Upload
daniel-budeanu
View
237
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 1/22
Studii Teologice, Seria II, Anul I, Nr. 5-6, Iulie-August, 1949
P r o l Diacon, EM1LIAN VASILESCU:
RELIGIE, SUPERSTI IE, OCULTISM, SPIRITISM
ŞI TEOSOFIE.
Tratarea la aceste cursuri de îndrumare misionară a su
biectelor despre superstiţie, ocultism, spiritism şi teosofie, cred-
a nu putea lipsi din programul nostru de lucru, dată fiind ne
voia imperioasă de lămurire şi îndrumare a poporului, hărţuit
de rătăcirile superstiţioase, ocultiste, spiritiste, teosofice, etc.
Este adevărat că se vorbeşte adesea despre superstiţii ca.
despre nişte rătăciri «nevinovate», şi despre ocultism ca despre
o «ştiinţă», dar e sigur că religia are un adversar primejdios însuperstiţii şi ştiinţa întâlneşte o piedică importantă în răspân
direa ei în popor din partea nenumăratelor practici ocultiste.
De asemenea, molima spiritistă şi teosofică a pătruns, de sus
în jos, în straturi sociale foarte largi, propagând confuzia şi
exaltarea bolnăvicioasă în sufletele credincioşilor, mai ales în
perioada adâncilor schimbări sociale pe care le trăim.
De aceea, a face operă de curăţire pe tărâmul blestemat,
al superstiţiilor, ocultismului, spiritismului şi teosofiei, înseamnă
a servi atât religia cât şi ştiinţa; înseamnă a face operă de însă
nătoşire intelectuală, morală şi socială.
I. Superstiţia.
Prin cuvântul superstiţ ie — cuvânt de origine latină, a.
cărui derivare este încă destul de nelămurită -— se înţelege o
deviere a sentimentului religios, o excrescenţ ă (super-stare),ceva care se adaugă la religie pentru a o deforma i).
Intr’adevăr, în vreme ce religia este o legătură între om
1). Pentru a arăta care <;ste raportul dintre religie şi superstiţie, cineva,
e ’a folosit de o comparaţie, spunând că euperstiţia este pentru religie ceea ce-
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 2/22
S T U D I I T E O L O G I C E 305
şi Dumnezeu, care dă lui Dumnezeu prestanţa şi cultul ce i se
datoresc, superstiţia trece asupra creaturilor lui Dumnezeu cul
tul care nu este datorat decât lui Dumnezeu însuşi. Ea cerecreaturilor revelarea sau prezicerea unor secrete pe care Dum
nezeu şi le-a rezervat Sieşi şi pe care El nu. le desvălue decât
când vrea El şi cui vrea El. De aceea, superstiţia este contrară
virtuţii credinţei, care cere să adorăm pe Dumnezeu în toată
maiestatea Sa, nu creaturile şi operele Sale.
In fiinţa lor, superstiţiile sunt un amestec foarte variat şi
curios din resturi de păgânism, fetişism, animism, naturism,
etc., care se referă la întreaga existenţă a lumii şi a omului şipe care le găsim, uneori cu izbitoare asemănări, pe întreaga
faţă a pământului, chiar şi la popoarele cele mai civilizate 2 ).
Aproape nu există obiect în lumea aceasta sau act în vieaţ a
omenească sau a celorlalte vieţuitoare,, pe care superstiţia să
nu le fi atins cu explicaţiile sale fanteziste. Cerul şi aştrii ce
reşti, pământul, plantele, animalele, insectele, vieaţa omenească,
în toate manifestările ei: naştere, căsătorie, înmormântare,
totul este împânzit de o reţea deasă de superstiţii populare, care
terorizează sufletele cu opreliştele lor sufocante.
Să ne gândim de pildă la înrâurirea vătămătoare pe care
o au în vieaţa poporului credinţele în zile norocoase şi zile ne
norocoase, credinţe a căror vechime se urcă departe în trecutul
omenirii. Atât de înrădăcinate erau aceste credinţe, de pildă la
Romani, încât femeea care năştea într’una din cele două zile
rele ale lunii, trebuia chiar să moară. Şi câte autosugestionărinefericite există în vieaţa poporului din pricina zilelor nenoro
coase, mai ales Marţea şi Vinerea.
De asemenea, ce poate fi mai firesc decât o întâlnire întâm
plătoare cu cineva, fie el şi preot. Superstiţioşii cred însă că,
dacă întâlnesc dimineaţa un copil sau o fată tânără, înseamnă
noroc; dacă întâlnesc o bătrână, e semn de nenoroc; iar dacă
întâlnesc un preot, atunci e rău de tot şi trebue să dea trei paşi
înapoi, să pună mâna pe fier, să scuipe sau chiar să arunce cu
este astrologia pentru astronomie: fiica zănatecfi a unei mame foarte înţe
lepte. (Emile Castan, Déviations et maladies du sentiment religieux, Paris,Moud, ]913 p. 15).
2). Gh. P. Ceauşanu, Supersti iile poporului român tn asemănare cu ale
altor popoare vechi şi nouimBucureşti, Academia Română, 1914.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 3/22
306S T U D I I T E O L O G I C E
murdarii sau pietre, pentru a risipi vraja răufăcătoare a întâl
nirii cu nişte oameni, a căror singură vină ar fi aceea că nu
au luptat cu destul succes împotriva superstiţiilor... 3). Şi, amdori să ştim, în care casă de oameni instruiţi şi chiar buni cre
dincioşi nu se evită numărul de 13 al comesenilor, nu se bate în
lemn, nu se dă cu metal preţios pe frunte la lună nouă sau nu
se socoteşte ca semn rău întâlnirea cu un cortegiu mortuar?
Mai grave sunt superstiţ iile în legătură cu strigoii, rusaliile,
demonii care cer vieaţă de om, etc. Se ştie că strigoii sunt de
gen masculin şi se recunosc încă de când sunt în vieaţă, fiindcă
sunt roşii la faţ ă şi cu sprâncenele împreunate. Aceştia n’au
linişte în morminte şi le părăsesc înainte de miezul nopţii, la
primul cântat al cocoşilor, până la cântatul dintâiu după miezul
nopţii, făcând printre cei vii tot felul de năzdrăvănii şi răutăţi.
Ca să fie pus în imposibilitate de a mai ieşi din morminte şi
de a-şi face mendrele printre oameni, strigoiul trebue aşezat cu
faţ a în jos în mormânt şi străpuns în inimă cu un par...
Rusaliile sunt spirite primejdioase, înfăţişându-se cel maiadesea goale, alte ori îmbrăcate cu cămăşi fără cingătoare, ca
nimfele. Ele sunt duşmănoase faţ ă de fetele tinere şi faţ ă de
flăcăi. Ies din adâncul apelor între Sâmbăta Rusaliilor şi Sân-
zenii sau ziua lui «Ioan Kupalo», cum spun Ruşii, când se retrag
dimpreună cu regina lor, în palatul de cristal ce se află ascuns
în fundul apelor.
Astfel de năzbâtii terorizează sufletele simple ale săte
nilor, ca şi acelea după care demonii, pentru a ieşi de undeva,
cer jertfe mari, uneori chiar jertfe omeneşti. E cazul cu de
monii care dărâmau mănăstirea Meşterului Manole şi care ce
reau zidirea unei vieţi omeneşti; credinţă ce se întâlneşte la
foarte multe popoare *).
