Upload
dorian-gray
View
106
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
DREPTUL MEDIULUI
Citation preview
- 1 -
INTRODUCERE
OMUL este deopotrivă creaţia şi creatorul mediului său: - mediul natural şi cel pe
care însăşi el şi la creat sunt indispensabile bunăstării şi exercitării depline a drepturilor şi
libertăţilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă.
Sănătatea omului, fiind în centrul atenţiei, a determinat preocuparea guvernanţilor din
toate ţările lumii în reducerea riscurilor şi crearea unui cadru legislativ care să asigure
dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai.
Lumea industrială este vinovată de schimbările globale înregistrate. Diminuarea
grosimii stratului de ozon şi încălzirea globală sunt un exemplu clar în această direcţie.
Continuarea creşterii economice fără evaluarea costurilor de mediu este neraţională.
Multe activităţi industriale sunt rentabile din punct de vedere economic dacă nu sunt luate în
consideraţie costurile de mediu, cele directe şi cele indirecte.
Analiza ciclului de viaţă a unui produs devine o cerinţă a dezvoltării economice.
Tratarea cu neatenţie a pagubelor produse sau posibil a fi produse mediului reprezintă o
ameninţare pentru permanenţa efortului de dezvoltare.
De aceea şi Guvernul României, de după 1989, a analizat, având la bază realităţile
noastre, şi reorganizat activitatea de protecţie a mediului înfiinţând Ministerul Mediului cu
reprezentare la nivel judeţean de Agenţiile de Supraveghere şi Protecţia Mediului. Realităţile
au impus reanalizarea Legii protecţiei mediului existente încă din 1973 şi astfel a fost
elaborată şi adoptată Legea nr.137/ 1995 - legea protecţiei mediului publicată în Monitorul
Oficial nr.304 din 30 decembrie 1995, republicată, după adăugarea unui nou articol şi
reactualizarea valorii contravenţiilor, în M.O. nr.70 din 17 februarie 2000, modificată prin
Ordonanţa de Urgenţă nr.91/ 2002, publicată în M.O. nr.465/ 2002.
Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în
procesul de integrare europeană, a fost imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a
unei noi reglementări în baza căreia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul
protecţiei mediului şi ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează
principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile
de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării
durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgentă
extraordinare.
Astfel, a fost elaborată o nouă reglementare „fundamentală‖ în domeniul protecţiei
mediului şi aprobată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 22 decembrie
2005. Obiectul acestei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului,
obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la
dezvoltarea durabilă a societăţii. Această reglementare abrogă Legea nr.137/ 1995.
În ţara noastră poluarea a fost şi este concentrată în 14 zone, definite „zone fierbinţi‖:
Copşa Mică, Baia Mare, Zlatna, Oneşti – Borzeşti, Bacău, Săvineşti – Roznov, Suceava,
Galaţi, Govora, Slatina, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Craiova.
Valoarea medie a cantităţilor de poluanţi emişi de România este sub valoarea medie a
Europei, dar în „zonele fierbinţi‖ aceasta depăşeşte cu mult aceste valori, conform unor
cercetări ale I.C.I.M. Bucureşti (Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Mediului).
În ultimi 15 ani însă poluarea acestor „zone fierbinţi‖ a scăzut foarte mult, nu prin
luarea unor măsuri de reducere a poluării, ci prin închiderea sau reducerea capacităţilor de
producţie a agenţilor economici.
- 2 -
Conform oricărei variante a legii fundamentale în domeniul protecţiei mediului,
PROTECŢIA MEDIULUI constituie OBLIGAŢIA şi RESPONSABILITATEA
AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE ŞI LOCALE, precum
şi a TUTUROR PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE, iar responsabilitatea protecţiei
mediului revine autorităţii centrale pentru protecţia mediului şi autorităţilor sale teritoriale.
În toată această perioadă legislaţia în toate domeniile, dar şi în cea a mediului, a suferit
importante modificări. Implementarea, în legislaţia ţării noastre, a Directivelor Uniunii
Europene a constituit şi constituie o obligaţie ca urmare a dorinţei de integrare.
În Anexa nr.1 a cursului veţi găsi legislaţia specifică privind reglementarea rezultată
din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în
implementare.
Cursul prezintă principalele legi din domeniul mediului şi modul în care trebuie
interpretate în vederea aplicării.
Toate legile au ca principal obiectiv asigurarea unei dezvoltări durabile, având în
centru atenţiei omul. Analiza definiţiei mediului arată complexitatea acestuia şi importanţa
tratării tuturor aspectelor. Nivelul de trai precum şi posibilitatea de a fi asigurat un trai decent
constituie un aspect de poluare, poluare socială. Acestui gen de poluare trebuie să-i se acorde
o atenţie deosebită în următorii ani. Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde
necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile necesităţi.
Rezolvarea poluării mediului trebuie privită ca un lucru benefic omului şi societăţilor
economice, de orice fel, pentru că aceasta înseamnă o mai bună gospodărire a energiei.
Parcurgerea acestui curs vrea să determine îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniu dar şi
formarea unui limbaj corespunzător.
Pentru a vă convinge singuri de însuşirea cunoştinţelor este necesar să parcurgeţi testul
grilă de la sfârşitul cursului.
- 3 -
CAPITOLUL 1: SCURT ISTORIC. MEDIU. IMPORTANŢA
PROTECŢIEI MEDIULUI
1.1 ISTORIC
Problema protecţiei mediului a intrat în atenţia omului încă de la începutul perioadei de
extindere a folosirii ca sursă de energie termică cărbunele şi s-a amplificat o dată cu
dezvoltarea economică.
Încă din anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege de interzicere a arderii
cărbunelui în Londra, în anul 1383 regele Carol al VI–lea al Franţei a dat un edict prin care se
interzicea emisia de „fumuri rău mirositoare‖, iar în anul 1510 în Franţa, la Ruen, s-au luat
„măsuri contra fumului‖ provenit din arderea cărbunelui.
O dată cu dezvoltarea industriei şi apariţia surselor complexe de poluare, toţi factorii de
mediu au avut de suferit. La început problemele create de impactul dezvoltării industriale erau
atenuate de capacitatea mediului de a se regenera. Însa dezvoltarea industrială de după anul
1950, culminând cu anii 1970 – 1980, a dus la depăşirea capacităţii de suportabilitate a
mediului, în diferite zone, determinând creşterea preocupării omului pentru a îşi asigura
garanţia existentei pe aceasta planetă.
La început s-a văzut conflictul inevitabil între creşterea economica şi mediu, apărând
publicaţii care spuneau că, atât creşterea economica, cât şi creşterea populaţiei trebuie dirijată,
dacă se vrea protejarea mediului. Publicaţia „Limitele creşterii economice – 1972 („Limits to
Growth‖) a sprijinit această idee.
În anul 1972 a avut loc la Stockholm, capitala Suediei prima Conferinţă a Organizaţiei
Naţiunilor Unite pentru Mediu, intitulată „OMUL şi MEDIUL‖.
Au participat reprezentanţi din 113 state şi 400 de organizaţii neguvernamentale care au
redactat Declaraţia de la Stockholm în şapte puncte şi 26 de principii. Este prima dată când
s-a proclamat că resursă naturală nu este numai petrolul şi mineralele, ci şi aerul, apa,
pământul, fauna, flora, precum şi eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale,
şi faptul că este un drept al omului să trăiască în demnitate şi bunăstare într-un mediu
favorabil.
Tot în cadrul acestei Conferinţe a fost stabilit şi un Plan de acţiune pentru mediu pe
trei categorii de probleme:
- evaluarea mediului;
- gestionarea mediului;
- măsuri de susţinere.
După aceasta conferinţă a luat fiinţă PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE pentru
MEDIU (UNEP), care a avut ca scop promovarea unor proiecte de mediu pentru ţările în curs
de dezvoltare. Au fost finanţate proiecte privind promovarea legislaţiei de mediu, protecţia
mărilor şi oceanelor, a marilor fluvii, crearea unui sistem mondial de supraveghere a
mediului, promovarea unor tehnologii curate.
După anul 1980 legătura interdependentă dintre dezvoltarea economică şi protecţia
mediului s-a schimbat, concluzionându-se că dezvoltarea economică şi mediu sunt potenţial
comparabile.
Ideile de dezvoltare durabilă, de utilizare a tehnologiilor „curate‖, de reconciliere între
dezvoltarea economică şi impactul asupra mediului şi a faptului că poluarea nu are graniţe, au
dus la o abordare diferită a problemelor de poluare. Astfel, s-a trecut de la o abordare locală la
una globală.
Toate aceste aspecte au determinat apariţia unor legi, norme şi standarde având drept
scop protecţia mediului în toate ţările lumii.
- 4 -
În luna iunie a anului 1992 se organizează la Rio de Janeiro CONFERINŢA
NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU ŞI DEZVOLTARE, unde a fost stabilit planul
de acţiune pentru secolul 21 (AGENDA 21), care are la bază CONCEPTUL DE
DEZVOLTARE DURABILĂ. Agenda 21 stabileşte perioadele, obiectivele, costurile
estimative, modalităţile de acţiune şi responsabilităţile ce revin statelor şi organizaţiilor
internaţionale în domeniul protecţiei mediului. Planul de acţiune promovează substituirea unei
responsabilităţi globale pentru ONU şi organismele din sistemul său faţă de abordarea şi
soluţionarea problemelor de mediu. Agenda 21 cuprinde 115 programe specifice, grupate în
patru tematici:
- Dimensiunea social economică;
- Conservarea şi managementul resurselor naturale (habitat, sănătate, demografie,
consum, producţie, factori de mediu);
- Rolul organizaţiilor neguvernamentale şi grupurilor sociale;
- Mijloace de implementare a măsurilor (investiţii, finanţare).
Toate ţările lumii s-au angajat la transpunerea în practică a acestui plan de acţiune,
stabilind planuri concrete de acţiune la nivelul fiecărei ţări şi la fiecare zonă administrativă. Se
cere ca aceste planuri de acţiune să fie realiste şi să poată conduce la respectarea următoarelor
principii, reunite sub denumirea de DECLARAŢIA de la RIO, principiile „CARTEI
PĂMÂNTULUI”:
- Fiinţele umane au dreptul la o viaţă sănătoasă;
- Statele au dreptul suveran de a-şi exploata resursele;
- Dreptul la dezvoltare al generaţiilor prezente şi viitoare;
- Protecţia mediului parte integrantă a programului de dezvoltare;
- Cooperarea pentru eradicarea sărăciei;
- Prioritate pentru ţările în curs de dezvoltare;
- Statele au răspunderi comune dar diferenţiate;
- Politici demografice pentru ridicarea calităţii vieţii;
- Cooperarea statelor prin schimbul de cunoştinţe;
- Participare publică, acces la informaţia de mediu;
- Legislaţie eficientă adaptată la context;
- Consens în problemele de mediu transfrontaliere;
- Răspunderi şi compensaţii daunelor provocate mediului;
- Prevenirea;
- Abordarea precauţiei în luarea deciziilor;
- Internalizarea costurilor, poluatorul plăteşte;
- Evaluarea impactului asupra mediului;
- Notificarea imediată în caz de accident ecologic;
- Notificarea prealabilă în faze incipiente;
- Antrenarea femeilor şi tinerilor în dezvoltarea durabilă;
- Aplicarea practicilor tradiţionale - comunităţi locale;
- Pacea, dezvoltarea, protecţia mediului, interdependente şi indivizibile;
- Cooperarea în mod paşnic şi cu bună credinţă.
Pentru a urmării progresele înregistrate pe plan mondial privind transpunerea în practică
a obiectivelor „Agendei 21‖, s-a înfiinţat COMISIA NAŢIUNILOR UNITE pentru
DEZVOLTARE DURABILĂ (CNUDD).
La New York – 1992 s-a convenit adoptarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite
asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), care stabileşte cadrul general al acţiunilor
interguvernamentale de răspuns la provocarea reprezentată de schimbările climatice. Cu acest
prilej a fost recunoscut faptul că sistemul climatic este o resursă comună a omenirii a cărui
stabilitate poate fi afectată de emisiile antropice de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de
seră (GES).
- 5 -
Obiectivul principal al UNFCCC este: „realizarea stabilizării concentraţiilor de gaze
cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină perturbarea antropică
periculoasă a sistemului climatic. Acest nivel va trebui realizat într-un interval de timp
suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările
climatice, astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea
economică să se poată desfăşura într-o manieră durabilă.” România a ratificat UNFCCC prin Legea nr.24/ 1994 manifestâdu-şi în mod clar
preocuparea faţă de schimbările climatice la nivel mondial şi voinţa politică de a îndeplini
angajamentele ce derivă din această convenţie.
Conferinţa ce s-a desfăşurat în decembrie 1997 la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un
nou pas înainte în problema schimbărilor climatice globale. Dovezile ştiinţifice apărute după
adoptarea UNFCCC au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de reducere a GES. S-a
cerut Părţilor la Convenţie să-şi asume angajamente mai puternice decât stabilizarea emisiilor
de GES (conform UNFCCC) şi să limiteze sau să reducă emisiile de GES în prima perioadă
de angajament (2008-2012) cu o cotă negociată. România a semnat Protocolul de la Kyoto în
1999, fiind apoi prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a ratificat în ianuarie 2001
prin Legea nr.3/ 2001. Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de GES adoptat de
România este de 8% faţă de anul de bază 1989. Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la
nivel internaţional la data de 16 februarie 2005.
1.1.1 Organisme constituite pe lângă ONU
1. - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin acest program în
perioada 1991 – 1994 s-a derulat la Bacău un program privind controlul poluării şi riscurile
industriale. Valoarea acestui proiect a fost de 400 mii $, Agenţia de Protecţia Mediului Bacău
(azi ARPM) fiind dotată cu un autolaborator de monitorizare a calităţii mediului. Se asigură
măsurători ale calităţii aerului la imisie şi emisie, precum şi ale apelor. Proiectul a arătat
problemele de poluare existente la nivelul judeţului Bacău, necesitatea monitorizării calităţii
aerului, ca factor de mediu care, datorită poluării, poate afecta sănătatea a peste 50% din
populaţia judeţului. De asemenea, a fost stabilit un plan de acţiune ce conţine lucrările
necesare şi prioritatea acestora în vederea reducerii poluării, reunite sub denumirea de
STRATEGIA PROTECŢIEI MEDIULUI PENTRU JUDEŢUL BACĂU.
Au fost stabilite cantităţile de poluanţi emişi şi programul de reducere a acestora.
Consultanţa a fost primită din partea firmei IWACO, consultant pentru apa şi mediu, în
colaborare cu Agenţia de Protecţie a Mediului –DCMR – Roterdam, ambele din Olanda.
Programul a mai stabilit acţiunile ce trebuie întreprinse pentru reducerea poluării, iar
una dintre acţiuni fiind organizarea şi consolidarea instituţională în domeniu protecţiei
mediului.
Începând cu anul 1996, cu fonduri asigurate de Guvernul Olandei prin programul
MATRA, s-a derulat la Bacău proiectul „Consolidare instituţională în domeniul mediului”,
în valoare de 1500 mii $, în urma căruia judeţul Bacău este primul organism administrativ din
estul Europei care a realizat un PLAN LOCAL DE ACŢIUNE PENTRU PROTECŢIA
MEDIULUI - LEAP - (Local Environmental Action Plan), plan care urmăreşte corelarea
corespunzătoare a dezvoltării economice cu aspectele de protecţie a mediului – dezvoltare
durabilă.
2. - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - ONUDI, care
susţine proiecte de mediu favorizând transferul de tehnologie. În România acesta a finanţat
crearea secretariatului permanent al Convenţiei de la Viena şi a Protocolului de la Montreal
privind controlul substanţelor ce distrug stratul de ozon, finanţând totodată şi proiecte la
„Artic‖- Găieşti (fabrică de frigidere), „Tehnofrig‖- Cluj, „Bcapa‖- Tîrnăveni.
- 6 -
3. - Fondul Mondial pentru Mediu – GEF, care s-a constituit din donaţiile unor
organizaţii internaţionale şi gestionate de Banca Mondială, în scopul acordării de fonduri
nerambursabile ţărilor ce promovează proiecte de mediu.
4. - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – UICN, organizaţie
neguvernamentală care are menirea de a coordona pe plan internaţional eforturile destinate
protejării diversităţii biologice, ţara noastră fiind membru prin Facultatea de Biologie din
Universitatea Bucureşti.
La nivelul Comunităţii Europene au fost stabilite reguli generale pe care fiecare stat
este obligat să se preocupe pentru a le respecta.
1.1.2 Câteva convenţii europene şi internaţionale ratificate de România
- „Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontalieră pe distanţe lungi‖, Geneva
1979 - ratificată prin Legea nr.8/ 1991;
- „Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al
păsărilor acvatice‖, Ramsar 1971 - ratificată prin Legea nr.5/ 1991;
- „Convenţia privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi
al eliminării acestora‖, Basel 1989 – ratificată prin Legea nr.6/ 1991; prin Legea nr.265/
15.05.2001 sunt acceptate amendamentele la această convenţie;
- „Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării‖, Bucureşti 1992 -
ratificată prin Legea nr.98/ 1992;
- „Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave‖, 1973 – ratificată
prin Legea nr.6/ 1993;
- „Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa‖,
Berna 1979 – ratificată prin Legea nr.13/ 1993;
- „Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare‖, Viena, New York 1980
– ratificată prin Legea nr.78/ 1993;
- „Convenţia privind diversitatea biologică‖, Rio de Janeiro şi New York – ratificată
prin Legea nr.58/ 1994;
- „Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice‖, New York 1992
- ratificată prin Legea nr.24/ 1994;
- „Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi
accesul la justiţie în probleme de mediu‖, Aarhus 1998 – ratificată prin Legea nr.86/ 2000;
- „Convenţia pentru evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier‖,
Espoo 25.02.1991 - ratificată prin Legea nr.22/ 2001;
- „Protocolul de la Kyoto la Convenţia – cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice‖, adoptat la 11.12.1997 - ratificat prin Legea nr.3/2001;
- „Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează
stratul de ozon‖, Compenhaga, 25.02.1992 - ratificat prin Legea nr.9/ 2001;
- „Amendamentele Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)‖,
Conferinţa Generală din 01.10.1999 - acceptate prin Legea nr.21/ 2001;
- „Convenţia europeană a peisajului‖, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000 -
ratificată prin Legea nr.451/ 2002 publicată în M.O. nr.536/ 2002.
1.1.3 Câteva directive ale Comunităţii Europene transpuse în legislaţia ţării
noastre
- Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, completată şi
modificată prin: Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor
planuri şi programe referitoare la mediu, de modificare a directivelor 85/337/CEE cu privire
la participarea publicului şi accesul la justiţie, Directiva 2003/87/CE în vederea stabilirii unei
scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, Directivei
- 7 -
2005/101/CE (definită şi directivă de legătură între Protocolul de la Kyoto şi directiva
2003/87/CE) transpuse prin O.U.G. nr.152/ 10 noiembrie 2005 privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării;
- Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, prin
H.G. nr.321/ 14 aprilie 2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental;
- Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă
proveniţi din instalaţiile mari de ardere prin H.G. nr.541/ 2003 privind stabilirea unor măsuri
pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere,
modificată şi completată prin H.G. nr.322/ 14 aprilie 2005.
Actului final al negocierilor dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană de
adoptare a Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la
Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la 9
octombrie 2000, şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind
participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare
şi observare a mediului a fost ratificată prin Legea nr.622/ 07.11.2001 publicată în M.O.
nr.770/ 2001.
1.1.4 Organisme importante la nivelul Europei
- „Comisia Uniunii Europene” – asimilată cu un guvern european - exercită atribuţii
în domeniu mediului prin Directiva Generală XI – Mediu, Controlul Nuclear şi Protecţie
Civilă (DGXI), care constituie practic „ministerul‖ mediului european. Politica externă a
Uniunii este coordonată prin Direcţia Generală I. Uniunea Europeană (UE) este implicată în
promovarea proiectelor de asistenţă cum ar fi PHARE şi LIFE;
- „Agenţia Europeană de Mediu de la Copenhaga”, care asigură cooperarea în
domeniul mediului între ţările UE cu precădere în domeniul monitorizării mediului - creată în
anul 1995. Se caută realizarea unui sistem unitar european pentru monitorizarea mediului,
realizând rapoarte privind starea mediului în Europa. Sub denumirea „media pentru Europa‖
se derulează acţiunile decise de miniştrii mediului din Europa, care se întâlnesc periodic
pentru a analiza şi decide asupra măsurilor ce trebuiesc luate în continuare;
- Bazele acestor reuniuni s-au pus la Conferinţa pregătitoare de la Dobris – Cehia în
anul 1991, la care am participat şi România prin reprezentanţi de la APM Bacău şi ICIM
Bucureşti (ca reprezentanţi ai Ministerului Mediului). Participarea României la Agenţia
Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare s-a făcut prin
ratificarea Acordului cu Comunitatea Europeană prin Legea nr.622/ 2001;
- „Consiliul Europei” - cu atribuţii stricte de conservarea naturii, arii protejate. Anul
1995 a fost denumit „Anul european al conservării naturii‖, acordându-se atenţie deosebită
educaţiei populaţiei în protejarea zonelor naturale aflate în afara zonelor protejate, precum şi
sensibilizării celor care au activităţi legate de natură;
- „Comisia Economică pentru Europa” (CEE) – se preocupă de corelarea promovării
unor Convenţii internaţionale (accesul la informaţia de mediu) şi coordonează acţiunile de
ajutoare în caz de accidente cu impact semnificativ asupra mediului, prin Secretariatul
Permanent pentru Calamităţi şi Accidente Industriale.
1.1.5 Legislaţia în România
Încă din anul 1973 şi la noi în ţară a fost elaborată Legea nr.9 - Legea Protecţiei
Mediului Înconjurător. Discordanţa dintre lege şi realitate, precum şi noile moduri de
abordare a problemelor de protecţia mediului, la nivel european şi mondial au determinat
elaborarea unei noi legii în acest domeniu.
- 8 -
În decembrie 1995 se elaborează Legea nr.137 - legea Protecţiei Mediului - publicată în
M.O. nr.304/ 1995, modificată şi republicată în M.O. nr.70/ 2000, remodificată prin O.U.G.
nr.91/ 2002 – (M.O. nr.465/ 2002).
O.U.G. nr.195/ 2005 privind Protecţia Mediului publicată în M.O. nr.1196/ 30
decembrie 2005 abrogă legea mai sus amintită, devenind noua reglementare principală în
acest domeniu.
Această reglementare, care poate fi considerată drept „CONSTITUŢIA MEDIULUI”,
a fost realizată având la bază legislaţia europeană de mediu şi arată modul în care România a
înţeles că trebuie să reorganizeze activitatea în domeniu protecţiei mediului, în dorinţa
aderării la Comunitatea Europeană şi asigurării dreptului fundamental al omului, la viaţă, într-
un mediu curat.
Încă de la apariţia primei legi organice de după 1989 (1995), s-a creat cadrul general de
protecţie a mediului şi posibilitatea elaborării celorlalte legi speciale din următoarele domenii:
- regimul substanţelor şi al deşeurilor periculoase;
- gospodărirea deşeurilor menajere, industriale şi agricole;
- regimul pesticidelor;
- regimul privind asigurarea radioprotecţiei;
- desfăşurarea activităţilor nucleare şi asigurarea securităţii surselor de radiaţii,
inclusiv răspunderea civilă pentru daune nucleare;
- gospodărirea apelor şi a ecosistemelor acvatice;
- gospodărirea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
- protecţia litoralului şi a zonelor costiere;
- piscicultura şi pescuitul;
- protecţia atmosferei;
- gospodărirea şi conservarea pajiştilor;
- gospodărirea fondului forestier;
- protecţia fondului cinegetic şi vânătoarea;
- ocrotirea albinelor şi protecţia florei melifere;
- gospodărirea obiectivelor de interes speologic, geologic şi paleontologic;
- ariile protejate şi monumentele naturii;
- răspunderea pentru prejudiciile aduse mediului.
Multe din legile speciale necesare au fost deja redactate, până la apariţia noii
reglementări în domeniu, sunt menţionate în Anexa I a cursului, care face o prezentare a
directivelor europene şi modul în care acestea sunt transpuse şi implementate.
Legile proprii societăţii se deosebesc de cele ale naturii având o durată mai scurtă,
o sferă de cuprindere spaţială mai îngustă, dar mai ales pentru că se manifestă ca
tendinţe care se realizează prin intermediu activităţii conştiente a oamenilor, ceea ce
explică atitudinea diferită a claselor faţă de acţiunea lor.
Legea sau norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general şi
impersonal, stabilită de organele competente, a cărei aplicare poate fi asigurată cu
ajutorul constrângerii de stat şi prin intermediu căreia relaţiile sociale sunt convertite în
raporturi juridice.
1.2 MEDIUL. DEFINIŢIE ŞI IMPORTANŢĂ
Cuvântul „mediu‖ exprimă o noţiune cuprinzătoare şi fundamentală, prin care înţelegem
lumea vie şi cea neînsufleţită, în principiu tot sau aproape tot ce înconjoară omul. Având în
vedere poziţia centrală pe care o ocupă omul în mediul său, despre noţiunea de mediu nu se
poate vorbi decât cu referire la om, văzut din punctul de vedere al intereselor sale fireşti.
Noţiunea de mediu provine din substantivul englezesc „environment‖, care a fost inclus,
în 1972, în marele „Larousse‖ al limbii franceze, sub definiţia de „ansamblu de elemente
naturale ori artificiale care condiţionează viaţa omului‖.
- 9 -
Mediul, ca noţiune, a fost definit de specialiştii din diferite domenii în diverse moduri.
Astfel, Emil Racoviţă socotea cândva că în cazul mediului este vorba de „totalitatea
înfăptuirilor, fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o fiinţă, de care depinde
soarta acesteia şi a căror acţiune provoacă o reacţiune în zisa fiinţă‖. Într-o altă formulare, un
alt specialist – Ştefan Vancea – defineşte noţiunea de mediu ca fiind „totalitatea condiţiilor
energetice, fizice, chimice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu
care acestea se găsesc în permanente relaţii de schimb‖1. Într-o altă concepţie mai originală,
mediul s-a definit ca ansamblul factorilor ecologici în conjunctura cărora activitatea umană a
provocat modificări profunde, de cele mai multe ori ireversibile2.
Pentru Uniunea Europeană, noţiunea de „mediu înconjurător‖ este mult mai complexă,
fiind definită ca „ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul,
mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite‖.
Cu alte cuvinte, noţiunea de mediu se referă, în principiu, la tot ce înconjoară omul,
respectiv la mediul artificial şi mediul natural, având un caracter dinamic.
Mediul artificial este cel creat de om, adică există datorită activităţii umane, care se mai
numeşte şi „mediu civilizat‖, fiind vorba de condiţiile materiale de viaţă, create de mintea şi
mâna omului. Mediul artificial se compune din: aşezările omeneşti, care înglobează, la rândul
lor, mediul de cartier, locul de muncă, şcoala şi alte locuri aflate în cadrul aşezărilor omeneşti
care au fost create de om; mediul artificial mai cuprinde tot ce este creat de om şi se află în
afara aşezărilor omeneşti, adică toate construcţiile şi lucrările făcute de om şi care sunt
amplasate dincolo de perimetrul aşezărilor omeneşti, cum sunt şoselele, căile ferate, podurile.
Mediul natural se prezintă deosebit de complex şi variat; el cuprinde părţile vizibile şi
invizibile ale naturii, nefiind, deci, vorba de lucruri rezultate din munca omului, ci de produse
ale naturii. Mediul natural are o însemnătate deosebită pentru calitatea vieţii pe Terra,
deoarece elementele sale înconjoară pe om şi pe celelalte vieţuitoare, reprezentând condiţia
existenţei acestora. Elementele principale ale mediului natural sunt: terenurile de toate
felurile, cu cea mai importantă parte numită sol, apele de suprafaţă şi subterane, pădurile cu
celelalte părţi componente ale fondului forestier, aerul împreună cu spaţiul aerian al ţării,
fauna şi flora terestră şi acvatică.
Atât mediul artificial, cât şi cel natural, trebuie să fie sănătos, frumos, civilizat, capabil
să influenţeze pozitiv viaţa, activitatea şi gândirea umană. Elementele artificiale şi naturale ale
mediului influenţează direct existenţa şi activitatea omului, dar şi omul prin acţiunile sale
influenţează, la rândul său, starea mediului.
Din punctul de vedere al dreptului mediului, oricare element al mediului artificial sau
natural va fi examinat prin prisma intereselor vitale ale omului, interese care sunt exprimate în
legislaţia mediului, care conţine măsuri de protecţie a fiecăruia cu ajutorul luptei împotriva
poluării.
Protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu sunt probleme de importanţă majoră care
afectează viaţa oamenilor şi dezvoltarea economică a ţărilor şi a lumii întregi. Protejarea
mediului corespunde dorinţei şi intereselor întregii lumi şi constituie o datorie pentru toate
guvernele. Protecţia mediului înconjurător reprezintă totalitatea mijloacelor şi măsurilor ce
trebuiesc întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea
factorilor naturali, prevenirea şi combaterea poluării, dezvoltarea valorilor naturale. Protecţia
mediului se bazează pe descoperirea cauzelor care îl afectează şi evitarea acestora, reducerea
consecinţelor şi eliminarea lor într-o proporţie cât mai însemnată, pentru prosperitatea omului
şi a umanităţii. În ultimă instanţă, scopul principal al protecţiei mediului este menţinerea
„gradului de suportabilitate a mediului‖ asigurând astfel funcţionarea ecosistemelor şi
ocrotirea omului însuşi, a vieţii acestuia.
1 Ştefan Vancea, „Curs de ecologie generală‖, Universitatea „Al. I. Cuza‖, Iaşi, 1972, p.17. 2 N. Toniuc, N. Boşcaiu, Al. Filipescu, „Ocrotirea naturii în prezent şi în perspectivă‖, 1975.
- 10 -
În prezent, datorită faptului că în toate domeniile se fac simţite consecinţele negative ale
activităţii umane, protecţia diferitelor elemente ale mediului nu se mai realizează în mod
automat, prin funcţionarea spontană a diferiţilor factori naturali, este absolut necesară pentru
aceasta intervenţia conştientă a societăţii. Protecţia mediului presupune proiecte deosebit de
complexe, fundamentate raţional şi în multe situaţii mari eforturi financiare.
În acest context, protecţia mediului poate fi definită ca „o activitate umană conştientă,
care are drept scop ocrotirea şi, în limitele posibilităţilor, îmbunătăţirea condiţiilor cantitative
şi calitative ale vieţii omului‖. Protecţia mediului se realizează prin utilizarea raţională a
resurselor naturale, conform principiului dezvoltării durabile prin prevenirea şi combaterea
poluării de toate felurile şi a efectelor dăunătoare a fenomenelor naturale.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.195/ 2005 privind protecţia mediului, sunt
supuşi protecţiei următorii factori naturali: apele şi ecosistemele acvatice, atmosfera, solul,
subsolul şi ecosistemele terestre, ariile protejate, monumentele naturii şi aşezările umane.
Ecosistemele constituie comunităţi de viaţă interdependente, care formează, sub aspect
organic, un tot unitar; omul face parte şi el în mod organic din aceste comunităţi de viaţă.
Întrucât prin vătămarea mediului devine expusă pericolului şi calitatea vieţii umane, însăşi
viaţa umană, prin activitatea de protecţie a mediului se urmăreşte, într-adevăr, nu pur şi
simplu păstrarea nealterată a mediului uman, ci şi păstrarea vieţii umane în întregul ei.
Viaţa pe Terra are la bază funcţionarea trecută şi prezentă a sistemului global al
ecosferei, alcătuit din lumea vie şi învelişul subţire de aer, apă şi scoarţă terestră. Aceasta
constă într-un complex de cicluri în cadrul cărora materia trece de la o formă la alta, de la
starea vie la starea nevie, şi invers, într-o permanentă schimbare şi continuă revenire la
formele trecute, la alte niveluri de dezvoltare.
Menţinerea echilibrului dinamic al fiecărui ciclu, inclusiv a ecosferei în ansamblu, este
asigurat prin mecanismele de autoreglare naturală. Mecanismele de autoreglare pot fi
perturbate prin intervenţii brutale de mare intensitate sau de mai mică intensitate, dar de lungă
durată.
Apariţia şi evoluţia fiinţei umane a fost evenimentul care a introdus noi şi puternice
influenţe în mediul natural. Omul este singura fiinţă care şi-a impus voinţa, adaptând el
mediul la nevoile sale şi ale societăţii. În acest context, protecţia mediului trebuie să devină
una din principalele raţiuni de existenţă ale fiecărui cetăţean, dar şi a societăţii în ansamblul
ei. Deciziile şi acţiunile privind protecţia mediului au devenit capitale pentru oprirea
degradării mediului, pentru conservarea şi chiar îmbunătăţirea calităţii lui. Procedând de o altă
manieră este pusă în pericol chiar existenţa vieţii pe pământ.
- 11 -
CAPITOLUL 2: NOŢIUNI GENERALE DE LEGISLAŢIE
2.1. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI.
SITUAŢII
Înţelegerea necesităţii protecţiei mediului, responsabilitatea socială a fiecărui om pentru
protecţia şi dezvoltarea mediului constituie una dintre problemele fundamentale ale formării
conştiinţei de mediu care poate fi una dintre căile de realizare a unei cointeresări în protecţia
mediului.
Din păcate, însă, conştiinţa de mediu nu de puţine ori lipseşte la mulţi agenţi economici
şi la o parte însemnată a populaţiei, sau poate fi doar în formare. Acest lucru aduce daune
însemnate mediului. Trebuie astfel găsite metode şi mijloace de realizare a unei cointeresări în
protecţia mediului care să se îmbine cu conştiinţa de proprietar. Una dintre aceste căi este
oferită de legislaţie, de drept în general.
Dreptul, pe lângă stabilirea regulilor de conduită în cele mai variate domenii ale
activităţii de protecţie a mediului, reglementează şi sancţiunile aplicabile în caz de încălcare a
acestor reguli de conduită.
Problema formării conştiinţei de mediu la cetăţeni stă de mult în atenţia organismelor
internaţionale. S-a recomandat ca Secretarul General al O.N.U. să sprijine şi să încurajeze
proiectele de colaborare continuă între programele sociale, educative şi culturale naţionale,
inclusiv aspectele lor economice. Prin stabilirea unui program de informare, cu menirea de a
trezi în fiecare cetăţean conştiinţa de mediu şi obţinerea colaborării din partea publicului în
vederea gospodăririi şi protejării mediului, se asigură mijloacele active de stimulare a
participării efective a populaţiei şi de amplificare a interesului şi contribuţiilor din partea
organizaţiilor neguvernamentale în vederea ocrotirii şi amenajării mediului. Alături de aceste
mijloace, pentru realizarea aceluiaşi scop, un rol deosebit îi revine dreptului, inclusiv
răspunderii juridice.
Prin sancţionarea juridică a faptelor anti – mediu, pe lângă scopul firesc respectiv, se
urmăreşte educarea celui sancţionat şi a celorlalţi cetăţeni pentru formarea acelei conştiinţe
ecologice, de mediu în general, fără de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii
poluării, depoluării şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu.
Raportul juridic de constrângere, care are în conţinutul său o pluralitate de drepturi şi
obligaţii – de drept material (substanţial) şi de drept procesual – apare ca rezultat al săvârşirii
unor fapte ilicite şi duce la aplicarea sancţiunii juridice. Orice încălcare a normei juridice
poate da naştere unui raport de constrângere, care se stabileşte între stat şi autorul faptei
ilicite.
Poluarea mediului este o faptă nepermisă, care este în contradicţie cu regulile de
conduită stabilite de lege, adică este o faptă ilicită. Caracterul ilicit al faptei dăunătoare
mediului implică săvârşirea unui act oprit de lege, acţiune sau inacţiune care constituie o
atingere nedreaptă adusă unui sau mai multor factori ai mediului natural sau artificial. Fapta
respectivă trebuie sancţionată în condiţiile stabilite de lege.
În acest fel, răspunderea juridică capătă o importanţă deopotrivă teoretică şi practică în
dreptul mediului.
În domeniul protecţiei mediului, normele legale stabilesc o serie de atribuţii ce revin
autorităţilor şi o serie de obligaţii de a face, respectiv a nu face persoanele fizice şi juridice
participante la circuitul economico – social.
Atât funcţionarul public, cât şi agentul economic, în general orice persoană fizică şi
juridică, pot fi traşi la răspundere juridică pentru nerespectarea legislaţiei mediului. Cei ce
răspund se pot afla în situaţii diferite. Uneori, fapta prin care se încalcă legea are ca urmare
- 12 -
poluarea efectivă a mediului, cel care răspunde fiind un agent poluator. Alteori, însă, fapta
săvârşită cu încălcarea normelor dreptului mediului nu atrage după sine poluarea mediului,
dar este, totuşi, o faptă ilicită sancţionabilă după normele acestei ramuri de drept. În astfel de
situaţii, autorul faptei nu mai este agent poluant, dar este, totuşi, răspunzător în condiţiile
normelor dreptului mediului.
Având în vedere prima situaţie, răspunderea juridică pentru faptele poluante presupune,
deci, poluarea mediului. Poluarea mediului constituie un element esenţial al răspunderii
speciale, de dreptul mediului. Fără poluarea mediului nu se poate vorbi de o răspundere
distinctă de celelalte forme ale răspunderii juridice. Poluarea mediului desemnează o acţiune
de regulă umană prin care se degradează factorii de mediu, prin care omul „îşi murdăreşte‖
propriul său mediu. Poluarea poate fi rezultatul nu numai al activităţii umane, ci a oricărei
fiinţe vii, care produce deşeuri în mediul său natural şi dincolo de limitele acestuia, aşa cum
poate fi şi rezultatul unor fenomene naturale (erupţia unor vulcane, ploi torenţiale, furtuni),
care sunt independente de voinţa şi activitatea omului. O primă situaţie în care intervine
răspunderea juridică potrivit normelor dreptului mediului este aceea în care se poluează
factorii de mediu. Astfel, de exemplu, persoanele fizice sau juridice care produc,
comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide sunt obligate să livreze, să
manipuleze, să transporte şi să comercializeze produsele respective ambalate cu inscripţii de
identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire. Dacă aceste condiţii nu sunt
respectate şi provoacă contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului intervine
răspunderea persoanei respective. Tot astfel, încălcarea obligaţiei de a nu degrada mediul
natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel, prin care se provoacă
poluarea apei, atmosferei sau solului şi, deci, un prejudiciu mediului, atrage după sine
răspunderea juridică pentru poluare3.
Luând în considerare a doua situaţie, răspunderea juridică pentru faptele nepoluante
presupune că prin aceste fapte nu este poluat mediul, ele atrăgând totuşi răspunderea juridică,
deoarece constituie încălcări ale normelor dreptului mediului, fiind fapte sancţionabile. Astfel
de fapte reglementate prin lege sunt, de exemplu: efectuarea de schimburi de terenuri sau
schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole de la superioară la inferioară fără
aprobare; refuzul de a prezenta autorităţilor de mediu sau împuterniciţilor acestora datele
rezultate din sistemul propriu de măsurare şi control al emisiilor de poluanţi în mediu;
prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi informaţii false4.
Comportamentul persoanei este supus unor aprecieri şi reacţii din partea societăţii
instituţionalizate cu ajutorul normelor sociale. Răspunderea socială implică sancţionarea
socială a atitudinii persoanei neconcordante cu normele sociale instituite. Pentru că această
atitudine a persoanei poate avea loc în cele mai variate relaţii sociale şi răspunderea socială
îmbracă forme diferite, putându-se vorbi de o răspundere politică, morală, etică, civilă şi
juridică.
2.2. FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ÎN DREPTUL
MEDIULUI
Răspunderea juridică poate interveni în cazul nerespectării regulilor de conduită
cuprinse în norme de drept, adică pentru încălcarea prevederilor legale. Stabilirea concretă a
răspunderii juridice are la bază aprecierea socială a faptei persoanei şi constatarea oficială
făcută de organele de stat competente. Răspunderea juridică prezintă o serie de particularităţi
specifice în raport cu celelalte forme ale răspunderii sociale, dar ea îmbracă forme concrete
diferite în funcţie de specificul normei juridice încălcate şi al raportului juridic în cadrul
căruia a fost încălcată norma legală. În acest fel se distinge răspunderea penală, civilă,
3 A se vedea art.94 alin. 1 lit. m, n, o şi alin.2 lit.b din O.U.G. nr.195/2005. 4 A se vedea art.94 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 13 -
administrativă, materială, disciplinară, iar mai nou răspunderea de dreptul mediului
(răspunderea ecologică).
În O.U.G. nr.195 din 2005 privind protecţia mediului sunt stabilite doar trei forme ale
răspunderii juridice: încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă,
contravenţională sau penală, după caz. Aceste forme ale răspunderii juridice aplicabile în
domeniul protecţiei şi dezvoltării mediului sunt reglementate amănunţit în ramurile de drept
de care aparţin ele (dreptul administrativ, penal, civil). Ele capătă, însă, un specific prin aceea
că faptele sancţionabile se săvârşesc în cadrul raporturilor de dreptul mediului, prin încălcarea
normelor legale care ocrotesc factorii de mediu cu scopul de a preveni poluarea, reface mediul
atins, a perfecţiona condiţiile de mediu. De aceea, răspunderea pentru încălcarea normelor
dreptului mediului aparţine, totuşi, acestei ramuri de drept, având numeroase trăsături
specifice (specificul obiectului reglementării juridice). În concluzie, sunt aplicabile în
totalitate regulile stabilite în dreptul mediului şi numai în măsura în care ele sunt
neîndestulătoare se va recurge la normele dreptului administrativ, penal sau civil, după caz, în
completarea primelor norme.
În astfel de împrejurări, în domeniul protecţiei mediului de mai de mult se încearcă să se
argumenteze şi să se fundamenteze „o răspundere ecologică‖, adică o răspundere proprie
specială, distinctă, proprie dreptului mediului.
Răspunderea contravenţională este acea formă a răspunderii juridice care constă
în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea
dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile. Elementul esenţial al acestei
răspunderi este contravenţia, care este definită astfel: este o faptă săvârşită cu vinovăţie,
care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi
sancţionată ca atare prin acte normative5. Obiectul contravenţiei îl constituie valorile
(relaţiile) sociale, bunurile sau interesele legitime apărate prin norme de drept, cărora li se
aduce atingere ori sunt puse în pericol de fapta săvârşită. Subiectul activ al contravenţiei este
persoana fizică ce comite fapta contravenţională, dar potrivit normelor dreptului mediului
asemenea fapte pot fi săvârşite şi de persoane juridice. Latura obiectivă a contravenţiei o
formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor socialmente periculoase sau care
ameninţă valorile sociale. Latura subiectivă priveşte atitudinea psihică a contravenientului faţă
de fapta săvârşită şi urmările sale, care se exprimă prin vinovăţie. Întrucât contravenţiile la
regimul protecţiei mediului vizează, prin excelenţă, încălcări ale unor obligaţii legale privind
ocrotirea şi conservarea naturii, simpla înfrângere a prevederilor acestora face să se nască
prezumţia de culpă, fiind exclusă răspunderea fără culpă. Sancţiunile care se aplică faptelor
considerate contravenţii sunt, în primul rând, amenzile al căror minim şi maxim este stabilit
de lege, diferenţiat după gravitatea impactului negativ al faptei asupra sănătăţii umane,
bunurilor sau mediului şi după calitatea contravenientului (persoană fizică sau persoană
juridică). Purtând aceste trăsături caracteristice, contravenţiile la normele pentru protecţia
mediului sunt stabilite şi sancţionate de o serie de acte normative (legi şi hotărâri
guvernamentale).
Răspunderea penală intervine atunci când se săvârşeşte o faptă ce prezintă cel mai
înalt grad de periculozitate socială incriminat de lege. Potrivit art.17 Cod penal
„infracţiunea este fapta care prezintă pericol social săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută
de legea penală”. Printr-o astfel de faptă se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care se
aduce atingere statului, suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, proprietăţii, persoanei
şi drepturilor acesteia, precum şi întregii ordini juridice. Reglementările cuprinse în normele
dreptului mediului califică anumite fapte săvârşite în acest domeniu ca infracţiuni şi stabilesc
şi sancţiunile corespunzătoare. Pentru antrenarea răspunderii juridice a celor care au săvârşit
5 Vezi O.U.G. nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie 2002. Actele normative pot fi legea, hotărârea
Guvernului, hotărârea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
- 14 -
infracţiuni, pe lângă normele dreptului mediului, vom apela la principiile şi regulile stabilite
în dreptul penal. Totuşi, mijloacele de drept penal au un rol subsidiar, fiind guvernate de
principiul intervenţiei minime. Pentru angajarea răspunderii penale, faptele incriminate ca
infracţiuni trebuie săvârşite cu vinovăţie. Infracţiunile „ecologice‖ propriu-zise vizează
atingeri aduse nu atât indivizilor, bunurilor şi drepturilor lor, ci unor interese colective. Sunt
protejate deci elementele naturale independent şi fără a fi necesară o vătămare suferită de
victime identificabile.
În cazul în care prin fapta săvârşită, calificată de lege contravenţie sau infracţiune,
autorul ei cauzează un prejudiciu patrimonial altei persoane prin poluarea mediului, intervine
răspunderea civilă, de regulă în forma sa delictuală, mai rar contractuală. De regulă,
răspunderea civilă are caracter subiectiv, adică se are în vedere şi atitudinea autorului faptei
faţă de aceasta şi consecinţele sale, răspunderea intervenind dacă el este vinovat. În situaţiile
expres prevăzute de lege, însă, poate să intervină şi o răspundere obiectivă, independentă,
deci, de culpă. Răspunderea fără culpă urmăreşte să determine o conduită diligentă, „având
drept scop căutarea mijloacelor ştiinţifice şi tehnice pentru prevenirea cauzării unor pagube
asemănătoare în viitor‖6. Răspunderea civilă delictuală presupune, pentru a fi angajată,
întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; să
existe un prejudiciu; între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; culpa
autorului faptei ilicite; la momentul săvârşirii faptei autorul să fi avut capacitatea delictuală.
Realizarea acestor condiţii este necesară atât în cazul răspunderii pentru fapta proprie, cât şi în
cel al răspunderii pentru fapta altuia sau prejudiciile cauzate de lucruri sau animale.
Legiuitorul român a consacrat, printr-o normă imperativă, caracterul obiectiv al
răspunderii pentru poluare. Astfel, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter
obiectiv, independent de culpă, iar în cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară.
În contextul general al legislaţiei mediului şi potrivit reglementărilor speciale din acest
domeniu, caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciu exprimă următoarele: poluatorul
(agent poluant), parte în raportul juridic de răspundere, este ţinut responsabil indiferent că este
sau nu vinovat, că este sau nu culpabil; poluatorul este ţinut responsabil chiar pentru cazul de
forţă majoră; pentru a se exonera de răspundere, poluatorul trebuie să dovedească culpa gravă
a victimei sau, eventual, un cataclism natural excepţional; victima poluării, cealaltă parte a
raportului de răspundere, este îndreptăţită să pretindă repararea prejudiciului încercat,
dovedind doar prejudiciul suferit şi raportul de cauzalitate dintre fapta poluatorului şi
prejudiciu; prejudiciul exprimă efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii
oamenilor, bunurilor, mediului în general, provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau
dezastre. În esenţă, răspunderea obiectivă înlătură necesitatea dovedirii culpei autorului faptei
ilicite, făcând ca aceasta să fie prezumată, în principiu, în mod indiscutabil (incontestabil).
În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile cauzate
speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice.
2.3. RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN MATERIA PROTECŢIEI
MEDIULUI
Multiplicarea şi amplificarea gravităţii pagubelor aduse mediului au ridicat în planul
dreptului problema majoră a răspunderii şi, în primul rând, a răspunderii civile pentru daune
ecologice.
Răspunderea civilă delictuală presupune, pentru a fi angajată, întrunirea cumulativă a
următoarelor condiţii: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; să existe un prejudiciu; între
fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; culpa autorului faptei ilicite; la
momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitate delictuală. Realizarea acestor cerinţe
6 Fr. Deak, „Condiţiile şi fundamentul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri‖, în „Revista română de
drept‖, nr.1, 1967, p.25.
- 15 -
este necesară atât în cazul răspunderii pentru fapta proprie, cât şi în cel al răspunderii pentru
fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate de animale sau lucruri. Fapta are caracter ilicit
atunci când contravine prescripţiei normelor dreptului.
În ceea ce priveşte situaţia în care daunele ecologice au fost provocate cu prilejul
executării unor obligaţii de natură contractuală, nu se poate antrena răspunderea contractuală,
în acest caz, chiar dacă între daunele provocate mediului şi executarea obligaţiilor
contractuale există un raport de cauzalitate directă pentru că domeniul răspunderii civile
contractuale se limitează la prejudiciile provocate cocontractantului. Iar potrivit art.5 din
O.U.G. nr.195/ 2005 orice persoană interesată este îndreptăţită să se adreseze direct sau prin
intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau
judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu, prin care să declanşeze răspunderea autorului
faptei şi să fie despăgubit pentru prejudiciu adus. Totuşi, având în vedere specificul şi
amploarea daunelor ecologice, nimic nu exclude ca răspunderea pentru prejudiciile cauzate
mediului7 să fie dublată şi de o răspundere contractuală
8, dacă prin aceeaşi faptă s-au adus
prejudicii şi cocontractantului, cu toate consecinţele ce se răsfrâng din această distincţie pe
tărâm probator.
Termenul şi noţiunea de „daune ecologice‖ au fost utilizate pentru prima dată de Michel
Despax, pentru a sublinia particularităţile prejudiciilor indirecte, rezultate din atingerile aduse
calităţii mediului. Datorită unităţii şi interdependenţei fenomenelor ecologice, vătămările
aduse unui element natural se propagă şi influenţează şi asupra altor componente ale
mediului. Pornind de la aceste particularităţi ale mediului, dauna ecologică este considerată în
general a fi acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care,
datorită caracterului său indirect şi difuz, nu permite constituirea unui drept la reparaţie.
Într-o concepţie modernă, se recunoaşte fiecărui individ un drept subiectiv la mediu,
care permite o protecţie eficace a elementelor acestuia. Ca urmare, orice poluare va fi o
violare a acestui drept şi constituie o culpă. Prejudiciul ecologic presupune o atingere care
lasă sechele de durată, permanente chiar, elementul nociv trebuind să fie excesiv şi să
antreneze un impact suficient pentru ca victima să poată angaja o acţiune în scopul de
reparare. Dauna ecologică cuprinde atât daunele cauzate prin poluarea mediului natural, cât şi
cele suportate de om şi bunurile sale.
În ceea ce priveşte evaluarea daunelor ecologice, se conturează trei căi fundamentale: o
evaluare monetară – pentru o singură categorie de pagube ecologice (cauzate integrităţii
persoanelor, bunurilor private sau activităţilor comerciale), trecerea unor degradări ale
mediului în termeni de pierderi pentru turism, evaluarea forfetară ( valoare fixată anterior la o
suma globală şi invariabilă). O abordare care se reflectă tot mai evident este cea a evaluării
negociate a pagubelor. Sub aspect procedural, evaluarea pagubelor se face prin expertiză
tehnică de specialitate.
Pentru a atrage răspunderea, prejudiciul trebuie să aibă un caracter patrimonial şi cert, şi
să fie nereparat. Prima condiţie este prevăzută chiar de legiuitor atunci când defineşte
prejudiciul ca: „o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau deteriorare
cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale
sau a publicului, care poate să survină direct sau indirect‖. Poluatorul va fi obligat la plata
tuturor cheltuielilor necesare refacerii cadrului natural afectat. În acest sens, în baza
principiului Poluatorul plăteşte se înţelege obligaţia poluatorului de a suporta costul pentru
repararea prejudiciului şi înlăturarea urmărilor produse de acesta, restabilind condiţiile
anterioare producerii prejudiciului9. Operează deci o restitutio în integrum, într-un mod
specific de dreptul mediului.
7 Cu caracter delictual şi obiectiv. 8 Cu caracter contractual şi subiectiv. 9 Art.94 lit.i din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 16 -
Conform art.5 şi 20 din O.U.G. nr.195/ 2005 orice persoană interesată poate să
introducă o acţiune judecătorească prin intermediul căreia să declanşeze răspunderea autorului
faptei.
De regulă, repararea pagubelor ecologice nu poate fi asigurată decât incomplet şi
imperfect pentru că prejudiciul nu este reparabil în natură, sau că este atât de diluat încât nici
o reparaţie nu este previzibilă sau că sursa este prea imprecisă pentru a identifica autorul. De
aceea, repararea pagubei ecologice presupune determinarea responsabilului şi identificarea
victimei şi alegerea modului de reparare. Repararea prejudiciului poate fi dispusă o singură
dată. Potrivit principiului general admis, victima are dreptul la repararea integrală a
prejudiciului suferit. Aceasta implică o echivalenţă între pagubă şi reparare. Se ridică
problema formei de reparare cel mai bine adaptată. După o formulă relativ simplă, o schemă a
modului de reparare ar fi următoarea: pentru trecut – o indemnizare; pentru viitor – încetarea
pagubei. Frecvent însă, cele două modalităţi trebuie combinate pentru a ajunge la o reparaţie
efectivă: alternativ ori cumulativ, repararea în natură şi repararea pecuniară. Repararea în
natură este modalitatea privilegiată pentru domeniul mediului întrucât numai aşa se poate
identifica persistenţa răului şi a şterge paguba, punând astfel în evidenţă specialitatea
prejudiciului ecologic. Totuşi, readucerea în starea anterioară nu este întotdeauna posibilă,
întrucât, adeseori, distrugerea fizică face dauna ireversibilă. În acest caz, singura posibilitate
rămâne repararea prin echivalent. Există o serie de prejudicii particulare: prejudiciul
nefinanciar – desemnează pierderea beneficiului ori privarea de folosinţă (nu este vorba de un
prejudiciu efectiv, ci de o pierdere de agrement); măsuri de salvare – ajutorul benevol acordat
de terţi cu ocazia unor catastrofe ecologice (implică aspecte de drept privat, public şi
internaţional, cu consecinţe juridice corespunzătoare); daune aleatorii. Prejudiciul de
dezvoltare este, de asemenea, o pagubă dar încă nerealizată, iar indemnizaţia pentru acest tip
de daune este fondată pe teoria riscului: orice persoană care a participat la crearea acestui risc
trebuie să-şi asume consecinţele din moment ce a tras profit.
Fapta ilicită, în dreptul mediului, constă în conduita subiectului de drept – persoană
fizică sau juridică – concretizată printr-o acţiune sau o inacţiune prin care se încalcă
dispoziţiile privind protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului. Trăsăturile faptei ilicite
sunt: reprezintă o conduită concretizată într-o acţiune sau o inacţiune prin care se încalcă
dispoziţiile legislaţiei mediului; subiectul conduitei este o persoană fizică sau juridică;
efectele conduitei ilicite sunt exteriorizate în prejudiciul care apare, fiind întotdeauna de
natură patrimonială.
Prejudiciul este rezultatul încălcării dispoziţiilor legale sau neîndeplinirii acestora,
rezultat care, în dreptul mediului, poate avea numai o natură patrimonială purtând, după cum
s-a arătat mai sus, numele de „daună ecologică‖.
Victima trebuie să probeze că daunele rezultă dintr-un act al părţii chemate în justiţie,
aceasta presupune însă stabilirea unei legături de cauzalitate între act şi pagubă. Deoarece
acest lucru este foarte dificil, s-a pus problema prezumţiei probabilităţii legăturii de
cauzalitate, care, fără a merge până la răsturnarea sarcinii probei, poate face să se ajungă la
suplinirea condiţiilor relative la stabilirea legăturii de cauzalitate. S-au stabilit, în legislaţiile
occidentale, câteva criterii de determinare a raportului de cauzalitate: sistemul echivalenţei
condiţiilor – în situaţia în care nu se va putea stabili cu precizie cauza, să se considere ca fiind
în raport cauzal cu fapta ilicită şi prejudiciul toate faptele care au precedat apariţia acestuia;
sistemul cauzei proxime – reţine doar ultimul eveniment ce a precedat producerea
prejudiciului, considerând că acesta înglobează în sine efectul celorlalte; sistemul cauzei
adecvate – este cauză acel eveniment care în mod obişnuit este tipic pentru producerea acelui
fel de prejudiciu.
Pluralitatea cauzelor pagubei nu este nici exoneratoare de răspundere şi nici nu are efect
atenuant pentru autorul unei surse de pagube. Fiecare este responsabil pentru întreaga pagubă,
în măsura în care nu se face proba unei culpe a victimei ori a unui fapt exterior. Totodată,
- 17 -
pluralitatea autorilor unei pagube nu împiedică de a cere reparaţia integrală unuia singur
dintre ei10
.
Pentru că, potrivit art.95 (1) din O.U.G. nr.195/ 2005, răspunderea are un caracter
obiectiv, independent de culpă, aceasta se va angaja indiferent dacă subiectul răspunderii avea
sau nu, la data comiterii faptei, capacitate delictuală. În ipoteza în care autorul faptei nu
dispune de posibilităţi de acoperire a prejudiciului cauzat, se va angaja, dacă sunt îndeplinite
condiţiile, răspunderea pentru fapta altuia, în condiţiile art.1000 alin.2, 3 şi 4 Cod civil. În
mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor
protejate şi habitatelor naturale, conform art.95(2) din O.U.G. nr.195/ 2005. Ordonanţa de
urgenţă privind protecţia mediului consacră principiul „poluatorul plăteşte‖, prin poluator
înţelegându-se orice persoană fizică sau juridică care, prin acţiunea sau inacţiunea sa, aduce
atingere echilibrului ecologic, în ansamblul său sau numai în parte, adică persoana care a
acţionat în orice formă asupra mediului (nu numai prin poluare), determinând modificarea
armoniei ecologice. Răspunderea persoanei juridice, indiferent de forma ei de organizare, se
va angaja în baza art.35 din Decretul nr.31/ 1954 care prevede: „faptele licite şi ilicite
săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică dacă au fost săvârşite cu prilejul
îndeplinirii funcţiilor lor‖.
Abuzul de drept în domeniul ecologic se poate manifesta prin acte realizate în
exercitarea atributelor drepturilor subiective asupra mediului ambiant, ce depăşesc, prin
consecinţele lor, scopurile social–economice care au stat la baza recunoaşterii acestora, aduc
atingere interesului general al întregii societăţi de protecţie, menţinere şi îmbunătăţire a
echilibrului ecologic, prevederilor actelor normative în vigoare, nu respectă normele şi
standardele tehnice admise privind folosirea raţională a factorilor de mediu naturali. Fapta nu
este deci săvârşită cu intenţia de a aduce prejudicii calităţii factorilor de mediu, dar
constituind o exercitare a drepturilor subiective în condiţii necorespunzătoare, determină
efecte negative asupra stării naturale a mediului, reprezentând o abatere de la cerinţele social–
economice de ocrotire a acestuia şi, ca atare, trebuie să antreneze răspunderea culpabililor.
Răspunderea civilă apare atât în cazul tulburărilor (anormale) de vecinătate, faptă care
naşte dreptul la reparaţie, cât şi în cazul pagubelor anormal cauzate, faptă ce ţine de natura
activităţii economice poluante ori de cea a lucrării indezirabile – este vorba, în acest caz, de o
tulburare care nu este nici excesivă, nici anormală, iar autorul prejudiciului nu o comite din
culpă, fundamentul juridic aflându-se în dreptul fiecăruia de a nu fi privat de valoarea unui
bun ori a unei situaţii şi de avantajele trase de aici.
Se pune problema de a şti dacă, în temeiul art.100 alin.1 din codul civil, poate fi
angajată răspunderea pentru daune ecologice pentru fapta lucrului. Lucrul neînsufleţit trebuie
să fie cauza pagubei, dauna având o dublă origine: rolul jucat de proprietarul locului de unde
emană dauna şi lucrul care este la originea pagubei. În literatura juridică din ţara noastră s-a
considerat că, în lipsa unei reglementări speciale, în domeniul poluării mediului, răspunderea
pentru prejudiciul cauzat de lucruri este de domeniul dreptului comun în această materie. Se
consideră necesară uneori fundamentarea răspunderii civile pe aceste baze în cazul pagubelor
produse prin poluări accidentale. Totuşi, O.U.G. nr.195/ 2005 a instituit un regim special al
răspunderii pentru prejudiciu cauzat mediului, derogator de la dreptul comun, stabilit de
Codul civil.
O.U.G. nr.195/ 2005 a abandonat regimul clasic al răspunderii civile stabilit prin art.998
şi urm. din Codul civil, actul normativ consacrând două principii generale (speciale) şi
complementare în materie de răspundere pentru prejudiciu: răspunderea obiectivă,
independentă de culpă şi, respectiv, răspunderea solidară, în cazul pluralităţii autorilor. Este
vorba de o adaptare a instituţiei răspunderii civile la specificul domeniului protecţiei mediului,
în sensul satisfacerii cerinţelor principiului „poluatorul plăteşte‖ consacrat în art.3 lit.e din
O.U.G. nr.195/ 2005, şi de o creştere a posibilităţii de reparare a pagubei prin consacrarea
10 Art.95 alin. 1 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 18 -
răspunderii solidare, în cazul pluralităţii de autori ai prejudiciului. Ori de câte ori va fi vorba
de un prejudiciu ecologic se vor aplica aceste două principii. Conform definiţiei din art.2(52),
a actului normativ, se arată că prejudiciu reprezintă: „o schimbare adversă cuantificabilă a
unei resurse naturale sau deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă
naturală în beneficiul altei resurse naturale sau a publicului, care poate să survină direct sau
indirect‖. Se poate observa că sunt supuse regimului special de răspundere două categorii de
daune. Prima este reprezentată de daunele provocate sănătăţii umane sau bunurilor prin
intermediul mediului afectat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre – prin intermediul
mediului sunt afectate interese colective în mod indirect, deci reparaţia nu putea fi asigurată
corespunzător în condiţiile dreptului clasic, care presupune lezarea unor interese individuale,
clar identificate11
. A doua categorie o constituie prejudiciile cauzate mediului, independent de
lezarea directă a unui interes uman – mediul natural nu mai este numai „vectorul‖ daunelor, ci
chiar obiectul acestora.
Un alt mod de protecţie a mediului, ca mijloc de drept civil, îl constituie acţiunile
posesorii, reglementate în art.674 – 676 Cod procedură civilă. Tulburarea posesie în dreptul
mediului poate îmbrăca numeroase forme ca: recurgerea la utilizarea unor instalaţii sau altor
surse zgomotoase ce depăşesc limitele admise de lege, răspândirea unui miros urât,
insuportabil, care acţionează negativ asupra persoanelor din zonă.
Alt act normativ care instituie o răspundere civilă pentru pagube cauzate mediului este
Ordonanţa Guvernului nr.29/ 1997 – Codul civil aerian, completat şi aprobat prin Legea
nr.399/ decembrie 2005 (M.O. nr.22/ 2006). Se au în vedere pagubele provocate prin poluarea
aerului sau de zgomotul produs de aeronave, răspunderea aparţinând exploatatorului navei şi
este obiectivă, independentă de orice culpă, exonerarea de răspundere apărând în momentul în
care se demonstrează o intenţie sau o neglijenţă gravă a victimei. - În sensul acestui cod
aerian, protecţia mediului reuneşte toate activităţile ce au ca scop reducerea impactului
aviaţiei civile asupra mediului, datorat zgomotului produs de aeronavele civile, emisiilor
motoarelor de aviaţie, substanţelor folosite în cadrul activităţilor aeronautice civile şi
reziduurilor rezultate în urma desfăşurării acestor activităţi.‖
11 Legea vorbeşte de un „prejudiciu indirect‖ şi conferă asociaţiilor pentru protecţia mediului şi organizaţiilor
neguvernamentale dreptul la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului, indiferent de cine a suferit
prejudiciul – art20 (5 şi 6) şi art.95 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 19 -
CAPITOLUL 3: DREPTURI GARANTATE DE CONSTITUŢIE
3.1. STATUL. CONCEPTUL DE STAT
Pentru a înţelege mai bine prevederile constituţiei şi modul de abordare a prevederilor
acesteia, pentru a le utiliza în protecţia mediului, trebuie cunoscute câteva aspecte privind
instituţia statului.
Statul reprezintă o anumită comunitate de oameni, aparţinând de regulă aceleiaşi
naţiuni, care se organizează politic şi edifică o serie instituţii proprii, a căror funcţionalitate
ritmică şi eficientă este asigurată prin respectul normelor de drept.
Dacă înainte conceptul de stat se suprapunea cu puterea monarhului, iar prerogativele
puterii erau apreciate ca fiind absolute, („Statul sunt eu‖, „L’Etat c’est moi‖ spunea Ludovic
al IV-lea rege al Franţei), cu timpul, ca urmare a revoluţiilor democratice şi al afirmării
principiilor de drept s-a încetăţenit ideea de stat de drept12
.
Statul „suportă la fel de bine monarhia, democraţia, dictatura, tirania; acesta fiind un tip
de unitate politică şi nu un tip de regim‖ spunea în „L’essence du politique‖, Cf. Julien
Freund (pagina 567).
Statul este ca o realitate sociologică, etnografică, politică, ca un corp politic construit,
este o populaţie organizată pe un anumit teritoriu, asupra căreia se exercită o anumită
suveranitate.
Sintetizând putem spune că statul are trei elemente constitutive: populaţia; teritoriu;
puterea publică sau suveranitatea.
3.1.1. Elementele constitutive ale statului
a). Populaţia este legătura de cetăţenie dintre un grup foarte larg de indivizi şi puterea
politică, care îşi exercită atributele de autoritate pe teritoriu pe care trăiesc cu rezidenţă
permanentă aceştia. Prin Tratatul de la Maastricht din 1985 a fost instituită o nouă noţiune
„cetăţenia europeană‖ care aparţine tuturor cetăţenilor Uniunii Europene şi nu exclude
cetăţenia naţională, fiind un mijloc complementar de apărare a drepturilor şi protecţie a
intereselor cetăţenilor europeni pe plan internaţional. Cetăţenia poate fi bazată pe dreptul
sângelui (jus sanguinis) sau pe dreptul pământului (jus soli). La noi prin Legea nr.21/1991 art.
5 se precizează că este cetăţean român acela care s-a născut în România din părinţi de
cetăţenie română, în străinătate dacă măcar unul din părinţi este de cetăţenie română sau este
găsit pe teritoriu românesc şi nu îi sunt cunoscuţi părinţii.
b). Teritoriul este acea porţiune de pământ pe care locuieşte populaţia şi în limitele
(graniţele) în care îşi exercită puterea.
Delimitarea pe orizontală a teritoriul cuprinde: solul, apele interne, o parte a apelor de
frontieră, marea teritorială; pe verticală: suprafaţa solului, subsolul, atmosfera.
c). Suveranitatea sau puterea politică înseamnă puterea statului de a comanda indivizii
care intră în compunerea populaţiei sale, cât şi puterea de a exclude de la o astfel de comandă
orice altă putere din afara graniţelor sale.
Dreptul de suveranitate al statului este: asupra platoului continental; a zonei contigui
(apropiate) a mării teritoriale; a zonei economice13
.
12 Statul conceput pe baza unui regim constituţional bazat pe respectarea legii. 13 200 mile marine de la limita apelor sale teritoriale.
- 20 -
3.2. CONSTITUŢIA. NOŢIUNE. EVOLUŢIE ÎN ROMÂNIA
Tradiţia istorică demonstrează că în fiecare stat, încă de la originile sale, au existat
reguli fundamentale de organizare şi exercitare a puterii, astfel spus un ansamblu de cutume.
Necesitatea afirmării şi protejării statului, printr-un ansamblu de norme cu putere de
juridică, adoptate după o procedură anume, impune apariţia constituţiei.
Constituţia14
este legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice
investite cu forţă juridică supremă, şi care reglementează acele relaţii sociale
fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
politice (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).
Cele mai vechi acte de organizare politică a fost în Ţara Românească 1740
„Aşezămintele lui Constantin Mavrocordat‖ şi în „Pravilniceasca condică‖ tipărită în 1780 de
către Alexandru Ipsilante.
Prima constituţie datează din 1866 ce avea ca model constituţia belgiană; Constituţia din
29 martie 1923 este mul mai evoluată prevăzând caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil
al României. Au mai fost modificări în anii 1938, 1940, 1948, 1952, 1965 şi 1991.
Constituţia din 1991 a fost modificată în 2003.
3.3. DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS
Plecând de la definiţia mediului15
vom analiza prevederile constituţiei şi legătura
acestora cu mediul.
Statul român se obligă să îndeplinească tratatele la care este parte, tratatele ratificate de
Parlament care fac parte astfel din dreptul intern (art.11), exemple în acest sens se găsesc în
capitolul I al cursului.
Toate prevederile din cap.I al Constituţiei, care prezintă drepturile, libertăţile şi
îndatoririle fundamentale sunt direct legate de valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi
condiţiile care influenţează bunăstarea şi sănătatea omului.
Statul garantează dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic (art.nr.35) asigurând
cadrul juridic pentru aceasta şi prin:
a) accesul la informaţie (art.31) deci şi la informaţiile privind mediul cu respectarea
condiţiilor de confidenţialitate prevăzute în legislaţia în vigoare; transpunere prin Legea nr.86/
2000, care ratifică „Convenţia privind accesul la informaţii, participarea publicului la luarea
deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu‖;
b) dreptul de a se asocia (art.40) - organizaţiile de apărare a calităţii mediului
organizate după 1989 şi exemplificate în capitolul I al cursului sunt o dovadă a acestei
prevederi;
c) accesul liber la justiţie (art.21) - dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediu
unor asociaţii, autorităţilor administrative sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul
producerii unui prejudiciu direct sau indirect, transpusă prin Legea nr.86/ 2000;
d) dreptul de proprietate privată (art.44) - dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurării bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului;
e) dreptul de petiţionare (art.51) - permite cetăţenilor să se adreseze cu petiţii către
autorităţi şi obligaţia acestora să răspundă la termen;
14Costitutio = aşezare cu temei sau organizare 15Mediu = ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele
vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale
şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
- 21 -
f) nivelul de trai (art.47) - prin care statul se obligă la asigurarea unui nivel de trai
decent, prin măsuri economice şi de protecţie socială;
g) protecţia copiilor şi a tinerilor (art.49) - se obligă la asigurarea unui regim special
de protecţie şi de asistenţă, asigurând alocaţii şi ajutoare precum şi participarea la viaţa
politică, socială, economică, culturală şi sportivă;
h) dreptul la ocrotirea sănătăţii (art.34) - prin care se garantează asigurarea igienei şi
sănătatea publică, organizarea unei asistenţe medicale şi a unui sistem de asigurări sociale;
i) accesul la cultură (art.33) - asigură libertatea persoanei de a accede la valorile
culturii naţionale şi universale, la dezvoltarea spiritualităţii asigurând păstrarea identităţii
spirituale, conservarea valorilor culturale şi artistice;
j) dreptul la învăţătură (art.32) - învăţământul de stat este gratuit, asigurând burse
sociale şi asigură libertatea învăţământului religios;
k) libertatea conştiinţei şi cea de exprimare (art.29 şi 30) - se garantează libertatea
conştiinţei care se manifestă în spirit de toleranţă şi de respect reciproc; inviolabilitatea
libertăţii de exprimare a gândurilor, opiniilor, credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel.
- 22 -
CAPITOLUL 4: ORGANIZAREA PROTECŢIEI MEDIULUI.
ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI
4.1. ORGANIZAREA PROTECŢIEI MEDIULUI
Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului (ANPM), autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖, iar controlul respectării măsurilor de protecţia mediului
se realizează de către Garda Naţională de Mediu (GNM), precum şi de personalul specializat
al autorităţilor de protecţie a mediului şi persoanele împuternicite de autoritatea competentă,
conform legislaţiei specifice în vigoare.
Autorităţile publice teritoriale sunt formate din agenţii regionale şi judeţene pentru
protecţia mediului.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este acum, Ministerul Mediului
şi Gospodăririi Apelor, conform Legii nr.90/ 2001, legea de organizare şi funcţionare a
guvernului. La schimbarea acestei legi se poate schimba şi titulatura autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, de aceea cel mai corect este utilizarea acestei titulaturi pe
parcursul cursului (APCPM).
În perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖ autoritatea publică teritorială pentru
protecţia mediului este reprezentată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, este o instituţie publică cu
personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate
pentru implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu următoarele principale îndatoriri:
- organizează şi coordonează Sistemul informaţional naţional de mediu;
- organizează şi coordonează Sistemul naţional de monitorizare integrată a mediului;
- se implică în procesul de educaţie în domeniul protecţiei mediului şi editează materiale
cu caracter informativ;
- furnizează, la cerere, informaţii sau date de mediu, în conformitate cu prevederile
legale;
- organizează cursuri de perfecţionare a personalului autorităţilor publice pentru
protecţia mediului, conform prevederilor legale;
- în scopul instruirii personalului, constituie, în condiţiile legii, centre de perfecţionare
în domeniul protecţiei mediului;
- organizează şi coordonează secretariatele tehnice sau comisiile constituite la
solicitarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are în subordine 8 agenţii regionale pentru
protecţia mediului, constituite în fiecare regiune de dezvoltare stabilită potrivit prevederilor
Legii nr.315/ 2004 privind dezvoltarea regională în România, (M.O. nr.577/ 2004), cu
modificările şi completările ulterioare. Acestea sunt:
1) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bacău pentru Regiunea 1 - Nord-Est;
are în coordonare tehnică judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău.
2) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi pentru Regiunea 2 - Sud-Est;
3) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti pentru Regiunea 3 - Sud-
Muntenia;
4) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova pentru Regiunea 4 - Sud-Vest
Oltenia;
5) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara pentru Regiunea 5 - Vest;
- 23 -
6) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca pentru Regiunea 6 - Nord-
Vest;
7) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu pentru Regiunea 7 - Centru;
8) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti pentru Regiunea 8 -
Bucureşti-Ilfov.
