Caracteristici ale domeniilor schiabile din Carpaţii României

Contextul internaţional de dezvoltare a domeniilor schiabile

Ninsoarea, stratul de zăpadă şi relieful fragmentat au constituit întotdeauna condiţii pentru practicarea schiului. Apariţia schiului este strâns legată de teritoriile nordice ale Europei. Primele dovezi ale utilizării schiurilor pentru deplasarea pe zăpadă au o vechime de cca. 4000 ani şi vin din Norvegia. Pentru o deplasare mai eficientă pe zăpadă oamenii şi-au confecţionat de-a lungul timpului schiuri şi beţe din crengi, fiind reprezentaţi în picturile rupestre cu picioarele îndoite. Un specific al schiurilor utilizate în antichitate este legat de dimensiunile diferite ale acestora, schiul cu lungime mai mare fiind utilizat pentru susţinere şi alunecare iar cel cu lungime mică, învelit în piele de focă, utilizat pentru împingere. Coniferele din care erau confecţionate schiurile erau alese astfel încât să prezinte o curbură naturală pronunţată. Aceasta era valorificată pentru vârfurile schiurilor care erau naturale şi foarte rezistente în timp. În Evul Mediu schiurile erau văzute ca o mare vrăjitorie, asta deoarece nordicii pe schiuri erau consideraţi nişte vietăti demonice, cu picioare deformate şi care se pot deplasa extrem de rapid.

Iarna, în nordul Europei, deplasarea pe schiuri era considerată un mijloc de locomoţie obişnuit fiind organizate adevărate reţele de comunicaţie, un exemplu în acest sens fiind poşta rapidă pe schiuri din secolul al-XVI -lea. Ceva mai târziu (sec XVIII) în ţările nord-europene schiurile au fost utilizate în armată unde au fost înfiinţate regimente de schiori-luptători care acţionau cu o deosebită eficienţă în perioada de iarnă în locaţii greu accesibile.

Utilizarea schiurilor în domeniul sportiv a avut loc pentru prima dată în secolul al XIX-lea, în ţinutul Telemark din sudul Norvegiei. Sondre Norheim a folosit legăturile fixe la schiuri, permiţând sărituri si alte flic-flacuri aeriene, combinând schiatul clasic cu sărituri şi slalom. Cuvântul “slalom” provine din limba norvegiană, combinând două cuvinte: “sla” – pantă/ suprafaţă lină şi “låm” – pârtia de la baza pantei.

La finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea expediţiile spre polii Pământului nu puteau fi concepute fără utilizarea schiurilor. La Oslo, la “Muzeul Schiurilor” şi pe nava “Fram” se păstrează echipamentul de schi folosit de Roald Amundsen în expediţia din 1911 când a cucerit Polul Sud.

Pe parcursul secolului al XX-lea şi la începutul secolului XXI schiul a început să fie practicat de foarte multă lume ajungând la statutul de cel mai îndrăgit sport (sportul sporturilor) în Norvegia, fiind o mândrie naţională.

Dezvoltarea domeniilor schiabile din Europa de vest, îndeosebi din aria montană a Alpilor a fost accelerată după al doilea război mondial când sub impulsul unei intense campanii de promovare dar şi sub efectul modernizării echipamentului de schi numărul turistilor schiori a crescut foarte mult. Cea mai favorabilă perioadă s-a desfăşurat între anii 1950-1960 când pe pârtiile de schi din Austria a apărut un nou mod de a schia numit “Wedeln” care presupune o balansare ritmică, precisă şi scurtă a picioarelor cu genunchii apropiaţi având partea superioară a corpului în poziţie aproape verticală. Schiorul îşi menţine echilibrul cu ajutorul a două beţe ţinute în fiecare mână. Popularitatea noii tehnici de practicare a schiului a fost susţinută de o serie de inovaţii făcute în domeniul echipamentului. Astfel au apărut bocancii de schi confecţionaţi din plastic rigid care protejează mult mai eficient membrele inferioare ale schiorului. Au apărut schiuri de dimensiuni mai mici realizate din materiale foarte uşoare şi

rezistente, cu margini din oţel care permit schiorului să aibă mai mult control în deplasarea pe zăpadă. Comparativ cu tehnicile anterioare la care schiurile grele, din lemn, necesitau utilizarea întregului corp pentru efectuarea virajelor, noua tehnică a favorizat o invăţare mult mai rapidă şi a fost mult mai accesibilă publicului. Se consideră că acesta a fost momentul în care practicarea schiului a devenit un fenomen de masă în Austria (K. Meethan, A. Anderson, S. Miles (2006). Aceste condiţii au favorizat extinderea rapidă a domeniilor schiabile din Europa de vest, SUA şi Canada. Cam în aceeaşi perioadă încep să se dezvolte şi domeniile schiabile din Japonia cu un impact considerabil asupra evoluţiei turismului din zonele montane (Okpyo Moon, 1989).

Spre deosebire de ţările dezvoltate ale lumii unde capitalul privat a determinat o dezvoltare excesivă a domeniilor schiabile încă din deceniul al VI-lea al secolului trecut, în ţările comuniste ale Europei de Est investiţiile în dezvoltarea domeniilor schiabile au fost firave deoarece resursele financiare erau îndreptate cu prioritate spre dezvoltarea sectorului industrial.

Dezvoltarea domeniului schiabil a fost deficitară şi în ţările comuniste din Asia unde practicarea sporturilor de iarnă a cunoscut în ultimii ani o adevărată explozie. Un exemplu în acest sens este China care a înregistrat o creştere astronomică a numărului staţiunilor de schi. Astfel în ultimii 15 ani au fost construite peste 200 staţiuni de schi care să corespundă cererii enorme de pe piaţa turistică chineză. Cele mai multe domenii schiabile se află în apropierea unor oraşe care furnizează turiştii de weekend proveniţi din clasa de mijloc a Chinei. Creşterea cererii de pe piaţa turistică a Chinei impulsionează construcţia de noi domenii schiabile cu un impact major asupra mediului. În această situaţie în anul 2004 Beijing Municipal Council a luat o serie de măsuri în vederea restricţionării apariţiei de noi staţiuni de schi în apropierea capitalei şi monitorizarea atentă a staţiunilor deja existente pentru a nu încălca standardele de mediu. (World Travel and Tourism Council, 2006).

