HYPERIOM R E V I S T Ă L I T E R A R Ă Ş I A R T I S T I C Ă

Director : C. A R G I N T A R I I

COLABOREAZĂ: Ştefan Besdechi, C. Argintam, D. Stănesen (tr. din Luis de Oteyza). George Popa (tr. din ErdSs JSenee), Sandu Arianu, Ion Th. Ilear"\ G. Ketezeami, Vera Cristodulo, Sara JXyari. Vticol Dorna.l Ştefan JSraborescu, Augustin Tătarii, Ion Meţiu, Marcel Velter, Marcel

Olinescu, Sandu .Temea şi Mihail Pintea Teatru, Operă, Cărţi, Reviste şi Ştiri

Yignetele de Marcel Olinescu

a x ul i — o i/ix xoEMvnu: 19:12 — c l t j

HYPERIOIV REVISTĂ LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ DIRECTOR : C. A R G I N T A 11 U

APARE LA ÎNCEPUTUL FIECĂREI LUNI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA :

CLUJ, CALEA DOROBANŢILOR NO. 60

ABONAMENTE NUMAI ANUALE : PENTRU PARTICULARI 200 LEI PENTRU INSTITUŢIUNI 500 LEI ÎN STREINĂTATE 500 LEI

ÎN COMERŢ N U SE GĂSEŞTE

O PAGINĂ DIN TUCIDIDE

C I U M A D I N A T E N A

Felul acesta de boală, ce nu se poate zugrăvi pr in cuvinte, bântui cu o furie ma i presus de firea omeneasca; ea se arătă a fi cu totul deosebită de bolile cunoscute până atunci, şi pr in aceia că păsările şi j ivinile cari se dau la hoituri, deşi mulţi oameni zăceau neîngropaţi, sau nu se apropiau de leşurile lor, sau, cele cari mâncau din ele, m u ­reau. Dovada: se observă o răr ire a pasărilor de acest fel, şi ele nu se văzură nici aiurea, nici în jurul vreunui cadavru. Câinii însă, din pricina traiului la un loc cu oamenii, dădură mai des prilejul de a se observa această urmare.

Iată în general chipul în care se îniaţiişază boala, dacă lăsăm la o parte ciudăţeniile cari se puteau observa la fiecare caz în parte. I n vremea aceasta nimeni nu fu supărat de bolile obişnuite în alte daţi, şi chiar dacă se ivea vreuna, ea sfârşea tot în ciumă. Uni i mureau de neîngrij ire, alţii fiindcă erau prea îngrij i ţ i . S i nu exista, ca zic aşa nici un leac care, întrebuinţat să fie de folcs, căci ceia ce ajuta unuia, celuilalt î i strica. Nic i o constituţie, fie mai robustă sau mai slabă, nu putea birui boala, ci pe toţi î i mătura răul deopotrivă, ori în ce chip s :ar fi căutat. Şi ma i cumplit decât orice rău era descurajarea, de care se simţea cuprins omul bolnav, căci, lăsând orice nădejde, se lăsa în voia boalei şi nu se mai împotrivea, cât şi faptul că, molipsindu-se unii delà alţii pe cari î i îngrijeau, mureau ca oile. Acest lucru pricinui cea mai mare pierdere. Unii , pentrucă cei din jurul lor de teamă nu voiau să se apropie de ei şi să-i îngrijească, mureau singuri, şi multe case se pustiau din pricină că nu era cine să îngrijească de bolnavi; cei cari se apropiau să dea îngrij ire, mureau şi ei, şi mai ales aceia cari mai aveau un pic de omenie, căci, d in t run sentiment de ruşine, ne mai cruţându-se pe sine, se duceau la prieteni să-i caute, de oarece chiar ai lor, rudele. în cele din urmă. biruiţi de grozăvia rău­lui, î i părăseau, ne mai putând răbda gemetele muribunzilor. T o ­tuşi, pentru muribunzi şi bolnavi arătau mai multă milă cei cari se vindecase, atât pentrucă cunoşteau boala din experienţă, cât şi pentrucă se ştiau în siguranţă. Căci ciuma nu se leagă de două ori de acelaş om şi a doua oară, în orice caz, nu mai e mortală. Şi se fericeau atât pe ei pe sine, cât erau fericiţi şi de către al fii pentru mo-

mentanul noroc, şi se hrăneau şi pentru viitor cu zadarnica speranţă, că n'or să mai fie răpuşi de nici o altă boală.

Pe lângă năpasta ce-i apăsa, gramădirea oamenilor dela ţară în oraş, strâmtori deopotrivă şi pe nouii veniţi cât şi pe locuitorii din Atena. Căci nefiind destule locuinţe, ci oamenii trăind în vreme de vară în barăci înăbuşitoare, prăpădul se întindea fără să aleagă: morţii zăceau unii peste alţii iar muribunzii se svârcoleau pe drumuri pe când alţii, pe jumătate morţ i se prăvăleau, de dorul apei, pe lângă toate fântânile. Lăcaşurile sfinte erau pline de morţii ce tăbărâse în ele şi-şi dădeau acolo duhul. Căci, răul întrecând orice măsură, oa­menii, neavând încotro să apuce, începură să nu mai aibă respect nici de temple, nici de obiceiurile sfinte. Rânduelile, pe cari le păzise mai înainte la înmormântări , fură turburate şi fiecare îngropa pe ai lui cum putea. Mulţi, din pricină că aveau în familie numeroşi morţi şi n'aveau cele de trebuinţă, se apucară, de îngropăciuni neruşinate şi anume: luând-o înaintea celor cari clădise rugul pentru morţi i lor, puneau deasupra pe mortul lor şi dedeau foc rugului, pe când alţii, în vreme ce mortul ardea, aruncau deasupra lui altul proaspăt adus, şi apoi îşi vedeau de drum.

Şi atunci boala începu întâi să fie pentru oraş izvorul şi altor multe neajunsuri. Acum fiecare cuteza mai uşor, să se dedea, în ve­derea unei plăceri imediate, la fapte pe cari mai înainte le tăinuia; vedeau doară schimbările neaşteptate ce se produceau prin moartea bruscă a celor bogaţi, în stăpânirea averilor cărora intrau îndată, oameni cari mai înainte erau săraci lipiţi. I a r aceştia se grăbeau să guste plăcerile bogăţiei, socotind cât sunt de trecătoare deopotrivă şi viaţa şi bunurile pământeşti. Nimeni nu mai era aplecat să sufere şi să se chinuiască de mai înainte în vederea a ceia ce era recunoscut ca moral, deoarece nimeni nu era sigur că nu va mur i înainte de a ajunge la acest ideal de moralitate Se consacră ca bun şi folositor ceia ce aducea o plăcere imediată şi tot ce contribuia în orice chip la dobândirea ei. Teama de zei sau legea omenească nu mai era pentru nimeni o piedecă, iar cinstirea sau necunoaşterea lor le socoteau deopotrivă de indiferente când vedeau că mor la fel toţi şi cei buni şi cei răi şi nimeni nu trăgea nădejde sa mai trăiască până va fi chemat să dea socoteala în faţa judecăţii de nelegiuirile ce va fi săvârşit: socoteau deci că e cuminte să guste din plăcerile vieţii mai înainte de a veni peste ei osânda morţii, pe care o vedeau atârnând deasupra capetelor mai sigur de cât orice eventuală condamnare prin justiţie.

ŞTEFAN BEZDECHI

J B Y P E R I O N

EU CÂNT

Cânt uitarea ce saşterne pe dragostile mult trăite Şi iubirea ce 'ncolţeşte 'n fecioreştile făpturi, Şi prelungul şuerat al frunzelor de prin păduri. —

-Şi cânt amanţilor păcatul în patime neistovite.

Cânt durerile ascunse în triste fiinţe pământene Şi {năzuinţa ce ne duce în calea ei spre nemurire, Şi suflul dornic de viaţă ce cuprinde 'ntreaga fire, — Şi cânt oceanul de plăcere din arcuitele sprâncene.

Cânt a sărilor podoabă ce se revarsă în cuprins, *S<j cânt a stelelor lucire din nopţile înseninate; Destinul ce ne duce paşii — alte căi vrând să ne-arate, —

.'Şi cânt pe orice călător pe care drumul nu l-a 'n-vins.

P S A L M

Ca un blestem de ferme părăsită, Ca o durere de copil orfan; Ca un trăsnet de furtună însorită

•Şi ca o nădejde de călător sărman.

Aşa se topeşte a făpturii snagă Ce burează o clipă în largul cuprins, Apoi se înalţă spre o iubire dragă •Şi strop nu mai lasă din fiecare ins.

BINELE

Binele să-l faci totdeauna şi oricui, Fără răsplată, — şi nu spune nimănui: Când floarea se deschide răspândind parfum Nu ştie că trece un călător pe drum.

C. ARGINTARII

M A R I I A U T O R I C O N T I M P O R A N I S P A N I O L I ' . L U I S D E O T E Y Z A

FLOARE DE NOROI I N S U L A D U R E R I I : C U L I O N

Dar mu numai dorinţa sensuală uneşte pe leproşi, c i şi dragostea cea mai pură, cea iruai abnegată. cea mai sublimă. Ascul ta ţ i .povestea de mai jos.

Sosi la Culion o femee atacată de teribila boală. E ra tânără,, f rumoasa şi abia dacă avea câteva pete roze pe corp. Dacă între sănătoşi era consi­derată leproasă, în t re leproşi părea sănătoasă. Izgonită de cei sănătoşi, fu, pr imi tă cu căldură de leproşi.

Şi cedă insistenţelor unuia dintre curtezanii săi. Cum să nu cedeze,, solicitată, când fată de acel bărbat avea o Înclinaţie aşa de tandră. Intră în re la ţ i i cu el <şi se hotă rară să se căsătorească.

Pen t ru a-i face să renunţe la căsătorie l i se făcură toate reflexiunile cari după cum ştim se obişnuesc a se face leproşilor, înconde.indule-le p e n ­tru ea cu încă una, foarte importantă . Cazul său era uşor, in i acţiune a. nu era avansată în organism; boala o .atacase numai superficial; putea să se vindece! Totu l fu inzadar. Insistă să se căsătorească si se căsători .

