Embed Size (px)
Citation preview
1
CUPRINS
INTRODUCERE ............................................................................................................................. 3 1. DESCRIEREA PARCULUI NATURAL LUNCA MUREŞULUI ............................................ 8
1.1. Localizarea şi Limitele Parcului Natural Lunca Mureşului .................................................. 8 1.2. Limitele zonelor de protecţie integrală ................................................................................ 12
1.3. Zonarea internă a Parcului Natural Lunca Mureşului ......................................................... 12
1.4. Zona de protecţie integrală .................................................................................................. 13 1.5. Zona de management durabil .............................................................................................. 17
1.6. Zona de dezvoltare durabilă ................................................................................................ 19 1.7. Proprietatea, administrarea şi folosinţa terenurilor ............................................................. 21 1.8. Mediul fizic ......................................................................................................................... 26
1.8.1. Geologie ....................................................................................................................... 26 1.8.2. Geomorfologie ............................................................................................................. 29 1.8.3. Clima ............................................................................................................................ 30
1.8.4. Hidrologia ..................................................................................................................... 31 1.8.5. Mediul biotic ................................................................................................................ 33
1.8.5.1. Flora şi vegetaţia ...................................................................................................... 33
1.8.5.2. Fauna ........................................................................................................................ 35
2. DESCRIEREA SPECIILOR LUATE ÎN STUDIU .................................................................. 38 2.1. Descrierea speciei Amorpha fruticosa ................................................................................. 38
2.2. Descrierea speciei Acer negundo ........................................................................................ 42 2.3. Descrierea speciei Fallopia japonica ................................................................................... 46
3. METODE DE COMBATERE A SPECIILOR INVAZIVE ..................................................... 51
3.1. Amorpha fruticosa ............................................................................................................... 51 3.1.1. Impactul ............................................................................................................................ 51
3.1.1.1. Impactul ecologic ...................................................................................................... 51 3.1.1.2. Impactul economic .................................................................................................... 52
3.1.2. Metode de combatere ....................................................................................................... 52 3.2 Acer Negundo ...................................................................................................................... 60
3.2.1. Impactul ........................................................................................................................ 60 3.2.1.1. Impactul ecologic ...................................................................................................... 60 3.2.1.2. Impactul economic .................................................................................................... 61
3.2.2. Metode de combatere ................................................................................................... 61 3.3. Fallopia japonica. ................................................................................................................ 64 3.3.1. Impactul ............................................................................................................................ 64
3.3.1.1. Impactul ecologic ...................................................................................................... 64 3.3.1.2. Impactul economic .................................................................................................... 65
3.3.2. Metode de combatere ....................................................................................................... 65 4. STRATEGIA DE COMBATERE A SPECIILOR INVAZIVE DIN PARCUL NATURAL
LUNCA MUREȘULUI ........................................................................................................... 66
4.1. Măsuri de prevenire a extinderii Salcâmului pitic (Amorpha fruticosa) ............................. 66
2
4.2. Măsuri de combatere a Salcâmului pitic (Amorpha fruticosa) ........................................... 66 4.3. Măsuri de prevenire a extinderii Arţarului american ( Acer negundo L.) ........................... 76 4.4. Sistemul de lucrare al solului .............................................................................................. 77 4.5. Asolamente .......................................................................................................................... 81
5. BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 85
3
INTRODUCERE
Diversitatea biologică este amenințată de invazia unor specii alohtone, a căror impact este
agresiv și în unele situații chiar ireversibil. Acest aspect a determinat luarea unor decizii de către
unele state în ceea ce privește introducerea și controlul speciilor străine care tind să elimine unele
specii locale din diferite ecosisteme (Culiță Sîrbu, 2011). Acest fapt a fost stabilit la Convenția
asupra Diversității Biologice de la Rio de Janeiro (CBD) din 1992, prin care statele respective
care au aderat la această convenție propun măsuri de identificare a speciilor străine invazive și
stabilirea unor măsuri de prevenire și control tot mai accentuate.
La nivel mondial IUCN (The World Conservation Union) are scopul de a acționa asupra
speciilor străine invazive și prin intermediul mai multor specialiști (Invasive Species Specialist
Group - ISSG) au stabilit o listă cu cele mai agresive specii invazive (www.issg.org/booklet.pdf),
măsuri orientative pentru a evita pierderea biodiversității determinată de speciile invazive străine
(Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007).
Lucrarea are drept scop analiza speciilor de plante invazive terestre (ITPS) în Parcul
Natural Lunca Mureşului, cu referire asupra a trei specii: Amorpha fruticosa, Acer negundo și
Fallopia japonica.
Principalele măsuri pentru a preveni aceste aspecte sunt următoarele:
a) conștientizarea privind fenomenul de invazie a speciilor străine, aspect care
influențează diversitatea nativă din diverse regiuni ale globului;
b) evitarea introducerii speciilor invazive străine;
c) scăderea numărului de specii introduse neintenționat și prevenirea introducerii
neautorizate a speciilor străine;
d) în cazul introducerii intenționate a unor specii cu caracter științific, acestea trebuie
evaluate asupra impactului asupra biodiversității;
e) implementarea și dezvoltarea unor programe pentru combaterea și controlul speciilor
invazive străine;
4
f) stabilirea unui cadru legislativ național corespunzător și o cooperare internațională
având ca scop reglementarea introducerii, combaterii și controlul speciilor invazive străine;
g) intensificarea cercetărilor în acest domeniu, dezvoltarea unei baze de date cu privire la
speciile străine cu potențial invaziv.
Membrii care au aderat la Convenția asupra Diversității Biologice de la Rio de Janeiro, în
anul 2002, la Haga au adoptat Strategia Globală pentru Conservarea Plantelor. Obiectivul
principal al acestei strategii este elaborarea listelor privind speciile invazive din fiecare țară (liste
negre) și a planurilor de management pentru cele mai agresive dintre specii.
În Europa au fost realizate o serie de studii privind identificarea speciilor invazive, a
impactului pe care acestea îl au asupra ecosistemelor, economiei și stării de sănătate a oamenilor,
realizarea unor programe pentru prevenirea introducerii unor noi specii și controlul speciilor
străine existente în acest moment.
Dintre cele mai importante proiecte pot fi specificate următoarele:
- GIANTALIEN - studiu privind planta Heracleum mantegazzianum , specie invazivă în
Europa centrală și de vest;
- EPIDEMIE - studiu privind impactul invaziilor biologice asupra insulelor din Marea
Mediterană;
- BALLAST - studiu privind transportul speciilor străine în apa de balast a vapoarelor;
- DAISIE - întocmirea de hărți pentru speciile străine invazive din Europa.
Țările Nordice au realizat o rețea (NOBANIS) care are rolul de a asigura o cooperare între
autoritățile din regiune pentru a implementa recomandările Convenției asupra Diversității
Biologice de la Rio de Janeiro.
Obiectivele principale ale acestei organizații sunt următoarele (www.nobanis.org) citat de
(Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007):
- elaborarea de instrumente administrative pentru prevenirea introducerii neintenționate a
speciilor invazive;
- realizarea unei cooperări a țărilor din regiune pentru combaterea, controlul și reducerea
efectelor ecologice și socio-economice ale speciilor străine.
5
De asemenea a fost constituită o altă rețea pentru studierea speciilor invazive din mediul
acvatic (ERNAIS - European Researches Network on Aquatic Invasive Species), (www.zin.ru).
Această organizație are următoarele obiective principale:
- cooperare internațională în cercetare;
- schimb de informație științifică cu privire la speciile invazive acvatice din Europa și din
toată lumea;
- realizarea unui sistem informatic on-line cu privire la speciile invazive;
- activarea în Rețeaua Globală de Informații pentru Specii Invazive (GISIN).
O altă rețea a fost realizată EPPO (European and Mediterranean Plant Protection
Organization), care are rolul de a elabora liste pentru specii străine invazive, colectarea datelor
referitoare la aceste specii, măsuri de prevenira, combaterea și limitarea extinderii speciilor
invazive care există în zona respectivă (www.eppo.org).
Definiția plantelor invazive a fost stabilită de participanții la a VI-a Conferință a CBD
(CBD/COP6/VI/23).
Specia alohtonă (alien species) reprezintă o specie, subspecie sau taxon inferior introdus
în zone aflate în afara ariei naturale de distribuție trecută sau prezentă. Acest termen cuprinde
orice parte a unei specii, gameți, semințe, ouă sau propagule, care sunt capabile să
supraviețuiască, iar ulterior să se reproducă.
Specie străină invazivă, reprezintă specia străină a cărei introducere și răspândire pune în
pericol diversitatea biologică. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Salcâmul pitic (Amorpha
fruticosa), care este originar din America de Nord, determină schimbarea structurii asociațiilor
vegetale situate pe malurile râurilor, putând înlocui unele plante.
Specie străină potențial invazivă este specie care prin introducere sau răspândire
reprezintă o amenințare pentru diversitatea biologică din zona respectivă. Acestea sunt destul de
răspândite, încât pot prezenta un risc major, devenind specii străine invazive (Cârmâz -
Phytolacca americana).
Plantele străine (plante exotice, plante adventive, plante allochtone, plante non-
native, plante non-indigene) sunt " taxoni vegetali dintr-o zonă dată a căror prezență se
6
datorează introducerii intenționate sau accidentale, ca rezultat al activităților umane. "
( Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007).
Plante străine ocazionale sunt " plante străine care se pot dezvolta și chiar reproduce
ocazional într-o zonă dată, dar care nu formează populații capabile de reînnoire și care se bazează
pe introduceri repetate pentru a persista." (Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007).
Plantele naturalizate sunt "plante străine care se reproduc constant și suțin populații pe
durata mai multor cicluri de viață, cel puțin 10 ani, fără intervenția directă a omului, reușesc să
restabilească urmași în mod liber, de regulă în apropierea plantelor adulte și nu invadează
neapărat ecosisteme naturale, seminaturale sau antropice" (Pyšek et al. 2004, citat de Anastasiu
Paulina, Negrean G., 2007).
Plantele străine invazive sunt "plante naturalizate care produc urmași , în efective mari,
la distanțe considerabile de plantele parentale și pe suprafețe mari" (Richardson et al. 2000, citat
de Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007).
Richardson et al. 2000, citat de Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007, stabilește o scară
aproximativă pentru aprecierea fenomenului de invazie: "˃ 100m/50 ani pentru taxonii care se
răspândesc prin semințe sau alte propagule și peste 6 m/3 ani pentru taxoni care se răspândesc
prin rădăcini, rizomi, stoloni, sau tulpini târâtoare".
Cauzele invaziilor vegetale sunt multiple fiind determinate de o serie de factori, dintre
care cei mai importanți sunt următorii:
Fenomenul de globalizare, determinat de dezvolarea transporturilor, comerțului și
turismului a determinat posibilitatea de răspândire a speciilor de plante atât accidental cât și în
mod intenționat.
Sistemul vamal și practicile de carantină sunt inadecvate pentru a asigura protecția
biodiversității împotriva speciilor invazive. O altă cauză posibilă este utilizarea unor specii de
plante în scop ornamental sau pentru împăduriri și protecția solului au devenit specii invazive.
Apa de balast este un vector important în ceea ce privește mișcările transoceanice și
interoceanice ale microorganismelor costale planctonice, dar și pentru germenii unor plante
acvatice și terestre.
7
Degradarea habitatelor naturale a determinat o mai slabă competiție a speciilor locale,
ceea ce a determinat instalarea cu ușurință a speciilor invazive.
Absența dușmanilor naturali în noile ecosisteme constituite reprezintă un factor
determinant în procesul de invadare cu noi specii.
Lipsa informațiilor asupra pericolului potențial de invadare cu noi specii, aceste
informații ar fi putut alerta autoritățile, utilizând resursele avute la dispoziție, infrastructura și
personalul de specialitate.
8
1. DESCRIEREA PARCULUI NATURAL LUNCA MUREŞULUI
1.1. Localizarea şi Limitele Parcului Natural Lunca Mureşului
Parcul Natural Lunca Mureşului este situat în vestul României, având suprafeţe în
judeţele Arad şi Timiş. Coordonatele geografice ale parcului, în punctele de extremitate
geografică, sunt:
Nord - 46°19'01'' Lat. N / 20°50'05'' Long. Est
Est - 46°18'89'' Lat. N / 20°49'94'' Long. Est
Sud - 46°07'15'' Lat. N / 20°91'89'' Long. Est
Vest - 46°16'82'' Lat. N / 21°27'72'' Long. Est
Parcul Natural Lunca Mureşului se întinde de-a lungul râului Mureş, din apropierea
municipiului Arad până la ieşirea râului din România, în dreptul localităţii Cenad, judeţul Timiş.
Este delimitat în general de digurile de protecţie împotriva inundaţiilor, situate pe ambele maluri
ale Mureşului, sau de terasele înalte din zona Pecica - Semlac sau Felnac - Sâmpetru German
(figura 1.1.). Principalele intrări în parc sunt:
a) Pădurea Ceala, din apropierea municipiului Arad;
b) drumul Mănăstirii Bezdin, situat între localităţile Sâmpetru German şi Munar şi
c) drumul Pecica - Sâmpetru German.
Limitele Parcului Natural Lunca Mureşului au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.
2151/2004. Ele sunt materializate pe teren cu un pătrat roşu pe un fond alb.
Limita nordică a parcului, de la vest la est, porneşte din punctul în care Mureşul iese de
pe teritoriul României şi se suprapune peste graniţa de stat dintre România şi Ungaria, de pe râul
Mureş. Aceeaşi limită continuă în judeţul Arad, până în dreptul digului de protecţie de lângă
localitatea Nădlac, de partea exterioară a digului mai apropiat de râul Mureş, dintre cele două
diguri existente, de la intrarea în ţară până la limita administrativă dintre Şeitin şi Semlac, unde
digul se racordează cu terasa înaltă - Dg 897, Dg 970. Urmează apoi limita administrativă dintre
localităţile Şeitin şi Semlac până la drumul de pământ De 832, drumurile De 832, De 831 până la
9
racordarea cu drumul De 776, drumul De 776 până la racordarea cu digul de lângă localitatea
Semlac - Pdt 823, A 813, A 769, Ps 843, A 644, Pdt 757, Ps756- digul de lângă localitatea
Semlac - Cd 662, terasa înaltă a luncii Mureşului -Hb 715, Hb 720, Ps 725, Psp 726, R 840, A
524, Ps 522, Tf 504, Ps 502, Ps 440/1, Pdt 440, Tf 376, baza acestei terase înalte pe o porţiune de
400 m înainte de situl arheologic Ziridava -Ps 167, de unde continuă din nou pe terasa înaltă –Pdt
170, Ps 181, Fl 177, Fl 178, Fl 180, Fl 185, Ps 191, Ps 244, Fl 243, Ps 240, A 236, Pd 226, A
225, Ps 221, Fn 19FL 220, Tf 211, Rh 208, Cn 199, Cn 463, partea exterioară a digurilor cu
numerele cadastrale Dg 487, Dg 542, Dg 546, Dg 2227, Dg până în dreptul marginii estice a
pădurii Ceala.
Limita estică porneşte de la borna silvică 66 şi urmăreşte limita pădurii Ceala -Pd 2277,
Pd 2281, Pd 2304, CC 2309, A 2305 Pd 2310, Pd 2317, şi o secţiune transversală prin Mureş.