Sunt şi superstiţii care ne interesează mai de aproape, ca
de pildă cele în legătură cu Bibliile, întrebuinţate pentru a spune
de noroc şi pentru farmece. De asemenea, cine nu cunoaşte fai-
3). Luptă grea, de sigur, dacă ne gândim că Voltaixe însuşi era stăpânit
de superstiţ ii în aşa măsură, încât, cu o teamă copilărească, se lăsa reţ inut,
prin diverse semne rele, dela executarea multor planuri ale sale.
4). Emilian Voiutschi, Drxpre supersti iune, Discurs de inaugurare, Cer
năuţi, 1893. Vezi şi: I. V. Sergheev, Ştiin a yj supersti iile, Bucureşti, Ed.
Cartea Rusă, Colecţia "«Ştiinţ a pentru toţ i».
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 4/22
S T U D I I T E O L O G I C E 307
moşul lanţ al Sf. Anton, superstiţie răspândită în lumea roma-
no-catolică ? E vorba de acele scurte rugăciuni care circulă şi se
răspândesc cu o iuţeală -extraordinară, fiind transcrise şi trimise la nouă adrese diferite, timp de nouă zile, în fiecare zi câte
una, urmând ca în ziua a noua, cel care s’o supune acestei su
perstiţii grosolane să aibă o mare bucurie; iar dacă nu scrie şi
rupe lanţul, să aibă o mare nenorocire.
Sunt apoi superstiţii în legătură cu apa sfinţită dela botez,
care este socotită că are efect vindecător în boalele copiilor. Şi
de Sf. Euharistie se abuzează, folosindu-se Ia farmece rău
tăcioase.
De prisos să mai insistăm. Superstiţia este o plagă pe su
fletul şi pe vieaţa omenirii, ca şi ocultismul, care nu este altceva
decât o altă faţ ă a superstiţiilor: o sistematizare şi practică
artificială a credinţelor superstiţioase.
De "aceea trecem îndată la ocultism, pe care-1 vom trata
mai pe larg, având în vedere varietatea manifestărilor ocultiste
şi mulţimea problemelor pe care le ridică pentru misiunea noastră pastorală.
II. Ocultismul.
O definiţie a ocultismului este imposibil de dat. Se poate
spune totuşi că ocultismul sau esoterismul este ceva secret, as
cuns, rezervat numai celor iniţiaţi, ceva care se învaţă şi se
transmite în umbră.
El nu este o ştiinţă, pentru că nici mijloacele de cercetare,nici scopul, nici obiectul lui nu au nimic comun cu ştiinţa. Ocul
tismul crede că poate cunoaşte cele mai misterioase taine ale lui
Dumnezeu, ale naturii, ale omului şi ale viitorului, prin mijloace
de-a-dreptul neserioase.
Ocultismul nu este nici religie, pentru că nu îndeplineşte nici
una din condiţiile esenţiale ale religiei. El este un fel de mala
die, un fel de alienaţie psihică.
Adepţ ii ocultismului cred că doctrina lor este tot atât de
veche cât căderea omului în păcat. Dela Sumerieni, vechii locu
itori ai Mesopotamiei, această doctrină esoterieă ar fi trecut
la Babilonieni şi Indieni apoi la Pitagora şi Platon şi, în cele din
urmă, la neoplatonicieni. Din antichitatea greco-romană, ocul
tismul s’a transmis mai departe în Evul Mediu şi Renaştere, pro
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 5/22
308S T U D I I T E O L O G I C E
vocând în epoca mai nouă, prin spiritism şi teosofie, o adevă
rată epidemie.
Din nenorocire însă, ocultismul n’a rămas niciodată apanajul unor iniţiaţi, al unor aleşi; ci s’a popularizat, practicele
oculte răspândindu-se la toţ i oamenii.
«DOCTRINA». Ocultismul are o «doctrină», dacă putem
spune aşa, un sistem, pe care-1 consideră superior Evangheliei.
«Teodiceea» ocultismului variază între panteism, politeism şi
ateism. Uneori se vorbeşte în ocultism şi despre o «treime», dar
aceasta nu este treimea creştină, ci acea pseudo-treime taoistă
a filosofului chinez Lao-ce.
Despre Iisus Hristos nu se vorbeşte decât foarte puţin în
ocultism sau deloc. Uneori este socotit ca un magician ves
tit, alteori ca una dintre banalele emanaţii ale absolutului,
un «logos» oarecare dintre atâţia alţii. In alte secte ocultiste
Iisus este considerat ca un demiurg imperfect. Nu lipsesc nici
blasfemiile la adresa Sf. Evanghelii, pe care unii ocultişti o socotesc luciferiană.
Omul în doctrina ocultista este identic cu lumea şi cu Dum
nezeu şi este rezultatul unei ciudate evoluţii dela celulă până la
univers. In acest lanţ al evoluţiei omul nu ocupă un loc aparte,
excepţional. Omenirea trece ea însăşi printr’o evoluţie, aflându-se
acum în vârsta a cincea, după care va urma al şaselea ev al isto
riei, corespunzător celui de al şaselea simţ al omului.
Nedeosebindu-se prin nimic de lume, idealul moral al omului este să fie ceea ce nu este, adică să iasă din umanitate depa-
şind-o, pentru a-şi uni sufletul cu spiritul universal care umple
spaţiul. Forţ a acestei ascensiuni morale se află în fiecare om,
în fiecare fiinţă şi în fiecare obiect. Fiecare om îşi este propria
sa divinitate, dar, pentru a ajunge la stadiul acesta superior,
trebue să evolueze. Această evoluţie are loc în câteva existenţe
succesive, de-a-lungul cărora omul se creiază pe sine însuşi, des
coperind în cele din urma esenţa absolutului.
De altfel Dumnezeu, lume, om, toate acestea sunt combi
naţii în diferite forme şi proporţii a trei principii fundamentale:
universul, teluricul şi umanul, identice în om şi în lume, în Dum
nezeu şi astre, în plante sau animale, în mineral sau înger.
După cum se vede, doctrina ocultismului este un eclectism
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 6/22
S T U D I I T E O L O G I C E 309
neserios, combinaţie absurdă a celor mai nepotrivite şi mai con
tradictorii idei filosofice şi religioase.
PRACTICELE OCULTISTE. Practicele ocultiste sunt atât
de mult răspândite, încât, fără exagerare, putem spune că ele
sunt aproape generale. Să vedem câteva dintre ele, insistând
mai ales asupra acelora care dau.de lucru Bisericii noastre.
Ghicitul. Vechiu cât omenirea, ghicitul răspunde acelei fi
reşti curiozităţ i omeneşti de a cunoaşte viitorul. Intr’ adevăr vi
itorul poate fi cunoscut, uneori exact, alteori bănuit. Fenomenele meteorologice, mersul unei comete, evoluţia unei boale, toate
acestea se pot cunoaşte cu anticipaţie, prin mijloace ştiinţifice,
raţionale şi verificabile. De asemenea se pot prognostica, în oare
care măsură, evenimentele istorice. Această preştiinţă omeneas
că nu are însă nimic ocult în ea, ci este ceva ştiinţific, logic,
raţional.
Ce este atunci preştiinţă ocultă? Este pretinsa posibilitate
de a se cunoaşte viitorul prin anumite tehnice speciale.
Cel mai obişnuit mijloc este ghicitul prin corpul omenesc.
Există într’adevăr o serie de ştiinţe antropologice ca psihologia,
fiziologia, frenología, fiziognomia şi chiar grafologia, care, stu
diind pe om, pot face oarecari deducţiuni asupra mentalităţii
sale trecute, prezente şi viitoare, asupra aptitudinilor sau carac
terului. Aceste deducţiuni sunt mai mult sau mai puţin raţionale
şi ştiinţifice. Mersul, gesturile, ochii, sunetul glasului, scrisulunui individ, sunt tot atâtea oglinzi ale sentimentelor şi ideilor
sale, oglinzi în care orice om cu bun simţ poate să citească ceva.
