Curs 10 DCI

UZANŢELE UNIFORMIZATE ÎN MATERIA CONTRACTULUI DE VÂNZARE COMERCIALĂ INTERNAŢIONALĂ

INCOTERMS 2010INCOTERMS constituie o prescurtare de la „International Commecial Terms”. Este o lucrare

elaborată de Camera de Comerţ şi Industrie din Paris. Ea a cunoscut un proces evolutiv. Prima variantă a regulilor INCOTERMS a fost adoptată în perioada interbelică, în 1928, când însă nu a fost susţinută de către comercianţii englezi. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost adoptată o variantă din 1953, o variantă de bază. Apoi, în 1990, o alta variantă de bază, în 2000 şi ultima cea din 2010.

Ce natură juridică au regulile INCOTERMS ?Regulile INCOTERMS sunt uzanţe codificate/uniformizate în materia contractului de vânzare

internaţională de mărfuri şi au natura juridică a unor condiţii generale.

Ce forţă juridică au regulile INCOTERMS   ? Nu sunt convenţie internaţională, nu sunt lege. Aşadar, nu se impun părţilor. Ele au caracter

facultativ, se aplică numai în cazul în care părţile trimit la ele în mod expres sau implicit.De regulă, trimiterea se face expres printr-o clauză contractuală. De exemplu: livrarea mărfii se

face FOB Constanţa, INCOTERMS 2010. Aceasta înseamnă recepţiunea contractuală, inserarea în contract a regulii FOB din INCOTERMS 2010.

Care este obiectul regulilor INCOTERMS? Am spus că ele se referă, reglementează obligaţia părţilor din contractul de vânzare internaţională de

mărfuri. În mod tradiţional, după varianta din 2010, INCOTERMS se aplică şi în comerţul intern, pentru că în situaţii de reuniuni vamale nu se mai poate vorbi despre un comerţ transfrontier, dar totuşi marfa pleacă dintr-o jurisdicţie şi ajunge în alta.

Aşadar, obiectul constituie obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului.În afară de acestea, regulile INCOTERMS reglementează obligaţiile vânzătorului, respectiv ale

cumpărătorului şi cu privire la încheierea altor contracte, care sunt adiacente vânzării. De exemplu, transportul mărfii, contractul de asigurare, motiv pentru care, atunci când vorbim de obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului, vom vorbi şi despre contractul de transport şi despre contractul de asigurare.

De ce sunt importante regulile INCOTERMS? Se apreciază că peste 70% din vânzările internaţionale de marfă sunt supuse regulilor INCOTERMS.

Tradiţional, aceste reguli s-au aplicat vânzării europene, inclusiv în Anglia, după 1953. Treptat însă, ele s-au impus la nivel mondial. Americanii, prin Camera de Comerţ de la Washington, au relaborat o reglementare similar cu INCOTERMS, denumită RAFTD (Revised American Foreign Trade Definitions). Ultima variantă a RAFTD este cea din 1941. De atunci nu a mai fost actualizată. Astfel încât s-a recomandat comercianţilor americani folosirea INCOTERMS.

INCOTERMS 2010 are 11 reguli. Sunt importante, pentru că:1.asigură părţilor o importantă economie de timp şi de spatiu contractual. De timp contractual, de

timp de negociere, părţile fac economie, pentru că în loc să negocieze clauză cu clauză, ele negociază numai cu privire la adoptarea uneia dintre cele 11 reguli; în exemplul nostru, FOB.

Când au facut acest lucru, au încorporat contractual tot ceea ce regulile INCOTERMS fac referire la clauza respectivă. Deci, a devenit mai uşor de negociat.

Economie de spaţiu, de exemplu: contractul cu multe clauze a dispărut, pentru că există o singură clauză, nimic din celelalte obligaţii a părţilor nu mai pot fi încoporate în contract.

2.regulile INCOTERMS sporesc considerabil certitudini ale raportului juridic. Practica a demonstrat că imensa majoritate de sensuri se ivesc pentru termenii contractului şi nu sunt limpede exprimaţi. Părţile dau alte sensuri termenilor sau părţile întâlnesc neconcordanţe.

1

Regulile INCOTERMS sunt opera unor echipe de experţi, care gândesc şi lucrează îndelung, cu modificări la nivel de ani, astfel încât este eclusă o neconcordanţă.