Limita sudică porneşte de la intersecţia digului din partea sudică a Mureşului cu graniţa
de stat a României, fiind constituită din baza exterioară a digului mare paralel cu râul Mureş -CD
186, CD 43, CD 22, CD 47- calea ferată de la Periam Port spre Secusigiu până la racordarea ei cu
Pârâul Aranca -Hcn 356, Ps355, Ps359, Hcn 326, Hcn 373, A 377, Ps 398, Ngi 400, pârâul
Aranca până în partea estică a localităţii Sâmpetru-German, cu excepţia unei zone în care pârâul
străbate intravilanul localităţii Sâmpetru-German -Hcn 428%, F 694, A 695, Pdt 693, Ngl 692,
De 647, A 644, A648, A 661, De 664, Tf 660, Hcn 428%, baza terasei înalte la estul localităţii
Sâmpetru German - PS 829, partea de sus a terasei înalte dintre Sâmpetru-German şi Felnac -Pdt
837,'F 827, Li 826, Li 822, Tf 821, Tf 829, Li 818, A 815%, Li 813, Tf 814, Tf 812, Li 811, Tf
59, Ps 62, Tf 61, Li 63, Psp 64, Li 65, Li 77, Ps 76, Psp 78, Psp 79, Tf 81, A 83, Psp 84, Li 88, Ps
89, Ps 91, Ps 143, Ngi 144, Psp 141, Ps 98, F 140, F 136, Ps 135, baza terasei înalte lângă
localitatea Felnac -Ps 213, Ps 212, Aiz 211, A 205, Nms 195/1, B 197, Ps 195, Ps 193, B 192, Ps
191, Cc 190, partea de sus a terasei înalte până în apropierea localităţii Călugăreni -Ps 189, Ps
185 %, Cn 183%, Ps 262%, Psp 242, Ps 254, Vh 253, Ps 252, Lp 251, A 244, Lp 246, partea de
jos a terasei înalte la limita localităţii Călugăreni -A 244, B 283, partea superioară a terasei înalte
între localităţile Călugăreni şi Bodrogul Nou -B 283, Ps 282, baza terasei înalte în dreptul
localităţii Bodrogul Nou -A 286, partea superioară a terasei de la intersecţia acesteia cu drumul
către Mănăstirea Hodoş-Bodrog până la intersecţia cu un canal ce duce la Mureş -Ps 284, Ps 382,
10
Nms 382, Nms 379, canalul mai sus amintit până la intersecţia cu braţul mort al Mureşului -Cn
324, limita sudică şi estică a braţului mort de lângă localitatea Zădăreni -B 362, canalul din
partea nordică a localităţii Zădăreni -Cn 339, Cn 421, urmat de un drum de exploatare care se
racordează la terasa înaltă -A 424, partea de sus a acestei terase până la intersecţia acesteia cu un
drum de exploatare -Ps 427, Ngi 457, drumul de exploatare către râul Mureş -A 2362, malul
râului Mureş -HR 2344, urmat de partea superioară a terasei înalte -A 2367, A 2373, un drum de
exploatare la baza terasei înalte -Ps 2375 şi din nou partea superioară a terasei înalte până la
racordarea ei cu malul Mureşului -Ps 2382, Tf 2383, în apropierea localităţii Arad.
Limita vestică porneşte de la intersecţia digului din partea sudică a Mureşului cu frontiera
de stat dintre România şi Ungaria şi este reprezentată de această frontieră până la punctul în care
Mureşul iese în totalitate de pe teritoriul României -Pdt 51, HR 55.
În descrierea de mai sus a limitelor Parcului Natural Lunca Mureşului, prin „partea
exterioară a digului" se va înţelege exteriorul ariei protejate, respectiv interiorul incintei
îndiguite.
11
Figura 1.1. Harta administrativă
(http://lm.geoportal-mediu.ro/viewer/)
12
1.2. Limitele zonelor de protecţie integrală
Zonele de conservare specială din Parcul Natural Lunca Mureşului, descrise în
Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 (actualele zone de protecţie integrală), includ parcelele şi
subparcelele forestiere 1 - 19, 25 - 40 din Unitatea de Producţie IX Cenad a Ocolului Silvic
Timişoara şi terenul neproductiv Ngl 30 - Pădurea Cenad, 30 - 33, 34C, 34N, 36 - 38, 39N,
44N din Unitatea de Producţie I Bezdin a Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, 5, 9B, 21, 24 din
Unitatea de Producţie II Gheduş a Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, 11, 17C, 17N, 23L, 23N,
23N1 23N2, 28H, 28I, 30B, 31 din Unitatea de Producţie III Raţa Vaida a Ocolului Silvic
Iuliu Moldovan, 12F, 15H, 19C3 19D, 19G, 22K din Unitatea de Producţie V Ceala a
Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, parcelele şi subparcelele cadastrale Pd 32, Pd 52, Pd 58, Pd
68, Nms 208, Nm 209, Pdt 206, Pdt 210 comunei Secusigiu, precum şi o suprafaţă din râul
Mureş de pe raza administrativă a oraşului Pecica -parte din HB 4596, şi a comunelor
Secusigiu -parte din HB 1, şi Semlac -parte din HB 840 - Prundul Mare, Pdt 54 -comuna
Cenad - Insula Mare Cenad, Pdt 955 şi Pd 956 -comuna Sâmpetru Mare - Insulele Igriş.
1.3. Zonarea internă a Parcului Natural Lunca Mureşului
În funcţie de distribuţia în teren a speciilor şi habitatelor care constituie obiectivele de
conservare din Parcul Natural Lunca Mureşului, ca urmare studiilor ştiinţifice realizate în aria
protejată, pe suprafaţa acesteia au fost delimitate trei zone distincte. În fiecare dintre ele,
măsurile de management sunt diferite. Aceste zone sunt:
a) Zona de protecţie integrală
b) Zona de management durabil
c) Zona de dezvoltare durabilă
13
Tabelul 1.1.
Zonarea internă a Parcului Natural Lunca Mureşului
Zona Suprafaţa în judeţul Arad
(ha)
Suprafaţa în
judeţul Timiş
(ha)
Total (ha)
Protecţie integrală 717,9 319,6 1.037,5
Management durabil 13.291,2 2.717,2 16.008,4
Dezvoltare durabilă 341,4 67,9 409.3
Total 14.350,5 3.104,7 17.455,2
Analizând informaţiile din tabelul 1.1, se poate observa că zona de protecţie integrală
ocupă o suprafaţă de 1037,5 ha, zona de management durabil - 16008,4 ha iar zona de
dezvoltare durabilă ocupă 409,3 ha.
1.4. Zona de protecţie integrală
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 2151/2004 privind stabilirea
zonelor de conservare specială, în baza studiilor şi observaţiilor efectuate, în urma discuţiilor
cu factorii interesaţi, ţinând cont de noile prevederi menţionate în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007, se consideră că întreaga suprafaţă a zonelor de conservare specială
poate fi asimilată zonelor de protecţie integrală întrucât acestea cuprind cele mai valoroase
bunuri ale patrimoniului natural din Parcul Natural Lunca Mureşului.
În momentul declarării parcului, în Lunca Mureşului erau constituite patru rezervaţii
naturale, trei dintre ele fiind cuprinse în Legea nr. 5/2000. Acestea sunt: Pădurea Cenad, cu o
suprafaţă de 279,2 ha; Insula Mare Cenad -3,0 ha şi Insulele Igriş -3,0 ha. A patra rezervaţie
naturală - Rezervaţia naturală Prundul Mare, cu o suprafaţă de 91,2 ha, era de interes
judeţean, fiind declarată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 27/28.03.2000. Prin
Hotărârea Guvernului 2151/2004, aceste arii protejate erau constituite ca zone speciale de
conservare, dar cu o suprafaţă mai mare decât cea iniţială. În urma analizei Consiliului
Ştiinţific al Parcului Natural Lunca Mureşului, toate aceste suprafeţe au fost propuse să fie
14
incluse în zona de protecţie integrală a ariei protejate, suprafaţa lor fiind însă determinată cu o
precizie mai mare, cu ajutorul tehnologiei GIS (Tabelul 1.2). S-a considerat că cea mai bună
modalitate de conservare a obiectivelor pentru care rezervaţiile naturale au fost declarate este
non-intervenţia. Cu ajutorul tehnologiei GIS, a fost posibilă determinarea cu o precizie mai
mare a tuturor zonelor, acesta fiind motivul pentru care suprafeţele descrise mai jos diferă faţă
de cele ale rezervaţiilor naturale descrise în Legea 5/2000, respectiv Hotărârea Consiliului
Judeţean Arad nr. 27/2000.
Limitele zonei de protecţie integrală coincid cu limitele rezervaţiilor naturale din Parcul
Natural Lunca Mureşului şi sunt marcate în teren cu un pătrat albastru pe fond alb.
În urma mai multor dezbateri cu factorii interesaţi şi după realizarea analizelor în
teren, s-a stabilit o suprafaţă de 1037,5 ha care să constituie zona de protecţie integrală a
Parcului Natural Lunca Mureşului, conform tabelului 1.2.
Tabelul 1.2.
Zona de protecţie integrală a Parcului Natural Lunca Mureşului
Nr. crt. Denumirea zonei de protecţie
integrală
Suprafaţa , ha
1 Prundul Mare 717,9
2 Pădurea Cenad 310,5
3 Insulele Igriş 7,0
4 Insula Mare Cenad 2,1
Total 1.037,5
Suprafeţele enumerate mai sus nu sunt în toate cazurile compacte, fiind compuse din
mai multe trupuri, sau subzone, distincte. Acestea sunt descrise în tabelul 1.3.
15
Tabelul 1.3.
Detalierea suprafeţelor incluse în zona de protecţie integrală
Denumirea zonei de protecţie
integrală
Denumirea
subzonei
Suprafaţa - ha
Prundul Mare Bezdin 69,9
Libuş 490,3
Insula Pecica 2,2
Insula Sâmpetru German 4,3
Insula Felnac 5,0
Balta Sârcu 2,2
Poiana Mare 33,1
Bodrog 21,6
Zădăreni 31,4
Ceala 44,8
Grebla 2,0
Felnac 11,1
Total 717,9
Pădurea Cenad Pădurea Mică Cenad 78,4
Pădurea Mare Cenad 232,1
Total 310,5
Insulele Igriş Insulele Igriş 7,0
Insula Mare Cenad Insula Mare Cenad 2,1
Total general 1037,5
Zona de protecţie integrală Prundul Mare este compusă din mai multe subzone, cea
mai mare dintre ele fiind trupul "Libuş", din apropierea Mănăstirii Bezdin, cu o suprafaţă de
490,30 ha.
Cu excepţia Pădurii Cenad, toate celelalte suprafeţe care compun zona de protecţie
integrală sunt în continuă schimbare datorită proceselor naturale de depunere de aluviuni şi
eroziune ale râului Mureş.
16
În conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi
ţinând cont de specificul Parcului Natural Lunca Mureşului, în zonele de protecţie integrală
sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice
forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
b) activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării
ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării
siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.
Prin excepţie de la restricţiile de mai sus, în zonele de protecţie integrală din Parcul Natural
Lunca Mureşului, se pot desfăşura următoarele activităţi:
c) ştiinţifice şi educative;
d) activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;
e) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animale
domestice, proprietatea membrilor comunităţilor care deţin păşuni sau care deţin dreptul de
utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare, pe
suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel
încât să nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente;
f) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
g) intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administraţiei ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului ştiinţific, şi aprobate de către autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului;
h) acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, cu avizul administraţiei ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamităţile afectează suprafeţe de pădure,
acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administraţiei, în baza hotărârii
consiliului ştiinţific, şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi
pădurilor;
i) acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu
necesită extrageri de arbori, şi acţiunile de monitorizare a acestora;
17
j) acţiunile de combatere a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită
evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulţire, cu avizul
administraţiei, în baza hotărârii consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului şi pădurilor.
1.5. Zona de management durabil
Zona de management durabil a Parcului Natural Lunca Mureşului, denumită şi zona-
tampon, face trecerea între zona de protecţie integrală şi cea de dezvoltare durabilă şi are o
suprafaţă de 16008,4 ha.
În zona-tampon, este interzisă realizarea de construcţii noi, cu excepţia celor ce
servesc strict administrării ariei naturale protejate sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a
celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.
Activităţile care se pot desfăşura în zona de management durabil sunt următoarele:
a) ştiinţifice şi educative;
b) activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;
c) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animale
domestice, de către proprietarii care deţin păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora
în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi
cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfel încât să nu fie afectate
habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente, conform OUG 57/2007 cu
modificările şi completările ulterioare;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,
grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, cu aprobarea
planului de acţiune provizoriu de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
cu avizul administraţiei ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului ştiinţific şi valabil
până la intrarea în vigoare a planului de management;
f) intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cum este cazul Bălţii Bezdin
sau a pajiştilor afectate de prezenţa unor specii invazive, cu avizul administraţiei ariei
18
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului ştiinţific, aprobate de către autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului;
g) acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, cu avizul administraţiei ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului ştiinţific şi, ulterior, cu aprobarea autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului şi schimbărilor climatice. În cazul în care
calamităţile afectează suprafeţe de pădure, acţiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu
avizul Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului, în baza hotărârii consiliului
ştiinţific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
h) activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a
dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantităţi
care depăşesc prevederile amenajamentelor, în baza hotărârii consiliului ştiinţific şi, ulterior,
cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
i) activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita
capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum
recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea
normativelor în vigoare. Acestea se pot desfăşura numai de persoanele fizice şi juridice care
deţin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunităţile locale, cu aprobarea
administraţiei ariei naturale protejate;
j) activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor,
precum şi alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale;
k) lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;
l) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a
arboretelor: tratamentul tăierilor progresive, tratamentul tăierilor succesive, tratamentul
tăierilor în crâng, în salcâmete şi în zăvoaie de plop şi salcie. În cazul arboretelor de plop eur-
american se poate aplica şi tratamentul tăierilor rase în parchete mici, pe parcelele de
maximum 1 ha;
m) activităţi de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă şi a acţiunilor de vânătoare de
către Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului. Avizarea cotelor de recoltă de către
administratorul ariei naturale protejate se face în baza hotărârii consiliului ştiinţific;
n) activităţi de pescuit sportiv;
19
o) Întreţinerea drumurilor forestiere, şi de altă natură, existente. Întreţinerea/repararea
clădirilor destinate cantoanelor silvice, şi de altă natură, existente. Întreţinerea terenurilor
cultivate pentru nevoile de administraţie silvică, a terenurilor aferente liniilor de vânătoare şi
a celor pentru hrana vânatului. Întreţinerea terenurilor aferente liniilor parcelare principale, a
terenurilor aferente pepinierelor silvice şi a celor aferente culoarelor pentru linii de înaltă
tensiune.
1.6. Zona de dezvoltare durabilă
În zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane se permit activităţi de
investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de
utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative
asupra biodiversităţii. În Parcul Natural Lunca Mureşului, în categoria zonelor de dezvoltare
durabilă au fost incluse suprafeţe de intravilan, care existau înainte de desemnarea ariei
protejate, perimetre de exploatare a agregatelor minerale sau alte construcţii sau investiţii,
conform tabelului 1.4.
Tabelul 1.4.
Zonele de dezvoltare durabilă din Parcul Natural Lunca Mureşului
Nr.
crt.