Nu este nevoie de ocultism pentru a deosebi uneori, după scris de
exemplu, sexul, profesiunea sau chiar ceva din caracterul unui
individ. Intre toate acestea există legătura firească dintre cauză
şi efect. De aceea nu este greu să se afle cauza când se cunoaşte
efectul.
Dar când rezultatele acestor ştiinţe sau ale acestor deducţii
dau ca sigur ceeace nu este decât probabil, sau când îşi depă
şesc domeniul şi metodele ştiinţifice, încercând să prevadă actele
libere ale omului sau actele Providenţei, atunci se alunecă în su
perstiţie şi în absurd.
O altă metodă divinatorie este aceea care se foloseşte de
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 7/22
310S T U D I I T E O L O G I C E
animale şi obiecte. Ghicitul prin şerpi, ţapi sau păsări este
destul de frecvent şi astăzi, dar a făcut mare carieră istorică
în antichitate. Cântecul cocoşului sau al cucuvelei, apariţia păian jenilor în diferite momente ale zilei, simt tot atâtea prevestiri
de nenorociri sau bucurii. A arăta absurditatea acestor practici
este inutil.
In afară de animale, obiectele neînsufleţite pot şi ele servi
acestei nenorocite arte divinatorii. Cărţile, bobii, ghiocul, zaru
rile, drojdia cafelei, obiecte obişnuite, sunt dotate de ocultism
cu un curios dar divinatoriu, datorită căruia oameni în toate
minţile îşi pierd pur şi simlu capul, căutând uneori nenorocirea
cu lumânarea, de dragul prezicerii împlinite.
Visele sunt strâns legate de realitatea trăită. In general ele
reproduc gândurile şi preocupările din timpul zilei, continuân-
du-le şi în timpul nopţii. In somn, atenţia şi voinţa se odihnesc,
lăsând imaginaţia şi memoria să rătăcească în voie, combinând
imagini şi amintiri. Oricine a experimentat că o preocupare in
tensă din timpul zilei se continuă obsedant şi în somn, uneoriverosimil, alteori deformat. Câteodată noaptea, în vis, găsim
o soluţie neaşteptata la problemele care ne-au chinuit.
Alteori visul are cauze organice. O lipsă sau o suferinţă în
organism provoacă anumite vise. Setea puternica, de pildă, în
timpul unui somn profund, va provoca vise în care nu va lipsi
apa, iar proverbul românesc, după care «flămândul codrii vi
sează», este absolut exact din punct de vedere ştiinţific.
Aceleaşi explicaţ ii organice au şi coşmarurile, acele visepenibile, chinuitoare, pe care nu le au decât oamenii bolnavi fi
ziceşte şi sufleteşte. Se ştie de exemplu că maladiile pulmonare
şi stările febrile dau cele mai chinuitoare coşmaruri, care ajung
uneori până la delir. O teamă mare, o grije, o preocupare in
tensă, pot de asemenea să provoace astfel de coşmaruri chiar
la oamenii sănătoşi. Gastroenteritele sau digestiile proaste pro
voacă şi ele somn agitat şi vise înspăimântătoare.
O altă explicaţie, care poate fi experimentată de oricine,
este şi aceea după care unele vise sunt provocate de excitaţii
externe momentane. Se ştie că în timpul somnului omul nu se
află în stare de inconştienţă totală, ci în stare de semi-conşti-
enţă, de minimă conştienţă. Conştiinţa, adică, este numai ador
mită, nu suprimată. In această stare, eventualele excitaţii ex
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 8/22
S T U D I I T E O L O G I C E 311
terioare sunt totuşi recepţionate de conştiinţă, dar într’un mod
eronat, deformat. De exemplu, dacă în timpul somnului cineva
îţi proiectează o lumină puternică pe pleoape, vei avea splendidevise însorite. Amorţ irea unui picior sau a unei mâini devine în
vis o infirmitate, un accident, o amputare. Verificarea unui ast
fel de vis se poate face imediat, când durerea sau amorţirea
trezindu-te din somn, îţ i dai seama îndată că în vis ţ i se tăia
piciorul sau mâna exact în locul care te-a durut.
Se poate spune deci că, din interpretarea viselor, se ghi
ceşte viitorul ? Categoric, nu. A crede în acest sens în vise, în
seamnă a crede în himere. De aceea Biserica t'rebue să lupte şi
ea împotriva acestor false şi înapoiate credinţe.
Astrologia. Mai puţin răspândită astăzi decât credinţa în
vise, astrologia este o pretinsă ştiinţă a mecanicei cereşti şi a
influenţei astrelor asupra destinului omului. Ea a fost mult cul
tivată în Antichitate la Asiro-Babiloneni şi Indieni, la Egipteni,
Greci şi Romani, iar în Evul Mediu la Arabi şi Italieni. Astro
nomia actuală s’a născut din vechea astrologie, care a rămasastăzi doar o ştiinţă ocultă.
O anumită influenţă a mediului material în care trăim şi
poate şi a astrelor asupra vieţii oamenilor este admisibilă. Massa,
temperatura sa, energiile încă necunoscute ale astrelor vor fi
exercitând o influenţă asupra omului, asupra caracterului şi
vieţii sale, dar aceasta nu poate fi cu nimic mai mult decât in
fluenţa tuturor condiţiilor fizice în care trăim. După astrologi,
fiecare zi a săptămânii stă sub dominaţia unei. planete care in
fluenţează într’un anumit fel asupra celor ce se nasc în ziua
aceea. In acelaşi timp fiecare lună a anului stă şi ea sub influ
enţa unei constelaţii sau zodii. Cele două feluri de influenţe com
binate dau horoscopul, prin care se fixează destinul omului, după
poziţia astrelor la naşterea sa. In felul acesta «savanţii» astro
logi pretind că pot citi destinul unui om în astre ca într’o carte.
Câtă seriozitate ştiinţifică are această astrologie se poatevedea uşor şi fără o cunoaştere prea vastă a încâlcitelor ei teorii.
Astrologia nu poate explica de exemplu de ce cei care au aceeaşi
soartă nu sunt născuţi în acelaşi timp. Filosoful antic Sextus
Empiricus se întreba de ce toţi oamenii care mor în aceeaşi ca
tastrofă nu s’au născut sub acelaşi semn şi de ce dintre cei năs
cuţ i sub semnul Fecioarei numai Etiopienii sunt negri? De altfel,.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 9/22
S T U D I I T E O L O G I C E
•cu toate pretenţiile ei de ştiinţă, astrologia nu este cu nimic mai
serioasă sau mai savantă decât ghicitul în bobi al babelor
noastre.Prin urmare, ghicitul viitorului, indiferent de mijloacele prin
care se face, prin corpul omenesc, prin animale şi obiecte, prin
interpretarea viselor sau prin citirea în stele, este sau o naivi
tate, sau o şarlatanie, sau un infernal cult satanic, adică ceva
vătămător şi individului şi societăţii.
