TESTUL „DESENUL FAMILIEI”

Giulia Negură

Datorită bogăţiei de simboluri utilizate prin desen, orice produs al activităţii unei persoane, realizat grafic, poate fi folosit în scop psihodiagnostic. Analiza şi interpretarea desenelor, ca şi analiza grafologică, se bazează, ca material de studiu, pe proiecţiile autorilor lor, reliefând multe dintre aspectele şi faţetele personalităţii acestora.

Desenul Familiei, ca probă de evaluare, este specific, în general, copiilor. Prin acest act de creaţie, copiii transmit mesaje şi explicaţii pe care nu le pot exprima verbal. Ei utilizează desenul de la vârste foarte fragede, ca pe un joc. În acest fel, sunt manifestate emoţiile, dorinţele, dar şi frustările sau stările de nelinişte ale micilor artişti. Interpretarea simbolurilor care apar în desenele familiei copiilor ne poate ghida spre identificarea relaţiilor lor cu membrii grupului familial şi a sentimentelor pe care le au faţă de aceştia.

În plus faţă de aceste aspecte, interpretarea probei mai poate reliefa (Jourdan-Ionescu, Lachance, 2003):

– tipul de relaţii intra-familiale, în special în cazul copiilor cu părinţi separaţi, recăsătoriţi sau al copiilor care au pierdut un părinte;

– elementele de identificare cu membrii familiei;

– tendinţele de valorizare/devalorizare;

– organizarea personalităţii şi în special a spaţiului psihic (delimitarea Eu/non-Eu, interior/exterior);

– angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecţiile identificatoare;

– aspectele nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională;

– trăsăturile psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele maniacale, schizofrenia.

Administrarea probei

Examinatorul îi oferă subiectului coala de hârtie în plan orizontal. Îi pune la dispoziţie, de asemenea, creioane colorate şi simple. Instructajul este: „Desenează familia ta”.

În timpul administrării probei trebuie notate:

– ordinea în care sunt desenate elementele/personajele;

– timpul executării acestora;

– observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizărilor subiectului precum şi faptele care sunt sau nu legate în mod manifest de desen;

– atitudinea generală a desenatorului.

După finalizarea desenului, subiectului îi este solicitat să dea un nume familiei desenate şi să indice pentru fiecare personaj, numele, vârsta, sexul, precum şi legătura acestuia cu restul familiei. La sfârşit,

examinatorul cere subiectului să arate cu ce personaj se identifică. Pentru o mai complexă interpretare a desenului, se mai pot adăuga întrebări de genul:

– „Care este cea mai drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”

– „Care este cea mai puţin drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”

– „Care este cel mai fericit din familia ta?”, „De ce?”

– „Care este cel mai nefericit din familia ta?”, „De ce?”

– „Tu pe cine preferi din toată familia?”

După clarificarea acestor aspecte, subiectul este întrebat dacă este mulţumit de desen, apoi, cum ar face dacă ar trebui să mai deseneze încă o dată.

Repere interpretative ale probei

Fiind o probă semi-structurată, Desenul Familiei lasă câmp liber exprimării subiectului. Se consideră că testul oferă acces la adevăratele sentimente pe care acesta le are faţă de familia sa şi locul pe care el crede că îl ocupă în cadrul acesteia.

După unii autori, există trei planuri în care putem interpreta schiţele familiei: adaptativ, proiectiv şi expresiv. Planul adaptativ se referă la maniera în care subiectul se adaptează la realitate, aspect evidenţiat şi de reacţiile la solicitările testului. Planul proiectiv reprezintă expresia trăirilor copilului, iar planul expresiv este legat de grafismul subiectului.

Alţi autori (Widlocher, 1965) disting patru nivele de înţelegere a desenului:

– Nivelul narativ, care presupune transmiterea prin intermediul desenului a intereselor, preocupărilor copilului, a neliniştilor sale, a gusturilor şi ambiţiilor acestuia;

– Nivelul expresiv, care vizează modalităţile de abordere a paginii, culorile, formele alese, acestea reflectând emoţiile copilului;

– Un prim nivel proiectiv, referitor la viziunea pe care copilul o are despre lume. Este vorba despre stilul desenului, de tip sensorial sau raţional;

– Al doilea nivel proiectiv se referă la inconștient şi face trimitere la conţinuturile refulate de care copilul nu este conştient şi despre care nu doreşte să ştie nimic. Aceste conţinuturi fac obiectul manevrelor defensive organizate. Utilizarea acestor asociaţii ale copilului în cadrul unei povestiri pe care o concepe el însuşi sau în comentariile spontane este determinantă pentru a sesiza mobilurile inconştiente.

