1

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Trimestrul al IV-lea 2016

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara

Judecător Conf. univ. dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Floare NYIREDI

2

Cuprins

§.Arbitraj comercial .............................................................................................................................. 3

1. Acţiune în anulare a sentinţei arbitrale pentru motive care privesc

absenţa/nulitatea/caracterul inoperant al convenţiei de arbitraj, respectiv, pentru motive de

ordine publică referitoare la lipsa caracterului imparţial al instanţei de arbitraj şi la

încălcarea dreptului la un proces echitabil de către aceeaşi instanţă. Respingerea acţiunii ca

neîntemeiată ................................................................................................................................... 3

§.Drept societar .................................................................................................................................... 16

2. Cerere formulată de un asociat pentru dizolvarea societăţii, în calitate de „persoană

interesată”, invocând expirarea sediului social şi a mandatului administratorilor.

Respingerea cererii asociatului .................................................................................................. 16

§. Dreptul insolvenţei .......................................................................................................................... 18

3. Cerere formulată de creditorul care deţine mai mult de 50 % din valoarea creanţelor,

pentru schimbarea practicianului de insolvenţă. Caracterul caduc al cererii de schimbare,

în raport cu dispoziţia de confirmare a practicianului desemnat prin hotărârea adunării

creditorilor. Respingerea cererii ................................................................................................ 18

4. Contracte de împrumut succesive. Garantarea restituirii sumelor de bani împrumutate

printr-un contract de ipotecă imobiliară unic. Lipsa semnificaţiei scopului folosinţei

împrumuturilor. Constatarea caracterului garantat al întregii creanţe în sarcina

debitorului. Admisibilitate .......................................................................................................... 23

5. Hotărâre a adunării creditorilor. Verificarea legalităţii hotărârii în raport cu

respectarea dispoziţiilor privind modul de valorificare a bunurilor debitorului.

Admisibilitate – anularea hotărârii adunării creditorilor ....................................................... 26

3

§.Arbitraj comercial

1. Acţiune în anulare a sentinţei arbitrale pentru motive care privesc

absenţa/nulitatea/caracterul inoperant al convenţiei de arbitraj, respectiv, pentru motive

de ordine publică referitoare la lipsa caracterului imparţial al instanţei de arbitraj şi la

încălcarea dreptului la un proces echitabil de către aceeaşi instanţă. Respingerea

acţiunii ca neîntemeiată

Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art.

6 paragraf 1

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 608 alin. (1) lit. h) şi i),

art. 548, art. 550 – 551, art. 579

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 1179, art. 1295 – 1314, art. 2016, art.

1303

Potrivit dispoziţiilor art. 550 alin. (2) C. pr. civ., validitatea clauzei compromisorii

este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

Cu toate acestea, atât contractul, cât şi convenţia de arbitraj trebuie să întrunească,

deopotrivă, condiţiile generale de validitate prevăzute cu titlu de drept comun pentru orice

contract, şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat

şi licit, o cauză licită şi morală [art. 1179 alin. (1) Cod civil].

Convenţia de arbitraj, prezentată sub cele două modalităţi – clauza compromisorie şi

compromisul – trebuie să îndeplinească şi unele condiţii de formă şi de conţinut

suplimentare, cum sunt: forma scrisă [art. 548 alin. (1) C. pr. civ.]; forma autentică notarială

[art. 548 alin. (2) C. pr. civ.]; angajamentul părţilor contractante de a supune eventualele

litigii sau chiar litigiul declanşat între părţi cu privire la obligaţiile asumate prin contractul

de bază unui organ de jurisdicţie arbitral, desemnând şi arbitrii sau numai instituţia

permanentă de arbitraj [art. 550 alin. (1) şi art. 551 alin. (1) C. pr. civ.].

În prezenta cauză, reclamanta invocă lipsa consimţământului propriu şi vicierea

consimţământului reprezentantului său la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 cu

pârâta.

Curtea observă că prima teză afirmată pune în discuţie absenţa consimţământului, sub

aspectul lipsei oricărei manifestări de voinţă a reclamantei de a se angaja juridic prin acest

act adiţional.

Această susţinere este nefondată, întrucât actul adiţional, conţinând clauza

compromisorie există, are un conţinut suficient de cuprinzător pentru a surprinde părţile

contractante sub atributele lor de identificare şi reprezentare, conţinutul şi obiectul

contractului principal, conţinutul şi obiectul clauzei compromisorii, încheierea întregului act

adiţional cuprinzând cele două instrumente contractuale prin numerotarea şi datarea

înscrisului, respectiv, semnarea acestuia de către părţile contractante şi aplicarea ştampilei

conţinând firma fiecăreia dintre ele.

Acest act adiţional cuprinde, aşadar, consimţământul partenerilor semnatari.

4

Înscrisul nu a fost declarat fals, nici în privinţa scrisului, nici a semnăturilor.

Prin urmare, actul adiţional şi clauza compromisorie există în realitatea obiectivă şi

sunt susceptibile de a produce efectele juridice intenţionate de părţile contractante.

Reclamanta susţine absenţa consimţământului său şi prin ineficientizarea

împuternicirii eliberată mandatarului său, totodată prepus şi reprezentant al acesteia, în

condiţiile în care împuternicirea acordată acesteia nu i-a conferit şi prerogativa de a angaja

reclamanta prin acte de dispoziţie şi inserarea unui compromis în cadrul actelor juridice pe

care urma să le încheie în contul reclamantei, iar pe de altă parte, actul adiţional semnat de

acest reprezentant nu face parte din domeniul actelor de administrare/conservare înscrise în

mandat, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 2016 alin. (2) Cod civil.

Curtea constată că nici această susţinere nu este fondată. Problema de drept evocată

de reclamantă, are în obiect, nu existenţa împuternicirii încheiată între aceasta şi mandatarul

său, ci obiectul şi întinderea sarcinilor, atribuțiilor, prerogativelor şi drepturilor pe care le-a

încredinţat reclamanta, în calitate de persoană reprezentată, prepusului său împuternicit, în

calitate de reprezentant.

Regimul juridic al acestei împuterniciri este cel rezervat de Codul civil instituţiei

reprezentării (art. 1295-1314), iar nu cel rezultat din combinarea a trei seturi de

reglementări diferite, aplicabile în materii diferite, aşa cum a procedat reclamanta, şi anume:

reprezentarea, mandatul cu reprezentare, mandatul fără reprezentare.

Persoana împuternicită de aceasta are statutul de administrator cu puteri de

reprezentare a reclamantei, cel puţin în scopurile definite prin actul de reprezentare înfăţişat

de împuternicire.

În temeiul acestor poziţii juridice, se prezumă că actele încheiate de reprezentant sunt

însăşi actele juridice ale persoanei juridice reprezentate, cu excepţia cazului în care

asemenea acte exced obiectului de activitate al persoanei reprezentate şi a celor interzise de

lege.

În contractul încheiat de terţ cu un asemenea reprezentant, în contul persoanei

reprezentate, terţul este dator să observe doar cele două interdicţii mai sus arătate.

Persoana împuternicită acţionând ca reprezentant şi prepus al reclamantei a încheiat

actul adiţional la acordul de asociere materializând consimţământul reclamantei, în cadrul

prerogativelor acordate, în domeniul activităţii desfăşurate de reclamantă, fără a-i fi interzis

prin actul de reprezentare sau prin dispoziţia legii să recurgă la clauza compromisorie.

Nemenţionarea în împuternicire a posibilităţii introducerii în convenţiile pe care urma să le

încheie a clauzei de arbitraj nu are semnificaţia interdicţiei, în sensul că, reprezentantului

reclamantei i s-a interzis o asemenea electio juris.

Dimpotrivă, interdicţia convenirii asupra convenţiei de arbitraj este cea care se

impune a fi înscrisă printre limitările puterilor de reprezentare.

Apelul reclamantei la prevederile art. 2016 Cod civil, în conformitate cu care

persoana reprezentantului trebuie să dispună de o împuternicire expresă pentru a încheia

acte de compromis, este nefondat, deoarece, aceste dispoziţii legale nu se referă la convenţia

de arbitraj, ci la acte de dispoziţie juridică cu caracter patrimonial şi la cele care

condiţionează valorificarea acţiunii în justiţie. Se observă, din conţinutul împuternicirii, că

reclamanta i-a transmis persoanei împuternicite mai mult decât puterile generale de

5

administrare, şi anume puterea de a angaja răspunderea juridică a reclamantei în raporturile

pe care le va încheia cu terţii contractanţi, ceea ce semnifică inclusiv încheierea de acte de

dispoziţie juridică, în sensul exercitării de drepturi şi asumării de obligaţii din sfera de

acţiune a reclamantei.

Chiar şi în ipoteza afirmată de reclamantă referitoare la depăşirea puterilor convenite

propriului reprezentant, în legătură cu inserarea clauzei compromisorii, Curtea relevă că

reclamanta a oferit temeiuri obiective pârâtei, în calitate de terţ, că reprezentantul său

acţionează întru totul în limita puterilor conferite, ceea ce rezultă din raporturile existente

chiar între societatea pârâtă şi unul dintre asociaţi, pe de o parte, şi societatea reclamantă,

administrată şi reprezentată de acelaşi asociat, pe de altă parte. În acest caz, potrivit

prevederilor art. 1303 alin.2 Cod civil, contractul este valabil şi produce efecte juridice faţă

de reprezentat, deoarece acesta din urmă nu se poate prevala faţă de terţul contractant de

lipsa puterii de a reprezenta.

În ceea ce priveşte scopul nelegitim al clauzei compromisorii, reclamanta apelează,

din nou, la drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de bază, referitoare la prestaţiile

la care părţile s-au obligat, însă, Curtea relevă că nu este similară cauza încheierii

contractului principal cu scopul inserării clauzei compromisorii, aceasta din urmă

rezumându-se la acordul de voinţă potrivit căruia eventualele litigii născute din

neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractului

principal să fie soluţionate de instanţa de arbitraj, stipulaţia astfel convenită determinând

doar forma de soluţionare a diferendului şi organele de jurisdicție, iar nu modul de executare

a obligaţiilor contractuale.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la

imparţialitatea arbitrilor, Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel,

soluționarea de către tribunalul arbitral, cu precădere, a excepţiei privind competenţa sa

funcţională, pe temeiul afirmării nulităţii clauzei compromisorii, respectiv caracterului

inoperant, prin încheiere de şedinţă separată de hotărârea de fond este impusă de prevederile

art. 579 alin. (1) şi (3) C. pr. civ., conform cărora, tribunalul arbitral este dator să-şi verifice

propria sa competenţă, la primul termen, din oficiu., În cauza arbitrală s-a ridicat de

reclamantă (pârâtă în faţa instanţei de arbitraj) excepţia necompetenţei tribunalului arbitral.

Prin urmare, cu atât mai mult, instanţa arbitrală avea obligaţia de a se pronunţa asupra

acestei probleme de drept, ceea ce nu are semnificaţia unei încălcări a imparţialităţii

arbitrilor în judecarea cauzei.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative privind soluţionarea fondului cauzei

arbitrale fără administrarea de probe, ceea ce constituie o înfrângere a prevederilor art. 13

alin. (2) C. pr. civ., art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană asupra drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului, Curtea relevă că şi această susţinere este neîntemeiată.

