoctrinele de bază - axiomatice, în dogme, cât şi înprobleme curente, de ordin teologic sau administrativ.

Cazul Conciliului de la Ierusalim (Fapte 15)

este reprezentativ pentru luarea deciziilor majorela nivel colectiv, iar în alte aspecte operaţionale, seobservă în practica apostolică, aceeaşi dependenţă

totală de Duhul Sfânt. Faraon şi-a dat seama că Iosif are capacitatea să guverneze mai bine ca şi ei toţi, prin„Duhul lui Dumnezeu” (Geneza 41:38). Toţi conducătoriidin Israel, care aveau Duhul şi proroci lângă ei, au fostbiruitori. Cu atât mai mult creştinii trebuie să înţeleagăcuvintele Domnului care a zis: „Duhul este acela caredă viaţă, carnea (mintea cu raţionamentul ei, ca înMatei 16:17 ) nu foloseşte la nimic...” (Ioan 6:63). Numaiminţile pline de Duhul Sfânt pot pricepe Scripturile şivor călăuzite „în tot adevărul ” (Ioan 16:13). NumaiDuhul Sfânt – Duhul Tatălui – Duhul lui Hristos ne poatescăpa din situaţii critice (Luca 12:12). Decizia teologică

prin care s-a deschis uşa spre neamuri a fost luată prinDuhul (Fapte 11:12), dar şi decizia disciplinară de laIerusalim (Fapte 5), ca şi cea din Corint (1 Corinteni5:3-5) au necesitat coordonarea Duhului, pentru cănoi operăm în lumea spirituală. Nu are valoare decâtpărerea celui ce are „Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni7:40). „Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judecetotul...” (1 Corinteni 2:15). Conducerea de tip episcopal,prezentă în perioada de formare a Bisericii, şi-a dovedit în timp slăbiciunile, cea de tip prezbiterian, deşi maiscutită de efectul votului democratic, faţă de situaţiiledin adunările de tip congregaţional, estebună numai în situaţia în careprezbiterii au fost aleşi de Domnulşi au rămas sub călăuzirea DuhuluiSfânt, conformă întotdeauna cuadevărurile imuabile ale Bibliei.

Potrivit practicii Bisericilor din perioada apostolilor,diaconii au fost aleşi de către adunare, pentru căadministrau proprietăţile materiale ale membrilor ei, dar condiţiile necesare admiterii „candidaturii” lor au fostformulate de apostoli. „Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe...” (Fapte 6:5). Prezbiterii, careau funcţie spirituală în primul rând, deşi au o listă decerinţe de ordin moral şi spiritual, au chemări speciceşi înzestrări cu daruri supranaturale, ei nu au fost aleşide plenul adunării. În cazul lor implicarea divină trebuiesă e mult mai evidentă. Apostolul Pavel le spuneacelor din Efes: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi latoată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi casă păstoriţi Biserica Domnului...” (Fapte 20:28). El erao dovadă a chemării cereşti, urmată de consacrareapentru mandatul apostolic (Fapte 13:2-4). Atunci„Duhul Sfânt a zis” şi lucrarea a fost o reuşită. Dar dacăpunem în slujbă oameni, ca unele generaţii de evrei, cenu au cerut sfatul Domnului, le vom împărtăşi soartalepădării (Osea 8:1-8). Apostolul Pavel avertizeazăcredincioşii, despre cei care „se vor vârî ” (Fapte 20:29).Dar cine are capacitatea să observe şi să analizeze

îndeplinirea condiţiilor? Moise a fost însărcinat să-icerceteze pe viitorii judecători, iar în adunare slujitoriibătrâni au menirea să studieze dosarele celor cetrebuie promovaţi, nu oricine din popor. Apoi rugăciuneasinceră, în smerenie înaintea Domnului, pe fondulcăreia apar descoperirile specice, va selecta din listacelor apţi, pe cei pe care Domnul i-a ales. Cazul Timoteieste concludent, prin prorociile „făcute mai înainte”

(1 Timotei 1:18). Pavel îi scrie: „Nu nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata presbiterilor ” (1 Timotei4:14). De aici rezultă şi faptul că doar moartea poate să

retragă ordinarea unui slujitor, care evident, dacă esteomul lui Dumnezeu îşi va forma ucenici, dintre care,sub călăuzirea Duhului, va avea urmaşi la care să lelase mantaua şi toiagul. Întotdeauna rolul slujitoruluieste căutarea părerii, hotărârilor divine, ceea ce se face

Votul1 democratic2

una dintre slăbiciunile creştinismului

(continuare în pagina 14)



LUCRAREA DUHULUI SFÂNTÎN PLANUL VEŞNICAL LUI DUMNEZEU

(Partea a IV-a)

„Cuvântul Tău este adevărul.”(Ioan 17:17)

4

Rezumatul părţii IPrezenţa Duhului lui Dumnezeu în actul creaţiei

universului material şi a inţelor vii este evidentă. Duhul

care a generat viaţa adamică, acum regenerează cu

succes în ecare credincios, viaţa celui de-al doilea Adam, o nouă viaţă, eternă, după planul conceput

înainte de creaţie.

În perioada Vechiului Testament, lucrarea Duhului

Sfânt s-a concentrat pe două lucrări de bază: implementarea

teoretică a planului etern (revelaţia şi inspiraţia biblică) şi

susţinerea supranaturală a derulării lui prin semnele şi

minunile aferente. În perioada Noului Testament, prezenţa

Duhului a fost amplă, de la intrarea Domnului în lucrare şi

certicarea ei, până la încheierea glorioasă prin înălţarea

la cer şi realizarea ispăşirii. Lucrarea Duhului a continuatla nivel colectiv prin fondarea şi conducerea executivă

a Bisericii, iar la nivel individual, de la naşterea din nou

la înviere şi proslăvire. La revenirea Domnului, moment

aşteptat cu ardoare de Duhul şi de Mireasă, se va încheia

lucrarea Duhului Sfânt în ce priveşte recuperarea creaţiei,

când prin Duhul, materia moartă va readusă la viaţă

(Romani 8:19-23).

Rezumatul părţii a II-a

Lucrarea Duhului Sfânt la nivel de individ şi decomunitate este posibilă în urma ispăşirii realizate

de Domnul Hristos. Ea începe cu naşterea din nou –

„dreptul (oferit de harul răscumpărător păcătoşilor) să

se facă copii ai lui Dumnezeu...” (Ioan 1:12-13). Este

şi îndatorirea omului de a (re)deveni părtaş naturii

divine, conform profeţiilor referitoare la noul legământ

şi efectele practice ale noului statut spiritual al omului

regenerat (Ieremia 31:31-33; 2 Corinteni 3:3). Duhul

realizează „tehnic”, noua viaţă prin Cuvânt, efectuând

curăţirea inimii (Efeseni 5:26-27). Momentul botezului în apă trebuie să conrme teoretic şi practic naşterea

din nou, mărturia întreagă a unei vieţi şi a unui destin

nou (Romani 6:3-10).

Botezul cu/ în Duhul Sfânt, este o lucrare necesară,

în vederea umplerii inţei înnoite, care fusese plină de

păcat, realizând o stare normală în noua relaţie cu

Dumnezeu (Efeseni 3:16-19). Duhul lui Dumnezeu/

Duhul lui Hristos/ Duhul Sfânt se oferă prin credinţă,

în urma (timpul) rugăciunii, după cum a explicat

Cel care botează cu Duhul Sfânt – Domnul Hristos

(Luca 11:9-13). Prin botezul – cufundarea ce umple

interiorul deschis şi curăţit şi unge, îmbracă exteriorul

cu Duhul Sfânt, se realizează locuirea Duhului Sfânt

în credincios şi se preia controlul tuturor acţiunilor şi

activităţilor, evident în condiţia acceptării acestei lucrări

călăuzitoare, făcând posibilă închinarea în duh şi adevăr

(1 Ioan 3:24). Dovada (manifestarea) prezenţei Duhului

este spontană, ind un fenomen supranatural destinatedicării spirituale, nu doar ceva tainic şi nedetectabil.

Rezumatul părţii a III-aScopul prezenţei Duhului lui Dumnezeu, în omul

născut din nou este trăirea după voia lui Dumnezeu şi

slujirea prin Duhul. Un copil al lui Dumnezeu trebuie

să e plin „de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni

3:19), să ajungă la „starea de om mare,... înălţimea

staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). Omul

născut din Dumnezeu este duh, nu mai este carne(păcătoasă), căci în el operează „legea Duhului de

viaţă în Hristos Isus” , o denire explicită: lege, pentru

că are aplicabilitate generală, a Duhului de viaţă pentru

că Duhul a generat noua viaţă în om, în Hristos, pentru

că prin El (jertfa Lui) a fost obţinută.

Existenţa în dublă natură (Duhul şi rea

pământească – carnea), până la răscumpărarea trupului,

permite omului să trăiască după vechea sau după noua

lege. Aşadar, neprihănirea nu este rezultatul educaţiei/

cerinţelor Legii, ci al înnoirii (schimbării) condiţiilor spirituale ale omului – Legea Duhului de viaţă în Hristos

– evident în condiţia unei ascultări depline, aşa cum

explică apostolul, când leagă îndemnurile Duhului de



5

lucrurile Duhului (Romani 8:5). Abia la proslăvire vom

în condiţia neprihănirii sigure.

Cei care refuză repetat să „rodească” - să dea voie

Duhului Sfânt să realizeze şi să păstreze snţenia în ei,

complăcându-se în stări păcătoase „este cu neputinţă să

e înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, indcă ei răstignesc

din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să e

batjocorit ” (Evrei 6:6).

IV. Slujirea (prin Duhul) în Trupul/ Adunarea Domnului

În împlinirea misiunii sale, Adunarea Domnului

a fost înzestrată cu daruri supranaturale: „Sunt felurite

daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar

este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi

Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi ecăruia i se dă

arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Corinteni 12:4-7).

Lucrări comune perioadei premergătoare primei venirii

a lui Mesia şi ulterioare – continuării misiunii Sale, prin

apostoli - manifestările puterii divine - sunt o necesitate

în lumea spirituală în care ne desfăşurăm activitatea

(Evrei 2:3-4). Vom studia slujirea prin Duhul în cadrul

mişcării iniţiate de Domnul Isus Hristos şi continuate

de prezenţa Duhului, ca un reprezentant direct al Lui,

în coordonarea Adunării – Trupului Lui. Promisiunea

Domnului, prezentată în Ioan 14-16, referitoare la rolul

Duhului Sfânt în desăvârşirea mântuirii, avea în vedere

şi dimensiunea colaborării ucenicilor la misiunea

mântuirii: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî

Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi martori în Ierusalim, în

toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului ”

(Fapte 1:8). Cartea Fapte se ocupă, în special, de

împlinirea misiunii ucenicilor, care, în poda interdicţiilor

autorităţilor evreieşti din Ierusalim, erau total dedicaţi

lucrării snte: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi

vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte

4:31). Când lucrarea s-a extins, lucrarea Evangheliei a

fost marcată de aceleaşi acţiuni ale Duhului Sfânt: „În

Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători...

Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a

zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru

lucrarea la care i-am chemat »” (Fapte 13:1-3).

Darurile Duhului Sfânt se „receptează” prin

dedicare şi consacrare, după cum sfătuia şi asiguraapostolul Pavel pe credincioşii care avuseseră parte

de „îndurarea lui Dumnezeu” - mântuirea: „Vă îndemn,

deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi

trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui

Dumnezeu: aceasta va din partea voastră o slujbă

duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului

acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre,

ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună,

plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1-2). Prima acţiune

în procesul spiritual al atribuirii unui dar al Duhuluieste „slujba duhovnicească” a unei puneri la

îndemâna lui Dumnezeu . El, prin Scripturile descoperite

de Duhul Sfânt, poate „...să înveţe, să mustre, să

îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca

omul lui Dumnezeu să e desăvârşit şi cu totul destoinic

pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17). Apoi,

tot Duhul Sfânt, face repartiţia potrivită a darurilor

aferente slujirii, ce vor prezentate, ecare în parte,

în articolele viitoare. Biblia nu prezintă o listă exhaustivă

a darurilor, dar, din listele prezentate, se poate face

un sumar care completează principalele posturi ale

lucrării snte: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul,

să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească

despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh; altuia credinţa,

prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi

Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia;

altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi

altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le

face unul şi acelaşi Duh, care dă ecăruia în parte, cum

voieşte” (1 Corinteni 12:8-11); „Şi Dumnezeu a rânduit

în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea,

învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe

cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi

vorbirii în felurite limbi ” (1Corinteni 12:28); „Deoarece

avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine

are darul prorociei, să-l întrebuinţeze după măsura

credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de

slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să

cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu

bucurie” (Rom. 12:6-8).