Regiuni de dezvoltare în România
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului are următoarele îndatoriri:
- îndeplinesc atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la nivel regional,
în domeniile implementării strategiilor şi politicilor de mediu, legislaţiei şi reglementărilor în
vigoare, şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la nivel regional;
- emit acte de autorizare în domeniul protecţiei mediului, în conformitate cu
competenţele atribuite de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
- organizează colective pentru implementarea instrumentelor structurale la nivel
regional, care sunt coordonate direct de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) îndeplinesc atribuţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare pentru autorităţile publice teritoriale pentru protecţia
mediului la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. La nivelul ţării sunt 41 agenţii
judeţene şi una a municipiului Bucureşti.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate
juridică, finanţate integral de la bugetul de stat.
Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă pentru protecţia mediului are
dreptul să solicite informaţiile necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor
administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice fiind sprijiniţi în acţiunile lor de
comisarii regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi de
persoane împuternicite din cadrul acesteia. „În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii
regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoanele
împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condiţiile legii, oricând şi în orice incintă unde
se desfăşoară o activitate generatoare de impact asupra mediului‖ (O.U.G. nr.195/ 2005,
art.79).
În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul internelor, justiţiei şi
siguranţei naţionale, personalul Gărzii de Mediu are acces numai în prezenţa personalului
specializat al acestora, iar în obiectivele, incintele şi zonele aparţinând structurilor
componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul se
- 24 -
realizează de către personalul specializat din autorităţile publice centrale de profil, azi:
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale.
Garda Naţională de Mediu are tot 8 Comisariate Regionale şi 41 Comisariate Judeţene.
Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Regional Suceava coordonează activitatea
judeţelor aferente ARPM Bacău.
În concluzie „autoritatea competentă pentru protecţia mediului‖ este, definită16
, ca:
„autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia
Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv
agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului,
Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖, precum şi Garda Naţională de Mediu şi
structurile subordonate acesteia‖.
Conform noii reglementări privind Protecţia Mediului, O.U.G. nr.195/ 2005, la nivelul
fiecărei agenţii regionale pentru protecţia mediului se organizează un Comitet regional
pentru protecţia mediului, denumit Comitet regional17
(art.nr.74(1)). Acest comitet regional
colaborează cu agenţia regională pentru protecţia mediului, care îi asigură şi secretariatul, la
aplicarea, la nivel regional, a strategiei şi politicii naţionale de protecţie a mediului. Comitetul
regional are acces la informaţiile privind mediul deţinute de sau pentru orice autoritate
publică, la informaţiile privind mediul deţinute de instituţii publice şi de operatorii economici.
Regulamentul organizare şi funcţionare a acestor comitete se stabileşte prin hotărâre a
guvernului. Similar acestor comitete regionale sunt Comitetele de Bazin, organizate la
nivelul bazinelor hidrografice mari; exemplu Comitetul de Bazin al râului Siret, care are rolul
de a aplica Schema Cadru de amenajare aferent bazinului hidrografic al râului Siret.
4.2. ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ALE AUTORITĂŢILOR PENTRU
PROTECŢIA MEDIULUI
Conform prevederilor din noua reglementare „fundamentală‖, Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului privind Protecţia Mediului nr.195/ decembrie 2005 autorităţile competente au
următoarele atribuţii şi răspunderi:
4.2.1. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi elementelor
strategice, prezentate în cadrul cursului la capitolul 5;
b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în
strategiile şi politicile sectoriale;
c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi
stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;
e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit
accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea deciziilor
privind mediul;
f) stabileşte infrastructura pentru informaţia spaţiala care serveşte scopurilor politicilor
de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra mediului;
g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri
specifice;
16 conform art.2 din O.U.G. nr.195/ 2005. 17 art.74(1) din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 25 -
h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului,
elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea acestora;
i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului,
coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate
privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;
j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea
programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru
supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;
k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia
mediului;
l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite
activităţi care implică organisme modificate genetic;
m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi
externi, după caz;
n) elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative privind
importanţa protecţiei mediului;
o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin
convenţiile internaţionale la care România este parte;
p) urmăreşte şi analizează aplicarea O.U.G. nr.195/ 2005, întocmeşte, prin intermediul
Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;
q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi reprezintă Guvernul în
relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţionala de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de
mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare, titularilor
activităţilor;
s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării
efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea
tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu;
t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de
protecţie a mediului;
u) ţ) se consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alţi
reprezentanţi ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului;
v) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente financiare
care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;
w) realizează activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului prin
Garda Naţională de Mediu;
x) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru elaborarea planurilor
operative şi pentru executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau accidente
ecologice;
y) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu având responsabilitatea
managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui program;
z) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor
obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării
şi elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru
înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare,
pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului, zona respectiva este
declarată reintrată în normalitate
- 26 -
4.2.2. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
Asigură implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi
exercită atribuţii privind planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea
activităţilor cu impact asupra mediului, implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la
nivel naţional, regional şi local, stabilite de către autoritatea publică centrală prin
regulamentele de organizare şi funcţionare.
Conform prevederilor din H.G. nr.459/ 2005, privind reorganizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului aceasta are următoarele atribuţii18
:
a). autorizează activităţile cu impact asupra mediului, în conformitate cu competenţele
stabilite în actele de reglementare, şi coordonează acest proces la nivel naţional, regional şi
local;
b). constată neconformităţile cu actele de autorizare emise şi informează autoritatea de
inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului asupra acestora;
c). adoptă măsurile legale în cazul neconformităţilor cu actele de autorizare;
d). asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniul
protecţiei mediului;
e). coordonează realizarea planurilor de acţiune sectoriale şi a planului naţional de
acţiune pentru protecţia mediului;
f). colaborează şi asigură suportul tehnic pentru elaborarea proiectelor actelor de
reglementare specifice promovate de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului;
g). asigură funcţionarea laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri,
zgomot şi vibraţii, precum şi pentru radioactivitate;
h). monitorizează stadiul îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei mediului,
asumate prin planurile de implementare negociate cu Comisia Europeană în procesul de
aderare la Uniunea Europeană, şi întocmeşte periodic rapoarte de evaluare pentru informarea
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
i). asigură, în limita competenţelor stabilite de către autoritatea publică centrală în
domeniul mediului, legătura cu Agenţia Europeană de Mediu;
j). colaborează cu agenţii naţionale sau federale similare şi desfăşoară acţiuni de
cooperare internaţională cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
k). elaborează rapoarte de sinteză privind starea mediului şi monitorizează procesul de
conformare a operatorilor economici la cerinţele legislaţiei de mediu;
l). monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate şi de protecţie a
monumentelor naturii;
m). colaborează la derularea activităţilor rezultate din angajamentele internaţionale ale
României în domeniul protecţiei mediului;
n). participă la programe şi proiecte internaţionale şi la parteneriate în proiecte de
interes public;
o). facilitează accesul specialiştilor la informaţia tehnică de mediu şi încurajează
activitatea de cercetare în domeniul mediului;
p). susţine şi se implică în iniţiativele societăţii civile în domeniul protecţiei mediului;
q). realizează pregătirea de specialitate a personalului aparţinând autorităţilor publice
regionale şi locale pentru protecţia mediului şi Gărzii Naţionale de Mediu, pe baza
programului anual aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
r). fundamentează tehnic integrarea cerinţelor de mediu în politicile
interdepartamentale şi participă la lucrările comisiei interministeriale de pe lângă autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului;
18 Art. nr.4 din H.G. nr.459/ 2005.
- 27 -
s). coordonează activităţile specifice pe domeniile conforme cu subcapitolele de
negociere aferente capitolului 22 din Documentul de poziţie.
4.2.3. Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului
a) exercită, la nivel regional, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului,
conform lit.a) - c), e), h), k)-p), mai sus prezentate, cu aprobarea acesteia;
b) participă la elaborarea şi monitorizarea planului de dezvoltare regională;
c) colaborează cu agenţiile judeţene pentru protecţia mediului din cadrul regiunii de
dezvoltare pentru elaborarea rapoartelor de sinteză şi constituirea bazelor de date de mediu la
nivel regional;
d) coordonează elaborarea şi monitorizarea planurilor de acţiune regionale pentru
protecţia mediului;
e) evaluează şi actualizează anual, în cooperare cu Garda Naţională de Mediu şi alte
autorităţi publice, planurile regionale proprii sau capitolele de mediu integrate în alte planuri
regionale;
f) asigură asistenţa de specialitate agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului;
g) colaborează cu Garda Naţională de Mediu în emiterea actelor de autorizare şi în
realizarea controlului conformării şi aplicării legislaţiei de mediu;
h) gestionează şi disponibilizează, în limita prevederilor legale, informaţia de mediu la
nivel regional.
4.2.4. Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului
Agenţiile pentru protecţia mediului sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu
prevederile H.G. nr.459/ 2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului, precum şi a altor acte normative aplicabile.
Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate
juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu statut de servicii
publice deconcentrate, finanţate de la bugetul de stat.
Agenţiile pentru protecţia mediului îndeplinesc atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului la nivel judeţean, în domeniile implementării şi politicilor de mediu,
legislaţiei şi reglementărilor în vigoare şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la
nivel regional.
4.2.5. Atribuţiile Comitetului Regional pentru Protecţia Mediului
a) avizează planul regional de acţiune pentru protecţia mediului şi planurile regionale
sectoriale specifice şi analizează stadiul realizării acestora;
b) avizează lista de proiecte prioritare care urmează să fie finanţate din fonduri
comunitare şi/sau alte fonduri identificate la nivel regional şi urmăreşte aplicarea lor;
c) evaluează stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate în negocierea capitolului de
mediu la nivelul regiunii respective şi recomandă acţiunile prioritare pentru conformare;
d) stabileşte programe de educare şi de conştientizare a publicului privind protecţia
mediului.
- 28 -
4.3. ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ALE ALTOR AUTORITĂŢI CENTRALE
ŞI LOCALE, PRECUM ŞI CELE ALE PERSOANELOR FIZICE ŞI
JURIDICE
Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice19
.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să prevadă în bugetele
proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei
comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi să colaboreze
cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării
acestora20
.
4.3.1. Autorităţile administraţiei publice centrale
a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate, în
conformitate cu principiile O.U.G. nr.195/2 005, prezentate în curs în capitolul următor;
b) să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;
c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor noii
reglementări;
d) să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia
mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu pentru
planurile şi programele, pentru care este necesară evaluarea de mediu;
e) să asigure, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei
mediului, încadrate cu personal de specialitate;
f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului,
programe de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu
şi să asiste unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în
aplicare a acestor programe;
g) să elaboreze normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în
conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru avizare
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
4.3.2. Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile dezvoltării şi prognozei
a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile, cu luarea
în considerare a posibilelor efecte asupra mediului;
b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de refacere a zonelor afectate şi măsuri
de prevenire a dezastrelor;
c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi celelalte planuri şi programe;
d) cooperează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului la elaborarea şi
aplicarea strategiilor, a planurilor şi programelor din domeniile lor specifice de activitate;
e) colaborează cu autorităţile competente la identificarea şi implementarea proiectelor
prioritare finanţate din surse externe.
4.3.3. Autoritatea publică centrală pentru sănătate
a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;
19 Art.6 paragraf 1 din O.U.G. nr.195/ 2005. 20 Art.6 paragraf 2 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 29 -
b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi
calitatea produselor alimentare;
c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării acestora;
d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea
activităţilor privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau
definitivă, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din
ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase a organismelor modificate genetic, obţinute prin
tehnicile biotehnologiei moderne şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi;
f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor privind fabricarea,
introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern,
manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi
preparatelor periculoase a organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a
populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi au obligaţia de a transmite autorităţilor competente
rezultatele controalelor şi măsurile adoptate;
g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru
cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a
mediului din domeniul lor de activitate;
h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului publicului la informaţia
de sănătate în relaţie cu mediul.
4.3.4. Ministerul Apărării Naţionale
a) elaborează norme şi instrucţiuni, specifice pentru domeniile sale de activitate, în
concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) supraveghează respectarea de către personalul propriu a normelor de protecţia
mediului pentru activităţile din zonele militare;
c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu
a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar;
d) asigură realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de amplasament
şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de către autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele
militare;
e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire la
rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de impact,
precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate.
4.3.5. Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale
a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfăşoară
acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echilibrului
ecologic în domeniile sale de activitate;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor
O.U.G. 195/2005, în domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;
d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a
legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul sau de activitate;
- 30 -
e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor proprii
prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului.
4.3.6. Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare
a) adaptă planuri şi programe de învăţământ la toate nivelurile, în scopul însuşirii
noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia
în domeniu;
b) promovează tematici de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor
stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
c) elaborează programe educaţionale în scopul formării unui comportament responsabil
faţă de mediu;
d) elaborează programe şi studii specifice de cercetare ştiinţifică privind controlul
produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor
implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile
biotehnologiei moderne;
e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea
activităţilor care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei
moderne, din domeniul său de activitate;
f) exercită controlul de specialitate pentru activităţile care implică organisme
modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, din domeniul sau de
activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a
lucrătorilor şi a mediului având obligaţia de a transmite autorităţilor competente rezultatele
controalelor şi măsurile adoptate.
4.3.7. Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului
a) elaborează politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în
conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor minerale;
c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale;
d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din domeniile specifice
de competenţă;
e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare
pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;
f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigură implementarea
cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de
activităţi industriale;
g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei
ecologice;
h) promovează norme şi asigură implementarea acestora în domeniul substanţelor şi
preparatelor periculoase;
i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor privind fabricarea,
introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern,
manipularea, eliminarea, gestionarea precum şi introducerea şi/sau scoaterea din ţară a
substanţelor şi preparatelor periculoase.
4.3.8. Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale
a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar;
- 31 -
b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se
recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului;
c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare
modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi
controlul activităţilor care implică organisme modificate genetic;
f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de
plante superioare modificate genetic;
g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic cu
celelalte tipuri de culturi agricole;
h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra
rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic.
4.3.9. Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, construcţiilor şi
turismului
a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare a
teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor şi a legislaţiei specifice privind evaluarea
de mediu a planurilor şi programelor;
b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a
transporturilor multimodale şi a transportului combinat;
c) asigură controlul gazelor de eşapament;
d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea, calităţii
şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de
transport şi infrastructurile acestora;
e) urmareşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor
care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor
ecoturismului.
4.3.10. Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor
a) elaborează strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi
distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor
O.U.G. nr.195/ 2005, pentru domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului pentru activităţile proprii;
d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a
legislaţiei de protecţie a mediului;
e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului
transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate
de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi intervenţie în
caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.
4.3.11. Autorităţile administraţiei publice locale
a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu respectarea
principiilor protecţiei mediului;
- 32 -
b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici
care prestează servicii publice de gospodărie comunală;
c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor;
d) organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu autorităţile
competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii desfăşurate;
e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legătură cu
importanţa protecţiei mediului;
f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor
de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a
parcurilor publice;
g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure
suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există
posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;
h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării
accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de
colectare a deşeurilor refolosibile;
i) organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în acest
scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului.
4.3.12. Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei
alimentelor
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat
al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;
b) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii
produselor;
c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea
unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi autorizarea
organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor
riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale;
d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezultatelor
controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic.
4.3.13. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat
al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi
intereselor consumatorilor;
b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului,
pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele
de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei
moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul său de competenţă;
c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate
etapele introducerii lor pe piaţă;
d) asigură controlul activităţilor în domeniul sau de activitate şi al trasabilităţii
produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele controlului.
- 33 -
4.3.14. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care
scop:
a) solicită şi obţin actele de reglementare, necesare conform legislaţiei;
b) respectă condiţiile din actele de reglementare obţinute;
c) nu pun în exploatare instalaţii ale căror emisii depăşesc valorile limită stabilite prin
actele de reglementare;
d) persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului
organizează structuri proprii specializate pentru protecţia mediului;
e) asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control,
punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante
şi le facilitează controlul activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;
f) asigură accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie şi control la
instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile
de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;
g) realizează, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele de constatare
încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control;
h) se supun dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;
i) suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta,
restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul
plăteşte‖;
j) asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi
pentru automonitorizarea emisiilor poluante;
k) asigură evidenţa rezultatelor şi raportează autorităţii competente pentru protecţia
mediului rezultatele automonitorizării emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de
reglementare;
l) informează autorităţile competente, în caz de eliminări accidentale de poluanţi în
mediu sau de accident major;
m) depozitează deşeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;
n) nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii
competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice
comunitare pentru situaţii de urgenţă;
o) aplică măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului pe suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate
naturale pe care le gestionează precum şi pentru refacerea ecologică a acestora;
p) nu folosesc momeli periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia
cazurilor special autorizate;
q) asigură condiţii optime de viaţă, în conformitate cu prevederile legale, animalelor
sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;
r) asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau
funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de
navigaţie;
s) să se legitimeze la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi control.
4.3.15. Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează sau exploatează
resursele subsolului
a) să efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost
afectate;
- 34 -
b) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele competente, potrivit legii,
despre orice situaţii accidentale care pun în pericol mediul şi să acţioneze pentru refacerea
acestuia.
4.3.16. Persoanele fizice şi juridice care cultivă plante superioare modificate
genetic
a) să solicite şi să obţină autorizaţia din partea autorităţii publice competente pentru
agricultură şi să desfăşoare activitatea pe baza de contract cu titularii autorizaţiilor de
introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic;
b) să solicite avizul privind amplasarea acestor culturi faţă de ariile naturale protejate
legal constituite.
4.3.17. Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în vederea respectării
regimului ariilor naturale protejate
a) să cunoască şi să respecte prevederile planurilor de management şi ale
regulamentelor ariilor naturale protejate;
b) să nu desfăşoare activităţi care contravin planurilor de management sau
regulamentelor, ariilor naturale protejate;
c) să obţină acordurile aferente ariilor naturale protejate;
d) să permită accesul în aria naturală protejată a administratorilor sau custozilor precum
şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu.
- 35 -
CAPITOLUL 5: PRINCIPII ŞI STRATEGII
5.1. PRINCIPIILE PROTECŢIEI MEDIULUI
Reglementarea protecţiei mediului, este un obiectiv de interes public major, pe baza
principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.
Protecţia mediului nu trebuie să constituie o piedică a dezvoltării economice;
Realizarea unei dezvoltări economice care are la bază protecţia mediului, prin evaluarea
gradului de suportabilitate a mediului, asigură o mai mare siguranţă în funcţionare şi un mediu
sănătos atât pentru actuala generaţie cât şi pentru cele viitoare.
Pentru a putea înţelege prevederile legilor din acest domeniu este necesar să plecăm de
la unele definiţii21
. La această fază a cursului sunt necesare cunoaşterea definiţiei mediului, a
dezvoltării durabile şi pe cea a utilizării durabile.
MEDIU – „Ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
Important de reţinut este faptul că din mediu fac parte şi valorile materiale, cele
spirituale, sănătatea omului, precum şi calitatea vieţii.
DEZVOLTARE DURABILĂ – „Dezvoltarea care corespunde necesităţilor
prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
necesităţi‖.
UTILIZAREA DURABILĂ – „Folosirea resurselor naturale într-un mod şi o rată
care să nu conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în
acord cu necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare‖.
La baza protecţiei mediului în România stau următoarele nouă principii şi elemente
strategice, precizând şi modalităţile de implementare ale acestora:
a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale – presupune
ca obligativitate a tuturor celor care întocmesc strategii şi politicii sectoriale să le integreze în
politicile şi strategiile de mediu. Modalitate de implementare este: adoptarea programelor de
dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu, precum şi corelarea planificării de
amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu. Prevederi concrete în articolele: 75 lit.b,
80 lit.a şi b, 81 lit.a şi b, 86 lit.a şi b, 88 lit. a, 89 lit. a din O.U.G. nr.195/ 2005 şi prezentate în
curs la capitolul 4;
b) principiul precauţiei în luarea deciziei – care are ca modalităţi de implementare:
adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; efectuarea evaluării
de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect semnificativ asupra
mediului şi evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact
semnificativ asupra mediului. Evaluarea impactului asupra mediului este un proces menit să
identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz, efectele directe şi indirecte,
sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a
mediului. Evaluarea de mediu are ca scop şi integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a
mediului în pregătirea şi adoptarea planurilor şi programelor. În condiţiile în care evaluare
impactului asupra mediului demonstrează un posibil risc este obligatorie evaluarea riscului.
Evaluarea riscului este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform
legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale
21 Art.2 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 36 -
impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie
şi/sau remediere;
c) principiul acţiunii preventive – modalităţile de implementare sunt: efectuarea
evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect
semnificativ asupra mediului; recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin
acordarea etichetei ecologice; menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului; crearea sistemului
naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului.
Deoarece mediu prezintă riscuri şi posibilităţi, practica a demonstrat viabilitatea
principiului „costurile de prevenire a poluării aduc beneficii‖.
Un risc de mediu poate fi contaminarea unui produs până la a deveni inacceptabil pentru
piaţa de desfacere, sau poate fi o problemă de poluare care subminează poziţia societăţii pe
piaţa internă sau externă.
O posibilitate de mediu poate fi reducerea consumului de energiei, prin valorificarea
superioară a resurselor şi deci reducerea costurilor de producţie. Înglobarea a cât mai mult din
cantitatea de energie (materii prime, energie electrică şi/sau termică, energie umană şi alte
forme) în produsul finit asigură condiţia esenţială a reducerii poluării. Reducerea cantităţilor
de energie pierdută înseamnă reducerea cantităţilor de deşeuri produse, implicit valorificarea
superioară a acesteia şi recapitalizarea societăţii. Introducerea sistemelor manageriale de
mediu conduc la rezolvarea riscurilor şi posibilităţilor iar principiul îmbunătăţirii continue,
este garanţia acestora (politică de mediu, planificare, implementare şi funcţionare, verificare
şi acţiune corectivă, revizuirea managementului).
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă – acest principiu cere ca acţiunile ce se
întreprind pentru reducerea poluării să aibă ca ţel acţiunea asupra cauzelor şi nu a efectelor.
Acţiunea la sursa de poluare are şi mai multe metode de rezolvare, metode ce aduc şi beneficii
economice prin valorificarea superioară a resurselor. Modalităţile de implementare pot fi:
rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea
acestora; introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau
coercitive; stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare, reabilitarea
zonelor afectate de poluare; încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de
mediu; înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor.
Sistemul Managerial de Mediu, care reprezintă o parte a sistemului managerial al
societăţii, care include structura organizatorică, planificarea activităţilor, responsabilităţilor,
practicilor, proceselor pentru dezvoltarea, implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea
politicii de mediu, asigură performanţa, deci şi reţinerea poluanţilor la sursă.
e) principiul „poluatorul plăteşte” – modalităţi de implementare prin: introducerea
pârghiilor economice coercitive; obligativitatea despăgubirii celor afectaţi de poluare;
refacerii zonelor deteriorate; introducerea de tehnologii curate; stabilirea şi urmărirea
realizării programelor pentru conformare; reabilitarea zonelor afectate de poluare; promovarea
cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului. Poluatorul plăteşte
cantităţile de noxe emise şi cantităţile de poluanţi evacuaţi o dată cu apele uzate în emisari. Ca
exemplu poate fi luat contribuţia agenţilor economici la Fondul pentru mediu22
, astfel:
- o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi
neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice. Sumele fiind
reţinute prin stopaj la sursă de către operatorii economici colectori şi/sau valorificatori,
autorizaţi potrivit legislaţiei în vigoare privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile,
care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;
- taxele pentru emisiile de noxe în atmosferă, încasate de la operatori economici;
Pulberi 0,02 lei (RON)/kg, Oxizi de azot 0,04 lei (RON)/kg, Oxizi de sulf 0,04 lei (RON)/kg,
22 O.U.G. nr.196/ 2005 privind Fondul pentru Mediu.
- 37 -
Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg, Metale grele: - plumb 12 lei (RON)/kg, cadmiu
16 lei (RON)/kg, - mercur 20 lei (RON)/kg;
- taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru
depozitarea deşeurilor valorificabile astfel: deşeurile provenite de la extracţia şi prelucrarea
ţiţeiului 4 lei (RON)/mp/an2, cele provenite din prelucrarea primară a lemnului 1,2 lei
(RON)/m2/an, cele provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/m
2/an, şlamurile
carbonifere 4 lei (RON)/m2/an, zgura de furnal 4 lei (RON)/m
2/an, cenuşa de termocentrală 4
lei (RON)/m2/an, cenuşa de pirită 4 lei (RON)/m
2/an, fosfogips 4 lei (RON)/m
2/an, zguri
provenite din metalurgie 4 lei (RON)/m2/an;
- o taxă de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de
către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere;
- o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru
mediu, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.200/ 2000
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
aprobate prin H.G. nr.490/ 2002, comercializate de către producători şi importatori, cu
excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor;
- în cazul vânzării masei lemnoase pe picior, contribuţia la Fondul pentru mediu se
stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a acesteia. Suma se
încasează de vânzător de la cumpărător odată cu valoarea masei lemnoase şi se varsă de către
acesta la Fondul pentru mediu;
- în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv
proprietarul pădurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii,
contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea
de vânzare a sortimentelor de lemn obţinute şi se achită de administratorul, respectiv
proprietarul pădurii;
- contribuţia pentru prelucrarea lemnului se stabileşte prin aplicarea unui procent de
3% la valoarea de vânzare a produselor obţinute şi se achită de operatorul economic care a
realizat prelucrarea lemnului;
- o taxă de 1 leu (RON)/kg anvelopă, încasată de la producătorii şi importatorii care
introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării;
- o contribuţie de 3% din suma care se plăteşte anual pentru gestionarea fondurilor de
vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;
- sumele încasate din rambursarea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi de
întârziere, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu.
Poluatorul plăteşte şi evaluările impactului asupra mediului impuse prin procedura de
reglementare, evaluările de risc, şi celelalte cheltuieli aferente desfăşurării procedurilor de
reglementare prezentate în capitolul următor.
Dar cel mai important este faptul că poluatorii sunt obligaţi să suporte costurile pentru
repararea prejudiciilor aduse mediului (a se revedea cap.2 punctul 3) să înlăture efectele şi să
refacă condiţiile anterioare producerii prejudiciului.
f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural – având ca modalităţi de implementare: corelarea planificării de mediu
cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; reabilitarea zonelor afectate de poluare;
promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului; educarea şi
conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare
a deciziilor privind mediul; dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea
stării favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică ca
parte integrantă a reţelei ecologice europene - Natura 2000; aplicarea sistemelor de asigurare a
trasabilităţii şi etichetării organismelor modificate genetic;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale – se referă la utilizarea raţională a
materiilor prime în aşa fel încât să asigurăm o dezvoltare durabilă a societăţii. Suntem în
secolul în care se trece de la utilizarea materiilor prime la reutilizarea substanţelor utile
- 38 -
pierdute din tehnologiile anilor anteriori. Resursele naturale sunt epuizabile şi de aceea
viitorul trebuie să promoveze cercetări fundamentale şi aplicative în acest domeniu. Prin
introducerea tehnologiilor „curate‖ (emisii de poluanţi aproape de zero), se rezolvă şi această
problemă a utilizării durabile. O activitate economică care are coeficienţi energetici reduşi
înseamnă că respectă acest principiu asigurând astfel o conservare a resurselor şi totodată o
eficienţă sporită. Introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive va relansa
preocupările traducerii în practică a acestui principiu. Modalitate de implementare este
prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile
pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului; crearea sistemului naţional de
monitorizare integrată a calităţii mediului;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la
justiţie în probleme de mediu – publicul poate participa la luarea deciziilor privind mediul
direct şi/sau prin organizaţii neguvernamentale. Există organizaţii neguvernamentale pe acest
profil (cele mai active organizaţii la nivelul judeţului Bacău: „Veniţi cu noi‖, „Cercetaşii
României‖, „Scutierii Naturii‖, Centrul „INTERMEDIU‖, „Clubul Zoologic Universitar‖
filiala „SOR‖ Bacău, „ECOMONDIA‖, „ECOLAIF Natura‖, „Mişcarea Ecologică
Oneşteană‖). Prin diferite acte normative s-a creat posibilitatea înfiinţării acestor organizaţii
care au rolul reprezentării cetăţenilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul
mediului. Educarea populaţiei este iar un lucru cerut acestor organizaţii care pe lângă şcoală,
trebuie să formeze oameni cu un nou comportament faţă de natură. Aceste organizaţii
neguvernamentale din judeţul Bacău colaborează îndeaproape cu instituţiile statului şi în
special cu Agenţia de Protecţia Mediului. Astfel, o parte dintre ele, au contribuit la realizarea
Planului Local de Acţiune pentru Protecţia Mediului, la acţiuni de popularizare şi sondare a
opiniei populaţiei cu privire la diverse aspecte de mediu, au organizat acţiuni concrete, cu
rezultate deosebite, privind antrenarea tinerilor la salubrizarea cursurilor de ape, a traseelor
montane, lacuri. Participarea acestor organizaţii neguvernamentale este necesară şi la
dezbaterile publice organizate în decursul procedurii de reglementare, din punct de vedere al
mediului, a dezvoltării economice. Angajamentul PUBLICULUI, prin organizaţii
neguvernamentale (private), înseamnă cheia succesului în aplicarea POLITICII DE
MEDIU. Dreptul de asociere este garantat prin Constituţie art.37(1). Educarea şi
conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare
a deciziilor privind mediul este modul în care poate fi implementat acest principiu.
Prin H.G. nr.878 din 28 iulie 2005 se stabileşte accesul publicului la informaţia privind
mediul. Această hotărâre asigură dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de/sau
pentru autorităţile publice şi stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare
a acestui drept. Informaţia privind mediul este în mod progresiv diseminată şi pusă la
dispoziţia publicului în scopul realizării celei mai largi posibile şi sistematice accesibilităţi şi
diseminări a acestei informaţii. În vederea atingerii acestui scop se promovează, în special,
utilizarea tehnologiei electronice şi/sau a telecomunicaţiilor computerizate. Această hotărâre
abrogă H.G. nr.1115/ 2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul, publicată în
M.O. nr.781/ 2002.
Prin Ordinul nr.1012 din 19 octombrie 2005 se stabileşte procedura privind mecanismul
de acces la informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor. Această procedură
stabileşte principiile, condiţiile, regulile şi mecanismele privind accesul la informaţiile de
interes public privind gospodărirea apelor, în aplicarea Legii apelor nr.107/ 1996, modificată
şi completată prin Legea nr.310/ 2004.
Accesul publicului la informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor deţinute
de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, comitetele de bazin şi Administraţia
Naţională „Apele Române‖ reprezintă o obligaţie în procesul transpunerii Directivei-cadru
pentru apă 60/2000/EC.
Informaţia privind mediul este orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau
sub orice formă materială despre:
- 39 -
- starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa
terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea
biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi
interacţiunea dintre aceste elemente;
- factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv
deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot
afecta elementele de mediu;
- măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile,
programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice
privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii de
mediu precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele de mediu;
- rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;
- analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice;
- starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este
relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele
istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea
elementelor de mediu, sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, măsurile şi
activităţile prevăzute mai sus.
i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului – acest
principiu este bine conturat în ţara noastră prin realizarea de programe internaţionale şi judeţul
Bacău se poate lăuda cu două astfel de programe (prezentate anterior) şi în special cu
implementarea unui număr important de prevederi din legislaţia europeană. Colaborarea
internaţională, pe lângă faptul că ajută la implementarea Directivelor Comunităţii Europene,
asigură şi schimbul de informaţii privind tehnologiile nepoluante, soluţiile de proiectare,
modalităţile de rezolvare a unor probleme cu implicaţii majore asupra sănătăţii umane, soluţii
de refolosire a deşeurilor şi/sau distrugerea şi, nu în ultimul rând, la formarea unor specialişti
în domeniu. Modalitate de implementare este şi promovarea de acte normative armonizate cu
reglementările europene şi internaţionale în domeniu23
.
5.2. STRATEGII ALE PROTECŢIEI MEDIULUI
Prezentarea unor strategii aparţinând autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului sau altor ministere vor să fie exemple de modul în care se doreşte a se acţiona pentru
rezolvarea problemelor de protecţie a mediului. Valorificarea superioară a energiei24
de orice
fel, producerea energiei având la bază cele mai bune tehnici, precum şi alte metode care
acţionează asupra cauzelor, rezolvă problemele poluării.
5.2.1. Strategia naţională privind protecţia atmosferei25
Strategia naţională privind protecţia atmosferei este elaborată de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile ce îi revin
ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul protecţiei atmosferei şi conform
prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.243/ 2000 privind protecţia atmosferei,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.655/ 2001.
Strategia naţională privind protecţia atmosferei are ca scop crearea cadrului necesar
pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului,
eficient din punct de vedere economic.
23 Vezi Anexa nr. 1 a cursului. 24 Energie înseamnă materii prime, energie electrică, termică, energie umană ş.a. 25 H.G. nr.731 din 14 mai 2004 publicată în M.O. nr.731/ 2004.
- 40 -
Respectarea obiectivelor privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea
sistemului de gestionare a calităţii aerului, cât şi prin implementarea măsurilor de control al
emisiilor de poluanţi în atmosferă, abordându-se şi aspecte privind protecţia stratului de ozon.
Strategia promovează conceptul dezvoltării durabile definit ca „modul de dezvoltare
prin care sunt asigurate necesităţile în prezent, fără a compromite posibilităţile
generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile necesităţi‖. În sensul conceptului de
dezvoltare durabilă, protecţia atmosferei este luată în considerare avându-se în vedere
impactul poluării aerului asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii oamenilor. Strategia
urmareşte stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială şi calitatea atmosferei,
asigurându-se că dezvoltarea noilor politici se realizează cu respectarea obiectivelor de
dezvoltare durabilă.
5.2.1.1. Obiectivele Strategiei privind protecţia atmosferei sunt:
1. menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta se
încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
2. îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta
nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
3. adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea efectelor negative
asupra mediului, inclusiv în context transfrontier;
4. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care
România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu.
Plecând de la evoluţia emisiilor de poluanţi în atmosferă şi ţintele pe care trebuie atinse
pentru valorile maxime admise în imisie, dictate de integrarea în Uniunea Europeană, se
stabilesc cheltuielile necesare.
Evoluţia emisiilor de poluanţi se prezintă astfel:
a) emisiile de gaze cu efect de seră:
Poluant Reduceri în per. 1989 - 2001 (CO2 echivalent)
Dioxid de carbon (CO2) - 42,3%
Metan (CH4) - 41,7%
Peroxid de azot N2O - 68,2%
b) emisiile de SO2 şi NOx au scăzut continuu în perioada 1995-2000, dar au crescut în
2005;
c) emisiile de amoniac au fost în uşoară scădere în perioada 1998-2001;
d) emisiile de poluanţi organici persistenţi (POP) au rămas în medie constante în
perioada 1998-2001;
e) emisiile principalelor metale grele: plumb, mercur şi cadmiu au crescut
semnificativ în perioada 2000-2001.
Documentul de poziţie al României – Cap. 22 „Protecţia mediului” – stabileşte ca
aproximativ 2-2,5% din PIB să fie alocate protecţiei mediului, asigurând resursele financiare
pentru a dezvolta această strategie. În scenariul unei strategii pe termen lung ar fi fost posibilă
alocarea unui procent mai mare de fonduri din PIB pentru protecţia mediului şi, în special,
pentru protecţia atmosferei, dat fiind că aceasta prin dispersia ei are un impact pe un mai mare
număr de subiecţi. Considerând că o creştere pe 10 ani a costurilor pentru protecţia mediului,
exprimată în procente din PIB, ar ajunge în jur de 25%, aceasta ar însemna că 1,88% din PIB
va fi alocat protecţiei mediului şi, în consecinţă, 0,56% din PIB va fi alocat protecţiei
atmosferei.
Evaluarea financiară trebuie folosită, acolo unde este posibil, pentru cuantificarea
impactului asupra mediului înconjurător al politicilor şi/sau proiectelor propuse. În cazul în
care evaluarea financiară nu se poate realiza, trebuie cuantificate efectele asupra mediului
înconjurător, cel puţin din punct de vedere al unei evaluări calitative. Trebuie subliniat faptul
- 41 -
că analiza economică pentru derularea acţiunilor de îmbunătăţire a calităţii aerului implică
analize complexe economice şi tehnice.
Valorile limită pentru aerul ambiental, ţintă ale strategiei, sunt prezentate în tabelele de
mai jos; unul pentru valorile maxime necesare pentru protecţia sănătăţi umane şi unul pentru
valorile maxime admise pentru protecţia vegetaţiei.
Tabelul prezintă valorile limită pentru emisiile de poluanţi atmosferici, pentru protecţia
sănătăţii oamenilor.
Poluant Valoarea
limită Perioada de mediere
Data intrării în
vigoare
Benzen 5 g/m3
1 an 1 ianuarie 2010
Monoxid de
carbon
10 mg/ m3 8 ore ca valoare maximă din
medii orare
1 ianuarie 2007
Plumb 0,5 g/ m3 1 an 1 ianuarie 2007
Dioxid de azot 200 g/ m3
40 g/ m3
1 oră >de 18 ori pe an;
1 an
1 ianuarie 2010
1 ianuarie 2010
Particule PM10 50 g/ m3
40 g/ m3
20 g/ m3
24 ore > de 35 ori pe an;
1 an;
1 an;
1 ianuarie 2007
1 ianuarie 2007
1 ianuarie 2010
Dioxid de sulf 350 g/ m3
125 g/ m3
1 oră > de 24 ori pe an;
24 ore > de 3 ori pe an
1 ianuarie 2007
1 ianuarie 2007
Ozon 120 g/ m3 8 ore din medii orare max. 25
zile în 3 ani
1 ianuarie 2010
Tabelul de mai jos prezintă obiectivele privind calitatea aerului ambiental, pentru
protecţia vegetaţiei şi a ecosistemelor: Aceste obiective sunt diferite de cele prezentate în
tabelul anterior pentru aceiaşi poluanţi şi sunt aplicabile în general în zonele rurale, unde
protecţia mediului faţă de depunerile acide este foarte importantă.
Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare
NOx 30 g/mc 1 an 1 ianuarie 2007
SO2 20 g/mc 1 oct. – 31 martie 1 ianuarie 2007
5.2.1.2. Principiile generale ale gestionării integrate de mediu, baza strategiei:
a) principiul precauţiei – implică evaluarea preliminară a riscurilor de poluare şi
evitarea acestora;
b) principiul prevenirii – stabileşte ca măsurile de prevenire sunt prioritare în raport cu
cele de eliminare a efectelor poluării;
c) principiul utilizării durabile a resurselor naturale stabileşte minimizarea şi
eficientizarea utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pe
utilizarea celor secundare. Resursele naturale trebuie exploatate astfel încât să nu le fie
compromisă disponibilitatea pe termen lung;
d) principiul „poluatorul plăteşte‖ – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi
economic corespunzător, astfel încât costurile pentru reducerea emisiilor să fie suportate de
generatorul acestora. Responsabilii pentru deteriorarea calităţii atmosferei trebuie să plătească
în conformitate cu gravitatea efectelor produse;
e) principiul proximităţii – stabileşte iniţierea măsurilor de reducere a emisiilor de
poluanţi în aer în zona sursei generatoare;
f) principiul parteneriatului – stabileşte crearea unui parteneriat între responsabilii de
activităţi, incluzând poluatorii, autorităţile centrale şi locale şi populaţia afectată de poluare.
Strategia are în vedere cele două direcţii principale ale politicilor din România: aderarea
la Uniunea Europeană şi descentralizarea.
- 42 -
În calitate de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, România a transpus în
mare parte acquis-ul privind protecţia atmosferei. Procesul de implementare a acquis-ului este
în curs de desfăşurare, necesitând întărirea capacităţilor instituţionale şi timp pentru realizarea
acesteia. Pentru câteva dintre directivele cuprinse în acquis-ul pentru protecţia mediului, care
au legătură cu protecţia atmosferei, s-au solicitat perioade de tranziţie.
România depune eforturi susţinute pentru a elabora politicile astfel încât ele să fie
aplicate la nivel regional şi local, prin descentralizare. Astfel, autorităţile publice locale şi
regionale pentru protecţia mediului vor avea principalele atribuţii şi responsabilităţi în ceea ce
priveşte evaluarea şi gestionarea calităţii aerului. Unul dintre scopurile strategiei este de a
oferi autorităţilor publice locale şi regionale de protecţia mediului posibilitatea de a decide
obiective şi priorităţi la nivel local şi regional privind protecţia atmosferei.
5.2.1.3. Cadrul instituţional
Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie. În
conformitate cu legislaţia naţională în vigoare, următoarele autorităţi au responsabilităţi în
domeniul protecţiei atmosferei:
a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
b) autoritatea publică centrală pentru industrie;
c) autoritatea publică centrală pentru sănătate;
d) autoritatea publică centrală pentru transport;
e) autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice;
f) autorităţile regionale pentru protecţia mediului;
g) primăriile şi consiliile locale;
h) autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.
Atribuţiile şi responsabilităţile acestora au fost prezentate în capitolul 4.
În anul 2007 este necesară o reevaluare a Strategiei Naţionale pentru Protecţia
Atmosferei. La nivelul acelui an va fi necesară reevaluarea stadiului îndeplinirii cerinţelor din
acquis-ul comunitar.
5.2.2. Strategia naţională privind schimbările climatice 2005-200726
Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice (SNSC) defineşte
politicile României privind respectarea obligaţiilor internaţionale prevăzute de Convenţia-
cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) şi de Protocolul de la
Kyoto, precum şi priorităţile naţionale ale României în domeniul schimbărilor climatice.
SNSC prezintă, de asemenea, beneficiile de mediu şi economice pentru România
privind participarea la implementarea mecanismelor flexibile stabilite prin Protocolul de la
Kyoto, şi anume Implementarea în Comun (JI) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor
(IET).
Strategia stabileşte şi abordarea principială a României privind implementarea
activităţilor în domeniul schimbărilor climatice necesare în vederea aderării României la
Uniunea Europeană şi pentru participarea la Schema de Comerţ cu Emisii a Uniunii Europene
(ETS UE).
SNSC a fost elaborată sub responsabilitatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor (MMGA) în strânsă colaborare cu alte ministere, prin intermediul Comisiei Naţionale
pentru Schimbări Climatice (CNSC). SNSC reprezintă cadrul pentru implementarea politicilor
României în domeniul schimbărilor climatice în perioada 2005-2007.
Obiectivul general al SNSC se concentrează pe două direcţii:
26 www.mmga.ro.
- 43 -
1. Asigurarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în baza UNFCCC şi a
Protocolului de la Kyoto şi, totodată, a obligaţiilor privind schimbările climatice asumate prin
integrarea în Uniunea Europeană;
2. Elaborarea şi implementarea obiectivelor şi activităţilor voluntare ale României
privind adaptarea la impactul schimbărilor climatice, reducerea intensităţii carbonului în
economia României şi utilizarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto,
pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti.
Obiective specifice
Pentru a îndeplini obiectivul, Strategia naţională a României privind schimbările
climatice prevede următoarele obiective specifice:
- să îndeplinească angajamentul privind nivelul emisiilor naţionale de GES din România
prevăzut de Protocolul de la Kyoto. Nu sunt necesare activităţi suplimentare în România
pentru atingerea acestui obiectiv specific, deoarece au fost închise multe societăţi după 1989
iar reducerea de 8% este raportată la emisiile din acest an;
- să limiteze costurile economice, de mediu şi sociale pe termen lung a efectelor
schimbărilor climatice în România;
- să stabilească un cadru instituţional, juridic şi de politici, care să permită dezvoltarea şi
implementarea acţiunilor şi măsurilor în domeniul schimbărilor climatice;
- să implementeze un sistem naţional de estimare a emisiilor şi sechestrărilor de GES în
conformitate cu cerinţele UNFCCC şi UE;
- să participe la aplicarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI
şi IET) având în vedere maximizarea beneficiilor pentru economia şi mediul din România în
conformitate cu reglementările UNFCCC şi UE, având, totodată, un cadru naţional
instituţional, juridic şi de politici stabil şi transparent;
- să pregătească poziţia oficială a României privind politicile şi reglementările viitoare
internaţionale în domeniul schimbărilor climatice după anul 2012;
- să transpună şi să implementeze Directivele UE privind stabilirea unei scheme de
comercializare a permiselor de emisii de GES în cadrul Comunităţii pentru a permite
începerea comercializării permiselor la 1 ianuarie 2007;
- să continue să implementeze acţiunile şi măsurile naţionale existente pentru reducerea
intensităţii carbonului în economia României în strânsă concordanţă cu acquis-ul comunitar al
UE;
- să includă aspecte privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare, şi să mărească
gradul de conştientizare şi de participare a publicului în luarea deciziilor referitoare la
schimbări climatice în România;
- să elaboreze Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, (PNASC) care
să includă acţiuni şi măsuri specifice ce vor fi implementate în baza SNSC, să monitorizeze
progresul implementării acestora şi să actualizeze SNSC şi PNASC.
Emisiile totale nete de GES au scăzut în 2004 cu circa 50% comparativ cu anul de bază
1989 (25x107to CO2 echivalent
27). Scăderea s-a datorat în principal reducerii producţiei
industriale şi restructurării economiei în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă.
Totodată, şi intrarea în funcţiune în 1996 a primului reactor de la Centrala Nuclearo -
Electrică de la Cernavodă a avut un impact semnificativ asupra emisiilor de GES.
Graficul următor28
prezintă emisiile de CO2 a celor mai mari producători de gaze cu
efect de seră, producătorii de energie electrică şi termică, din 2004.
27 Sursa: „Raportul privind Inventarul Naţional 1989-2002‖, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti, 2004. 28 Raport anual ANRE, sursa www.anre.ro.
- 44 -
Instituţiile implicate în domeniul schimbărilor climatice vor evalua tendinţele viitoare
ale emisiilor de GES şi impactul acţiunilor şi măsurilor alternative asupra acestor tendinţe. În
acest sens, au fost elaborate scenarii privind prognoza emisiilor de GES din România, scenarii
cu orizont în anul 2020. Scenariile dezvoltate au la bază o serie de ipoteze privind creşterea
PIB-ului şi niveluri diferite de implementare a politicilor şi măsurilor interne de reducere a
emisiilor de GES. Scenariile prevăzute în cea de-a III-a Comunicare Naţională a României la
Secretariatul UNFCCC (2005) pornesc de la Strategia de Dezvoltare Durabilă a României
„Orizont 2025‖. Din analiza acestor scenarii se pot trage următoarele concluzii generale:
- emisiile de GES în anul 2012 vor rămâne mult sub limita impusă prin Protocolul de la
Kyoto, chiar şi în ipoteza unei creşteri importante a PIB. Nivelul emisiilor poate continua să
crească şi după 2012;
- conform scenariului de referinţă emisiile de GES vor creşte cu circa 2% pe an, ceea ce
reprezintă o rată a creşterii mai scăzută decât rata creşterii PIB. Aceasta fiind în principal
rezultatul trecerii la sectoare economice mai puţin energo-intensive, schimbării
combustibililor şi îmbunătăţirii randamentelor în sectorul energetic. Arderea combustibililor
fosili în sectorul energetic va rămâne cea mai mare sursă de emisii de GES, dar cea mai mare
creştere procentuală a emisiilor se va observa în sectorul transporturilor;
- există un potenţial însemnat de reducere în continuare a intensităţii carbonului în
economia României. Între opţiuni se numără, printre altele, schimbarea în continuare a
combustibililor şi îmbunătăţirea eficienţei în sectorul energetic, creşterea producţiei de
electricitate din surse regenerabile şi îmbunătăţirea în continuare a eficienţei energetice în
sectoarele economice de utilizare finală. În sectoarele ne-energetice, există, de asemenea,
potenţial de reducere a emisiilor de metan din sectoarele agricultură şi managementul
deşeurilor, în paralel, poate creşte capacitatea de sechestrare a CO2 prin împăduriri şi
modificări de folosinţă a terenurilor. Mai mult decât atât, emisiile de N2O pot fi reduse
semnificativ în sectoarele agricultură şi industrie;
- identificarea necesităţilor privind dezvoltarea ulterioară a unor scenarii specifice va fi
analizată în cadrul PNASC.
- 45 -
Volumele de „CER” la nivel mondial
Sursa: Fondul Carbonului KJW FÖRDERBANK, aprilie 2006
5.2.2.1. Cadrul instituţional
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor
Atribuţiile MMGA în domeniul schimbărilor climatice, sunt următoarele:
- are autoritatea de a desfăşura activităţi legate de implementarea, coordonarea,
controlul şi evaluarea acţiunilor şi măsurilor referitoare la implementarea UNFCCC şi a
Protocolului de la Kyoto;
- a fost desemnat ca punct focal naţional pentru UNFCCC şi reprezintă Guvernul
României în negocierile legate de UNFCCC şi în alte reuniuni internaţionale în domeniul
schimbărilor climatice;
- coordonează elaborarea, implementarea şi actualizarea SNSC şi PNASC;
- asigură conducerea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC);
- are responsabilitatea transpunerii şi implementării Directivei ETS UE 2003/87/CE şi
amendamentelor aduse de Directiva 2004/101/CE, aşa numita „Directivă de legătură‖.
Capacitatea MMGA din punct de vedere al personalului disponibil a crescut recent, în
special prin înfiinţarea unei noi Direcţii privind Politicile de Mediu, Protecţia Atmosferei,
Schimbări Climatice. Această Direcţie va coordona şi implementa activităţile MMGA în
domeniul schimbărilor climatice.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) este instituţia centrală care
asigură suportul tehnic al MMGA şi coordonează agenţiile regionale de protecţie a mediului
(ARPM-uri) şi agenţiile locale de protecţie a mediului (APM-uri). ANPM coordonează
elaborarea, implementarea şi monitorizarea planurilor de acţiune pentru protecţia mediului la
nivel naţional, regional şi judeţean, care includ secţiuni privind schimbările climatice.
Alte ministere
Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) joacă un rol important în implementarea
SNSC, având atribuţii privind elaborarea şi implementarea politicilor în domeniile energiei şi
industriei. MEC este reprezentat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice
(CNSC). MEC reprezintă un factor cheie în implementarea Directivei 2003/87/CE.
Africa
26%
Alte
state
2%
America
Latină
8%
Asia
46%
Europa
18%
- 46 -
Ministerele reprezentate în CNSC sunt: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării
Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi
Ministerul Sănătăţii. Atribuţiile ministerelor referitoare la implementarea acţiunilor şi
măsurilor specifice în domeniul schimbărilor climatice sau la facilitarea implementării
acestora se stabilesc prin PNASC.
Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice (CNSC)
CNSC a fost înfiinţată prin H.G. nr.1275/ 1996. CNSC funcţionează ca principal
organism consultativ al MMGA pentru deciziile referitoare la politica privind schimbările
climatice. Sarcinile sale includ aprobarea comunicărilor naţionale şi a inventarelor de emisii
de GHG, aprobarea proiectelor JI şi a activităţilor de comercializare a emisiilor.
Rolul CNSC va fi întărit urmând ca aceasta să asigure integrarea considerentelor
referitoare la schimbările climatice în alte domenii şi, astfel, să susţină implementarea SNSC.
Totodată, va fi extinsă componenţa CNSC prin includerea reprezentanţilor instituţiilor civile.
Autorităţi regionale şi locale
Autorităţile regionale şi locale, în special, municipalităţile joacă un rol important în
implementarea acţiunilor şi măsurilor locale atât pentru reducerea intensităţii carbonului în
economie, cât şi pentru adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice. Ele joacă, de
asemenea, un rol vital în domenii, precum planificarea urbană, inclusiv construcţiile de
locuinţe, utilizarea terenurilor, furnizarea apei, sistemele de energie şi transport, infrastructură
şi servicii de urgenţă şi vor trebui pe viitor să elaboreze şi sa implementeze acţiuni concertate
în domeniul schimbărilor climatice la nivel local. De asemenea, autorităţile locale au un rol
important în pregătirea propunerilor de proiecte de tip JI.
Instituţii de cercetare
O serie de instituţii de cercetare sprijină în prezent autoritatea centrală în dezvoltarea şi
implementarea politicilor din domeniul schimbărilor climatice, printre care:
- Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM
Bucureşti;
- Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM);
- Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS).
Se impune dezvoltarea capacităţii autorităţilor centrale, cât şi a instituţiilor de cercetare care le
sprijină în implementarea SNSC şi a PNASC, în principal pentru:
- Sistemul naţional de estimare a emisiilor de GES şi inventarele naţionale, care este în
curs de finalizare în trim. I 2006;
- Cercetarea şi elaborarea politicilor în domeniul evaluării vulnerabilităţii şi al adăpării
la schimbările climatice;
- Implementarea Directivei ETS UE 2003/87/CE, precum şi Directiva 101/2004, în
special elaborarea Planului Naţional de Alocare şi monitorizarea Directivei29
;
- Operarea Registrului Naţional de emisii GES;
- Elaborarea şi implementarea acţiunilor şi măsurilor privind reducerea intensităţii
carbonului în economia României.
29 Se află în lucru o hotărâre de guvern privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii
de gaze cu efect de seră în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră eficientă din punct
de vedere economic.
- 47 -
5.2.2.2. Implementarea Directivei 2003/87/CE:
România ca viitor stat membru al UE are obligaţia transpunerii Directivei 2003/87/CE,
privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de GES în cadrul
comunităţii, numită pe scurt „Directiva UE privind comercializarea emisiilor‖ (ETS UE),care:
- are ca scop să ajute statele membre UE să îşi realizeze obiectivele de reducere a
emisiilor conform Protocolului de la Kyoto într-un mod eficient economic;
- stabileşte un sistem de limitare şi comercializare de la o entitate la alta a emisiilor de
GES, începând în prima fază cu instalaţiile industriale care emit CO2, ce sunt acoperite de
Anexa I a Directivei.
Conform Anexei I a Directivei 2003/87/CE sunt cuprinse instalaţii ce emit CO2 din
următoarele activităţi:
Activităţi din domeniul energiei: - Instalaţii de ardere cu o energie termică nominală de peste 20 MW (cu excepţia
instalaţiilor pentru deşeuri periculoase sau municipale);
- Rafinării de ţiţei;
- Cuptoare de cocs.
Producerea şi prelucrarea metalelor feroase:
- Instalaţii de calcinare sau de sinterizare a minereurilor metalice (inclusiv minereu
sulfidic);
- Instalaţii pentru producerea de fontă sau oţel (fuziune primară sau secundară) în care
se realizează turnarea continuă, cu o capacitate de peste 2,5 tone pe oră.
Industria mineralelor:
- Instalaţii pentru producţia de sticlă, inclusiv de fibră de sticlă, cu o capacitate de topire
de peste 20 tone pe zi.
Industria mineralelor: - Instalaţii pentru producţia de clincher de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de
producţie de peste 500 tone pe zi sau de var în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie
de peste 50 tone pe zi sau în alte furnale cu o capacitate de producţie de peste 50 tone pe zi;
- Instalaţii pentru producţia de produse ceramice prin ardere, în special ţigle pentru
acoperişuri, cărămizi, cărămizi refractare, ţigle, gresie ceramică sau porţelan, cu o capacitate
de producţie de peste 75 tone pe zi, şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor de peste 4 m3 şi cu o
densitate de întărire per cuptor de peste 300 kg/m3.
Alte activităţi:
- Uzine industriale pentru producţia de:
a) celuloză din cherestea sau alte materiale fibroase;
b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie de peste 20 tone pe zi.
5.2.2.3. Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră
Până în prezent au fost emise următoarele prevederi legislative:
- H.G. nr.1877/ 2005 – aprobarea Planului Naţional de Acţiune privind Schimbările
Climatice;
- O.M. nr.1088/ 2005 – Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este desemnată
Administratorul Registrului.
Înfiinţarea şi operarea Registrului Naţional este necesar pentru:
- urmărirea emiterii, deţinerii, înlocuirii, anulării, reţinerii şi reportării unităţilor de
emisii de gaze cu efect de seră (AAU-uri, RMU-uri, ERU-uri şi CER-uri);
- asigurarea contabilizării corecte şi corespunzătoare a cantităţii atribuite, pentru a
securiza reducerile de emisii provenite de la proiecte de tip „Implementare în comun‖ şi
pentru a îndeplini cerinţele de monitorizare, raportare şi revizuire prevăzute de art.7 şi art.8
ale Protocolului de la Kyoto.
- 48 -
Registrul Naţional asigură evidenţa contabilizării corespunzătoare a operaţiunilor
electronice de emitere, deţinere, transfer şi anulare a certificatelor de emisii de gaze cu efect
de seră, inclusiv a operaţiunilor electronice cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră
prevăzute de Protocolul de la Kyoto.
Orice persoană poate deţine certificate de emisii de gaze cu efect de seră în conturile
Registrului Naţional.
Registrul Naţional este accesibil publicului, cu respectarea legislaţiei naţionale privind
confidenţialitatea informaţiilor.
Registrul Naţional conţine conturi separate unde sunt înregistrate electronic certificatele
de emisii de gaze cu efect de seră deţinute de fiecare persoană şi unde este evidenţiat modul în
care aceste certificate şi unităţile de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzute de Protocolul
de la Kyoto, emise electronic de către administratorul Registrului Naţional, sunt
tranzacţionate electronic de respectiva persoană.
Regulamentul privind administrarea şi operarea Registrului Naţional se elaborează de
către ANPM şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului.
Administratorul Registrului Naţional, ANPM, percepe o taxă operatorilor la deschiderea
unui cont în Registrul Naţional şi un tarif corespunzător operării respectivului cont;
Cuantumul tarifului corespunzător operării unui cont se stabileşte anual, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi se constituie venit la
administratorul Registrului Naţional.
5.2.3. Strategia naţională de gestiune a deşeurilor30
Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor este elaborată de Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii
legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr.78/ 2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin
Legea nr.426/ 2001. Aceasta a fost elaborată pentru perioada 2003 – 2013, urmând a fi
revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului.
Elaborarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor are ca scop crearea cadrului
necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor,
eficient din punct de vedere ecologic şi economic.
Tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării sunt clasificate, în mod formal, în:
- deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate, în mediul urban şi în
mediul rural, din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri
menajere), deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, deşeuri din
construcţii şi demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;
- deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale; pot fi
deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase;
- deşeuri generate din activităţi medicale: sunt deşeurile generate în spitale, policlinici,
cabinete medicale şi se împart în două categorii: deşeuri medicale periculoase care sunt cele
infecţioase, înţepătoare-tăietoare, organe anatomo-patologice, deşeurile provenite de la
secţiile de boli infecţioase, etc. şi alte deşeuri exclusiv cele menţionate mai sus, care intră în
categoria deşeuri asimilabile.
Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare,
valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a
deşeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte‖ sau
după caz, producătorilor în conformitate cu principiul „responsabilitatea producătorului‖.
30 H.G. nr.1470/ 2004, publicată în M.O. nr.954/ 2004.
- 49 -
Organizarea activităţilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale este
una dintre obligaţiile administraţiilor publice locale.
Categoria deşeurilor municipale includ:
- deşeuri menajere generate în gospodăriile populaţiei;
- deşeuri de tip menajer generate în unităţi economico-sociale;
- deşeuri din comerţ;
- deşeuri stradale;
- deşeuri din parcuri şi grădini;
- nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;
- deşeuri din construcţii şi demolări.
În mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat, prin
intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de salubritate.
Acestea lucrează pe bază de contract cu generatorii individuali, dar acest sistem acoperă
numai 95 % din totalul generatorilor de deşeuri municipale din mediul urban.
În mediul rural, în general nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor,
transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori. Sunt
deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor numai o mică parte din
localităţile rurale şi în special numai acele localităţi rurale aflate în proxima vecinătate a
centrelor urbane.
Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt următoarele:
- principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al
conceptului de „dezvoltare durabilă‖ şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza
utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea
materiilor prime secundare;
- principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC31
-
stabileşte ca, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină
cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele
pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere
economic;
- principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor,
în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea
cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru
mediu;
- principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii
producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului – stabileşte necesitatea creării unui
cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor
să fie suportate de generatorul acestora;
- principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase
cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase;
- principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei - stabileşte că deşeurile
trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul
deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de
eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri;
- principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul
autonomiei) – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării
deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe
baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional;
- principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social-economice care le generează.
31 „Cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive‖.
- 50 -
Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a
priorităţilor:
- prevenirea apariţiei – prin aplicarea „tehnologiilor curate‖ în activităţile care
generează deşeuri;
- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de
activitate generator de deşeuri;
- valorificarea – prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;
- eliminarea – prin incinerare şi depozitare.
Priorităţi în abordarea gestionării deşeurilor: Prevenire/ Minimizare generare deşeuri;
Reutilizare/ Reciclare; Valorificare energetică; Tratare/ Depozitare.
Obiectivele Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor sunt prezentate în tabelele
1-4 din H.G. nr.470/ 2004, pe care le puteţi găsi în M.O. nr.954/ 2004 astfel:
- Tabelul 1: Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor;
- Tabelul 2: Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri;
- Tabelul 3: Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor periculoase;
- Tabelul 4: Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri periculoase.
Obiectivul general al Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor este dezvoltarea
unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor eficient din punct de vedere economic şi care să
asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.
5.2.4. Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie32
Valorificarea surselor regenerabile de energie se realizează pe baza a trei premise
importante conferite de acestea, şi anume: accesibilitate, disponibilitate şi acceptabilitate.
Sursele regenerabile de energie asigură creşterea siguranţei în alimentarea cu energie şi
limitarea importului de resurse energetice, în condiţiile unei dezvoltări economice durabile.
Aceste cerinţe se realizează în context naţional, prin implementarea unor politici de
conservarea energiei, creşterea eficienţei energetice şi valorificarea superioară a surselor
regenerabile.
Exploatarea surselor regenerabile de energie conferă garanţia unor premise reale de
realizare a obiectivelor strategice privind creşterea siguranţei în alimentarea cu energie pe
baza diversificării surselor şi diminuării ponderii importului de resurse energetice, respectiv
de dezvoltare durabilă a sectorului energetic şi de protejare a mediului înconjurător.
Sursele regenerabile de energie pot să contribuie prioritar la satisfacerea nevoilor
curente de energie electrică şi de încălzire în zonele rurale defavorizate. Valorificarea surselor
regenerabile de energie, în condiţii concurenţiale pe piaţa de energie, devine oportună prin
adoptarea şi punerea în practică a unor politici şi instrumente specifice sau emiterea de
„certificate verzi‖.
Oportunitatea implementării strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie
pe termen mediu şi lung în România oferă cadrul corespunzător pentru adoptarea unor decizii
privind alternativele energetice şi conformarea cu acquis-ul comunitar în domeniu. În
condiţiile meteogeografice din România, în balanţa energetică pe termen mediu şi lung se iau
în considerare următoarele tipuri de surse regenerabile de energie: energia solară, energia
eoliană, hidroenergia, biomasa şi energia geotermală. Programul de utilizare a surselor regenerabile de energie se înscrie în cerinţele de mediu
asumate prin Protocolul de la Kyoto la Convenţia – Cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 199733
.
Obiectivul strategic propus în Cartea Albă pentru o Strategie Comunitară34
constă în
dublarea, până în anul 2010, a aportului surselor regenerabile de energie al ţărilor membre ale
32 H.G. nr.1535 din 18 decembrie 2003, publicată în M.O. nr.8/ 2004. 33 Ratificat de România prin Legea nr.3/ 2001.
- 51 -
Uniunii Europene, care trebuie să ajungă treptat, de la 6% în anul 1995, la 12% în consumul
total de resurse primare.
Pentru stabilirea unui sistem de promovare a producerii energiei electrice din surse
regenerabile de energie s-a emis H.G. nr.1892/ 200435
. Nivelul cotelor obligatorii ce se vor
utiliza până în anul 2010, în conformitate cu ţinta asumată în negocierile de aderare la uniunea
europeană privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în
consumul intern brut de energie electrică, sunt: 1,4% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul
2007, 2,9% pentru anul 2008, 3,6% pentru anul 2009 şi 4,3% pentru anul 2010.
Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achizitioneze anual un număr de
certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii şi cantitatea de energie
electrică furnizată anual consumatorilor finali.
Aceste prevederi se aplică energiei electrice produse din următoarele surse regenerabile
de energie: vânt, soare, biomasă, precum şi energiei hidroelectrice produse în centrale cu o
putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW, puse în funcţiune sau modernizate începând cu
anul 2004.
Sistemul de cote obligatorii este un mecanism de promovare a producerii de energie
electrică din surse regenerabile de energie, prin achiziţia de către furnizori a unor cote
obligatorii de energie electrică produsă din aceste surse, în vederea vânzării către
consumatorii din ţară. cantitatea de energie electrică achiziţionată se dovedeşte pe baza
certificatelor verzi achiziţionate.
Certificat verde este un document ce atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică
produsă din surse regenerabile de energie. Certificatul verde se poate tranzacţiona, distinct de
cantitatea de energie electrică asociata acestuia, de pe o piaţă bilaterală sau centralizată.
În România, ponderea surselor regenerabile de energie în consumul total de resurse
primare, în anul 2010, urmează să ajungă la circa 11%, iar în anul 2015 la 11,2%.
În Cartea Verde „Spre o strategie europeană pentru siguranţă în alimentarea cu energie‖,
se precizează că sursele regenerabile de energie pot să contribuie efectiv la creşterea
resurselor energetice interne, ceea ce conferă acestora o anumită prioritate în adoptarea
politicii energetice comunitare.
În Programul de acţiune „Energie inteligentă pentru Europa‖ obiectivul fundamental
constă în creşterea ponderii surselor regenerabile în producţia totală de energie electrică.
Implementarea măsurilor înscrise în Cartea Verde prin Programul „ALTENER‖ (cu un buget
estimat la circa 86 milioane euro) urmareşte accelerarea procesului de valorificare a
potenţialului energetic al surselor regenerabile.
Prioritatea programelor de utilizare a surselor regenerabile se concentrează pe creşterea
eficienţei energetice în baza unui management adecvat al cererii de energie („demand side
management‖). În ţările cu economie în curs de dezvoltare, la propunerea Comisiei Europene,
se urmăreşte promovarea permanentă a surselor regenerabile şi conştientizarea rolului
eficienţei energetice prin derularea unor programe specifice.
Potenţialul surselor regenerabile de energie din România:
1. Energia solară: potenţialul energetic solar este dat de cantitatea medie de energie
provenită din radiaţia solară incidenţa în plan orizontal care, în România, este de circa 1.100
kWh/m2-an
36.
Conversia radiaţiei solare în energie electrică se realizează cu instalaţii fotovoltaice
alcătuite din module solare cu configuraţii şi dimensiuni diferite. Potenţialul exploatabil al
producerii de energie electrică prin sisteme fotovoltaice este de aproximativ 1.200 GWh/an.
34 Uniunea Europeană a realizat Cartea Albă pentru o Strategie Comunitară şi Planul de acţiune „Energie pentru
viitor - sursele regenerabile‖. 35 Publicat în M.O. nr.1.056/ 2004. 36 Sursa: Studii de cercetare-dezvoltare ICEMENERG.
- 52 -
Costul investiţiei pentru realizarea de sisteme fotovoltaice în reţea de module solare a
înregistrat o evoluţie favorabilă în ultimele decenii, preţul unui modul solar s-a diminuat
sistematic ajungând, în prezent, la circa 6$/1 W(instalat).
Preţul energiei electrice produsă din surse solare fotovoltaice variază între 25 cenţi/
kWh şi 50 cenţi/kWh. Pentru alimentarea unor consumatori izolaţi şi consumuri mici de
energie, sistemele fotovoltaice oferă o alternativă economică atractivă, dacă se ţine seama de
costul ridicat pentru racordarea consumatorilor la reţeaua electrică aferentă sistemului
energetic naţional. De exemplu, pentru un sistem solar cu puterea instalată de 1 MW este
necesar un modul fotovoltaic cu suprafaţa de circa 30.000 m2.
2. Energia eoliană: în România s-au identificat cinci zone eoliene distincte (I-V) în
funcţie de potenţialul energetic existent, de condiţiile de mediu şi topogeografice. Harta
eoliană a României s-a elaborat luând în considerare potenţialul energetic al surselor eoliene
la înălţimea medie de 50 metri, pe baza datelor şi informaţiilor meteogeografice colectate
începând din anul 1990, până în prezent.
Din rezultatele înregistrate a rezultat că România se află într-un climat temperat
continental, cu un potenţial energetic eolian ridicat în zona litoralului Mării Negre, podişurile
din Moldova şi Dobrogea (climat blând) sau în zonele montane (climat sever).
În regiuni cu potenţial eolian relativ bun s-au localizat amplasamente favorabile, dacă se
urmăreşte exploatarea energetică a efectului de curgere peste vârf de deal sau a efectului de
canalizare al curenţilor de aer.
Pe baza evaluării şi interpretării datelor înregistrate rezultă că în România se pot
amplasa instalaţii eoliene cu o putere totală de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport
de energie electrică de aproape 23.000 GWh/an.
3. Energia produsă în unităţi hidroelectrice: în România, potenţialul hidroenergetic
al râurilor principale este de circa 40.000 GWh/an, care se poate obţine în amenajări
hidroenergetice de mare putere (>10MW/unitate hidro) sau de mică putere (<10 MW/ unitate
hidro), după următoarea repartizare:
- amenajări hidroenergetice de mare putere (34.000 GWh/an);
- amenajări hidroenergetice de mică putere (6.000 GWh/an).
4. Biomasa: în condiţiile mediului topogeografic existent, se apreciază că România are
un potenţial energetic ridicat de biomasă, evaluat la circa 7.594 mii Tep*/ an37
(318x109 Mj/
an), ceea ce reprezintă aproape 19% din consumul total de resurse primare la nivelul anului
2000, împărţit pe următoarele categorii de combustibil:
- reziduuri din exploatări forestiere şi lemn de foc [1.175 mii Tep (49,8x109 Mj/ an)];
- deşeuri de lemn - rumeguş şi alte resturi de lemn [487 mii Tep (20,4x109 Mj/ an)];
- deşeuri agricole rezultate din cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale de viţă de vie
ş.a. [4.799 mii Tep (200,9x109 Mj/ an)];
- biogaz [588 mii Tep (24,6x109 Mj/ an)];
- deşeuri şi reziduuri menajere urbane [545 mii Tep (22,8x109 Mj/ an)].
Cantitatea de căldură rezultată din valorificarea energetică a biomasei deţine ponderi
diferite în balanţa resurselor primare, în funcţie de tipul de deşeuri utilizat sau după destinaţia
consumului final.
Astfel, 54% din căldura produsă pe bază de biomasă se obţine din arderea de reziduuri
forestiere sau 89% din căldura necesară încălzirii locuinţelor şi prepararea hranei (mediul
rural) este rezultatul consumului de reziduuri şi deşeuri vegetale.
5. Energia geotermală: în România, temperatura surselor hidrogeotermale (cu
exploatare prin foraj-extracţie) în geotermie de „joasă entalpie‖, are temperaturi cuprinse între
25oC şi 60
oC (în ape de adâncime), iar la geotermia de temperatură medie temperaturile
variază de la 60oC până la 125
oC (ape mezotermale).
37 Tep - tone echivalent petrol = 41910 Mj; 1Mj=0,278 kwh=0,0000238 Tep=0,239 Mcal
- 53 -
Resursele geotermale de „joasă entalpie‖ se utilizează la încălzirea şi prepararea apei
calde menajere în locuinţe individuale, servicii sociale (birouri, învăţământ, spaţii comerciale
şi sociale etc.), sectorul industrial sau spaţii agrozootehnice (sere, solarii, ferme pentru
creşterea animalelor).
În prezent se află în funcţiune 70 sonde pentru apa caldă (cu temperatura peste 60oC) în
diferite zone geografice. Rezerva de energie geotermală cu posibilităţi de exploatare curentă
în România este de circa 167 mii tep (7.000x10 6 GJ/an)
38.
Obiectivele generale ale Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de
energie constau în:
- integrarea surselor regenerabile de energie în structura sistemului energetic naţional;
- diminuarea barierelor tehnico-funcţionale şi psiho-sociale în procesul de valorificare a
surselor regenerabile de energie, simultan cu identificarea elementelor de cost şi de eficienţă
economică;
- promovarea investiţiilor private şi crearea condiţiilor pentru facilitarea accesului
capitalului străin pe piaţa surselor regenerabile de energie;
- asigurarea independenţei consumului de energie al economiei naţionale;
- asigurarea, după caz, a alimentării cu energie a comunităţilor izolate prin valorificarea
potenţialului surselor regenerabile locale;
- crearea condiţiilor de participare a României la piaţa europeană de „Certificate verzi‖
pentru energie din surse regenerabile.
Pentru valorificarea potenţialului energetic al surselor regenerabile se impune
îndeplinirea unor obiective concrete care se desfăşoară pe termen mediu şi lung, în
concordanţă cu prevederile Legii energiei electrice nr.318/ 2003:
I. Punerea în funcţiune de capacităţi noi de producere de energie din surse
regenerabile cu o putere instalată totală de circa 441,5 MW (energie electrică), respectiv
3.274,64 mii Tep (energie termică), în perioada 2003 - 2010; pentru perioada 2011 - 2015 se
prevede instalarea unei puteri totale de 789,0 MW (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii
Tep (energie termică);
II. Valorificarea surselor regenerabile va asigura, până în anul 2010, reducerea
importurilor de resurse energetice primare cu un echivalent de 19,65 TWh (energie electrică),
respectiv cu 3.274,64 mii Tep (energie termică). Până în anul 2015 se estimează obţinerea
unei cantităţi totale de energie de circa 23,37 TWh (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii
Tep (energie termică). Considerând ca valoare de referinţă consumul brut actualizat estimat
pentru anul 2010, rezultă că ponderea surselor regenerabile de energie în producţia de energie
electrică va fi de circa 30,0 % în anul 2010, respectiv de 30,4% în anul 2015;
III. Până în anul 2010 se vor construi capacităţi noi de exploatare a surselor
regenerabile, cu o putere electrică totală de 441,5 MW, respectiv de 789,0 MW până la
sfârşitul anului 2015;
IV. La nivelul anului 2010, contribuţia resurselor regenerabile va conduce la
diminuarea importului de resurse energetice primare cu un echivalent de 4.964,50 mii Tep
(pondere 11,00%), iar pentru anul 2015 se prognozează o economie de circa 5.537,20 mii Tep
(pondere 11,20%);
V. Deschiderea unor obiective noi de investiţii în diferite zone ale ţării va conduce la
creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, simultan cu diversificarea ofertei pe piaţa
muncii;
VI. În activităţile de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung se va asigura o
diversificare a mediului de afaceri, prin atragerea de societăţi comerciale cu capital privat
(autohtone şi străine), respectiv autorităţile publice centrale şi locale;
38 Sursa: Studii de specialitate - ICEMENERG, ICPE, INL, ISPH, ENERO.
- 54 -
VII. Implementarea proiectelor de investiţii va oferi posibilitatea introducerii în
fabricaţie, transferul şi comercializarea de produse şi tehnologii moderne în domeniul surselor
regenerabile;
VIII. Punerea în valoare a surselor energetice regenerabile locale va conduce la
diminuarea emisiilor de noxe rezultate din procesul de combustie al resurselor fosile şi
conservarea unui nivel de calitate superioara a mediului înconjurător.