Respingerea de către instanţa de arbitraj a unei/unor cereri în probaţiune formulate

de una dintre părţile litigante, nu constituie o răpire a dreptului la un proces echitabil, dacă

tribunalul a dat dispoziţia de respingere motivat de caracterul inutil, neconcludent sau lipsit

de pertinenţă a mijloacelor probatorii solicitate. Este şi rămâne în atributul instanţei de

arbitraj să decidă, potrivit elementelor deliberate, măsura în care cererile părţilor sunt

6

întemeiate şi concură la justa soluţionare a cauzei sau, dimpotrivă, nu prezintă aceste

trăsături.

Prin urmare, doar respingerea nemotivată, situată în afara domeniului de aplicare a

obligaţiei de a judeca, pronunţată de tribunal asupra cererilor părţilor referitoare la

probaţiune sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu se

regăseşte în cauză.

(Secţia a II-a civilă, Sentinţa civilă nr. 10/PI din 19 octombrie 2016, rezumată de

judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa arbitrală nr. 12/15.06.2016 pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, s-a admis acţiunea reclamantei SC A…

SRL Timişoara reprezentată convenţional prin avocat B... împotriva pârâtei SC C... SRL

Timişoara; a fost obligată pârâta la plata sumei de 217.ooo lei reprezentând contravaloarea

facturii seria EU nr. 250/25.03.2016 şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 4.340 lei

de la data de 02.04.206 până la data de 06.0+4.2016; a fost obligată pârâta la plata

penalităţilor de întârziere de la data de 97.04.2016 în sumă de 1.085 lei pe zi de întârziere,

până la achitarea efectivă a debitului şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată,

taxa judiciară de timbru în sumă de 7.297,88 lei şi 9.000 lei onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi

Agricultură Timiş, a reţinut că atât Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015 cât şi Actul adiţional

nr. 1/28.09.2015, la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015, au fost semnate de către pârâtă,

prin intermediul doamnei D…, în baza unei împuterniciri acordate în mod expres de către

pârâtă.. Prin urmare, Tribunalul arbitral a reţinut că există consimţământul pârâtei la semnarea

Actului adiţional, acest consimţământ fiind exprimat prin intermediului mandatarului, în

condiţiile art. 1296 NCC, sens în care Tribunalul arbitral a respins apărarea pârâtei cu privire

la lipsa consimţământului la încheierea actului juridic.

În continuare, raportându-se la apărările pârâtei întemeiate pe dispoziţiile art. 1214

NCC, Tribunalul arbitral a avut a se pronunţa asupra valabilităţii consimţământului exprimat

de pârâtă prin reprezentant convenţional, sens în care a analizat dacă este incident în speţă

dolul, viciu de consimţământ, invocat de către pârâtă prin întâmpinare.

Tribunalul arbitral nu a putut reţine ca fondate apărările pârâtei, potrivit cu care Actul

adiţional ar fi anulabil pe considerentul că mandatara ar fi semnat acest act juridic fără să-l

lectureze, invocând că semnarea actului i-ar fi fost solicitată de domnul E..., care întrunea, la

momentul respectiv, o dublă calitate: aceea de administrator al reclamantei, şi aceea de

director general al pârâtei. Relativ la această apărare, Tribunalul arbitral a constatat că la

dosarul cauzei nu s-a depus niciun contract de muncă din care să reiasă că domnul E... ar fi

fost angajat al pârâtei, respectiv că ar fi deţinut calitatea de director general, iar din certificatul

eliberat de ORC Timiş reiese că administratorul pârâtei, având mandat cu durată nelimitată,

este domnul F..., şi nu domnul E.... Este adevărat că domnul E... a fost împuternicit să

acţioneze, în numele şi pentru pârâtă, în baza unor împuterniciri acordate expres, pentru

anume operaţiuni, însă calitatea de împuternicit, acordată punctual, pentru anumite acte şi

operaţiuni, nu se identifică cu cea de manager al pârâtei. Pe de altă parte, Tribunalul arbitral a

7

luat act de conţinutul declaraţiei extrajudiciare, sub semnătură privată, a doamnei Todea,

depusă de pârâtă în probaţiune la dosarul arbitral, prin care aceasta a arătat că " nu am citit

acest document, ci doar l-am semnat (...); poate îmi aruncam o privire peste el (...)", declaraţie

în raport cu care Tribunalul arbitral a apreciat că mandatarul a acţionat într-o maniera

culpabilă, care-i este pe deplin imputabilă, şi că acest mod de executare a mandatului nu poate

atrage consecinţa anulării Contractului, deoarece, în caz contrar, i s-ar permite pârâtei să se

prevaleze de propria-i culpă în alegerea reprezentantului (culpa in eligendo), ceea ce ar

conduce la încălcarea principiului nemo auditur propriam suam turpitudinem allegans (nimeni

nu se poate prevala de propria-i culpă pentru a clama protecţia unui drept subiectiv).

Reclamanta în mod întemeiat a arătat că apărarea pârâtei, de a nu recunoaşte efectele

juridice ale unui mandat expres şi special, a fost manifestată şi în alte situaţii similare,

depunând în acest sens la dosarul arbitral sentinţa civilă nr. 1799/2013 a Tribunalului

Specializat Cluj, în care s-a reţinut că, faţă de actul adiţional din speţă, pârâta (aceeaşi cu cea

din prezentul litigiu) a făcut apărări similare cu cele din prezentul litigiu, respectiv a susţinut

că actul adiţional nu reflectă rezultatul negocierilor, şi că reprezentantul pârâtei ar fi fost

mandatat doar să semneze actul adiţional, nu şi să îi verifice conţinutul. Prin sentinţa

menţionată, pârâta, aceeaşi cu cea din prezentul litigiu, a fost obligată la plata unor pretenţii şi

dobânzi, rezultate dintr-un acord de asociere. Instanţa de judecată a reţinut faptul că atitudinea

reprezentantului pârâtei, de a-şi fi asumat riscul de a semna un contract fără să-i verifice

conţinutul, reflectă, pe de o parte, încrederea în partenerii contractuali, dar, în acelaşi timp,

reprezintă asumarea unui risc major în mod voluntar de către pârâtă, care nu mai poate invoca

ulterior că nu a cunoscut conţinutul actului asumat prin semnătură. De asemenea, instanţa de

judecată a reţinut că faptul semnării unui act juridic, fără a fi citit în prealabil conţinutul

acestui act, fie personal, fie prin mandatarul ales, este exclusiv culpa pârâtei, care, acţionând

de o astfel de manieră, în speţă, nu va putea să-şi invoce propria culpă. Aceste argumente au

fost reţine şi instanţa arbitrală, deoarece şi în prezentul litigiu pârâta a invocat faptul că

doamna D… nu avea împuternicirea de a semna contractul nr. 01TL/10.06.2015, deşi din

împuternicirea acordată, rezultă contrariul. Se menţionează că instanţa arbitrală a verificat

dacă sentinţa civilă nr. 1799/2013 al Tribunalului Specializat Cluj, a rămas definitivă şi a

constatat că s-a respins apelul formulat de pârâtă prin Decizia civilă nr. 7/2014, dar şi recursul

formulat prin Decizia nr. 3546/2014, sentinţa civilă nr. 1799/2013 al Tribunalului Specializat

Cluj rămânând definitivă. Cele statuate de instanţa de judecată clujeană au fost luate în

considerare de instanţa arbitrală pentru a desprinde prezumţia unui modus operandi în ceea ce

priveşte conduita juridică a pârâtei, care a manifestat în mod repetat tendinţa de a se sustrage

de la plata obligaţiilor contractuale asumate, fie invocând în apărare lipsa mandatului

persoanei care a semnat actul juridic la care pârâta era parte, fie invocând depăşirea limitelor

acestuia. Tribunalul arbitral sesizat cu prezentul litigiu a constatat faptul că apărările pârâtei

comportă o anume stereotipie, iar caracterul lor nefondat permite desprinderea prezumţiei că

aceste apărări sunt făcute de pârâtă în scopul de a se eschiva de la executarea obligaţiilor

asumate prin actul juridic supus discuţiei, în contextul în care a beneficiat deja de executarea

obligaţiilor corelative de către cocontractant.

În ceea ce priveşte apărarea pârâtei, privind nevalabilitatea consimţământului său, prin

prisma afectării consimţământului pârâtei de dol, viciu de consimţământ, în condiţiile art.

8

1214 din noul Cod civil, Tribunalul arbitral a reţinut că potrivit art. 1214 alin. (1) din noul

Cod civil, "consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare

provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi, ori când aceasta din urmă a omis, în

mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i

le dezvăluie."

Tribunalul arbitral nu a putut reţine incidenţa dolului, viciu de consimţământ, alegat de

pârâtă, întrucât aceasta nu a arătat în ce constă "eroarea provocată de manoperele frauduloase

ale celeilalte părţi", obligaţie ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 249 din noul Cod de

procedură civilă, raportat la cele ale art. 1214 noul Cod civil. Relativ la acest aspect,

Tribunalul arbitral a observat că, deşi invocă incidenţa dolului, pârâta arată în întâmpinare că

"domnul E… a impus semnarea acestuia în numele subscrisei, de către angajata noastră,

doamna D…", ceea ce conturează eventualitatea incidenţei violenţei, viciu de consimţământ -

instituţie juridică diferită de dol, la care, însă, pârâta nu s-a referit, astfel încât Tribunalul

arbitral, fiind ţinut de principiul disponibilităţii, a omis a se pronunţa.

Pentru motivele arătate, instanţa arbitrală a respins apărarea pârâtei, a nevalabilităţii

Actului adiţional nr. 1/2015, care stă la baza pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Instanţa arbitrală a reţinut că, în urma realocării atribuţiilor şi beneficiilor dintre părţi

prin art. 3 din Actul adiţional nr. 1/2015, pârâta ar fi trebuit să achite pârâtei suma de 217.000

lei, până la data de 01.04.2016.

Pârâta avea de achitat factura seria EU, nr.250/25.03.2016, în valoare de 217.000 lei.

Pârâta nu a efectuat nici până în prezent plata sumei restante, deşi în art. 3 din Actul

adiţional nr. 1/2015, se prevede că termenul de plată este de maximum 10 zile de la emiterea

facturii, dar nu mai târziu de data de 01.04.2016.

Prin urmare, instanţa arbitrală a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la

plata sumei de 217.000 lei, rezultată din factura fiscală seria EU nr. 250/25.03.2016.

Debitul nefiind achitat în termen, sunt justificate şi pretenţiile reclamantei de a solicita

penalităţile de întârziere în sumă de 1085 lei, pe zi de întârziere, respectiv, în sumă de 4340

lei de la data de 02.04.2016 şi până la data introducerii acţiunii, 06.04.2016, conform art. 3

din Actul adiţional nr. 1/2015 şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului.

În derularea raporturilor dintre părţi, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care şi le-a

asumat, iar executarea întocmai şi la timp este o condiţie esenţială pentru desfăşurarea în bune

condiţii a raporturilor contractuale.

În raporturile contractuale, executarea exactă a obligaţiei este o condiţie esenţială

potrivit art. 1516 C. civ. Numai prin executarea la termen a obligaţiei, creditorul realizează

scopul avut în vedere la încheierea contractului cu debitorul.