Cum se pot explica atunci pretinsele realizări ale prezice
rilor făcute de ghicitori şi ghicitoare? In general aceste realizărisimt simple coincidenţe, care au loc fireşte destul de rar. Alteori
prezicerile acestea sunt atât de vagi încât nu este greu să le
găseşti curând împlinirea. O supărare, o bucurie, o veste, vorbe
rele, musafiri, uneori chiar un dar, sunt amănunte care fac
viaţa noastră de fiecare clipă, încât nu este nevoie de nicio şti
inţă ocultă ca să ştim că le vom întâmpina. In sfârşit, alteori ghi*
citul îşi găseşte un preţios şi eficace concurs în credulitatea oa
menilor. Când eşti convins că ceea ce au spus cărţile se va întâmpla, vei izbuti să faci să se întâmple întocmai.
Acţ iunea la distanţă. Până aici am examinat ocultismul ca
sursă a unor pretinse revelaţii. Să vedem acum care sunt pre
tinsele sale acţiuni asupra materiei, asupra spiritului şi asupra
omului, acţiuni prin care ocultismul crede că se joacă cu spaţiul,
aşa cum se joacă cu timpul în divinaţiuni.
Acţ iunea asupra materiei anorganice s’a încercat în ve
chime prin alchimie, care urmarea scopul himeric de a obţine
aur prin combinaţii chimice, iar mai târziu a început să caute
faimoasa piatră filosofală, care va aduce omenirii harul mân
tuirii, iar naturii restaurarea. Inutil să mai spunem că după mii
de ani de încercări alchimia n’a izbutit decât să ruineze pe mulţi
naivi căutători de aur şi să rătcească minţile celor ce şi-au cău
tat prin ea înţelepciunea. Iar chimia, pe care ocultiştii o consi
deră fiica bună a alchimiei, s’a născut de fapt în lumina laboratoarelor prin progresul firesc şi normal al omenirii.
Dar cea mai veche, cea mai răspândită şi cea mai nocivă
dintre nenumăratele forme ale ocultismului este aceea cunos
cută sub numirea generică de magie; numire ce ţinea odinioară
locul cuvântului ocultism şi sub care se înţelege pretinsa acţiune
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 10/22
S T U D I I T li O L O G I C E 313
.ascunsă asupra omului şi a naturii, prin anumite procedee vră
jitoreşti. Ar fi existând o magie albă şi una neagră. Cea dintâi
se făleşte că poate face bine: vindecări, împăcări între soţii certaţi, abundenţa laptelui la vite, noroc în afaceri, etc. Cea de a
doua însă, magia neagră, e cea mai frecventă şi-şi dă ca obiect
toate răutăţile din lume, toate răzbunările între oameni care-şi
vor răul între ei. Oricât de ineficace ar fi de fapt aceste vrăji
torii caraghioase, care se folosesc adesea de oase de mort, de
murdării omeneşti sau animale, de amulete, talismane, figurine,
•oglinzi, ele sunt vătămătoare cel puţin prin puterea de sugestio
nare şi autosugestionare a celor ce cred în ele şi deci cu totulcondamnabile sub raport moral şi social. Şi oricât de vechi, oricât
•de adânc înrădăcinate în credinţa şi practica poporului, proce
deele magice sunt resturi de primitivism, împotriva cărora, atât
religia cât şi ştiinţa trebue să lupte astăzi, fiindcă sunt la fel de
•vătămătoare.
III. Spiritismul.
Spiritismul, după definiţia dată de cineva, este pretinsa
•ştiinţă despre mijloacele de comunicare cu sufletele celor de
cedaţi 5). Spiritismul vrea să fie însă şi o religie. Ba mai mult
decât atât, vrea să fie o filosofie şi o ştiinţă în acelaşi timp.
Temeiul său este credinţa universală în nemurirea sufletului,
precum şi credinţa că sufletele morţilor pot face unele comuni
cări, pe calea visului, a oracolelor şi a vrăjitoriilor.
Istoria spiritismului. Cu pretenţii de ştiinţă, spiritismul e
nou. Ca practică însă, e foarte vechiu. H întâlnim la popoarele
necivilizate din Austalia, din Africa şi din Asia de Nord. De
•asemenea la Egipteni, Chinezi, Babilonieni, Indieni, Greci, Ro
mani, Celţi. etc. La Evrei, era de asemenea cunoscută invocarea
spiritelor. Regele Saul, încolţit de vrăjmaşi, merge la o vrăji
toare şi îi cere să invoace spiritul judecătorului Samuel, (I Regi
28, 7-20), iar Regele Manase a adus oameni care se îndeletniceaucu chemarea morţilor (IV Regi 21, 6). Totuşi la Evrei era inter-
•zisă practica spiritistă, ca nefiind compatibilă cu ideea de Dum
nezeu pe care o aveau Evreii.
5). Irineu, Mitropolitul Moldovei şi Sucovei, Teologia luptătoare, Bucu
reşti, 1941, p. 148.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 11/22
314S T U D I I T E O L O G I C E
In primele secole creştine, întâlnim spiritismul în practicile
vrăjitoreşti ale lui Simon Magul (Fapte 8, 9) şi ale lui Elima
(Fapte, 13,8), iar Tertullian istoriseşte în Apologeticum-ulsău cum vrăjitorii păgâni din vremea sa practicau spiritismul,
prin mese care dădeau răspunsuri la întrebări, sau făceau să
apară spirite materializate.
In Evul Mediu şi în epoca mai nouă, până în secolul trecut,
spiritismul a fost practicat, pe sub ascuns, ici şi colo. La jumă
tatea secolului trecut a izbucnit însă o adevărată molimă spiri
tistă şi iată în ce împrejurări :In orăşelul Hydesville (provincia Arcadia) din Statul New-
York (America), trăia pe la 1846 un locuitor cu numele Weck-
man. După spusele spiritiştilor la un moment dat, Weekman în
cepu să audă în pereţii casei sale, în mobile, pe tavan, tot felul
de pocnituri. Speriat;, Weekman s’ar fi mutat în altă parte. In
anul următor se instală în aceeaşi* casă familia Fox, care auzi
aceleaşi ciocănituri, dar, obişnuindu-se cu ele, fiicele sale ajun
seră cu vremea să stabilească un sistem de întrebări şi răspunsuri prin ciocănituri, convingându-se că e vorba de o fiinţă, de
un spirit care produce ciocăniturile. Aşa cel puţin relatează fap
tele spiritiştii. Cu ajutorul unui alfabet scris pe hârtie şi plim
bând degetul peste litere, pentru ca spiritul să ciocănească la
anumite litere,, fetele Fox ar fi obţinut informaţ ia că vorbeşte
spiritul unui fost locatar al casei aceleia, asasinat şi îngropat
cu cinci ani înainte în pivniţa casei. Se pare că într’adevăr, la
săpăturile făcute în pivniţă, s’au găsit nişte fire de păr şi câteva
oase, fără să se poată preciza dacă sunt ale unui om sau ale unui
animal. Evenimentul a făcut atâta senzaţie şi îngrămădirea de
curioşi a fost atât de mare, încât familia Fox a trebuit să se
mute la New-York şi să exploateze în stil mare însuşirea de
medii sau poate şarlatania fetelor Fox, care dădeau răspunsuri
dela spirite la tot felul de întrebări ce li se puneau.
Atât de repede s’a răspândit molima spiritistă, încât după20 de ani erau în lumea întreagă circa 10 milioane de medii şi
aderenţi ai spiritismului. In America mai ales s’a practicat şi se
practică spiritismul pe o scară foarte întinsă, posedând societăţi
spiritiste cu fonduri grase şi cu publicaţii de tot felul! După spu
sele spiritiştilor, ar fi existând astăzi şase mii de reviste spiri-
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 12/22
S T U D I I T E O L O G I C E 315
tiste. Se pare că la unele Universităţi din America s’au creat
chiar catedre speciale de spiritism.