Interpretarea în toate aceste planuri şi nivele presupune o oarecare rigurozitate, esenţiale fiind patru elemente de analiză (Cain, Gomila, 1953):

1) Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de personaje al familiei reale. În această relaţie sunt importante şi personajele uitate sau respinse;

2) Structura internă a desenului, după ordinea de realizare şi legăturile dintre personaje;

3) Raportul figură-fond, adică analiza specifică a personajelor, cu particularităţile lor;

4) Aspectul dinamic al fiecărui personaj, analiza relaţiilor interpersonale din cadrul familiei, dar şi analiza poziţiei pe care subiectul şi-o atibuie în raport cu ceilalţi şi distanţa între el şi fiecare dintre celelalte personaje.

Analiza propriu-zisă a probei poate fi realizată după următoarele repere (Corman, 1964) şi vor fi notate în spaţii special construite în grila de cotare:

Structura desenului

Figurile desenate izolat care nu intră în contact unele cu altele sunt desenate de către persoane raţionale. Personale sensibile receptive au tendinţa să reprezinte familia cu o dinamică mai mare de exemplu, aflându-se în mişcare, făcând un lucru.

Personajul cel mai atrăgător

Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi identificat după următoarele indici:

– persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea stângă, pe primul plan;

– este mai înaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane;

– este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;

– restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea.

Persoana cea mai semnificativă poate fi cunoscută după îmbrăcămintea care o deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu îmbrăcămintea persoanei cu care se identifică copilul. De obicei, aceasta este unul din fraţii sau surorile cu care copilul a format relaţii bune.

Personajul cel mai puţin atrăgător

Este persoana mai puţin valoroasă. Pe desen este cea mai mică dintre toţi, desenată ultima. Se află la distanţă de alte figure şi este parcă uitată de toţi. Poate fi tăiată cu creionul sau ştearsă cu radiera.

Relaţiile dintre personaje

Trebuie avut în vedere dacă există o legătură între ceea ce a desenat copilul şi viaţa reală a familiei sale. De exemplu;

– dacă personajele se ţin de mâini, sau invers, stau cu spatele unul la altul, aceasta poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie;

– dacă două personaje sunt desenate alături, aceasta ar reprezinta o apropiere deosebită între persoane, apropiere care este semnificativă pentru copil şi care poate corespunde sau nu realităţii;

– dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen de alte figure, aceasta poate semnifica o distanţă pe care copilul o observă în viaţă şi o menţionează;

– uneori copilul se desenează mai detaliat, mai viu colorat decât pe părinţi; aceste desene proiectează atitudinea copilului faţă de sine ca fiind o persoană unică şi importantă faţă de alţii ca persoane mai puţin semnificative şi atrăgătoare;

– dacă figura copilului este foarte mică, plăpândă, înconjurată de părinţi, aceasta poate exprima neajutorarea sa, necesitatea de a primi îngrijire; aspectul poate să aibe legătură cu faptul că copilul s-a deprins cu atmosfera permanentă de supra-protecţie şi de aceea se simte slab şi poate abuza de această situaţie, manipulându-şi părinţii, cerându-le ajutor şi atenţie.

– uneori copilul poate adăuga persoane şi animale pentru a umple golul pe care-l simte în viaţa familială reală. Astfel, copilul unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce poate exprima insuficienţa unei comunicări apropiate cu alţi copii şi necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să comunice de la egal la egal;

– figura copilului desenată alături de figura tatălui indică existenţa sentimentului puternic de rivalitate şi dorinţa acestuia de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata;

– motanul desenat lângă unul dintre membrii familiei (dacă în casă nu există nici un motan) semnifică dorinţa de afecţiune faţă de persoana desenată lângă motan.

Părinţii

De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în stânga, mama mai jos şi în dreapta, după care urmează alte figuri în ordinea semnificaţiei acestora. Trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

– reprezentarea perechii părinţilor poate avea semnificaţie diferită dacă perechea este sau nu unică. Copilul care locuieşte doar cu unul dintre părinţi, dar îi desenează împreună, exprimă dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul desenează un singur părinte cu care locuieşte, aceasta înseamnă că el acceptă situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai puţin;

– prin desenarea izolată a figurilor părinţilor copilul exprimă dorinţele sale inconştiente;

– în cazul în care figura părintelui de acelaşi sex este desenată la distanţă, acest aspect poate fi interpretat drept dorinţa copilului de a se afla cu părintele de sex opus. Când figura copilului şi a părintelui de sex opus este îndepărtată una de alta, aceasta poate însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale;

– dacă copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană dominatoare, agresivă care îl sperie, el are tendinţa să îl deseneze de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai familiei, fără a lua în considerare dimensiunile reale ale acestuia. Dacă părintele este perceput ameninţător, imaginea lui este completată cu mâini mari. În opoziţie, părintele perceput ca fiind slab, neluat în consideraţie, este desenat cu mâini mici sau fără mâini;

– copilul care se identifică cu personajele desenate izolat, neclar sau şters, are dificultăţi mari, resimte tensiune în relaţiile cu familia şi cu sine însuşi.