Împotriva acestei sentinţe, dar şi a încheierilor din data de 1 iunie 2016 şi 8 iunie 2016,

a formulat acţiune în anulare reclamanta SC C... SRL Timişoara reprezentată convenţional de

SCA G… B., solicitând; suspendarea efectelor executorii ale hotărârii arbitrale, admiterea

acţiunii, anularea hotărârii arbitrale şi, pe cale de consecinţă, în ipoteza în care instanţa va

reţine ca întemeiat motivul prevăzut de art. 608 alin.1 lit. b) C. pr. civ., trimiterea cauzei către

instanţa competentă să o soluţioneze, în ipoteza în care va reţine ca întemeiat motivul

prevăzut de art. 608 alin.1 lit. h) C. pr. civ, reţinerea cauzei spre judecare în fond şi,

9

rejudecând să dispună respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată cu obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. pr. civ.

[…]

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă CCIA Timiş,

sub nr. 09/06.04.2016 care a format obiectul dosarului nr. 15/2016, SC A… SRL a solicitat

obligarea reclamantei la plata facturii emise în baza actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la

Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015, respectiv la plata sumei de 217.000 lei (reprezentând

contravaloarea facturii seria EU nr. 250/25.03.2016) şi a penalităţilor de întârziere de 1.085 pe

zi de întârziere, calculate începând cu data de 02.04.2016 şi până la achitarea efectivă a

debitului.

În faţa Tribunalului Arbitral, reclamanta a invocat prin întâmpinare excepţia

necompetenţei generale a acestuia pentru a judeca litigiul, având în vedere lipsa

consimţământului său pentru încheierea Actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la Acordul de

Asociere, în cuprinsul căruia era inserată clauza compromisorie.

De asemenea, reclamanta a invocat nulitatea absolută a actului, având în vedere lipsa

consimţământului la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr.

3/06.04.2015 şi a Acordului de asociere, iar în subsidiar a solicitat nulitatea contractului

pentru vicierea consimţământului prin dol, al aşa zisului reprezentant al reclamantei, angajata

D....

Prin Sentinţa Arbitrală nr. 12/15.06.2016, Tribunalul Arbitral a admis acţiunea

formulată de către SC A… SRL, pârâtă în prezenta cauză, şi a dispus obligarea reclamantei la

plata facturii seria EU nr. 250/25.03.2016 şi la plata penalităţilor de întârziere.

Reclamanta învederează faptul că invocat prin întâmpinarea depusă excepţia

necompetenţei Curţii de arbitraj, având în vedere faptul că actul juridic care constituie temeiul

pretenţiilor deduse judecăţii şi în cuprinsul căruia este stipulată clauză arbitrală este lovit de

cauze de nulitate de natură a afecta actul în întregimea sa (inclusiv clauza arbitrală).

Procedând în mod fundamental greşit, instanţa de arbitraj a soluţionat această excepţie

premergător fondului (deşi excepţia ar fi trebuit unită cu fondul, în acest caz).

Prin încheierea din 1 iunie 2016, Tribunalul arbitral s-a declarat competent general,

material şi teritorial să judece pricina, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Actul adiţional nr.

1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015.

Arată că regula Kompetenz-kompetenz (competence-competence) conferă tribunalului

arbitral dreptul şi obligaţia de a interpreta convenţia arbitrală în temeiul căreia a fost

însărcinat cu soluţionarea cauzei, dar această interpretare este supusă cenzurii depline a

instanţei de judecată statale, atunci când aceasta este chemată să soluţioneze o cerere de

anulare a hotărârii pe motiv că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii

nule.

În prezenta speţă există motive de nulitate care afectează atât clauza arbitrală, cât şi

contractul de proiectare în care aceasta este inclusă, ceea ce echivalează cu suprimarea regulii

autonomiei clauzei arbitrale.

Or, fundamentul oricărui arbitraj este convenţia arbitrală încheiată de părţi; în lipsa

acesteia nu poate exista un arbitraj valabil, arbitrii neavând competenţa de a soluţiona litigiul.

10

Nulitatea clauzei compromisorii intervine, potrivit legii române, atunci când aceasta

nu îndeplineşte condiţiile de fond pentru validitatea acesteia (capacitate, consimţământ, cauză,

obiect).

Ca regulă, un act juridic încheiat printr-un reprezentant nu produce efecte directe între

reprezentat şi terţ decât în măsura în care există împuternicire şi în limitele acesteia, aşa cum

rezultă din act şi din lege (art. 1.296 C.civ.).

Potrivit dispoziţiilor art. 2.016 C.civ., intitulat marginal „întinderea mandatului",

regulile care guvernează această materie sunt următoarele:

(1) Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare

şi de administrare.

(2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru

a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum

şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod

expres.

(3) Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu

sunt precizate în mod expres.

În cauza dedusă judecăţii, instrumentum-ul intitulat de părţi Actul adiţional nr.

1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015 cuprinde două negotium-uri distincte,

respectiv: (i) o modificare a acordului de asociere iniţial ca urmare a relocării atribuţiilor

astfel cum au fost stabilite iniţial, prin care se impune în sarcina reclamantei obligaţia de a

achita suma de 217.000 lei.

Ambele negotium-uri reprezintă acte de dispoziţie, fiind calificate ca atare atât de

dispoziţiile legale relevante, cât şi de literatura de specialitate şi jurisprudenţa constantă a

instanţelor naţionale.

Pentru încheierea acestora este necesar un mandat special - care să indice cel puţin

natura juridică a operaţiunii şi obiectul ei.

În cauză, doamna D... nu a avut o astfel de împuternicire din partea societăţii C... SRL,

astfel încât actele încheiate de aceasta în absenţa mandatului special apar ca neproducând nici

un efect în sarcina reclamantei, care nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea acestora,

iar clauza arbitrală inoperantă.

Nici împuternicirea prezentată de către SC A… SRL şi reţinută în mod greşit de către

Tribunalul arbitral ca fiind suficientă pentru încheierea unor astfel de acte nu poate fi primită

ca temei al reprezentării, din mai multe perspective.

Mandatul acordat doamnei D..., este un mandat general, acordat doar pentru acele acte

utile şi necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor reclamantei rezultate exclusiv din

procedura de achiziţie publică, în vederea câştigării licitaţiei publice.

Or, Acordul de asociere şi Actul adiţional aferent acestuia, precum şi clauza arbitrală

conţinută de acesta din urmă, nu doar că nu sunt menţionate în mod special, dar nici nu sunt

incluse în mod necesar în sfera actelor pentru care a fost mandată dna. Todea, în condiţiile în

care, participarea reclamantei/câştigarea licitaţiei publice putea avea loc independent de

existenţa şi conţinutul acestor înscrisuri.

Mai mult decât atât, reclamanta arată că nici teoria mandatului aparent nu ar putea fi

incident în cauză, câtă vreme domnul E…, în nume personal, participa la activităţile curente

11

ale societăţii C... S.R.L. şi o coordona de facto pe doamna D..., cunoscând conţinutul

mandatului acesteia.

Faţă de toate aceste aspecte, apreciază că Tribunalul arbitral a respins în mod greşit

excepţia propriei necompetenţe generale şi a judecat cauza în temeiul unui convenţii arbitrale

nule, motiv de anulare a acţiunii arbitrale consacrat de art. 608. alin. (1) lit. b C. pr. civ. şi

reţinut în mod corespunzător şi în practica instanţelor naţionale: Lipsa unui pact

compromisoriu inserat în cuprinsul unui act juridic încheiat între părţile litigante atrage

necompetenţa instanţei arbitrale.

Actul Adiţional nr. 1 (şi implicit clauza arbitrală) este nul, fiind încheiat cu vicierea

consimţământului doamnei D..., cu fraudarea legii şi în vederea obţinerii unor foloase

personale injuste.

[…]

Examinând acţiunea în anularea sentinţei arbitrale, inclusiv a încheierii de şedinţă

atacate, formulată de reclamantă prin prisma motivelor invocate, şi anume prevederile art. 608

alin. (1) lit. b) şi h) C. pr. civ., precum şi a apărărilor formulate de pârâtă, Curtea constată că

se impune cu precădere analizarea şi pronunţarea asupra motivelor care, invocate fiind de

reclamantă, în drept, pot conduce la desfiinţarea hotărârii arbitrale, şi, în continuare la

pronunţarea uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 613 alin. (3) C. pr. civ. sau, dimpotrivă,

constatând că nu sunt incidente aceste motive de anulare să pronunţe o sentinţă de respingere

a acţiunii în anulare. Această procedură de examinare a cauzei este dictată de natura juridică

mixtă a acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale, de control judiciar asupra sentinţei arbitrale

atacate printr-o astfel de acţiune, şi, consecutiv, în cazul admiterii acţiunii, de supunere spre

cercetare în fond a întregii cauze.

Astfel, reclamanta invocă, în cuprinsul primului motiv de anulare a sentinţei arbitrale,

nelegalitatea constând în soluţionarea litigiului de către instanţa de arbitraj în absenţa unei

convenţii de arbitraj sau în temeiul unei convenţii de arbitraj nule ori inoperante [art. 608 alin.

(1) lit. b) C. pr. civ.].

Sub acest motiv, reclamanta susţine următoarele:

Contractul reprezentat de actul adiţional nr. 1/28.09.2015 este lovit de nulitate, pentru

lipsa consimţământului reclamantei, ceea ce antrenează, totodată nulitatea clauzei

compromisorii, ceea ce impune constatarea caracterului comun al cauzei nulităţii, atât asupra

contractului, cât şi a convenţiei de arbitraj, iar nu disocierea acestora; tribunalul arbitral avea

obligaţia, ca în aplicarea regulii Kompetenz - Kompetenz, să constate nulitatea convenției de

arbitraj şi să se dezinvestească de soluţionarea cauzei arbitrale, pentru lipsa sa de competenţă,

deoarece, în această ipoteză, autonomia clauzei compromisorii în raport cu contractul de bază

nu mai poate fi păstrată, sub aspectul condiţiilor de validitate.

Curtea constată că acest motiv de anulare a sentinţei arbitrale este neîntemeiat.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 550 alin. (2) C. pr. civ., validitatea clauzei

compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

Cu toate acestea, atât contractul, cât şi convenţia de arbitraj trebuie să întrunească,

deopotrivă, condiţiile generale de validitate prevăzute cu titlu de drept comun pentru orice

contract, şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi

licit, o cauză licită şi morală [art. 1179 alin. (1) Cod civil].

12

Convenţia de arbitraj, prezentată sub cele două modalităţi – clauza compromisorie şi

compromisul – trebuie să îndeplinească şi unele condiţii de formă şi de conţinut suplimentare,

cum sunt: forma scrisă [art. 548 alin. (1) C. pr. civ.]; forma autentică notarială[art. 548 alin.

(2) C. pr. civ.]; angajamentul părţilor contractante de a supune eventualele litigii sau chiar

litigiul declanşat între părţi cu privire la obligaţiile asumate prin contractul de bază unui organ

de jurisdicţie arbitral, desemnând şi arbitrii sau numai instituţia permanentă de arbitraj [art.

