11
Raluca Buduşan EDUCATIE 21.11.2014 De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști În 20 noiembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Cu această ocazie, Fundaţia elvețiană Terre des hommes, din București desfășoară la nivel național, proiectul „Ziua Ştafetei”, în cadrul căruia adulții predau ștafeta unor meserii pe care le practică, unor copii dornici să le învețe. Inspirați de această idee, cei de la Școala Gimnazială din Slimnic se află la cea de-a doua prezență în cadrul proiectului. Astfel, 10 elevi ai școlii din localitate, coordonați de profesorul de istorie Cosmin Simption, au venit la Sibiu și fiecare dintre ei a fost inițiat în tainele meseriei pe care dorește să o practice în viitor. Cei 10 copii au optat pentru meserii precum polițist, pompier, redactor de ziar, prezentator radio, farmacist, cosmetician, educator, secretar la primărie, ospătar sau mecanic auto. „Copiii au în programa școlară un modul de consiliere și orientare profesională, însă pur teoretic. Acest modul se ține la orele de dirigenție. Am aflat de „Ziua Ștafetei” a celor de la București, ne-a plăcut ideea și este al doile an când ne implicăm și noi”, spune profesorul de istorie. Georgiana își dorește să fie jurnalist Georgiana Leb este elevă în clasa a VIII-a a Școlii Generale din Slimnic. Provine dintr-o familie cu 4 copii, având o soră mai mare și doi frățiori mai mici. Fata își dorește să devină jurnalist și a ales presa scrisă. Acesta este motivul pentru care, de „Ziua Ștafetei” s-a îndreptat către redacția Ziarului Sibiu 100%, pentru a vedea concret ce înseamnă această meserie. În timpul De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014 http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 1 / 11

de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

  • Upload
    others

  • View
    32

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

Raluca Buduşan

EDUCATIE 21.11.2014

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafetade jurnaliști

În 20 noiembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Cu această ocazie, Fundaţia elvețiană Terre des

hommes, din București desfășoară la nivel național, proiectul „Ziua Ştafetei”, în cadrul căruia adulții predau ștafeta unor meserii

pe care le practică, unor copii dornici să le învețe. Inspirați de această idee, cei de la Școala Gimnazială din Slimnic se află la cea

de-a doua prezență în cadrul proiectului. Astfel, 10 elevi ai școlii din localitate, coordonați de profesorul de istorie Cosmin

Simption, au venit la Sibiu și fiecare dintre ei a fost inițiat în tainele meseriei pe care dorește să o practice în viitor. Cei 10 copii au

optat pentru meserii precum polițist, pompier, redactor de ziar, prezentator radio, farmacist, cosmetician, educator, secretar la

primărie, ospătar sau mecanic auto. „Copiii au în programa școlară un modul de consiliere și orientare profesională, însă pur

teoretic. Acest modul se ține la orele de dirigenție. Am aflat de „Ziua Ștafetei” a celor de la București, ne-a plăcut ideea și este al

doile an când ne implicăm și noi”, spune profesorul de istorie.

Georgiana își dorește să fie jurnalist

Georgiana Leb este elevă în clasa a VIII-a a Școlii Generale din Slimnic. Provine dintr-o familie cu 4 copii, având o soră mai mare

și doi frățiori mai mici. Fata își dorește să devină jurnalist și a ales presa scrisă. Acesta este motivul pentru care, de „Ziua

Ștafetei” s-a îndreptat către redacția Ziarului Sibiu 100%, pentru a vedea concret ce înseamnă această meserie. În timpul

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 1 / 11

Page 2: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

petrecut aici, a înțeles diferența dintre genurile jurnalistice, a experimentat culegerea informației în teren, a văzut cum se

realizează ziarul din punct de vedere grafic, iar o prezentare video i-a dezvăluit cum se tipărește și se distribuie ziarul. De

asemenea, în calitate de jurnalist practicant, a luat și un prim interviu. „A fost o zi foarte frumoasă. Am văzut multe lucruri noi.

Foarte interesant mi s-a părut cum se face ziarul. Faptul că toate trebuie puse la locul lor, după anumite reguli și nu alandala. Nu

mi s-a părut greu, ba din contră, că lucrurile merg de la sine”, a spus Georgiana la final.