Clasificarea regulilor INCOTERMSSunt mai multe criterii de clasificare în literatura de specialitate, dar principala clasificare este după

criteriul mijloacelor de transport utilizate.Sunt în primul rând termeni care se folosesc pentru toate tipurile de transport şi termeni care se

folosesc numai pentru transpoturile maritime. Pentru transporturile maritime sunt 4 reguli: FAS, FOB, CFR, CIP.

Ce conţinut au regulile INCOTERMS ?Ele determină obligaţiile părţilor din contractul de vânzare internaţională de mărfuri. Toate

cele 11 reguli sunt sistematizate la fel. Au un pachet de reglementări notat cu :

A, în care sunt enumerate obligaţiile vânzătorului şi un pachet notat cu B, în care sunt enumerate obligaţiile cumpărătorului.

În ambele cazuri, numărul de obligaţii sunt egale, fiecare având câte 10 obligaţii esenţiale ale vânzătorului şi 10 ale cumpărătorului.

Vom analiza principalele obligaţii ale părţilor.

I. Obligaţia de livrare a mărfii- Problema este cine şi când are obligaţia de livrarea a mărfii, - cum se suportă cheltuielile de transport - cheltuielile de asigurare - conservare a mărfii pe parcursul drumului, - cum se suportă cheltuielile de export din ţara vânzătorului, - eventual de tranzit prin terţe ţări şi - cum se suportă cheltuielile de import în ţara cumpărătorului.

Vom observa că regulile sunt astfel notate în INCOTERMS încât,- prima regulă, regula EXW (Ex Works) implică cele mai puţine obligaţii pentru vânzător şi cele

mai multe pentru cumpărător. - parcurs, se transferă din obligaţiile vânzătorului către cumpărător- Lucrurile se echilibrează de la CIF- ultima regulă, regula DDP să implice cele mai multe obligaţii pentru vânzător şi cele mai puţine

pentru cumpărător.

Alegerea uneia sau alteia din cele 11 reguli se face şi în funcţie de tipul de transport, pentru că sunt 4 reguli care se referă numai la transporturi maritime. Dar alegerea este o problemă de negociere între părţi. Când piaţa este favorizantă vânzătorului, este ceea ce se numeşte „buyer ’s market ” . Sigur că vânzătorul va propune o regulă care presupune mai puţine obligaţii pentru el şi mai multe pentru cumpărător. Însă, dacă este o piaţă mai avantajoasă pentru cumpărător, denumită „seller ’s market ”, situaţie în care vânzătorul va accepta o regulă cu mai multe obligaţii pentru el şi mai puţine obligaţii pentru cumpărător.

A) Reguli INCOTERMS aplicabile pentru orice tip de vânzare

1. Clauza EXW (Ex Works) - franco fabrică + locul de livrare convenit

2

Se completează cu numele locului de livrare convenit, care este locul de producţie al vânzătorului. Prima obligaţie este a vânzătorului - să livreze marfa către cumpărător în sediul său, al

vânzătorului, la data şi la locul stabilit în contract. Cumpărătorul este aşadar obligat să vină la sediul vânzătorului pentru a prelua marfa. În al doilea

rând, toate obligaţiile de transport revin cumpărătorului. Obligaţiile de asigurare, de asemenea, cumpărătorului.

În ceea ce priveşte exportul din România, exemplu: contractul de vânzare-cumpărare dintre firma românească şi firma din SUA, marfa este livrată din Bucureşti în Constanţa, este transportată în portul din Istambul, apoi în portul din New York şi merge la sediul pârâtului din Michigan. Este un exemplu din transportul maritim, dar poate fi aplicat şi pe transport terestru.

Aşadar, exportul din România revine cumpărătorului. Tranzitul şi importul revin tot cumpărătorului. Cele mai multe obligaţii sunt pentru cumpărător, iar cele mai puţine obligaţii privind formalităţile şi cheltuielile sunt pentru cumpărător.

2. Clauza FCA (Free Carrier) – franco transportator+ locul de livrare convenit.Se completează cu numele locului de livrare convenit. La FCA, prima obligaţie care aparţine

vânzătorului este să livreze marfa transportatorului indicat de cumpărător la data şi la locul prevăzute în contract.

Transportul şi asigurarea revin cumpărătorului. Exportul din România presupunând că transportatorul este străin, revin vânzătorului. Deci, iată o obligaţie transferată către vânzător. Livrarea se va face în mijlocul de transport, care va fi pus la dispoziţie de către cumpărător, dacă marfa se livrează la sediul acestuia, sau de către vânzător ,dacă marfa se va livra într-un alt loc.