550 alin. (1) şi art. 551 alin. (1) C. pr. civ.].

În prezenta cauză, reclamanta invocă lipsa consimţământului propriu şi vicierea

consimţământului reprezentantului său la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 cu

pârâta.

Curtea observă că prima teză afirmată pune în discuţie absenţa consimţământului, sub

aspectul lipsei oricărei manifestări de voinţă a reclamantei de a se angaja juridic prin acest act

adiţional.

Această susţinere este nefondată, întrucât actul adiţional, conţinând clauza

compromisorie există, are un conţinut suficient de cuprinzător pentru a surprinde părţile

contractante sub atributele lor de identificare şi reprezentare, conţinutul şi obiectul

contractului principal, conţinutul şi obiectul clauzei compromisorii, încheierea întregului act

adiţional cuprinzând cele două instrumente contractuale prin numerotarea şi datarea

înscrisului, respectiv, semnarea acestuia de către părţile contractante şi aplicarea ştampilei

conţinând firma fiecăreia dintre ele.

Acest act adiţional cuprinde, aşadar, consimţământul partenerilor semnatari.

Înscrisul nu a fost declarat fals, nici în privinţa scrisului, nici a semnăturilor.

Prin urmare, actul adiţional şi clauza compromisorie există în realitatea obiectivă şi

sunt susceptibile de a produce efectele juridice intenţionate de părţile contractante.

Reclamanta susţine absenţa consimţământului său şi prin ineficientizarea

împuternicirii eliberată mandatarului său, totodată prepus şi reprezentant al acesteia, numita

D..., în condiţiile în care împuternicirea acordată acesteia nu i-a conferit şi prerogativa de a

angaja reclamanta prin acte de dispoziţie şi inserarea unui compromis în cadrul actelor

juridice pe care urma să le încheie în contul reclamantei, iar pe de altă parte, actul adiţional

semnat de acest reprezentant nu face parte din domeniul actelor de administrare/conservare

înscrise în mandat, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 2016 alin. (2) Cod civil.

Curtea constată că nici această susţinere nu este fondată. Problema de drept evocată de

reclamantă, are în obiect, nu existenţa împuternicirii încheiată între aceasta şi mandatarul său,

ci obiectul şi întinderea sarcinilor, atribuțiilor, prerogativelor şi drepturilor pe care le-a

încredinţat reclamanta, în calitate de persoană reprezentată, prepusului său împuternicit, în

calitate de reprezentant.

Regimul juridic al acestei împuterniciri este cel rezervat de Codul civil instituţiei

reprezentării (art. 1295-1314) iar nu cel rezultat din combinarea a trei seturi de reglementări

diferite, aplicabile în materii diferite, aşa cum a procedat reclamanta, şi anume: reprezentarea,

mandatul cu reprezentare, mandatul fără reprezentare.

În concret, împuternicirea s-a încheiat între reclamantă, în calitate de angajată şi

numita D..., în calitate de salariată cu contract individual de muncă al celei dintâi şi persoană

împuternicită a aceleiaşi reclamante.

13

Prin urmare, persoana împuternicită este un prepus şi, totodată un reprezentant al

reclamantei iar nu un mandatar independent, ordinar sau calificat.

În aceste condiţii, împuternicirea înfăţişează puterea de a reprezenta reclamanta în

cadrul serviciului prestat de persoana împuternicită potrivit angajamentului contractual de

dreptul muncii încheiat cu aceeaşi reclamantă.

Aşadar, poziţiile juridice ale celor două părţi ale împuternicirii sunt cele ale persoanei

reprezentate ale cărei acte juridice în raport cu terţii sunt date în competenţa persoanei

reprezentante, prepus al celei dintâi.

Reclamanta este persoană juridică profesionistă, organizată sub forma unei societăţi

activând în comerţ.

Persoana împuternicită de aceasta are statutul de administrator cu puteri de

reprezentare a reclamantei, cel puţin în scopurile definite prin actul de reprezentare înfăţişat

de împuternicire.

În temeiul acestor poziţii juridice, se prezumă că actele încheiate de reprezentant sunt

însăşi actele juridice ale persoanei juridice reprezentate, cu excepţia cazului în care asemenea

acte exced obiectului de activitate al persoanei reprezentate şi a celor interzise de lege.

În contractul încheiat de terţ cu un asemenea reprezentant, în contul persoanei

reprezentate, terţul este dator să observe doar cele două interdicţii mai sus arătate.

Persoana împuternicită D... acţionând ca reprezentant şi prepus al reclamantei a

încheiat actul adiţional la acordul de asociere materializând consimţământul reclamantei, în

cadrul prerogativelor acordate, în domeniul activităţii desfăşurate de reclamantă, fără a-i fi

interzis prin actul de reprezentare sau prin dispoziţia legii să recurgă la clauza compromisorie.

Nemenţionarea în împuternicire a posibilităţii introducerii în convenţiile pe care urma să le

încheie a clauzei de arbitraj nu are semnificaţia interdicţiei, în sensul că, reprezentantului

reclamantei i s-a interzis o asemenea electio juris.

Dimpotrivă, interdicţia convenirii asupra convenţiei de arbitraj este cea care se impune

a fi înscrisă printre limitările puterilor de reprezentare.

Apelul reclamantei la prevederile art. 2016 Cod civil, în conformitate cu care persoana

reprezentantului trebuie să dispună de o împuternicire expresă pentru a încheia acte de

compromis, este nefondat, deoarece, aceste dispoziţii legale nu se referă la convenţia de

arbitraj, ci la acte de dispoziţie juridică cu caracter patrimonial şi la cele care condiţionează

valorificarea acţiunii în justiţie. Se observă, din conţinutul împuternicirii, că reclamanta i-a

transmis persoanei împuternicite mai mult decât puterile generale de administrare, şi anume

puterea de a angaja răspunderea juridică a reclamantei în raporturile pe care le va încheia cu

terţii contractanţi, ceea ce semnifică inclusiv încheierea de acte de dispoziţie juridică, în

sensul exercitării de drepturi şi asumării de obligaţii din sfera de acţiune a reclamantei.

În ceea ce priveşte caracterul excedentar al actului adiţional conţinând clauza

compromisorie, în raport cu puterile conferite reprezentantului prin împuternicire, Curtea

relevă că actul împuternicirii cuprinde printre alte drepturi şi obligaţii ale reprezentantului

semnarea tuturor documentelor rezultate pe parcursul şi/sau în urma desfăşurării procedurii de

atribuire a contractului de achiziţie publică. Actul adiţional cuprinzând clauza compromisorie

a fost încheiat în baza acordului de asociere al părţilor în vederea participării la procedura de

atribuire şi adjudecării contractului de achiziţie publică, acord semnate, de asemenea, de

14

acelaşi reprezentant D.... Actul adiţional a intervenit după adjudecarea lucrării, pe baza

acordului de asociere, pe care îl modifică în vederea executării lucrării adjudecate, de către

reclamantă, exclusiv.

Rezultă că actul adiţional priveşte implementarea contractului de achiziţie, succede

procedurii de atribuire şi are efectul realizării scopului propus de părţi prin acordul de

asociere şi al celui definit de împuternicire, motiv pentru care se integrează atât dreptului

reprezentantului de a semna (încheia) acte ulterioare proceduri, în legătură cu obiectul

achiziţiei publice (pct.2 din împuternicire), cât şi autorizării sale de a angaja răspunderea

reclamantei cu privire la toate actele şi faptele ce decurg din participarea la procedură

(alineatul penultim din împuternicire).

Chiar şi în ipoteza afirmată de reclamantă referitoare la depăşirea puterilor convenite

propriului reprezentant, în legătură cu inserarea clauzei compromisorii, Curtea relevă că

reclamanta a oferit temeiuri obiective pârâtei, în calitate de terţ, că reprezentantul său

acţionează întru totul în limita puterilor conferite, ceea ce rezultă din raporturile existente

chiar între societatea pârâtă şi asociatul (reprezentant al acesteia E…), pe de o parte, şi

societatea reclamantă, administrată şi reprezentată de acelaşi E…, pe de altă parte. În acest

caz, potrivit prevederilor art. 1303 alin. (2) Cod civil, contractul este valabil şi produce efecte

juridice faţă de reprezentat, deoarece acesta din urmă nu se poate prevala faţă de terţul

contractant de lipsa puterii de a reprezenta.

În ceea ce priveşte vicierea consimţământului reprezentantului reclamantei prin

inducerea în eroare a reprezentantului, exercitarea puterii de influenţă asupra acestuia de către

reprezentantul pârâtei, abilitatea acestui reprezentant de a coordona şi da ordine angajaţilor

aflaţi sub contract de muncă (inclusiv împuternicita D...) şi administrarea de facto pe care

reprezentantul pârâtei o exercită şi asupra societăţii reclamante, Curtea constată că aceste

susţineri nu se sprijină pe elemente probatorii care să se afle în legătură directă cu mijloacele

de inducere în eroare, cu manoperele dolosive, exerciţiul sugestiei, captaţiei, controlului şi

direcţionării capacităţilor psiho-fizice ale reprezentantului reclamantei spre alterarea voinţei

conştiente şi manifestarea unui consimţământ viciat la încheierea actului adiţional.

Pe de altă parte, E… a fost desemnat de reclamantă să îi organizeze activitatea şi

resursele umane, fiind totodată colaboratorul său în iniţierea şi parcurgerea procedurilor de

achiziţie a lucrărilor publice, acordându-i puterile corespunzătoare de organizare, conducere şi

control asupra societăţii reclamante. Mai mult, aceluiaşi reprezentant i-a permis să-şi

constituie o societate paralelă, cu care a încheiat acorduri de asociere în vederea participării

împreună la procedurile de achiziţie şi de realizare a lucrărilor adjudecate. Aşadar, confuzia

creată între interesele societăţii reclamante referitoare la administrarea, organizarea şi

conducerea sa de către numitul E…, în calitate de administrator de fapt, şi interesele societăţii

pârâte, administrată de aceeaşi persoană se datorează, inclusiv, contribuţiei societăţii

reclamante care a acceptat o atare suprapunere de roluri contrare.

În ceea ce priveşte scopul nelegitim al clauzei compromisorii, reclamanta apelează, din

nou, la drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de bază, referitoare la prestaţiile la care

părţile s-au obligat, însă, Curtea relevă că nu este similară cauza încheierii contractului

principal cu scopul inserării clauzei compromisorii, aceasta din urmă rezumându-se la acordul

de voinţă potrivit căruia eventualele litigii născute din neexecutarea, executarea

15

necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractului principal să fie soluţionate de

instanţa de arbitraj, stipulaţia astfel convenită determinând doar forma de soluţionare a

diferendului şi organele de jurisdicție, iar nu modul de executare a obligaţiilor contractuale.

Al doilea motiv invocat de reclamantă se referă la încălcarea prin hotărârea

tribunalului arbitral a ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii

[art. 608 alin. (1) lit. h) C. pr. civ.].

În susţinerea acestui demers, reclamanta aduce în dezbatere încălcarea dispoziţiilor

imperative privitoare la existenţa şi limitele mandatului.