Dezvoltarea domeniilor schiabile din România

Pe teritoriul României practicarea schiului este strâns legată de turismul montan care se dezvoltă în mod deosebit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când în unele regiuni montane apar amenajări destinate acestuia. Prima bază turistică montană din România a fost organizată în anul 1872, la Sinaia, odată cu decretarea acesteia ca reşedinţă regală. Prima societate de schi (Karpathia) a fost înfiinţată la Braşov în anul 1880.

Cele mai multe informaţii despre practicarea schiului ca sport de iarnă aparţin revistelor apărute în Transilvania, unde s-au înfiinţat asociaţii şi societăţi care aveau printre alte scopuri şi cel legat de sporturile de iarnă. Aceste asociaţii şi societăţi au avut o contribuţie de seamă la dezvoltarea turismului în ţara noastră, în special în zona montană. Prima pârtie de schi din România a fost amenajată la finalul secolului al XIX –lea în apropierea Sibiului, la Păltiniş unde au fost construite şi o serie de vile utilizate pentru cazare. Apariţia staţiunii Păltiniş este legată de progresul economic al Sibiului unde la iniţiativa asociaţiilor de profil au fost implementate o serie de modele de practicare a turismului montan cu origine în ţările alpine ale Europei.

În anul 1913 s-a construit în Poiana Braşov prima trambulină de sărituri cu schiurile, organizându-se cu această ocazie şi primul concurs de sărituri. Federaţia Română de schi a fost înfiinţată în anul 1931 iar în anul 1939 a fost organizat primul concurs internaţional

“Campionatul Internaţional de coborâre“, la care au participat schiori din Germania, Austria, Franţa, Polonia şi Anglia.

În zona masivului Muntele Mic, activităţile turistice şi sporturile de iarnă, sunt menţionate din anul 1936, în manuscrisul editat de “Asociaţia Funcţionarilor Municipiului Timişoara” care a fost editat în 12 iulie 1936, cu ocazia inaugurării construcţiilor din staţiunea respectivă.

După cel de-al doilea război mondial încep să apară centrele de practicare a schiului din alte zone montane ale ţării precum Maramureş, Harghita, Parâng, Muntele Mare etc. În anul 1949 România a organizat prima ediţie a “Jocurilor Balcanice de Schi” unde s-a clasat pe locul I.

În Poiana Braşov s-au organizat în anul 1951 “Jocurile Mondiale Universitare”, ocazie cu care s-a construit un hotel modern pentru sportivi şi primul teleferic din ţară, cu o lungime de 2150 m.

În perioada comunistă resursele financiare ale ţării erau dirijate cu prioritate spre sectorul industrial, investiţiile din turism vizând în special construcţia de staţiuni balneare cu scopul recuperării forţei de muncă din industrie. Dezvoltarea domeniului schiabil nu a constituit o prioritate astfel încât, în România, în anul căderii comunismului (1989) exista un domeniu schiabil subdezvoltat ce totaliza aproximativ 100 km de pârtii de schi.

În perioada postcomunistă un deziderat al ministerului de resort a fost legat de dezvoltarea turismului montan, în scopul creşterii competitivităţii pe piaţa internaţională. Investiţiile cele mai importante se fac în direcţia dezvoltării infrastructurii care permite practicarea sporturilor de iarnă. A fost vizat în special arealul Valea Prahovei – Masivul Postăvaru cu staţiunile Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov unde s-au amenajat pârtii de schi alpin, schi fond, pârtii de bob şi săniuş, patinoare şi mijloace de transport pe cablu. Totodată s-au dezvoltat şi domeniile schiabile din alte zone ale ţării unde a crescut semnificativ lungimea totală a pârtiilor de schi, cele mai reprezentative judeţe fiind: Maramureş, Suceava, Harghita şi Cluj.

Deoarece specificul domeniilor schiabile din România este dat de amenajarea pârtiilor de schi în arealul sau periferia unor aşezări care în puţine situaţii au statutul de staţiuni turistice, indicatorii de dezvoltare a acestor domenii nu pot fi legaţi direct de capacitatea de cazare existentă la nivelul unei anumite localităţi. Cel mai reprezentativ indicator al dezvoltării domeniilor schiabile este dat de lungimea pârtiilor de schi la care se asociază o serie de parametrii calitativi legati de tipul instalaţiei de transport, de prezenţa instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale sau de prezenţa iluminatului nocturn.

Figura nr. 1

Un aspect extrem de important luat în calcul este cel legat de amenajările necesare pentru a putea funcţiona o pârtie de schi în condiţii de siguranţă. În acest sens o serie de pârtii naturale (fără amenajări) care beneficiază sau nu de instalaţii de transport pe cablu cum este cazul celor două pârtii de schi din zona văii Bâlea din Fagăraş (judeţul Sibiu) sau o serie de pârtii de schi din zona Masivului Bucegi (judeţul Prahova) care nu sunt amenajate şi nu au instalaţii de transport pe cablu, trebuie introduse într-o altă categorie (domenii schiabile pentru practicarea sporturilor extreme).

În condiţiile în care, în România, turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă este foarte slab dezvoltat numărul turiştilor care utilizează pârtiile de schi naturale pentru practicarea schiului extrem este foarte redus. O componentă a schiului extrem este aşa numitul helischi practicat îndeosebi în Munţii Făgăraşului şi Bucegi de către turiştii străini cu resurse financiare mai mari.

În consecinţă în cadrul acestui studiu interesează domeniile schiabile caracterizate de existenţa unor amenajări minime (instalaţii de transport pe cablu, garduri de protecţie, utilaje de bătătorit şi nivelat zăpada).