5.2.5. Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice39
Principalul scop al strategiei este identificarea posibilităţilor şi mijloacelor de creştere a
eficienţei energetice pe întregul lanţ energetic, prin implementarea unor programe adecvate.
Fundamentarea obiectivelor Strategiei se bazează pe evaluarea potenţialului de creştere
a eficienţei energetice, în diferite scenarii de dezvoltare economică şi energetică a României,
până în anul 2015. De asemenea, strategia stabileşte programele anuale de creştere a eficienţei
energetice şi identifică posibilele surse de finanţare ale acestora.
Economia de energie este cea mai ieftină resursă de energie, uşor de obţinut şi
nepoluantă, comparativ cu resursele de combustibili fosili sau resursele regenerabile de
energie.
La nivel naţional, valoarea medie a potenţialul de economisire a energiei40
este în
prezent estimată, ca fiind de circa 30-40%. Dezvoltarea economică nu se poate realiza pe baze
durabile, fără creşterea eficienţei energetice. Astfel, se va asigura decuplarea majorării
consumului de resurse energetice de creşterea economică.
Guvernul are un rol esenţial şi legitim în implementarea unei politici energetice,
orientate spre economia de energie şi în crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea pieţei
energiei.
Sectorul energetic are următoarele particularităţi:
- exploatează o infrastructură strategică în cadrul economiei naţionale;
- susţine dezvoltarea economiei naţionale şi depinde de evoluţia populaţiei;
- asigură necesarul de energie pentru acoperirea consumului, direct determinat de
dezvoltarea economică şi tehnologică, de eficienţa pe întregul lanţ energetic, de nivelul de trai
şi de cerinţele de protecţie a mediului;
- dezvoltarea sectorului este, de asemenea, condiţionată de generarea capitalului în
economie şi de capacitatea de susţinere a investiţiilor;
- la nivel macroeconomic, consumul de energie se corelează direct cu PIB şi cu
energointensivitatea, pe întregul ansamblu al economiei naţionale.
În perioada imediat următoare, dezvoltarea economică reprezintă garanţia îndeplinirii
obiectivelor majore ale României, respectiv integrarea în Uniunea Europeană la nivelul anului
2007 şi reducerea decalajelor existente faţă de statele membre.
La stabilirea ţintei referitoare la îmbunătăţirea eficienţei energetice în perioada 2006-
2015, a fost luat în considerare următorul scenariu de creştere a PIB: 5,2% în perioada 2003-
2006; 6% în perioada 2007-2010; 5,2% în perioada 2011-2015.
Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice, stabileşte reducerea intensităţii
energetice primare, cu 50% până la finele anului 2015 (scenariul optimist), cu circa 40%
(scenariul moderat) şi cu circa 30% (scenariul pesimist), pentru acelaşi orizont de timp.
Obiectivul reducerii intensităţii energetice pe ansamblul economiei, nu se poate realiza
numai prin perfecţionarea sau înlocuirea proceselor tehnologice cu consumuri ridicate de
energie. Îndeplinirea acestui obiectiv impune şi ajustarea structurală a economiei, în sensul
39 Aprobată prin H.G. nr.163/ 2004 şi publicată în M.O. nr.160/ 2004. 40 Determinată ca medie ponderată a potenţialelor de economisire din sectoare economice precum industria,
transporturile, sectorul rezidenţial, alimentarea centralizată etc.
- 55 -
dezvoltării unor ramuri economice cu consumuri reduse de energie şi valoare adăugată mare
şi reducerea ponderii ramurilor energointensive, cu valoare adăugată mică în produse.
Cadrul instituţional aferent promovării măsurilor de utilizare eficientă a energiei în
România a fost creat prin înfiinţarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei41
(ARCE), care are reînfiinţată o sucursală la Bacău începând cu acest an.
Instrumentele administrative sunt menţionate în Legea nr.199/ 2000, legea utilizării
eficiente a energiei, şi au în vedere:
- auditarea energetică obligatorie;
- obligativitatea consumatorilor industriali care consumă mai mult de 1000 Tep/an şi a
municipalităţilor, cu mai mult de 20000 de locuitori, de a dezvolta programe proprii de
eficienţă energetică;
- obligativitatea producătorilor de energie de a dezvolta activităţi de informare şi
comunicare pentru clienţii lor;
- obligativitatea consumatorilor de a instala şi opera sisteme de măsură şi de a avea
propria bază de date asupra consumurilor energetice;
- promovarea unor politici de tarifare a energiei electrice care să stimuleze utilizarea
eficientă a energiei.
Eficienţa energetică şi conservarea energiei pot fi integrate în politica de dezvoltare
regională şi locală, prin cooperare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul
Integrării Europene. În cadrul politicii de dezvoltare regională, principalul instrument de
aplicare va fi realizarea programelor proprii în oraşe cu peste 20 mii de locuitori, în condiţiile
Legii nr.199/ 2000. Includerea unui criteriu privind utilizarea raţională a energiei în selectarea
proiectelor de dezvoltare regională, inclusiv a celor cu finanţare din partea Uniunii Europene,
poate amplifica efectele realizării acestui obiectiv.
Principalele direcţii de acţiune care trebuie urmate sunt:
- reducerea pierderilor în sistemele de alimentare cu energie termică în regim centralizat
şi promovarea cogenerării de mică putere;
- reducerea consumului specific de energie la pomparea apei, în iluminatul public şi în
transportul local;
- utilizarea resurselor energetice regenerabile în asigurarea necesarului de energie pe
plan local (biomasa, energie geotermală, energie solară, micro-hidro).
Deoarece poluarea socială trebuie luată în calcul pentru a fi în mare măsură rezolvată
până la data integrării, reducerea cheltuielilor cu energia în bugetul categoriilor sociale
defavorizate are un puternic efect. Acordarea subvenţiilor pentru plata facturilor la energie are
un efect limitat în timp, valoarea subvenţiilor fiind din ce în ce mai mare, în concordanţă cu
ajustarea preţurilor la energie. Pentru furnizori, aceasta subvenţionare facilitează menţinerea
unor costuri bazate pe valori ridicate ale pierderilor de energie. În schimb, utilizarea aceloraşi
fonduri destinate protecţiei sociale, la subvenţionarea realizării unor investiţii care să
determine reducerea consumului de energie fără afectarea confortului se face o singură dată şi
produce efecte pe termen mediu şi lung.
Subvenţiile acordate producătorilor au fost reduse cu două treimi în ultimi trei ani, iar
începând cu anul 2007 această formă nu mai există.
Pentru aplanarea impactului au fost întreprinse acţiuni energice de:
- contorizarea branşamentelor în punctul de delimitare a instalaţiilor distribuitorului de
cele ale consumatorului42
;
- introducerea regulatoarelor termostatice şi repartitoarele de costuri pentru energie
termică;
- izolarea termică a locuinţelor;
41 Înfiinţată prin H.G. nr.754/ 1990, H.G. nr.941/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea. 42 Numai în anul 2005 în Bacău au fost montate ultimele 2600 bucle de măsură a energiei termice la nivelul
scărilor de bloc, fiind finalizată acţiunea.
- 56 -
- modernizarea aparatelor şi echipamentelor de utilizare a energiei şi combustibililor.
Politica de protecţie a mediului este coordonată de Ministerul Mediului şi Gospodăririi
Apelor. Conservarea energiei reprezintă un domeniu care contribuie major la protecţia
mediului, în principal, prin reducerea emisiilor de CO2. Din acest motiv, este necesară o
acţiune concertată a MEC, MAI şi MMGA, în susţinerea proiectelor în domeniul eficienţei
energetice şi asigurarea surselor de finanţare pentru acestea, prin:
- cooperarea la nivel instituţional şi iniţierea unor acţiuni legislative comune;
- atragerea de fonduri pentru proiecte de eficienţă energetică, inclusiv prin utilizarea
mecanismelor prevăzute de Protocolul de la Kyoto;
- promovarea, în comun, a utilizării surselor regenerabile de energie;
- susţinerea, în comun, a proiectelor în domeniul gestiunii deşeurilor;
- realizarea unor noi microhidrocentrale pentru valorificarea, într-o măsură cât mai
mare, a potenţialului hidroenergetic al râurilor.
În conformitate cu Liniile Directoare ale Strategiei de Dezvoltare Energetică pe termen
lung, axele majore ale politicii energetice sunt:
- securitatea în alimentarea cu energie;
- utilizarea la maximum a resurselor primare locale;
- limitarea creşterii importurilor de resurse primare prin reducerea intensităţii energetice
în economie şi utilizarea surselor regenerabile de energie;
- protecţia mediului.
În acest scop şedinţa Guvernului României din data de 05 04 2006 a aprobat programul
„Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă‖43
care are ca obiectiv final reducereaconsumului
de resurse energetice primare pentru producerea energiei termice cu cel puţin 10 mil.Gcal/an,
faţă de consumul din 2004. Finanţarea acestui program se va face prin contractarea de
împrumuturi, de către Ministerul Finanţelor Publice. Valoarea de investiţii estimată este de
12019,4 milioane lei44
, din care se vor asigura din surse proprii 1247,1 mil. lei. Beneficiarul
este MAI, care va efectua şi plata serviciului datoriei publice contractate.
Investiţiile eligibile pentru această schemă de finanţare vor fi atât pentru reabilitarea
sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice care sunt în domeniul
public al statului, cât şi pentru susţinerea reabilitării termice a anvelopei clădirilor, respectiv a
faţadelor, teraselor şi a tâmplăriei exterioare.
În concluzie conceptul de dezvoltare durabilă în domeniul alimentării cu energie
termică a localităţilor presupune aplicarea unor soluţii tehnice performante capabile să
asigure, pe de o parte condiţii normale de viaţă şi de muncă comunităţilor locale şi
satisfacerea nevoilor sociale ale acestora în condiţii de rentabilitate economică şi eficienţă
enrgetică şi, pe de altăparte, conservarea resurselor primare, protecţia şi conservarea mediului,
fără a afecta echilibrul ecosferei şi accesul generaţiilor viitoare la resursele energetice
primare, fap pentru care Guvernul României demonstrează că acţionează.
43 Va fi publicată ca Hotărâre a Guvernului într-un M.O. viitor realizării cursului. 44Această valoare este rezultatul „Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin
sisteme de producere şi distribuţie centralizată‖.
- 57 -
CAPITOLUL 6: PROCEDURA DE REGLEMENTARE
6.1. GENERALITĂŢI
Procedura de reglementare este condusă de autorităţile competente pentru protecţia
mediului.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează,
după caz, actele de reglementare. Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi
programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile existente
prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, după caz, a consecinţelor negative
asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în
vigoare.
Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere
al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă
de protecţia mediului în derularea acestor proceduri. Nerespectarea termenelor stabilite de
autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce
la încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind anulată.
Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, acordul de mediu şi autorizaţia
de mediu se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data
emiterii. În acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului şi/sau a
bilanţului de mediu.
Acordul de mediu şi autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile
miniere care utilizează substanţe periculoase în procesul de prelucrare şi concentrare, pentru
capacităţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an şi/sau dacă suprafaţa pe care se
desfăşoară activitatea este mai mare de 1.000 ha, se promovează prin hotărâre a guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului
la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile
Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la
justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr.86/
2000. Legea nr.544/ 200145
stabileşte modalitatea de acces liber la informaţiile de interes
public, iar prin H.G. nr.123/ 2002 se stabileşte modalitatea concretă de aplicare a acesteia.
Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi
instituţiile publice au organizate compartimente specializate de informare şi relaţii publice şi
au desemnate persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Aplicarea Legii nr.544/ 2001 se face cu respectarea următoarelor principii:
- principiul transparenţei – autorităţile şi instituţiile publice trebuie să îşi desfăşoare
activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, asigurând accesul liber şi neîngrădit la
informaţiile de interes public;
- principiul aplicării unitare a legii;
- principiul autonomiei – fiecare autoritate sau instituţie publică are propriul
regulament de organizare şi funcţionare a compartimentelor de informare şi relaţii publice,
respectând normele metodologice din H.G. nr.123/ 2002.
H.G. nr.878/ 200546
privind accesul publicului la informaţia privind mediul care asigură
dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de/sau pentru autorităţile publice şi
45 Publicată în M.O. nr.663/ 2001. 46 Publicată în M.O. nr.760/ 2005 şi care abrogă H.G. nr.1115/ 2002 şi Ordinul nr.1182/ 2002 privind
Gestionarea informaţiilor de mediu.
- 58 -
stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui drept. Informaţia
privind mediul este în mod progresiv diseminată şi pusă la dispoziţia publicului în scopul
realizării celei mai largi posibile şi sistematice accesibilităţi şi diseminări a acestei informaţii.
În vederea atingerii acestui scop se va promova, în special, utilizarea tehnologiei electronice
şi/sau a telecomunicaţiilor computerizate.
Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de
reglementare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte
normative specifice.
Autorităţile publice sunt obligate să elaboreze baze de date cu informaţia privind
mediul. Aceste baze de date cuprind:
- bază de date cu informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autoritatea publică;
- bază de date cu informaţia privind mediul diseminată în mod activ.
Evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, bilanţul de mediu, raportul
de amplasament şi raportul de securitate se face de persoane fizice sau juridice, independente
de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii atestate de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, pe cheltuiala titularului. Răspunderea pentru
corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia
mediului şi a publicului revine titularului, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor
revine autorului acestora.
Acordul de mediu şi autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu se suspendă pentru
nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/ planurilor de
acţiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile
pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu
mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau activităţii este
interzisă. În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare,
autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de
suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizaţiei/ autorizaţiei integrate de mediu, după
caz.
Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării proiectului sau
activităţii sunt executorii de drept.
Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de
reglementare se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente. Potrivit
Legii nr.554/ 200447
, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi terţa
persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a furnizării de
informaţii privind mediul. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au
admis acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor Legii nr.554/ 2004 constituie titluri executorii
împotriva autorităţii publice care deţine informaţia privind mediul. Aceste hotărâri ale
instanţelor de judecată se redactează în scris şi se motivează în fapt şi în drept48
.
Autorităţile publice pentru protecţia mediului încasează taxe pentru emiterea actelor de
reglementare care se fac venit la Fondul pentru mediu49
.
6.2. REGLEMENTAREA DE MEDIU PENTRU ANUMITE PLANURI ŞI
PROGRAME
Prin anumite planuri şi programe50
se înţelege – „planurile şi programele, inclusiv cele
cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează
şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local, ori care sunt
47Legea contenciosului administrativ, publicată în M.O. nr.1154/ 2004. 48 Ia în considerare evenimentele concrete şi le interpretează conform prevederilor legale. 49 O.U.G. nr.196/ 2005. 50 Definiţie din art.2 pct.48 din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 59 -
pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament
sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative‖.
Pentru aceste planuri şi programe se emit Avize de Mediu de către autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.
Acestea sunt:
- Avizul de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind
protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;
- Avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu – act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu
impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune,
divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment,
având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru
conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate
anterior;
- Avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru
autorizarea îngrăşămintelor chimice – act tehnico-juridic emis de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de
protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;
- Aviz Natura 2000 – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi
a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării.
Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii
pentru adoptarea planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sunt
obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului
urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de
acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situaţii care implică
schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare,
faliment, încetarea activităţii, conform, legii.
Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite au caracter public.
Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare
urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii. În termen de 60 de zile de la data
semnării/ emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate,
părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile
asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu
originalul.
6.2.1. Evaluarea de mediu
H.G. nr.1076 din 8 iulie 2004 (M.O. nr.707/ 2004), stabileşte procedura de realizare a
evaluării de mediu, aplicată în scopul emiterii avizului de mediu necesar adoptării planurilor
şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului, definind rolul autorităţii
competente pentru protecţia mediului, cerinţele de consultare a factorilor interesaţi şi de
participare a publicului. Evaluarea de mediu este parte integrantă din procedura de adoptare a
planurilor şi programelor.
Evaluare de mediu este elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a
autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în
considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi
asigurarea informării asupra deciziei luate.
Se supun evaluării de mediu toate planurile şi programele care:
- 60 -
a). se pregătesc pentru următoarele domenii: agricultura, silvicultura, pescuit şi
acvacultură, energie, industrie, inclusiv activitatea de extracţie a resurselor minerale,
transport, gestionarea deşeurilor, gospodărirea apelor, telecomunicaţii, turism, dezvoltare
regională, amenajarea teritoriului şi urbanism sau utilizarea terenurilor, şi care stabilesc cadrul
pentru emiterea viitoarelor acorduri unice pentru proiectele supuse impactului asupra
mediului51
;
b). datorită posibilelor efecte afectează ariile de protecţie specială avifaunistică sau ariile
speciale de conservare reglementate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.236/
2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.462/ 2001.
Se supun evaluării de mediu numai dacă pot avea efecte semnificative asupra mediului:
a). planurile şi programele prevăzute mai sus, care determină utilizarea unor suprafeţe
mici la nivel local;
b). modificările minore la planurile şi programele prevăzute mai sus.
Decizia asupra existenţei efectelor semnificative potenţiale asupra mediului ale
planurilor şi programelor se ia printr-o examinare caz cu caz.
Prevederile acestei hotărâri nu se aplică planurilor şi programelor:
a). al căror unic scop este apărarea naţională sau protecţia civilă;
b). financiare sau bugetare;
c). privind sprijinul pentru dezvoltare rurală prin Fondul European de Orientare şi
Garantare a Agriculturii Secţiunea Garantare, pe anul 2007.
Planurile şi programele cofinanţate de Uniunea Europeană prin fonduri structurale sau
fonduri pentru dezvoltare rurală, inclusiv prin Fondul European de Orientare şi Garantare a
Agriculturii - Secţiunea Garantare, a căror primă versiune s-a realizat înainte de anul 2006,
respectiv anul 2007, şi care se supun procedurii de adoptare sau sunt înaintate procedurii
legislative după această dată, fac obiectul procedurii prevăzute de hotărâre.
Procedura de evaluare de mediu se aplică de autorităţile titulare de plan sau program în
colaborare cu autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu consultarea autorităţilor
publice centrale sau locale de sănătate şi cele interesate de efectele implementării planurilor şi
programelor, după caz, precum şi a publicului şi se finalizează cu emiterea avizului de mediu
pentru planuri sau programe.
Competenţa de emitere a avizului de mediu revine agenţiilor regionale de protecţie a
mediului, pentru planurile şi programele locale şi judeţene, şi autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului, pentru planurile şi programele naţionale şi regionale.
Pentru planurile şi programele cuprinse în anexa 1 a H.G. nr.918/ 2002 autoritatea
competentă pentru protecţia mediului transmite în scris titularului planului sau programului
obligativitatea efectuării evaluării de mediu în termen de 10 zile calendaristice de la data
primirii primei versiuni a planului sau programului.
Evaluarea de mediu se efectuează în timpul pregătirii planului sau programului şi se
finalizează înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedură legislativă.
6.2.2. Procedura de realizare a evaluării de mediu
Procedura se realizează în trei etape, după cum urmează:
a). etapa de încadrare a planului sau programului în procedura evaluării de mediu;
b). etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program şi de realizare a raportului
de mediu;
c). etapa de analiză a calităţii raportului de mediu.
Participarea publicului la procedura de evaluare de mediu se face în mod efectiv încă de
la iniţierea planului sau programului.
51 Cuprinse în Anexa 1 din H.G. nr.918/ 2002, completată cu H.G. nr.1705/ 2004.
- 61 -
Titularul planului sau programului este obligat să notifice în scris autoritatea
competentă pentru protecţia mediului şi să informeze publicul asupra iniţierii procesului de
elaborare a planului sau programului şi realizării primei versiuni a acestuia. În etapa de
încadrare titularul planului sau programului publică în mass-media de două ori, la interval de
3 zile calendaristice, şi anunţă pe propria pagină de Internet elaborarea primei versiuni a
planului sau programului, natura acestuia, declanşarea etapei de încadrare, locul şi orarul
consultării primei versiuni a planului sau programului şi posibilitatea de a trimite în scris
comentarii şi sugestii la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în termen de
15 zile calendaristice de la data ultimului anunţ.
Titularul planului sau programului pune la dispoziţie autorităţii competente pentru
protecţia mediului şi publicului, pentru consultare, prima versiune a planului sau programului.
În termen de 3 zile calendaristice de la luarea deciziei, autorităţile competente pentru
protecţia mediului aduc la cunoştinţă publicului decizia motivată a etapei de încadrare, prin
publicare pe pagina proprie de Internet. Decizia se publică în mass-media de către titular.
În termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului, publicul poate formula
comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le trimite în scris autorităţii competente
pentru protecţia mediului.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate reconsidera decizia privind
etapa de încadrare, pe baza propunerilor justificate ale publicului în cadrul consultărilor
desfăşurate în comitetul special constituit, în termen de 15 zile calendaristice de la data
expirării termenului acordat comentariilor de către public. Decizia finală, motivată, se aduce
la cunoştinţa publicului în termen de 3 zile calendaristice, prin afişare pe pagina proprie de
Internet. Decizia finală se publică în mass-media prin grija titularului.
Planurile şi programele care, în urma etapei de încadrare, nu necesită evaluare de mediu
urmează a fi supuse procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
Definitivarea proiectului de plan sau de program, stabilirea domeniului şi a nivelului de
detaliu al informaţiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu, precum şi analiza efectelor
semnificative ale planului sau programului asupra mediului se fac în cadrul unui grup de
lucru.
Grupul de lucru este alcătuit din reprezentanţi ai titularului planului sau programului, ai
autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi pentru sănătate, ai altor autorităţi
interesate de efectele implementării planului sau programului, precum şi experţi care pot fi
angajaţi, după caz.
Constituirea grupului cade în sarcina titularului. Grupul de lucru are caracter
nepermanent, fiind constituit special pentru planul sau programul respectiv, pe baza
nominalizărilor făcute de autorităţile pe care le reprezintă. Nominalizările se fac la solicitarea
titularului.
Punctele de vedere exprimate în şedinţele grupului de lucru se consemnează în procese-
verbale semnate de membrii grupului. Un exemplar al proceselor-verbale rămâne la
autoritatea competentă de protecţie a mediului.
Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează problemele
semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării
planului sau programului, şi determină obiectivele de mediu relevante în raport de obiectivele
specifice ale planului sau programului prezentat de titular şi a alternativelor acestuia.
Concluziile sunt prezentate grupului de lucru.
Pe baza recomandărilor grupului de lucru, titularul planului sau programului elaborează
detaliat alternativele care îndeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru plan sau program.
Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează efectele
semnificative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul planului sau programului,
folosind criteriile de mai jos, şi stabilesc măsurile de prevenire, reducere, compensare şi
monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare
alternativă a planului sau programului, făcând recomandări în acest sens.
- 62 -
Criteriile ce trebuie folosite pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale
asupra mediului52
:
a). gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi
viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie
în privinţa alocării resurselor;
b). gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv
pe cele în care se integrează sau care derivă din ele;
c). relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu,
mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile;
d). problemele de mediu relevante pentru plan sau program;
e). relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi
comunitare de mediu53
.
Alternativa finală, măsurile de prevenire, reducere şi compensare a efectelor
semnificative asupra mediului, programul de monitorizare a efectelor semnificative asupra
mediului, ale implementării planului sau programului reprezintă proiectul de plan sau de
program.
Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi analizează măsurile propuse de
titularul planului sau programului, precum şi programul de monitorizare şi întocmesc raportul
de mediu.
Raport de mediu este parte a documentaţiei planurilor sau programelor care identifică,
descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării acestora şi
alternativele lor raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă.
Titularul planului sau programului anunţă în mass-media, inclusiv prin afişare pe
propria pagină de Internet, disponibilizarea proiectului de plan sau de program, finalizarea
raportului de mediu, locul şi orarul consultării acestora şi faptul că publicul poate face
comentarii şi propuneri scrise.
Publicul interesat îşi poate exprima opinia asupra proiectului de plan sau de program
propus şi asupra raportului de mediu şi transmite aceste opinii titularului planului sau
programului şi autorităţii de mediu competente.
Pe baza observaţiilor justificate, primite din partea publicului, titularul planului sau
programului aduce modificări proiectului de plan sau de program şi/sau raportului de mediu
elaborat pentru acesta.
Titularul planului sau programului anunţă în mass-media de două ori, la interval de 3
zile calendaristice, şi pe propria pagină de Internet organizarea unei şedinţe de dezbatere
publică a proiectului de plan sau de program propus, inclusiv a raportului de mediu, cu cel
puţin 45 de zile calendaristice înainte de data realizării acestei dezbateri, respectiv 60 de zile
calendaristice, în cazul în care implementarea planului sau programului poate avea efecte
semnificative transfrontieră.
Anunţul public conţine:
- locul, data şi ora dezbaterii publice;
- autorităţile participante;
- faptul că dezbaterea este deschisă şi publicului şi autorităţilor statelor posibil a fi
afectate, în cazul în care implementarea planului sau programului poate avea efecte
semnificative transfrontieră.
Titularul planului sau programului va invita la dezbaterea publică autorităţile
competente pentru protecţia mediului, cele din domeniul sănătăţii, precum şi cele implicate în
etapa de încadrare.
Titularul planului sau programului, prin intermediul autorităţii publice centrale care
promovează planul sau programul, are obligaţia de a invita la dezbaterea publica, cu 70 de zile
52 Anexa nr.1 a H.G. nr.1076/ 2004. 53 De exemplu, planurile şi programele legate de gospodărirea deşeurilor sau de gospodărirea apelor.
- 63 -
calendaristice înainte de data realizării acesteia, autorităţile competente pentru protecţia
mediului şi cele din domeniul sănătăţii din statele posibil a fi afectate, precum şi publicul
acestor state care este afectat sau este posibil să fie afectat ori care are un interes în procesul
decizional reglementat.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului are responsabilitatea conducerii
dezbaterii publice, consemnarea propunerilor justificate venite din partea publicului şi a
autorităţilor şi întocmirea procesului-verbal al dezbaterii.
Titularul planului sau programului are obligaţia de a anunţa în mass-media decizia de
emitere a avizului de mediu, în termen de 5 zile calendaristice de la data afişării acesteia pe
Internet de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
Titularul planului sau programului are obligaţia de a informa autorităţile consultate pe
durata procedurii, publicul şi statele potenţial afectate şi de a pune la dispoziţie acestora
următoarele:
- planul sau programul adoptat;
- o declaraţie privind modul în care consideraţiile privind mediul au fost integrate în
plan sau în program, modul în care raportul de mediu a fost pregătit, modul în care opiniile
exprimate de public şi de alte autorităţi şi, dacă este cazul, rezultatele consultărilor
transfrontieră au fost luate în considerare în luarea deciziei de emitere a avizului de mediu,
motivele pentru alegerea alternativei de plan sau program avizate, în comparaţie cu alte
alternative prezentate;
- măsurile decise privind monitorizarea efectelor asupra mediului.
Titularul planului sau programului anunţă în mass-media şi pe propria pagină de
Internet locul şi programul consultării documentelor.
Autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul pune la dispoziţie
autorităţii centrale de mediu din statele potenţial afectate, în cadrul relaţiilor bilaterale,
documentele prezentate mai sus.
Atunci când planul sau programul este posibil să aibă un efect semnificativ asupra
mediului altui stat ori când un alt stat posibil să fie afectat semnificativ solicită informaţii
asupra planului sau programului, autoritatea publică centrală care promovează planul ori
programul transmite autorităţii centrale de mediu din acel stat, înainte de adoptarea planului
sau programului, o copie a proiectului de plan sau program şi a raportului de mediu, inclusiv a
programului de monitorizare a efectelor asupra mediului.
Dacă statul care a primit documentele comunică intenţia de a intra în consultări înainte
de adoptarea planului sau programului ori de trimiterea acestuia în procedura legislativă,
autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul, în cadrul relaţiilor
bilaterale, va face aranjamentele pentru consultări cu privire la posibilele efecte de mediu
transfrontieră ale implementării planului sau programului şi cu privire la măsurile avute în
vedere pentru a reduce ori a compensa aceste efecte.
Ministerul Afacerilor Externe sprijină autoritatea publică centrală care promovează
planul sau programul şi face demersurile necesare pentru aplicarea acestor prevederi, inclusiv
în cazul planurilor sau programelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României,
iniţiate în alte state.
Pentru planurile sau programele aflate în competenţa de reglementare a autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului şi a agenţiilor regionale de protecţie a mediului,
acestea pot delega Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, respectiv agenţiile de
protecţie a mediului judeţene, după caz, să preia responsabilitatea. Emiterea avizului de mediu
nu constituie obiectul delegării de competenţă.
Efectuarea evaluării de mediu pentru planuri şi programe nu exclude aplicarea
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, prevăzută pentru proiecte, conform
H.G. nr.918/ 2002. Evaluarea impactului asupra mediului urmăreşte stabilirea măsurilor de
reducere sau de evitare a impactului negativ al proiectului asupra factorilor de mediu şi
determină decizia de realizare sau de nerealizare a proiectului pe amplasamentul ales.
- 64 -
De la data aderării României la Uniunea Europeană, autoritatea centrală pentru protecţia
mediului şi Comisia Europeană fac schimb de informaţii privind experienţa câştigată în
aplicarea acestei hotărâri.
Nerespectarea procedurii prezentate constituie contravenţii care sunt prezentate în
Capitolul IV al H.G. nr.1076/ 2004.
Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi
planul sau programul pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări
ale respectivului plan sau program, iar avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu
este valabil până la îndeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care
intervin modificări ale condiţiilor în care a fost emis.
6.3. ACORDUL DE MEDIU
Acordul de mediu este un act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare
a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului şi reprezintă decizia autorităţii
competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze
proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului.
Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau
private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de
dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.
Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact
semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse
evaluării impactului asupra mediului. Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de
reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii.
Pentru proiectele de investiţii aferente activităţilor care nu sunt supuse evaluării
impactului asupra mediului, se aplică proceduri simplificate de avizare de mediu în vederea
obţinerii Acordului unic şi se emit doar autorizaţie de mediu, cu excepţia activităţilor de
import-export aflate sub incidenţa unor convenţii internaţionale. Apare necesar prezentarea definiţiei evaluării impactului asupra mediului
54: „proces
menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu
legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi
secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului‖.
Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu
impact transfrontieră şi lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite
prin H.G. nr.918/ 2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri,
modificată şi completată prin H.G. nr.1705/ 2004 şi Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului nr.860/ 2002 completat şi modificat prin Ordinul Ministrul Agriculturii, Pădurilor,
Apelor şi Mediului nr.210/ 200455
.
6.3.1. Încadrarea activităţilor după impactul asupra mediului
Activităţile şi/sau instalaţiile cu impact asupra mediului, precum şi proiectele de
investiţii noi sau modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente
unor astfel de activităţi şi/sau instalaţii, sunt încadrate după impactul acestora asupra
mediului, după cum urmează:
a). Activităţi cu impact nesemnificativ: sunt avute în vedere activităţi rezidenţiale, din
gospodării individuale sau dependinţe ale acestora destinate exclusiv satisfacerii necesităţilor
54 Definiţie din O.U.G. nr.195/ 2005. 55 Sunt ordine ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului numite conform organizării din acele
perioade ale Guvernului.
- 65 -
locuinţei şi/sau gospodăriei proprii şi care nu sunt amplasate în zone cu regim special de
protecţie, precum şi acele activităţi pentru care, conform prevederilor legale în vigoare privind
autorizarea prin Biroul unic56
, nu se emit autorizaţii de mediu. Pentru acest tip de activităţi,
inclusiv proiecte de investiţii noi şi modificarea celor existente aferente acestora, nu se emite
acord de mediu;
b). Activităţi cu impact redus asupra mediului: sunt considerate cuimpact redus
asupra mediului, activităţile menţionate anterior şi pentru care, în urma parcurgerii etapei de
încadrare s-a stabilit că nu se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului,
precum şi alte activităţi supuse prevederilor legale în vigoare privind autorizarea prin Biroul
unic care nu sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru aceste
activităţi se emit doar autorizaţii de mediu, iar proiectele aferente acestor activităţi care
vizează investiţii noi sau modificarea celor existente, inclusiv prin dezafectarea acestora, sunt
supuse unei proceduri simplificate de avizare de mediu pentru obţinerea Acordului Unic.
c). Activităţi şi/sau instalaţii cu impact semnificativ asupra mediului: sunt
considerate cu impact semnificativ asupra mediului, activităţile menţionate în Anexa 3A57
,
precum şi cele menţionate în Anexa 4, care în urma parcurgerii etapei de încadrare se supun
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru proiectele de investiţii noi sau
modificarea substanţială a celor existente, inclusiv pentru proiectele de dezafectare, aferente
acestor activităţi, se emit acorduri de mediu sau, după caz, acorduri integrate de mediu.
Documentaţia depusă pentru obţinerea acordului de mediu, va sta la baza emiterii autorizaţiei/
autorizaţiei integrate de mediu, înainte de punerea în funcţiune a obiectivului.
6.3.2. Depunerea solicitării şi evaluarea iniţială a acesteia
Toate solicitările de acorduri de mediu, însoţite de fişa tehnică privind condiţiile de
protecţia mediului58
necesară pentru obţinerea Acordului Unic, se depun la autoritatea publică
pentru protecţia mediului pe raza căreia se află amplasamentul ales al proiectului. Solicitările
de acord de mediu pentru proiecte care pot avea un efect semnificativ asupra mediului altui
stat depuse la autorităţi publice teritoriale pentru protecţia mediului, sunt aduse de către
acestea, în termen de 10 zile de la primire, la cunoştinţa autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, care îndrumă şi coordonează procedura de emitere a acordului de mediu
pentru aceste proiecte. Aceasta prevedere se aplică:
- obligatoriu tuturor proiectelor listate în Anexa nr.3 A, cu specificarea „Activităţi/
instalaţiei menţionate în anexa nr.1 a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului
în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr.22/
2001‖;
- tuturor proiectelor supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru
care autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte că pot afecta mediul
unui alt stat, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor.
Solicitările de acord de mediu pentru proiecte aflate în competenţa autorităţii centrale
pentru protecţia mediului, însoţite de punctul de vedere privind organizarea procedurii,
formulat de autoritatea teritorială la care au fost depuse, se înaintează autorităţii centrale
pentru protecţia mediului în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora.
Pe baza solicitării formulate prin cerere tip, însoţită de fişa tehnică privind condiţiile de
protecţia mediului necesară pentru obţinerea Acordului Unic59
şi înaintate de către solicitant,
56 Birouri organizat pe lângă Camerele de Comerţ în scopul uşurării procedurii. 57 Anexa 3A şi Anexa 4 sunt la sfârşitul cursului. 58 Anexă la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcţii. 59 Eliberat de Comisia pentru Acord Unic – CAU – înfiinţată conform prevederilor Legii nr.453/ 2001 pentru
modificarea şi completarea Legii nr.50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele
măsuri pentru realizarea locuinţelor.
- 66 -
autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte, în funcţie de impactul asupra
mediului al proiectului supus autorizării, una dintre următoarele alternative de continuare a
procedurii, după caz:
- clasarea cererii ca notificare, pentru proiectele de investiţii noi şi modificarea celor
existente aferente unor activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului prin aplicarea pe
fişa tehnică, a ştampilei tip A, care poartă inscripţia: Se supune CAU. Nu face obiectul
procedurii de mediu60
;
- aplicarea unei proceduri simplificate de avizare pentru proiectele sau activităţile cu
impact redus asupra mediului şi ştampilarea fişei tehnice cu ştampila tip B, care poartă
inscripţia: Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu cu/fără acord de mediu;
- aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în vederea emiterii
acordului sau acordului integrat de mediu, pentru proiectele aferente activităţilor cu impact
semnificativ asupra mediului şi ştampilarea fişei tehnice cu stampila tip B, care poartă
inscripţia: Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu cu/fără acord/acord
integrat de mediu.
- aplicarea ştampilei tip A pe fişa tehnică, pentru proiecte cu impact nesemnificativ
asupra mediului, se face numai după verificarea solicitării şi după localizarea
amplasamentului în planul de urbanism corespunzător şi în raport cu poziţia faţă de: arii
protejate sau zone tampon, monumente ale naturii sau arheologice, zone cu restricţii de
construit. În situaţia în care poziţia amplasamentului în raport cu obiectivele menţionate
indică un impact potenţial al obiectivului asupra mediului şi/sau determină aplicarea unor
prevederi legale specifice, solicitarea va fi supusă, procedurii simplificate sau complete de
autorizare de mediu. Transmiterea către solicitant a Fişei tehnice pe care s-a aplicat ştampila
tip A se face în termen de 5 zile de la primirea solicitării.
Cererea însoţită de fişa tehnică completată cu datele de identificare ale amplasamentului
şi activităţilor aferente, va fi prezentată de către solicitant reprezentantului autorităţii
competente pentru protecţia mediului care va completa pe cerere:
a) încadrarea obiectivului în funcţie de impactul asupra mediului;
b) tipul de procedură şi, după caz, etapele procedurale specifice;
c) documentele necesare.
Pe baza încadrării activităţii menţionată, titularul achită la sediul autorităţii publice
competente pentru protecţia mediului contravaloarea tarifului corespunzător şi depune
următoarele documente, după caz:
a) memoriu de prezentare a proiectului, conţinând descrierea acestuia şi informaţii din
care să rezulte date privind impactul asupra mediului;
b) documente doveditoare privind informaţiile declarate în cerere şi/sau fişa tehnică;
c) dovada de plată a tarifului.
6.3.3. Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului
asupra mediului
În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării pentru proiecte aferente
activităţilor cu impact redus sau semnificativ asupra mediului, autoritatea pentru protecţia
mediului va realiza următoarele etape:
a) verifică dacă proiectul este prevăzut în Anexele nr. 3 A sau nr. 4 şi stabileşte, funcţie
de acesta, următoarea etapă de parcurs a procedurii, astfel:
- pentru proiectele prevăzute în Anexa 3A, stabileşte trecerea la etapa de definire a
domeniului evaluării;
- pentru proiectele prevăzute în Anexa 4, stabileşte trecerea la etapa următoare de
încadrare a proiectului;
60 Modelul de ştampilă se găseşte în anexa II 1, la Ordinul nr.860/ 2002.
- 67 -
- pentru alte proiecte care nu sunt incluse în aceste Anexe, dar pentru care,
autorităţile competente pentru protecţia mediului consideră că au un potenţial impact prin
natura, dimensiunea şi localizarea lor, stabileşte încadrarea acestora în categoria activităţilor
cu impact redus asupra mediului şi parcurgerea procedurii simplificate de avizare în vederea
emiterii Acordului Unic;
b) evaluează solicitarea şi verifică amplasamentul; rezultatul evaluării şi verificării
amplasamentului se consemnează într-un proces verbal61
. Pentru proiectele aferente
activităţilor din Anexele 3A şi 4, procesul verbal va conţine anexată „Lista de control‖
completată conform ghidului privind etapa de încadrare a proiectului62
. În procesul verbal se
vor menţiona şi eventuale solicitări privind depunerea unor documente sau informaţii
suplimentare;
c) întocmeşte anunţul public63
, pentru toate proiectele supuse evaluării de impact;
d) comunică în scris solicitantului: decizia privind continuarea procedurii cu una din
variantele descrise la lit. (a); necesitatea furnizării, după caz, a unor informaţii suplimentare,
precum şi anunţul public întocmit în vederea publicării în mass-media de către acesta.
Toate proiectele prevăzute în Anexa 4, se supun, în termen de 15 zile lucrătoare de la
primirea solicitării sau, după caz, a informaţiilor suplimentare cerute de la beneficiar, etapei
de încadrare a proiectului pentru a se stabili dacă este necesară efectuarea evaluării impactului
asupra mediului. În acest scop, autorităţile competente pentru protecţia mediului:
- analizează informaţiile şi, după caz, documentele cerute suplimentar şi primite de la
titular;
- convoacă colectivul de analiză tehnică64
şi comunică solicitantului data stabilită pentru
prezentarea proiectului în colectivul de analiză tehnică;
- prezintă colectivului de analiză tehnică proiectul şi propunerea privind parcurgerea
etapei de încadrare;
- redactează, pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte autorităţi,
decizia Colectivului de Analiză Tehnică privind etapa de încadrare, pe care o transmite
titularului de proiect în termen de 15 zile lucrătoare.
Toate proiectele pentru care, în etapa de încadrare, a fost stabilită necesitatea efectuării
evaluării impactului asupra mediului se supun în continuare etapei de definire a domeniului,
iar pentru cele pentru care s-a stabilit că nu este necesară efectuarea evaluării impactului
asupra mediului, se supun procedurii simplificate, cu plata tarifului corespunzător evaluării
solicitării şi a celui aferent etapei de încadrare.
Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei privind etapa de încadrare a
proiectului, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia.
În termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea deciziei privind etapa de încadrare,
publicul are dreptul să prezinte autorităţii competente pentru protecţia mediului propuneri
justificate pentru a reconsidera decizia luată ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare.
În termen de 5 zile de la primirea deciziei privind etapa de încadrare, titularul
proiectului are dreptul să prezinte autorităţii competente pentru protecţia mediului o
contestaţie a deciziei respective.
În termen de 20 zile de la primirea cererii justificate din partea titularului, şi ţinând
seama de observaţiile publicului la decizia privind etapa de încadrare, autoritatea competentă
invită autorităţile implicate în Colectivul de Analiză Tehnică să participe la adoptarea deciziei
finale a etapei de încadrare.
61 Modelul se găseşte în anexa II 3. din Ordinul nr.860/ 2002. 62 Procedură conform Ordinului nr.863/ 2002, privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului. 63 Modelul este în anexa nr. II 4 din Ordinul nr.860/ 2002. 64 Constituit conform prevederilor de la art. 4 (2) din H.G. nr.918/ 2002.
- 68 -
Dacă decizia finală a etapei de încadrare nu concorda cu decizia anterioară, titularul
proiectului informează publicul.
6.3.4. Procedura simplificată de avizare
În termen de 5 zile de la încadrarea solicitării în cadrul proiectelor aferente activităţilor
cu impact redus asupra mediului, sau pentru proiectele pentru care s-a decis că nu este
necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru
protecţia mediului comunică decizia privind:
- parcurgerea procedurii simplificate de avizare prin aplicarea ştampilei tip B – fără
acord de mediu, sau
- respingerea justificată a solicitării.
Aplicarea ştampilei tip B – fără acord de mediu pe fişa tehnică anexată cererii, se face
numai pe baza memoriului tehnic şi a fişei tehnice corect completate şi care conţin anexate
documentele doveditoare ale afirmaţiilor declarate în acestea.
Titularii de proiect cărora li s-au respins solicitările, sunt înştiinţaţi în scris, în acelaşi
interval de 20 zile lucrătoare de la depunerea cererii, cu menţionarea neconformităţilor
constatate şi/sau a actele normative ale căror prevederi nu sunt respectate.
Titularii de proiect cărora li s-au respins solicitările, pot cere reluarea procedurii în
termen de maxim 90 de zile lucrătoare de la data respingerii, cu plata tarifelor
corespunzătoare etapelor de procedură care vor fi reluate. Nerespectarea termenului de 90 de
zile lucrătoare conduce la reluarea procedurii de emitere a acordului, cu plata integrală a
tarifelor şi taxei aferente.
Fişa tehnică privind protecţia mediului pentru emiterea Acordului Unic se depune,
împreună cu toate celelalte documente prevăzute, la „ghişeul unic‖, urmând a fi avizată de
către autoritatea competentă pentru protecţia mediului în cadrul şedinţei Comisiei de Acord
Unic. Avizarea fişei tehnice se face cu impunerea obligativităţii solicitării şi obţinerii
autorizaţiei de mediu, la punerea în funcţiune a investiţiei aferente activităţilor cu impact
redus asupra mediului.
6.3.5. Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind
studiul de evaluare a impactului asupra mediului
Pentru toate proiectele care în urma parcurgerii etapei de încadrare, necesită evaluarea
impactului asupra mediului, titularul de proiect furnizează autorităţii pentru protecţia mediului
toate informaţiile solicitate, după caz, şi face dovada publicării în mass-media a anunţului.
În termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei finale privind etapa de
încadrare a proiectului sau, după caz, de la primirea informaţiilor şi documentelor suplimentar
solicitate, autoritatea publică pentru protecţia mediului derulează etapa de definire a
domeniului de evaluare65
, după cum urmează:
a). analizează, după caz, informaţiile şi documentele cerute suplimentar şi primite de la
titularul proiectului; definitivează Lista de control anexată procesului verbal de verificare a
amplasamentului;
b). convoacă colectivul de analiză tehnică şi comunică solicitantului data stabilită
pentru prezentarea proiectului în colectivul de analiză tehnică;
c). prezintă colectivului de analiză tehnică proiectul şi propunerea privind continuarea
procedurii, cu parcurgerea etapei de definire a domeniului;
d). completează, pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte autorităţi,
îndrumarul Lista de control cu probleme specifice pentru efectuarea studiului de evaluare a
65 Conform Ordinului nr.863/ 2002, privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-
cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
- 69 -
impactului şi lista actelor de reglementare emise de alte autorităţi, necesare eliberării
acordului de mediu, potrivit legii.
Parcurgerea etapei de definire a domeniului evaluării se face de către autorităţile
competente pentru protecţia mediului conform indicaţiilor din Ghidul metodologic privind
etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului la studiul de evaluare
aprobat prin Ordin nr.863/ 2002, publicat în M.O. nr.53/ 2003.
Conţinutul îndrumarului/Listei de control trebuie să reflecte, cel puţin, aspectele
identificate în anexa nr. 4 a H.G. nr.918/ 200266
privind stabilirea procedurii cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private
supuse acestei proceduri şi se va întocmi conform modelului şi instrucţiunilor din ghidul
metodologic privind etapa de definire a domeniului.
Pentru proiectele de activităţi şi/sau instalaţii pentru care se emite acord integrat de
mediu, îndrumarul va specifica şi necesitatea aplicării cerinţelor specifice autorizării integrate
de mediu inclusiv cele referitoare la stabilirea limitelor de poluanţi în emisii în raport cu
aplicarea celor mai bune tehnici disponibile.
Pentru proiectele de instalaţii/depozite care implică substanţe periculoase în cantităţile
prevăzute în anexa nr.2 din H.G. nr.95/ 200367
privind controlul activităţilor care prezintă
pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase (SEVESO II), se va
specifica necesitatea elaborării şi prezentării rapoartelor de securitate în exploatare pentru
prevenirea riscurilor de accidente majore (rapoarte de securitate).
În termen de 3 zile de la data efectuării etapei de definire a domeniului în cadrul
colectivului de analiză tehnică, autoritatea publică pentru protecţia mediului transmite
titularului de proiect îndrumarul. Pe baza acestuia, titularul de proiect realizează printr-o
persoană juridică sau fizică independentă de titularul proiectului şi atestată68
, studiul de
evaluare a impactului asupra mediului finalizat printr-un raport care se înaintează autorităţii
competente pentru protecţia mediului. Conţinutul cadru al raportului la studiul de evaluare a
impactului asupra mediului este cel recomandat în Ghidul metodologic privind etapa de
definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului la studiul de evaluare. Pentru
proiecte care implică substanţe periculoase, titularul proiectului înaintează autorităţii publice
competente şi raportul de securitate în conformitate cu prevederile H.G. nr.95/ 2003 (art.8).
6.3.6. Etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului
asupra mediului
În termen de 5 zile de la primirea raportului privind studiul de evaluare a impactului
asupra mediului şi, după caz, a raportului de funcţionare în siguranţă, autorităţile publice
pentru protecţia mediului stabilesc, de comun acord cu titularul proiectului, oportunităţile de
participare a publicului la luarea deciziilor legate de proiect pe care le anunţă prin mass-
media, pe cheltuiala titularului.
Titularul de proiect organizează dezbaterea publică în cadrul căreia prezintă raportul la
studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
În baza rezultatelor dezbaterii publice:
a). titularul proiectului pregăteşte o evaluare a observaţiilor motivate ale publicului,
conţinând soluţii de rezolvare a problemelor semnalate, pe care o înaintează autorităţii
competente pentru protecţia mediului;
b). propunerile bine motivate ale publicului cuprinse în evaluarea titularului, sunt
prezentate de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu raportul
studiului de evaluare a impactului asupra mediului, colectivului de analiză tehnică.
66 Publicat în M.O. nr.686 din 17 septembrie 2002. 67 Publicată în M.O. nr.120/ 2003. 68 Ordin MAPPM nr.278/ 1996 (M.O. nr.126/ 1996) – Atestare pentru studii de impact şi bilanţ de mediu.
- 70 -
În termen de 40 zile lucrătoare de la primirea evaluării propunerilor publicului,
autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
- analizează raportul studiului de evaluare a impactului, informaţiile şi documentele
primite de la titular, inclusiv raportul de funcţionare în siguranţă, după caz;
- convoacă colectivul de analiză tehnică;
- prezintă colectivului de analiză tehnică concluziile privind raportul la studiul de
evaluare a impactului asupra mediului, raportul de securitate (după caz), evaluarea
observaţiilor publicului şi propunerea privind continuarea procedurii.
Autorităţile implicate în Colectivul de analiză tehnică analizează, în cadrul şedinţei
comune, raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi evaluarea observaţiilor
publicului. Autorităţile publice competente pentru protecţia mediului, invită titularul sau
împuternicitul acestuia să participe la şedinţa Colectivului de analiză tehnică.
Parcurgerea etapei de analiza a calităţii raportului se face de către autorităţile
competente pentru protecţia mediului conform indicaţiilor din Ghidul metodologic privind
etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul şedinţei
Colectivului de analiză tehnică, autorităţile participante transmit în scris autorităţii competente
pentru protecţia mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calităţii raportului la
studiul de evaluare în termen de 30 zile lucrătoare de la data şedinţei de analiză. În cazul în
care concluziile autorităţilor din Colectivul de analiză tehnică privind posibilitatea
desfăşurării proiectului sunt discordante, autoritatea competentă, înainte de emiterea deciziei
finale, invită părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.
În termen de 10 zile lucrătoare de la definitivarea deciziei colectivului de analiză
tehnică, autoritatea pentru protecţia mediului transmite titularului, după caz, decizia de
emitere sau respingere a acordului de mediu/ acordului integrat de mediu şi conţinutul
anunţului public, spre publicare în mass-media.
În termen de 20 zile lucrătoare de la publicarea anunţului de emitere a unui acord de
mediu şi în lipsa unor observaţii din partea publicului, care să necesite informaţii noi sau
continuarea investigaţiilor, autoritatea pentru protecţia mediului emite acordul de
mediu/acordul integrat de mediu. În toate situaţiile în care, observaţiile primite din partea
publicului justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau investigaţii
suplimentare, autoritatea pentru protecţia mediului decide reluarea procedurii de la etapa
solicitării acestor informaţii, cu plata tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.
Titularii proiectelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru emiterea acordurilor de mediu
vor fi înştiinţaţi în scris în 10 zile lucrătoare de la definitivarea deciziei colectivului de analiză
tehnică, cu menţionarea neconformităţilor constatate şi/sau actele normative ale căror
prevederi nu sunt respectate.
Titularii proiectelor cărora li s-au respins cererile de acord, pot solicita reluarea
procedurii în termen de maxim 90 de zile de la data respingerii, cu plata tarifelor
corespunzătoare etapelor de procedură care vor fi reluate. Nerespectarea termenului de 90 de
zile conduce la reluarea procedurii de emitere a acordului cu plata integrală a tarifului şi
taxelor aferente.
Titularul poate contesta decizia de respingere a acordului de mediu, potrivit Legii
contenciosului administrativ nr.554/ 2004.
Acordul integrat de mediu va include toate măsurile necesare care să garanteze că
instalaţia îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr.152/ 2005 privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării.
- 71 -
6.3.7. Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare a impactului
asupra mediului
Informarea, prin anunţuri în mijloacele mass-media şi participarea publicului la procesul
de evaluare a impactului asupra mediului în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu
sunt suportate de titularul proiectului.
Autoritatea publică pentru protecţia mediului sprijină titularul de activitate în
identificarea publicului interesat şi angajarea unui dialog direct cu publicul interesat în
vederea prezentării obiectivelor proiectului, pe tot parcursul procedurii şi chiar înainte de
iniţierea acesteia.
Autoritatea publică pentru protecţia mediului pune la dispoziţia publicului, la cerere,
documentele relevante pentru proiectul considerat, altele decât cele furnizate de titularul
proiectului, după caz.
Titularul proiectului informează publicul asupra următoarelor etape:
- Depunerea solicitării de obţinere a acordului de mediu pentru un proiect;
- Decizia etapei de încadrare a proiectului;
- Dezbaterea publică a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului;
- Decizia etapei de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului
asupra mediului.
6.3.8. Valabilitatea acordului/ acordului integrat de mediu. Revizuirea,
suspendarea şi anularea acordurilor de mediu
Acordul de mediu se emite numai dacă proiectul prevede eliminarea consecinţelor
negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi
reglementările în vigoare.
Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului, dar îşi
pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost eliberat nu încep în maximum
doi ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de
mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea
investiţiei. Pe durata execuţiei lucrărilor, autorităţile competente pentru protecţia mediului
controlează respectarea condiţiilor impuse prin acordul de mediu.
Acordul de mediu se revizuieşte dacă apar elemente noi, necunoscute la data emiterii.
Titularul proiectului sau al activităţii va informa în scris autoritatea competentă pentru
protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza
eliberării acordului de mediu care va stabili dacă este necesară revizuirea acordului de mediu.
Acordul de mediu se suspendă pentru nerespectarea prevederilor acestuia, după o
somaţie prealabilă, cu termen, care se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de
şase luni; După expirarea termenului de suspendare, autoritatea de protecţia mediului dispune
anularea acordului şi oprirea execuţiei proiectului.
Dispoziţia de suspendare a acordului, precum şi cea de încetare a proiectului, sunt
executorii.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului actualizează permanent dosarul de
obiectiv existent la sediul acestora, cu procesele verbale de inspecţie completate în urma
controalelor efectuate în perioada de execuţie a investiţiei.
La finalizarea lucrărilor de execuţie se va efectua un control de specialitate pentru
verificarea respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul/ acordul integrat de mediu.
Procesul verbal de constatare întocmit în această etapă va fi însoţit de procesul verbal de
recepţie a lucrărilor aferente investiţiei realizate.
- 72 -
6.4. AUTORIZAŢIA DE MEDIU
6.4.1. Generalităţi
Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil
impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/ autorizaţiei
integrate de mediu.
Autorizaţia de mediu este un act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru
protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei
activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului,
necesar pentru punerea acesteia în funcţiune, iar Autorizaţia integrată de mediu este un act
tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării.
Principala reglementare în domeniu este O.U.G. nr.152/ 2005 care stabileşte măsurile
necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerea emisiilor în
aer, apă şi sol, provenite din activităţile prevăzute în anexa nr. 169
, inclusiv măsurile privind
gestionarea deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului,
considerat în întregul său, cu respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul evaluării
impactului asupra mediului şi a altor reglementari relevante.
Prin O.M. nr.876/ 200470
s-a aprobat „Procedura de autorizare a activităţilor cu impact
semnificativ asupra mediului‖, iar pentru autorizaţia integrată de mediu a fost emis O.M.
nr.818/ 17.10.2003 pentru aprobarea „Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu‖
modificat prin OMMGA nr.1158/ 200571
.
Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu sunt conforme cu
normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia
autorităţii competente pentru protecţia mediului.
Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilită prin Ordinul nr.184/ 1997
pentru aprobarea „Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu‖ publicat în M.O. nr.303 bis/
199772
.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu titularul activităţii
programul pentru conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor bilanţului de mediu.
Bilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate, în
scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi
care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi
consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în
vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se
identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.
Programul pentru conformare73
este un plan de măsuri cuprinzând etapele care
trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau
avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul
autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale
privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia
de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu. Îndeplinirea măsurilor
cuprinse în programul pentru conformare la termenele stabilite este obligatorie.
69 Este prezentată în anexa 3B a cursului. 70Publicată în M.O. nr.31/ 2005. 71Publicat în M.O. nr.1091/ 2005. 72 Vezi punctul 6.4.4. 73 Vezi punctul 6.4.5.
- 73 -
Activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de apărare, ordine
publică şi securitate naţională sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu.
Măsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării şi lista activităţilor supuse
procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt stabilite prin O.U.G. nr.152/ 2005.
Autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize,
acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.
Funcţionarea fără autorizaţie/ autorizaţie integrată de mediu este interzisă. Titularul
activităţii va informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu
privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire
la accidente sau pericole de accidente.
Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă
10 ani, iar la cele emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de acţiuni sunt
valabile pe toată perioada derulării programului/planului.
6.4.2. Autorizarea activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului
Prin Ordinul nr.876/ 2004 (M.O. nr.31/ 2005) se aprobă Procedura de autorizare a
activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului. Procedura reglementează condiţiile
de solicitare şi de emitere a autorizaţiei de mediu, perioada de valabilitate şi modalitatea de
revizuire şi prelungire a acesteia, precum şi cuantumul taxei şi tarifelor aferente în vederea
autorizării funcţionării operatorilor care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra
mediului.
La solicitarea unei autorizaţii de mediu sau cu minimum 45 de zile înainte de expirarea
unei autorizaţii de mediu existente, titularul activităţii este obligat să depună la ATPM74
următoarele:
a). cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu;
b). fişă de prezentare şi declaraţia având conţinutul cuprins în anexa nr.2;
c). dovada că a făcut publică solicitarea;
d). planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului;
e). procesul-verbal de constatare pentru verificarea respectării tuturor condiţiilor
impuse prin acordul de mediu întocmit conform O.M. nr.860/ 2002 pentru aprobarea
Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu sau
nota privind stadiul de realizare a programului de conformare existent, după caz.
Pentru activităţi noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ATPM, după parcurgerea
etapelor prevăzute, face publică decizia sa de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la
sediul propriu şi pe pagina proprie de Internet. Documentele care au stat la baza acesteia vor
putea fi consultate după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în termen de
15 zile lucrătoare de la data afişării.
Termenul de eliberare a autorizaţiei de mediu este de maximum 90 de zile lucrătoare de
la data depunerii documentaţiei complete.
Pentru activităţile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii
solicitării, ATPM întocmeşte îndrumarul cu problemele rezultate din analiza iniţială a
documentaţiei, lista autorizaţiilor necesare emise de alte autorităţi, precum şi necesitatea
efectuării bilanţului de mediu.
După executarea bilanţului de mediu, titularul activităţii prezintă la ATPM un raport cu
concluziile bilanţului de mediu şi cu recomandări pentru elementele programului de
conformare. Bilanţul de mediu se depune în maximum un an de la data îndrumarului transmis
de ATPM titularului. Nedepunerea acestuia în acest termen atrage anularea solicitării de
emitere a autorizaţiei de mediu şi demararea procedurii de încetare a activităţii, conform
prevederilor legale.
74 Prescurtare pentru Autoritatea Teritorială de Protecţia Mediului competentă.
- 74 -
După realizarea dezbaterii publice şi analizarea rezultatelor acesteia, ATPM împreună
cu titularul activităţii şi cu colectivul de analiză tehnică analizează raportul cu concluziile
bilanţului de mediu, concluziile dezbaterii publice şi stabileşte dacă emite autorizaţia de
mediu, cu sau fără un program de conformare.
Titularul activităţii înaintează la ATPM un proiect de program de conformare, în termen
de 10 zile lucrătoare de la luarea deciziei de emitere a autorizaţiei de mediu în şedinţa
colectivului de analiză tehnică, cu termene realizabile, cu responsabilităţi şi cu identificarea
costurilor şi a surselor de finanţare necesare realizării măsurilor programului de conformare.
La negocierea termenelor din programul de conformare, ATPM va lua în considerare
angajamentele titularului activităţii, din care să rezulte că instituirea modificărilor cerute nu
depăşeşte posibilităţile financiare ale acesteia. Durata programului de conformare va avea în
vedere perioada minima necesară realizării măsurilor stabilite în funcţie de disponibilităţile
financiare şi tehnice ale titularului proiectului sau al activităţii. Un program de conformare nu
poate depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de mediu, cu excepţia măsurilor de
remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activităţi anterioare.
ATPM face publică decizia de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la sediul
propriu şi pe pagina de Internet, iar documentele care au stat la baza deciziei vor putea fi
consultate la sediul ATPM după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în
termen de 30 de zile lucrătoare de la data afişării. La expirarea acestui termen ATPM
eliberează autorizaţia de mediu.
6.4.3. Autorizaţia integrată de mediu
Prin Ordinul nr.818/ 2003, modificat prin Ordinul nr.1158/ 2005 publicat în M.O.
nr.1091/ 2005 este aprobată Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, care
trebuie amendate de apariţia O.U.G. nr.152/ 2005 privind prevenirea şi controlul integrat
al poluării, care abrogă O.U.G. nr.34/ 2003 completată şi aprobată de Legea nr.645/ 2002.
Participarea autorităţilor implicate la procedura de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu se realizează în cadrul Colectivului de analiza tehnică (CAT), organizat la nivelul
judeţului unde se află amplasamentul activităţii/instalaţiei.
6.4.3.1. Solicitarea autorizaţiei integrate de mediu
În vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu titularii activităţilor/ operatorii au
obligaţia să depună la sediul autorităţii locale pentru protecţia mediului următoarele:
a). formularul de solicitare, întocmit conform modelului din anexa nr. 1 la procedură;
b). raportul de amplasament, întocmit în conformitate cu prevederile Ghidului tehnic
general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, aprobat prin
Ordinul nr.36/ 2004;
c). dovada publicării anunţului privind depunerea solicitării pentru obţinerea
autorizaţiei integrate de mediu;
d). dovada achitării tarifului pentru verificare/ analiză preliminară a solicitării depuse.
Formularul de solicitare şi raportul de amplasament se depun în trei exemplare pe suport
hârtie şi un exemplar pe suport electronic.
Emiterea autorizaţiilor integrate de mediu pentru instalaţiile/activităţile care nu
beneficiază de perioadă de tranziţie se realizează până la 31 decembrie 2006 şi, respectiv,
până la 30 octombrie 2007, pentru instalaţii/ activităţi care beneficiază de perioade de
tranziţie.
Depunerea documentaţiilor trebuie realizată până la data de:
a). 30 iunie 2006, pentru instalaţii/activităţi care nu beneficiază de perioadă de tranziţie;
b). 31 decembrie 2006, pentru instalaţii/activităţi care beneficiază de perioadă de
tranziţie.
- 75 -
6.4.3.2. Conţinutul documentaţiei
Documentaţia pentru solicitarea autorizaţiei integrate de mediu conţine următoarele:
a). descrierea instalaţiei şi activităţile desfăşurate;
b). prezentarea materiilor prime şi auxiliare, a altor substanţe, a tipului de energie
utilizată sau generată de instalaţie;
c). descrierea surselor de emisie din instalaţie;
d). descrierea condiţiilor amplasamentului instalaţiei;
e). indicarea naturii şi a cantităţilor de emisii care pot fi evacuate din instalaţie în
fiecare factor de mediu, precum şi identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii
asupra mediului;
f). descrierea tehnologiei propuse şi a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacă nu este
posibil, reducerea emisiilor din instalaţie;
g). măsuri pentru prevenirea producerii deşeurilor ca urmare a funcţionării instalaţiei şi
valorificarea acestora, după caz;
h). descrierea măsurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;
i). descrierea măsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu;
j). descrierea principalelor alternative analizate de operator.
Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu trebuie să
cuprindă, şi un rezumatul netehnic al detaliilor celor de mai sus.
Pentru instalaţii noi sau pentru modificări substanţiale, se iau în considerare orice
informaţii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicării prevederilor privind
evaluarea impactului asupra mediului.
Autorizaţia integrată de mediu cuprinde valorile limită de emisie pentru poluanţi, în
special pentru cei prevăzuţi în anexa nr. 2 a ordonanţei, care pot fi emişi în cantităţi
semnificative, ca rezultat al funcţionării instalaţiei, luându-se în considerare natura lor,
precum şi potenţialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul, respectiv: apă, aer, sol.
Cantităţile de poluanţi pentru care este obligatorie monitorizarea sunt stabiliţi prin O.M
nr.1144/200275 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care intră sub
incidenţa prevenirii şi controlul integrat al poluării şi modul de raportare a acestora.
Autorizaţia integrată de mediu poate cuprinde şi cerinţe specifice în scopul asigurării
protecţiei solului şi a apei subterane, precum şi măsuri suplimentare cu privire la
managementul deşeurilor generate de instalaţie.
Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi aflate sub incidenţa reglementărilor
privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES), autorizaţia
integrată de mediu nu stabileşte valori limită de emisie pentru emisiile directe ale acestor
gaze, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea producerii unei poluări semnificative
la nivel local. În aceste situaţii, autorizaţiile integrate de mediu nu includ cerinţe referitoare la
utilizarea eficientă a energiei pentru unităţi de ardere sau orice alte unităţi care emit dioxid de
carbon pe amplasament.
Aceste prevederi nu se aplică instalaţiilor care fac obiectul excluderii temporare de la
comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Stabilirea valorilor limită de emisie a parametrilor echivalenţi, precum şi a măsurilor
tehnice se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a se putea recomanda folosirea
unei tehnici sau tehnologii specifice.
Cele mai bune tehnici disponibile reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi
eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care
demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de
emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în
ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:
75 Publicat în M.O. nr.35/ 2003.
- 76 -
a). tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este
proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi
remedierea amplasamentului;
b). disponibile se referă la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce
permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile,
luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu
utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile
operatorului;
c). cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a
unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său.
Cele mai bune tehnici disponibile (BAT), înseamnă:
- folosirea unor tehnologii care produc puţine deşeuri;
- cantităţi mici sau chiar lipsă de substanţe chimice periculoase;
- asigurarea uni bune reciclări a deşeurilor;
- procese comparabile la scară industrială;
- perioadă scurtă de introducere a tehnologiei;
- eficienţă energetică a utilizării resurselor;
- reducerea impactului asupra mediului.
BAT-ul înseamnă, cu alte cuvinte, fezabilitate tehnică şi economică, precum şi beneficii
de mediu. Fezabilitate tehnică înseamnă că tehnologia este aplicată la scară industrială, în
sectorul respectiv, şi asigură obţinerea unor produse de calitate; Fezabilitatea economică
înseamnă că ne putem permite achiziţionarea respectivei tehnici şi costurile de producţie sunt
acceptabile. Costul de producţie poate fi nefezabil dacă investiţia specifică pentru producerea
de energie electrică este mai mare de 0,005 euro/ KWh sau 15% din valoarea electricităţii.
Costul de eficienţă este nefezabil dacă depăşeşte 5 euro/ kg de NO2 respectiv 2,5 euro/ kg de
SO2 redus. Costul de eficienţă este raportul între costurile totale anuale necesare funcţionării
tehnologiei şi reducerea anuală de emisii.
Autorizaţia integrată de mediu conţine şi cerinţe de monitorizare corespunzătoare,
frecvenţa şi metodologia specifică de măsurare, proceduri de evaluare şi obligaţii privind
furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformării
funcţionării instalaţiei cu cerinţele prevăzute în aceasta.
Se mai înscriu măsuri referitoare la alte condiţii de exploatare decât cele normale, în
scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situaţii:
a). pornire;
b). pierderi datorate funcţionării necorespunzătoare;
c). întrerupere temporară a funcţionării;
d). încetare definitivă a funcţionării.
Se pot prevedea derogări temporare dacă printr-un plan de reabilitare aprobat de
autoritatea competentă se realizează reducerea poluării şi, în cel mult 6 luni, se asigură
respectarea valorilor limită de emisie. Pentru instalaţiile pentru care s-a obţinut perioadă de
tranziţie aceste derogări se pot aplica numai după expirarea perioadei de tranziţie.
Autorizaţia integrată de mediu poate conţine şi alte condiţii specifice impuse de
autoritatea competentă.
Dacă în cursul procesului de autorizare integrată de mediu a instalaţiilor existente, după
evaluarea condiţiilor, rezultă că instalaţiile nu pot respecta cerinţele operatorul are obligaţia să
întocmească un plan de acţiuni astfel încât conformarea să se realizeze cel mai târziu la 30
octombrie 2007. Proiectul acestui plan de acţiuni se negociază cu autoritatea competenta, iar
după aprobare devine obligatoriu. Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în planul de
acţiuni atrage suspendarea autorizaţiei integrate de mediu.
Planul de acţiuni este un plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în
intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul
- 77 -
activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării
prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării.
În cazul în care autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului constată că
exploatarea unei instalaţii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt
stat transmite, în cadrul relaţiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv
orice informaţie disponibilă. Aceste informaţii sunt utilizate în cadrul consultărilor necesare
dintre cele două state, pe baza de reciprocitate şi în condiţii de echivalenţă.
Rezultatele oricăror consultări ale populaţiei din statele atenţionate sunt luate în
considerare de către autoritatea competentă în vederea adoptării deciziei cu privire la emiterea
autorizaţiei integrate de mediu. Autoritatea competentă are obligaţia de a informa statul ori
statele care au fost consultate cu privire la decizia adoptată referitoare la solicitarea emiterii
autorizaţiei integrate de mediu.
În situaţia de stat afectat sau potenţial afectat autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului pune la dispoziţie propriului public interesat informaţiile primite în cadrul
relaţiilor bilaterale, într-o manieră corespunzătoare.
Operatorul trebuie să respecte condiţiile din autorizaţia integrată de mediu şi modul de
exploatare a instalaţiei.
Operatorul informează cu regularitate autoritatea competentă cu privire la rezultatele
monitorizării emisiilor şi, în termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricărui incident
sau accident care afectează semnificativ mediul.
Monitorizarea mediului reprezintă supravegherea, prognozarea, avertizarea şi
intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale
elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a
acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care
se impun.
Operatorul asigură reprezentanţilor autorităţii competente întreaga asistenţă necesară
pentru a le permite să desfăşoare orice inspecţie a instalaţiei, prelevare de probe, culegerea
oricăror informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
6.4.3.3. Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu
Autoritatea competentă evaluează periodic condiţiile din autorizaţia integrată de mediu
şi, acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea este obligatorie în toate situaţiile în care:
a). poluarea produsă de instalaţie este semnificativă încât necesită revizuirea valorilor
limită de emisie sau includerea de noi astfel de valori în autorizaţia integrată de mediu;
b). schimbările substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea
semnificativă a emisiilor fără a presupune costuri excesive;
c). siguranţa în exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici;
d). prevederile unor noi reglementări legale o impun.
6.4.3.4. Accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie, în
legătură cu procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu
Autoritatea competentă ia măsuri pentru ca publicului interesat să i se asigure
posibilitatea de a participa, din timp şi în mod efectiv, la procedura pentru:
a). emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru instalaţii noi;
b). emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru orice modificare substanţială în
exploatarea instalaţiei;
c). revizuirea autorizaţiei integrate de mediu sau actualizarea condiţiilor unei autorizaţii
integrate de mediu.
Autoritatea competentă pune la dispoziţie publicului rezultatele pe care le deţine,
referitoare la monitorizarea emisiilor, aşa cum este prevăzut în condiţiile de autorizare.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizează Comisiei Europene, la
fiecare 3 ani, începând cu data aderării, inventarul principalelor emisii şi al surselor
- 78 -
responsabile de poluare, pe baza formatului şi particularităţilor necesare pentru transmiterea
informaţiilor stabilite de către aceasta.
Sunt obligatorii măsurile propuse de Comisia Europeană pentru asigurarea
intercomparabilităţii şi complementarităţii între datele din inventarul emisiilor, prevederile şi
datele din alte registre şi surse de date privind emisiile.
Accesul publicului la informaţie se realizează cu respectarea prevederilor din H.G.
nr.878/ 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, publicată în M.O.
nr.760/ 2005.
Autoritatea competentă informează publicul asupra deciziei luate şi trebuie să pună la
dispoziţia acestuia următoarele informaţii:
a). conţinutul deciziei şi o copie a autorizaţiei integrate de mediu, precum şi orice
condiţii sau modificări aduse autorizaţiei integrate de mediu;
b). motivele şi consideraţiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor
şi comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând şi informaţiile referitoare la
procedura de participare a publicului;
c). procedura de revizuire.
Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care are un interes legitim sau se
consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanţei de contencios administrativ,
competentă pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanţial, deciziile, actele
sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, cu respectarea dispoziţiilor Legii
contenciosului administrativ nr.554/ 2004, publicată în M.O. nr.1154/ 2004.
Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente trebuie să
solicite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data
aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizaţiei integrate
de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la
îndeplinire a actelor sau acţiunilor considerate a fi fost omise şi care fac obiectul participării
publicului. Contestaţiile legate de derularea procedurii de autorizare integrată de mediu se
adresează Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului.
La plângere trebuie răspuns în maxim 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea
autoritate.
Procedura administrativă prealabilă este gratuită şi trebuie să fie echitabilă şi corectă.
6.4.4. Procedura de obţinere a bilanţului de mediu în conformitate şi cu Ordinul
MAPPM nr.184/ 1997
Bilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate în
scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi
care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi
consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în
vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se
identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.
6.4.4.1. Scopul
- Stabilirea cauzelor care au generat sau vor genera un anumit nivel al emisiilor de
poluanţi evacuaţi în mediu şi a altor efecte cu impact negativ asupra factorilor de mediu
pentru activitatea analizată.
- Evaluarea impactului produs asupra mediului prin continuarea activităţii în profilul şi
la capacitatea existentă sau cu modificarea acestora.