Asupra acestei probleme de drept Curtea s-a pronunţat deja supra constatând că actul

reprezentării este valabil, iar clauza compromisorie inserată în actul adiţional nu depăşeşte

puterile de reprezentare conferite persoanei reprezentante, potrivit legii.

În plus, instanţa statuează că nici în privinţa consimţământului reclamantei şi

reprezentantului acesteia nu se constată încălcarea unor norme imperative, de ordine publică,

astfel că nu este incidentă sancţiunea nulității absolute sau relative asupra clauzei

compromisorii sau a conţinutului acordurilor principale încheiate de părţi (acord de asociere şi

act adiţional).

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la

imparţialitatea arbitrilor, Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel,

soluționarea de către tribunalul arbitral, cu precădere, a excepţiei privind competenţa sa

funcţională, pe temeiul afirmării nulităţii clauzei compromisorii, respectiv caracterului

inoperant, prin încheiere de şedinţă separată de hotărârea de fond este impusă de prevederile

art. 579 alin. (1) şi (3) C. pr. civ., conform cărora, tribunalul arbitral este dator să-şi verifice

propria sa competenţă, la primul termen, din oficiu., În cauza arbitrală s-a ridicat de

reclamantă (pârâtă în faţa instanţei de arbitraj) excepţia necompetenţei tribunalului arbitral.

Prin urmare, cu atât mai mult, instanţa arbitrală avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestei

probleme de drept, ceea ce nu are semnificaţia unei încălcări a imparţialităţii arbitrilor în

judecarea cauzei.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative privind soluţionarea fondului cauzei

arbitrale fără administrarea de probe, ceea ce constituie o înfrângere a prevederilor art. 13

alin. (2) C. pr. civ., art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană asupra drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, Curtea relevă că şi această susţinere este neîntemeiată.

Respingerea de către instanţa de arbitraj a unei/unor cereri în probaţiune formulate de

una dintre părţile litigante, nu constituie o răpire a dreptului la un proces echitabil, dacă

tribunalul a dat dispoziţia de respingere motivat de caracterul inutil, neconcludent sau lipsit de

pertinenţă a mijloacelor probatorii solicitate. Este şi rămâne în atributul instanţei de arbitraj să

decidă, potrivit elementelor deliberate, măsura în care cererile părţilor sunt întemeiate şi

concură la justa soluţionare a cauzei sau, dimpotrivă, nu prezintă aceste trăsături.

Prin urmare, doar respingerea nemotivată, situată în afara domeniului de aplicare a

obligaţiei de a judeca, pronunţată de tribunal asupra cererilor părţilor referitoare la probaţiune

sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu se regăseşte în

cauză.

16

Constatând că nu sunt incidente motivele de anulare a sentinţei arbitrale şi a încheierii

de şedinţă pronunţate de tribunalul arbitral, astfel cum au fost invocate de reclamantă, Curtea

urmează a respinge acţiunea în anulare, ca nefondată.

În cauză au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată, în sumă de 8000 de

lei, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli dovedite cu Factura fiscală Seria SRM nr. 100

din 07.10.206 . Având în vedere prevederile art. 451-453 C. pr. civ., şi în considerarea

caracterului întemeiat al acestei cereri, Curtea va admite cererea şi va dispune obligarea

reclamantei la plata acestora către pârâtă.

§.Drept societar

2. Cerere formulată de un asociat pentru dizolvarea societăţii, în calitate de

„persoană interesată”, invocând expirarea sediului social şi a mandatului

administratorilor. Respingerea cererii asociatului

Legea nr. 31/1990: art. 227, art. 237

Dispoziţiile art. 237 din Legea 31/1990 reglementează patru cazuri speciale de

dizolvare a societăţii de persoane, respectiv a societăţii cu răspundere limitată, printre care

sunt enumerate şi cele referitoare la expirarea sediului social, respectiv a faptului că

societatea nu mai dispune de organe statutare, fiind incluse aici şi organele de administrare

ale societăţii.

Toate aceste cazuri speciale de dizolvare, sunt prevăzute de legiuitor cu titlu de

sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale ale societăţii, referitoare la, după caz,

transparenţa organelor sale statutare, caracterul extinctiv al funcţionalităţii acestora,

dispariţia unui atribut de identificare în spaţiu al societăţii cum este sediul social şi

neîndeplinirea condiției legale sau statutare referitoare la minimul capitalului social afectat

funcţionării societății. Pentru a evita dizolvarea societăţii datorită acestor cauza speciale

prevăzute de lege, asociaţii au posibilitatea remediului societar prin înlăturarea cauzei

incidente asupra dizolvării. În cazul în care asociaţii nu intervin pentru a remedia aceste

neregularităţi, legea prezervă dreptul oricărei persoane interesate prejudiciate, de a cere

dizolvarea societăţii. Printre aceste persoane interesate, raportat la prejudiciul încercat, nu

se regăsesc şi asociaţii societăţii. Pentru asociaţi, legea prevede fie remediul reprezentat de

înlăturarea cauzelor speciale de dizolvare, fie recurgerea la adoptarea unei hotărâri a

Adunării Generale a Asociaţilor de dizolvare a societăţii pe cale societară urmată de

lichidarea şi radierea societăţii din evidenţele registrului comerţului.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 767/A din 12 octombrie 2016, rezumată de

judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

17

Prin sentinţa civilă nr. 387/06.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.

x/30/2015, s-a respins cererea formulată de petenta A... în contradictoriu cu pârâţii SC B...

SRL Timişoara, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Oficiul

Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că o societate cu răspundere limitată se

dizolvă pentru anumite cauze prevăzute de lege însă doar prin două modalităţi, respectiv prin

hotărârea asociaţilor sau prin hotărâre judecătorească.

Dizolvarea prin hotărâre judecătorească intervine fie pentru cazul prevăzut de art. 227

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 fie pentru cazurile prevăzute de art. 237 din aceeaşi lege.

Din coroborarea sistematică a dispoziţiilor legale rezultă însă că dizolvarea prin

intermediul instanţei intervine doar atunci când există o neînţelegere gravă între asociaţii,

atunci când societatea nu are organe statutare sau nu se mai pot întruni, asociaţii au dispărut

sau nu au domiciliul/reşedinţa cunoscute, într-un cuvânt, atunci când nu există posibilitatea

întrunirii voinţei asociaţiilor din motive obiective sau subiective.

Or, în speţă, s-a constatat că reclamanta este asociat unic al pârâtei SC B... SRL astfel

că nu există nici un impediment factual sau juridic care să o oprească a adopta o hotărâre de

dizolvare voluntară pentru motivele invocate, acesta fiind motivul pentru care nu poate intra

în categoria persoanelor interesate vizate de art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A…, solicitând admiterea

acestuia, schimbarea în totalitate a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, evocând fondul,

admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectivă să se dispună dizolvarea SC B... SRL

Timişoara cu sediul expirat situat în […].

În motivare, arată că art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, face vorbire

despre sintagma „orice persoană interesată”, fără a exclude în vreun fel din câmpul de aplicare

al acestei norme juridice pe asociatul sau pe asociaţii persoanei juridice care se află în vreuna

din ipotezele despre care face vorbire textul de lege. Prin urmare este complet eronată

susţinerea primei instanţe potrivit căreia apelanta nu ar putea recurge la procedura prevăzută

de art. 237 din Legea nr. 31/1990 republicată, având la depoziție doar calea dizolvării

voluntare. Această susţinere a apelantei se întemeiază şi pe principiul de drept potrivit căruia

unde legea nu face distincţii nici noi nu putem să facem distincţii. Prin urmare, câtă vreme

articolul invocat permite oricărei persoane interesate să ceară dizolvarea, cu atât mai mult,

textul se poate aplica şi în ipoteza asociatului unic care nu poate adopta o hotărâre de

dizolvare voluntară, întrucât mandatul administratorilor care ar trebui să aducă la îndeplinire

hotărârea AGA a expirat, şi sediul social nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege,

fiind expirat.

[…]

Examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept,

precum şi a dispozițiilor art. 476-482 C. pr. civ., Curtea constată că apelul este nefondat

urmând a fi respins pentru motivele ce succed.

În cauză reclamanta a solicitat dizolvarea SC B... SRL Timişoara, arătând că sunt

incidente motivele de dizolvare referitoare la expirarea sediului social şi a mandatului

administratorilor aceleiaşi societăţi, ceea ce corespunde prevederilor art. 237 din Legea nr.

31/1990

18

În mod corect prima instanţă a respins cererea de dizolvare, arătând că în calitatea sa

de asociat unic al societăţii, reclamanta are posibilitatea de a solicita pe cale voluntară

dizolvarea societăţii, adoptând o hotărâre a Adunării Generale în acest sens.

Mai mult, Curtea de Apel învederează că dispoziţiile art. 237 din Legea 31/1990

reglementează patru cazuri speciale de dizolvare a societăţii de persoane, respectiv a societăţii

cu răspundere limitată, printre care sunt enumerate şi cele referitoare la expirarea sediului

social, respectiv a faptului că societatea nu mai dispune de organe statutare, fiind incluse aici

şi organele de administrare ale societăţii.

Toate aceste cazuri speciale de dizolvare, sunt prevăzute de legiuitor cu titlu de

sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale ale societăţii, referitoare la, după caz,

transparenţa organelor sale statutare, caracterul extinctiv al funcţionalităţii acestora, dispariţia

unui atribut de identificare în spaţiu al societăţii cum este sediul social şi neîndeplinirea

condiției legale sau statutare referitoare la minimul capitalului social afectat funcţionării

societății. Pentru a evita dizolvarea societăţii datorită acestor cauza speciale prevăzute de lege,

asociaţii au posibilitatea remediului societar prin înlăturarea cauzei incidente asupra

dizolvării. În cazul în care asociaţii nu intervin pentru a remedia aceste neregularităţi, legea

prezervă dreptul oricărei persoane interesate prejudiciate, de a cere dizolvarea societăţii.

Printre aceste persoane interesate, raportat la prejudiciul încercat, nu se regăsesc şi asociaţii

societăţii. Pentru asociaţi, legea prevede fie remediul reprezentat de înlăturarea cauzelor

speciale de dizolvare, fie recurgerea la adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale a

Asociaţilor de dizolvare a societăţii pe cale societară urmată de lichidarea şi radierea societăţii

din evidenţele registrului comerţului.

§. Dreptul insolvenţei

3. Cerere formulată de creditorul care deţine mai mult de 50 % din valoarea

creanţelor, pentru schimbarea practicianului de insolvenţă. Caracterul caduc al cererii

de schimbare, în raport cu dispoziţia de confirmare a practicianului desemnat prin

hotărârea adunării creditorilor. Respingerea cererii

Legea nr. 85/2014: art. 57

Din economia art. 57 alin. (3) – (4) din Legea nr. 85/2014 rezultă că în cadrul primei

adunări a creditorilor, cu majoritate de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot,

creditorii pot decide fie confirmarea administratorului judiciar numit provizoriu de către

judecătorul sindic, fie numirea altui administrator judiciar. De asemenea, din lectura

aceloraşi prevederi rezultă că un creditor care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a

creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, fie confirmarea

administratorului judiciar provizoriu numit de judecătorul sindic, fie desemnarea altui

administrator judiciar în locul celui provizoriu numit.