Denumirea zonei Supraf
aţa, ha
1 Periam Port 19,9
2 Insula a Treia 24,9
3 Pensiunea Zori de zi şi McDon 0,4
4 Mănăstirea Hodoş-Bodrog 6,2
5 Mănăstirea Bezdin 1,0
6 Intravilan Pecica 1 5,7
7 Bodrogul Vechi 26,6
8 Canton Iarac 0,3
9 Centrul de vizitare Ceala 0,4
10 Pescărie Petrom 4,8
11 Cabana Lir 0,4
12 Balastiera Felnac 17,4
20
13 Balastiera Periam Port 2,9
14 Balastiera Igriş 3,2
15 Intravilan Pecica 2 102,4
16 Balastiera Bodrogul Vechi 39,5
17 Zona de agrement Igriş 44,3
18 Cabana Lac 3,6
19 Balastiera Cenad 0,5
20 Pod Pecica 11,1
21 Balastiera Zădăreni 29,0
22 Zona de agrement Nădlac 2,3
23 Zona de agrement Zădăreni 62,5
24 Sondele de ţiţei din anexa nr. 29 (57 sonde x 0,07 ha) 4,0
25 Linii somiere care apar în amenajamentul silvic în vigoare al OS Iuliu
Moldovan ca drumuri forestiere propuse, respectiv 2,5 km DAF
Remeteag (u.a. 31V, U.P. II Gheduş); 4,49 km DAF Linia Felnac (u.a.
34V, U.P. III Raţa Vaida); 3,6 km FN 003 Sâmpetru German - ADS (U.P.
III Raţa Vaida) şi 4,3 km FN 004 ADS-Insula Felnac (U.P. III Raţa
Vaida)
6,8
26 u.a 56 V, U.P. I Bezdin 2,0
Total 422,1
În conformitate cu legislaţia în vigoare, în zonele de dezvoltare durabilă ale Parcului
Natural Lunca Mureşului se pot desfăşura următoarele activităţi:
a) activităţi de vânătoare;
b) activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor;
c) activităţi de pescuit sportiv şi piscicultură, cu limitările impuse prin planul de
management;
d) activităţi de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă reprezintă o
activitate tradiţională;
e) lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;
21
f) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a
arboretelor: tratamentul tăierilor progresive, tratamentul tăierilor succesive, tratamentul
tăierilor în crâng în salcâmete şi zăvoaie de plop şi salcie. Se poate aplica şi tratamentul
tăierilor rase în parchete mici de maximum 1 ha la plop eur-american;
g) activităţi specifice modului de producţie ecologic de cultivare a terenului agricol şi
creşterea animalelor, în conformitate cu legislaţia specifică din sistemul de agricultură
ecologică;
h) alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale;
i) activităţi de construcţii/investiţii, cu avizul administratorului ariei naturale
protejate
pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.
1.7. Proprietatea, administrarea şi folosinţa terenurilor
Terenurile din Parcul Natural Lunca Mureşului se află în proprietatea Statului Român
în proporţie de 49,6%. Administraţiile publice locale deţin 12,1% dintre terenuri, iar restul de
38,3% se află în proprietate privată. Proprietarii privaţi de terenuri deţin, de regulă, suprafeţe
mici, de 0,5 ha - 1 ha, fiind identificate puţine societăţi private sau persoane fizice care au în
proprietate suprafeţe mai mari de 50 de hectare. Acest aspect face dificilă implementarea unor
măsuri de management generale şi compacte pe aceste suprafeţe. În tabelul 1.5 este redată
situaţia terenurilor din Parcul Natural Lunca Mureşului, pe categorii de proprietari, la data de
01 aprilie 2014.
Tabelul 1.5.
Situaţia proprietăţii terenurilor din Parcul Natural Lunca Mureşului
(Sursa datelor: Registrele agricole, Amenajamentele silvice 2008-2014)
Date administrative Procent din suprafaţa
parcului, %
Calificare Suprafaţa (ha)
Proprietatea
primăriilor
12.1 Arad, Felnac, Şeitin,
Pecica, Semlac,
Periam, Sânicolaul
Mare, Nădlac,
2109.9
22
Secusigiu, Cenad,
Sâmpetru Mare,
Zădăreni
Proprietari privaţi
mari
6.7 persoane fizice
române sau societăţi
comerciale
1162.4
Proprietari privaţi
mici
31.6 persoane fizice
române sau societăţi
comerciale
5483.3
În tabelul 1.6 este prezentată situaţia terenurilor din Parcul Natural Lunca Mureşului
în funcţie de categoria de folosinţă a acestora şi de proprietari. Se poate observa că terenurile
acoperite cu vegetaţie forestieră care fac parte din fondul forestier naţional ocupă o pondere
de 37,1% din suprafaţa parcului, iar terenurile arabile ocupă 34,1% din suprafaţa ariei
protejate. Pădurile din parc se află în proporţie de 94,0% în proprietatea Statului Român, iar
terenurile arabile sunt deţinute în totalitate de proprietari privaţi.
Tabelul 1.6. Proprietarii de terenuri din Parcul Natural Lunca Mureşului
Categoria de teren Proprietar Suprafaţ
a -ha-
% din
suprafaţa
parcului
Fond forestier Statul român 6096,9 35,0
Administraţii publice locale
276,1 1,6
Biserici
93,6 0,5
Total fond forestier 6466,6 37,1
Păşuni Administraţii publice locale 1911,0 11,0
Fâneţe Persoane fizice, administraţii
publice locale
266,0 1,5
Teren arabil Persoane fizice, administraţii 5955,8 34,1
23
publice locale
Luciu apă Statul român 1366,0 7,8
Construcţii - teren
administrativ
Statul român, persoane fizice 391,8 2,2
Păşuni împădurite şi tufărişuri Administraţii publice locale 508,0 2,9
Terenuri neproductive Statul român, primării 590,0 3,4
TOTAL PARC 17455,20 100,00
În ceea ce priveşte administratorii de terenuri din Parcul Natural Lunca Mureşului, în
tabelul 1.7 se poate observa că cea mai mare suprafaţă este administrată de Ocolul Silvic Iuliu
Moldovan şi Ocolul Silvic Timişoara - 36,70%.
Tabelul 1.7.
Situaţia administratorilor de terenuri din Parcul Natural Lunca Mureşului
Zona
administrată
Administrator Suprafaţa
-ha-
% din
suprafaţa
parcului
Amplasarea
terenurilor în
funcţie de zonarea
internă
Fond forestier
proprietate
publică a statului
Ocolul Silvic Timişoara,
Ocolul Silvic Iuliu
Moldovan
6373,0 36,7 Management
durabil şi protecţie
integrală
Fond forestier
privat
Ocolul Silvic Iuliu
Moldovan
93,6 0,5 Management
durabil
Vegetaţie
forestieră din
afara fondului
forestier
Consilii locale 650,0 3,7 Management
durabil, Protecţie
integrală
Păşune Persoane fizice 120,0 0,7 Management
durabil
Fâneţe Consilii locale 160,0 0,9 Management
durabil
24
Fâneţe şi livezi Persoane fizice 160,0 0,9 Management
durabil
Canale ANIF - Agenţia
Naţională de
Îmbunătăţiri Funciare
30,0 0,2 Management
durabil şi protecţie
integrală
Terenuri
neproductive
Consilii locale 260,0 1,5 Management
durabil şi protecţie
integrală
Drumuri Consilii locale 110,0 0,6 Management
durabil şi dezvoltare
durabilă
Păşune şi
construcţii
Ministerul Apărării
Naţionale
100,0 0,6 Management
durabil şi
Dezvoltare durabilă
Păşuni Consiliile locale 1500,0 8,6 Management
durabil
Management
Canale Consilii locale 40,0 0,2 durabil şi Protecţie
integrală
Terenuri arabile Persoane fizice 5600,0 32,1 Management
durabil
Terenuri arabile Consilii locale 653,0 3,7 Management
durabil
Fâneţe Persoane fizice 50,0 0,3 Management
durabil
Mureş Administraţia Naţională
Apele Române, Direcţia
Apelor Mureş
1247,0 7,1 Management
durabil şi
Dezvoltare durabilă
Diguri Administraţia Naţională 220,0 1,3 Management
25
Apele Române, Direcţia
Apelor Mureş
durabil
Dezvoltare
Construcţii Persoane fizice 30,0 0,2 durabilă şi
Management
durabil
Agricol şi
construcţii
Biserica ortodoxă 20,0 0,1 Dezvoltare durabilă
şi Management
durabil
Altele Alţii 5,0 0,0 Dezvoltare durabilă,
Management
durabil, Protecţie
integrală
Total 17455,2 100,0
Din punct de vedere administrativ, suprafaţa ariei protejate se întinde pe teritoriul
judeţelor Arad şi Timiş, pe raza a 13 localităţi, 8 din judeţul Arad şi 5 din Judeţul Timiş,
conform tabelului 1.8.
Tabelul 1.8.
N
Nr.
crt.
Unitatea administrativă Suprafaţa - ha Procent din suprafaţa
parcului, %
Judeţul Arad 14350,5 82,2
1 Arad 1690,6
2
2
Nădlac 375,9
3
3
Pecica 3765,6
4 Semlac 790,3
26
4
5
5
Şeitin 492,4
6
6
Zădăreni 397,1
7
7
Felnac 1529,0
8
8
Secusigiu 5309,6
Judeţul Timiş 3104,7 17,8
1
1
Sânnicolaul Mare 135,4
1
2
Periam 197,0
1
3
Sâmpetru Mare 1011,6
4
4
Saravale 324,3
5
5
Cenad 1439,0
Total 17455,2 ha 100,0
Suprafaţa parcului se află în proporţie de 82,2% în judeţul Arad şi în proporţie de
17,8% în judeţul Timiş, după cum se poate observa în tabelul 1.8.
1.8. Mediul fizic
1.8.1. Geologie
Din punct de vedere geologic, Lunca Mureşului Inferior se găseşte la marginea estică
a bazinului panonic, în apropierea contactului cu zona montană. Din punct de vedere genetic,
toată zona de câmpie este o continuare spre vest a soclului Dealurilor Vestice. Fundamentul
27
cristalin, compartimentat de numeroase falii în reţea şi străpuns de intruziuni granitice suportă
un pachet gros de strate sedimentare. Câmpurile tabulare loessoide mai înalte se alternează cu
şesurile de subsidenţă. Rocile cele mai vechi fac parte din complexul de roci cristaline de
Bekes.
Până la sfârşitul terţiarului în zonă predomina un peisaj de mare extensiune al
uscatului, după care, paralel cu înălţarea Carpaţilor, transregiunea recucereşte o mare parte
din vechiul domeniu marin şi determină geneza Mării Panonice. Cu o valoare de 4,5 km, falia
de la Mako reprezintă tocmai adâncimea maximă a mării Panonice. Depozitele ce s-au format
aici sunt purtătoare de resurse utile de hidrocarburi şi aproape peste tot apar apele termale. În
pliocen, datorită sedimentaţiei puternice şi mişcărilor de ridicare ale uscatului, suprafeţele
continentale îşi măresc întinderea paralel cu retragerea apelor marine şi apariţia lacurilor
despărţite de câmpuri înalte. Odată cu cuaternarul se schiţează cursul actual al râului, direcţia
de scurgere fiind dată de zona de subsidenţă a Mureşului Vechi. În sud, de-a lungul Mureşului
câmpia este ceva mai înaltă, caracter ce este favorizat de corespondenţa sa în adâncime cu un
bloc mai ridicat peste care în pleistocen s-a suprapus conul uriaş al Mureşului la sud de
Câmpia de subsidenţă a Crişurilor. La nord de această câmpie s-a format un con mai mic, cel
al Crişurilor. Ambele conuri au o structură eterogenă şi dispun de importante resurse de apă
potabilă.
Prezenţa unor braţe părăsite ale Mureşului indică divagarea apelor pe suprafaţa
bombată a conului. Între albiile suspendate ce au fost înălţate de către aluviunile bogate ale
râurilor se găsesc terenuri mai joase, mlăştinoase cu nivel freatic la suprafaţă ce favorizează
sărăturarea solurilor. Pe alocuri, conul de dejecţie al Mureşului a suferit înălţări urmat de
desecări şi de apariţia nisipurilor continentale.
Pe suprafaţa luncii râului s-a depus un strat loessoid ce reprezintă o rocă parentală
deosebit de preţioasă pentru solurile fertile ale zonei, fiindcă în marea majoritate sunt
caracteristice cernoziomurile şi cernoziomurile levigate. Datorită acestui fapt, structura
adâncă este foarte complicată. Alcătuirea geologică a teritoriului este alcătuită din două
formaţiuni diferite, atât prin compoziţie cât şi prin evoluţie; o formaţiune bazală compusă din
fundamentul cristalin magmatic şi sedimente paleozoice şi o formaţiune superioară alcătuită
din sedimente neogene şi cuaternare. Cristalinul ocupă partea de nord-vest a teritoriului
comunei Pecica şi se continuă la vest de Pecica şi la sud de Mureş. Adâncimea de apariţie a
28
şisturilor în apropiere de Turnu este de 1000 m şi se scufundă spre vest în zona oraşului
Nădlac, ajungând la adâncimi de 3000 m. În partea de sud-est a teritoriului comunei Pecica şi
în continuare spre vest, apare la adâncimi de 900-1000 m, ca fracţiune bazală, un complex
grezoconglomeratic de culoare roşie de vârstă permiană cu eventuale treceri în triasicul
inferior.
Peste fracţiunea bazală se dispun transgresiv şi discordant sedimentele neozoice
reprezentate prin depozite de vârstă miocenă şi pliocenă. Depozitele miocene superioare sunt
formate din calcare cretoase şi gresii calcaroase. Depozitele miocene au grosimi reduse până
la 50-60 m, iar în unele locuri ele lipsesc. Peste sedimentele miocene există o stivă groasă de
sedimente pliocene. Aceste depozite se împart în două pachete: unul inferior şi unul superior.
Pachetul pliocen inferior este reprezentat preponderent din marne. Grosimea
pachetului variază între 300-400 m şi este dispus în mare parte peste miocen, sau unde acesta
lipseşte, direct pe formaţiunea bazală. În zona oraşului Nădlac acesta atinge 1500 m grosime.
Pachetul pliocen superior este o alternanţă de nisipuri şi argile slab consolidate cuaternare.
Grosimea pachetului variază între 600-700 m, iar în zonele adânci ale fundamentului atinge
grosimi de 1500 m. Aceste formaţiuni geologice în marea lor majoritate conţin importante
zăcăminte de hidrocarburi. De altfel, în zona Pecica şi Sâmpetru German sunt numeroase
sonde de petrol. Adâncimea limitei între depozitele cuaternare şi levantine este în jur de 300
m (figura 1.2.).
Figura 1.2. Geologie (http://lm.geoportal-mediu.ro/viewer/)
29
Cuaternarul este reprezentat prin:
a) cuaternarul inferior - pleistocen, ce este format din depozite lacustre - argile
amestecate cu pietrişuri şi nisipuri, depozite loessoidale, cu o grosime de 3-15 m;
b) cuaternarul superior - holocen, care apare în terasele inferioare, din aluviuni şi
soluri, cu o grosime medie de 20 m.
1.8.2. Geomorfologie
Lunca Mureşului se găseşte în Câmpia Aradului, la nord de Câmpia Vingăi şi
reprezintă o fâşie lungă de teren plan, care a fost săpată de râu în suprafaţa câmpurilor
învecinate. Diferenţa de nivel faţă de aceste câmpuri este de 10-12 m. Lunca Mureşului are un
micro-relief variat, dar fără denivelări prea mari. Relieful luncii este tânăr şi se prezintă sub
forma unei alternanţe de forme pozitive - grinduri, terase de luncă, şi negative - albia minoră,
depresiuni, cursuri vechi şi meandre părăsite. Acest relief este într-un proces continuu de
schimbare sub acţiunea de eroziune şi de depunere a râului.