Factorii fizico-geografici favorabili practicării schiului în România

Domeniile schiabile ale României sunt strâns legate de relieful favorabil dezvoltării acestora. Teoretic cea mai mare parte a teritoriului (60%) prezintă condiţii geomorfologice favorabile amenajării pârtiilor de schi având în vedere fragmentarea avansată a reliefului zonelor de podiş, subcarpatice şi carpatice. Prezenţa amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă este însă condiţionată de specificul climatic al României avându-se în vedere cantitatea de precipitaţii solide, numarul de zile cu strat de zăpadă dar şi numarul de zile cu temperatura maxima ≤ 0 grade celsius (zile de iarnă). La altitudini mai mari de 1500m stratul de zăpadă rezistă peste 200 de zile pe an, remarcându-se Carpaţii Occidentali care beneficiază de cantităţi mari de precipitaţii solide care determină o

durată mai mare a stratului de zăpadă chiar la altitudini mai mici de 1500m cum ar fi: Semenic (1446m) sau Băişoara-Muntele Mare (1400m). La vest de aceste masive montane, pe măsură ce se diminuează altitudinea descreşte semnificativ şi numarul de zile cu strat de zăpada cum ar fi la Oradea (130m) sunt în medie doar 38 zile/an iar la Timişoara (90m)sunt în medie doar 30 zile/an.

Tabel nr.1 Caracteristici tehnice ale domeniilor schiabile din România la nivelul anului 2010Romania 2010Nr. pârtii 151Lungime totală (m) 167806Lungimea medie (m) 1108Diferenţa de nivel medie (m) 209Altitudine de plecare medie (m) 1383Altitudine de sosire medie (m) 1108Lăţimea medie (m) 52Suprafaţa medie (m2) 57637Nr. pârtiilor cu zăpadă artificială 37Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială (m) 38500Nr. pârtiilor cu iluminare nocturnă 52Lungimea pârtiilor cu iluminare nocturnă (m) 44600Nr. pârtiilor cu zăpada artificială si nocturnă 29Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială şi nocturnă (m) 28500Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip teleschi 111Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip telescaun 24Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip telecabină 9Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip telegondolă 7Numărul pârtiilor deservite de mai multe instalaţii 15

Numărul anual al zilelor de iarnă creşte odată cu altitudinea ajungând la 155 zile/an la altitudinea de 2500m faţă de o medie de cca. 40 zile/an în Podişul Moldovei la estul Carpaţilor Orientali sau 20 zile/an în Campia Tisei din vestul Carpaţilor Occidentali.

Importanţa elementului termic în cadrul favorabilităţii climatice pentru practicarea schiului este de primă mărime având în vedere gradientul mediu de 0,55°C/100m cu care scade temperatura în raport cu altitudinea. Pe parcursul unui an valoarea gradientului altitudinal de temperatură variază destul de semnificativ de la vară la iarnă. Astfel, vara valorile gradientului sunt de cca. 0,7°C/100 m în timp ce iarna valorile gradientului sunt cuprinse între 0,3 şi 0,4°C/100 m. Acest fenomen se explică dacă avem în vedere faptul că iarna frecvenţa

inversiunilor termice din cadrul depresiunilor intramontane atenuiază diferenţierea temică indusă de altitudine.

Un aspect extrem de important în dezvoltatrea domeniilor schiabile este cel legat de expoziţia versanţilor pe care s-au amenajat pârtii de schi fiind favorabili versanţii cu expoziţie nordică având în vedere faptul că pe versanţii sudici valoarea medie a gradientului termic este mai mare cu cca 0,05 °C/100 m decât pe versanţii nordici.

Caracteristicile fizico-geografice ale României favorizează dezvoltarea domeniilor schiabile cu predilecţie în zona montană a Carpaţilor. Excepţie făcând câteva pârtii de schi de mică importanţă amplasate în zona de podiş în apropierea unor mari centre urbane.

Carpaţii reprezintă unitatea geografică cea mai înaltă de pe teritoriul României, ocupând o poziţie centrală, atât sub aspectul situării lor cât şi sub cel de adevărat schelet geografic, pe care se grefează celelalte unităţi naturale, a căror evoluţie în perioadele geologice mai recente a depins în mare măsură de evoluţia munţilor şi ale căror caracteristici fizico-geografice actuale sunt influenţate puternic de existenţa sectorului carpatic din centrul ţării.

Deosebit de caracteristică este şi dispunerea sectorului carpatic pe teritoriul ţării, arcul montan propriu-zis, reprezentat de Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, fiind continuat în vest de sectorul mai scund şi mai discontinuu al Carpaţiilor Occidentali.

Figura nr. 2 România - lungimea totală a pârtiilor de schi la nivel de judeţ

Carpaţii României sunt reprezentaţi de un relief ce se încadrează în specificul morfometric şi morfografic al munţilor mici şi mijlocii, cu altitudini absolute extreme între 617 m şi 2544 m. În sectorul lor cel mai înalt (Carpaţii Meridionali), doar 25% din aria montană depăşeşte altitudinea de 1500 m, în Carpaţi Orientali ponderea spaţială a acestor altitudini se reduce la 5%, iar în Carpaţii Occidentali este de numai 1%. Favorabilitatea reliefului pentru amenajarea pârtiilor de schi este foarte ridicată având în vedere prezenţa culmilor prelungi, frecvent plane în partea superioară, depresiuni şi văi longitudinale largi, sectoare de văi transversale înguste, declivităţi ale versanţilor care depăşesc frecvent 35°, valori ale fragmentării verticale de 400 m - 600 m şi, în mod excepţional, de peste 1000 m.

Şi din punct de vedere climatic Carpaţii constituie un teritoriu favorabil practicării schiului având în vedere caracteristicile generale ale climatului montan, determinate de creşterea altitudinii, influenţei expoziţiei şi a înclinării versanţilor (scăderea temperaturii, creşterea cantităţii de precipitaţii solide, creşterea grosimii stratului de zăpadă şi a duratei acestuia). Relieful montan imprimă modificări importante în circulaţia maselor de aer la periferie şi în interiorul Carpaţilor. Aria carpatică delimitează clar anumite influenţe generale asupra climatului pe teritoriul României şi chiar în Europa Centrală şi de est.

Specificul climatic al ariei montane este dat de etajarea altitudinală a tuturor elementelor climatice. Majoritatea domeniilor schiabile din zona montană a României sunt caracterizate de o medie termică anuală cuprinsă între +6 şi -2,6°C (+60C la limita externă a ariei montane, +2° C spre limita superioară a pădurii la cca. 1800 m şi valori negative mai sus de 2000 m spre exemplu, -2,6° C la 2500 m, în Vf. Omul din Bucegi), cu peste 180 zile/an cu îngheţ, peste 40 zile/an cu ninsori şi peste 75 zile/an cu strat de zăpadă.