Cheltuielile de încărcare a mărfii în mijlocul de transport incumbă vânzătorului, iar cheltuielile de descărcare a mărfii vor reveni cumpărătorului.

3. Clauza CPT (Carriage Paid To) – transport plătit până la + locul de destinaţie convenit.Se completează cu numele locului de destinaţie a mărfii convenite de părţi. Aici, vânzătorul este

ţinut să livreze marfa în custodia transportatorului pentru a fi livrată cumpărătorului la locul de destinaţie convenit.

Deci, în acest caz, livrarea se face în momentul predării de către transportator. Transportul însă revine vânzătorului. Asigurarea şi exportul din România revin vânzătorului. Tranzitul şi importul vor reveni cumpărătorului.

4. Clauza CIP (Carriage and Insurance Paid To) – transport şi asigurare plătite până la+ locul de destinaţie convenit.

Livrarea mărfii se face ca la regula CPT, adică în momentul predării în custodia transportatorului. Transportul revine vânzătorului, asigurarea tot vânzătorului, iar exportul va reveni vânzătorului.

5. Clauza DAT (Delivered at Terminal) – livrat la terminal + arătarea numelui terminalului la portul sau locul de destinaţie convenit.

Se completează cu numele terminalului de la locul de destinaţie convenit. Vânzătorul este obligat să transporte marfa până la terminalul de destinaţie şi să o pună acolo la dipoziţia cumpărătorului, la data şi la termenul prevăzut în contract.

Transportul revine vânzătorului. Aici, asigurarea nu este prevăzută ca obligaţie a părţilor. Pot să o reglementeze separat. Exportul şi tranzitul până la terminal revin vânzătorului.

6. Clauza DAP (Delivered at Place) – livrat la loc + locul de destinaţie convenit.Vânzătorul este obligat să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului, în mijlocul de transport, la

locul de destinaţie convenit la data şi la locul prevăzut de contract. Transportul revine vânzătorului. Asigurarea nu este reglementată ca obligaţie. Exportul şi tranzitul revin vânzătorului .

7. Clauza DDP (Delivered Duty Paid) – livrat cu taxele vamale plătite.

3

Se completează cu numele locului de destinaţie convenit. Vânzătorul este obligat să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului în mijlocul de transport gata pentru descărcare, la locul de destinaţie convenit, care se presupune a fi în credinţa cumpărătorului, eventual la sediul cumpărătorului. De aceea, vânzătorul suportă transportul până la destinaţie, deci până la sediul cumpărătorului.

De asemenea, vânzătorul suportă exportul, tranzitul şi importul în ţara de destinaţie. Regula DDP este simetrică regulii EXW.

B) Reguli INCOTERMS aplicabile în cazul vânzărilor însoţite de transport martim sau fluvial

1. Regula FAS (Free Alongside Ship) – liber de-a lungul vasului+port de încărcare covenit.Se completează cu numele portului de încărcare convenit. Clauza arată astfel: livrarea mărfii se face FAS Constanţa, INCOTERMS 2010.

Care este momentul livrării mărfii şi transmiterii riscurilor   ? Vânzătorul este obligat să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului de-a lungul vasului desemnat

de către cumpărător pe cheiul portului de încărcare convenit la data stabilită în contract.De-a lungul vasului = marfa trebuie depusă pe cheiul portului de încărcare, gata pentru a fi încărcată

pe vasul adus de cumpărător.Transportul - obligaţia de transport revine cumpărătorului. Cumpărătorului, aşadar, trebuie să

navlosească o navă sau o parte din navă. Asta înseamnă să închirieze, să încheie un contract de transport de navlosire. Contrapartida are ca obiect închirierea de către cumpărător a unei nave sau a unei părţi din nava aptă pentru a căra, încărca întreaga marfă care face obiectul respectivei livrări şi de a o transporta până la punctul de destinaţie.

Fiecare cuvânt sau sintagmă prezintă faptul că ar fi de importanţă foarte mare. Cumpărătorul este obligat să aducă nava în portul de încărcare Constanţa la data sau în perioada stabilită în contract.