„Ziua Ștafetei” a fost realizată în cadrul Școlii Gimnaziale Slimnic, cu sprijinul directorului acesteia, prof. Bothar Giusseppe și al

Asociației Europeane Thalheim Rumanien Roşia.

0 Comentarii Sibiu 100%

Sortează după cele mai noi

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 2 / 11

Page 3: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

Iulia Damian

EVENIMENT 21.11.2014

FOTO: Scene dramatice la locul producerii accidentului aviatic.Localnicii care au ajuns primii acolo au fost șocați

Scene dramatice la locul producerii accidentului aviatic. Localnicii care au ajuns primii după producerea tragediei sunt încă șocați

iar imaginile pe care le-au văzut nu li se vor șterge prea curând din minte. Primii care au ajuns lângă epavă au fost doi ciobani

care se aflau în zonă cu oile. Aceștia au auzit elicopterul prăbușindu-se și au mers repede să ajute. Din nefericire nu au putut să

facă nimic decât să anunțe autoritățile. Doi dintre militarii aflați în elicopter au murit chiar sub privirile lor.

Fratele unuia dintre ciobanii care se afla în zonă povestește clipele dramatice ce au urma după prăbușirea elicopterului. “A auzit

elicopterul iar când a ajuns acolo era foc foarte mare, a dat să se apropie și a mai bubuit o dată, după care a strigat dacă e cineva

acolo și a auzit strigăte de ajutor. Când s-a dus erau două persoane în viață, erau aruncați afară din elicopter la vreo 50 de metri

iar celălalt la vreo 15 metri. Fratele meu a mers la cel care era mai la distanță, avea o tăietură mare la burtă, și-a pus mâinile la

piept și a murit sub ochii lui. A fugit apoi la a doua persoană dar din păcate când a ajuns la ea, era decedată.” a declarat Marcel

Florea, fratele ciobanului care a ajuns la la locul accidentului imediat după prăbușire

După ce a fost sunat de fratele său, Marcel Florea a pornit și el imediat înspre locul tragediei. “Când am ajuns eu acolo era

dezastru, flăcări și tăblărie, persoanele care erau afară din elicopter erau distruse. Nu am văzut așa ceva niciodată, am rămas cu

traume după tot ceea ce am văzut acolo.” a adăugat Marcel Florea

Zeci de pompieri, jandarmi, salvamontiști și medici de la SMURD au intervenit în zonă însă din nefericire doar doi dintre militarii

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 3 / 11

Page 4: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

0 COMENTARII

aflați în elicopter au mai putut fi salvați. Aceștia au fost transportați la Spitalul din Târgu Mureș după care au fost transferați la

Spitalul de Arși din București.

Procurorii militari au cercetat ore în șir fiecare centimetru pătrat pentru a putea afla care a fost cauza producerii acestei tragedii.

Au fost ridicate probe iar trupurile neînsuflețite ale militarilor au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală din Sibiu. “Au

fost ridicate probe, au fost recuperate toate trupurile neînsuflețite și urmează să se efectueze necropsia.” a declarat Crișan

Lăzureanu, șef Biroul Criminalistic Sibiu

Anchetatorii vor continua cercetările la fața locului.

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 4 / 11

Page 5: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

Redactia Sibiu 100%

EVENIMENT 21.11.2014

Personalități din Sibiu, despre președintele Iohannis

Ce opinii au unele dintre persoanele emblematice ale Sibiului, reprezentative pentru diverse domenii de activitate, despre

câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, vedem în următorul material:

Teodor Tulpan, alpinist, salvamontist voluntar

Era timpul pentru o schimbare, Europa aștepta asta de mult timp, dar mai ales tinerii dinafara țării. Aceștia au sperat la un viitor mai bun, și iată că așteptarea a dat roade, darmai ales implicarea celor care au mers la vot. Au dovedit că mulțimea contează și are uncuvânt greu de spus. Să nu uitam că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la evenimenteledin decembrie ’89 și acum am dovedit că sacrificiul celor de atunci n-a fost degeaba.

Felicitări domnului Președinte Iohannis și să-și facă treaba așa cum a promis!