În funcţie de caracterele morfometrice ale reliefului, în profilul transversal al luncii
pot fi urmărite trei fâşii, dispuse paralel cursului râului, şi anume:
a) Lunca internă, care cuprinde albia minoră a Mureşului, cu o lăţime de 150-300
m, şi zona grindurilor de mal. Formele de relief ale albiei minore sunt următoarele: grinduri
înalte -insule - ostroave, grinduri submerse - bancuri, dune de aluviuni, renii marginale – plaje
de mal, malurile, meandrele şi grindurile de mal;
b) Lunca mediană, al cărei aspect general şi evoluţie naturală au fost mult
influenţate de construcţia digului de apărare împotriva inundaţiilor. Faţă de dig se pot
identifica două categorii de terenuri: unele situate în zona din afara digului, scoase de sub
influenţa inundaţiilor - albii şi meandre părăsite, şi terenuri din zona dig-mal, frecvent
inundate - albii vechi părăsite, braţe secundare de defluenţă, belciuguri, şanţuri de scurgere şi
meandre părăsite;
c) Lunca externă, care se situează la trecerea spre câmpiile învecinate şi în care
sunt situate majoritatea localităţilor din zonă.
30
1.8.3. Clima
Clima este continental temperată, moderată, cu temperaturi medii anuale de 11oC.
Iernile sunt blânde, în mulţi ani înregistrându-se numai temperaturi pozitive. Media maximă
se înregistrează în luna iulie, respectiv +21,4oC, iar media minimă în ianuarie, respectiv +1,4
oC.
Temperatura medie a perioadei de vegetaţie este de 17,6oC.
Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în 16.08.1952, respectiv 40,4oC, iar
minima absolută în 06.02.1954 , cu o valoare de -30,1oC.
Media precipitaţiilor anuale este de 564 mm, cu variaţii mari, de 275 mm, în 1952 şi
853 mm în 1915.
În timpul verii deseori apare seceta ce se explică prin valorile ridicate ale evaporaţiei.
Caracterul uşor arid al climei nu poate fi estompat nici de maximele de precipitaţii ce se
înregistrează în sezonul cald. Vara este caracterizată şi de ploile torenţiale, când se
înregistrează precipitaţii ce depăşesc 100 de mm/zi. În sezonul rece, în proporţie de 16-18 %,
precipitaţiile cad sub formă de ninsoare. În ceea ce priveşte durata stratului de zăpadă, sunt
rare iernile în care stratul de zăpadă să se menţină continuu. Numărul zilelor cu strat de
zăpadă nu depăşeşte 33-35. Grosimea maximă a stratului de zăpadă este de 45-65 cm. S-au
înregistrat rar ierni fără strat de zăpadă. Data primei ninsori este 20 noiembrie, iar a ultimei
este 20 martie. S-au înregistrat însă ninsori în luna octombrie şi foarte des în aprilie, respectiv
mai rar în mai. În funcţie de condiţiile termice şi de regimul precipitaţiilor, se formează ape
stătătoare, care dăinuie mai mult sau mai puţin.
Durata anuală de strălucire a soarelui înregistrează 2051-2075 ore, dar potenţialul
maxim din punct de vedere astronomic este aproape dublu, de 4447 ore. De fapt, regimul
anual al acestui element climatic coincide cu mersul temperaturii medii, durata maximă se
prezintă în luna iulie cu o valoare de 300 de ore, iar cea mai scăzută medie lunară se
înregistrează în decembrie, cu 55 de ore. Un indicativ concret ce completează durata de
strălucire a soarelui îl constituie regimul nebulozităţii, ce prezintă o medie anuală de 57-60%
cu maxima în decembrie - în jur de 80%, iar minima în luna august -40 %. Ceaţa poate să-şi
facă apariţia în fiecare anotimp. În timpul verii, ceaţa se formează mai ales în zori, dar
numărul cel mai ridicat al zilelor cu ceaţă se înregistrează în sezonul de toamnă în lunile
noiembrie şi decembrie, respectiv 10-13 zile.
31
Regimul vântului este în funcţie de prezenţa sistemelor barice amintite şi de
configuraţia reliefului, viteza medie a vântului fiind de 3,0-3,2 m/sec. Pe teritoriul judeţelor
Arad şi Timiş vitezele maxime se conturează în sezonul de primăvară, când viteza medie
lunară este de 3,6-3,8 m/sec, în martie şi aprilie, iar valorile minime în septembrie, cu valori
de 2,5 m/sec. În ceea ce priveşte vitezele extreme înregistrate, acestea au atins valori destul de
mari, mai exact 44 m/sec.
Vântul puternic din sezonul rece troieneşte zăpezile, fenomen ce apare în fiecare
deceniu aproximativ de 3-4 ori. Nu se poate vorbi de direcţie dominantă, dar se constată o
frecvenţă mai mare vântului din direcţia nord-nord-estică şi din direcţia opusă, deci cea
sudică. În aria protejată sunt amplasate două staţii meteo automatizate. În perioada anilor
2005 - 2007, acestea au înregistrat o temperatură media anuală de 11,6 0C şi o minimă
absolută de -22,3°C, în anul 2005. Maxima absolută de temperatură s-a înregistrat în anul
2007, la o valoare de 39,8 °C.
1.8.4. Hidrologia
Mureşul constituie de departe luciul de apă cel mai important pentru aria protejată,
fiind însoţit în albia sa majoră de o reţea de canale, unele dintre ele fiind foste albii ale râului
Mureş -Mureşul Mort şi Aranca, iar altele sunt canale artificiale de evacuare a excesului de
apă. Mureşul Mort străbate 18,6 km în interiorul ariei protejate şi ocupă o suprafaţă de 30.9
ha, iar Aranca străbate 22,4 km şi ocupă o suprafaţă de 37.2 ha. Cele mai importante canale
sunt Mureşul - 1,4 ha şi 1,1 km lungime şi Forgaciu, care ocupă 2,5 ha şi are o lungime de 1,3
km. Canalul Forgaciu se varsă în apele Mureşului Mort, iar Canalul Mureşul în apele
Mureşului.
Pârâul Aranca izvorăşte din apropierea localităţii Sâmpetru German, din apele
interstiţiale ale Mureşului, şi se îndreaptă spre sud-sud vest, iar Mureşul Mort provine din
aceleaşi ape interstiţiale de la est de Arad. Aranca este un afluent al Tisei, iar Mureşul Mort se
varsă din nou în Mureş. Ultima parte a cursului acestui pârâu a fost modificată artificial la
începutul secolului XX, determinând ca acesta să se verse mai repede cu câţiva kilometri în
Râul Mureş (figura 1.3).
32
Figura 1.3. Hidrologie (http://lm.geoportal-mediu.ro/viewer/)
Râul Mureş ocupă o suprafaţă de 1247 ha în interiorul ariei protejate şi are un debit
mediu, la Arad, de 154m3/s. În acest sector al Mureşului există 52 de insule a căror suprafaţă
însumată este de 149 ha. Cea mai mică dintre ele are suprafaţa de 0,03 ha, iar cea mai mare de
24,9 ha. Debitele maxime ale Mureşului pot ajunge la peste 2000m3/s, sau chiar 2150m3/s,
valoare înregistrată la inundaţia din 1970. Utilizarea râului este însă restricţionată de calitatea
apelor, de capăt de bazin hidrografic, râul concentrând poluanţi care îl fac utilizabil numai
pentru industrie şi agricultură. Totuşi, în acest sector, în ultima perioadă Râul Mureş şi-a
îmbunătăţit parametrii de calitate. Astfel, din punctul de vedere al categoriilor de calitate,
respectiv regimul de oxigen, sau O2 dizolvat, CBO5, CCOMn şi CCO-Cr, grad de
mineralizare -GM, indicatorii toxici şi speciali - zinc, amoniu, fosfor, şi caracterizare generală
se încadrează în categoria a II-a de calitate.
Spre deosebire de Râul Mureş, în Mureşul Mort, care este un canal de derivaţie, apare
o pregnantă contaminare organică, cauzată atât de natura apelor colectate şi transportate, cât
şi de o foarte bogată vegetaţie prezentă în albie pe un parcurs de 16 km. La regimul de oxigen
şi nutrienţi, toţi parametrii sunt mult depăşiţi în cazul Mureşului Mort.
Din punct de vedere biologic, Mureşul are un indice de curăţenie relativă de 68-74%
şi o încărcare bacteriologică- coliformi totali de 49,750/dm3.
33
1.8.5. Mediul biotic
Principalele studii care stau la baza descrierii speciilor şi a habitatelor din prezentul
document, precum şi la stabilirea măsurilor adecvate de management, au fost realizate în
perioada 2010-2013 în cadrul proiectului "Elaborarea studiilor preliminare măsurilor de
management conservativ al Parcului Natural Lunca Mureşului", finanţat prin Programul
Operaţional Sectorial de Mediu.
În această secţiune a planului de management este prezentată o sinteză a datelor
privitoare la mediul biotic din Parcul Natural Lunca Mureşului, urmând ca descrierea
detaliată a habitatelor, speciilor sau grupelor de specii din aria protejată să fie realizată în
cadrul temei de management "Conservarea biodiversităţii" (figura 1.4).
Figura 1.4. Biodiversitate (http://lm.geoportal-mediu.ro/viewer/)
1.8.5.1. Flora şi vegetaţia
Vegetaţia erbacee, tipică de silvostepă, este un rezultat al factorilor climatici, hidrici şi
edafici, modificaţi mai mult sau mai puţin de factorul antropic. În afara speciilor erbacee
cultivate în terenurile arabile din zona dig-mal sau terasă înaltă-mal, în flora spontană se
34
întâlnesc frecvent specii ca: Agropyron repens, Calamagrostis epigeios, Artemisia vulgaris,
Filago arvensis, Falcaria vulgaris, Malva pusilla, Lepidium draba, Festuca valleriaca, Vicia
sp. Pajiştile de câmpie sunt constituite din asociaţii de Festuca, Poa, Lolium, Agrostis,
Trifolium, Euphorbia, Plantago.
Vegetaţia palustră şi cea plutitoare din bălţile ce urmează cursul Mureşului este
alcătuită de peştişoară -Salvinia natans, plutică -Nymphoides peltata, dosnica-vânătă -
Clematis integrifolia, spălăcioasa de baltă- Senecio paludosus şi jaleşul de baltă -Stachys
palustris. Pe alocuri sălcetele -Salicetum albae-fragilis sunt însoţite de arbuşti şi de stratul
ierbos în care se găseşte gălbenuşa -Potentilla supina şi căprişorul -Cyperus flavescens.
Pe partea stângă mai înaltă a cursului Mureşului, care este ferită de viituri, se mai
găsesc câteva fragmente din vechea silvostepă cu intercalaţii de petice de Salvio-Festucetum
rupicolae. Locul păiuşului este preluat mai ales de graminee, de firuţ -Poa pratensis, Poa
bulbosa, de jaleş -Salvia nemorosa, S. pratensis, S. austriaca şi de buruiana junghiului -
Potentilla arenaria. De asemenea se poate sublinia apariţia ruscuţei primăvăratice -Adonis
vernalis pe terasa de lângă Felnac.
Având în vedere proporţia mare a terenurilor arabile din aria protejată, fragmentele de
vegetaţie ierboasă naturală de stepă sau silvostepă se restrâng treptat şi sunt pe cale de
dispariţie.
Există suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse unde se întâlnesc specii de plante
erbacee rare sau pe cale de dispariţie. Astfel au fost semnalate exemplare răzleţe de
Ornithogalum boncheanum, Ornithogalum pyramidale -băluşca, Xeranthemum annuum -
plevaiţa, Echium italicum. În partea nord -vestică a comunei Felnac, în albia majoră şi pe
terasă, se află suprafeţe destul de mari în care vegetează Adonis vernalis -ruscuţa.
În zăvoaiele de plop şi salcie este caracteristică prezenţa masivă a speciilor erbacee
căţărătoare, care dau pădurii un aspect de galerie: Vitis silvestris, Humulus lupulus -hamei,
Clematis vitalba -curpenul, Partenocissus inserta. Aceste specii se găsesc cu precădere în
zonele Prundul Mare şi Prundul Mic, din cadrul Rezervaţiei Naturale Prundul Mare.
În pădurile de stejar şi frasin, stratul ierbos este deosebit de bogat în specii precum:
Ranunculus sp., Scilla bifolia, Anemone ranunculoides, Anemone silvestris, Stachys silvestris,
Viola sp., Geranium sp. sau Polygonatum sp. În zona protejată Prundul Mare se găsesc specii
rare de orhidee: Platanthera bifolia şi Epipactis latifolia.
35
Ecosistemele acvatice sunt prezente în primul rând în Unitatea de Producţie I Bezdin,
din cadrul Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, acestea formându-se pe vechile albii ale
Mureşului. Aici apar asociaţii vegetale cu Scirpo-Phragmitetum -stufăriş, Typhaetum
angustifoliae -papură, Schoenoplectetus lacustris -pipirig. Specific pentru Balta Bezdin este
bogăţia în specii palustre plutitoare cum ar fi Nymphoidetum peltateae -plutica sau
Potametum natantis - broscăriţa.
1.8.5.2. Fauna
Fauna prezentă în Parcul Natural Lunca Mureşului este bogată şi diversă, ca o
consecinţă a varietăţii ecosistemelor acvatice şi terestre, ce asigură condiţii bune de viaţă
pentru multe specii. Ecosistemele Parcului Natural Lunca Mureşului sunt foarte variate,
printre ele găsindu-se ape stătătoare, bălţi şi mlaştini, lunci şi pajişti umede, stepă şi
silvostepă, fâneţe, vii şi livezi, precum şi terenuri arabile şi suprafeţe ocupate de aşezări
umane. În ultimele cinci decenii agroecosistemele au ocupat treptat suprafeţe mari în
detrimentul ecosistemelor naturale, care datorită fragmentărilor au devenit şi mai vulnerabile.
Paralel cu creşterea suprafeţelor agricole, activitatea intensivă a omului a provocat invazia
speciilor de plante antropofile în ecosistemele agrare şi naturale degradate, care frânează
procesele de dezvoltare firească şi de restabilire a biocenozelor naturale. Acest fenomen a fost
urmat de scăderea numărului de indivizi şi dispariţia unor specii din faună.
În parcul natural au fost identificate 50 de specii de peşti, unele fiind specii comune,
iar altele protejate la nivelul Uniunii Europene. Dintre speciile comune amintim mreana -
Barbus barbus, care populează tot cursul Mureşului şi crapul -Cyprinus carpio, care preferă
mai ales apele stătătoare ale lacurilor şi bălţilor. Porcuşorul de nisip -Gobio albipinnatus,
cleanul -Leuciscus cephalus, scobarul -Chondrostoma nasus şi linul -Tinca tinca preferă mai
mult apele pârâurilor. Dintre speciile comune din apele curgătoare se mai pot aminti bibanul -
Perca fluviatilis, plătica -Abramis brama, ştiuca -Esox lucius, somnul -Silurus glanis şi
carasul -Carassius auratus gibelio. Dintre speciile rare se pot aminti ghiborţul de râu -
Gymnocephalus baloni, răspărul -Gymnocephalus schratzer şi mihalţul -Lota lota.
Din apele bălţilor şi canalelor se pot enumera specii ca regina bălţii -Leppomis
gibosus, carasul auriu -Carassius auratus şi somnul pitic -Ictalurus nebulosus.
36
Dintre amfibieni, în aria protejată au fost identificate specii precum brotăcelul -Hyla
arborea, broasca mare de lac -Rana ridibunda, broasca roşie de pădure -Rana dalmatina,
buhaiul de baltă cu burta roşie - Bombina bombina, tritonul comun -Triturus vulgaris şi
tritonul cu creastă -Triturus cristatus, ultimele trei fiind specii protejate.
