DOCTRINELE HARULUI · DOCTRINELE HARULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN | R. BRUCE STEWARD = 12 = „preaiubit” al lui Isus Hristos cu scopul de a aduce pe oa-meni la credința în Isus

DOCTRINELE HARULUI

Evanghelia dupã Ioancu

în

R. Bruce Steward

DOCTRINELE HARULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN | R. BRUCE STEWARD

= 2 =

DOCTRINELE HARULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN. GHID DE STUDIU R. Bruce Steward

Copyright © 2017 Magna Gratia. Toate drepturile rezervate. Nici o parte a aces-tei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin fotocopiere, microfilmare, înregis-trare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a deținătorului drepturilor de autor. Stocarea acestei publicații pe alte pagini de internet decât cele ale Magna Gratia este interzisă.

Doctrinele Harului în Evanghelia după Ioan este o publicație alcătuită pe baza unei serii de predici prezentate la Englewood Baptist Church, New Jersey, în anul 1982, și la Grace Baptist Church, Florida, în anul 1991.

Utilizat cu permisiunea Chapel Library. Pentru publicații cristocentrice, contac-tați Chapel Library la adresa 2603 W Wright Street, Pensacola, FL 32505, www.chapellibrary.org

Used by permission of Chapel Library. For Christ-centered materials from prior centuries, contact Chapel Library, 2603 W Wright Street, Pensacola, FL 32505 www.chapellibrary.org

Dacă nu este altfel menționat, citatele biblice sunt preluate din Biblia Corni-lescu 1932, ediția revizuită.

Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.

Traducerea, design copertă și interior, editare și tehnoredactare: Asociația MAGNA GRATIA.

Pentru mai multe publicații cristocentrice, ne puteți contacta la adresa:

Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: [email protected] Internet: www.magnagratia.org


= 3 =

Evanghelia după Ioan

Fie că vor admite sau nu, toți creștinii evanghelici sunt fie calviniști, fie arminieni. Care este diferența atunci?

Tu în ce categorie ești? Și de ce?


= 4 =


= 5 =

Cuprins


= 6 =


= 7 =

Cuvânt Înainte

Aș vrea să fac unele recomandări acelora care vor citi și vor studia paginile următoare.

Prima recomandare este să vă asigurați că aveți o Biblie în față, deschisă la Evanghelia după Ioan, astfel încât să puteți citi referințele biblice care sunt aduse în sprijinul diferitelor aspecte discutate.

A doua recomandare este să studiați aceste lucruri însoțind studiul cu rugăciune, cu o inimă pregătită să pri-mească adevărul lui Dumnezeu.

A treia recomandare este să studiați cu o dorință de a vă supune adevărului lui Dumnezeu, chiar dacă acel adevăr se află în contradicție cu opiniile pe care le aveați anterior sau pe care le aveți în prezent cu privire la Doc-trinele Harului. Amintiți-vă, Isus a spus, „veți cunoaște adevărul, și adevărul [nu opiniile sau ceea ce poate cineva să creadă că ar trebui să fie] vă va face liberi” (Ioan 8:32).


= 8 =

Aș adăuga și o avertizare – în special în ce privește studiul temei „depravării totale”. În lumina învățăturilor biblice cu privire la acest aspect, sunt unii care concluzio-nează că lumea în care trăim este atât de total coruptă, în-cât noi ar trebui cumva să ne izolăm de ea într-un fel de cocon spiritual, de unde doar să ne uităm la lumea aceasta cu distanțare, și unde să ne închipuim că nu se poate face nimic de către omul căzut în păcat și care să fie util în vreun fel. Această atitudine contrazice învățătura Scriptu-rii. În Matei 7:9-11, Isus Hristos spunea următoarele: „dacă voi, care sunteți răi [starea noastră înaintea lui Dumnezeu], știți să dați daruri bune [utile pentru a îm-plini nevoi reale, cum ar fi nevoia de hrană] copiilor voștri...” De asemenea, El a predicat că judecătorii ne-drepți ar putea, din motive chiar egoiste, să facă dreptate în hotărârile pe care le iau (Luca 18:2-5). În Romani 5, Pa-vel spune că există oameni care, deși față de Dumnezeu sunt „fără putere” (incapabili să facă vreun lucru bun), „nelegiuiți” (v. 6), „păcătoși” (v. 8) și „vrăjmași” lui Dum-nezeu (v. 10), totuși el i-a privit ca pe semenii lui (v. 7), nu-mindu-i „neprihăniți” (în sensul în care se achită de toate obligațiile lor omenești), și „binefăcători” (în relație cu se-menii lor). Așa că a ne izola de lumea aceasta, după cum am descris, înseamnă a nega lucrarea lui Dumnezeu în lu-


= 9 =

mea acestor oameni, și stăpânirea Lui peste toate lucru-rile, pe care El le poate folosește spre binele copiilor Lui (Romani 8:28).

R. Bruce Steward


= 10 =


= 11 =

Introducere

În orice generație, creștinul de la amvon și cel de pe bancă au avut deopotrivă nevoie de o înțelegere clară a Evangheliei, care este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16). A pro-clama Evanghelia și a crede „Vestea Bună” de la Dumne-zeu pe temelia autorității Lui și în baza Cuvântului Lui sunt lucruri de cea mai mare importanță. Acesta este și motivul pentru care am elaborat acest scurt studiu.

Am ales pentru aceasta Evanghelia după Ioan pen-tru că ea a fost scrisă în mod expres de către ucenicul


= 12 =

„preaiubit” al lui Isus Hristos cu scopul de a aduce pe oa-meni la credința în Isus Hristos (20:30-31). Pe parcursul acestei Evanghelii, atenția noastră este orientată constant pe Isus Hristos. Citim despre semnele făcute de El și citim cuvintele Sale serioase adresate oamenilor. Evanghelia conține o relatare autentică din partea unui martor ocu-lar, care înregistrează ceea ce el a văzut și auzit, și care, în calitate de apostol, a scris, sub călăuzirea Duhului Sfânt, o interpretare plină de autoritate a lucrării și cuvintelor lui Isus Hristos (14:25, 26; 15:26, 27; 16:13-15; 20:30, 31; 21:24).

Un alt motiv pentru care am ales această Evanghe-lie este că adesea am recomandat celor interesați de lucru-rile spirituale, bărbați, femei, tineri și tinere, să înceapă studiul Bibliei cu această parte. Bisericile pe care le-am păstorit vreme de peste 21 de ani au oferit multe exem-plare ale Evangheliei după Ioan ca literatură evanghelis-tică. Am observat de asemenea că aceasta a fost practica multor altor pastori și biserici evanghelice.

În calitate de creștin evanghelic, care crede și pro-clamă Evanghelia lui Isus Hristos, sunt preocupat ca ceea ce eu cred și predic să fie aceeași „Veste Bună” pe care Isus a predicat-o și pe care El a lăsat-o apostolilor Lui și Biseri-cii din toate timpurile ca să o predice (v. Matei 28:18-20; Luca 24:44-49; Faptele Apostolilor). Creștinii evanghelici


= 13 =

de astăzi au opinii împărțite în ce privește anumite carac-teristici ale Evangheliei. Fie că recunosc, fie că nu, ei se împart în Calviniști și Arminieni.

În legătură cu punctul de vedere asupra Evanghe-liei pe care un creștin îl poate avea se ridică două chesti-uni de bază.

1) Prima are de-a face cu omul: De la căderea omu-lui încoace, ce poate face omul pentru a-și asigura mântu-irea? Aici nu este vorba despre responsabilitatea omului, căci atât calviniștii cât și arminienii cred că toți oamenii păcătoși sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu, și am-bii cheamă pe toți oamenii „să se pocăiască și să creadă Evanghelia” (Marcu 1:15, Faptele Apostolilor 17:31; 20:21).

2) A doua are de-a face cu Dumnezeu și ce fel de mântuire pune El înaintea oamenilor: Ceea ce Dumnezeu oferă este o mântuire concretă sau doar o mântuire posi-bilă?

Acestea sunt probleme care au fost ridicate în mod repetat în biserică. Ele au condus cândva în trecut la con-troversa între Augustin și Pelagius, la finele secolului al 4-lea și începutul secolului al 5-lea. De-a lungul Evului Me-diu, aceste aspecte au fost dezbătute și argumentate de te-ologii din acea perioadă. În secolul al 16-lea, Luther a luat


= 14 =

apărarea poziției augustiniene împotriva lui Erasmus. Jean Calvin a luat și el parte la această controversă, în opo-ziția sa față de biserica romano-catolică și față de semi-pelagienii vremurilor sale. Mai apoi, în secolul al 17-lea, aceste aspecte au fost dezbătute la Sinodul din Dort (1618-1619). La acest Sinod, un grup de persoane care erau adep-ții lui Jacobus Arminius (care a murit în 1609) au prezen-tat o scrisoare de protest împotriva înțelegerii augustini-ano-calviniste asupra Evangheliei. Răspunsul Sinodului cu privire la aceste două lucruri a susținut învățăturile lui Augustin și Calvin ca fiind conforme adevărului biblic, și a respins pe cele ale lui Arminius. Răspunsul Sinodului poate fi sumarizat prin inițialele „TULIP”1.

TULIP este, în primul rând, o mnemonic (un ajutor pentru memorarea ușoară), și, apoi, un acronim (fiecare literă corespunde unei învățături importante a Scripturii) care prezintă punctul de vedere al Sinodului de la Dort asupra celor două aspecte în discuție. Vom recunoaște apoi că fiecare din cele 5 învățături ale Scripturii repre-zentate în TULIP ar putea fi definite mai precis prin utili-zarea altor cuvinte sau expresii, dar acest acronim ne ajută mai bine acum în a defini chestiunile în discuție. Aceste 5 învățături sunt denumite și „Doctrinele Harului”.


= 15 =

Pentru început, haideți să aruncăm o scurtă privire asupra cuvântului TULIP, observând ce reprezintă fiecare literă și care este punctul de vedere opus pentru fiecare, în speranța că ne va ajuta în studiul nostru.

T — DEPRAVAREA TOTALĂ

Omul (prin și ca urmare a căderii în păcat) este to-tal depravat sau corupt; el este incapabil să facă vreun lu-cru în vederea mântuirii sale.

Punctul opus de vedere este că, deoarece omul este responsabil înaintea lui Dumnezeu să se pocăiască și să creadă Evanghelia, este nevoie ca el să fie capabil să și facă aceste lucruri.

U — ALEGEREA NECONDIȚIONATĂ

Din veșnicie, Dumnezeu a ales în mod necondițio-nat pentru mântuire anumite persoane din masa de oa-meni păcătoși. El a făcut acest lucru nu pentru că ar fi pre-văzut că ei vor crede Evanghelia atunci când le va fi ofe-rită, ci datorită dragostei Sale și a scopului Său de a Se glo-rifica pe Sine în mântuirea acelora pe care El îi alege liber și necondiționat.

Punctul de vedere opus spune că alegerea lui Dum-nezeu este condiționată, anume că El a prevăzut că anu-


= 16 =

mite persoane vor crede Evanghelia, și, în baza acestui lu-cru, El a ales pe acele persoane pentru a fi moștenitorii vieții veșnice.

L — ISPĂȘIREA LIMITATĂ

Prin jertfa Sa de pe cruce, Isus Hristos a purtat pă-catele acelora pe care Dumnezeu i-a ales necondiționat ca să primească viața veșnică, și astfel El a asigurat mântui-rea numai acelora pentru care El a murit. Astfel, ispășirea făcută de El este limitată la aceste persoane.

Celălalt punct de vedere, arminian, este că Hristos S-a jertfit pentru toți oamenii fără deosebire pentru a face mântuirea posibilă pentru ei, înlăturând astfel orice ob-stacol dinaintea omului, astfel încât acesta să poată fi be-neficiarul vieții veșnice dacă își pune credința în Hristos.

I — HARUL IREZISTIBIL

Harul lui Dumnezeu este irezistibil pentru cei aleși (adică aceia pentru care Hristos a murit), iar scopul alege-rii lor de către Dumnezeu și beneficiile lucrării mântui-toare a lui Hristos vor fi aplicate eficient lor prin Duhul Sfânt, astfel încât aceștia sunt născuți din nou (sau rege-nerați – n.trad.) și ei cred astfel Evanghelia.

Punctul de vedere opus afirmă că toți oamenii se pot opune harului lui Dumnezeu și astfel acceptarea Evan-gheliei nu este bazată doar pe lucrarea Duhului Sfânt ci și


= 17 =

pe cooperarea sau participarea omului prin primirea ha-rului lui Dumnezeu prin credință.

P — PERSEVERENȚA SFINȚILOR2

Aceia pe care Dumnezeu i-a ales, pentru care Hris-tos a murit, care au fost născuți din nou prin Duhul Sfânt, sunt păstrați prin puterea lui Dumnezeu și vor persevera [continua – n.trad.] în credință până la sfârșit, fiind astfel mântuiți.

Punctul de vedere opus este că omul care crede cu adevărat Evanghelia ar putea la un anume moment - sau în orice moment - să abandoneze credința în Hristos, și astfel să își piardă viața veșnică și să piară pentru vecie.

Pe măsură ce ne vom apropia acum de Evanghelia după Ioan, vom observa că două lucruri sunt acceptate fără ezitare de orice persoană care crede că Biblia – în to-tul, în toate părțile sale – este Cuvântul lui Dumnezeu plin de autoritate și fără greșeală.

Primul este că Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cuvân-tul, Domnul nostru Isus Hristos, are o cunoaștere cuprin-zătoare și precisă a lui Dumnezeu, pentru că El este Dum-nezeu. El ne-a pus înainte în Biblie o cunoaștere a lui Dum-nezeu care este suficientă pentru ca noi să Îl înțelegem și ca să înțelegem care este calea mântuirii dată de El (v. Ioan 1:1-5, 9-18; și 14:25, 26; 15:26, 27; 16:13-15).


= 18 =

Al doilea este că Domnul Isus Hristos deține o cu-noaștere cuprinzătoare și profundă a oamenilor, cunoaș-tere pe care de asemenea ne-a transmis-o în Biblie (v. Ioan 2:24, 25; 5:33-42; 6:15, 64, 70, 71).


= 19 =

„Depravarea totală”

Chestiunea critică este Depravarea Totală. Există multe persoane care admit că ei cred acest punct (și cred și ultimul punct, Perseverența Sfinților), dar în realitate nu prea îl cred. Dacă ar discuta detaliat asupra acestui subi-ect, ei ar susține că, într-un fel, voința omului, deși afec-tată de căderea în păcat, poate totuși să colaboreze cel pu-țin cu harul lui Dumnezeu și că acest lucru trebuie să se petreacă pentru ca o persoană să poată primi darul vieții veșnice. Cu toate acestea, atunci când cineva studiază cu atenție Evanghelia lui Ioan, sunt convins că va fi izbit de adevărul că fără nașterea din nou, omul nu poate și nu va primi pe Hristos. Sub îndrumarea Marelui Medic și a ele-


= 20 =

vului Său preaiubit, apostolul Ioan, vom examina învăță-turile cu privire la starea omului păcătos sub două as-pecte: în primul rând, vom face diagnosticul stării aces-tuia, iar apoi ne vom uita la prognosticul stării omului.

1. Cunoașterea spirituală a omului păcătos

În partea introductivă a Evangheliei (v. 1:1-18), suntem confruntați cu starea omului după căderea în pă-cat (v. 5): „Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o”. Aceasta este starea de orbire spirituală: cel ce este orb spiritual nu poate distinge lumina. Mai târziu, Isus i-a spus lui Nicodim că „dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (3:3). În mi-nunea cu omul născut orb (cap. 9), Isus s-a folosit de acea situație pentru a arăta că aceasta este situația spirituală tragică a omului păcătos, în special când acel om crede că el poate totuși să vadă (9:39-41). Din nou, numai aceia care Îl urmează (și a urma pe cineva presupune să ai abilitatea de a vedea acea persoană) sunt cei care nu umblă în întu-neric (8:12). Omul este orb și trăiește în întuneric (12:35, 40).

Totuși, nu doar că omul este orb spiritual, ci el este și surd spiritual. Isus afirmă din nou că deși Tatăl a lăsat


= 21 =

mărturie pentru El prin lucrările pe care El, Isus, le-a fă-cut, „Voi nu I-ați auzit niciodată glasul... și Cuvântul Lui nu rămâne în voi” (5:36-38). De aceea, în om există o incapa-citate de a primi nu doar mărturia Tatălui, ci și mărturia Fiului (3:11), sau chiar mărturia înaintemergătorului lui Isus, Ioan Botezătorul (v. 1:6-8, 15, 19-36; 5:33-36; 8:27-36). Ei se bucurau de lumina pe care Ioan o avea, dar nu s-au bucurat în Acela despre care Ioan aducea mărturie, altfel spus, ei nu auzeau ceea ce Ioan le spunea în ce privește scopul lucrării sale (1:6-8). Iar Isus a oferit și motivul pen-tru care omului îi lipsește înțelegerea a ceea ce El spunea: „...Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.” [adică ce vă spun Eu] (8:43). Atunci când oamenii nu pot auzi cuvântul Lui, nu se poate găsi loc în ei pentru aceste cuvinte (8:37).

În ultimul rând, omul este ignorant cu privire la lu-crurile spirituale. Acest adevăr ne confruntă în capitolul 1 din Evanghelia după Ioan. În versetul 5, omul nu a „bi-ruit”3 lumina; în versetul 10, ni se spune că ei nu „L-au cu-noscut”; în versetul 11, ei nu „L-au primit”, și aceasta chiar și după ce Ioan Botezătorul L-a prezentat lor (v. 26). În dis-cuția cu femeia de la fântână, Isus a subliniat ignoranța spirituală a omului căzut în păcat în două aspecte: (1) Dumnezeu are un dar uimitor de care omul are nevoie, și (2) El (Hristos) este Dătătorul acelui dar (4:10-26).


= 22 =

El a dezvăluit această ignoranță nu doar în Sama-riteni, ci și în Nicodim, care era învățător în Israel (3:10), în mulțimea de Iudei (7:41, 52; 10:20-24; 12:40), în farisei (8:19), aceia care pretindeau că ei cred în El (8:31-32, 43, 55), în învățătorii din sinagogi (9:16, 29-34), și chiar în uce-nicii Lui (13:6-9). El arată că împotrivirea și persecuția pe care ucenicii Lui urmau să le experimenteze din partea necredincioșilor se datorau faptului că persecutorii „n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (16:1-3). Așa că IQ-ul spiritual (gradul de inteligență – n.trad.) al omului ca ur-mare a căderii în păcat are valoarea 0,00000... El este orb, surd și ignorant cu privire la Dumnezeu, cu privire la Hristosul Lui și cu privire la Cuvântul Lui (17:25).

2. Înclinațiile spirituale ale omului

Înclinațiile omului se manifestă în ceea ce el iu-bește și în ceea ce urăște, în ceea ce „îl determină” și în ceea ce „îl demotivează”, în ceea ce „îl face să acționeze” și în ceea ce „îl face să rămână indiferent.”