- Stabilirea modalităţilor de acţiune şi a posibilităţilor de realizare a măsurilor care să
asigure respectarea normelor şi a standardelor în vigoare pentru protecţia mediului
înconjurător.
- 79 -
6.4.4.2. Etapele obţinerii
I. Investigarea activităţii:
- analiza eficienţei activităţii sau a randamentului tehnologic sub aspectul gradului de
valorificare a resurselor, materiilor prime, auxiliare, produselor, subproduselor, ambalajelor,
combustibililor şi energiei etc.;
- aprecierea nivelului activităţii sau tehnologiei faţă de cele care asigură un grad ridicat
de eficienţă sau randament cu emisii reduse de poluanţi în mediu;
- determinarea pierderilor de substanţe utile pe faze de activitate sau tehnologice, care se
regăsesc ca emisii de poluanţi în mediu sub diverse forme - ape uzate, gaze reziduale şi
pulberi, radiaţii, deşeuri;
- stabilirea gradului de periculozitate pentru mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei
al produselor şi subproduselor rezultate, al materialelor şi substanţelor utilizate, precum şi al
deşeurilor;
- modul de planificare şi de utilizare a suprafeţelor aferente;
- obţinerea şi a altor informaţii care interesează protecţia factorilor de mediu.
II. Analiza dotărilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului:
- modul de gospodărire (preluare, stocare, manipulare, ambalare, transport) a materiilor
prime, auxiliare, combustibililor, produselor şi subproduselor - aspecte cantitative şi
calitative;
- sistemele de colectare şi de transport la instalaţiile de depoluare şi de dispersie a
poluanţilor rezultaţi din activitate sau din diverse faze ale tehnologiei;
- staţiile şi instalaţiile de reţinere a poluanţilor din dotare, verificarea capacităţii şi a
randamentelor proiectate, cerinţele de completare faţă de necesar;
- instalaţiile existente de dispersie a poluanţilor în mediu şi necesităţile de completare;
- dotările şi măsurile pentru protecţia împotriva zgomotului, vibraţiilor şi radiaţiilor;
- modul de gospodărire a substanţelor toxice, periculoase, a deşeurilor şi măsurile
prevăzute pentru protecţia mediului;
- nivelul emisiilor de poluanţi rezultate din activitate sau din tehnologie în comparaţie
cu altele similare;
- concentraţiile şi debitele masice ale poluanţilor evacuaţi în mediu, inclusiv nivelul de
zgomot, vibraţii şi radiaţii produs faţă de normele şi standardele în vigoare;
- modul de monitorizare a factorilor de mediu;
- alte informaţii utile pentru aprecierea gradului de poluare şi de afectare a factorilor de
mediu produs.
III. Evaluarea impactului produs asupra mediului:
- studiul preliminar de impact sau studiul de impact;
- analiza informaţiilor existente în fondul de date al autorităţilor care răspund de
protecţia calităţii unor factori de mediu privind imisiile de poluanţi sau a informaţiilor
obţinute prin noi măsurători şi compararea acestora cu limitele impuse de normele şi
standardele în vigoare privind protecţia mediului;
- efectuarea unor studii de dispersie a poluanţilor în mediu, de ecotoxicologie sau a altor
studii necesare pentru evaluarea impactului produs asupra mediului.
IV. Stabilirea lucrărilor şi măsurilor pentru protecţia mediului:
- concluziile rezultate din etapele 2.1 - 2.3 ale bilanţului de mediu;
- propuneri de lucrări şi măsuri necesare pentru asigurarea condiţiilor de respectare a
legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei mediului.
6.4.4.3. Prezentarea bilanţului de mediu
- prezentarea lucrării la autorităţile de protecţie a mediului se va face sub forma de
Raport asupra bilanţului de mediu;
- 80 -
- Raportul asupra bilanţului de mediu va aborda, în mod obligatoriu, aspectele
menţionate la pct. 2, dar şi alte aspecte ce pot servi la o evaluare corespunzătoare a impactului
produs asupra mediului şi la fundamentarea unor decizii corecte ale autorităţilor de protecţie a
mediului;
- în Raportul asupra lucrărilor de mediu se vor preciza sursele de informaţii şi metodele
de determinare a emisiilor de poluanţi.
În vederea evaluării impactului produs asupra mediului, Raportul asupra bilanţului de
mediu poate avea la bază, după caz, studii de dispersie a unor poluanţi în mediu, de
ecotoxicologie, de saprobiologie, hidrochimie, sănătatea populaţiei etc., elaborate de persoane
juridice, abilitate legal pentru întocmirea unor astfel de studii. Necesitatea prezentării acestor
studii este stabilită de către autorităţile pentru protecţia mediului.
6.4.5. Conţinutul programului pentru conformare, care este parte integrantă din
autorizaţia de mediu
Definiţia a fost dată anterior.
6.4.5.1. Etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin
prevederile autorizaţiei de mediu
Vizează:
- realizarea lucrărilor, dotărilor şi aplicarea măsurilor necesare pentru încadrarea în
standardele, normele şi alte reglementări legale în vigoare privind protecţia mediului;
- prevenirea poluărilor accidentale, datorate avariilor la instalaţiile tehnologice, la
instalaţiile de depoluare, de transport etc.;
- introducerea unor tehnologii nepoluante sau puţin poluante şi modernizarea celor
existente;
- îndeplinirea măsurilor stabilite de autorităţile pentru protecţia mediului, în scopul
diminuării impactului produs de activitate până la nivelul de suportabilitate ecologică a zonei;
- exploatarea raţională a resurselor naturale pentru asigurarea unei dezvoltări durabile,
în conformitate cu programele speciale întocmite în acest sens;
- punerea sub protecţie şi asigurarea unor condiţii mai bune de ocrotire a monumentelor
naturii, parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, precum şi pentru conservarea
biodiversităţii;
- valorificarea bazei de materii prime secundare prin refolosirea materialelor utile, a
deşeurilor, ambalajelor şi produselor secundare;
- respectarea planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate;
- realizarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică necesare;
- îndeplinirea prevederilor Strategiei Naţionale de Protecţie a Mediului şi a altor planuri
şi programe speciale, care vizează protejarea factorilor de mediu;
- aplicarea reglementărilor elaborate de autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi
de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Programul pentru conformare cuprinde lucrările şi măsurile ce se vor lua pentru
protecţia mediului, specificând:
a). normele de emisii aplicabile activităţii şi termenul final pentru conformare;
b). descrierea proiectelor şi a măsurilor necesare încadrării în normele stabilite;
c). etapizarea programului pentru conformare cu specificarea termenului de realizare a
fiecărei lucrări şi/sau măsuri stabilite, cât şi performanţele fiecărei etape;
d). specificarea surselor de finanţare asigurate;
e). responsabilităţile atribuite pentru realizarea fiecărui element al programului pentru
conformare.
La stabilirea proiectelor şi a măsurilor prevăzute la lit. b) se va urmări cu prioritate,
după caz:
- 81 -
- gestiunea resurselor, combustibililor şi energiei, produselor şi subproduselor,
substanţelor chimice toxice şi periculoase, deşeurilor şi ambalajelor;
- prevenirea poluărilor datorate unor avarii în tehnologie, în activitate şi la instalaţiile de
depoluare;
- satisfacerea cerinţelor de monitorizare.
În cazul prejudiciilor aduse mediului prin activităţi trecute, programul pentru
conformare va conţine o secţiune distinctă privind măsurile de refacere a calităţii mediului în
zona de impact al activităţilor respective.
6.4.5.2. Programul pentru conformare
Poate avea două secţiuni:
a). măsuri pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale activităţilor asupra
mediului;
b). măsurile de remediere a efectelor activităţilor anterioare asupra mediului.
ATPM acceptă introducerea în autorizaţia de mediu a programului pentru conformare,
numai dacă, la solicitarea reglementării, titularul activităţii:
a). dovedeşte că modificările necesare pentru conformarea imediatăsunt fezabile tehnic
şi/sau economic;
b). dovedeşte că în perioada de conformare nu se vor producedaune semnificative asupra
mediului şi sănătăţii publice;
c). se angajează să asigure fondurile necesare pentru realizarea programului pentru
conformare la termenele propuse.
La elaborarea proiectului de program pentru conformare şi la negocierea acestuia
participă titularul activităţii, ATPM, colectivul de analiză tehnică şi, după caz, ACPM.
6.4.5.3. Documente folosite pentru elaborarea programului pentru conformare
La elaborarea programului pentru conformare se iau în considerare:
- concluziile bilanţului de mediu;
- constatările şi sarcinile stabilite de organele de control care răspund de protecţia
factorilor de mediu, precum şi de alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
- date deţinute de titularul activităţii şi de organele locale ale administraţiei publice
privind emisia şi imisia poluanţilor în mediu;
- studii, oferte, diverse materiale de documentare etc.;
- sugestiile şi propunerile primite de la populaţie şi de la asociaţiile neguvernamentale
cu ocazia dezbaterii publice a raportului.
Titularul activităţii întocmeşte un proiect de program pentru conformare, cu termene
realizabile, cu responsabilităţi şi cu identificarea celor cărora li s-a repartizat sarcina de
executare a măsurilor programului.
Titularul activităţii prezintă proiectul de program, împreuna cu o notă de fundamentare,
fiecărui membru al colectivului de analiză tehnică pentru punct de vedere.
Pe baza observaţiilor şi a propunerilor primite, titularul activităţii completează şi
îmbunătăţeşte proiectul de program pentru conformare.
Titularul activităţii prezintă la ATPM proiectul de program pentru conformare
completat şi îmbunătăţit, împreună cu nota de fundamentare, observaţiile şi propunerile
primite de la autorităţile consultate.
ATPM analizează proiectul programului pentru conformare, îl acceptă sau dispune
completarea sau refacerea acestuia, cu eventualitatea negocierii unor propuneri ale
autorităţilor consultate.
La negocierea termenelor din programul pentru conformare, ATPM va lua în
considerare angajamentele titularului activităţii din care să rezulte că instituirea modificărilor
cerute nu îl depăşeşte posibilităţile financiare.
- 82 -
Durata programului pentru conformare va avea în vedere perioada minimă necesară
realizării măsurilor stabilite în funcţie de disponibilităţile financiare şi tehnice ale titularului
proiectului sau al activităţii.
Un program pentru conformare nu poate depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de
mediu, cu excepţia măsurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activităţi
anterioare.
- 83 -
CAPITOLUL 7: REGIMUL SUBSTANŢELOR ŞI PREPARATELOR
PERICULOASE
Sunt supuse unui regim special de reglementare şi gestionare:
- fabricarea , comercializarea şi utilizarea substanţelor periculoase;
- transportul intern, tranzitul de substanţe chimice periculoase;
- manipularea, depozitarea temporară sau definitivă a substanţelor periculoase;
- importul şi exportul substanţelor periculoase.
Supravegherea şi controlul asupra respectării reglementărilor este asigurat de autorităţile
publice centrale sau teritoriale pentruprotecţia mediului, precum şi de alte autorităţi abilitate.
Autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi
preparatelor periculoase pentru controlul importului, exportului şi tranzitului acestor
substanţe.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia măsuri de prevenire şi
limitare a impactului asupra mediului al substanţelor şi preparatelor chimice de orice fel şi să
anunţe autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului în cazul în care constată o
activitate neconformă cu reglementările legale.
Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se
realizează conform acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor
periculoase, iar importul şi exportul celor restricţionate sau interzise la utilizare de către
anumite state sau de către România se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi
convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte.
Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase au
următoarele obligaţii:
a). să ceară şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu şi să aplice reglementările
specifice privind substanţele şi preparatele periculoase;
b). să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare a substanţelor
şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera
lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente;
c). să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu,
substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate prin
legislaţia specifică, Legea nr.426/ 200176
;
d). să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le
pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute
sau accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.
Se impune cunoaşterea următoarelor definiţii:
- Substanţa este un element chimic şi compuşi ai acestuia cu excepţia substanţelor
radioactive şi a organismelor modificate genetic;
- Substanţă periculoasă este orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia
specifică în domeniul chimicalelor;
- Substanţe prioritare sunt substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare
asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă;
- Substanţe prioritar periculoase sunt substanţele sau grupurile de substanţe care sunt
toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care
creează un nivel similar de risc.
Deoarece aceste substanţe prezintă un nivel ridicat de risc, este obligatorie evaluarea
riscului realizându-se un raport de securitate, încă de la faza de reglementare iniţială, şi tot de
76 Legea modifică şi aprobă O.U.G. nr.78/ 2000 şi a fost publicată în M.O. nr.411/ 2001.
- 84 -
aceea au fost emise mai multe acte normative care să asigure supravegherea corectă a
acestora.
- Raportul de securitate este o documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice
atestate privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase.
Un raport de securitate trebuie să cuprindă:
a). punerea în aplicare a politicii de prevenire a accidentelor majore, precum şi a
sistemului de management al securităţii în exploatare;
b). identificarea pericolelor de accidente majore şi luarea măsurilor necesare pentru a
preveni astfel de accidente şi a limita consecinţele acestora asupra sănătăţii populaţiei şi
mediului;
c). respectarea cerinţelor de siguranţă în funcţionare şi fiabilitate la proiectarea,
construcţia, exploatarea şi întreţinerea oricărei instalaţii, unităţi de stocare, echipament şi
infrastructură legată de exploatarea acesteia şi care prezintă pericole de accidente majore în
interiorul obiectivului;
d). întocmirea corespunzătoare a planurilor de urgenţă internă, cu includerea
informaţiilor necesare elaborării planului de urgenţă externă, care să asigure luarea măsurilor
corespunzătoare în cazul apariţiei unui accident major;
e). furnizarea informaţiilor necesare către autorităţile competente, care să le permită
acestora luarea de decizii privind amplasarea sau extinderea altor activităţi în zona
obiectivului existent.
H.G. nr.95/ 200377
privind „controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente
majore în care sunt implicate substanţe periculoase‖ stabileşte măsurile pentru controlul
activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe
periculoase, în scopul prevenirii acestor categorii de accidente şi al limitării consecinţelor lor
asupra securităţii şi sănătăţii populaţiei, precum şi asupra calităţii mediului.
Titularul activităţilor de acest profil este obligat să prezinte o dată cu documentaţiile
legale pentru obţinerea acordului de mediu, autorizaţiei de mediu şi/sau a avizului de protecţie
civilă, după caz, transmise autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv
autorităţilor teritoriale pentru protecţie civilă, o notificare care va cuprinde următoarele date şi
informaţii:
a). informaţii care să permită identificarea substanţelor periculoase sau categoriilor de
substanţe periculoase prezente în obiectiv;
b). modul de stocare a substanţelor periculoase;
c). cantitatea şi starea fizică a substanţelor periculoase prezente;
d). activitatea existentă sau propusă pentru instalaţia sau pentru unitatea de stocare;
e). informaţii cu privire la elementele susceptibile de a provoca accidente majore sau de
a agrava consecinţele acestora, din imediata apropiere a obiectivului.
Totodată are şi obligaţia să realizeze un plan de urgenţă intern.
Autorităţile teritoriale pentru protecţie civilă elaborează un plan de urgenţă externă care
cuprinde măsurile ce trebuie luate în afara obiectivului care utilizează astfel de substanţe.
Planurile de urgenţă internă şi externă se stabilesc avându-se în vedere următoarele:
a). limitarea şi controlul incidentelor astfel încât să se reducă la minimum şi să se
limiteze efectele asupra sănătăţii populaţiei, asupra mediului şi bunurilor materiale;
b). aplicarea măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului
împotriva efectelor accidentelor majore;
c). comunicarea informaţiilor necesare către public şi către serviciile sau autorităţile
implicate din zona respectivă;
d). asigurarea refacerii ecologice a zonei afectate în urma unui accident major.
77 Publicată în M.O. nr.120/ 2003.
- 85 -
Planurile de urgenţă internă se elaborează cu consultarea personalului din cadrul
obiectivului şi se evaluează, testează şi revizuiesc la intervale de cel mult 3 ani, iar planurile
de urgenţă externă, se elaborează cu consultarea publicului din zona de influenţă.
În cazul producerii unui accident major, titularul activităţii are obligaţia să informeze
imediat autorităţile teritoriale pentru protecţie civilă şi autorităţile publice teritoriale pentru
protecţia mediului, precum şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu şi trebuie să cuprindă:
a). circumstanţele accidentului;
b). substanţele periculoase prezente;
c). datele disponibile pentru evaluarea efectelor accidentului asupra omului şi mediului;
d). măsurile de urgenţă luate;
e). acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă pentru a atenua efectele pe termen
mediu şi lung ale accidentului şi pentru a preveni repetarea unui astfel de accident.
În cadrul autorităţii publice centrale şi al celor teritoriale pentru protecţia mediului s-au
organizat secretariate de risc pentru controlul asupra pericolelor de accidente majore în care
sunt implicate substanţe periculoase. Prin Ordin nr.251/ 200578
s-a stabilit organizarea şi
funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activităţilor care prezintă pericole de
accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi limitarea consecinţelor
acestora pentru populaţie şi mediu. În anexa nr.2 a ordinului sunt prezentate atribuţiile
secretariatelor de risc.
În anexa nr. 2 a H.G. nr.95/ 2003 sunt prezentate cantităţile relevante, care trebuie luate
în considerare pentru punerea în aplicare a prevederilor privind controlul asupra pericolelor de
accidente majore precum şi modalitatea de calcul. Acestea sunt cantităţile maxime prezente
sau care ar putea exista la un moment dat în cadrul obiectivului. Substanţele periculoase, care
se găsesc în cadrul unui obiectiv, în cantităţi egale, cu/sau mai mici, de 2% din cantitatea
relevantă, nu sunt luate în considerare la calcularea cantităţii totale existente, dacă amplasarea
lor în cadrul obiectivului este de aşa natură încât, ele nu pot iniţia un accident major în altă
zonă a obiectivului.
Procedura de notificare a unei activităţi care prezintă pericole de producere a
accidentelor majore, şi cea de notificare a unui accident major în care sunt implicate substanţe
periculoase precum şi conţinutul formularelor de notificare sunt reglementate prin Ordinul
nr.1084/ 200379
.
O.U.G. nr.200/ 200080
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase, aprobată şi modificată prin Legea nr.451/ 2001, (pentru a se
evidenţia mai clar proprietăţile periculoase) stabileşte cadrul legal pentru clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase pentru om şi mediu,
în vederea comercializării. Prin H.G. nr.490/ 200281
se aprobă Normele metodologice de
aplicare a O.U.G. nr.200/ 2000.
Principiile pe care se bazează Legea 451/2001 sunt următoarele:
a). principiul asigurării unui nivel de protecţie adecvat pentru om şi mediul înconjurător;
b). principiul liberei circulaţii a bunurilor;
c). principiul progresului tehnic.
Legea prevede clasificarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precizând
procedura de clasificare precum şi criteriile (anexa nr.1) ce trebuie luate în considerare, Lista
substanţelor periculoase(anexa nr. 2).
Prin Ordin comun nr.1001/ 552/ 200582
al MMGA respectiv MEC, au fost stabilite
procedurile de raportare, de către agenţii economici, care îşi desfăşoară activitatea în
78 Publicat în M.O. nr.298/ 2005. 79 Publicat în M.O. nr.118/ 2004. 80 Pulicată în M.O. nr.593/ 2000. 81 Publicat în M.O. nr.356/ 2002. 82 Publicat în M.O. nr.978/ 2005.
- 86 -
domeniul substanţelor şi preparatelor chimice, către agenţia naţională pentru substanţe şi
preparate chimice periculoase. Se raportează trei categorii de date şi informaţii:
- date şi informaţii generale;
- date şi informaţii detaliate;
- date şi informaţii suplimentare.
Prin apariţia acestui ordin au fost abrogate Ordinele nr.22/ 2003 al MEC şi nr.230/ 2005
al MMGA.
Prin H.G. nr.2427/ 2004 a fost stabilit modul de evaluare şi control al riscului acestor
substanţe.
- 87 -
CAPITOLUL 8: REGIMUL DEŞEURILOR
8.1. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIU
Gestionarea deşeurilor şi a deşeurilor periculoase se efectuează în condiţii de protecţie a
sănătăţii populaţiei.
Importul de deşeuri în vederea eliminării este interzisă, iar introducerea în ţară a
deşeurilor în vederea valorificării se face numai cu aprobarea Guvernului şi cu respectarea
Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/ 2005.
Actele normative specifice gestionării deşeurilor şi deşeurilor periculoase sunt
prezentate în Anexa nr. 1, iar dintre cele mai importante sunt: Legea nr.426/ 2001 privind
regimul deşeurilor; H.G. nr.856 din 16 august 2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi
pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase; H.G. nr.662/ 2001
privind gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată cu H.G. nr.441/ 2002 (M.O.
nr.325/ 2002); Legea nr.465/ 2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile; H.G.
nr.621/ 2005 – privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje; H.G. nr.128/ 2002
privind Incinerarea deşeurilor; H.G. nr.162/ 2002 privind depozitarea deşeurilor; H.G.
nr.1470/2004 aprobarea Planului Naţional al Deşeurilor; Ordinul nr.1223/715/ 2005 deşeuri
din echipamente electrice şi electronice; Ordinul nr756/ 2004, aprobă Normativul tehnic
privind incinerarea deşeurilor, iar prin Ordinul nr.757/ 2004 s-a aprobat Normativul tehnic
privind depozitarea deşeurilor.
Au fost emise şi reglementări specifice pe tipuri de deşeu cum ar fi H.G. nr.2293/ 2004
privind gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor
lemnoase. Această hotărâre reglementează modul în care se asigură gestionarea deşeurilor
lemnoase rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase, în scopul
asigurării condiţiilor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei. H.G. nr.448/ 2005
privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (M.O. nr.491/ 2005), care impune ca
până la 31 decembrie 2006 să se înfiinţeze cel puţin un punct de colectare în fiecare oraş cu
peste 20.000 de locuitori. De asemenea, până la 31 decembrie 2008 rata medie anuală de
colectare selectivă pe cap de locuitor provenite de la gospodăriile particulare trebuie să fie de
4,00 kg, cu următoarele etape intermediare:
a). până la 31 decembrie 2006, a cel puţin 2 kg/ locuitor;
b). până la 31 decembrie 2007, a cel puţin 3 kg/ locuitor.
8.2. GESTIONAREA DEŞEURILOR
Legea nr.426/ 2001 publicată în M.O. nr.411/ 2001 stabileşte obligativitatea întocmirii
unui Plan de gestionare al deşeurilor în fiecare societate, care să aibă în vedere un program
de management al deşeurilor în vederea atingerii următoarelor obiective:
- diminuarea sau limitarea generării deşeurilor şi a gradului de periculozitate a acestora;
- reciclarea, regenerarea sau alte forme de utilizare a deşeurilor;
- neutralizarea;
- remedierea siturilor (zonelor) poluate.
Programul de managementul deşeurilor trebuie să cuprindă:
- analiza situaţiei şi prognozarea tipului, proprietăţilor şi cantităţilor de deşeuri generate
şi a celor supuse valorificării şi eliminării;
- obiectivele , etapele şi termenele pentru implementarea programului;
- metode, tehnologii şi instalaţii pentru tratarea, valorificarea sau eliminarea deşeurilor;
- descrierea metodelor , tehnologiilor şi instalaţiilor de tratare, valorificare şi eliminare a
deşeurilor precum şi amplasamentul acestora;
- 88 -
- decizii, emise de conducerea societăţii, în legătură cu amenajarea amplasamentelor,
aplicarea tehnologiilor şi exploatarea instalaţiilor de tratare, valorificare şi eliminare ;
- resurse pentru implementarea programului;
- măsuri pentru sprijinirea, încurajarea şi raţionalizarea activităţii de gestionare a
deşeurilor;
- implementarea unui sistem de raportare şi control , de intervenţie imediată, de evaluare
a rezultatelor şi de actualizarea planului;
- planificarea dezvoltării zonelor şi metodelor de eliminare a deşeurilor;
- implicarea publicului şi a organizaţiilor neguvernamentale.
La baza gestionării deşeurilor stau următoarele principii generale:
1. utilizarea cu exclusivitate a acelor activităţi de gestionare a deşeurilor ce nu aduc
prejudicii sănătăţii omului şi mediului;
2. poluatorul plăteşte;
3. responsabilitatea producătorului de deşeuri;
4. utilizării celor mai bune tehnici disponibile fără antrenarea unor costuri excesive;
5. proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai
aproape de locul de generare;
6. nediscriminării, consimţământului şi permisiunii transportului de deşeuri periculoase
numai în acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare , cu respectarea comerţului
internaţional cu deşeuri.
Legea cuprinde şi anexe privind definirea termenilor utilizaţi, eliminarea deşeurilor,
categorii de deşeuri, categorii sau tipuri de deşeuri periculoase, operaţiuni de eliminare a
deşeurilor şi operaţiuni de valorificare a acestora.
Se impune precizarea următoarelor definiţii:
- colectare – strângerea, sortarea şi/sau regruparea deşeurilor în vederea transportului;
- deţinător – producător de deşeuri sau orice altă persoană care are deşeuri în posesie;
fiind considerat deţinător şi cel ce asigură transportul;
- gestionare – colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv
supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.
8.3. EVIDENŢA DEŞEURILOR
H.G. nr.856/ 2002 precizează modul de ţinere a evidenţei gestiunii deşeurilor, cu
excepţia celor menajere. În anexa 1 la hotărâre este prezentată macheta pentru Evidenţa
gestiunii deşeurilor, care cuprinde patru capitole:
- cap.1 – generarea deşeurilor;
- cap.2 – stocarea provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor;
- cap.3 –valorificarea deşeurilor;
- cap.4 – eliminarea deşeurilor.
Aceste capitole nu sunt toate obligatorii de completat, ci numai cele care corespund
realităţilor din societate. În Anexa nr.5 (a, b, c, şi d) a cursului sunt prezentate aceste machete.
Hotărârea prezintă în anexa nr.2 şi Lista deşeurilor, inclusiv deşeurile periculoase,
stabilind codificarea acestora utilizând şase cifre de identificare:
- primele două – precizează grupa generală de provenienţă (sunt 20 de grupe);
- următoarele două – localizează provenienţa;
- ultimele două – precizează tipul.
Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia
mediului şi celorlaltor autorităţi cu competenţe stabilite de legislaţia în vigoare.
Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activităţi
autorizate de autorităţile publice competente.
Planul Naţional al Deşeurilor a fost aprobat prin H.G. nr.1470/ 2004, publicat în M.O.
nr.954/ 2004.
- 89 -
În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor şi asupra
mediului înconjurător, bifenilii policlorurati şi compuşii similari sunt supuşi unui regim
special de gestiune şi control, stabilit prin H.G. nr.173/ 2000, publicată în M.O. nr.131/ 2000.
Prevederile acestei hotărâri se aplică tuturor echipamentelor şi deşeurilor sau altor
materiale ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii de minimum 50 de părţi per milion
(ppm) la un volum de peste 5 dm cubi. Valorile minime, de 50 ppm pentru concentraţie şi,
respectiv, de 5 dm cubi pentru volum, ale compuşilor desemnaţi sunt incluse împreună sub
numele de cantităţi minimale. Pentru condensatoare de putere volumul de compuşi desemnaţi
se calculează ca volum total al tuturor elementelor dintr-o baterie.
Definiţii:
- cantităţi minimale reprezintă o concentraţie totală de minimum 50 ppm compuşi
desemnaţi la un volum total de peste 5 dm cubi, considerate împreună;
- compuşi desemnaţi sunt compuşii chimici sau clase de substanţe chimice supuse unui
control special conform acestei hotărâri;
- planuri de eliminare sunt scheme întocmite de agenţii economici şi aprobate de
agenţiile teritoriale de protecţie a mediului privind transferarea compuşilor desemnaţi la un
amplasament de recepţie;
- lichidul înlocuit reprezintă compoziţii ce conţin compuşi desemnaţi şi care există în
echipamente înainte de înlocuirea lichidului.
8.4. ELIMINAREA DEŞEURILOR
8.4.1. Depozitarea
Prin H.G. nr.162/ 2002 a fost reglementată depozitarea deşeurilor şi astfel este
implementată Directiva 1999/31/CE. Această hotărâre a fost necesară datorită situaţiei
depozitării deşeurilor, astfel:
- depozite de deşeuri periculoase: 51 din care numai 4 sunt conforme, restul de 47
neconforme au acceptul de a mai depozita deşeuri până la data de 31.12.2006 după care li se
impune reabilitarea amplasamentelor în următorii 1-3 ani;
- halde de steril: 551 din care 94 active restul fiind în diferite faze de închidere;
- depozite de şlam: 43 din care 16 conforme restul neconforme;
- depozite industriale nepericuloase: 102, care urmează să se închidă, 37 până în 2006,
42 până în 2009;
- iazuri de decantare: 21 toate conforme;
- deşeuri municipale: 265 depozite din care 14 conforme, 251 neconforme. Din acestea
13 şi-au încetat activitatea în 2003, 139 îşi vor înceta activitatea până în 2009 şi 101 până în
iulie 2017.
8.4.2. Incinerarea deşeurilor
Pe lângă aceste depozite se reduce cantitatea de deşeuri depozitate prin realizarea de
instalaţii de incinerare. Sunt 7 instalaţii de acest fel care îşi incinerează propriile deşeuri şi ca
exemplu dau S.C. KOBER S.A. din comuna Girov judeţul Neamţ.
Pentru servicii de acest fel sunt 4 societăţi:
- în Timişoara: S.C. Prod Air Clean S.A., care poate prelucra 0,075t/h, sau 1,8 t/zi, pe o
instalaţie de tip ENERGOSPAR;
- în Suceava: firma MONDECO poate prelucra 0,96 t/zi pe o instalaţie de tip MERI-
FM;
- în Constanţa: firma ECOFIRE poate prelucra 0,2 t/h pe o instalaţie de tip CALORIS;
- în Cluj-Napoca: firma IE TEHNOLOGII.
- 90 -
Şi deşeurile provenite din activităţi medicale trebuie incinerate. În ţară sunt 346
instalaţii de incinerare toate neconforme. Au perioadă de tranziţie 52 până în 01.01.2008 şi 58
până în 01.01.2009, restul trebuie să fie închise până la data aderării.
8.5. IMPORTUL DEŞEURILOR
H.G. nr.228 din 20 februarie 2004 privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor
nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului (M.O. nr.189/ 2004)
abrogă H.G. nr.340/ 1995.
Aceste deşeuri sunt supuse unui regim special de autorizare în baza unei notificări.
În anexa nr. 1 a hotărârii sunt prezentate categoriile de deşeuri (Lista deşeurilor) – Lista
deşeurilor permise la introducere în România în vederea plasării sub regim vamal de import,
de perfecţionare activă şi de tranzit, cu condiţia ca acestea să nu conţină compuşi sau
preparate chimice sau de altă natură care pot să le confere acestora proprietăţi periculoase.
Introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase se realizează numai în vederea plasării
sub unul dintre următoarele regimuri vamale:
a). import, care constă în intrarea în ţară a deşeurilor străine şi introducerea acestora în
circuitul economic intern;
b). perfecţionare activă, care presupune introducerea deşeurilor în ţară în vederea
supunerii acestora la una sau mai multe operaţiuni de prelucrare ori transformare şi exportul
sau reexportul produselor obţinute şi al deşeurilor rezultate din procesul de prelucrare;
c). tranzit, care constă în transportul deşeurilor nepericuloase pe teritoriul României de
la un birou vamal la un alt birou vamal, în vederea valorificării acestora la destinaţie, fără a fi
supuse drepturilor de import sau de politică comercială.
Este interzisă introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase în scopul eliminării
acestora.
Deşeurile de orice fel, rezultate în urma unui proces de perfecţionare activă trebuie
returnate în totalitate în străinătate.
Formularul de notificare pe baza căruia autoritatea competentă (MMGA) autorizează
introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase poate fi emis pentru o singură expediţie sau un
transport ori pentru mai multe expediţii sau mai multe transporturi.
Anexa nr. 2, al hotărârii, prezintă Formularul de Notificare care trebuie completat cu
toate datele necesare, anexa nr. 3: Formularul de Expediţie sau de Transport, iar normele
metodologice sunt prezentate în anexa nr.3.
Câteva aspecte din istoricul importului de deşeuri periculoase şi nepericuloase introduse
ilegal în ţara noastră:
- în 1988, două nave cu deşeuri toxice, lichide, îmbuteliate în butoaie, importate din
Italia, au fost abandonate la Sulina;
- în 1990, circa 10000 to deşeuri de tutun, importate ca îngrăşământ organic, tot din
Italia, au fost depozitate în Insula Mare a Brăilei, reuşindu-se să se returneze 6000 to;
- în 1990, circa 425 to de substanţe chimice (230 de tipuri), au fost importate din
Germania în judeţul Sibiu. S-a reuşit returnarea întregii cantităţi pe cheltuiala statului german;
- în 1993, au fost importate 200 to de bulion în cutii metalice care însă au fost
reîncărcate pe vasul sirian şi returnate în portul de încărcare;
- în 1994, nu a fost acceptat tranzitul a 600 anvelope cu destinaţia Republica Moldova la
refuzul acesteia;
- în 2000, din Constanţa au fost returnate două containere cu piese electronice cu uzură
mare;
- în 2002, trei vagoane cu frigidere din Elveţia, în stare avansată de degradare au fost
returnate de vama Bacău;
- 91 -
- în 2004, 100 to de deşeuri din PVC plastifiat şi 20 to de deşeuri de vopsea acrilică
importate din Franţa, de o firmă din Arad, care pe avize avea trecut policlorură de vinil şi
vopsea gliceroftalică, a fost returnată după analize (vezi capitolul 8.5.2.).
8.5.1. Atribuţiile autorităţilor
1. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor: participă la solicitarea autorităţii
vamale la efectuarea controlului vamal, şi autorizează:
a). introducerea în ţară în vederea importului sau a perfecţionării active a deşeurilor
nepericuloase;
b). introducerea în ţară, în vederea tranzitului frontieră-frontieră, a deşeurilor
nepericuloase destinate valorificării.
2. Ministerul Sănătăţii: participă la controlul vamal în conformitate cu prevederile
stabilite de procedura de control, emite notificatorului, în maxim 10 zile de la depunerea
documentaţiei complete, acordul scris necesar eliberării acordului de mediu pentru
introducerea în ţară, sub regim vamal de import sau de perfecţionare activă, a deşeurilor
nepericuloase. Acordul, eliberat prin Direcţia generală de sănătate publică şi inspecţia sanitară
de stat, are drept scop prevenirea introducerii în ţară a deşeurilor admise la import sau la
perfecţionare activă, contaminate chimic, biologic (bacteriologic) sau radiologic.
3. Ministerul Economiei şi Comerţului: participă la solicitarea autorităţii vamale la
efectuarea controlului în conformitate cu procedura de control al transporturilor pentru care
există suspiciuni, şi transmite, prin Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor, lista
agenţilor economici care realizează operaţiuni de valorificare a deşeurilor industriale
reciclabile conform O.U.G. nr.16/ 2001, republicată, cu modificările ulterioare.
8.5.2. Controlul importurilor
Controlul introducerii în ţară a deşeurilor se realizează prin Garda Naţională de Mediu,
Autoritatea Naţională a Vămilor la care pot fi solicitaţi, prin convocator, şi reprezentanţi ai
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Sănătăţii şi ai Comisiei Naţionale
pentru Reciclarea Materialelor, după caz.
În cazurile de prezumţie de neconformitate cu datele înscrise în documentele de însoţire
sunt prelevate eşantioane pentru verificare, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor care pot
afecta viaţa sau sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător, precum şi
în scopul prevenirii şi combaterii traficului ilegal de deşeuri periculoase. Orice prelevare
conţine trei eşantioane identificabile oricând. Dintre aceste eşantioane unul este destinat
verificării de către laboratoare acreditate de determinare a caracteristicilor deşeurilor, al doilea
este destinat păstrării la laborator ca probă-martor, iar al treilea, păstrării de către deţinătorul
deşeurilor, ca probă-martor.
În funcţie de rezultatele operaţiunilor de control se stabilesc următoarele:
a). dacă în urma operaţiunilor de control nu se constată neconformităţi, transportul de
deşeuri se va dirija spre biroul vamal la care a fost înregistrat mijlocul de transport în cauză,
în vederea definitivării operaţiunii de vămuire a deşeurilor;
b). dacă la operaţiunile de control se constată neconformităţi privind documentele de
însoţire a transportului în cauză, se aplică sancţiuni contravenţionale. După completarea
documentelor transportul de deşeuri este dirijat spre biroul vamal la care a fost înregistrat
mijlocul de transport în cauză, pentru definitivarea operaţiunii de vămuire a deşeurilor;
c). dacă în urma operaţiunilor de control se constată neconformităţi referitoare la
identitatea deşeurilor, existând suspiciuni că acestea ar putea fi periculoase, atunci se continuă
controlul după obţinerea rezultatelor eşantioanelor ridicate; în acest caz pot apărea
următoarele situaţii:
- 92 -
c).1) dacă se constată că sunt nepericuloase şi se pot valorifica de către destinatar
fără a fi afectate sănătatea populaţiei şi mediul, se ridică interdicţia de continuare a
operaţiunilor de vămuire;
c).2) dacă se constată că deşeurile nu se pot valorifica de către destinatar, se iau
următoarele măsuri:
c).2).1). returnarea în străinătate a transportului;
c).2).2). extinderea, după caz, a controlului şi la destinatar pentru verificarea
respectării de către acesta a prevederilor legislaţiei referitoare la introducerea în ţară a
deşeurilor şi la valorificarea acestora;
c).2).3). aducerea la cunoştinţa organelor de cercetare penală, după caz, despre
existenţa unor neconformităţi la introducerea în ţară a deşeurilor.
- 93 -
CAPITOLUL 9: REGIMUL ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE ŞI AL
PRODUSELOR DE PROTECŢIE A PLANTELOR
Îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor sunt supuse unui regim
special de reglementare stabilit prin legislaţie specifică în domeniul chimicalelor. Acest regim
se aplică activităţilor privind fabricarea, plasarea pe piaţă, utilizarea, precum şi importul şi
exportul acestora.
9.1. OBLIGAŢIILE AUTORITĂŢILOR ŞI AL PERSOANELOR FIZICE ŞI
JURIDICE
Autorităţile publice centrale competente conform legislatei specifice din domeniul
chimicalelor, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, au
următoarele obligaţii:
a). să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a
plantelor;
b). să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru controlul calităţii
îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
c). să verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de produse de
protecţie a plantelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale.
Supravegherea şi controlul aplicării reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi
produsele de protecţie a plantelor, astfel încât să se evite poluarea mediului de către acestea,
cade în sarcina autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, împreună cu autorităţile
publice centrale pentru agricultură, silvicultură, sănătate şi cele din domeniul transporturilor
sau serviciile descentralizate ale acestora.
Obligaţiile persoanelor juridice care produc, şi/sau obligaţiile persoanelor fizice care
stochează, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a
plantelor sunt:
a). să producă, stocheze, comercializeze şi să utilizeze produse de protecţia plantelor
numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare (numai pentru persoane juridice);
b). să nu folosească îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în
zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;
c). să administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul
autorităţilor competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente în domeniul
sanitar şi al comisiilor judeţene de bază meliferă şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor
în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;
d). să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai
acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de insectele
polenizatoare;
e). să livreze, să manipuleze, să transporte şi să comercializeze îngrăşămintele chimice
şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare,
prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor
de transport şi/sau a mediului;
f). să stocheze temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor
numai ambalate şi în locuri protejate, bine aerisite.
Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă a produselor de
protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia să solicite şi să obţină, în cazul în
care legislaţia specifică prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a
- 94 -
plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea producerii,
comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură.
Controlul de aplicare al reglementării este asigurat de autorităţile competente de
protecţia mediului şi de celelalte unităţi descentralizate ale ministerelor de resort.
9.2. REGLEMENTĂRI ÎN DOMENIU
Reglementarea în domeniu este asigurată prin Legea nr.85/ 1995 – pentru fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură.
Legea nr.85/ 1995 modifică şi aprobă O.U.G. nr.4/ 199583
şi este restricţionată prin
Legea nr.26/ 200684
, după intrarea în UE.
Prin lege se înfiinţează „Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz
Fitosanitar‖ care va asigura omologarea, pe teritoriul României, a fabricării, a importului,
comercializării şi utilizării produselor pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în
agricultură şi silvicultură.
Legea are şi sancţiuni care sunt constatate de către poliţia fitosanitară, inspectoratele de
protecţia mediului, direcţia de sănătate publică, precum şi de poliţie.
Importurile se vor face numai în baza unor licenţe cu respectarea H.G. nr.228/ 200485
,
privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi a altor
mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. Pot fi
omologate numai persoane juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin certificat
de atestare profesională, cu pregătire fitosanitară de nivel superior şi mediu, precum şi de
mijloacele de siguranţă necesare, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor şi a
animalelor, precum şi pentru protejarea albinelor şi a mediului înconjurător.
9.3. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR
Produsele de uz fitosanitar clasificate în grupele I şi II de toxicitate au regimul
produselor reglementate cu stricteţe, fiind interzisă distribuţia acestora către persoane fizice
iar cei autorizaţi trebuie să fie înregistraţi la inspectoratele judeţene de poliţie, inspectoratele
judeţene de protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, inspectoratele de poliţie sanitară,
inspectoratele de protecţia muncii, şi la inspectoratele de protecţia mediului.
Pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea lor vor fi
autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin
certificatul de atestare profesională, cu pregătire fitosanitară de nivel superior şi mediu,
precum şi de mijloacele necesare depozitării, manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor
produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor şi a animalelor, precum şi
pentru protejarea albinelor şi a mediului înconjurător.
Comercializarea se face cu ţinerea unei evidenţe stricte a acestora, pe registre de
evidenţă sigilate şi numerotate.
Produsele de uz fitosanitar din grupele de toxicitate III şi IV se pot comercializa şi
utiliza de către persoane fizice fără a fi nevoie de autorizaţie specială de cumpărare şi
utilizare, fiind însă obligate să le depoziteze, să le manipuleze şi să le utilizeze în conformitate
cu instrucţiunile tehnice care le însoţesc.
Asistenţa tehnică este asigurată de inspectoratele judeţene de protecţia plantelor, precum
şi de specialiştii de la camerele agricole.
83 Publicată în M.O. nr.18/ 1995. 84 Publicată în M.O. nr.198/ 2006. 85 Publicată în M.O. nr.189/ 2004.
- 95 -
Efectuarea tratamentelor de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor se va face
numai în baza unor buletine de avertizare emise de serviciile de prognoză şi avertizare, din
cadrul Inspectoratelor de protecţia plantelor şi prin înştiinţarea autorităţilor locale şi a
populaţiei prin mass-media.
În scopul reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor, precum
şi pentru protecţia albinelor şi a mediului înconjurător, sunt interzise:
1. aplicarea cu mijloace aviatice de produse cu grad de toxicitate I şi II;
2. aplicarea tratamentelor la plantele melifere şi a celor care îşi realizează polenizarea
cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului;
3. tratamente cu produse cu remanenţă ce depăşeşte timpul în care recolta intră în
consum;
4. vânzarea sau punerea în consum de produse cu reziduuri de substanţe de uz
fitosanitar peste limitele maxime admise;
5. efectuarea de tratamente fitosanitare în zone interzise;
6. utilizarea acestor produse în alte scopuri;
7. efectuarea de tratamente cu produse ce conţin substanţe acumulative în soluri, ape,
furaje şi în produsele agroalimentare.
Controlul produselor fitosanitare interne şi din import, precum şi a reziduurilor de astfel
de substanţe în produsele agroalimentare se realizează prin laboratoarele pentru carantină
fitosanitară care asigură şi prognoza şi avertizarea în domeniu.
Important este faptul că prin Legea nr.85/ 1995 s-a interzis:
- fabricarea şi utilizarea în ţară a produselor fitosanitare care conţin mercur, începând cu
15.11.1995;
- tratarea solurilor cu pulberi de prăfuit ce au la bază pesticide organoclorurate,
începând cu 1 iunie 1995.
9.4. TRANSPORTUL ACESTOR SUBSTANŢE
Transportul acestor produse periculoase este reglementat prin O.U.G. nr.48/ 1999 pentru
cel rutier, aprobată prin Legea nr.122/ 2002 publicată în M.O. nr.198/ 2002 şi prin O.U.G.
nr.49/ 1999 pentru cel pe calea ferată, aprobată prin Legea nr.788/ 2001 şi publicată în M.O.
nr.21/ 2002.
Transportul rutier al mărfurilor periculoase în trafic intern se efectuează cu respectarea
prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, cu amendamentele ulterioare,
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei este autoritatea de stat
responsabilă cu aplicarea prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier
internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.).
Transportul mărfurilor periculoase în trafic intern pe căile ferate române se desfăşoară
cu respectarea prevederilor Regulamentului privind transportul internaţional feroviar al
mărfurilor periculoase (RID), anexa nr.1 la apendicele B - Reguli uniforme privind contractul
de transport internaţional feroviar al mărfurilor (CIM) - al Convenţiei cu privire la
transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, ratificată de
ţara noastră prin Decretul nr.100/ 1983. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi
Locuinţei este autoritatea de stat responsabilă cu aplicarea prevederilor Convenţiei cu privire
la transporturile internaţionale feroviare (COTIF). În aceasta calitate, este împuternicit să
participe la adunările generale OTIF şi să accepte modificările Regulamentului privind
transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID).
Pentru coordonarea aplicării unitare a prevederilor Regulamentului privind transportul
internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID) se constituie Comitetul interministerial
pentru transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată, al cărui preşedinte este un
reprezentant al Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
- 96 -
CAPITOLUL 10: REGIMUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE
Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniul nuclear se eliberează
înainte de emiterea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi
control în domeniul nuclear.
Pentru instalaţiile cu risc nuclear major – centrale nuclearoelectrice, reactoare de
cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil
nuclear ars – acordul de mediu sau autorizaţia de mediu se emit prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
10.1. ATRIBUŢII
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:
a). organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întreg teritoriul ţării;
b). supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în domeniul
activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;
c). colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor, protecţia
sănătăţii populaţiei şi a mediului.
Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear, au
următoarele obligaţii:
a). să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină
autorizaţia de mediu;
b). să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să
permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor
asupra populaţiei şi mediului, şi să solicite şi să obţină acordul de mediu sau autorizaţia de
mediu;
c). să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive
a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive
prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor de radioactivitate în limitele admise;
d). să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local,
pentru a depista orice contaminare radioactiva semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare
accidentală de substanţe radioactive;
e). să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării
mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;
f). să verifice continuu corectitudinea presupunerilor făcute prin evaluările
probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;
g). să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea
populaţiei şi a mediului.
Activităţile în domeniul nuclear se desfăşoară numai în baza acordului şi autorizaţiei de
mediu.
Autoritatea competentă în domeniu nuclear este MMGA prin Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN).
10.2. PREVEDERI LEGALE
Principala lege, prin a cărei respectare se asigură desfăşurarea în siguranţă a activităţii
nucleare este Legea nr.111/ 1996, modificată prin O.U.G. nr.204/ 2000 şi aprobată prin Legea
nr.384/ 2001.
- 97 -
Obiectul acestei legi este desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare în scopuri
exclusiv paşnice, astfel încât să se îndeplinească condiţiile de securitate nucleară. CNCA-ul
este abilitat să emită reglementări pentru detalierea cerinţelor generale de securitate nucleară,
de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, de asigurare a calităţii, de control al neproliferării
armelor nucleare, de protecţie fizică şi de intervenţie în caz de accident nuclear, inclusiv
procedurile de autorizare şi control, precum şi orice alte reglementări.
Autorizarea se eliberează atât persoanelor fizice cât şi juridice şi trebuie să cuprindă şi
cadrul adecvat în care se desfăşoară activităţi supuse acestei legii, în condiţii de siguranţă.
Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniu nuclear se eliberează
înaintea eliberării autorizaţiei de către CNECAN, iar autorizaţia de mediu se eliberează după
eliberarea autorizaţiei CNCAN.
Personalul care lucrează în aceste activităţi şi are responsabilităţi în desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare trebuie să aibă un permis de exercitare, eliberat în baza unei
evaluări şi examinări de către CNCAN.
Autorizaţiile şi permisele de exercitare pot fi prelungite ca termen de valabilitate,
completate, revizuite sau retrase.
Activităţile şi instalaţiile în care se utilizează cantităţi mici de material radioactiv şi/sau
materiale care au un nivel de radioactivitate scăzut, astfel încât riscurile aferente activităţii
sunt minim acceptate, se exceptează de la aplicarea regimului de autorizare prevăzut în lege.
Comisia, CNCAN, poate elibera, la solicitare, şi un aviz preliminar pentru activităţi ce
urmează a se desfăşura, prin care se certifică exceptarea de la prevederile legii.
Autorizarea are loc dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:
- demonstrează calificarea profesională şi probitatea personalului din subordine;
- dă dovada de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi limitarea
consecinţelor unor avarii;
- răspunde de instruirea personalului din subordine;
- ia toate măsurile necesare pentru a preveni producerea de daune ca urmare a
construcţiei şi funcţionării instalaţiei;
- asigură garanţie financiară care să-i acopere răspunderea pentru daune nucleare;
- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor legale şi
intereselor publice (necontaminarea apei, aerului, solului);
- răspunde de deciziile luate indiferent de factorii terţi perturbatori;
- asigură gestionarea corespunzătoare a deşeurilor radioactive din propria activitate
precum şi fondurile necesare dezafectării instalaţiei şi a achitat contribuţia laconstituirea
Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectare;
- instituie şi menţine un sistem de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante;
- instituie şi menţine un sistem de protecţie fizică a combustibilului nuclear, a instalaţiei
şi a celorlalte produse şi deşeuri radioactive;
- instituie şi menţine un sistem de asigurare a calităţi activităţii, care poate fi controlat;
- instituie şi menţine un sistem de intervenţie în caz de accident nuclear;
- deţine toate celelalte avize cerute de lege;
- instituie şi menţine un sistem de informare a publicului.
Transportul materialelor radioactive se face prin cărăuş autorizat care este în posesia
unei autorizaţii pentru mijlocul de transport respectiv.
Autorizaţia de import şi de export se eliberează dacă:
- solicitatul face dovada competenţei şi probităţii profesionale a personalului care are
activitate de control decizional asupra operaţiunilor;
- solicitantul se angajează să respecte prevederile legi, în cazul importului;
- solicitantul autorizaţiei are garanţii de la partenerul extern că sunt respectate obligaţiile
ce revin ţării noastre din convenţiile internaţionale, în cazul exportului.
Este obligatorie autorizarea de asigurare a calităţii în domeniul nuclear a
activităţilor de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţii-montaj, reparare şi
- 98 -
întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind
importante pentru securitatea instalaţiei nucleare.
Regimul de control poate fi: preventiv; operativ-curent; ulterior, în diferite situaţii:
- în vederea eliberării autorizaţiei solicitate;
- în perioada de valabilitate a autorizaţiei, în mod periodic sau inopinat;
- pe baza notificării titularului autorizaţiei;
- atunci când ar putea exista instalaţii, materiale, alte surse sau informaţii sau s-ar putea
desfăşura activităţi sub incidenţa legii.
În activitatea de aplicare a acestei legi intră şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei care
autorizează:
- introducerea în circuitul economic şi social, în vederea consumului populaţiei, a
produselor ce au fost supuse iradierii şi a produselor farmaceutice ce conţin substanţe
radioactive;
- utilizarea surselor închise sau deschise de radiaţii a dispozitivelor generatoare de
radiaţii ionizante în tratament şi diagnosticare;
Totodată MSF organizează:
- reţeaua de supraveghere a contaminării radioactive a produselor alimentare, produse în
ţară sau importate, precum şi a surselor de apă potabilă;
- supravegherea epidemiologică a stării de sănătate a personalului expus profesional şi a
condiţiilor de igienă din unităţile care desfăşoară activităţi nucleare precum şi influenţa
acestor activităţi asupra sănătăţii populaţiei.
Sub conducerea Ministerului Apărări a fost înfiinţată „Comisia Centrală pentru
Accident Nuclear şi Căderi de Obiecte Cosmice‖ cu participarea tuturor organelor de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în materie. Această
comisie aprobă Planurile de intervenţie în cazul urgenţelor radiologice, cauzate de accidente
nucleare, în obiectivele şi instalaţiile aflate pe teritoriul altor state şi care pot influenţa
teritoriul României, precum şi planurile generale de intervenţie pe teritoriul ţări noastre în
astfel de situaţii, realizat de Comandamentul Apărării Civile.
Autorităţile publice locale, prin secretariatul asigurat de Comandamentele locale de
Apărare Civilă, întocmesc Planuri Locale de intervenţie în caz de accident nuclear în corelare
cu Planul General mai sus amintit. Planul Local de intervenţie se aprobă de către Prefectul
judeţului respectiv, cu viza Comisiei Centrale.
Planuri de intervenţie se realizează şi pentru amplasamentele obiectivelor şi a
instalaţiilor nucleare, în colaborare cu toate autorităţile implicate în pregătirea şi desfăşurarea
intervenţiei în caz de accident nuclear. Aceste planuri sunt aprobate de către CNCAN.
Importurile şi exporturile produselor radioactive se aprobă de „Consiliul Interministerial
al Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi de Interzicere a Armelor
Chimice‖, licenţele fiind emise de ministerul comerţului, controlul fiind asigurat de Direcţia
Generală a Vămilor.
Încălcarea prevederilor acestei legi atrage răspunderea materială, disciplinară,
administrativă, penală sau civilă, după caz, iar persoanele care au suferit prejudicii se pot
adresa organelor judecătoreşti în vederea despăgubirii. Abuzurile săvârşite de CNCAN sau
alte comisii din această lege, asupra persoanelor fizice sau juridice se soluţionează conform
legii contenciosului administrativ.
Legea nr.111/ 1996 mai cuprinde trei anexe: anexa nr.1 „Lista materialelor,
dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare
sau a altor dispozitive nucleare explozive‖; anexa nr.2 „Definiţiile utilizate‖; anexa nr.3
„Organele de control al activităţilor nucleare‖.
În acelaşi domeniu a fost emis Ordinul comun MAPPM şi MS nr.311/ 1995 ce modifică
Normele republicane de radioprotecţie stabilite prin Ordinul nr.183/ 1995; Ordinul nr.366/
2001 al CNCAN, ce aprobă Normele de securitate radiologică – Procedura de autorizare
precum şi Ordinul nr.219/ 1999 al CNCAN pentru aprobarea Normelor pentru desfăşurarea
- 99 -
organismelor notificate pentru domeniul nuclear (laboratoare încercări sau etalonare,
organisme de certificare a produselor şi/sau a sistemului calităţii, certificare personal).
Publicarea acestor ordine, şi a altora nespecificate aici, s-a făcut în monitoare oficiale
ale căror numere le găsiţi în Anexa 1 a prezentului curs.
- 100 -
CAPITOLUL 11: CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII ŞI ARII
NATURALE PROTEJATE
Exploatarea resurselor naturale se face în baza reglementărilor tehnice elaborate de
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, precum şi de autorităţile publice
centrale de specialitate care le gestionează.
Aceste reglementări tehnice cuprind măsurile de protecţie a ecosistemelor, de
conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice şi pentru asigurarea
sănătăţii umane.
La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate
este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea
soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor
ecosistemelor şi de protecţie a speciilor sălbatice de flora şi fauna, inclusiv a celor migratoare,
cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin acordul de mediu, precum şi
automonitorizarea până la îndeplinirea acestora.
Deţinătorii cu orice titlu de suprafeţe terestre şi acvatice supuse refacerii ecologice sau
aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii
de utilizare, conform legislaţiei specifice în domeniu, sunt scutiţi de plata impozitului pe
teren. Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei confirmări emisă de
structura de administrare a ariei naturale protejate sau de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte lista siturilor de interes
comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei
Europeane la data aderării, împreună cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru
fiecare sit în parte. Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeană va fi
aprobat prin ordin ministerial.
Siturile de interes comunitar se declară prin ordin al autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, iar după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană devin arii
speciale de conservare şi se declară prin hotărâre a Guvernului.
Managementul siturilor de interes comunitar necesită planuri de management adecvate
specifice sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau
contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ca şi
perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect
legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod
semnificativ, face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinând cont de obiectivele
de conservare a ariei şi cu consultarea publicului. Nu sunt acceptate planuri sau proiecte în
siturile respective care afectează aria.
Pentru administrarea parcurilor naţionale, parcurilor naturale, a siturilor de interes
comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistice a căror suprafaţă este mai mare de
4000 ha, s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea
Biodiversităţii86
. Aceasta este instituţie publică, în subordinea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului. Finanţarea este din venituri proprii şi subvenţii acordate de la
bugetul de stat, şi are în subordine şi/sau coordonare structuri de administrare special
constituite, cu personalitate juridică.
86 Conform prevederilor din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 101 -
Respectarea prevederilor din regulamentele şi planurile de management ale ariilor
naturale protejate, este obligatorie.
În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora este interzisă:
a). desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin planurilor de
management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile să
genereze un impact asupra acestora;
b). schimbarea destinaţiei terenurilor;
c). păşunatul şi amplasarea de stâne şi terenuri cultivate;
d). activităţi comerciale de tip comerţ ambulant.
e). orice activitate de cultivare sau testare a plantelor superioare modificate genetic în
ariile naturale protejate, legal constituite, precum şi la o distanţă mai mică de 15 km faţă de
limita acestora.
Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de
management şi regulamente, sunt interzise:
a). distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, construcţiile,
împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajări aflate în
inventarul ariilor naturale protejate;
b). aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special amenajate şi
semnalizate în acest scop de către administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;
c). abandonarea deşeurilor în afara locurilor special amenajate şi semnalizate pentru
colectare dacă există;
d). accesul pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi practicarea de sporturi în afara
drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili;
e). exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale,
rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de conservare
specială ale parcurilor naturale. În parcurile naturale în afara zonelor de conservare specială,
exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile este permisă numai dacă acest lucru este
prevăzut în mod explicit în planurile de management şi regulamentele acestora.
Pentru orice proiect finanţat din fonduri comunitare este necesară obţinerea avizului
Natura 2000.
Este interzisă introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, de
culturi de microorganisme, a exemplarelor de plante şi animale sălbatice vii, fără acordul
pentru import al speciilor non-CITES sau, respectiv, permisului CITES pentru celelalte specii.
Exportul speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică se realizează pe baza
acordului pentru export al speciilor non-CITES şi, respectiv, permisul CITES, pentru celelalte
specii.
Activităţile de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a
plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţ i ori
produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura
numai de persoane fizice sau juridice autorizate de autorităţile publice judeţene pentru
protecţia mediului.
11.1. REGIMUL ARIILOR PROTEJATE
Prin Legea nr.462/ 2001 se aprobă cu modificări O.U.G. nr.236/ 2000 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Scopul
acestei legi îl constituie garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural,
obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru
dezvoltare durabilă.
Legea nr.462/ 2001 reglementează:
a). asigurarea diversităţii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice pe teritoriul României;
- 102 -
b). menţinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale
şi a speciilor din flora şi fauna sălbatică;
c). identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de
ocrotire, pentru conservarea şi utilizarea durabilă a acestora;
d). categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră şi
faună sălbatică şi alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de
ocrotire, conservare şi utilizare durabilă;
e). constituirea, organizarea şi extinderea reţelei naţionale de arii naturale protejate,
precum şi reglementarea regimului acesteia;
f). regimul de administrare a ariilor naturale protejate şi procedurile de instituire a
regimului de protecţie pentru alte arii naturale şi bunuri ale patrimoniului natural;
g). măsurile pentru ocrotirea şi conservarea speciilor de animale şi plante sălbatice
periclitate, vulnerabile, endemice şi/sau rare, precum şi cele pentru protecţia formaţiunilor
geomorfologice şi peisagistice de interes ecologic, ştiinţific, estetic, cultural-istoric şi de altă
natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic şi a
altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale
protejate şi/sau în afara acestora.
Sunt utile următoarele definiţii:
- reţeaua ecologică EMERALD este o reţea europeană de arii de interes conservativ
special, creată în baza Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale
din Europa, Berna, 1979;
- reţeaua ecologică NATURA 2000 este reţeaua ecologică de arii naturale protejate
constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva
92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;
- patrimoniu natural este ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice,
floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare
ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-
istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi
faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic,
vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi
civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare;
- bun al patrimoniului natural este acea componentă a patrimoniului natural care
necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor
prezente şi viitoare;
- arie naturală protejată este zona terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru
legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante
şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală
deosebită;
- sit de conservare – sinonim cu arie naturală protejată;
Pentru asigurarea măsurilor speciale de ocrotire şi conservare în situ a bunurilor
patrimoniului natural se instituie, prin această lege, un regim diferenţiat de ocrotire,
conservare şi utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:
a). categorii stabilite la nivel naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale,
monumente ale naturii, rezervaţii naturale şi parcuri naturale;
b). categorii stabilite prin reglementări internaţionale: situri naturale ale patrimoniului
natural universal, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, arii
speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică.
Instituirea regimului de arie naturală protejată şi de zonă de protecţie a bunurilor
patrimoniului natural, este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care
privesc:
a). asigurarea securităţii naţionale;
- 103 -
b). asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor;
c). prevenirea unor catastrofe naturale.
Modul de constituire şi de administrare a ariilor naturale protejate trebuie să ia în
considerare interesele comunităţilor locale. Participarea localnicilor la aplicarea măsurilor de
protecţie, conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale, menţinerea practicilor şi
cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor
locale este o obligaţie.
Rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, monumentele naturii, rezervaţiile naturale şi
parcurile naturale, precum şi celelalte bunuri ale patrimoniului natural, cu regim de ocrotire şi
conservare dobândit, prin legi sau prin alte acte cu caracter normativ emise de autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, îşi păstrează, şi după apariţia acestei legi, regimul
stabilit, urmând să fie reîncadrate în noile categorii, prin ordin al conducerii autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române.
Ariile naturale protejate şi zonele de protecţie aferente trebuie evidenţiate în planurile
naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Bunurile patrimoniului natural existente în situ în afara perimetrului ariilor naturale
protejate respectiv peşteri, depozite fosilifere, formaţiuni geologice, mineralogice, arbori
seculari ori reprezentativi izolaţi şi altele asemenea, trebuie protejate fiind necesare stabilirea
unor zone de protecţie corespunzătoare ca întindere scopului de conservare a bunurilor
naturale.
În anexa nr.1 a legii este prezentat scopul şi regimul de management al categoriilor de
arii naturale protejate; în anexa nr.2, tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită
declararea ariilor speciale de conservare (habitate costiere, marine, de dune, de ape dulci,
pajişti, tufărişuri, turbării şi mlaştini, stâncării, peşteri, habitate de pădure); anexa nr.3 specii
de plante şi de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare
şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică; în anexa nr. 4 veţi găsi specii de animale şi de
plante care necesită o protecţie strictă; în anexa nr.5 sunt prezentate specii de plante şi de
animale de interes comunitar ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul
măsurilor de management; anexa nr.6 prezintă metodele şi mijloacele de captură şi ucidere;
iar anexa nr. 7 prezintă criteriile de selectare a siturilor eligibile.
11.2. INSTITUIREA REGIMULUI DE ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ PENTRU
NOI ZONE
Acest aspect este reglementat prin H.G. nr.2151/ 200487
prin care se instituie regimul de
arie naturală protejată şi se aprobă încadrarea în categoriile de management corespunzătoare,
pentru unele situri. Lista siturilor în care se instituie regimul de arie protejată este prezentată
în hotărâre.
În judeţul Bacău sunt următoarele categorii de arii protejate:
a) rezervaţii naturale protejate pentru suprafeţe adiacente: Perchiu cu o suprafaţă de 206
ha şi aprobată prin avizul Consiliului judeţean (Cj) nr.281/ 23.12.2002; Izvorul Alb se întinde
pe 21ha şi este aprobată prin avizul Cj nr.192/ 13.06.2003.
b) arii de protecţie specială avifaunistică:
- Lacul Lilieci cu 262 ha aviz Cj nr.287/23.12.2002;
- Lacul Bacău II cu 202 ha şi aviz Cj nr.286/23.12.2002;
- Lacul Galbeni cu 1.132 ha şi aviz Cj nr.285/23.12.2002;
- Lacul Răcăciuni cu 2.004 ha aviz Cj nr.288/23.12.2002;
- Lacul Bereşti cu 1.800 ha aviz Cj nr.289/23.12.2002.
c) rezervaţii naturale:
- Măgura-Târgu Ocna pe o suprafaţă de 89,70 ha cu aviz Cj nr.64/ 19.03.2003;
87 Publicată în M.O. nr.38/ 2005.
- 104 -
- Lacul Balătău pe 4,83 ha aviz Cj nr.191/ 13.06.2003;
- Buciaş pe 471 ha aviz Cj nr.60/ 19.03.2003;
- Nemira pe 3491,2 ha aviz Cj nr.227/ 23.07.2003.
În aceeaşi hotărâre se poate vedea lista parcurilor naţionale şi naturale descrierea
limitelor şi a zonelor de conservare (anexa nr.1); descrierea limitelor şi a suprafeţelor
rezervaţiilor ştiinţifice, monumente ale naturii, rezervaţii naturale precum şi ariile de protecţie
specială avifaunistică.
11.2.1. Delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor
naturale
H.G. nr.230/ 200388
stabileşte delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi
parcurilor naturale şi modul de constituirea a administraţiilor acestora.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în colaborare cu autoritatea
publică centrală pentru silvicultură, trebuie să stabilească, cu avizul Academiei Române,
zonarea interioara a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale din punct de vedere al
necesităţii de conservare a diversităţii biologice.
Rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi parcurile naturale sunt clasificate în
categoriile corespunzătoare statutului de protecţie şi au următoarele denumiri şi desemnări
internaţionale:
a). Rezervaţia Biosferei Delta Dunării deţine triplu statut de protecţie internaţional:
Rezervaţie a Biosferei, desemnată internaţional de Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖,
Zonă Umedă de Importanţă Internaţională, desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar, şi
Sit al Patrimoniului Natural Universal, recunoscut de UNESCO;
b). Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei;
c). Parcul Naţional Retezat, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de către
Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖;
d). Parcul Natural Porţile de Fier;
e). Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa;
f). Parcul Natural Apuseni;
g). Parcul Naţional Munţii Rodnei, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de
către Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖;
h). Parcul Natural Bucegi;
i). Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş;
j). Parcul Naţional Ceahlău;
k). Parcul Naţional Călimani;
l). Parcul Naţional Cozia;
m). Parcul Naţional Piatra Craiului;
n). Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina;
o). Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului;
p). Parcul Naţional Munţii Măcinului;
q). Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, desemnat ca Zonă Umedă de Importanţă
Internaţională de către Secretariatul Convenţiei Ramsar;
r). Parcul Natural Vânători-Neamţ.
În această hotărâre sunt prezentate hărţile rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi
parcurilor naturale precum şi descrierile limitelor acestora.
88 Publicat în M.O. nr.190/ 2003.
- 105 -
11.2.1.1. Delimitarea rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării deţine triplu statut de protecţie şi anume: Rezervaţie
a Biosferei desemnată de Comitetul MAB UNESCO, Zonă Umedă de Importanţă
Internaţională desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar şi Sit Natural al Patrimoniului
Natural Universal recunoscut de către UNESCO. Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării i s-a
atribuit şi Diploma Europeană de către Consiliul Europei.
Limita nordică: limita de nord începe de la Cotul Pisicii urmărind până la graniţa cu
Republica Moldova malul stang al Dunării la cota maximă de inundaţie, de unde se continuă
iniţial pe graniţa cu Republica Moldova şi apoi cu Ucraina.
Limita estică: limita de est începe de la vărsarea braţului Chilia în Marea Neagră pe
graniţa cu Ucraina şi cuprinde apele maritime interioare şi marea teritorială, până la izobata de
20 m inclusiv, până la Capul Midia, punctul extrem sudic al rezervaţiei.
Limita vestică (continentală): limita începe din amonte de localitatea Grindu din borna
B1 situată pe taluzul exterior al digului de apărare Grindu - Isaccea şi urmăreşte limita zonei
palustre89
stabilită la piciorul exterior al digului de contur al incintei îndiguite Grindu-Isaccea
corespunzătoare malului drept al fluviului Dunărea de la Cotul Pisicii până în amonte de
oraşul Isaccea la borna B13, trecând prin bornele cadastrale B2-B13. Din avalul localităţii
Isaccea, din borna B15 până la Tulcea, limita continentală a rezervaţiei este stabilită la baza
Podişului Dobrogean şi este constituită din linia de contact a acestuia cu zonele inundabile la
nivelele maxime, trecând prin bornele cadastrale B16-B24. În zona municipiului Tulcea, de la
borna B25 situată amonte de portul mineralier până în aval de platforma unităţilor de industrie
alimentară, la borna B27, limita continentală a rezervaţiei o reprezintă malul drept al fluviului
Dunărea, trecând prin borna cadastrală B26. Din aval de platforma de industrie alimentară a
municipiului Tulcea, din borna B27, limita rezervaţiei ocoleşte oraşul, urmărind baza
Podişului Dobrogean (incluzând incinta Tulcea-Nufăru), trecând prin borna B28 până la borna
B29 situată amonte de localitatea Nufăru, unde limita rezervaţiei o reprezintă malul braţului
Sf. Gheorghe până în aval de localitatea Nufăru, la borna B30. În continuare, limita
rezervaţiei este reprezentată de baza Podişului Dobrogean incluzând incinta Nufăru-Victoria
şi trecând prin borna B31 aflată în imediata vecinătate a localităţii Victoria, iar în zona
localităţii Băltenii de Sus limita este reprezentată de malul drept al braţului Sf. Gheorghe,
ocolind localitatea prin borna B32. Limita continuă prin borna B33 pe la baza Podişului
Dobrogean incluzând incinta Bestepe-Mahmudia până la borna 34 situată amonte de
localitatea Mahmudia, de unde limita este reprezentată de malul drept al braţului Sf.
Gheorghe. Din avalul localităţii Mahmudia, limita rezervaţiei este reprezentată de baza
podişului Dobrogean, trecând prin borna B35 şi incluzând amenajarea agricolă Mahmudia-
Murighiol cu drumul de acces la fermele zootehnice Ghiolul Pietrei, unde se află borna B36.
Din acest punct limita rezervaţia este constituită de un drum de exploatare pe direcţia nord-
sud trecând prin punctul numit „Movila Duna‖, până la drumul judeţean Tulcea-Murighiol,
incluzând lacul Sărătura pentru a ajunge la limita nord-vestică a localităţii Murighiol, la borna
B37 după care limita rezervaţiei o reprezintă limita nordică a intravilanului satului Murighiol
până la borna B38 şi în continuare baza Podişului Dobrogean, până în localitatea Dunavăţu de
Sus pe care o ocoleşte trecând prin borna B39. Limita rezervaţiei urmăreşte în continuare
limita dintre zona umedă şi horst90
îndreptându-se spre sud şi ocolind localitatea Dunavăţul de
Jos prin bornele B40 şi B41. De aici limita se îndreaptă spre est, fiind reprezentată de baza
Podişului Dobrogean şi trecând prin bornele B42, B43, B44, până la intersecţia acesteia cu
Canalul Fundea (B45). Din punctul de intersecţie al limitei rezervaţiei cu canalul Fundea,
aceasta este reprezentată de baza podişului Dobrogean, RBDD incluzând amenajarea piscicolă
Sarinasuf, trecând prin bornele B46-B49 şi amenajarea piscicolă Iazurile, trecând prin bornele
89 De baltă. 90 Regiune a scoarţei terestre mărginită de falii, rămasă ridicată după scufundarea regiunilor vecine.
- 106 -
B50-B59 până la nord de localitatea Sarichioi. Din acest punct, limita rezervaţiei este
reprezentată de malul de vest al lacului Razim trecând prin bornele B64-B67 până la punctul
numit „La Monument‖ (B68) după care pe direcţia nord-vest urmăreşte limita estică a lacului
Babadag şi prin vestul localităţii Zebil până la intersecţia cu drumul judeţean Tulcea-Zebil pe
care îl traversează, şi include amenajarea piscicolă Tăuc, trecând prin bornele B71-B74 şi
amenajarea piscicolă Topraichioi, trecând prin bornele B76-B78, după care urmăreşte limita
vestică a Lacului Babadag la baza podişului Dobrogean, până la nord de localitatea Enisala pe
care o ocoleşte prin partea de nord, trecând prin bornele B79-B93. Din acest punct, limita
rezervaţiei este reprezentată de intersecţia podişului Dobrogean cu malul de vest al lacului
Razim până la Capul Doloşman, incluzând amenajarea piscicolă 6 Martie trecând prin bornele
B91-B93 şi zona cu protecţie integrală Capul Doloşman. De la Capul Doloşman, limita
rezervaţiei se deplasează spre sud-vest, la baza Podişului Dobrogean incluzând amenajarea
piscicolă Lunca trecând prin bornele B94-B97. Din sudul localităţii Lunca (B98) limita
rezervaţiei este reprezentată spre vest, sud şi sud-est de malul dinspre podiş a lacurilor
Ceamurlia, Goloviţa şi Zmeica trecând prin bornele B100-B106 incluzând zonele
depresionare cu vegetaţie palustră, până în punctul numit „La Stanca‖ (B107) de unde limita
rezervaţiei traversează baza grindului Lupilor, urmărind spre vest şi apoi spre sud lacul Sinoie
până în punctul „Movilele Dese‖ (B111). Din acest punct, limita rezervaţiei este direcţionată
spre vest şi sud pe malul lacului Istria, traversează drumul judeţean Istria-Istria Cetate în zona
de legătură a lacului Istria cu lacul Nuntaşi mergând apoi pe direcţia vest, sud şi sud-est pe
malul lacurilor Nuntaşi şi Tuzla până la pădurea din nordul localităţii Vadu pe care o ocoleşte
prin nord-est trecând prin bornele B112-B121. În continuare, limita Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării ocoleşte localitatea Vadu prin est şi apoi se orientează pe o direcţie constant
sudică la baza podişului Dobrogean cu zonele umede, incluzând Balta Mare şi Balta de
Mijloc, până la Capul Midia, punctul extrem sudic al rezervaţiei, în care se găseşte borna
B124.
