Dimensiunile fundamentale ale procesului de comunicareLimbajul este considerat cel mai complex sistem de semne cunoscut. Sistem semiotic.

Omul este acela care înțelege și produce semne specifice, dotate cu semnificație- astfel el este ființa superioară care reflectează (gîndește, are rațiune) și produce (proiectează)semne.

Limbajul uman este posibil de realizat doar între indivizi, în societate.Astfel el implică 3 dimensiuni fundamentale:

1. o dimensiune ontologică2. o dimensiune gnoseologică3. o dimensiune socială

OntologicRaport dintre om ca individ/ realitate, realizat prin limbajFiința umană reflectă realitatea prin intermediul limbajului. Astfel apare necesitatea structurării semnelor lingvistice în limbi și structurarea ierarhică a semnelor lingvistice.Raportul realitate/ limbaj a fost observată de filosofie:

1. Grecii cînd distingeau semne denominative / semne predicative (nomen și verbum)2. Aristotel: cuvinte categorematice/ cuvinte sincategorematice. Prin termenii de astăzi:

semne cu caracter substanțial (nume, verb)/ semne pur operaționale (prepoziții, conjuncții). Există semne care denumesc substanțe, calități, acțiuni (om, alb, a merge) și semne care stabilesc relații (cu, din, în, și, dacă)

3. Semne lingvistice reale/ semne lingvistice virtuale >semnul lingvistic este arbitrar(Saussure)

GnoseologicLimbă/ gîndire în procesul de comunicare. Nu există o identitate absolută între categoriile logice de concept, judecată sau raționament și categoriile lingvistice de semnificație, propoziție sau frază, dar despre un paralelism putem vorbi. Operațiile logice ale gîndirii nacesită o exteriorizare prin formulările dintr-o limbă.

SocialLimbajul- comunicare lingvisticăComun- prin definiție comunicarea implică cel puțin 2 indivizi, adică un cadru social. Comunicarea a apărut în societate.Limbajul se concretizează prin limbă(context social, determinat istoric)

Schimbările lingvistice sînt influențate de factorii sociali.Eugen Coșeriu despre influența factorului social asupra limbii:

1. Diferențe diatopice (modul în care este utilizată limba comună în spații geografice diferite: dialecte, subdialecte, graiuri).

2. Diferențieri diastratice (modul diferit de întrebuințare a limbii comune de către membrii unor pături sociale diferite: limbă literară, limbă colocvială).

3. Diferențieri diafazice (modalități diferite de structurare a enunțurilor limbajului poetic, vorbirea acedemică, Saussure- nivelul langue/ nivelul parole).