În mod natural, omul are o antipatie față de Dum-nezeu, față de Hristos, față de Lumina Adevărată, față de Cuvântul Lui și față de poporul Lui. Ioan subliniază această antipatie în Capitolul 1, unde scrie că El „[Cuvân-tul (v. 1), Viața (v. 4), Lumina (v. 4-5, 9)] a venit la ai Săi [evreii], și ai Săi nu L-au primit” (v. 11). Acest lucru suma-


= 23 =

rizează atitudinea evreilor pe care o regăsim pe tot par-cursul acestei Evanghelii. În ciuda statutului lor privile-giat de descendenți ai lui Avraam după trup (8:33, 39) și a faptului că lor li se încredințase Cuvântul lui Dumnezeu sub forma Scripturilor (5:39), când Isus Hristos a venit printre ei, L-au respins. Datorită stării de răufăcător a omului, el nu este doar indiferent cu privire la Lumină, ci el nici nu vine la Lumină – ba chiar urăște Lumina – pen-tru că Lumina îi descoperă faptele sale rele (3:20). Această atitudine este una de aversiune față de adevărata viață (5:40). Când omul este presat în ce privește lucrurile spiri-tuale, el Îl dezonorează pe Fiul lui Dumnezeu (8:48, 49). Antipatia spirituală a omului a fost manifestată în vremea lui Isus Hristos prin dorința lor și prin planul lor de a-L omorî (7:19, 25, 32; 8:59; 10:31; 11:50-53; 12:10).

În ce privește aspectele pe care omul este înclinat să le facă, trebuie spus că el are o atracție naturală să se alipească și să facă răul. El urăște Lumina și iubește întu-nericul (3:19). Întunericul este atmosfera în care el tră-iește, se mișcă și este viu. Deoarece „stăpânitorul acestei lumi” este „tatăl” său, voința și exemplul acestuia sunt do-minante în viața omului. De aceea el este denumit minci-nos și ucigaș (8:44; 12:31; 14:30). Regula vieții sale nu este ca să trăiască după voia și plăcerea lui Dumnezeu, ci el trăiește cu scopul de a obține aplauzele colegilor lui de


= 24 =

sclavie față de păcat și față de Satana (7:13; 9:22; 12:42, 43; 19:38).

De asemenea, Isus a spus că omul este dependent și înrobit în trei feluri. În primul rând, el este înrobit față de păcat: „Adevărat, adevărat, vă spun că, oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului” (8:34). Practicarea păcatu-lui este dovada sclaviei față de păcat. În al doilea rând, această dependență de a păcătui este dovada sclaviei lui față de Satana: „voi faceți faptele tatălui vostru”... care nu era Avraam, așa cum presupuneau ei (8:39-41), ci „dia-volul” (8:44). În al treilea rând, El a spus că omul este înro-bit de propria fire, și datorită stăpânirii păcatului și a lui Satana asupra sa, el este înșelat să creadă că el își salvează viața trăind astfel, pe când în realitate el își pierde viața (Ioan 12:25).

Iuda Iscarioteanul este un exemplu de astfel de de-pendență de sine (12:4-6). Dragostea lui față de propria-i viață și dorința de a avea bogății materiale erau de fapt dumnezeul lui, și acestea i-au oferit ocazia de a-L trăda pe Isus (13:2). El a devenit astfel instrumentul Satanei (13:26, 27) și a condus autoritățile din vremea aceea la locul unde puteau să Îl aresteze pe Isus, acela fiind de altfel locul unde El obișnuia să se retragă pentru a se ruga (18:1-3, 5). Din observațiile făcute de evanghelist asupra caracterului


= 25 =

lui Iuda, noi învățăm că omul care își slujește propriei per-soane și propriilor interese își are cel mai groaznic dum-nezeu, un dumnezeu care îl va distruge în final.

3. Voința spirituală a omului

Acesta este cel mai important punct. Este impor-tant să recunoaștem că omul ia decizii în mod liber – dar le ia pe baza intereselor pe care le are (păcatul, egoismul și Satana) și pe baza înclinațiilor sale, care sunt împotrivi-toare față de Dumnezeu, față de Hristosul Lui și față de Cuvântul Lui. Deciziile lui, așadar, deși sunt luate în liber-tate, nu pot fi decât greșite.

Isus a spus că omul este afectat de o incapacitate de două feluri.

În primul rând, omul nu poate veni la El ca să aibă viață spirituală. El a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (6:44). Și iarăși: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (6:65). Capacitatea de a veni la Hris-tos pentru a primi viața veșnică comportă două aspecte: (1) o atracție interioară față de Fiul, care este dată de Ta-tăl, și (2) oferirea darului abilității de a veni la Hristos, tot de către Tatăl. El a mai spus că aceia care vin la El, I-au fost dați de Tatăl (6:37).


= 26 =

În al doilea rând, Isus a afirmat că omul neregene-rat este incapabil de a crede în El. El i-a spus lui Nicodim următoarele: „Dacă v-am vorbit despre lucruri pămân-tești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?” (3:12). În predica Sa cu privire la Pâinea vieții, El a făcut legătura între a crede în El și a veni la El (6:64, 65). Această legătură indică faptul că a veni la Hris-tos înseamnă a crede în Hristos. În aceeași predică, El de-clară că numai aceia care „mănâncă trupul Fiului Omului și [care] ...beau sângele Lui” au viața în ei (6:53-58). Aceasta este o ilustrație vie cu privire la dependența omu-lui de Persoana și lucrarea lui Hristos în ce privește viața veșnică. Ca urmare a acestor cuvinte „prea de tot” (6:60), „mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai um-blau cu El” (6:66 cf. 8:30, 31). În predica Sa cu privire la Păstorul cel Bun și oile Sale, El a oferit explicația pentru necredința evreilor în a fi turma Lui: „Oile Mele,” a spus El, „ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine” (10:26, 27).

Ioan comentează cu privire la necredința încăpățâ-nată a mulțimilor de oameni (12:37) ca fiind împlinirea a două din profețiile lui Isaia. În 12:38, el citează Isaia 53:1: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?” În urmă-toarele versete, el scrie: „De aceea nu puteau crede” (adică nu aveau capacitatea de a crede), căci așa cum spusese


= 27 =

Isaia: „Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.” (12:39, 40; Isaia 6:10). Isus În-suși se referă la acest eșec al oamenilor în a veni la El ca reprezentând împotrivirea voinței lor care acționează li-ber: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (5:40).

Pentru ca omul natural, în viața lui spirituală, să poată „primi,” „crede,” sau „veni” la Hristos, are nevoie de o naștere din nou (Ioan 1:13; 3:3, 5, 7). Ochii lui orbi tre-buie să fie deschiși și privirea întunecată trebuie să fie lu-minată pentru a cunoaște adevărul. Înclinațiile lui împo-trivitoare trebuie să fie întoarse astfel încât el să iubească lumina și să urască întunericul. Voința lui împotrivitoare trebuie să fie schimbată printr-o lucrare puternică a lui Dumnezeu, pentru ca apoi el să poată să „creadă,” „să vină,” și „să urmeze” pe Hristos.

4. Acțiunile omului înaintea lui Dumnezeu

În Evanghelia după Ioan ni se spune foarte clar că starea spirituală a omului se vede în acțiunile sale. Isus a spus că „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lu-mina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vă-dească [descopere] faptele” (3:19, 20). În versetul 19, cu-vântul tradus cu „rele” indică un rău activ, un rău care este „stricător” sau „distructiv”. În versetul 20, cuvântul


= 28 =

„răul” indică „nimicnicia” acelor fapte, lipsa lor de valoare înaintea lui Dumnezeu. Primul cuvânt (v. 19) poate fi folo-sit pentru a descrie rădăcina unuia a cărui viață interi-oară este descrisă prin punctele 1-3 de mai sus. Al doilea cuvânt se referă la roadele care sunt produse de o astfel de rădăcină, și un astfel de om este sub judecata lui Dum-nezeu (3:18).

Viața omului stă sub iminența judecății lui Dumne-zeu din cauza lipsei credinței și a ascultării acestuia de El (3:18, 36). Credința în Hristos se dovedește prin ascultarea de El. Lipsa credinței (rădăcina) produce neascultare (roada). Isus a spus că motivația acelora care ascultă de El este aceea de a-și exprima dragostea față de El (14:15, 21, 23). Dar El a continuat spunând: „Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis” (14:24; 15:23-26). Și întrucât scopul ascultării de Hristos este acela de a-L onora pe El și pe Tatăl, care L-a trimis, tot astfel neascul-tarea față de El are ca scop dezonorarea Lui și a Tatălui (5:23 cf. v. 39-47). Faptele omului sunt așadar judecate ca fiind bune sau rele nu doar pe baza rădăcinii din care ele se trag (adică viața interioară a omului căzut în păcat) și a lipsei de valoare a acestor roade, ci și pe baza motivației, care în acest caz constă în ura față de Dumnezeu și Fiul Lui, ca și a scopului pentru care ele sunt făcute, anume pentru a dezonora pe Dumnezeu și pe Fiul Lui.


= 29 =

5. Starea omului înaintea lui Dumnezeu

Singura concluzie logică la care orice om normal ar ajunge, în baza realităților prezentate mai sus, este aceea că omul este mort din punct de vedere spiritual. Totuși, nu suntem lăsați să tragem noi concluzia aceasta, ci însăși Evanghelia după Ioan afirmă acest lucru cu claritate.

În primul rând, Isus a spus că omul neregenerat nu are viață în el (6:53). Toate învățăturile Lui, care ne spun despre necesitatea unei „nașteri din nou” prin Duhul Sfânt, a unei „veniri la El,” a „mâncării trupului Lui,” a „băutului sângelui Lui,” și a necesității punerii „credinței în El” pentru a avea viața veșnică, au ca implicație aceeași concluzie (ex., Ioan 3:1-11; 5:40; 6:53-58; 20:30, 31). Afir-mațiile Lui că doar El este Viața și că numai El dă viața, ne obligă să credem că în afara Lui și în afara darului Său, omul nu are viață spirituală înaintea lui Dumnezeu (Ioan 10:27, 28; 11:25, 26; 14:6).

În al doilea rând, El a afirmat că starea omului ne-convertit este una a morții spirituale chiar în prezent. El spune că acela care „ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis, are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (5:24). Apoi, El vorbește despre momentul prezent („acum a și venit”) „când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-l vor asculta, vor


= 30 =

învia” (5:25). O examinare atentă a contextului acestui pa-saj ne arată că aici Isus se referea la cei care erau morți spiritual. Când s-a referit la cei morți din punct de vedere fizic, El a folosit expresia „cei din morminte” (v. 28 și 29).

Din punct de vedere spiritual, toți oamenii sunt ca și Lazăr (când Isus a venit la mormântul lui și a poruncit să se dea piatra la o parte), având asupra lor mirosul pu-treziciunii, „cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză, și cu fața înfășurată cu un ștergar” (11:38-44). Și după cum numai vocea dătătoare de viață a Fiului lui Dumnezeu spunând „Lazăre, vino afară” (v. 43) a fost cea care l-a adus pe Lazăr afară din mormânt (v. 44), tot așa numai aceeași voce care vorbește oamenilor morți spiri-tual de astăzi îi poate chema la viața spirituală și veșnică. Și aceasta pentru că omul neconvertit este mort spiritual.

Cel care a oferit diagnosticul este de asemenea Cel care are autoritatea de a oferi prognoza cu privire la om. Dacă omul rămâne în starea de moarte spirituală în această viață, el va avea anumite consecințe de suportat în perioada de după moarte, la învierea pentru judecată (5:29). Trebuie observat că omul, deși este incapabil să


= 31 =

facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, rămâne totuși res-ponsabil să fie plăcut Lui, și este fără scuză înaintea Lui (1:5; 7:28; 9:40, 41; 10:37-39; 15:22-25).

Și există 3 consecințe care au efect asupra omului.

1) Omul este sortit să piară veșnic

Isus i-a spus lui Nicodim că numai aceia care sunt credincioși nu vor pieri, ci vor avea viața veșnică. Implicit, toți cei necredincioși vor pieri pe vecie (3:16). El a arătat către cei care erau în Templu (Ioan 8:12-59) ca fiind aceia care nu credeau și nu Îl urmau, și că implicația era că ei mor în păcatele lor (8:21, 24). Ei vor fi aruncați afară pen-tru totdeauna (6:37; v. și 8:35, 10:28).

2) Omul trăiește sub mânia lui Dumnezeu

Ioan Botezătorul a afirmat față de ucenicii lui că credința lor trebuie să fie pusă în „Mire” (3:27-30), adică în „Fiul”, în mâinile Căruia Tatăl a dat toate lucrurile (3:31-35). Apoi el a pus în contrast situația acelora care cred în Fiul cu a acelora care nu Îl ascultă pe Fiul. Cei credincioși au viața veșnică, dar cei necredincioși au parte de mânia lui Dumnezeu rămânând asupra lor (3:36).

3) Omul este deja condamnat

Isus a spus că El nu a fost trimis „în lume ca să ju-dece lumea”; nu era nevoie de aceasta, pentru că acela care nu crede în El, a fost deja judecat (3:17, 18). Această


= 32 =

judecată va fi declarată public în ziua de apoi când cei care au făcut răul vor fi înviați în vederea judecății (5:28, 29).

Conform Evangheliei după Ioan, ceea ce îi așteaptă pe cei necredincioși este groaznic. Omul care va veni acolo îmbrăcat în hainele putrede ale morții sale spirituale va pieri pe vecie, fiind deja sub mânia și judecata lui Dumne-zeu. Pentru el, moartea nu îi va aduce o altă viață, ci o ju-decată deplină, sau ceea ce nu poate fi descris decât cu ex-presia de moarte veșnică. Iată care este prognoza pe care o face Marele Doctor.


= 33 =

„Alegerea necondiționată”

Atenția noastră se mută acum asupra lui Dumne-zeu – Dumnezeu, care atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, Fiul cel Preaiubit, care din veșni-cie „este în sânul Tatălui” (1:18; 3:16; 17:24). Această dra-goste față de om este uimitoare dacă ne uităm la caracte-rul și starea omului, așa cum le-am văzut în capitolul an-terior. Nu este nimic în om care să fie de iubit. El nu este doar corupt în totalitate și dezgustător înaintea lui Dum-nezeu, ci el este și total incapabil să facă vreun lucru care să îi schimbe această stare sau caracter înaintea lui Dum-nezeu.

Totuși, în baza voii Sale suverane și libere, Dumne-zeu Și-a revărsat dragostea veșnică asupra unui număr


= 34 =

anume de oameni păcătoși, cărora le dă viața veșnică. În Evanghelia după Ioan, găsim 4 categorii de afirmații în le-gătură cu acest adevăr.

Dumnezeu, Tatăl cel sfânt și neprihănit, a ales anu-mite persoane ca să fie ale Lui. Acest adevăr ne este pre-zentat clar de Isus în rugăciunea Lui din Ioan 17. Isus afirmă că aceia pe care Tatăl I-a dat, au fost înainte de toate ai Tatălui. Citim că „Ai Tăi erau” (v. 6), „sunt ai Tăi” (v. 9), și „tot ce este al Meu, este al Tău, și ce este al Tău, este al Meu” (v. 10). El se roagă apoi ca „să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine (v. 23)... fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (v. 24). Cu alte cuvinte, există oameni pe care Tatăl i-a ales să fie ai Săi înainte de întemeierea lumii, datorită dragos-tei Sale libere.

Hristos reamintește Tatălui că El i-a dat autoritatea peste toată omenirea, astfel încât El să dea viața veșnică tuturor acelora pe care Tatăl I-a dat (17:2). Apoi, unul din argumentele pe care le aduce pentru ca Tatăl să îi păstreze


= 35 =

în Numele Lui (17:11) este acela că El a făcut cunoscut Nu-mele Lui (al lui Dumnezeu) „oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cu-vântul Tău” (17:6). Rugăciunea Lui nu se referă la lume, ci este pentru cei pe „care Mi i-ai dat Tu” (17:9). Faptul că Isus nu se gândea numai la cei 11 apostoli ca fiind aceia care Îi fuseseră dați, este evident din spusele Lui din ver-setele 20-24. În versetul 20 citim cuvintele Lui: „Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” – Cuvântul pe care Tatăl l-a dat Fiului, pe care El l-a dat apoi lor (v. 6-8). El se roagă apoi ca „ei să fie una” (v. 21), adică apostolii alături de „cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” Aceasta face referire la bise-rică, începând cu primul secol până astăzi, și până când se va sfârși istoria. Apoi El continuă în versetul 24, referindu-se la apostoli și la credincioșii din toate timpurile, ca fiind „și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea” (vezi și 6:37; 10:29.)

Dumnezeu Tatăl i-a dat Fiului, care S-a dat la moarte pentru a obține viața veșnică pentru ei. Întrucât acest aspect va fi tratat în detaliu în capitolul următor, aici îl voi aborda pe scurt. În capitolul 10, în calitate de Păstor


= 36 =

cel Bun, Hristos spune: „Păstorul cel bun își dă viața pen-tru oi” (v. 11), apoi continuă spunând: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine.” (v. 17, 18). Moartea Sa („Îmi dau viața”) și învierea Sa („iarăși s-o iau”) pentru oile Sale, sunt în acord cu scopurile divine: „aceasta este po-runca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (v. 18).

De-a lungul acestei Evanghelii, Isus era conștient de voia Tatălui Său (porunca Lui) pe care trebuie să o îm-plinească (4:34; 5:30, 36; 6:38; 17:4; 19:28-30), și despre ceea ce avea să se petreacă cu El, de momentele de mare suferință care Îl așteptau (2:4; 7:30; 8:20; 12:23, 27; 13:1; 16:32; 17:1). Când era în grădină și l-a văzut pe Iuda ve-nind cu soldații de la preoți cei mai de seamă și de la fari-sei, „Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei” (18:3, 4). Apoi, El a luat paharul pe care Tatăl I-l dăduse ca să îl bea (18:11).

Dumnezeu Tatăl, care i-a hotărât pe acei oameni ca să primească viața veșnică, a hotărât ca să le dea acestora și mijloacele prin care să îi asigure de aceasta.

a. Scopul lui Dumnezeu este ca ei să aibă viața veș-nică


= 37 =

În ce privește viața veșnică, ca scop al lui Dumne-zeu pentru copiii Lui, trebuie să observăm următoarele aspecte:

1) Este un dar prezent, aflat în posesia celor pe care El i-a ales (6:39, 40; 14:2, 3).

2) Include nădejdea învierii în ziua de apoi (5:24, 25, 28, 29; 6:39, 40, 44, 54).

3) Include a fi cu Hristos – „vreau ca... să fie împre-ună cu Mine, ...ca să vadă slava Mea” pe vecie (17:24, cf. 1:14; 17:5).

b. Dumnezeu dă și mijloacele prin care ei primesc vi-ața veșnică

În același timp, El stabilește și dă tuturor aleșilor Lui și mijloacele care sunt necesare pentru ca ei să pri-mească și să fie asigurați de viața veșnică:

1) El le dă abilitatea de a veni la Hristos (6:37, 44, 65).

2) El le dă abilitatea de a-L vedea și de a crede în Fiul (6:40; 10:26, 27). În acest sens trebuie să înțelegem afirmațiile lui Isus cu privire la a mânca trupul Lui și a bea sângele Lui (6:51, 53-58). Este o modalitate foarte con-cretă de a arăta că a crede în Hristos este a fi în depen-dență totală de El ca singura Sursă și suport pentru viața


= 38 =

spirituală, după cum pentru viața fizică depindem total de hrană și apă.

3) El le dă abilitatea de a auzi vocea Lui și de a-L urma (8:47, cf. 46 și 10:26, 27, 29).

În această secțiune ne sunt prezentate două con-cepte teologice importante cu privire la mântuire. Primul implică acordul dintre Tatăl și Fiul, fiind denumit și Legă-mântul Răscumpărării. Tatăl Îi dă Fiului un popor, iar Fiul agreează să răscumpere acest popor prin moartea Lui (vezi pct. 1 și 2 mai sus).