Existenţa sau absenţa unui membru al familiei, inclusiv a autorului desenului

Absenţa membrilor familiei semnifică refuzul copilului de a-şi aminti de aceştia deoarece imaginile despre ei sunt legate de trăiri negative, sentimentul abandonului şi al insuficientei dragoste manifestată, copilul evitând astfel evocarea figurii lor.

Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este desenat este o distanţă mare, sau copilul lipseşte din desen, atunci interpretarea poate fi faptul că copilul suferă de izolare şi singurătate în familie. Deseori însă, aceste sentimente sunt refulate deoarece îl fac să sufere.

Absenţa propriei figuri poate apărea la copiii care resimt complexul de inferioritate sau la cei care nu se simt ca aparţinând unui grup, familiei, comunităţii din care fac parte. Copiii nemulţumiţi în general, care primesc constant critici din partea părinţilor, care sunt permanent comparaţi cu fraţii sau surorile lor, sunt adesea copii cu o stimă de sine puţin valorizată, care îşi reprimă iniţiativa şi voinţa de realizare.

Situaţia în care copilul se desenează ultimul nu exprimă modestia acestuia, ci poate fi un semnal de alarmă pentru auto-percepţia sa ca având un loc marginal în familie. Acest aspect este cu atât mai important cu cât celelalte persoane sunt desenate în ordinea cronologică după vârstă, iar autorul desenului nu este cel mai mic. Interpretarea poate fi legată de o problemă de anxietate. Anxietatea şi agresivitatea sunt astfel exprimate, copilul desenându-se sub forma unui personaj puţin valoros, care se află parcă înconjurat de animale mari, carnivore.

Asemenea tuturor probelor proiective, pentru o analiză cât mai complexă şi exactă, şi Desenul Familiei trebuie utilizat în cadrul examenului psihologic, alături de alte probe de evaluare. Există trei principii esenţiale în interpretarea unei probe proiective (Buck, 1948):

1) Interpretarea trebuie să se refere simultan la elementele desenului şi la asociaţiile făcute de către subiect, necesare pentru înţelegerea desenului;

2) Fiecare element trebuie studiat în relaţie cu structura globală a desenului;

3) Rezultatele analizei trebuie raportate la datele istorice sau anamnezice ale subiectului.

Concluzie

După cum am reliefat, testul „Desenul familiei” permite copiilor să-şi exprime, într-o manieră acceptabilă pentru aceştia, percepţia lor asupra familiei. Pornind de la valenţele terapeutice ale probei, odată obţinute aceste informaţii, ele se pot constitui, în situaţiile care o impun, în repere esenţiale pentru planificarea intervenţiilor psihoterapeutice, în diferite scopuri precum: diminuarea conflictelor familiale şi intrapsihice, creşterea sentimentului de apartenenţă la familie sau ameliorarea calităţii vieţii acestor copii.

Bibliografie:

1. Buck, J. (1948), The House-Tree-Person technique, Western Psychological Sevices, Los Angeles.

2. Cain, J., Gomila, J. (1953), Children’s drawings of the family, criteria of classifications, Ann Med Psychol, Apr.11 (14), Paris.

3. Corman, L. (1964), The family drawing test in the study of pathological reactions caused by sibling rivalry, J Med Nantes, Jul-Sep. 21, Paris.

4. Jourdan-Ionescu, C., Lachance, J. (2003), Desenul familiei, Editura Profex, Timişoara.

5. Porot, M. (1965), Le dessin de la famille, Revue de Psychologie Appliequee 15.

6. Widlocher, D., (1965), L’interpretation des dessins d’enfants, Dessart, Bruxelles.

7. Zivari, M. (2012), Familia mea, http://www.terapiam.ro.

Caracteristici generale care pot fi indicii pentru parinti

Chip - Interpretarea desenelor copiiilorDesenarea chipului uman

In aceasta situatie se iau in considerare atat modul cum sunt executate diferitele detalii corporale, cat si aspectele suplimentare care participa la expresivitatea siluetei umane si pot trada anumite tendinte ale copilului.