Diversitatea darurilor arată desăvârşireadivină şi scopul lucrării Duhului în desăvârşirea

tuturor credincioşilor: „Şi El a dat pe unii apostoli;

pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori

şi învăţători, pentru desăvârşirea snţilor, în vederea

lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea

staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai m copii,... ci,

(continuare în pagina următoare)



6

credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate

privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea

ce dă ecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit

cu lucrarea ecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în

dragoste” (Efeseni 4:11-16). Multitudinea slujbelor şi

darurilor spirituale arată şi complexitatea întregului,

comparată cu trupul uman, care potrivit descoperirilor

medicinii, este la fel de imens ca şi universul cunoscut

de noi: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe

mădulare şi după cum toate mădularele trupului, cu

toate că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este

şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un

singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, e iudei, e

greci, e robi, e slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un

singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci

mai multe” (1 Corinteni 12:12-14). Mai mulţi pot să facă

mai bine, ceea ce ar încerca să facă mai puţini, după

cum a fost şi în cazul lui Moise, căruia Domnul i-a zis:

„Eu Mă voi pogorî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul

care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte

împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu

singur ” (Numeri 11:17). Când s-a împlinit lucrarea, Iosua

a fost surprins şi „Moise i-a răspuns: «Eşti gelos pentru

mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să

e alcătuit din proroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei! »” (Numeri 11:29). La fel, în îndrumările din

Corint este scris să nu proroceasă numai unul ci mai

mulţi, „ pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să e

îmbărbătaţi ” (1 Corinteni 14:29-32).

Dumnezeu şi-a rezervat dreptul de distribuireşi amplasare, pentru cea mai bună funcţionare, ca

în cazul celulelor trupului uman, sub coordonarea

creierului şi acţiunea sângelui şi a sistemului nervos – lucrări ce pot comparate cu puterea de operare

coraborată a Duhului: „Dumnezeu a pus mădulareleîn trup, pe ecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar

un singur mădular, unde ar trupul? Fapt este că sunt

mai multe mădulare, dar un singur trup” (1 Corinteni

12:18-20). Mai mult, Creatorul a realizat o echilibrare

a organelor trupului, în vederea asigurării ajutorului

reciproc şi preţuirii comune; la fel, ecare slujbă în

adunare şi ecare credincios devine important şi preţios,

câştigând, prin slujba comună a tuturor organelor din

trup, maturitate şi viaţă din belşug:„Şi părţile trupului,

care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cumai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase

ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţă, pe

când cele frumoase n-au nevoie să e împodobite.

Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai

multă cinste mădularelor lipsite de cinste: ca să nu e

nici o desbinare în trup: ci mădularele să îngrijească

deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular,

toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit

un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu

el ” (1 Corinteni 12:23-26).

Darurile (aptitudinile) se dezvoltă prin utilizare

permanentă, în măsura harului divin. În adunările

din primul veac, credincioşii erau îndemnaţi: „Umblaţi şi

după darurile duhovniceşt i” (1 Corinteni 14:1); „...indcă

rîvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din

belşug, în vederea zidirii sueteşti a Bisericii ” (1 Corinteni

14:12). Apostolul Pavel îl sfătuia pe urmaşul lui,Timotei,

să e dedicat chemării lui şi să respecte regulile slujirii

snte: „De aceea îţi aduc aminte să înăcărezi darul

lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mânilor

mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de

putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:6-7);

„Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit

de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în

Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat,

păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi ”

(2 Timotei 1:13-14); „Tu, deci, copilul meu, întăreşte-te

în harul care este în Hristos Isus....Înţelege ce-ţi spun;Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile” (2 Timotei

2:1-7); „Te rog erbinte, înaintea lui Dumnezeu şi

înaintea lui Hristos Isus, ... propovăduieşte Cuvântul,

stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă,

îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.... Dar tu i

treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui

evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba” (2 Timotei 4:1-5).

Pentru momentele „limită” întâlnite în slujire şi păstrarea

mărturiei snte, Domnul şi-a asigurat ucenicii: „...Duhul

Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui săvorbiţi ” (Luca 12:12)

Darurile Duhului Sfânt se manifestă prin oameni

aleşi şi împuterniciţi, care trebuie să-şi înţeleagămenirea, ferindu-se de abaterile, de la harul lui

Dumnezeu, specice slujirii. Apostolul Pavel avertiza

solemn: „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun ecăruia

dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă

decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre

sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o

Dumnezeu ecăruia. Căci, după cum într-un trup avemmai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeaşi

slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un



7

singur trup în Hristos; dar, ecare în parte, suntem

mădulare unii altora” (Romani 12:3-5). Tot el sesiza,

pentru credincioşii din Corint, cele două extreme greşite

ale slujirii: excluderea şi autoexcluderea. În prima

situaţie, unii se cred mai importanţi şi chiar ispitiţi de

autosucienţa mândriei şi subestimează alte daruri şi

prin ele pe credincioşii aleşi de Duhul, să opereze cu ele,

caz în care se apelează, iar la analogia trupului: „Ochiul

nu poate zice mânii: «N-am trebuinţă de tine»; nici capul

nu poate zice picioarelor: «N-am trebuinţă de voi ». Ba

mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, sunt de

neapărată trebuinţă” (1 Corinteni 12:21-22). În cea de-a

doua situaţie, se observă contrariul, prin subestimarea

proprie şi descalicarea celor care se cred inferiori

prin darurile lor, ceea ce nu se regăseşte într-un trup

normal: „Dacă piciorul ar zice: «Fiindcă nu sunt mână,

nu sunt din trup» - nu este pentru aceasta din trup? Şi

dacă urechea ar zice: «Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt

din trup» - nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot

trupul ar ochi, unde ar auzul? Dacă totul ar auz,

unde ar mirosul?” (1 Corinteni 12:14-17). „Nu stingeţi

Duhul ” (1Tesaloniceni 5:19), este un îndemn general, în

favoarea manifestărilor tuturor darurilor spirituale.

Darurile operează după principii (reguli) în

scopul edicării adunării, după cum explică apostolul

credincioşilor din Corint, care aveau daruri, dar nu eraumaturi în manifestarea lor: „Ce este de făcut atunci,

fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are

o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o

vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă

spre zidirea suetească” (1 Corinteni 14:26); „căci

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al

păcii, ca în toate Bisericile snţilor ” (v. 33); „Dar toate

să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” (v. 40). Din

cele scrise în 1 Corinteni 12-14 rezultă că în utilizarea

darurilor spirituale primează utilitatea - valoarea, învederea desăvârşirii credincioşilor. Astfel, înţelepciunea

este o necesitate fundamentală (1Corinteni 14:20), ind

aşezată în fruntea listei de daruri (1 Corinteni 12:8-10).

Dragostea alături de înţelepciune, reglează totul

în slujire, ind indispensabilă, ca mijloc şi scop

al lucrării snte. 1 Corinteni 13 – capitolul dragostei

- este scris în contextul slujirii. Fără dragoste, totul

se anulează, se pierde, pentru că totul „se zideşte în

dragoste” (Efeseni 4:11-16).

Modelul slujirii perfecte este Domnul Hristos,căci „...Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să

slujească...” (Matei 20:28) şi noi devenim un singur trup

cu El: „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi ecare, în parte,

mădularele lui ” (1 Corinteni 12:27), ceea ce ne calică,

prin Duhul, la o slujire competentă: „Iată cum trebuie să

m priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte

ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere

de la ispravnici, este ca ecare să e găsit credincios în

lucrul încredinţat lui ” (1 Corinteni 4:1-2). Slujbele snte din

Adunare sunt o cinste pentru credincioşi, din partea lui

Dumnezeu: „...Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la

Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să m slujitori ai unui

legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; ...cum n-ar cu

slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare

de osîndă, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă

slujba aducătoare de neprihănire?” (2 Corinteni 3:5-9).

Toată lucrarea Duhului este opera lui Dumnezeu care

trebuie să e slăvit în toată lucrarea sfântă: „Ca nişte

buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, ecare din

voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă

vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.

Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care

i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să e slăvit

Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea

în vecii vecilor! Amin” (1 Petru 4:10-11). În lucrarea sfântă

a Duhului nu este loc pentru câştig şi pentru laude, căci

este scris: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi

pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi ” (Matei 10:8); „Dumnezeu a ales lucrurile

josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile

care nu sunt... pentru ca nimeni să nu se laude înaintea

lui Dumnezeu...după cum este scris: «Cine se laudă, să

se laude în Domnul »” (1 Corinteni 1:28-31); „Cine este

Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu,

prin care aţi crezut; şi ecare după puterea dată lui de

Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a

făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce

udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească”(1 Corinteni 3:5-7). Totuşi, Dumnezeu va recompensa

pe toţi cei implicaţi în lucrarea sfântă şi „ecare îşi va lua

răsplata după osteneala lui ” (v. 8). La revenirea Domnului

(Stăpânului), vom răsplătiţi prin primirea unui trup potrivit

trăirii duhovniceşti (Romani 8:11,23; 1 Corinteni 15:47-51)

şi slujirea efectuată (Luca 19:15-26; 1 Corinteni 3:10-15),

dar această „ultimă” lucrare a Duhului Sfânt, în recuperarea

creaţiei, o vom studia în ultima parte a acestei prezentări.

(Va urma)

Iosif Anca



Statutul spiritual şi moral al creştinului„El, care este oglindirea slavei Lui

şi întipărirea Fiinţei Lui...”(Evrei 1:3)

8

În ciclul de articole „Vorbirea credinciosului” săstudiem tăcerea, gândindu-ne la spusele lui David:„Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” (Psalmul

39:9). Când tăcem nu înseamnă că suntem laşi, că nu

avem curaj, că nu ştim să ne apărăm ci dimpotrivă ştimcă atunci lucrează Dumnezeu. Ava Zosima spunea:„Pentru ca să învăţăm a vorbi bine şi fără greşeală trebuiesă învăţăm mai întâi a tăcea”. Avem un text în VechiulTestament care prezintă o mare izbăvire a Domnului,dărâmarea zidurilor Ierihonului. „Iosua dăduse poruncaaceasta poporului: «Voi să nu strigaţi, să nu se audăglasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziuacând vă voi spune: «Strigaţi! » Atunci să strigaţi »” (Iosua6:10). Şase zile le-a fost interzis să vorbească, dar în aşaptea zi, la porunca lui Iosua, trebuiau să vorbească înaşa fel încât să se audă tare „ Atunci să strigaţi”.

La o grupă de copii, învăţătorul a constatat că copiii

vorbesc între ei când se preda lecţia, astfel şi-a întreruptpredarea şi a propus copiilor să vorbească, dar în aşafel să nu păcătuiască şi anume să se roage în comuncu voce tare. Ce credeţi că au făcut ei? N-au avutmulte cuvinte în rugăciune, se auzea doar învăţătorulrugându-se. Când trebuia să tacă, ei vorbeau şi inverscând trebuiau să vorbească, tăceau. Oare noi, ca şicopii ai Domnului, nu cumva mai facem uneori aşa caacei copii?

1. Tăcerea nu eslăbiciune,ci înţelepciune

„O, de aţi tăcut, ce înţelepciune aţi arătat!” ( Iov13:5); „De aceea, în vremuri ca acestea înţeleptul trebuiesă tacă, căci sunt vremuri rele” ( Amos 5:13); „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trecede înţelept dacă ar tăcea şi de priceput dacă şi-ar ţineagura” (Proverbe 17:27-28). Uneori chiar dacă ştii e mai înţelept să taci: „Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia” (Proverbe 12:23).