Acest lucru servește drept bază pentru al doilea concept, anume Legământul Harului, în cadrul căruia Ta-tăl, ca Izvor al Sfintei Treimi, și Fiul ca și Cap și Mediator al poporului Lui, asigură mântuirea celor aleși și le dă acestora toate mijloacele pentru a primi această mântuire (vezi pct. 3 și 4 mai sus). „Mântuirea vine de la Domnul” (Iona 2:9).


= 39 =

„Ispășirea limitată”

Prin „Ispășire Limitată” se înțelege că moartea lui Hristos a fost valabilă numai pentru cei aleși și că efectul ispășirii făcute de El le asigură mântuirea acestora. Astfel, prin aceasta sunt subliniate două aspecte:

1) Că răscumpărarea este particulară, și

2) Că răscumpărarea este obținută pentru cei aleși de Dumnezeu.

În Evanghelia după Ioan există două categorii de pasaje care tratează subiectul morții lui Hristos. O catego-rie din acestea ne prezintă moartea lui Hristos pentru niște oameni anume. Cealaltă categorie de versete ne pre-zintă moartea Sa ca având implicații universale. Cum ar


= 40 =

trebui să le înțelegem? Sunt ele opozante unele altora într-un mod în care nu ar putea fi vreodată împăcate, sau cumva există o modalitate de a înțelege pasajele care elo-giază minunățiile morții lui Hristos?

a. Capitolul 10

Primul pasaj care ne pune în față acest adevăr se găsește în Capitolul 10. Hristos afirmă în versetul 11 că: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pen-tru oi,” iar în versetul 14 aceste oi sunt identificate de două ori cu expresia „ale Mele” [BOR] (cf. v. 3, 4). În versetul 15 El afirmă: „Eu Îmi dau viața pentru oile Mele”. Isus a făcut aceste afirmații față de evreii aflați în luna a 7-a la Sărbă-toarea Corturilor (v. 7:2). Mai târziu, la momentul Sărbă-torii Înnoirii Templului (Hanukkah) din luna a douăs-prezecea, Îl găsim pe Isus din nou în Ierusalim (10:22-23). Cu această ocazie, El a arătat că necredința evreilor față de El era de fapt un semn că ei nu erau „din oile Mele” (10:26). Adică ei nu erau dintre cei dați Lui de către Tatăl și, prin urmare, nu făceau obiectul morții Sale răscumpă-rătoare!

În versetul 27, El oferă două semne caracteristice ale oilor Sale: ele „ascultă glasul Meu... și vin după Mine”


= 41 =

(cf. v. 14). El le dă viața veșnică, ce a fost pregătită pentru ele (v. 28, 29), pentru că El Își dă viața pentru ele (vezi v. 11-18). Un alt pasaj care face referire la acest subiect se găsește în Capitolul 21, unde Hristos îl restaurează și îi redă misiunea lui Petru (21:15-19). Petru avea să fie un păstor urmaș al lui Hristos (v. 1Petru 5:1-5) pentru oile Sale (v. 16, 17). Motivația lui Petru pentru slujirea aceasta a stat în dragostea lui pentru Isus Hristos (v. 15-19), Acela care Și-a dat viața pentru oile Sale.

b. Capitolul 11

Următorul pasaj se găsește în capitolul 11:47-53 (cf. 18:14). Isus tocmai făcuse o mare minune în public prin învierea lui Lazăr (11:38-44). Drept consecință, mulți din-tre prietenii Mariei au crezut în El; cu toate acestea, alții s-au dus și au povestit cele văzute Fariseilor (11:45, 46). Li-derii religioși evrei au organizat o întâlnire pentru a de-cide ce să facă în ce privește pe Isus, pentru că deja făcuse atât de multe minuni care demonstrau cine este El (11:47). Ei Îl vedeau pe Isus și lucrările Lui ca pe o sursă de agitație publică, lucru care ar fi putut provoca pe Romani să ia mă-suri dure împotriva evreilor, culminând cu zdrobirea completă a statului evreu și a autorităților religioase exis-tente la acea vreme (11:50).

Apoi Caiafa, marele preot, a rostit o profeție uimi-toare (v. 51), chiar dacă pentru el nu a însemnat la acea


= 42 =

vreme decât o modalitate vicleană și o schemă politică. Dumnezeu a vorbit prin cuvintele lui Caiafa la acel mo-ment la fel cum vorbise prin gura măgăriței lui Balaam și prin Balaam însuși, chiar dacă el nu urmărea altceva de-cât banii (v. Numeri 22-24). Iată cuvintele lui Caiafa: „Voi nu știți nimic; oare nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?”” (11:49, 50).

Din aceasta învățăm trei lucruri:

1) Această acțiune de a da la moarte pe Isus (11:53) are locul ei uimitor în istorie.

2) Moartea Lui avea să facă mult bine oamenilor, în mod concret celor ai lui Dumnezeu, așa cum Ioan rela-tează, „pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți” (11:52, adică pe aceia pe care Dumnezeu îi alesese și îi dăduse Fiului din întreaga lume și care încă nu crezuseră în El - cf. 10:16; 17:20).

3) Moartea Sa avea să fie modalitatea de păstrare a unei părți a națiunii evreiești ca popor al lui Dumnezeu, „să nu piară tot neamul”. Ioan ne informează că în acest sens, Isus avea „să moară pentru neam” (v. 51). Această profeție, făcută de Caiafa nu „de la el” sau din inițiativa lui, ne pune în față adevărul potrivit căruia moartea lui Isus nu a fost pentru toate persoanele fără deosebire, ci


= 43 =

pentru un grup anume de oameni – „copiii lui Dumnezeu” – atât dintre evrei cât și din alte națiuni.

c. Capitolul 13

În capitolul 13, care prezintă Cina cea de Taină, ci-tim următoarele: „Înainte de praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (sau literal „până la sfârșit” sau „veș-nic”). Aici vedem că moartea Lui ne este prezentată ca fi-ind motivată de dragostea Lui mare pentru „ai Săi.” De-a lungul capitolului, Isus subliniază slujirea Sa smerită îna-intea celor ai Lui și indică faptul că între ei exista unul care nu va beneficia de slujirea Lui, anume acela căruia El i-a întins bucățica, Iuda Iscarioteanul, trădătorul Lui (13:2-31). Apoi El ne arată slujirea în dragoste ca model pe care ucenicii Lui trebuiau să îl adopte în relațiile lor reci-proce: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu” (13:34; cf. 31-33). Dragostea Lui pentru ei a fost demonstrată prin moartea Lui pentru ei.

d. Capitolul 15

Capitolul 15 conține discursul lui Isus cu privire la relația cu poporul Său. El este adevărata viță iar Tatăl este Gospodarul; ucenicii Lui sunt mlădițele care au viața de-pinzând de viță, și care sunt altoite de Tatăl (15:1-8). În versetul 9, Isus reia tema dragostei Sale pentru ucenicii


= 44 =

Lui. Iubirea Lui pentru ei ne este prezentată din nou ca un exemplu de urmat de către ei (v. 9-12). El ne arată măreția iubirii Lui în versetele 13 și 14: „Nu este mai mare dra-goste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.”

Observați următoarele lucruri:

1) Moartea Sa este voluntară, El Își dă viața de bu-năvoie.

2) Moartea Lui este pentru aceia pe care El îi consi-deră prietenii Lui, adică un grup anume de oameni.

3) Aceia pentru care El Își dă viața pot fi identificați prin supunerea lor față de poruncile Lui.

e. Capitolul 17

Ultimul pasaj care ne prezintă această temă a răs-cumpărării limitate se găsește în Ioan 17:19, în rugăciunea de Mare Preot a lui Hristos, unde El se roagă astfel: „Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin ade-văr.” Alcătuirea acestui verset este făcută în așa fel încât ceea ce Isus face este să pună fundamentul pentru ceea ce urma să aibă loc în viețile celor din poporul Lui. Acest lu-cru este indicat prin faptul că verbul „a sfinți” este unul activ, iar participiul „sfințiți” exprimă sensul pasiv. Cu-vântul tradus cu expresia „ca și” indică de asemenea fap-


= 45 =

tul că ceea ce urmează este fie scopul, fie rezultatul pro-poziției ce urmează. Sfințirea de Sine a lui Isus ne arată consacrarea Sa totală față de voia lui Dumnezeu, care cul-minează cu moartea Sa pe cruce în vederea dedicării po-porului Său față de Dumnezeu.

Contextul și conținutul rugăciunii Lui ne arată ace-lași lucru. Astfel, El a afirmat: „Am ieșit de la Tatăl, și am venit în lume; acum las lumea, și Mă duc la Tatăl” (16:28). După rugăciune (capitolul 17), citim următoarele cuvinte: „Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei, și le-a zis: „Pe cine căutați?”” (18:4). Apoi după ce Petru a tăiat urechea dreaptă a lui Malhu (18:10), El îi spune lui Petru: „Bagă-ți sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (18:11). El este gata să accepte cupa mâniei, anume crucea.

În conținutul rugăciunii descoperim tonurile sum-bre ale morții și suferinței: „Tată, a sosit ceasul (17:1); ... Eu nu mai sunt în lume (v. 11) ... acum, Eu vin la Tine (v. 13); ..Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu” (v. 24). Aceste afir-mații indică faptul că dedicarea Sa pentru a face voia Ta-tălui Său a fost atât de fermă în mintea Lui încât El vor-bește ca și cum ar fi murit deja și ca și cum s-ar fi întors la Tatăl, referindu-se la aceste lucruri ca și cum ar fi fost deja


= 46 =

împlinite: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lu-crarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (17:4). Sfințirea Sa prin moartea Sa pe cruce, afirmă El, este „pentru aceia,” anume pentru toți cei pe care Tatăl i-a dat Lui (17:2, 6, 9, 20, 24). Moartea Lui s-a făcut pentru anumiți oameni.

Vom analiza în cele ce urmează pasajele în care moartea lui Hristos este prezentată pentru „lume,” pentru „oricine,” și pentru „toți.” Scopul este acela de a stabili dacă aceste pasaje se situează în conflict cu învățătura despre ispășirea particulară sau limitată.

a. „păcatul lumii” (1:29)

Ioan Botezătorul a atras în acest pasaj atenția celor care îl ascultau către Isus, folosind cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (1:29). În ziua următoare, pe când Ioan era în prezența lui Andrei (v. 35) și a unui alt ucenic, cunoscut ca ucenicul „preaiubit” (Ioan), el a exclamat, „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (1:36). Cuvântul „Miel,” aplicat pentru Isus, a adus în mod natu-ral în mințile celor prezenți ideea de miel pascal și de jer-tfe de la templu (v. 2:13, lucru care ne ajută să stabilim momentul acestei afirmații a lui Ioan ca fiind înainte de Paște).


= 47 =

Anunțul uimitor a fost următorul:

1) Isus venise să moară ca jertfă astfel ca oamenii să fie eliberați din robia păcatului: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul…” (cf. 8:36).

2) Moartea Lui nu a fost limitată la națiunea Israel, ci a inclus anumite persoane din toate națiunile lumii, „…lumii” (v. 11:50-52).

Dacă înțelegem ce era în mintea evreilor din pri-mul secol și convingerea lor că Mesia trebuia să vină ex-clusiv pentru ei, atunci cuvintele pot fi înțelese în adevă-ratul lor sens și au impactul lor adecvat prin a desființa înțelegerea greșită a profeției Vechiului Testament de că-tre evrei. Astfel înțeleasă, extinderea4 universală a morții lui Isus NU exclude o răscumpărare particulară.

b. „înălțat” (3:14)

Acum ne vom uita la cuvintele lui Isus din Ioan 3:14-18, 8:28 și 12:32-34. Toate aceste pasaje conțin câte o referință la faptul că Isus a fost „înălțat”. Ioan ne spune că această expresie a fost folosită pentru a ne „arăta cu ce moarte avea să moară” (12:33). Isus a spus: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înăl-țat și Fiul omului” (3:14); altfel spus, „Moartea mea este absolut necesară.” El a explicat apoi că „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (v. 15). Acest lucru ne


= 48 =

arată că beneficiul morții Sale care asigură viața veșnică este numai pentru cei ale căror atitudini față de El sunt de o constanță încredere (forța pasajului stă în participiul prezent „crede”). Isus continuă spunând: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (3:16, 17).

Observați următoarele lucruri:

1) Motivația lui Dumnezeu - El „atât de mult a iubit lumea.”

2) Acțiunea lui Dumnezeu – „a dat pe singurul Lui Fiu,” El a “trimis pe Fiul Său în lume.”

3) Scopul lui Dumnezeu – „ca lumea să fie mântuită prin El (Fiul),” „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” „Oricine crede în El, nu este judecat” (v. 18).

Extinderea universală

Vedem din nou că aria de cuprindere a mântuirii pe care Dumnezeu o dă prin moartea lui Hristos este univer-sală5: „lumea” (cuvânt folosit de 4 ori, v. 16-17), și „oricine” (de două ori, v. 15, 16). Dar ea este de asemenea particu-lară, anume pentru aceia care sunt beneficiarii morții lui Hristos, cei care fac obiectul dragostei lui Dumnezeu, fiind


= 49 =

aceia care sunt caracterizați de o credință continuă în El (participiul prezent precedă articolul hotărât: „oricine crede” sau „acela care crede” v. 15, 16, 18). În lumina dis-cuției noastre cu privire la alegerea necondiționată (în ca-drul căreia am văzut că Dumnezeu a dat anumitor oameni abilitatea de a crede sau a veni la Hristos), descoperim o interpunere a alegerii necondiționate și a ispășirii limitate într-un context cu versete care par să ne vorbească de uni-versalitatea mântuirii.

În Ioan 12:32-34 descoperim același lucru. Aici, Isus spune: „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (v. 32). Această afirmație este ur-mată de obiecții venite din partea celor care Îl ascultau. Răspunzând acestora, Isus subliniază necesitatea credin-ței în „lumină,” astfel ca ei să poată deveni „copii ai lumi-nii” (v. 34-36). În versetul 32, expresia „toți oamenii” este limitat, astfel încât înțelesul este că, „Toți oamenii care cred în Mine primesc beneficiile morții Mele.”

c. „Mântuitorul lumii” (4:42)

Afirmația samaritenilor care au fost îndreptați că-tre Isus Hristos prin mărturia femeii de la fântână este plină de învățătură, mai ales când este luată în conside-rare în lumina sensului în care curge acel pasaj biblic. Ei i-au spus acestei femei: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine, și


= 50 =

știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii” (4:42). Expresia „Mântuitorul lumii” pe care aceștia au fo-losit-o arată punctul culminant al felului în care Isus a tra-tat relația cu samaritenii, și ea exprimă mărturia credinței lor în El. Punând această expresie la final, și lipsind-o de vreun alt comentariu, Ioan a subliniat adevărul concluziei pe care ei au tras-o, anume că într-adevăr Isus este „Mân-tuitorul lumii.”

Voi sumariza în cele ce urmează lucrurile care Isus le-a revelat față de samariteni:

1) El era Mesia, Hristosul (v. 25, 26, 29).

2) El era Cel care dădea apa vieții veșnice (v. 10, 13, 14).

3) El a revelat faptul că mântuirea nu mai este pri-vilegiul exclusiv al evreilor și că Ierusalimul nu va mai fi singurul loc potrivit pentru închinare înaintea Tatălui (v. 21-24).

Când au folosit expresia „Mântuitorul lumii,” aceș-tia au indicat că mântuirea dată de El nu era doar pentru evrei, ci și pentru samariteni și, implicit, pentru toți cei care aveau să creadă în El (v. 14, 29, 39, 41).

Din nou, adevărul este următorul: mântuirea este universală – „oricine,” „Mântuitorul lumii” (4:14, 21-24, 42), și totuși particulară — „oricui va bea din apa, pe care


= 51 =

i-o voi da Eu” (v. 14), „închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (v. 23, 24), „astfel de închină-tori dorește și Tatăl” (v. 23), „Mulți [nu toți] Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus” (v. 39), și „mult mai mulți [nu toți] au crezut în El” (v. 41).

Examinând astfel afirmația din versetul 42 în lu-mina contextului pasajului, se poate ridica întrebarea: „Dar ce are aceasta a face cu ispășirea făcută de Hristos?” Răspunsul este: totul. Ispășirea pentru păcat stă în centrul afirmației femeii față de Isus în ce privește disputa dintre evrei și samariteni (v. 19, 20). Iar pentru o persoană aflată în situația ei, fiind o adulteră (v. 17, 18, 29), rezolvarea co-rectă a problemei, „Unde aș putea aduce jertfa potrivită pentru păcatele mele?” nu era o chestiune care să țină de simpla ei curiozitate. Era nevoie de o jertfă pentru păcat, era nevoie de mântuirea din păcat. Moartea jertfitoare, substitutivă pentru păcat, pentru mântuirea păcătosului, se vede clar în acest pasaj. Expresia „Mântuitorul lumii” are așadar impact asupra felului cum noi înțelegem în sens evanghelic moartea jertfitoare a lui Hristos.

d. „viața lumii” (6:51)

Pasajul final pe care îl vom analiza în legătură cu acest subiect se găsește în Ioan 6:22-59. În acest pasaj, Isus este găsit în sinagoga din Capernaum (v. 59) de mulțimile pe care El le hrănise cu o zi înainte (v. 6:1-21). Ioan ne


= 52 =

spune că momentul era aproape de Sărbătoarea Paștelui (v. 4), când evreii celebrau prin jertfe eliberarea lor din robia egipteană (v. Exod 12). În cuvântarea Sa cu privire la pâinea vieții (v. 32-59), Isus a spus: „pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii” (v. 51). Faptul că această oferire a „trupului Său” face referire la moartea Sa (v. 33) este un lucru clar, după cum ne arată versetele 53-56, unde El vorbește de trei ori de nevoia de a mânca trupul Lui și a bea sângele Lui. Moartea Lui, în care trupul și sângele sunt separate (v. 19:33-37), este mijlocul prin care viața veșnică este adusă oamenilor (v. 51, 53, 54, 56-58). Credința în moartea pe care El a experimentat-o ne este prezentată ilustrativ prin termenii „a mânca” și „a bea”: „Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o bău-tură.” Sensul este clar: după cum omul depinde de mân-care și apă pentru a avea viață fizică, tot așa el depinde de moartea lui Hristos pentru a avea parte de viață spirituală și viață veșnică.

Observăm în acest pasaj că termenul „lumea” (v. 51) are sensul de persoane nu doar dintre evrei, ci și din-tre neamuri, după cum citim că singurii care au parte de beneficiile morții și vieții veșnice (inclusiv a învierii din morți) sunt aceia care vin la El (v. 35, 44, 45; cf. v. 65), care cred în El (v. 35, 37, 40, 47), care au fost dați Lui de Tatăl


= 53 =

(v. 37, 38, cf. v. 65), care sunt atrași de Tatăl (v. 44), și învă-țați de Tatăl (v. 45), astfel că ei pot mânca (v. 50, 51, 53, 54, 56-58) și bea (v. 53, 54, 56) trupul Lui și sângele Lui. Vedem astfel din nou că moartea Lui este universală și particulară în același timp. Prin expresia „Ispășire Limitată,” am ară-tat particularismul universal6 al beneficiilor morții lui Hristos (v. și Apocalipsa 7:9-10 în legătură cu acest adevăr important).


= 54 =


= 55 =

„Harul irezistibil”

Pentru a pune acest articol al credinței într-o per-spectivă corectă, haideți să reluăm, sumar, ceea ce am în-vățat până acum. Așadar, am văzut că din masa de oameni total depravați (T), Dumnezeu a ales necondiționat pe unii ca să le dea viața veșnică (U), pentru care a murit Hristos (L). În cadrul acestui capitol ne vom referi la modalitatea de aplicare a beneficiilor ispășirii făcute de Hristos pentru cei pentru care El a murit și pe care Tatăl i-a ales. Este im-portant să observăm că subiectul discuției constă în aceea că harul lui Dumnezeu este irezistibil numai pentru aceia pe care Tatăl i-a ales și pentru care Hristos a murit. Nu în-seamnă așadar că nimeni nu se poate împotrivi harului (v. Faptele Apostolilor 7:51).