- Dacă cumpărătorul întârzie în aducerea vasului în port la data fixată, va plăti contra riscului pierii sau deteriorării de la data când trebuia să ajungă în port, marfa putând fi depusă într-un doc, siloz sau depozit pe cheltuiala cumpărătorului. Riscul cu privire la marfă se transmite în momentul livrării. Deci, în momentul depunerii mărfii pe cheiul portului de încărcare convenit, la data sau în perioada de timp stabilită.Riscul este asociat livrării. Regulile INCOTERMS nu reglementează transferul proprietăţii, numai transferul riscurilor.

- Dacă acel cumpărător nu aduce vasul în portul de încărcare la termenul contractual, în afară de plata contrastaliilor sau a depozitului, el suportă riscul care se transferă de la data când vasul trebuia să fie adus.

- Dacă nava nu este aptă pentru a încărca marfa, de exemplu: este un vas pentru bunuri comune şi se încarcă ţiţeiul, răspunderea revine cumpărătorului.

- Dacă nu e încărcată întreaga marfă, se face received for shipment bill of landing, adică o parte din marfă rămâne pentru vânzător, răspunzând pentru risc cumpărătorul.

- Dacă marfa nu ajunge la destinaţie, datorită incidentelor în transport, problema este pe seama cumpărătorului, pentru el trebuie să navlosească nava.

Asigurarea nu este reglementată de regula FAS, dar de principiu ea revine cumpărătorului.

Exportul din România - a existat o evoluţie. Până la INCOTERMS 2000, la regula FAS, dacă părţile adoptă regula FAS, exportul din România revenea cumpărătorului. Era, altfel spus, pentru vânzător o vânzare internă. Vânzătorul se comporta, nu avea obligaţia de export, ca şi cum vindea în ţară. Reglementarea era logică pentru că elementul de referinţă este momentul livrării mărfii şi transmiterii riscurilor. Cum la FAS, livrarea se face pe cheltuiala portului Constanţa, care face parte din teritoriul României, livrearea este internă.

4

În INCOTERMS 2010, s-au constatat însă reclamaţii din partea cumpărătorilor străini. Au existat pentru cumpărători preocuparea de a se ocupa de exportul din România. Presupuneau cheltuieli suplimentare pentru cumpărător. Este motivul pentru care din 2010 s-a schimbat regula şi FAS a devenit o vânzare externă. Adică, exportul din România revenea vânzătorului român.

2. Regula FOB (Free On Board) - liber la bordul vasului+port de încărcare convenit.Se completează cu numele portului de încărcare. De exemplu: Constanţa. Vânzătorul trebuie să livreze marfa la bordul vasului, desemnat de către cumpărător în portul de

încărcare convenit Constanţa, la data sau în perioada stabilită în contract. În acest moment se transmit şi riscurile, în momentul în care marfa este încărcată pe vas.

Există o variantă a regulii FOB, care se numeşte FOB stivuit, in functie de natura marfii. Presupune impingerea, un pas mic mai departe a mom livrării si transferului riscurilor, si anumie momentul in care marfa este stivuita pe vas. in mod normal obligatia revine cumpărătorului.

Deci, riscul ca marfa să se degradeze în timpul transportului datorită unei stivuiri necorespunzătoare. Mai grav, să se scufunde vasul, de exemplu.

ex. feribotul de pe Canalul Mânecii.Problema care s-a pus a fost cine suportă consecinţele. Riscul aparţine cumpărătorului.Transportul la bord revine cumpărătorului şi tot ce am spus la FAS este valabil şi aici. La data

convenită în contract să aducă marfa în portul Constanţa, dacă nu, riscul se transferă din momentul în care vasul ar fi trebuit să ajungă la chei şi se suportă de cumpărătorul, dar şi cheltuielile de depozitare, dacă este cazul. Asigurarea nu este reglementează, dar revine în principiu cumpărătorului.În ceea ce priveşte exportul, FOB este o vânzare externă şi a fost întotdeauna externă, pentru ca în momentul trecerii peste balustrada vasului, marfa trece frontiera. Aşadar, cheltuielile de export din România revin vânzătorului. De exemplu, tranzitul Instambul- New York, cheltuielile revin cumpărătorului, inclusiv descărcarea.

Tot cumpărătorul este cel obligat să ia măsurile de conservare a mărfii pe parcursul drumului, în funcţie de specificul mărfii, riscurile revenind cumpărătorului.

3. Regula CFR (Cost and Freight) – cost şi navlu+port de descărcare convenit.Se completează cu numele portului de destinaţie convenit. Livrarea mărfii se face CFR New York

INCOTERMS 2010.Care este momentul livrării şi transferul riscurilor? CFR= FOB + navlu + freight.Toate regulile sunt ca la FOB, cu excepţia faptului că navlul nu este suportat de cumpărător, ci de

vânzător. Deci, se mai transferă de la cumpărător la vânzător o obligaţie esenţială, acea de navlosire a vasului.