Limitele parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale trebuie materializate prin semne
distinctive, stabilite anterior şi utilizate de Comisia Monumentelor Naturii din cadrul
Academiei Române, respectiv un pătrat roşu având laturile între 10 şi 15 centimetri,
înconjurat de o bandă albă având lăţimea între 2 şi 4 centimetri, aplicat la distanţe între 50 şi
200 metri de către administraţiile parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale.
Limitele rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale, în format
digital, ca vectori cu referinţă geografică, se pun la dispoziţie de către autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului tuturor instituţiilor şi persoanelor interesate, prin
intermediul paginii de Internet.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a evidenţia în planurile de
amenajare a teritoriului şi de urbanism limitele rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi
parcurilor naturale.
11.3. PROCEDURI DE IMPLEMENTARE
Prin Ordin nr.494/ 200591
privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării
şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate se aprobă Procedura de încredinţare a
administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi
Procedura de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de
structuri de administrare.
91 Publicat în M.O. nr.487/ 2005.
- 107 -
11.3.1. Procedura de încredinţare a administrării ariilor naturale protejate care
necesită constituirea de structuri de administrare
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate încredinţa pe bază de
contract administrarea ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de
administrare.
Pentru a putea administra arii naturale protejate, o persoană juridică este considerată
eligibilă dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a). are capacitate tehnică şi administrativă, putând dovedi competenţa în gestionarea
resurselor naturale şi deţinând pentru fiecare arie naturală protejată o clădire destinată sediului
administrativ, care să aibă birouri dotate cu mobilier şi birotică şi minimum două autovehicule
de teren;
b). are capacitate ştiinţifică, deţinând structuri de personal specializate şi baza materială
necesară pentru a realiza studii şi cercetări privind resursele naturale, monitorizarea şi
managementul durabil al acestora şi conservarea diversităţii biologice;
c). are capacitate financiară, deţinând un patrimoniu suficient pentru a asigura resursele
financiare necesare dotării, cheltuielilor operaţionale, activităţilor specifice de management şi
acoperirii salariilor necesare înfiinţării unei/unor noi structuri de administrare fără a recurge la
dubla subordonare a unor persoane deja angajate pe alte posturi şi în alte structuri.
Solicitările scrise pentru încredinţarea administrării unuia sau mai multor parcuri
naţionale şi/sau parcuri naturale, vor fi depuse la sediul direcţiei de specialitate din cadrul
autorităţii responsabile.
Fiecare solicitare scrisă va fi însoţită de câte o documentaţie pentru fiecare arie
protejată, care trebuie să cuprindă:
a). descrierea capacităţilor tehnice şi administrative existente ce vor intra în inventarul
structurii de administrare (sedii, terenuri, autovehicule, birotică, mobilier, utilaje şi unelte
etc.);
b). dovedirea capacităţii ştiinţifice prin prezentarea experienţei şi viziunii în domeniul
protecţiei naturii şi descrierea capitalului natural al fiecărei arii naturale protejate;
c). angajamentul privind bugetul ce se va aloca anual, destinat exclusiv funcţionării
structurii de administrare, cu defalcarea cuantumurilor alocate pe categorii de cheltuieli;
d). angajamentul privind termenele până la care se realizează angajarea directorului
structurii de administrare şi a personalului aflat în subordinea directă a acestuia;
e). propunerea de regulament de organizare şi funcţionare a structurii de administrare.
Se constituie, la nivelul autorităţii publice centrale pentru mediu, o comisie alcătuită
din: doi reprezentanţi ai direcţiei responsabile cu ariile protejate, un reprezentant al direcţiei
juridice, un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu şi un reprezentant al Comisiei pentru
Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, pentru desfăşurarea în bune condiţii a
procesului de evaluare a ofertelor primite şi pentru urmărirea aplicării contractelor.
11.3.2. Procedura de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate care nu
necesită constituirea de structuri de administrare
Autoritatea teritorială pentru protecţia mediului(APM), poate încredinţa în numele
autorităţii publice centrale, custodia ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de
structuri de administrare, pe bază de convenţie de custodie.
Solicitarea se face în scris şi este însoţită de o documentaţie a cărui conţinut cadru este
prezentat în ordin.
APM face o notificare legată de solicitare către autoritatea publică centrală şi către
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi comunică persoanelor interesate lista
- 108 -
persoanelor fizice sau juridice şi ariile naturale protejate pentru care acestea au depus
solicitări.
În vederea desfăşurării în bune condiţii a procesului de evaluare a ofertelor primite şi
urmăririi aplicării convenţiilor de custodie, APM constituie o comisie de evaluare şi atestare,
alcătuită din: doi reprezentanţi ai APM, o persoană delegată de către Comisia pentru Ocrotirea
Monumentelor Naturii a Academiei Române, un reprezentant al consiliului judeţean şi un
reprezentant al direcţiei silvice. Ca observatori pot fi invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor
publice locale pe cuprinsul cărora se situează aria protejată pentru care se solicită custodia.
11.4. DIVERSITATEA BIOLOGICĂ
Convenţia privind diversitatea biologică semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 a fost
ratificată prin Legea nr.58/ 2005 (M.O. nr.199/ 2005).
Părţile contractante au hotărât să semneze această convenţie fiind:
- conştiente de valoarea intrinsecă a diversităţii biologice şi de valoarea ecologică,
genetică, socială, economică, ştiinţifică, educaţională, culturală, recreativă şi estetică a
diversităţii biologice şi a componentelor sale;
- conştiente de importanţa diversităţii biologice pentru evoluţie şi pentru conservarea
sistemelor de susţinere a biosferei; şi afirmând că:
- statele au drepturi suverane asupra propriilor lor resurse biologice;
- conservarea diversităţii biologice este o preocupare comună a umanităţii;
- statele sunt responsabile de conservarea diversităţii lor biologice şi de utilizarea
durabilă a resurselor lor biologice;
- diversitatea biologică este redusă semnificativ de anumite activităţi umane.
Obiectivele acestei convenţii, ce trebuie urmate, sunt conservarea diversităţii biologice,
utilizarea durabilă a componentelor sale şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor ce
rezultă din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzător la resursele
genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ţinând cont de toate drepturile
asupra acestor resurse şi tehnologii, şi prin finanţarea corespunzătoare.
11.4.1. Definiţii
Pentru a înţelege cele prezentate sunt necesare cunoaşterea următoarelor definiţii:
- Diversitatea biologică înseamnă variabilitatea organismelor vii din toate sursele,
inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a
complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul
speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor;
- Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau părţi din ele, populaţii sau
orice alte componente biotice ale ecosistemelor având folosinţă sau valoare efectivă sau
potenţială pentru umanitate;
- Biotehnologie înseamnă orice aplicaţie tehnologică ce foloseşte sisteme biologice,
organisme vii sau derivate din ele, pentru a realiza sau a modifica produse sau procese pentru
utilizare specifică;
- Conservare „x situ” înseamnă conservarea componentelor diversităţii biologice în
afara habitatelor lor naturale;
- Conservare „în situ” înseamnă conservarea ecosistemelor şi habitatelor naturale şi
menţinerea şi refacerea populaţiilor viabile de specii în mediul lor natural şi, în cazul speciilor
domestice sau cultivate, în mediul în care şi-au dezvoltat caracterele lor distincte;
- Organizaţie de integrare economică regională înseamnă o organizaţie constituită
din state suverane ale unei zone date, căreia statele membre i-au transferat competenţe cu
privire la probleme guvernate de această convenţie şi care a fost autorizată din timp, conform
procedurilor sale interne, să semneze, să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la aceasta;
- 109 -
- Utilizare durabilă înseamnă utilizarea componentelor diversităţii biologice într-un
mod şi ritm care să nu ducă la scăderea pe termen lung a diversităţii biologice, menţinându-i
astfel potenţialul de a răspunde necesităţilor şi aspiraţiilor generaţiilor prezente şi viitoare.
11.4.2. Drepturi şi obligaţii ale statelor semnatare
Statele au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse, în conformitate cu
propriile lor politici de mediu, şi responsabilitatea să se asigure ca activităţile de sub
jurisdicţia şi controlul lor să nu cauzeze prejudicii mediului altor state sau zonelor din afara
limitelor jurisdicţiei lor naţionale.
Statele semnatare au obligaţia de a identifica şi monitoriza ecosistemele şi habitatele
care conţin o mare diversitate, un număr mare de specii ameninţate, endemice sau sălbatice
(necesare pentru speciile migratoare; de importanţă socială, economică, culturală sau
ştiinţifică; care sunt reprezentative, unice sau asociate unor procese evolutive sau altor
procese biologice esenţiale).
De asemenea, au obligaţia de a identifica şi monitoriza speciile şi comunităţile care
sunt: ameninţate; rude sălbatice ale speciilor domestice sau cultivate; de valoare medicală,
agricolă sau altă valoare economică; de importanţă socială, ştiinţifică sau culturală; de
importanţă pentru cercetare în domeniul conservării şi utilizării durabile a diversităţii
biologice, cum ar fi speciile indicatoare gene92
şi genoame93
descrise, de importanţă socială,
ştiinţifică sau economică.
Prin semnarea acestei convenţii, ţara noastră, a demonstrat interesul legitim de asigurare
a unei dezvoltări durabile a componentelor diversităţii biologice de care se bucură.
În acest scop trebuie să:
- identifice obiectivele diversităţii biologice importante pentru conservarea şi utilizarea
sa durabilă, având în vedere lista indicatoare de categorii din anexa nr.1 la convenţie;
- monitorizeze, prin prelevare de eşantioane şi alte tehnici, componentele diversităţii
biologice identificate acordând atenţie specială celor care necesită măsuri de conservare
urgentă şi celor care oferă cel mai ridicat potenţial pentru utilizare durabilă;
- identifice procesele şi categoriile de activităţi care au sau este foarte probabil să aibă
impact negativ semnificativ asupra conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice şi
va monitoriza efectele lor prin prelevare de eşantioane şi alte tehnici;
- întreţină şi să organizeze, prin orice sistem, datele obţinute din activităţile de
identificare şi monitorizare.
11.4.3. Utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice
În măsura posibilităţilor şi în funcţie de necesităţi, fiecare parte contractantă:
a). va integra cerinţele conservării şi utilizării durabile a resurselor biologice în luarea
deciziilor la nivel naţional;
b). va adopta măsuri legate de utilizarea resurselor biologice pentru a evita sau a reduce
impactul negativ asupra diversităţii biologice;
c). va proteja şi încuraja utilizarea curentă a resurselor biologice, în conformitate cu
practicile culturale tradiţionale care sunt compatibile cu conservarea şi utilizarea durabilă;
d). va ajuta populaţiile locale în dezvoltarea şi implementarea acţiunilor de reconstrucţie
ecologică în zonele degradate unde s-a redus diversitatea biologică;
e). va încuraja cooperarea dintre autorităţile sale guvernamentale şi sectorul său privat în
dezvoltarea de metode pentru utilizarea durabilă a resurselor biologice.
92 Element din molecula de ADN a unui cromozom care transmite caracterele de la ascendenţi la descendenţi. 93 Grup de cromozomi, diferiţi genetic, care formează o unitate.
- 110 -
11.4.4. Educarea şi conştientizarea publicului
Părţile contractante:
a). vor promova şi încuraja înţelegerea importanţei şi a măsurilor necesare pentru
conservarea diversităţii biologice, ca şi propagarea sa prin mijloace de informare şi includerea
acestor subiecte în programele educaţionale;
b). vor coopera, în funcţie de necesităţi, cu alte state şi organizaţii internaţionale pentru
dezvoltarea de programe de educaţie şi conştientizare a publicului privind conservarea şi
utilizarea durabilă a diversităţii biologice.
11.4.5. Cooperarea tehnică şi ştiinţifică
Părţile contractante vor încuraja cooperarea tehnică şi ştiinţifică internaţională în
domeniul conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice, dacă este necesar, prin
instituţiile naţionale şi internaţionale corespunzătoare.
Fiecare parte contractantă va promova cooperarea tehnică şi ştiinţifică cu alte parţi
contractante, în particular ţări în curs de dezvoltare, pentru implementarea acestei conventii,
între altele, prin elaborarea şi aplicarea politicii naţionale. La promovarea unei astfel de
cooperări se va acorda o atenţie deosebită dezvoltării şi întăririi capacităţilor naţionale, prin
punerea în valoare a resurselor umane şi întărirea instituţiilor.
- 111 -
CAPITOLUL 12: PROTECŢIA APELOR ŞI A ECOSISTEMELOR
ACVATICE
Obiectivul acestei secţiuni este menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii
naturale ale apelor de suprafaţă , subterane şi a ecosistemelor acvatice, dezvoltarea durabilă.
Majoritatea surselor de apă utilizate de om sunt constituite din surse subterane şi din
pârâuri, râuri, fluvii sau lacuri.
În perioada anilor 70 , când industrializarea a înregistrat un avânt important în ţara
noastră s-a ajuns la un dezechilibru între capacitatea apelor de autoepurare şi cantitatea de
poluanţi evacuaţi o data cu apele uzate; Aceasta a dus la renunţarea la unele surse şi la
cheltuieli foarte mari pentru asigurareaunor ape de calitate corespunzătoare diferitelor utilităţi.
Şi în judeţul Bacău:
- datorită poluării apelor râului Bistriţa, de către Platforma Industrială Săvineşti –
Roznov şi Fabrica de Celuloză şi Hârtie „Reconstrucţia‖ Piatra Neamţ, s-a deteriorat calitatea
pânzei freatice din zona de alimentare cu apă potabilă a Municipiului Bacău, scoţând-o în
afara limitelor maxime admise la indicatorii materie organica şi amoniu. Aceasta a condus la
orientarea către o altă sursă de alimentare cu apă potabilă şi astfel a fost realizată aducţiunea
de la Poiana Uzului, situată la o distanţă de 70 km;
- datorită poluării apelor râului Trotuş, acesta a devenit un râu mort din punct de vedere
ecologic, apa acestuia neputând fi utilizată, pe tronsonul aval Platformă Industrială Oneşti-
Borzeşti, la nimic. Calitatea acestui râu influenţa negativ şi calitatea râului Siret în aval de
confluenţă.
După anul 1990, datorită regresului economic şi al imposibilităţii asigurării unei epurări
corespunzătoare a apelor uzate precum şi a costurilor ridicate de fabricaţie au determinat mulţi
agenţi economici (operatori) cu pondere în poluarea apelor să îşi reconsidere nivelul
producţiei. Această reducere a determinat şi o mai bună valorificare a resurselor naturale
folosite ca materii prime şi în consecinţă la reducerea poluanţilor din apele uzate evacuate.
Toate acestea au determinat refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi într-un timp mai
mare a celor subterane.
Apariţia legilor în domeniul mediului precum şi modul în care a fost abordată aplicarea
acestora au creat premizele unei evoluţii pozitive a agenţilor economici, atât din punct de
vedere al mentalităţii cât şi din punct de vedere al modului de acţionare.
Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect
menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii biologice ale acestora, în scopul evitării
unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale.
Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor costiere şi maritime urmăreşte
reducerea progresiva a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare/ prioritar
periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenţia privind protecţia
Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992, ratificată prin Legea
nr.98/ 1992.
12.1. OBLIGAŢIILE PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE
Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice sunt:
a). să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării
faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizaţia
de gospodărire a apelor, precum şi în autorizaţia de mediu, şi să monitorizeze zona de impact;
- 112 -
b). să se doteze, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu
instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri
de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;
c). să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare
a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi
să constituie echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de
coastă;
d). să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale
şi să nu arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri;
e). să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea
apelor de suprafaţă;
f). să nu deverseze în apele de suprafaţă, subterane şi maritime ape uzate, fecaloid
menajere, substanţe petroliere, substanţe prioritare/ prioritar periculoase;
g). să nu arunce şi să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în zonele umede şi de
coasta deşeuri de orice fel şi să nu introducă în ape substanţe explozive, tensiune electrica,
narcotice, substanţe prioritare/prioritar periculoase.
12.2. LEGEA SPECIFICĂ CE REGLEMENTEAZĂ GOSPODĂRIREA
APELOR
Principala lege care reglementează protecţia acestui factor de mediu este Legea nr.107/
1996, publicată în M.O. nr.244/ 1996 modificată prin: H.G. nr.948/ 1999 (M.O. nr.568/
1999); O.U.G. nr.107/ 2002 (M.O. nr.691/ 2002); Legea nr.404/ 2003 (M.O. nr.713/ 2003) şi
Legea nr.310/ 2004 (M.O. nr.584/ 2004).
De la începutul legii s-a precizat importanţa acestui factor de mediu pentru viaţă şi
societate, pentru menţinerea echilibrului ecologic.
Apele sunt constituenţi ai patrimoniului public şi de aceea protecţia, punerea în valoare
şi dezvoltarea durabilă constituie acţiuni de interes general.
12.2.1. Ce vrea această lege?
a). conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei
curgeri libere a apelor;
b). protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor
resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;
c). refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;
d). conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;
e). asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice;
f). gospodărirea durabilă a apei şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu
menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi regenerării naturale a apelor;
g). apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror alte fenomene hidrometeorologice
periculoase;
h). satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a
transporturilor, agriculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice, ca şi ale oricăror
alte activităţi umane;
i). integrarea aspectelor cantitative şi calitative atât pentru apele de suprafaţă, cât şi
pentru apele subterane care aparţin aceluiaşi sistem ecologic, hidrologic şi hidrogeologic;
j). asigurarea protecţiei ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a
coastelor, în golfuri sau aflate în Marea Neagră;
k). promovarea utilizări durabile a apelor pe baza protecţiei pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
- 113 -
l). conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru
reducerea progresiva a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare şi
încetarea sau eliminarea treptata a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritar
periculoase;
m). reducerea progresivă a poluării apelor subterane şi prevenirea poluării ulterioare;
n). atingerea obiectivelor Convenţiei pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării în
ceea ce priveşte încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de
substanţe prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentraţiilor acestor substanţe
aproape de valorile fondului natural şi aproape de valoarea zero pentru substanţele de sinteză;
o). prevenirea deteriorării ulterioare, protecţia şi îmbunătăţirea stării ecosistemelor
acvatice şi, în ceea ce priveşte cerinţele de apă, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede ce
depind în mod direct de ecosistemele acvatice.
12.2.2. Obiectivele protecţiei apelor şi mediului acvatic
Obiectivele protecţiei apelor şi mediului acvatic sunt:
a). prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de ape de suprafaţă;
b). protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafaţă în scopul
atingerii stării bune a acestora, până la data de 22 decembrie 2015;
c). protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate
în scopul realizării unui potenţial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, până
la data de 22 decembrie 2015;
d). reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea sau
eliminarea treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar periculoase;
e). prevenirea sau limitarea aportului de poluanţi în apele subterane şi prevenirea
deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterane;
f). protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de ape subterane şi asigurarea
unui echilibru între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei
stări bune a apelor subterane, până la data de 22 decembrie 2015;
g). inversarea oricărei tendinţe semnificative şi durabile de creştere a concentraţiei
oricărui poluant rezultate din impactul activităţii umane, pentru a reduce în mod progresiv
poluarea apei subterane.
Pentru protecţia şi conservarea resurselor de apă de suprafaţă, evacuările în aceste ape
au fost reglementate prin utilizarea unei abordări combinate prin stabilirea şi implementarea
controlului emisiilor bazate pe cele mai bune tehnici disponibile sau a valorilor limită
importante ale emisiilor ori, în cazul impactului difuz, a controlului şi a celor mai bune
practici din punct de vedere al mediului stabilite în reglementările specifice privind
prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, epurarea apelor uzate urbane, protecţia
apelor împotriva poluării cauzate de nitraţi din surse agricole, evaluarea riscului şi descărcarea
de substanţe periculoase în apă, până la data de 22 decembrie 2012.
12.2.3. Modul de organizare a gospodăririi apelor
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor asigură politica şi strategia în domeniul
gospodăririi apelor. Transpunerea este asigurată de Administraţia Naţională „Apele
Române‖, Direcţiile de Ape organizate la nivel bazinal şi Sistemele de Gospodărire a Apelor
la nivel judeţean.
Resursele de apă, de suprafaţă şi subterană sunt monopol natural de interes strategic.
Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un
drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publica centrală din domeniul apelor.
Reglementarea navigaţiei şi a activităţilor conexe acesteia pe căile navigabile se face de
către autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor, prin unităţi de profil.
- 114 -
Faza atmosferică a circuitului apei în natură poate fi modificat artificial numai de
autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi de cei autorizaţi de acesta.
Toate aceste ape se dau în administrare Administraţiei Naţionale „Apele Române‖,
supravegherea calităţii apei potabile fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii.
Gospodărirea apelor se face pe bazine hidrografice, cuprinzând apele de suprafaţă şi
subterane, în scopul dezvoltării durabile.
Apar necesare unele definiţii:
- albie minoră: suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură
curgerea nestingherită, din mal în mal, la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin
curgerea naturală a apelor;
- bazin hidrografic: unitate fizico geografică ce înglobează reţeaua hidrografică până la
cumpăna apelor;
- mal: porţiune îngustă de teren, de regulă în pantă, de-a lungul unei ape;
- zonă inundabilă: suprafaţa de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitat de
un nivel al oglinzii apei, corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari;
- albie majoră: porţiune de teren din valea naturală a unui curs de apă peste care se
revarsă apele mari la ieşirea lor din albia minoră;
- gospodărirea apelor: activităţile care conduc la cunoaşterea , utilizarea , valorificarea
raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă, pentru satisfacerea nevoilor sociale
şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la
prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor;
- comitet de bazin: organ democratic care reprezintă interesul comun la nivelul unui
bazin hidrografic, care reuneşte principalii actori în domeniul apelor: statul, comunităţile
locale, industrie, agricultură, organizaţii neguvernamentale; Acesta colaborează cu Direcţia
Apelor corespunzătoare, în aplicarea strategiei de gospodărire a apelor; este echivalentul
Parlamentului iar executivul este Direcţia Apelor.
Pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor funcţionează: Consiliul
interministerial al apelor; Comisia centrală de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice; Comisia naţională
pentru siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice; Centrul român de reconstrucţie a râurilor
şi Comitetul naţional pentru Programul Hidrologic Internaţional – organisme cu caracter
consultativ.
Dreptul de folosinţă a apelor se stabileşte prin Autorizaţia de Gospodărire a Apelor cu
excepţia apelor utilizate pentru necesităţile proprii unei gospodării.
La nivelul fiecărei direcţii de apă a Administraţiei Naţionale Apele Române este
organizat un Comitet de bazin format din 15 membri.
La nivelul Bazinului Hidrografic al râului Siret este organizat, încă din anul 1999,
Comitetul de Bazin Hidrografic „SIRET”, pentru prima dată în ţară, studiu pilot sub
îndrumarea Ministerului Apelor din Franţa.
România face parte din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea. Pentru
porţiunea din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, care este cuprinsă în
teritoriul României, inclusiv apele de coastă ale Mării Negre, se va elabora planul de
management al acestui bazin hidrografic internaţional, pe baza schemelor directoare de
management şi amenajare a apelor.
Administrarea bazinelor hidrografice naţionale, menţionate ca bazine hidrografice se
face la nivelul districtelor de bazin de către direcţiile de ape ale Administraţiei Naţionale
Apele Române.
La nivel naţional, sunt stabilite următoarele districte de bazin: Someş-Tisa, Crişuri,
Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral.
Comitetul de bazin trebuie:
- 115 -
a). să avizeze schemele directoare, precum şi programele de măsuri pentru atingerea
obiectivelor din schemele directoare şi realizarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de
gospodărirea apelor;
b). să avizeze planurile de prevenire a poluării accidentale ăi de înlăturare a efectelor lor,
elaborate în funcţie de condiţiile bazinului hidrografic respectiv;
c). să aprobe schemele locale, stabilind priorităţile tehnice şi financiare, şi să le
integreze în schemele directoare;
d). să propună revizuirea normelor şi standardelor din domeniul gospodăririi apelor şi, în
caz de necesitate, să elaboreze norme de calitate a apei evacuate, proprii bazinului hidrografic;
aceste norme pot fi mai exigente decât cele la nivel naţional;
e). să stabilească norme speciale pentru evacuări de ape uzate, dacă este necesar, pentru
respectarea normelor stabilite de calitatea apelor;
f). să aprobe încadrarea în categorii de calitate a cursurilor de apă din bazinul
hidrografic respectiv;
g). să recomande priorităţile privind finanţarea şi conformarea, în scopul realizării
programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor;
h). să asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primirii
comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse
pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale;
i). să avizeze lista ariilor protejate şi să stabilească măsurile de reconstrucţie ecologică a
zonelor propuse în acest scop.
12.2.4. Regimul de folosire al apelor şi al albiilor
În domeniul public intră toate albiile minore cu lungimi mai mari de 5 km şi bazin
hidrografic mai mare de 10 km2, malurile, cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime,
faleza, plaja mării, bogăţiile naturale ale apelor, potenţialul lor energetic, marea teritorială
precum şi fundul apelor maritime, excepţie făcând pepinierele şi crescătoriile piscicole.
Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc
suprafaţa de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai
terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste
ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.
Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparţin
proprietarului albiei apei.
Apa subterană poate fi folosită de proprietarul terenului, numai în măsura în care este
utilizată cu respectarea normelor sanitare şi de protecţie a calităţii apelor, pentru băut, adăpat,
udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalaţii
sau se folosesc instalaţii de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate exclusiv
satisfacerii necesităţilor gospodăriilor proprii.
Rezervele de ape subterane se pot reface sau suplimenta, prin lucrări de realimentare
artificială a corpurilor de apă subterană, cu apa provenind din orice sursă de apă de suprafaţă
sau subterană, numai în cazul în care nu este compromisă atingerea obiectivelor protecţiei
apelor şi mediului acvatic, prezentate mai sus, atât pentru sursă, cât şi pentru corpul de apă
subterană realimentat artificial.
Transferul volumelor de apă dintr-un bazin în altul se poate face în situaţia în care
cerinţele de apă ale bazinului în care se transferă sunt insuficiente atât pentru populaţie, cât şi
pentru menţinerea echilibrului ecologic al ecosistemului acvatic şi nu afectează situaţia
bazinului din care se transferă.
- 116 -
Satisfacerea nevoilor de apă ale populaţiei, adăparea animalelor, refacerea rezervei de
incendiu, precum şi debitele salubre94
au prioritate faţă de folosirea apelor în alte scopuri.
În caz de secete sau calamităţi se aplică restricţii temporare de folosire a resurselor de
apă; pe tronsoanele de râuri în care gradul de amenajare este scăzut se realizează Planuri de
Restricţii la a căror realizare participă toţi utilizatorii de ape şi este aprobat în Comitetul de
Bazin, avizat de minister şi adus la cunoştinţa publicului.
Utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa prin folosire judicioasă, să asigure
întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu
apă şi canalizare.
Utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea
unor cantităţi reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recirculare şi/sau
refolosire.
Folosirea ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă a lacurilor de acumulare impune
exploatarea piscicolă numai în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea
fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.
Utilizatorii de apă sunt obligaţi:
- să economisească apa prin folosire judicioasă;
- să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din
sistemele de alimentare cu apă şi canalizare;
- să utilizeze celor mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantităţi
reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recircularea şi/sau refolosirea apei.
În acest scop, prin Ordinul nr.249/ 2005 (M.O. nr.296/ 2005), s-a înfiinţat Centrul
naţional de coordonare, informare, reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune tehnici
disponibile şi de comunicare cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al
Poluării şi cu Forumul European de Informare (Centrul IPPC), care vizează următoarele
domenii:
a). procesul de elaborare şi promovare a ghidurilor naţionale privind cele mai bune
tehnici disponibile;
b). diseminarea informaţiilor privind cele mai bune tehnici disponibile;
c). comunicarea cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării şi
cu Forumul European de Informare.
Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă.
Normele de calitate a resurselor de apa legate de funcţiunile apei sunt aprobate prin
hotărâri ale Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale şi care sunt prezentate în
Anexa nr.1 a cursului, printre care amintim:
H.G. nr.351/ 2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor,
emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase (M.O. nr.428/ 2005); H.G. nr.472/
2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă (M.O. nr.272/ 2000);
Ordinul nr.245/ 2005 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a riscului substanţelor
periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/ prioritar periculoase în mediul
acvatic prin modelare matematică şi a Metodologiei de evaluare a impactului substanţelor
periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/prioritar periculoase asupra mediului
acvatic prin teste ecotoxicologice, alge verzi, dafnia, peşti (M.O. nr.565/ 2005).
Tot în scopul protecţiei calităţii apelor au fost ratificate diverse convenţii, astfel: -
Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnata la Bucureşti la 21 aprilie
1992 ratificată prin Legea nr.98/ 1992 (M.O. nr.242/ 1992); - Convenţia privind protecţia şi
utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale, încheiată la Helsinki la
17 martie 1992, ratificată prin Legea nr.30/ 1995 (M.O. nr.81/ 1995); - Convenţia privind
protecţia Dunării ratificată prin Legea nr.14/ 1995 /M.O. nr.41/ 1995); - prin Legea nr.228/
94 Debit salubru: debitul minim necesar într-o secţiune pe un curs de apă, pentru asigurarea condiţiilor naturale
de viaţă ale ecosistemelor acvatice existente.
- 117 -
2000 se aprobă OU.G. nr.95/ 2000 pentru ratificarea Protocolului privind apa şi sănătatea,
adoptat la Londra la 17 iunie 1999; - Normativul privind obiectivele de referinţă pentru
clasificarea calităţii apelor de suprafaţă le găsiţi în Ordinul nr.1146/ 2002, publicat în M.O.
nr.197/ 2003.
12.2.5. Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu
apele
Este interzisă amplasarea în zona inundabilă a albiei majore şi în zonele de protecţie de
noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe sau anexe ale acestora.
Construcţiile şi obiectivele existente, amplasate în aceste zone vor fi demolate. În
situaţia în care demolarea nu este posibilă, beneficiarii vor fi obligaţi să declare pe propria
răspundere că îşi asumă riscurile în caz de inundaţii.
Lucrările pot fi promovate şi executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor
sau notificării, iar punerea în funcţiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza
autorizaţiei de gospodărire a apelor sau, după caz, a notificării.
Avizul de gospodărire a apelor şi avizul de amplasament sunt avize conforme.
Normelor metodologice privind avizul de amplasament sunt aprobate prin Ordinul nr.2/
200695
, fiind emis de către Administraţia Naţională „Apele Române‖, de către direcţiile
bazinale ale acesteia sau de administraţia naţională de meteorologie. Competenţele de emitere
sunt stabilite prin această normă metodologică la articolul 4.
Avizul de amplasament reglementează:
a). amplasarea unor obiective economice şi sociale în zona inundabilă a albiei majore şi
realizarea anticipată a lucrărilor şi măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare
şi asigurarea curgerii apelor;
b). amplasarea următoarelor obiective pe o distanţă de până la 500 m în jurul şi în afara
zonei de protecţie de 30 m instituite în jurul platformelor meteorologice:
1. construcţii cu înălţime mai mare decât o treime din distanţa dintre construcţie şi
limita zonei de protecţie;
2. reţele de înaltă tensiune sau de telecomunicaţii;
3. obiective economice sau sociale care ar putea emite fum şi pulberi în atmosferă;
4. sisteme de irigaţii prin aspersiune;
5. perdele forestiere;
c). amplasarea oricăror obiective social-economice pe terenurile din zonele de protecţie
din jurul lacurilor naturale, cursurilor de apă, lacurilor de acumulare, ţărmului mării, digurilor,
canalelor, barajelor şi altor lucrări hidrotehnice, a construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice, a
instalaţiilor de determinare automată a calităţii apei, precum şi a celor din zona dig-mal.
Avizul de amplasament este valabil pe toată perioada de existenţă a obiectivului pentru
care a fost solicitat, în unele condiţii prezentate în art.15.
În anexe sunt prezentate Normativul de conţinut a documentaţiei tehnice precum şi
actele, avizele şi acordurile necesare.
Pentru lucrările existente de tipul barajelor, este necesară obţinerea autorizaţiei de
funcţionare în condiţii de siguranţă, care certifică îndeplinirea exigenţelor de performanţă în
perioada de exploatare şi este obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de gospodărire a
apelor şi de protecţia mediului.
Avizul, autorizaţia de gospodărire a apelor şi notificarea nu exclud obligativitatea
obţinerii acordului şi autorizaţiei de mediu.
Avizul de gospodărire a apelor îşi pierde valabilitatea după 2 ani de la emitere, dacă
execuţia lucrărilor respective nu a început, data de începere a execuţiei trebuie anunţată cu 10
zile înainte de aceasta.
95 Publicat în M.O. nr.87/ 2006.
- 118 -
Avizul de gospodărire a apelor este necesar şi în caz de dezvoltare, modernizare sau
retehnologizare a unor procese tehnologice sau a unor instalaţii existente dacă se modifică
prevederile avizului obţinut anterior, precum şi dacă această modificare a intervenit până la
promovarea lucrărilor respective.
Autorizaţia de gospodărire a apelor se eliberează în baza constatării tehnice în teren, în
prezenţa beneficiarului cel mai târziu o dată cu recepţia investiţiilor, numai dacă sunt
respectate prevederile legale privind gospodărirea apelor pentru punerea în exploatare a
lucrărilor şi exactitatea datelor cuprinse în cererea de autorizare şi în documentaţia anexată la
aceasta.
Prin autorizaţia de gospodărire a apelor, cât şi prin actele complementare acesteia, se
impun prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalităţile de control tehnic
şi mijloacele de intervenţie în caz de incidente, avarii sau accidente şi altele asemenea.
Autorizaţiile de gospodărire a apelor pentru unităţile existente şi care nu îndeplinesc
condiţiile cerute se eliberează în baza unui Program Etapizat, care cuprinde lucrările
necesare intrării în legalitate şi are putere juridică.
Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată, retrasă sau suspendată temporar
de către emitent, fără despăgubiri.
Avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor, precum şi refuzul de emitere a acestora
pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/ 2004. Retragerea
autorizaţiei de gospodărire a apelor atrage după sine obligativitatea încetării activităţii, ca şi
pierderea drepturilor obţinute.
Prin Ordinul nr.1141/ 2002 a fost aprobată Procedura şi competenţele de emitere a
avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor, publicat în M.O. nr.21/ 2003, iar prin Ordinul
nr.1241/ 2003 a fost aprobată Procedura de modificare sau retragere a avizelor şi autorizaţiilor
de gospodărirea apelor, publicat în M.O. nr.104/ 2003.
12.2.6. Apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase
şi accidentelor la construcţii hidrotehnice
Deţinătorii cu orice titlu de construcţii hidrotehnice ale căror avarieri sau distrugeri pot
pune în pericol vieţi omeneşti şi bunuri sau pot aduce prejudicii mediului sunt obligaţi să
doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi control necesară pentru urmărirea comportării
în timp a acestora, să instaleze sisteme de avertizare-alarmare în caz de pericol şi să
organizeze activitatea de supraveghere.
Coordonarea, îndrumarea şi urmărirea activităţii de supraveghere a barajelor, a lacurilor
de acumulare şi a altor lucrări hidrotehnice, se realizează de către Comisia naţională pentru
siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice, constituită din reprezentanţi ai ministerelor, ai
agenţilor economici interesaţi şi ai instituţiilor publice interesate.
Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce
pot fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau
de accidentele la construcţiile hidrotehnice, trebuie să asigure întreţinerea şi exploatarea
corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.
În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a
unor construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, deţinătorii cu orice titlu trebuie să refacă sau
să repare aceste lucrări în cel mai scurt timp posibil.
Pentru a evita producerea unor calamităţi în perioadele de ape mari sau de accidente la
baraje, funcţionarea acumulărilor nepermanente la parametrii pentru care au fost construite
este obligatorie, iar Comisia centrală poate aproba inundarea dirijată a unor terenuri dinainte
stabilite prin planurile de apărare, precum şi a incintelor îndiguite, realizate lateral unui curs
de apă.
- 119 -
Ordin MMGA nr.420/ 200596
pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea
situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la
construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale stabileşte atribuţiile ce revin tuturor structurilor
implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de tipurile de risc specifice.
Prin gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice
periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se înţelege
identificarea şi monitorizarea, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei,
evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.
Tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă sunt:
a). inundaţii, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creşterii debitelor
sau blocajelor produse de gheţuri, plutitori, aluviuni şi avalanşe de zăpadă şi prin scurgeri de
pe versanţi;
b). inundaţii provocate de accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice;
c). fenomene meteorologice periculoase: ploi torenţiale, ninsori abundente, furtuni şi
viscole, depuneri de gheaţă, chiciură, polei, îngheţuri timpurii sau târzii, grindină şi secetă
(hidrologică);
d). poluările accidentale ale resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi poluări marine
în zona costieră, „poluări accidentale‖.
Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:
a). populaţia, precum şi bunurile sale mobile şi imobile;
b). obiectivele sociale;
c). capacităţile productive (societăţi comerciale, platforme industriale, centrale electrice,
ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, porturi şi altele);
d). barajele şi alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul
producerii de accidente;
e). căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi navale, reţelele de alimentare cu energie
electrică, gaze, sursele şi sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, staţiile de tratare şi de
epurare, reţelele de telecomunicaţii şi altele;
f). mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul
localităţilor şi altele).
Managementul situaţiilor de urgenţă se realizează prin: măsuri preventive, măsuri
operative urgente de intervenţie şi prin măsuri de reabilitare.
Dotarea cu mijloace specifice de intervenţie în cazuri de poluări accidentale cade în
sarcina persoanelor juridice utilizatori de apă, potenţialii poluatori, precum şi unităţilor de
gospodărire a apelor, administraţiile porturilor maritime şi fluviale şi ale canalelor navigabile
şi ceilalţi utilizatori de apă.
În caz de secetă, când debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi,
se aplică restricţii temporare de folosire a resurselor de apă pe baza planurilor de restricţii şi
folosire a apei în perioade deficitare. Măsurile stabilite în aceste planuri de restricţii sunt
obligatorii pentru toţi utilizatorii de apă.
Elaborarea strategiei şi concepţiei de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi de prevenire şi
combatere a poluărilor accidentale, revine Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă
din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, care se subordonează Comitetului Naţional
pentru Situaţii de Urgenţă, organizate în baza legii nr.15/2005, care aprobă O.U.G. nr.21/
2004 „Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă‖ şi a Legii nr.481/ 2004
„Protecţia Civilă‖.
Aplicarea strategiei şi coordonarea tehnică de specialitate, la nivel naţional, a bazinelor
hidrografice şi judeţelor, a acţiunilor preventive şi operative este asigurată de către
Administraţia Naţională „Apele Române‖ şi unităţile sale teritoriale.
96 Ordin comun cu MAI nr.638/ 2005 publicat în M.O. nr.455/ 2005.
- 120 -
H.G. nr.1854 din 22 decembrie 2005 aprobă Strategia naţională de management al
riscului la inundaţii, publicat în M.O. nr.72/ 2006. Managementul riscului la inundaţii
înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea
riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea
reducerii acestora astfel încât comunităţile umane, toţi cetăţenii, să poată trăi, muncii şi să-şi
satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are drept scop reducerea
impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvata şi
printr-o politică care să corespundă standardelor şi aşteptărilor comunităţilor umane, în
condiţiile protecţiei mediului.
Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura şi probabilitatea sa de producere, gradul
de expunere al receptorilor (numărul populaţiei şi al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a
receptorilor şi valoarea acestora, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie
acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.
Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat
de populaţie şi decidenţi, ştiut fiind că nu există o protecţie totala împotriva inundaţiilor (risc
zero), după cum nu există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul
acceptabil trebuie să fie rezultatul unui echilibru între riscul şi beneficiile atribuite unei
activităţi ca urmare a reducerii riscului la inundaţii sau a unei reglementări guvernamentale.
Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu
depinde numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate
uneori separat, sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea
consecinţelor inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile
premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării
inundaţiilor şi cele întreprinse post inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca
urmare a producerii fenomenului). Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noţiunea mai
completă de management al inundaţiilor care include atât managementul riscului la inundaţii
cât şi managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
Acţiunile şi măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor
produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul României de peste 200 de ani. În prezent sunt
în funcţiune numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei şi a bunurilor, concretizate
în principal prin:
- diguri, a căror lungime desfăşurată măsoară 9920 km;
- regularizări de albii însumând 6300 km;
- 217 lacuri de acumulare nepermanente amplasate în toate bazinele şi spaţiile
hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a viiturilor de 893 mil.m3;
- 1232 lacuri de acumulare permanente care pe lângă volumele necesare satisfacerii
cerinţelor de apă ale folosinţelor dispun şi de volume pentru atenuarea viiturilor însumând
2017 mil.m3.
Obiectivele Strategiei Naţionale sunt obiective economice, sociale şi de mediu.
Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva inundaţiilor a infrastructurii
economice existente şi garantarea satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor
viitoare.
Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunităţilor umane împotriva
inundaţiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protecţie a populaţiei.
Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei de management al
inundaţiilor să se atingă obiectivele socio-economice cu păstrarea unui echilibru între
dezvoltarea economico-socială şi obiectivele de mediu.
Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al inundaţiilor sunt:
a). creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor,
dar fiind pregătiţi pentru producerea unor alte asemenea fenomene;
- 121 -
b). diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la scara temporală şi
spaţială) asupra sistemelor ecologice;
c). utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea
infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscului la inundaţii;
d). menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale,
comerciale, de locuit şi agrement) în zonele inundabile.
Managementul inundaţiilor este o activitate intersectorială, multidisciplinară şi cuprinde
managementul resurselor de apa, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbana, protecţia
naturii, dezvoltarea agricola şi silvica, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor şi
a zonelor turistice, protecţia individuala etc. - fiecărui sector revenindu-i realizarea unor
acţiuni specifice. Adoptarea unor politici comune în aceste domenii şi planificate a fi realizate
simultan sau corelat vor conduce la rezultate mult mai favorabile decât eforturile singulare.
Aceste politici trebuie să vizeze atât reducerea pagubelor, prin măsuri şi acţiuni denumite
măsuri pasive, care nu influenţează în nici un fel desfăşurarea fenomenului de inundaţii, dar
reduc pagubele, cât şi prin măsuri de reducere a pericolului (măsuri active) cu efecte asupra
derulării evenimentelor, influenţând probabilitatea lor de apariţie şi în special intensitatea
evenimentelor.
Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o problema de politică, de
planuri şi programe de termen scurt, mediu şi lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor
şi a mediului împotriva fenomenului de inundaţii, acestea sunt:
- Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se elaborează la nivel de bazin sau
spaţiu;
- Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest
program se elaborează la nivelul teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al
riscurilor la inundaţii întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;
- planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale de apărare împotriva
inundaţiilor elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei existente în domeniul
managementului situaţiilor de urgenţă şi care se vor integra în această strategie sub numele de
planuri operative de intervenţie.
Atribuţii şi responsabilităţi au aproape toate autorităţile publice centrale şi locale, dar şi
cetăţenii. Cred că sunt importante aceste responsabilităţi, care de regulă sunt uitate:
- acceptarea faptului că locuirea într-o zonă inundabilă comportă riscuri;
- adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea riscului la inundaţii la locuinţe şi anexe
gospodăreşti cu respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea;
- respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu atribuţii şi responsabilităţi
în gestionarea situaţiilor de urgenţă privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi refacerea în
cazul producerii inundaţiilor;
- participarea ca voluntari la acţiunile de salvare, evacuare a populaţiei afectate de
inundaţii, precum şi la acţiunile de refacere;
- încheierea de asigurări pentru cazuri de inundaţii;
- cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea inundaţiilor.
Coordonarea şi cooperarea se asigură prin:
- Centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă constituite la
nivelul Administraţiei Naţionale „Apele Române‖, Direcţiilor de Ape şi Sistemelor de
Gospodărire a Apelor, sub conducerea directă a directorului general şi respectiv a directorilor;
- Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii,
fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări
accidentale, constituite în cadrul fiecărui Comitet judeţean, din specialiştii cooptaţi cu
responsabilităţi în acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a
Apelor, numit prin Ordin al prefectului.
Grupul de suport tehnic, format din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a
Apelor, Agenţiei de Protecţie a Mediului, Comisariatului judeţean al Gărzii Naţionale de
- 122 -
Mediu, unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare, ale S.C.
HIDROELECTRICA S.A., Regiei Naţionale a Pădurilor, Administraţiei Fluviale a Dunării de
Jos, altor deţinători de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor,
Centrelor meteorologice regionale sau Serviciilor regionale de prognoză a vremii, Staţiilor
meteorologice judeţene din cadrul Comitetului judeţean, are următoarele atribuţii specifice:
a). asigură, prin grija Sistemului de Gospodărire a Apelor în colaborare cu Inspectoratul
judeţean pentru situaţii de urgenţă, elaborarea planului judeţean de apărare împotriva
inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice
şi poluărilor accidentale, prin corelarea planurilor de apărare întocmite de Comitetele
municipale, orăşeneşti şi comunale pentru situaţii de urgenţă şi a planurilor de prevenire şi
combatere a poluărilor accidentale la folosinţele de apă potenţial poluatoare şi a planurilor de
restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare;
b). acordă asistenţă tehnică comitetelor municipale, orăşeneşti şi comunale pentru
întocmirea planurilor de apărare specifice;
c). avizează planurile de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor
accidentale municipale, orăşeneşti şi comunale, în vederea aprobării de către preşedintele
Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
d). coordonează tehnic acţiunile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în teritoriu,
aplicând prevederile din planurile de apărare şi a planurilor de restricţii în perioade deficitare,
asigurând legăturile cu Comitetul ministerial şi Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu Direcţiile de Ape şi Comitetele judeţene
situate în amonte şi în aval, conform sistemului informaţional operativ;
e). asigură consultanţa de specialitate, în cadrul Comitetului judeţean pentru situaţii de
urgenţă, pentru cuprinderea în bugetele locale a cheltuielilor necesare constituirii şi
completării stocurilor de materiale şi mijloace de apărare pentru întreţinerea şi repararea
construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare proprii, precum şi pentru întreţinerea albiilor
cursurilor de apă pe raza localităţilor;
f). asigură, prin Centrul operativ al Sistemului de Gospodărire a Apelor în colaborare
permanentă cu Centrul operaţional al Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă,
întocmirea rapoartelor operative zilnice, în timpul situaţiilor de urgenţă, rapoartelor de
sinteză, după încetarea acestora, precum şi transmiterea lor la Centrele operative;
g). asigură, în colaborare cu Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă,
organizarea şi desfăşurarea la nivel judeţean a exerciţiilor de simulare pentru verificarea
modului de funcţionare a fluxului informaţional hidrometeorologic de avertizare-alarmare a
populaţiei, a fluxului primar de informare în caz de poluări accidentale, precum şi pentru
instruirea administraţiei publice locale asupra managementului tipurilor de risc specifice;
h). asigură organizarea anuală a acţiunii de verificare a stării tehnice şi funcţionale a
construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor precum şi urmărirea
realizării măsurilor şi lucrărilor stabilite cu această ocazie;
i). participă, în comisia stabilită de Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, la
evaluarea şi stabilirea pagubelor produse de inundaţii din revărsări de cursuri de apă, scurgeri
de pe versanţi, accidente la construcţii hidrotehnice, secetă hidrologică şi poluări accidentale.
În ordin se mai prezintă organizarea sistemului informaţional, stabilirea programelor de
apărare, întocmirea planurilor de apărare, organizarea, pregătirea, asigurarea, forţelor,
mijloacelor şi a materialelor de intervenţie.
Atribuţiile prefecţilor, primarilor, ale persoanelor fizice şi juridice precum şi cele ale
administraţiilor publice centrale (MAI, MTCT, MEC, MAPDR, MMGA) sunt prezentate în
Ordinul nr.420/ 2005, tot aici în anexele 1a, b, c, d găsiţi conţinutul Planurilor de apărare; în
anexele 1e şi f conţinutul informaţiilor, prognozelor şi avertizărilor; Conţinutul planurilor de
avertizare în anexa nr. 1g; Conţinutul rapoartelor operative şi de sinteză în anexele nr.1h,
respectiv 1i. Normativul cadru de dotare cu materiale şi mijloace de apărare le puteţi găsi în
anexa nr.2 a ordinului.
- 123 -
12.2.7. Participarea publicului
Pentru aplicarea prevederilor privind protecţia apelor de suprafaţă şi subterane, precum
şi pentru asigurarea alimentării cu apă, autoritatea publică centrală din domeniul apelor ia
măsuri ce pot afecta interesele utilizatorilor de apă, ale riveranilor sau publicului, numai după
consultarea acestora, cu excepţia unor situaţii speciale, cum ar fi secete, inundaţii sau altele
asemenea.
Autoritatea publică centrală şi, după caz, Administraţia Naţionala Apele Române sau
direcţiile de ape bazinale vor publica în ziarul local o informare cu privire la măsurile propuse
care se transmite şi utilizatorilor de apă, riverani, precum şi oricărei alte persoane ce ar putea
fi afectată.
Comentariile, observaţiile sau propunerile scrise asupra măsurilor propuse se vor
transmite celui care a făcut informarea, în termen de cel mult 45 de zile de la data publicării
acesteia.
În cazul propunerii unor măsuri speciale, importante sau controversate, emitentul
informării trebuie să organizeze o dezbatere publică a acesteia, după 60 de zile de la
publicarea informării.
12.2.8. Controlul activităţii de gospodărire a apelor
În cadrul autorităţii publice centrale din domeniul apelor funcţionează Inspecţia de stat a
apelor, cu atribuţii de inspecţie şi de control, conform capitolului VI al Legii nr.107/ 1996.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să asigure sprijinul
salariaţilor autorităţii publice centrale din domeniul apelor şi Administraţiei Naţionale „Apele
Române‖ şi împuterniciţilor acestora, precum şi să asigure, în perioadele de ape mari şi
inundaţii, efectuarea continuă a observaţiilor, măsurătorilor şi transmiterii informaţiilor.
Inspectorii, după declinarea identităţii şi calităţii au dreptul:
- de acces la ape, indiferent de proprietar, pentru a constata respectarea reglementărilor
şi aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;
- de a controla lucrările, construcţiile, instalaţiile sau activităţile care au legătură cu
apele verificând respectarea reglementării;
- de verificare a instalaţiilor de măsurare a debitelor, de recoltare a probelor şi de acces
la documente;
- de a constata contravenţii sau infracţiuni şi a încheia documente specifice;
Pentru protecţia resurselor de apă se interzice:
- punerea în funcţiune de noi instalaţii care măresc gradul de încărcare a apelor uzate,
fără punere în funcţiune a instalaţiilor de epurare corespunzătoare;
- punerea în funcţiune a noi instalaţii de alimentare cu apă fără realizarea reţelelor de
canalizare aferente şi a măririi capacităţii de epurare;
- aruncarea şi/sau depozitarea deşeurilor de orice fel în albii, maluri, lacuri etc.;
- evacuarea de ape uzate în apele subterane, lacuri naturale sau de acumulare, în iazuri,
bălţi sau heleştee;
- utilizarea de canale deschise pentru evacuarea deşeurilor fecaloid-menajere sau cu
conţinut periculos;
- spălarea în cursurile de ape a autovehiculelor sau a utilajelor;
- evacuarea de produse petroliere sau substanţe periculoase;
- spălarea obiectelor de uz casnic cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.
Pentru a conştientiza necesitatea conservării, refolosirii şi economisirii apei s-a
recunoscut valoarea economică în toate formele sale de utilizare.
- 124 -
Astfel a fost stabilit un sistem de plăţi, bonificaţii şi penalităţi bazat pe regula
beneficiarul plăteşte, funcţie de serviciile prestate, aprobat prin H.G. nr.1001/ 1990 privind
„stabilirea unui sistem unitar de plăţi pentru produsele şi serviciile de gospodărire a apelor‖.
12.2.9. Normative tehnice importante
H.G. nr.188/ 2002 aprobă normele privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a
apelor uzate, publicat în M.O. nr.187/ 2002, a fost modificat prin H.G. nr.352/ 2005, publicat
în M.O. nr.398/ 2005.
Având în vedere aşezarea geografică a României în cadrul bazinului Dunării şi al Mării
Negre şi luând în considerare necesitatea protejării mediului în aceste zone, România declară
prin această hotărâre că întregul său teritoriu este zonă sensibilă. Aceasta decizie înseamnă că
pentru toate aglomerările umane cu un număr mai mare de 10.000 locuitori echivalenţi trebuie
să se asigure infrastructura necesară în domeniul epurării apelor uzate, care să permită
epurarea avansată a apelor uzate urbane.
12.3.9.1. Normativ tehnic privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate
urbane (NTPA 011)
Aceste norme tehnice se referă la colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate
orăşeneşti şi la epurarea şi evacuarea apelor uzate provenite din sectoarele industriei
alimentare.
Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate se exprima în echivalenţi locuitor (e.I) şi se
calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale în CBO (5) intrat în staţia de epurare
în cursul unui an, exceptând situaţiile de fenomene hidrometeorologice neobişnuite, cum sunt
precipitaţiile abundente.
Definiţii necesare:
- ape uzate orăşeneşti – ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape
uzate industriale şi/sau ape meteorice;
- ape uzate menajere – ape uzate provenite din gospodarii şi servicii, care rezulta de
regula din metabolismul uman şi din activităţile menajere;
- ape uzate industriale – orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se
desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale, altele decât apele uzate menajere şi apele
meteorice;
- punct de control – locul de unde se prelevează probe de apă în vederea efectuării
analizelor de laborator, acest loc fiind:
a). în cazul evacuărilor în reţeaua de canalizare a localităţii a apelor uzate menajere şi
industriale, ultimul cămin al canalizării interioare a utilizatorului de apă înainte de debuşarea
în reţeaua de canalizare a localităţii;
b). în cazul efluenţilor din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, a apelor uzate
industriale sau al evacuărilor directe, punctul de evacuare finală a apelor uzate în apa
receptoare;
- un locuitor echivalent (I.e) – încărcarea organică biodegradabilă având un consum
biochimic de oxigen la 5 zile –CBO5 de 60 g O2/zi;
- epurare primară este epurarea apelor uzate printr-un proces fizic şi/sau chimic care
implică decantarea materiilor în suspensie sau prin alte procedee în care CBO5 al apelor uzate
influente este redus cu cel puţin 20%, iar materiile în suspensie, cu cel puţin 50%;
- epurare secundară este epurarea apelor uzate printr-un proces biologic cu decantare
secundară sau printr-un alt procedeu care permite respectarea condiţiilor prevăzute;
- epurare corespunzătoare este epurarea apelor uzate prin orice proces şi/sau sistem
care după evacuarea apelor uzate permite receptorilor să întrunească obiectivele relevante de
calitate prevăzute în normele tehnice şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor;
- 125 -
- eutrofizare este îmbogăţirea apei în nutrienţi, în special în compuşi cu azot şi/sau
fosfor, determinând o creştere accelerată a algelor şi a altor forme vegetale superioare, care
conduce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă şi asupra calităţii
acesteia.
12.3.9.1.1. Colectarea apelor uzate
Proiectarea, construirea şi întreţinerea reţelelor de canalizare se realizează în
conformitate cu cele mai avansate cunoştinţe tehnice din domeniu, fără a antrena costuri
excesive în ceea ce priveşte:
a). volumul şi caracteristicile apelor uzate urbane;
b). prevenirea pierderilor;
c). limitarea poluării receptorilor naturali determinate de fenomene hidrometeorologice
neobişnuite.
Colectarea apelor uzate menajere şi industriale în reţelele de canalizare ale localităţilor
sau în staţiile de epurare a apelor uzate urbane se realizează în condiţiile prevăzute în
„NORMATIV NTPA-002‖ privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de
canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare.
12.3.9.1.2. Epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane
Înainte de a fi evacuate în receptorii naturali apele uzate colectate în reţelele de
canalizare vor fi supuse unei epurări secundare sau corespunzătoare.
Staţiile de epurare a apelor uzate urbane trebuie construite, exploatate şi întreţinute
astfel încât să se asigure performanţe corespunzătoare în condiţiile climatice locale normale.
La proiectarea staţiilor de epurare se va ţine seama de varietăţile sezoniere ale încărcării cu
poluanţi.
Evacuările provenind din staţiile de epurare a apelor uzate urbane, epurate, trebuie să
corespundă unor prescripţii cuprinse într-un tabel al normativului.
Printre principalii poluanţi şi valorile concentraţiilor lor admise (probe momentane) la
evacuarea în cursuri de ape enumăr:
- Consumul biochimic de oxigen (CBO5) - 25 mg O2/ dm3;
- Consum chimic de oxigen (CCO Mg ) - 125 mg O2/ dm3;
- Suspensii - 35 mg/dm3;
- Fosfor total - 2 mg/dm3;
- Azot total - 15 mg/dm3.
Ultimele două poziţii la staţiile de epurare din industria alimentara care evacuează ape
în râuri cu risc de eutrofizare.
Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se depozitează în mod corespunzător
sau se utilizează ori de cate ori acest lucru este posibil. Modul de depozitare sau de utilizare a
acestora trebuie să reducă la minimum efectele negative asupra mediului şi se precizează în
avizele/autorizaţiile de gospodărire a apelor. Utilizarea nămolurilor se poate face numai cu
avizul autorităţilor competente, în funcţie de origine şi de domeniul de utilizare.
12.3.9.1.3. Monitorizarea evacuărilor
Monitorizarea evacuărilor din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti sau a celor din
industria alimentară se face conform metodelor standard, fiind obligatorii oricărui operator
sau prestator de serviciu.
Din punctele de control se prelevează probe pe o perioadă de 24 de ore sau la intervale
regulate de timp, proporţionale cu debitul, la evacuare - dacă se consideră necesar, şi la
intrarea în staţia de epurare - pentru a se urmări conformarea cu prescripţiile stabilite după
cum urmează:
- 126 -
1. la prelevarea probelor se aplică practicile naţionale şi, după caz, internaţionale de
laborator - respectiv metodele ISO sau EN - pentru ca gradul de degradare a probelor între
momentul prelevării şi cel al analizării să fie cat mai mic posibil.
2. numărul minim de probe de prelevat, la intervale regulate de timp, în cursul unui an,
se fixează în funcţie de mărimea staţiei de epurare, după cum urmează:
a). pentru 2.000-9.999 l.e. - 12 probe în cursul primului an şi 4 probe în următorii ani,
dacă se poate demonstra că în timpul primului an apele respectă prescripţiile; dacă una dintre
cele 4 probe nu corespunde normelor tehnice, în anul următor se vor preleva 12 probe;
b). pentru 10.000-49.999 l.e. - 12 probe;
c). pentru 50.000 l.e. sau mai mult - 24 de probe.
3. se consideră că apa uzată epurată respectă valorile maxim admisibile fixate pentru
parametrii relevanţi de interes, dacă pentru fiecare parametru relevant, luat individual, probele
de apă arată că acesta respectă valoarea fixată astfel:
a). pentru indicatorii/ parametrii din autorizaţie, numărul maxim de probe care pot să nu
corespundă valorilor fixate, exprimate în concentraţii sau procente de reducere nu depăşesc
prevederile din tabelul nr.3 (se acceptă depăşiri în procent cuprins între 14 şi 7 %, funcţie de
numărul de analize efectuate);
b). se consideră probe necorespunzătoare acele probe prelevate în condiţii normale de
exploatare, în care concentraţiile găsite pentru indicatorii CBO5 şi CCO (Cr), prezentate mai
sus, se abat cu cel mult 100% de la valorile fixate, iar pentru indicatorul „total suspensii
solide‖, cu cel mult 150%;
c). pentru indicatorii care sunt impuşi prin autorizaţie deoarece receptorul (râul) este
caracterizat ca sensibil din punct de vedere al eutrofizării media anuală a probelor, pentru
fiecare indicator, trebuie să respecte valorile fixate.
Nu se iau în considerare valorile extreme pentru calitatea apei respective dacă acestea
sunt rezultatul unor situaţii neobişnuite, cum ar fi ploile torenţiale.
H.G. nr.188/ 2002 mai cuprinde şi un Plan de Acţiune privind colectarea, epurarea şi
evacuarea apelor uzate urbane foarte important şi care stabileşte modul de acţiune în vederea
atingerii următoarelor obiective:
a). asigurarea protecţiei şi funcţionării normale a reţelelor de canalizare ale localităţilor
şi a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti;
b). protejarea populaţiei şi a mediului împotriva efectelor negative ale evacuărilor de ape
uzate orăşeneşti şi industriale.
12.3.9.1.4. Zone sensibile
Criterii pentru identificarea zonelor sensibile
O apă poate fi identificată ca zonă sensibilă dacă aparţine uneia dintre grupele de mai
jos:
a). lacuri naturale cu apa dulce, alte ape dulci şi ape costiere, care se dovedesc a fi
eutrofe sau care în viitorul apropiat pot deveni eutrofe dacă nu se iau masuri de protecţie.
Când se analizează care nutrient trebuie redus printr-o epurare suplimentară, se vor lua în
considerare următoarele elemente;
b). lacuri şi cursuri de apă care ajung în lacuri naturale, de acumulare sau golfuri închise,
cum sunt lagunele, având un schimb de apă redus, ceea ce poate favoriza fenomenul de
acumulare. În aceste zone trebuie inclusă îndepărtarea fosforului, dar numai în cazul în care se
demonstrează că aceasta ar avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare; acolo unde se fac
descărcări din localităţi mari se poate lua în considerare şi eliminarea azotului;
c). apele costiere care au un schimb de apă redus sau care primesc cantităţi mari de
nutrienţi; evacuările din localităţi mici au de obicei o importanta mică în aceste zone, dar
pentru localităţile mari trebuie prevăzută îndepărtarea fosforului şi/sau azotului dacă se poate
demonstra că aceasta va avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare;
- 127 -
d). apele de suprafaţă destinate captării apei pentru potabilizare şi care pot conţine
concentraţii de azot mai mari decât cea stabilită în normele referitoare la calitatea apei cerută
pentru apele de suprafaţă destinate captării apei pentru potabilizare.
Declararea teritoriului României ca zonă sensibilă în aglomerările umane cu peste
10.000 l.e. impune să se asigure colectarea apelor uzate urbane prin sisteme de canalizare şi
epurarea lor avansată, la nivel de treaptă terţiară, pentru îndepărtarea azotului şi fosforului,
înainte de evacuarea în receptorii naturali.
12.3.9.1.5. Aglomerări umane
Planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului cuprind un capitol special privind
analiza situaţiei mediului şi propuneri pentru protecţia acestuia, potrivit Legii nr.350/ 2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Acolo unde instalarea unei reţele de canalizare nu se justifică fie pentru faptul că nu
produce nici un beneficiu asupra mediului, fie pentru că necesită costuri excesive, se
montează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care pot asigura acelaşi nivel
de protecţie a mediului.
12.3.9.1.6. Colectarea apelor uzate urbane
Localităţile pe teritoriul cărora sunt cuprinse, parţial sau în totalitate, zone de aglomerări
umane trebuie să fie prevăzute cu reţele de canalizare pentru partea lor de teritoriu cuprinsă în
această zonă, astfel:
a). pentru zonele de aglomerări umane cu mai mult de 10.000 l.e., până la data de 31
decembrie 2013;
b). pentru zonele de aglomerări umane cu 2.000-10.000 l.e., până la data de 1 ianuarie
2019.
12.3.9.1.7. Obligaţia racordării la reţeaua de canalizare urbană
Deţinătorii de locuinţe individuale sau colective ori de incinte în care se desfăşoară
activităţi socioeconomice, ale căror ape uzate nu pot fi epurate separat, au obligaţia să se
racordeze la reţelele de canalizare ale localităţilor, în condiţiile prevăzute în anexa nr.1 la
NTPA-011.
În situaţia în care deţinătorii de locuinţe individuale sau colective ori de incinte în care
se desfăşoară activităţi socioeconomice au deja sisteme individuale de colectare a apelor uzate
(bazine etanşe vidanjabile, puţuri absorbante) aceştia vor lua toate măsurile sanitare necesare
pentru dezafectarea lor, o data cu racordarea la reţelele de canalizare.
12.3.9.1.8. Epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane
Apele uzate care intră în reţelele de canalizare ale localităţilor trebuie ca înainte de a fi
evacuate în receptorii naturali să fie supuse unei epurări secundare sau unei epurări
corespunzătoare, şi anume:
a). epurare terţiară pentru toate evacuările ce provin din aglomerări umane cu peste
10.000 l.e., până la data de 31 decembrie 2015;
b). epurare biologică pentru toate evacuările ce provin din aglomerări umane cuprinse
între 2000 şi10.000 l.e., până la data de 1 ianuarie 2019.
În regiunile muntoase înalte, cu altitudinea de peste 1.500 m deasupra nivelului mării,
unde este dificil să se aplice o epurare biologică eficientă din cauza temperaturilor scăzute,
autoritatea administraţiei publice locale poate solicita autorităţii publice centrale din domeniul
apelor şi protecţiei mediului o epurare mai puţin severă. Aceasta solicitare trebuie să fie clar
motivată, să prezinte dificultăţile tehnice întâmpinate şi să fie însoţită de un studiu detaliat din
care să reiasă ca astfel de evacuări nu influenţează negativ mediul. Studiul va cuprinde şi
măsurile care trebuie luate în acest scop.
- 128 -
Evacuările din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, trebuie să satisfacă cerinţele
prevăzute în NTPA-011 şi NTPA-001/2002.
Apele uzate orăşeneşti trebuie epurate corespunzător înainte de a fi evacuate în apele
costiere, până la data de 1 ianuarie 2022.
Apele uzate urbane colectate prin sisteme de canalizare trebuie epurate corespunzător
înainte de a fi evacuate, pană la data de 31 decembrie 2018, în următoarele situaţii:
a). dacă provin din aglomerări umane cu mai puţin de 2.000 l.e.;
b). dacă provin din aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e. şi sunt evacuate în ape
costiere.
Unităţile industriale aparţinând sectoarelor industriale agroalimentare, trebuie să asigure
colectarea şi epurarea corespunzătoare a apelor uzate industriale, înainte de evacuarea în
receptorii naturali, până la data de 1 ianuarie 2007.
12.3.9.1.9. Autorizări
Pentru evacuările de ape uzate de la aglomerări umane cu mai mult de 2.000 e.l. şi
evacuările de ape uzate industriale provenite din sectoarele industriei alimentare în receptorii
naturali, avizele/autorizaţiile pentru evacuările din staţiile de epurare a apelor uzate respective
trebuie să cuprindă condiţiile de satisfacere a cerinţelor din NTPA-011 şi NTPA-001/2002.
12.3.9.1.10. Raportări
Prestatorii/operatorii de servicii publice care administrează şi/sau exploatează reţelele
de canalizare, staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, staţiile de epurare a apelor uzate
industriale şi evacuările directe vor prezenta lunar şi, respectiv, anual autorităţii competente
un raport privind situaţia cantitativa şi calitativă a evacuărilor de ape uzate. Datele conţinute
în acest raport servesc la elaborarea raportului anual privind starea mediului şi a sintezelor
anuale de gospodărire a apelor.
12.3.9.2. Normativ NTPA-002 privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în
reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare
Dispoziţiile acestui normativ se referă la calitatea apelor uzate care urmează să fie
evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor, sau, după caz, în cele ale unor agenţi
economici industriali la care sunt racordate localităţile. Normativul se referă şi la apele uzate
care se descarcă direct în staţiile de epurare.
Normativul are ca scop stabilirea condiţiilor în care se acceptă evacuarea apelor uzate în
receptorii, astfel încât să se asigure protecţia şi funcţionarea normală a acestora, precum şi
protejarea mediului de efectele adverse ale evacuărilor de ape uzate.
Normativul se aplică la:
a). proiectarea, avizarea şi, după caz, autorizarea unor noi lucrări de folosire a apelor,
precum şi la extinderea sau retehnologizarea obiectivelor existente care evacuează ape uzate
epurate sau neepurate;
b). stabilirea gradului de preepurare necesar şi a tehnologiei de preepurare, precum şi a
construcţiilor şi instalaţiilor de preepurare aferente, necesare obiectivelor economico-sociale,
înainte ca apele uzate să fie evacuate;
c). proiectarea, avizarea şi, după caz, autorizarea din punctul de vedere al gospodăririi
apelor şi al protecţiei mediului a reţelelor de canalizare şi, respectiv, a staţiilor de epurare noi,
a celor existente sau a celor existente care fac obiectul unor completări ori extinderi;
d). elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea acordului de racordare la reţelele de
canalizare ale localităţilor;
e). obţinerea avizului de racordare, încheierea contractului de branşare/racordare şi
utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi obţinerea acceptului de
- 129 -
evacuare între prestatorii, furnizorii/operatorii de servicii publice care au în administrare şi în
exploatare sistemul de canalizare şi utilizatorii de apă;
f). încheierea contractelor-abonament - între operatorii de servicii publice şi unităţile
industriale, pentru serviciul de preluare a apelor uzate direct în staţia de epurare a apelor
uzate;
g). verificarea respectării prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor şi, respectiv,
a prevederilor contractuale cu privire la condiţiile de evacuare cantitative şi verificarea
respectării prevederilor acceptului de evacuare cu privire la condiţiile de evacuare calitative
de încărcare cu substanţe poluante a apelor, în reţelele de canalizare ale localităţilor.
12.3.9.2.1. Condiţii de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor şi în staţiile de epurare
Principalii parametri/ indicatori de calitate care trebuie să caracterizeze apele uzate sunt
prevăzuţi în tabelul nr.1. Tabelul prezintă şi limitele maxime admisibile, exprimate în
mg/dm3, ce se măsoară în punctele de control.
În funcţie de activitatea specifica desfăşurată apele uzate pot fi caracterizate şi prin alţi
indicatori de calitate decât cei din tabelul nr.1. Limitele maxim admisibile pentru aceştia se
vor stabili pe baza de studii de specialitate, la comanda utilizatorului de apă. Studiile trebuie
să cuprindă, de asemenea, metodele de analiză cantitativă şi calitativă a substanţelor în cauză
şi tehnologiile de epurare adecvate şi se aprobă de către autoritatea publica centrala din
domeniul apelor.
Utilizatorul de apă are obligaţia epurării locale a apelor uzate, astfel încât în punctul de
control să fie asigurată respectarea condiţiilor prevăzute în contractul de branşare/ racordare şi
utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi în avizul/ autorizaţia de
gospodărire a apelor.
În situaţia în care apele uzate industriale sunt evacuate direct în reţeaua de canalizare, se
interzice descărcarea de substanţe prioritare şi prioritar periculoase, prevăzute în tabelul nr.2
din anexa nr. 3 al hotărârii.
Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor este permisa numai dacă
prin aceasta:
a). nu se aduc prejudicii igienei şi sănătăţii publice sau personalului de exploatare;
b). nu se diminuează prin depuneri capacitatea de transport a canalelor colectoare;
c). nu se degradează construcţiile şi instalaţiile reţelelor de canalizare, ale staţiilor de
epurare şi ale echipamentelor asociate;
d). nu sunt perturbate procesele de epurare din staţiile de epurare sau nu se diminuează
capacitatea de preluare a acestora;
e). nu se creează pericol de explozie.
12.3.9.2.2. Restricţii privind evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor şi direct în staţiile de epurare
Apele uzate nu trebuie să conţină:
1. materii în suspensie, în cantităţi şi dimensiuni care pot constitui un factor activ de
erodare a canalelor, care pot provoca depuneri sau care pot stânjeni curgerea normală, cum
sunt:
a) materialele care, la vitezele realizate în colectoarele de canalizare corespunzătoare
debitelor minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;
b) diferitele substanţe care se pot solidifica şi astfel pot obtura secţiunea canalelor;
c) corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin grătarul cu spaţiu liber
de 20 mm între bare, iar în cazul fibrelor şi firelor textile ori al materialelor similare - pene,
fire de păr de animale - care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm;
d) suspensiile dure şi abrazive ca pulberile metalice şi granulele de roci, precum şi
altele asemenea, care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;
- 130 -
e) păcura, uleiul, grăsimile sau alte materiale care prin forma, cantitate sau aderenţă
pot conduce la crearea de zone de acumulări de depuneri pe pereţii canalului colector;
f) substanţele care, singure sau în amestec cu alte substanţe conţinute în apa din
reţelele de canalizare, coagulează, existând riscul depunerii lor pe pereţii canalelor, sau
conduc la apariţia de substanţe agresive noi;
2. substanţe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt realizate reţelele
de canalizare şi echipamentele şi conductele din staţiile de epurare a apelor uzate;
3. substanţe de orice natură, care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidală sau de
suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor şi staţiilor de epurare a apelor uzate
sau care împreună cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum sunt: benzina, benzenul,
eterii, cloroformul, acetilena, sulfura de carbon, solvenţi, dicloretilena şi alte hidrocarburi
clorurate, apa sau nămolul din generatoarele de acetilenă;
4. substanţe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot
pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare;
5. substanţe cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:
a) metalele grele şi compuşii lor;
b) compuşii organici halogenaţi;
c) compuşii organici cu fosfor sau cu staniu;
d) agenţii de protecţie a plantelor, pesticidele - fungicide, erbicide, insecticide,
algicide, şi substanţele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a pieilor sau
a materialelor textile;
e) substanţele chimice toxice, carcinogene, mutagene sau teratogene, ca: acrilonitril,
hidrocarburi policiclice aromatice, ca benzpiren, benzantracen şi altele asemenea;
f) substanţele radioactive, inclusiv reziduurile;
6. substanţe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri ce
contribuie la poluarea mediului;
7. substanţe colorante ale căror cantitate şi natură, chiar în condiţiile diluării realizate în
reţeaua de canalizare şi în staţia de epurare, determină prin descărcarea lor o dată cu apele
uzate modificarea culorii apei receptorului natural;
8. substanţe inhibitoare ale procesului biologic de epurare a apelor uzate sau de tratare a
nămolului;
9. substanţe organice greu biodegradabile.
Apele uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice, de
la laboratoarele şi institutele de cercetare medicală şi veterinară, întreprinderile de ecarisaj,
precum şi de la orice fel de întreprinderi şi instituţii care prin specificul activităţii lor pot
produce contaminarea cu agenţi patogeni - microbi, virusuri, ouă de paraziţi - se descarcă în
reţelele de canalizare ale localităţilor şi în staţiile de epurare numai în condiţiile în care s-au
luat toate măsurile de dezinfecţie/sterilizare prevăzute de legislaţia sanitara în vigoare.