= 56 =

În harul Lui suveran, Dumnezeu transformă prin Duhul Său pe aceia pe care El i-a ales din masa de oameni păcătoși, și pe care i-a dat Fiului Său, care a purtat păca-tele lor pe cruce.

a. Lucrarea lui Dumnezeu

Încă de la începutul Evangheliei sale, Ioan arată că aceia care Îl primesc pe Hristos, copiii de drept ai lui Dum-nezeu, cei care cred în Numele lui Hristos, procedează as-tfel datorită lucrării lui Dumnezeu în ei (1:11-13). Aceștia sunt născuți din Dumnezeu, nu datorită vreunui merit sau a vreunei acțiuni omenești. Abilitatea de a-L primi și de a crede în Numele Lui este fundamentată pe lucrarea haru-lui lui Dumnezeu constând în faptul că El îi face să fie copii adevărați ai lui Dumnezeu (1:12, 13). În harul Lui, Dumne-zeu este sursa nașterii din nou.

Acest adevăr ne este arătat de Isus la întâlnirea Lui cu Nicodim. Isus a subliniat importanța nașterii din nou în ce privește „a vedea” (3:3) și a „intra în Împărăția lui Dumnezeu” (3:5). Această naștere din nou este produsă de Duhul lui Dumnezeu (3:5, 6, 8). Ca urmare a acestei nașteri din nou, oamenii vor privi cu credință la Fiul Omului „cel înălțat” și vor vedea astfel că Dumnezeu, în dragostea Lui,


= 57 =

L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca astfel să le dea lor viața veșnică (3:14-16).

b. Dumnezeu le dă Duhul, iar Duhul le dă viața

În harul Lui, Dumnezeu le dă Duhul Sfânt, care le dă viața nouă celor care sunt ai Lui. În mesajul lui față de evrei, Ioan Botezătorul a arătat că Fiul are Duhul fără mă-sură (3:34, 35), și că El, Mielul lui Dumnezeu (1:29, 36), Fiul lui Dumnezeu (1:34), botează cu sau în Duhul Sfânt (cf. 1Cor. 12:13). Observăm aici că Fiul botează pe oameni cu Duhul Sfânt, care le dă viață spirituală (cf. Ioan 6:63).

Una din marile mângâieri pe care Isus Hristos le-a dat celor care sunt ai Lui este siguranța că ei vor fi locuiți de un Altul ca El: „Duhul adevărului,” „Mângâietorul,” „Duhul Sfânt” (Ioan 14:16-18, 26; 15:26). Duhul Sfânt este darul trimis atât de către Tatăl (14:16-26) cât și de Fiul (15:26), El îi învață pe credincioși adevărul dătător de vi-ață (14:26; cf. 8:32-36) mărturisind despre Fiul (15:26), glo-rificându-L (16:13-14), și efectuând lucrarea de convin-gere de păcat, neprihănire și judecată, cu referire la Hris-tos Isus (16:7-17), a Cărui cunoaștere înseamnă viața veș-nică (Ioan 17:3).

Observăm în această Evanghelie faptul că Isus Hristos dă viața veșnică tuturor celor pe care Tatăl (17:1) i-a dat Fiului (17:2). El le dă apa vie care va țâșni în viața


= 58 =

veșnică (4:10, 14). Fiul „dă viață cui vrea” (5:21), adică ace-lora care sunt morți spirituali și pe care El îi cheamă la viață (5:25-27). El dă această viață numai acelora cărora le vorbește, care aud vocea Lui și care astfel trăiesc. Din nou, El spune numai despre un grup anume de oameni că sunt oile Lui, care Îl cunosc, Îi aud glasul, și merg după El, căci numai ei cred în El (10:26-30). El dă viața veșnică numai celor care Îi sunt dați de Tatăl (v. 28, 29).

c. „atrage”

Isus a folosit ilustrația de a fi „înălțat”, cu referire la moartea Sa, pentru ca apoi să spună că va atrage la El pe toți oamenii care sunt ai Lui (12:32, 33). Cuvântul „atrage” indică faptul că moartea Lui va atrage atenția, simțămintele și voința lor, astfel încât ei Îl vor urma (12:35, 36). În harul Lui, Dumnezeu atrage în mod irezisti-bil la Isus Hristos pe cei care sunt ai Lui.

O altă circumstanță în care Isus a folosit cuvântul „atrage” a fost aceea a cuvântării Lui cu privire la pâinea vieții (6:22-59).

1) El a predicat că numai aceia care sunt atrași de Tatăl vor veni la El și vor fi înviați în ziua de apoi (6:44).

2) Aceștia sunt cei „învățați de Dumnezeu,” sunt cei care „au ascultat pe Tatăl, și au primit învățătura Lui” (6:44; cf. Isaia 54:13).


= 59 =

3) Mai apoi, El a spus ucenicilor Lui că abilitatea de a veni la El în sens mântuitor este un dar de la Tatăl (6:65).

4) În acest context, Isus a spus cu autoritate: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine”, apoi El ne asigură că „pe cel ce vine la Mine, [cu nici un chip] nu-l voi izgoni afară” (6:37), și că „Eu îl voi învia în ziua de apoi” (6:39, 40, 44, 54). Dacă o funie împletită în trei nu se rupe ușor, ar putea să fie anulată o promisiune făcută de Dumnezeul cel viu și repetată de 4 ori?

Conform Evangheliei după Ioan, aceia care au fost aleși de Tatăl sunt răscumpărați de Fiul, născuți din nou, făcuți capabili să creadă, să vină la Isus și să primească pe Fiul prin harul irezistibil al Dumnezeului Triunic! Astfel, omul care a fost mort spiritual primește viață spirituală, astfel încât el este făcut capabil să creadă, să iubească și să asculte de Isus Hristos (Ioan 14:1, 6, 15).

Aceia pe care Dumnezeu îi transformă nu sunt inactivi sau pasivi, ca niște pietre sau bucăți de lemn. Ei acționează cu toată ființa lor într-o modalitate care glori-fică și face plăcere lui Dumnezeu. Putem observa acest adevăr în următoarele aspecte ale vieții spirituale a omu-lui.


= 60 =

a. În relație cu cunoașterea sa spirituală autentică și mântuitoare:

1) El nu mai este orb, ci el poate și vede Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:3) și pe Dumnezeu Tatăl (1:18; 14:7-9), și are Lumina adevărată a lumii care îl ghidează în vi-ață (1:9, 8:12).

2) El nu mai este surd, ci acum el aude vocea dătă-toare de viață a Fiului lui Dumnezeu (5:25; 10:3, 4, 16, 27; 18:37), „Hristosul” (5:24; cf. 4:42) și „Cuvântul lui Dumne-zeu” (8:47). Urechea lui este acum deschisă spiritual și aude fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

3) El nu mai este ignorant spiritual, ci acum este părtaș cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu. El Îl cu-noaște pe Mielul lui Dumnezeu (1:29, 34), darul Lui, apa vie (4:10,14), Hristosul (4:10, 25, 26; 6:68, 69; 17:3), Mântu-itorul lumii (4:42), aude învățătura (7:17), vocea Păstoru-lui cel Bun (10:3, 4, 14, 27), adevăratul Dumnezeu (17:3), Numele Tatălui (17:6-8) tot mai clar (17:26), și cunoaște acum că Tatăl a trimis pe Fiul în lume (17:25). Având această cunoaștere, el își vede nevoia și cere să îi fie îm-plinită de Dumnezeu în Fiul Lui (4:10).

b. În ce privește noile sale simțăminte spirituale:

1) Este clar că Isus aștepta ca aceia care Îl vor urma Îl vor iubi (14:15, 21, 23; cf. v. 24). În aceste versete, El arată


= 61 =

că această dragoste pentru El nu este o chestiune senti-mentală, ci se vede în fapte concrete: „păziți poruncile Mele”.

2) Dragostea omului născut din nou pentru El nu mai este centrată pe interesele, dorințele și bunăstarea proprie; de fapt, el se detronează pe sine („își urăște viața în lumea aceasta” – v. 12:25) și moare față de sine pentru a aduce multă roadă (12:24) în slujirea pentru Hristos, ca ucenic al Lui (12:26).

3) Simțămintele omului născut din nou sunt în-dreptate și către alți ucenici ai lui Hristos. Ucenicii Lui se iubesc unul pe altul (13:34, 35; 15:12, 17). Dragostea lor re-ciprocă este modelată de dragostea Lui pentru ei:

a) Este o dragoste rațională — recunoaște nevoile ce trebuie împlinite.

b) Este o dragoste plină de compasiune — vede că sărăcia și necazurile sunt astfel de nevoi.

c) Este o dragoste cu scop și dorește să împlinească nevoile acestea indiferent de preț. Va implica rugăciuni, cuvinte de încurajare sau mângâiere, și acțiuni concrete de împlinire a acelor nevoi.

Vedem că avem de-a face cu o dragoste nouă pen-tru Dumnezeul Triunic, pentru Cuvântul Lui și pentru po-porul Lui (v. 21:15-22).


= 62 =

c. În ce privește voința omului născut din nou:

1) Omul născut din nou este acela care dorește să facă voia lui Dumnezeu (7:17).

2) Dorința omului născut din nou este să rămână în dragostea lui Hristos (15:9, 10).

3) Dorința omului născut din nou este să rămână în Cuvântul lui Hristos (8:31).

d. În ce privește acțiunile omului născut din nou:

1) Omul născut din nou este unul care primește pe Fiul lui Dumnezeu (1:12, 13) în toată plinătatea Lui (1:16), în har după har, care împlinește nevoile sale (1:16), și pri-mește cuvintele Lui (17:8).

2) Omul născut din nou este acela care crede „în Numele Lui [Hristos, Cuvântul]” (1:12, 13; cf. 3:16, 36; 6:68, 69; 9:35-39; 11:45; 20:30, 31), în Acela care L-a trimis (17:25), în slava arătată a lui Hristos (2:11), în Cuvântul Lui (4:41), în cuvintele Tatălui (17:8), și în cuvintele apostolilor cu privire la El (17:20).

3) Omul născut din nou este acela care intră în Îm-părăția lui Dumnezeu (3:3) prin „ușa oilor”, Isus Hristos (10:7, 9).

4) Omul născut din nou este acela care vine la Hris-tos (6:37, 44, 45; cf. v. 65).


= 63 =

5) Omul născut din nou este acela care „mănâncă” pâinea lui Dumnezeu și pâinea vieții (6:51), trupul Fiului Omului (6:53-56), și „bea” sângele lui Hristos (6:53-56) și apa vieții (4:10, 14).

6) Omul născut din nou este un ucenic sau un ur-maș al lui Isus Hristos. Ambele cuvinte indică o activitate intensă (vezi 1:34-51, 8:31; 10:27; 13:34, 35).

7) Omul născut din nou este un om al acțiunii: el practică adevărul (3:21) și face lucrările lui Dumnezeu (6:27-29).

8) Omul născut din nou este un închinător la Dum-nezeul Triunic (4:23, 24; 9:38; cf. 20:27, 28).

Vedem în viața omului născut din nou, în toate tră-săturile și activitățile sale, o viață nouă trăită în depen-dență absolută de Dumnezeu, dar trăită în mod practic.


= 64 =


= 65 =

„Perseverența sfinților”

Am ajuns iată la ultima literă din acronimul nostru TULIP. Litera P face referire la învățătura privind Perse-verența Sfinților. Aceasta arată că aceia pe care Dumne-zeu i-a ales, pentru care Hristos a murit și pe care Duhul i-a chemat irezistibil, vor continua în credință până la sfâr-șit (fie că este vorba de moartea lor trupească, fie că este vorba de a doua venire a lui Hristos) și vor experimenta plinătatea binecuvântării vieții privind la gloria lui Hris-tos pe vecie. Expresia „viață veșnică” comportă multe as-pecte. Reprezintă o posesiune prezentă și o promisiune de a fi deplin realizată în viitor. Este calitativă, în sensul unei vieți diferite de cea pe care omul o are în mod natural, și este cantitativă – în sensul că este o viață care începe


= 66 =

acum, supraviețuiește morții fizice, se arată în învierea trupească, și continuă pe vecie în prezența gloriei lui Isus Hristos (4:14; 5:24, 25, 28, 29; 10:9, 10; 11:25, 26; 14:1-6; 17:24).

În Evanghelia după Ioan, acest adevăr ne este pre-zentat în mai multe modalități.

a. Sfârșitul pe care Tatăl l-a avut în vedere

Perseverența sfinților este sfârșitul pe care Tatăl l-a avut în vedere atunci când a dat lui Hristos pe acei anu-miți oameni (vezi discuția noastră pe tema Alegerii Necon-diționate). Isus a spus:

„Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, și crede în El, să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (6:39, 40).

Vă rog să observați în versetul 39 că sfinții sunt vă-zuți ca un întreg, „tot ce Mi-a dat El”; de aceea, „tot” (toate persoanele) vor fi înviate în ziua de apoi. În versetul 40,


= 67 =

acest „tot” este privit la nivel individual („oricine”) cu pre-cizarea că cel ce crede în Fiul și numai acela va fi „înviat în ziua de apoi”.

Vorbind despre oile Sale, Isus a spus:

„Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și ni-meni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Ta-tăl una suntem” (10:28-30).

Isus ne învață aici în mod clar că oile Lui (1) I-au fost date de Tatăl, (2) ele au viața veșnică, și (3) ele sunt păstrate sigure în mâna Păstorului cel Bun și a Tatălui, as-tfel încât ele nu pier niciodată!

b. Unul din scopurile pentru care Hristos S-a dat pe Sine

Perseverența sfinților este unul din scopurile pen-tru care Hristos S-a dat pe Sine pe cruce (vezi discuția des-pre Ispășirea Limitată mai sus.) În Ioan 3:14-16, El arată acest lucru lui Nicodim:

„Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veș-nică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,


= 68 =

că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

Sumarizând aceste versete, Isus a subliniat atât în sens negativ („nu vor pieri”) cât și pozitiv („au viața veș-nică”) faptul că scopul dăruirii la moarte a Fiului Său în semn de deplină de iubire a lui Dumnezeu, pe cruce, este ca acești oameni să fie părtași vieții veșnice.

Când Isus a vorbit pe tema Păstorului cel Bun, El a spus: „...Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi...” (10:10, 11). Când folosește expresia „s-o aibă din belșug”, El face referire la viața veșnică și include în aceasta promisiunea că „în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (10:10, 28).

Scopul pentru care Hristos a murit pentru oile Sale este un argument foarte puternic în favoarea perseveren-ței lor în credință.

c. Scopul harului irezistibil al lui Dumnezeu în atra-gerea oamenilor la El

Perseverența sfinților este scopul harului irezisti-bil al lui Dumnezeu în atragerea lor la credința în Isus Hristos. Într-o singură frază, Isus a subliniat acest adevăr alături de cel al depravării (inabilității) totale a omului. El a spus celor care murmurau cu privire la pretenția Sa de


= 69 =

a fi venit din cer, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (6:44). Anterior, în același discurs, El adusese împre-ună alegerea necondiționată („tot ce-Mi dă Tatăl”), harul irezistibil („va ajunge la Mine”), și perseverența finală a sfinților („și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” - Ioan 6:37). Într-adevăr, toate dovezile privind harul irezis-tibil al lui Dumnezeu – „venirea la Hristos,” „credința în Hristos,” „a mânca din trupul Lui și a bea din sângele Lui” – vorbesc despre viața veșnică (6:35, 40, 44, 47, 50, 51, 54, 57, 58). Aceste afirmații, care au dat naștere atâtor dispute și care au făcut pe mulți din aceia care umblaseră o vreme cu El să se despartă de El, l-au determinat pe Petru să spună înaintea lui Isus același lucru care răsună ca un ecou în inimile copiilor lui Dumnezeu de atunci încoace: „Doamne la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veș-nice. Și noi am crezut, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu” (6:68, 69). Harul irezisti-bil al lui Dumnezeu este ca o pecete în ce privește perse-verența finală a sfinților.

d. Un lucru pentru care Hristos s-a rugat

Perseverența sfinților a fost un lucru pentru care Hristos s-a rugat. În rugăciunea Sa din Ioan 17, Isus s-a ru-gat pentru apostolii Lui (v. 6-19) și pentru toți aceia „ce vor crede în Mine prin cuvântul lor (al apostolilor)” (v. 20). De-


= 70 =

a lungul acestui pasaj (v. 6-26), El s-a rugat ca Tatăl să îi păzească: (1) „în Numele Tău,” marea revelație a Tatălui în toate atributele Sale adorabile și uimitoare, și (2) „de cel rău,” de Satana și de puterea sa înșelătoare și distrugă-toare pentru suflet. Motivul acestei rugăciuni ne este ofe-rit în versetul 24, „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu”. El a folosit un mare argument pentru împlinirea dorinței Sale, și a pledat înaintea Tatălui cu acesta: „fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” Ce măreață siguranță este dată de aceste cuvinte celor care cred în El, anume că ei vor fi cu El (adică vor ajunge în cer)! Rugăciunea Lui este un argument în favoarea perseverenței finale a sfinților.

Acelora care își vor face timp să construiască o listă a tuturor referințelor la viața veșnică din Evanghelie li se va părea evidentă veridicitatea afirmației că aceia care o au nu vor pieri niciodată, ci ei vor fi înviați la viață „în ziua de apoi”. O astfel de listă ar umple multe pagini, dacă ar fi doar enumerate. De aceea, voi lăsa acest efort în stră-duința cititorului și nu voi mai face decât câteva remarci de încheiere.


= 71 =

a. Poporul Lui perseverează în credință spre viața veșnică

În referințele următoare, verbul sau participiul sunt la timpul prezent în limba greacă, timp care indică nu doar o activitate momentană, ci una continuă. Dați-mi voie să ilustrez acest lucru în cazul participiului folosit în Ioan 1:12, „...celor ce cred [care cred în mod continuu] în Numele Lui”. Cuvintele subliniate reprezintă o traducere mai potrivită a expresiei „celor care cred” (cf. 3:15, 16, 18; 4:36; 5:24; 6:35, 40, 47; 11:25, 26; 14:1 — „continuând să credeți în Dumnezeu și în Mine” [trad. aut.]; ca și în măr-turia samaritenilor din 4:42 și a ucenicilor Lui în 16:29-33). Isus folosește același timp, pentru a marca un con-trast, în versetele 10:25-26, când vorbește de aceia care nu sunt oile Lui.

O altă modalitate prin care Isus a spus că aceia care sunt ai Lui vor continua în credință, este că ei vin constant la El (6:35, 37, 44, 45) și la Tatăl (14:6). Acest lucru este o lovitură de moarte dată noțiunii moderne că e de ajuns să vii o singură dată „în față”, și, gata, ești mântuit!

b. Poporul Lui perseverează în ucenicie spre viața veșnică

Ei continuă (sau rămân) în Cuvântul Lui (8:31), în auzirea Cuvântului (5:24) și a glasului Lui (10:27; 18:37), păzind poruncile Lui ca o expresie a dragostei lor față de


= 72 =

El (14:15, 21, 23, 24; cf. 13:34, 35; 15:10-12, 14, 17; 21:15-17). Ca ucenici ai Lui (8:12; 10:27; 12:26), ei trăiesc o viață sfântă pentru că ei nu mai sunt robi ai păcatului (5:14; 8:11, 31-36).

c. Poporul Lui perseverează în găsirea și păstrarea esenței vieții spirituale în pelerinajul lor spre viața veșnică

1) Ei „mănâncă” trupul lui Hristos, Pâinea Vieții (6:58); și ei „beau” sângele Lui (6:54-56).