La noi existau până nu de mult două publicaţii periodice spiritiste: Astralis la Craiova şi Revista spiritistă la Bucureşti. îm
brăţ işat mai întâi de unii orăşeni, spiritismul a început să se în
tindă şi la sate.Norocul spiritismului a constat şi în faptul că o serie de în
văţaţi şi literaţi, cei mai mulţi dintre ei datorită unei stări su
fleteşti deosebite, au fost câştigaţ i pentru doctrina spiritistă sau
cel puţin au acreditat veracitatea unora dintre fenomenele cu
rioase spiritiste. Astfel, în Anglia, spiritismul a fost îmbrăţişat
de matematicianul August Morgan, de naturalistul Alfred Rüs
sel Wallace şi de chimiştii Oliver Lodge şi Crookes. In Germania
a fost câştigat pentru spiritism I. F. Zöllner, profesor universi
tar de astrofizică. In Franţa au devenit spiritişti juristul şi me
dicul Hipolyte Denisard Rivail, cunoscut sub pseudonimul de
Allan Kardec, astronomul Camille Flammaripn, care apoi s’a
lăsat de spiritism, marele scriitor Victor Hugo şi alţii. In Italiaa împărtăşit spiritismul marele antropolog şi psihiastru Cesare
Lombroso, iar în Rusia de pe vremuri învăţatul şi omul de
stat Aksakow. La noi au fost spiritişti B. P. Haşdeu şi d-rul
Istrati.
Formele de practicare ale spiritismului sunt foarte nume
roase. De asemenea sunt foarte numeroase şi variate fenomenele
curioase legate de practicarea spiritismului. Nu putem să ne
oprim pe larg la ele. Se pare că este vorba de mese care se învârtesc, ciocănesc sau scriu cu piciorul, pentru a aduce mesa-
giile spiritelor sau pentru a răspunde la întrebările celor care
vor să pătrundă cu sila în transcendent. Paharele aleargă dela
o literă la alta pentru a forma fraze mai mult sau mai puţin
coherente. Ace sau suveici se învârtesc şi se opresc la literele
alfabetului, scrise în cerc jurîmprejur, ca gradaţia unei busole.
Toate aceste procedee au fost însă părăsite cu vremea, pentru ase folosi medii, adică persoane sensibile, prin care, spun spiri
tistă, spiritele comunică, la comandă, fie găsindu-se în stare de
«transă» (somn hipnotic), fie în stare de veghe.
Cu ajutorul mediilor, spiritiştii pretind că izbutesc să rea
lizeze tot felul de fenomene care mai de care mai surprinzătoare.
De pildă: 1) Vederea şi auzirea la distanţă, cum ar fi citirea
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 13/22
316S T U D I I T E O L O G I C E
unei scrisori închisă sau a unei pagini dintr’o carte închisă. Un
mediu ar fi spus de pildă unui medic câţi bani are în buzunar.
2) Vorbirea în limbi necunoscute. 3) Cetirea sau viziunea în
cristal. 4) Psihometria, când, de pildă, mediul ţinând în mână
un obiect istoric, descrie toată epoca istorică din care face parte
acel obiect. 5) Moniţiunile: cunoaşterea faptelor din trecut. 6}
Premoniţiunile: cunoaşterea faptelor din viitor. 7) Cunoaşterea
vieţilor succesive. 8) Dedublarea persoanei, etc.
Aceste fenomene spiritiste au caracter mai degrabă su
biectiv. Altele au caracter obiectiv. De pildă: 1) Pocnituri, sgo-mote şi alte sunete produse cu ajutorul mediilor, 2) Teleldneziei
mişcarea obiectelor dela distanţă, fără atingere. 3) Levitaţâuni:
ridicarea în aer a trupului omenesc sau a unor obiecte. 4) Scrie
rea automată. 5) Vedenii, materializări, fantome. 6) Mulaje t
urme lăsate, zice-se, de spirite în ghips moale, parafină, etc.
Pe temeiul câtorva fapte reale, în care ştiinţa şi-a spus cu
vântul, cum e cazul cu sugestia, cu hipnotismul, somnambulis-
mul, etc., şi pe temeiul altor fenomene dubioase, s’a întemeiat oîntreagă doctrină spiritistă cu pretenţia de a fi o religie — reli
gia prin excelenţă — şi o ştiinţă exactă în acelaşi timp, când
în fond spiritismul nu este nici o religie, nici o ştiinţă, ci o
pseudo-religie şi o pseudo-ştiinţă, un amalgam bizar de elemente
din animismul popoarelor necivilizate, din credinţele şi filosofiile
religioase elementare, din ocultism şi din luxuriantele fantezii,
ale câtorva exaltaţi.
«Doctrina» spiritistă a fost fixată în Franţa de către Allan
Kardec, care se considera inspirat de spiritele luminate ale anti
chităţii. De altfel toţ i spiritiştii şi toate scrierile lor sunt consi
derate inspirate.
Este interesant faptul că spiritismul se consideră identic
cu creştinismul, ba chiar un creştinism «purificat» şi îmbogăţit
ca fond prin noui revelaţii. In realitate spiritismul nu este decât
un naiv eclectism religios, care n’a făcut altceva decât să combine toate bizareriile oculte ale religiilor orientale cu câteva ideicreştine.
Teodiceea spiritistă, dacă putem folosi acest termen, este
un exemplu al acestui ciudat eclectism. Dumnezeu este conceput
ca un spirit mărginit în timp şi spaţiu. El are limită şi formă
(un Dumnezeu sferic, căruia «ştiinţa» spiritistă va ajunge poate-
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 14/22
S T U D I I T E O L O G I C E
să-i calculeze diametrul, suprafaţa şi volumul). A fost un timp-
când Dumnezeu nu era. Deci existenţa lui are un început. Dum
nezeul spiritist nu este absolut, ci este dependent de haos, delacare şi-a primit existenţa. Dumnezeu, deşi mărginit, temporar
şi dependent de haos, este totuşi izolat de lume, comunicând cu
ea prin intermediul spiritelor, care nu sunt măcar simple instru
mente ale divinităţii şi îşi păstrează toate gusturile capriciile şî
originalităţile din vieaţa terestră.
Limitând pe Dumnezeu, spiritismul înalţă lumea, până la o
identitate substanţială cu divinitatea. Ca substanţă, lumea este-
veşnică, deoarece a fost modelată de Dumnezeu dintr’o materie
preexistentă. Substanţa lumii, identică cu substanţa lui Dum
nezeu, este spiritul. Singura deosebire între Dumnezeu şi lumea
făcută, nu creeată de El, este de grad, nu de esenţă. Pentrucă
spiritul, unica substanţă a lumii, are diferite grade de evoluţie,
dela mineral până Ia înger şi până la Dumnezeu însuşi.
Partea în care spiritiştii vin mai mult în contact, mai exact
în conflict, cu creştinismul este învăţătura lor despre Iisus Hris-tos. Iisus este pentru ei reîncarnarea unui spirit superior, a unui
spirit evoluat, purificat prin repetatele reîncarnări. El nu a fost
nici măcar la ultima reîncarnare, ci va reveni pe pământ până
va atinge ultimul grad de evoluţie spirituală. El nu este Dum
nezeu, ci numai un mare iniţiat de talia lui Mahomed, a lui Bud-
dha, a lui Socrate sau Platon. învierea lui Iisus este pentru spi-
ritişti numai o naivă explicaţ ie a apariţiilor sale fantomatice.