Capul este sediul gandurilor, al emotiilor, al conceptiei despre sine si lume, ca si al controlului organismului. In acelasi timp, fata este principalul element al expresivitatii emotionale si joaca un rol esennial in recunoasterea atitudinii sau a dispozitiei celuilalt.

Gura este organul de asimilare a hranei, dar si , din punct de vedere simbolic, a experientelor afective. Desenata deschisa, ca o concavitate, sugereaza o atitudine pasiv-receptiva a subiectului, dependenta orala. Daca este prevazuta cu dinti, gura deschisa sugereaza o atitudine rapace, devoratoare si revendicativa.

Ochii reprezinta un element cheie al figurii care completeaza expresivitatea fetei, dar are si functia de receptor al informatiilor din lume.

Parul este un element decorativ, dar si un element legat de instincte. Desenat foarte abundent, innegrit sau foarte hasurat si adesea in dezordine, el indica preocupari sexuale si anxietate fata de acest aspect.

Urechile reprezinta un element grafic a carui omitere din desen nu este semnificativa. Ele sunt importante cand sunt accentuate, cand pot sugera o stare hiper-vigilenta, de suspiciune fata de ceilalti sau sensibilitate la critici.

Bratele si mainile sunt o componenta instrumentala care asigura manipularea obiectelor din mediu pentru satisfacerea trebuinelor organismului. Omiterea mainilor din desen indica sentimente de neadaptare, senzania de a fi neindemanatic. Degetele desenate ca niste gheare sau ascunite sugereaza agresivitate.

Culorile – culoarea exprima starea de moment:

albastrul – calm, are nevoie de timp, usor adaptabil;

galben – vesel, sociabil, dar dependent;

verde – punctul de echilibru, traieste intens;

rosu – dinamic, plin de energie, mereu In miscare, jucaus, dar are un comportament agresiv;

maro – regresie, dificultati de adaptare, apare de obicei ca o dorinta puternica de a se simti bine fizic, la copii cu boli mai grave In timp Indelungat;

violet – nelinistit, anxios, dificultati de adaptare;

negrul – revoltat, contrariat, rebel, cu dorinta de confruntare, perioada de negare;

curcubeu – echilibrati, sociabili, comunicativi.

Modul in care foloseste culorile poate arata un copil introvertit, adica timid – cand foloseste doar doua sau trei culori, ori un copil extrovertit, adica deschis, sociabil – cand foloseste culori calde si diversificate.

SONY DSCDesenul familiei

Testul „Desenul familiei” poate oferi informatii importante despre relatiile pe care copilul le are cu membrii familiei, sentimentele reale si sincere pe care acesta le impartaseste fata de cei apropiati, precum si de relatiile care exista intre ceilalti membrii ai familiei si felul in care acestea il afecteaza pe copil. Copiii deseneaza familia reprezentand atasamentul, adica sentimentele fata de fiecare dintre membrii acesteia.

Unul dintre desenele care ar trebui sa ii Ingrijoreze pe parinti este atunci cand lipseste din imagine unul dintre membrii familiei sau mai multi, ori chiar el insusi. Cel mai des intalnit este desenul in care lipseste fratele/ surioara care a aparut de putin timp in viata familiei.

Pozitia sau atitudinea persoanei desenate

Plasamentul desenului in pagina are o importanta deosebita deoarece simbolizeaza locul in care copilul se plaseaza in mediul familia si exprima, de asemenea, nivelul de siguranta al copilului.

Daca se deseneaza pe el pe intreaga foaie, asta semnifica o deschidere deosebita spre mediul inconjurator, spre tot ceea ce ii ofera exteriorul.

Daca personajele sunt desenate in miscare, executand o anumita actiune, putem vorbi de un copil cu o fire dinamica, active. Siluetele desenate cu picioarele departate si cu mainile ridicate sugereaza asertivitate si dorinta de afirmare sociala. Cele inclinate indica un dezechilibru emotional sau un sentiment de fragilitate. Uneori, persoana este desenata din profil sau din spate. Acest lucru poate exprima o dorinta de evaziune sau de disimulare a subiectului.

Casa - Interpreteaza desenele copiiilorDesenul propriei case

Casa reprezinta relatia copilului cu parintii sai, nivelul de viata si rolul sau In familie. Casa este locul unde copilul se simte In siguranta fata de pericolele din exterior si unde se antreneaza pentru viata. Cateodata casa ia chipul mamei sau al tatalui.