Numărul lunilor cu temperaturi medii negative creşte de asemenea spre aria înaltă, de la numai 3 în jurul altitudinii de 900 – 1000 m la 4 – 6 între 1400 – 1600 m şi la 6 – 7 mai sus de 2000 m, unde iernile pot dura astfel mai mult de o jumătate de an.

Domeniile schiabile din România

La nivelul anului 2010 în România existau 151 de pârtii de schi amenajate pentru practicarea schiului alpin. Lungimea totală a acestora era de cca.168 km, valoare care indică gradul redus de dezvoltare a domeniilor schiabile din România dacă ne referim la faptul că în Franţa există domenii schiabile unde lungimea totală a pârtiilor de schi depăşeşte 200km: Alpe d Huez – 249km, Deux Alpes – 200km, Espace Killy – 300km, Evasion Mont Blanc – 445km, Grand Serre Chevalier – 250km, Paradiski – 425km, Portes du Soleil – 650km, Sybelles – 310km, Trois Vallees – 600km, ( w.w.w.ski-france.com). Din totalul pârtiilor amenajate 35% reprezintă pârtiile de dificultate redusă, 50% reprezintă pârtiile cu dificultate medie şi 15% pârtiile cu dificultate mare.

In cadrul repartiţiei domeniilor schiabile pe judeţe pe primul loc se situează jud. Braşov cu un total de 26,3 km de pârtie de schi, urmat de judeţul Maramureş cu un total de 23,8km şi judeţul Caraş Severin cu un total de 20 km. Se remarcă distribuţia celor trei judeţe în cadrul Carpaţilor României sub formă de triunghi cu baza marcată de judeţele Braşov şi Caraş Severin.

Cele mai dezvoltate domenii schiabile se regăsesc în aria judeţelor Braşov şi Prahova (Masivul Postăvaru şi Valea Prahovei) cu un total de cca. 26% din lungimea totală a pârtiilor de schi din România. Tot aici au fost făcute şi cele mai mari investiţii în infrastructura de transport pe cablu existând 9 pârtii deservite de cinci instalaţii de tip telecabină şi şapte pârtii deservite de instalaţii de tip telegondolă. În judeţul Prahova la Azuga se află pârtia Sorica, singura pârtie de schi

din România omologată de Federaţia Internaţională de Schi. Media lungimii pârtiilor de schi din judeţul Prahova are valoarea cea mai mare din ţară - 1452m, la mare distanţă de următoarea clasată 1140m – pentru judeţul Braşov (Figura nr. 3).

Din cele 35 de pârtii de schi amanajate în cele două judeţe, 10 pârtii sunt dotate cu

instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi cu instalaţii de iluminare nocturnă, facilităţi care permit practicarea schiului pe o perioadă cât mai lungă (Figura nr. 4). Dezvoltarea domeniilor schiabile din această zonă este strâns legată de perioada comunistă (1947 – 1989) când au fost construite instalaţiile de tip telecabină, telescaun şi teleschi care deservesc, în bună măsură, şi în prezent pârtiile de schi. În perioada postcomunistă (1989 – 2010) investiţiile pentru amenajarea de noi pârtii de schi au fost modeste iar cea mai mare parte a fondurilor a fost direcţionată spre modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu şi spre dotarea pârtiilor cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale. Interesul major pentru dezvoltarea domeniilor schiabile din această arie montană se menţine şi în prezent deoarece se află în proximitatea oraşului Bucureşti, sursă constantă de turişti cu venituri peste media naţională.

În judeţul Maramureş, spre deosebire de judeţele Braşov şi Prahova în perioada postcomunistă au fost amenajate jumătate dintre pârtiile de schi existente în prezent. Cele mai

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

Alba

Arges

Bihor

Bistriţa N

asaud

Braşov

Caras S

everin

Cluj

Covasna

Gorj

Harghita

Hunedoara

Maram

ureş

Mureş

Neam

ţ

Prahova

Sibiu

Suceava

Ave

rag

e le

ng

th (

m)

Figura nr. 3

0

1

2

3

4

5

6

7

8

Alba

Arges

Bihor

Bistriţa N

asaud

Braşov

Caras S

everin

Cluj

Covasna

Gorj

Harghita

Hunedoara

Maram

ureş

Mureş

Neam

ţ

Prahova

Sibiu

Suceava

Nu

mb

er o

f sk

i sl

op

es e

qu

ipp

ed w

ith

art

ific

ial

sow

mac

hin

es

and

no

ctu

rne

Figura nr. 4

multe dintre acestea au fost dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale fapt care favorizează o utilizarea acestora pe o perioadă de timp mai indelungată (Figura nr. 5). Ampla dezvoltare a domeniilor schiabile din Maramureş a fost susţinută de oficialităţile locale cu scopul de a convertii o parte a populaţiei din activităţile de minerit spre activităţile turistice. În această categorie intră investiţiile făcute în cadrul domeniilor schiabile din Oraşul Cavnic cu un total de 8,4km de pârtie de schi, localităţile Baia Borşa, Borşa şi Şuior (Figura nr. 2).

În judeţul Caraş Severin domeniile schiabile sunt marcate de o lipsă acută de investiţii în modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu şi în modernizarea pârtiilor de schi. În

perioada postcomunistă cele două staţiuni montane din acest judeţ Muntele Mic şi Semenic au decăzut constant din cauza degradării vechilor instalaţii şi a infrastructurii rutiere de acces (Figura nr. 2).

La nivel naţional în perioada postcomunistă au fost amenajate o serie de noi pârtii de schi care au ca scop deservirea unor localităţi urbane din apropiere. În aceste condiţii au fost valorificate formele de relief situate în unele cazuri la altitudini modeste (Feleacu din apropierea oraşului Cluj Napoca - 640m, Cozla din oraşul Piatra Neamţ – 387m, Şoimul din oraşul Gura Humorului – 473m, Gura Râului din apropierea oraşului Sibiu – 620m). Două dintre aceste pârtii de schi (Cozla şi Şoimul) sunt

dotate cu instalaţii de transport pe cablu de tip telescaun cu o capacitate de transport de peste 1200 persoane pe oră (Figura nr. 1).