Din rândul reptilelor specifice zonelor umede se întâlnesc: guşterul -Lacerta viridis,
năpârca -Anguis fragilis, şarpele de casă -Natrix natrix, şarpele de apă -Natrix tessellata şi
broasca ţestoasă de apă europeană -Emys orbicularis.
Păsările sunt reprezentate de 206 specii, dintre care amintim: cormoranul mare -
Phalacrocorax carbo, corcodel mic -Podiceps ruficollis, cârstel de baltă -Rallus aquaticus,
stârc roşu -Ardea purpurea, becăţină comună -Gallinago gallinago, fluierar de munte -Actitis
hypoleucos, stârc de noapte -Nycticorax nycticorax, barza albă -Ciconia ciconia sau egreta
mică -Egretta garzetta, stârcul cenuşiu -Ardea cinerea, raţa mare -Anas platyrhynchos,
pescăruşul râzător -Larus ridibundus, lişiţa -Fulica atra, scrofiţa de baltă -Ixobrychus
minutus, lăstunul de apă -Riparia riparia, prigoria -Merops apiaster, graurul -Sturnus
vulgaris, mierla -Turdus merula, guşa roşie -Erithacus rubecula, rândunica -Hirundo rustica,
cioara grivă -Corvus corone cornix, coţofana -Pica pica, gaiţa -Garrulus glandarius, silvia de
câmp -Sylvia atricapilla şi mierla-galbenă -Oriolus oriolus. În pădurile de luncă trăieşte fâsa
de câmp -Anthus trivialis, muscarul -Muscicapa striata, piţigoiul mare -Parus major şi
cinteza -Fringilla coelebs. Păsările răpitoare sunt reprezentate de mai multe specii, printre
care se numără şi gaia neagă -Milvus migrans, acvila ţipătoare mică -Aquila pomarina,
bufniţa -Bubo bubo, ciuful de pădure -Asio otus, cucuveava -Athene noctua, huhurezul mic -
Strix aluco şi striga Tyto alba. În timpul migraţiilor se pot întâlni indivizi ai unor specii rare
sau ocrotite, cum ar fi şoimul dunărean -
Falco cherrug, barza neagră -Ciconia nigra şi stârcul roşu -Ardea purpurea.
În pădurile din parc trăiesc o serie de mamifere: cerbul -Cervus elaphus, mistreţul -
Sus scrofa, liliacul urechiat -Plecotus auritus, veveriţa -Sciurus vulgaris şi cerbul lopătar -
Dama dama.
Dintre speciile cuprinse în Lista Roşie I.U.C.N. amintim vidra -Lutra lutra,
cormoranul mic -Phalacrocorax pygmeus, stârcul galben -Ardeola ralloides, egreta mare -
Egretta alba, ţigănuşul -Plegadis falcinellus, lopătarul -Platalea leucorodia şi lebăda de vară
-Cygnus olor.
37
În ceea ce priveşte nevertebratele, în apele Mureşului se găsesc specii bentonice
caracteristice precum efemeridele -Ecdyonurus sp., Isoperla grammatica, Ephemera danica.
În albia Mureşului trăiesc multe specii de scoici şi melci -Litoglyphus naticoides, Physa acuta
sau Radix auricularia. Trebuie menţionate şi speciile de scoici din bălţi şi mlaştini, cum ar fi
Anodonda cygnea, Unio crassus şi Vitrea cristalina. Melcii sunt reprezentaţi de specii
precum Ancylus fluviatilis, Lithoglyphus naticoides, Lymnaea stagnalis, Planorbarius corneu,
Viviparus acerosus, dar şi specii sensibile faţă de condiţiile mediului înconjurător aşa cum
sunt: Helix pomatia, Cepaea vindobonensis, Chilostoma banatica, Balea biplicata, Clausilia
pumila, Cochlodina laminata şi Helix lutescens. Dintre numeroasele specii de insecte,
amintim speciile protejate croitorul mare al stejarului -Cerambyx cerdo şi radaşca Lucanus
cervus, precum şi libelula Platycnemis pennipes şi libelula azurie cu potcoavă -Coenagrion
puella.
38
2. DESCRIEREA SPECIILOR LUATE ÎN STUDIU
2.1. Descrierea speciei Amorpha fruticosa
Subîncregnătura Angiospermatophyta
Ordinul Fabales
Fam. Fabaceae
Amorpha fruticosa L. - Salcâm mic, Amorphă, specie alohtonă.(2n = 40)
(Doniță N., Geambașu Teodora, Brad R.R., 2004)
Morfologie:
- arbust de 1-3 (maxim 5-6 m) înălțime;
- tufă deasă și rădăcină superficială, bogat ramificată;
- tulpinile se dezvoltă mai multe de la bază, cu ramuri lungi curbate în sus, formează o
coroană rară, ceea ce determină din partea speciei o slabă protecţie a solului;
- rădăcina este dezvoltată puternic în adâncime cu numeroase ramificaţii superficiale
constituindu-se într-un concurent redutabil pentru speciile cu care creşte împreună
(drajonează puternic) (Clinovschi F., 2005);
- muguri alterni, aşezaţi neregulat, suprapuşi câte 2-3, gâtuiţi la bază;
- lujeri verzi, glabri sau dispers pubescenți, muguri cu gâtuitură la bază, suprapuși câte
2-3 ;
- frunze imparipenat compuse cu 11-25 foliole eliptice, mucronate la vârf, pe partea
inferioară fin pubescente sau glabre (Figura 2.1., Figura 2.2., Figura 2.3.);
39
Figura 2.1. Amorpha fruticosa L. - frunze și flori (wikipedia.org.)
- frunze imparipenat compuse, 15-25 cm, cu 11-25 foliole alungit eliptice, mucronate,
2-4 cm, pe dos uneori păroase; înfrunzeşte în mai. Flori mici, albastre-violet, grupate în spice
terminale dese, de 7-15 cm, ce apar în iunie-iulie.
40
- flori mici grupate în raceme terminale de 7-15 cm, de culoare liliachie, lipsite de
petale, apar în iunie-iulie;
Figura 2.2. Amorpha fruticosa L. (Zona Pecica)
Figura 2.3. Zonă invadată de specia Amorpha fruticosa (zona Pecica, județul Arad)
- fructul este o păstaie mică (0,7-0,9 cm), unispermă, glandulos punctată, slab curbată,
indehiscentă, căutate de fazani (Figura 2.4.).
41
Figura 2.4. Amorpha fruticosa - sămânță (wikipedia.org.)
Areal: Specie de origine nord-americană care a invadat toate luncile cu un desiş greu
de străbătut, o adevărată “junglă ripicolă”, în special în locurile în care a intervenit omul cu
plantaţii sau exploatări. Infloreşte şi fructifică abundent şi, în plus, se îndeseşte prin drajonare.
Nu are importanţă economică, ci una ecologică, antierozională, dar şi o latură negativă
sărăcind substratul pădurilor de luncă, incomodând gospodărirea acestora şi acoperind
izlazurile din lunci. În România a devenit subspontană în lunci. Preferă habitatele lipsite de
vegetație sau cu vegetație redusă din lungul râurilor. Pe malurile Dunării și chiar ale altor
râuri din Transilvania, Moldova, Muntenia s-a remarcat că salcâmul pitic formează comunități
monodominate care înlocuiesc salcia (Salix triandra).În România a fost introdusă în perdele
forestiere şi ca specie de subarboret. Este o specie rustică, naturalizată în zăvoaie, plantaţii de
plopi euramericani (Delta Dunării), taluzuri etc., devenind astfel subspontană. Reclamă
climate calde, sezon lung de vegetaţie, staţiuni ferite de îngheţuri timpurii; suportă uscăciunea
solului de silvostepă, unde poate vegeta pe versanţi însoriţi. Se dezvoltă pe terenuri erodate,
soluri nisipoase şi în staţiuni temporar inundate (Clinovschi F., 2005).
Comportament ecologic:
- specie de lumină, termofilă, sensibilă la înghețuri, mezofilă, dar suportă și perioade
de secetă.
- poate vegeta și pe aluviuni nisipoase, nesolificate, pe soluri erodate, crude.
- lăstărește și drajonează abundent.
- înflorește în mai-iunie, fructifică la 2-3 ani.
42
Valoroasă ca subarboret în păduri de luncă și pentru ameliorarea terenurilor degradate.
Se cultivă uneori și în parcuri.
2.2. Descrierea speciei Acer negundo
Subîncrengătura Angiospermatophyta
Ordinul Sapindales
Familia Aceraceae
Acer negundo L. Arțar american (specie alohtonă), (2n = 26)
(Doniță N., Geambașu Teodora, Brad R.R., 2004, Clinovschi F., 2005, Ciocîrlan V.,
1988)
Morfologie
- arbore de mărimea a III-a (15 m);
- trunchi ramificat de la înălțime mică, rămuros, strâmb, bifurcat, uneori cu putregai în
interior;
- coroana este largă, neregulată, întreruptă;
- scoarța brun-cenușie , ulterior cu ritidom subțire, puțin crăpat;
- lemnul are importanţă redusă, specia nu prezintă importanţă pentru economia
forestieră;
- lujeri viguroși, glabri, lucitori, de culoare verde-roșcat sau violet, acoperiți cu un strat
de brumă albăstruie, care se șterge ușor;
- muguri ovoizi, verzui sau brun-violacei, brumați, cu linia de unire a cicatricelor în
unghi foarte ascuțit;
- frunze imparipenat compuse, cu 3-7 foliole, cea terminală trilobată, inegal serate pe
margini;
- flori unisexuat dioice, verzi-gălbui, fără petale, cele mascule sunt grupate în
fascicule, pendente, cele femele în raceme, pendente (Figura 2.5., 2.6., 2.7.);
43
Figura 2.5. Acer negundo L., frunze, flori și fructe (wikipedia.org.)
44
Figura 2.6. Acer negundo L. a- lăstar; b,c,d - frunze; e- inflorescență masulă; f- inflorescență
femelă; g- fructe; h- plantulă. (după Iliescu Ana-Felicia,2002)
Figura 2.7. Acer negundo L., ramură cu flori bărbătești (wikipedia.org.)
- fruct disamară, cenușiu-albicioasă, cu aripi aproape paralele sau în unghi ascuțit,
uneori arcuite spre interior, suprapuse la capete.
- longevitatea este 80-100 de ani.
45
- fructificarea anuală, abundentă de timpuriu la 4-5ani. La 1kg sunt circa 25000
seminţe. - procentul de răsărire este mare 50-60%. Capacitate de lăstărire mare.
Caractere de iarnă ( Beldie Al., 1953)
- lujeri glabri, lucitori, verzi-măslinii, galbeni, roșcați sau violeți, acoperiți, de regulă,
cu o brumă albăstruie care se poate șterge cu ușurință;
- muguri ovoizi sau hemisferici, alipiți de lujeri, bruni-verzui sau cenușii, păroși sau
glabri, brumați, cei terminali cu 4 solzi, cei laterali cu 2 (3) solzi exteriori;
- muguri floriferi mari, aproape sferici;
- cicatricele mugurilor perechi înguste, semilunare, se unesc prin extermitățile lor în
unghi foarte ascuțit.
Areal: estul și centrul Americii de Nord, unde crește în regiuni cu precipitații cuprinse
între 300 și 1000 mm. În România este cultivat în parcuri, alei, uneori subspontan.
Arţarul american, este originar din America de Nord. A fost introdus ca specie
ornamentală şi pentru realizarea de plantaţii forestiere, perdele de protecţie. Având o creştere
rapidă, a fost preferat atât de silvici cât şi de horticultori. Este semnalat din ce în ce mai
frecvent în ecosisteme care însoțesc cursurile râurilor, în special în zona câmpie și colinară.
Preferă în general terenuri necultivate, terenuri abandonate, margini de drumuri, terasamentele
căilor ferate.
În figura 2.8. este prezentată situația repartizării speciei Acer negundo în Europa.
Figura 2.8. Situația repartizării speciei Acer negundo, în Europa
46
Modul de înmulțire:
Înmulțirea se realizează prin semințe, dar și vegetativ prin drajonare. Răspândirea
fructelor se realizează cu ajutorul vântului fiind favorizată de aripioarele pe care acestea le
posedă. Procentul de răsărire este mare 50-60%. Capacitate de lăstărire mare.
Specia a devenit invadatoare datorită capacităţii anuale şi abundente de fructificare şi
lăstărire puternică.
Comportament ecologic:
- specie de lumină-semiumbră, eutermă, dar rezistentă la ger;
- mezofilă, însă rezistentă la secetă, nepretențioasă față de fertilitatea solului,
dezvoltându-se bine pe soluri fertile;
- înflorește în martie-aprilie.
Nu prezintă importanță silvică, dar este folosit în culturi ornamentale (varietatea
variegatum Jack, cu marginea foliolelor albă).
2.3. Descrierea speciei Fallopia japonica
Subîncrengătura Angiospermatophyta
Grupa Apetale (Monochlamideae)
Subclasa Caryophyllidae
Ordinul Polygonales
Fam. Polygonaceae A.L. Juss
Genul Fallopia Andans (Bilderdykia Dumort)
Fallopia japonica L.
(Doniță N., Geambașu Teodora, Brad R.R., 2004)
Sinonime: Reynoutria japonica, Polygonum japonicum, Polygonum compactum, Tiniaria
japonica, Reynoutria hastata , Polygonum confertum, Polygonum sieboldii, Pleuropterus
zuccarinii, Reynoutria yabeana, Reynoutria uzenensis, Reynoutria japonica var. uzenensis.
(www.europe-aliens.org).
Specia este menţionată de către Uniunea Internaţională pentru Conservării Naturii ca
una dintre cele mai periculoase o sută de plante invazive, , precum şi site Natura 2000 (SPA şi
SCI), prin integrarea de date spaţiale şi statistice complexe cu ajutorul metodelor de calcul
47
moderne (GIS). (Dumitrașcu M., Kucsicsa Gh., Grigorescu I., Dragotă C.S. , Năstase M.,
2012).
Planta este originară în Asia de Est, fiind introdusă în Europa ca plantă ornamentală în
1823 (Alberternst & Böhmer, 2006), iar în România este semnalată ca specie subspontană din
anii 1940 (Țopa, 1947). Este considerată periculoasă deoarece alcătuiește comunități dense în
care reduce chiar la zero biodiversitatea speciilor native prin umbrire, reducerea resurselor din
sol, precum și datorită substanțelor allelopatice.
Morfologie:
- arbust liană (8 m);
- frunze ovale- oval alungite (4-9 cm) verde -deschise
- flori mici albe sau albe-verzui, grupate în panicule mici, erecte (Figura 2.9.).
Figura 2.9. Fallopia japonica- frunze și flori (wikipedia.org.)
- este o specie perenă cu rizomi și numeroase trunchiuri de culoare roșiatică,
ramificate și care cresc liber;
- este o plantă unisexuat dioică (florile mascule și cele femele sunt grupate pe plante
separate);
- trunchiurile sunt verticale și ramificate (Figura 2.10.);
48
Figura 2.10. Fallopia japonica - tulpini (wikipedia.org.)
- fructele sunt de culoare brună strălucitor, achene triunghiulare, (Figura 2.11.).
Figura 2.11. Fallopia japonica - fructe (wikipedia.org.)
Înmulțire: Fallopia japonica este o plantă perenă (hemicriptophytă), care se reproduce
în special pe cale vegetativă. Reproducerea acestei plante se bazează pe rizomi, care cresc pe
direcție orizontală. Rizomii pot atinge lungimi 5-6 m. Rizomii pot crește până la 1 m lungime
într-o singură perioadă de vegetație (Figura 2.12.). Fragmente de rizomi de doar câțiva
centimetri pot regenera noi plante (Brock & Wade, 1992).