Se observă .la puţin t imp după aceasta că s imptomele şi manifestăr i le răului dispăruseră. Medicul care o trata trebui s'd prezinte comitetului me­ditai . Se făcu anal iza sângelui bolnavei, de trei o r i în trei per ioade trimes­triale consecutive şi dădu reacţlune negat ivă. Fu izolată subt observaţie o jumătate de an şi examinată din nou fu declarată sănătoasă. Se vindecare. Era unul din putinele cazuri când lepra iartă.

0 scoaseră imedia t din Culion. Trecu la Cebu în libertate provizor ie . Rămase in această stare încă un an şi jumătate şi în sfârşit, examinată şi găsi tă complect sănătoasă, i se dădu libertatea definitivă. R ă m â n e a ad­misă printre sănătoşi; putea t ră i unde dorea. Dar ea dorea să trăiască în Culion, între leproşi, pentru a trăi l ângă bărbatul eil

Nu este permis n ic i unei persoane sănătoase să locuiască în- Culion.. In t i 'un s ingur caz se face excepţie: când este vorba d e un lepros vindecat, care de teama pe care boaita lui trecută o inspiră societăţii, nu-şi poate câştiga existenţa. Atunci i se permi te să revie în insulă, pentru că nu poate fi lăsat să moa ră de foame.

Eroina povest i r i i de faţă nu era însă într 'o astfel de situaţie. Era bo­gată şi a v e a rude puternice. Insă ea îşi vându averea şi" întrebuinţa in­fluenţa rudelor spre a obţine un certfiicai de şedere î i i insulă. Şi se' înapoie la Culion intrând în leprozerie lângă soţul ei.

Tră i cu el până la văduvie . Este şi acum acolo. Lepra , oare-i ieşise din sânge, a infectat-o din nou. Astăzi , aceia care altădată se internase de bună. voie, este deţinută forţat, Dragostea ei curată, abnegată şi sublimă, aşa a intflovit.

F l o a r » d - : tfi? şi de purulenţă: f loare de noroiu, dar totuşi, floare; delicată floare, cea m a i sublimă floare.

Tr. de- DCMIIRU STĂKESCU

MITKU ŞI BTJRGHEL

O m ambiţios, v r ă j m a ş şi inv id ios pe oricine î i lua înainte pr in cinsie şi muncă, M i t r a ajunsese p r imaru l satului cu îndrăzneaLa-i cunoscută de toţi. La pr imăr ie înjura şi se răstea la toţi' cei din jurul lui; la cârciumă glasul lui răguşi t de beţivan, răsuna ca o oa lă spartă. Câţ i oameni din. sat n'a nenoroci t această canalie! Câte fete şi femei n'au suferit de pe urma obrăzn ic i i lo r lui! P e oameni i cuminţ i şi harn ic i nu putea să-i vadă. Datcă înjura e l şi pe Burghel , cel m a i bun şi m a i gospodar o m al satului, e semn că acest t icălos nu m a i cunoştea măsura. P e Burghe l nu 1-a putut suferii încă de pe când erau t ineri . Acesta, supus şi cuviincios faţă de toată lumea, era mereu la muncă şi niciodată la cârciumă, pe când Miitru era a r ţăgos şi căuta ceartă tuturor. Ura lu i Mi t ru .-s'a m ă r i t m a i târziu când a văzu t că iui Burghel î i m e r g toate bine şi întemeiază o bună gospodărite. Mi t ru a făcut şi el avere dar d in furt şi afaceri necinstite. Când toată lumea, res­pectă pe un om pentru cinisiteia îşi omenia lui, măreşte ura la câte un netrebnic. Mi t ru a munci t pe toate că i le să a jungă p r imaru l satului, căci numai în acest fel putea să-d doboare pe Burghel .

In.tr'o toamnă, când se apiropia culesul vi i lor , oameni i se sfătuiau în răscruciul satului, dumineca după amiază şi se socoteau că a r fd bine să înceapă culesul s t ruguri lor cât e v remea frumoasă. P ă r e r e a aceasta o avuse Burghel şi toţi o împărtăşiră. Mi t ru văzând c u m oamenii , în totdeauna când

.•vorbeşte BurgheU; îl ascultă şi sunt de partea lui. deveni vână t l a faţă de mânie şi str igă răstit, că el e p r imar şi va hotărî ziua culesului. Oameni i răspunseră că e munca lo r şi că vor începe chiar săp tămâna vii toare, cum le spusese şi Burghel . Mitru se uită la. Burghe l şi după ce-1 făcu „câ ine" voi să Jl lovească cu ciomagul . Acesta stătu drept îai faţa lui încât lu i Mi t ru î i t remură mâna şî eşi a fară bombănind, înjurând şi ruşinat. De atunci n'a m a i fost l inişte în sat. Mi t ru nu m a i cunoştea, m a r g i n i în ura lu i contra lui Burghel . Ma i întâ i i-a dat foc l a coşea» şi ii-au a rs omulu i cei patru boi, vaca şi do i cai, împreună cu tot. nutreţul d in acel an. In al t an, când lipsea Burghe l de acasă, i-a strecurat în fundul bătăturii , după. o şiră oe paie. doi ca i furaţi, iar a doua zi cu jandarmii , 1-a arestat, pe m o t i v că i-a furat. A cheltuit bietul Burghel o bună par te d in avere până a scăpat de această năpastă. In anii urmăitorî nu >s'a lăsat până nu 1-a adus pe Burghel , din om cu stare, lia sapă de lemn. N u odată Burghel pleca d e acasă cu gândul să-1 omoare ori unde l-ar întâlni, dar se răsgând ia şi se întorcea iar î n bătătura lui pustie, maii trist decât oraicând. Vedea bine că nu e chip să scape de una Iui Mi t r a decât, sau să plece din sat — şi n 'avea unde să i>e ducă cu două fete mar i şi doi băcţ i — sau să-1 omoare.

Mit ru s'a înţeles cu Gheorghe că ie jumaiu l , să-i dea lui Burghel , pe -datorie, al imentele de care tau- avea nevoie şi peste puţin t imp să-i cea ră bandit, şi cum acesta nu v a putea, plăti, ti v a lua şi căsuţa ce itei m a i rămas. . In aceasta stere, el oa primar, îi va găsi un mot iv oarecare, amestecâjndu-1: d in nou în vreun furt şi-1 va scoate afară din sait. Zis şi făcut. Intr 'o sâm­bătă, un car cu două văcuţe înjugate eşea din sat, încărcat cu boarfele ce-i m a i rămăsese lui Hurghel. Nevasta şi cele două fete plângeau şi se v.ăetau ca din gură de şarpe în urma carului.

N ' a t recut nici t rei lunii delà aceasta în tâmplare şi Mit ru a fost găsit mor t chiar pe locul lui, în plai. Burghe l n'a m a i putut răbda şi. s'a răzbunat .

Această în tâmplare a povestit-o tata intr 'o toamnă la culesul vi i lor , lui. m o ş Mar in . A m ascultat-o şi mi-a r ămas in minte o învăţă tură: să iniu faci. r ău şi să nu por ţ i ură nimănui . N u m a i canalia poartă ură şi înjură pe cel m a i cinstit, m a i inteligent şi niai cu omenie ca el.

A t r ecu t de^atunci multă v reme şi uitasem această poveste. Dar acum un an, ducându-mă la vie — era chiar culesul v i i lo r — în capul gardului de glădic i , auzi i pe vecinul meu s t r igând către un alt vecin:

— Nu-mi dai pace, mu? a m să fac cu tine ce-a făcut Burghel . cu. Mitru . . Bine. V ă d că hu te astâmperi .

Poves tea cu Mi t ru şi Burghel mi s'a împrospătat din nou în minte. 0 ui tasem însă şi de data aceasta. Dar astă toamnă venind pe la mine un prieten, dintr 'o comună apropiată, mi-a adus un coş de struguri. L-am-, pofti t în casă şi am povestit de una, de alta. Era mereu indispus şi 1-a.m. întrebat ce are.

—• Ce să am? Iată un ticălos căruia i-ani făcut bine, m ă înjură pe toate potecile şi mă vorbeşte de rău, faţă de toţi cunoscuţii. Po r t revolverul la mine . Când î l voiiu întâlni şi va face numai un gest către mine, il dobor. A h ! şi când mă gândesc că a m copii! î ş i puse capul în palme. Iar după o pauză:

— Oricum, de nu-mi dă pace, îl omor, şi eşi pe use cu mână pe armă... Era mânios şi hotăr i t la or ice. Povestea lui Mi t ru şi Burghel mi-a venit ia r minte .

C. ARGINTAM,'

SOLIE

de ERDOS BENEE Eu fost-am ult imul surâs de soare Ce t e a m îmbrăţişat oa î n poveşti ; In urmă-mi v ine amurgu l surd şi pal id , — înce t îmbătrâneşti .

i 'u fost-ani vara , oare pentru cea din urmă oară Ţ i - a adus flori când greu s'apleoa mărul ; In urma mea v in frunzele de toamnă, — Ţ i se răreşte părul .

E u fost-am în inlma-ţi cel d in urmă cânt! Mă d u : a c u m işi-o las îndurerată; P o a t e ve i f i îndrăgost i t şi de-aici ' » c o l o . — Dar tânăr, niciodată.

Tr . de GEOBGE POPA

MĂRUL RAIULUI

E r a p r imăvară a t u n c i . . . stânjeneii albaştri, erau înf lor i ţ i . . . brădeitul din p rea jma vi le i svonea un cântec duios, dedeparte, cu nebănuite îndem­nuri de v.iiaţă inouă . . .

'Pretutindeni, subt binecuvântăr i de soare întinerit , firele de iarbă şi fiecare f loare înăl ţa i m n de s lavă vieţii...

Fermecătoare , ca o arătare de basm, urmăreia cădelniţarea 'nmiresmată a mălindilor înf lor i ţ i or i jocul sglobiu al vr 'unui fluture în rariştea grădinii . . .

Cucernic înehtaându-ml gândul î n faţa ta, cea m a i mărea ţă dintre mi ­nunile ifîrii, a m desluşit atunci fatala ispită a celui m a i frumos m ă r din gră­i t e a ra iu lu i .