Mircea Vulc, Antrenor emerit, Director CSU Sibiu,Cetățean de onoare al municipiului Sibiu

Sibian fiind, alegerea domnlui Klaus Werner Iohannis în funcția cea mai înaltă în stat nupoate decât să mă bucure. În cei 14 ani petrecuți de dânsul la primăria Sibiu, și-a doveditpe deplin calitățile de bun administrator, lider desăvârșit și excelent diplomat. Noi ne-ambucurat mereu de sprijinul său în baschetul sibian și îi dorim mult succes în noua funcție. Sper ca România să aibă numai de câștigat după această alegere, dar sper, totodată, că și

Sibiul își va continua linia ascendentă impusă de fostul (de acum) nostru primar.

Dorin Cioabă, autotintitulat Rege Internațional al Rromilor

Mă bucur că la conducerea țării a ajuns un minoritar. Asta arată că în România există odemocrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și că fiecare are obligațiile salefață de stat. Doresc să îi urez noului președinte multă înțelepciune și putere de muncă și săfie președintele tuturor!

Camelia Proca, director ALEG și reprezentanta rețelei naționale de ONG-uri “Rupem tăcerea privind

violența sexuală”

Ne dorim ca, în calitate de președinte, domnul Klaus Iohannis să intensifice dialogul cuoganizațiile societății civile și implicarea acestora în parteneriate public-private pentrurezolvarea unor probleme ce țin de inechități și violența de gen în societatea românească.Știm că pentru domnul Iohannis egalitatea de gen este ceva de la sine înțeles, dar faptul că

38% dintre femeile din România au suferit violență fizică sau sexuală la un moment dat în viață, arată cămai sunt multe lucruri care trebuie schimbate și ele nu se vor schimba de la sine.

Ion Dur, profesorul universitar, scriitor și eseist

A devenit acum prea cunoscută replica pe care a dat-o Arghezi atunci când a fost întrebatde ce are nevoie spaţiul românesc: „…de nemţi”, ar fi spus poetul. Ei bine, după vreo

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 5 / 11

Page 6: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

şaizeci şi şase de ani de la plecarea forţată a Regelui Mihai I din ţară, după decenii depârjol totalitar şi – din 1990 încoace – după un sfert de secol dominat de comunismrezidual, avem, ca preşedinte ales, omul care ne trebuie: un sas (re)numit Klaus Iohannis.

Primarul oraşului Sibiu – un nedezminţit centru al toleranţei şi românismului – a fost challengerul care şi-aconfirmat cu asupra de măsură pretenţia şi provocarea aruncată adversarului său. Pe bună dreptate,izbânda sa a fost caracterizată cu o sumedenie de epitete la superlativ. Cred că este o victorie istorică, pe careo presupuneam încă de la debutul campaniei electorale, suntem într-o răscruce de unde Klaus Iohannisindică – clar, exact şi sigur pe sine – direcţia cu adevărat occidentală a evoluţiei României. Drumul pe care-larată proiectul de ţară este în fapt o potecă pe care se poate avansa nu aşa de uşor şi repede, ci prin efortulcolectiv şi continuu al celor ce vor lucrurile bine făcute, ispravă care vine după 99 % transpiraţie şi doar 1 %distracţie.Asta vrea cu obstinaţie preşedintele ales, Klaus Iohannis, omul care propune categoric, fără rezerve,renunţarea definitivă la trăncăneala, machiavelismul şi corupţia din politica românească, un mecanismprimitiv şi clientelar pe care vrea să-l înlocuiască de îndată cu unul pliat pe nevoia de educaţie şi prosperitatea românului. Este un mod de a face politică din care să nu fie izgonită morala convingerilor, într-o ţară carepreţuieşte cum se cuvine fiecare cetăţean al ei, indiferent că trăieşte aici sau în diaspora. Rostul naţional-european al lui Klaus Iohannis poate fi unul cu accente providenţiale pentru o Românie încă virusată demicrobul naţionalism-comunismului. Drumul său în istoria mare ne va confirma însă dacă ne putemdespărţi ireversibil de mentalitatea reflexelor balcanice numite „da-da, bine-bine, lasă-lasă” şi dacă axiomadupă care ne conducem în viaţă este dată, poate exclusiv, de etica expresiei: „Ein Mann, ein Worth”.

Dan Perjovschi, artist vizual, scriitor, jurnalist

Mă bucur că a ajuns președinte și sunt trist că nu-l mai am primar la Sibiu. Sunt convinscă va reuși să injecteze în viața politică și publică din România un standard de civilizație șiseriozitate care a lipsit mortal până acum. Va fi primarul României.