2) Ei merg continuu la Hristos cerând prezența Du-hului Lui în orice vreme de nevoie (de ex. când sunt „înse-tați”, 7:37-39; notița de margine din NASB este „să vină continuu la Mine și să bea”).

3) Ei primesc ajutorul promis când sunt insistenți în rugăciune (14:13-16; 16:23, 24).

d. Poporul Lui perseverează în lucrări care contează înaintea lui Dumnezeu (3:21; 5:28, 29; 15:16)

Un adevăr similar este acela că, pentru că Dumne-zeu îi face să persevereze, copiii Lui perseverează în cre-dință, în ucenicie, în a se susține unii pe alții, și în fapte bune. Ei trăiesc pentru veșnicie pentru că ei au primit vi-ața veșnică.


= 73 =

Observații de final

1. „De la căderea omului în păcat, ce poate face omul pentru a-și asigura mântuirea?”

Eu cred că am răspuns clar la întrebarea „De la că-derea omului în păcat, ce poate face omul pentru a-și asi-gura mântuirea?”: absolut nimic, pentru motivul că el este depravat total și incurabil. Dacă omul experimen-tează mântuirea, este numai datorită faptului că Dumne-zeu inițiază, înfăptuiește și păstrează mântuirea omului până în viața veșnică. (vezi discuția despre Depravarea Totală)


= 74 =

2. „Ceea ce Dumnezeu oferă este o mântuire con-cretă sau doar o mântuire posibilă?”

Cred că am răspuns în mod adecvat și la a doua în-trebare „Ceea ce Dumnezeu oferă este o mântuire con-cretă sau doar o mântuire posibilă?” Mântuirea pe care Dumnezeu o oferă omului este o mântuire concretă. Această mântuire stă în scopul veșnic și neschimbător al lui Dumnezeu de a mântui anumiți oameni, prin jertfa și lucrarea finalizată a lui Hristos pe cruce (v. 19:30), prin atragerea irezistibilă a acestora la Hristos de către Dum-nezeu; mântuirea mai stă și în scopul Lui ca ei să experi-menteze viața veșnică încă de acum, să fie înviați în ziua de apoi și să fie împreună cu Hristos, minunându-se de slava Lui pe vecie (vezi discuțiile pe temele identificate cu literele U, L, I și P de mai sus).

Eu sunt convins că un studiu atent asupra acestor învățături va produce următoarele 3 lucruri în viața creș-tinului:

a. Laudă adresată Dumnezeului mântuirii

Atunci când creștinul analizează marea mântuire care îi este dată de către Dumnezeul dragostei și al haru-lui, își va umple inima de adorare și uimire, lucruri care


= 75 =

nu pot fi exprimate mai bine decât în rugăciune, laudă și mulțumire.

Nu este de mirare că, pe patul de moarte, creștinul poate exclama: „Iată în ce pace poate muri un creștin.”

b. Smerenie înaintea lui Dumnezeu

Creștinul, uitându-se la îndurările lui Dumnezeu care au fost date unuia ca el, va lepăda de la el orice urmă de mândrie și auto-neprihănire. El va descoperi în el în-suși și în ceea ce el a făcut un motiv de mare smerenie înaintea Domnului. Va abandona toate gândurile sale că ar avea ceva bun sau meritoriu în el însuși, și se va uita cu dispreț atât la păcatele lui, cât și la așa-zisele lui fapte bune. Ca și David Dickinson, le va „abandona cu grămada, va fugi de ele și va alerga la Hristos”. Ceea ce am învățat în acest studiu va produce o smerenie din inimă.

c. Dedicare față de Dumnezeu și Cuvântul Lui

Aceste Doctrine ale Harului care umplu inima de uimire vor umple și gura credinciosului cu laude, vor um-ple mintea cu înțelepciune, mâinile cu lucrare, și îi vor așeza pașii ferm pe calea ascultării. Vor crește dedicarea lui față de Dumnezeul Triunic și față de voia Lui, așa cum este ea revelată în Scripturi.

1) În închinare


= 76 =

Atât în închinarea personală, în ascuns, cât și în cea de la biserică, va exista o preocupare pentru a veni înain-tea lui Dumnezeu în felul în care Cuvântul Lui spune că este acceptabil înaintea Lui. Va conduce la prudență în ce privește invențiile cu privire la închinare, care nu produc decât distracție și emoții. Alături de aceasta, va exista o dorință de a verifica obiceiurile care sunt confortabile pentru a vedea dacă ele într-adevăr sunt în acord cu ce-rințele Cuvântului lui Dumnezeu. Inima nu se va putea odihni decât în Dumnezeu, Cel care Se descoperă în Scrip-tură, și numai Căruia I se cuvine închinarea (Ps. 29:1,2).

2) În mărturisire

Văzând că aceste lucruri (TULIP) sunt învățături prezente în Scriptură și în special în cartea (Evanghelia după Ioan) care a fost scrisă cu scop evanghelistic (20:30, 31), slujitorul și creștinul de rând deopotrivă vor prezenta lumii necredincioase „tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20:27). Va exista o recunoaștere a faptului că orice încercare de a îndulci impactul acestor adevăruri este în esență un act de necredincioșie față de Dumnezeu și față de Cuvântul prin care Duhul Sfânt convinge lumea de „păcat, neprihănire și judecată” (Ioan 16:7-11). El știe că aceste adevăruri sunt umilitoare, pentru că el însuși a fost smerit prin ele; că ele înalță măreția lui Dumnezeu,


= 77 =

căci el însuși a văzut în ele maiestatea Lui; că ele îl for-țează pe păcătos să depindă exclusiv de ajutorul care vine numai de sus, fiindcă el însuși a fost salvat numai cu aju-tor de sus, prin Isus Hristos, „Mântuitorul lumii” (4:42). În mărturia lui, creștinul va arăta astfel dragostea lui față de Dumnezeu fiind credincios Cuvântului Lui, și dragostea lui față de aproapele său arătându-i adevărul stării sale înaintea lui Dumnezeu.

3) În lucrare (fapte)

Cineva a spus pe bună dreptate că, „Doctrina este har și îndatorirea este recunoștință”. Creștinul care ajunge să cunoască aceste adevăruri binecuvântate își va exprima recunoștința din inimă față de Dumnezeu prin tot ceea ce el face. Astfel, lucrarea din viața lui va fi călău-zită de Scriptură, așa încât oricare ar fi vocația lui, va fi ghidat de anumite principii care vor conduce la ceea ce Biblia numește fapte bune. O faptă este bună atunci când: (1) are ca țel gloria lui Dumnezeu (Matei 5:16); (2) izvo-răște din dragoste pentru Dumnezeu (Ioan 14:15, „dacă Mă iubiți...”); (3) se conformează voii lui Dumnezeu (Ioan 14:15, „...păziți poruncile Mele”); și (4) face bine oamenilor (Matei 5:13, 14). Astfel, creștinul care cunoaște harul lui Dumnezeu se va strădui să își trăiască viața ca o mărturie a recunoștinței lui față de Dumnezeu.


= 78 =

Să sumarizăm acest punct în alt fel: creștinul care primește în mod adecvat aceste învățături va căuta con-stant să își ia doctoratul în școala lui Hristos printr-o viață de laudă, smerenie și dedicare înaintea lui Dumnezeu cel plin de har și bunătate.

Aceste teme ale harului divin care ne sunt prezen-tate în Evanghelia după Ioan sunt prezente în toată Scrip-tura, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Întregul mă-nunchi al acestor adevăruri se găsește, de pildă, în Psalmii 65:3-4, astfel:

a) „Mă copleșesc nelegiuirile...” — Depravarea To-tală.

b) „Tu vei ierta fărădelegile noastre [lit. le vei aco-peri, le vei ispăși]” — Ispășirea Limitată.

c) „Ferice de cel pe care-l alegi Tu...” — Alegerea Ne-condiționată.

d) „și pe care-l primești înaintea Ta [lit. și pe care îl faci să vină la Tine]...” — Harul Irezistibil.

e) „...ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău” — Perseverența Sfinților.


= 79 =

Aș vrea să spun ceva acelora care au citit aceste pa-gini și sunt nesiguri cu privire la starea lor spirituală ac-tuală înaintea lui Dumnezeu. Este o chestiune de mare im-portanță, una pentru care Evanghelia după Ioan a fost scrisă pentru a oferi informații pline de autoritate divină (20:30, 31). Isus a diagnosticat cu grijă starea noastră spi-rituală dinaintea lui Dumnezeu (vezi punctul T de mai sus). De asemenea, El a prescris și remediul, anume o re-lație personală cu Dumnezeu prin credința în El (14:6; 17:3).

El te cheamă să vii la El în multe modalități. Pentru acela care își vede și își recunoaște păcatele, El este „Mie-lul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (1:29). Pentru acela care este încă în păcatele lui, El este trimis de Dum-nezeu ca „șarpele înălțat în pustie,” care dă viață tuturor celor care cred în El (3:14-16). Aceluia care este însetat spi-ritual, El îi dă „apa vieții” fără plată (4:10, 14; 7:38, 39). Pentru acela care se simte condamnat înaintea lui Dum-nezeu, Cuvântul Lui, auzit și crezut, este pasajul care îl trece de la moarte la viață (5:24). Pentru cel flămând spi-ritual, El este Pâinea lui Dumnezeu (6:33, 35). Pentru cel care bâjbâie în întuneric, El este „Lumina lumii” (8:12). Pentru cel care rătăcește fără scop în ignoranță, El este „Păstorul cel Bun” (10:11). Pentru cel care este temător și


= 80 =

întristat din cauza morții, El este „Învierea și Viața” (11:24, 25). Pentru cel care este plin de îndoieli și incertitudini, El este „Calea, Adevărul și Viața” (14:6). Pentru cel care este separat de sursa vieții, El poate fi „adevărata Viță” care dă viață mlădițelor (15:5).

În încheiere, nu pot face nimic altceva decât să te îndrept spre El, îndemnându-te să mergi la El prin cre-dință, amintindu-ți că El a spus: „pe cel ce vine la Mine, [cu nici un chip] nu-l voi izgoni afară” (6:37).


= 81 =

Ghid de Studiu

Acest studiu biblic se bazează evident pe cartea Doctrinele Harului în Evanghelia după Ioan, de R. Bruce Steward.

Te rog să răspunzi la întrebările de mai jos utilizând informațiile oferite în capitolele 1 până la 7 de mai sus. Fiecare capitol din text corespunde unei lecții de studiu. De exemplu, informațiile de care ai nevoie pentru a răs-punde la întrebările de studiu din lecția 1 se găsesc în ca-pitolul 1, și tot așa. Înainte de a începe să citești întrebă-rile, te rog să parcurgi textul de la capitolul corespunzător lecției în cauză.

Citește suficient de lent astfel încât să înțelegi ceea ce citești. Este bine întotdeauna să te și rogi înainte de fie-care lecție, cerând Domnului înțelepciune pentru a face


= 82 =

aplicații corecte a ceea ce înveți în propria viață, și pentru a te face capabil să Îl iubești cu toată mintea, inima, sufle-tul și puterea...căci aceasta este prima poruncă (Marcu 12:30).

Majoritatea întrebărilor nu cer altceva decât răs-punsul tău la afirmații factuale din text, și au ca scop să formeze o bună înțelegere a ceea ce s-a prezentat. Așa că răspunde folosindu-te de propriile cuvinte, scriind înțele-sul simplu a ceea ce spune textul.

Fiecare lecție se finalizează cu o secțiune de „Reflec-ție”, care îți cere să meditezi asupra anumitor versete din Scriptură. Te rog să pui deoparte un timp în care să bene-ficiezi de liniște pentru a reflecta mai mult la aceste între-bări și pentru a căuta să le aplici sensul biblic în inima ta.

Întrebările din secțiunea „Aplicații personale” merg mai adânc în a-ți cere să îți cercetezi inima în ce privește aplicațiile practice. Te rog să conștientizezi că în această privință se poate ca să nu existe răspunsuri corecte sau răspunsuri greșite. Ceea ce ți se cere este să fii onest cu tine însuți și să țintești creșterea spirituală personală.

Te rog să citești mai întâi textul din Capitolul 1.


= 83 =

Capitolul 1 oferă o introducere sumară și unele in-formații de fond pentru studiul nostru. Amintește-ți că studiul acesta are de-a face cu înțelegerea și aplicarea în-vățăturilor Bibliei în principalele puncte care privesc doc-trina mântuirii (denumită și „Soteriologie”). Momentul în timp la care se referă lecția face referire la o perioadă din istoria bisericii când a apărut o controversă privind învă-țăturile biblice asupra naturii mântuirii, și lucrurile care au fost stabilite atunci reprezintă ceea ce noi numim în mod obișnuit „Doctrinele Harului” sau „Cele 5 Puncte ale Calvinismului”. Acestea au fost doar o reafirmare a unora din perspectivele biblice pe care reformatorul Jean Calvin le-a subliniat cu claritate cu mulți ani în urmă. Vom privi în detaliu la Evanghelia după Ioan cu scopul de a vedea cum sunt prezentate aceste doctrine în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

1. Te rog să citești întreaga Evanghelie după Ioan înainte de a începe acest studiu. Notează, te rog, data când ai finalizat citirea Evangheliei.

Motivele alegerii Evangheliei după Ioan

2. Ce anume are nevoie fiecare generație de predi-catori și credincioși obișnuiți deopotrivă?

3. Ce este Evanghelia, conform cu Romani 1:16?

Două probleme în istoria Bisericii


= 84 =

4. Care sunt cele două probleme esențiale cu privire la punctele de vedere Calvinist sau Arminian?

5. Care sunt câteva din personalitățile de bază din istoria Bisericii creștine care au dezbătut punctele de vedere Calvinist și Arminian?

T.U.L.I.P.

6.

a. Ce semnifică “TULIP?”

b. De unde provine acest nume?

c. Ce altă denumire mai există pentru “TU-LIP?”

7. Ce semnifică fiecare din literele care compun acronimul “TULIP”? Te rog să oferi o scurtă descri-ere a fiecăruia din aceste puncte, și să prezinți și punctul de vedere contrar pentru fiecare din aceste aspecte.

8. Care sunt cele două lucruri legate de cunoașterea lui Isus Hristos care sunt acceptate de “oricine crede Biblia?”

Aplicații personale

9. Cât de preocupat ești personal în a cunoaște și a crede adevărul, așa cum este el descoperit în Cuvân-tul lui Dumnezeu?


= 85 =

10.

a. În calitate de creștin, care ar trebui să fie atitudinea ta față de alți creștini, care nu îm-părtășesc punctul tău de vedere cu privire la un aspect particular al adevărului care se gă-sește în Biblie?

b. Care este atitudinea ta față de alții în această privință?


Când vorbim despre „Depravarea Totală”, vorbim despre starea oricărui om ca păcătos prin natura lui și ca păcătos prin practica lui. Acest adevăr ne arată marea ne-voie a fiecăruia, fără excepție, de a primi harul lui Dum-nezeu în mântuire.

1. Când studiază Doctrinele Harului, autorul arată că problema vitală este doctrina Depravării Totale. Ce opinie eronată are majoritatea oamenilor cu pri-vire la „voința omului”?

2. Când cineva studiază cu atenție Evanghelia după Ioan, trebuie să existe convingerea că omul nu vrea și nu poate primi pe Hristos – dacă nu, ce anume se petrece?


= 86 =

Cunoașterea spirituală a omului păcătos (1)

3. Ce trebuie înțeles prin faptul că omul este “orb spiritual”?

4. Explică, te rog, pe scurt ce se înțelege prin cele-lalte două situații care descriu lipsa cunoașterii spi-rituale de către omul păcătos:

a. Surd spiritual?

b. Ignorant spiritual?

Înclinațiile spirituale ale omului (2)

5. Omul este descris ca având o antipatie (ură) na-turală față de 5 lucruri. Care sunt aceste 5 lucruri?

6. „Datorită stării de răufăcător a omului, el nu este doar indiferent cu privire la Lumină, ci el nici nu vine la Lumină – ba chiar urăște Lumina”. De ce este acest lucru adevărat?

Acesta este un aspect cheie cu privire la adevă-rurile prezentate. Poți vedea cum acest lucru este adevărat în cazul tău? Ți-ar place ca pă-catele tale secrete să fie date pe față? N-ai pre-fera mai degrabă să le lași ascunse, astfel încât să continui să îți trăiești viața după bunul tău plac? Vezi cum această atitudine îți arată care sunt înclinațiile tale spirituale cu adevărat?


= 87 =

7.

a. În ce privește aspectele pe care omul este înclinat să le facă, către ce se îndreaptă încli-națiile naturale ale omului?

b. Aplicație personală: A fost acest lucru ade-vărat în general în viața ta?

8. În ce constă dependența sau robia de trei feluri pe care o experimentează orice om?

Voința spirituală a omului (3)

9. Ce semnifică „voința spirituală”?

10. „Isus a spus că omul este afectat de o incapaci-tate de două feluri”. La ce se referă această incapa-citate de două feluri?

11. Care sunt lucrurile de care omul „are nevoie” ca să poată „primi, crede, sau veni la” Hristos pentru a primi viața veșnică?

Acțiunile omului înaintea lui Dumnezeu (4)

12. Din versetele indicate, cum îți arată Biblia că ac-țiunile omului înaintea lui Dumnezeu sunt rele? (Menționează unele referințe biblice specifice și câ-teva idei de bază în acest sens.)

13.

a. Care este dovada credinței în Hristos?


= 88 =

b. De ce este acest lucru adevărat?

c. Aplicație personală: Este ascultarea prac-tică în propria-ți viață o roadă a credinței ade-vărate în Hristos? Dacă da, cum?

Starea omului înaintea lui Dumnezeu (5)

14. Care este „singura concluzie logică” privitoare la starea spirituală a omului înaintea lui Dumnezeu?

15. Care sunt cele două afirmații (adevărate) pe care Isus le-a făcut despre fiecare persoană care este în starea de moarte spirituală?

Prognoza

16. După ce a oferit o diagnoză a stării spirituale na-turale a omului, autorul oferă apoi o prognoză (re-zultatul, sau implicația diagnosticului). Omul, dacă rămâne în starea de moarte spirituală în această vi-ață, va avea de experimentat 3 consecințe când va muri și va apărea înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Care sunt aceste 3 consecințe sigure?


17. Capitolul enumeră mai multe pasaje din Scrip-tură în sprijinul adevărurilor prezentate. Este foarte important ca să deschizi tu însuți Biblia și să


= 89 =

analizezi aceste pasaje, ca și Bereenii, care „cerce-tau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa” (Faptele Apostolilor 17:10-11). De aceea, te rog să îți faci timp pentru a citi principa-lele referințe, în special acolo unde sunt făcute afir-mații cu care nu ești de acord sau cu care nu ești fa-miliarizat.

a. Dintre adevărurile prezentate în această lecție, care sunt cele cu care nu ești de acord sau cu care nu ești familiarizat? Ai citit tu în-suți din propria Biblie toate versetele menți-onate?

b. Care din aceste versete a fost cel mai de ajutor pentru tine? De ce?