19

După depăşirea acestui moment procedural – confirmarea administratorului

provizoriu sau numirea altui administrator judiciar în prima adunare a creditorilor – devin

incidente dispoziţiile art. 54 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „în orice stadiu

al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a

adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a

creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar,

pentru motive temeinice.

Prin urmare, dacă la prima adunare a creditorilor legea conferă putere discreţionară

creditorului majoritar sau creditorilor ale căror creanţe însumează mai mult de 50% din

valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, de a decide asupra practicianului de insolvenţă

care să gestioneze procedura insolvenţei debitoarei, după desemnarea sau confirmarea unui

practician în insolvenţă, înlocuirea acestuia ulterior, în timpul derulării procedurii nu se mai

poate realiza prin simpla manifestare de voinţă a creditorului sau a creditorilor majoritari, ci

numai pentru motive temeinice şi numai de către judecătorul sindic după o atentă analizare a

argumentelor invocate şi o încadrare a lor în ceea ce legea denumeşte generic „motive

temeinice”.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 781 din 13 octombrie 2016, rezumată de judecător

conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa civilă nr. 595 din 18 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. 705/108/2016,

judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad:

- a respins cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor

Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice P. pentru schimbarea

practicianului în insolvenţă;

[…]

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constată că prin încheierea civilă nr.

432/23.05.2016, rămasă definitivă prin neapelare, s-a confirmat administratorul judiciar A…

SPRL, precum şi onorariul acestuia în cuantum de 1500 lei/ lună şi un onorariu de succes de

3% din vânzări, s-a constatat că a fost aprobat raportul privind cauzele şi împrejurările care au

dus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi s-a constatat de asemenea desemnarea

administratorului special al debitoarei în persoana doamnei B....

S-a mai arătat că în considerentele respectivei încheieri s-a reţinut că prin raportul

privind activitatea desfăşurată în perioada 29.02.2016-23.05.2016, administratorul judiciar

provizoriu a informat că a convocat, pentru data de 03.05.2016, adunarea creditorilor

debitoarei, iar potrivit procesului verbal al acestei şedinţei a fost confirmat administratorul

judiciar, a fost stabilit onorariul acestuia în cuantum de 1.500 lei/ lună şi un onorariu de

succes de 3% din vânzări şi a fost aprobat raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus

la starea de insolvenţă a societăţii debitoare întocmit în temeiul art. 97 din Legea nr. 85/2014.

Judecătorul sindic a mai observat că la data de 03.05.2016, adunarea creditorilor a

confirmat administratorul judiciar, a fost stabilit onorariul acestuia, cererea formulată ulterior

acestei date de către creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara –

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad fiind prin urmare tardivă şi neîntemeiată,

20

fără a invoca motive obiective de neîndeplinire ori de îndeplinire defectuoasă şi repetată a

atribuţiilor de către administratorul judiciar, care la momentul formulării cererii nu mai avea o

calitate provizorie în cauza de faţă. Pentru aceste motive, judecătorul sindic a respins cererea

creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia

Judeţeană a Finanţelor Publice Arad pentru schimbarea practicianului în insolvenţă.

[…]

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel, creditoarea Direcţia

Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor

Publice Arad, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii

instituţiei sale şi numirea în calitate de lichidator judiciar în prezenta cauză pe

practicianul în insolvenţă C... IPURL, cu un onorariu de 500 lei/lună şi onorariu de succes de

0%.

În opinia creditoarei apelante sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică fiind dată cu

aplicarea greşită a legii, învederând instanţei de apel că pentru prima adunare a creditorilor

stabilită de administratorul judiciar pentru data de 03.05.2016, a transmis un punct de vedere

prin care s-a solicitat prorogarea discutării ordinii de zi privind confirmarea lichidatorului

judiciar şi stabilirea onorariului, întrucât în cadrul A.J.F.P. Arad nu a fost întrunită comisia de

selecţie a practicienilor în insolvenţă în vederea selectării unui lichidator judiciar şi stabilirea

onorariului, aşa cum prevăd dispoziţiile O.P. ANAF nr.1451/2015. Creditoarea a mai susţinut

că nici la data de 04.05.2016, când a fost publicat în BPI nr. 8595/04.05.2016, procesul verbal

al Adunării Generale a creditorilor, prin care se confirma în calitate de administrator judiciar

al debitoarei SC D… SRL - lichidatorul judiciar A… SPRL, nu era în măsură să-şi exprime

poziţia faţă de ordinea de zi, comisia de selecţie practicienilor în insolvenţă întrunindu-se doar

la data de 23.05.2016 fiind emisă în acest sens Decizia nr. 5/23.05.2016 prin care A.J.F.P.

Arad a selectat ca şi lichidator judiciar pentru debitorul SC D… SRL pe C... IPURL, cu un

onorariu de 500 lei/lună şi onorariu de succes de 0%.

Având în vedere aceste circumstanţe de fapt, creditoarea-apelantă a susţinut că ar fi

fost oportună convocarea unei alte adunării a creditorilor privitoare la confirmarea

lichidatorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia, având în vedere că a solicitat

prorogarea discutării acestora, întrucât nu a fost întrunită comisia de selecţie a practicienilor

in insolvenţă, mai ales în condiţiile în care, după publicarea tabelului definitiv, creditoarea

apelantă arată că figurează cu un procent de 56,77%, încadrându-se în condiţiile prevăzute

den art. 57 alin. 3, din Legea nr. 85/2014 privind legea insolvenţei.

În opinia creditoarei apelante, prima instanţa în mod greşit a reţinut că cererea sa este

tardiva şi neîntemeiata, considerând că această cerere nu poate fi tardivă câtă vreme, la

momentul când a fost confirmat lichidatorul judiciar A… în Adunarea Creditorilor din data de

03.05.2016, aceasta nu era majoritară. În acest sens, a subliniat că numai după depunerea

cererii de creanţa suplimentară, aprobată de judecătorul sindic, instituţia apelantă a devenit

majoritară şi doar din acel moment putea solicita schimbarea administratorului judiciar în

conformitate cu prevederile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

În drept, apelanta creditoare a invocat art. 466, art. 468, art. 470-480 din Noul Cod de

procedură civilă şi art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 şi Ordinul Preşedintelui ANAF nr.

1451/2015.

21

Practicianul în insolvenţă A… IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei

SC D… SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei

apelate ca fiind temeinică şi legală.

S-a apreciat că în mod legal judecătorul sindic a respins cererea creditoarei Direcţia

Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor

Publice Arad de înlocuire a practicianului în insolvenţă A… IPURL, care a fost confirmat prin

încheierea civilă nr. 432 din 23 mai 2016, rămasă definitivă prin neapelare.

S-a arătat că atâta vreme cât art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 se referă doar la

confirmarea lichidatorului judiciar numit provizoriu sau desemnarea unui alt lichidator în

locul lichidatorului judiciar numit provizoriu, nu se mai poate pune problema înlocuirii

lichidatorului judiciar în baza acestui temei de drept. În acest context, a susţinut atâta vreme

cât lichidatorul judiciar nu mai este provizoriu, întrucât a devenit definitiv, singura modalitate

de înlocuire a acestuia este cea prevăzuta de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, respectiv

pentru motive temeinice, însă nici în cererea de înlocuire, nici în motivele de apel, în opinia

practicianului în insolvenţă nu s-au invocat motive obiective de îndeplinire defectuoasă a

atribuţiilor de către lichidatorul judiciar.

Examinând apelul declarat în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea

constată că acesta este neîntemeiat şi se impune a fi respins.

Din economia art. 57 alin. (3) – (4) din Legea nr. 85/2014 rezultă că în cadrul primei

adunări a creditorilor, cu majoritate de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot,

creditorii pot decide fie confirmarea administratorului judiciar numit provizoriu de către

judecătorul sindic, fie numirea altui administrator judiciar. De asemenea, din lectura aceloraşi

prevederi rezultă că un creditor care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor

poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, fie confirmarea administratorului

judiciar provizoriu numit de judecătorul sindic, fie desemnarea altui administrator judiciar în

locul celui provizoriu numit.

Acest moment procedural s-a produs în ce priveşte debitoarea insolventă D… SRL, la

data de 3 mai 2016, cu ocazia primei adunări a creditorilor, când a fost adoptată hotărârea de

numire a administratorului judiciar provizoriu desemnat de judecătorul sindic, hotărâre care

putea fi atacată, conform art.57 alin.6 din aceeaşi lege, în termen de 5 zile de la publicarea în

BPI (care s-a produs la 4 mai 2016), însă creditoarea-apelantă, deşi nu a votat, solicitând

amânarea luării unei hotărâri cu privire la acest aspect, nu a atacat hotărârea adoptată în

termenul defipt de lege.

De asemenea, hotărârea adunării creditorilor a fost valorificată şi de către judecătorul

sindic care, prin încheierea nr. 432/23 mai 2016 a confirmat administratorul judiciar stabilit de

adunarea creditorilor, încheierea care nu a fost nici ea apelată, rămânând definitivă.

După depăşirea acestui moment procedural – confirmarea administratorului provizoriu

sau numirea altui administrator judiciar în prima adunare a creditorilor – devin incidente

dispoziţiile art.54 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „în orice stadiu al

procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării

creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept

de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive

temeinice.

22

Prin urmare, dacă la prima adunare a creditorilor legea conferă putere discreţionară

creditorului majoritar sau a creditorilor ale căror creanţe însumează mai mult de 50% din

valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, de a decide asupra practicianului de insolvenţă

care să gestioneze procedura insolvenţei debitoarei, după desemnarea şi confirmarea unui

practician de insolvenţă, înlocuirea acestuia ulterior, în timpul derulării procedurii nu se mai

poate realiza prin simpla manifestare discreţionară de voinţă a creditorului sau a creditorilor

majoritari, ci numai pentru motive temeinice şi numai de către judecătorul sindic după o

atentă analizare a argumentelor invocate şi o încadrare a lor în ceea ce legea denumeşte

generic „motive temeinice”.

Plecând de la aceste premise de ordin teoretic, Curtea constată că apelanta-creditoare

nu a participat cu un vot pentru sau împotrivă la prima adunare a creditorilor dar nici nu a

atacat această hotărâre în termen de 5 zile de la publicarea ei în BPI, cum de altfel nu atacat

cu apel nici încheierea judecătorului sindic prin care a fost confirmat administratorul judiciar

numit de creditori astfel că a pierdut momentul procesual de a impune prin voinţa

discreţionară a celui ce deţine majoritatea un practician de insolvenţă.

Din această perspectivă, în mod just a concluzionat prima instanţă că cererea de

înlocuire a administratorului judiciar cu un alt practician de insolvenţă indicat de către

apelanta-creditoare este tardivă deoarece, la momentul procesual la care s-a formulat această

solicitare, creditoarea nu mai avea dreptul procesual de a impune un administrator judiciar ci

doar a solicita eventual înlocuirea celui iniţial desemnat şi confirmat, dar numai pentru motive

temeinice.

În această din urmă privinţă – existenţa unor motive temeinice – Curtea constată că

apelanta-creditoare nu a invocat nici în faţa judecătorului sindic şi nici prin motivele de apel,

vreun motiv temeinic care să justifice înlocuirea administratorului judiciar, susţinând, fără nici

un temei legal, că ar avea dreptul, chiar şi în acest stadiu al procedurii, să impună un alt

practician de insolvenţă decât cel desemnat şi confirmat.