Constantin Chiriac, Director general Teatrul Naţional Radu Stanca sibiu

În ultimele patru zile am primit mii de mesaje de pe toatecontinentele, care salută cu entuziasm victoria domnului KlausIohannis şi şansa pe care, de acum înainte, o are România de a fi unalt fel de partener internaţional. Încercăm un sentiment de mândrie,dar şi de normalitate şi sunt convins că energiile pozitive pe care le-a

generat această victorie se vor materializa în multe împliniri. Va fi în acelaşi timp o perioadă grea şi trebuiesă conştientizăm faptul că schimbările atât de necesare de care are nevoie ţara nu se vor produce cuuşurinţă. Vechile metehne se vor vedea în continuare, iar răul care a fost lovit se va reorganiza în forme maisubtile de exprimare. Acest rezultat extraordinar arată că există toate şansele ca schimbările profunde să seîntâmple: libertatea oamenilor de a-şi alege în mod conştient liderii şi de a-i respinge pe cei care nucorespund valorilor lor. E un triumf pe care toată lumea civilizată îl salută, iar această victorie a fost adusăde dl Iohannis.

Raluca Morar, director Crucea Roșie Română, Filiala Sibiu

Îi dorim domnului Klaus Iohannis mult succes în noua sa calitate, de președinte al tuturorromânilor și avem siguranța că va face față cu brio acestei noi provocări. În aceeașimăsură știm că prin calitățiile sale administrative și umane va știi să susțină și sectorulONG-urilor din România iar noi vom fi mândri să spunem că pe noi ne-a susținut deja în

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 6 / 11

Page 7: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

Foto credit: sibiu-turism.ro

0 COMENTARII

calitatea sa de primar. Pe lângă sediul în care funcționăm, pus la dispoziție de Primăria Muncipiului Sibiu,Domnia Sa, a răspuns mereu pozitiv solicitărilor noastre pentru proiectele umanitare pe care le derulăm laSibiu. Așteptările tuturor sunt mari acum de la Domnia Sa, dar noi, aici la Crucea Roșie am învățat căaceastă zicala este de urmat: ” Nu te întreba ce face țara ta pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țarata!”

Redactia Sibiu 100%

ADMINISTRATIE 21.11.2014

Cum s-a schimbat Sibiul în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a fost validat astăzi de Curtea Constituțională în calitate de președinte al României. Potrivitlegii, următorii pași pe care trebuie să îi facă înainte de a-și prelua postul de la Palatul Cotroceni, sunt

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 7 / 11

Page 8: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

demisia din fruntea Partidului Național Liberal și din fucția de primar al municipiului Sibiu, pe care odeține de 14 ani. Care au fost principalele plusuri pe care le-a înregistrat Sibiul în cele 4 mandate de primarale lui Klaus Iohannis, vedem mai jos.

Zona Industrială Vest a revigorat economia localăDupă perioada comunistă, economia Sibiului se prăbușea încet. Vechile fabrici s-au închis una câte una, iar șomajul ajunsese în

2000 la peste 10%. Era timpul ca locația economică Sibiu să renască. Printr-o puternică acțiune de lobby dusă de administrația

condusă de Klaus Iohannis, prin prezentări ale locației în fața potențialilor investitori străini și apoi prin creearea Zonei

Industriale Vest, Sibiul a început un parcurs de dezvoltare economică accelerată. Administrația locală a făcut mai mult decât să

pună la dispoziție terenuri în zona industrială. Au fost introduse rețelele de utilități și amenajate drumurile, tocmai pentru a-i

atrage pe potențialii investitori. Acesta a fost un proiect cu o valoare de peste 10 milioane de lei, fonduri provenite din bugetul

local. Astăzi în Zona Industrială Vest lucrează peste 12.000 de angajați în cele 28 de puncte de producție, deschise în marea lor

majoritate de investitori străini. În Sibiu sunt reprezentate ca ramuri economice atât industria producătoare de subansamble

pentru autovehicule, dar și industria alimentară, industria textilă și cea farmaceutică.