SANDU AM A NU

IN POIANĂ

P o i a n a verde cu vaci le roşii cârmeşte cerul spre stânga; fagii mărg inaş i îşi apleacă creştetul spre a nu se lov i de g r inz i şi soarele-şi. opreşte pasul peste culmi. în t ingând o suliţă în teaca apusului.

Svonuriile cârpesc undele; izvoarelor .

— Ileano, pe sfârşitul copilăriei noastre cad picături de otravă şi an i i au desgrădit prisăcile cu mesteceni

Pădurea sângeră cărări le.

Pânzătur i le fetei t>at în gând fiorul ispitelor şi plesnele cuvintelor se lovesc de ascuţişul îndărătniciei fecioreşti. Ară tă toare le sufletelor stau în cumpănă şi pe streaşină nerăbdăr i i picură stropii porn i r i i ne 'înduplecate. Fu io r de clipe atârnă pe furca gândur i lor şi 'n ochi apar icoane din trecut: nevinovate jocuri de copiii pelia răscrucile păzite de troiţe, — bătrâni sfătoşi ou vorbe de aur şi p ă r bătut în praf de-argimt stăruind mul t pe lângă n o i . . . Da . . . d a . . . D r u m lung peste ani. Haina, neagră m'a 'ndepărtat mul t de locur i le copilăriei durând prăpăst i i mar i .

— I l e a n o . ' . . . Tăcere . . .

U n surâs se 'neacă 'n râul unei i luz i i . Tinereţe . . . tinereţe . . . F ierăs t răul dor inţelor tae adânc necunoscând tăr ie . Se sfâşie, nă f r ama întrebări lor şi cerul se prăbuşeşte s t r ivind un ţipăt tăios . . .

AMICUL MEU VLADIMIR IVANOVICI

Necazur i le şi l ipsa de mij loace î l făcuseră pe V l a d i m i r I m n o v i c i să-şi uite idealul pentru care urmase opt ani la liceu. încânta t de faptul că găsise -un loc în presa cotidiană, îşi socotea de a c u m vieaţa ca alunecând pe dru­mul cel adevărat , la capătul căruia îl aştepta, surâzând, nemurirea .

Generaţi i le vi i toare vor trebui să-şi înceapă drumul de acolo de unde el îl va fi lâsait, vor trebui să se ca tare până l a Înă l ţ imea l a care e l se v a fi suit; potecile lor vor pleca dela răscrucea gândi r i lor lui . — Aşa gândea Ivanov ic i când îş i scria p r imul reportaj .

A u trecut an i .cu multe ,,fapte diverse", fără ca vreodată să mă izbesc de numele amicului meu. Dar într 'o eeară, o dare de seamă despre „ P r e m i e ­ra operei Loheng r in" îm i « t r a s e atenţia: „ . . . adesea iubi rea e quintesen-;iată. într 'o infinitate de g a m e atât de tumultuoase, încât n u m a i cel cu un suflet v ibra tor poate discerne plăpândul sen t i rnent . . . " Era semnat: V lad i ­m i r Ivanov ic i .

I n urmă, în tâmplător l -am întâlnit. N u sfârşisem tocmai bine cu strân­sul m â n i i când ţanţoş m i se adresă cu acea stereotipie caracterist ică exhi­biţionistului: „ Ţ i - a plăcut ce-am scris? A m ajuns critic mare!" Atunci i -am vorbi t despre „ Iubi rea quimtesenţiată în t r 'o infinitate de game tumul­toase", de „Sufle tul vibrator oare discerne", î n fine i -am spus fără ocol t o t ©e credeam despre darea lu i de seamă. M ' a p r iv i t o clipă necăjit , apoi a-inintindu-şi probabil de prietenia noastră de odinioară, îngădui tor mi -a spus: „Desigur, dragul meu, tu n a i cetit nici pe V e i i a i n e , nici pe Baudelaire , nici

p e M a l l a r m é ! " I -am replicat l inişt i t că deocamdată nu i-a Înşirat î n ordine cronologică. — Da, voi credeţi că ştiţi totul despre Napo leon dacă aţi învăţat anul în

care s'a născut şi când a muri t . N u ştiu, eu nu vreau să ştiu n imic mate­matic , dar eu » s imţi t sufletul lu i Napoleon când eu a m cetiit. is toria vieţ i i sale. Deaceea 'dacă eu a m priceput pe Ver la ine , pe M a l l a r m é şi pe Baudelaire, m i e mi-e deajuns. I n această t r in i ta te găseşti în t reaga frumuseţe, fintreaga înţelepciune şi înţelept, e ce l ce se cunoaşte p e sine. Da.r ce e s i a e * fiecăruia? E ogl inda lumii . Or, lumea e o mul t ip l icare a mea".

Pe când vorbea, pr ivirea- i dominatoare era dusă în depărtare ca pentru a cuprinde cât m a i la rg orizontul . A tăcut câ teva clipe, apoi privindu^m.ă f ix continuă oarecum inter ior izat :

„Ştii tu c u m scr iu eu? M i s'a spus că locul meu e între Ma i l a rme şi Ver la ine . Dar e greşit, căc i m a i de grabă sunt între Baudelai re şi M a i l a r m e de o parte şi Verlaime de alta. Eu sunt ceea ce sunt şi într 'o zi voiu fi ş i pentru toţi!"

Tăcerea m e a încurajându4, ar fi vorbi t toată noaptea. Peste câ teva zile a m af la t că plecase din oraş. N u l-am m a i văzut vre-o şapte luni, când poli ţ ia oraşului a adus l a spi- ,

talul de boli menta le pe „inculpatul Vladitmir Ivamovi t i " pentru a i se exa­mina starea psihică, deoarece, într 'un orăşel vecin, violase pe o fetiţă de. zece ani, după ce o ameţise, m a i înainte, cu belladona.

M'aan dus imediat să-1 văd . Vorbea de tinereţe fără bătrâneţe şi de vieaţă fără de moarte : „Joseph-

Ba l sam o . . . . . S â n g e . . . : Sânge de f e c i o a r ă ! : : : Ha! hal h a ! : : : E l i x i -• I u l ! . . . . Sunt t a l e . . . P ieptu l mi-e de oţel!" A p o i îş i încorda muşchii slă­biţ i ai braţelor subţiate, arătându-i celor din juru-i, ca f iecare să-şi dea seama de puterea lui . „Sunt Hecule! . . . A m găsit elixilul, sângele de fecioară!" Is tovi t de atâta sbuciumare, scrâşnind din dinţi , căzu pe bancă; mâinele cu degetele-i t remurânde îi a tâ rnau până la pământ. Cu ochii între-deschişi, cu p r iv i rea stinsă, se uita acum fix acolo jos, înaintea lui , meste­când (încet din gură. Când cineva se apropia de el, sărea drept în picioare, lua din nou at i tudinea de luptător şi pieptu-i de „oţel" răsuna de pumni .

îna in te de a muri , întins pe pat, slăbit până la oase, fără dinţ i , sta ne­mişcat. D.e-1 sgâl ţâ ia i . mişcarea se întindea în îniregu-i trup, ca l a un schelet de muzeu anatomic, care la cea m a i mică atingere trosneşte din toate încheileturile-i de sârmă. Vocea-i slabă, abia rostea cuvintele, schimo­nosite pr in repetarea silabelor:

„Sunt n in imic" . „ U n ceceşetol'" M ' a m dus adesea în laborator să mă uit la vasul de sticlă, numărul 10,

în care, acoperit de formol, se odihnea creierul amicului meu. Atunc i m i - a m dat seama că legătur i le de prietenie d in şcoală sunt mai

tar i decât acelea pe care ni le leagă interesele maturi tăţ i i . S t a m ore în t regi şi-mi amin team cu multă tristeţe de jocuri le de demult,

p r iv ind cum razele strălucitoare, felurit colorate, ale soarelui străbăteau pr in sticla vasului de laborator, ca pentru a alcătui, în jurul acelui creer aureola vecinic ie i ; în jurul creerului acelui mur i tor care nădăjduise atât de­mul t î n vieaţă tocmai pentrucă boala amăgi toare î i luase putinţa cfe K vedea reali tatea şihl îndepărtase astfel dela o îngr i j i re t impurie, urcându-L fără sprijin, pe cuhnile minunate a le idealului .

în t r 'o zi , cu faţa radioasă a cercetătorului ştiinţific, mul ţumit că va putea să ver i f ice o ipoteză, directorul spitalului intră în laborator şi arătând în spre rafturi le cu vase etichetate, ordonă laborantului: „ S ă faci preparate microscopice din creierul numărul zece".

G. RETEZEANU

F R E A M Ă T D E S U F L E T

Doar t remura i uşor al genei topi pr ivirea prea adâncă, A fast un suflet ce 'n vibrare simţii c u m celălalt îl cere, Dorinţa de-a. se da cu totul celui ce-1 cheamă cu putere.

Apo i pleoapele căzut-au ca farmecul ,să ţină incs.

De-aluncea f reamătul d© suflet î l port cu mine ori şi unde, Căci s imt pr in spaţiu cum străbate acea p r iv i re prea adâncă, Hecad pleoapele supuse ca farmecul să ţină încă

Şi se r idică "nrourate căci depărtarea î l ascunde.

Alea rgă sufletul, pribeagul, să-şi ceară sufletul tovarăş, V ib rând îi s imte apropierea. Din contopirea lor s'ar naşte-O forţă ce-a.r ' învinge totul! Ban- el durerea o cunoaşte:

Ca să nu sfarme alte ilndmi, se pierde 'n întunerec iarăş.

8 Xoembr ie 1932 YEHA CIUXTODILO

D I N A D Â N C I M I

Pe vârfuri de brad se spânzură luna, Zăpada s'aşterne rece pe drum. Subt stânci de piatră rânjeşte minciuna Şi jarul din vatră se preface 'n scrum.

Şi albele umbre a nopţi lor negre Pe raz • de stele se suie -spre cei', 0 noua viaţă d in p ă m â o t răsare T inzând peste ţarini braţe de fier.