Vânzătorul este obligat să navlosească vasul apt să transporte marfa până în portul de destinaţie New York, de aceea se completează cu numele portului de destinaţie. Restul, toate regulile sunt ca la FOB.

4. Regula CIF (Cost, Insurance and Freight) – cost, asigurare şi navlu + portul de descărcare convenit.

Se completează cu numele portului de destinaţie. De exemplu: CIF New York.Ecuaţie: CIF =FOB + I/Insurance + F navlu.

Toate regulile sunt ca la FOB, cu excepţia faptului că asigurarea, de data aceasta, şi navlul revin vânzătorului, iar nu cumpărătorul, cum este la FOB.

Deci, CIF = CFR + iVânzătorul suportă insurance (asigurarea), pentru că vânzătorul va include în preţul mărfii, pe care

îl cere cumpărătorului, aceste lucruri esenţiale: preţul de producţie, cost , asigurarea şi navlu.Dacă vânzătorul are nave pe care le poate navlosi în ţara lui şi societăţi de asigurare, care pot să

acopere cargul în ţara lui, preţul ofertat cumpărătorului va fi mai mic, deci marfa mai productivă.Pot să aleg, de exemplu, o regulă CIF cu mai multe obligaţii pentru vânzător dacă am societăţi de navlu şi transport. Nu o voi face şi voi solicita un preţ mai mare dacă nu am asemenea lucruri.

5

OPERAŢIUNILE DE CONTRAPARTIDĂ ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL, CU SPECIALĂ PRIVIRE ASUPRA CELOR AXATE PE CONTRACTUL DE

VÂNZARE-CUMPĂRARE

Contrapartida este o operaţie comercială complexă, care se caracterizează prin existenţa în structura a două sau mai multe contracte în sensul de negotium, adică în sensul de acorduri de voinţă, nu neapărat în sensul de instrumentum probationis.

Două sau mai multe contracte autonome, dar pe care părţile le consideră prin voinţa lor, aşadar, ca fiind interconectate, legate, interdependente în vederea realizării unei cauze juridice unice, deci pe planul dreptului este o cauză unică, iar în plan economic, este o finalitate unică, şi anume compensaţia totală sau parţială a importurilor respective.

Contrapartida este des folosită mai ales în cont de achiziţie publică, adică în achiziţiile făcute de către stat sau entităţi statale sau de către organisme de stat (ministere), care în principiu sunt obligate ca în momentul în care importă ceva să asigure un import corespunzător.

Temeiul juridic al interconexiunii dintre contractele care compun contrapartida exemplu: facem o clasificare a contrapartidei în funcţie de numărul de părţi, o clasificare primordială.Există o contrapartidă bilaterală = când se încheie un contract de import între ministerul român

A – importator - şi exportatorul străin B. Între aceleaşi părţi, A şi B se încheie un contract de transport paralel în care părţile au poziţii juridice opuse- A este vânzătorul şi B este cumpărătorul. Contrapartida este bilaterală.

Contrapartida trilaterală- se încheie un contract de vânzare-cumpărare pe fluxul de import între A minister român şi B vânzător, firmă străină, şi concomitent cu acesta se încheie un contract de export între o firmă românească, C , şi acelaşi B din străinătate. În acest caz, operaţiunea este triunghiulară. Există un contract de import între A şi B şi un contract de export între C şi B, C putând fi o societate românească de orice natură, care livrează în contrapartidă o marfă către vânzătorul din străinătate, de care acela are nevoie.

Contrapartida cvadrilaterală- contract de import între A şi B şi un contract de flux transport între C şi D, contracte corelate.

Astfel, lucrurile se pot complica la infinit- între n părţi.Temeiul juridic al conexiunii între cele 2 contracte - ele nu sunt independente, ci sunt autonome,

au obligaţii distincte, dar sunt corelate. Este cauza juridică unică, compensarea exporturilor, importurilor, plata ca preţ a unui preţ zero sau a unei sulte rezultate dintre comparaţia a celor 2 mărfuri. Rezultatul este compensarea şi scutirea tuturor consecinţelor care apar. Care sunt formele contrapartidei? Contrapartida îmbracă 3 forme.

6