Sibiu, Capitală CulturalăEuropeană Sibiul și-a început parcursul de

dezvoltare în perioada 2002-2003,

dar ritmul s-a accelerat din 2004

atunci când Sibiul a aflat că în 2007

va purta titlul de Capitală Culturală

Europeană. Administrația locală

condusă de Klaus Iohannis, împreună

cu toți actorii locali au făcut eforturi semnificative în toate domeniile pentru a pregăti orașul pentru anul 2007. Primăria s-a

îngrijit de reabilitarea piețelor centrale și a străzilor din centrul istoric, amenajându-se și iluminatul public și arhitectural pentru

a pune în valoare toate acestea. Au fost modernizate și arterele principale din oraș și a fost modernizat și Aeroportul

Internațional Sibiu. Toate aceste investiții din perioada 2003- 2007 s-au ridicat la aproximativ 100 de milioane de euro.

În anul capitalei culturale, Primăria a alocat doar pentru agenda culturală peste 13 milioane de lei. Peste 2.000 de evenimente

culturale au fost organizate într-un singur an în Sibiu pentru a sărbători acest an special. Dar Sibiul nu s-a oprit aici. Anul 2007 a

fost un motor și nu doar un vârf al dezvoltării Sibiului. Orașul își continuă parcursul de dezvoltare și după 2007.

Schimbarea la față a Pieței Mari și a Centrul istoricÎn anul 2000 centrul istoric al Sibiului era dovada vie a lipsei de lucrări de conservare și reabilitare din perioada comunistă.

Primăria Sibiu a început în anul 2002 lucrările de reabilitare a străzilor și pasajelor din această zonă a orașului. Până în 2007

străzile din centrul istoric au fost pavate proaspăt, rețelele de apă și canal au fost modernizate, firele suspendate au fost coborâte

în subteran, iluminatul public și arhitectural a fost complet refăcute, piețele centrale au fost modernizate și au devenit mult mai

funcționale. Pasajele au fost de asemenea reabilitate. Acest proiect a depășit 35 de milioane de euro. Lucrările în centrul istoric

au continuat și după anul 2007, când au fost reabilitate străzile și piețele din Orașul de Jos. Un alt proiect foarte important a fost

reconfigurarea traficului în zona istorică prin introducerea de zone pietonale și semi-pietonale și a sistemului de circulație în sens

unic, care au contribuit la funcționalitatea acestei zone, protejând în același timp patrimoniul construit.

Infrastructura în cartiereNu doar centrul istoric al Sibiului a fost reabilitat. Cartierele sibiene au fost supuse

unor ample lucrări de modernizare. În perioada 2006-2008 au fost modernizate

principalele artere de trafic din cartiere. După 2008, s-au promovat ample proiecte

de modernizare a rețelelor de apă și canalizare și a drumurilor din cartiere. În total,

în perioada 2002 – 2014 au fost reabilitate peste 250 de străzi din Sibiu. Proiectul

a continuat anul acesta cu reconfigurarea și modernizarea cartierului Vasile Aaron,

unde s-au refăcut străzi, locuri de parcare, s-au reconfigurat spațiile verzi și

locurile de joacă. Un alt proiect foarte important din punctul de vedere al infrastructurii a fost acela de creare de spații de

parcare în cartiere și în centrul istoric. În prezent, municipalitatea pune la dispoziție aproximativ 11.000 de locuri de parcare.

120 de milioane, atrași prin fonduri structurale

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 8 / 11

Page 9: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

0 COMENTARII

Sibiul a reușit să atragă fonduri structurale în valoare de peste 120 de milioane de

euro, acest succes datorându-se echipei de la nivelul administrației locale. Cu

ajutorul fondurilor europene au fost reabilitate străzile Ocnei, 9 Mai, Turnului și

Faurului din Orașul de Jos, a fost modernizat și extins Centrul pentru Copii cu

Handicap de pe strada Aleea Streiu, a fost organizată promovarea anului cultural

2012 – Sibiu Baroc Update, a fost demarată construirea viaductului Mihail

Kogălniceanu, a fost modernizată și extinsă Școala nr. 18 și urmează aceleași lucrări

pentru Școala nr. 13 și a fost creată o platformă electronică de e-administrație. Un proiect extrem de important este cel de

extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Sibiu și împrejurimi. Pentru sesiunea de finanțare 2014-2020

municipalitatea are deja pregătite direcțiile prioritare pentru care se vor depune proiecte în vederea obținerii de noi fonduri

structurale cu care orașul va putea să își continue dezvoltarea.