Amenajarea acestor domenii schiabile s-a făcut fără a ţine seama de condiţiile climatice specifice acestor altitudini, elementul central al initiativelor fiind legat de deservirea centrelor urbane respective având ca scop impulsionarea turismului de iarnă. Toate pârtiile menţionate au fost dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale însă chiar şi în aceste condiţii din cauza temperaturilor ridicate pârtiile sunt funcţionale maxim două luni pe an, proprietarii având serioase probleme în recuperarea investiţiilor.

Figura nr. 5

Analiza investiţiilor recente făcute în cadrul domeniilor schiabile ale României indică o orientare masivă spre amenajările din preajma unor aşezări urbane fără tradiţie în acest domeniu, în defavoarea unor staţiuni montane de altitudine consacrate în practicarea schiului (Semenic, Muntele Mic, Păltiniş etc). Cauzele acestor anomalii sunt multiple şi în general

legate de statutul economic şi politic al localităţilor şi judeţelor respective.

Cel mai important areal de dezvoltare a domeniilor schiabile din România rămâne cel carpatic care oferă pe lângă relief, condiţii climatice care permit menţinerea zăpezii pe o perioada cât mai mare.

Domeniile schiabile ale Carpaţilor României

Din cele 148 pârtii de schi situate în Carpaţii României 101 aparţin

regiunii Carpaţiilor Orientali (35700km2), 32 aparţin Carpaţilor Meridionali (13300km2) şi 15 Carpaţilor Occidentali (21000km2), (Figura nr.6) .

Lungimea totală a celor 101 pârtii situate în Carpaţii Orientali este de 97,4 km, a celor 32 pârtii din Carpaţii Meridionali este de 33 km iar a celor 15 pârtii din Carpaţii Occidentali de 11,3km (Figura nr. 7). Rezultă o lungime medie de 955m pentru pârtiile din Carpaţii Orientali, de 1036m pentru cele din Carpaţii Meridionali şi de 752m pentru cele din Carpaţii Occidentali. Diferenţierile care apar între cele trei regiuni montane ale României sunt accentuate de o serie

de caracteristici morfometrice ale reliefului dar şi de o serie de caracteristici socio-economice.

Astfel, numărul mare de pârtii de schi din Carpaţii Orientali (Tabel nr. 2) se corelează cu suprafaţa foarte mare a acestora care totalizează 51% din suprafaţa Carpaţilor României, numărul mare de locuitori (1,9 mil), numărul mare de oraşe (38 de oraşe în perioada actuală). Carpaţii Orientali prezintă o reţea urbană mai densă decât cea naţională, în unele sectoare peste 90% din populaţie trăind în

mediu urban (Depresiunea Braşovului, valea Prahovei). Astfel se explică şi faptul că în această ramură orientală se află oraşele situate la cele mai mari altitudini: Predeal (1040 m), Azuga (940 m), Buşteni (890 m), Sinaia şi Gheorgheni (850 m) în cadrul cărora s-au dezvoltat cele mai performante domenii schiabile din România. Majoritatea oraşelor au avut timp de decenii un dinamism deosebit (Braşov, Piatra Neamţ, Miercurea-Ciuc, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc etc.). Izolat au existat şi orăşele stagnante, datorită unui profil funcţional îngust Baia Sprie şi Cavnic (aproape exclusiv miniere) care, în

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians

To

tal a

rea

(km

2)

Figura nr.6 Suprafaţa totală a regiunilor carpatice ele României

97.366

33.155

11.285

0

20

40

60

80

100

120

Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians

To

tal l

eng

th o

f sk

i slo

pes

(km

)

Figura nr. 7Lungimea totală a pârtiilor de schi din cele trei regiuni carpatice ale României

ultimele două decenii, au încercat să-şi diversifice funcţiile prin dezvoltarea domeniilor schiabile. Dezvoltarea domeniilor schiabile din Carpaţii Orientali a fost impulsionată şi de prezenţa apelor minerale care au creat condiţii pentru dezvoltarea unor staţiuni balneare (Vatra Dornei, Tuşnad-Băi).

Lungimea medie a pârtiilor de schi din Carpaţii Orientali (955m) este una modestă şi caracterizează în ansamblu pârtiile de schi din aria carpatică a României. Această caracteristică nu este dependentă de posibilităţile de amenajare a reliefului montan (acesta permiţând, în ansamblu, amenajarea unor pârtii cu lungimi mai mari de 2000m) fiind strâns corelată cu investiţiile făcute pentru dezvoltarea transportului pe cablu. Astfel, dacă luăm în considerare doar pârtiile, din Carpaţii Orientali, dotate cu telescaun, telegondolă sau telecabină (instalaţii mult mai scumpe decât teleschiurile) se poate constata că acestea sunt mult mai puţine ca şi număr (21pârtii) cu o lungime medie de 2175m, mult superioară mediei pe regiune.

Analizându-se relaţia dintre domeniile schiabile şi relieful pe care s-au dezvoltat se constată că lungimea medie a

celor 41 pârtii din zona munţilor vulcanici ai Carpaţilor Orientali este de 761m în comparaţie cu lungimea medie de 1110m aferentă pârtiilor situate în zona munţilor metamorfici sau lungimea medie de 1103m aferentă pârtiilor din zona munţilor formaţi pe roci sedimentare.

Pentru pârtiile situate în zona munţilor vulcanici caracterizaţi de un relief cu un profil semeţ, cu versanţii abrupţi bine dezvoltaţi şi forme frecvent conice care depăşesc în unele situaţii altitudinea de 2000m, lungimea medie de 761m este o consecinţă a lipsei investiţiilor majore în instalaţiile de transport pe cablu. În acest sector carpatic dezvoltarea domeniilor schiabile în ultimii 20 ani facându-se doar cu investiţii locale de mică anvergură (Harghita Băi, Mădăraş, Cavnic, Miercurea Ciuc, Băile Tuşnad etc) (Figura nr 1).