In sfârşit, opera de mântuire, pentru care s’a întrupat Mântui
torul, este complet negată de spiritişti. Mântuirea se face numai’
prin efortul personal al fiecărui om şi prin reîncarnare. Iisus-
n’a făcut altceva decât a învăţat pe oameni cum trebue să trăia
scă pentru a ajunge mai uşor şi mai repede la perfecţiune, micşo
rând numărul reîncarnărilor. Minunile lui nu sunt în realitate
minuni, pentrucă se pot explica ştiinţific, prin ştiinţa spiritistă.
Ele sunt în realitate fapte naturale, săvârşite prin forţ a lui flu i-dică şi cu ajutorul altor spirite superioare.
Să vedem acum acele câteva puncte de doctrină specifice-
spiritismului, deşi nu sunt nici acestea originale, pentrucă s’au
născut din combinarea unor idei religioase orientale.
Una dintre învăţăturile fundamentale ale spiritismului este
afirmarea existenţei fluidului vital. Acest fluid, spun spiritiştii^
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 15/22
318 S T U D I I T E O L O G I C E
este o forţ ă cu care este dotată materia vie. El nu este ceva cu
totul material, dar nici imaterial, ci ceva intermediar între ma
terie şi spirit, un fel de materie eterizată. Fluidul acesta ser
veşte de intermediar între spirit şi cei vii. El este cel care, con
dus de inteligenţa unui spirit, provoacă toate minunăţiile spiri
tiste.
Spiritiştii completează teoria fluidului vital cu aceea a pe-
rîspiritului. Perispiritul, spun ei, este trăsătura de unire între
trup şi suflet şi din el emană fluidul vital. Perispiritul supra-
vieţueşte trupului şi însoţeşte spiritul în lumea umbrelor. Spi
ritul mortului dirijează prin perispiritul său fluidul vital al celor vii, adunaţi cucernic la o şedinţă spiritistă. Fluidul vital al
operatorilor, condus de perispiritul desincarnatului, face să se
plimbe paharele şi mesele sau să alerge creioanele pe hârtie,
pentru a primi astfel mesagiile de dincolo.
O altă învăţătură, scumpă spiritiştilor, deşi nu este accep
tată de toţi, este aceea a reîncarnării. învăţătura aceasta, inspi
rată din metempsihoză buddhistă, afirmă că o singură vieaţă
pământească nefiind suficientă pentru a se atinge desăvârşirea,
spiritul trece printr’un întreg ciclu de vieţi omeneşti din ce în
ce mai pure, până când ajunge să epuizeze mijloacele de per
fecţ ionare oferite de vieaţa materială. După aceea începe evoluţia
spirituală propriu zisă, până la cea mai înaltă treaptă: identi
ficarea cu Dumnezeu sau, cum ar zice un buddhist, până la cu
fundarea în neexistenţă, în Nirvana.
Este inutil să discutăm existenţa reală a reîncarnării, aşacum nu o discutăm nici atunci când o întâlnim în alte religii,
preistorice sau istorice. De obiceiu o cercetăm ca pe o curiozi
tate a spiritului uman, pentrucă nu avem niciun argument care
să dovedească existenţa reală a acestor plimbări ale spiritelor
de-a-lungul veacurilor şi timpurilor.
Realitatea fenomenelor spiritismului. Dacă doctrina spiritis
tă trebue categoric respinsă şi combătută de creştinism, să ve
dem ce se poate spune despre fenomenele spiritiste şi despre realitatea lor.
Nu se poate nega existenţa unor fapte extraordinare în
lume, unele legate, altele independente de spiritism. Am putea
împărţi aceste fenomene în trei categorii:
1) Faptele într’adevăr extraordinare* minuniHa, prin care
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 16/22
S T U D I I T E O L O G I C E 319
Dumnezeu se descoperă creaturii raţionale. Arătarea lui Moisi
şi a lui Hie pe muntele Taborului, viziunile sfinţilor, transfigu
rările, previziunile, atât de riguros cântărite chiar de sfinţii
care le-au simţ it, trebuesc clasificate între minuni. "Ele sunt
fapte extraordinare, care nu se pot explica decât prin intervenţia
lui Dumnezeu în lume. Scopul lor înalt religios sau moral, sfin
ţenia oamenilor prin intermediul cărora s’au făcut, verificarea
lor de către Biserică şi acceptarea lor de către toată lumea creş
tină, dau acestor fapte garanţia adevărului.
2) A doua categorie de fenomene, care trebuesc dela în
ceput şi categoric respinse şi pe care le-au semnalat şi condamnat şi unii dintre spiritişti, sunt şarlataniile unor medii, sau ale
unor practicanţi, care şi-au făcut din spiritism o profesiune
foarte rentabilă.
3) In afară de acestea există o serie de fapte într’adevăi
extraordinare, adică rar întâlnite. Ele intră în domeniul psiha
nalizei, al psihopatologiei. Nu se poate contesta realitatea tran
selor hipnotice în care cad mediile spiritiste. Numai că aceste
transe sunt adevărate boale sufleteşti sau duc inevitabil la boale
sufleteşti. In stare de hipnoză, mediul debitează inconştient sau
ideile impuse de hipnotizator, sau idei scoase din propriul său
inconştient. Aceste delirări sunt apoi interpretate în fel şi chip
de spiritişti şi nu este greu de loc să se ajungă la dogmele la
care s’a ajuns. In această stare de transă, mediile, având con
ştiinţa adormită,- sunt foarte susceptibile sugestiei şi telepa
tiei, pot vorbi limbi pe care nu le cunosc dar pe care le comunică hipnotizatorul, pot spune ce gândeşte o altă persoană,
etc. Toate acestea se explică prin anumite forţ e psihologice şi
nu este nevoe să se apeleze la morţi şi la intervenţia lor.
4) In sfârşit, mai există o serie de fapte, încă inexplica
bile sau explicate numai prin ipoteze ştiinţifice. Ipoteza unor
mişcări musculare inconştiente, care mişcă paharul sau creio
nul, ipoteza telepatiei, a sugestiei, sunt tot atâtea ipoteze ra
ţionale şi destul de simple, capabile să explice multe din fapteleasa zise extraordinare. In orice caz, nu avem nici o dovadă sti-# ' *
inţifică, dar absolut nici una, că aceste fapte s’ar datora unor
spirite din lumea cealaltă.
Această lipsă a probelor este poate cel mai vulnerabil
punct al spiritismului. Intr’adevăr, s’au tipărit volume întregi
Studii Teologice
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 17/22
320 S T U D I I T E O L O G I C E
cu comunicările de dincolo de lume ale spiritelor. Dar ceea ce
ar fi important de ştiut şi ceea ce lipseşte cu desăvârşire, este
dovada că într’adevăr ele sunt comunicări de dincolo de lume.Mesagiile dictate, sgomotele percepute, chiar trâmbiţatele foto
grafieri ale spiritelor, toate aceste manifestări n’au nici un fel
de dovadă a provenienţei lor suprapământeşti. Nesiguranţa acea
sta a chinuit şi pe marii spiritişti. Se ştie că unii dintre ei au
lăsat înainte de moartea lor nişte mesagii ascunse, pe care ur
mau să le repete după moarte. Dar aceştia n’au mai dat nici
mi semn după moarte, iar pretinsele mesagii obţinute dela ei
au variat dela mediu la mediu şi n’au semănat nici pe departe
cu mesagiile închise, lăsate de ei pentru a-şi dovedi identitatea.
In afară de aceasta, pretinsele mesagii ale spiritelor nu de
păşesc niciodată nivelul intelectual al celor care practică spiri
tismul, chiar atunci când invoacă spiritul lui Pitagora, al lui
Platón, al lui Napoleon sau al bietei Iulia Haşdeu.