Cupole ie gândur i privesc de aiurea Şi n.u-.şi găsesc drumul pe câmpul solitar, — In cătuşe de oţel se -svârcoJeste f i r e a . . . Departe, departe ţ i mult peste hotar.

Din adâncimi albastre rar un ceas loveşte Şi -izbeşte de stâncă un val spumos de gând . . . Atunci ceata neagră a mor ţ i lo r porneşte . . . Departf- pe pustie urlă un lup f lămând.

SA11A NYAItl

h v r j; ii i o X

I Z V O R U L

Frământa t de oboseală, chinuit de sete, a m poposit la poalele unei stânci minunate din mi j locul codrului de brazi, p r in oare m'a purtat neobo­situl toiag al pribegiei , când, ca o muzică divină dătătoare de viaţă nouă, un murmur de izvor zglobiu î m i mângâ i e auzul.

Adunându-mi ul t imele rămăşi ţe de puteri, m'am târît p r in iarba deasă şi "naltă până la. izvorul rece cristalin, ce cobora voios din înăl ţ imi , strecu-rându-se mlădios , pr intre pietricelele învestmântate cu muşchiu de mătase verde.

Mi -am răcorit sufletul, s imţindu-mă ca nou născut: fără pat imă şi

grăunte de răutate. P l i n de recunoştinţă, dar stingherit, că nu sunt vrednic şi nu ştiu cum

să-i mulţumesc, a m întins braţele peste ma lu l celălalt al izvorului şi ple-cându-mi tcapul pe ele a m prins ai murmura , încet şi umil i t , şoapte de adâncă .recunoştinţă.

Încet, încet şi fără vestire trecui în lumea viselor, ca un suflet liniştit, curat, neîntinat de păcate, la v ia ţa de apoi.

O rază solară strecurându-se sfioasă prin umbra deasă a crengilor de brad făcu ca undele izvorului bun să-mi surâdă arg in t iu :

— M ă soarbe călă tor : alină-ţi setea şi-mi fii recunoscător, căci ma i în jos zadarnic ve i încerca să-ţi răcoreşt i sufletul. P e cât de bun sunt a.ci. pe atât de nefolositor î ţ i voiu fi mai la vale .

Mă vezi!? Cu cât voiu coborî cu atât voiu deveni ma i rău, vo iu dis truge şi voiu semăna, jalea şi din disperare în calea. mea. vo iu otrăvii pe cel ce va încumeta să-şi răcorească sufletul, să-şi potolească setea gustându-mă.

V o i u ucide, da, da, voiu ucide, voiu luneca un om. o sută, o m i e poate. —• T e - a m înţeles izvoraşule drag — îi răspunsei — şi văd că. îţi pare

rău de ceiace vei deveni , dar cunoşti răul, de ce nu-1 preîntâmpini? — M ' a m născut ca şi t ine. Vreau să. fiu pururea bun şi folositor. — Dar acolo jos se află lumea, vârtejul . — De voiu m a i coborî, vo iu deveni ma i nefolositor ca tine — o povară

— mai crud; voiu năpăstui şi voiu secera mai multe suflete ea tine. — V i n o ! Intoarce-ţi cursul, nu v o m m a i coborî, v o m f i do i tovarăşi buni

şi folositori .

Baza solară s'a strecurat sfioasă, retrăgându-se prin desişul crengilor de brad.

Zglobiu l izvor, ca un strop cristalin de argint , îmi deschise genele obo­site trezindu-mă din visare.

I a r isufletu-mi îndurerat , l ăsă să-mi scape două boabe cristaline, vărsând două lacr imi amare în apele dulci a le izvorului , în ecoul şoaptelor îndepăr­tatelor unde, ce intonau, îngânându-se. suspinuri de adâncă frământare resemnată.

VUCOL DORN A

DIN CARNETUL UNUI PEREGRIN BERLIX

Unul din cele m a i mar i muzee mi l i ta re din Europa este, bine înţeles,

acela din capitala Prus ie i , T o t ce min tea omenească a putut concepe ca mi j loc de distrugere, dela

pr imi t ivu l berbec al antici lor , până la cea m a i modernă a r m ă de foc, se af lă acolo într 'o rânduia lă şi etichetare desăvârşi tă, evidenţând m a i mul t spir i tul de ordine şi disciplină al -poporului ge rman . Impres ia ce-o capeţi acolo în mi j locul lacelei l u m i insensibile de fier, oţel şi bronz, e penibilă. A i un mo­ment .senzaţia că pluteşti pe ar ipele de foc ale unui coşmar dantesc. Simţi că răsuflarea ţi-e chinuită de-o povară enormă ce-ţii zdrobeşte pieptul şi ai fi în stare chiar să izbucneşti într 'un ţipăt de groază dacă paşii cadenţaţi şi explicaţ i i le sonore ale paznicului bine crescut, nu te-ar desmeteei: respir i profund şi cu i n ima uşurată, constaţi mulţumit , că nu ţi-is'a în tâmplat n imic , că şi tu eşti un biet pe regr in ca ori-care altul, oare în lipsă de alt-ceva m a i bun, îşi creează fantasmagor i i căscând gura în faţa ciudăţenii lor abracada­brante, născocite de fecundul spirit omenesc. Zâmbeşt i cu multă bunăvoinţă şi începi să fi lozofezi socratic asupra v ie ţ i i şi m a i ales asupra mul t discu­tatului mi l i t a r i sm prusac, în p r iv in ţa căruia n 'ar trebui să se exagereze. N ' a r trebui, pentru binecuvântatul m o t i v că spiritul acesta de donunaţiune şi impl ic i t de distrugere, face parte din pa t r imoniul sufletesc al tuturor po­poarelor . Deosebirea e numai că unele îl etalează cu o sinceritate care de mul te orii a t inge emfaza, pe când altele î l ascund subt masca unei; Ipocr iz i i stupide, care ia diferite denumir i , după circumstanţă şi după cum indică termometrul c ivi l izaţ ie i în curs. In fond sufletul omenesc rămâne neschimbat şi pat imele sunt aceleaşi ari câind şi ori unde.

De par tea cealaltă a muzeului mi l i t a r se înalţă o clădire cochet con­struită, în ale cărei încăperi l a rg i şi luminoase, sunt expuse operele celor mai de scamă reprezentanţi a i a r te lor plastice.

In afară de cele câteva statui şi busturii datori te lu i Fr iedr ich Schaper şi Ferd inand Zepki, atenţia îţi este de la. început captată de grupul „Der Mann und sein gedenke" a l genialului August Rodin . Grupul, de o inspiraţie profund filozofică, înfăţişează un bărbat cu ochii închişi, pr ins în mreje le unei dor inţ i adânc omeneşti, săru tând pă t imaş sânul străbătut de voluptate al unei femei, care se desprinde d in bloc, în basso-relief, furată şi ea. de şuvoiul nestăvi l i t a l puternicului instinct universal : iubirea. Este în această operă def ini t ivă , concentrată în t reaga filozofie a vieţii , plasticizată cu o uriaşă forţă de realizare, de către cel m a i desăvârşit mânui tor al daltei.

Dintre vir tuoşi i penelului, Zeo von Kon ig , se desprinde sugestiv şi ori­ginal , într-un cadru de pregnant realism, cu tabloul „ I n Kafeehaus", dând dovada, unui suflet senzit iv de poet, nuanţat de i ron ia subtilă a unui rafinat,

' intelectual. Subiectul tabloului e cât se poate de elocvent. In t r 'o cafenea, te o măsuţă retrasă, o pereche de t ineri nepotrivi ţ i . Ea, cu faţa i luminată de-o mul ţumire inconştientă, văd ind fr ivol i ta tea specific femenină, scrutează cu p r iv i r i l e p l ine de-o nesăţioasă curiozitate vre-un vecin „ m a i interesant' ' de cât tânărul de l ângă dânsa; iar el, cu gândur i le risipite aiurea, plictisit şi obosit, dă impresia foarte distinctă, că e încovoiat de o povară chinuitoare de care a r dori , dar nu poate să scape.

Par tea cea m a i interasntă însă, şi cred că cea mai ciudată din cuprinsul acestei expoziţii , o alcâtueşte, de sigur, secţia rezervată novatori lor , vână­tori înepăţinaţ i după or iginal i ta te cu ori-ce preţ. Sunt acolo expuse excres­cenţele artist ice ale unor spirite eminamente în pl ină decadenţă. Nu ştiu, dar bănuesc că aceşti ptoneri ai celei m a i deşănţate estetice sunt sau mişte inconştienţi, .şi atunci nu critica trebue să-i analizeze, ci oficiile psihiatrice, sau nişte şarlatani p r ime jdioşi cari urmăresc anumite scopuri de dezorien­tare a spiri tului public, şi cari ar trebui, pentru binele social, să fie numai de cât internaţ i intr 'o casă de corecţie.

O explicaţie, totuşi s'ar putea găsi . Fiecare veac îşi are, bine înţeles, caracterist ica lui deosebită care se

reliefează în tot ce a produs mai de seamă inventivitatea, spiritului omenesc, cuprins în cadrul specific al acelui veac. Şi după cum epoca ateniană, cu l inia dreaptă a sufletului şi puri tatea fanteziei, s'a f ixat pentru eternitate în cele trei stiluri ale architecturei eline şi în rotunj imea ideală a statuarlej praxitel iene, iar "Renaşterea cu ideal ismul ei mistic şi-a proectat definit iv avântul spre m a i frumos .în coloratura profund onestă a pânzelor lui Miche l Ange lo , Leonardo da. Vinc i , Sanzio şi alţii, tot astfel cred eu, veacul nostru do complectă zăpăceală îşi f ixează s t râmbături le sufletului ul tra-modern, stăpânit de nevroză, în ext ravagante le revol tătoare ale unor descreeraţi, iniţiaţi ir, misterele unei arte noui pe care cei cu mintea întreagă n 'o pot pricepe,

Cine .ştie? Poa te că retina acestor „p remergă to r i ai artei ce v a să v i e " pentru depl ina satisfacţie a generaţ i i lor vi i toare , o fi suferit vre-o mare zdruncinare lăuntrică, f rângând l i n i a normală a, razei optice în z igzagur i sincopate, desfigurând până la absurd spaţiul perfect geometr ic al câmpului vizual . Obârşia acestei turbură r i o rganice s'ar găsi de altfel — dacă v r e m numai decât o explicaţie scuzabilă — în chiar hipersensibilitatea ce ne caracterizează pe toţi în momentul de faţă. hipersenzibili tate datorită, poate, şi perturbări lor diplomatice de nuanţă economică, financiară, e t c , etc. — pe, care demagogia imbecil i tăţ i i omeneşti a, produs-o — cu şanse de eterni­zare — în mij locul acelora meniţ i să cârmuiască destinele unei lumi în descompunere.