Realizarea măsurilor de dezinfecţie/sterilizare a produselor patologice evacuate se certifică
periodic prin buletine de analiză eliberate de inspectoratele de sănătate publica teritoriale.
12.3.9.2.3. Acceptul de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor şi/sau în staţiile de epurare
Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare sau în staţiile de epurare se face în baza
acceptului de evacuare dat în scris de operatorul de servicii publice care administrează şi
exploatează reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, precum şi a contractului de
branşare/racordare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, încheiat
cu acesta. Pentru utilizatorii de apa cu potenţial major de poluare, după obţinerea acceptului
de evacuare este necesară obţinerea avizului/autorizaţiei de gospodărire a apelor. Pentru
evacuările din unităţile medicale şi veterinare este necesară şi obţinerea avizului
inspectoratelor teritoriale de sănătate publică.
- 131 -
Prin acordul de racordare şi avizul/ autorizaţia de gospodărire a apelor se pot stabili, ca
valori admisibile, valori mai mici decât cele prevăzute în tabelul nr.1, pe baza încărcării deja
existente cu poluanţi a apei uzate din canalizare.
Stabilirea condiţiilor de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor
care nu au staţie de epurare se face de către operatorii de servicii publice care administrează şi
exploatează sistemul de reţele de canalizare, pe baza prevederilor acestei hotărâri şi în funcţie
de punctul final de descărcare. Dacă reţeaua de canalizare nu conduce apele uzate într-o staţie
de epurare dintr-o localitate apropiata, ci intr-un receptor natural, atunci condiţiile de evacuare
sunt cele prevăzute în - NTPA-001.
Pentru localităţile care au în curs de realizare staţii de epurare sau extinderi ale acestora,
prevăzute prin programe de etapizare aprobate conform legii, autoritatea competenta poate
stabili alte condiţii de evacuare pe perioada de derulare a programului.
La solicitarea avizului de racordare, a contractului de branşare/racordare şi utilizare a
serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi a acceptului de evacuare, în vederea
evacuării apelor uzate provenite de la un nou utilizator de apă şi de extindere a capacităţilor
de producţie şi a instalaţiilor de preepurare, acesta va pune la dispoziţie operatorilor de
servicii publice datele asigurate de proiectant/utilizator, respectiv estimări ale debitelor şi
compoziţiei apelor uzate care urmează să fie descărcate în reţelele de canalizare ale
localităţilor sau în staţia de epurare.
Pentru orice schimbare privind debitul şi/sau calitatea apelor uzate descărcate în reţelele
de canalizare ale localităţilor sau în staţiile de epurare, utilizatorul de apă trebuie să solicite un
nou accept de evacuare şi un nou aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor.
12.3.9.3. Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor
uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali,
NTPA-001/2002
12.3.9.3.1. Scopul
În scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului a fost necesar emiterea acestui
normativ tehnic.
Normativul stabileşte condiţiile generale de calitate a tuturor categoriilor de ape uzate,
înainte de evacuarea acestora în receptorii naturali, precum şi a valorilor limită admisibile ale
principalilor indicatori de calitate ai acestor ape.
Domeniul de aplicare a acestui normativ cuprinde apele uzate industriale şi urbane care
au fost sau nu epurate, precum şi apelor uzate evacuate din staţiile de epurare orăşeneşti
caracterizate şi prin alţi indicatori de calitate decât cei prevăzuţi în anexa nr.1 la NTPA-011.
12.3.9.3.2. Modul de stabilire a valorilor limită admisibile ale poluanţilor din
apele uzate evacuate în receptorii naturali
Limitele maxime admisibile de încărcare cu poluanţi a apelor uzate la evacuarea în
receptorii naturali sunt prevăzute în tabelul nr.1 şi reprezintă concentraţii medii exprimate în
mg/dm3. Ele se măsoară în punctul de control situat înainte de descărcare.
Valorile admisibile se înscriu în:
1. avizele de gospodărire a apelor ce se emit pentru:
a) obiective noi;
b) obiective existente ce îşi modifică şi îşi îmbunătăţesc procesele tehnologice de
producţie sau de epurare a apelor uzate;
c) obiective existente la care se prevăd extinderi de capacităţi de producţie sau ale
capacităţilor de epurare a apelor uzate;
d) alte obiective existente care prin lucrări de investiţie îşi modifică valoarea
parametrilor de capăt;
2. autorizaţiile de gospodărire a apelor emise:
- 132 -
a) utilizatorilor noi, atunci când în avizul de gospodărire a apelor au fost prevăzute
condiţii similare;
b) utilizatorilor de apă existenţi, numai după ce au realizat şi au pus în funcţiune
capacităţi corespunzătoare de epurare a apelor uzate, prevăzute anterior prin programe de
etapizare.
Emitentul poate stabili ca valori admisibile valori mai mici decât cele prevăzute în
tabelul nr.1, pe baza încărcării în poluanţi deja existente în receptor, în amonte de punctul de
evacuare a apelor uzate, şi având în vedere obiectivele de calitate ale receptorului natural.
La stabilirea valorilor admisibile pentru metale grele emitentul trebuie sa ţină seama de
faptul că, deşi individual, concentraţia maximă admisibilă poate fi cea prevăzută în tabelul
nr.1, atunci când în apele uzate sunt prezente mai multe metale grele (de exemplu: plumb,
cadmiu, crom, cupru, nichel, zinc sau mercur), concentraţia totala a acestora în apă neputând
depăşi 2 mg/dm3. Excepţie fac apele uzate provenite de la obţinerea şi prelucrarea metalelor,
pentru care valoarea limita de concentraţie pentru fiecare metal - plumb, zinc, mangan,
staniu - nu trebuie să depăşească 2 mg/dm3. În privinţa mercurului concentraţia acestuia nu
poate depăşi 0,05 mg/dm3 chiar în situaţia în care este unicul metal prezent în apele uzate.
Pentru substanţele pentru care nu sunt prevăzute limite maxime admisibile în
standardele sau în normativele în vigoare, acestea se stabilesc pe baza de studii elaborate de
institute specializate, abilitate conform legii, la comanda utilizatorului de apa. Studiile vor
cuprinde, de asemenea, metodele de analiză calitativă şi cantitativă a substanţelor respective,
precum şi tehnologiile de epurare adecvate. Limitele maxime admisibile vor fi aprobate de
către autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi protecţiei mediului.
În cazul apelor uzate ce conţin substanţe poluante peste valorile limită stabilite prin
acest normativ, este obligatorie epurarea până la atingerea valorilor admise.
În situaţii excepţionale autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi protecţiei
mediului poate face derogări de la acest normativ.
Pentru descărcările de ape uzate epurate în Marea Neagră, în zone stagnante cum sunt
golfurile se impun realizarea unor conducte de descărcare în larg, prevăzute cu posibilităţi de
dispersie. La avizarea/autorizarea acestor descărcări nu se aplica prevederile acestui normativ
pentru indicatorul reziduu filtrabil uscat la 105oC, la care valoarea maximă admisibilă se
corelează cu cea a fondului Mării Negre, de regulă mai mică decât aceasta.
a). în cazuri speciale – după probe tehnologice, la amorsarea treptelor biologice din
staţiile de epurare, la reviziile periodice sau pe parcursul execuţiei unor lucrări de
retehnologizare ori extindere a capacităţii staţiei de epurare - este permisă depăşirea valorilor-
limita ale indicatorilor de calitate, dacă prin aceasta nu se pune în pericol sănătatea populaţiei,
a ecosistemelor acvatice sau nu se produc pagube materiale, şi numai cu avizul autorităţilor
bazinale de gospodărire a apelor şi, după caz, al inspectoratelor teritoriale de sănătate publică.
Avizul se solicită de către utilizatorul de apă cu cel puţin 30 de zile şi poate permite o
depăşire de maxim 30 zile.
b). în condiţii similare sunt permise şi evacuări discontinue ale limpedelui de batal, prin
instalaţii de dispersie.
12.3.9.3.3. Restricţii privind evacuarea apelor uzate
Apele uzate care se evacuează în receptorii naturali nu trebuie să conţină:
a). substanţe poluante cu grad ridicat de toxicitate, prevăzute în tabelul nr.2, precum şi
acele substanţe a căror interdicţie a fost stabilită prin studii de specialitate;
b). materii în suspensie peste limita admisă, care ar putea produce depuneri în albiile
minore ale cursurilor de apă sau în cuvetele lacurilor;
c). substanţe care pot conduce la creşterea turbidităţii, formarea spumei sau la
schimbarea proprietăţilor organoleptice ale receptorilor faţă de starea naturala a acestora.
Apele uzate provenind de la spitale de boli infecţioase, sanatorii TBC, instituţii de
pregătire a preparatelor biologice - seruri şi vaccinuri - alte instituţii medicale curative sau
- 133 -
profilactice, de la unităţi zootehnice şi abatoare nu pot fi descărcate în receptori fără a fi fost
supuse în prealabil dezinfecţiei specifice. În această situaţie se aplică prevederile din NTPA-
002/2002.
Descărcarea apelor uzate epurate în reţeaua de canale de desecare, de irigaţii ori pe
terenuri agricole se va face numai după epurare şi cu avizul administratorului/ deţinătorului
acestora, astfel:
1. când apa din canale se foloseşte la irigarea culturilor agricole, limitele indicatorilor
de calitate se corelează şi cu standardul privind calitatea apei pentru irigarea culturilor
agricole, STAS 9450/83;
2. când apa uzată se descarcă într-un canal de desecare ce debuşează într-un receptor
natural, limitele indicatorilor de calitate vor fi cei corespunzători acestui normativ.
Operatorii de servicii publice sau, după caz, deţinătorii staţiilor de epurare sau ai
sistemelor de evacuare a apelor uzate în receptorii naturali trebuie să asigure montarea şi
funcţionarea corespunzătoare a mijloacelor de măsurare a debitelor de ape uzate
evacuate. Pentru ape uzate cu debite mai mari de 500 l/s şi care se descarcă în receptori cu
debite de cel puţin trei ori mai mari decât cele ale apelor uzate, în punctul de evacuare se
prevăd sisteme de dispersie/ difuzie.
- 134 -
CAPITOLUL 13: PROTECŢIA ATMOSFEREI, SCHIMBĂRILE
CLIMATICE, GESTIONAREA ZGOMOTULUI
AMBIENTAL
Aerul este tot ce ne înconjoară, este un amestec de gaze, în special azot şi oxigen pe
lângă vapori de apă, dioxid de carbon, hidrogen, argon, neon. Aerul este invizibil dar totuşi
este material.
Aerul pe care-l respirăm este situat pe o înălţime de 12 km, deasupra noastră. Dacă
raportăm grosimea acestui strat (troposfera) la grosimea atmosferei (straturile de aer care
învelesc pământul cca.500 km), aceasta poate fi comparată cu grosimea cojii unui măr
comparativ cu dimensiunile acestuia.
Sănătatea noastră depinde de aerul pe care îl respirăm iar puritatea acestuia depinde de
acţiunile noastre, precum şi de forţele naturale de curăţire (vânt, ploaie).
Trebuie reţinut că aerul nu se creează, ci se recirculă în spaţiu.
În zona judeţului Bacău, în perioada anilor 1993-1995, circa 80% din poluarea aerului
era cauzată de industrie (Raport de Monitorizare, IPM Bacău, 1996), acum procentul s-a
diminuat reducându-se la circa 50%, crescând foarte mult influenţa surselor de poluare
mobile.
Se spune că atmosfera este poluată atunci când alterarea proprietăţilor sale fizice şi/sau
chimice pot fi sesizate de Om.
Orice activitate antropică, care evacuează în atmosferă substanţe care se găsesc sau nu
în compoziţia naturală a acesteia, creează un impact asupra calităţii aerului, iar atunci când
depăşeşte capacitatea de suportabilitate a zonei determină poluarea.
Activităţile industriale sunt un rău necesar, trebuie stabilit şi respectat acea cantitate de
poluanţi emişi care să nu determine depăşirea gradului de suportabilitate a mediului.
13.1. POLITICA ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI ATMOSFEREI
Politica naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din următoarele:
a). introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea poluanţilor la sursă;
b). gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi până la
realizarea celor mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea de regenerare a
atmosferei;
c). gestionarea resursei de aer în sensul asigurării sănătăţii umane;
d). modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de evaluare şi gestionare
integrată a calităţii aerului.
13.1.1. Atribuţii şi responsabilităţi
13.1.1.1. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
a). elaborează politica naţională şi coordonează acţiunile la nivel naţional, regional şi
local privind protecţia atmosferei, schimbările climatice, precum şi pentru protecţia populaţiei
faţă de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra
sănătăţii umane, în conformitate cu politicile europene şi internaţionale specifice;
b). elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională în domeniul protecţiei
atmosferei şi Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei;
c). elaborează, promovează şi, după caz, actualizează Programul naţional de reducere a
emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere;
- 135 -
d). coordonează elaborarea Programului naţional de reducere progresiva a emisiilor de
dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac;
e). elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţionala privind schimbările
climatice, Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice;
f). asigură integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi
adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale;
g). administrează Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;
h). coordonează Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
i). coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la
Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;
j). aprobă şi promovează Planul Naţional de Acţiune pentru reducerea nivelurilor de
zgomot;
k). organizează activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii ţări;
l). stabileşte, după caz, prin actele de reglementare, valori limită de emisie mai
restrictive şi măsurile necesare în vederea respectării plafoanelor naţionale de emisii,
respectiv a încărcărilor şi nivelelor critice.
m). supraveghează şi controlează (prin autorităţile publice din subordinea sa) aplicarea
prevederilor legale privind protecţia atmosferei şi gestionarea zgomotului ambiental, în care
scop:
1. dispune încetarea temporara sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare,
în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru
conformare/planului de acţiuni;
2. solicită aplicarea măsurilor tehnologice, a restricţiilor şi interdicţiilor în scopul
prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluanţi;
3. solicită luarea măsurilor în vederea respectării nivelului maxim admis al
zgomotului ambiental.
13.1.1.2. Persoanele fizice şi juridice
a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice
adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
b) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de
automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;
c) să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru
conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;
d) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu
pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise prevăzute în
legislaţia în vigoare;
e) să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea,
modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;
f) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor
generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la
depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental;
g) să întreţină perdelele şi aliniamentele de protecţie, spatiile verzi, parcurile, gardurile
vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană.
13.1.1.3. Autorităţile care asigură securizarea frontierelor
- să nu permită intrarea/ ieşirea din ţară a surselor mobile poluante care nu respecta
prevederile legale în vigoare.
- 136 -
13.1.2. Legislaţia specifică
Legea specială de protecţiei a atmosferei este Legea nr.655/ 2001 care aprobă şi
modifică O.U.G. nr.243/ 2000 publicată în M.O. nr.633/ 2000.
Prezentarea Legii nr.655/ 2001 poate lămurii unele aspecte privind protecţia acestui
factor de mediu necesar vieţii.
Legea are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea, eliminarea, limitarea
deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra
sănătăţii omului şi mediului, asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi
la reglementările comunitare.
Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază respectarea principiului de abordare
integrată a protecţiei mediului.
Activitatea în domeniul protecţiei atmosferei are la bază Strategia Naţională privind
acest aspect, prezentată pe larg la capitolul 5.2.1.
13.1.2.1. Atribuţii şi responsabilităţi
Atribuţii şi responsabilităţi au aproape toate autorităţile publice centrale şi locale printre
care amintesc: atribuţiile şi responsabilităţile ale autorităţilor centrale şi teritoriale pentru
protecţia mediului, ale autorităţii publice centrale pentru sănătate ale, ale autorităţii publice
centrale pentru transport, ale autorităţii publice centrale pentru industrie, ale autorităţii publice
centrale pentru comerţ, ale autorităţii publice centrale pentru agricultură, ale autorităţii publice
centrale pentru administraţie şi internelor. Toate autorităţii teritoriale din subordinea
autorităţilor centrale, prezentate mai sus, au obligaţia de a pune la dispoziţie autorităţilor
publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile necesare în activitatea de evaluare şi
gestionare a calităţii aerului.
Dintre acestea pretind aici doar atribuţiile şi responsabilităţile următoarelor autorităţi
locale:
13.1.2.1.1. Consilii locale şi primării
a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului,
instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a
calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţa acestora prin mijloace adecvate;
b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de
gestionare a calităţii aerului;
c) integrează politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabilă la
nivel local;
d) furnizează autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile şi
documentaţia necesare în vederea evaluării şi gestionării calităţii aerului;
e) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi
colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor pentru
gestionarea calităţii aerului;
f) impun obligaţii pentru persoanele fizice şi juridice care exploatează surse mobile de
poluare, în zonele în care sunt necesare măsuri speciale de protecţie a calităţii aerului.
13.1.2.1.2. Consiliile judeţene
a) coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării programelor şi
planurilor de gestionare a calităţii aerului;
b) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi
colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor de gestionare
a calităţii aerului;
c) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor acestei legi.
- 137 -
13.1.2.1.3. Titularii activităţilor care constituie surse fixe de poluare
a) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi în
atmosferă, a programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului şi să aplice obligaţiile ce
le revin prin acestea;
b) să se supună tuturor procedurilor şi cerinţelor legale care conduc la prevenirea,
eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător şi asupra mediului;
c) să informeze şi să se supună controlului autorităţilor competente conform legislaţiei
în vigoare.
13.1.2.1.4. Utilizatorii de surse mobile de poluare
a) au obligaţia să asigure încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip
specific de sursă;
b) să le supună inspecţiilor tehnice, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
13.1.2.2. Evaluarea calităţii aerului înconjurător
Evaluarea calităţii aerului pe teritoriul României se efectuează pe baza valorilor limita şi
a valorilor de prag, în acord cu standardele naţionale şi ale Uniunii Europene.
Pe baza evaluării calităţii aerului înconjurător autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului întocmeşte, prin ordin, liste cuprinzând zone şi aglomerări în care
nivelurile unuia sau mai multor poluanţi sunt:
a) mai mari decât valoarea limită, plus marja de toleranţă, sau mai mari decât valoarea
limită, în caz că nu a fost fixată şi o marjă de toleranţă;
b) între valoarea limită şi valoarea limită plus marja de toleranţă;
c) mai mici decât valoarea limită.
Pentru zonele şi aglomerările de mai sus se elaborează şi se pun în aplicare planuri şi
programe de gestionare a calităţii aerului, în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită
perioadă.
Prin H.G. nr.543/ 2004 s-a stabilit modul de elaborare şi punere în aplicare a planurilor
şi programelor de gestionare a calităţii aerului, publicată în M.O. nr.393/ 2004.
Hotărârea stabileşte cadrul procedural general de elaborare şi punere în aplicare a
planurilor şi a programelor de gestionare a calităţii aerului în vederea menţinerii
concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător sub valoarea limită şi sub valoarea ţintă,
stabilite prin reglementările în vigoare, şi atingerii într-o perioadă dată a acestora, în cazul în
care sunt depăşite, precum şi stabilirea responsabilităţilor ce revin autorităţilor implicate în
elaborarea acestor planuri şi programe de gestionare.
În cazul apariţiei unui episod de poluare generat de un singur poluant, se întocmeşte
planul de gestionare a calităţii aerului care reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor ce se
desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în vederea încadrării sub valoarea limită.
Planul integrat de gestionare a calităţii aerului se întocmeşte în cazul apariţiei unui
episod de poluare generat de cel puţin doi poluanţi şi reprezintă totalitatea măsurilor/
acţiunilor ce se desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în vederea încadrării sub valoarea
limită.
Programele de gestionare a calităţii aerului reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor
ce se desfăşoară într-o perioadă de maxim 5 ani, în zonele şi aglomerările unde pentru unul
dintre poluanţi se constată depăşiri ale valorilor limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea
încadrării sub aceste valori, iar programul integrat de gestionare a calităţii aerului
reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor ce se desfăşoară într-o perioadă de maxim 5 ani, în
zonele şi aglomerările unde pentru cel puţin doi poluanţi se constată depăşiri ale valorilor
limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea încadrării sub aceste valori.
- 138 -
Un exemplu de plan de gestionare a calităţii aerului este limitarea vitezei
autovehiculelor pe o anumită zonă, sau devierea traficului rutier şi/sau interzicerea circulaţiei
în acea zonă.
Programele de gestionare au aceeaşi bază ca şi planurile şi se supun unei proceduri
specifice după cum urmează:
- prin ordin al prefectului, la propunerea autorităţii teritoriale de protecţie a mediului şi a
consiliului judeţean, se înfiinţează Comisia tehnică pentru elaborarea programelor de
gestionare;
- Comisia tehnică are în componenţă cel puţin reprezentanţii următoarelor autorităţi şi
instituţii: autoritatea locală de protecţie a mediului, direcţia de sănătate publică judeţeană,
direcţia judeţeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală, consiliul local, primăria, oficiul
judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, titularul activităţii;
- Comisia tehnică elaborează programul de gestionare/ programul integrat de gestionare,
care este supus dezbaterii publice;
- publicul este invitat să formuleze observaţii la programul de gestionare, în scris, şi să
le transmită fie pe adresa autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului, fie pe adresa
consiliului local sau judeţean, în termen de 15 zile de la publicarea lui, după care se
organizează o dezbatere publică. În urma dezbaterii se încheie un proces-verbal care cuprinde
discuţiile şi concluziile întâlnirii;
- Programul de gestionare se aprobă prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, în
termen de 90 de zile de la finalizarea lui;
- autoritatea publică teritorială de protecţie a mediului colaborează cu compartimentele
de specialitate din cadrul administraţiei publice locale în vederea elaborării raportului cu
privire la stadiul realizării măsurilor din programul de gestionare;
- autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului monitorizează progresul şi
încadrarea în planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului şi raportează anual
asupra îndeplinirii acestora;
- planurile şi programele de gestionare se iniţiază pe baza datelor provenite din sistemul
naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, iar în baza acestora se
elaborează planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei, parte integrantă a planului
naţional de acţiune pentru protecţia mediului;
- Planul naţional de acţiune se adoptă prin hotărâre a Guvernului, şi este revizuit în
funcţie de progresele în domeniul protecţiei atmosferei şi de cerinţele de protecţie a mediului;
- prevederile programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului sunt luate în
considerare la elaborarea şi evaluarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului;
Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei a fost aprobat prin H.G.
nr.738/ 2004 publicat în M.O. nr.476/ 2004.
13.1.3. Monitorizarea calităţii aerului şi a nivelului emisiilor
Prin H.G. nr.586/ 2004 (M.O. nr.389/ 2004) s-a stabilit înfiinţarea şi organizarea
Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului (SNEGICA), în
scopul asigurării cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi
instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi
gestionării calităţii aerului pe teritoriul ţării noastre. Coordonarea activităţii SNEGICA este
asigurată de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în calitate sa de autoritate
de decizie şi control în domeniul protecţiei atmosferei.
SNEGICA cuprinde, ca parţi integrante, următoarele două sisteme:
a) Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA);
b) Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici (SNIEPA).
Titularii de activităţi au obligaţia să furnizeze informaţiile şi datele necesare evaluării şi
gestionării integrate a calităţii aerului.
- 139 -
SNEGICA îndeplineşte următoarele funcţii:
a) asigură monitorizarea şi evaluarea calităţii aerului în mod unitar pe întreg teritoriul
naţional;
b) asigură realizarea inventarelor privind emisiile de poluanţi în atmosferă, la nivel
naţional şi local;
c) furnizează informaţii în vederea elaborării planurilor şi programelor de gestionare a
calităţii aerului;
d) asigură datele şi informaţiile necesare pentru elaborarea şi reactualizarea Strategiei
naţionale pentru protecţia atmosferei şi a Planului naţional de acţiune pentru protecţia
atmosferei;
e) asigură furnizarea datelor şi informaţiilor necesare realizării informării publicului cu
privire la calitatea aerului, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Pentru asigurarea operaţionalităţii privind prelucrarea datelor şi elaborarea rapoartelor
conform cerinţelor naţionale şi internaţionale, s-a înfiinţat Centrul de Evaluare a Calităţii
Aerului (CECA), în cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia
Mediului ICIM Bucureşti.
Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului întocmeşte şi rapoarte privind inventarele
emisiilor de poluanţi în atmosferă, la nivel naţional i local, integrând informaţiile furnizate de
către SNMCA şi SNIEPA.
13.1.3.1. Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului SNMCA
Monitorizarea calităţii aerului se realizează prin Reţeaua naţională de monitorizare a
calităţii aerului (RNMCA), aflată în administrarea autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, fiind alcătuită din staţiile de monitorizare a calităţii aerului din
aglomerările şi zonele pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului de pe teritoriul naţional
şi din staţiile de fond regionale. Reţeaua include echipamente tehnice necesare colectării,
prelucrării şi transmiterii datelor de calitatea ale aerului.
SNMCA îndeplineşte următoarele funcţii:
a) monitorizarea calităţii aerului în scopul prevenirii, reducerii şi eliminării oricăror
efecte adverse asupra sănătăţii omului sau mediului;
b) asigurarea evaluării unitare a calităţii aerului în condiţii de calitate, compatibilitate şi
comparabilitate a datelor în întregul sistem;
c) obţinerea de informaţii în timp real cu privire la calitatea aerului, în vederea
îndeplinirii obligaţiilor legale de informare a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul
protecţiei atmosferei şi a publicului.
Efectuarea şi derularea activităţilor de monitorizare a calităţii aerului în reţeaua de
monitorizare se află în coordonarea autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului
care răspunde pentru colectarea permanentă a datelor pentru validarea primară a acestora,
pentru organizarea unei baze de date locale, pentru arhivarea datelor şi a rezultatelor
măsurătorilor efectuate de staţiile de monitorizare.
Datele colectate se transmit Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Calitatea
Aerului din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului
ICIM Bucureşti, care aplică procedura de asigurare şi control al calităţii acestora şi la
prelucrează.
Datele privind calitatea aerului, provenite din reţelele de monitorizare se pun la
dispoziţie tuturor autorităţilor publice centrale şi teritoriale în scopul evaluării riscurilor
pentru sănătatea publică sau în ceea ce priveşte starea de sănătate a vegetaţiei şi a pădurilor.
13.1.3.2. Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici SNIEPA
Activitatea cade în sarcina autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului.
Activităţile pentru elaborarea inventarelor de emisii de poluanţi în atmosferă sunt:
a) colectarea datelor globale;
- 140 -
b) elaborarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi
atmosferici;
c) validarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi
atmosferici;
d) raportarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi
atmosferici, conform cerinţelor naţionale;
e) raportarea inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi atmosferici potrivit
cerinţelor convenţiilor internaţionale la care România este parte şi potrivit cerinţelor legislaţiei
Uniunii Europene.
Autorităţile publice locale şi titularii de activitate au obligaţia de a furniza autorităţilor
publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţii corecte şi complete în vederea
realizării activităţilor prevăzute mai sus.
La realizarea SNIEPA concurează toate autorităţile, instituţiile şi titularii de activităţi.
Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile judeţene şi regionale din subordine furnizează,
după caz, Centrului de Evaluare a Calităţii Aerului şi autorităţilor publice teritoriale pentru
protecţia mediului date şi rezultate din cercetările statistice realizate conform Programului
anual de cercetări statistice aprobat de guvern.
Administratorul drumului public furnizează date statistice privind fluxul vehiculelor
rutiere.
Informaţiile necesare şi formatul de raportare se stabileşte anual de Centrul de Evaluare
a Calităţii Aerului.
Informaţii privind parcul de vehicule nerutiere, informaţii referitoare la consumul şi
tipul de combustibili pentru vehicule nerutiere cade în sarcina autorităţii publice centrale
pentru industrie, prin autorităţile şi instituţiile de specialitate aflate sub autoritatea, în
subordinea sau în coordonarea sa.
În scopul protecţiei atmosferei, prin H.G. nr.1209/ 2004 (M.O. nr.809/ 2004) au fost
stabilite procedurile pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini
mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de
persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule
poluante provenite de la acestea.
Tot pentru protecţia atmosferei au mai fost emise hotărâri ale guvernului care limitează
cantitatea de sulf din combustibili şi impun o calitate deosebită a combustibililor importaţi.
Amintesc aici H.G. nr.689/ 2004 (M.O. nr.442/ 2004), modificată şi completată prin H.G.
nr.15/ 2006 (M.O. nr.34/ 2006) privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei
şi motorinei şi H.G. nr.142/ 2003 (M.O. nr.112/ 2003) privind limitarea conţinutului de sulf
din combustibilii lichizi. Prin această ultimă hotărâre se admite introducerea pe piaţă, de la
data de 1 ianuarie 2008, numai a motorinei în care conţinutul de sulf, exprimat în sulf, nu
depăşeşte 0,1% în greutate, iar de la data de 1 ianuarie 2007, numai a păcurii în care
conţinutul de sulf, exprimat în sulf, nu depăşeşte 1,00% în greutate.
13.1.4. Surse de poluare şi controlul lor
13.1.4.1. Controlul surselor fixe. Obligaţiile titularilor de activitate
Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi
în aer se face numai în baza unei autorizaţii de mediu.
Pentru aceste surse fixe au fost emise reglementări care legiferează modul în care
trebuie să fie abordate problemele reducerii poluări datorate de emisiile unor principali
poluanţi ai aerului.
- 141 -
13.1.4.1.1. Emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi
Măsuri pentru limitarea emisiilor în aer a dioxidului de sulf, oxizilor de azot şi
pulberilor proveniţi din instalaţii mari de ardere sunt prezentate în H.G. nr.541/ 2003,
modificată şi completată prin H.G. nr.322/ 2005. Prevederile acestor hotărâri se aplică
instalaţiilor de ardere a căror putere termică nominală este egală cu sau mai mare decât 50
MW, denumite instalaţii mari de ardere (IMA), indiferent de tipul de combustibil utilizat.
Funcţie de anul punerii în funcţiune sau a datei de emitere a Autorizaţiei de construcţie
aceste IMA se împart în trei:
- Instalaţie mare de ardere existentă - tip I – orice instalaţie mare de ardere pentru
care a fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o
autorizaţie de exploatare până la data de 1 iulie 1987;
- Instalaţie mare de ardere nouă - tip II – orice instalaţie mare de ardere pentru care a
fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o autorizaţie de
exploatare ori care a fost autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea
publică competentă pentru protecţia mediului începând cu data de 1 iulie 1987 şi până la data
de 27 noiembrie 2002, cu condiţia ca aceasta instalaţie să fi fost pusă în funcţiune până la data
de 27 noiembrie 2003;
- Instalaţie mare de ardere nouă - tip III – orice instalaţie mare de ardere supusă
procedurii de autorizare integrată de către autoritatea publică competentă pentru protecţia
mediului începând cu data de 27 noiembrie 2002, precum şi orice instalaţie mare de ardere
pentru care a fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o
autorizaţie de exploatare ori care a fost autorizată sau supusă procedurii de autorizare
începând cu data de 1 iulie 1987 şi până la data de 27 noiembrie 2002 şi care nu a fost pusă în
funcţiune până la data de 27 noiembrie 2003.
Funcţionarea IMA de tip I şi tip II este permisă, dacă se încadrează în una din
următoarele condiţii:
a) respectă valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi
prevăzute în anexele nr. 3-7, secţiunea A;
b) sunt incluse în Programul Naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de
azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere de tip I şi tip II
c) dacă emisiile de noxe se face controlat prin intermediul unui coş.
Stabilirea valorilor limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi în
cazul instalaţiilor mari de ardere echipate cu focar mixt se face în conformitate cu prevederile
anexei nr.8.
Titularii activităţilor IMA-tip I şi acelor de tip II, care nu respectau valorile limită de
emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, prevăzute în anexele nr. 3-7, secţiunea
A, au elaborat propuneri de programe de reducere progresivă a emisiilor anuale în vederea
atingerii acestor valori limită de emisie.
Ghidul privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresiva a emisiilor
anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi a fost aprobat printr-un Ordinul comun.
Ordinul nr.712/ 2003 pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de
programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi
provenite din instalaţii mari de ardere emis de Ministerul agriculturii, pădurilor, apelor şi
mediului împreună cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Ordin nr.199/ 2003; Ministerul
Administraţiei şi Internelor - Ordin nr.126/ 2004, şi publicat în M.O. nr.145/ 2004.
Pe baza programelor de reducere progresivă a emisiilor anuale sa elaborat Programul
Naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, provenite din
instalaţii mari de ardere existente - tip I, şi instalaţii mari de ardere noi - tip II. Programul
naţional trebuie să asigure o reducere a emisiilor totale anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot
şi pulberi până la nivelurile emisiilor totale anuale prezentate mai jos.
- 142 -
În cadrul autorităţii publice centrale şi al autorităţilor publice regionale şi teritoriale
pentru protecţia mediului, s-a organizat Secretariatul tehnic pentru controlul activităţilor
instalaţiilor mari de ardere.
Emisiile de dioxid de sulf provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să
depăşească următoarele niveluri anuale:
- în anul 2007: 540000 tone SO2/an;
- în anul 2008: 530000 tone SO2/an;
- în anul 2010: 336000 tone SO2/an;
- în anul 2013: 148000 tone SO2/an.
Emisiile de oxizi de azot provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să
depăşească următoarele niveluri anuale:
- în anul 2007: 128000 tone/an;
- în anul 2008: 125000 tone/an;
- în anul 2010: 114000 tone/an;
- în anul 2013: 112000 tone/an;
- în anul 2016: 80000 tone/an;
- în anul 2017: 74000 tone/an;
Emisiile de pulberi provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să
depăşească următoarele niveluri anuale:
- în anul 2007: 38600 tone/an;
- în anul 2008: 33800 tone/an;
- în anul 2010: 23200 tone/an;
- în anul 2013: 15500 tone/an.
Tot în anexă a H.G. nr.322/ 2005 sunt prezentate lista operatorilor care au aprobată
perioadă de tranziţie, specificându-se noxa corespunzătoare.
Prin Ordinul nr.1144/ 2002 (M.O. nr.35/ 2003) s-a înfiinţat Registrul poluanţilor emişi
din activităţi sub incidenţa controlului integrat al poluării (REPER) precum şi modul de
raportare. Secretariatul tehnic pentru elaborarea Registrului poluanţilor emişi, împreună cu
reprezentanţi operatorilor industriali şi cu consultarea Comitetului interministerial au elaborat
Ghidul Naţional al Emisiilor de Poluanţi.
Prin acest ordin au fost stabilite valorile de prag peste care sunt obligatorii raportări ale
poluanţilor emişi indiferent de factorul de mediu receptor; codul NOSE-P (standard de
nomenclatură a sursei de poluare) corespunzător categoriei de sursă de poluare şi codul SNAP
-2 nomenclator utilizat pentru alte inventare de emisii.
La fiecare 3 ani, autoritatea centrală pentru protecţia mediului transmite spre avizare
Comitetului interministerial rezultatele inventarului emisiilor şi sursele responsabile.
Primul raport al Secretariatului tehnic pentru elaborarea Registrului poluanţilor emişi sa
supus aprobării conducerii autorităţii centrale pentru protecţia mediului în 2003 şi cuprinde
date de emisie din 2001. Secretariatul Tehnic pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de
ardere a fost aprobat prin O.M. nr.1052/ 2003 şi funcţionează în cadrul autorităţii publice centrale
şi teritoriale pentru protecţia mediului.
Ultimul inventar al IMA arată că sunt 174 instalaţii din care 7 conforme, 157 neconforme şi
10 ce au solicitat derogare pentru funcţionare pe 20000 ore în perioada 2008-2015. Modelul de
Notificare pentru aceste derogări este aprobat prin Ordinul nr.347/ 2004.
Emisiile de poluanţi în aer se supun următoarelor taxe stabilite prin OUG 196/2005
Fondul pentru mediu:
- Pulberi 0,02 lei (RON)/kg;
- Oxizi de azot0,04 lei (RON)/kg;
- Oxizi de sulf0,04 lei (RON)/kg;
- Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg;
- Metale grele:
- 143 -
- plumb12 lei (RON)/kg
- cadmiu16 lei (RON)/kg
- mercur20 lei (RON)/kg
13.1.4.1.2. Emisii de gaze cu efect de seră
Legislaţia în acest domeniu este următoarea:
- Legea nr.24/ 1994, privind ratificarea Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice (UNFCCC) semnată la Summit-ul Pământului de la Rio în 1992;
- Legea nr.3/ 2001, privind ratificarea Raportului Protocolului de la Kyoto (PK) la
UNFCCC semnat în 1999; H.G. nr.645/ 2005, privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru
Schimbări Climatice, prezentată pe larg în capitolul 5.2.2. al cursului; H.G. nr.1877/ 2005,
aprobarea Planului Naţional de Acţiune pentru Schimbări Climatice; O.M. nr.1088/ 2005,
desemnarea ANPM ca Administrator al Registrului Naţional pentru comercializarea gazelor
cu efect de seră; H.G. nr.1275/ 1996, înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări
Climatice, organism interministerial.
Până la această dată nu a fost elaborată o reglementare privind implementarea Directivei
2003/87/CE privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de GES
în cadrul comunităţii, numită pe scurt „Directiva UE privind comercializarea emisiilor‖ (ETS
UE). Conform celor prezentate la capitolul 5.2.2. al cursului, este în curs de dezbatere publică
propunerea MMGA privind emiterea unei hotărâri de guvern referitor la această problemă.
Voi prezenta această propunere cu convingerea că aceasta nu poate să suporte schimbări
semnificative fiind de fapt o prezentare detaliată a directivei mai sus amintită, precum şi a
Directivei nr.101/2004 definită „Directiva de legătură‖ între Protocolul de la Kyoto şi
Directiva 2003/87/CE.
Principalele Gaze cu Efect de Seră sunt următoarele:
- Dioxid de carbon (CO2); - Hidrofluorocarburi (HFC-uri);
- Metan (CH4); - Perfluorocarburi (PFC-uri);
- Peroxid de azot (N2O); - Hexafluorură de sulf (SF6).
13.2. PROPUNERE DE HOTĂRÂRE DE GUVERN PENTRU SCHEMA DE
COMERCIALIZARE A GAZELOR CU EFECT DE SERĂ
Asigură implementarea în legislaţia românească a Directivei 2003/87/CE, amendată de
Directiva 2004/101/CE ambele modificând Directiva de reglementare 1996/69/CE transpusă
la noi prin O.U.G. nr.152/ 2005.
Această hotărâre stabileşte schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze
cu efect de seră, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră eficientă
din punct de vedere economic.
Definiţii utile:
- reducere certificată de emisii (CER) – o unitate de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră, egală cu o tonă de dioxid de carbon echivalent, provenită de la o activitate de
proiect desfăşurată în concordanţă cu art. 12 al Protocolului de la Kyoto şi cu deciziile
subsecvente privind art. 12 adoptate de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto;
- unitate de reducere a emisiilor (ERU) – o unitate de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră, egală cu o tonă de dioxid de carbon echivalent, provenită de la o activitate de
proiect desfăşurată în concordanţă cu art. 6 al Protocolului de la Kyoto şi cu deciziile
subsecvente privind art. 6 adoptate de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto;
- unităţi de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Protocolul de la Kyoto –
unităţi ale cantităţii atribuite (AAU-uri), unităţi de reducere a emisiilor (ERU-uri), reduceri
certificate de emisii (CER-uri) şi unităţi de eliminare (RMU-uri);
- activitate de proiect înseamnă o activitate de proiectare aprobată de una sau mai
multe părţi conform protocolului de la Kyoto;
- 144 -
- Plan naţional de alocare – documentul prin care autoritatea competentă stabileşte
numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (GES) pe care intenţionează să le
aloce la nivel naţional, pentru fiecare perioadă, inclusiv repartiţia acestor certificate
instalaţiilor care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile ce emit astfel de gaze. Planul
naţional de alocare devine operaţional numai după notificarea din partea Comisiei Europene
cu privire la aprobarea acestuia;
- registru naţional – bază de date electronică unică, standardizată şi securizată, care
înregistrează şi urmăreşte toate tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră în
aplicarea prevederilor acestei hotărâri şi cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră aşa cum
sunt prevăzute prin Protocolul de la Kyoto, ratificat prin Legea nr.3/ 2001;
- tonă de dioxid de carbon echivalent reprezintă o tonă metrică de dioxid de carbon
sau rezultatul multiplicării unei tone metrice din orice alt gaz cu efect de seră cu potenţialul de
încălzire globală aferent, aşa cum este acesta stabilit pe plan internaţional;
- metodologie de monitorizare înseamnă metodologia utilizată pentru determinarea
emisiilor, inclusiv alegerea între calcul şi măsurare şi alegerea nivelurilor.
Modul de lucru:
- operatorul are obligaţia să informeze autoritatea publică regională pentru protecţia
mediului cu privire la orice modificări planificate privind tipul, funcţionarea sau extinderea
instalaţiei pentru care a fost emisă autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- Planul naţional de alocare, avizat de către Guvern, va fi înaintat atât Comisiei
Europene, cât şi statelor membre ale Uniunii Europene până la 31 octombrie 2006;
- pentru prima perioadă, ANUL 2007 pentru un an, autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului alocă 95% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, fără taxă;
- pentru cea de-a doua perioadă, 2008 – 2012 pentru fiecare 5 ani sau perioadă care va fi
stabilită de CE, autoritatea centrală pentru protecţia mediului alocă 90% din certificatele de
emisii de gaze cu efect de seră, fără taxă;
- pentru perioada 2008 – 2012 pentru fiecare 5 ani sau perioadă care va fi stabilită de
CE, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze
unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) rezultate din
activităţi de proiect, până la 10% din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră
alocate fiecărei instalaţii în conformitate cu „Metodologia privind elaborarea Planului naţional
de alocare‖, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri;
- administratorul registrului naţional (ANPM) emite şi returnează electronic un certificat
de emisii de gaze cu efect de seră în schimbul unei unităţi de reducere a emisiilor (ERU) sau a
unei reduceri certificate de emisii (CER), deţinută de un operator în registrul naţional;
- autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze,
în perioada 01.01.2007 – 31.12.2007, reduceri certificate de emisii (CER) rezultate din
activităţi de proiect până la 10% din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră
alocate fiecărei instalaţii în conformitate cu „Metodologia privind elaborarea Planului naţional
de alocare‖.
Administratorul registrului naţional anulează electronic reducerile certificate de emisii
de gaze cu efect de seră, care au fost deja utilizate de operator alocate (începând cu 1 ianuarie
2007, pentru o perioadă de 1 an), din numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de
seră, pe care le-a alocat pentru perioada respectivă şi numărul total de certificate de emisii
alocate pentru fiecare instalaţie
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze
unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) emise electronic
şi utilizate, conform prevederilor Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor
Unite asupra schimbărilor climatice şi a deciziilor subsecvente adoptate de Conferinţele
Părţilor la Protocolul de la Kyoto, cu două excepţii:
- 145 -
a). unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) generate
de instalaţiile nucleare;
b). unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER)
rezultate din activităţi de proiect referitoare la utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării
terenurilor şi silvicultura.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca nici o unitate de
reducere a emisiilor, provenită de la activităţile de proiect implementate în România să nu fie
emisă electronic pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu excepţia situaţiilor de
mai jos:
a). autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca unităţile de
reducere a emisiilor, rezultate direct din activităţi de proiect până la data de 31 decembrie
2012, să fie emise electronic, numai în cazul anulării electronice a aceluiaşi număr de
certificate de emisii de gaze cu efect de seră de către operatorul instalaţiei respective, ţinând
seama de prevederile ulterioare privind evitarea dublei contabilizării a certificatelor de emisii
de gaze cu efect de seră.
b). autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca unităţile de
reducere a emisiilor, rezultate indirect din activităţi de proiect până la data de 31 decembrie
2012, să fie emise electronic numai în cazul anulării electronice a aceluiaşi număr de
certificate de emisii de gaze cu efect de seră din registrul naţional, ţinând seama de
prevederile ulterioare privind evitarea dublei contabilizării a certificatelor de emisii de gaze
cu efect de seră.
În cazul aprobării participării entităţilor publice sau private la activităţi de proiect,
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului rămâne responsabilă pentru îndeplinirea
obligaţiilor prevăzute de Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi
Protocolul de la Kyoto la această Convenţie, inclusiv pentru îndeplinirea criteriilor de
eligibilitate necesare implementării proiectelor pe baza art. 6 al Protocolului de la Kyoto, şi
verifică conformitatea participării la activităţi de proiect cu liniile directoare şi procedurile
relevante adoptate subsecvent de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto.
În cazul aprobării activităţilor de proiect privind producerea de energie hidroelectrică în
instalaţii cu o putere instalată mai mare de 20 MW, autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului verifică respectarea, pe parcursul derulării activităţii de proiect, a criteriilor
şi liniilor directoare internaţionale, inclusiv cele prevăzute în Raportul „Barajele şi
dezvoltarea – Un nou cadru pentru luarea deciziilor‖ al Comisiei Mondiale privind Barajele,
publicat în noiembrie 2000.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pot fi transferate:
a). între persoane din cadrul Comunităţii Europene;
b). între persoane din cadrul Comunităţii Europene şi persoane din terţe ţări, doar dacă
certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt recunoscute, alocate cu aprobare CE, fără
alte restricţii decât cele prevăzute în această hotărâre şi în legislaţia subsecventă acesteia.
Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a returna electronic, până la 30 aprilie a
fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală
de emisii de gaze cu efect de seră generate de instalaţia respectivă în anul calendaristic
anterior şi verificate conform prevederilor Ghidului de monitorizare.
Pentru a asigura o verificare şi raportare exactă a emisiilor de gaze cu efect de seră
conform directivei, monitorizarea şi raportarea au la bază următoarele principii97
:
- Integritate – monitorizarea şi raportarea pentru o instalaţie acoperă întregul proces şi
emisiile de ardere din toate sursele aparţinând activităţilor enumerate în anexa I la directiva
87/2003 prezentată pe larg la capitolul 5.2.2.2., precum şi toate gazele cu efect de seră ce au
legătură cu aceste activităţi;
97 Din Directiva 2004/156/CE de stabilire a liniilor directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de
gaze cu efect de seră.
- 146 -
- Consecvenţă – emisiile monitorizate şi raportate se compară în timp, folosind
aceleaşi metodologii şi seturi de date. Metodologiile de monitorizare pot fi modificate în
conformitate cu prevederile liniilor directoare dacă se îmbunătăţeşte acurateţea datelor
raportate. Modificările aduse metodologiilor de monitorizare se supun aprobării autorităţii
competente şi se documentează complet;
- Transparenţă – monitorizarea datelor, inclusiv presupunerile, referinţele, datele
asupra activităţii, factorii de emisie, factorii de oxidare şi factorii de conversie se obţin, se
înregistrează, se compilează, se analizează şi se documentează astfel încât să permită
reproducerea determinărilor de emisii de către verificator şi de către autoritatea competentă;
- Acurateţe – se garantează că determinarea emisiilor nu este în mod sistematic mai
mare sau mai mică decât nivelul real al emisiilor, în măsura în care se poate aprecia, şi că
marjele de incertitudine sunt reduse pe cât posibil şi sunt cuantificate în cazul în care
prezentele linii directoare dispun acest lucru. Se acordă atenţia cuvenită, astfel încât
calcularea şi măsurarea emisiilor să aibă cel mai înalt grad de acurateţe. Operatorul oferă
asigurările posibile în sprijinul integrităţii emisiilor raportate. Emisiile se determină folosind
metodologiile de monitorizare adecvate stabilite prin linii directoare. Toate echipamentele de
măsurare sau testare folosite pentru raportarea datelor monitorizate se aplică, întreţin şi
calibrează şi se verifică în mod corespunzător. Tabelele de calcul, precum şi alte instrumente
de stocare şi manipulare a datelor nu trebuie să conţină erori;
- Eficienţa costurilor – în selectarea metodologiei de monitorizare, îmbunătăţirile ce
se pot aduce în privinţa acurateţei datelor se pun în balanţă cu costurile suplimentare aferente.
Astfel, monitorizarea şi raportarea emisiilor tinde spre cel mai înalt nivel de acurateţe posibil,
cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil sau a cazurilor în care aceasta va
conduce la costuri nejustificat de mari. Metodologia de monitorizare în sine prezintă
instrucţiunile operatorului în mod logic şi simplu, evitându-se eforturile inutile şi luându-se în
considerare sistemele existente la locul instalaţiei;
- Materialitate – un raport al emisiilor şi datele legate de acesta nu trebuie să conţină
greşeli materiale, trebuie să evite selectarea şi prezentarea informaţiilor în mod părtinitor şi
trebuie să furnizeze o descriere credibilă şi echilibrată a emisiilor dintr-o instalaţie;
- Fiabilitate – un raport de emisii verificat trebuie să poată fi un document credibil
pentru utilizatori şi să prezinte cu fidelitate ceea ce trebuie să oglindească sau ceea ce se
aşteptă în mod rezonabil ca el să oglindească;
- Îmbunătăţirea performanţei în monitorizarea şi raportarea emisiilor – procesul
de verificare a rapoartelor de emisii trebuie să fie un instrument eficient şi de încredere în
sprijinul pe care îl oferă în asigurarea calităţii şi în procesele de control al calităţii, furnizând
informaţii pe baza cărora un operator poate acţiona în vederea îmbunătăţirii performanţei în
monitorizarea şi raportarea emisiilor.
În scopul îndeplinirii obligaţiilor operatorilor, certificatele de emisii de gaze cu efect de
seră, emise electronic de către autorităţile competente în domeniu, din statele membre, sunt
recunoscute de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. La cererea unei
persoane, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, deţinute de acestea, sunt anulate
electronic de către administratorul registrului naţional.
Administratorul registrului naţional constată încălcarea prevederilor şi prezintă
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului lista operatorilor care nu au returnat
electronic numărul suficient de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt valabile, pentru emisiile de gaze cu
efect de seră, în timpul perioadei pentru care au fost emise electronic de către administratorul
registrului naţional
În termen de 4 luni de la începerea primei perioade de 5 ani după 2007, administratorul
registrului naţional anulează electronic certificatele de emisii de gaze cu efect de seră care nu
mai sunt valabile şi care nu au fost returnate electronic şi anulate electronic.
- 147 -
În termen de 4 luni de la începerea fiecăreia dintre următoarele perioade subsecvente de
5 ani după 2007, administratorul registrului naţional anulează certificatele de emisii de gaze
cu efect de seră, care nu mai sunt valabile şi care nu au fost returnate electronic şi anulate
electronic.
Operatorii care deţin o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, au obligaţia
să monitorizeze emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Ghidul de monitorizare şi
raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În cazul în care, până la data de 31 martie a anului în curs, raportul de monitorizare
privind emisiile de gaze cu efect de seră, din anul precedent este declarat raport nesatisfăcător,
operatorul are interdicţie de a transfera electronic certificate de gaze cu efect de seră, până la
momentul în care raportul este declarat satisfăcător.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia de a transmite anual
Comisiei Europene, raportul privind aplicarea acestei hotărâri la termenul şi în formatul
solicitat.
Raportul conţine: procedurile privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect
de seră, utilizarea unităţilor de reducere a emisiilor şi a reducerilor certificate de emisii
rezultate din activităţi de proiect, administrarea registrului naţional, aplicarea ghidurilor de
monitorizare şi raportare, verificare şi aspecte privind conformarea cu prevederile acestei
hotărâri şi aspecte privind regimul fiscal al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,
dacă este cazul.
Operatorii au posibilitatea să formeze un grup comun al instalaţiilor în care se
desfăşoară aceeaşi activitate pentru perioadele prevăzute mai sus.
Operatorii care vor să formeze un grup comun al instalaţiilor au obligaţia să se adreseze
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, precizând instalaţiile şi perioada pentru
care doresc să formeze grupul.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului înaintează Comisiei Europene
solicitarea privind formarea unuia sau mai multor grupuri comune.
Încălcarea prevederilor de returnare a certificatelor de emisie pentru perioada de după
2007 constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă în valoare de 100 Euro exprimată
în RON la data aplicării sancţiunii, iar pentru perioada anului 2007 se sancţionează cu o
amendă în valoare de 40 Euro exprimată în RON la data aplicării sancţiunii. Plata amenzii nu
exonerează operatorul de la obligaţia de a returna electronic un număr de certificate de emisii
de gaze cu efect de seră egal cu emisiile de gaze cu efect de seră generate suplimentar, la
momentul la care returnează electronic certificatele de emisii de gaze cu efect de seră
corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră din următorul an calendaristic.
13.2.1. Compuşi organici volatili (COV)
Prin H.G. nr.699/ 2003 au fost stabilite măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi
organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii (M.O.
nr.489/ 2003) modificată prin H.G. nr.1902/ 2004.
Compus organic volatil (COV) este orice compus organic având o presiune a vaporilor
de minimum 0,01 kPa la o temperatură de 293,15 K sau având o volatilitate corespunzătoare
în condiţii speciale de utilizare. Fracţiunea de creozot care depăşeşte aceasta valoare a
presiunii vaporilor la temperatura de 293,15 K este considerată compus organic volatil.
Scopul acestei hotărâri este de a preveni sau de a reduce efectele directe sau indirecte
ale emisiilor de compuşi organici volatili în mediu, în principal în aer, precum şi potenţialele
riscuri ale acestora pentru sănătatea omului şi pentru calitatea mediului şi stabileşte măsurile
şi procedurile ce se aplică pentru activităţile care utilizează solvenţi organici cu conţinut de
compuşi organici volatili, prevăzute în anexa nr. 1, dacă valoarea consumului de solvenţi
organici cu conţinut de compuşi organici volatili depăşeşte valorile de prag prevăzute în anexa
nr. 2.
- 148 -
Toate instalaţiile noi care nu intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr.152/2005
privind reducerea şi controlul integrat al poluării, sunt supuse procedurilor de reglementare,
după caz:
a). procedurii de autorizare, pentru instalaţiile puse în funcţiune după data de 1 aprilie
2001. Conformarea acestor instalaţii la prevederile acestei hotărâri se va realiza până la data
de 31 decembrie 2006;
b). procedurii de emitere a acordului de mediu, pentru instalaţiile aflate în etapa de
proiectare. Conformarea acestor instalaţii trebuie realizate la data punerii lor în funcţiune.
Toate instalaţiile existente, inclusiv cele care intră sub incidenţa prevederilor O.U.G.
nr.152/ 2005, sunt supuse procedurilor de autorizare până cel mai târziu la data de 31
octombrie 2007.
Titularul activităţilor are obligaţia să aplice măsurile care asigură conformarea
condiţiilor de operare a acestor instalaţii cu una dintre următoarele cerinţe:
a). respectarea valorilor limită de emisie pentru compuşii organici volatili în gazele
reziduale şi în emisiile fugitive sau a valorilor limită ale emisiilor totale de compuşi organici
volatili;
b). aplicarea unei scheme de reducere a emisiilor de compuşi organici volatili, care
respectă prevederile anexei nr. 4 din hotărâre.
În cazul apariţiei unor avarii sau accidente tehnice care determină neconformarea cu
prevederile acestei hotărâri, titularul activităţii are următoarele obligaţii:
a). să informeze, de îndată, autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre
apariţia avariilor sau accidentelor;
b). să ia măsurile necesare pentru a restabili condiţiile normale de funcţionare;
c). să-şi oprească activitatea până la restabilirea condiţiilor normale de funcţionare,
atunci când astfel de avarii sau accidente au efecte dăunătoare asupra sănătăţii omului şi
mediului.
Titularul activităţii are obligaţia de a furniza autorităţii competente pentru protecţia
mediului, o dată pe an sau la cerere, informaţiile care să îi permită acesteia din urmă să
verifice conformitatea cu prevederile hotărârii.
Titularul activităţii, care deţine instalaţii racordate prin canale de evacuare a gazelor
reziduale la echipamente de reducere a emisiilor de compuşi organici volatili, are obligaţia de
a efectua măsurători ale emisiilor, după cum urmează:
a). măsurători permanente, în cazul în care la punctul final de evacuare se eliberează în
medie o cantitate egală sau mai mare de 10 kg carbon organic total/h;
b). măsurători continue sau periodice, în cazul în care la punctul final de evacuare se
eliberează în medie o cantitate mai mica de 10 kg carbon organic total/h;
c). în cazul efectuării măsurătorilor periodice sunt necesare cel puţin trei citiri în timpul
fiecărui exerciţiu de măsurare.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului este garantul accesului liber al
publicului la informaţia de mediu privind:
a). procedura de reglementare a activităţilor/instalaţiilor existente şi noi;
b). rezultatele măsurătorilor emisiilor de compuşi organici volatili efectuate de titularul
activităţii;
c). regulile generale obligatorii pentru instalaţiile în care se realizează astfel de
activităţi şi lista operatorilor cărora li s-au eliberat autorizaţiiSchema de reducere a emisiilor
de COV oferă posibilitatea de a obţine, prin alte mijloace, o reducere a emisiilor care să fie
echivalentă cu cea pe care ar realiza-o aplicând valorile limită de emisie. În acest scop
titularul activităţii poate pune în aplicare orice schemă de reducere proiectată special pentru
instalaţia sa, cu condiţia realizării în final a unei reduceri echivalente a emisiilor de COV.
Titularul activităţii prezintă autorităţii competente pentru protecţia mediului un plan de
reducere a emisiilor care prevede o diminuare a conţinutului mediu de solvenţi organici din
cantitatea totală utilizată şi/sau o creştere a eficienţei utilizării substanţelor solide, în vederea
- 149 -
realizării unei reduceri a emisiilor totale de COV provenite din instalaţie la o valoare numită
valoare ţintă de emisie, ce reprezintă un anumit procent din valoarea emisiilor de compuşi
organici volatili aferentă valorii de referinţă.
La proiectarea şi evaluarea schemei de reducere trebuie luate în considerare următoarele
aspecte:
- dacă potenţialii substituenţi ai solvenţilor organici, care nu conţin sau au un conţinut
redus de COV, sunt încă în curs de sintetizare, se poate acorda titularului activităţii o
prelungire a termenului de punere în aplicare a schemei sale de reducere a emisiilor;
- valoarea de referinţă pentru reducerea emisiilor de COV trebuie să corespundă
emisiilor care ar rezulta dacă nu ar fi luată nici o măsură de reducere.
Această schemă de reducere se aplică instalaţiilor pentru care se poate presupune un
conţinut constant în stare solidă al produsului şi se poate utiliza acest conţinut în vederea
definirii valorii de referinţă pentru reducerea emisiilor.
Se întocmeşte un plan de gestionare a solvenţilor organici cu conţinut de compuşi
organici volatili cu următoarele obiective:
a). verificarea că la determinarea concentraţiilor de COV prezente în gazele reziduale
nu s-au luat în considerare volumele de gaze adăugate în scopul răcirii sau diluţiei acolo unde
este tehnic posibil;
b). identificarea posibilităţilor viitoare de reducere a emisiilor de COV;
c). informarea publicului cu privire la consumul de solvenţi organici cu conţinut de
COV.
Planul de gestionare a solvenţilor organici cu conţinut de COV este utilizat, în funcţie
de cerinţa specială a cărei respectare se verifică, elaborându-se anual pentru a se determina
valoarea emisiilor de compuşi organici volatili (E) şi a se evalua conformitatea cu valorile
limita pentru emisia totală de compuşi organici volatili, exprimate în cantitate de compuşi
organici volatili pe unitate de produs. Valoarea emisiilor de COV se poate calcula cu ajutorul
ecuaţiei următoare:
E = F + O1
- unde F reprezintă valoarea emisiei fugitive de COV.
Valoarea astfel obţinută este împărţită la parametrul aplicabil produsului în cauză.
13.2.1.1. Surse de poluare mobile
În vederea reducerii impactului asupra mediului a surselor mobile se acţionează asupra
cauzei şi nu asupra efectelor . De aceea se caută realizarea unor motoare performante şi tot o
dată prin reducerea substanţelor poluante din carburanţi.
Prin H.G. nr.689/ 2004, modificată prin H.G. nr.15/ 2006 se stabileşte condiţiilor de
introducere pe piaţă a benzinei şsi motorinei, iar prin H.G. nr.1209/ 2004 a fost stabilite
procedurile pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile
nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane
sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante
provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei. Prin H.G. nr.142/ 2003 a fost limitat
conţinutul de sulf din combustibilii lichizi (M.O. nr.112/ 2003). Această hotărâre
reglementează condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau de utilizare a anumitor combustibili
lichizi în scopul reducerii emisiilor de dioxid de sulf rezultate din arderea acestora, în vederea
diminuării efectelor negative ale acestor emisii asupra sănătăţii populaţiei şi calităţii mediului.
În aceeaşi idee în judeţul Bacău la Rafinăria RAFO Oneşti încă din anul 1993 s-a dispus
de către Agenţia de Protecţie a Mediului să reducă conţinutul de sulf din ţiţeiul importat
înainte de prelucrare. Aceasta a determinat rezlvarea a două probleme unul că s-a reuşit să se
producă benzine cu un conţinut de sulf sub limitele europene şi în al doiulea rând s-au redus
cheltuielile de exploatare a instalaţiilor prin reducerea coroziunii puternice determinate de
conţinutul de sulf. În anul 1997 s-a reuşit reducerea a 75% din conţinutul de sulf din ţiţei şi
- 150 -
astfel sulful recuperat a fost valorificat pentru producerea de acid sulfuric la SC Sofert sa
Bacău.
Prin H.G. nr.2406/ 2004, privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, publicată în
M.O. nr.32/ 2005 se acţionează şi asupra calităţii parcului auto, calitate dată de vechimea
acestoa.
Din datele statistice ale anului 2003 rezultă că 61% din autoturismele ce circulau în ţara
noastră aveau o vechime mai mare de 10 ani, iar maşini de transport greu 26%.
Fondurile necesare acestei acţiuni au fost asigurate de Fondul de Mediu, gestionat de
Administraţia Fondului pentru Mediu, reorganizat prin O.U.G. nr.196/ 2005.
Vehicule din categoria M1 – Statistică din 10.03.2003 0-5 ani 19%
6-10 ani 20%
11-15 ani 18%
16-20 ani 19%
>20 ani 24%
TOTAL 2.629.469 100%
Vehicule din Categoria N1 - Statistică din 10.03.2003 0-5 ani 38%
6-10 ani 36%
11-15 ani 12%
16-20 ani 9%
>20 ani 5%
TOTAL 307.013 100%
Ponderea vehiculelor din categoria M1 pe clase de vechime - la
data de 10.03.2003
0-5 ani
19%
6-10 ani
20%
11-15 ani
18%
16-20 ani
19%
>20 ani
24%
Ponderea vehiculelor din categoria N1 pe clase de vechime - la
data de 10.03.2002
0-5 ani
38%
6-10 ani
36%
11-15 ani
12%
16-20 ani
9%
>20 ani
5%
- 151 -
Din diagrama de mai jos se vede că 67,8% din maşinile mai vechi de 10 ani sunt marca
DACIA.
13.3. POLITICA ÎN DOMENIUL ZGOMOTULUI
H.G. nr.321/ 2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental publicată în
M.O. nr.358/ 2005 abordează unitar, la nivel naţional, evitarea, prevenirea sau reducerea
efectelor dăunătoare provocate de zgomotul ambiental, inclusiv a disconfortului, prin
implementarea următoarelor măsuri:
a) determinarea expunerii la zgomotul ambiental, prin întocmirea hărţilor de zgomot;
b) punerea la dispoziţie publicului a informaţiilor privind zgomotul ambiental şi
efectele sale;
c) adoptarea, pe baza datelor din hărţile de zgomot, a planurilor de acţiune, având ca
scop prevenirea şi reducerea zgomotului ambiental, acolo unde este cazul, în special a
nivelurilor de expunere, care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane.
Verificarea şi aprobarea hărţilor de zgomot, a hărţilor strategice de zgomot şi a
planurilor de acţiune, precum şi a informaţiilor suplimentare se face de o comisie tehnică
organizată la nivel regional.
Comisia analizează şi verifică, în principal, următoarele aspecte:
a) modalităţile de măsurare şi calcul ale indicatorilor Lzsn şi Lnoapte;
b) respectarea metodelor de evaluare a indicatorilor de zgomot, conform anexei nr. 3
din hotărâre;
c) respectarea cerinţelor minime privind hărţile strategice de zgomot şi planurile de
acţiune, conform prevederilor anexele nr. 5 si 6 ale hotărârii;
d) respectarea cerinţelor privind informaţiile principale transmise autorităţilor publice
regionale pentru protecţia mediului.
Autorităţile administraţiei publice locale elaborează planurile de acţiune pentru
gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia, inclusiv măsurile de reducere a zgomotului
pentru:
a) aglomerările având mai mult de 250.000 de locuitori;
b) zonele limitrofe drumurilor principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri
de vehicule/an, căilor ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an
şi aeroporturilor mari.
Ponderea autoturismelor cu o vechime >20 ani, cu cea mai
mare reprezentativitate (nr. unitati > 3000) la data de
10.03.2003
1.4%
1.9%
1.0%
67.9%
1.3%
1.8%
3.8%
3.6%
1.1%
0.5%
2.5%
2.6%
3.5%
2.1%
4.9%
0.0% 10.0% 20.0% 30.0% 40.0% 50.0% 60.0% 70.0% 80.0%
ARO
AUDI
BMW
DACIA
FIAT
FORD
LADA
MERCEDES
MOSKVITCH
OLTCIT
OPEL
RENAULT
SKODA
TRABANT
VOLKSWAGEN
- 152 -
Aeroport mare înseamnă aeroport civil având mai mult de 50.000 de mişcări pe an (o
mişcare însemnând o decolare sau o aterizare), cu excepţia celor executate exclusiv pentru
antrenament cu aeronave uşoare.
Aglomerare este o parte a unui teritoriu cu o populaţie al cărei număr depăşeşte
100.000 de locuitori şi cu o densitate a populaţiei necesară îndeplinirii condiţiilor de zonă
urbană.
Cale ferată principală este calea ferată cu un trafic mai mare de 30.000 de treceri ale
trenurilor anual.
Disconfort este starea neplăcută generată de zgomotul ambiental, determinată prin
anchete de teren şi/sau semnalată de public.
Drum principal este drumul de interes internaţional, naţional sau judeţean cu un trafic
mai mare de 3 milioane de treceri ale vehiculelor anual.
Harta de zgomot reprezintă cartarea, pentru o anumită zonă, a datelor privind situaţiile
existente sau prognozate referitoare la zgomot, în funcţie de un indicator de zgomot, şi care
evidenţiază depăşirile valorilor limita în vigoare, numărul persoanelor afectate dintr-o anumită
zonă ori numărul de locuinţe expuse la anumite valori ale indicatorului de zgomot.
Harta strategică de zgomot este o hartă concepută pentru evaluarea globală a
expunerii la zgomotul provenit din surse diferite într-o zonă dată sau pentru a stabili
previziuni generale pentru zona respectivă.
Lnoapte (indicator de zgomot pentru noapte) reprezintă indicator de zgomot asociat
disconfortului din timpul nopţii, când se poate produce tulburarea somnului.
Lseara (indicator de zgomot pentru seara) - indicator de zgomot asociat disconfortului
din timpul serii.
Lzi (indicator de zgomot pentru zi) - indicator de zgomot asociat disconfortului din
timpul zilei.
Lzsn (indicator de zgomot pentru zi-seară-noapte) - indicator de zgomot asociat
disconfortului general, pe o durata de 24 de ore.
H.G. nr.539/ 2004 stabileşte limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de
echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor (M.O. nr.398/ 2004) Aplicarea
standardelor referitoare la emisia de zgomot, procedurile de evaluare a conformităţii,
marcarea, documentaţia tehnică şi modul de colectare a datelor cu privire la emisia de zgomot
în mediu provenit de la echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, au ca scop
buna funcţionare a pieţei interne în condiţii de protecţie a sănătăţii şi confortului oamenilor.
Maşinile de compactat, compresoarele, maşinile de tăiat iarba, excavatoarele,
încărcătoarele, automacaralele, grupurile electrogene, generatoarele de sudură şi alte
asemenea echipamente nu pot fi introduse pe piaţă sau puse în funcţiune până când
producatorul ori reprezentantul autorizat al acestuia nu se asigură că:
a) echipamentele îndeplinesc prevederile referitoare la emisiile de zgomot în mediu;
b) procedurile de evaluare a conformităţii au fost realizate;
c) echipamentul poartă marcajul CE şi indicarea nivelului de putere acustică garantat şi
este însoţit de o declaraţie de conformitate EC.
Limitele maxime admise sunt prezentate în tabelul din cadrul articolului nr.12 al
hotărârii. În anexa nr.3, a hotărârii, sunt prezentate metodele de măsurare a zgomotului emis
în aer, standarde de bază, poziţionarea microfoanelor, precum şi codurile de încercare.
Modelul pentru indicarea nivelului de putere acustică este prezentat în anexa nr. 4, iar
criteriile minime pentru notificarea organismelor pentru determinarea încercărilor.
- 153 -
CAPITOLUL 14: REGIMUL ORGANISMELOR MODIFICATE
GENETIC, OBŢINUTE PRIN TEHNICILE
BIOTEHNOLOGIEI MODERNE
Activităţile care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi
administrare, conform convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, iar
acestea sunt:
a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
b) introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii;
c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
Aceste activităţi trebuie să se desfăşoară numai în condiţiile asigurării protecţie i
mediului, precum şi a sănătăţii oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare,
emise de autoritatea competentă.
Autoritatea publica centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţiile şi acordurile de
import privind activităţile cu organisme modificate genetic, cu sprijinul avizelor autorităţilor
publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia consumatorului,
precum şi ale altor instituţii implicate, conform legislaţiei specifice, consultând Comisia
pentru Securitate Biologică şi asigură informarea şi participarea publicului.
Importul şi exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către
persoane juridice.
Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor modificate genetic
colaborând cu autorităţile enumerate mai sus.
Titularii acordurilor de import şi ai autorizaţiilor trebuie să se conformeze cerinţelor
legale privind asigurarea trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţilor
rezultatele activităţii, conform legislatiei specifice.
Obligatiile persoanelor juridice sunt:
a) să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme modificate genetic şi/sau
autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;
b) să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic
şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;
c) să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la solicitarea
autorităţii competente, dacă apar informaţii noi, privind riscurile asupra mediului şi sănătăţii
umane şi animale;
d) să raspundă pentru prejudiciile rezultate din aceste activităţi;
e) să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea
consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;
f) să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate.
- 154 -
CAPITOLUL 15: PROTECŢIA SOLULUI, A SUBSOLULUI ŞI A
ECOSISTEMELOR TERESTRE
Deţinătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligaţii de protecţie a so lului, a
subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin luarea unor măsuri, adecvate, de gospodărire,
conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, cum ar fi:.
a) prevenirea deteriorării calităţii mediului geologic;
b) salubrizarea terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate
de-a lungul căilor de comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;
c) să respecte orice alte obligaţii prevăzute de reglementările legale.
Deţinătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei forestiere din afara fondului
forestier şi ai pajiştilor, precum şi persoanele fizice sau juridice care desfăşoară o activitate pe
un astfel de teren, fără a avea un titlu juridic, sunt obligaţi:
a) să menţină suprafaţa împădurită a fondului forestier, a vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor existente, fiind interzisă
reducerea acestora, cu excepţia unor cazuri de utilitate publică;
b) să exploateze masa lemnoasă în conformitate cu codul silvic şi corespuntător cantităţilor
stabilite precum şi să ia măsuri de reâmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale;
c) să gestioneze corespunzător deşeurile de exploatare rezultate;
d) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport tehnologic al
lemnului, în scopul menţinerii biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;
e) să respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul
silviculturii şi protecţiei mediului;
f) să asigure aplicarea măsurilor specifice de conservare pentru pădurile cu funcţii
speciale de protecţie (situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare şi
eroziune, pe grohotişuri, stâncării, la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere);
g) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei lemnoase de pe
păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie a solului şi a resurselor de apă;
h) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea pajiştilor, în funcţie de
capacitatea de refacere a acestora;
i) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit prevederilor
legale în domeniu;
j) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de animale şi în
perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a prevederilor legale specifice;
k) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor din cadrul ariilor
naturale protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de management şi regulamentele
specifice;
l) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente sau activităţi care
afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.
Sistemul de monitorizare a calităţii mediului geologic în scopul evaluării stării actuale şi
a tendinţelor de evoluţie a acesteia cade în darcina autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, cu consultarea celorlalte autorităţi publice centrale competente.
Ordinul nr.1072/ 2003 (M.O. nr.71/ 28.01.2004) al Ministrului Agriculturii, Pădurilor,
Apelor şi Mediului organizează Monitoringul suport naţional integrat de supraveghere, control şi
decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole în apele de suprafaţă şi
în apele subterane şi pentru aprobarea programului de supraveghere şi control corespunzător şi a
procedurilor şi instrucţiunilor de evaluare a datelor de monitorizare a apelor de suprafaţă şi a
apelor subterane. Aceste ape sunt cele ce afectează calitatea solului.
- 155 -
Controlul respectării reglementarilor legale privind protecţia, conservarea, amenajarea şi
folosirea judicioasă a solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre se organizează şi se
exercită de autorităţile competente pentru protecţia mediului (Garda Naţională de Mediu),
precum şi, după caz, de alte autorităţi ale administraţiei publice competente.
Persoanele fizice sau juridice, care prospectează sau exploatează resursele subsolului, au
urmatoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu şi să respecte prevederile
acestora;
b) să refacă terenurile afectate, să asigure încadrarea lor în peisajul zonei şi să le aducă
la parametrii productivi şi ecologicii naturali sau la un nou ecosistem funcţional, constituind
în acest scop fondul de garanţie necesar şi să monitorizeze zona;
Alte legi specifice şi care trebuie avute în vedere la stabilirea măsurilor de mai sus:
Legea nr.84/ 1996 a îmbunătăţirilor funciare98
; Legea nr.107/ 1999 pentru aprobarea O.U.G.
nr.81/ 1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate99
;
Legea nr.237/ 2004 pentru modificarea Legii minelor nr.85/ 2003100
; Legea petrolului nr.238/
2004101
.
Prin Ordin comun nr.344/ 708/ 2004102
al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor
(MMGA) şi al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale(MAPDR) se aprobă
normele tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se utilizează nămoluri,
rezultate din procese de epurare, în agricultură.