18. După finalizarea studiului doctrinei „Depravării Totale”, te rog să răspunzi la următoarele întrebări care țintesc aplicațiile practice, folosind cuvintele proprii.

a. În lumina înțelegerii tale a „Depravării To-tale”, cum ar trebui să vezi și să acționezi (adică atitudinea și faptele) față de aceia care nu sunt creștini?

b. Cum ajunge o persoană moartă spiritual să obțină viață spirituală?


= 90 =

19. Pasajele din Biblie de mai jos se referă la tema din Lecția 2 („Depravarea Totală”. Notează-ți refe-rința biblică și scrie alături, cu propriile cuvinte, ideea centrală la care se referă, adică sensul frazei. Când scrii sensul frazei, asigură-te că explici numai acele părți ale pasajului care se referă la tema lec-ției – „Depravarea Totală”.

Nu doar copia versetul, ci folosește propriile-ți cu-vinte pentru a scrie ce spune acel verset despre doc-trina Depravării Totale.

a. Ioan 1:1-5

b. Ioan 3:18-21

c. Ioan 3:27

d. Ioan 5:39-42

e. Ioan 8:34

Notă: Prin „ideea centrală” se înțelege sensul cuvin-telor. Nu cita versetul, ci 1) citește-l de mai multe ori reflectând la el, 2) gândește-te la ce spune – care este ideea centrală pe care o transmite, 3) rescrie în cu-vintele tale ideea respectivă despre care crezi că este sensul de bază al cuvintelor din verset.


= 91 =


Doctrina Alegerii Necondiționate vorbește despre planul suveran și plin de har al lui Dumnezeu de a mântui în Hristos anumiți oameni din masa de oameni căzuți în păcat. În această privință, ar trebui să ne minunăm de ha-rul veșnic și de dragostea din inima Tatălui care L-a con-dus să îi răscumpere pe copiii Lui aleși.

1. Ce este atât de minunat în legătură cu dragostea lui Dumnezeu față de om, o dragoste care alege?

2. Fraza care începe cu expresia, „Totuși, în baza …” este un sumar excelent al doctrinei Alegerii Necon-diționate. Scrie restul frazei.

Dumnezeu a ales anumite persoane pentru a fi ale Lui (1)

3. Cum subliniază rugăciunea lui Isus din Ioan 17 acest principal punct al doctrinei Alegerii Necondi-ționate?

4.

a. De ce și când a ales Dumnezeu anumite persoane pentru a fi mântuite din păcatele lor?

b. Aplicație personală: Ce răspuns ai tu față de Dumnezeu în lumina acestui adevăr uimitor?

Dumnezeu Tatăl a dat pe cei aleși Fiului Său (2)


= 92 =

5. Care este al doilea aspect de bază în analiza doc-trinei Alegerii Necondiționate?

6. Pentru cine s-a rugat Hristos? (Observați comen-tariile făcute pe baza textului din Ioan 17:9, 20.)

Hristos S-a dat pe Sine la moarte pentru a obține viața veș-nică pentru ei (3)

7. Care este al treilea aspect al discuției despre doc-trina Alegerii Necondiționate?

8. Care este lucrul de care Isus a fost constant con-știent și care este prezentat de-a lungul întregii Evanghelii după Ioan?

Dumnezeu a dat celor aleși de El mijloacele prin care ei ob-țin viața veșnică (4)

9. Care este al patrulea aspect de bază al discuției despre doctrina Alegerii Necondiționate?

10. Unul din scopurile lui Dumnezeu pentru aleșii Lui este să le dea acestora viața veșnică în Hristos Isus. De asemenea, „El stabilește și dă tuturor aleși-lor Lui și mijloacele care sunt necesare pentru ca ei să primească și să fie asigurați de viața veșnică.” Care sunt cele 3 „mijloace” (abilități) pentru aceasta?

Legământul Răscumpărării


= 93 =

11. Baza Legământului Harului (Evanghelia) este ceea ce este denumit drept „Legământul Răscumpă-rării.” Explică în cuvintele tale ce reprezintă „Legă-mântul Răscumpărării.”


12. Capitolul enumeră mai multe pasaje din Scrip-tură în sprijinul adevărurilor prezentate. Este foarte important ca să deschizi tu însuți Biblia și să analizezi aceste pasaje, ca și Bereenii, care „cerce-tau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa” (Faptele Apostolilor 17:10-11). De aceea, te rog să îți faci timp pentru a citi principa-lele referințe, în special acolo unde sunt făcute afir-mații cu care nu ești de acord sau cu care nu ești fa-miliarizat.

a. Dintre adevărurile prezentate în această lecție, care sunt cele cu care nu ești de acord sau cu care nu ești familiarizat? Ai citit tu în-suți din propria Biblie toate versetele menți-onate?


13. Scrie pe o foaie răspunsurile tale la cele 3 între-bări de mai jos, care țintesc aplicațiile personale.


= 94 =

Aceste întrebări au ca scop să îți stimuleze gândirea și să te facă să crești în înțelepciunea personală și în practică.

a. Ce ar trebui să faci dacă nu ești sigur că ești ales?

b. Vor fi cei ne-aleși făcuți responsabili pen-tru păcatele lor și pentru respingerea lui Hristos?

c. Dacă doctrina Alegerii Necondiționate pe care ai studiat-o ar trece dincolo de intelectul tău și ar atinge punct din inima ta, în ce fel te vezi trăind diferit?

14. Pasajele din Biblie de mai jos se referă la tema din Lecția 3: „Alegerea Necondiționată.” Notează-ți referința biblică și scrie alături, cu propriile cuvinte, ideea centrală la care se referă, adică sensul frazei. Când scrii sensul frazei, asigură-te că explici numai acele părți ale pasajului care se referă la tema lec-ției: „Alegerea Necondiționată”.

a. Ioan 6:37

b. Ioan 17:1-2

c. Ioan 17:9-12


= 95 =

Amintește-ți, prin „idee centrală” se înțelege sensul general al versetului, exprimat în cuvintele tale, nu doar citarea versetului în sine.


Ce a împlinit de fapt Hristos când a murit acea moarte groaznică la crucea de pe Calvar? A făcut Hristos mântuirea doar posibilă pentru întreaga rasă omenească, sau a obținut în mod concret mântuirea pentru un număr precis de persoane, neștiut de nici un om? Doctrina Ispă-șirii Limitate (care mai este denumită și „Ispășirea Pre-cisă” sau „Răscumpărarea Particulară”) răspunde acestor întrebări și descoperă minunăția harului mântuitor asigu-rat păcătoșilor prin sângele prețios al lui Isus Hristos.

1. Ce semnifică „Ispășirea Limitată”?

2. Care sunt cele două lucruri subliniate în cadrul doctrinei Ispășirii Limitate?

Moartea lui Hristos este în beneficiul unor anumite per-soane (1)

3.

a. Capitolul 10: Care sunt cele două versete cheie din Ioan 10 care susțin doctrina Ispăși-rii Limitate?


= 96 =

b. Notează-ți pe caietul de studiu aceste două versete din Biblia ta.

4.

a. Capitolul 11: scrie pe caietul de studiu ver-setele din Ioan 11:49-52.

b. Precizează 3 idei principale care se pot ex-trage din aceste versete, și care susțin doc-trina Ispășirii Limitate.

5.

a. Capitolul 15: scrie pe caietul de studiu ver-setele din Ioan 15:13-14.

b. Precizează 3 idei principale care se pot ex-trage din aceste versete, și care susțin doc-trina Ispășirii Limitate.

Moartea lui Hristos este universală în extindere (2)

6.

a. Scrie pe caietul de studiu versetul din Ioan 1:29.

b. Precizează două idei principale care se pot extrage din acest verset și care susțin ideea că moartea lui Hristos este universală în ex-tindere, și totuși ea reprezintă o ispășire par-ticulară sau limitată.


= 97 =

7. Răspunde din Ioan 3:14…

a. Cât de largă este „aria mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o prin moartea lui Hristos?”

b. Care este diferența între o arie universală și o eficiență (sau aplicație) particulară?

8. Care este sensul cuvântului “lume”, așa cum este el folosit în Ioan 6:51, unde e utilizată expresia “vi-ața lumii”?


9.

a. În ce privește adevărurile prezentate în această lecție, cu care nu ești de acord sau nu ești familiarizat, ai citit din Biblie toate verse-tele indicate?


10. Scrie pe caietul de studiu răspunsurile tale la ur-mătoarele întrebări, care țintesc aplicațiile perso-nale cu privire la doctrina Ispășirii Limitate; folo-sește cuvintele tale.

a. Dacă ai vorbi cu cineva care nu este încă un creștin dar care și-a dezvăluit față de tine


= 98 =

zbuciumul personal în a veni la Hristos pen-tru a fi mântuit, cum ai folosi doctrina Ispăși-rii Limitate în acea situație?

b. Ca și creștin, cum ar putea să fie îți fie de ajutor doctrina Ispășirii Limitate, luând în considerare lupta cu păcatul care rămâne în viața ta?

c. În lumina învățăturilor Bibliei cu privire la Ispășirea Limitată, cum ar trebui predicată Evanghelia?


Când vorbim de „Harul Irezistibil” (sau „Harul Efi-cace”), vorbim despre modalitate în care ispășirea făcută de Hristos este aplicată în mod suveran acelor păcătoși pe care Dumnezeu i-a ales punându-i deoparte pentru El. Ea explică felul cum aleșii ajung în posesia implicațiilor și be-neficiilor date de Mântuitorul crucificat.

1. Ce este „important să observăm” în discuția des-pre învățătura Bibliei privind Harul Irezistibil?

Dumnezeu transformă prin Duhul Său Sfânt pe cei pe care El i-a ales (1)


= 99 =

2. Scrie care este primul aspect de bază în cadrul doctrinei Harului Irezistibil.

Lucrarea lui Dumnezeu (a)

3. De ce „primesc” oamenii pe Hristos, așa cum arată Ioan încă de la începutul Evangheliei lui (Ioan 1:11-13)?

4. Asupra cărui aspect a arătat Isus ca fiind impor-tant, atunci când i-a vorbit lui Nicodim în Ioan 3 despre adevărul Harului Irezistibil?

Dumnezeu le dă Duhul, iar Duhul le dă viața (b)

5.

a. Care este una din marile mângâieri pe care Isus Hristos a dat-o copiilor Lui?

b. Aplicație personală: Scrie pe caietul de stu-diu mai multe modalități în care ai experi-mentat personal această mângâiere în viața ta, dacă este cazul.

„Îi atrage” (c)

6. Ce indică cuvântul “atrage”?

Aceia pe care Dumnezeu îi transformă nu sunt inactivi (2)

7. Cum acționează oamenii care sunt transformați de Dumnezeu?


= 100 =

În relație cu cunoașterea spirituală autentică și mântui-toare (a)

8. Care sunt cele 3 dovezi ale unei înțelepciuni spi-rituale autentice și mântuitoare din viața unui om cu adevărat născut din nou?

În ce privește noile sale simțăminte spirituale (b)

9. Care sunt cele 3 rezultate ale noilor simțăminte spirituale ale unui om cu adevărat născut din nou?

În relație cu voința omului născut din nou (c)

10. Care sunt cele 3 consecințe în voința unui om născut în nou?

În ce privește acțiunile omului născut din nou (d)

11. Care sunt cele 8 rezultate din acțiunile practice din viața unui om cu adevărat născut din nou?


12.

a. Ca urmare a răspunsurilor tale la întrebă-rile 8-11, poți vedea cum omul născut din nou cu adevărat (mântuit) de Dumnezeu va do-vedi autenticitatea lucrării lui Dumnezeu printr-o viață schimbată?


= 101 =

b. Dacă ești mântuit, enumeră câteva din re-zultatele menționate în răspunsurile la între-bările 8-11 care sunt aplicabile în viața ta, și care consideri că sunt cele mai importante.

13.

a. În ce privește adevărurile prezentate în această lecție, cu care nu ești de acord sau nu ești familiarizat, ai citit din Biblia ta toate ver-setele menționate (ca și Bereenii)?


14. Cum ar trebui ca înțelegerea ta față de doctrina Harului Irezistibil să influențeze modalitatea în care te rogi pentru prietenii și rudele tale nemântu-ite?

15. Pasajele din Biblie de mai jos se referă la tema din Lecția 5 („Harul Irezistibil”). Notează-ți refe-rința biblică și scrie alături, cu propriile cuvinte, ideea centrală la care se referă, adică sensul frazei. Când scrii sensul frazei, asigură-te că explici numai acele părți ale pasajului care se referă la tema lec-ției – „Harul Irezistibil”.

a. Ioan 1:12-13.

b. Ioan 3:3-8.


= 102 =

c. Ioan 5:24-25.

d. Ioan 6:44, 65.


Doctrina „Perseverenței Sfinților” (sau a „Păstrării Sfinților”) este cea mai practică și mai mângâietoare pen-tru creștin. Noi privim cu uimire la mântuirea extraordi-nară pe care Domnul ne-a dat-o, dar apoi ne întrebăm, „Cum aș putea fi sigur că voi rămâne constant părtaș aces-tei mântuiri?” În această lecție studiem despre harul vic-torios al lui Dumnezeu în Isus Hristos, care ne asigură de mântuirea noastră finală, pentru că El „lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea,” ducând până la final lucrarea pe care El a început-o în noi.

1. Reiterează acum doctrina Perseverenței Sfinților, așa cum a fost enunțată la începutul capitolului.

2. Care sunt diferitele aspecte ale „vieții veșnice?”

Păstrați prin harul Lui (1)

Sfârșitul pe care Tatăl l-a avut în vedere (a)

3. Care este „sfârșitul pe care Tatăl l-a avut în ve-dere” când El a dat pe anumiți oameni lui Hristos?


= 103 =

4. „Vorbind despre oile Sale,” Isus vorbește în așa fel încât să arate că El le va păzi în mântuirea lor.

a. Scrie pe caietul de studiu versetele în cauză din Biblia ta.

b. Care sunt cele 3 principii care se extrag din aceste versete?

Unul din scopurile pentru care Hristos S-a dat pe Sine (b)

5. Care este „unul din scopurile pentru care S-a dat pe Sine”? (Scrie și versetele din Biblie care sublini-ază acest scop.)

Un lucru pentru care Hristos s-a rugat (d)

6. Aplicație personală:

a. Uitându-te la învățătura minunată din Ioan 17, unde Isus a spus rugăciunea Sa de „Mare Preot” pentru copiii Lui, ce asigurare ar tre-bui să dea aceasta credinciosului adevărat?

b. Ce asigurare îți dă ție?

Poporul lui Dumnezeu perseverează prin harul Lui în cre-dință spre viața veșnică (2)

În credință (a)

7. Cum perseverează copiii lui Dumnezeu în cre-dință spre viața veșnică?


= 104 =

În ucenicie (b)

8. Enumeră câteva modalități prin care copiii lui Dumnezeu perseverează în ucenicie spre viața veș-nică.

În fapte și lucrare (d)

9. Care este relația între păstrarea pe care Dumne-zeu o face pentru copiii Lui și perseverarea activă a lor?


10.

a. În ce privește adevărurile prezentate în această lecție, cu care nu ești de acord sau nu ești familiarizat, ai citit din Biblia ta toate ver-setele menționate (ca și Bereenii)?


11. Este un lucru măreț și minunat să vedem că Dumnezeul suveran al cerurilor și pământului Își va păstra copiii în mântuire, și că nimic nu îi poate smulge pe sfinți din mâna Lui. Dacă ești credincios, enumeră cât de multe dovezi practice poți prin care Dumnezeu te păstrează personal ca și creștin. Cu alte cuvinte, ce se petrece în viața ta care reprezintă


= 105 =

dovezi solide că ești păstrat pe calea vieții veșnice în viața și practica zilnică?

12. Pasajele din Biblie de mai jos se referă la tema din Lecția 6: „Perseverența Sfinților.” Notează-ți re-ferința biblică și scrie alături, cu propriile cuvinte, ideea centrală la care se referă, adică sensul frazei. Când scrii sensul frazei, asigură-te că explici numai acele părți ale pasajului care se referă la tema lec-ției – „Perseverența Sfinților”.

a. Ioan 6:39-40.

b. Ioan 17:24.

c. Ioan 8:31-32.


Ajungând aproape de finalul studiului nostru pri-vind Doctrinele Harului în Evanghelia după Ioan, este foarte important să înțelegem implicațiile practice a ceea ce am studiat. De-a lungul acestui curs, am căutat să legăm toate aceste învățături de viața zilnică a creștinului. Stu-diul doctrinelor – chiar a doctrinelor biblice – doar de dra-gul studiului, este cu totul inutil. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să aibă întotdeauna influență practică în viețile noastre, așa cum obișnuiau să spună scriitorii


= 106 =

din vechime: „Doctrina corectă conduce întotdeauna la o practică corectă.” Acest capitol final are ca scop să facă aplicații practice cu privire la ceea ce am învățat până acum.

„De la căderea omului în păcat, ce poate face omul pentru a-și asigura mântuirea?” (1)

1. De la căderea omului în păcat, ce poate face omul pentru a-și asigura mântuirea?

„Ceea ce Dumnezeu oferă este o mântuire concretă sau doar o mântuire posibilă?” (2)

2.

a. Ceea ce Dumnezeu oferă este o mântuire concretă sau doar o mântuire posibilă?

b. Aplicație personală: Conform înțelegerii tale, ce crezi că înseamnă această diferență?

Aceste învățături produc 3 lucruri în viața creștinului

3. Aplicație personală: A influențat înțelegerea de către tine a Doctrinelor Harului felul cum Îl lauzi pe Dumnezeul mântuirii?

4. Aplicație personală: Enumeră 3 modalități în care studiul Doctrinelor Harului te-a condus la smere-nie?

Dedicare față de Dumnezeu și Cuvântul Lui


= 107 =

5. Cum ar trebui să influențeze închinarea ta studiul atent și reflectarea la Doctrinele Harului (1)?

6. Aplicație personală: O cunoaștere adecvată a Doc-trinelor Harului va avea un efect uriaș asupra fap-telor bune (3) pe care le facem ca și creștini. Scrie în caietul de studiu ce anume ai vrea să aibă loc în vi-ața ta cu privire la slujirea ta pentru Domnul. (Cu alte cuvinte, ce lipsuri ți-a descoperit Domnul că ai în viața personală cu privire la faptele tale bune?)

Nu ești sigur?

7. Paragrafele finale ale textului oferă o imagine ex-celentă a multor și variatelor modalități în care Domnul Isus Se descoperă păcătoșilor care Îl caută. De exemplu, pentru acela care își recunoaște și își asumă păcatele proprii, El este „Mielul lui Dumne-zeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Enumeră cât de multe modalități poți în care Hristos se des-coperă păcătoșilor care Îl caută, potrivit cu ceea ce am studiat în această secțiune.


8. Citește Anexa 1.

a. În ce modalități te ajută articolul „Voia lui Dumnezeu, sau voia omului”?


= 108 =

b. Ce crezi cu privire la ilustrația lui Spurgeon despre omul care intră pe poarta din peretele înalt?

9. Citește Anexa 2. Ce ți-a atras cel mai mult atenția în articolul „Crâmpeie din istoria Bisericii”?

10. Rezervă-ți timp pentru a trece în revistă toate lecțiile studiului Doctrinele Harului în Evanghelia după Ioan. Care sunt lucrurile noi pe care le-ai învă-țat despre Dumnezeu cel sfânt, despre adevărul bi-blic, și despre schimbările din inima ta produse prin lucrarea Duhului Sfânt?


= 109 =

Răspunsuri la întrebări

Notă: răspunsurile oferite mai jos sunt adesea citate direct din textul cărții Doctrinele Harului în Evanghelia după Ioan. Răspunsurile care însă ți se cer trebuie expri-mate cu propriile cuvinte.