Usa Incuiata cu un lacat poate insemna mari dificultati de comunicare cu ceilalti, iar cu gratii semnifica parinti excesiv de protectori.

Desenul unei case mari cu etaj sau un castel denota un caracter puternic care isi exprima sentimentele prin intermediul puterii si bogatiei. Poate fi si semnul unei laturi creative puternice. Acestia au frecvent probleme cand se lovesc de realitate, in special la scoala si se plictisesc repede. Desenul unei case cu usa si geamurile larg deschise exprima o personalitate foarte deschisa, extroverta, sociabila, copilul Isi face usor prieteni, iubeste viasa si mediul exterior. O casa desenata la distanta mica transmite un semn de disconfort, instabilitate emotionala si stima de sine scazuta. Cosul de fum desenat deasupra casei denota o familie primitoare, un copil care se simte iubit In familie, un loc plin de caldura unde toti sunt uniti. Aparitia in desen a doua usi la o casa este semn al unui confict puternic intre parinti sau persoane care locuiesc in acea casa.

Ferestrele

Ele reprezinta, pentru copil, posibilitatea de a putea privi lumea din interior si posibilitatea de a fi vazut din afara. Ferestrele deschise sunt reprezentative unei minti deschise, simbol al dorintei de cunoastere, pe cand ferestrele Inchise sau chiar lipsa acestora la o casa sunt semn al nevoii de protectie fata de ochii lumii.

Desenul Copacului

Copacul reprezinta nevoile copilului de dragoste, protectie si securitate in familie.

Tipul de arbore desenat

Copaci uscati: acestia sunt, adeseori, asociati cu tulburari psihice, ca de exemplu: tendinte de suicid, depresie, sentimente de inutilitate sau vinovatie, apatie, nevroze, tendinte schizoide

Copaci foarte mari: tendinte agresive, hipersensibilitate, tendinte de dominare, incapacitate de aparare (fete), tendinte exhibitioniste

Un arbore format dintr-o linie continua: impulsuri ostile, motivatie si cooperare minima

Arbori foarte mici: anxietate, complex de inferioritate, inadaptare, introversiune

Salcii: depresie

Copac pom - Interpretarea desenelor copiiilorCoroana

Armonioase: structura flexibila

Coroane largi: nevoia de a reusi, de a domina, nevoia de competitie

Ramuri care seamana ca structura cu radacinile: posibila psihoza

Ramuri taiate: sentimente traumatica

Ramuri cazute: pierderea abilitatii de a face fata presiunilor mediului

Ramuri desenate neglijent sau lipsa: lipsa placerii relatiilor sociale

Ramuri foarte mari: imaginatie bogata

Prea multe ramuri: personalitate idealista

Coroana accentuata in partea dreapta: personalitate indecisa, care amana sau evita emotiile

Coroana accentuata in partea stanga: personalitate indecisa, impulsiva

Ramuri ascutite: tendinta de a isi manifesta agresivitatea

Ramuri taiate: tendinte suicidare

Trunchiul

Trunchi simplu, cu putine ramuri: dezorientare

Cu baza lata: inhibitie, dependenta materna

Linii discontinue: impulsivitate, nervozitate

Trunchiuri foarte mari: pierderea abilitatii de a face fata presiunilor mediului

Desenat vag, incomplet: lipsa de adaptare, indecizie, resurse insuficiente ale eului

Trunchi lung, cu coroana mica: regresie, infantilism sau retard

Cicatrice sau ramura taiata pe trunchi: experienta traumatica

Trunchi hasurat: simptom de depresie

Radacinile

Sub forma de linie orizontala: insecuritate

Radacini ascutite: normalitate si contact cu realitatea

Radacini haotice: instabilitate

Cand semnalele de alarma cer opinia unui psiholog

Orice parinte trebuie sa isi ridice semne de intrebare atunci cand desenele contin elemente anormale, bizare, chiar violente (extremitati ascutite). Rolul si interpretarea desenului in dezvoltarea copilului este frecvent neinteleasa si tratata superficial. Primele semne se vad odata cu inceperea clasei intai, cand accentul si atentia adultilor este indreptata spre scris mai mult decat spre desen. Desenul este o limba pe care copilul o foloseste pentru a se exprima.

Exista multe criterii dupa care putem interpreta desenele copilului, insa rezultatul corect poate fi dat doar de catre un specialist si numai dupa ce a luat in considerare mai multi factori.

Este esential ca parintii sa inteleaga copilul si actiunile lui, iar daca e cazul sa apeleze la un psiholog pentru a-l ajuta in descifrare.

contact@lapsiholog.com