STEFAN BTtABOBiSCU

GÂNDURI DE CEAŢĂ Seara s'a lăsat tăcută deasupra oraşului. Umbre le dansează tot m a i grele peste noi . Vântu l flutură mant ia neagră peste imensi ta tea văzduhului . O cucuvaie aruncă în noapte sunete sinistre. Se naşte din nimic o lume nouă: cu loarea de negru, dansul de mis ter

şi muzica de icucuvaie. Ceaţa zideşte cetăţi groteşti în jurul lumini lor electrice, ce a runcă fan­

tastice reflecţii î n sufletele noastre. Casele oraşului înghit , la aiceasta oră, o lume şi debordează alta. Seara

•o aşteaptă uni i pentru oditonă, iar al ţ i i pentru plăcere. Tumul tu l e mare . Străzile gem. Cele două lumi antagoniste s a u întâlni t

l a marginea abisului şi se salută demonic. Ochi munc i ţ i de g r i j a zilei a leargă la culcare proectând suspinele munc i i

în aer, — iar alţi ochi plini de pat imă caută în umbra nopţii pretextele plăceri i .

U n go l imens se naşte între două jtumii, una vine, ia r al ta pleacă spre odihna somnului.

Această lavă de vulcan va fi înghiţ i tă de acest crater uriaş pl in de mistere .

Noaptea îşi deschide braţele uriaşe şil ne cuprinde plăcut. Gem durerile lumii la temelia vieţ i i . Se distruge eeva în noi. N e distru­

g e m încetul cu încetul din momentu l când ne naştem. Moar tea ne paşte mereu în filtra ndu-ne sucul eternităţii ei.

Singur. Stau şi privesc aceste două l u m i şi mă întreb, din care fac parte? In suflet î m i sălâşlueşte durerea, iar trupul mi-e sgâlţâiit de spas­mur i l e foamei.

Care din aceste două lumi e a mea? Să merg spre fericirea scaninului cu visur i frumoase"? Dar n a m lucrat n imic az i şi pe urmă n ' am unde dormi .

Să m ă cufund în parcul plăcerilor, să simt o t rava vieţ i i în m i n e . . . dar cu ce?

Aceste două lumi mă cheamă şi mă resping totodată, Durerea, mea, foamea mea. nu încap în aceste două lumi. Sunt d in amândouă şi din nici una.

Ah! de două zile de când cutreer acest oraş. cu foamei)ea 'n stomac şi durerea î n suflet. N ' a m găsit pe nimeni , cine să-mi dea cel puţin un sfat, să mă îndemne spre posibilităţi de trai.

Voiu fi si l i t să m o r de foame. Să cerşesc. Dar unde şi delà cine? Nu mă crede nimeni că n a m mâncat de două zile.

Da r cum? N u mai este n imeni în jurul meu. Cele două lumi s'au topit, în negura nopţi i .

T o a m n a aceasta p atât de bolnavă. Sufletul meu e învins. P r i n ascun­zişurile tăceri i noaptea cerne puhoiul d u r e r i i Pur t a t de valur i le vieţii, am ajuns aici. mânat de dornţa da a smulge'destinului câteva clipe de fericire.

Dar în primăvara vieţ i i mele frunzele sunt veştede. Bruma destinului a de vilnă.

Sa plec? Dar unde să plec? A m o destinaţie nedefinită i n această lume de o t rava . L a care colţ voiu fi m a i f e l i c i t -decât aci. Care zid de casă e m a i pr imi tor decât acesta . . . Mi-e foame.

Mă chiamă m a m a . Din adâncur i le pământului o simt cum strecoară-în mine răceala neantului. N u e m a m a . . . e moartea .

N u vreau să mor . Sunt încă tânăr. Dar aceasta tinereţe in care s'a cui­bărit atât de puternic mkeria, m a i are valoare?

Noaptea pare tot mai rece şi m a i hidoasă. Oraşul a îngropat în el, două sicrie u r i a ş e . . . numai eu a m rămas ea o hârcă să-mi port oasele peste asfaltul ce sună aşa de ciudat.

Două fete perdute s a u opri t în faţa mea. I.e v ă d ca p r i n t r o pânză, parcă coloarea feţei lo r se extonipează în coloarea nopţii . A u ochi negri , faţa palidă şi zâmbetul mincinos. Simt cum subt mine se prăbuşesc lumi trecute.

— Ce faci beţivule? — Mrii-e foame! Răspunsul se pierdu în tăcerea negurei . N u l ' am auzit,

nici icu. A fost ceva spus numai pentru mine. Fetele s'au pierdut în noapte râ zând.

A m început să-mi port umbra hidoasă pe străzile pustii ale oraşului.

(Va urma) . AUGUSTIN TATARV

M E T A F O R Ă

A m deslegat cu greu lanţur i le sufletului încătuşat în noroiul v remi i ; a m . ar.s gândur i le trecutului — ideile furişate în noapte de creer — pentruca să mă pot m â n g â i a cu chipul întâiei mele imagin i .

Deaceia când mă reîntâlniţ i la Întretăierile drumuri lor întortochiate. sau când în tâmpla rea vă aruncă pe uşa singurat icei mele odăi, Să nu vă împrumutaţ i măşt i le vecini lor . Veni ţ i în posturile voastre; în ha ina pro­priului vostru creer. mânji ţ i , curaţi, r ă i o r i buni.

Să nu-mi vorbiţ i cu glasul sufletelor pe cari nu le simţiţi'; cu suspinul gândur i lor în « a r i nu «credeţi. Eu m ' an f scârbit să colind zadarnice cuvinte, să prostern mormin te de fraze frumoase pe piedestalul idolului meu. î m i place să străjuesc v remea ; îmi place să hoinăresc, să râd; o r i să p lâng în­tâmplări le , cu ochii f ir i i .

Deaceea prieteni, v ' a m spânzurat icoanele în cuierul t impului : v ' a m îngropat măşti le în vraiştea gândur i lor cari mu m a i pot vorbi niciodată.

ION MET 11

A L B E F U N E R A L I I

huna «perforase nor i i cu burghiu de raze şi clădise 'n jurul e i fantastice parapete de lumină violetă. ,

-Noaptea unduia în aer cristale de ghiaţâ, înşirându-le festiv în fibre de lumină . .

Din m i i de reflectoare minuscule şi t remurătoare, scânteeri de raze elec­

tr izau văzduhul. Şi cânmia, ca o cadână obosită, îşi oditonia trupul, furişându-1 în scăpă­

r ă r i de lumină, dincolo de perdelele de umbră ale zări lor . Deasupra ei în a m i l febril , festivalul cerului p resără „confet t i" , împle­

t ind în iînvolburăfri de tăcere melod i i a lbe de lumină . L u n a a. încremenit ca o mira re şi în fixitatea ei isterică, nemărg in i rea

condensează ef luvi i de n e l i n i ş t e . . . . Au adormit conştiinţele ca nişte şerpi vrăj i ţ i şi viaţa s'& retras înfr igu­

rată într 'un colţ de suflet. Cu pr iv i r i le l acom absorbite de neantul ză r i lo r — p i g m e i de întuneric în albul fascinant a l câmpiei — ei merg mereu spre grota neguroasă, unde gândul crispat ii aşteaptă, î i aşteaptă . . . .

Şi luna proectează posesiv, fiinţele' Iar în zăpada rece . . . . U n vuet confuz, o iluzie de pădure răscolită de vânt. le-a. cutremurat

nerv i i , apropiindu-le umbra, cuinopiindu-le fiinţa . . . . In cernerea din ce în ce mai intensă a fulgilor, luna s'a voalat pal idă. I n jurul ei oastea fantasmagorică a nor i lo r se agi tă ca într'o pregăt i re

de a s a l t . . . . U n suflu rece turbură ca un Spectru fest ivitatea pacifică a fulgilor, re-

vărsftnd (înfiorări de zăpadă,.-v... întuneric de peşteră îngheţa tă Şi din haosul de şuerări îşi de sgomote precipitate, confuze, nu se dist ing

în noapte decât respiraţ i i le reci ale câmpiei , trezită în îmbrăţ işăr i le brutale ale demonului negru . . . .

P ierdut în vârtejul de zăjpadă, „ o m u l " s'a trezit stingher, l ipsit de ecoul consolator al suferinţei, din fiinţa, fratelui său işS cu ochii închişi, cu mintea îngheţată, el a strâns în pummi toată disperarea l u i . . . .

S a poticnit, a căzut în genunchi şi o sensaţie de plăcută toropeală, de aburoasă somnolenţă, i-a învăluit nervii.

Doar ochii deschişi şi încă p l in i de via ţă , pr ivesc cu mi ra re lumina ce a izbucnit din nou, albă şi tăcută, l iniş t ind i n scl ipir i de aur — ©a o m a m ă bună —• zbuciumul de copil speriat al câmpiei .

Totul s'a l inişti t acuma .şi în ape de ametist , indolentă . şi nepâsătoare, luna a revenit cu aceiaşi împietr i tă mi ra re . . . .

„ O m u l " si-a. r ezămat min tea de gbiaţa tâmplelor şi priveşte a iur i t spec­tacolul b izar al nămeţ i lor de zăpadă, înş i ra ţ i în noaptea albă ca î n t r u n cimit ir păgân ; şi în sufletul său, sigurătatea t remură pâlpâir i sinistre . . . .