Sibiul, singurul oraș din România cu 3 stele în Ghidul Verde Michelin,lansat în 2011Astăzi, Sibiul este o locație turistică foarte apreciată pe plan național, european și

chiar internațional.

“O stea înseamna că merită să te abați puțin din drum ca să vezi locul respectiv,

două stele înseamnă că e bine să te abați din drum, iar trei stele înseamnă o locație

care trebuie neapărat văzută”, explica în 2011 Klaus Iohannis, primarul Sibiului.

Un proiect amplu, care s-a potrivit Sibiului, a fost dezvoltarea în domeniul cultural

și turistic, cele două dezvoltându-se împreună în mod natural, datorită specificului orașului.Domeniul turismului a înregistrat o

dezvoltare accentuată și susținută, continuând și în prezent trendul ascendent. Numărul de locuri de cazare în municipiul Sibiu

este dublu în prezent față de anul 2002, ajungând la 4.700 de locuri de cazare în hoteluri de 2, 3, 4 și 5 stele, în pensiuni și

hosteluri. De asemenea, numărul de înnoptări în Sibiu a crescut constant din 2005, menținându-se trendul crescător și în

prezent. Începând din anul 2004 viața culturală a orașului a crescut de la an la an. Agenda culturală a orașului, cofinanțată de

municipalitate, conține în fiecare an peste 100 de evenimente care au loc în marea lor majoritate în spațiile publice. Sumele

investite de administrația locală în cultură sunt importante: spre exemplu, agenda culturală a anului 2014 a fost finanțată cu

peste 6,5 milioane de lei. Și sportul a fost și este susținut în continuare de Primăria Sibiu, fiind organizate în municipiul Sibiu

evenimente de talie națională și internațională din diverse discipline sportive. Agenda sportivă a fost finanțată anul acesta cu

peste 3,4 milioane de lei.

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 9 / 11

Page 10: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

Daniel Dăbăcan

EDUCATIE 22.11.2014

Exerciţiu de alarmare SVSU, la unităţile de învăţământ dinCopşa Mică

La finele săptămânii a avut loc la toate unităţile de învăţământ din Copşa Mică, un

amplu exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, conform programului de pregătire

a elevilor pentru situaţii de urgenţă din anul şcolar 2014-2015. Exerciţiul s-a

desfăşurat sub îndrumarea SVSU Copşa Mică şi a reprezentanţilor PSI din unităţile

şcolare.

Pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă la toate locaţiile, acesta

a fost monitorizat de către 12 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de

Urgenţă Copşa Mică, 2 membri ai Poliţiei Locale, membri ai Poliției Naționale şi un

echipaj SMURD.

După încheierea exerciţiilor în unităţile de învăţământ, elevilor li s-a adus la cunoştinţă de către şeful SVSU Copşa Mică, dl.Vasiu

Dan Ioan și de către Inspectorul de Protecție Civilă, dl. Pop Ioan Sorin, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare şi modul de

comportare în timpul şi după ce au avut loc astfel de evenimente.

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 10 / 11

Page 11: de jurnaliști De Ziua Internațională a Drepturilor ... · De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, ... democrație vie și că sunt garantate drepturile tuturor, dar și

EDITIA TIPARITA : 304 0 COMENTARII

� � � �

ANUNTURI PUBLICATE IN ZIAR

Anunturile se preiau la sediul Ziarului Sibiu 100% din Strada Marasesti, Nr.9

si la Libraria Humanitas din B-dul Nicolae Balcescu Nr. 16

zilnic intre orele 9:00 si 17:00

DESPRE NOI

TERMENI SI CONDITII

CONFIDENTIALITATE

DESPRE COOKIES

SOCIAL MEDIA & FEED

TRIMITE

CONTACTATI-NE

Numele*

Email*

Telefon

Mesajul tau

Introdu codul de mai sus

© 2014 Copyright Sibiu 100%.

Creat cu � de My Turn

De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, am predat ștafeta de jurnaliști ⋆ Sibiu 100% : Sibiu 100% 11/23/2014

http://sibiu100.ro/educatie/31677-de-ziua-internationala-drepturilor-copiilor-predat-stafeta-de-jurnalisti/ 11 / 11