49
Figura 2.12. Rizom de Fallopia japonica (wikipedia.org.)
Rizomii sunt foarte prolifici, prezintă o creștere rapidă, au capacitatea de a țâșni,
putând produce deteriorări la fundații, pereți, pavaje și lucrări de drenaj.
Areal: Specie este originară din Asia. A fost naturalizată în America de Nord, vestul
Californiei. În S.U.A. a fost introdusă ca specie ornamentală și pentru combaterea eroziunii
solului. În Anglia a fost introdusă în anul 1825 pentru utilizare ornamentală.
Comportament ecologic: este un arbust heliofil care suportă și semiumbra, rezistent
la ger, rezistent la secetă, xeromezofil (Figura 2.13.).
50
Figura 2.13. Suprafață ocupată de specia Fallopia japonica (wikipedia.org.)
51
3. METODE DE COMBATERE A SPECIILOR INVAZIVE
3.1. Amorpha fruticosa
3.1.1. Impactul
3.1.1.1. Impactul ecologic
Amorpha fruticosa înlocuiește treptat speciile native. Aceasta a devenit una din
multele specii prezente în apropierea apelor și în zonele umede și are proprietatea de a reduce
bogăția mediului. Deoarece înlocuiește speciile native, viețuitoarele sălbatice își pierd sursele
de hrană, precum și vegetația adaptată modului lor de împerechere (de exemplu, Merops
apiaster, Alcedo atthis and for Ripiaria riparia).
Amorpha fruticosa se dezvoltă în mod prolific în zona de salcie, cu un impact negativ
asupra faunei sălbatice ce este dependentă de salcie. Această plantă are avantajul de a avea o
perioadă lungă de inflorescență (2 luni), și pare să atragă în special Apidea și Lepidoptera.
Prin urmare, este o sursă foarte importantă de hrană în această perioadă pentru entomofaună.
Un aspect pozitiv îl reprezintă pentru fluturi și alți polenizatori care sunt puternic
52
atrași de florile acestei specii, ca sursă de nectar, deși acest lucru poate fi în contradicție cu
imposibiltatea dezvoltării larvelor din cauza lipsei de vegetație.
Un alt impact pozitiv rezultă din faptul că această plantă contribuie la fixarea în mod
eficient a malurilor râurilor, protejând terenurile pe care crește, de inundații violente. Prin
urmare, aceasta asigură un "control" al fluctuațiilor debitului râului.
3.1.1.2. Impactul economic
Dovezile asupra impactului economic sun tîn număr limitat sau chiar lipsesc.
Bancurile de Amorpha fruticosa pot servi ca bariere fizice, în zonele de agrement și de
pescuit.
Un posibil impact pozitiv se datorează sistemului radicular extensiv ce pot susține în
mod eficient solul. Această capacitate de susținere a solului este foarte utilă de-a lungul căilor
navigabile cu bancuri abrupte și de-a lungul rezervoarelor de apă cu niveluri fluctuante ale
apei.
3.1.2. Metode de combatere
În prezent, există mai multe metode de combatare a speciei Amorpha fruticosa. Pentru
combaterea acestei specii este necesară aplicarea mai multor metode de combatere, astfel
încât să existe eficiență maximă. Utilizarea unor insecte, paraziți sau pășunatul caprinelor
poate conduce la un randament de circa 50%. Mai mult de atât, Amorpha fruticosa secretă o
toxină care protejează propriile semințe de atacul insectelor. Sunt cunoscute doar trei specii de
insecte care sunt rezistente la agentul activ al Amorpha fruticosa, dar utilizarea acestor specii
de insecte, poate conduce la atacul semințelor speciilor native.
Pășunatul nu este foarte eficient, deoarece planta nu este apetisantă și de aceea este, de
cele mai multe ori, ignorată de animale sau consumată doar când planta este foarte tânără. La
vârstă adultă, în urma pășunatului, planta poate fi rănită, dar nu distrusă.
Semințele de Amorpha fruticosa pot pluti pe apă mai mult de o săptămână (Sampsalle 2004)
și pot fi distribuite de curenții de apă (Sampselle 2004; Zavagno și D'Auria 2001, Takagi și
Hioki 2008). Mai mult decât atât, Amorpha fruticosa are toleranță la stres apă (Zavagno și
D'Auria 2001). Din rezultatele obținute de alți autori, prin observarea fenologică, perioada
propoce distribuirii semințelor de Amorpha fruticosa este după luna septembrie (în special în
53
perioade în care inundații pot avea loc). Germinarea Amorpha fruticosa, așa cum este
determinată prin experimente de germinare, este dependentă de acumularea de temperatură și
nu este dependentă de intensitatea luminii.
Există situații în care, deși managementul vegetației se efectuează o dată pe an, de la
sfârșitul lunii septembrie până la începutul lunii octombrie, Amorpha fruticosa poate germina
și în timp să revină la dimensiunea inițială. Semințele de Amorpha fruticosa pot fi, de
asemenea, împrăștiate în natură în această perioadă. Având în vedere că plantele îndepărtate
mecanic pot rămâne pe suprafețele unde au crescut, semințele lor sunt încă prezente și
disponibile pentru răspândire.
În general, speciile străine (invazive) au o perioadă latentă după invazie și se extind
ulterior (Shiva 1999). Prin urmare, pentru exterminarea Amorpha fruticosa înainte de a se
ajunge la expansiune pe scară largă este necesară o analiză a eficienței costurilor.
Ca o metodă de exterminare, se poate considera tratamentul chimic după recoltare
(Kashiwagi et al. 2008).
Smulgerea manuală
Depistarea precoce și smulgerea manuală a lăstarilor tineri poate ajuta la evitarea
colonizării excesive de către această plantă (Roche & Halse 1992). O atenție deosebită trebuie
acordată în această situație astfel încât fragmente ale sistemului radicular să nu rămână în sol,
deoarece pot da naștere la plante noi (C.N.R. 2000).
Mecanică
Măcinarea mecanică este cea mai comună metodă utilizată (C.N.R 2000). Dar, o
secțiunare a plantei stimulează eliberarea din mugurii laterali și rădăcini ce pot conduce la o
colonizare mai densă de către plantă (Lapin & Nothnagle 1995). Cu toate acestea, repetată
frecvent, această metodă permite combaterea plantei prin reducerea creșterii și a reproducerii
(Roche & Halse 1992). –
Cositul: Au existat încercări care au folosit ca metodă de control cositul succesiv.
Cuplarea mecanică / semănat
Această tehnică a redus înmulțirea speciei, însă eradicarea acesteia nu a fost obținută.
Chimic
Tratamentul chimic cu glifosat constă în pulverizarea sistemică a erbicidului pe
frunzișul plantei. Aceasta metodă pare a fi una dintre cele mai eficiente metode (Dinger ș.a.
54
2000). Acest tratament se poate face și pe tulpinile tăiate (Lapin& Nothnagle 1995).
Biologică / ecologică
Nu există metode eficiente de acest tip care să fi fost aplicate.
Pășunatul
Prin această metodă se arată că populațiile pot fi reduse temporar de un pășunat
moderat sau intens, dar această metodă este limitată din cauza gustului neplăcut al plantei.
Dacă pășunatul ar fi asociat cu o tehnică de tăiere și ardere atunci s-ar putea obține un control
al speciei.
Organică
Nici un agent biologic de control nu este disponibil în prezent (Evans et al 2003)
Metode de prevenire a speciei Amorpha fruticosa
- măsuri stricte de prevenire a infestării de noi teritorii;
- monitorizarea ariilor susceptibile de invazie, controlul riguros al introducerii de
fructe, semințe sau lăstari;
- eliminarea precoce a plantelor noi apărute;
- controlul mecanic este eficient pe suprafețe restrânse;
- tăierea lăstarilor se face de la bază, repetat, astfel încât să fie împiedicată formarea
florilor și producerea de sămânță;
- pe suprafețe care nu sunt în cadrul unor parcuri naturale se pot aplica și metode
chimice pentru eradicarea populațiilor de salcâm pitic;
- se recomandă tratamente repetate cu imazapic, triclopir, glifosat;
- nu este recomandat controlul biologic, deoarece gândacul semințelor de salcâm pitic
Acanthoscelides pallidipennis (Motschulsky), poate trece și pe alte plante (Figura 3.4., Figura
3.5.);
- salcâmul pitic să nu mai fie folosit în scop forestier, antierozional și horticol.
55
Figura 3.4. Acanthoscelides pallidipennis (Motschulsky)
(Gândacul semințelor de salcâm pitic)
În tabelul 3.1. sunt prezentate rezultatele unor studii efectuate în Japonia privind
consumul semințelor speciei Amorpha fruticosa, de către larvele gândacului semințelor de
salcâm pitic.
Tabelul 3.1.
Proporția de semințe consumate de larvele gândacului Acanthoscelides pallidipennis,
în Higashi-kubaru, Fukuoka, Japan, (Midori Tuda, Katsuya Shima, Clarence D. Johnson,
Katsura Morimoto, 2001)
Data Începutul
manifestării
Numărul de
raceme
Numărul de
semințe
Proporția de
semințe
consumate
cumulate (%)
9.10.1997 17.11.1997 60 6219
28.03.1998 59,6
29.10.1998 8.01.1999 68 8012
6.05.1999 37,5
29.10.1999 12.05.2000 24 977 56,0
August 2000 92,0
56
Măsuri de combatere a Salcâmului pitic (Amorpha fruticosa), (Mihaly Botond,
Botta Zoltan):
a) Eliminarea amorfei constă în lucrarea terenului cu freza în perioada de iarnă,
tulpinile fiind mai fragede în această perioadă;
b) Vara următoare se efectuează încă o lucrare cu freza, după ce planta a consumat
multă energie. La sfârşitul verii, se efectuează o arătură şi se extrag rădăcinile din pământ.
c) După ce terenul a fost arat, se face o discuire, iar apoi se face o greblare pentru a
aduna cioatele şi rădăcinile;
d) În fiecare an, terenul se coseşte de două ori, o dată în iunie şi o dată la sfârşitul lui
august, începutul lunii septembrie;
e) Pentru a limita posibilitatea de germinare, se poate acoperi terenul cu fân neinfestat
de pe terenurile învecinate;
f) În paralel cu cosirea, terenul poate fi păşunat, dar trebuie evitat suprapăşunatul. În
acest caz există riscul de a se instala buruienile;
g) Dacă se intenţionează eliminarea totală a amorfei de pe o suprafaţă, este nevoie şi
de tratarea chimică cu produse care acţionează doar asupra dicotiledonatelor, cel mai bun
rezultat fiind cu Garlon 4 ( Triclopir ester), Garlon 3 (Triclopir amine), Crossbow (Triclopir
+2,4 D ester). Se pot folosi şi substanţe pe bază de glyfosat (Roundup Pro Concentrate), pe
bază de imazapir (Arsenal sau Habitat). Tratamentul chimic se realizează la sfârşitul verii;
h) Combinarea metodei mecanice cu cea chimică poate conduce la eliminarea totală a
amorfei în 3 ani, spre deosebire de cosire repetată şi păşunare, care nu elimină total planta;
i) Dacă o singură cosire nu se face la timp, rădăcinile plantei reuşesc să se extindă şi
să se dezvolte pierzând astfel câteva perioade de vegetaţie;
j) Plantele necosite se pot extinde şi pot ocupa restul suprafeţelor;
k) În zona inundabilă nu se fac însămânţări artificiale cu specii ierboase, deoarece
aceste specii nu sunt rezistente la inundaţii. Prima inundaţie va duce la dispariţia speciilor
ierboase însămânţate, după care se instalează buruienile şi apoi amorfa din nou;
l) Aplicarea substanţelor chimice trebuie realizată prin pensulare, întindere pe plantă şi
nu prin pulverizare, pentru a nu fi afectate alte specii.
57
Figura 3.5. Acanthoscelides pallidipennis (Motschulsky), adult
Alelopatia - o alternativă pentru o agricultură modernă
Alelopatia se referă la activitatea schimburilor de substanțe eliberate în sol sau în aer
de către o serie de plante care interacționează cu alte plante, aceste substanțe se numesc
alelochimicale.
Acestea sunt produse de către plante sub formă de emisiide gaze sau sub formă
lichidă, care sunt extrudate ale rădăcinilor. Nucul negru (Juglans nigra),(Figura 3.6.) secretă
prin frunze o substanță alelopatică, numită juglonă, care prin antrenare în sol de către
precipitații, inhibă germinarea semințelor, după ce a suferit o modificare sub influența
bacteriilor. Această substanță are un efect puternic de erbicid (Figura 3.7.)
58
Figura 3.6. Juglans nigra (Nuc negru) (wikipedia.org.)
Juglonul realizat în frunze este vehiculat de către precipitații în sol, unde în prima fază
nu are o formă activă. Ulterior sub acțiunea unor specii de microorganisme din sol, prin
procese enzimatice, acesta este activat, iar în diferite concentrații influențează germinația altor
plante, inclusiv la plantele de cultură (Figura 3.6.).
Din punct de vedere chimic, substanțele alelopatice pot fi molecule simple (NH3) sau
substanțe complexe organice (florizinul) până la alcaloizi. Acestea aparțin la câteva grupe
chimice (acizi organici, aldehide, alcaloizi, terepentine, alcooli, polipeptide, nucleozide,
lanțuri lungi de acizi grași, etc.
59
Figura 3.7. Formarea juglonului din glucosili existenți pe frunze de nuc și efectele
alelochimice după transformarea lor microbiană (www.proplanta.de, citat de Berca M., 2011)
60
3.2 Acer Negundo
3.2.1. Impactul
3.2.1.1. Impactul ecologic
Impactul ecologic specific constă în regenerarea vegetativă permanentă care conduce
la dominație în pădurile din zonele inundabile. Astfel, are un efect negativ asupra regenerării
plopilor și sălciilor (Künstler 1999).
Planta poate produce aproximativ 30000 de semințe. Semințele de Acer Negundo pot
fi dispersate de vânt sau de către păsări și veverițe. S-a determinat că Acer Negundo se poate
dezvolta într-o varietate de condiții de creștere (Udvardy, 2008).
Având în vedere că semințele-de Acer Negundo sunt capabile să supraviețuiască în
apă, timp de cel puțin 6 săptămâni și să germineze înainte de a atinge solul, putem
concluziona că modul de dispersare poate fi unul pe o distanță mare.
61
3.2.1.2. Impactul economic
Impactul economic se datorează faptului că apărând în habitate semi-naturale, și
deoarece are un rol propagator al dezvoltării omidei păroase (Hyphantria cunea Drury 1773)
provoacă pagube serioase ale culturilor horticole (Udvardy, 2008).
3.2.2. Metode de combatere
Arțarul american este un concurent puternic pentru speciile lemnoase native pe care le
înlocuiește cu succes, în special în habitatele degradate. Din punct de vedere economic are un
impact negativ, eliminarea acestuia necesitând costuri suplimentare.
În ceea ce privește impactul asupra sănătății oamenilor, acesta este numai indirect.
Această specie este o gazdă bună pentru un fluture al cărui omizi, prin atingere, determină o
serie de alergii dermatologice.
Pentru prevenirea instalării în habitate susceptibile și în arii protejate este nevoie de o
monitorizare permanentă și eliminarea imediată a plantelor instalate, prin mijloace mecanice,
care s-au dovedit a fi cele mai eficiente.
O altă modalitate de combatere este efectuarea de decojiri inelare care determină
reducerea capacității de drajonare, iar în câțiva ani la uscarea indivizilor respectivi (Figura
3.1., Figura 3.2., Figura 3.3.).