ORDIN comun nr. 242/197/ 2005103
, MMGA,respectiv MAPDR aprobă „Sistemul naţional
de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de
poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din
zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi‖ precum şi programul
de organizare a acestuia.
98 Publicată în M.O. nr.159/ 1996. 99 Publicată în M.O. nr.304/ 1999. 100 M.O. nr.553/ 22.06.2004. 101M.O. nr.535/ 15.06.2004. 102 MO nr.959/ 19.10.2004. 103 Publicat în M.O. nr. 471/ 2005.
- 156 -
CAPITOLIL 16: PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE
Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale,
precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:
a) să amenajete şi să întreţină izvoarele şi luciilă de apă din interiorul localităţilor si din
zonele limitrofe acestora, să înfrumuşeţeze şi să protejeze peisajul, să menţină curaţenia
stradală pentru îmbunătăţirea microclimatului urban;
b) să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de
menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi,
condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie sanitară
a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;
c) să respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind
amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de
canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a
altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi
recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;
d) să informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa
obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediu;
e) să respecte regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor
de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a
monumentelor naturii, fiind interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu
efecte dăunătoare în perimetrul acestora;
f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire,
concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a
aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice
cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă;
g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul
anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort
pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominantă în spaţiile destinate
locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;
h) să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri
de orice fel;
i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la
întreţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a
spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;
j) să iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a
canalizării.
Este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spatii verzi prevazute în
planurile urbanistic şi să ia măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi.
Pentru a asigura cele prezentate mai sus, „Planurile de urbanism şi amenajarea
teritoriului‖ se supun procedurii de evaluare de mediu, în vederea obţinerii avizului de mediu
pentru planuri şi programe.
- 157 -
CAPITOLUL 16: SANCŢIUNI
16.1. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN MATERIA PROTECŢIEI
MEDIULUI
16.1.1. Regimul general de sancţionare al contravenţiilor
Contravenţia, în general, este forma cea mai gravă de manifestare a ilicitului
administrativ, regimul său juridic fiind, în mod preponderent, un regim de drept administrativ.
Răspunderea pentru contravenţii poate să aibă şi un alt caracter decât cel administrativ, în
cazul de faţă de dreptul mediului. Trăsăturile ce caracterizează contravenţia săvârşită în cadrul
raporturilor de dreptul mediului sunt: ea este o faptă ilicită şi este reglementată şi sancţionată
de normele dreptului mediului.
Contravenţia poate fi săvârşită:
- cu intenţie – dacă făptuitorul prevede urmările faptelor sale şi urmăreşte producerea
lor (intenţie directă), sau prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu urmăreşte să se producă,
acceptă posibilitatea producerii lui (intenţie indirectă);
- din culpă – când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind
fără temei că el nu se va produce (uşurinţă, culpă cu prevedere), ori când nu prevede rezultatul
faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (neglijenţă, culpă fără prevedere);
- fără culpă – când nu se poate vorbi nici de intenţie şi nici de culpă, fapta fiind
rezultatul riscului asumat de persoană în cadrul activităţii economico – sociale.
Contravenţia ecologică trebuie prevăzută şi sancţionată în legislaţia mediului. O
persoană fizică sau juridică poate fi sancţionată contravenţional pentru o faptă numai dacă
aceasta este expres prevăzută şi sancţionată de normele dreptului mediului. Nu se va putea
vorbi, deci, de o contravenţie ecologică dacă fapta nu este prevăzută şi sancţionată de
legislaţia mediului. Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie
2002 constituie reglementarea comună în materie, la care se adaugă numeroase acte normative
de dreptul mediului.
Obiectul contravenţiei ecologice îl constituie valorile, relaţiile de mediu, factorii de
mediu natural sau artificial sau interesele legitime privitoare la un mediu sănătos apărate prin
normele dreptului mediului.
Fapta, acţiunea sau inacţiunea subiectului activ constă în nerespectarea unei interdicţii
sau unei obligaţii prevăzute de legislaţia mediului, în cadrul unor norme imperative.
Subiectul contravenţiei este persoana fizică ce comite fapta contravenţională. Pentru a
răspunde contravenţional, persoana fizică trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani şi să aibă
capacitatea de a înţelege ceea ce face, adică să aibă responsabilitatea faptelor sale. Subiect
mai poate fi şi persoana juridică. Persoana care săvârşeşte contravenţia poartă numele de
subiect activ. Subiectul pasiv al contravenţiei este autoritatea statală.
În raporturile de răspundere contravenţională situaţia este următoarea: subiectul activ
este autoritatea statală care trage la răspundere persoanele care au săvârşit contravenţia, iar
subiectul pasiv este contravenientul, agentul poluant, poluatorul, cel care este sancţionat
contravenţional.
Sancţiunile pentru contravenţiile ecologice sunt prevăzute totdeauna de normele
dreptului mediului. Desigur, aplicarea acestor sancţiuni se face în condiţiile legislaţiei
mediului, dar cu luarea în considerare şi a O.U.G. nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 11
aprilie 2002, care este reglementarea generală în materie. Acest din urmă act normativ
reglementează patru categorii de sancţiuni principale: avertismentul, amenda, obligarea
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, închisoarea
- 158 -
contravenţională (dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea sancţiunii
muncii în folosul comunităţii), precum şi şapte sancţiuni complementare: confiscarea
bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, după caz,
a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii;
blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a
avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau
definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. În dreptul mediului,
O.U.G nr.195/ 2005 privind protecţia mediului prevede ca sancţiune contravenţională
principală amenda.
Amenda contravenţională este cea mai frecvent utilizată sancţiune pentru încălcarea
normelor dreptului mediului. Ea este prevăzută de lege pentru toate situaţiile de încălcare a
acestor norme, cu excepţia cazului când fapta ilicită constituie infracţiune. Constă într-o sumă
de bani pe care contravenientul trebuie s-o plătească, legea stabilind o limită minimă şi una
maximă, iar cuantumul concret al amenzii se stabileşte de cel îndreptăţit să aplice sancţiunea
în funcţie de gradul de pericol social al faptei, de împrejurări, de urmările faptei respective, de
persoana contravenientului. Deoarece, în această perioadă de tranziţie a economiei ţării
noastre, situaţia leului nu este stabilizată, legea protecţiei mediului stabileşte: „cuantumul
amenzilor se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului‖. Amenda contravenţională are
caracter administrativ. Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia
celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice
locale sau judeţene, care se fac venit la bugetul local sau judeţean, precum şi a celor pentru
care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi sau al unei hotărâri a
Guvernului se fac venit la bugetul de stat în cotă de 75%, diferenţa revenind unităţii din care
face parte agentul constatator.
Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. Se poate aplica şi
atunci când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această
sancţiune.
Avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.
Închisoarea contravenţională şi obligarea la prestarea de muncă în folosul comunităţii
pot fi stabilite numai prin lege şi numai pe o perioadă ce nu poate depăşi 6 luni, respectiv 300
de ore. Sancţiunea închisorii contravenţionale se poate aplica numai persoanelor fizice.
Sancţiunile prevăzute cu închisoarea contravenţională se stabilesc întotdeauna alternativ cu
amenda.
Într-o serie de legi speciale care reglementează protecţia diferitelor elemente ale
mediului natural sau artificial, uneori, sunt prevăzute şi sancţiuni contravenţionale
complementare, care se aplică pe lângă amenda principală. Astfel, confiscarea intervine în
cazurile expres prevăzute de lege şi constă în trecerea în proprietatea statului, fără plată, a
anumitor bunuri care au legătură cu contravenţia. Sunt supuse confiscării: lucrurile produse
prin contravenţie; lucrurile care au servit la producerea contravenţiei, dacă sunt ale
contravenientului; lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate. Anularea sau suspendarea autorizaţiei este o altă sancţiune care se poate
aplica în condiţiile legii în raporturile de dreptul mediului, ca şi refuzul de a mai acorda
aprobări sau elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ
exterior.
Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare
dintre acestea. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal,
sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii
prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în O.U.G.
nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie 2002 pentru închisoarea contravenţională ori
- 159 -
obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În cazul în care la săvârşirea unei
contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei.
Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei şi pot fi
cumulate.
Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională, adică care înlătură caracterul
contravenţional al unor fapte ilicite sunt: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea
fizică sau morală, cazul fortuit, eroarea de fapt, iresponsabilitatea şi infirmitatea (dacă are
legătură cu fapta respectivă), minoritatea, beţia involuntară completă, ordinul autorităţii
ierarhice, prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale şi prescripţia executării sancţiunilor
contravenţionale. În dreptul mediului nu avem o reglementare privitoare la exonerarea de
răspundere contravenţională, prin urmare vor fi aplicabile, în principiu, reglementările
generale în materie. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. Pentru contravenţiile
săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul
normativ pentru fapta respectivă se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit 16 ani nu
poate fi sancţionat cu închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi
în folosul comunităţii. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată
numai de instanţa de judecată.
Dacă printr-un act normativ fapta nu mai e considerată contravenţie, ea nu se
sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act
normativ. Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica
aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia
săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data
săvârşirii acesteia.
16.1.2. Constatarea contravenţiilor
Constatarea contravenţiilor se face de către personalul împuternicit în acest scop de
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie,
de personalul împuternicit al administraţiei publice judeţene şi locale şi de personalul
Ministerului de Interne împuternicit în domeniile sale de activitate, potrivit competenţelor
legale104
. Constatările acestor persoane cu privire la faptă, împrejurările producerii ei,
persoana care a săvârşit fapta, victimă, martori vor fi materializate într-un proces-verbal. Nu
poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Acest proces-verbal trebuie să
cuprindă data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie şi
organul din care face parte, datele personale ale contravenientului, descrierea pe scurt a
contravenţiei cu data, ora, locul unde s-a săvârşit, împrejurările, evaluarea pagubelor,
încadrarea juridică a faptei, actul normativ concret care o reglementează şi o sancţionează,
eventualele obiecţii ale contravenientului, iar în cazul contravenientului minor trebuie indicate
datele personale ale părinţilor sau tutorelui, posibilitatea achitării în termen de 48 ore a
jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de
atac şi organul la care se depune plângerea. Dacă este cazul, se descriu bunurile care se
confiscă.
La intrarea în ţară a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul în
străinătate organele poliţiei de frontieră vor elibera acestora tichete de înscriere a
contravenţiilor; în cazul acestor persoane, procesul-verbal va cuprinde următoarele date de
identificare: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării
documentului, precum şi seria şi numărul tichetului de înscriere a contravenţiilor. În situaţia în
care contravenientul este o persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire
104 Art.83 litera c din O.U.G. nr.195/ 2005.
- 160 -
la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale
acesteia, precum şi datele de identificare ale persoanei care o reprezintă.
Procesul-verbal se întocmeşte în două exemplare, primul exemplar rămâne la agentul
constatator, iar al doilea se înmânează contravenientului; se semnează pe fiecare pagină de
către agentul constatator şi de către contravenient, iar dacă acesta din urmă refuză sau nu
poate semna se face menţiune de acest lucru, împrejurare adeverită de cel puţin un martor,
care va semna şi el procesul-verbal. Sub sancţiunea nulităţii, procesul-verbal trebuie să
cuprindă: numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii contravenţiei,
numele, prenumele, calitatea şi semnătura agentului constatator. Nulitatea se constată din
oficiu. În procesul-verbal odată întocmit nu se admit ştersături, adăugiri, corecturi sau
modificări. Procesul verbal de constatare face dovada până la proba contrară. Dacă este cazul,
contravenientului îi revine sarcina să prezinte probe care să dovedească netemeinicia sau/şi
nelegalitatea actului.
În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se
prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
Dacă agentul constatator nu are dreptul să aplice sancţiunea, procesul-verbal de constatare se
trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz,
sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea închisorii contravenţionale
alternativ cu amenda, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii nu este
îndestulătoare, încheie procesul-verbal de constatare şi îl înaintează în cel mult 48 ore
judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, pentru aplicarea sancţiunii
corespunzătoare. În cazul în care se apreciază că se impune aplicarea închisorii
contravenţionale, instanţa va dispune înlocuirea închisorii cu obligarea la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii, dacă persoana care a săvârşit contravenţia este de acord.
În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de
evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu
acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul verbal.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei, persoana vătămată îşi va putea valorifica
pretenţiile potrivit dreptului comun.
Odată cu procesul-verbal de constatare se va comunica contravenientului înştiinţarea de
plată privind sancţiunea pecuniară, cu menţiunea că în situaţia în care nu achită amenda în
termen de 15 zile de la comunicare, se va proceda la executarea silită. Comunicarea se face de
către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării
acesteia.
16.1.3. Căile de atac
Ordonanţa Guvernului nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 2002 prevede că
„împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate
face plângere‖. Plângerea este calea de atac specifică în materie contravenţională, fiind o cale
ordinară de atac aptă de a fi utilizată împotriva tuturor sancţiunilor contravenţionale,
indiferent de motivele invocate. Plângerea se poate face în termen de 15 zile de la data
comunicării actului. Termenul se calculează pe zile libere, neluându-se în calcul ziua în care
el începe să curgă. Plângerea suspendă executarea. Acest efect îl are simpla înregistrare a
plângerii în termenul legal. Dacă executarea silită a amenzii a fost declanşată înregistrarea
plângerii o va sista. Plângerea se depune la organul din care face parte agentul constatator sau,
în condiţiile legii, la judecătorie, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a
contravenţiei. Acest organ va trimite de îndată plângerea, împreună cu dosarul cauzei,
judecătoriei teritorial competente să o soluţioneze. Teritorial va fi competentă judecătoria în a
cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia. Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu
va depăşi 30 de zile şi va dispune citarea contravenientului, a persoanei care a făcut plângerea,
- 161 -
a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere,
precum şi a oricăror persoane în măsură să ajute la rezolvarea cauzei. Sentinţa judecătoriei
poate fi atacată cu recurs de oricare dintre părţi. Recursul este suspensiv de executare şi
trebuie introdus în 15 zile de la comunicarea hotărârii. Motivarea recursului nu este
obligatorie, motivele de recurs putând fi susţinute şi oral în faţa instanţei.
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se
soluţionează cu precădere. Plângerea şi celelalte acte de procedură privind soluţionarea
acesteia sunt scutite de taxe de timbru.
Plata amenzii se poate face voluntar, de către contravenient, sau silit de către organele
de executare. După ce primeşte înştiinţarea de plată odată cu procesul-verbal, contravenientul
poate plăti amenda: pe loc – agentul constatator eliberează o chitanţă, sau la C.E.C. ori la
trezoreria finanţelor publice în termen de 48 de ore sau 15 zile de la data comunicării
procesului-verbal şi a înştiinţării de plată. Când contravenientul plăteşte pe loc sau la 48 de
ore de la constatarea contravenţiei, el va plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul
normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Când plata
se face la C.E.C. sau la trezoreria finanţelor publice, o copie de pe chitanţă se va preda de
către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta
face parte, în termenul prevăzut.
În cazul în care contravenientul nu plăteşte amenda se trece la executarea silită. Punerea
în executare a amenzii se face de organul care a aplicat amenda sau de organul care a
soluţionat plângerea. Aceste organe vor comunica din oficiu organului financiar al consiliului
local unde domiciliază sau îşi are sediul contravenientul procesul-verbal de constatare sau o
copie după dispozitivul hotărârii judecătoreşti de soluţionare a plângerii. Executarea se face
asupra bunurilor sau veniturilor contravenientului, conform legii. La persoanele juridice,
executarea silită se face prin intermediul unităţii bancare unde aceasta îşi are deschise
conturile. Procesul-verbal sau copia dispozitivului hotărârii judecătoreşti de soluţionare a
plângerii constituie titlurile executorii. Împotriva actelor de executare silită a amenzii
contravenţionale se poate face contestaţie la executare. Cu toate că legislaţia de mediu nu
prevede, amenda contravenţională se poate transforma în închisoare contravenţională, în
cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut de lege. Această
transformare se face pe baza unei hotărâri judecătoreşti.
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în
astfel de condiţii încât, potrivit legii penale constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent. Dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de
către procuror sau instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de
constatare al faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia
pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
16.1.4. Executarea sancţiunii contravenţionale
Procesul-verbal neatacat în termen, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin
care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Punerea în
executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face de către organul din care face parte
agentul constatator, atunci când nu s-a exercitat nici o cale de atac împotriva procesului-
verbal, precum şi de către instanţa de judecată, în celelalte cazuri. Executarea se face în
condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor bugetare.
Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de
constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data
aplicării sancţiunii, precum şi în termen de doi ani de la data aplicării acesteia. Executarea
sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii
- 162 -
irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă contravenientul nu a optat pentru prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii.
Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 11 aprilie
2002 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Valorile contravenţiilor variază funcţie de gravitatea acestora astfel:
- persoane fizice de la 6500 până la 30000 RON;
- persoane juridice de la 25000 la 80000 RON.
16.2. INFACŢIUNI
Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire
penală, conform competenţelor legale.
Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către comisarii
Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,
jandarmi şi personal împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a săvârşirii
oricărei infracţiuni, se aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală competent potrivit
legii de procedură legală.
Infracţiunile constatate se pedepsesc funcţie de gravitatea acestora astfel:
- amendă penală de la 55000 la 70000 RON sau cu închisoare de la 3 luni la 3 ani;
- cu închisoarea de la 1 la 7 ani.
- 164 -
CONCLUZII
Consider că prin parcurgerea acestui curs, pe lângă însuşirea principalelor prevederi şi
norme legale în vigoare, va-ţi familiarizat cu terminologia utilizată în acest domeniu şi astfel
veţi putea parcurge cu uşurinţă celelalte discipline de specialitate ce urmează a le studia în
anii următori.
- 165 -
ANEXA 1: Legislaţia specifică privind reglementarea rezultată din
acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi
legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
Transpunere
OUG 195/2005 (MO nr. 1196/2005) privind protecţia mediului;
HG nr. 918/22.08.2002 (M.O. nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri;
HG nr. 1705/14.10.2004 (M.O. nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din
HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri.
Implementare
OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului şi de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
OM 876/2002 (M.O. nr. 31 din 11.01.2005) pentru aprobarea Procedurii de autorizare
a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001
privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
HG nr. 1076/08.07.2004 (M.O. nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de
realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003
privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului
90/313/CEE corectată prin 32003L0004R(01)
Transpunere
HG nr. 1115/10.10.2002 (M.O. nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia
privind mediul;
HG nr. 878 din 28 iulie 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul
care va abroga HG 1115/10.10.2002;
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- 166 -
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Implementare
HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind
răspunderea faţă de mediul înconjurător, referitor la prevenirea şi remedierea prejudiciului
adus mediului
Directiva 96/61/CE (IPPC) privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării.
Transpunere
OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (MO nr.1078/2005).
Implementare
OUG 195/2005 privind protecţia mediului;
OM nr. 818/17.10.2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu modificat prin OMMGA 1158/2005;
OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului naţional de implementare a Registrului
poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa prevederilor legislaţiei de prevenire,
reducere şi control integrat al poluării şi modul de raportare a acestora;
OM nr. 1144/2002 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care intră
sub incidenţa prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării şi modul de raportare a
acestora;
OM nr. 36/2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de
emitere a autorizaţiei integrate de mediu;
OM nr. 169/2004 pentru aprobarea, prin metoda confirmării directe, a Documentelor de
referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BREF), aprobate de Uniunea Europeană;
OM nr. 566/2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici
disponibile (BAT) pentru industria producătoare de ciment şi var;
OM nr. 37/2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici
disponibile (BAT) pentru industria celulozei şi hârtie.
Decizia nr. 2000/479/CE din 17 iulie 2000 privind implementarea unui Registru european
al poluanţilor emişi în conformitate cu articolul 15 al Directivei 96/61/CE privind
prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării (IPPC)
Implementare
OM nr. 1144/2002 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care
intră sub incidenţa prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării şi modul de
raportare a acestora,;
OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului naţional de implementare a Registrului
poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa prevederilor legislaţiei de prevenire,
reducere şi control integrat al poluării şi modul de raportare a acestora;.
- 167 -
Directiva Consiliului nr.2001/80/CE (LCP) privind limitarea emisiilor anumitor
poluanţi în atmosferă de la instalaţiile mari de ardere
Transpunere
HG nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer, limitarea
emisiilor anumitor poluanţi în aer proveniţi de la instalaţii mari de ardere, amendat prin HG
nr. 322/2005, în vederea corelării şi adaptării definiţiei instalaţiilor mari de ardere din
Directiva 2001/80/CE (instalaţii existente şi instalaţii noi) cu clasificarea instalaţiilor din HG
nr. 541/2003 (instalaţii de tip I, II, III)
Implementare
OM nr. 347/2004 privind „Modelul de notificare a autorităţilor publice de protecţie a
mediului privind limitarea funcţionării instalaţiilor mari de ardere‖, în vederea derogării de
la respectarea valorilor limită de emisie, conform prevederilor HG nr. 541/2003;
OM nr. 712/24.09.2003 al MAPAM, nr. 199/2003 al MEC şi nr. 126/2004 al MAI pentru
aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresivă a
emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţiile mari de
ardere;
OM nr. 1052/15.12.2003 (M.O. nr. 32 din 15.01.2004) pentru organizarea, în cadrul
autorităţii publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului, a Secretariatelor Tehnice
pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de ardere.
Directiva nr. 1999/13/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili
provenind din utilizarea solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii (COV)
Transpunere
HG nr. 1902/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 699/2003
privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili
datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;
HG nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi
organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii.
Implementare
HG nr. 1902/2004 privind modificarea şi completarea HG nr. 699/2003
Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică
substanţe periculoase (SEVESO II)
Transpunere
Legea nr. 92/18.03.2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele
transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992;
HG nr. 95/23.01.2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente
majore în care sunt implicate substanţe periculoase.
Implementare
OM nr. 142/25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate
privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt
implicate substanţe periculoase;
OM nr. 1084/22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care
prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe
periculoase şi respectiv, a accidentelor majore produse;
- 168 -
OM 251/2005 (M.O. 298/2005) pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc
privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase.
Directiva Parlamentului şi a Consiliului European 94/62/CE din 20 decembrie 1994
privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje
Transpunere
HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje .
Implementare
OM nr. 880/20.12.2004 (M.O. nr. 55 din 17.01.2005) privind procedura de raportare a
datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje;
OM nr. 338/13.08.2004 al MMGA şi nr. 625/31.08.2004 al MEC (M.O. nr. 820 din
06.09.2004) pentru stabilirea proceduri şi criteriile permise pentru persoanele juridice
responsabile cu stabilirea obiectivelor anuale de recuperare şi reciclare a deşeurilor de
ambalaje.
Directiva Consiliului 1999/31/CE din 26 aprilie 1999 cu privire la depozitarea deşeurilor
Transpunere
HG nr. 162/20.02.2002 (M.O. nr. 164 din 07.03.2002) privind depozitarea deşeurilor
amendată prin HG nr. 349/21.04.2005 (M.O. nr. 394/10.05.2005)
Implementare
OUG nr. 78/16.06.2000 (M.O. nr. 283 din 22.06.2000) privind regimul deşeurilor
aprobat de Legea nr. 426/18.07.2001 (M.O. nr. 411/25.07.2001);
OM nr. 95/12.02.2005 (M.O. nr. 194 din 08.03.2005) privind stabilirea criteriilor de
acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista
naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri;
OM nr. 757/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) privind aprobarea Normativului
Tehnic referitor la depozitarea deşeurilor.
Directiva 2000/76/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 4 decembrie 2000,
privind incinerarea deşeurilor
Transpunere
HG nr. 128/14.02.2002 (M.O.nr. 160 din 06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor;
HG nr. 268/31.03.2005 (M.O. nr. 332 din 20.04.2005) pentru modificarea şi
completarea HG nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor.
Implementare
OM. nr. 756/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) pentru aprobarea Normelor
privind incinerarea deşeurilor
Directiva Consiliului 75/442/CEE din 15 iulie 1975 privind deşeurile
Transpunere
OUG nr. 78/16.06.2000 (M.O. nr. 283 din 22.06.2000) privind regimul deşeurilor
aprobată de Legea nr. 426/18.07.2001 (M.O. nr. 411/25.07.2001);
HG nr. 856/16.08.2002 (M.O. nr. 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii
deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
- 169 -
HG nr. 1470/09.09.2004 (M.O. nr. 954 din 18.10.2004) privind aprobarea Strategiei şi
Planului Naţional de gestiune a deşeurilor.
Implementare
OM nr. 757/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) privind aprobarea Normelor
Tehnice cu privire la depozitarea deşeurilor
Directiva Consiliului 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate
Transpunere
HG nr. 662/12.07.2001 (M.O. nr. 446 din 08.08.2001) privind eliminarea uleiurilor
uzate amendată de HG nr. 441/30.04.2002 (M.O. nr. 325/16.05.2002) HG nr.
1159/02.10.2003 (M.O. nr. 715/14.10.2003)
Directiva Consiliului 96/59/CE din 16 septembrie 1996 privind eliminarea bifenililor şi
trifenililor policloruraţi (PCB/PCT)
Transpunere
HG nr. 173/13.03.2000 (M.O. nr. 131 din 28.03.2000) pentru reglementarea regimului
special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari
amendată prin HG nr. 291/14.04.2005 (M.O. nr. 330/19.09.2005)
Directiva Consiliului 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecţia mediului şi în
special a solurilor când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură
Implementare
OM nr. 344/16.08.2004 al MMGA şi nr. 708/01.10.2004 al MAPDR (M.O. nr. 959 din
19.10.2004) privind aprobarea Normativului Tehnic privind protecţia mediului şi în
special a solurilor când se folosesc nămoluri de epurare
Directiva 2000/53/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 18 septembrie 2000
privind vehiculele scoase din uz
Transpunere
HG nr. 2406/21.12.2004 (M.O. nr. 32 din 11.01.2005) privind vehiculele scoase din uz
Implementare
OM nr. 88/10.02.2005 (M.O. nr. 260 din 29.03.2005) privind materialele şi componentele
vehiculelor exceptate de la aplicarea art. 4 alin. (1) din HG nr. 2.406/2004 privind
gestionarea vehiculelor scoase din uz
Directiva Consiliului 87/217/CEE din 19 martie 1987 cu privire la prevenirea şi
reducerea poluării mediului cauzate de azbest
Transpunere
HG nr. 124/30.01.2003 (M.O. nr. 109 din 20.02.2003) privind prevenirea, reducerea şi
controlul poluării mediului cu azbest;
OM nr. 108/16.02.2005 (M.O. nr. 217 din 15.03.2005) privind metodele de aprobare şi
determinare a cantităţilor de azbest în mediul înconjurător.
Directiva Consiliului 2000/14/CE pentru armonizarea legilor Statelor Membre privind
zgomotul emis în mediu de echipamentele utilizate în aer liber
- 170 -
Transpunere
HG nr. 539/07.04.2004 (M.O. nr. 398 din 05.05.2004) privind limitarea nivelului
emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul
clădirilor
Directiva 2002/49/EC referitoare la evaluarea şi managementul zgomotului în mediu
înconjurător – Declaraţia Comisiei formulată în cadrul Comitetului de Conciliere privind
evaluarea şi managementul zgomotului
Transpunere
HG nr. 321/14.04.2005 (M.O. nr. 27.04.2005) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului
ambiental
Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 Octombrie 2001
privind plafoanele naţionale de emisii ale unor poluanţi atmosferici
Proiect HG privind plafoanele naţionale de emisii ale unor poluanţi atmosferici
Transpunere
Legea nr. 271/23.06.2003 (M.O. nr. 470 din 01.07.2003) pentru ratificarea protocoalelor
Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva
la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie
1999
Decizia Consiliului nr.2003/507/CE privind aderarea Comunităţii Europene la Protocolul
Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi referitor la
reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic
Transpunere
Legea nr. 271/23.06.2003 (M.O. nr. 470 din 01.07.2003) pentru ratificarea protocoalelor
Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva
la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie
1999
Directiva Consiliului nr. 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de
nitraţii din surse agricole
Transpunere
HG nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva
poluării cu nitraţi din surse agricole şi a înfiinţării Comisiei şi a Grupului de sprijin pentru
aplicarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse
agricole
Implementare
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 918/2002 pentru aprobarea Codului
bunelor practici agricole pentru uzul fermierilor;
Ordinul nr. 1072/2003 (M.O. nr. 71/28.01.2004) al Ministrului Agriculturii, Pădurilor,
Apelor şi Mediului pentru aprobarea organizării Monitoringului suport naţional integrat de
supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse
agricole în apele de suprafaţă şi în apele subterane şi pentru aprobarea programului de
supraveghere şi control corespunzător şi a procedurilor şi instrucţiunilor de evaluare a
datelor de monitorizare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane.
Directiva Consiliului nr.76/464/CEE şi Directivele “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE,
84/156/CEE, 84/491/CEE şi 86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE şi 90/415/CEE privind
- 171 -
poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al
Comunităţii
Transpunere
HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare
treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase;
HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul
acvatic a apelor uzate;
HG 352/2005 (M.O. nr. 398/2005) privind modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în
mediul acvatic a apelor uzate.
Implementare
OM nr. 1141/2002 (M.O. nr. 21 din 16.01.2003), pentru aprobarea Procedurii şi a
competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor
Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane
Transpunere
HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare
treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase;
HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul
acvatic a apelor uzate;
HG 352/2005 (M.O. 398/2005) privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului
nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic
a apelor uzate.
Directiva Cadru privind apa nr. 2000/60/CE
Transpunere
Legea Apelor nr. 107/1996;
Legea nr. 310/28.06.2004 (M.O. nr. 584/30.06.2004) pentru modificarea şi completarea
Legii apelor nr. 107/1996.
Directiva Consiliului nr. 78/659/CEE privind calitatea apelor dulci ce necesită protecţie sau
îmbunătăţire pentru a susţine viaţa peştilor
Transpunere
HG nr. 202/2002 (M.O. 196/22.03.2002) pentru aprobarea Normelor tehnice privind
calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii
piscicole
Directiva Consiliului nr. 79/923/CEE privind calitatea apelor pentru moluşte
Transpunere
HG nr. 201/2002 (M.O. nr. 196/22.03.2002) pentru aprobarea Normelor tehnice privind
calitatea apelor pentru moluşte
Directiva Consiliului nr. 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere
Transpunere
HG nr. 459/2002 (M.O. nr. 350/27.05.2002) privind aprobarea Normelor de calitate
pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;
HG nr. 88/2004 privind supravegherea sanitară, inspecţia şi controlul zonelor naturale de
îmbăiere.
- 172 -
Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva
poluării cauzate de anumite substanţe periculoase
Transpunere
HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare treptată
a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase.
Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor
naturale, faunei şi florei sălbatice
Transpunere
Lege nr. 462/18.07.2001 (M.O. nr. 433 din 02.08.2001) pentru aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 (M.O. nr. 625 din 04.12.2000) privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
Decretul nr. 187/30.03.1990 (M.O. nr. 46 din 31.03.1990) pentru ratificarea
Convenţiei de la Paris privind protecţia Patrimoniului Cultural şi Natural;
Legea nr. 5/25.01.1991 (M.O. nr. 18 din 26.01.1991) pentru aderarea României la
Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al
păsărilor - Convenţia Ramsar 1971 Legea nr. 13/11.03.1993 (M.O. nr. 62 din
25.03.1993) pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice
şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979;
Legea nr. 58/13.07.1994 (M.O. nr. 199 din 02.08.1994) de ratificare a Convenţiei privind
Biodiversitatea (Convenţia de la Rio de Janeiro, 1992);
Legea nr. 26/24.04.1996 (M.O. nr. 93 din 08.05.1996) – Codul forestier;
Legea nr. 103/23.09.1996 (M.O. nr. 328 din 17.05.2002) a fondului cinegetic şi a
protecţiei vânatului republicată în 2002 (Legea 654/18.07.2002);
Legea nr. 13/08.01.1998 (M.O. nr. 24 din 26.01.1998) pentru aderarea României la
Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn
la 23 iunie 1979;
Legea nr. 5 din 6.03.2000 (M.O. nr. 152 din 12.04.2000) privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate;
Legea nr. 451/08.07.2002 (M.O. nr. 536 din 23.07.2002) pentru ratificarea Convenţiei
Europene a Peisajului, Florenţa 20.10.2002;
HG nr. 230/04.03.2003 (M.O. nr. 190 din 26.03.2003) privind delimitarea rezervaţiilor
biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;
HG nr. 2151/ 30.11.2004 (MO nr. 38 din 12.01.2005) privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru noi zone.
Implementare
OM nr. 494 din 30 mai 2005 (MO nr. 487 din 9 iunie 2005) privind aprobarea procedurilor de
încredinţare a administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate.
Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică
substanţe periculoase (SEVESO)
Transpunere
Legea nr. 92/18.03.2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele
transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992;
HG nr. 95/23.01.2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente
majore în care sunt implicate substanţe periculoase.
- 173 -
Implementare
OM nr. 142/25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate
privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt
implicate substanţe periculoase;
OM nr. 1084/22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care
prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe
periculoase şi respectiv, a accidentelor majore produse;
OM 251/2005 (M. Of. 298/2005) pentru organizarea ;i funcţionarea secretariatelor de risc
privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate
substanţe periculoase.
Legislaţia specifică privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării
rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia
specifică în implementare
Directiva 96/61/CE privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării (IPPC)
Transpunere
OUG nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;
HG nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru pentru evaluarea impactului asupra
mediului (EIA) şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri.
Implementare
OM nr. 890/2002 privind stabilirea Serviciului IPPC în cadrul MAPM;
OM nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi
de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 1144/2002 privind stabilirea Registrului privind poluanţii emişi în mediu de
activităţile cu impact semnificativ asupra mediului;
OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului Naţional pentru realizarea Registrului
privind poluanţii emişi de activităţi cu impact semnificativ asupra mediului;
OM nr. 37/2003 pentru aprobarea Ghidului privind cele mai bune tehnici disponibile
pentru industria de celuloză şi hârtie;
OM nr. 566/2003 pentru aprobarea Ghidului de referinţă privind cele mai bune tehnici
disponibile în industria cimentului şi varului;
OM nr. 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu;
OM nr. 36/2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii
de emitere a autorizaţiilor integrate de mediu.
.Legislaţia specifică privind instalaţiile mari de ardere rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului nr.2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru
anumiţi poluanţi atmosferici
Transpunere
HG nr. 541/2003, modificată şi completată prin HG nr. 322/2005, privind stabilirea
unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din
instalaţii mari de ardere
- 174 -
Implementare
Ordin comun nr. 712/2003 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, nr.
199/2003 al Ministrului Economiei şi Comerţului şi nr. 126/2004 al Ministrului
Administraţiei şi Internelor pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de
programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi
rezultate din instalaţiile mari de ardere;
OM nr. 1052/2003 pentru organizarea, în cadrul autorităţii publice centrale şi teritoriale
pentru protecţia mediului, a Secretariatelor Tehnice pentru controlul activităţilor instalaţiilor
mari de ardere.
Legislaţia specifică privind controlul accidentelor majore care implică substanţe periculoase
(SEVESO II) rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică
transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică
substanţe periculoase (SEVESO II)
Transpunere
HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore
în care sunt implicate substanţe periculoase
Implementare
OM nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind
controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate
substanţe periculoase;
OM nr. 1084/2003 privind procedurile de notificare a activităţilor care prezintă pericole de
producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi respectiv, a
accidentelor majore produse;
OM nr. 142/2004 pentru aprobarea procedurii de evaluare a raportului de securitate privind
activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate
substanţe periculoase.
Legislaţia specifică în domeniul controlului emisiilor de Compuşi Organici Volatili
rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia
specifică în implementare
Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)
rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la
staţiile de distribuţie a carburanţilor
Transpunere
HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de
compuşi organici volatili
Implementare
HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi
organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la
terminale şi la staţiile de benzină;
- 175 -
OM nr. 781/09.12.2004 “Norme Metodologice privind măsurarea emisiilor de
compuşi volatili rezultaţi din depozitarea şi încărcarea-descărcarea benzinei la
terminale” (M.O. nr. 1243/23.12.2004).
Legislaţia specifică în domeniul Schimbări Climatice rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
Transpunere
Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările
Climatice
Implementare
Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările
Climatice, în curs de implementare
Protocolul de la Kyoto
Transpunere
Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la
16 februarie 2005
Implementare
Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la
16 februarie 2005, în curs de implementare
Directiva 2003/87/CE pentru stabilirea unei scheme de schimb de emisii de Gaze cu
Efect de Seră alocate în cadrul Comunităţii, amendată prin Directiva 2004/101/CE,
numită Directiva de legătură, care leagă schema de comercializare a emisiilor din cadrul
UE cu alte sisteme de comercializare a emisiilor şi cu proiectele de reducere a CO2
(Implementare în Comun – JI şi Mecanism de Dezvoltare Curată – CDM)
Transpunere şi implementare
Va fi transpusă la începutul anului 2006, urmând a fi implementată, este în proiect
de hotărâre de guvern pe saitul MMGA .
Legislaţia specifică în domeniul evaluării şi managementului zgomotului în mediul
înconjurător rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi
legislaţia specifică în implementare
Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental
Transpunere
HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva
2002/49/CE)
Implementare
HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva
2002/49/CE)
Legislaţia specifică în domeniul Legislaţie Orizontală rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
- 176 -
Transpunere
HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri;
HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din
HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri.
Implementare
OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi
de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii
cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind
evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
HG nr. 1076/08.07.2004 (MO nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de
realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind
accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului 90/313/CEE
Transpunere
HG nr. 1115/10.10.2002 (MO nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia
privind mediul;
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la
25 iunie 1998.
Implementare
HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind
implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)
Legislaţia specifică în domeniul Protecţiei Naturii rezultată din acquis-ul comunitar de
mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva „Habitate” 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice
Transpunere
Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
- 177 -
Implementare
Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional -
secţiunea a-III-a –zone protejate;
H.G. nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arii naturale protejate pentru noi zone;
H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi
parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;
Ordinul nr. 552/2003 privind zonarea interioară a parcurilor naţionale şi naturale;
Ordinul nr. 494/30.05.2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării
şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate
Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Directiva „Păsări” 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice
Transpunere
Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
Implementare
Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional,
secţiunea a III -a – zone protejate;
H.G. nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arii naturale protejate pentru noi
zone;
H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi
parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;
Ordinul nr. 552/2003 privind zonarea interioară a parcurilor naţionale şi naturale;
Ordinul nr. 494/30.05.2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a
administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate.
Directiva Consiliului nr. 99/22/CE referitoare la deţinerea animalelor sălbatice în Grădinile
Zoologice
Transpunere
Legea nr. 191/2002 privind Grădinile Zoologice şi acvariile publice
Implementare
Ordin nr. 742/2004 pentru aprobarea instrucţiunilor privind autorizarea, inventarierea şi
înregistrarea Grădinilor Zoologice şi acvariilor publice
Directiva Consiliului nr. 86/609/CEE privind protecţia animalelor de laborator folosite în
scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice
Transpunere
Legea nr. 471/2002 privind aprobarea Ordonanţei nr. 37/2002 pentru protecţia animalelor
folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale
Implementare
Ordin nr. 143/2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind adăpostirea şi îngrijirea
animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale
Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa,
adoptată la Berna, la 19.09.1979
- 178 -
Transpunere
Legea nr. 13/11.03.1993 privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa
Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn
la 23 iunie 1979
Transpunere
Legea nr. 13/08.01.1998 privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa
Convenţia privind accesul publicului la informaţii adoptată la Aarhus în data de 25.06.1998
Transpunere
Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul publicului la
informaţii participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de
ediu semnată la Aarhus în data de 25.06.1998
Convenţia privind comerţul internaţional cu specii de floră şi faună pe cale de dispariţie
(CITES), semnată la Washinghton 3.03.1973, modificată la Bonn 22.06.1979
Transpunere
Legea nr. 69/1994 pentru aderarea României la Convenţia privind comerţul
internaţional cu specii de floră şi faună pe cale de dispariţie, adoptată la Washinghton
3.03.1973
Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al
păsărilor acvatice, semnată la Ramsar 2.02.1971
Transpunere
Legea 5/1991 1991 pentru aderarea României la Convenţia privind zonele umede de
importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice
Convenţia europeană a peisajelor semnată la Florenţa 20.10.2000
Transpunere
Legea 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la
Florenţa la 20. 10. 2000
ACORDURI
Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african - eurasiatice, adoptat la
Haga la 16 iunie 1995
Transpunere
Legea nr. 89/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de apă
migratoare african - eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995
REGULAMENTE
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1497/2003 care amendează
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 338/97 referitor la protecţia
speciilor de faună şi floră sălbatice prin reglementarea comerţului cu acestea
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr 349/2003 privind
suspendarea introducerii în Comunitatea Europeana a anumitor specii de faună şi floră
sălbatică
- 179 -
Transpunere
Ordinul nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare,
capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi
animalelor din flora şi fauna sălbatică precum şi a importului acestora.
Legislaţia specifică în domeniul Biosecurităţii rezultată din acquis-ul comunitar de
mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului nr. 90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a
microorganismelor modificate genetic, amendată prin Directiva nr.98/81/CEE
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/18/CEE privind introducerea
deliberată în mediu şi plasarea pe piaţă a organismelor modificate genetic care abrogă Directiva
Consiliului nr. 90/220/CEE
Transpunere
Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 49/2000 privind regimul de obţinere,
testare, utilizare şi comercializare a O.M.G. prin tehnicile biotehnologiei moderne,
precum şi a produselor rezultate din acestea
Implementare
HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor ce conţin aditivi şi arome modificate
genetic, produse alimentare obţinute din organisme modificate genetic;
Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii,
comercializarea seminţelor şi a materialului săditor precum şi înregistrarea soiurilor de
plante);
Ordinul M.A.P.M. nr. 684/2002 emis în baza prevederilor Legii nr. 214/2002 privind
componenţa Comisiei pentru Securitatea biologică;
Ordinul MAPM nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici care cultivă plante
modificate genetic.
CONVENŢII
Convenţia privind diversitatea biologică adoptată la Rio de Janeiro la 05.06.1992 Protocolul
de la Cartagena privind biosecuritatea
Transpunere
Legea nr. 58/1994
Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la
Convenţia privind diversitatea biologică, adoptată la 29.01.2000 la Montreal.
REGULAMENTE
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului European (CE) nr. 1946/2003
privind transportul peste frontieră a organismelor modificate genetic
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1830/2003 privind
urmărirea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi urmărirea produselor
alimentare şi furajere produse din organismele modificate genetic şi care amendează
Directiva Consiliului nr. 2001/18/CE
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1829/2003 privind
alimentele şi furajele modificate genetic
Transpunere
nu există transpunere în legislaţia din România.
- 180 -
Legislaţia specifică în domeniul Protecţie Solului şi Subsolului
Legea 84/12.07.1996 a îmbunătăţirilor funciare (M.O.159/24.07.1996);
Legea nr. 107/16.06.1999 pentru aprobarea OUG nr.81/1998 privind unele măsuri
pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate (M.O. 304/29.06.1999);
Legea nr. 237/07.06.2004 pentru modificarea Legii minelor nr. 85/2003 (M.O.
553/22.06.2004);
Legea minelor nr. 85/18.03.2003 (M.O. 197/27.03.2003);
Legea petrolului nr. 238/07.06.2004 (M.O. 535/15.06.2004).
Legislaţia specifică în domeniul Gestiunii Deşeurilor şi Chimicalelor rezultată din
acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în
implementare
Directiva Consiliului 75/442/CEE privind deşeurile (amendată de Directiva 91/156/CEE)
Decizia Comisiei 2000/532/CE (modificată de Decizia 2001/118/CE, Decizia 2001/119/CE şi
Decizia 2001/573/CE) de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în
conformitate cu art. 1 lit. a) din Directiva 75/442/CEE şi a Deciziei 94/904/CE de stabilire a
unei liste de deşeuri periculoase în conformitate cu art. 1 alin. (4) din Directiva Consiliului
91/689/CEE privind deşeurile periculoase
Transpunere
Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000 (MO nr. 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor;
Hotărârea de Guvern nr. 856/2002 (MO nr. 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii
deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Implementare
Hotărârea de Guvern nr. 1470/2004 (MO nr. 954 bis/18.10.2004) privind aprobarea Strategiei
naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor;
Hotărârea de Guvern nr. 170/2004 (MO nr. 160/24.02.2004) privind gestionarea anvelopelor
uzate;
Hotărârea de Guvern nr. 2.293/2004 (MO nr. 1.261/28.12.2004) privind gestionarea
deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.
Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva
Consiliului 94/31/CE)
Transpunere
Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000 (MO nr. 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor
Implementare
Hotărârea de Guvern nr. 1470/2004 (MO nr. 954 bis/18.10.2004) privind aprobarea
Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor
Directiva Consiliului 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de
Directiva Consiliului 87/101/CEE)
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 662/2001 (MO nr. 446/08.08.2001) privind gestionarea
uleiurilor uzate, completată şi modificată de Hotărârea de Guvern nr. 441/2002 (MO nr.
325/16.05.2002);
- 181 -
Hotărârea de Guvern nr. 1159/2003 (MO nr. 715/14.10.2003) pentru modificarea
Hotărârii de Guvern nr. 662/2001 (MO nr. 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor
uzate.
Directiva Consiliului 91/157/CEE privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite
substanţe periculoase şi Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr.1057/2001 (MO nr. 700/05.11.2001) privind regimul
bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase
Directiva Consiliului 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
Decizia Consiliului 2003/33/CE privind stabilirea criteriilor şi procedurilor pentru
acceptarea deşeurilor la depozite ca urmare a art. 16 şi anexei II la Directiva 1999/31/CE
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 349/2005 (MO nr. 394/2005) privind depozitarea deşeurilor;
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 95/2005 (MO nr. 194
bis/08.03.2005) privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de
acceptare a deşeurilor în fiecare clasă de depozit.
Implementare
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.757/2004, (MO nr.86
bis/26.01.2005) pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr.128/2002 (MO nr. 160/ 06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor,
completată şi modificată de Hotărârea de Guvern nr. 268/2005 (MO nr. 332/20.04.2005)
Implementare
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.756/2004 (MO nr. 86
bis/26.01.2005) pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile
de ambalaje modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 621/2005 (MO nr. 639/20.06.2005) privind gestionarea ambalajelor
şi a deşeurilor de ambalaje
Implementare
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 880/2004 (MO nr. 55/17.01.2005)
privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje;
Ordinul comun nr. 338/625/2004 (MO nr. 820/06.09.2004) al Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Economiei şi Comerţului, pentru aprobarea Procedurii
şi criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice în vederea preluării responsabilităţii
privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje;
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.117/2004, republicat (MO nr.
121/08.02.2005), privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a HG nr. 166/2004
pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje
PET post consum în vederea reciclării‖.
- 182 -
Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr.173/2000 (MO nr. 131/28.03.2000) pentru reglementarea
regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi
similari, modificată cu Hotărârea de Guvern nr. 291/2005 (MO nr. 330/19.04.2005)
Implementare
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 279/2002 (MO nr. 459/27.06.2002)
privind înfiinţarea Secretariatului Tehnic pentru gestionarea şi controlul compuşilor
desemnaţi în cadrul Direcţiei de gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase
Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor când
se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură
Transpunere
Ordin comun nr. 344/708/2004 (MO nr. 959/19.10.2004) al Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru
aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se
utilizează nămoluri de epurare în agricultură
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele uzate
Decizia Comisiei 2002/151/CE privind cerinţele minime pentru certificatul de distrugere
eliberat în conformitate cu art. 5 alin (3) din Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz
Decizia Comisiei 2002/525/CE pentru modificarea Anexei II a Directivei Parlamentului
European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele uzate
Decizia Comisiei 2005/293/EC care stabileşte reguli detaliate cu privire la monitorizarea
ţintelor de reutilizare/valorificare şi reutilizare/reciclare prevăzute în Directiva 2000/53/CE
a Parlamentului European şi a Consiliului privind vehiculele scoase din uz
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 2406/2004 (MO nr.32/11.1.2005) privind gestionarea vehiculelor
scoase din uz;
Ordinul comun nr. 87/527/411/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, al
Ministrului Administraţiilor şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de emitere a certificatului de
distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz;
Ordinul comun nr. 87/527/411/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, al
Ministrului Administraţiei şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de emitere a certificatului de
distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz;
Ordin comun a Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi
Comerţului pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice
în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de reutilizare,
reciclare şi valorificare energetică a vehiculelor scoase din uz.
Directiva Consiliului nr. 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice
- 183 -
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 448/19.05.2005 (MO 491/10.06.2005) privind deşeurile de
echipamente electrice şi electronice
Implementare
Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi
Comerţului privind procedura de înregistrare a producătorilor şi raportare a datelor
privind echipamentele electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi
electronice;
Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi
Comerţului pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare şi autorizare a
organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea
obiectivelor anuale de reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de EEE;
Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi
Comerţului privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deşeurilor de
echipamente electrice şi electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru
securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare.
Directiva Consiliului nr. 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor
substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice
în curs de transpunere
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 259/93 privind supravegherea şi controlul
transportului deşeurilor în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeană
se va transpune după data aderării României la UE
Implementare
Hotărârea de Guvern nr. 1357/2002 privind stabilirea autorităţilor publice responsabile pentru
supravegherea şi controlul importului, exportului şi tranzitului de deşeuri (MO nr.
893/10.12.2002);
Hotărârea de Guvern nr. 228/2004 privind introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase în
vederea importului, perfecţionării active şi tranzitului (M.O. nr. 189/04.03.2004);
Hotărârea de Guvern nr. 514/2005 (M.O. nr. 505/14.06.2005) pentru completarea anexei nr. 1
la Hotărârea Guvernului nr. 228/2004 privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor
nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului;
Ordin comun nr. 2/211/118/2004 (M.O. nr. 324/15.04. 2004) al Ministrului Agriculturii,
Pădurilor, Apelor şi Mediului, al Ministrului Economiei şi Comerţului şi al Ministrului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi
control al transportului deşeurilor pe teritoriul României.
Directiva Consiliului nr.78/176/CEE privind deşeurile din industria dioxidului de titan
Directiva nr. 82/883/CEE privind procedeele pentru supravegherea şi monitorizarea
mediului datorită deşeurilor din industria de dioxid de titan
Directiva nr. 92/112/CEE privind pocedeele pentru armonizarea programelor pentru
reducerea şi eventual eliminarea poluării cauzate de deşeurile din industria dioxidului de
titan
Transpunere
Ordin comun nr. 751/870/2004 (MO nr. 10/05.01.2005) al Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Economiei şi Comerţului, privind gestionarea deşeurilor
din industria dioxidului de titan
- 184 -
Directiva Consiliului 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cauzată
de azbest
Transpunere
Hotărârea de Guvern 124/2003 (MO nr. 109/20.02.2003) privind prevenirea, reducerea şi
controlul poluării mediului cu azbest
Implementare
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 108/2005 (MO nr.
217/15.03.2005) privind metodele de prelevare a probelor şi de determinare a cantităţilor de
azbest în mediu
Directiva Consiliului 67/548/CEE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile administrative
referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor chimice periculoase
Transpunere
Legea 451/2001 (MO nr. 416/26.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 (MO nr. 593/22.11.2000) privind clasificarea, ambalarea şi
etichetarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 227/2002 (MO nr. 426/19.06.2002) privind
inventarul european al substanţelor existente puse pe piaţă –IESCE.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 793/93 privind evaluarea şi controlul riscurilor
prezentate de substanţe existente
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 2427/2004 (MO nr. 64/19.01.2005) privind evaluarea riscului
substanţelor existente
Implementare
Ordin comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi
Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Metodologiei de
evaluare rapidă a riscului pentru mediu şi sănătatea umană;
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 230/2005 (MO nr. 296/08.04.
2005) pentru aprobarea Procedurii de raportare a datelor referitoare la substanţele existente
conform HG 2427/2004 privind evaluarea şi controlul riscului substanţelor existente.
Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr. 2037/2000 asupra
substanţelor care epuizează stratul de ozon modificat de: Regulamentul (CE) nr. 2039/2000,
Decizia Comisiei 2003/160/CE, Regulamentul (CE) nr. 1804/2003, Decizia Comisiei
2004/232/CE
Transpunere
Legea nr. 159/2000 (MO nr. 486/05.10.2000) pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
89/1999 (MO nr. 423/31.08.1999) privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la
utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon
Implementare
Hotărârea de Guvern 58/2004 (MO nr. 98/02.02. 2004) privind aprobarea Programului
naţional de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon, actualizat
Regulamentul 304/2003/CEE privind importul şi exportul anumitor chimicale periculoase
(cu amendamentele) – PIC
- 185 -
Transpunere
Hotărârea de Guvern nr. 697/2004 (MO nr. 477/27.05.2004) privind aprobarea Procedurii de
consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză pentru controlul importului şi exportului
anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase - procedura PIC.
Implementare
Legea nr. 91/2003 (MO nr. 199/27.03. 2003) pentru aderarea Romaniei la Convenţia privind
procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi
chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată la
Rotterdam la 10 septembrie 1988
Directiva 79/117/CEE de interzicere a introducerii pe piaţă şi a utilizării produselor de
protecţia plantelor conţinând anumite substanţe active
Transpunere
Ordinul comun nr. 396/707/1944/2002 (MO nr. 829/18.11.2002) al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului, privind interzicerea utilizării pe teritoriul României a produselor de uz
fitosanitar conţinând anumite substanţe active
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 98/8/CE privind introducerea pe piaţă
a produselor biocide
în curs de transpunere la Ministerul Sănătăţii
Legislaţia specifică în domeniul emisiilor de Compuşi Organici Volatili rezultată din
acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în
implementare
Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)
rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la
staţiile de distribuţie a carburanţilor
Transpunere
HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de
compuşi organici volatili
Implementare
HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi
organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la
terminale şi la staţiile de benzină;
OM nr. 781/09.12.2004 “Norme Metodologice privind măsurarea emisiilor de
compuşi volatili rezultaţi din depozitarea şi încărcarea-descărcarea benzinei la
terminale” (M.O. nr. 1243/23.12.2004).
Legislaţia specifică în domeniul Schimbării Climatice rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
Transpunere
Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările
Climatice
Implementare
- 186 -
Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările
Climatice, în curs de implementare
Protocolul de la Kyoto
Transpunere
Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la
16 februarie 2005
Implementare
Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la
16 februarie 2005, în curs de implementare
Directiva 2003/87/CE pentru stabilirea unei scheme de schimb de emisii de Gaze cu
Efect de Seră alocate în cadrul Comunităţii, amendată prin Directiva 2004/101/CE,
numită Directiva de legătură, care leagă schema de comercializare a emisiilor din cadrul
UE cu alte sisteme de comercializare a emisiilor şi cu proiectele de reducere a CO2
(Implementare în Comun – JI şi Mecanism de Dezvoltare Curată – CDM)
Transpunere şi implementare
Va fi transpusă până la sfârşitul anului 2005, urmând a fi implementată.
Legislaţia specifică în domeniul evaluării şi managementului zgomotului în mediul
înconjurător rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi
legislaţia specifică în implementare
Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental
Transpunere
HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva
2002/49/CE)
Implementare
HG 321/14.04.2005–privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva
2002/49/CE)
Legislaţia specifică în domeniul Legislaţiei Orizontale rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
Transpunere
HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri;
HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din
HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri.
Implementare
OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi
de emitere a acordului de mediu;
- 187 -
OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;
OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii
cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind
evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
HG nr. 1076/08.07.2004 (MO nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de
realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind
accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului 90/313/CEE
Transpunere
HG nr. 1115/10.10.2002 (MO nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia
privind mediul;
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la
25 iunie 1998.
Implementare
HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind
implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)
Legislaţie specifică privind protecţia aerului rezultată din acquis-ul comunitar de
mediu, legislaţie naţională rezultată din transpunerea şi implementarea normelor
comunitare
Directiva 96/62/CEE a Consiliului privind evaluarea şi managementul calităţii aerului
înconjurător
Transpunere şi implementare
H.G. nr. 731/2004 privind adoptarea Strategiei Naţionale privind Protecţia Atmosferei;
H.G. nr. 738/2004 privind adoptarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia
Atmosferei;
H.G. nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor
de gestionare a calităţii aerului;
H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului naţional de evaluare şi
gestionare integrată a calităţii aerului;
O.M. 524/1999 privind elaborarea inventarelor de emisii ale poluanţilor atmosferici;
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
Legea nr. 195/2005 privind protecţia mediului;
- 188 -
Directiva 99/30/CE a Consiliului privind valorile limită ale dioxidului de sulf, dioxidului şi
oxizilor de azot, particulelor în suspensie şi plumbului din aer (modificată de Decizia
2001/744/CE)
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România;
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
HG nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de
gestionare a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită perioadă de
timp;
H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului Naţional de Evaluare şi
Gestionare Integrată a Calităţii Aerului.
Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind valorile limită
pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România.
Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ozonul în aerul
înconjurător
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România.
Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arseniu, cadmiu,
nichel şi hidrocarburi aromatice policiclice în mediul ambiant
Netranspusă
Directiva 99/32/CE a Consiliului privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor
combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
H.G.nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;
H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G.nr. 897/2003);
O.M. nr. 115/2004 privind aprobarea Procedurii de eşantionare pentru verificarea respectării
condiţiilor privind conţinutul de sulf din combustibili lichizi.
- 189 -
Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a
Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi de Directiva 2003/17/CE
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G.nr. 243/.2000 privind protecţia atmosferei;
H.G.nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi prin H.G. 689/2004);
O.M. nr. 742/2004 privind aprobarea sistemului de monitorizare pentru petrol şi
combustibili Diesel;
O.M. nr. Nr. 907/2004 privind aprobarea listei organismelor acreditate pentru
eşantionare.
Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre cu privire la
măsurile de combatere a emisiilor de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la motoarele cu
combustie internă care urmează să fie instalate pe maşinile fără destinaţie rutieră modificată de
Directiva Comisiei 2001/63/CE şi Directiva 2002/88/CE
Transpunere şi implementare
H.G.nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu
ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare
a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei
atmosferei;
O.M. nr. 636/2002 privind desemnarea serviciului tehnic în vederea eliberării
aprobării de tip pentru motoare cu ardere internă destinate maşinilor mobile
nerutiere;
H.G. 1209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a
motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor
secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi
stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la
acestea, în scopul protecţiei atmosferei.
Decizia 2002/159/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui formular
comun pentru reprezentarea informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi
pe piaţă
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 662/2004 privind stabilirea unui formular comun pentru reprezentarea
informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi pe piaţă
Directiva 99/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea informaţiilor
referitoare la consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate
cumpărătorilor la comercializare
Transpunere şi implementare
H.G. nr. 343/2004 privind furnizarea informaţiilor referitoare la consumul de
carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate cumpărătorilor la
comercializare
Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a plafoanelor de
emisii naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (transpunere parţială)
Transpunere şi implementare
Legea nr. 271/.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării
atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979,
adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;
- 190 -
H.G. nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale
anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere;
H.G. nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de
compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi
instalaţii;
O.M. nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită,
a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf,
dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5),
plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător.
Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind incinerarea
deşeurilor
Transpunere
H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor modificată prin H.G. nr.
268/2005;
OM nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea
deşeurilor;
OM nr. 997/2004 al Ministerului Sănătăţii şi OM nr. 1029/2004 al Ministerului
Sănătăţii privind completarea şi modificarea OM nr. 219/2002 al Ministerului
Sănătăţii privind gestionarea deşeurilor medicale.
Directiva 96/59/CE a Consiliului privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
Transpunere
H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea
şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari, amendat de HG nr.
291/2005.
Implementare
OM nr. 279/2002 de înfiinţare a Secretariatului tehnic pentru gestiunea şi
controlul PCB/PCT.
Directiva 75/439/CEE a Consiliului privind uleiurile uzate, amendată de Directiva
87/101/CEE şi de Directiva 91/692/CEE
Transpunere şi implementare
H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi
completările ulterioare
Directiva 99/31/CE a Consiliului privind depozitarea deşeurilor
Transpunere
H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor
OM nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de
deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de
deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri;
OM 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea
deşeurilor.
Directiva 87/217/CE a Consiliului privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cu azbest
Transpunere
- 191 -
H.G. nr. 124/2003 privind prevenirea, controlul şi combaterea poluării
mediului cu azbest
Directiva 94/63/CE a Consiliului privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)
rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile de benzină
Transpunere
H.G. nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia
benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
O.M. nr. 337/2001 pentru aprobarea Normelor privind inspecţia tehnică a
instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi
distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
O.M. nr. 781/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
măsurarea şi analiza emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea şi
distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
O.M. nr. 282/2002 privind desemnarea organismelor de inspecţie a
instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi
distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină (modificat prin O.M. nr.
256/2003);
O.M. 781/2004 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la
determinarea COV rezultaţi din stocarea şi încărcarea/descărcarea combustibilului la
terminale.
Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a
Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi Directiva 2003/17/CE
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
H.G. nr. 732/.2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi de HG nr. 689/2004);
H.G. nr. 655/2002 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a industriei petroliere din
România pe perioada 2001-2010.
Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor membre referitoare la
măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la motoarele cu
combustie internă instalate pe echipamente nerutiere
Transpunere
H.G. nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu
ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare
a emisiei de gaze şi particule poluante provenite de la acestea.
Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea şi
managementul zgomotului ambiental
Transpunere
H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental
Directiva 2000/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind echipamentele destinate
utilizării în aer liber
- 192 -
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 396/2004 pentru aprobarea unor măsuri privind desemnarea organismelor
care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în
exteriorul clădirilor;
H.G. nr. 539/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de
echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor.
Directiva 86/594/CEE a Consiliului referitoare la zgomotul emis prin aer de aparatele
electrocasnice
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 383/2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române
care adoptă standardele europene armonizate care se referă la metodele de măsurare
şi verificare a nivelului de zgomot transmis prin aer de aparatele electrocasnice;
H.G. nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a
aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer.
Directiva 89/618/EURATOM privind informarea populaţiei asupra măsurilor de
protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice
Transpunere şi implementare
Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare;
Ordinul nr. 242/1993 privind aprobarea Normelor republicane de securitate nucleară
pentru planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de accidente nucleare şi urgenţe
radiologice;
Legea nr. 81/2004 privind protecţia civilă;
H.G. nr. 1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru situaţii de
urgenţă;
H.G. nr. 1490/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a
organigramei Inspectoratului General pentru situaţii de urgenţă;
H.G. nr. 1491/2004 privind aprobarea Regulamentului - Cadru privind structura organizatorică,
atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de
urgenţă;
H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de
urgenţă profesioniste;
H.G. nr. 1490/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le
asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Directiva 96/29/EURATOM care stabileşte standardele de bază de securitate pentru protecţia
sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva radiaţiilor ionizate
Transpunere
Ordinul nr. 14/2000 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor fundamentale
de securitate radiologică;
Ordinul nr. 944/2001 al MSF pentru aprobarea Normelor privind supravegherea
medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizate, aprobat de CNCAN.
Implementare
Ordinul nr. 94/2004 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate
radiologică în practica de radioterapie;
- 193 -
Ordinul nr. 293/2004 al Preşedintelui CNCAN amendat de Ordinul nr. 94/2004;
Ordinul 381/2004 al MS privind aprobarea Normelor sanitare de bază pentru desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare;
Ordinul nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a
persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizate;
Ordinul 202/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind eliberarea
permiselor de exercitare a activităţilor nucleare şi desemnare a experţilor acreditaţi în
protecţie radiologică;
Ordinul nr. 180/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de dozimetrie
individuală;
Ordinul nr. 292/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru modificarea Normelor de dozimetrie
individuală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNCAN;
Ordinul nr. 942/2001 al MMGA privind aprobarea regulilor interne ale CNCAN;
Ordinul nr. 366/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate
radiologică – proceduri de autorizare;
Ordinul nr. 933/2002 privind aprobarea Normelor Generale privind protecţia muncii;
Ordinul nr. 155/2003 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de radioprotecţie
operaţională privind desfăşurarea practicii de control nedistructiv cu radiaţii ionizate;
Ordinul nr. 289/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 155/2003;
Ordinul nr. 173/2003 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate
radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională;
Ordinul nr. 291/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 173/2003;
Ordinul nr. 62/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind eliberarea
de sub regimul de autorizare a materialelor rezultate din practici autorizate în domeniul
nuclear;
Ordinul nr. 144/2004 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate
radiologică în sisteme de măsurare cu surse de radiaţii;
Ordinul nr. 294/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 144/2004;
Ordinul nr. 360/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind calculul
dispersiei efluenţilor radioactivi evacuaţi în mediu de instalaţiile nucleare;
Ordinul nr. 207/2003 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate
radiologică privind dezafectarea instalaţiilor de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de
uraniu şi/sau toriu – Criterii de eliberare de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru utilizarea în alte scopuri a clădirilor,
materialelor, instalaţiilor, haldelor şi terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau
de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu;
Ordinul nr. 171/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate
radiologică – Proceduri de autorizare a activităţilor de minerit şi de preparare a minereurilor
de uraniu şi toriu, de prelucrare a materiilor prime nucleare şi de producere a
combustibilului nuclear;
Ordinul nr. 127/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate
radiologică privind radioprotecţia operaţională în mineritul şi prepararea minereurilor de
uraniu şi toriu;
Ordinul nr. 192/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate
radiologică privind gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la mineritul şi
prepararea minereurilor de uraniu şi toriu.
Decizia Consiliului 87/600/EURATOM privind acordurile Comunităţii pentru schimbul
iniţial de informaţie în caz de urgenţă radiologică
- 194 -
Transpunere şi implementare
Legea nr. 111/1996 republicată privind desfăşurarea în siguranţă a activităţii nucleare,
cu modificările şi completările ulterioare;
Ordinul nr. 242/1993 al MAPPM pentru aprobarea Normelor Republicane de Securitate
Nucleară pentru Planificare, Pregătirea şi Intervenţia la Accidente Nucleare şi Urgenţe
Radiologice;
Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă.
Directiva Consiliului nr. 90/641/EURATOM privind protecţia lucrătorilor externi
expuşi riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării activităţilor în zonele
controlate
Transpunere
Ordinul nr. 353/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de
securitate radiologică privind radioprotecţia operaţională a lucrătorilor externi.
Implementare
România prezintă informaţii privitoare la emiterea şi conţinutul carnetului individual
de supraveghere radiologică al fiecărui lucrător extern, conform prevederilor cuprinse
în art. 4(2) şi Anexele I şi II ale Directivei;
O.M. nr. 944/2001 şi nr. 1032/2002 ale Ministerului Sănătăţii prin care sunt stabilite
cerinţele sistemului pentru supravegherea medicală a lucrătorilor externi.
Directiva nr. 89/618/EURATOM privind informarea populaţiei asupra măsurilor de
protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice
Transpunere
Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 106/1996 privind protecţia civilă, cu modificările ulterioare;
O.M. nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate nucleară
privind planificarea, pregătirea şi intervenţia la accidente nucleare şi urgenţe
radiologice;
O.G. nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, aprobată prin Legea nr.
124/1995, cu modificările ulterioare.
Implementare
Implementarea sistemului ECURIE de către România.
Directiva nr. 92/3/EURATOM privind supravegherea şi controlul transporturilor de
deşeuri radioactive între statele membre, din şi spre Comunitate
Transpunere
Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003.
Implementare
Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003;
Ordinul nr. 373/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor
fundamentale pentru transportul materialelor radioactive;
- 195 -
Ordinul nr. 374/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de expediţii
internaţionale de substanţe radioactive cu implicarea teritoriului României;
Ordinul nr. 222/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind
transportul materialelor radioactive – Proceduri de autorizare.
Decizia Comisiei nr. 93/552/EURATOM privind documentul standard pentru
supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive la care se face referire
în Directiva Consiliului nr. 92/3/EURATOM
Transpunere
Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003.
Implementare Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu
modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003;
Ordinul nr. 373/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor
fundamentale pentru transportul materialelor radioactive;
Ordinul nr. 374/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de expediţii
internaţionale de substanţe radioactive cu implicarea teritoriului României;
Ordinul nr. 222/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind
transportul materialelor radioactive – Proceduri de autorizare.
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
corectată prin 31985l0337r(01)
amendată prin 31997l0011
amendată prin 32003L0035
Transpunere
H.G. nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri;
H.G. nr. 1705/14.10.2004 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din H.G. nr.
918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri
Implementare
O.M. nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului şi de emitere a acordului de mediu;
O.M. nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului ministrului apelor şi
protecţiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;
O.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001
privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
H.G. nr. 1076/08.07.2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu
pentru planuri şi programe.
- 196 -
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003
privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiului
90/313/CEE Corectată prin 32003L0004R(01)
Transpunere
H.G. nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul
înconjurător;
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Implementare
H.G. nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind
implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere).
Cuprinde referiri la 26 de directive specifice pe cele trei sectoare: calitatea apei, calitatea
aerului şi managementul deşeurilor şi care cuprind câte un articol referitor la modalitatea de
raportare.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/90 din 7 mai 1990 privind înfiinţarea Agenţiei
Europene de Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu
(EIONET), modificat de Regulamentul CE 933/1999 şi Regulamentul CE 1641/2003
Transpunere
Acordul dintre Comunitatea Europeană şi România privind participarea României la
Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare a Mediului
(3), adoptat prin Decizia Consiliului nr. 584/2001 din 18/06/2001;
Legea nr. 622/07.11.2001 (Monitorul Oficial nr. 770/03.12.2001) pentru ratificarea
Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua
europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la
9.10.2000 şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea
României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare
a mediului.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2698/1990 din 17 septembrie 1990 pentru modificarea
Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea
includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3800/1991 din 23 decembrie 1991 pentru modificarea
Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea
includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999 privind coordonarea
asistenţei financiare pentru statele candidate în cadrul strategiei de pre-aderare şi pentru
modificarea Regulamentului Consiliului nr. 3906/89/CEE.
Transpunere
Ordonanţa nr. 20 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi
Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de
finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul naţional
PHARE 2000 RO0004 – RO0007, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (MO nr.
87/30.01.2004);
- 197 -
Ordonanţa nr.19 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi
Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de
finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional
PHARE 2001 RO0104 – RO0109, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001 (MO
nr.87/30.01.2004);
Ordonanţa Guvernului nr. 50 din 29 iulie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de
finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional
PHARE 2002, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002 (MO nr. 604/26.08.2003);
Ordonanţa de urgenţă nr. 43 privind ratificarea Memorandumului de finanţare dintre
Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003
pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003 (MO nr. 551/21.06.2004).
Implementare
Legea nr.53 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2004 pentru ratificarea
Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18
noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2000 RO 0004–RO 0007, semnat la
Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (MO nr. 304/6.04.2004);
Legea nr. 52 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2004 pentru ratificarea
Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18
noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 RO 0104–RO 0109, semnat la
Bucureşti la 4 decembrie 2001 (MO nr. 304/6.04.2004);
Ordinul nr.1882 al ministrului finanţelor publice pentru publicarea Addendumului la
Memorandumul de finanţare RO 0104 — RO 0109 Programul Naţional PHARE 2001 (MO
nr.1. 266/29.12.2004).
Regulamentul (CE) nr. 1655/2000 al Parlamentului European şi Consiliului din 17 iulie
2000 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu (LIFE)
Transpunere
Decizia nr. 3/23.03.2001 a Consiliului de asociere România – UE privind adoptarea
condiţiilor şi modalităţilor de participare a României la instrumentul financiar pentru
protecţia mediului (LIFE) (MO nr. 615/20.08.2002);
Hotărârea Guvernului nr.1753/2004 privind plata contribuţiei României la Programul
„LIFE Natura― al Comunităţii Europene pentru anii 2004-2006 (MO nr.1019/4.11.2004).
Implementare
Legea nr. 456/01.11.2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România
şi Comunitatea Europeană privind contribuţia României la programul Comunităţii
„Instrument financiar pentru mediu (LIFE)―, semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 şi la
Bruxelles la 18 martie 2003 (MO nr. 1138/2.12.2004);
Ordinul nr. 379 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind stabilirea condiţiilor de
implementare a proiectelor promovate de România şi selectate de Comisia Europeană în
cadrul instrumentului financiar comunitar LIFE (MO nr. 385 / 6.05. 2005).
Decizia nr. 1600/2002/EC a Parlamentului şi Consiliului European din 22 iulie 2002 privind
lansarea celui de-al şaselea Program de Acţiune al Comunităţii Europene.
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la
informaţia de mediu şi abrogarea Directivei 90/313/CE
- 198 -
Convenţia UNECE privind accesul liber la informaţie, participarea publicului la luarea
deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Transpunere
Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul liber la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (MO nr. 224/22.05.2000);
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public(MO nr.
663/23.10.2001);
Hotărârea de Guvern nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul
(MO nr. 781/28.10.2002);
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor (MO nr. 84/1.02.2002);
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (MO nr.
70/3.02.2003);
Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date (MO nr. 790/12.12.2001, Partea I);
Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru
combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul (MO nr. 1009/2.11.2004);
Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (MO nr. 248/12.04.2002);
Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu (MO
nr. 575/05.08.2002).
Implementare
Hotărârea Guvernului nr. 123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (MO nr.
167/08.03.2002);
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1182/18.12.2002 pentru aprobarea
Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile
publice pentru protecţia mediului (MO nr. 331/15.05.2003);
Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (MO nr. 296/30.04.2002).
Convenţii internaţionale şi protocoale specifice, legislaţie naţională rezultată din
transpunerea şi implementarea acestora
Transpunere şi implementare
a. Convenţia UNECE din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi
Legea nr. 8/91 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe
distanţe lungi
b. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi privind
poluanţii organici persistenţi
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea
transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
c. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru
metale grele
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea
transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
d. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru
reducerea acidifierii, eutrofizării şi a nivelului de ozon troposferic
- 199 -
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea
transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
e. Convenţia UNECE privind evaluarea impactului asupra mediului în context trasfrontalier
Legea nr.22/2001 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind evaluarea impactului
asupra mediului în context trasfrontalier
f. Convenţia UNECE privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale
Legea nr. 92/2003 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind efectele transfrontiere
ale accidentelor industriale
Alte acte normative
O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată prin
Legea nr. 233/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
H.G. nr. 123/2002 – Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2002;
OUG 195/2005 privind protecţia mediului;
OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu;
. Ordinul Ministrului Mediului nr. 338 din 16 aprilie 2002 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Reţelei naţionale de supraveghere a
radioactivităţii mediului.