1. Sperăm că ai citit Evanghelia după Ioan înainte de a în-cepe cursul.

2. o vedere clară asupra Evangheliei

3. „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”

4.

1) Ce poate face omul pentru a-și asigura mântui-rea?


= 110 =

2) Mântuirea pe care Dumnezeu o oferă este con-cretă sau doar posibilă?

5. Augustin și Pelagius (secolul IV), Luther și Erasmus (se-colul XVI), Calvin și romano-catolicii (secolul XVII), Sino-dul din Dort (secolul XVII).

6.

a. un acronim și un ajutor pentru memorare

b. Doctrinele au fost elaborate formal cu ocazia Si-nodului din Dort

c. „Doctrinele Harului”

7.

- Depravarea Totală: omul este total corupt și inca-pabil să facă orice ca să își asigure mântuirea prin forțe proprii; punctul de vedere contrar: omul tre-buie să fie capabil să facă ceva (pentru că este făcut responsabil).

- Alegerea Necondiționată: Dumnezeu a ales pentru mântuire, în dragostea Lui suverană, pe unii oa-meni din masa totală de oameni, care toți merită pe-depsiți; Punctul de vedere contrar: alegerea făcută de Dumnezeu este bazată pe preștiința oamenilor care Îl vor alege (condiționată așadar de alegerea omului).


= 111 =

- Ispășirea Limitată: jertfa lui Hristos a fost făcută numai pentru cei aleși de Dumnezeu; Punctul de ve-dere contrar: a fost făcută pentru toți oamenii.

- Harul Irezistibil: Dumnezeu mântuiește atrăgând irezistibil pe aceia pe care El i-a ales; Punctul de ve-dere opus: omul poate respinge inițiativa lui Dum-nezeu de a-l atrage la El.

- Perseverența Sfinților: aceia pe care Dumnezeu i-a ales vor continua în credință până la moarte; Punctul de vedere opus: întrucât mântuirea de-pinde de alegerea omului, el poate de asemenea să aleagă să nu mai creadă și implicit să abandoneze credința, pierzându-și astfel mântuirea.

8.

1) Hristos are o cunoaștere clară a lui Dumnezeu, și

2) Hristos are o cunoaștere completă a oamenilor.

9. Răspuns personal

Notă: Întrebările de la categoria „Aplicații perso-nale” nu au un răspuns anume; ele sunt puse pentru aplica-ții personale. Sugerăm să le analizezi împreună cu pastorul tău sau cu un prieten creștin matur în credință.

10.

a. Răspuns personal; sperăm că include și dragostea


= 112 =

b. Răspuns personal.

1. că omul poate și trebuie să aleagă să coopereze cu harul lui Dumnezeu, altfel nu va fi mântuit.

2. nașterea din nou.

3. Omul nu poate percepe lumina adevărului lui Dumne-zeu.

4.

a. Omul nu poate asculta călăuzirea lui Dumnezeu, anume mărturia Tatălui și a Fiului din Scriptură.

b. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine pe pământ în Hristos, dar omul nu poate să Îl recunoască drept Dumnezeu (altfel toți oamenii s-ar închina Lui).

5. Dumnezeu, Hristos, Lumina adevărată, Cuvântul Lui, și copiii Lui.

6. pentru că lumina adevărului îi descoperă faptele lui rele (3:20). Poți vedea cum acest lucru îți arată care sunt înclinațiile tale spirituale cu adevărat?

7.

a. spre rău!


= 113 =

b. Răspuns personal: cheia constă în a recunoaște egoismul ca fiind rău (îndreptat împotriva lui Dum-nezeu).

8. Omul este dependent 1) de păcat (8:34), 2) de diavolul (8:39-41, 44), 3) de sine (12:25).

9. Abilitatea de a face alegeri spirituale. Omul ia decizii în mod liber, dar numai pe baza intereselor sale egoiste, care sunt împotrivitoare în totalitate lui Dumnezeu.

10.

1) Omul nu poate veni la Hristos pentru a primi vi-ață spirituală (6:44, 65);

2) Omul este incapabil să creadă în Hristos în sens mântuitor. (Observă că termenul folosit în Biblie pentru a „crede” are sensul de „încredere”, nu doar de acceptare intelectuală a anumitor realități.)

11.

1) nașterea din nou,

2) deschiderea ochilor spirituali pentru a vedea adevărul, și

3) direcționarea (întoarcerea) simțămintelor spiri-tuale către a iubi lumina și a urî întunericul (nu in-vers),


= 114 =

4) voința împotrivitoare este făcută capabilă să vină la Hristos.

12. „faptele lor erau rele” (3:19 – o rădăcină rea); „face răul” (3:20 – rezultate rele); motivul neascultării este de-zonorarea lui Dumnezeu (5:23).

13.

a. ascultarea de El

b. pentru că ascultarea sau neascultarea izvorăsc din atitudinea interioară: fie din dragoste pentru El (născută din credința în El), fie din dispreț față de El (născută din necredință)

c. Răspuns personal

14. Omul este mort spiritual.

15.

1) Nici un om nu are viață spirituală în el; toți au nevoie de nașterea din nou prin Duhul Sfânt (6:53).

2) Toți oamenii neconvertiți se află într-o stare pre-zentă de moarte spirituală (5:24-25).

16.

1) Omul este destinat să piară veșnic (3:16);

2) Omul trăiește sub mânia lui Dumnezeu (3:36);

3) Omul este deja condamnat (3:17-18)


= 115 =

17.

a. Răspuns personal, sperăm să fii onest dacă ai în-doieli.


18.

a. Răspuns personal, sperăm să fie și dragostea in-clusă.

b. În totalitate prin Dumnezeu, care dă nașterea spi-rituală. (Dumnezeu alege să se folosească de propo-văduirea Cuvântului Lui prin slujitorii Lui de pe pă-mânt.)

19.

a. Ioan 1:5 - Lumina luminează în întuneric, și întu-nerecul n-a biruit-o [n-a înțeles-o – lit.].

b. Ioan 3:19-20 - Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească [descopere – n.trad.] faptele.

c. Ioan 3:27 - Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.


= 116 =

d. Ioan 5:40 - Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

e. Ioan 8:34 - Adevărat, adevărat, vă spun că, oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului.

1. faptul că nu este nimic de iubit sau meritoriu în om.

2. „Totuși, în baza voii Sale suverane și libere, Dumnezeu Și-a revărsat dragostea veșnică asupra unui număr anume de oameni păcătoși, cărora le dă viața veșnică.”

3.

1) Prin sublinierea faptului că oamenii care sunt dați Lui de Tatăl au fost ai Tatălui de la început (17:6,9,10), și

2) că Dumnezeu i-a iubit înainte de întemeierea lu-mii (17:23-24).

4.

a.

1) de ce: din dragostea Lui liberă, și

2) când: înainte de întemeierea lumii.

b. Răspuns personal, sperăm că include uimirea și o atitudine de mulțumire cu recunoștință.


= 117 =

5. Dumnezeu Tatăl i-a dat pe cei aleși Fiului.

6. El s-a rugat pentru “aceia, pe care Mi i-ai dat Tu;” (17:9).

7. Hristos S-a dat pe Sine pentru a obține viața veșnică pentru aceia pe care Tatăl i-a dat (10:17-18).

8. Isus este conștient de voia Tatălui Său, anume că El per-sonal trebuie să sufere mânia lui Dumnezeu pentru păca-tele acelor oameni.

9. Dumnezeu dă aleșilor Lui mijloacele pentru a obține vi-ața veșnică și pentru a le-o garanta.

10.

1) abilitatea de a veni la Hristos;

2) abilitatea de a crede în Fiul (unde a „crede” re-prezintă o dependență absolută de El ca fiind sin-gura sursă și suport al vieții spirituale);

3) abilitatea de a auzi vocea Lui (Cuvântul) și de a-L urma

11. Reprezintă acordul între Tatăl și Fiul, prin care Tatăl dă Fiului un popor spiritual, iar Fiul este de acord să îl răs-cumpere prin moartea Sa jertfitoare și substitutivă.

12.

a. Răspuns personal: (scrie-ne, te rugăm, dacă vrei să primești literatură suplimentară în cazul în care ai încă nelămuriri)


= 118 =

b. Răspuns personal

13.

a. Răspuns personal, sperăm să includă a cere lui Dumnezeu să îți confirme mântuirea prin Cuvântul Lui, și a cere Lui să te mântuiască, ca și a vorbi cu un predicator al Evangheliei pe această temă.

b. Răspuns personal, sperăm afirmativ.

c. Răspuns personal, sperăm să includă reverență și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu motivat de dra-goste pentru El, ca răspuns la darul Lui minunat.

14.

a. Ioan 6:37 - Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.

b. Ioan 17:2 - după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu.

c. Ioan 17:9,12 - Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi … Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat...


= 119 =

1. faptul că moartea lui Hristos a fost numai pentru cei aleși, și că efectul ispășirii făcute de El îi asigură pe aceștia de mântuirea lor.

2.

1) că răscumpărarea este particulară, și

2) că răscumpărarea este realizată pentru aleșii lui Dumnezeu.

3.

a. Ioan 10:11; 10:26

b. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi... Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.

4.

a. Ioan 11:50 - oare nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?

b.

1) darea lui Isus la moarte a avut locul ei în istorie, în sensul ca s-a făcut în circumstanțe


= 120 =

prestabilite (chiar dacă a părut că liderii reli-gioși au decis într-un fel ca omorârea Lui să se facă exact în acel moment din istorie);

2) Moartea Lui avea să facă bine poporului Lui de pretutindeni (nu doar pentru evrei, ci pentru toți cei pe care Dumnezeu avea să îi conducă la credința în El);

3) Moartea Sa avea să fie modalitatea de păs-trare a unei părți a națiunii evreiești ca parte a poporului lui Dumnezeu.

5.

a. Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.

b.

1) Moartea Sa este voluntară;

2) Moartea Sa este pentru aceia pe care El îi consideră prietenii Lui, adică pentru un grup anume de persoane;

3) Aceia pentru care El și-a dat viața pot fi re-cunoscuți prin supunerea lor față de porun-cile Lui.

6.


= 121 =

a. Ioan 1:29 - A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

b.

1) Isus venise să moară ca jertfă astfel ca oa-menii să fie eliberați din robia păcatului: „Mi-elul lui Dumnezeu, care ridică păcatul…”;

2) Moartea Lui nu a fost limitată la națiunea Israel, ci a inclus anumite persoane din toate națiunile lumii, „…lumii”

7.

a. Extinderea este universală, în sensul în care este destinată unor oameni din toate popoarele de pe în-treaga planetă.

b. Extinderea este universală, dar este hotărâtă de Dumnezeu să fie aplicată efectiv numai unui anume număr de persoane; „aceia care sunt bene-ficiarii morții lui Hristos, cei care fac obiectul dra-gostei lui Dumnezeu, sunt aceia care sunt caracteri-zați de o credință continuă în El.”

8. „…cuvântul „lumea” (v. 51) are același sens, făcând re-ferire nu doar la evrei, ci și la Neamuri …”

9.


= 122 =

a. Răspuns personal


10.

a. Răspuns personal, poate că va include mențiunea că ispășirea pentru păcate este în fapt realizată pen-tru copiii lui Dumnezeu, și că nu există nimic care să îl oprească să vină la Hristos ca răspuns în ascul-tare de chemarea Lui.

b. Răspuns personal, probabil că va include faptul că sângele lui Hristos a curs pentru plata păcatelor copiilor Lui, și de aceea nu există nici un motiv ca aceia care sunt credincioși să rămână în robie față de păcat. Ispășirea este aplicată definitiv pentru fi-ecare credincios.

c. Răspuns personal, probabil va include înțelep-ciune și discernământ: nu putem să spunem cuiva că „Hristos a murit pentru tine”, ci putem spune că Hristos a murit pentru a plăti pedeapsa pentru pă-catele copiilor Lui. Focalizarea trebuie să fie pe res-ponsabilitatea omului de a asculta Cuvântul Dom-nului și de a „veni la El”.


= 123 =

1. „…că harul lui Dumnezeu este irezistibil numai pentru aceia pe care Tatăl i-a ales și pentru care Hristos a murit. Nu înseamnă că nimeni nu se poate împotrivi harului …”

2. În harul Lui suveran, Dumnezeu transformă prin Duhul Lui Sfânt pe aceia pe care El i-a ales din masa de oameni păcătoși și i-a dat Fiului Său, care a purtat păcatele lor pe cruce.

3. „datorită lucrării lui Dumnezeu în ei.”

4. „…importanța nașterii din nou în ce privește „a vedea” (3:3) și a „intra în Împărăția lui Dumnezeu” (3:5).”

5.

a. „…siguranța că ei vor fi locuiți de un Altul ca El...” [Observație: când Hristos S-a înălțat la cer, Duhul Sfânt a fost pogorât. Duhul Sfânt continuă pentru cel credincios multe din lucrările pe care Isus le-a făcut când a fost aici pe pământ.]


6. „…faptul că moartea Lui va atrage atenția, simțămintele și voința lor, astfel încât ei Îl vor urma”

7. „Ei acționează cu toată ființa lor într-o modalitate care glorifică și face plăcere lui Dumnezeu.”

8.


= 124 =

1) El nu mai este orb, ci el poate și vede Împărăția lui Dumnezeu...și are Lumina adevărată a lumii care îl ghidează în viață;

2) El nu mai este surd, ci acum el aude vocea dătă-toare de viață a Fiului lui Dumnezeu ... Urechea lui este acum deschisă spiritual și aude fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu;

3) El nu mai este ignorant spiritual, ci acum este părtaș cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu... Având această cunoaștere, el își vede nevoia și cere să îi fie împlinită de Dumnezeu în Fiul Lui;

9.

1) Isus a afirmat că aceia care Îl vor urma, Îl vor iubi... această dragoste pentru El nu este o chestiune pur sentimentală, ci se vede în fapte concrete.

2) Dragostea omului născut din nou pentru El nu mai este centrată pe interesele, dorințele și bunăs-tarea proprie; de fapt, el se detronează pe sine ... și moare față de sine pentru a aduce multă roadă...în slujirea pentru Hristos, ca ucenic al Lui;

3) Simțămintele omului născut din nou sunt îndrep-tate și către alți ucenici ai lui Hristos. Ucenicii Lui se iubesc unul pe altul. Dragostea lor reciprocă este modelată de dragostea Lui pentru ei:


= 125 =

a) Este o dragoste rațională — recunoaște ne-voile ce trebuie împlinite.

b) Este o dragoste plină de compasiune — vede că sărăcia și necazurile sunt astfel de nevoi.

c) Este o dragoste cu scop și dorește să împli-nească nevoile acestea indiferent de preț. Va implica rugăciuni, cuvinte de încurajare sau mângâiere, și acțiuni concrete de împlinire a acelor nevoi.

10.

1) …dorește să facă voia lui Dumnezeu (7:17);

2) …dorește să rămână în Hristos și în dragostea Lui (15:9, 10);

3) …dorește să rămână în Cuvântul lui Hristos (8:31).

11.

1) primește pe Fiul lui Dumnezeu în toată plinătatea Lui, în har după har, Cel care împlinește nevoile sale, și primește cuvintele Lui;


= 126 =

2) crede „în Numele Lui”, în Acela care L-a trimis, în slava arătată a lui Hristos, în Cuvântul Lui, în cuvin-tele Tatălui, și în cuvintele apostolilor cu privire la El;

3) intră în Împărăția lui Dumnezeu prin „ușa oilor”, Isus Hristos;

4) este acela care vine la Hristos;

5) este acela care „mănâncă” pâinea lui Dumnezeu și pâinea vieții, trupul Fiului Omului, și „bea” sân-gele lui Hristos și apa vieții;

6) este un ucenic sau un urmaș al lui Isus Hristos. Ambele cuvinte indică o activitate intensă;

7) este un om al acțiunii: el practică adevărul și face lucrările lui Dumnezeu;

8) este un închinător la Dumnezeul Triunic.

12.



13.




= 127 =

14. Răspuns personal, sperăm să includă dependența de Dumnezeu în a acționa și a avea ochii spirituali deschiși.

15.

a. Ioan 1:12-13 - Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

b. Ioan 3:5,8 - Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu ... Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”

c. Ioan 5:24-25 - Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis, are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-l vor as-culta, vor învia [vor trăi – n.trad.].

d. Ioan 6:44, 65 - Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia


= 128 =

în ziua de apoi ... Tocmai de aceea v-am spus că ni-meni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.

1. „…aceia pe care Dumnezeu i-a ales, pentru care Hristos a murit și pe care Duhul i-a chemat irezistibil, vor conti-nua în credință până la sfârșit (fie că este vorba de moar-tea lor trupească, fie că este vorba de a doua venire a lui Hristos) și vor experimenta plinătatea binecuvântării vie-ții privind la gloria lui Hristos pe vecie.”

2.

1) Este o posesiune prezentă și o promisiune de a fi finalizată în viitor;

2) Este calitativă, în sensul unei vieți diferite de cea pe care omul o are în mod natural, și este cantita-tivă – în sensul că este o viață care începe acum, su-praviețuiește morții fizice, se arată în învierea tru-pească, și continuă pe vecie în prezența gloriei lui Isus Hristos …

3. perseverența sfinților

4.

a. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu,


= 129 =

care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Ta-tăl una suntem (Ioan 10:28-30).

b. Oile Sale

1) I-au fost date de Tatăl,

2) li se dă viața veșnică, și

3) sunt păstrate sigure în mâinile Bunului Păstor și ale Tatălui, astfel încât ele nu pier niciodată!

5. perseverența sfinților

6.

a. Răspuns personal, sperăm să includă faptul că si-guranța credinciosului nu depinde de abilitatea proprie de a se păstra, ci în întregime de lucrarea finalizată a lui Hristos în mântuirea lui (manifes-tată în dragostea lui față de Dumnezeu și ascultarea de El).

b. Răspuns personal (te rog să soliciți literatură su-plimentară dacă ai nelămuriri)

7. verbul sau participiul pentru „a crede” sau „a veni” sunt la timpul prezent continuu în limba greacă, timp care in-dică nu doar o activitate momentană, ci una continuă!

8. Ei


= 130 =

1) rămân în Cuvântul Lui,

2) aud Cuvântul și ascultă vocea Lui, și

3) păzesc poruncile Lui ca o expresie a dragostei lor pentru El, și

4) trăiesc o viață sfântă, întrucât nu mai sunt robi față de păcat.

9. Datorită faptului că Dumnezeu îi păstrează, copiii Lui perseverează. Datorită faptului că ei știu că au primit vi-ața veșnică, ei trăiesc și se comportă ca atare. Este o relație de tip cauză-efect.

10.




12.

a. Ioan 6:39-40 - Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, și crede în El, să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.

b. Ioan 17:24 - Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu …


= 131 =

c. Ioan 8:31 - Și a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei.

1. „…absolut nimic, pentru motivul că el este depravat to-tal și incurabil.”

2.

a. „…o mântuire concretă. Această mântuire stă în scopul veșnic și neschimbător al lui Dumnezeu de a mântui anumiți oameni, prin jertfa și lucrarea fina-lizată a lui Hristos pe cruce, prin atragerea irezisti-bilă a acestora la Hristos de către Dumnezeu …”




5. „Atât în închinarea personală, în ascuns, cât și în cea de la biserică, va exista o preocupare pentru a veni înaintea lui Dumnezeu în felul în care Cuvântul Lui spune că este acceptabil înaintea Lui. Va conduce la prudență în ce pri-vește invențiile cu privire la închinare, care nu produc de-cât distracție și emoții. Alături de aceasta, va exista o do-


= 132 =

rință de a verifica obiceiurile care sunt confortabile pen-tru a vedea dacă ele într-adevăr sunt în acord cu cerințele Cuvântului lui Dumnezeu.”