Este recomandată evitarea evitarea arțarului american în scopuri ornamentale, iar în
zonele unde există trebuie efectuate tăieri drastice ale coronementului, astfel încât producția
de fructe să fie cât mai mică.
62
Figura3.1. Efectuarea decojirii la Acer negundo (www.afd-ld.org)
Figura 3.2. Schema
țesuturilor
constituente ale
tulpinii (www.afd-
ld.org)
63
Figura 3.3. Schema țesuturilor constituente ale tulpinii la un trunchi de arbore
1 - suprafața cambiului; 2 - raza medulară în inelele de lemn secundar; 3 - raza medulară în
floem; 4 - ritidom; 5 - floem secundar; 6 - coajă (altaublog.blogspot.com)
64
3.3. Fallopia japonica.
3.3.1. Impactul
3.3.1.1. Impactul ecologic
Fallopia japonica este un exemplu de plantă invazivă, deoarece are un impact nociv
asupra ecosistemelor locale. Aceasta crește rapid primăvara și domină sit-ul cu un strat gros
de frunze, limitând resursele pentru alte plante locale. S-a raportat că au și proprietăți
alelopatice care inhibă creșterea plantelor vecine (Inoue și colab. 1992). Fallopia japonica a
fost introdusă inițial în scopuri ornamentale, dar această planta a scăpat de sub control și s-a
dezvoltat de-a lungul drumurilor, ravenelor și pe malurile râurilor.
Prezența copleșitoare a unei astfel de plante dominante a fost în centrul mai multor
studii care au investigat posibilele efecte asupra ecosistemelor locale. Prezența Fallopia
japonica în natură a condus la modificări în structura comunităților de plante (Siemens și
Blossey 2007), cu impact asupra speciilor de nevertebrate (Gerber și colab. 2008), și de
funcționare a ecosistemului (Lecerf et al. 2007).
65
Fără îndoială, există zone care necesită măsuri drastice pentru a preveni o invazie a
Fallopia japonica care să afecteze ecosistemele naturale sau activitățile umane.
3.3.1.2. Impactul economic
Fallopia japonica nu este considerată un parazit agricol, doar o buruiană de mediu,
deoarece "invadează vegetația naturală, și, de obicei, afectează în mod negativ biodiversitatea
nativă și / sau funcționarea ecosistemului" (Pyšek et al. 2004). Aceasta are un impact
economic în ceea ce privește resursele financiare și efortul folosit pentru a gestiona populațiile
de Fallopia japonica. Este ironic faptul că oamenii continuă să răspândească această specie în
locații noi, în timp ce se facă un efort financiar de eradicarea acesteia în alte zone.
3.3.2. Metode de combatere
Există mai multe opțiuni de management pentru controlul Fallopia japonica. Dintre
acestea se menționează: tăierea, smulgerea sau acoperirea cu material textil. Aceste opțiuni
mecanice necesită forță de muncă și sunt consumatoare de timp și nu dau rezultate excelente
(Child și Wade 2000). Erbicidele sunt eficiente la controlul pe termen lung, dar greu de
aplicat pe zone de mari dimensiuni și nu pot fi folosite în mediile naturale sau urbane. Studiile
au demonstrat recent, că poate fi folosită o metodă ce are în atenție o specie de insecte pentru
controlul biologic al acestei plante în Marea Britanie (Shaw et al. 2009), metodă ce este de
asemenea luată în considerare în Canada.
Un plan de management integrat pe termen lung este adesea recomandat pentru a
controla Fallopia japonica.
66
4. STRATEGIA DE COMBATERE A SPECIILOR INVAZIVE DIN
PARCUL NATURAL LUNCA MUREȘULUI
4.1. Măsuri de prevenire a extinderii Salcâmului pitic (Amorpha fruticosa)
Principalele măsuri de prevenire a extinderii speciei Amorpha fruticosa sunt
următoarele:
a) măsuri stricte de prevenire a infestării de noi teritorii;
b) monitorizarea ariilor susceptibile de invazie, controlul riguros al
introducerii de fructe, semințe sau lăstari;
c) eliminarea precoce a plantulelor apărute;
d) controlul mecanic este eficient dacă se execută susținut;
e) tăierea lăstarilor se face de la bază, repetat, astfel încât să fie împiedicată
formarea florilor și producerea de sămânță;
f) metodele chimice pentru eradicarea populațiilor de salcâm pitic pot fi
utilizate dacă metoda mecanică nu este eficientă și legislația permite;
g) se recomandă tratamente repetate cu imazapic, triclopir, glifosat;
h) nu este recomandat controlul biologic, deoarece gândacul semințelor de
salcâm pitic (Acanthoscelides collusus) poate trece și pe alte plante;
i) salcâmul pitic să nu mai fie folosit în scop forestier, antierozional și horticol.
4.2. Măsuri de combatere a Salcâmului pitic (Amorpha fruticosa)
Măsurile de combatere a speciei Amorpha fruticosa sunt:
a) Eliminarea amorfei constă în lucrarea terenului cu freza în perioada de
iarnă, tulpinile fiind mai fragede în această perioadă;
b) Vara următoare se efectuează încă o lucrare cu freza, după ce planta a
consumat multă energie. La sfârşitul verii, se efectuează o arătură şi se extrag rădăcinile din
pământ.
c) După ce terenul a fost arat, se face o discuire cu un disc forestier, iar apoi se
face o greblare pentru a aduna cioatele şi rădăcinile;
67
d) În fiecare an, terenul se coseşte de două ori, o dată în iunie şi o dată la
sfârşitul lui august, începutul lui septembrie;
e) Pentru a limita posibilitatea de germinare, se poate efectua semănarea unor
plante precum lucerna, iar odată cu cosirea acesteia se taie și lăstarii de Amorpha fruticosa;
f) În paralel cu cosirea, terenul poate fi păşunat, dar trebuie evitat
suprapăşunatul. În acest caz există riscul de a se instala buruienile;
g) Dacă se intenţionează eliminarea totală a amorfei de pe o suprafaţă, este
nevoie şi de tratarea chimică cu produse care acţionează doar asupra dicotiledonatelor, cel mai
bun rezultat fiind cu Garlon 4 ( Triclopir ester), Garlon 3 (Triclopir amine), Crossbow
(Triclopir +2,4 D ester). Se pot folosi şi substanţe pe bază de glyfosat (Roundup Pro
Concentrate, pe bază de imazapir (Arsenal sau Habitat). Tratamentul chimic se realizează la
sfârşitul verii;
h) Combinarea metodei mecanice cu cea chimică poate conduce la eliminarea
totală a amorfei în 3 ani, spre deosebire de cosire repetată şi păşunare, care nu elimină total
planta;
i) Dacă o singură cosire nu se face la timp, rădăcinile plantei reuşesc să se
extindă şi să se dezvolte;
j) Plantele necosite se pot extinde şi pot ocupa restul suprafeţelor;
k) Aplicarea substanţelor chimice trebuie realizată prin pensulare, întindere pe
plantă şi nu prin pulverizare, pentru a nu fi afectate alte specii.
O sinteză a măsurilor de combatere a speciei Amorpha fruticosa este prezentată în
tabelul 4.1.
68
Tabelul 4.1. Lucrări propuse pentru combaterea speciei Amorpha fruticosa
Lucrarea Perioada Utilaj Imagine
Lucrarea
terenului cu
freza I
iarna Tractor + freză
www.mecomag.ro
Lucrarea
terenului cu
freza II
iulie - august Tractor + freză
www.mecomag.ro
Extragerea
rădăcinilor
august -
septembrie
Tractor +
scarificator
www.agrometejea.ro
Arat la 25 cm august -
septembrie
Tractor + plug
www.agricultor.ro
69
Discuit terenul august -
septembrie
Tractor + disc
www.agritehnica.ro
Semănat
lucernă
martie -aprilie Tractor +
semănătoare
www.utilaje-chetani.ro
Cosit terenul I mai-iunie Tractor + coasă
depozituldeutilajeagricole.ro
Cosit terenul II august Tractor + coasă
depozituldeutilajeagricole.ro
70
Erbicidat
(dacă metoda
mecanică nu
dă rezultate)
august-
septembrie
Tractor +
echipament de
erbicidat
www.recolta.ro
Tocare resturi
vegetale
- Tractor +
tocătoare pentru
resturi vegetale
www.cgeanguconsulting.infoferma.ro
În tabelul 4.2. este prezentat un deviz de lucrări mecanice după o tehnologie clasică,
iar în tabelul 4.3. după tehnologie New tillage.
Tabelul 4.2. Deviz lucrări mecanice - tehnologie Clasică (Berca M., 2011)
Lucrarea Tractor +
utilaj
Consum
motorină
(l/ha)
Preț
carburant
Valoare Viteza
zilnică
Durata
înființării
100 ha
(zile)
Arat 25 cm Tractor
150 CP
+PP5
23-24 3,86 89-92 10-12 8
Discuit I Tractor
100 CP +
disc 5m
8-10 3,86 31-38 15-18 6
Discuit II Tractor
100 CP +
7-8 3,86 27-31 17-20 5
71
disc 5m
Combinator Tractor
100 CP +
combinator
5m
8-10 3,86 31-38 18-22 4,5
Fertilizat Tractor U
65 CP
+MA 3,5
2,2 3,86 9,6 40 2,5
Semănat Tractor 70
CP + SUP
DK
6 3,86 27 15-20 5
TOTAL 54-60 214,6-
235,6
31
Tabelul 4.3. Deviz lucrări mecanice - tehnologie New tillage (Berca M., 2011)
Lucrarea Tractor +
utilaj
Consum
motorină
(l/ha)
Preț
carburant
Valoare Viteza
zilnică
Durata
înființării
100 ha
(zile)
Scarificare Tractor 400
CP
+scarificator
6m
18 3,86 69,48 28-30 3
Pregătit
pat
germinativ
Tractor 400
CP+TIGER
8m
6-8 3,86 23-31 40-47 2,5-2,1
Semănat +
fertilizat
Tractor U
190 CP +
semănătoare
HORSCH
6 3,86 23,16 40 2,5
72
SPRINTER
8m
TOTAL 30-32 115-123 8,3
În tabelul 4.4. și 4.5. sunt prezentate o serie de lucrări mecanice și manuale care se pot
aplica pentru combatererea speciei Amorpha fruticosa.
Tabelul 4.4. Lucrări silvice mecanice și manuale
Simbol Specificare
D7 Aratul solului cu plugul PP2-30M; PP3-30M;PP4-30M purtat de tractor U-
650, U-651.
D9 Discuirea arăturii cu grapa GD-2,5; GD-3,2; 4,0 tractată de tractor U-650, U-
651, L-445, V-445, U-445.
D10 Grăparea arăturilor cu grapa cu colţi reglabili GCR1,7 cu 3 câmpuri, tractată
de tractor U-650, U651.
D20 Afânarea superficială a solului sau spargerea crustei cu sapa rotativă SR-4,5,
tractată de tractor U-650, U-651, U-445.
D24 Devitalizarea cioatelor cu Tormona 80, cu aparatul Fontan
D25 Tăierea tufişurilor, arbuştilor şi arborilor subţiri cu moto-unealta STIHL de pe
suprafeţe ce se împăduresc.
D66 Curăţirea terenului în vederea împăduririi prin tăierea tufişurilor, arbuştilor şi
arborilor subţiri cu moto-unealta Husqvarna 250 RX
C4 Tăierea manuală a tufişurilor, arbuştilor şi arborilor subţiri
C5 Dezrădăcinarea manuală a cioatelor de foioase moi şi răşinoase (exclusiv
bradul)
C6 Dezrădăcinarea manuală a cioatelor de foioase tari şi brad
C7 Astuparea gropilor şi nivelarea terenului în urma dezrădăcinării cioatelor
73
Tabelul 4.5. Măsuri de combatere pentru specia Amorpha fruticosa
(utilajele sunt cumpărate din fondurile proiectului)
Nr.
crt.
Denumirea
lucrării Perioada Tractor + utilaj
1. I. Lucrarea
terenului cu freza
Iarna (anul I) Tractor 100 CP + freză
Utilaj cumpărat din fondurile proiectului
2. II. Lucrare
terenului cu freza
Vara (anul I) Tractor 100 CP + freză
Freză cumpărată din fondurile proiectului
3. Extras rădăcinile Vara Tractor U 650 + scarificator
Scarificator cumpărat din fondurile proiectului
74
4. Arat la 25 cm Vara (anul II) Tractor 150 CP +Plug reversibil
Plug reversibil cumpărat din fondurile
proiectului
5. Discuit Înainte de
semănat
Tractor 150 CP + grapă cu discuri
Grapă cu discuri cumpărată din fondurile
proiectului
5. Semănat lucernă Martie-aprilie Tractor 150 CP + semănătoare
Semănătoare cumpărată din fondurile proiectului
5. Cosit terenul Iunie + Tractor + coasă
75
August
Utilaj cumpărat din fondurile proiectului
6. Pășunat Mai-Iunie -
7. Erbicidat
(dacă metoda
mecanică nu este
eficientă)
Sfârșit august
- început
septembrie
Tractor U650 + M.E.T.
În tabelul 4.6. sunt prezentate principalele erbicide care se pot folosi pentru
combaterea speciei Fallopia japonica.
Tabelul 4.6. Erbicide pentru combaterea speciei Fallopia japonica
Nr.
crt.
Erbicid Aplicare
Denumire Substanța activă
1. Roundup Pro Concentrate Glyphosate 5 ml/trunchi, lujeri, în perioada
de creștere activă între al doilea și
al treilea internod, nu este
selectiv, atacă toată vegetația cu
care vine în contact
2. Rifle, Clarity Dicamba august
3. Arsenal, Habitat Imazapir mijlocul verii
4. Garlon 4, Remedy Triclopir ester 0,5-2%
Aplicare în timpul creșterii active
a plantei
5. Garlon 3A Triclopir amine
6. Crosbow Triclopir + 2,4D
76
Acțiuni de prevenire:
1. Ca un prim pas pentru prevenirea răspândirii acestor specii invazive ar fi
conștientizarea localnicilor și eradicarea speciei/speciilor din localitățile unde acestea sunt
plantate ca specii ornamentale și reprezintă o sursă importantă pentru răspândirea în arii
naturale /seminaturale.
2. Curățarea și igienizarea comunităților ruderale aflate de-a lungul drumurilor sunt
urgente deoarece acestea constituie habitate tranzitorii ale speciilor invazive către habitatele
naturale. Fiecare specie, fără excepție, apare în aceste comunități ruderale fără valoare
conservativă, astfel cositul regulat sau eradicarea cu ierbicide ar fi o cale adecvată pentru
eliminarea lor.
3. Interzicerea plantației cu specii invazive.
Combinarea lucrărilor mecanice cu utilizarea erbicidelor este eficientă, contribuind
astfel la reducerea capacității de regenerare a acestei specii.
4.3. Măsuri de prevenire a extinderii Arţarului american ( Acer negundo L.)
Pentru prevenirea instalării în habitate susceptibile și în arii protejate este nevoie de o
monitorizare permanentă și eliminarea imediată a plantelor instalate, prin mijloace mecanice,
care s-au dovedit a fi cele mai eficiente.
O altă modalitate de combatere este efectuarea de decojiri inelare care determină
reducerea capacității de drajonare, iar în câțiva ani la uscarea indivizilor respectivi (Figura
4.1.).
Este recomandată evitarea arțarului american în scopuri ornamentale, iar în zonele
unde există trebuie efectuate tăieri drastice ale coronementului, astfel încât producția de fructe
să fie cât mai mică.