F r ig , îngrozi tor de frig . . . F io r de groază i-a cr ispat f i inţa morbidă şi raţiunea revenită pentru un

moment i-a înfipt în suflet pumnalu l dureros a l amint i r i i . . . Frate le . . . . In jurul său zăpadă se întindea pură ca un gând de moar te . . . . Şi din nou zări le î i absorbiră gândul, ag i t ând av ide antene sufleteşti. Neant . . . . In cute de zăpadă luna a înflori t jerbe, presărând melancol ie în albul

mortuar —• linişti t a l zătpezii. „ O m u l " p lânge . . . . Bece? . . . 0 amor ţ i r e caldă îi cuprinde treptat întreaga-i fiinţă şi în curând cimi­

t irul de gbiaţă î l v a Întovărăş i din nou . . . Şi „ o m u l " p lânge . ' . . Lun& adună sufletele nopţi i în oceanul de lumini a s t r a l e . . . . „ O m u l " a deschis ochii mar i , i-a rotit magnet iza ţ i în lumina absorbantă

a lunei .şi a rămas aşa. cu mâ in i l e adânc înfipte în l inţoliul rece a l trupului fratern . . . .

In depărtări de cărbune a scăpărat o lumină şi un suflu oa o b inecuvân­tare a mângâ ia t o cl ipă sufletul aerian . . . .

Născută d in împiet r i rea pleoapelor deschise, o lacr imă a îngheţat ca o m ă r g e a . . . .

De sus din imper iu l potopit de stele, luna revarsă mângâ ie r i de lumină . . . . 0 rază a apr ins în cristalul ult imei dureri, pale scâtneieri de candelă-

jsepulcrală . . . .

MARCEL VELTER-

m C O L Ţ D I N N A T U R Ă , G R A V U R Ă Î N L E M N D E M A R C E L 0L1NESCK

TUTUNGERIA

De- mică ce- î .pare o cutie de chibrituri Ce şi-a măr i t , ca broasca din fabulă, vo lumul ; De aceia-i sunt pereţi i plesniţi la încheturi. Iar tencuială, de vreme, e vânătă ca fumul.

Ca un fachir arată răni roşi de că rămidă Si ccperişul şi (Pa tras .cu gesturi de hamal Pes t e o fereastră chioară şi-o f i rmă invalidă, — Din geam rânjeşte galben o cutie de „ R e g a l " .

Şi aşa cum stă trântită a ic i la barieră Ea vrea să dea, sfioasă, o l inişte amară Ace lor ce au suflet oa faţa ei mizeră , Mira juri trecătoare ca fumul de ţ igară .

•MARCEL OLINESCU

V R A J A

Pe calea laptelui trece v ra ja satului şi omoară vi ţei i î n foalele vaci lor . Se umf lă şi sâni i dădacelor, — şi cum dădacele-» rele nici v r a j a nu se pr inde de ele. Se nasc plozii, mof loz i i , şi moaşa l e taie buricul şi-1 îngroapă în dricul pământului ; când cineva pământul îl scurmă buricului să nu-i dea de urmă.

SANDU JERNEA

C I R E Ş E

Azi noapte 'n cireşii cu frunze verz i şi crude Mândre fecioare a lbe s'au adunat la sfat, Ca *n zori de zi, cireşe, de mul tă rouă ude Ca buzele de fată, p r in frunze a m aflart.

M1HAIL PINTEA

TEATRU ŞI GPEBĂ

I'otrirvit t radiţ iei , oare cere ca s tagiunea să sa deschidă cu o pieaă cât m a i or ig ina lă , şi m a i cu seamă cât m a i istorică, Teat ru l din Cluj şi-a deschis uşi le cu cea m a i bună lucrare d ramat i că d in t r i logia lui Dela-vrancea. -ş. ţ*

\IFORUL ipoartă în măruntaele .sale toate cal i tăţ i le şi toate defectele pieselor istorice. Ştefăniţă Vodă săvârşeşte c r i m e şi pune Ia cale asasinate «d ioase fără să ş t im dacă e nebun <sau pur şi s implu un tip lombrozian.

j& ^ 1 1

D-NA yiOEICA ICGA-LAPTEŞ D NA OLIMPIA BABSAN D-BA DAIA NICGARĂ

Camarita, lui, l imi ta tă l a un beţ ivan şi) un oarecare Moghi lă , tip fără per­sonalitate, este adusă în p r i m u l p lan fără justif icare şi fără a creía măca r atmosferă necesară . S ingurul o m viu cu elanuri şi sufer inţ i reale este bă­t rânul L u c a Arbore . Restul sunt s imple păpuşi trase de sforile prea viz ibi le a le autorului care nu poate insufla via ţă unor persoane de carton,

(Dialogul for ţa t şi dialectul muntean pus în gura unor maîd ' jveni neaoşi, impr imă şi m a i mul t nota de laborator dramatic in oare a fost con­fecţionată piesa, departe de real i ta tea istoriei şi veracitatea personagii lor .

Domnul Ştefan Braborescu a creiat un Şitefăniţă nervos, sangvin, vo­luntar, care săvârşeşte cr imele fă ră remuşcăr i şi se răzbună fără ' şovăire .

Domnul Zăhar i a Bârsan ia făcut din Luca Arbore o creaţie masivă, sşu-duitoare ş i desăvârşită.

Doamna Ol impia Bârspn cu cea m a i amplă şi frumoasă voce de scenă pentru teatrul clasic, ne-a redat o Oană după toate regúlele dramat ice . N u înţe legem însă pentruce în scena nebunii şisa împodobi t c ingătoarea cu pae, deoarece presupunem că, in ia tacul doamnei Tana — de unde v ine -— nu putea găsi asemenea ustenzile de tualetă. E adevărat că Ofeifa. când

înebtmeşte v ine cu pae şi flori , iar Margare ta din Faust {nebuneşte pe un m a l d ă r de pae. N u credem insă ca paele să fie un accesoriu indispensabil penlru amploarea demenţei.

Domnişoara L ica Rădulescu. noua angajată a Teatrului!, ne-a dovedit realul şi necontestabilul său talent d ramat ic în rolul m i c şi episodic al doamnei Tana. N e r v , nuanţare p l ină de naturaleţă; degajarea î n mişcăr i şi at i tudine; o voce caldă, sonoră şi în adevă r dramat ică — sunt atâtea cali­tăţi cart o fixează definit iv între valor i le teatrului d in Cluj.

Restul ansamblului în nota cuvenită dând spectacolului amploarea şi fastul necesar unei piese istorice.

L a TOPAZE v i i pregăt i t de sonoritatea cronicei dramatice delà noi şi' de aiurea şi te aştepţi la o lucrare dramatică în faţa căreia să te prosterni pl in de admira ţ ie . Şi nu e cazul. E o comedie destul de bună î n care ideia centrală, deprimantă, dar din nenorocire veridică, e diluată în l ung imea pr imelor acte, numai de atmosferă, pentru a izbucni într 'un verbal ism doc­toral şi fără acţiune în actul al 4-lea, când profesorul Topaze, ajuns o m de .afaceri, justifică transformarea, lui şi-i explică unui coleg de profesorat schimbarea.

In societatea actuală în care profi tor i i şi pezevenchii s a u înmulţ i t până la refuz, cinstea a rămas o vechitură inutilă şi un balast cu funeste conse-einţî pentru cel care o poartă. Profesorul Topaze, cinstit şi na iv — cu o apreciabilă nuanţă de prostie, după cum ni-1 prezintă autorul în actul p r i m ,

— cade subt privirea, fascinantă şi promiţă toare a unei femei cu dubioase resurse de trai şi este atras într 'o tovărăş ie şi afaceri imunde ale u»ui consilier comunal al Par isului . Omul de pae — Topaze — are crâncene re-mu.şcări de conştiinţă, dar, când vede putreziciunea societăţii care se în­chină banului şi patronează şantajul şi afacer i le murdare , se t ransformă într'un veri tabi l apaş al afcerilor.

Această şarjă căreia Marcel P a g n o l i i dă o evidentă nuanţă de t imp, a de terminat succesul piesei. Republica Sovietelor a jucat-o cu mare elan. Din punctul de vedere al tecîuwcei teatrale însă, „ T o p a z e " e m a i jos ca „Mă­ritiş" şi mul t m a i jos ca „Neguţătorii de g lor ie" , deşi r ămâne în t re bunele lucrăr i dramat ice din ul t imul timp.

Domnul Viirgil Vasilescu în rolul t i tular a făcut o creaţie curs nu-i desminte talentul remarcabi l şi l a r g a intuiţie teatrală. Na iv , umil, îndrăgos­tit, îndurerat, p l in de revoltă, volubil , p l in de vervă, a trecut întreaga g a m ă a acestui roi gras, variat , cu l in ie mai mult sentimentală de cât de comedie . Creaţia domnului Vasilescu e veridică, cu mul tă viiaiţă, deşi ro lu l n'ar itntra în linia compozi ţ i i lor sale.

Doamna. Vior ica Dimi t r iu în rolul femeii cochete şi fără. scrupule a pus eleganţă, fascinaţie, naturaleţă, făcând o frumoasă, creaţie oare va r ămâne în repertoriul domnie i sale.

Reg re t ăm că nu putem spune vorbe dulci domnului Constantine-scu, de­ţ inătorul unui rol, care ar f i trebuit să r ămână la înăl ţ imea je lor do i de m a i sus.

Domnul Simionescu, într 'un rol episodic, s'a. r idicat deasupra domnului! Constantinescu. Domnul Simionescu rămâne pe linia. Wne fixată, a unui

admirabil actor de comedie care ştie să scoată efectul dori t dintr 'o nuan­ţare verbală, diintr'un gest bine plasat, chiar atunci când se lansează în

â. Intre inatunaleţa doamnei D imi t r iu şi umorul nat iv al demnului Si-imionescu, (falsitatea concepţiei domnulu i Constantinescu, cu vocea grasă şi guturală, cu gestul forţat şi e răcănăr i verbale — făcea o netă discordantă şi ne amintea pemnanent că domnia sa vrea şi face... teatru. Dacă în locul •bositoaredOT opinteli ar fi rămas la rost irea naturală şi gestul sobru, ar fi scos mai mult afect şi ar fi fost l a toălţdmea parteneri ior .