Cu alte cuvinte, prima instanţă nu a negat dreptul creditoarei de a impune sau de a

alege un practician de insolvenţă, ci a subliniat în mod just că acest drept procesual este

limitat în timp până la momentul la care adunarea creditorilor ia o hotărâre privind

desemnarea unui administrator judiciar al procedurii. Depăşirea acestui moment al procedurii

din motive subiective ce ţin de organizarea internă a creditoarei, conduce la pierderea

dreptului procesual de a impune un practician de insolvenţă, iar înlocuirea acestuia mai poate

fi dispusă numai prin hotărârea judecătorului sindic şi numai în condiţiile existenţei unor

„motive temeinice” la care se referă art.57 alin. (4) din lege, dar care nu au fost nici invocate

şi nici probate.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea va face aplicarea art.

480 alin. (1) C. pr. civ. şi va respinge apelul declarat de creditoarea Direcţia Generală

Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice

Arad, împotriva sentinţei civile nr. 595 din 18 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. x/108/2016/a1.

23

4. Contracte de împrumut succesive. Garantarea restituirii sumelor de bani

împrumutate printr-un contract de ipotecă imobiliară unic. Lipsa semnificaţiei scopului

folosinţei împrumuturilor. Constatarea caracterului garantat al întregii creanţe în

sarcina debitorului. Admisibilitate

Legea nr. 85/2014: art. 110 – 111

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 1270, art. 1272, art. 1280 – 1281

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 249 - 250

Conform art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între

părţile contractante şi se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze

autorizate de lege.

De asemenea, art. 1272 Cod civil, statuează că, contractul valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite

între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.

În fine, conform art. 1280 Cod civil contractul produce efecte numai între părţi dacă

prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1281 Cod civil, contractul este opozabil terţilor,

care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract.

Curtea apreciază că raporturile contractuale dintre apelante creditoare şi debitoare,

sunt valabil încheiate, că acestea reflectă voinţa reală a părţilor contractante, că nu există

nici un temei pentru a considera ca invalid contractul de ipotecă imobiliară prin care este

garantată restituirea celor două împrumuturi de bani, într-o sumă globală de 100.000 euro,

şi că creditorul obligaţiei de restituire are dreptul de a exercita acţiunile relative la creanţa

sa garantată, inclusiv prin înscrierea acestei creanţe cu acest titlu în tabelul de creanţe al

debitorului.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 760/A din 12 octombrie 2016, rezumată de

judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa civilă nr. 289/07.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.

x/108/2015/a2, în baza art. 139 C. pr. civ. a fost conexat dosarul cu nr. x/108/2015/a4 la

prezenta cauză; s-a admis în parte contestaţia formulată de A... şi B... împotriva Tabelului

preliminar al creanţelor debitoarei SC C... SRL Arad în privinţa creanţei deţinute de

creditoarea SC D... SRL Arad, şi în consecinţă, s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv,

întocmit de administratorul judiciar E… SPRL Arad, a creanţei deţinute de creditoarea SC

D... SRL Arad în cuantum de 369.087,69 lei din care: 222.945 lei în grupa creanţelor

garantate şi 146.142,69 lei în grupa creanţelor chirografare, fără cheltuieli de judecată.

[…]

În Tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC C… SRL, creditorul D…. SRL a

fost înscris, cu creanţă în cuantum total de 369.087,68 lei ca şi creanţă garantată potrivit

prevederilor art. 159 pct. 3 din Legea nr.85/2014.

24

Judecătorul sindic a constatat că, creditorul D… SRL a depus în dovedirea creanţei

sale: facturi neîncasate, 19 facturi, în cuantum de 146.142,68 lei, contractele de împrumut şi

contractul de ipotecă imobiliară, autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F….

Astfel, judecătorul sindic a reţinut că potrivit contractului de ipotecă imobiliară

autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F…, la art. 1 se prevede că ipoteca constituită pe

bunurile imobile garantează rambursarea împrumuturilor în sumă de 100.000 euro acordate de

creditoarea ipotecară debitoarei prin contractele de împrumut semnate la data de 06.01.2014 şi

la data de 25.02.2015.

Judecătorul sindic a apreciat că, din cele două contracte de împrumut garantate cu

contractul de ipotecă, a fost dovedită doar plata sumei de 50.000 euro cu titlu de împrumut

acordat în baza contractului din data de 06.01.2014, împrumut acordat pentru cumpărare de

terenuri.

În ceea ce priveşte, nerealitatea acordării împrumutului din data de 06.01.2014,

invocată de cei doi creditori, judecătorul sindic a apreciat că, contestaţia este neîntemeiată

sub acest aspect, întrucât plăţile au fost dovedite cu extrase de cont ataşate declaraţiei de

creanţă şi deşi au fost făcute de G…, H… şi I…, toate ordinele de plată menţionează că

acestea sunt făcute în contul D… în vederea cumpărării de terenuri.

În ceea ce priveşte nelegalitatea contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr.

368/05.03.2015 la BNP F… având în vedere că prin încheierea acestui contract a avut loc o

grevare de sarcini asupra unei părţi importante din patrimoniul societăţii fără a exista o

aprobare a Adunării Generale a Asociaţiilor, creditorul contestator B... arată că în calitate de

asociat ce deţine 50% din părţile sociale nu a participat şi nu şi-a dat acordul pentru încheierea

acestui contract de grevare bunuri.

Judecătorul sindic, a apreciat că este neîntemeiată contestaţia şi pentru acest motiv

având în vedere că nelegalitatea contractului nu a fost constatată printr-o sentinţă

judecătorească, iar contestatorul nu face dovada că ar fi atacat în instanţă contractul de ipotecă

imobiliară autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F… în calitatea sa de asociat ce deţine

50% din părţile sociale ale C… SRL .

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel creditorii S.C. D... SRL Arad şi B… .

Creditoarea S.C. D... SRL Arad a solicitat prin cererea de apel modificarea în parte a

sentinţei atacate cu consecinţa respingerii contestaţiilor formulate de B... şi A... la Tabelul

preliminar al creanţelor întocmit pentru debitoarea SC C... SRL.

[…]

Apelantul B…, a solicitat prin cererea de apel schimbarea sentinţei atacate în sensul

admiterii în totalitate a contestaţiei sale.

[…]

Examinând apelul creditoarei SC D... SRL Arad prin prisma motivelor invocate în fapt

şi în drept precum şi devolutiv, conform dispoziţiilor art. 476-482 C. pr. civ., Curtea constată

că apelul este fondat pentru considerentele ce succed.

Astfel, creditoarea apelantă critică hotărârea primei instanţe sub aspectul înscrierii

creanţei în sumă de 146.142,69 lei în grupa creanţelor chirografare, deşi între creditoare şi

debitoare s-au încheiat două contracte succesive de împrumut, de câte 50.000 euro fiecare,

25

precum şi un contract de ipotecă imobiliară pentru a garanta restituirea sumei totale de

100.000 euro.

Curtea a administrat în cauză proba cu înscrisuri constând în contractele de împrumut

invocate de către apelantă precum şi a contractului de ipotecă imobiliară, iar din conţinutul

acordurilor încheiate de către părţi se reţine că prin contractul de împrumut din 06.01.2014, s-

a convenit împrumutarea debitorului cu suma de 50.000 euro în vederea achiziţionării de

terenuri, contract precizat asupra posibilităţii de prelungire a duratei sale prin actul adiţional

din 22.12.2014. Printr-un al doilea contract de împrumut încheiat la 25.02.2015, s-a convenit

împrumutarea unei alte sume de 50.000 euro debitorului, în scopul desfăşurării de activităţi

proprii acestuia din urmă. Prin acelaşi contract de împrumut s-a mai convenit constituirea de

ipoteci imobiliare pe terenurile debitorului în vederea restituirii împrumuturilor.

Prin contractul de ipotecă imobiliară, autentificat prin încheierea nr. 368/05,.03.2015

la SPN J… S., aceleaşi părţi au convenit constituirea de către debitor a unei ipoteci pentru mai

multe parcele de teren, cu titlu de garanţie pentru a asigura restituirea împrumutului în valoare

de 100.000 euro, rezultând din cele două contracte de împrumut mai sus arătate.

Rezultă aşadar că întreaga creanţă în sumă de 100.000 euro este una garantată.

Potrivit art. 249 C. pr. civ. cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o

dovedească, iar conform art. 250 C. pr. civ., dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate

face prin înscrisuri, martori, prezumţii, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă sau

prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

Contractele prezentate de către apelanta creditoare fac parte din categoria dovezilor

constând în acte juridice, care probează raporturile reale încheiate de părţi cu privire la

împrumuturi şi garantarea unor sume de bani. De altfel, debitoarea a expus aceeaşi situaţie de

fapt şi în faţa primei instanţe prin întâmpinarea depusă la dosarul acesteia, fila 19.

Conform art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile

contractante şi se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate

de lege.

De asemenea, art. 1272 Cod civil, statuează că, contractul valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite

între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.

În fine, conform art. 1280 Cod civil contractul produce efecte numai între părţi dacă

prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1281 Cod civil, contractul este opozabil terţilor,

care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract.

Curtea apreciază că raporturile contractuale dintre apelante creditoare şi debitoare,

sunt valabil încheiate, că acestea reflectă voinţa reală a părţilor contractante, că nu există nici

un temei pentru a considera ca invalid contractul de ipotecă imobiliară prin care este garantată

restituirea celor două împrumuturi de bani, într-o sumă globală de 100.000 euro, şi că

creditorul obligaţiei de restituire are dreptul de a exercita acţiunile relative la creanţa sa

garantată, inclusiv prin înscrierea acestei creanţe cu acest titlu în tabelul de creanţe al

debitorului.

Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a considerat că cel de-al doilea contract

de împrumut nu poate fi cuprins în garanţia oferită de contractul de ipotecă imobiliară, pentru

motivul că împrumutul secund ar fi fost acordat în vederea desfăşurării unei activităţi proprii

26

ale debitorului. Curtea relevă că ceea ce este relevant pentru raportul contractual dedus

judecăţii este obiectul acestuia, şi anume transmiterea de către creditoare a unei sume de bani

către debitor, în scopul folosinţei acestei sume de bani, neavând semnificaţie juridică scopul

în care debitorul împrumutat va utiliza suma de bani împrumutată.

Referitor la apelul contestatorului B…, Curtea constată că acest apel este nefondat.

Prezentul apel se concentrează pe două critici: nelegala înscriere a creditoarei SC D...

SRL Arad cu suma de 50.000 euro ca şi creanţă garantată în tabelul creanţelor, pentru motivul

că nu ar exista dovezi ale împrumutului, cu specială privire a remiterii sumei de bani către

debitor, ceea ce ar atrage sancţiunea nulităţii contractului potrivit art. 1179 Cod civil;

înscrierea ca şi creanţă garantată a sumei de bani ce a făcut obiectul contractului de împrumut

din 06.01.2014. În raport de aceste critici, apelantul solicită instanţei de apel să menţină

înscrierea creditoarei în tabelul de creanţe doar cu suma de 146.142,69 lei în grupa creanţelor

chirografare.