Iată deci că spiritismul, care afirmă că spiritele morţilor
au facultatea de a comunica regulat cu cei vii, prin anumiteprocedee, nu poate aduce nici o dovadă că aceste comunicări
există într’adevăr. Atât este suficient pentru a pecetlui spiri
tismul în ochii oricărui om neprevenit6).
Cu acestea spuse, trecem la ultima parte a expunerii noas
tre, tratând despre teosofie, care este înrudită cu spiritismul
prin anumite dogme ale ei.
IV. Teosofía.
Teosofía ar vrea să fie, după cum arată însăşi denumirea ei
(Theos=Dumnezeu; sofia^=înţelepciunea), o înţelepciune dum
nezeiască sau înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar, cu toate că şi
numele şi obiectul său o apropie de teologie, teosofía nu vrea
să se socotească drept o religie sau cel puţin nnii dintre condu
cătorii ei nu voiesc să o socotească o religie, ci o ştiinţă: ceamai înaltă ştiinţă despre lucrurile văzute şi nevăzute, esenţa
C). Iată cîtteva cărţi româneşti, bune do folosit: V. Suciu, Hipnotism-
şi spiritism, Blaj, 190G. I. F, Buricescu, Misterele sufletului omenesc, Spiritism
şi metapsihică, Bucureşti, 1934. Pr. G. D. Gologan, Spiritismul şi minunile Mân
tuitorului, Bucureşti, 1939. I. Petreuţă, Spiritismul, Timişoara, 1943.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 18/22
S T U D I I T E O L O G I C E 321
tuturor religiilor, înţelepciunea cea mai înaltă; cu un cuvânt:
adevărul absolut.
Ca şi spiritismul, teosofía este un amalgam de credinţe detot soiul şi de doctrine filosofice şi religioase orientale, combi
nate bizar cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice.
Istoria teosofiei. Curente de gândire asemănătoare cu teo
sofía au existat şi la popoarele din antichitate, la Indieni, Egip
teni şi Greci, precum şi în Evul Mediu şi modem la popoarele
din Apusul Europei. Dar abia în ultimul sfert al veacului trecut,
teosofía a luat un mare avânt, prima societate teosofică datând
din anul 1875. Şi trebue să menţionăm dela început că desvol-
tarea la care a ajuns teosofía contemporană se datoreşte în
primul rând la două femei :Elena Blavatsky şi Annie Besant7).
Elena Blavatsky era de origină rusă, căsătorită cu gene
ralul Blavatsky Nichifor. Rămâne văduvă de tânără. Călăto
reşte în Orient, unde se iniţiază în ştiinţele oculte. încearcă să
formeze în Egipt o societate de spiritism şi nu isbuteşte. Trece
apoi în America. Acolo reuşeşte, cu ajutorul jurnalistului american «colonelul» H. S. Oleot, să întemeieze o «societate teoso
fică» (New-York, 17 Noembrie 1875). înzestrată cu multă in
geniozitate, adună într’o doctrină teosofică tot felul de elemente
ocultiste, mituri din vechimea clasică, elemente din magie, din
religiile şi filosofiile Indiei. Elementul care predomină în învă
ţătura ei este' cel indian. De altfel tot în India, la Adyar (aproa
pe de Benares), fu stabilit sanctuarul şi centrul societăţii,
pretinzându-se că acolo s’au împlinit tot felul de «miracole», cu
care se împăuna Elena Blavatsky, până când Societatea de cer
cetări psihice din Londra dădu pe faţ ă şarlatania teosofică, în
urma unei anchete serioase la faţa locului. Societatea teosofică
primi şi încă o altă gravă lovitură când se descoperi că aşa nu
mitele mesagii ale mahatmilor tibetani erau fabricate în- între
gime de vice-preşedintele societăţii, americanul W... Judge. Elena
Blavatsky, bătrână, închise ochii asupra acestei păcăleli. Annie Besant, urmaşa Elenei Blavatsky la conducerea so
cietăţii teosofice, fu crescută într’un mediu familiar evanghelic
7). Vezi: Lôonce de lirandnuuson, S. J., art. TMosophie, în Dictionnaire
apologétique de la fo i catholique, t. IV-e, col. 1657— 16(57. René Guénon, Le
Thêosophisme, Paris. De Bronequer, 1929.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 19/22
322 S T U D I I T E O L O G I C E
foarte pios. Se mărită cu un pastor anglican, Frank Wood, cu
care are doi copii. După câtva timp se plictiseşte, îşi părăseşte
biserica şi menajul şi intră bucătăreasă ca să-şi câştige existenţa. Apoi se împrieteneşte cu un ateu înverşunat, Bradllaugh,
predică maltusianismul şi publică un Manual al Liber-cugetăto-
rului în două volume. După zece ani de. frământare şi luptă îm
potriva religiei, se desgustă şi de ateism. Acum întâlneşte pe
Elena Blavatsky şi este câştigată pentru teosofie, devenind
animatoarea şi apoi preşedinta teosofiei. La congresul teosofie
din 1906, Annie Besant ajunge în culmea triumfului său teo-
sofic. Apoi vin tot felul de complicaţii. Căci un fruntaş teosofie,Rudolf Steiner, născut în Ungaria, întemeiază la München o
nouă societate teosofică, «rosieruciană» sau «antroposofie», care
câştigă foarte mulţi aderenţi în Bavaria, Prusia, Renania, El
veţia, Austria şi chiar în Franţa. Peste tot se formează loji an-
troposofice. Se mai întâmplă însă că unul dintre cei mai dibaci
ocultişti ai sectei, N. C. Leadbeater, după ce a primit botezul
buddhic la Ceylon, se ocupa cu iniţierea copiilor, folosind anumite procedee care au provocat un întreg scandal în sânul so
cietăţilor teosofice.
La Congresul teosofie din 1906, Leadbeater fu forţ at să de-
misionze cu asentimentul lui Annie Besant, care spunea că numai
un nebun poate da copiilor sfaturile pe care le dădea Leadbea
ter. Doi ani după aceea însă, Annie Besant cerea reintegrarea lui
Leadbeater în societatea teosofică, obţinând dela acesta asigu
rarea că nu va mai repeta greşelile din trecut.Mesia teosofie. Cu ajutorul lui Leadbeater, Annie Besant
porneşte acum o întinsă campanie mesianică. Iniţiază pe un
tânăr indian, în vârstă de 13 ani, cu numele de Krishnamurti.
Ii dă numele Alcyone şi-l prezintă ca Mesia teosofie. Leadbeater
compune cărţi care sunt atribuite lui Krishnamurti şi o bio
grafie, în care sunt povestite cele 32 încarnări ale lui Krishna
murti. Se înfiinţează în cinstea lui şi un ordin teosofie: Steaua
din Orient. Annie Besant merge însă mai departe şi descrie
preistoria lunară a tânărului Mesia, arătând cu precizie cum
trăiau pe acolo un fel de maimuţe foarte blânde, în care se
puteau uşor recunoaşte viitorii Leadbeater, Besant, Krishna
murti şi fratele său Mizar. Pe pământ, Krishnamurti s’a în
trupat odată ca fiu al lui Fabrizio Ruspoli, teosof italian, care
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 20/22
S T U D I I T E O L O G I C E 323
pe vremea aceea, adică acum şaptezeci şi două mii de am, trăia
în deşertul Gobi şi era... femeie.