Zona munţilor grefaţi pe roci metamorfice cu un relief masiv şi altitudini maxime ce depăşesc 2300m este caracterizată de prezenţa a 8 pârtii situate în staţiunea Borşa şi localitatea Cârlibaba. Este o zonă care deşi dispune de un important potenţial schiabil s-a dezvoltat foarte puţin până în prezent, cauza principală fiind legată de poziţionarea acesteia în aria centrală a Carpaţilor Orientali la o distanţă destul de mare faţă de oraşele mari din aria extracarpatică. Din punct de vedere climatic (durata şi grosimea stratului de zăpadă) este zona cea mai favorabilă din România în care domeniile schiabile se vor dezvolta foarte mult valorificând infrastructura de transport şi cazare din localităţile rurale aferente dar şi

Tabel nr.2 Caracteristici tehnice ale domeniilor schiabile din Carpaţii Orientali

Carpaţii Orientali 2010Nr. pârtii 101Lungime totală (m) 97366Lungime medie (m) 955Diferenţa de nivel medie (m) 200Altitudine de plecare medie (m) 1319Altitudine de sosire medie (m) 1020Lăţimea medie (m) 52Suprafaţa totală (m2) 5187725Suprafata medie (m2) 50860Nr. pârtii cu zăpadă artificială 31Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială (m) 34219Nr. pârtii cu nocturnă 36Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 30707Nr. pârtii cu zăpadă artificială si nocturnă 23Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială şi nocturnă (m) 25000Nr pârtii cu teleschi 73Nr pârtii cu telescaun 15Nr. pârtii cu telecabina 9Nr. pârtii cu telegondola 7Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 12

prin amanajarea de noi staţiuni montane situate la altitudini de peste 1500m în Munţii Rodnei, Maramureşului, Suhardului, Giumalău şi Bistriţei.

În cadrul Carpaţilor Orientali zona munţilor formaţi pe roci sedimentare ocupă cea mai mare suprafaţă fiind dispusă în partea estică a acestora. Relieful este extrem de variat aflat în strânsă relaţie cu petrografia şi structura geologică. Altitudinile maxime depăşesc 2500m (gruparea montană a Bucegilor) la contactul cu Carpaţii Meridionali favorizând dezvoltarea domeniilor schiabile. În această zonă s-au dezvoltat cele mai importante staţiuni montane ale României (Poiana Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia). Cel mai important domeniu schiabil din România se află în Poiana Braşov (Masivul Postăvaru) cu nouă pârtii care totalizează 14,5 km lungime. Aici se află şi cea mai lungă pârtie de schi din ţară denumită Drumul Roşu, cu o lungime de 4,6 km. Pe locul secund se află staţiunea Predeal cu o lungime totală a pârtiilor de schi de 10 km. Cele două staţiuni sunt urmate de staţiunile Buşteni, Azuga şi Sinaia care totalizează 17,5 km de pârtie de schi. Având în vedere aceste staţiuni se poate delimita o arie montană care cuprinde Munţii Baiului, Bucegi şi Postăvaru în care lungimea totală a pârtiilor de schi este de 44 km (30% din lungimea totală a pârtiilor de schi din Carpaţii României).

În aria centrală a Masivului Bucegi ampla dezvoltare a unui platou structural a făcut posibilă amenajarea unor pârtii de schi la peste 2000m altitudine. În această categorie întră cinci pârtii de schi, considerate a fi cele mai înalte din România, a căror zone de start se află situate la peste 2000m. Având în vedere caracteristicile domeniilor schiabile din acest sector montan: lungime totală a pârtiilor de schi, lungimea totală a instalaţiilor de transport pe cablu, tipul de instalaţie şi capacitatea de transport, altitudinea mare la care s-au amenajat pârtiile de schi, capacităţile de cazare (63% din capacităţile de cazare ale staţiunilor din Carpaţii României) se evidenţiază faptul că în această zonă s-a dezvoltat cel mai important domeniu schiabil al României.

În Carpaţii Meridionali lungimea medie a pârtiilor de schi (1036m) este apropiată de valoarea din Carpaţii Orientali, raportul dintre instalaţiile de tip telescaun şi cele de tip teleschi fiind de 1/6 (Tabel nr. 3). Relieful este grefat în cea mai mare parte pe roci

metamorfice rezistente la eroziune, altitudinile la care ajung culmile montane depăşind frecvent 2000m.

Carpaţii Meridionali („Alpii Tranilvaniei”) se remarcă printr-o îmbinare destul de neobişnuită a masivităţii cu o relativă accesibilitate. Masivitatea se datorează faptului că specificul constituţiei geologice a potenţat structural şi litologic morfologia cea mai masivă din Carpaţii Româneşti, impresionantă nu doar prin înfăţişarea de blocuri puternice, aproape compacte pe arii întinse, ci şi prin morfometria ei. Toate cele trei grupări montane care aparţin acestei regiuni carpatice depăşesc altitudinea absolută de 2.500 m şi aproape toate subunităţile de ordinul al doilea au peste 2.000 m. Energia

Tabel nr. 3. Caracteristici tehnice ale domeniilor schiabile din Carpaţii Meridionali

Carpaţii Meridionali 2010Nr. pârtii 32Lungime totală (m) 33155Lungime medie (m) 1036Diferenţa de nivel medie (m) 210Altitudine de plecare medie (m) 1556Altitudine de sosire medie (m) 1346Lăţimea medie (m) 50Suprafaţa totală (m2) 1677375Suprafata medie (m2) 52417Nr. pârtii cu zăpadă artificială 5Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială (m) 3515Nr. pârtii cu nocturnă 11Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 10145Nr. pârtii cu zăpadă artificială si nocturnă 4Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială şi nocturnă (m) 2715Nr. pârtii cu teleschi 26Nr. pârtii cu telescaun 6Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 3

reliefului este cea mai mare din Carpaţii româneşti cu o valoare medie de 750m, cu versanţi ai căror declivităţi sunt adesea situate între 35 şi 55º , ponderea ariilor cu altitudini mai mari

de 1500m fiind de 25%. Aceste caracteristici ale reliefului determină o frecvenţă mai mare a pârtiilor de schi situate la altitudini mai mari de 1500m, media altitudinii de sosire fiind de 1346m, valoare net superioară mediei de 1020m din Carpaţii Orientali (Figura nr. 9).