Curtea a arătat deja motivele pentru care apreciază că apelanta creditoare a făcut

dovada raporturilor contractuale de împrumut şi de garanţie a restituirii celor două

împrumuturi de bani cu debitorul, respectiv că în raport de starea de fapt constatată şi regimul

juridic aplicabil acesteia, creanţa apelantei creditoare este una certă, lichidă, exigibilă,

bucurându-se de atributul garantării prin contractul de ipotecă imobiliară, astfel că se impune

înscrierea întregii creanţe solicitate de apelanta creditoare în tabelul de creanţe cu titlu de

creanţe garantate.

Astfel fiind, se va admite apelul creditoarei SC D... SRL Arad împotriva sentinţei

civile nr. 289/07.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/108/2015/a2, se va

schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că se vor respinge contestaţiile formulate de

contestatorii A... şi B... împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC C… SRL şi

se va dispune înscrierea creditoarei apelante în tabelul definitiv cu creanţa de 369.087,68 lei

ca şi creanţă garantată şi se va respinge apelul contestatorului B... împotriva aceleiaşi sentinţe,

menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

5. Hotărâre a adunării creditorilor. Verificarea legalităţii hotărârii în raport cu

respectarea dispoziţiilor privind modul de valorificare a bunurilor debitorului.

Admisibilitate – anularea hotărârii adunării creditorilor

Legea nr. 85/2016: art. 14, art. 116, art. 117

Cererea de anulare formulată de către apelanţi apare ca fiind întemeiată faţă de

dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, hotărârea adunării

creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea

creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze

aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să

participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor,

dispoziţii pe care, de altfel, şi judecătorul-sindic le-a apreciat ca fiind aplicabile în speţă.

27

Criticile aduse de apelanţi nu se limitează la a afirma o nemulţumire faţă de

oportunitatea ofertei de dare în plată supusă votării, ci, raportându-se la dispoziţiile legale

de la art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile Codului civil şi a celui

de procedură civilă, au criticat modul de înstrăinare a bunului şi sub aspectul modului,

anterior stabilit, de vânzare a bunurilor, în cadrul procedurii.

Cum, în cauză, nu se poate constata verificarea legalităţii variantei propuse de un

creditor şi de lichidator, observând că dispoziţiile art. 116 şi 117 din Legea nr. 85/2006 nu au

fost respectate, fiind singurele prevederi ce stabilesc modul de vânzare la licitaţie, conform

regulamentului propus de lichidator şi aprobat de creditori, care nu cuprinde şi modalitatea

dării în plată, se concluzionează că hotărârea adunării creditorilor încalcă dispoziţiile legii

privind vânzarea bunurilor debitorilor, astfel încât, hotărârea astfel adoptată va fi anulată.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 752/A din 10 octombrie 2016, rezumată de

judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin Sentinţa civilă nr. 929/07.07.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.

x/30/2014/a1, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorii A… şi B…, împotriva

hotărârii Adunării Creditorilor SC C… SRL din data de 03.06.2016, în contradictoriu cu

intimatul lichidator judiciar D… IPURL.

[…]

Analizând contestația, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale

incidente, judecătorul sindic a constatat următoarele:

Potrivit aliniatului 7 al art. 14 din Legea nr. 85/2006, hotărârile adunării creditorilor

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi desfiinţate pentru nelegalitate. Aşadar,

judecătorul sindic a reţinut că temeiurile pentru care poate desfiinţa o hotărâre a adunării

creditorilor sunt doar cele legate de încălcarea procedurii obligatorii de convocare a adunării

creditorilor, reglementată de art. 13, 14 şi 15 din lege, deci motive de nelegalitate şi nu de

netemeinicie.

Însă, creditorii ce au formulat contestaţia dedusă spre soluţionare nu invocă aspecte de

nelegalitate constând în convocarea sau desfăşurarea nelegală a adunării creditorilor sau

modul în care s-au exprimat, consemnat sau apreciat voturile creditorilor din dosar; că

aspectele invocate de ei se referă la modul în care s-a apreciat, cu majoritate de voturi, că

poate fi valorificat bunul din averea debitoarei.

Judecătorul sindic a apreciat că nu poate interveni asupra acestui aspect care s-a

consfinţit prin hotărârea atacată, aspect ce conţine voinţa celor ce au adoptat-o, fiind vorba de

o chestiune de oportunitate exceptată de la controlul şi cenzura sa şi, în temeiul art. 14 alin.

(7) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins contestaţia.

Împotriva Sentinţei civile nr. 929/07.07.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în

dosarul nr. x/30/2014/a1, au declarat apel, la data de 11.07.2016, creditorii A… şi B…,

solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinţei nr. 929/07.07.2016, pronunţată de

Tribunalul Timiş şi admiterea cererii de anulare a Hotărârii Adunării Creditorilor SC C…

SRL, din data de 03.06.2016 învederând că o adunare a creditorilor, convocată legal şi în

condiţii legale de validitate nu poate adopta hotărâri contrare legii, în speţă contrare Codului

28

civil, Codului de procedură civilă şi Legii insolvenţei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite

adunărilor de creditori încălcarea legii, lucru care nici instanţelor de judecată nu le este

permis; că, la data de 03.06.2016, Adunarea creditorilor SC C…. SRL a aprobat cu majoritate

de voturi propunerea de „dare în plată” avansată de creditorul chirografar E… SRL,

propunerea ce constă în cedarea proprietăţii staţiei de carburanţi deţinute de debitoarea în

lichidare C… SRL către creditoarea chirografară E… SRL, contra sumei de 170.100 lei care

ar urma să fie virată de E… SRL în contul de insolvenţă; că prin contestaţia care face obiectul

prezentului dosar au solicitat Tribunalului Timiş anularea acestei hotărâri a Adunării

creditorilor C… SRL.

[…]

Examinând apelul declarat de creditoare, prin prisma motivelor de apel şi a

dispoziţiile. art. 480 şi urm. C. pr. civ., Curtea constată următoarele:

Judecătorul-sindic în motivarea soluţiei atacate a reţinut că în fapt creditorii nu au

formulat critici de nelegalitate raportat la hotărârea contestată, astfel încât, asupra oportunităţii

luării unei măsuri, instanţa nu se poate pronunţa.

Se reţine că, la data de 20.05.2016, lichidatorul a recepţionat o ofertă de dare în plată

din partea creditorului SC E… SRL, în vederea preluării staţiei de distribuţie carburanţi

existentă în averea debitoarei; că în urma recepţionării ofertei de dare în plată din partea

creditorului, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, a procedat la convocarea

adunării creditorilor societăţii debitoare pentru a pune în discuţie oferta înregistrată, adunarea

creditorilor fiind stabilită pentru data de 03.06.2016, când aceasta s-a şi aprobat.

Din punct de vedere formal, sunt îndeplinite condiţiile legii pentru a se introduce

acţiunea.

Pe fond, însă, atât intimatul cât şi instanţa de fond, s-au limitat la aprecierea faptului că

hotărârea nu a fost criticată raportat la condiţiile de legalitate a convocării adunării generale,

respectiv a modului de vot.

Cu toate acestea, cererea de anulare formulată de către apelanţi apare ca fiind

întemeiată faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, hotărârea

adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea

creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze

aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe

la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor, dispoziţii pe

care, de altfel, şi judecătorul-sindic le-a apreciat ca fiind aplicabile în speţă.

Criticile aduse de apelanţi nu se limitează la a afirma o nemulţumire faţă de

oportunitatea ofertei de dare în plată supusă votării, ci, raportându-se la dispoziţiile legale de

la art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile Codului civil şi a celui de

procedură civilă, au criticat modul de înstrăinare a bunului şi sub aspectul modului, anterior

stabilit, de vânzare a bunurilor, în cadrul procedurii.

Astfel, în derularea procedurii insolvenţei debitoarei SC C… SRL, prin hotărârea

adoptată de aceeaşi creditori, în data de 16 06 2015, după prezentarea raportului de evaluare

de către practician, s-a stabilit că modalitatea de valorificare aprobată este metoda licitaţiei

publice.

29

Ori, normele cuprinse în art. 116 şi urm. din lege stabilesc imperativ, nişte etape de

urmat, în funcţie de modul de înstrăinare ales, respectiv :

- în varianta de la art. 116, bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca ansamblu în stare

de funcţionare - sau individual, dar metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică,

negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe

baza propunerii lichidatorului, când lichidatorul prezintă adunării generale a creditorilor şi

regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care optează.

- în varianta de la art. 117, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport

care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora şi în care se va

preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin

licitaţie publică sau negociere directă sau prin ambele metode, iar dacă se propune vânzarea

în bloc prin negociere directă, lichidatorul va putea propune, în baza ofertelor primite,

începerea negocierii cu unul sau mai mulţi cumpărători identificaţi, cu precizarea condiţiilor

de plată şi a preţului minim de pornire a negocierii, care nu poate fi inferior preţului de

evaluare.

- în varianta prevăzută de art. 118, imobilele vor putea fi vândute direct, în urma

propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor, când propunerea

lichidatorului va trebui să identifice imobilul, prin situaţia de pe teren şi prin datele din

registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat şi să indice pasul de

supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vânzării, sunt acceptate supraoferte, se

va convoca adunarea generală a creditorilor, în termen de maximum 20 de zile de la data

propunerii, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale

asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi comitetului creditorilor,

supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare, dar, ulterior

aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea

nulităţii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a

anunţului privind condiţiile de supraofertare.

Ca urmare, în speţă, raportat la singurul regulament de vânzare depus la dosar, care nu

a mai fost modificat ulterior, vânzarea aprobată de creditori se poate face numai prin licitaţie.

Dacă se consideră oportună o altă modalitate prevăzută de lege, aceasta trebuie supusă

aprobării creditorilor, cu precizarea expresă a temeiului de drept şi a urmării procedurii

impuse de lege, cu modificarea regulamentului de vânzare, după caz.

Cum, în cauză, nu se poate constata verificarea legalităţii variantei propuse de un

creditor şi de lichidator, observând că dispoziţiile art. 116 şi 117 din Legea nr. 85/2006 nu au

fost respectate, fiind singurele prevederi ce stabilesc modul de vânzare la licitaţie, conform

regulamentului propus de lichidator şi aprobat de creditori, care nu cuprinde şi modalitatea

dării în plată, se concluzionează că hotărârea adunării creditorilor încalcă dispoziţiile legii

privind vânzarea bunurilor debitorilor, astfel încât, hotărârea astfel adoptată va fi anulată.

Desigur că lichidatorul, dacă apreciază oportună modificarea regulamentului, iar

creditorii adoptă o astfel de măsură, conform dispoziţiilor legale incidente, va proceda la

reluarea procedurii în funcţie de varianta aleasă.

Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 47. alin. (6) din Legea nr. 85/2014 şi

art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de creditorii A…

30

şi B…, împotriva Sentinţei civile nr. 929/2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr.

x/30/2014/a1, va schimba sentinţa apelată şi, pe fond, va admite cererea formulată de

creditorii A… şi B… şi va dispune anularea hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC C…

SRL, din data de 3.06.2016.