6. Răspuns personal.

7. Pentru acela care își vede și își recunoaște păcatele, El este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (1:29). Pentru acela care este încă în păcatele lui, El este trimis de Dumnezeu ca „șarpele înălțat în pustie,” care dă viață tuturor celor care cred în El (3:14-16). Aceluia care este însetat spiritual, El îi dă „apa vieții” fără plată (4:10, 14; 7:38, 39). Pentru acela care se simte condamnat înain-tea lui Dumnezeu, Cuvântul Lui, auzit și crezut, este pasa-jul care îl trece de la moarte la viață (5:24). Pentru cel flă-mând spiritual, El este Pâinea lui Dumnezeu (6:33, 35). Pentru cel care bâjbâie în întuneric, El este „Lumina lu-mii” (8:12). Pentru cel care rătăcește fără scop în igno-ranță, El este „Păstorul cel Bun” (10:11). Pentru cel care este temător și întristat din cauza morții, El este „Învierea și Viața” (11:24, 25). Pentru cel care este plin de îndoieli și incertitudini, El este „Calea, Adevărul și Viața” (14:6). Pen-tru cel care este separat de sursa vieții, El poate fi “adevă-rata Viță” care dă viață mlădițelor (15:5).

8. a. Răspuns personal b. Răspuns personal


= 133 =

9. Răspuns personal 10. Răspuns personal.


= 134 =

Anexa 1. Voia lui Dumnezeu sau voia omului?

Această întrebare este una care a ajuns celebră în istoria bisericii: „În mântuirea unei persoane din pe-deapsa dreaptă pentru păcatele sale, Dumnezeu alege omul, sau omul Îl alege pe Dumnezeu?” Ambele răspun-suri sunt tratate cu argumente din Scriptură și, într-un fel, ambele sunt adevărate.

Primul reprezintă punctul de vedere al Reformei din anii 1500, care spune că Dumnezeu alege pe unii oa-meni spre mântuire și le dă acestora credința mântui-toare, prin harul Lui. Responsabilitatea omului, în acest sistem de gândire, este să Îl caute pe Dumnezeu, și să răs-pundă chemării Lui. Astfel, omul aude invitația Evanghe-liei prezentată cu expresii precum „cere-I lui Dumnezeu să te mântuiască”, sau „întoarce-te la Dumnezeu, dacă ești


= 135 =

conștient că El te cheamă”. Acest punct de vedere este de-numit uneori cu expresia Doctrinele Harului, sau doctrina reformată, ori Calvinism.

Cel de-al doilea punct de vedere subliniază respon-sabilitatea omului de a căuta pe Dumnezeu. Astfel, când este prezentată Evanghelia, cel care o aude poate constata focalizarea pe decizia omului: „fă o decizie pentru Hris-tos”, „invită-L pe Hristos în inima ta”, „primește pe Hristos ca Mântuitor personal”. Acest punct de vedere este denu-mit uneori ca Dispensaționalism sau Arminianism.

Ambele puncte de vedere amintite mai sus sunt adesea discutate prin prisma extremelor lor, denaturând realitatea și ilustrând-o exagerat. Astfel, avem de-a face cu „hiper-Calvinismul”, care susține că, întrucât mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu, nu este nevoie să propovăduim Evanghelia sau să facem lucrare de misi-une. Conform acestui punct de vedere extrem, omul văzut ca un simplu robot, lipsit de voință proprie – totul fiind controlat de Dumnezeu. Focalizarea este în întregime pe Suveranitatea lui Dumnezeu, în timp ce Responsabilitatea Omului este desconsiderată. Atunci când majoritatea oa-menilor se gândesc la Calvinism, de fapt ei se gândesc în termenii „hiper-Calvinismului”. (Aceasta este o greșeală


= 136 =

majoră și în felul acesta, abordarea este foarte nedreaptă față de Calvinism și față de calviniști în general.)

Pericolele acestei gândiri sunt următoarele: 1) se pune accent pe adevărul doctrinar în timp ce se neglijează dragostea, și 2) conduce la o răceală a inimii față de cei pierduți, și 3) conduce la neascultare în împlinirea Marii Trimiteri.

Există în același timp și „hiper-Arminianismul”, dacă vreți să îi spunem așa. În această gândire la fel de extremă, toată focalizarea se pune pe Responsabilitatea Omului. Isus este prezentat ca și cum ar fi murit pentru toți oamenii, singurul lucru care mai rămâne fiind ca fie-care persoană să Îl aleagă (sau nu) ca Mântuitor personal. Întrucât omul face în mod liber multe alegeri în fiecare zi, noi presupunem că această alegere este de asemenea fă-cută în baza voinței sale libere. Suveranitatea lui Dumne-zeu este desconsiderată, astfel încât Dumnezeu devine un agent pasiv, care, după ce a finalizat lucrarea de la cruce, stă și așteaptă, observă, ba chiar imploră pe oameni să Îl „primească”.

Pericolul acestui punct de vedere extrem este că mântuirea poate fi percepută de către pretinșii creștini (dar care nu sunt mântuiți) ca pe un simplu act care are


= 137 =

efect numai la finalul vieții, asigurând acelor persoane un bilet în rai sau iad, cu foarte puțină sau nici o influență în viața de zi cu zi. Mântuirea devine un fel de poliță de asi-gurare la „incendiu”. Ea este bazată pe o atitudine de ge-nul „ce-mi iese și mie din asta”, care, în sine, conduce la o decizie egoistă ce nu presupune nici un pic de sacrificiu de sine. Este înrădăcinată într-o pocăință legalistă, în care motivația este egoistă și țintește doar la a evita pedeapsa pentru păcat, neimplicând și ura față de păcat, și necon-ducând la o dedicare față de Mântuitor în a trăi într-un mod plăcut Lui, motivat de dragoste.

Această dilemă apare din focalizarea doar pe o parte a adevărului biblic în detrimentul sau cu neglijarea celorlalte adevăruri. Soluția este, bineînțeles, să predi-căm, să credem și să ascultăm în întregime adevărul scrip-tural. Realitatea este că Suveranitatea lui Dumnezeu în ale-gere și predestinare este un adevăr minunat pe care Scrip-tura îl prezintă, DAR la fel este situația și cu Responsabili-tatea omului de a se întoarce la Dumnezeu!

Aceste două adevăruri pot să pară la prima vedere contradictorii. Cum se împacă ele însă? Căile lui Dumne-zeu sunt mai presus de căile noastre. Noi vom înțelege aceste lucruri pe deplin numai când vom ajunge în cer. O


= 138 =

perspectivă care ne-ar ajuta ar fi să realizăm că „voința noastră liberă” este legată de natura noastră; ea este influ-ențată de ceea ce ne conduce firea să facem; noi alegem numai lucrurile care ne plac. De aceea, când natura noas-tră este cu totul egoistă, noi facem alegeri care sunt dictate de dorința noastră interioară de a ne proteja pe noi sau de a ne preamări pe noi. Aceste alegeri sunt în mod inerent ofensatoare la adresa Creatorului nostru, care este Protec-torul nostru și singurul Atotputernic.

Ilustrația următoare, prezentată de Spurgeon, este una dintre cele mai bune în a explica această dilemă. El spunea: un om merge la vale de-a lungul unui perete înalt. El ajunge la un moment dat la o poartă în perete, cu un semn deasupra ei, care spune „Intrați aici toți cei care do-riți”. El se decide să intre. După ce trece de poartă, observă pe partea cealaltă a ei o altă inscripție, care spune: „Bine ați venit, toți cei care ați intrat, aleși de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.” Ambele aspecte sunt așadar adevă-rate potrivit Scripturii – atât suveranitatea lui Dumnezeu, cât și responsabilitatea omului.


= 139 =


= 140 =

Anexa 2. Despre istoria Bisericii

Textul de mai jos face parte din Capitolul 12 al cărții A Glorious Institution: The Church in History – Parts 3 and 4, de Stanford E. Mur-rell (disponibilă în format eBook la Chapel Library).

Biblia ne învață că există o credință „care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 1:3). Există un sin-gur adevăr doctrinar care a fost identificat în fiecare ge-nerație de credincioși ca nefiind negociabil. Doctrinele esențiale ale creștinismului includ nașterea imaculată, dumnezeirea lui Hristos, umanitatea Sa adevărată, moar-tea Lui substitutivă la Calvar, îngroparea Sa, învierea și înălțarea Sa la cer, revenirea Lui, și mântuirea numai prin har, prin credință. Aceste adevăruri nu pot fi negate de nici o persoană și în același timp aceasta să rămână în


= 141 =

sfera adevăratei credințe mântuitoare. Aceste adevăruri formează haina de bază a credinței creștine, pe care o îm-bracă toți aceia care vin la Hristos.

Chiar dacă unii credincioși serioși ar putea să pre-fere diferite forme de conducere a bisericii, sau să prac-tice diferite moduri de botez, doctrinele cardinale care sunt esențiale pentru mântuire trebuie să fie acceptate, altfel am avea de-a face cu o îndepărtare de la credință și o cădere în eroare, învățături false, erezii, și implicit am ajunge la judecata veșnică. Doctrinele istorice ale crești-nismului se înscriu în limitele biblice, dincolo de care nici un creștin cu adevărat evanghelic n-ar îndrăzni să treacă. Din nefericire, chiar în interiorul Bisericii, “pretinși creș-tini” au ajuns să treacă de aceste bariere ale Bibliei. Iar când o generație anume începe să pună la îndoială învă-țătura istorică a creștinismului, generațiile care urmează după aceasta merg mai departe, respingând acea învăță-tură.

Una din persoanele care a schimbat doctrinele isto-rice ale bisericii protestante a fost Jacobus Arminius. Ar-minius s-a născut în Olanda în 1560, la Oudewater, lângă Utrecht. Tatăl lui a murit la scurt timp de la nașterea lui Jacobus. Apoi, în primii ani ai copilăriei sale, spaniolii au


= 142 =

invadat Olanda și au distrus localitatea respectivă. Fami-lia lui a pierit. Niște vecini binevoitori l-au luat pe Armi-nius în casele lor și i-au asigurat tot ce avea nevoile.

Fiind recunoscut ca un student capabil, Arminius a fost admis al 12-lea la noua Universitate din Leyden (1576). Aici a fost prima dată când documentele istorice relatează că el a început să folosească un nume latinizat, Jacobus Arminius, în locul numelui care i-a fost dat la naș-tere, adică, Jacob Harmenszoon. După cum era de aștep-tat, Arminius a fost unul dintre cei mai buni la școală.

După ce și-a terminat studiile la Leyden, Arminius și-a continuat școala la Academia din Geneva (1582), care era pe atunci prezidată de Theodore Beza, succesorul lui Jean Calvin. În 1588, Arminius a fost ordinat predicator al Evangheliei. El a devenit apoi pastor al Bisericii Reformate din Amsterdam. În 1590, Arminius s-a căsătorit cu fiica unui comerciant prosper, ceea ce l-a propulsat în antura-jul celor mai de seamă membri ai societății olandeze de la acea vreme. În slujba de predicator, Jacobus a fost o per-soană pericepută și bine instruită. Predicile lui atrăgeau multe persoane, nu doar datorită conținutului lor clar, ci mai degrabă datorită controverselor pe care le crea prin intermediul lor.

Conform lui Arminius, credința reformaților (denu-mită acum în mod obișnuit „Calvinism”) era greșită. (1)


= 143 =

Dumnezeu nu Își extindea harul Lui mântuitor doar către cei predestinați de El la mântuire, ci tuturor oamenilor. (2) Nici voința omului nu mai era atât de înrobită de păcat încât el să nu aibă nici o abilitate de acționeze înspre bi-nele spiritual, ci mai degrabă acum omul era văzut ca fi-ind capabil să se îndrepte spre Dumnezeu ca urmare a unei licăriri a binelui în interiorul lui. (3) Dumnezeu nu mai alege în mod suveran anumiți oameni pentru a fi mântuiți, din masa tuturor celor care merită condamna-rea dreaptă pentru păcatele lor, ci acum Dumnezeu era văzut ca și cum alegea pe aceia pe care El i-ar fi prevăzut dinainte că vor crede. (4) Nici omul nu mai era văzut ca total neputincios să merite vreun favor de la Dumnezeu, din cauza păcatului; (5) și nici nu mai este total depravat.

Până în anul 1592, Arminius deja ajunsese să fie acuzat formal de pelagianism (o controversă din secolul al V-lea, care sublinia libertatea voinței omului) și de înde-părtare de la două importante crezuri reformate: Mărtu-risirea Belgiană și Catehismul Heidelberg. Acuzațiile de îndepărtare de la credință aveau să continue până la moartea lui în 1609.

În decursul vieții sale, Arminius a cerut insistent or-ganizarea unui conciliu bisericesc pentru a discuta direct conceptele predestinării, alegerii și reprobării. Un astfel


= 144 =

de conciliu a fost organizat însă abia la 9 ani după moar-tea sa.

Când a avut loc Sinodul de la Dort, începând din 13 Noiembrie 1618 până în 9 Mai 1619, s-au prezentat la în-tâlniri reprezentanți ai bisericilor reformate din Olanda, Anglia, Germania și Elveția – toți fiind dintre aceia care urmau învățăturile Scripturii regăsite în reforma protes-tantă. Învățăturile lui Arminius au fost luate în conside-rare, dar au fost respinse și condamnate în mod unanim. Astfel, doctrinele reformate consacrate au fost reafirmate sub forma Canoanelor de la Dort.

Aceia care îl apără pe Jacobus Arminius în fața con-damnării pe care i-a făcut-o Sinodul de la Dort fac o deo-sebire între omul în cauză și mesajul pe care ucenicii lui l-au prezentat. Și acesta este un aspect valid. Vederile lui Arminius n-au fost niciodată sistematizate până la un an de la moartea sa, când cei care îl urmau au publicat o de-clarație intitulată Protestul (1610).

Este îndoielnic dacă Arminius însuși ar fi susținut în mod deschis acele opinii care ulterior au fost asociate cu numele lui. Gândirea sa era mult mai subtilă, iar lim-bajul mult mai atent. Scrierile lui Arminius în ele însele sunt atât de atent redactate încât Moses Stuart (1831) a


= 145 =

considerat că este posibil să se afirme că Arminius nu era Arminian (prin asta vrând să spună că Arminius nu ar fi susținut în realitate opiniile moderne care sunt legate de numele lui). Cu toate acestea, în final, rămâne valabilă acuzația că Arminius a avut un rol indirect în respingerea adevărurilor biblice protestante consacrate, cum ar fi de-pravarea omului, robia voinței față de păcat, și alegerea numai anumitor suflete pentru a fi mântuite de judecata pe care toți o merită.

Dacă Arminius a fost prin felul lui o persoană atentă la felul cum își prezenta ideile și precaută în co-mentariile sale, este la fel de adevărat însă că implicațiile gândirii sale au fost ulterior inflamate și combinate cu ze-lul religios combativ al tinerilor predicatori pe care el i-a pregătit pentru slujire. 45 dintre ei au semnat Protestul, care a fost organizat în 5 puncte, ulterior denumite ca Ar-minianism. În curând însă toată biserica a fost prinsă în controverse teologice. Arminius nu este lipsit de respon-sabilitate din punct de vedere istoric. El a plantat sămânța a ceea ce s-a dovedit ulterior a fi o mare provocare pentru Biserică și pentru sufletele oamenilor.

Aceia care au continuat să interpreteze Scripturile în linie cu învățăturile istorice ale Reformei, au formulat apoi un răspuns la fiecare din cele 5 puncte – și acestea


= 146 =

din urmă au ajuns să fie denumite Cele 5 teze ale Calvinis-mului, sau Doctrinele Harului. O formă scurtă a diferențe-lor între învățăturile reformate istorice și cele care țin de Arminianism este prezentată în tabelul de mai jos.

Calvinism Arminianism 1. Alegerea este necondiționată. 1. Alegerea și condamnarea sunt

condiționate de credința sau ne-credința omului, văzută dina-inte de Dumnezeu, nu de alege-rea suverană a unui Dumnezeu Atotputernic.

2. Ispășirea este limitată la cei aleși, fiind în același timp o răs-cumpărare definitivă, făcută în mod particular pentru aceștia, ei fiind copiii lui Dumnezeu.

2. Ispășirea s-a făcut pentru toate persoanele, dar numai cei credincioși se bucură de benefi-ciile ei.

3. Omul este depravat. El nu are nici o abilitate de a avea vreo contribuție la mântuirea lui sau vreun merit care să poată fi adă-ugat la meritele lui Hristos.

3. Omul are o „licărire de bună-tate” în el, care îi permite să Îl vadă și să Îl dorească pe Dumne-zeu, și să se decidă astfel să Îl ur-meze.

4. Harul lui Dumnezeu este ire-zistibil. Oricare ar fi persoanele cărora Dumnezeu le dă harul, ele vor răspunde în mod sigur chemării Lui.

4. Omul poate avea voință să se împotrivească harului.

5. Sfinții vor persevera în cre-dință, fiind păstrați prin puterea lui Dumnezeu. Mântuirea lor este sigură.

5. Doctrina perseverenței finale a tuturor celor convertiți este încă deschisă discuției. Cel pu-țin, creștinii se pot „îndepărta” de la credință nu doar pentru a cădea în păcate ocazionale, ci și în stiluri de viață ce presupun practicarea continuă a păcatului


= 147 =

— și încă să considere că sunt mântuiți în baza „deciziei lor de a primi pe Hristos”.

Chiar dacă teologia arminiană a fost oficial con-damnată cu ocazia Sinodului de la Dort, influența ei nu s-a pierdut. Ea a fost acceptată de mulțimi de oameni din Biserica Anglicană și de multe alte denominații, inclusiv de o parte dintre baptiști și de metodiști. Teologia armini-ană continuă să fie acceptată în mare parte a creștinismu-lui.


= 148 =

NOTE EXPLICATIVE

1. T.U.L.I.P. este acronimul din limba engleză pentru cele 5 doc-trine principale ale învățăturii augustiniano-calviniste. Pen-tru ușurința referințelor și uniformitatea convenției, vom păstra pe parcursul acestei publicații acest acronim, chiar dacă literele care îl formează în limba engleză nu își găsesc în mod necesar corespondentul literal în limba română – n.trad.

2. În mediul evanghelic din România, această învățătură este mai degrabă cunoscută sub denumirea de „siguranța mân-tuirii” – n.trad.

3. În traducerea Cornilescu, se folosește expresia „n-a biruit-o”, în timp ce în traducerea BOR se folosește expresia „nu a cu-prins-o”, însă în textul original expresia face referire la ca-pacitatea de a înțelege.

4. extindere universală – ispășirea este universală în sensul în care ea include anumiți oameni din toate națiunile, nu doar evrei.


= 149 =

5. aria de cuprindere universală – moartea ispășitoare a lui Hristos a obținut mântuirea unor oameni din toate popoa-rele, și ea nu a fost limitată la evrei.

6. particularism universal – acesta este un termen nu prea uzual referitor la ispășire, dar înțelesul pe care îl are în ve-dere autorul este consecvent cu Teologia Reformată: 1) în în-durarea Sa, Dumnezeu a ales unii oameni din toate popoa-rele (universal) pentru a fi mântuiți, 2) și toți cei care au fost astfel aleși (particular) vor fi mântuiți.

Documents

DOCTRINELE HARULUI · DOCTRINELE HARULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN | R. BRUCE STEWARD = 12 = „preaiubit” al lui Isus Hristos cu scopul de a aduce pe oa-meni la credința în Isus