2. Când să tăcem?

Desigur că nu putem prezenta toate situaţiile cândtrebuie să tăcem. Sunt situaţii când trebuie să tăcemşi altă dată, în aceleaşi situaţii, trebuie să vorbim,după cum este scris: „Nu răspunde nebunului dupănebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. Răspunde însănebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept” (Proverbe 26:4,5). Cum am putea şti care din cele douăvariante s-o alegem? David se ruga: „Pune, Doamne, ostrajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!”

( Psalmul 141:3). Cine să e acest străjer din faţa gurii(paznicul buzelor)? Duhul Sfânt este cel ce trebuie săe straja sau călăuza noastră. Doar El ne poate învăţacel mai bine când să tăcem şi când să vorbim. a) Să tăcem când cel rău stă înainteanoastră şi ne acuză, până primim cuvintede la Duhul Sfânt: „Ziceam: «Voi veghea asupracăilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi punefrâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea». Am stat mut,în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare” (Psalmul 39:1,2). Ca oameni, nu suntem destoinici să dialogăm cu cel rău,care are o experienţă de mii de ani şi avem toate şanselesă păcătuim cu limba. De aceea, e mai bine, să tăcematunci când cel rău stă înaintea noastră. E adevărat căuneori avem dureri mari în situaţii când dreptatea e departea noastră - „Dar, când vă vor da în mâna lor, să nuvă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va dat chiar în ceasul acela;indcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi”. „Tăcând înţelegi şi după ce ai înţeles, vorbeşte,căci, în tăcere naşte mintea cuvântul” (Antonie Cel Mare).Dacă tăcem, atunci e momentul când putem primi cuvintede la Domnul. „Am stat mut, în tăcere; am tăcut,... Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia şi atunci

mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:...” (Psalmul 39:2).Duhul Sfânt, ca un foc, arde cuvintele nepotrivite dininimă şi apoi ne dă El cuvinte. Chiar Domnul Isus a fost dus în faţa judecăţii şi aştiut să tacă. „ Atunci marele preot s-a sculat în picioare

Tacerea



9

în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: «Nu

răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotrivaTa?» Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: «Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?» «Da, sunt », i-a răspuns Isus. «Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului »” (Marcu 14:60-62). Atunci când puteasă argumenteze nevinovăţia Lui pentru acuzaţiile false atăcut. Dar când i s-a cerut identitatea, a răspuns politicos:„Da, sunt”. Aici vedem strategia celui rău când ne provoacăcu ameninţări false, ispitindu-ne uneori să ne apărămcertându-ne, că doar avem dreptate şi, după ce ne prinde în capcana certurilor, ne întrebă ironic: „Eşti tu copil al luiDumnezeu, eşti tu pocăit? Uite ce scandal faci”. Şi nu maiputem răspunde cu aceeaşi fermitate „Da sunt!” b) Să tăcem atunci când avem cevade condamnat la alţii ca să putem învăţaţi de Tatăl cum să procedăm: Modelpentru noi este Domnul Isus, care a spus: „Am multe

de zis despre voi şi de osândit în voi, dar Cel ce M-atrimis, este adevărat şi Eu, ce am auzit de la El, aceeaspun lumii”. Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.Isus deci, le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului,atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic dela Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu” (Ioan 8:26). Oare câte avem noi să zicem şi săosândim în viaţa altora, dar câte le facem după cum ne învaţă Tatăl? Isus, Fiul lui Dumnezeu, nu făcea nimicdin propria iniţiativă, chiar de ştia relele din ei, neavândnevoie de martori. Dar noi nu cumva ne depăşimatribuţiunile crezând că ştim multe?

c) Să tăcem când alţii sunt în necaz,ca să învăţăm cum să mângâiem. „Trei prieteni ai lui Iov,… au aat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducăsă-i plângă de milă şi să-l mângâie... Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea” (Iov 2:11-13). Ce frumos din partea celor trei prieteni, cedoreau să-l mângâie pe Iov! Cu acest gând au plecatde acasă, dar şi-au schimbat planul mai târziu. Ei auzis: „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?...” (Iov 4:2). Cine poate să tacăcând alţii sunt în necaz? Cine are strajă pe Duhul Sfânt.„Te vei supăra?” Ce întrebare ironică! „Dar şi dacă tesuperi, tot nu pot să tac”. Ce cuvinte grele! Dacă ştii că-isupărat de ce vrei să-l superi mai tare? D O A M N EDĂ-NE ÎNŢELEPCIUNE , că nu degeaba a zis Iov: „O,de aţi tăcut, ce înţelepciune aţi arătat!” (Iov 13:5).

3. Când să nutăcem?

Sunt cazuri când e păcat dacă tăcem.

a) Să nu tăcem când putem face un bine, când putem face dreptate altuia. „Oare, tăcând, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, ii oamenilor?” (Psalmul 58:1). Dacă

e înţelept să tăcem când suntem noi acuzaţi, nu la feltrebuie să facem când suntem în postura să apărămpe altul. Atunci când putem apăra dreptul altuia, dar neeschivăm ca să nu ne facem duşmani, sau pur şi simpludin lipsă de interes (nu-i treaba mea), facem un păcat. „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17); „Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit” (Proverbe 31:8,9). Când un frate e vorbit de rău în prezenţa mea şi el nu-i prezent, el e ca cel mut, carenu are cum să vorbească, dar sunt eu acolo care-l potapăra. Oare am tăria să îl apăr? Din păcate, noi, uneorifacem invers: pe noi ne apărăm, chiar dacă trecempeste principiile snte şi când e vorba de alţii zicem: „Etreaba lui, sunt faptele lui”. b) Să nu tăcem când putem informasau ajuta pe cineva cu un sfat sau să-ifacem un alt bine. Un exemplu frumos avem pe

cei patru leproşi, care într-o criză economică de proporţiimari, au adus vestea salvării unei naţiuni. Aşa mare eracriza că au ajuns mamele să-şi mănânce copiii. Dacăcineva găsea vreo sursă „de venit”, o ascundea de ochiicelorlalţi ămânzi. După ce aceşti leproşi au găsit sursasalvării lor, au ştiut că vor pedepsiţi dacă nu ajută şipe alţii. „Apoi, şi-au zis unul altuia: «Nu facem bine! ziuaaceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului »” (2 Regi 7:9). Trăim şi noi într-o perioadăde criză, (nu de proporţii mari), dar bine am face dacă

nu tăcem informând sau sfătuind pe alţii de sursele pecare ni le dă şi nouă Dumnezeu.c) Să nu tăcem când trebuie să vestim

Evanghelia (VESTEA BUNĂ). Cea mai marecriză este cea spirituală. Oamenii au nevoie de soluţii înprimul rând pentru suet. Să nu le-ascundem nimic dince le-ar de folos pentru mântuire, după cum a procedatşi apostolul: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă erade folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să văînvăţ înaintea norodului şi în case şi să vestesc iudeilor şi grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa înDomnul nostru Isus Hristos….Căci nu m-am ferit să văvestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:20-27). CONCLUZIE: De la Domnul Isus putem învăţacel mai bine tăcerea: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-adeschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărieşi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” (Isaia 53:7). Tot de la El, putem învăţa cel mai bine, cândsă nu tăcem: „Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis sătămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii;să dau drumul celor apăsaţi,…” (Luca 4:18). Dacă amprimit Duhul Sfânt şi ascultăm de „ungerea” Lui, vorbimşi / sau tăcem ca El.

Cristian Dan



10

Am învăţat să învăţăm şiînvăţând ne învăţăm

„Să ascultăm, deci, încheiereatuturor învăţăturilor:

Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este

datoria oricărui om”.(Eclesiastul 12:13)

Scrisoarea a XXIX-a

Îţi mulţumesc pentru plăcuta surpriză pe care mi-aifăcut-o, trimiţându-mi cel dintâi volum din magnicaoperă a Fericitului Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, pecare l-am parcurs cu o lăcomie care m-a împiedicat săfac diferenţa între zile şi nopţi... L-am citit şi recitit, amfăcut sublinieri. Am găsit pachetul sosit de la tine, chiar în ziua când m-am întors dintr-o vizită de zece zile, pecare am făcut-o la Roma.

Am plecat, aşadar, din Roma magistrului

Augustin, unde se mai vedeau încă limpede urmelevandalismelor făcute de vizigoţii lui Alaric la anul 410d. Hr., ca să am dulcea surpriză să-l întâlnesc pe acestsfânt aşteptându-mă la mine acasă... îţi dai seamacu câtă nerăbdare am parcurs acest volum, în careacest mare om al lui Dumnezeu încerca să mângâiepe credincioşii romani loviţi cu aceeaşi urgie ca şi ceinecredincioşi, urgie adusă de năvălirile barbare careau dus în nal la căderea Cetăţii Eterne? Poate că, într-un ceas mai potrivit vom mai discuta asupra unoradintre ideile majore care au făcut din această operă, jalonul gândirii teologice a Evului Mediu, şi nu numai.

Trebuie să-ţi spun ,că nu mică mi-a fost şi tristeţeacând am aat că eşti bolnav, că vechile tale suferinţeau recidivat în ciuda cererilor tale erbinţi cătreDumnezeu. Am înţeles că eşti deznădăjduit indcăodată cu suferinţele îţi cresc şi îndoielile cu privire labunătatea lui Dumnezeu pe care ai vrea-o exprimatădupă semnicaţia imediată a adjectivului „bun”. În cemă priveşte, cred că dacă Dumnezeu a ales aceleaşicuvinte pe care le folosim şi noi pentru a se exprimaprin ele, bunăoară cuvântul „bunătate”, semnicaţiacuvântului este aceeaşi şi pentru Dumnezeu ca şi

pentru noi, diferenţa dureroasă, constând doar înperspectiva noastră diferită de cea a lui Dumnezeu.Dar pentru că tot am parcurs cel dintâi volum la

care am făcut referire mai sus, vreau să-ţi scriu spremângâiere un text despre suferinţă, pe care l-amextras din Cartea I capitolul 8, text asupra căruia

merită să reectezi: „Orice om vrednic şi orice ticălospot suferi aceleaşi pătimiri, dar nu prin aceasta sedeosebesc ei, deoarece nu este nici o deosebire princeea ce pătimesc şi unii şi ceilalţi. Chiar în asemănareapătimirilor există o neasemănare a pătimiţilor şi chiar dacă ambii sunt supuşi aceloraşi torturi, nu existăaceeaşi tărie şi acelaşi păcat. Căci după cum supuseaceluiaşi foc aurul se înroşeşte, în schimb paiele şispicele bătute cu acelaşi îmblăciu cad şi grânele se

curăţă de neghină, iar drojdia nu se amestecă cu uleiul,pentru că este stors din acelaşi teasc cu socoteală, lafel aceeaşi putere nu are acelaşi efect pentru toţi: pecei vrednici îi încearcă, îi căleşte, îi purică, pe cei răi îicondamnă, îi dărâmă, îi extermină. De aceea cei căzuţi în restrişte îl urăsc şi-L bleastămă pe Dumnezeu, ceibuni îi adresează rugăciuni şi-L proslăvesc. Aceastăatitudine e demnă de interes, nu ce fel de pătimiri îndură o inţă omenească, ci în ce chip le îndură. Căcidacă se acţionează deopotrivă cu un instrument demestecat în vase diferite, unul încărcat cu murdărie,altul cu parfum, primul exală o duhoare oribilă, celălalt

o mireasmă suavă”.Vezi, frate, ne măgulim pe noi înşine în ecare

clipă şi adesea nu simţim o greaţă sucient de acutăfaţă de linguşitorii care se învârt prin preajma noastră,e ei şi creştini, fraţii noştri, luăm în serios laudele lor şi astfel riscăm să ne pierdem identitatea adevărată şine-o pierdem, dobândind în schimb una mincinoasă,o icoană falsă care nu ne reprezintă câtuşi de puţinşi pe care aceşti linguşitori ne-o vântură prin lume. Ajungem precum acel personaj celebru căruia i s-aspus: „îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”.