În această regiune carpatică dezvoltarea domeniilor schiabile nu a fost pe măsura potenţialului de care dispune, multe dintre pârtiile de schi fiind mai vechi de 20 ani, cu instalaţii

de transport pe cablu ce au capacitatea subdimensionată necesarului actual (Păltiniş, Straja, Parâng, Muntele Mic) excepţie făcând amenajările din zonele Şugag, Râul de Mori, Gura Râului, Cheile Buţii şi Rânca unde instalaţiile mai recente au capacitatea de transport necesară. Lipsa investiţiilor majore pentru dezvoltarea domeniilor schiabile din Carpaţii Meridionali este reflectată de numărul mic de pârtii de schi (32) a căror lungime totală nu depăşeşte 33 de km (Figura nr. 7), de lipsa instalaţiilor de tip telegondolă sau telecabină şi de lungimea mică a pârtiilor dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi nocturnă

(patru pârtii de schi cu un total de 2,7km Gura Râului, Straja, Râul de Mori şi Rânca). Având ca şi criteriu de ierarhizare lungimea pârtiilor de schi se constată că cel mai dezvoltat domeniu schiabil se găseşte în staţiunea Straja (9,2km) urmată de Şugag (6,8km), Parâng (6km) şi Muntele Mic (5km). La distanţă mai mare se află staţiunile Păltiniş (1,6km) şi Rânca (1,5km) la care se adaugă trei localităţi rurale care cu investiţii minime au reuşit să amenajeze trei pârtii de schi (Râul de Mori, Gura Râului şi Cheile Buţii).

În cadrul Alpilor Transilvaniei un statut aparte îl au Munţii Făgăraş unde este înregistrată cea mai mare altitudine de pe teritoriul României (2544m în Vf. Moldoveanu) cu un mare potenţial natural pentru amenajarea domeniilor schiabile dar care până în prezent nu dispun de nici o pârtie de schi amenajată. În Munţii Făgăraşului a fost construită în anul 1975 singura telecabină din Carpaţii Meridionali

care poate fi utilizată pentru practicarea schiului extrem pe traseul văii Bâlea. Deşi în unele

Tabel nr. 4. Caracteristici tehnice ale domeniilor schiabile din Carpaţii Occidentali

Carpaţii Occidentali 2010Nr. pârtii 15Lungime totală (m) 11285Lungime medie (m) 752Diferenţa de nivel medie (m) 173Altitudine de plecare medie (m) 1382Altitudine de sosire medie (m) 1210Lăţimea medie (m) 57Suprafaţa totală (m2) 615610Suprafata medie (m2) 41040Nr. pârtii cu zăpadă artificială 1Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială (m) 765Nr. pârtii cu nocturnă 5Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 3765Nr. pârtii cu zăpadă artificială si nocturnă 1Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială şi nocturnă (m) 765Nr. pârtii cu teleschi 12Nr. pârtii cu telescaun 3Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 0

1.036

0.752

0.955

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western CarpathiansTh

e av

ereg

e le

ng

th o

f th

e sk

i slo

pes

(km

)

Figura nr. 8Lungimea medie a pârtiilor de schi din cele trei regiuni carpatice ale României

statistici domeniul schiabil Bâlea apare cu un total de 24 km de pârtii de schi aceste trasee nu sunt amenajate şi din acest motiv nu pot fi trecute în categoria domeniilor schiabile analizate în studiul de faţă.

A treia regiune carpatică a României numită Carpaţii Occidentali este caracterizată de o slabă dezvoltare a domeniilor schiabile (Tabel nr. 4). Potenţialul schiabil este mare şi în acest caz cu un relief extrem de variat dispus sub formă de culmi prelungi, frecvent plane la partea superioară, depresiuni longitudinale largi, sectoare de văi transversale înguste, până la forme de chei şi defilee, înclinări ale versanţilor care depăşesc frecvent 35 º şi valori mari ale fragmentării verticale. Doar 1% din această regiune montană are altitudini care depăşesc 1500m însă acest aspect este compensat de cantităţile mari de precipitaţii sub formă de zăpadă şi de grosimea şi durata mare a stratului de zăpadă. Lungimea medie a celor 15 pârtii de schi este de 752m valoare semnificativ inferioară celorlalte două regiuni carpatice fiind

rezultatul investiţiilor reduse făcute în instalaţiile de transport pe cablu, raportul dintre instalaţiile de tip telescaun şi cele de tip teleschi fiind de 1/8 (Figura nr. 8) . După lungimea totală a pârtiilor de schi pe primul loc se situează staţiunea Băişoara (4,5km) urmată de Semenic (3,3km) la care se adaugă domeniile schiabile din localităţile Nucet, Stâna de Vale şi Mărişel. Pentru pârtiile amanajate în Carpaţii Occidentali media altitudinilor de la sosire este de

1210m, valoare superioară celei din Carpaţii Orientali deoarece în general pârtiile sunt mai scurte. Domeniile schiabile din acesată regiune montană au o mare perspectivă de dezvoltare deoarece se află în proximitatea unor aşezări urbane de talie mare (Cluj Napoca, Oradea, Timişoara, Arad) în care numărul celor care îndrăgesc sporturile de iarnă creşte semnificativ de la an la an.

Pentru evidenţierea gradului de dezvoltarea al domeniilor schiabile din Carpaţii României considerăm că cel mai bun indicator este densitatea pârtiilor de schi care poate fi calculat ca raport dintre lungimea totală a partiilor de schi dintr-o anumită regiune şi suprafaţa acesteia. La nivelul zonei montane a României densitatea medie a pârtiilor de schi este de 2m/km2 cu o serie de diferenţieri la nivelul regiunilor carpatice. Cea mai mare densitate medie este de 2,7m/km2 în Carpaţii Orientali, urmaţi de Carpaţii Meridionali cu 2,5m/km2 şi Carpaţii Occidentali cu 0,5 m/km2.

Repartiţia în suprafaţă a pârtiilor de schi este una extrem de aleatorie remarcându-se o densitate mai mare în cadrul unor domenii schiabile grupate în jurul unor centre urbane sau staţiuni turistice separate între ele de suprafeţe de sute de km2 fără nici o amenajare în acest sens.

