Din “cartea tibetana a mortii si a vietii” : *Exista deci un mod de a accepta nepermanenta, si a gusta totusi viata in acelas timp, fara sa ne agatam. *Desi am fost determinati sa credem ca daca dam drumul, vom sfirsi prin a pierde tot ce avem, viata ne dovedeste necontenit contrariul : a da drumul este cale aspre adevarata libertate. *Dificultatile si obstacolele, daca sint corect intelese si utilizate, se pot dovedi adesea o sursa neasteptata de putere. *Contemplarea calitatii iluzorii a realitatii, nu trebuie in nici un caz sa ne faca apatici, deznadajduiti, sau inversunati. Dimpotriva, ea poate dezvalui in noi o dispozitie calda, o compasiune delicata si puternica, pe care cu greu ne-am fi imaginat ca o posedam, si, in felul acesta, o tot mai mare generozitate fata de toate lucrurile si fiintele. *Sfatul unui intelept tibetan : Recunoaste intotdeauna calitatile iluzorii ale vietii, si redu atasamentul si adversiunea. Practica bunatatea inimii fata de toate fiintele. Fii iubitor si compatimitor, indiferent ce-ti fac altii. Faptele lor nu vor mai conta atit de mult, cind le vei vedea ca pe un vis. Secretul este sa ai intentii pozitive in timpul visului. Acesta este punctul esential. Aceasta este adevarata spiritualitate. *Adevarata spiritualitate inseamna, deasemenea sa fim constienti ca, daca sintem interdependenti cu toate, si cu toti ceilalti, chiar si cel mai marunt si nesemnificatif gind, cuvint si actiune, au consecinte reale in tot universul. Toate sint inextricabil corelate intre ele :ajungem sa realizam ca sintem responsabili pt tot ce facem, spunem, sau gindim, responsabili in fapt pt noi insine, pt toti si toate, si pt intregul univers. *Exista ceva in spatele aparenrelor ceva nesfirsit si de o intindere infinita, ceva in care are loc dansul schimbarii si al nepermanentei ? Exista, in fond ceva in care sa ne putem bizui, care supravietuieste la cea ce numim moarte ? Permitind acestor intrebari sa devina o prioritate pt noi, si reflectind asupra lor, constatam treptat o mutatie profunda in felul nostru de a vedea totul. Continuind fara intrerupere contemplarea si practica non-atasamentului, ajungem sa descoperim in noi insine « ceva » pe care nu-l putem numi, descrie, sau conceptualiza, « ceva » care, incepem sa realizam, se afla dincolo de toate schimbarile si mortile din lume. Dorintele inguste, si confuziile la care agatarea noastra obsesiva de permanenta ne-a condamnat, incep sa se dizolve. In timp ce se petrec acestea, intrezarim imagini repetate si stralucitoare ale vastelor implicatii din spatele adevarului nepermanentei. Inspirati si inviorati de aceasta iesire intr-o noua dimensiune a libertatii, ajungem sa descoperim in noi insine un adinc de pace, bucurie si incredere, care ne umple de uimire, si ne induc treptat certitudinea ca exista in noi ceva pe care nimic nu-l distruge, nimic nu-l altereaza, si care nu poate sa moara.