Dumnezeu, însă, are toată grija ca prin suferinţă şinu cred că este un instrument mai ecient în aceastăprivinţă, să ne smulgă din mâinile noastre aceastăicoană falsă, punându-ne faţă în faţă cu noi înşineaşa cum suntem, fără putinţă de tăgadă. Abia însuferinţă vedem ce suntem: paie care se sfărâmă la



11(continuare în pagina 15 )

treierare sau grâu care e curăţat pentru hambar, aur care se purică în foc sau pleavă care fumegă, vascu murdărie care exală miasme grele, frământat ind,sau vas care exală arome suave. Nu ştiu de ce, dar cred că numai în suferinţă le vedem pe toate acestea în chip nemincinos, aşa că nu-ţi dispreţui suferinţele!

Suferinţele care te cearcă acum, deznădejdilecare te apasă şi îndoielile amare le-am petrecut şi eunu cu prea mult timp în urmă şi nu o dată, ci ori de câteori a socotit Dumnezeu că este nevoie să stau faţă înfaţă cu mine cel adevărat... Puţini dintre noi suportămuşor să ne vedem aşa cum suntem, suferinţa însă,ne obligă să ne privim îndelung şi în profunzimelimpezindu-ne gândurile şi simţămintele.

Mă întorc acum la acele zile răsfoind lele jurnalului meu, le scrise în dezordine, cu multeversete risipite, culese e din Cartea Psalmilor, din

Cartea lui Iov sau din Plângerile profetului Ieremia,cărţi pe care le preferăm de obicei atunci când trecemprin suferinţă.

N-o să mă crezi, dar experienţa m-a învăţat cănu-i destul să ai pe Duhul Cel Sfânt ca să înţelegi ocarte din Biblie, ci mai este nevoie de ceva şi sper căanii care ţi se vor adăuga îţi vor aduce şi acest adevăr.Tu ştii că Biblia dincolo de dimensiunea ei revelaţionalăeste şi o sumă de experienţe atât de diferite unele dealtele, dar toate aceste experienţe însumând viaţaacelor oameni care au bine plăcut lui Dumnezeu şimai ales cărţile la care am făcut referire şi pentru careautorii au folosit un limbaj foarte copios: exuberanţă şibucurie cu laude aduse lui Iehova, stări de penitenţă,suferinţe zice şi sueteşti, stări de asuprire, refugiu şiexil, rugăciuni rostite adesea cu o notă de deznădejdesau încredere senină etc. şi multe, multe lacrimi.

Probabil o să zâmbeşti, dar am constatat, deexemplu, că nu-ţi poţi permite să scrii un comentariuvrednic de apreciere asupra cărţii Eclesiast decât labătrâneţe indcă numai atunci o înţelegi putând săspui cu îndreptăţire: „Am văzut tot ce se face subsoare...” (Eclesiastul 1:14).

Tot astfel, nu poţi înţelege cartea lui Iov decâtdacă ai băut din cupa amară a suferinţelor care teaduc în vecinătatea acestui campion al răbdării. Cesă mai spun despre Plângerile lui Ieremia, CarteaPsalmilor sau alte cărţi ale Scripturii? Am făcutaceastă paranteză care cred că nu o să-ţi displacă, cidimpotrivă. Acum, dar să trec la jurnal:

„15 octombrie 1992... Lumina este molcomă azişi soarele blând. Nori de scamă albă se destramă în văzduh precum iluziile tinereţilor mele. Sunt dinnou bolnav şi mă cuprind disperările când văd că

Dumnezeu rezistă la rugăciunile pe care i

le aduc cumulte lacrimi întârziind...Lăuntric mă simt risipit, abandonat şi inutil. Mi se

pare că Dumnezeu este nedrept cu mine din moment

ce eu sunt lovit în ecare dimineaţă în timp ce toţi mişeiitrăiesc în pace... Pe fondul suferinţelor mele, ispite detot felul mă năpădesc fără răgaz precum mareele,ca şi cum durerile acestea n-ar umple măsura. Bagde seamă că dacă-mi pironesc toată simţirea asupradurerilor mele, acăra lor sporeşte şi devin mai greu de

suportat, aşa că nu mi-ar strica, cred, un pic de dulceuitare. Poate aş dobândi-o, încercând să meditez zilnicasupra unui verset biblic care să-mi vorbească despresuferinţă şi, împrumutând astfel lumina lui, mi se vor mai limpezi adâncurile...

Da, chiar acum la cumpăna zilei citesc pentruziua ce mi-a rămas: „Duhul omului îl sprijineşte laboală, dar duhul doborât de întristare cine-l va ridica?”(Proverbe 18:14).

Bag de seamă că textul biblic vorbeşte despredouă feluri de suferinţe care pot împovăra inţa omului,

e pe rând, e concomitent: boala trupească şi ceasuetească numită aici „întristare”.Şi încă ceva: Prima parte a versetului este o

constatare al cărei adevăr nu-l pot tăgădui, pe cândpartea a doua este o întrebare care mă pune pegânduri. Adică ce mi se poate întâmpla când ultimulsuport al inţei mele, adică „duhul”, se prăbuşeşte în suferinţă sau, cum spune textul, este „doborât de întristare?” Dacă sunt sincer cu mine însumi chiar astăzi, îmi pare că sunt surprins în această stare pecare mi-o pune sub priviri textul sfânt.

„...duh doborât de întristare” este sintagma cemă atrage indcă înţeleg că acest duh este ultima şicea mai importantă proptea în suferinţele mele. Dar ce este „duhul” acesta al meu pe care trebuie să-lferesc pe cât îmi va sta în putinţă de povara tristeţilor?Dacă mă las în voia lecturilor mele din Platon, casă nu-i numesc şi pe ceilalţi de după el, duhul meueste o fărâmă de divinitate aşa cum o scânteie este opărticică luminoasă dintr-un foc mare. Şi aşa cum foculcel mare este potenţial în scânteie, aşa divinitateaeste prin chiar natura duhului meu în mine, ind dinaceeaşi esenţă. Presupunând că lucrurile stau astfel şi

dacă duhul meu este de origine divină, adică o entitatedistinctă de materie, cum este el supus pătimirilor sueteşti, bunăoară tristeţii despre care am citit azi? Asta înseamnă că însuşi Dumnezeu care l-a emanateste supus tristeţii sau altor pătimiri din moment ce Eleste identic ca esenţă cu duhul meu. Acest raţionamentvăd că mă duce într-o fundătură şi mă simt obosit...”

„16 octombrie 1992... Azi mă simt uşor înviorat.Recitesc ce am scris ieri. Nu trebuie să fac nici unefort ca să-mi dau seama că acest tip de raţionamentnu este străin unei anumite teologii convenabile, din

păcate, multora... Dacă însă mă întorc la cugetareaspre care mă îndeamnă Scripturile, sensul cuvântului



12

Dimineaţă de martie, o vreme ploioasă, totuşi, câţiva stropi răzleţi se sfărâmă de umărul meu. Noapteaplouase, prin urmare, erau nelipsite bălţile, mai ales pe lângă trotuare unde asfaltul „s-a lăsat”. Am pornitdin timp de acasă, aşa că nu mă grăbeam, deşi aveam un chef de muncă mai rar întâlnit.

Sunt foarte atent şi de ecare dată când mă apropii de vreo baltă, întorc privirea peste umăr să văd dacănu cumva vine o maşină. Nu am nevoie de două duşuri dimineaţa. În faţa mea e o singură persoană, distanţa e

constantă, mergem în acelaşi ritm. Deodată un zumzet specic BMW îmi sună în urechi; e un motor turat şi presimtcă va încerca să fenteze coloana prin partea dreaptă. În aceeaşi clipă, trece de mine şi roţile lui năvălesc prin balta deculoare cenuşie ce e doar la câţiva paşi înaintea mea. Omul din faţa mea coboară în mare grabă umbrela şi reuşeştesă îşi protejeze faţa, restul primind din plin un val de apă murdară. Măresc pasul, vreau să îi văd mimica, poate prindşi un sunet de pe buzele lui; îl ajung în 2-3 secunde şi nimic... buzele îi sunt strânse şi îşi continuă drumul.

Îmi vine imediat în minte o întâmplare. Un pastor s-a pus să îşi repare gardul. Fiind mereu ocupat, nu a reuşitsă îl întreţină, acum ind nevoit să lucreze serios la el. Din întâmplare, trece un copil pe lângă el şi după ce face doar câţiva paşi, se întoarce şi nu mai pleacă, nici după 5 minute, nici chiar după o jumătate de oră. Deşi nu îl încurcă înmunca sa, pastorul e intrigat că e urmărit aşa insistent. La un moment dat, lasă lucrul, se întoarce, priveşte copilulşi îl întreabă: „De ce stai şi te uiţi aşa la mine, de atâta timp?” Copilul îi răspunde: „Vreau să aud ce spune un pastor când îşi dă cu ciocanul peste degete!”

Întâmplarea e comică, însă plină de învăţăminte şi ne priveşte pe amândoi, căci exact la fel ca un pastor avemdatoria ca să reprezentăm cu cinste Nume pe care îl purtăm, steagul nostru neind unul oarecare! Sigur că sunt omulţime de versete, Cartea Sfântă e plină de îndemnuri în sensul acesta, însă eu îţi voi da un singur reper pentru căştiu că eşti în măsură să le găseşti pe celelalte: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în NumeleDomnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17).

Cât despre ce era să păţesc eu... recunosc, nu cred că aş reacţionat ca şi omul acela... cu părere de rău ospun, dar nu ar fost la fel. Mulţumesc Domnului că am văzut scena aceasta! El mi-a vorbit şi am luat aminte. Înainte,dacă mă uda pe mine, în mod sigur maşina lui ar avut de suferit. Ştii ce făceam? Pe lângă faptul că, în apropiereaunei bălţi, mă uitam peste umăr să văd dacă nu cumva sunt în pericol, a doua privire era să văd dacă am o piatră la îndemână...

Într-un alt caz interesant, un frate din fosta Uniune Sovietică, ce mergea cu bicicleta spre un sat aat la câţivakilometri depărtare de casa lui, a întâlnit un om din aceeaşi categorie de oameni deosebiţi. Pe drum i s-a defectat oroată de la bicicletă şi a cerut ajutor de la un om pe care nu-l cunoştea, din localitatea aceea. Spre surprinderea lui,omul a răspuns: „Eu am o bicicletă care este aproape nouă şi indcă se potriveşte cu a ta îţi voi da roata de la ea, căci

eu sunt la mine acasă şi o pot repara, dar tu eşti în drum şi n-ai timp să stai să ţi-o repare cineva”. Fără să pretindăniciun preţ drept diferenţă şi fără să ceară să i-o înapoieze, omul necunoscut l-a ajutat să o schimbe şi i-a urat: „Drumbun!” Credinciosul şi-a continuat drumul fericit, dar se tot gândea şi apoi a mărturisit şi la alţii: „Eu nu cred că eram înstare să fac o asemenea faptă. L-aş ajutat să şi-o repare, sau i-o împrumutam cu o garanţie, dar nu mai mult”. Săne amintim că şi Domnul Hristos a prezentat un caz cu un străin (un samaritean), care a excelat în atitudinea lui faţăde aproapele lui.

Sper că tu ai învăţat mai simplu lecţia asta! Îţi doresc succes în îndeplinirea misiunii de ambasador al cerului.Vă îndemn să ne deprindem „cât avem prilej, să facem bine la toţi” (Galateni 6:10). Totodată, să ne ferim

să facem rău, chiar şi celui ce ne-a făcut rău „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă,binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea” (1 Petru 3:9). Aşadar, ţi binecuvântaţi!