O întinsă literatură teosofică se răspândeşte în lumea întreagă şi în toate limbile. La noi, editura R. A. M. a aruncat
cu câţ iva ani în urmă în vitrina librăriilor o sumedeneie de
cărţi teosofice. Exista şi o revistă teosofică. Cercuri teosofice
au existat şi credem că mai există peste tot în oraşele mari 8) .
«Doctrina» teosofică. Teosofii nu simt prea mult de acord
asupra naturii doctrinei lor. Unii (Annie Besant), cred că e o
religie. Alţii, dimpotrivă (Elena Blavatsky). In orice caz, şi
unii şi alţii cred că doctrina lor e menită să înlocuiască oricereligie, dând o învăţătură completă asupra lui Dumnezeu, a
omului şi a destinului omenesc.
Dumnezeu. Elena Blavatsky respinge ideea de un Dumne
zeu personal, în sensul în care este înţeles Dumnezeu în Creş
tinism, socotindu-1 ca un produs al antropomorfizării. Dum
nezeul teosofic ar fi un principiu divin universal, din care to
tul purcede şi în care totul se va resorbi la sfârşitul marelui
ciclu al existenţei. Dumnezeul teosofic, spune Elena Blavatsky,
este puterea de evoluţie şi involuţie, omniprezenţa, omniştienţa,
potenţialitate creatoare. In fond, teosofia este panteistă, pante
ismul teosofic fiind emanatist, ca cel indian.
Omul. Cu privire la om, teosofii au o doctrină foarte com
plicată: între principiul inefabil a tot ce există (SAT) şi ma
terie, ei intercalează un mare număr de emanaţii: logos, zei,
arhangheli, eoni, elemente superioare şi inferioare, etc., a căror*spiritualitate este din ce în ce mai amestecată' cu necurăţenia.
Omul este punctul de unire dintre divin (spiritual) şi materie.
Omul are în fiinţa sa şapte planuri de existenţă: patru pentru
omul fizic şi trei pentru omul spiritual. Nodul acestui compus
omenesc îl formează al cincilea principiu, care poartă numele
de Manas. Deşi este unic în esenţa sa, acest principiu se dedu
blează pentru un timp, unindu-se cu materia şi animând corpul
omenesc.
La moarte Manas se eliberează şi intră într’o stare numită
Devachan, unde o lege absolută, oarbă, inconştientă, numită
8). Amănuntele la Econom C. Cronţ, Teosofia, Studiu apologetic, Ga
laţ i 1937, pp. 17-18.
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 21/22
324 s t u d i i t e o l o g i c e
Karma, distribue pedepse sau răsplăţi, după faptele din această
vieaţă. Consecinţele faptelor, care lucrează automat asupra
omului, provoacă reîncarnarea într’o stare mai bună sau mairea decât vieaţa precedentă. Uneori consecinţele acestea ale
faptelor, care constitue Karma, pot fi atât de grave, încât omul
se poate reîncarna în animale. De asemenea, prin progrese
treptate, Karma se poate uşura până la a dispare cu totul, lă
sând loc creşterii germenului spiritual şi divin pe care omul îl
poartă în el. In cele din urmă acest germen spiritual, Boddhi,
ajungând la deplina lui evoluţie, se absoarbe, se pierde în esenţa
universală. Aceasta înseamnă Nirvana.
Morala teosofică, se întemeiază pe cea buddhistă, moder
nizând-o. Aşa se explică unele frumoase învăţături şi asceza
uneori bizară pe care o propovădueşte. De asemenea teosofii se
inspiră din filosofiile vechi, din stoicism, şi din cele noui, ca de
pildă din filosofía kantiană, culegând ceea ce se armonizează
cu aspiraţiile lor. In multe privinţe morala teosofică seamănă
cu cea creştină, mai ales în ce priveşte înfrânarea simţurilorşi iubirea aproapelui. Se deosebeşte însă de morala creştină
prin aceea că respinge rugăciunea, graţ ia divină, răscumpărarea
şi iertarea păcatelor (greşalelor). Teosoful îşi găseşte mântui
rea în sine, fără' concursul unui Dumnezeu personal.
Teosofie şi Creştinism. Din cele de mai sus se vede limpede
deosebirea fundamentală dintre teosofie şi Creştinism. De altfel,
am văzut că Leadbeater a primit botezul buddhic. Annie Be-
sant nu credea nici în existenţa lui Iisus. Ea a declarat lămurit
că nu mai este creştină. Creştnismul are ca dogmă fundamen
tală credinţa într’un Dumnezeu personal. Teosofii resping acea
stă credinţă. Ei admit un fel de trinitate, dar nici vorbă de
ceva asemănător cu Trinitatea creştină, ci de o anumită forţ ă
sau energii impersonale, grupate în triade şi simbolizate prin
unele nume. Apoi, teosofii resping ideea că religia creştină e re
velată prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, mediator şi răscumpărător.
Dacă, pentru unii teosofi, Iisus este un mare iniţiat, Steiner
propune ca Iisus să fie socotit ca o reîncarnare şi o sinteza a
lui Mithra şi a lui Dionisos (Bachus). Dogma răscumpărării
e socotită de teosofi drept «crudă şi idioată».
7/23/2019 (Diacon Prof. Emilian Vasilescu) Religie, Superstiție, Ocultism, Spiritism Și Teosofie
http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-emilian-vasilescu-religie-superstiie-ocultism-spiritism 22/22
S T U D I I T E O L O G I C - E
CONCLUZII.
325
Din cele spuse se poate vedea, credem, că superstiţiile, ocultismul, teosofia şi spiritismul sunt credinţe, doctrine şi practici
vătămătoare şi opuse Creştinismului, terorizând sufletele cu
tot felul de rătăciri.
Ocultismul, spiritismul şi teosofia, răspândite mai ales la
oraşe, ţin sufletele într’o bolnăvicioasă încordare, care le duce
uneori până la exasperare. De altfel, clientela societăţilor spi
ritiste şi a lojilor teosofice este recrutată de predilecţie dintre
fiinţele cu o sensibilitate morbidă sau ajung în această staredin pricina tensiunilor sufleteşti la care sunt supuse. De aceea
se recomandă foarte mult tact, foarte multă prudenţă şi răb
dare când un adept al spiritismului sau al teosofiei vine la alta
rul Bisericii creştine pentru a cere preotului lămuriri sau ajutor
sufletesc.
Intr'o astfel de împrejurare, cea mai bună atitudine este
aceea a medicului, care are în faţ a sa un bolnav vrednic de
toată atenţia, fiindcă, rătăcirea în care se află el se datoreşte
poate nevoii sale spirituale de adevăr şi de vieaţă aleasă; nevoie
care, din nefericire, a fost canalizată pe un făgaş greşit. Datoria
preotului este aceea de a vindeca rănile sufleteşti ale unui astfel
de bolnav, readucându-1 în comunitatea de iubire a Bisericii, sub
harul Sf. Taine şi în cinstirea adevărului creştin, revelat de
Mântuitorul Hristos.
In felul acesta, preotul ortodox împlineşte o funcţie duhovnicească şi socială, redând vieţii active un suflet terorizat de
apariţii spiritiste sau de reîncarnări teosofice.
ara noastră are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de
vigoare sufletească şi de efort comun, spre binele general. Su
perstiţiile, ocultismul, spiritismul şi teosofia, slăbesc puterea de
rezistenţă şi efortul de muncă al poporului. De aceea, a lupta
împotriva lor înseamnă a face o operă misionară creştină şi
operă socială în acelaşi timp. înseamnă a ne împlini datoria
faţ ă de Biserica şi poporul nostru.
■O