DESPRE TOLERANŢĂ,

ÎN DIALOG CU ADOLESCENŢII

Prof. Popa Daniela Maria

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”

Conform Dicţionarului Enciclopedic, „toleranţa reprezintă, în prezent, un pilon central al societăţii libere care promovează pluralismul moral şi cultural.” [1]

Discuţiile şi urmărirea unor modele comportamentale (pattern-uri) sunt puncte de sprijin în promovarea unui comportament tolerant al adolescenţilor.

ETAPE PARCURSE ÎN DIALOGUL

DESPRE TOLERANŢĂ:

• Identificarea surselor care generează

frustrarea

• Identificarea situaţiilor cu potenţial

antisocial

• Ameliorarea comportamentelor agresive

• Exerciţii şi activităţi de promovare a

comportamentelor prosociale

De multe ori, părinţii constituie modele

pentru copii şi, până la vârsta integrării lor într-un sistem organizat, familia are rolul principal în sistemul de greşeli-pedepse, expectanţe-recompense.

Frica generată de reacţia parentală la o greşeală a copilului generează o atitudine nesinceră din partea lui.

Astfel, el preferă să ascundă adevărul, decât să-l mărturisească, din cauză că nu suportă o reacţie negativă.

Pentru copil, e mult mai uşor de acceptat o modificare comportamentală a părintelui, un sfat, un exemplu concret în mod conştient şi responsabil, decât să-i ceri să înţeleagă şi să se schimbe, pentru că el -copilul- nu are discernământ şi nici putere decizională.

De aceea, ca adult, trebuie să ai

puterea de a-l ierta, aceasta fiind premisa

toleranţei în familie în relaţia părinte-copil.

O astfel de atitudine va determina din

partea copilului şi apoi a adolescentului,

responsabilizarea şi corijarea ulterioară a

lui.

Toleranţa poate fi rezumată în zicala:

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”

Şcoala este principalul formator educaţional având rolul de stimula interesul şi participarea tuturor celor implicaţi în procesul instructiv-formativ în pregătirea adolescenţilor ca viitori adulţi cu comportamente etice responsabile, care să manifeste toleranţă.

Responsabilităţile familiei şi şcolii includ "realizarea unei comunicări eficiente cu adolescenţii“[2].

Intransigenţa şi respingerea din partea profesorilor, dezacordul şi mustrările părinţilor vor submina încrederea în sine şi dezvoltarea personalităţii adolescenţilor.

În acest caz e foarte important dialogul deschis, ascultarea activă, încurajarea exprimării diferitelor puncte de vedere.

Ce NU este toleranţa:

• Indiferenţă. Dacă nu-ţi pasă de un anumit lucru, nu înseamnă că îl tolerezi. Se pune problema toleranţei atunci când ai putea să respingi un lucru, dar tu alegi să înţelegi şi să accepţi.

• Resemnare. Să accepţi ceva numai pentru că nu ai încredere că se poate schimba. Acest mod de a pune problema adună foarte multe frustrări care vor izbucni la un moment dat.

• Disimulare. Să te prefaci că eşti de acord cu un lucru, numai ca să faci impresie bună sau ca să eviţi alte neplăceri.

Referinţe bibliografice:

1. Dicţionar Enciclopedic, vol. VII, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 2009

2. West, M.A. – Lucrul în echipă, Editura

Polirom, Iaşi, 2005