P. C.

Statutul spiritual şi moral al creştinului„El, care este oglindirea slavei Luişi întipărirea Fiinţei Lui...”(Evrei 1:3)



13

Studiul despre Satan oscilează între a neglijatprea mult şi a adâncit prea mult uneori, ajungându-se în general la acceptarea unor teorii nefondate biblicşi generate mai mult de capacitatea intuitivă a omuluidecât de studiu exegetic al Scripturii. Permisiuneaexistenţei lui Satan în Univers, este considerată de mulţicercetători una dintre marile enigme, căreia nimeni nupoate să îi dea de capăt, dar deşi nu putem şti adevărul în întregime despre acest personaj, putem măcar săanalizăm textele din Scriptură, care vorbesc despre el, încercând să stoarcem câteva informaţii despre acestapentru a le aşeza într-o ordine cu ajutorul căreia săfacem o teologie biblică a lui Satan, nepermiţând astfelacceptarea unei perspective greşite asupra acestuisubiect. Să studiem ce spune Biblia, despre conceptulde Satan, în câteva texte din Vechiul Testament

1. Geneza 26:21 – „Apoi au săpat o altă fântână,

pentru care au făcut iarăşi gâlceavă, de aceeaa numit-o Sitna”; 1 Regi 5:4 – „Acum Domnul,

Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părţile; numai am nici potrivnic, nici nenorociri!” Punctul principalpe care îl au în comun aceste două versete, estelimitarea sensului termenului satan, la ceva palpabil,ce face parte din lumea noastră vizibilă. În primul text,oamenii au numit o fântână, cu numele acesta, numecare făcea referire la contextul în care s-a săpat fântâna,adică acuzare reciprocă (gâlceavă în trad. Cornilescu),iar în al doilea verset, Solomon ajunge să declare că

Dumnezeu i-a făcut nişte condiţii pentru viaţă în care însuşi potrivnicul era scos de pe scenă. Mai relevantăeste formularea în limba ebraică, unde se armă căSolomon nu a mai avut satan.

2. Numeri 22:22-32 – „Dumnezeu S-a aprinsde mânie, pentru că plecase. Şi ÎngerulDomnului S-a aşezat în drum, ca să i se

împotrivească. ...Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ceţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este undrum care duce la pierzare, înaintea Mea”. Aici un înger al lui Yahwe primeşte porunca de a se face satan

pentru Balaam care mergea să blesteme poporul luiDumnezeu. Locuţiunea verbală „să i se împotrivească”este traducerea termenului evreiesc satan însoţit deprepoziţia pentru.

3. 1 Regi 11:14-23 – „Domnul a ridicat un vrăjmaşlui Solomon: pe Hadad... Dumnezeu a ridicatun alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon...”. Nu

ştim cu exactitate cine este autorul cărţii, dar el atribuietitlul de satan unor oameni care nu se deosebeau cumult de ceilalţi, Hadad ind un prinţ edomit, iar Rezon unslujitor al împăratului tobit. Este important, să precizăm, în legătură cu aceste pasaje dacă autorii VechiuluiTestament, atunci când desemnau unele persoanesub acest titlu „satan” se gândeau doar la omul avut în vedere sau făceau referire mai mult la o inuenţăspirituală care stătea în spatele lui, pentru că în NoulTestament, Isus i s-a adresat lui Petru folosind acelaşitermen (Marcu 8:33), iar despre Iuda a spus că este undiavol (Ioan 8:70).

4. 1 Cronici 21:1 – „Satana s-a sculat împotrivalui Israel şi a aţâţat pe David să facă

numărătoarea lui Israel. Aici avem un pasajcare include folosirea termenului şi în limba română. Încelelalte pasaje citate nu găsim în traducerea textuluitransliterarea termenului evreiesc, ci traducerea lui prinvrăjmaş, acuzare sau împotrivire. În legătură cu acestpasaj apare o dicultate, în urma comparării cu pasajulparalel din 2 Samuel 24:1, unde în relatarea aceluiaşieveniment istoric, cel care l-a provocat pe David să facănumărătoarea, nu este Satan – ca în acest pasaj – ci,foarte ciudat, însuşi Dumnezeu. Explicarea clasică aacestei situaţii este că Dumnezeu se foloseşte de Satan

pentru a-şi face lucrările Sale. Dar problema acesteiexplicaţii este că îl consideră pe Satan o unealtă înmâna lui Dumnezeu şi nu ca pe un oponent. Dar de cear trebui oare ca acest lucru să reprezinte un conict?N-ar fost posibil, ca atât Domnul cât şi Satan să eimplicaţi? Acest lucru s-a mai întâmplat şi în alte ocazii.Pavel a armat, că Domnul i-a trimis un sol al lui Satanca să-l împiedice să se înalţe pe sine (2 Corinteni 12:7).Cu siguranţă că atât Domnul cât şi Satan vor implicaţi în evenimentele apocaliptice.

5. Iov 1:6-12 – „Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zide s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit

şi Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei:„De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De lacutreerarea pământului şi de la plimbarea pe care am

ÎN VECHIULTESTAMENT

SATANconceptul de

(continuare în pagina următoare)



14

(continuare din pagina 3) (continuare din pagina 13)

Continuare de articole„...dacă s-ar scris cu deamăruntul,cred că nici chiar în lumea aceastan-ar putut încăpea” Ioan 21:25)

Votul1 democratic2

una dintre slăbiciunile creştinismuluiprin aplicarea principiilor snte, ce trebuie cercetate cusinceritate. Biblia prezintă, de exemplu, calităţile necesareunui potenţial slujitor.

Starea spirituală a poporului este determinantă,conform 2 Timotei 4:3-4 - „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdilaurechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”. În acest context specicsfârşitului şi în condiţii de vot democratic, împlinirea acesteiprofeţii este din ce în ce mai clară. Într-un mesaj profeticrecent erau avertizaţi slujitorii, asupra diverselor metodeprin care vor îndepărtaţi de la „ altar”. Una din metodeind votul, în urma unor campanii de intimidare şi defăimare. Abia în nal se va recurge la forţă.

Ispita părerii mulţimii este o tragedie şi înhotărârile adunării generale a Bisericilor locale, deşiScriptura avertizează: „Să nu te iei după mulţime ca săfaci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de parteacelor mulţi, ca să abaţi dreptatea” (Exodul 23:2). Cazuldeciziei mulţimii în condamnarea Domnului este evidentă,ind manipulată de conducerea rău voitoare (Matei 27).Se observă că vinovăţia este deopotrivă a conducerii şi a

poporului. Biblia avertizează asupra unei amăgiri în masă,ceea ce logic va face ca majoritatea să e de partea răului:„Fiindcă vor veni mulţi ... şi vor înşela pe mulţi ”(Matei 24:5).Unii lideri se „vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor... În lăcomia lor vor căutaca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi.Dar osânda îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nudormitează” (2 Petru 21-3).

În concluzie, poporul – adunarea are „drept” devot, dacă are capacitatea spirituală necesară să aprobeceea ce a decis deja Dumnezeu. Altfel, se impun slujitori

şi se votează dogme după plac, prin care se semneazăpropria condamnare la lepădare, ca în cazul lui Saul şial altor împăraţi ai lui Israel, dar şi a poporului.

Scopul celor scrise nu este să schimbe un statutcu un altul, care poate avea alte carenţe pe care săle exploateze cei reşti, care fac jocul Diavolului, cisă căutăm cu sinceritate şi smerenie voia Domnului,cedând autoritatea supremă Duhului Sfânt. Atuncibătrănii adunărilor (ca să rămânem în termeni biblici),vor călăuziţi împreună cu prorocii şi toată adunarea.

Editorii ________________

1. Exprimare a opiniei cetăţenilor unui stat în legătură cu alegereareprezentanţilor lor în organele de conducere; opinie exprimată de membriiunei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere saucu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. Dex ‘982. Formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiuldeţinerii puterii de către popor. MDN

făcut-o pe el”. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut perobul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Esteun om fără prihană şi curat la suet, care se teme deDumnezeu şi se abate de la rău”. Şi Satana a răspunsDomnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?

Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Aibinecuvântat lucrul mânilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce areşi sunt încredinţat că te va blestema în faţă”. Domnula zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numaiasupra lui să nu întinzi mâna”. Şi Satana a plecatdinaintea Domnului”. Acest pasaj este asemănător cucel din 1 Cronici 21, în sensul că Satan este văzutca aându-se într-un fel de colaborare cu Dumnezeu.Dar diavolul, care cunostea dreptatea lui Iov, s-a înfaţişat înaintea Domnului şi a cerut, înadins, voie

să-l ispitească. Şi Dumnezeu a îngăduit lui Satan sălovească pe Iov în averea sa şi în copiii lui, fără însăsă se atingă de el: “Iată, tot ce are el este în puterea ta;numai asupra lui să nu întinzi mâna ta” (Iov I, 12).1

6. Zaharia 3:1,2 „El (îngerul) mi-a arătatpe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana

stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zisSatanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să temustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua,un tăciune scos din foc?” Acest text este ultimul dinVechiul Testament în care apare Satan şi este ultimul,nu doar în ordinea cărţilor, ci şi în ordine cronologică. Am putea spune, că întreaga revelaţie cu privire laSatan în Vechiul Testament nu întrece cu nimic, felul în care este prezentat el aici. Spre deosebire detextele 1 Cronici 21 şi Iov 1 şi 2, el este văzut în totalăopoziţie cu Dumnezeu, rolul lui în această situaţie,ind de acuzator. De fapt, este o folosire foarte delăa termenului evreiesc care la origine înseamnă pârăsau a pârî. Aici el este văzut ca inţă spirituală şi aată în opoziţia atât cu omul, cât şi cu Dumnezeu. Estesingurul pasaj vechi testamental, în care apare în

opoziţie cu Dumnezeu; în celelalte, el ind prezentat în opoziţie doar cu oamenii.

Iosif Birău

1http://ler.is.edu.ro/~religieonline/arhiva/Numarul2/s5.htm

ÎN VECHIULTESTAMENT

SATANconceptul de



15

(continuare din pagina 11)


„duh”, cel puţin în contextul cărţii din care face parteversetul propus spre meditaţie, nu este altul decâttotalitatea acelor stări interioare bune, făurite din pace,credinţă, speranţă, nevinovăţie etc. Dacă aceasta esterealitatea şi am aici în vedere experienţa mea, atuncinimic nu este mai toniant în suferinţă decât paceainimii, credinţa neclintită în adevăr, conştiinţa unei vieţitrăită în voia lui Dumnezeu. Observ că nu pot substituiabsenţa acestor stări în suferinţele mele cu nimic...

Dacă sunt grijuliu de obicei să am medicamentedin timp şi la îndemână, atunci de ce nu aş pune accentpe îmbunătăţirea vieţii mele duhovniceşti aşa încâtatunci când suferinţe trupeşti mă năpădesc să mă potsprijini pe „duhul” meu?...”

„7 octombrie 1992...Uneori, oricât m-aş cerceta,nu pot să-mi dau seama de unde vin suferinţele melesueteşti şi mă gândesc că ele pot într-un fel neînţelesşi suarea otrăvită a Balaurului cel vechi pe care osimt astfel, aşa cum simt în obraz suarea vântului detoamnă. Alteori şi în cele mai multe cazuri, ele nu suntaltceva decât urmarea unor relaţii greşite sau alterate de

vreun păcat poate de care nu sunt conştient... în carteaProverbele lui Solomon din care citesc în ecare zi uncapitol, mi se atrage atenţia că pentru a avea un duh bun,trebuie să cultiv zilnic şi cu mare atenţie relaţii corecte:

• cu mine însumi:„O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este

putrezirea oaselor” (Proverbe 14:30);„...dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ

necurmat” (Proverbe 15:15).• cu lucrurile şi bunurile care mă înconjoară:„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, cu cele dintâi

roade din tot venitul tău şi atunci...” (Proverbe 3:9);„Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celuirău este fără milă” (Proverbe 12:10);

„Am trecut pe lângă ogorul unui om leneş şi pelângă via unui om fără minte. Şi era numai spini şiacoperit cu mărăcini şi zidul de piatră era prăbuşit. M-amuitat bine şi cu luare aminte şi am tras o învăţătură dince am văzut. „Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin,să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!... Şisărăcia vine peste tine pe neaşteptate ca un hoţ şi lipsaca un om înarmat” (Proverbe 24:30-34).

• cu semenii mei:„Nu gândi rău împotriva aproapelui tău când locuieşte

liniştit lângă tine. Nu te certa fără pricină cu cineva cândnu ţi-a făcut nici un rău. Nu pizmui pe omul asupritor şi nualege nici una din căile lui” (Proverbe 3:29-30);

„Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorulsău, dar cine are milă de cel lipsit cinsteşte pe ziditorulsău” (Proverbe 14:31).