Domnul Mateescu a şarjat frumos —• uneori poate prea exagerat -ro lu l episodic a l unui director de şcoală cu morală oscilatorie.

Domnişoara Daia Xicoară , noua angajată, dovedeşte reale aptitudini de .Comedie şi nădă jdu im că se va desvoita pe aceeaşi l in ie de creaţii dif ici le. Deocamdată trebue să se ferească de şarjă, pntrucă şarja e faţa cea mai slabă <şd fiadişă a comediei, care ne aminteşte permanent reminiscenţele stu­diului de Conservator. Umoru l său natural poate scoate efecte fără stridenţa

D-L ŞTEFAN BHABOEESCU D-XA MABY CUPCEA D-L TITCS LAPTEŞ

ţipetelor forţate. Spunem aceste constatări tocmai pentrucă nu ne îndo im de vi i torul său succes.

Domnul Rusei a făcut un simpatic, t ip de institutor na iv ,şi cinstit. A r fi fost necesar — pentru o mască desăvârşită — să-şi pună şi perucă, deoarece părul său recalci trant î i făcea o creastă de cocoş.

Domnişoara Barbu într 'un rol episodic al unei dact i lografe , u r m ă r i n d — probabil —• să facă gra ţ i i captivante şi feline, ne-a dat impres ia că are art iculaţ i i moi şi contursiiuni car i nu cadrau cu rolul. Când vorbea cu şef Ut ei, Topaze , i i întorcea spatele şi punea mâin i le în nişte buzunare minuscule în cât semăna cu Zi ţa din Dealul Spirei .

Domnul Suni a făcut un interesant tip de vardist, dar nu pentru o piesă modernă şi naturală, c i pentru v remur i străvechi. Vardis tul domnului Suni cu suplimente de mustăţii, cu muscă în barbă şi cu buricăr i pentru galerie, , a muri t de mult. nu-1 m a i găseşti nici la M v r , T-u încă la Par is , unde se petrece acţiunea.

Dar greşita eon* •¡,•1". a domnului, Suni, atitudinea falsă a domni-oare i Barbu şi luxul de n . . . i.., i La inireţrul corp didactic, in actul I . sunt mici

l ipsur i a d ia« t fe i l de seeaă, fatale scăpări din vedere când directorul de scenă — ta cazul de faţă domnul V i r g i l Vasi lescu — este şi deţinătorul ro­lului p r i m şi deci! absorbit de creaţ ia sa.

Topaze s'a jucat într 'un r i tm adecvat şi cu un decor îngri j i t . Este vm real succes a l prezentei stagiuni.

OMUL, BESTIA ŞI VIRTUTEA, apolog cum ii zice Pi randel lo , deşi are intenţia de^a fi o sângeroasă şarjă la morala, curentă, este o foarte slabă rea­l izare dramat ică care n'are n imic nici d in technica teatrală n ic i din subtila anal iză psichologică a mare lu i dramaturg . R ă m â n e doar numai îndrăzneala ideei de-a arăta că „Vi r tu tea" este o biată femeie fără personalitate, care

; işi înşeală bărbatul pentrucă el nu-şi îmţplinetşe „dator i i le de a lcov" , este deci o „Best ie" terorizată de amantă şi chiar de servitoare; iar „Omul" , profesorul medi ta tor a l copilului „Best iei" , când vede că „Vir tu tea" a rămas însărcinată î n u rma act ivi tă ţ i i sale didactice, recurge la ajutorul unui medic pentru a hrăni „Best ia" cu prăj i tur i afrodisiace. silind-o astfel să-şi facă datoria conjugală pentru a acoperi cu autoritatea soţului sifonarea „ V i r ­tuţi i" şi act ivi ta tea „Omului' ' ' .

Şarja lu i P i rande l lo s'a bucurat de-o interpretare puţin cam şarjată făcând astfel dilntr'o lucrare slabă, şi pe unele locur i destul de searbădă, un spectacol debil .

Domnul Neamţu-Ottonel , acest mare creator de t ipuri şi caractere ne-a dat un „ O m " nervos, chinuit de g r i j a de-a, sa lva „Vi r tu tea" temându-s© totodată de „Bes t ie" ;

N i s'a părut însă că „ O m u l " d in actul I , nu semăna cu cel din ac tu l ITT, unde a apărut, în gest, voce şj mişcare, ca un tânăr cu glas .ascuţit, cu paşi mărunţ i şi răspicaţ i , pentru a scoate efectele de comedie, care ar fi putut eşi numai din sobrietatea gestur i lor şi gr i ja de a constata dacă „Bes t ia" şi-a făcut datoria conjugală.

Doamna V i r g i n i a Braborescu a fost o „Vi r tu te" stearpă, impersonală şi ••plângăreaţa, aşa c u m cere textul şi cum a fost intenţia autorului.

Domnul Iosif Vanc iu a fost o „Bes t ie" masivă , brutală şi respingătoare, care totuşi r ămâne mută la. agresivitatea bătrânei servitoare, domnişoara Mar­cela Borşa. care a realizat un tip perfect.

Admi rab i l domnul Simionescu i n rolul doctorului salvator. Domnul Constantinescu ne-a dat un foarte bun mar inar . Cum piesa —

dintre pr imele lucrăr i a le lu i P i r ande l lo — este ex t rem de slabă, nu ne putem reţine întrebarea: pentruce a fost pusă în repertoriu când acelaş autor are alte lucrăr i admirabi le?

BAVIÜ COPPERFIELD. P r i m a par te din romanul lu i Dickens, copi lăr ia lui Dav id Copperfield , pusă în scenă de M a x Mauray . deşi are slăbiciunea inerentă unei lucrăr i dramatice, extrasă d in roman, este totuşi bine con­struită. L u n g ă , fără a fi obositoare; trenantă în actul doi şi patru, ţ inând totuşi atenţia spectatorului; sentimentală şi melodramat ică , dar fără bemjali-tăţj şi plat i tudini . In aeese condiţiuni, ţ inând seamă că dela p r imul ac t — construit cu meşteşug şi cel m a i bun — prinde def ini t iv atenţiunea specta-

torului, se poate avea uşor un spectacol bun. Dar, când interpretarea este-impecabilă , cum a fost l a Cluj, spectacolul capătă grandoarea a r te i adevă­rate şi te face să s imţ i slăbiciunile lucrărei .

L u m e a de canal i i şi de br iganz i car i teror izează ş i exploatează pe micu l Dav id — piesa nu ne arată decât copi lăr ia lud Copperfield — a fost redată cu o veraci tate care te făcea să crispezi . Şi nu ştii pe cine să l auz i ma i mult , deoarece în t regul ansamblu a fost m a i presus de orice laudă. .

D o a m n a Ol impia Bârsan suht r igidi ta tea şi t icurile unei fete bătrâne — -mătuşa lu i Dav id — a dovedit bunătatea sufletească. Doamna T â l v a n a fost acră îşi respingătoare, o adevăra tă viespe femenină, făcând o mare creaţie dintr 'un rol mic şi episodic. Doamna M a r y Cupcea a fost blândă, duioasă.

supusă şi suferindă în faţa soţului — domnul T â l v a n —• autoritar, mes­chin şi perf id. Doamna Aure l ia Vasi l iu a personificat bunătatea servitoarei care iubeşte sincer pe micul David . Domnul Dimi t r iu a fost o canalie, care te î ndemna să o pălmueşti , atât de perfect a personificat pe tatrigiaiotul ce exploata naivi ta tea lui David , u rmăr ind prof i tul bănesc a lă tur i de ta tă l adoptiv. Domnul Ştefan Braborescu a fost un perfect ratat, care trăaşte din expediente, vorbeşte bombastic, dar are un fond sufletesc bun.

D o m n u l Ti tus Laipteş, un adevărat br igand, brutal şi cinic. P â n ă şi în roluri le episodice şi insignif iante, domnul Honae şi doamna .

Boitoş, ne-au redat două t ipuri perfecte de apaşi.

A m lăsat l a urmă pe domnişoara Dala Nicoară , deţinătoarea rolului ti­tular, pentru a-i aduce toate laudele meri tate . A rel iefat cu talent şi pr ice­pere artistică sufrinţele, bucuri i le şi îndurăr i le miculu i David , făcând o creaţie, care o fixează între art istele cu ne contestabil talent.

în t regul spectacol a fost la înă l ţ imea artei' adevărate şi credem că domnul Braborescu, ca director de scenă, poate culege laudele ce-i revin .

-L NEAMŢD-OTTONEL D-L VIRGIL VASILESCU D-L C. POTCOAVĂ

VLADIMIR NICOAßÄ

H Y P E H I O N

'FARMACISTUL BOURRACHON, comedie î n 3 acte d e Lauren t Bcdllet. O • ar . iwne hazlie, cu scene pl ine de peripeţiii, unele m a i «orn ice decât altele, şi totuşi de un t rag ic profund. Bourrachon, o m cinstit , munci tor şi încrezător in toţi cei din jurul lui, este înşelat şi batjocorit de soţie, de .prieten şi chiar de sora lui. , ,

In rolul farmacistului Bourrachon, domnul V i r g i l Vasi lescu a jucat cu mul tă duioşie, dovedind şi cu această ocaaie că e un art ist de m a r e mer i t .

"Toate stările sufleteşti ale omulu i bun şi răbdător au fost redate cu atâta talent tocat orice laudă e de prisos.

I n a doua soţie a lui Bourrachon, Genevieve. doamna Jeana Popov ic i -'•Voina a fost la înăl ţ imea partenerului. E tot acea artistă cu joc distins pe ' care a m ştiut-o demult.

Doamna Na ta l i a ştefănesou în rolul Celestei, sora lui Bourrachon, a jucat cu atâta frenezie şi sinceritate, o burgheză de .periferie, încât nu poare f i uşor înlocuită în asemenea roluri .

Domnul Potcoavă , cumnatul lui Bourrachon. a fost, în toate pr iv ia ţe le , am admirabi l profesor, l inişti t şi calculat.

Domnul Sandu Rădulescu î n rolul vărului , amantul Genevievei , a arătat f rumoase cal i tăţ i scenice.