77
Figura 4.1. Efectuarea decojirii la Acer negundo (Anastasiu Paulina, Negrean G., 2007)
4.4. Sistemul de lucrare al solului
Lucrările solului sunt măsuri agrotehnice cu efecte complexe asupra însușirilor fizice,
chimice și biologice ale acestuia. Totodată prin lucrări aplicate în momentele corespunzătoare
se pot combate buruienile, bolile și dăunătorii cultuirlor agricole. În tabelul 4.7. este prezentat
un sistem convențional de lucrare al solului.
Tabelul 4.7. Sistemul convențional de lucrare al solului (Berca M., 2011)
Varianta
I
Discuirea
miriștei
Tractor + Grapa cu
discuri GD-2,2 , GD
- 3,2
78
www.utilajeagro.ro
Arat (25cm) Tractor + Plug PP 4-
30
www.agricultor.ro
Pregătirea
patului
germinativ
Tractor + cultivator
cu discuri + grapă
rotativă
www.unia.ro
Semănat Tractor +
semănătoare
www.utilaje-chetani.ro
79
Varianta
a II-a
Discuit Tractor + Grapa cu
discuri GD -2,2, GD-
3,2
www.utilajeagro.ro
Pregătirea
patului
germinativ
Tractor + Gruber
rotativ
Tractor + gruber cu
discuri
www.agro-line.ro
Semănat Tractor +
semănătoare
www.utilaje-chetani.ro
Lucrările de conservare a solului presupun o serie de lucrări care să nu determine
modificări negative în ceea ce privește structura, flora și fauna, menținerea și refacerea
substanțelor organice și a humusului. De asemenea prin menținerea acoperită a solului cu
mulci, cu culturi de bază sau culturi intermediare se previn procesele de eroziune și
menținerea buruienilor la un nivel scăzut care poate fi controlat cu ușurință (Berca M., 2011).
80
În tabelul 4.8. sunt prezentate o serie de lucrări conservative ale solului.
Tabelul 4.8. Lucrări ale solului fără deplasare pe orizontală (Berca M., 2011)
1. Scarificare (pe soluri tasate)
www.agrometejea.ro
2. Scarificare la 60-63 cm
www.farmet.ro
3. Gruber (Tiger) la 10 cm
www.titanmachinery
4. Gruber (Tiger) la 20 cm
www.titanmachinery
81
5. Semănat cu tehnică mulci sau
convențional
www.recolta.eu
4.5. Asolamente
Prin asolament se urmărește crearea unor condiţii de mediu mai favorabile pentru
plantele cultivate, o mai bună aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive şi prevenirea
pagubelor provocate de buruieni, boli şi dăunători.
Avantajele pe care le realizează asolamentele mai ales în anii agricoli cu probleme, vin
în sprijinul producătorului agricol în speranţa obţinerii unor randamente pe unitatea de
suprafaţă.
Organizarea unui asolament nu se face de azi pe mâine şi nu pentru o perioadă scurtă,
ci pentru o perioadă mai lungă de 4 - 6 ani (Berca M., 2011).
În organizarea unui asolament raţional, care în final să realizeze sporuri de producţie şi
eficienţă economică maximă, trebuie să se ţină seama de o serie de factori şi anume:
❖ condiţiile naturale;
❖ cerinţele economico - organizatorice;
❖ cerinţele agrobiologice ale plantelor.
Factorii naturali, cum sunt solul şi clima, au o importanţă deosebită în alegerea
culturilor din cadrul asolamentului. Tipul de sol, relieful, expoziţia, adâncimea apei freatice,
cantitatea de precipitaţii, temperatura etc. sunt factori de care trebuie să se ţină seama atât în
privinţa speciilor ce se vor cultiva într-o zonă sau alta, cât şi a hibrizilor şi soiurilor din cadrul
fiecărei specii.
82
Rotaţia şi succesiunea în cadrul asolamentelor se vor face în funcţie de cerinţele agrobiologice
ale plantelor.
Astfel, după plante care lasă în sol cantităţi mari de elemente nutritive, cum ar fi
leguminoasele, să urmeze plante mari consumătoare de azot şi fosfor, cum sunt porumbul,
grâul, sfecla, floarea soarelui,etc. De asemenea, se recomandă ca după plante mari
consumatoare de apă să urmeze plante cu un consum mai redus de apă. Prin rotaţie şi
succesiunea culturilor în cadrul asolamentului trebuie să se realizeze şi o bună combatere a
bolilor şi dăunătorilor, şi a buruienilor (Pintilie și colab., 1985).
Ţinând cont că în agricultura ţării noastre s-au produs mutaţii foarte importante, unde
agricultura privată deţine 95% din suprafaţa arabilă, o atenţie deosebită trebuie acordată
mărimii solelor.
În asociaţiile nou înfiinţate, solele sunt mai mari în funcţie de specificul asolamentului
(asolamente de câmp, asolamente furajere sau mixte), în timp ce în agricultura privată, solele
au dimensiuni mult mai mici, în funcţie de suprafaţa deţinută de proprietar.
În funcţie de numărul de sole sau ani, asolamentele sunt de scurtă durată, 2-4 ani şi de
lungă durată, 5-6 ani.
Întrucât principalele culturi din ţara noastră sunt grâul şi porumbul, acestea ocupând
aproape 60% din suprafaţa arabilă, se foloseşte foarte des rotaţia grâu-porumb. Acest
asolament s-a dovedit necorespunzător, întrucât ambele culturi sunt mari consumatoare de
elemente nutritive şi au şi unele boli comune (Fuzarioză).
În acest sens se recomandă câteva tipuri de asolamente (Pintilie C. și colab.,
1985)(tabelul 4.9., 4.10., 4.11., 4.12.).
Tabelul 4.9. Asolament de 3 ani
Anul Cultura
1. Leguminoase + plante tehnice
2. Cereale păioase
3. Porumb
Tabelul 4.10. Asolament de 4 ani
Anul Cultura
1. Leguminoase (soia, fasole, mazăre)
83
2. Cereale de toamnă (grâu, orz, secară)
3. Plante tehnice (floarea soarelui)
4. Porumb
Tabelul 4.11. Asolament de 5 ani
Anul Cultura
1. Leguminoase plante furajere
2. Cereale de toamnă
3. Cereale de toamnă
4. Porumb + plante tehnice
5. Porumb + plante tehnice
Tabelul 4.12. Asolament de 6 ani
Anul Cultura
1. Leguminoase + plante furajere
2. Cereale de toamnă
3. Porumb, floarea soarelui, sfeclă
4. Cereale de toamnă
5. Porumb
6. Porumb
În condiţii de irigare se recomandă asolamente de 3-5 ani, cu următoarea structură de culturi:
porumb 42%, grâu + orz 25%, sfeclă 8%, soia 8%, floarea soarelui 8%, ierburi perene 8%
(Hulpoi N., Picu I., citați de Pintilie C. și colab.,1985).
Pe terenurile din zona de deal, în asolament este necesar să se introducă o plantă
amelioratoare pentru îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale acestor terenuri.
Diferite scheme pentru aceste soluri sunt prezentate tabelele 4.13, 4.14.
Tabelul 4.13. Asolament de 5 ani
Anul Cultura
1. Grâu, trifoi
84
2. Lucernă
3. Porumb
4. Grâu
5. Porumb
Tabelul 4.14. Asolament de 5 ani
1. Grâu, trifoi
2. Lucernă
3. Grâu, orz
4. Porumb
5. Leguminoase anuale, plante tehnice
(mazăre, fasole, soia, borceag, in).
85
5. BIBLIOGRAFIE
Alberternst B., Böhmer H.J. 2006 - NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet – Fallopia
japonica. – From: Online Database of the North European and Baltic Network on Invasive
Alien Species–NOBANIS. www.nobanis.org/
Anastasiu Paulina, Negrean Gavril, Invadatori vegetali în România, Editura Universității din
București, 2007, ISBN 978-973-737-291-8, pag. 29-30.
Beldie Al., Plantele lemnoase din R.P.R., Manual de determinare, Editura Agro-Silvică de
Stat, București, 1953, pag. 318-321, 342-355.
Berca Mihai, Agrotehnică, Editura Ceres, București, 2011, ISBN 978-973-40-0899-5, pag.
915-939.
Brock J.H. and Wade P.M., 1992, Regeneration of Japanese knotweed (Fallopia japonica)
rhizomes and stems: observations from greenhouse trails. In: Proceedings 9th international
Symposium on the Biology of Weeds. Dijon, France. p. 85 - 94.
C.N.R. Compagnie Nationale du Rhône 2000 – Expérimentation de lutte contre l’Amorpha
fruticosa : Ecologie de l’Amorpha fruticosa sur le Rhône aménagé et ses annexes fluviales.
Rapport d’étude. 31pp.
Child, L. E., and Wade, M. 2000. The Japanese knotweed manual, the management and
control of an invasive alien weed. Packard Publishing Limited, Chichester. UK. 127.
Ciocîrlan Vasile, Flora ilustrată a României, Editura Ceres, București, 1988, pag. 377, 416.
Clinovschi F., Dendrologie, Editura Universității Suceava, Suceava, 2005, ISBN 973-666-
157-1 pag. 214, 228.
Culiță Sârbu, 2011, Impactul invaziei plantelor adventive asupra biodiversității naturale,
86
economiei și sănătății umane, proiect: Plantele adventive: dinamica populațiilor și riscul
introducerii de noi specii, contract nr. 474/7.03.2011, cod proiect -SK-RO-0013-10, USAMV
Iași.
Dinger F., Penelon L., Tardif P. 2000a. Etude expérimentale sur les méthodes de contrôles
d’une plante envahissante: Amorpha fruticosa. Potentialités reproductives de l’espèce, essais
de traitement chimiques par le glyphosate en conditions contrôlées. Rapport d’étude.
Cemagref, SaintMartin d’Hyères. 44pp.
Doniță Nicolae, Geambașu Teodora, Brad Remus Radu, Dendrologie, "Vasile Goldiș"
University Press, Arad, 2004, ISBN 973-664-058-2, pag. 111, 200, 212-219.
Evans J.R., Nugent J.J., Meisel J.K. 2003. Invasive plant species, inventory and management.
Plan for the Hanford Reach National Monument. The Nature Conservancy, Washington Field
Office. 158 pp.
Gerber, E., Krebs, C., Murrell, C., Moretti, M., Rocklin, R., and Schaffner, U. 2008. Exotic
invasive knotweeds (Fallopia spp.) negatively affect native plant and invertebrate assemblages
in European riparian habitats. Biological Conservation, 141(3), 646-654.
Iliescu Ana-Felicia, Cultura arborilor și arbuștilor ornamentali, Editura Ceres, București,
2002, ISBN 973-40-0582-0, pag. 253-259, 327-328.
Inoue M., Nishimura H., Li H. H., and Mizutani J. 1992. Allelochemicals from Polygonum
sachalinense Fr. Schm. (Polygonaceae). Journal of Chemical Ecology, 18: 1833–1840.
Kashiwagi T, Hosoki D, Matsue M (2008) Attempt to manage alien revegetation species
Amorpha fruticosa L. community. J Jpn Soc Reveg Technol 34(1):9–14
Künstler P. 1999. The role of Acer negundo L. in the structure of floodplain forests in the
middle course of the Vistula river. Proceedings of the 5th International Conference on the
87
Ecology of the Invasive Alien Plants 13–16 October 1999. La Maddalena, Sardinia, Italy
Lapin B. Nothnagle P. 1995. Control of false indigo Amorpha fruticosa a non native plant, in
riparian areas in Connecticut Natural Areas Journal 15: 279. In: Evans J.R., Nugent J.J.
Lecerf, A., Patfield, D., Boiché, A., Riipinen, M. P., Chauvet, E., and Dobson, M. 2007.
Stream ecosystems respond to riparian invasion by Japanese knotweed (Fallopia japonica).
Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences, 64: 1273-1283.
Monica Dumitrașcu , Gheorghe Kucsicsa , Ines Grigorescu, Carmen-Sofia Dragotă, Mihaela
Năstase, Invasive Terrestrial Plant Species in the Romanian Protected Areas. Case Study:
Fallopia japonica in the Maramureş Mountains Natural Park, Forum geografic. Studii și
cercetări de geografie și protecția mediului Volume XI, Issue 1 (June 2012), pp. 45-53.
Pintilie Constantin, Romoșan Ștefan, Pop Liviu, Timariu Gheorghe, Sebök Petru, Guș Marin,
Agrotehnică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985, pag. 43-289.
Pyšek, P., Richardson, D. M., Rejmánek, M., Webster, G. L., Williamson, M., and Kirschner,
J. 2004. Alien plants in checklists and floras: towards better communication between
taxonomists and ecologists. Taxon, 53: 131-143.
Roché C.T., Halse R.R. 1992. Indigobush (Amorpha fruticosa L.). Pacific Northwest
Extension Publication PNW430. In: Evans J.R., Nugent J.J., Meisel J.K. 2003. Invasive plant
species, inventory and management. Plan for the Hanford Reach National Monument. The
Nature Conservancy, Washington Field Office. 158 pp.
Sampselle CG (2004) Desert false indigo, which was obtained on January 31, 2007.
http://www.cnr.uidaho.edu/range454/2003% 20Pet%20weeds/desert_false_indigo.htm
Shaw, R. H., Bryner, S., and Tanner, R. 2009. The life history and host range of the Japanese
knotweed psyllid, Aphalara itadori Shinji: Potentially the first classical biological weed
88
control agent for the European Union. Biological Control, 49: 105-113.
Shiva V (1999) Species invasions and the displacement of biological and cultural diversity.
Invasive species and biological management. Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, pp
33–45
Siemens, T. J., and Blossey, B. 2007. An evaluation of mechanisms preventing growth and
survival of two native species in invasive Bohemian knotweed (Fallopia Xbohemica,
Polygonaceae). American Journal of Botany, 94: 776-783.
Takagi K, Hioki Y (2008) Actual situation and invasion evaluation of escaped Amorpha
fruticosa L. used for slope revegetation in the Sendaigawa River Basin, Tottori Prefecture. J
Jpn Soc Reveg Technol 33(4):571–579
Tuda M., Shima K., Johnson C.D., Morimoto K. 2001. Establishment of Acanthoscelides
pallidipennis (Coleoptera: Bruchidae) feeding in seeds of the introduced legume Amorpha
fruticosa, with a new record of its Eupelmus parasitoid in Japan. Applied Entomology and
Zoology 36: 269276.
Ţopa E. 1947 - Contribuţiuni noi la cunoaşterea ergasiophygophytelor din Cluj. Bul. Grăd.
Bot. Cluj, 27(3-4): 181-188.
Udvardy, L. (2008): Boxelder (Acer negundo). In The most important invasive plants in
Hungary (Eds. Botta-Dukát, Z. & Balogh, L.). Institute of Ecology and Botany, Hungarian
Academy of Sciences, Vácrátót, Hungary pp. 115–120
Zavagno F, D’Auria G (2001) Synecology and dynamics of Amorpha fruticosa communities
in the Po plain (Italy). Species Ecology and Ecosystem Management. Backhuys, Leiden, pp
175–182
www.depozituldeutilajeagricole.ro
89
www.agricultor.ro
www.agritehnica.ro
www.agro-line.ro
www.cgeanguconsulting.infoferma.ro
www.eppo.org
www.issg.org/booklet.pdf
www.mecomag.ro
www.recolta.ro
www.unia.ro
www.utilajeagro.ro
www.utilaje-chetani.ro
www.wikipedia.org
www.zin.ru
www.europe-aliens.org
www.afd-ld.org
www.altaublog.blogspot.com