• cu Dumnezeu: „încrede-te în Domnul din toatăinima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările. Nu te socotisingur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău/”(Proverbe 3:5-8).

Oare n-am greşit aşezând relaţia cu Dumnezeu pe

ultimul loc în această înşiruire? Cred că nu! Dacă aş aşezat-o la început, toate celelalte relaţii ar atârnat deaceasta şi este un adevăr. Dacă am aşezat-o aici ea seface temelie pentru celelalte de mai sus. Oricum e bine”.

Dragul meu, dacă am despecetluit pentru tine, câteceva din frământările mele din anii de altădată, altelemai personale le-am păstrat pentru întâlnirile pe care leaştept în viitor. La ce am scris atunci, în jurnalul meu, aşvrea să adaug acum ca o pecete de adeverire ceea ceam găsit chiar zilele acestea în cartea dreptului Iov:

• „Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire şirugăciunea mea a fost totdeauna curată” (Iov 11:17);

• „Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinutcalea Lui şi nu m-am abătut de la ea. N-am părăsitporuncile buzelor Lui, mi-am plecat voia la cuvintelegurii Lui” (Iov 23:11)

• „Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inimanu mă mustră pentru nici una din zilele mele” (Iov 27:6);

Ia te rog în considerare şi acest text tare ciudat, totdin aceeaşi carte:

• „Dacă pământul meu strigă împotriva mea şidacă brazdele lui varsă lacrimi...” (Iov 31:38);

• „Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima

mea milă de cel lipsit?” (Iov 30:25).• „De ce ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-şi mâna şi să mă prăpădească! Îmi va rămâneamăcar această mângâiere, această bucurie în durerilecu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcatporuncile Celui Sfânt” (Iov 6:9,10).

Dar tu ştii că şi Isus a fost cuprins, cel puţin în preajmapatimilor, de sfâşietoare suferinţe sueteşti. El, Fiul luiDumnezeu, cel fără păcat, a îndurat suferinţe care L-audus până la agonie... Şi atunci S-a rugat Tatălui Ceresc(Marcu 14:32-36). Închei aici scrisoarea mea dorindu-ţica atunci când eşti sănătos să te pregăteşti pentrusuferinţă ,ducând o viaţă sfântă, iar când suferinţele vor veni peste tine să le risipeşti cu rugăciuni.

Rămâi sănătos!Zaharia Bica

Scrisoarea a XXIX-a



16

În toată istoria au fost şi vor două categorii de oameni,sub aspect economic: „Bogatul şi săracul se întâlnesc :Domnul i-a făcut şi pe unul şi pe altul ” (Proverbe 22:2). În

raportul dintre ei, cel ce are o anumită putere economică,chiar dacă nu este foarte bogat, îşi poate permite să secomporte cu asprime (Proverbe 18:23), astfel, „Săracul şi asupritorul se întâlnesc , dar Domnul le luminează ochii la amândoi ” (Proverbe 29:13). Asuprirea celor săraci, este condamnată cufermitate de Dumnezeu, într-o societate în care„Săracul este urât chiar şi de prietenul său...” (Proverbe14:20). Legea lui Moise cuprindea diferite modalităţide ajutorare a săracilor, prezenţi în ecare generaţie(Deuteronomul 15:11): roadele anilor de sabat (Exodul23:11); dreptul de răscumpărare (Leviticul 25:25, 47);oferirea unui ajutor temporar în vederea refacerii stării

economice - evitarea înrobirii altor evrei (Leviticul 25:35,39). Bogatul Iov, care a trăit înainte de darea Legii, deşiera acuzat, s-a ferit întotdeauna de asuprirea celor nevoiaşi (Iov 20; 20-31). El se apăra spunând: „Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin” (Iov 29:12). Aceeaşi atitudine favorabilă esterecomandată şi celor mai puternici oameni: „Căci el vaizbăvi pe săracul care strigă şi pe nenorocitul, care n-areajutor. Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit şi vascăpa viaţa săracilor; îi va izbăvi de apăsare şi de silă şi sângele lor va scump înaintea lui ” (Psalmi 72:12-14).

Alţii, se bucură să le cadă săracii „în ghiare”

(Psalmi 10:10). Acest lucru se poate face sub maimulte forme: stabilirea nedreaptă a contravaloriimuncii, prin salarii sau plăţi pe zi, mult mai mici decâtcâştigul patronilor / beneciarilor; înşelarea cu ocaziaunor contracte dezavantajoase pentru partenerul deafaceri, sau chiar abuzul prin refuzarea executăriiunor plăţi sau servicii. Evreii s-au făcut vinovaţi faţă desăracii din poporul lor, fapte surprinse de profeţii care-ichemau la pocăinţă: „Efraim este un negustor care are înmână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele” (Osea12:7); „.. au vândut pe cel neprihănit pe bani şi pe sărac pe o păreche de încălţăminte. Ei doresc să vadă ţărâna pământului pe capul celor sărmani şi calcă în picioaredreptul celor nenorociţi ” (Amos 2:6-7); „Căci Eu ştiu cănelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor” (Amos 5:12).

„Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă ”(Proverbe 22:16)

„Săracul şi asupritorul se întâlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amândoi ”(Proverbe 29:13)

Realitatea dovedeşte că păcatele se asociază, astfelcine se face vinovat de asuprire are şi alte stări vinovate,de aceea, „Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel răunu poate s-o priceapă

” (Proverbe 29:7). Asuprirea săracilor a fost unul din capetele deacuzare a evreilor, fapt pentru care au ajuns robi unor popoare străine, ce i-au supus la biruri, apoi la sclavie(Isaia 3:15; 10:2). „«Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum» zice Domnul «Mă scol,şi aduc mântuire celor obijduiţi »” (Psalmi 12:5). „Căci Domnul ascultă pe cei săraci...” (Psamul 69:33). Regulapracticată se va aplica deopotrivă – „Căci cu ce măsurăveţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38b).O situaţie posibilă de răsplătire a asupritorilor esteamintită în Proverbe 28:8 – „Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobândă şi camătă, le strânge pentru cel ce are

milă de săraci ”. Ceea ce se întâmplă în criza actualădovedeşte şi va dovedi atât în cazul persoanelor zice, al agenţilor economici, dar şi al băncilor,efecte specice istoriei evreilor. Tot ce au acumulatpe nedrept şi în stare păcătoasă de la confraţii lor şi de la străini, le-a fost luat de cei mai puternici –asirienii şi babilonienii, care au împroprietărit pe ceimai săraci din ţară, ducând în robie sau omorândpe cei mai mulţi dintre vinovaţi „...Nebuzaradan,căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic;şi le-a dat atunci vii şi ogoare” (Ieremia 39:10).

Să nu uităm că înaintea lui Dumnezeu, „Mai mult preţuieşte săracul, care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebun” (Proverbe 19:1), întrucât este bogat în credinţă şi moştenitor al Împărăţieieterne (Iacov 2:5), dar până atunci „să ne aducemaminte de cei săraci ” (Galateni 2:10), căci un „Unîmpărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va aveascaunul de domnie întărit pe vecie” (Proverbe 29:14).A judeca „ pe săraci după adevăr” nu înseamnă a leda ce merită şi cu atât mai puţin ce ţi-ar „permite”puterile, ci a-i ajuta. Experienţe întâlnite la tot pasul,arată că Dumnezeu răsplăteşte în rău – asuprirea,cu pierderea averii şi în bine – dărnicia, cu harurispirituale şi materiale. Slăvit să e Domnul, pentrufelul în care se implică în toate lucrurile ce se petrecsub soare!

Iosif Anca

Înţelepciune pentru înţelepţi

„Poruncile Tale mă fac mai înţelept...,căci totdeauna le am cu mine.”

Psalmul 119:98)



17(continuare în pagina următoare)

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu;...”

Evrei 13:7

Experienţe

Astfel, Voronaev începe să studieze şi mai stăruitor Sntele Scripturi şi să ceară ca Tatăl să-i trimită Duhulpromis în mod personal. Domnul, prin mila şi harul Său,

1-a umplut de Duhul Sfânt şi Voronaev a primit darul limbilor.Vestea despre faptul că Voronaev se roagă în limbi a ajuns laurechile bătrânilor bisericii, care s-au îngrijorat în mod serios.Pe atunci, penticostali erau consideraţi fanatici. Era evident căel nu mai poate îndeplini slujba de păstor în biserica baptistă.Voronaev lasă slujirea de acolo şi organizează prima BisericăPenticostală rusă din New York, de fapt, prima BisericăPenticostală rusă din Statele Unite ale Americii. Noua adunareformată din nouăsprezece persoane, foşti membri ai bisericiibaptiste care l-au urmat pe Voronaev, începe să se adune înclădirea Bisericii Prezbiteriene Emanuel, de pe 6th Avenue.

Iată un fragment din interviul Ekaterinei Voronaev carepovesteşte despre aceste evenimente: „. Domnul Spirits eravecinul nostru. El şi soţul meu aveau discuţii dese, controversatedespre botezul cu Duhul. Fetiţa noastră mergea atunci cu copiiilor la biserica americană. Soţul meu, care trebuia să plece înPhiladelphia, mi-a zis la plecarc: „Nu o mai lăsa pe Vera laacea biserică, indcă baptiştii o să mă excludă pentru faptul

că mergem la biserică americană şi ne rugăm pentru botezulcu Duhul”. El a plecat, iar fetiţa, fară să ştie de convorbireanoastră, a plecat din nou la biserică. În ziua aceea ea a primitbotezul cu Duhul Sfânt. Luni, când soţul a venit acasă, icanoastră i-a spus că a fost botezată cu Duhul. El a luat-o înbraţe şi cu lacrimi în ochi a zis: „Roagă-te ca să u botezatşi eu”. Apoi a mers la adunare şi le-a zis: „Fraţi şi surori, euplec din această adunare pentru că sunt un creştin deschis şiduhovnicesc. Voi puteţi rămâne”. Dar oamenii au zis: „Noi toţiplecăm, pentru că şi noi credem la fel”. Am găsit loc pentruadunare la prezbiterieni pe 6th Avenue şi mergeam şi ne rugamacolo, iar Domnul boteza oamenii cu Duhul în ecare seară”.

Astfel Voronaev, iar mai târziu toată familia lui, au venitla penticostalism prin fetiţa lor, care şi-a căpătat numele de„prorociţa din Cevennes”. S-a întâmplat ceva neprevăzut.

Ceea ce părea de neînţeles şi imposibil, s-a aprins dintr-odată şi cu putere în viaţa lui Voronaev, deschizându-i lumeafascinantă a păcii lui Dumnezeu. Şuvoiul dragostei luiDumnezeu, revărsându-se în inimile celor botezaţi, năştea în oameni Împărăţia lui Dumnezeu în toată plinătatea ei. Aşteptarea Mângâietorului s-a transformat într-o experienţăreală. Belşugul păcii dulci, care se revărsa prin Duhul Sfânt,nu putea comparat cu nimic altceva. Experienţa aceastaeste ca un balsam miraculos pentru suetul omului. Ea estenecesară ca apa, aerul sau lumina; fără de care suetulomului s-ar usca, s-ar sufoca sau ar rătăci în întuneric. Eaeste izvorul minunat de vindecare şi bucurie, este plinătateabinelui, pe care trebuie s-o împărtăşim tuturor celor din jur.