Bine d. I . Vanc iu în doctorul amant . Decoruri le şi direcţia de scenă a domnului Virgil Vasilescu au contri­

bui t să ne dea un spectacol frumos şi amuzant .

ROMEO şi JUL1ETTA, d ramă în 5 acte de Shakesjpeare. Emoţ ionanta «dramă a „celui m a i mare pic tor al caracterelor umane" s'a bucurat la Cluj de o execuţie bună. şi reuşită datorită admirabi lu lu i director de scenă, maestrul Ştefan Braborescu.

In rolul Juliettei doamna Vior ica Juga-Lapteş a împrumuta t toată graţia, {drăgălăşenia, şi m a i ales toajtă puri tatea feciorelnijcă diafanei

• Julktte. In acest ro l are cea. m a i desăvârşită creaţie. Domnul T â l v a n .a fost un reuşit R o m e o şi a munci t cu râvnă pentru a

se achita, destul de mulţumitor , de acest d i f ic i l rol. Admi rab i l ă doamna Na ta l i a Ştefănescu în doica, iar domnul T i tus

Lapteş ne-a redat un veri tabi l şi cuvios că lugăr . Domnul Simiomescu pl in de comic şi or iginal , i a r domnul Potoroa.că a

fost un P a r i s elegant şi g ingaş . Domnul Vanc iu mai mult decâit corect. Ceilalţi s'au achitat conştiincios.

MANDARINUL, piesă în 3 acte de M . Vernon şi Haro ld Owen. Piesele exotice, cu acţ iuni petrecute în alte continente, reprezentând persoane .şi obiceiuri din acele locuri, nu pot fi redate î n real i tatea lo r de către scri i tori i străini de acele meleaguri . M a i ales obiceiurile chineze cu t radi ţ ia lo r în adâncul veacuri lor , au dat mul t de gândi t europenilor. A u t o r i i piesei de mai sus nu au reuşit decât să ne dea o atmosferă d in ţara ceaiului, cu o •acţiune, slabă şi plictisitoare, cu toată munca depusă de artişti.. Domnul N-?amţ<u-Ottonel. un distins artist de melodramă; este urmări t de o fatal i tate în acest început de stagiune, căzând în lotul său, ca director de scenă şi

B Y P E R I O N -

interpret principal , tot piese slabe. I n Mandar inul , chinezul ce ţine la cinstea şi onoarea strămoşilor, domnia-sa a jucat cu mult rafinament, M E la urmă, când este otrăvit , a fost de un t r a g i s m desăvârşit .

Doamna Ol impia Bârsan, o europeană elegantă şi graţ ioasă, a fost pl ină de naturoleţă ca în toate rolur i le ce le execută şi creează.

Bine domnişoara L i c a Rădulescu, domni i N a * Dimitr iu , Ti tus Lapteş, Sandu Rădulescu şi D. Constaratinescu. O mască bună d. C. Rusei.

Din cauza piesei care are o acţiune domoală spectacolul a fost me­diocru

LILIACUL, operetă In 3 acte de Hal fner şi Gênée, muzica de Johann Strauss. In această stagiune, Opera clujană ne-a dat până acum -dcuă premiere : L i l i acu l şi Othello. L i l i acu l este cunoscută de o parce

d i n publicul nostru, jucându-se şi înainte de război pe scenele bu-cureştene cu mare le şi regratatul Leonard . L a Cluj , spectatori i au avut pr i le jul să vadă jucând in Li l iacul , p e unul d in par tener i i lu i Leonard , domnul Mişu Ştet'ănescu, un admirab i l actor în rolur i le ingra te de beţivi şi declasaţii Când joacă domnul Mdşu Ş-tefănescu un rol de asemenea natură e un spectacol reconfortant d in toate punctele de vedere. In rolul cel m a i greu din această operetă, al temnicierului, a fost un adevărat artist.

Doamna A c a de Barbu a jucat cu vioiciune şi a cântat cu destoinicie. A ară ta t că şi rolur i le comice îl sunt accesibile.

Domnul Andreescu, -intr'o continuă şi bună dispoziţie, a cântat cu avân t şi candoare. Domnul Robeseu, artist pl in de temperament, a cântat şi a jucat frumos. Pent ru a m â n d o i toate laudele.

D o m n u l Moarcăs . un nou element a l Operei pe care l^am urmăr i t dela pr imul debut, a progresat în toate roluri le cântate. Acest artist a inter­pretat pe Falke . dându-i drăgălăşenia şi abiLtatea necesară. Posedă voce caldă şi clară.

Doamna A n a Rojea a fost graţioasă, spirituală şi mereu plăcută şi .sburfialrwcă.

D-L MIŞU ŞTEFĂNESCU D-L IULIU ANDREESCU D-L TATU KOARCĂS

H Y F E l U O I v

Diri jorul , domnul j e an Bobescu, a condus acţiunea cu o deosebită pricepere.

Restul .ansamblului a întregi t reuşita acestui spectacol de gală , la care a asistat şi Majesta tea Sa Rege le Caro l al I I - l ea cu fiul Său, moştenitorul tronului, Mare le V o e v o d Mihai , amuzându-Se până l a sfârşit.

UTIJELLO, d r a m ă l i r ică în patru acte de .<Arrigo Buito după Shakespeare, cu muzica de Giuseppe Verdi , s'a bucurat la Cluj de inter­pretarea a două serii de actori. I n p r ima distribuţie Othelio a fost. jucat de domnul Arbore , venit din altă parte l a Opera d in Cluj, deocamdată numai ca oaspe în vederea unui eventual angajament . Ro lu l l u i Othelio e atât de greu în teatru şi operă încât reuşesc să-1 joace, cu adevăra t bine. numai actori încercaţi . Domnul Arbo re şi^a da t toată osteneala spre a putea birui în acest rol, dar tot m a i are de învăţat pentru a putea juca şi cânta bine un Othelio.

Doamna Manii Xestorescu a fost o Desdemonă suavă, blândă, cu j oc măsurat şi bine studiat.

Restul în notă. fn a doua distr ibuţie Othelio a fost jucat de domnul Mar ius Niculescu,

artist m a i vecbiu şi încercat. Ne-a dat un Othelio brutali, cinic, sanguin, cu mişcăr i repezi şi furtunos în răzbunare. A cântat cu patos şi a fost mereu în nerv.

Jn Desdemonă doamna Sylv ia T i ran nu a putut să fie l a înă l ţ imea doamnei Nestorescu, cu toate că părţ i le pur l i r ice au fost cântate cu destula pricepere.

U n Jago adevăra t ne-a dat domnul Bibi Demetrescu, cântăreţ cu bogate resurse scenice şi vocale .

A dir i jat maestrul Ackermnnn care ne-a dovedit că este un excelent c o n ­ducător de orchestră cu aleasă cultură muzicală.

D-L BIBI DEMETEESCrj

CĂRŢI ARCADE, FIRIDE ŞI LESPEZI de Gh. M. Cantacitzino. U n calator

înzestrat cu distinse cali tăţ i intelectuale ca domnul Cantacuzino, observând şi notând ce este m a i frumos şi m a i de preţ d in tot ce vede; făcând studia asupra mănăs t i r i lo r şi aşezăr i lor oameni lor pe pla iur i le noastre, iată ce este cartea de m a i sus. Cu f raze scurte unde e descriere ştiinţifică, şi pl ină de poezie în faţa unei pr ivel iş t i din natură, pagini le st i l izate ale au­torului farmecă pe cititor şi-1 fac .atent până la te rminarea elegantului vo lum.

SBOR ALB, poeme deRadu Boureanu. A apărut şi este căutată de cititori cartea acestui t ână r şi înzestrat poet.

INTERIOR, r oman de C. Făntăneriu, apărut de curând, este pr imi t bine de cr i t ica l i terară. Tânăru l scrii tor debutează cu mul t curaj.

PARADISUL SATANEI d e Odiseu Apostol Distinsul medic cluj an stu­diază în această broşură: opiul, morf ina , cccaiinia, haşişul, eterul şi kawa . Otrăvuri dătătoare de senzaţii plăcute pentru un moment , dar distrugă­toare s igure a sănătăţii . Domnul Apostol este un priceput popular izator al med ic ine i şi în pagin i le de m a i sus ne arată urmăr i le teribile ale acestor „beţi i albe".

PAGINI MOLDOVENE, gazetă eşană bi lunară de critică şi informaţie li terară, număru l 9 şi 10 din 5—20 Octomvr ie 1932, aduce proză şi versuri de domni i : George Lesnea, Ştefan Dimitrescu, Adr i an Pascu, Const. Goran. Sandu Teleajen, A u r e l Cerna ş i Renius Troteanu.

SATUL Şl ŞCOALA, revistă de studii pedagogice , apare lunar în Cluj, subt conducerea, domnilor : D. Goga, fostul d i rec tor ales al şc. n o r m a l e locaie şi C. Iencioa, amândoi harn ic i intelectuali şi cunoscători ai problemelor pedagogice . Revis ta este mul t apreciată de în t reaga dăscăl ime ardeleană şi a intrat în anul al I I - lea .

L a 10 Decemvrie c. se va deschide în sala prefecturii! judeţului Cluj, o mare expoziţie de pictură şi sculptură a t iner i lor talente ardelene în frunte cu domnişoara Eugenia Herbay şi domnul <ST. Brama. V o r expune 20 de pic­tori şi sculptori din lucrăr i le lor .

— Ul t imul n u m ă r al excelentei reviste ungureşti Erdelyi Szemle, de subt conducerea in imosului poet şi publicist maghiar, S. Nagy Lâszlo, pu­blică poema „Oceanul de plăcere" a directorului nostru, domnuil C. A r g i n -taru. tradusă de poetul ungur Kifbédi Sámdor, însoţită ele o not i ţă biografică şi de un desen portret executat de talentatul pictor Catul BogdamDuică ; iar Societatea, dc mâine, interesanta revistă clujană a distinsului cărturar domnul Ion Clopoţel, tot în ul t imul număr , publică o recenzie asupra ver­surilor tânărului poet ardelean domnul Ion Th. Ilea, secretarul nostru de

REVISTE

Ş T I R I

redacţie.

Tipografia „Ardea lu l" Clui