În Carpaţii Orientali se remarcă o dezvoltare mai amplă a domeniilor schiabile din aria montană a judeţului Maramureş (5m/km2) dar şi din sectorul sudic din aria montană a judeţelor Braşov (12,2m/km2) şi Prahova (14,3m/km2). La polul opus se situează ariile montane ale

1319

1556

1382

1020

1346

1210

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

1800

Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians

Ave

rag

e st

arti

ng

an

d f

inis

h a

ltit

ud

e o

f sk

i sl

op

es (

m)

Figura nr. 9 Altitudinea medie de plecare şi sosire a pârtiilor de schi din cele trei regiuni carpatice ale României

judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău care deşi totalizează o suprafaţă de cca.4100 km2 nu deţin nici o pârtie de schi. Nesemnificative ca importanţă sunt şi domeniile schiabile din ariile montane ale judeţelor Neamţ (0,4m/km2), Bistriţa Năsăud (0,8m/km2), Suceava (1,9m/km2) şi Harghita (2,5m/km2).

În Carpaţii Meridionali există densităţi mai mari ale pârtiilor de schi în ariile montane ale judeţelor Hunedoara (8m/km2), Alba (7,2m/km2) şi Caraş Severin (4m/km2). Densităţi reduse ale pârtiilor de schi caracterizează ariile montane ale judeţelor Sibiu (1,8m/km2) şi Gorj (0,9m/km2) la care se adaugă ariile montane ale judeţelor Argeş şi Vâlcea care nu deţin nici o pârtie de schi.

În Carpaţii Occidentali aria montană a judeţului Cluj ere densitatea cea mai mare a pârtiilor de schi ajungând la 3,3 m/km2 urmată la mare distanţă de ariile montane ale judeţelor Bihor (1m/km2) şi Caraş Severin (0,8m/km2). O suprafaţă apreciabilă din Carpaţii Ocidentali totalizând cca. 8000km2 reprezintă aria montană a judeţelor Alba, Arad şi Hunedoara unde nu există nici o amenajare în acest sens.

În viitorul apropiat conform programelor derulate la nivel naţional densitatea pârtiilor de schi va creşte în special în ariile montane unde valorile acesteia sunt nesemnificative fiind vizate zone din Carpaţii Orientali (Bacău şi Vrancea) din Carpaţii Meridionali (Argeş şi Vâlcea) şi Carpaţii Occidentali (Alba, Bihor, Hunedoara).

Concluzii

În comparaţie cu ţările alpine ale Europei unde turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă deţine o pondere foarte importantă în România se poate spune că această componentă se află încă într-un stadiu incipient însă cu perspective foarte mari de dezvoltare, având în vedere faptul că în ultimii ani a crescut interesul pentru acest domeniu. Abordarea domeniilor schiabile poate fi făcută sub diferite aspecte însă considerăm că cel mai relevant indicator al dezvoltării domeniilor schiabile din România este legat de lungimea totală a partiilor de schi care la nivelul anului 2010 era de cca 168 km. Fără să mai facem referire la alte componente ale infrastructurii turistice din acest domeniu (instalaţii de transport pe cablu, infrastructura de cazare, infrastructura rutieră etc) se poate constata că domeniile schiabile din România sunt marcate de o insuficientă dezvoltare a pârtiilor de schi.

Un alt indicator al dezvoltării domeniilor schiabile este densitatea reţelei de pârtii de schi calculată ca raport dintre lungimea totală a pârtiilor de schi dintr-o anumită arie şi suprafaţa acesteia. Pentru Carpaţii României densitatea medie a reţelei de pârtii de schi este de 2m/km2, remarcându-se variaţii importante ale acesteia între diferitele zone montane. Domeniul schiabil cel mai dezvoltat din România (26% din lungimea totală a pârtiilor de schi) se află amplasat în zona Carpaţilor de curbură în masivele montane Bucegi şi Postăvaru precum şi în munţii Baiului, pe teritoriul judeţelor Prahova şi Braşov unde densitatea reţelei de pârtii de schi este de 14,3m/km2 în cazul judeţului Prahova şi de 12,2m/km2 pentru judeţul Braşov. Dezvoltarea acestui perimetru a fost iniţiată şi susţinută în perioada comunistă prin amenajarea unor staţiuni montane de importanţă naţională în cadrul cărora lungimea pârtiilor de schi este apreciabilă (Poiana Braşov-15 km, Predeal – 10 km, Buşteni – 5,5km, Azuga – 6,5 km, Sinaia – 6km). Principalul factor care a influenţat dezvoltarea domeniului schiabil din acest sector este legat de proximitatea capitalei dar şi a unor oraşe mari ca Braşov, Ploieşti şi Piteşti care asigură un flux de turişti apreciabil ca mărime şi destul de constant. Desigur că

rolul principal în asigurarea fluxului de turişti din zonă îl are capitala ţării - Bucureşti, din care provin turiştii cu venituri mai mari decât în alte oraşe ale ţării.

În ultimii zece ani sub efectul europenizării forţei de muncă din România se constată o creştere a interesului pentru dezvoltarea domeniului schiabil din alte judeţe ale ţării aflate la o distanţă mare de Bucureşti. În această perioadă, la nivelul României, are loc o creştere a lungimii totale a pistelor de schi cu cca. 37% ceea ce în valori reale înseamnă cca. 62 km.

Se constată o creştere accentuată a lungimii pârtiilor de schi din judeţele Maramureş, Suceava, Harghita şi Hunedoara rămânând însă în continuare numeroase arii montane în care nu există astfel de amenajări (judeţele Bacău, Vrancea, Buzău, Dâmboviţa, Vîlcea şi Mehedinţi în care sectorul montan totalizează cca 7000km2).

În următorii ani perspectiva dezvoltării acestui domeniu este una foarte mare având în vedere interesul crescut al turiştilor români pentru practicarea sporturilor de iarnă dar şi orientarea autorităţilor locale spre atragerea de fonduri europene şi investitori care să contribuie la amenajarea de noi pârtii de schi la standarde europene. Pentru aceasta există un Program naţional de dezvoltare a turismului montan “Superschi în România”, prin care se vor investi peste 130 milioane de euro pentru dezvoltarea domeniului schiabil din patru zone montane ale ţării (Poiana Braşov – Valea Prahovei, Parâng – Vâlcan – Valea Jiului, zona Maramureşului şi zona Sucevei).