Inspirat şi reînnoit prin botezul cu Duhul Sfânt, IvanVoronaev începe să predice Evanghelia cu o nouă putere, în

Duhul Cincizecimii. În dorinţa lui de a face învăţătura cea nouăcunoscută de mai mulţi oameni, el începe să editeze revista„Istin”" (Adevărul - n.tr.), în care publică articole despre DuhulSfânt, pe care Tatăl îl trimite oricui îl doreşte. Ştirea desprepărăsirea cultului baptist de către slujitorul Ivan Voronaev, s-arăspândit repede prin bisericile ruse din SUA şi Canada. Cei

Familia Voronaevdin tabăra baptiştilor conservatori se întrebau: „Este imposibil,nu poate adevărat. Cum putea acest om inteligent să cadăatât de jos, încât să înceapă să se roage în limba fanaticilor?” Alţii, văzând în convertirea lui un semn, studiau Scripturastând în post şi rugăciune, căutând răspunsuri la întrebărilecare le aveau. Ca rezultat al acestor căutări, în decurs deun an, au apărut cincisprezece adunări penticostale ruse. Începe organizarea Comunităţii Creştine Penticostale, decrez evanghelic. La cele spuse mai sus, trebuie să adăugăm,că în acest proces Voronaev, ca şi William Seymour de altădală, ia rolul de „catalizator”. Mişcarea penticostală se pornisedeja în rândurile bisericilor baptiste ruse din America, dar încă nu avea o doctrină stabilă. Revista „Hristianin” (Creştinuln.tr.) redactată de l.S. Prohanov, scria în 1908: „În Bisericadin Chicago, începe, de asemenea, trezirea. La sfârşitul unuiserviciu obişnuit de rugăciune, eu şi încă opt membri, amhotărât să stăruim mai mult în rugăciune. Nu a trecut mult timpşi unul din noi, un om respectat şi demn de toată încrederea,a început să se roage într-o limbă necunoscută. Apoi ecaredintre noi a început să se roage în limbi necunoscute. Acesteevenimente au avut o inuenţă puternică asupra multora

şi curând în biserică a început o nouă mişcare. Ceea cese întâmpla cu aceşti oameni, nu era cu nimic diferit deexperienţele descrise în Fapte 10. Aceste limbi necunoscutenu sunt un mijloc de comunicare între oameni, cum a fost în ziua Cincizecimii, ci aşa cum este descris în 1 Corinteni14:2, sunt un mijloc de comunicare a suetului cu Domnul.Oamenii nu predică în limbi străine, dar se roagă cu stăruinţă,iar exprimarea laudei şi a mulţumirii de multe ori ia forma unor sunete nedesluşite. Copleşite de prezenţa lui Dumnezeu,suetele lor rămân fără grai, într-o stare de profundă umilinţă. Aceşti oameni sunt convinşi că toate aceste experienţe sunt îndeplină concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate,astfel dc revelaţii ale Duhului Sfânt, nu au fost niciodată încurajate în bisericile baptiste, ci, dimpotrivă, erau „osândite”şi de multe ori interzise. Relaţia a devenit şi mai ostilă atunci

când la noua mişcare au început să treacă tot mai mulţimembri din bisericile baptiste, metodiste şi prezbiteriene.Situaţia penticostalilor americani era mai bună decât

cea a ruşilor, ei având cultul penticostal deja format.Credincioşii evanghelici ruşi nu aveau unde să meargă,deoarece Uniunea Penticostală Rusă încă nu a luat inţă. Astfel mulţi baptişti care au primit darul Duhului Sfânt, serugau acasă ţinând uşile bine închise.

Din 8 şi până în 15 februarie 1920, în Philadelphia areloc Primul Congres al adunărilor ruse penticostale, la care afost declarată îninţarea Uniunii Slave a creştinilor de crezevanghelic. Preşedintele Uniunii a fost ales Ivan EmoviciVoronaev, vicepreşedinte I.A. Gheris, secretar B. Klîbîk,casier N. Kinici, membru al conducerii A. Tîşkevici. Imediatdupă Congres, Conducerea Uniunii Slave a creştinilor de crez

evanghelic, a început munca de aducere laolaltă a tuturor adunărilor penticostale ruse din toată America. A fost adoptată învăţătura denominaţiei penticostale americane: Assembliesof God, ca ind unică pentru toate bisericile penticostale ruse,



18


ceea ce a contribuit la unitate şi bună funcţionare a multor comunităţi penticostale disparate.

Ivan Voronaev şi-a exploatat la maxim calităţile depredicator şi organizator, vizitând multe oraşe americane, undemai înainte predicase în calitate de păstor baptist. Acum elducea învăţătura despre comunicarea vie între om şi Dumnezeuprin Duhul Sfânt şi ajuta bisericile tinere locale să stabileascălegături trainice între ele. Voronaev se bucura şi îi mulţumea luiDumnezeu, văzând cum multe suete însetate primeau belşugde har şi mângâiere, ajungând la libertate spirituală. Mulţi „tineri”penticostali erau foştii lui fraţi baptişti, care căutau de multposibilitatea de a se apropia mai mult de Dumnezeu, dar nu aureuşit să găsească singuri calea într-acolo. Îninţarea UniuniiPenticostale Ruse a fost o soluţie pentru multe suete aliate încăutare. Voronaev nu se înspăimântă în fata vastului câmp deactivitatc şi a volumul mare de muncă, ci se umple de bucuric. Îi plăcea să fîe în lucrarea Domnului. Îi plăcea să celebreze înadunările Domnului. Se bucura de activităţile de evanghelizare, împărtăşirea Cuvântului celor care aveau nevoie de iluminareaminţii şi a suetului. O bucurie negrăită îi cuprindea inima atuncicând reuşea să mai aducă la credinţă un om pe care-l găseape stradă, la restaurant sau uitându-se în gol pe malul mării.I se veselea suetul văzând cum durerea din ochii oamenilor se schimbă în lumina speranţei şi a bucuriei.

În mintea lui se năşteau multe planuri, cum ar putea să eajutaţi aceşti oameni care sunt departe de patria lor, dezrădăcinaţişi dezorientaţi, aaţi într-o ţară străină. Dar Dumnezeu a avutun alt plan şi o altă cunună pentru slujitorul Său credincios.Mâna lui Dumnezeu îl trimitea într-o direcţie total opusă, Iatăce povesteşte despre această Ekaterina Voronaev: „...iar după

aceea a fost întâmplarea cu Koltovici... Acolo era şi biserica încarc ne-a fost descoperit că trebuia să plecăm în Rusia. El veneade la adunare şi a intrat la noi ca să ne rugăm împreună şi euam auzit că prin Koltovici i-a fost zis: „Vei pleca în Rusia, tu,soţia ta şi copiii tăi”. Şi Koltovici trebuia să plece. Aceste lucruriau fost spuse de către Duhul Slant? În timpul acela Dumnezeumi-a vorbit în vis:... Duhul Sfânt Se revărsa prin acoperiş pestebiserica noastră şi boteza. Acolo se aa Sidora, care se ruga multpentru botezul cu Duhul. M-am dus la ea şi i-am spus: ...Nu vezică Duhul Sfânt Se revarsă din ceruri?”, iar ea mi-a zis: „Da, văd”.Eu ziceam: „Doamne, boteaz-o cu Duhul Sfânt”, şi ea spunea:„Da, Doamne, botează-mă”. Şi soţului meu i-a fost zis: „Treizecişi treizeci şi trei” (semnicaţia acestor numere am înţeles-o deabia în 1930 şi 1933...)”.

Trebuie să adăugăm că o astfel de trimitere nu a primit-o

doar Ivan Voronaev. Au fost mulţi alţi emigranţi care au venit în America, în căutarea unei vieţi mai bune, dar convertindu-se şiprimindu-L pe Duhul Sfânt, au simţit în inima lor un îndemn pentrua misionari printre compatrioţii lor, care piereau în întuneric şideznădejde, neavând şanse să ajungă la o viaţă mai bună înaceastă lume şi nici speranţă în viaţă veşnică. Găsind în Americacea mai de preţ comoară pe care o poate avea un om, ei s-augrăbit să părăsească acea ţară, pentru ca bogăţia lor spiritualăsă poată de folos celor „săraci”. În data de 1 ianuarie 1920, IvanVoronaev, neavând posibilitate nanciară pentru organizareaplecării în misiune în Rusia, se adresează unui colaborator responsabil al denominaţiei Assemblies of God, George RoswellFlower, cu cerere de ajutor: „Dragul nostru frate în Domnul, amdori ca această scrisoare să e un început al aşteptatului rodpentru Cristos, pe care îl aduce lucrarea în ogorul Domnului.

Fraţii noştri îl iubesc pe Domnul şi El continuă să-i înveţe înşcoala Lui, pentru a tot mai dedicaţi lucrării Lui. Am făcut totce am putut la momentul de faţă. Noi ştim în inimile noastre şisuntem convinşi că ştiţi şi voi că lsus iubeşte suetele pierdutedin Rusia, la fel ca şi cele din alte ţări. Nu este la întâmplare că

ne-am născut în Rusia şi nici faptul că Dumnezeu a botezat cuDuhul Sfânt prima dată la Ierusalim, iar apoi în toată lumea. Noivrem să vedem Rusia salvată. Acolo au rămas soţiile noastre,copiii, părinţii, fraţii şi surorile noastre. Şi nici unul din ei nu aintrat încă în legământ cu Domnul prin sângele Lui. Veniţi dragifraţi, veniţi şi ajutaţi-ne să trimitem un ajutor dincolo de ocean.Noi auzim strigătele lor după ajutor. Domnul să binecuvântezeecare ureche care este deschisă să audă glasul lor. Doamne,binecuvântează mâna celui care dăruieşte! Aşteptăm mii dedolari cu ajutorul cărora lsus va reinstaura Împărăţia Tatălui Său în Rusia. Ataşăm la această scrisoare un cec cu suma de 37 dedolari pentru fondul „Evanghelizarea Rusiei”. Al vostru în Cristos,I.E. Voronaev”. Avem certitudinea că acest strigăt al suetuluilui Voronaev, exprimând dorinţa lui arzătoare de a împărtăşibogăţia harului lui Dumnezeu cu compatrioţii săi, a fost ascultatnu numai pe pământ, ci şi în ceruri... În 6 ianuarie 1920, după ceprimeşte răspunsul la prima scrisoare, I. Voronaev îi scrie încăo dată lui G.R. Flower: „Dragi fraţi în Cristos! Harul, îndurareaşi pacea de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Cristos săe peste voi. Am primit scrisoarea dumneavoastră semnatăla data de 2 ianuarie 1920. Presupunerea dumneavoastrăeste corectă. Într-adevăr, suntem de acord cu propunerea dea adăuga periodic următoarele sume de bani, până se iveşteocazia de a ajunge în Rusia cu vestea Pentecostului. Nu-1cunosc pe fratele Urşan, este prima dată când aud despre el şidespre lucrarea lui în Rusia. Aş vrea să mă pregătesc aici pentrulucrarea din Rusia. Sperăm că dumneavoastră veţi scrie un scurtarticol despre fondul nostru „Evanghelizarea Rusiei” în revista„Evanghelia Pentecostului”: De asemenea, avem şi noi o sumăpe care vrem s-o direcţionăm într-acolo. Vă rugăm frumos să

vă rugaţi pentru Rusia, care are mare nevoie de mântuire. Noisperăm că toate bisericile americane penticostale se vor rugapentru ruşii de aici şi din Rusia şi se vor ruga pentru ca fondul„Evanghelizarea Rusiei”, să crească. Al vostru în Domnul IsusCristos, Ivan Voronaev.

El scrie unui alt colaborator al Assemblies of God, E.N.Bell: „Dragi fraţi în Cristos, v-aş foarte recunoscător dacăaţi acorda atenţie acestei scrisori şi mi-aţi da răspunsuri laurmătoarele întrebări:

1. Există în Rusia misiuni americane penticostale? Dacada, vă rog să-mi trimiteţi adresele lor. Acest lucru este foarteimportant pentru noi, penticostalii ruşi din America.