Legislaţie specifică privind monitorizarea mediului rezultată din acquis-ul comunitar de
mediu, legislaţie naţională rezultată din transpunerea şi implementarea normelor
comunitare
Directiva 99/30/CE a Consiliului privind valorile limită ale dioxidului de sulf, dioxidului şi
oxizilor de azot, particulelor în suspensie şi plumbului din aer (modificată de Decizia
2001/744/CE)
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România;
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
HG nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de
gestionare a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită perioadă de
timp;
H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului Naţional de Evaluare şi
Gestionare Integrată a Calităţii Aerului.
Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind valorile limită
pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
- 200 -
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România.
Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ozonul în aerul
înconjurător
Transpunere şi implementare
O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;
O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor
pentru evaluarea calităţii aerului în România.
Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arseniu, cadmiu,
nichel şi hidrocarburi aromatice policiclice în mediul ambiant
Netranspusă
Directiva 99/32/CE a Consiliului privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor
combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
H.G.nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;
H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G.nr. 897/2003);
O.M. nr. 115/2004 privind aprobarea Procedurii de eşantionare pentru verificarea respectării
condiţiilor privind conţinutul de sulf din combustibili lichizi.
Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a
Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi de Directiva 2003/17/CE
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/.2000 privind protecţia atmosferei;
H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi prin H.G. 689/2004);
O.M. nr. 742/2004 privind aprobarea sistemului de monitorizare pentru petrol şi
combustibili Diesel;
O.M. nr. Nr. 907/2004 privind aprobarea listei organismelor acreditate pentru
eşantionare.
Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre cu privire
la măsurile de combatere a emisiilor de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la
motoarele cu combustie internă care urmează să fie instalate pe maşinile fără destinaţie
rutieră modificată de Directiva Comisiei 2001/63/CE şi Directiva 2002/88/CE
Transpunere şi implementare
H.G.nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere
internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de
gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei;
O.M. nr. 636/2002 privind desemnarea serviciului tehnic în vederea eliberării aprobării de
tip pentru motoare cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere;
H.G. 1209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor
destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate
- 201 -
vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de
limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei
atmosferei.
Decizia 2002/159/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui
formular comun pentru reprezentarea informaţiilor naţionale referitoare la calitatea
carburanţilor introduşi pe piaţă
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 662/2004 privind stabilirea unui formular comun pentru reprezentarea
informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi pe piaţă
Directiva 99/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea
informaţiilor referitoare la consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi,
destinate cumpărătorilor la comecializare
Transpunere şi implementare
H.G. nr. 343/2004 privind furnizarea informaţiilor referitoare la consumul de carburant
şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate cumpărătorilor la comercializare
Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a
plafoanelor de emisii naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (transpunere
parţială)
Transpunere şi implementare
Legea nr. 271/.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice
transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la
Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;
H.G. nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale
anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere;
H.G. nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi
organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;
O.M. nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător.
Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind incinerarea
deşeurilor
Transpunere
H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor modificată prin H.G. nr. 268/2005;
OM nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor;
OM nr. 997/2004 al Ministerului Sănătăţii şi OM nr. 1029/2004 al Ministerului Sănătăţii
privind completarea şi modificarea OM nr. 219/2002 al Ministerului Sănătăţii privind
gestionarea deşeurilor medicale.
Directiva 96/59/CE a Consiliului privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
Transpunere
H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi
controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari, amendat de HG nr.
291/2005.
- 202 -
Implementare
OM nr. 279/2002 de înfiinţare a Secretariatului tehnic pentru gestiunea şi controlul
PCB/PCT.
Directiva 75/439/CEE a Consiliului privind uleiurile uzate, amendată de Directiva
87/101/CEE şi de Directiva 91/692/CEE
Transpunere şi implementare
H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi
completările ulterioare
Directiva 99/31/CE a Consiliului privind depozitarea deşeurilor
Transpunere
H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor
OM nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri
pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri acceptate
în fiecare clasă de depozit de deşeuri;
OM 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea
deşeurilor.
Directiva 87/217/CE a Consiliului privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cu
azbest
Transpunere
H.G. nr. 124/2003 privind prevenirea, controlul şi combaterea poluării mediului cu
azbest
Directiva 94/63/CE a Consiliului privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili
(COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile de
benzină
Transpunere
H.G. nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia
benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
O.M. nr. 337/2001 pentru aprobarea Normelor privind inspecţia tehnică a
instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia
benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
O.M. nr. 282/2002 privind desemnarea organismelor de inspecţie a instalaţiilor,
echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de compuşi organici
volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale
şi la staţiile de benzină (modificat prin O.M. nr. 256/2003);
O.M. 781/2004 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la
determinarea COV rezultaţi din stocarea şi încărcarea/descărcarea combustibilului la
terminale.
Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a
Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi Directiva 2003/17/CE
Transpunere şi implementare
Legea nr. 655/.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;
- 203 -
H.G. nr. 732/.2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi
motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi de HG nr. 689/2004);
H.G. nr. 655/2002 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a industriei petroliere din
România pe perioada 2001-2010.
Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor membre
referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la
motoarele cu combustie internă instalate pe echipamente nerutiere
Transpunere
H.G. nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere
internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiei de
gaze şi particule poluante provenite de la acestea.
Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea şi
managementul zgomotului ambiental
Transpunere
H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental
Directiva 2000/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind echipamentele
destinate utilizării în aer liber
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 396/2004 pentru aprobarea unor măsuri privind desemnarea organismelor care
realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor;
H.G. nr. 539/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de
echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor.
Directiva 86/594/CEE a Consiliului referitoare la zgomotul emis prin aer de aparatele
electrocasnice
Transpunere şi implementare
O.M. nr. 383/2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă
standardele europene armonizate care se referă la metodele de măsurare şi verificare a
nivelului de zgomot transmis prin aer de aparatele electrocasnice;
H.G. nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor
electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer.
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
Transpunere
H.G. nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri;
H.G. nr. 1705/14.10.2004 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din H.G. nr.
918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri
Implementare
O.M. nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului şi de emitere a acordului de mediu modificat cu O.M. nr. 210 din 25 martie
2004;
- 204 -
O.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001
privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
H.G. nr. 1076/08.07.2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de
mediu pentru planuri şi programe.
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003
privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiului
90/313/CEE Corectată prin 32003L0004R(01)
Transpunere
H.G. nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul
înconjurător;
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Implementare
H.G. nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind
implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere).
Cuprinde referiri la 26 de directive specifice pe cele trei sectoare: calitatea apei, calitatea
aerului şi managementul deşeurilor şi care cuprind câte un articol referitor la modalitatea de
raportare.
Convenţii internaţionale şi protocoale specifice, legislaţie naţionale rezultate din
transpunerea şi implementarea acestora
Transpunere şi implementare
a.Convenţia UNECE din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi
Legea nr. 8/91 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe
distanţe lungi
b.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi privind
poluanţii organici persistenţi
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea transfrontieră
pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
c.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru
metale grele
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea transfrontieră
pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
d.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru
reducerea acidifierii, eutrofizării şi a nivelului de ozon troposferic
Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea
transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979
e.Convenţia UNECE privind evaluarea impactului asupra mediului în context trasfrontalier
- 205 -
Legea nr.22/2001 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind evaluarea impactului
asupra mediului în context trasfrontalier
f.Convenţia UNECE privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale
Legea nr. 92/2003 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind efectele transfrontiere ale
accidentelor industriale
Legislaţia specifică rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică
transpusă şi legislaţia specifică în implementare în domeniul managementului planurilor,
programelor şi proiectelor:
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/1990 din 7 mai 1990 privind înfiinţarea Agenţiei
Europene de Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu
(EIONET), modificat de Regulamentul CE 933/1999 şi Regulamentul CE 1641/2003
Transpunere
Acordul dintre Comunitatea Europeană şi România privind participarea României la
Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare a Mediului
(3), adoptat prin Decizia Consiliului nr. 584/2001 din 18/06/2001;
Legea nr. 622/07.11.2001 (Monitorul Oficial nr. 770/03.12.2001) pentru ratificarea
Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua
europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la
9.10.2000 şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea
României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare
a mediului.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2698/1990 din 17 septembrie 1990 pentru modificarea
Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea
includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3800/1991 din 23 decembrie 1991 pentru modificarea
Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea
includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999 privind coordonarea
asistenţei financiare pentru statele candidate în cadrul strategiei de pre-aderare şi pentru
modificarea Regulamentului Consiliului nr. 3906/89/CEE.
Transpunere
Ordonanţa nr. 20 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre
Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul naţional PHARE 2000
RO0004 – RO0007, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial nr.
87/30.01.2004);
Ordonanţa nr.19 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre
Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional PHARE 2001
RO0104 – RO0109, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001 (Monitorul Oficial
nr.87/30.01.2004);
Ordonanţa Guvernului nr. 50 din 29 iulie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de
finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional
PHARE 2002, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002 (Monitorul Oficial nr.
604/26.08.2003);
- 206 -
Ordonanţa de urgenţă nr. 43 privind ratificarea Memorandumului de finanţare dintre
Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003
pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003 (Monitorul Oficial nr.
551/21.06.2004).
Implementare
Legea nr.53 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2004 pentru ratificarea
Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18
noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2000 RO 0004–RO 0007, semnat la
Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial nr. 304/6.04.2004);
Legea nr. 52 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2004 pentru ratificarea
Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18
noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia
Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 RO 0104–RO 0109, semnat la
Bucureşti la 4 decembrie 2001 (Monitorul Oficial nr. 304/6.04.2004);
Ordinul nr.1882 al ministrului finanţelor publice pentru publicarea Addendumului la
Memorandumul de finanţare RO 0104 — RO 0109 Programul Naţional PHARE 2001
(Monitorul Oficial nr.1. 266/29.12.2004).
Regulamentul (CE) nr. 1655/2000 al Parlamentului European şi Consiliului din 17 iulie
2000 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu (LIFE)
Transpunere
Decizia nr. 3/23.03.2001 a Consiliului de asociere România – UE privind adoptarea
condiţiilor şi modalităţilor de participare a României la instrumentul financiar pentru
protecţia mediului (LIFE) (Monitorul Oficial nr. 615/20.08.2002);
Hotărârea Guvernului nr.1753/2004 privind plata contribuţiei României la Programul
„LIFE Natura― al Comunităţii Europene pentru anii 2004-2006 (Monitorul Oficial
nr.1019/4.11.2004).
Implementare
Legea nr. 456/2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi
Comunitatea Europeană privind contribuţia României la programul Comunităţii „Instrument
financiar pentru mediu (LIFE)―, semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 şi la Bruxelles la 18
martie 2003 (Monitorul Oficial nr. 1138/2.12.2004);
Ordinul nr. 379/2005 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind stabilirea
condiţiilor de implementare a proiectelor promovate de România şi selectate de Comisia
Europeană în cadrul instrumentului financiar comunitar LIFE (Monitorul Oficial nr. 385/ 6
mai 2005).
Hotărârea Guvernului nr. 1097/2001 privind constituirea şi funcţionarea Comitetului
interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politicile
şi strategiile sectoriale la nivel naţional, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, modificată prin Legea nr.
315/28 iunie 2004;
Regulament de organizare şi funcţionare a Comitetului interministerial pentru coordonarea
integrării domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel
naţional;
- 207 -
Legislaţia specifică rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică
transpusă şi legislaţia specifică în implementare în domeniul comunicării şi relaţiilor
publice:
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la
informaţia de mediu şi abrogarea Directivei 90/313/CE
Convenţia UNECE privind accesul liber la informaţie, participarea publicului la luarea
deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Transpunere
Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul liber la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (Monitorul Oficial nr. 224/22.05.2000);
Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public(Monitorul Oficial nr.
663/23.10.2001);
Hotărârea de Guvern nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul
(Monitorul Oficial nr. 781/28.10.2002);
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor (Monitorul Oficial nr. 84/1.02.2002);
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Monitorul
Oficial nr. 70/3.02.2003);
Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date (Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, Partea I);
Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru
combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul (Monitorul Oficial nr.
1009/2.11.2004);
Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (Monitorul Oficial nr.
248/12.04.2002);
Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu
(Monitorul Oficial nr. 575/05.08.2002).
Implementare
Hotărârea Guvernului nr. 123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Monitorul
Oficial nr. 167/08.03.2002);
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1182/18.12.2002 pentru aprobarea
Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile
publice pentru protecţia mediului (Monitorul Oficial nr. 331/15.05.2003);
Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (Monitorul Oficial nr. 296/30.04.2002).
Legislaţia specifică privind sistemele informaţionale rezultată din acquis-ul comunitar
de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare
Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului
Transpunere
- 208 -
HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri;
HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din
HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri.
Implementare
OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului şi de emitere a acordului de mediu, completat prin OM nr. 210 din 25 martie
2004;
OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001
privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
Transpunere
HG nr. 1076/08.07.2004 (M.O. nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii
de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003
privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului
90/313/CEE
Transpunere
HG nr. 1115/10.10.2002 (M.O. nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia
privind mediul înconjurător;
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Implementare
HG nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind
implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)
- 209 -
ANEXA 2: CODIFICAREA DIRECTIVELOR COMUNITĂŢII
EUROPENE DIN DOCUMENTUL DE POZIŢIE
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
CALITATEA APEI DAP001
Directiva Consiliului 78/176/CEE privind deşeurile provenite de la industria
producătoare de dioxid de titan
Directiva Consiliului 82/883/CEE privind procedura de supraveghere şi monitorizare
a mediului privind deşeurile provenite de la industria producătoare de dioxid de titan
Directiva Consiliului 92/112/CEE privind procedurile de armonizare a programelor de
reducere şi eventuala eliminare a poluării cauzate de deşeurile provenite din industria
producătoare de titan
DAP002
Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane
Modificată de Directiva Comisiei 98/15/CE
DAP003
Directiva Consiliului 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman
DAP004 Directiva Consiliului 76/464/CEE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunitatii şi cele şapte Directive « fiice »
DAP005
Directiva Consiliului 82/176/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate
pentru evacuările de mercur provenite din sectorul de electroliza al clorurilor alcaline
DAP006
Directiva Consiliului 83/513/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate
pentru evacuarile de cadmiu
DAP007
Directiva Consiliului 84/156/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de mercur din sectoare, altele decât cele care provin din electroliza clorurilor
alcaline
DAP008
Directiva Consiliului 84/491/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de hexaclorociclohexan (HCH)
DAP009
Directiva Consiliului 86/280/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de anumite substanţe periculoase precizate în lista I a anexei din Directiva
76/464/CEE
DAP010 Directiva Consiliului 88/347/CEE care modifică Anexa II din Directiva 86/280/CEE
Directiva Consiliului 90/415/CEE care modifică Anexa II din Directiva 86/280/CEE
DAP011
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de nitraţii proveniti din surse agricole
DAP012
Directiva Consiliului 75/440/CEE privind calitatea cerută apelor de suprafaţă destinate
producerii de apă potabilă
modificată de:
Directiva Consiliului 79/869/CEE
DAP013
Directiva Consiliului 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere
DAP014
Decizia Consiliului 77/795/CEE care instituie o procedură comună pentru schimbul de
informaţii asupra calităţii apelor dulci de suprafaţă
- 210 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
modificată de:
Decizia Comisiei 84/422/CEE
Decizia Consiliului 86/574/CEE Decizia Comisiei 90/2/CEE
DAP015
Directiva Consiliului 78/659/CEE privind calitatea apelor dulci care trebuie să fie
protejate sau imbunătăţite în scopul susţinerii vieţii piscicole
DAP016 Directiva Consiliului 79/869/CEE privind metodele de măsurare şi frecvenţele de
prelevare şi analiză a apelor de suprafaţă destinate prelevării apei potabile
DAP017
Directiva Consiliului 79/923/CEE privind calitatea necesară apelor pentru moluşte
DAP018
Directiva Consiliului 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva poluării
cauzate de anumite substanţe periculoase
DAP019
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/60/CE Cadru – de stabilire a
cadrului comunitar de acţiune în domeniul strategiei apelor
Decizia Parlamentului European şi Consiliului 2455/2001/CE de stabilire a listei
substanţelor prioritare în domeniul apei şi de modificare a Directivei 2000/60/CE
CALITATEA AERULUI DCA001
Directiva Consiliului 96/62/CEE privind managementul şi evaluarea calităţii aerului
înconjurător
DCA002
Directiva Consiliului 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot; pulberile în suspensie şi plumbul din aerul
înconjurător
modificată de Decizia 2001/744/CE
DCA003
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/69/CE privind valorile limită
pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător
DCA004 Directiva Consiliului 92/72/CEE privind poluarea aerului cu ozon
DCA005
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2002/3/CE privind ozonul în aerul
înconjurător
DCA006
Decizia Consiliului 93/389/CEE privind un mecanism de supraveghere a emisiilor de
CO2 şi de alte gaze cu efect de seră pe teritoriul Comunitatii
modificata prin Decizia Consiliului 1999/296/CEE
Decizia Parlamentului European şi a Consiliului 2004/280/CE privind mecanismul de
monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pe teritoriul Comunităţii şi pentru
punerea în aplicare a Protocolului de la Kyoto
DCA007 Directiva Consiliului 93/12/CEE privind conţinutul de sulf din anumiţi combustibili lichizi
DCA008
Directiva Consiliului 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor
combustibili lichizi şi de modificare a Directivei Consiliului 93/12/CEE
DCA009
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 94/63/CE privind controlul emisiilor
de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa
de la terminale la staţiile de benzina
DCA010
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/70/CE privind calitatea benzinei
şi motorinei şi de modificare a Directivei93/12/CEE
modificată de:
Directiva 2000/71/CE Directiva 2003/17/CE
DCA011
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 199/94/CE privind disponibilitatea
informaţiilor asupra consumului de carburant şi emisiilor de CO2 destinate consumatorilor
la comercializarea autoturismelor noi
modificată de: Directiva Comisiei 2003/73/CE
- 211 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
DCA013
Directiva Consiliului 97/68/CE privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre
referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de poluanti gazosi şi de pulberi
provenind de la motoarele cu combustie internă care urmeaza sa fie instalate pe masinile mobile nerutiere
modficată de:
Directiva Comisiei 2001/63/CE Directiva 2002/88/CE
DCA014
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2001/81/CE de stabilire a plafoanelor
naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici
Decizia Consiliului 2003/507/CE privind aderarea Comunităţii Europene la Protocolul
Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distante lungi, referitor
la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic
DCA015
Decizia Comisiei 2002/159/CE privind stabilirea unui formular comun pentru prezentarea sintezelor de date naţionale referitoare la calitatea carburanţilor
DCA016
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/30/CE privind promovarea
utilizării carburanţilor biologici sau a altor carburanţi regenerabili folosiţi pentru transport
CONTROLUL POLUĂRII INDUSTRIALE ŞI MANAGEMENTUL RISCULUI DPI001
Directiva Consiliului 96/61/EC privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
(IPPC)
modificată de:
Directiva 2003/35/CE
Directiva 2003/87/CE
DPI002
Decizia Comisiei 2000/479/CE privind implementarea Registrului European de Emisii de Poluanţi (EPER) conform dispozitiilor art. 15 din Directiva 96/61/CE
DPI003
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/80/CE privind limitarea
emisiilor în aer de poluanţi provenind de la instalaţiile mari de ardere
DPI004
Directiva Consilului 96/82/CE privind controlul asupra riscului de accidente majore
care implică substanţe periculoase
modificată de: Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2003/105/CE
DPI005
Directiva Consiliului 99/13/CE privind reducerea emisiilor de compuşi organici
volatili (COV) datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii
DPI006
Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr. 761/2001 care permite
participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management ecologic
şi audit (EMAS)
DPI007
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1980/2000 privind sistemul revizuit de acordare a
etichetei ecologice comunitare
DPI008
Decizia Comisiei 2001/689/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-
etichetei comunitare maşinilor de spălat vase
DPI009
Decizia Comisiei 2000/40/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-
etichetei comunitare pentru frigidere
modificată de Decizia 2004/214/CE
DPI010
Decizia Comisiei 2000/45/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-
etichetei comunitare pentru maşinile de spalat rufe
modificată de Decizia 2003/240/CE
DPI011
Decizia Comisiei 99/427/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-
etichetei comunitare detergenţilor pentru masini de spalat vase modificată de Decizia Comisiei 2002/173/CE
Decizia Comisiei 2003/31/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru acordarea
eco-etichetei comunitare detergenţilor pentru maşini de spălat vase şi de modificare a
Deciziei 99/427/CE
DPI012
Decizia Comisiei 99/476/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-
etichetei comunitare pentru detergenţi de rufe
Decizia 2003/200/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite de acordare a eco-
etichetei comunitare pentru detergenţi de rufe şi de modificare a Deciziei 1999/476/CE
DPI013
Decizia Comisiei 99/10/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a vopselelor şi
a lacurilor, amendată de Decizia Comisiei 2001/608/CE
Decizia Comisiei 2002/739/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru
- 212 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
acordarea eco-etichetei comunitare pentru vopsele şi lacuri de interior şi de modificare a
Deciziei 99/10/CE
DPI014
Decizia Comisiei 99/178/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-
etichetarea produselor textile, amendată de Decizia Comisiei 2001/831/CE Decizia Comisiei 2002/371/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea eco-
etichetei comunitare produselor textile şi de modificarea a Deciziei 99/178/CE
DPI015
Decizia Comisiei 99/179/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a
încălţămintei, amendată de Decizia Comisiei 2001/832/CE
DPI016 Decizia Comisiei 99/568/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-
etichetarea becurilor electrice şi de modificare a Deciziei Comisiei 99/658/CE
DPI017 Decizia Comisiei 99/554/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a hârtiei
pentru copiere
Decizia Comisiei 2002/741/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru
acordarea eco-etichetei comunitare pentru hârtia copiativă şi hârtia de scris şi de
modificare a Decizia Comisiei 99/554/CE
DPI018 Decizia Comisiei 2001/405/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea
eco-etichetei comunitare hârtiei igienice, şerveţelelor de hârtie şi a altor produse de
hârtie absorbantă pentru utilizare casnică
DPI019 Decizia Comisiei 2001/687CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea eco-
etichetei comunitare pentru calculatoarele portabile
Decizia Comisiei 1999/698/CE de definire a criteriilor ecologice de acordare a eco-etichetei comunitare pentru calculatoarele portabile
DPI020
Decizia Comisiei 98/634/CE pentru stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-
etichetarea saltelelor de pat, amendată de Decizia Comisiei 2001/540/CE
Decizia Comisiei 2002/740/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru
acordarea eco-etichetei comunitare saltelelor de pat şi de modificare a Deciziei 98/634/CE
DPI021 Decizia Comisiei 2001/688/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea
eco-etichetei comunitare amelioratorilor de sol şi substraturilor de sol
DPI022 Decizia Comisiei 2001/523/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea
eco-etichetei comunitare produselor de curăţat universale şi a produselor de curăţat de
uz sanitar
DPI023 Decizia Comisiei 2001/607/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea
eco-etichetei comunitare detergenţilor de vase destinaţi spălării manuale a veselei
DPI024
Decizia Comisiei 96/304/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru etichetarea
lenjeriei de pat şi a cămăşilor
DPI025
Decizia Comisiei 99/205/CE pentru stabilirea criteriilor ecologice pentru etichetarea
computerelor personale
MANAGEMENTUL DEŞEURILOR DMD001
Directiva Consiliului 75/442/CEE privind deşeurile (amendată de Directiva
91/156/CEE)
DMD002 Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin
Directiva Consiliului 94/31/CE)
DMD003 Decizia Comisiei 2000/532/CE (modificată de Decizia 2001/118/CE, Decizia
2001/119/CE şi Decizia 2001/573/CE) de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei
liste de deşeuri în conformitate cu art. 1 lit. a) din Directiva 75/442/CEE şi a Deciziei
94/904/CE de stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în conformitate cu art. 1 alin. (4)
din Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase
DMD004 Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
DMD005 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
DMD006 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 94/62/CE privind ambalajele şi
deşeurile de ambalaje
modificată de:
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE
DMD007 Directiva Consiliului 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
DMD008 Directiva Consiliului 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificata de Directiva Consiliului 87/101/CEE)
- 213 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
DMD009 Directiva Consiliului 91/157/CEE privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite
substanţe periculoase şi Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
DMD010 Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor
când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură
DMD011 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 259/93 privind supravegherea şi controlul transportului deşeurilor în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeană
DMD012 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele
uzate
modificată de:
Decizia Comisiei 2002/525/CE
PROTECŢIA NATURII DPN001
Directiva Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, şi a speciilor
de floră şi faună sălbatică
modificată de Directiva 97/62/CE
DPN002 Directiva Consiliului 79/409/CEE privind conservarea speciilor de păsări sălbatice
modificată de Directiva 91/244/C, Directiva 94/24/CE, Directiva 97/49/CE
DPN003 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună
sălbatică prin reglementarea comerţului în acest domeniu
modificat de: Regulamentul (CE) nr. 2307/97, Regulamentul (CE) nr. 2214/98, Regulamentul (CE) nr.
1476/99, Regulamentul (CE) nr. 2724/2000, Regulamentul (CE) nr. 1579/2001,
Regulamentul (CE) nr. 2476/2001, Regulamentul (CE) nr. 1497/2003)
DPN004 Directiva Consiliului 83/129/CEE privind importul în statele membre a pieilor de pui
de focă şi a produselor derivate din acestea
modificată de Directiva Consiliului 89/370/CEE
DPN005 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee
DPN006 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor
de picior
DPN007 Directiva Consiliului 99/22/CE privind grădinile zoologice
DPN008 Regulamentul Consiliului (CE) 349/2003 de suspendare a introduceri în Comunitate de
exemplare care aparţin de anumite specii de floră şi faună sălbatică
DPN009 Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1091/94 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3528/86 privind protecţia pădurilor Comunităţii
împotriva poluării atmosferice
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2278/99 de punere în aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3528/86 privind protecţia pădurilor din Comunitate împotriva
poluării atmosferice
LEGISLAŢIE ORIZONTALĂ DLO001
Directiva Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte
publice şi private asupra mediului
modificată de
Directiva Consiliului 97/11/CE
Directiva 2003/35/CE
DLO002 Directiva Consiliului 90/313/CE privind accesul publicului la informaţia de mediu
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la
informaţia de mediu (va abroga Directiva 90/313/CEE)
DLO003 Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/42/CE privind evaluarea
efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului
DLO004 Directiva Consiliului 91/692/CEE pentru standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor
privind implementarea anumitor directive referitoare la mediu
DLO005 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/90 privind înfiintarea Agenţiei Europene de
Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu (EIONET)
modificat de:
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 933/1999
- 214 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
Regulamentul Parlamentului European şi a Consiliului (CE) nr. 1641/2003
DLO006 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1655/2000 privind instrumentul financiar pentru
mediu (LIFE)
ZGOMOT DZG001
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/14/CE pentru
armonizarea legilor statelor membre privind zgomotul emis de echipamentele utilizate
în exteriorul construcţiilor
( înglobează următoarele 9 directive: 79/113/CEE; 84/532/CEE; 84/533/CEE;
84/534/CEE; 84/535/CEE; 84/536/CEE; 84/537/CEE; 84/538/CEE; 86/662/CEE)
DZG002 Directiva Consiliului 86/594/CEE privind zgomotul emis de aparatele electrocasnice
DZG003 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2002/49/CE privind evaluarea şi
managementul zgomotului în mediu înconjurător
SUBSTANŢE CHIMICE ŞI ORGANISME MODIFICATE GENETIC DSC001
Directiva Consiliului 67/548/CEE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile
administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor chimice
periculoase
Directiva Consiliului 99/45/CE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile
administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor chimice
periculoase
Directiva Consiliului 92/32/CEE de modificare a Directivei Consiliului 67/548/CEE
referitoare la aproximarea legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative
referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase
DSC002
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 793/93 privind evaluarea şi controlul riscurilor
prezentate de substanţe existente
DSC003
Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2455/92 privind importul şi exportul anumitor substanţe chimice periculoase
DSC004
Directiva Consiliului 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului
cauzată de azbest
DSC005
Directiva Consiliului 76/769/CEE privind restricţiile pentru utilizarea şi
comercializarea unor substanţe şi preparate chimice periculoase
Ultimele modificări:
Directiva 2001/41/CE; Directiva 2001/90/CE
Directiva 2001/91/CE; Directiva 2002/45/CE
Directiva 2002/61/CE; Directiva 2002/62/CE
Directiva 2003/2/CE; Directiva 2003/3/CE
Directiva 2003/11/CE; Directiva 2003/34/CE
Directiva 2003/36/CE; Directiva 2003/53/CE Directiva 2004/21/CE
DSC006
Directiva Consiliului 83/478/CEE pentru amendarea pentru a cincea oară (azbest)
Directivei Consiliului 76/769/CEE
DSC007
Directiva Parlamentului European şi Consiliului 98/8/CE privind introducerea pe piaţă
a produselor biocide
DSC008
Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr.2037/2000 asupra
substanţelor care epuizează stratul de ozon
modificat de:
Regulamentul (CE) nr. 2039/2000
Decizia Comisiei 2003/160/CE
Regulamentul (CE) nr. 1804/2003 Decizia Comisiei 2004/232/CE
DSC009 Directiva Consiliului 90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a
microorganismelor modificate genetic, amendată prin Directiva Consiliului 98/81/CE
- 215 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
DSC010 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2001/18/CE care abrogă Directiva
90/220/CEE privind introducerea deliberată în mediu şi plasarea pe piaţă a
organismelor modificate genetic
DSC011
Directiva Consiliului 86/609/CEE privind protecţia animalelor utilizate în scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice
modificata de Directiva 2003/65/CE
DSC012
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1946/2003 privind
transporturile peste frontiera a organismelor modificate genetic
DSC013
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1829/2003 privind
produsele alimentare şi furajele modificate genetic
DSC014
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1830/2003 privind
urmărirea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi urmărirea produselor
alimentare şi furajere produse din organisme modificate genetic, şi de modificarea
Directivei 2001/18/CE
DSC015
Deciziei Comisiei 91/448/CEE privind liniile directoare pentru clasificarea la care se
referă art. 4 din Directiva Consiliului 90/219/CEE Deciziei Comisiei 96/134/CE, care
modifică Decizia 91/448/CEE.
DSC016
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 304/2003 privind importurile şi exportul produselor chimice periculoase
modificat de: Regulamentul (CE) nr. 1213/2003
PROTECŢIE CIVILĂ DPC001
Decizia Consiliului 99/847/CE privind stabilirea Programului de acţiune comunitar în
domeniul Protecţiei Civile
DPC002 Decizia Consiliului 792/2001/CE, Euratom de instituire a unui mecanism comunitar
pentru favorizarea unei cooperării întărite în cadrul intervenţiilor de asistenta în domeniul protecţiei civile
DPC003 Decizia Parlamentului European şi a Consiliului 2850/2000/CE privind stabilirea unui
cadru comunitar de cooperare în domeniul poluărilor marine accidentale sau deliberate
SECURITATE NUCLEARĂ ŞI RADIOPROTECŢIE DSN001
Directiva Consiliului 96/29/Euratom de stabilire a normelor de baza de securitate
pentru protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populatiei împotriva pericolelor prezentate de
radiaţiile ionizante
DSN002 Directiva Consiliului 89/618/Euratom privind informarea populaţiei asupra măsurilor
de protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice
DSN003 Decizia Consiliului 87/600/Euratom privind acordurile Comunităţii pentru schimbul
rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică
DSN004 Directiva Consiliului 90/641/Euratom privind protecţia lucrătorilor externi expusi
riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării activităţilor în zonele controlate
DSN005 Directiva Consililui 92/3/Euratom din 3 februarie 1992 privind supervizarea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive între Statele Membre, precum şi a celor
ce intră şi ies din Comunitate
DSN006
Decizia Comisiei 93/552/Euratom pentru stabilirea documentelor standard pentru
supervizarea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive cu referinţă la Directiva
Consiliului 92/3/Euratom
DSN007
Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 1493/93 privind transportul substanţelor
radioactive între statele membre
DSN008 Directiva Consiliului 97/43/Euratom privind protecţia sănătaţii individuale împotriva
radiaţiilor ionizante în timpul expunerilor medicale şi abrogarea Directivei 84/466/
Euratom
DSN009 Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 3954/87 privind stabilirea nivelelor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare şi furajere, ca urmare a
unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică
- 216 -
COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR
DSN010
Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 770/90 privind stabilirea nivelelor maxime
permise de contaminare radioactivă a produselor furajere, ca urmare a unui accident
nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică
DSN011
Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 2218/89 pentru amendarea Regulamentului
(Euratom) nr. 3954/87 privind condiţiile speciale de export a produselor alimentare şi
furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă
radiologică
Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 privind stabilirea nivelelor maxime
permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare minore, ca urmare a altei
situaţii de urgenţă radiologică
CSN012
Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 privind stabilirea nivelelor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare minore, ca urmare a altei
situaţii de urgenţă radiologică
DSN013
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină
importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la
centrala nuclearo-electrică de la Cernobil
DSN014
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 616/2000 pentru amendarea Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină importurile de produse
agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-
electrică de la Cernobil
DSN015
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1661/1999 privind stabilirea de reglementări detaliate
pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care
determină importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a
accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobil
DSN016
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1609/2000 stabilind lista produselor excluse de la
aplicarea Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la
centrala nuclearo-electrică de la Cernobil
DSN017
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1608/2002 de modificare a Regulamentului Comisiei
(CE) nr. 1661/1999 de stabilire a regulilor detaliate pentru aplicarea Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 737/90
- 217 -
ANEXA 3a: LISTA ACTIVITĂŢILOR ŞI INSTALAŢIILOR CU
IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA MEDIULUI CARE SE
SUPUN EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
H.G. nr.918/ 2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri –
anexa1 a hotărârii.
Activitate şi/sau instalaţie
Competenţe Act de
reglementare
Central Regional Local
Acord
de
mediu
Acord
integrat
de
mediu
1.Agricultura
1.1.Instalaţii pentru creşterea intensivă a
porcilor, cu o capacitate cel puţin egală cu:
a) 750 locuri pentru scroafe; X X
b) 2000 locuri pentru creşterea porcilor mai
mari de 30 g;
X X
1.2.Instalaţii pentru creşterea intensivă a
pasărilor, cu o capacitate cel puţin egală cu:
a) 40000 locuri pentru creşterea pasărilor
de carne;
X X
b) 40000 locuri pentru păsări ouătoare X X
1.3. Defrişarea suprafeţelor mai mari de 10
ha*
X X
2. Industria extractivă a petrolului,
gazelor naturale, cărbunelui şi turbei
2.1.Extracţia petrolului:
a) când cantitatea extrasă depăşeşte
500t/zi;
X X
b) extracţia petrolului din platforma
continentală*
X X
2.2.Extracţia gazelor naturale, când
cantitatea extrasă depăşeşte 500.000 m3/zi
X X
2.3.Extracţia cărbunelui în exploatări
miniere de suprafaţă, când suprafaţa
amplasamentului depăşeşte 25 ha*
X X
2.4.Extracţia turbei, când suprafaţa
amplasamentului depăşeşte 150 ha.
X X
3. Industria energetică
3.1.Termocentrale şi alte instalaţii de
ardere, inclusiv instalaţii industriale pentru
producerea electricităţii, căldurii, aburului
sau apei calde, cu o putere de cel puţin 50
MW*
X X
3.2.Rafinării de ţiţei şi prelucrare a
gazelor*
X X
3.3. Cuptoare de cocs X X
- 218 -
3.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a
cărbunilor*
X X
3.5. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a
şisturilor bituminoase, cu o capacitate de
cel puţin 500 t/zi*
X X
3.6.Centrale nucleare şi alte reactoare
nucleare, inclusiv dezafectarea sau
dezasamblarea acestora, sau reactoare1 (cu
excepţia instalaţiilor de cercetare pentru
producerea şi conversia materialelor
fisionabile şi a celor radioactive, a căror
putere maximă nu depăşeşte 1kW putere
termică continuă)* 1Centralele nucleare şi alte reactoare
nucleare încetează de a mai fi considerate
ca atare atunci când tot combustibilul
nuclear şi alte elemente contaminate
radioactive au fost îndepărtate definitiv de
pe amplasamentul instalaţiei.
X X
3.8.Instalaţii pentru reprocesarea
combustibilului nuclear iradiat*
X X
3.9.Instalaţii pentru*:
a) producerea sau îmbogăţirea
combustibilului nuclear;
X X
b) procesarea combustibilului nuclear
iradiat sau pentru procesarea deşeurilor cu
nivel ridicat de radioactivitate;
X X
c) depozitarea finală a combustibilului
nuclear iradiat;
X X
d) depozitarea finală a deşeurilor
radioactive, exclusiv;
X X
e) stocarea, planificată pentru o perioadă
mai mare de 10 ani, a combustibilului
iradiat sau a deşeurilor radioactive, pe un
amplasament diferit de cel de producţie,
exclusiv;
X X
3.10. Construirea liniilor aeriene de
tensiune electrică, cu o tensiune de cel
puţin 220 V şi o lungime de cel puţin 15 m.
(X după
caz)
(X după
caz)
X X
4. Producerea şi prelucrarea metalelor
4.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a
minereului metalic (inclusiv a zăcămintelor
de sulfuri)*
X X
4.2. Instalaţii integrate pentru producerea
fontei sau a oţelului (topire primară ori
secundară), inclusiv instalaţii pentru
turnarea continuă, cu o capacitate ce
depăşeşte 2,5t/h*
X X
4.3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor
feroase:
a) laminoare la cald cu o capacitate mai
mare de 20 t hotel brut/h;
X X
- 219 -
b) forje cu ciocane, a căror energie de
lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan, iar puterea
calorifică dezvoltată este mai mare de 20
MW;
X X
c) aplicarea de straturi protectoare din
metal topit, cu o capacitate de tratare mai
mare de 2 t oţel brut/oră;
X X
4.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o
capacitate mai mare de 20 t/zi;
X X
4.5. Instalaţii pentru:
a) producerea de metale neferoase brute din
minereuri concentrate sau materii prime
secundare, prin procese metalurgice,
chimice ori electrolitice*;
X X
b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a
aliajelor şi a produselor recuperate (rafinare,
turnatorie, etc.), cu o capacitate de topire
mai mare de 4 t/zi pentru plumb şi cadmiu
sau de 20 t/zi pentru toate celelalte metale;
X X
4.6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor
metalelor şi materialelor plastice prin
folosirea procedeelor electrolitice sau
chimice, la care volumul cuvelor de tratare
depăşeşte 30 m3
X X
5. Ind. materialelor minerale de
construcţii
5.1. Instalaţii pentru extracţia azbestului şi
pentru prelucrarea şi transformarea
azbestului şi a produselor care conţin
azbest*:
a) instalaţii pentru produsele de azbociment; X X
b) instalaţii pentru materiale de fricţiune; X X
c) instalaţii pentru alte utilizări ale
azbestului;
X X
5.2. Instalaţii pentru producerea clincherului
de ciment în cuptoare rotative:
cu o capacitate de producţie mai mare de
500 t/zi sau a varului în cuptoare
cu o capacitate de producţie care depăşeşte
50 t/zi ori în alte tipuri de cuptoare cu o
capacitate de producţie mai mare de 50t/zi
X
X
5.3. Instalaţii pentru fabricarea sticlei,
inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate
de topire mai mare de 20 t/zi
X X
5.4. Instalaţii pentru topirea substanţelor
minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor
minerale, cu o capacitate de topire mai mare
de 20 t/zi
X X
5.5. Instalaţii pentru fabricarea produselor de
ceramică prin ardere, în special a ţiglelor,
cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor,
produselor din ceramică sau porţelan, cu o
X X
- 220 -
capacitate de producţie mai mare de 75 t/zi
şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mare
de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru
fiecare cuptor mai mare de 300 kg/m3
5.6. Alte exploatări miniere*:
a) Activităţi miniere cu o capacitate de
producţie peste 5 mil. t/an şi suprafaţa
perimetrului de exploatare peste 1000 ha
X X
b) Cariere şi exploatări miniere de suprafaţă,
când suprafaţa amplasamentului este mai
mare de 25 ha dar mai mica de 1000 ha
X
(peste
100 ha)
X
(până
la 100
ha)
X
6. Industria chimică şi petrochimică
6.1. Instalaţii chimice integrate*, cum sunt
instalaţiile pentru producerea substanţelor pe
scara industriala folosind procese de
conversie chimica, în care mai multe unităţi
tehnologice alăturate sunt legate funcţional
una de cealaltă şi sunt utilizate pentru:
6.1.1. Producerea substanţelor chimice
organice de bază:
a) hidrocarburi (liniare sau ciclice, saturate
sau nesaturate, alifatice sau aromatice);
X X
b) hidrocarburi ce conţin oxigen, precum:
alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici,
esteri, acetaţi, peroxizi, răşini epoxidice;
X X
c) hidrocarburi sulfuroase; X X
d) hidrocarburi ce conţin azot, precum:
amine, amide, compuşi azotoşi, compuşi
nitro sau azotaţi, nitrili, cianaţi, sau
izocianaţi;
X X
e) hidrocarburi conţinând fosfor; X X
f) hidrocarburi halogenate; X X
g) compuşi organometalici; X X
h) materiale plastice de baza (fibre
polimerice sintetice şi fibre pe bază de
celuloză);
X X
i) cauciucuri sintetice; X X
j) vopsele şi pigmenţi; X X
k) agenţi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi; X X
6.1.2. Producerea substanţelor chimice
anorganice de bază:
a) gaze, ca de exemplu: amoniac, clor sau
acid clorhidric gazos, fluor sau acid
fluorhidric, oxizi de carbon, compuşi ai
sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de
sulf, oxiclorura de carbon;
X X
b) acizi, ca de exemplu: acid cromic, acid
fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid
clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi
sulfuroşi;
X X
- 221 -
c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu,
hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;
X X
d) săruri, ca de exemplu: clorura de amoniu,
clorat de potasiu, carbonat de potasiu,
carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint;
X X
e) metaloizi, oxizi metalici şi alţi compuşi
anorganici, ca de exemplu: carbura de
calciu, siliciu, carbura de siliciu;
X X
6.1.3. Producerea îngrăşămintelor pe bază de
fosfor, azot sau potasiu (îngrăşăminte
chimice sau complexe)
X X
6.1.4. Obţinerea produselor de uz fitosanitar
şi a biocidelor
X X
6.1.5. Obţinerea produselor farmaceutice de
baza folosind procese chimice sau biologice
X X
6.2. Producerea explozibililor X X
6.3. Instalaţii pentru depozitarea petrolului, a
produselor petrochimice sau chimice, cu o
capacitate de cel puţin 200.000 t*
X X
6.4. Construirea conductelor pentru
transportul gazelor, petrolului sau al
substanţelor chimice, având un diametru mai
mare de 800 mm şi o lungime de cel puţin
40 km.*
X (după
caz)
X (după
caz)
X X
7. Industria lemnului şi a hârtiei
7.1. Instalaţii industriale pentru producerea
celulozei din cherestea sau materiale
fibroase similare
X X
7.2. Instalaţii industriale pentru producerea
hârtiei şi a cartonului, cu o capacitate de
producţie mai mare de 20 t/zi*
X X
8. Proiecte de infrastructură
8.1. Construcţia de linii pentru traficul
feroviar de lungă distanţă*
X (după
caz)
X (după
caz)
X X
8.2. Construirea aeroporturilor2 dotate cu o
pista principală lungă de cel puţin 2.100 m* 2 Aeroport – aeroporturile care se
conformează definiţiei din Convenţia de la
Chicago (1944) privind înfiinţarea
Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale
(anexa nr. 14).
X X
8.3. Construirea de autostrăzi şi de drumuri
expres3*
3 Drumul expres – drumuri care se
conformează definiţiei din Acordul european
privind arterele principale de trafic
internaţional, din 15 noiembrie 1975.
X (după
caz)
X (după
caz)
X X
8.4. Construirea drumurilor noi cu cel puţin
4 benzi sau realinierea şi/sau lărgirea unui
drum existent de doua sau mai puţine benzi
pana la 4 sau mai multe benzi, în cazul în
care aceste drumuri noi sau secţiunea lărgită
X (după
caz)
X (după
caz)
X X
- 222 -
a acestora este de cel puţin 10 km lungime
continuă
8.5. Căi navigabile interioare şi porturi
pentru traficul fluvial interior care permit
trecerea vaselor mai mari de 1.350 t*
X X
8.6. Porturi comerciale, cheltuieli pentru
încărcare şi descărcare legate de uscat şi
porturi exterioare (exclusiv cheiuri pentru
feribot), care permit intrarea vaselor de cel
puţin 1.350 t*.
X X
9. Gestiunea deşeurilor
9.1. Instalaţii pentru eliminarea sau
recuperarea deşeurilor periculoase*
X (peste
750
kg/h)
X (peste
10 t/zi;
sub 750
kg/h)
X
(sub
10 t/zi
şi sub
750
kg/h)
X X (peste
10 t/zi)
9.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor
municipale, cu o capacitate mai mare de 3
t/h*
X X
9.3. Instalaţii pentru eliminarea, inclusiv
prin tratare chimică, a deşeurilor
nepericuloase, cu o capacitate mai mare de
50 t/zi
X X
9.4. Depozite controlate de deşeuri, care
primesc mai mult de 10 t/zi sau cu o
capacitate totală mai mare de 25.000 t, cu
excepţia depozitelor controlate de deşeuri
inerte.
X
X
10. Alte tipuri de proiecte
10.1. Sisteme de captare a apelor subterane,
acolo unde volumul anual de apă captată
este de cel puţin 10 milioane m3*
X X
10.2. Sisteme artificiale de reîncărcare a
acviferului, acolo unde volumul anual de
apă reîncărcată este de cel puţin 10 milioane
m3
X X
10.3. Lucrări de transfer al resurselor de apă
între bazinele hidrografice, executate în
scopul prevenirii deficitului de apă, pentru
un volum anual de apă transferată de cel
puţin 100 milioane m3; se exceptează
transferul prin conducte al apei potabile.
X X
10.4. Lucrări de transfer al resurselor de apă
între bazinele hidrografice, pentru un debit
mediu multianual al bazinului de captare de
cel puţin 2.000 milioane m3/an şi pentru o
cantitate de apă transferată de cel puţin 5%
din acest debit; se exceptează transferul prin
conducte al apei potabile.
X X
10.5. Baraje şi lacuri de acumulare cu o
cantitate de apă reţinută sau stocată de cel
X X
- 223 -
puţin 10 milioane m3*
10.6. Staţii pentru epurarea apelor uzate
pentru aglomerări umane de cel puţin
150.000 locuitori echivalenţi105
.
X X
10.7. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni
precum: spălare, albire, mercerizare) sau
vopsirea fibrelor ori textilelor, cu o
capacitate de tratare mai mare de 10 t/zi
X X
10.8. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi
a pieilor, cu o capacitate de tratare mai mare
de 12 t/ produse finite/zi;
X X
10.9. Industrie alimentară:
a) abatoare cu o capacitate de producere a
carcaselor de animale mai mare de 50 t/zi;
X X
b) tratare şi prelucrare în scopul fabricării
produselor alimentare din:
- materii de origine animală (altele decât
laptele), cu o capacitate de producţie a
produselor finite mai mare de 75 t/zi;
X X
- materii prime vegetale, cu o capacitate de
producţie a produselor finite mai mare de
300 t/zi (valoarea medie trimestrială);
X X
c) tratarea şi prelucrarea laptelui, cu mai
mult de 200 t/zi cantitate de lapte (valoarea
medie anuală).
X X
10.10. Instalaţii pentru depozitarea sau
reciclarea carcaselor de animale şi a
deşeurilor animale, cu o capacitate de tratare
mai mare de 10 t/zi;
X X
10.11. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei
materialelor, obiectelor sau produselor,
utilizând solvenţi organici, în particular
pentru finisare, placare, acoperire, degresare,
impermeabilizare, dimensionare, vopsire,
curăţare sau impregnare, cu o capacitate de
consum mai mare de 150 kg/h sau mai mult
de 200 t/an.
X X
10.12. Instalaţii pentru producţia de carbon
(cărbune sărac în gaze) sau de electrografit
prin incinerare sau grafitizare.
X X
- Activităţi/ instalaţii menţionate în Anexa nr.1 a Convenţiei privind evaluarea impactului
asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată
prin Legea nr. 22 din 22 februarie 2001.
105 Locuitori echivalenţi exprimă încărcarea cu poluanţi a apelor uzate, conform definiţiei din H.G. nr.188/ 2002
modificată prin H.G. nr.352/ 2005 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul
acvatic a apelor uzate.
- 224 -
Anexa nr 3b: CATEGORIILE DE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE
PENTRU CARE ESTE OBLIGATORIE OBŢINEREA
AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU
Deoarece reglementările care au stat la bază au fost abrogate, anume Legea
nr.137/ 1995 şi Legea nr.645/ 2002 (O.U.G. nr.34/ 2002), prezint şi prevederile anexei
nr.1 din O.U.G. nr.152/ 2005.
- Nu se află sub incidenţa prezentei reglementări instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor care:
(a) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare şi testare a unor produse noi care nu sunt
supuse comercializării;
(b) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare sau testare a unor procese noi.
- Valorile de prag se referă la capacitatea maximă de producţie a instalaţiei. În cazul în care
un operator desfăşoară în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament mai multe activităţi
prevăzute în aceeaşi subcategorie, se însumează capacităţile activităţilor componente.
1. Industrii energetice
1.1. Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 50 MW;
1.2. Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului şi prelucrarea gazelor;
1.3. Cuptoare de cocs;
1.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunelui.
2. Producţia şi prelucrarea metalelor
2.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut
de sulf);
2.2. Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv
instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate maximă de producţie ce depăşeşte 2,5
tone/oră;
2.3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la
punctele a), b), c):
a) laminoare cu o capacitate ce depăşeşte 20 tone oţel brut/oră;
b) forje cu ciocane a căror energie de lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan şi care utilizează o putere
calorifică mai mare de 20 MW;
c) pentru aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare ce
depăşeşte 2 tone oţel brut/oră.
2.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi;
2.5. Instalaţii pentru:
a) producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate, materii prime secundare,
prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;
Notă: În sensul prezentei anexe, materie primă secundară reprezintă: deşeuri metalice curate
(degresate şi lipsite de alte categorii de impurităţi decât cele metalice), nămoluri, zguri
metalice etc.
b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate, (rafinare, turnare
etc.) cu o capacitate mai mare de 4 tone/zi pentru plumb sau cadmiu, ori 20 tone/zi pentru
toate celelalte metale.
2.6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi din materiale plastice prin folosirea
procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul total al cuvelor de tratare depăşeşte 30
m3.
Notă: Nu constituie cuve de tratare, acela cuve folosite pentru pregătirea şi spălarea probelor.
- 225 -
3. Industria mineralelor
3.1 Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de
producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu
o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi şi instalaţii pentru producerea clincherului de
ciment sau a varului în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai
mare de 50 tone/zi;
3.2. Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor pe bază de azbest;
3.3. Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate de topire
mai mare de 20 tone/zi;
3.4. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor
minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;
3.5. Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, a
cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor, a plăcilor de gresie sau de faianţă:
a) cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi; şi/sau
b) cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru fiecare
cuptor mai mare de 300 kg/m3.
4 Industria chimică
Notă: În sensul prezentei categorii, producţie reprezintă producţia realizată la scară
industrială, prin procese chimice, a substanţelor sau a grupelor de substanţe prevăzute în
categoriile menţionate la subpunctele 4.1 până la 4.6.
În sensul prezentei categorii termenii utilizaţi au următoarea semnificaţie:
a) proces chimic reprezintă orice proces care presupune reacţii chimice ce determină
schimbări în molecula substanţei;
b) scara industrială reprezintă producerea de bunuri în scopul comercializării prin folosirea
materiilor prime şi materialelor în cantităţi ce pot determina efecte negative asupra mediului.
4.1. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice organice de bază, cum ar fi:
a) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice):
b) hidrocarburi ce conţin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri,
acetaţi, eteri, peroxizi, răşini epoxidice;
c) hidrocarburi cu conţinut de sulf;
d) hidrocarburi ce conţin azot precum: amine, amide, compuşi azotoşi, azotaţi sau azotiţi,
nitrili, cianaţi, izocianaţi;
e) hidrocarburi cu conţinut de fosfor;
f) hidrocarburi halogenate;
g) compuşi organometalici;
h) materiale plastice de bază (fibre sintetice polimerice şi fibre pe bază de celuloză);
i) cauciucuri sintetice;
j) vopseluri şi pigmenţi;
k) agenţi activi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi.
4.2. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază, cum ar fi:
a) gaze, precum: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de
carbon, compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, clorura de carbonil;
b) acizi, precum: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid
sulfuric, oleum, acizi sulfuroşi;
c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;
d) săruri, în principal: clorura de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de
sodiu, perborat, azotat de argint;
e) nemetale, oxizi metalici ori alţi compuşi anorganici, în principal: carbura de calciu, siliciu,
carbura de siliciu.
- 226 -
4.3. Instalaţii chimice pentru producerea îngrăşămintelor chimice (simple sau complexe) pe
baza de fosfor, azot sau potasiu;
4.4. Instalaţii chimice pentru fabricarea produselor de bază de uz fitosanitar şi a biocidelor;
4.5. Instalaţii utilizând procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor
farmaceutice de bază;
4.6. Instalaţii chimice destinate fabricării explozibililor.
5. Gestiunea deşeurilor
5.1. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor periculoase, definite potrivit
prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 10 tone/zi;
5.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, definite potrivit prevederilor legislaţiei
în vigoare, având o capacitate mai mare de 3 tone deşeuri/oră;
5.3. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase, definite potrivit prevederilor
legislaţiei în vigoare, cu o capacitate mai mare de 50 tone deşeuri/zi;
5.4. Depozite de deşeuri care primesc mai mult de 10 tone deşeuri/zi sau având o capacitate
totală mai mare de 25 000 tone deşeuri, cu excepţia depozitelor de deşeuri inerte.
6. Alte activităţi
6.1. Instalaţii industriale pentru producerea de:
a) celuloza din lemn sau din alte materiale fibroase;
b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi.
6.2. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni precum: spălare, albire, mercerizare) sau vopsire a
fibrelor ori textilelor, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;
6.3. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi a pieilor, cu o capacitate de tratare ce depăşeşte 12
tone produse finite/zi;
6.4. a) Abatoare cu o capacitate de procesare a carcaselor de animale mai mare de 50 tone/zi;
b) tratare şi procesare în scopul fabricării produselor alimentare din:
(1) materii prime de origine animală (altele decât laptele), având o capacitate de producţie mai
mare de 75 tone produse finite/zi;
(2) materii prime de origine vegetală, având o capacitate de producţie mai mare de 300 tone
produse finite/zi de exploatare (valoarea medie trimestrială).
c) tratarea şi procesarea laptelui, atunci când cantitatea de lapte supusă tratării sau procesării
depăşeşte 200 tone/zi de exploatare (valoarea medie anuală).
Notă: În sensul prezentei anexe, se consideră zi de exploatare intervalul orar corespunzător
funcţionării instalaţiei, în decursul a 24 de ore.
6.5. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de
animale, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;
6.6. Instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor sau a porcilor, având o capacitate mai mare
de:
a) 40.000 de locuri pentru păsări;
b) 2.000 de locuri pentru porci de producţie (cu o greutate ce depăşeşte 30 de kg); sau
c) 750 de locuri pentru scroafe.
6.7. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei materialelor, obiectelor sau produselor, utilizând
solvenţi organici, în special pentru gresare, imprimare, aplicare de straturi protectoare,
degresare, impermeabilizare, apretare, glazurare, vopsire, curăţare sau impregnare, cu o
capacitate de consum de solvent mai mare de 150 kg/oră sau 200 tone/an;
6.8. Instalaţii pentru producerea de cărbune (cărbune sărac în gaze) sau de electrografit prin
incinerare sau grafitizare.
- 227 -
ANEXA 4: LISTA ACTIVITĂŢILOR ŞI/SAU INSTALAŢIILOR CU
POTENŢIAL IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA
MEDIULUI CARE SE SUPUN ETAPEI DE ÎNCADRARE ÎN
PROCEDURA DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA
MEDIULUI
Activitate şi/sau instalaţie Competenţe
Central Regional Local
1. Agricultura, silvicultura şi piscicultura
a) Proiecte pentru restructurarea exploatatiilor agricole X (dupa
caz)
X
b) Proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafetelor
partial antropizate în scop agricol intensiv
X (dupa
caz)
X
c) Proiecte de gospodărire a apelor pentru agricultură, inclusiv proiecte
de irigatii şi desecari
X
d) Impadurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetatie
forestiera
X (dupa
caz)
X
e) Defrisare în scopul schimbarii categoriei de folosinta a terenului a
suprafetelor sub 10 ha
X (dupa
caz)
X
f) Instalaţii pentru cresterea intensiva a animalelor din septel, altele
decât cele incluse în Anexa I.1
X
g) Crescatorii pentru piscicultura intensiva X
h) Recuperarea terenurilor neagricole, inclusiv a celor din mare. X
2. Industria extractivă
a) Cariere, exploatari miniere de suprafata şi de extractie a turbei, altele
decât cele incluse în Anexa I.1
X
b) Exploatari miniere subterane, altele decat cele incluse în Anexa I.1 X
c) Extracţia mineralelor prin dragare fluviala sau marina X
d) Foraje de adancime, în special: X
(i) foraje geotermale; X
(ii) foraje pentru depozitarea deseurilor nucleare; X
(iii) foraje pentru alimentarea cu apa, cu exceptia forajelor pentru investigarea stabilitatii solului
X
e) Instalatii industriale de suprafata pentru extractia carbunelui,
petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a sisturilor
bituminoase, altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
3. Industria energetică
a) Instalatii industriale pentru producerea energiei electrice şi termice,
altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
b) Instalatii industriale pentru transportul gazelor, aburului şi apei calde;
transportul energiei electrice prin cabluri aeriene, altele decat cele
incluse în Anexa I.1
X (dupa
caz)
X
c) Stocarea la suprafata a gazelor naturale X
d) Stocarea subterana a gazelor combustibile X
e) Stocarea la suprafata a combustibililor fosili X
f) Brichetarea industriala a carbunelui şi lignitului X
g) Instalatii pentru prelucrarea şi stocarea deseurilor radioactive, altele
decat cele incluse în Anexa I.1
X
h) Instalatii pentru producerea energiei hidroelectrice X
i) Instalatii cu care sunt echipate centralele eoliene în scopul producerii
energiei.
X
4. Producerea şi prelucrarea metalelor
a) Instalatii pentru producerea fontei sau a otelului prin topire primara
ori secundara, inclusiv instalatii pentru turnarea continua, cu o capacitate
de pana la 2,5t/h
X
b) Instalatii pentru topirea metalelor feroase:
(i) laminoare la cald cu o capacitate de pana la 20 t otel brut/h X
- 228 -
(ii) forjerii cu ciocane, a caror energie de lovire nu depaseste 50
kJ/ciocan, iar puterea calorifica dezvoltata este de pana la 20 MW
X
(iii) acoperiri metalice de protectie prin topire, cu o capacitate de tratare
de pana la 2 t otel brut/ora
X
c) Topitorii de metale feroase, cu o capacitate de pana la 20 t/zi X
d) Instalatii pentru forjarea, inclusiv alierea metalelor neferoase, cu
excepţia metalelor pretioase, sau pentru revalorificarea produselor
(finisare, turnare în forme etc.), cu o capacitate de topire de pana la 4 t/zi
pentru plumb şi cadmiu sau de pana la 20 t/zi pentru toate celelalte
metale
X
e) Instalatii pentru tratarea suprafetelor metalice şi a materialelor
plastice prin procese chimice sau electrolitice, la care volumul cuvelor
de tratare nu depaseste 30 m3
X
f) Fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi fabricarea motoarelor
pentru autovehicule
X
g) Santiere navale X
h) Instalatii pentru constructia şi repararea aeronavelor X
i) Fabricarea echipamentelor feroviare X
j) Forjare la cald prin explozie X
k) Instalatii pentru coacerea şi sinterizarea minereurilor metalice. X
5. Industria mineralelor
a) Instalatii pentru fabricarea cimentului, în cuptoare rotative cu o
capacitate de productie de pana la 500 t/zi sau a varului în cuptoare
rotative cu o capacitate de productie de pana la 50 t/zi ori în alte tipuri de
cuptoare cu o capacitate de productie de pana la 50 t/zi
X
b) Instalatii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticla, cu o
capaciate de topire de pana la 20 t/zi
X
c) Instalatii pentru topirea substantelor minerale, inclusiv productia fibrelor minerale, cu o capacitate de topire de pana la 20 t/zi
X
d) Fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a tiglelor,
caramizilor, caramizilor refractare, placilor, gresiilor ceramice sau
portelanului, cu o capacitate de productie mai mica de 75 t/zi şi/sau cu o
capacitate a cuptoarelor mai mica de 4 m3 şi cu o densitate stabilita pentru
fiecare cuptor de pana la 300 kg/m3
X
6. Industria chimică
a) Tratarea produselor intermediare şi producerea substantelor chimice,
altele decât cele incluse în Anexa 1A
X
b) Producerea produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice,
vopselelor şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor, altele decat cele
incluse în Anexa 1A
X
c) Instalatii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice şi chimice,
cu o capacitate de pana la 200.000 t.
X
7. Industria alimentară
a) Fabricarea uleiurilor şi a grasimilor vegetale, cu o capacitate de productie a produselor finite de pana la 300 t/zi (valoarea medie
trimestriala) şi animale, cu o capacitate de productie a produselor finite de
pana la 75 t/zi
X
b) Ambalarea şi conservarea produselor animale şi vegetale X
c) Fabricarea produselor lactate, cu mai putin de 200 t/zi cantitate de lapte
(valoarea medie anuala)
X
d) Fabricarea maltului şi a berii X
e) Fabricarea produselor de cofetarie şi a siropului X
f) Abatoare, altele decat cele cuprinse în anexa I.1 X
g) Instalatii industriale pentru fabricarea amidonului X
h) Fabrici de faina şi ulei de peste X
i) Fabrici de zahar. X
8. Industria textilă, a pielăriei, a lemnului şi hârtiei
a) Instalatii industriale pentru producerea hartiei şi a cartonului, cu o
capacitate de productie de pana la 20 t/zi
X
b) Instalatii pentru pretratarea (operatii ca spalarea, albirea, mercerizarea)
sau vopsirea fibrelor ori textilelor, cu o capacitate de tratare de pana la 10
X
- 229 -
t/zi
c) Instalatii pentru tabacirea/argasirea pieilor şi blanurilor, cu o capacitate
de tratare de pana la 12 t/ produse finite/zi.
X
9. Industria cauciucului
Fabricarea şi tratarea produselor pe baza de elastomeri. X
10. Proiecte de infrastructură
a) Proiecte de dezvoltare a unitatilor industriale X
b) Proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale
şi a parcarilor auto
X
c) Constructia cailor ferate, altele decat cele incluse în Anexa I.1, a
instalatiilor de transbordare intermodala şi a terminalelor intermod
X (dupa
caz)
X
d) Constructia aerodromurilor, altele decat cele incluse în Anexa I.1 X
e) Constructia drumurilor, porturilor şi instalatiilor portuare, inclusiv a
porturilor de pescuit, altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
f) Constructia cailor navigabile interioare, altele decat cele incluse în
Anexa I.1, lucrari de canalizare şi lucrari impotriva inundatiilor
X
g) Baraje şi alte instalatii proiectate pentru retinerea sau stocarea apei pe
termen lung, altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
h) Linii de tramvai, cai ferate subterane şi de suprafata, linii suspendate
sau linii similare specifice, utilizate exclusiv sau în principal pentru
transportul de persoane
X (dupa
caz)
X
i) Instalaţii de conducte pentru gaze şi petrol, altele decat cele incluse în Anexa I.1
X (dupa caz)
X
j) Instalatii de apeducte de lungime mare X
k) Lucrari pentru combaterea eroziunii costiere şi lucrari maritime ce pot
modifica profilul costier prin constructia, de exemplu, de diguri, chei,
pontoane, debarcadere sau alte lucrări de aparare marina, exclusiv
intretinerea şi reconstructia unor astfel de lucrari
X
l) Instalatii de extractie a apei subterane şi de reincarcare artificiala a
rezervelor de apa subterana, altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
m) Lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazine hidrografice,
altele decat cele incluse în Anexa I.1
X
11. Alte proiecte
a) Piste permanente de curse şi testare a vehiculelor cu motor X
b) Instalaţii pentru eliminarea deseurilor, altele decat cele incluse în
Anexa I.1
X
c) Statii pentru epurarea apelor uzate, altele decat cele incluse în Anexa
I.1 la hotarare
X
d) Amplasamente pentru depozitarea namolurilor provenite de la statiile
de epurare
X
e) Depozite de fier vechi, de vehicule uzate, inclusiv deseuri de vehicule X
f) Bancuri de proba pentru motoare, turbine sau reactoare X
g) Instalatii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale X
h) Instalatii pentru recuperarea sau distrugerea substantelor explozive X
i) Centre de ecarisaj. X
12. Turism şi recreere
a) Partii de schi, instalatii schilift, telecabine şi amenajarile aferente X
b) Amenajari marine de agrement X
c) Sate de vacanta şi complexuri hoteliere în afara zonelor urbane şi
amenajarile afere
X
d) Campinguri permanente şi amplasamente pentru caravane X
e) Parcuri tematice. X
13. Modificări sau extinderi de proiecte; proiecte efectuate pentru
testări
a) Orice modificare sau extindere de proiecte prevazute în Anexa I.1 sau în prezenta Anexa, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate,
care poate avea efecte semnificative asupra mediului
X
b) Proiectele stabilite în Anexa I.1, efectuate exclusiv sau în principal
pentru elaborarea şi testarea de metode sau produse noi şi care sa nu fie
utilizate pe o perioada mai mare de 2 ani.
X
- 230 -
ANEXA 5: EVIDENŢA GESTIUNII DEŞEURILOR
Anexa nr. 5a
Evidenţa gestiunii deşeurilor
Generarea deşeurilor
Agentul economic………………………
Anul…………………………………….
Tipul de deşeu……………cod…………
Starea fizică…………………………….
Unitatea de măsură……………………..
Nr. LUNA
Cantitatea de deşeuri
Generate
din care:
valorificată eliminată
final
rămasă în
stoc
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
TOTAL AN
- 231 -
Anexa nr. 5b
Evidenţa gestiunii deşeurilor
Stocare provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor
Agentul economic………………………
Anul…………………………………….
Tipul de deşeu……………cod…………
Starea fizică…………………………….
Unitatea de măsură……………………..
Nr. LUNA Secţia
stocare tratare transport
canti
tatea tipul
canti
tatea modul scopul mijlocul destinaţia
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
TOTAL
Tipul de stocare: RM - recipient metalic, RP - recipient de plastic, BZ - bazin decantor,
CT - container transportabil, CF - container fix, S – saci, PD - platforma de deshidratare, VN -
în vrac, neacoperit, VA - în vrac, incinta acoperită, RL - recipient din lemn, A – altele.
Modul de tratare: TM - tratare mecanica, TC - tratare chimică, TMC - tratare mecano-
chimică, TB - tratare biochimică, D – deshidratare,TT - tratare termică A – altele.
Scopul tratării: V - pentru valorificare, E - în vederea eliminării.
Mijlocul de transport: AS – autospeciale, AN - auto nespecial, H - transport hidraulic,
CF - cale ferată, A – altele.
Destinaţia: DO - depozitul de gunoi al oraşului/comunei, HP - halda proprie, HC -
halda industriala comună, I - incinerare ţn scopul eliminării, Vr - valorificare prin agenţi
economici autorizaţi, P - utilizare materială sau energetică în propria întreprindere, Ve -
valorificare energetica prin agenţi economici autorizaţi, A – altele.
- 232 -
Anexa nr. 5c
Evidenţa gestiunii deşeurilor
Valorificarea deşeurilor
Agentul economic………………………
Anul…………………………………….
Tipul de deşeu……………cod…………
Starea fizică…………………………….
Unitatea de măsură……………………..
Nr. LUNA Cantitatea de deşeu
valorificată
Operaţia de
valorificare, conform
Anexei IIB din Legea
nr.426/ 2001
Agentul economic
care efectuează
operaţia de
valorificare
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
TOTAL AN
Operaţiuni de valorificare a deşeurilor:
1. utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei;
2. reciclarea sau recuperarea substantelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi;
3. reciclarea sau recuperarea metalelor sau compuşilor metalici;
4. reciclarea sau recuperarea altor materiale anorganice;
5. regenerarea acizilor sau bazelor;
6. valorificarea produselor folosite la captarea poluanţilor;
7. valorificarea produselor din catalizatori;
8. rerafinarea uleiurilor uzate sau alte reutilizari ale acestora;
9. recuperarea sau regenerarea solvenţilor;
10. împrăştierea pe sol, în beneficiul agriculturii sau pentru reconstrucţie ecologică,
inclusiv operaţiunile de compostare şi alte procese de transformare biologică;
11. utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricarei operaţiuni menţionate la pct. 1-10;
12. schimb de deşeuri între deţinători, pentru a fi supuse uneia dintre operaţiunile
menţionate la pct. 1-11;
13. stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la
pct. 1-12, exclusiv depozitarea temporară înaintea colectării, în zona de producere.
- 233 -
Anexa nr. 5d
Evidenţa gestiunii deşeurilor
Eliminarea deşeurilor
Agentul economic………………………
Anul…………………………………….
Tipul de deşeu……………cod…………
Starea fizică…………………………….
Unitatea de măsură……………………..
Nr. LUNA Cantitatea de deşeu
valorificată
Operaţia de
valorificare, conform
Anexei IIB din Legea
nr.426/ 2001
Agentul
economic care
efectuează
operaţia de
eliminare
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
TOTAL AN
- 234 -
BIBLIOGRAFIE
1. Bertea A., „Protecţia mediului‖, Editura Universităţii Tehnice, Iaşi 1994;
2. Brown L.R. şi colab., „Problemele globale ale omenirii‖, Editura Tehnică, Bucureşti
1999;
3. Călinoiu Constanţa, Victor Duculescu, „Drept constituţional şi instituţii publice‖, Editura
Lumina Lex 2005;
4. Chifu T., Murariu A., „Bazele protecţiei mediului înconjurător‖, Editura Universităţii
„Al. I. Cuza‖, Iaşi 1999;
5. Cojocaru Ioan, „Surse, procese şi produse de poluare‖, Editura „Junimea‖, Iaşi 1995;
6. Davidescu Velicica şi colab., „Poluarea mediului. Surse – combatere‖, Editura IANB,
Bucureşti 1992;
7. Duţu Mircea, „Dreptul Mediului. Tratat‖ (vol. I şi vol. II), Editura Economică, Bucureşti
1998;
8. Gorunescu Mirela, „Protecţia juridică penală a Mediului‖ 2003;
9. Gorunescu Mirela, „Infracţiunea de mediu – infracţiunea contra dezvoltării durabile‖
2003;
10. Ionescu Alex. şi colab., „Ecologia şi protecţia mediului‖, Combinatul Poligrafic,
Bucureşti 1990;
11. King A. şi colab., „Peima revoluţie globală‖, Editura Tehnică, Bucureşti 1995;
12. Lupan Ernest, „Dreptul Mediului. Partea generală. Tratat elementar. Vol. I‖, Editura
„Lumina Lex‖, Bucureşti 1996;
13. Lupan Ernest, Minea Mircea Ştefan, Marga Amalia, „Dreptul Mediului. Partea specială.
Tratat elementar. Vol. II‖, Editura „Lumina Lex‖, Bucureşti 1997;
14. Lupan Ernest, „Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu‖, 2003;
15. Lupu Gheorghe, Avornic Gheorghe, „Teoria generală a dreptului‖, Editura Lumina,
Chişinău 1997;
16. Marinescu Daniela, „Dreptul mediului înconjurător‖ – ediţia a III-a revizuită şi adăugită,
Casa de Editură şi Presă „Şansa‖, Bucureşti 1996;
17. Măcărescu Bogdan Constantin, Nedeff Valentin, Geamăn Virgil, „Ingineria şi protecţia
mediului în industrie‖, Editura „Tehnica – Info‖, Chişinău 2003;
18. Măcărescu Bogdan Constantin, Nedeff Valentin, Panainte Mirela, Moşneguţu Emilian,
„Legislaţie, reglementări şi standarde de protecţia mediului‖, Bacău 2003;
19. Mohan, Gheorghe Ardelean, „Ecologia şi protecţia mediului‖, Editura „Scaiul‖, Bucureşti
1993;
20. Neacşu P., Stoicescu – Apostolescu Zoe, „Dicţionar de ecologie‖, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1982;
21. Negulescu M. şi colab., „Protecţia mediului înconjurător‖, Editura Tehnică, Bucureşti
1995;
22. Pumnea C., Grigoriu G., „Protecţia mediului ambiant‖, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1994;
23. Teuşdea Valer, „Protecţia Mediului‖, Editura Fundaţiei „România de Mâine‖, Bucureşti
2000;
24. Tumanov S., „Calitatea aerului‖, Editura Tehnică, Bucureşti 1989;
- 235 -
25. Ursu P. şi colab., „Protejarea aerului atmosferic. Îndrumător practic‖, Editura Tehnică,
Bucureşti 1978;
26. Vrabie Genoveva, „Drept constituţional şi instituţii publice‖, Editura Cugetarea, Iaşi
1999;
27. Zaharia Carmen, „Legislaţia pentru Protecţia mediului‖ 2003;
28. Zamfir Gheorghe, „Efectele unor poluanţi şi prevenirea lor‖, Editura Academiei Române
1979;
29. „Strategia protecţiei mediului în România‖, coordonator Ioan Jelev, Editura Monitorul
Oficial, Bucureşti 1996;
30. „Mic Dicţionar Enciclopedic‖, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1972;