2. Dacă aveţi adresele credincioşilor penticostali dinRusia, vă rog să ni le trimiteţi. Eu am fost dat în urmărire decătre autorităţile ruse acum şapte ani şi am părăsit ţara. De

atunci, am pierdut orice legătură cu cei de acolo şi nu ammai auzit nimic despre penticostalii din Rusia. Locuiesc înSUA, de şapte ani şi în tot acest timp ani lucrat printre ruşi, capredicator baptist şi ca redactor al unei reviste baptiste ruselunare, de la Societatea Baptistă Americană de misiune. Înurmă cu şase luni, Domnul m-a botezat cu Duhul şi cu foc laNew York, iar apoi am părăsit organizaţia baptistă împreunăcu adunarea mea şi am început să frecventez o bisericăindependentă şi liberă în Isus, predicând acolo plinătatea împărăţiei lui Dumnezeu. Am auzit de existenţa penticostalilor acum patru sau cinci ani, în Los Angeles. Acum Dumnezeubinecuvântează din plin uniunea noastră, a penticostalilor ruşi. în decurs de şase luni, Domnul a botezat cu Duhul şaizeci depersoane, iar douăzeci şi una de persoane au venit la credinţăşi au fost botezaţi cu apă. Binecuvântat să e Domnul Nostru

Isus Cristos! Aleluia! Al vostru frate în dragostea lui Cristos,I.E. Voronaev”.P.S. „Vă rog să vă rugaţi pentru mântuirea Rusiei şi pentru

adunarea noastră din New York. La începutul verii anului 1920,pregătirile pentru plecarea misionară în Rusia s-au încheiat. Au

Familia Voronaev



19

fost făcute actele necesare, adunată suma stabilită de bani,pregătită literatură şi, nu puţin important, a fost primit consensul întregii familii - o decizie ce nu a fost uşor de luat”.

În Rusia încă bântuia războiul civil, zeci de mii de oamenimureau din cauza foametei sau a epidemiilor de tifos; ţara era în ruine. Familia lui Voronaev avea cinci copii. Cel din urmă,Ivan, născut în 25 noiembrie 1919, încă nu împlinise un an.O astfel de decizie putea luată numai de oameni stăpâniţide puterea Duhului Sfânt, care nădăjduiesc în imposibil.Probabil toată viaţa lui Voronaev de până acum, era doar opregătire pentru acest pas. Pribegia lor prin Siberia şi botezulcu Duhul, care la rândul lui a fost un pas în necunoscut, aucontribuit la pregătirea acestei misiuni pline de curaj. Zi şinoapte, în adunare şi acasă, se înălţau rugăciuni pentru ceicare se pregăteau să părăsească liniştitul ţărm al Amcricii şisă meargă într-o ţară atât de instabilă. Într-o zi, rugându-se în pădure împreună cu Vasîli Koltovici, cei doi au mai pus odată înaintea Domnului întrebarea care le preocupa minţile:„Doamne, ţara noastră e în ruine, peste tot e foamete,război... Ce să facem? Chiar trebuie să ducem Evangheliapoporului nostru în această situaţie? Domnul le-a răspunsimediat: „Mergeţi şi Eu vă voi binecuvânta din belşug atâtspiritual, cât şi material. Voi avea grijă de omul vostru dinafară. Deschideţi ochii şi uitaţi-vă sub tuşul de lângă voi şi

vă veţi convinge că Eu, Domnul, am vorbit cu voi”. Uitându-sesub tuş, au văzut un coş plin de mâncare. Ridicând coşul auauzit din nou glasul Domnului: „Astfel o să vă dau toate celede trebuinţă în patria voastră şi veţi binecuvântaţi”. După ceau trecut câţiva ani, această istorisire a fost povestită de cătreVoronaev secretarului său Ignarii Podlesnîi, prin intermediulcăruia am aat-o şi noi. După această conrmare primită dela Domnul, misionarii au fost întăriţi în credinţă şi inimile lor aufost umplute de pace, de care aveau atâta nevoie în pregătirilelor pentru misiunea lor plină de responsabilităţi. În iunie 1920,Ivan Voronaev scrie unui prieten de-al său: „Dumnezeu nedescoperă lucruri mari de făcut în Rusia şi ne trimite acolo.Nu m-am gândit niciodată să plec în Rusia. Planul meu erasă deschid o şcoală biblică penticostală, pentru care am făcutdemersuri împreună. Dar noi gândeam într-un fel, iar Domnul

într-alt fel. Mi-a fost descoperit prin vestitorii Lui: „Mergi înRusia şi Eu voi cu tine”. Nu vreau să u asemenea lui Iona.Rugaţi-vă pentru mine. Sunt foarte ocupat acum cu pregătirilepentru plecare. Dumnezeu ne susţine. La sfârşitul acestei lunisau luna următoare, vom pleca spre Odessa. Împreună cu noimai vin câţiva fraţi. Am primit deja paşapoartele”.

În 22 iunie 1920, Ivan Voronaev serie o scrisoare lui G.R.Flower, unde apare deja data precisa a plecării: „Dragul meufrate în Cristos! Har şi pace vouă de la Acela care ne-a spălatde păcate în sângele Său şi ne-a facul regi şi preoţi în Domnulşi în Dumnezeu Tatăl. Am primit scrisoarea dumneavoastrădatată 18 iunie 1920 şi mă grăbesc să vă răspund la întrebări:1. Împreună cu familia şi câţiva fraţi planicăm să pornim în călătoria peste ocean în data de 13 iulie 1920 cu nava„Madona”. 2. Mă încred în Domnul, căruia-I aparţin şi pe care-L

slujesc că îmi va purta de grijă (1 Petru 5:7; 1 împăraţi 17:3-16).3. Nu pot să vă spun nimic în legătură cu ajutorul care ar veni în sprijinul meu de la adunarea noastră din New York. Oameniidin biserica noastră sunt foarte săraci, nu există nici măcar unsingur om bogat printre ei. 4. Nu-i cunosc pe fraţii Schmidt şiJonson. 5. Planurile noastre - acel unic plan în lsus Cristos esteevanghelizarea în Rusia prin muncă personală (rugăciune,predicare. împărţire de ajutoare, aşa cum făceau apostolii înIerusalim în Ziua Cincizecimii (Fapte 2:41) - astfel sperăm săducem Vestea Bună în Rusia cu ajutorul lui Dumnezeu. 6. ÎnRusia nu sunt Biblii şi Nou Testamente. Le vom cumpăra dinNew York. Dacă ne puteţi ajuta cu bani pentru această nevoie,vă vom foarte recunoscători. În ultimii ani, am fost foartebinecuvântaţi lucrând printre populaţia rusă din New York.Fratele vostru în dragostea lui Cristos, I.E. Voronaev”.

P.S. „Rugaţi-vă pentru mine, pentru familia mea şi pentrucălătoria noastră prin această lume”.

(Va urma)

Extras din cartea Mesagerul Cinzecimii.Nikolai Usaci, Vladimir Tkaeenko,

Editura Scriplum, Oradea (www.scriptum.ro)

Biruitorii

Când viata e o luptă, cum zice Scriptura,Voi toţi care sunteţi ai Domnului i,Veniţi să vă dea tuturor armăturaŞi mergeţi la luptă, spre a-i mărturii.

Staţi gata! Transpuneţi cu zel strategia,Ce Domnul a scris-o la ai săi urmaşi;Căci iată, se-aude, se-ndreaptă urgia,Ca norii musonici spre-ai săi bravi ostaşi.

Străjerul din turnul de veghe ascultaŞi vede duşmanul venind furios,Din trâmbiţa suna semnalul de luptăŞi-ncepe atacul, în frunte-i Hristos.

Cu-a duhului săbii mulţimi se ridică,Zdrobind dogme false, idei din Şeol;Cu scutul credinţei opresc fără frica,

Săgeţi otrăvite ce vin stol cu stol.Vrăjmaşul aruncă în luptă noi ceteCe luptă sălbatic, ca leii turbaţi;Cad pradă-n vâltoare, loviţi pe-ndelete,Desculţii de râvna ce-au fost dezarmaţi.

Apoi se-nltrează, când somnul răzbateÎn taberi şi-n oaste, spioni deghizaţi.Şi-ncepe-ncleştarea, comenzile date,Fac lupte interne şi certuri de fraţi.

În urmă pe câmpuri, întinşi ,zac ostaşii

Ce n-au folosit a luminii armuri,C-au tras cu-ale rii săgeţi, crud ţintaşii,Din ceata adversă au primit lovituri.

E asediu-n tăcere. Sambalat împartePuzderii de patimi ce-n jur se roiesc.Sunt cobre ce-mproaşcă veninul de moarteSpre ochii acelor ce-n urmă orbesc.

Canale, imagini ce-nghit lacom timpulŞi cântul ritmat al celor exaltaţi,Cuprind omenirea, răpesc vajnic nimbul

Cununile vieţii celor apostaţi.În luptă eroii viteji sunt martirii,Sunt cei ce pe ei se pot birui,Sunt cei care luptă cu arma iubiriiCând ura se vărsa-n şuvoi prin stihii.

Dar vine şi ziua când biruitoriiDin pomul vieţii uimiţi vor gusta,Vor -n haine albe cu Mielul în glorii,La nunta slăvită cu drag vor serba.

Ce imnuri sublime cânta-vor salvaţiiÎn ziua victoriei, ziua de cânt;Sub arcul ceresc de triumf, mântuiţiiVor trece în marşuri, cântând celui Sfânt.

Simion Buzduga



Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,

răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:Revista „Dragoste pentru Adevăr”Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,

www.dragostepentruadevar.roe-mail: [email protected]

Mobil: 0740 437777, 0746 046080

RUGĂCIUNECu cât te rogi mai din adânc, cu atât ajungi mai sus.

Orice om care este prea ocupat ca să se roage, este mai ocupat decât îl vrea Dumnezeu.Rugăciunea este locul de muncă al suetului.

Dacă vrei să te audă Dumnezeu când te rogi, trebuie să-L auzi şi tu când îţi vorbeşte.

Rugăciunea nu este un substitut pentru gândire, pentru veghere, pentru suferinţă sau pentrudărnicie. Rugăciunea trebuie să e doar fondul pe care trebuie să se desfăşoare toate acestea.

Nu te ruga numai ca să scapi de necazuri sau să dobândeşti o mângâiere în suet.Roagă-te şi să ţi se dea putere să faci voia lui Dumnezeu în toate situaţiile.

„Facă-se voia Ta” este singura rugăciune care are ascultarea garantată.

În viaţa de rugăciune este mai bine să ai inima plină chiar dacă n-ai cuvinte,decât să ai cuvinte şi inima să-ţi e goală.

Rugăciunea unui copil: „Doamne ai grijă de mine, de mama, de tata...

dar mai ales ai grijă de Tine, că, dacă Ţi se întâmplă Ţie ceva, va vai de noi toţi!”O mărturie ecientă începe când credinciosul este în genunchi, nu în picioare.

Să le vorbeşti oamenilor despre Dumnezeu, după ce mai întâi ai stat de vorbă eu El despre ei.

Scopul adevărat al rugăciunii nu este să-L schimbăm pe Dumnezeu, ci pe noi înşine.

Foloseşte din plin cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului.Isus Hristos a plătit cu viaţa Sa ca să facă posibilă comuniunea cu Dumnezeu.

Rugăciunea este cea mai intensă formă de eliberare a energiei vitale, de care este capabil spiritul uman.

Rugăciunea este o privire aruncată asupra vieţii, de la înălţimea supremă a părtăşiei cu Dumnezeu.

Aparent, nemişcata rugăciune de pe culme s-a dovedit a o mai mare încercare a puterii,decât bătălia din vale, căci Moise a fost cel ce obosea, nu Iosua!

Uneori, rugăciunea va schimba împrejurările, dar de cele mai multe ori ea te va schimba pe tine. Înaintede a te ruga pentru schimbarea împrejurărilor, ar trebui să te rogi pentru schimbarea caracterului tău.

Rugăciunea de mijlocire este puntea de legătură între neputinţa noastră şi atotputernicia lui Dumnezeu.

Câţi se roagă zilnic cu copiii acasă?Cât de ipocrit este că luptăm să reintroducem rugăciunea în şcoli, în timp cc neglijăm rugăciunea acasă!

Au existat treziri religioase fără prea multă predicare,dar niciodată n-au existat treziri spirituale fără multă rugăciune.

Dacă diavolul te poate înfrânge în problema rugăciunii zilnice, atunci te poate birui în oricare altăproblemă, dacă tu îl birui acolo, îl vei învinge foarte uşor în oricare altă problemă.

NOU Ne găsiţi şi pe internet la adresa www.dragostepentruadevar.ro alături de diverse resurse creştine. Vă aşteptăm!

Documents

Dragoste pentru Adevar 31-2012